MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA “1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

SPECIALIZAREA SICADM ANUL I

ALOCAREA COSTURILOR IN METODA ABC

MARGINEAN ALEXANDRA

ALBA IULIA
2020
 CUPRINS
INTRODUCERE
1. INTRODUCERE
2. O SCURTĂ ABORDARE TEORETICĂ
3. ETAPELE PARCURSE IN CADRUL METODEI ABC
4. STUDIUL DE CAZ
5. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
 INTRODUCERE

Cercetarea, ca proces metodic şi sistematic de căutare a unor subiecte de real interes, are
ca destinaţie dobândirea unui plus de cunoaştere prin descoperirea unor noi fapte şi viziuni
asupra aspectelor studiate. Activitatea de cercetare ştiinţifică pleacă de la un punct de vedere
fixat asupra unui „obiect” ales pentru a fi cercetat. Între punctul de vedere şi obiect se interpune
ca instrument metoda, care va conduce către o idee ştiinţifică.
Metodele de colectare şi prelucrare a datelor, principiile şi normele după care se conduce
cunoaşterea ştiinţifică în contabilitate, indiferent de tipul entităţii la nivelul căreia se organizează
fac obiectul metodologiei, ca teorie ştiinţifică.
Suportul teoretico-ştiinţific al lucrării îl constituie cercetările din domeniul contabilităţii
şi controlului de gestiune aplicabile societăţilor comerciale. Sub aspect practic/informativ s-au
utilizat de prelucrare contabilă şi de sinteză ce reflectă modul de formare, angajare şi înregistrare
a veniturilor şi cheltuielilor, precum şi documente contabile de prelucrare a acestora.
Tehnica de lucru a constat în revizuirea literaturii de specialitate care defineşte conceptele
şi procedeele de lucru. Procedeele la care am facut apel au fost observaţia, raţionamentul,
analiza, sinteza, interpretarea, compararea. Observaţia s-a folosit pentru investigarea sub raport
teoretic a evoluţiei costurilor şi a acestei metode de analiza a lor. Raţionamentele contabile au
fost utilizate în timpul documnetării şi interpretării datelor. Prin sintetizarea datelor s-a recurs la
calculul unor indicatori supuşi apoi analizei şi interpretării, pentru a reda succint performanţa
entităţilor în ceea ce priveşte veniturile şi cheltuielile la nivelul unei perioade financiare.
Abordarea comparativă a unor indicatori duce la formularea de concluzii referitoate la evoluţia
costurilor în perioada avută în vedere, dar si la formularea de propuneri pentru conducerea
managerială pentru îmbunătăţirea activităţii de control în scopul maximizării profitului în
perioadele următoare.
Metodologia cercetării, ca sistem integrator pentru tehnicile şi procedeele menţionate
sporeşte valoarea cognitivă şi practică a procesului investigativ de poziţionare şi identificare a
sferei de cuprindere a evoluţiei costurilor în cadul activităţilor desfăşurate în entitatea avută în
vedere.
Originea metodei ABC se afla in S.U.A.. Baza ei se considera a fi lucrarea „The hidden factory”,
elaborata si publicata de Jeffrey G. Miller si Thomas E. Vollmann. Cei doi autori au supus unui
studiu critic sectoarele si locurile de costuri comune (indirecte), ajungând la concluzia ca pasul
hotărâtor pentru controlul costurilor indirecte consta in elaborarea unui model care sa detalieze si
sa structureze cauzele acestor costuri. Totusi ei nu au elaborat si prezentat un nou sistem de
calculatie a costurilor. Cel caruia ii este “atribuita” aceasta metoda este profesorul american
Robert Kaplan si desigur ca aparitia acestei abordari noi se datoreaza in primul rand
neajunsurilor cuprinse in metoda traditionala a absortiei. Cel mai important neajuns este faptul ca
in epoca moderna repere cum ar fi cantitatea de munca consumata sau timpul de functionare a
utilajelor nu mai sunt potrivite pentru alocarea overheadurilor.

