A fost odată ca-n poveşti, Şi din oglindă luminiş - Din sfera mea venii cu
A fost ca niciodată. Pe trupu-i se revarsă, greu
Din rude mari împărăteşti, Pe ochii mari, bătând Ca să-ţi urmez chemarea, O prea frumoasă fată. închişi Iar cerul este tatăl meu Pe faţa ei întoarsă. Şi mumă-mea e marea. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele, Ea îl privea cu un surâs, Ca în cămara ta să vin, Cum e Fecioara între sfinţi El tremura-n oglindă, Să te privesc de-aproape, Şi luna între stele. Căci o urma adânc în vis Am coborât cu-al meu De suflet să se prindă. senin Din umbra falnicelor bolţi Şi m-am născut din ape. Ea pasul şi-l îndreaptă Iar ea vorbind cu el în Lângă fereastră, unde-n somn, O, vin'! odorul meu nespus, colţ Oftând din greu suspină: Şi lumea ta o lasă; Luceafărul aşteaptă. - O, dulce-al nopţii mele Eu sunt luceafărul de sus, domn, Iar tu să-mi fii mireasă. Privea în zare cum pe mări De ce nu vii tu? Vină! Răsare şi străluce, Colo-n palate de mărgean Pe mişcătoarele cărări Cobori în jos, luceafăr Te-oi duce veacuri multe, Corăbii negre duce. blând, Şi toată lumea-n ocean Alunecând pe-o rază, De tine o s-asculte. Îl vede azi, îl vede mâini, Pătrunde-n casă şi în gând Astfel dorinţa-i gata; Şi viaţa-mi luminează! - O, eşti frumos, cum numa- El iar, privind de săptămâni, n vis Îi cade draga fată. El asculta tremurător, Un înger se arată, Se aprindea mai tare Dară pe calea ce-ai deschis Cum ea pe coate-şi răzima Şi s-arunca fulgerător, N-oi merge niciodată; Visând ale ei tâmple, Se cufunda în mare; De dorul lui şi inima Străin la vorbă şi la port, Şi sufletu-i se împle. Şi apa unde-au fost căzut Luceşti fără de viaţă, În cercuri se roteşte, Căci eu sunt vie, tu eşti Şi cât de viu s-aprinde el Şi din adânc necunoscut mort, În orişicare sară, Un mândru tânăr creşte. Şi ochiul tău mă-ngheaţă. Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. Uşor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei ... Şi ţine-n mână un toiag Încununat cu trestii. Şi pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Părea un tânăr voievod Ţesând cu recile-i scântei Cu păr de aur moale, O mreajă de văpaie. Un vânăt giulgi se-ncheie nod Şi când în pat se-ntinde Pe umerele goale. drept Copila să se culce, Iar umbra feţei străvezii I-atinge mâinile pe piept, E albă ca de ceară - I-nchide geana dulce; Un mort frumos cu ochii vii Ce scânteie-n afară.