Introducere în studiul științei economice

1. Ce studiază economia?
Obiectul de studiu al științei economice îl reprezintă acțiunea umană constând în alocarea
unor resurse rare cu întrebuințări alternative având drept scop satisfacerea nevoilor.
Economia – știință a mijloacelor, nu a alegerii scopurilor.
Acțiunea umană – comportamentul deliberat, conștient, controlat prin voință și îndreptat
către atingerea unui scop precis determinat.
Obiectul de studiu al științei economice nu poate fi separat de individul care acționează, din
două motive:
a. Oamenii resimt nevoi pe care vor să le satisfacă și care, odată conștientizate se
transformă în obiective sau scopuri;
b. În funcție de scopuri, oamenii aleg mijloacele pe care le consideră potrivite pentru
atingerea lor, în condițiile rarității.

2. „Instrumente” metodologice ale economiștilor

Economiștii analizează și încearcă să interpreteze faptele economice într-o manieră ce se
dovedește a fi deloc unitară. Aceasta poate fi rezumată sub forma a două „curente”
metodologice: empirismul și apriorismul.
Empirismul – modul de înțelegere și explicare a fenomenelor economice care accentuează
rolul experienței și al observației ca principală sursă a cunoașterii. Empirismul constă într-un
tip de judecată care evoluează de la simplu la complex, de tip inductiv (metoda inducției-se
verifică validitatea câtorva cazuri cazuri particulare, apoi se extind concluziile asupra cazului
general). Ramura științei economice care folosește empirismul în modul descris mai sus este
economia experimentală.
Apriorismul – metoda de cercetare a fenomenelor economice bazată pe logica deductivă, de
la cauză la efect, de la general la particular. Se bazează pe concepția filosofică potrivit căreia
există cunoștințe a priori valabile (axiome sau adevăruri axiomatice) a căror validitate este
recunoscută fără a recurge la experiență, în mod necesar. Se bazează pe capacitatea rațiunii
umane de a accepta și identifica adevăruri presupuse sau ipoteze asumate a căror validitate
trebuie dovedită ulterior prin raportare la realitate.

3. Pozitiv și normativ în știința economică

În funcție de modul de percepție a acțiunii umane, de abordarea metodologică folosită
(apriorism sau empirism), dar și de orientarea doctrinară, economiștii emit opinii sau chiar
teorii cu privire la cauzele acțiunii umane și finalitatea acesteia.
Opiniile sau concluziile pot să se refere la ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă sau se va
întâmpla atunci când se adoptă anumite măsuri sau se produce un anumit fenomen
economic. În acest caz, economiștii realizează o analiză pozitivă, emit sfaturi sau concluzii
pozitive.
Exemplu: Reducerea activității economice în perioada de carantină a determinat scăderea
PIB real/loc cu 10%.
În alte cazuri economiștii recurg la judecăți de valoare atunci când emit opinii sau teorii cu
privire la ceea ce ar trebui să se întâmple pentru ca acțiunea umană să aibă o anumită
finalitate sau pentru manifestarea unui anumit fenomen economic. În acest caz economiștii
fac o analiză normativă, iar concluziile reflectă sfaturi normative.
Exemplu: Activitatea economică ar trebui stimulată pentru a evita derapaje ale economiei în
perioada care urmează.

4. Câteva principii ale științei economice

4.1 Stimulentele contează

Acțiunea umană este influențată de stimulentele sau constrângerile existente, iar știința
economică analizează efectele acestora (Economia instituțională). Conținutul și utilitatea
acestui principiu se bazează pe două observații elementare: a) stimulentele sau
constrângerile influențează motivațiile acțiunii umane și b) aceasta din urmă se manifestă
într-o manieră predictibilă (spre exemplu, dacă guvernul decide să mărească bugetul alocat
stimulării IMM-urilor, e de așteptat ca un număr mai mare de firme să beneficieze de
finanțare).

4.2 Niciun bun nu poate fi obținut în mod gratuit

Acțiunea umană orientată către un scop predefinit se desfășoară în condițiile rarității
resurselor disponibile și utilizării lor alternative, ceea ce înseamnă că utilizarea lor pentru
obținerea unui bun le face indisponibile pentru obținerea oricărui alt bun.
Astfel, apare un cost asociat renunțării la alternativa de alocare a resurselor care a fost
sacrificată atunci când a fost efectuată o anumită alegere în privința utilizării acelor resurse.
Realizarea scopurilor înseamnă alegere și orice alegere presupune alocarea unor resurse rare
cu întrebuițări alternative → problema costului de oportunitate.
Costul de oportunitate: valoarea celei mai bune alternative la care se renunță (pierdere)
atunci când individul face o alegere (câștig).