Logica este urmatoarea: resursele unei companii sunt consumate de anumite activitati iar
productia unui anumit produs presupune consumul unui mix din aceste activitati. Se incearca
gruparea activitatilor astfel incat pentru operatiile de acelasi fel sa fie posibila identificarea unei
chei de absortie a costurilor cat mai potrivita. Este evident ca pentru unele activitati volumul sau
cantitatea bruta de produs finit nu sunt reprezentative pentru a aloca overheadurile, de exemplu: •
Departamentul aprovizionare reprezentat de munca personalului care se ocupa cu stabilirea
necesarului, cu lansarea comenzilor sau cu urmarirea acestora nu depinde neaparat de cantitatea
de material care trebuie comandata, ci depinde mai degraba de numarul de repere care trebuie
comandate, de numarul de comenzi care se plaseaza intr-o luna sau de numarul de furnizori cu
care se lucreaza. • Departamentul de design/inginerie/proiectare reprezentat de costurile generate
de acest departament depind de numarul de piese noi care trebuie proiectate, de numarul de
proiecte noi care trebuie analizate si transpuse in specificatii tehnice si nu neaparat de marimea
seriei in care se va realiza produsul respectiv.
Drept cauze ale aparitiei costurilor de proces pot fi considerate: • modificari ale pozitiei
strategice ale intreprinderii, schimbari la care au contribuit esential dezvoltarile in tehnologia
calculatoarelor • modificari in cererea de informatii pentru management, informatiile necesare
referindu-se la intregul lant de creare a valorii din intreprindere, inclusiv la toate sectoarele de
productie si activitati auxiliare, ajutatoare indirecte. • deficientele sistemelor de calculatie a
costurilor existente, deoarece sistemele traditionale de calculatie a costurilor erau orientate spre
sectoarele efective de productie. Exista mai multe definitii ale metodei ABC, date de diferiti
autori sau de diferite cabinete de consultanta, cum ar fi: Dupa Horvart/Mayer, calculatia
costurilor de proces se defineste astfel: ”Calculatia costurilor de proces poate fi inteleasa ca o
noua abordare a calculatiei in vederea cresterii transparentei costurilor in sectoarele de activitati
indirecte, a asigurarii unui consum eficient al resurselor, evidentierii utilizarii capacitatii,
imbunatatirii calculatiei pe produs si evitarii, in acest fel a unor decizii strategice gresite”. Dupa
natura ei, calculatia costurilor de proces este o calculatie a costurilor totale, deoarece deconteaza
asupra produselor nu numai costurile individuale directe, ci si pe cele comune indirecte. Acest
concept al costurilor totale se bazeaza pe faptul ca pe termen lung, toate costurile sunt variabile
si deci au o relevanta decizionala. Calculatia costurilor de proces nu reprezinta un nou sistem de
calculatie intrucat in constructia si organizarea ei poate utiliza structura traditionala folosita in
calculatia costurilor: pe feluri, locuri si purtatori de costuri.
2. O SCURTĂ ABORDARE TEORETICĂ

Procesul decizional la nivelul entităţii se bazează pe o serie de date şi informaţii preluate

