BOTANICA FARMACEUTICĂ – SISTEMATICA VEGETALĂ – LUCRĂRI PRACTICE

ÎNCRENGĂTURA MAGNOLIOPHYTA
ANGIOSPERMATOPHYTA

Magnoliofitele, angiospermele grupează atât plante lemnoase sub formă de arbori şi arbuşti, cât şi ierbacee perene şi anuale.
Sunt plante mai evoluate decât gimnospermele, fiind adaptate atât mediului terestru unde predomină formând păduri şi pajişti, cât şi
mediului mlăştinos şi acvatic.
Aparatul vegetativ este cormul, adaptat la viaţa de uscat numai la cele primitive.
Rădăcinile pot fi rămuroase, pivotante şi fasciculate. Tulpinile monopodial şi simpodial ramificate, pot creşte suprateran,
subteran (rizomi, tuberculi). Cilindrul central este un eustel sau atactostel. În structura anatomică fasciculele lemnoase sunt
reprezentate prin trahee, numai la cele primitive (Magnoliales) există şi traheide.
Frunzele au forme şi mărimi diferite putând fi întregi, lobate sectate şi compuse, distribuite pe tulpini altern, opus şi verticilat.
Formaţiunile secundare rezultate din diviziunea cambiului şi felogenului determină creşterea tulpinilor în grosime.
Reproducerea este sexuată, prin flori, fruct și semințe (sporofite) sau vegetativ.
Organul caracteristic de reproducere al angiospermelor este floarea, care a luat naştere din floarea angiospermelor străvechi.
Apar învelişurile florale ce protejează elementele de reproducere (androceul şi gineceul).
Învelişurile florale- periantul, poate fi dublu cînd este diferenţiat în caliciu şi corolă, precum şi simplu, format dintr-un singur
înveliş sepaloid ori petaloid. Sunt şi flori lipsite de periant numite nude sau achlamidee.
La numeroase angiosperme, pe receptacul, între elementele florale, sau la baza lor se găsesc glande nectarifere (nectarine),
care favorizează polenizarea entomofilă, încrucişată.

După polenizare (autogamă şi alogamă), polenul ajuns pe stigmat germinează şi formează tubul polenic care străbate stilul
până ajunge în sacul embrionar din ovul.
În vârful tubului polenic înaintează celula vegetativă., urmată de celula generativă, care prin diviziune dă naştere la doi gameţi
numite spermatii. Ajunse în sacul embrionar, o spermatie (n) se uneşte cu oosfera (n) dând naştere zigotului (2n), apoi embrionului cu
2-1 cotiledoane, iar cea de a doua (n) se contopeşte cu nucleul secundar (2n) al sacului embrionar formând zigotul accesoriu (3n), din
care prin mitoză rezultă endospermul secundar, bogat în substanţe albuminoide.
Întregul ovul se transformă în sămânţă care este închisă în fruct, apărut pentru prima dată în evoluţia filogenetică.
Nutriția
Majoritatea angiospermelor sunt autotrofe şi numai puţine heterotrofe cu nutriţie saprofită (unele specii de orhidee) şi parazită.

1
 CLASIFICAREA ANGIOSPERMELOR

Conform sistematicii clasice, cea mai acceptată și la ora actuală în cadrul biologilor sistematicieni, angiospermele sunt
încadrate în două clase, clasa dicotiledonate (magnoliate) și clasa monocotiledonate (liliate) în funcție de numărul de cotiledoane
din semințe.

Clasa Magnoliatae
Magnoliopsida, Dicotiledonatae-

În această clasă sunt incluse aproximativ 200 000 de plante ierboase și lemnoase, răspândite în zonele tropicale, subtropicale,
temperate.
Rădăcina se dezvoltă din radicula embrionului, pot fi pivotante sau rămuroase, uneori sunt înlocuite cu rădăcini adventive.
Tulpina ierboasă sai lemnoasă prezintă fascicule conducătoare colaterale sau bicolaterale, dispuse pe un singur cerc, cu cambiu
fascicular. La speciile perene apar modificările secundare ca rezultat al activității cambiului și felogenului.
Frunzele simple sau compuse, întregi sau divizate, prezintă nervațiune penată sau palmată.
Florile hermafrodite, rar unisexuate, pentamere sau tetramere, rar dimere, au elementele dispuse spirociclic, hemiciclic sau ciclic.
Embrionul seminței are două cotiledoane, dar la speciile parazite cotiledoanele lipsesc.
În cazuri foarte rare embrionul prezintă un singur cotiledon.
Din punct de vedere chimic dicotiledonatele prezintă latex, mucilagii, alcaloizi, glicozide, uleiuri volatile, lipide, etc.
Speciile sunt clasificate în șase subclase:
Magnoliidae,
Hamamelidae,
Rosidae,
Dilleniidae,
Caryophyllidae
Asteridae.

Subclasa Magnoliidae

Această subclasă cuprinde cele mai primitive angiosperme. Din Magnoliidae au derivat celelalte grupe de angiosperme.

2
Ordinul Magnoliales
Familia Magnoliaceae

Cuprinde aproximativ 200 de specii de arbori și arbuști răspândiți în regiunile tropicale și subtropicale, dar cultivate frecvent în
regiunile temperate.
Magnolia obovata L. magnolia, Magnolia grandiflora L., Magnolia acuminata L. sunt arbori ornamentali, cultivați la noi în
grădini și parcuri.