CO =
Caracteristici:

 inevitabilitate;
Explicația: orice alegere, chiar și cea mai neînsemnată presupune renunțarea la o alternativă
ce nu poate fi fructificată simultan.

 determinare individuală – explicată prin faptul că alegerile sunt individuale, ca și

consecințele, deși deciziile pot fi colective;
Explicația: oamenii fac alegeri ca indivizi, urmărind scopuri personale, chiar dacă deciziile pot
fi luate în cadrul familiei, de exemplu.

 determinare subiectivă – doar individul care alege este în măsură să delimiteze

beneficiile de pierderi și să stabilească caracterul optim al alegerii;
Explicația: singurul capabil să stabilească „valoarea” alegerii este cel care o prefigurează și îi
determină anticipat rezultatul urmărit. Alegerea unei persoane de a mânca înghețată,
renunțând astfel la salariul pentru o zi este consecința unei decizii individuale determinată
de preferințe, nevoi transformate în scopuri.

 evoluția crescătoare – determinată de specializarea resurselor și raritatea acestora.

Explicația: dacă într-o regiune forța de muncă specializată într-un anumit domeniu rămâne
constantă, creșterea producției în acel domeniu presupune renunțarea la mai multe bunuri
care ar fi putut fi produse în alte domenii de activitate.
O alternativă ipotetică a înțelegerii problemei raritate-alegere-cost de oportunitate:
modelul frontierei posibilităților de producție (FPP)
FPP – abstractizare grafică a ipotezei conform căreia o economie în care se produc două
bunuri (covrigi și cafea), folosind resurse limitate (în volum constant), ar utiliza integral
resursele disponibile. Într-o astfel de situație, FPP ar reprezenta mulțimea tuturor
combinațiilor din cele două bunuri pe care economia ipotetică le-ar produce altfel.
Frontiera posibilităților de producție
cafea

 combinații situate în afara FPP

 combinații situate în interiorul FPP

covrigi
  combinații situate în interiorul FPP – sunt posibile dar utilizarea resurselor este
ineficientă. S–ar putea produce mai multe bunuri cu resursele existente dacă acestea
ar fi utilizate mai bine;
 combinații situate în afara FPP – sunt imposibil de realizat cu resursele existente, în
volum contant;
 combinații aflate pe FPP – sunt posibile și rezultă din utilizarea integrală și eficientă a
resurselor existente.
cafea

covrigi
Deplasarea FPP spre dreapta, ca urmare a creșterii volumului resurselor disponibile ar face
posibile combinațiile care, anterior, nu puteau fi obținute.
Exemplu:

O economie poate produce covrigi şi cafea în următoarele variante (folosind integral

resursele de care dispune):

Variante A B C D
Produse

Covrigi 0 24 32 40

Cafea 80 56 40 0

Combinațiile A, B, C, D nu sunt posibile simultan, ci doar alternativ (alternative de producție).

De aceea, orice alegere a uneia sau alteia dintre alternative presupune renunțarea la oricare
alta. Ca atare, în astfel de aplicații, CO al alegerii unei alternative în defavoarea alteia (B în
defavoarea lui A, spre exemplu) va fi determinat ca un raport între cantitatea de cafea la
care se renunță pentru a se obține un surplus de covrigi.
În acest caz raportul va fi:

CO = = = = 1.

Rezultatul exprimă cantitatea de cafea la care se renunță pentru a obține un convrig în plus.
Conform modelului FPP, CO se măsoară ca pantă a dreptei tangente la graficul FPP.
Modelul FPP se întemeiază pe conceptele de raritate, alegere și cost de oportunitate.
Acestea sunt implicite prin natura și ipotezele modelului (resursele sunt limitate, constante
la un moment dat și sunt utilizate integral). În aceste condiții raritatea implică alegerea, iar
aceasta din urmă determină costul de oportunitate.
Modelul FPP relevă următoarele concluzii: a) în absența rarității resurselor (abundență),
alegerea nu se justifică; b) dacă alegerea nu mai este necesară, atunci costul de oportunitate
este zero.
De fapt, aceste concluzii sunt eronate, consecință a unor ipoteze limitative și a unor
raționamente simpliste. Ele ignoră natura umană și determinantele acțiunii umane ca
precondiție a alegerilor, oricare ar fi contextul specific în care acestea au loc. Condiționarea
principală a alegerilor o reprezintă preferințele individuale, în timp ce raritatea resurselor
este doar contextul în care oamenii fac alegeri.