din cadrul contabilităţii de gestiune ce privesc diferite aspecte ale activităţii productive. Dintre
acestea, o importanţă deosebită o au cele legate de cost. DEX-ul defineşte conceptul de cost ca
fiind o sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei
lucrări, prestarea unui serviciu. În literatura de specialitate costul este definit ca o cheltuială sau
o sumă de cheltuieli asociate la, şi recunoscute de, o resursă consumată, un loc de activitate, un
produs realizat sau o perioadă de gestiune. Consumul are astfel un rol important în a determina
conţinutul costurilor, deoarece orice cheltuială, la nivelul unei entităţi productive, devine cost
doar prin intermediul consumului. Astfel, unii autori privesc costul ca un indicator monetar al
sacrificiului realizat pentru a obţine şi a pune la dispoziţia clientului produsele, serviciile, sau
realizarea lucrărilor. Oricum am privi lucrurile, costul este echivalentul unui consum de valori
ocazionate în procesul de producţie pentru realizarea produselor, executarea de lucrări sau
prestarea de servicii.
Având în vedere caracterul costurilor, acestea sunt strict legate de activitatea productivă a
unei entităţi economice. Astfel, evoluţia costurilor este influenţată direct de fluxul productiv
existent într-o firmă. Pornind de la acest fapt, costurile pot fi clasificate în costuri fixe şi costuri
variabile, având la bază criteriul comportamentului, adică modul în care acestea reacţionează la
schimbările intervenite în volumul activităţii.
Costurile fixe sunt acele costuri care rămân constante pe total, indiferent de modificarea
volumului activităţilor, însă corespund pentru fiecare perioada unei anumite capacităţi de
producţie. Costurile fixe unitare se modifică invers proporţional cu volumul de producţie sau
activitate. Câteva exemple de astfel de costuri ar fi: salariile personalului de administrare, chiria,
amortizarea, iluminatul, publicitatea ş.a. Din definiţie deducem că masa acestor cheltuieli ar
trebui să rămână constantă, însă din punct de vedere preactic, avem de-a face cu costuri fixe
generate de cheltuieli fixe propriu-zise şi relativ fixe. Este evident că cele preopriu-zise sunt
cheltuielile a căror mărime rămâne neschimbată, indiferent dacă volumul producţiei variaza în
cadrul unei capacităţi de producţie date, un expemplu relevant fiind amortizările sau cheltuieli
ocazionate de simpla existenţă a întreprinderii. Cheltuielile fixe relative manifestă o sensibilitate
sporită faţă de modificarea volumului fizic al producţiei, şi anume în raport cu măsura în care
este utilizată capacitatea de producţie a întreprinderii, de exemplu salariile personalului de
conducere, tehnic, economic, inclusiv cota de asigurări datorată pentru acestea.
 Costurile variabile sunt acele costuri care se modifică pe total, în general, proporţional cu
nivelul producţiei, urmând trendul volumului produţiei, însă vor rămâne constante dacă este
vorba de costul pe unitatea de produs. Exemplificăm în acest sens: materialele directe, salariile şi
accesoriile salariale direct atribuibile producţiei, energie, combustibil, utilităţi. Costurile
variabile sunt redate de cheltuieli variabile a căror exprimare numerică în funcţie de
comportamentul lor faţă de modificarea volumului producţiei se utilizează indicele de
variabilitate a cheltuielilor, calculat ca raport între modificarea procentuală a chletuielilor în
cauză şi modificarea procentuală a volumului fizic al producţiei care le-a ocazionat. Acest indice
este influenţat de mai mulţi factori, însă cel mai important şi decisiv este volumul fizic al
producţiei. Dacă vom analiza cheltuielile variabile în funcţie de indicele de variabilitate, acestea
pot manifesta o evoluţie proproţională, progresivă, degresivă, regresivă sau flexibilă. Cheltuielile
variabile proporţionale se modifică direct proporţional cu volumul fizic al producţiei, iar cele