4.3 Schimbul voluntar promovează bunăstarea generală

Acest principiu se bazează pe o observație fundamentală în economie: acțiunea umană este
mai productivă în condițiile diviziunii muncii și ale specializării.
Dacă ar acționa individual și separat pentru satisfacerea trebuințelor, oamenii s-ar lovi de
următoarele dificultăți: propriile limitării determinate de lipsa cunoștințelor și abilităților
necesare, distribuirea inegală a mijloacelor necesare satisfacerii trebuințelor, înzestrarea
naturală diferită a mediului în care aceștia acționează etc.
Soluția pentru combaterea acestor limitări o reprezintă diviziunea muncii și specializarea.
Specializarea producătorilor reprezintă un proces decizional determinat în funcție de
dimensiunea costului de oportunitate sau de renunțarea/pierderea determinată de alegerea
alocării resurselor rare cu întrebuințări alternative într-o variantă sau alta. Astfel, un
producător va alege să se specializeze în obținerea acelui bun pentru producerea căruia are
cel mai mic cost de oportunitate comparativ cu ceilalți.
Importanța schimbului voluntar pentru funcționarea unei economii se justifică în baza
următoarelor două observații:
a. schimbul voluntar este un joc cu sumă pozitivă (win-win), în care ambele părți
câștigă;
 b. în cadrul schimbului voluntar se tranzacționează valori inegale (determinate de
prețuirea inegală atribuită bunului propriu prin comparație cu prețuirea bunului care
urmează a fi primit în schimb).
O aplicație a costului de oportunitate: specializarea producătorilor

Presupunem cazul a doi producători Tom și Jerry care dețin resurse identice ca volum și
calitate și le pot utiliza pentru a produce brânză (br) și hrană pentru pisici (hp). Dacă le-ar
aloca integral, pe parcursul unei zile, cei doi ar putea obține bunurile respective astfel
(cantitățile sunt exprimate în kg):

Tom: 2 br sau 10 hp;

Jerry: 5 br sau 4 hp.

Dacă cei doi ar decide să se specializeze în producerea unui bun sau a celuilalt, atunci
aceasta ar fi rezultatul unor calcule economice influențate de costurile de oportunitate ale
obținerii unui bun sau a celuilalt.

Explicația: presupunând că fiecare dintre cei doi ar produce ambele bunuri, specializarea ar
însemna renunțarea la producerea unuia sau a altuia dintre bunuri, deci ar determina o
situație defavorabilă pentru că Tom și Jerry vor trebui să se „mulțumească” doar cu un bun
sau celălalt. Renunțarea la producerea unui bun în favoarea celuilalt ar determina o pierdere
sau un sacrificiu prin renunțarea la celălalt bun, de aceea se impune determinarea costurilor
de oportunitate în fiecare dintre alternativele de producție. Decizia specializării va fi luată în
funcție de costul de oportunitate (valoarea alternativei sacrificate) cel mai mic.
Astfel, Tom ar înregistra următoarele costuri de oportunitate aferente alegerii producerii
doar a unuia sau altuia dintre bunuri:

Rezultatele de mai sus „spun” că pentru a produce fiecare kg de brânză în plus, Tom renunță
la 5 kg de hrană pentru pisici. Dacă ar decide altfel, adică să producă doar hrană pentru
pisici, ar renunța la 0,2 kg de brânză.
Jerry ar avea următoarele costuri de oportunitate:

; .

Pentru fiecare kilogram de brânză în plus, renunță la 0,8 kg de hrană pentru pisici, în timp ce
pentru fiecare kilogram de hrană pentru pisici renunță la producerea a 1,25 kg de brânză.
Din calculele și comparațiile bazate pe costurile de oportunitate decizia specializării va fi:
Tom produce hrană pentru pisici, fiind mai eficient (cost de oportunitate mai mic, 0,2<1,25)
decât Jerry. Jerry produce brânză având costul de oportunitate mai mic (0,8<5) față de Tom
în producerea aceluiași bun.
Spunem că un producător are avantaj comparativ în producerea unui bun dacă îl poate
obține cu un cost de oportunitate mai mic decât un alt producător.
Grație diviziunii muncii și specializării acțiunea umană este mai productivă. Astfel, se obțin
cantități tot mai mari din bunurile produse, ceea ce permite nu doar creșterea gradului de
satisfacere a proprilor nevoi, ci și apariția unui surplus ce poate fi tranzacționat în schimbul
altor bunuri. Deci, schimbul voluntar favorizează bunăstarea generală.

4.4 În economia de piață (schimb), veniturile fiecărui participant la tranzacții sunt

rezultatul serviciilor oferite celorlalți
Spre exemplu, profiturile antreprenoriale răsplătesc inovarea și reușita antreprenorială de a
oferi consumatorilor bunurile și serviciile de care au cea mai mare nevoie la un moment dat.
Profitul antreprenorial este, în fond, expresia satisfacerii în cel mai înalt grad a
consumatorilor.

4.5 În economia de piață, profitul antreprenorial orientează alocarea resurselor către

activitățile cele mai eficiente
Firmele achiziţionează resurse pe care le utilizează pentru obţinerea de bunuri şi servicii ce
vor fi vândute consumatorilor. Pentru obţinerea produselor, firmele plătesc salariaţii dar şi
pe proprietarii resurselor pentru serviciile lor. Dacă, în urma vânzării produselor, încasările
depăşesc costurile, valoarea proprietăţii întreprinzătorului, proprietar al firmei, va creşte.
Spunem că activitatea desfăşurată este generatoare de profit. Profitul apare ca răsplată
primită de întreprinzător pentru faptul că a produs bunuri pe care consumatorii le-au preţuit
mai mult comparativ cu resursele utilizate pentru obţinerea lor. Dimpotrivă, pierderea apare
ca o penalizare pentru întreprinzătorul care nu a anticipat corect preferinţele
consumatorilor. În acest caz, valoarea resurselor consumate depăşeşte preţul pe care
consumatorii sunt dispuşi să îl plătească pentru bunul obţinut prin utilizarea acestor resurse.
Profitul este un indicator economic esențial, semnificația sa fiind net superioară interpretării
pur contabile. Mai mult decât surplus, profitul (profitabilitatea, rentabilitatea) este
instrument esențial în procesul alocării resurselor. În căutarea profitului antreprenorial,
proprietarii factorilor de producție alocă resursele către activitățile cele mai eficiente. Pus
laolaltă cu principiul anterior, profitul devine astfel expresia bunăstării antreprenorului, al
satisfacției consumatorului, dar și al eficienței alocative a resurselor.

4.6 Principiul „mâinii invizibile”

Urmărirea intereselor proprii reprezintă, aşa cum susţinea Adam Smith („Avuția națiunilor” –
1776), sursa armonizării acţiunilor individuale cu prosperitatea societăţii.
Iată ce susţinea economistul scoţian în vremurile de început ale ştiinţei economice moderne:
„Nu de bunăvoinţa măcelarului, fabricantului de bere sau brutarului depinde ceea ce noi vom
avea la cină ci de modul în care aceştia îşi urmăresc propriul interes. Noi înşine ne adresăm
nu omeniei lor ci iubirii lor de sine, şi nu vom discuta niciodată cu ei despre propriile noastre
necesităţi ci despre propriile lor avantaje. [...] El urmăreşte numai câştigul său; astfel, în acest
caz, ca în multe altele, el este condus de o mână invizibilă să promoveze un scop care nu face
parte din intenţia lui ”
„Mâna invizibilă” la care făcea referire Adam Smith nu constituie expresia acţiunii vreunei
autorităţi planificatoare, în ciuda percepţiei imediate. De fapt este vorba despre sistemul de
preţuri care face posibil ca întreprinzătorul, în egoismul său, să promoveze un scop
(prosperitatea economică) ce nu era parte a intenţiilor sale.
În aceste condiţii nu este nevoie ca o autoritate centrală să planifice cantitatea de grâu pe
care trebuie să o producă fermierul, cantitatea de pâine pe care brutarul trebuie să o livreze
în magazine sau câte animale trebuie să sacrifice măcelarul. Aceştia trebuie doar să fie atenţi
la preţuri. Atunci când preţurile bunurilor vor indica faptul că acestea sunt „preţuite” de
consumatori, la fel de mult sau mai mult decât costurile de producţie, bunurile respective
vor fi furnizate pe piaţă de către întreprinzătorii dornici să îşi sporească profiturile.

Întrebări și subiecte de reflecție

1. Ce studiază știința economică?
2. Care sunt caracteristicile apriorismului și empirismului, ca repere metodologice în
știința economică?
3. În ce constă analiza pozitivă și analiza normativă în știința economică? Dați exemple
de afirmații pozitive și afirmații normative.
4. Explicați, pe scurt conținutul principiilor științei economice și oferiți exemple care să
le confirme valabilitatea.
5. Acțiunea umană este întotdeauna rațională, în mod necesar. Comentați această
afirmație și argumentați punctul de vedere.
6. Categoria de scop sau interes are sens doar în legătură cu individul care acționează.
În aceste condiții, poate exista interes general sau public sau național?
7. Costul de oportunitate poate fi zero? Explicați și argumentați punctul de vedere.
8. În cadrul schimbului voluntar se tranzacționează valori inegale. Ar trebui să înțelegem
că una din părțile implicate în tranzacție este „înșelată” de cealaltă? În ce constă
„inegalitatea” valorilor care se schimbă în tranzacții?
9. Un medic chirurg creează beneficii „sociale” mai mari decât un fotbalist sau o vedetă
de film. Cum se explică faptul că medicul câștigă mult mai puțin decât un fotbalist, de
exemplu?
10. Antreprenorii sunt considerați egoiști în „goana”lor după profit. Pot aceștia acționând
egoist, doar pentru sine să obțină profit? În ce constă armonizarea egoismului cu
interesul „general” al bunăstării?