progresive prezintă un ritm de creştere mai accelerat ritmului de creştere al volumului fizic al
producţiei ce le-a ocazionat, numite şi cheltuieli supraproporţionale. Cheltuielile variabile
degresive cresc o dată cu creşterea volumului producţiei, dar într-o proporţie mai mică decât
acesta. După cum sugerează şi numele, cheltuielile variabile regresive scad într-o perioadă de
timp, presupunând că procesul de producţie, o dată declanşat se desfăşoară normal, iar volumul
fizic al producţiei obtinute creşte. Cheltuielile variabile flexibile comportă o evoluţie neregulată
în raport cu volumul fizic al producţiei, imprumutând, alternativ din comportamentele celorlalte
tipuri de cheltuieli variabile.
Costul de producţie include toate cheltuielile generate de-a lungul procesului de
producţie, fie ele fixe, fie ele variabile. Sensul în care acest cost este influenţat de volumul
producţiei este următorul: creşterea volumului producţiei nu va imprima acelaşi nivel de creştere
costului de producţie tocmai pentru că, cheltuielile degresive cresc într-o proporţie mai mică
decât volumul producţiei şi cheltuielile fixe rămân imobile, chiar dacă cheltuielile proporţionale
cresc în aceeaşi măsură cu volumul producţiei. Costul unitar, în schimb, se miccşorează absolut,
întrucăt cheltuielile fixe sunt suportate de mai multe unităţi de produs, cheltuielile proporţionale
rămânând însă constante pe unitatea de produs. Prin însumarea acestor două elemente,
întodeauna vor rezulta costuri unitare descrescânde. Comportamentul costurilor în cazul
diminuării volumului producţiei fizice este cunoscut sub numele de „remanenţa costurilor”,
fenomen ce presupune rămânerea în urmă a costurilor în descreşterea lor, în raport cu
descreşterea volumului producţiei. Astfel, ele evoluează pe o altă curbă decît cea pe care au
urmat-o în etapa de creştere a volumului producţiei. Remanenţa costurilor îşi gaseşte explicaţia
în comportamentul cheltuielilor fixe şi degresive faţă de evoluţia volumului producţiei, astfel:
cheltuielile fixe rămân neschimbate la o anume capacitate, dacă gradul de ocupare al capacitaţii
împreună cu volumul producţiei scade, majorîndu-se astfel cota lor pe unitatea de produs.
Cheltuielile degresive comportă, până la un anumit punct aceeaşi reacţie ca a celor fixe.
Controlul activităţii economico-financiare, ce include şi controlul costurilor, este o
funcţie de bază a conducerii întreprinderii şi a departamentelor ei tehnico-productive şi
funcţionale prin care se verifică permanent şi periodic atingerea indicilor previzionaţi pe toate
nivelele de activitate ale entităţii în cauză. Această funcţie, ca şi celelalte funcţii ale întrepriderii
se bazează pe analiza economico-financiară a entităţii. Analiza, la rândul ei îndeplineşte o
funcţie deosebit de importantă şi anume cea de diagnoză şi reglare a activităţii desfăşurate în
cadrul entităţii la nivelul căreia se manifestă. Putem deduce că, în cadrul procesului de
conducere, realizarea cerinţelor diagnozei şi reglării activităţii generează o legătură importantă
între analiza economică, funcţiile unităţii economice şi atribuţiile conducerii, deoarece
activităţile ce înglobează conţinutul fiecărei funcţii a entităţii reprezintă şi obiectul exercitării
tuturor funcţiilor. Pentru realizarea cerinţelor impuse de fiecare funcţie, conducerea entităţii are
nevoie să cunoască starea şi posibilităţile de îmbunătăţire a activităţiilor desfăşurate în cadrul
entităţii, în corcondanţă cu obiectivele sale. Această nesesitate este îndeplinită tocmai prin
aplicarea analizei asupra tuturor activităţiilor generate la nivelul unităţii. Toate acestea conduc la
ideea că analiza este indispensabilă oricărui act de control, dar şi a tuturor celorlalte funcţii ale
entităţii, reprezentând astfel o fază esenţială în procesul decizional. Având în vedere cele de mai
sus, alegerea unei teme ca aceasta spre a fi aprofundată, atât din punct de vedere teoretic, cât şi
practic, este deci argumentată.

Structura costului este redată de raportul dintre cheltuielile variabile şi cele fixe.
Firmele pot obţine, cu structuri de cost diferite, acelaşi nivel al rezultatului. Decizia de a folosi
una din mai multe structuri ale costului posibile, depinde de avantajele şi dezavantajele sau
riscurile ce vor fi determinate de aceasta în viitor. Tomai pentru că rezultatul obţinut va fi egal în
oricare dintre situaţiile posibile, acesta nu este relevant spre a influenţa decizia într-o direcţie sau
alta, acest tip de decizie depinzând de consecinţele previzionate pe fiecare caz în parte. Pentru a
determina avantajele şi dezavantajele pentru fiecare situaţie în parte se realizează o serie de
calcule previzionele având în vedere procentele cu care se doreşte creşterea sau scăderea
volumului vânzărilor, de obicei având în vedere formulele:
Marja contribuţiei = Vânzări – Cheltuieli variabile
Rezultatul = Marja contribuţiei – Cheltuieli fixe
Datele obţinute în urmă calculelor se supun interpretării, sprijinind astfel procesul decizional
desfăşurat la nivelul conducerii entităţii, în ceea ce priveşte alegerea structurii optimă a costului.
 3 ETAPELE PARCURSE IN CADRUL METODEI ABC
3.1. Etapele analizei ABC
• Metoda debuteaza cu cuantificarea overheadurilor in aceeasi maniera in care am face acest
lucru in mod normal.
• Urmeaza apoi gruparea costurilor dupa activitatile care au consumat resursa respectiva si nu
dupa locatie, departament sau alte repere traditionale. Iata in continuare o abordare la care este
posibil sa nu va fi gandit pana in prezent:
• Organizarea interna si planificarea
• Activitati logistice
• Activitati legate de calitate
• Activitati legate de relatia cu clientul
• Activitatile identificate mai sus se vor aloca apoi produselor pe baza unor chei de alocare cat
mai relevante pentru a pune in evidenta cat mai bine consumul acestor activitati pe unitatea sau
pe lotul de produse.
3.2. Etapele calculatiei costurilor in metoda ABC sunt:
• identificarea activitatilor si a costurilor aferente;
• stabilirea inductorilor de cost pentru fiecare activitate;
• constituirea centrelor de regrupare;
• calculul costului complet ;
• calculul costului de productie, produselor, lucrarilor, serviciilor;
• calculul costului complet.
Etapa 1. Identificarea activitatilor si a costurilor aferente Activitatea reprezinta un eveniment sau
tranzactie purtatoare de costuri si care se comporta ca un factor tipic in formarea costurilor dintr-
o intreprindere. Exemple de activitati: intretinere echipamente, comenzi de cumparare, controlul
calitatii, transport, receptia materialelor, inventarierea.
Numarul de activitati dintr-o intreprindere depinde de complexitatea operatiilor. Cu cat operatiile
sunt mai complexe cu atat creste numarul de activitati purtatoare de costuri. Cea mai mare
precizie a calculatiei se presupune a fi realizata prin stabilirea a patru niveluri generale de
activitati, unele dintre aceste niveluri fiind la randul lor divizate in centre de cheltuieli specifice.
Activitati la nivel de unitate care sunt realizate de fiecare data cand o unitate este produsa, sunt
acelea care apar ca un rezultat al volumului total de productie care trece printr-o intreprindere.
Activitati la nivel de lot care sunt realizate de fiecare data cand un lot de bunuri sunt produse sau
manevrate, includ sarcini precum plasarea comenzilor de achizitie, echipamente, transportul la
clienti si receptiile pentru materiale.
Costurile generate de activitatile la nivel de lot precum achizitionarea sunt in functie de numarul
de comenzi inaintate si in functie de marimea acestor comenzi.
Activitati la nivel de produs care sunt cerute de realizarea fiecarui tip diferit de produs, sunt
realizate pentru a sustine productia fiecarui tip diferit de produs, prin urmare, activitatile la nivel
de produs vor fi legate doar de anumite produse si nu de altele.
Activitati la nivel de intreprindere care doar se refera la procesul general de fabricatie al unei
intreprinderi. Costurile la nivel de intreprindere se refera la conducerea intreprinderii, asigurari,
taxe de proprietate si facilitate pentru angajati.
Etapa 2. Stabilirea inductorilor de cost pentru fiecare activitate Inductorii de cost denumiti si
“stimulatori de costuri” reprezinta marimile de referinta pentru repartizarea costurilor indirecte.
Inductorii de cost reprezinta cauza variatiei consumurilor de resurse si serveste ca
instrument de masura a volumului prestatiilor furnizate. Inductorii de cost trebuie sa
indeplineasca anumite conditii, cum ar fi: sa fie usor de identificat si utilizat, sa fie cauza
variatiei consumurilor de resurse, sa nu influenteze comportamentel personalului, sa fie usor
accesibili.
Inductorii de cost pot fi grupati in:
• inductori traditionali, care sunt: ore manopera,ore functionare utilaj, cost materii prime
consumate, numar de produse.
• inductori noi, care sunt: numar comenzi de materiale, numar planuri elaborate, numar
controale, numar comenzi de fabricatie, numar puncte de sudura etc.
Etapa 3. Construirea centrelor de regrupare
Toate activitatile pentru care s-au identificat aceiasi inductori de cost se regrupeaza intr-un
centru de regrupare. In acest fel se usureaza calculul costului renuntand la un tratament
individual al fiecarei activitati. In acest moment se poate calcula costul unitar al inductorului
cunoscand: costul centrului de regrupare format din totalul costului activitatilor componente si
volumul total al inductorului.
Etapa 4. Calculul costului complet In aceasta etapa se calculeaza costul de productie al diverselor
componente ale produselor. Costul de productie va cuprinde cheltuielile directe si o doza din
cheltuielile centrelor de regrupare (indirecte)
In general costul de productie se calculeaza pe trei componente:
• cost functie de volum de productie care se refera la consumul de materii prime, manopera
directa, ore functionare utilaje;
• cost lot cauzat de organizarea productiei care se refera la cost comenzi de fabricatie, cost
control calitate etc.;
• cost piesa sau subansamble datorat existentei ca atare si care se refera la dosarul ethnic,
proiectare, reproiectare, stocare de informatii etc.
Etapa 5. Calculul costului de productie al produselor fabricate
Aceasta etapa reuneste elementele:
• costul pieselor si subansamblelor;
• costul altor materii prime;
• manopera directa; • costul functionarii utilajelor;
• costul activitatilor consummate de produsele fabricate
Etapa 6. Calculul costului complet al produselor vandute Acesta etapa presupune suplimentarea
costului de productie cu o parte din costul de administratie si desfacere, parte stabilita prin
intermediul inductorilor de cost specifici acestor activitati.

STUDIUL DE CAZ

O societate comerciala fabrica si comercializeaza 2 produse A si B. Informatiile communicate de

contabilitatea de gestiune pentru luna ianuarie sunt urmatoarele:
Elemente A B
Cantitatea fabricata si vanduta 2000 buc 3000 buc
Materii prime 150 um/buc 300 um/buc
Manopera directa pe bucata 250 um/buc 350 um/buc
Pret vanzare unitar 330 um/buc 420 um/buc
Costul unei ore de manopera directa 2.5 um/h
Analiza si gruparea activitatilor de functionare pentru aceasta societate pot fi rezumate altfel
Activitatea Valoarea Inductorul
Comanda materii prime 24000 Numar comezi
Comercializare 8300 Cifra de afaceri
Lansare in fabrica 17500 Numar loturi
Productie 55000 Ore manopera directa
Gestiunea stocurilor 9400 Numar tipuri de matrii prime
Pregatirea productiei 4800 Numar loturi
Administrare genereala 14500 Cost adaugat la cost direct

Informatii complementare:
Inductori Total Produsul A Produsul B
Numar comenzi 13 8 5
Numar tiputi de mat 7 4 3
prime
Numar loturi 200 120 80
Cerinte :
1) Calculul costurilor unitare ale produselor.
2) Costul complet a produselor
Rezolvare: Situatia cheltuielilor pe centre de regrupare
Centre de Inductor Activitatea Cheltuieli pe Volum Cost unitar pe
regrupare activitae inductor inductor
CR1 Nr comenzi Comanda mat 24000 13 1846 lei/cmd
prime
CR2 CA Comercializare 8300 (*) 0,0043 le/Ca
1.920.000
CR3 Nr. loturi Lansare in 1750 250 89.2 lei/lot
fabrica
Pregatirea pro 4800
CR4 Ore Productie 55000 (**) 0.088 lei/ora
manopera 620.000
directa
CR5 Nr tip mat Gestiunea 9400 7 1342 lei/tip
prime stocurilor
CR6 Cost adaugat Administrare 14500 (***) 0,0096
generala 1.509.500

(*) Volum inductor CA:

Produsul A: 2000 buc x 330/buc= 660.000 um
Produsul B: 3000buc x 420/buc = 1.260.000 um
Total: 115.000 + 252.000 = 1.920.000 um
 (**) Volum inductor Ore manopera directa:
Produsul A: 2000buc x (250man.directa / 2,5um/h) = 200.000 ore
Produsul B: 3000 x (350man. directa / 2,5um/h) = 420.000 ore
Total : 200.000 + 420.000 = 620.000 ore
Manopera directa:
Produsul A: 2000 x 200 = 400.000 lei
Produsul B: 3000 x 350 = 1005.000 lei
Total: 50.000 + 105.000 = 1.405.000 lei
(***) Volum inductor Cost adaugat: Cost adaugat = Costul manoperei directe + Total ch
indirecte – Ch pe centru de regrupare = 1.405.000 + 24.000 + 8.300 + 17.500 + 55.000 + 9.400 +
4.800 – 14.000 = 1.509.500
Fisa costului unitar pe produs A
Explicatii U/M Cantitate Pret unitar Valoare
Mat prime 300.000
Manopera directa 500.000
I.Total ch directe 800.000
Ch. Indirecte CR
CR1 Nr.comenzi 8 1846 14768
CR2 CA 660.000 0,0043 2838
CR3 Nr loturi 120 89.2 10704
CR4 Ore manopera 200.000 0.088 17600
directa
CR5 Nr. Tip mat 4 1342 5368
prime
CR6 Cost adaugat (*) 551278 0,0096 5292
II.Total ch indirecte 56570
III.Cost complet(I+II) 856570
IV.Cost unitar(III/2000) 428,28 lei/buc

(*) Cost adaugat = 500.000 + 14.768 + 2.838 + 10.704 + 17.600 + 5.368 = 551.278
Fisa costului unitar pe produs B
Explicatii U/M Cantitate Pret unitar Valoare
Mat prime 900.000
Manopera directa 1.050.000
I.Total ch directe 1.950.000
Ch. Indirecte CR
CR1 Nr.comenzi 5 1846 9230
CR2 CA 1.260.000 0.0043 5418
CR3 Nr loturi 80 89.2 7136
CR4 Ore manopera 420.000 0.088 36960
directa
CR5 Nr. Tip mat 3 1342 4026
prime
CR6 Cost adaugat (*) 1.112.770 0.0096 10682
II.Total ch indirecte 73452
III.Cost complet(I+II) 2.023.452
IV.Cost 674.48lei/buc
unitar(III/2000)
(*) Cost adaugat = 1.050.000+9.230+5.418+7.136+36.960+4.026=1.112.770

Concluzii:
Metoda ABC stabileste costul produsului pe baza activitatilor ce se desfasoara pentru fabricarea
sa, oferind avantajul unui cost mai real, pe baza caruia se pot lua decizii strategice. Posibilitatile
oferite de metoda ABC si care nu se regasesc la metodele traditionale ar fi:
• identificarea celor mai profitabili clienti, produse, canale de distributie;
• determinarea “contribuabililor reali” la performanetele financiare;
• previzionarea corecta a costurilor si resurselor legate de volumul productiei si structura
organizationala;
• identificarea cauzelor performantelor slabe;
• urmarirea activitatilor si proceselor.
Prin metoda ABC intreprinderile isi pot imbunatati eficienta si reduce costurile fara a sacrifica
valoarea pentru clienti.
BIBLIOGRAFIE
Albu, Nadia, Albu, Cătălin, Elemente de management al perfeormanţei, Volumul I,
Contabilitatea de gestiune, Ed. Econimică, Bucureşti, 2003.
Briciu, S., Căpuşneanu S., Rof, L., Topor, D., Contabilitatea şi controlul de gestiune:
Instrumente pentru evaluarea performanţei entităţii, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2010.
Călin, Oprea, Cârstea, Gh., Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor, Editura Genicod,
Bucureşti, 2002.
Charles T. Horngren, Strikant M. Datar, George Goster, Contabilitatea costurilor, o abordare
managerială, Chişinău, Editura Arc, 2006.
Chirata Caraiani, Mihaela Dumitrana : Contabilitate de gestiune si control de gestiune – Editia a
II - a
Chirata Caraiani, Mihaela Dumitrana : Contabilitate de gestiune si control de gestiune – aplicatii
si studii de caz