Fig. 1. Magnolia sp. (http://www.theplantlist.org/)

Familia Lauraceae

Cuprinde 1000 de specii lemnoase, răspândite în zonele tropicale, subtropicale și mediteraneene, cu frunze perisitente coriacee,
bogate în uleiuri volatile.
Florile sunt mici, unisexuate sau bisexuate, organizate pe tipul 3, diplochlamidee sau homoiochlamidee cu dispoziție ciclică,
fructele bace sau drupe.

Laurus nobilis L., dafin, laur, este un arbore de aproximativ 10 m, , frunzele sunt ovat-lanceolate, coriacee, aromate, conțin
ulei volatil în celule cu secreție intracelulară.
Uleiul volatil, Aetheroleum lauri, are în compoziție cineol și linalol. Frunzele se folosesc ca și condiment, Lauri folium, foi de
dafin. Florile sunt unisexuate, fructele conțin ulei gras (30%) și se utilizează la prepararea unguentelor și produselor cosmetice.

3
 Fig. 2. Laurus nobilis (http://www.theplantlist.org/)

Ordinul Piperales

Cuprinde plante ierboase și lemnoase, liane, arbuști epifite, cu aproximativ 1300 de specii răspândite în zonele tropicale.
Sunt plante înrudite prin structura anatomică a tulpinii atât cu ranunculaceele cât și cu monocotiledonatele, având fasciculele
libero-lemnoase dispuse neregulat sau pe mai multe cercuri.
Florile sunt grupate în spice sau cime dense, cu un număr variabil de stamine și carpele.
Fructele sunt bace cu pericarp subțire.

Familia Piperaceae

Piper nigrum L. –piperul, este o specie originară din Malayezia, cultivată și alte regiuni tropicale. Prezintă 2 varietăți
comerciale; piperul negru, care reprezintă fructele mature care la început sunt verzi dar devin negre după uscare și piperul alb, care
reprezintă fructele recoltate la maturitate dar supuse unei fermentații înainte de uscare.
Piperis nigri fructus sunt fructele denumite seminţele de piper, conțin 4% ulei volatil și cu gust arzător datorită celor 2
alcaloizi piperidinici, cavicina și piperina, dar și oleorezine, ulei gras, amidon, proteine. Este utilizat mai ales ca și condiment, dar are
și proprietăți carminative, expectorante și febrifuge.

4
 Fig. 3. Piper nigrum (http://www.theplantlist.org/)

Ordinul Ranunculales

Ordinul grupează familii de plante derivate din Magnoliales, cu care se aseamănă prin dispoziţia spiralată a elementelor florale,
numărul mare de stamine şi pistile şi apocarpie. Se deosebesc de Magnoliales prin lipsa rădăcinii principale, a celulelor anexe de la
stomate, a pungilor secretorii de uleiuri volatile, zigomorfia florilor. Din punct de vedere chimic se caracterizează prin prezenţa
alcaloizilor şi saponinelor.

Familia Ranunculaceae
Se cunosc aproximativ 1500 specii de ranunculacee, răspândite în majoritate în zonele temperate şi reci ale globului. Cu
excepţia genului Clematis, în flora ţării noastre toate sunt plante ierboase, perene.
Rădăcina principală dispare şi rolul ei este îndeplinit de rădăcini adventive, tulpina subterană este rizom, bulb sau tubercul, iar
frunzele alterne sau opuse pot fi întregi sau divizate. Florile solitare sau grupate în inflorescenţe prezintă un periant dublu sau simplu
(petaloid) format din 3, 5 sau mai multe foliole pe fiecare ciclu. Petalele se pot transforma în nectarine, numeroase stamine şi carpele.
Fructele sunt folicule, achene sau nucule. În compoziţia chimică a speciilor predomină alcaloizii.

5
+Genul Aconitum– omag
Genul este format din peste 700 specii ce cresc în etajul montan şi alpin. Florile albastre sau galbene, sunt dispuse în raceme.
Perigonul este alcătuit din 5 tepale inegale: cea superioară în formă de coif, două laterale rotund–ovate şi 2 inferioare mai mici şi
eliptice. Nectarinele, în număr de 2-5, sunt petaloide şi adăpostite în tepala superioară. Androceul este alcătuit din numeroase stamine,
iar gineceul din 3-5 carpele neunite. Fructele sunt folicule.
+Aconitum napellus L. este o denumire colectivă pentru speciile de Aconitum medicinale cu flori albastre–violet, în care F.R.
X. include următoarele specii: Aconitum firmum, Aconitum callibotrion Rchb, Aconitum tauricum Wulf.

Fig. 4. Aconitum napellus1- tuber; 2-tulpină cu inflorescenţă; 3-floare

(http://www.theplantlist.org/)

Sunt specii ierboase, perene cu rizom tuberizat. Tulpinile sunt de 0,5–1 m, frunzele palmat- sectate, flori dispuse în inflorescenţe
racemoase cu periantul format din 5 elemente colorate albastru–violaceu, caracteristice genului.
Fructul este polifoliculă. Toate speciile de Aconitum sunt foarte toxice datorită alcaloidului aconitină. Carnea animalelor
otrăvite cu omag este interzisă consumului.
Produsul medicinal: Aconiti tuber conţine alcaloizi diterpenici, acizi organici– aconitic, malic, citric.
Din punct de vedere al acţiunii este un sedativ cardiac şi respirator, analgezic (în nevralgii de trigemen), antipiretic, antigutos,
antitusiv, virustatic. Este utilizat la prepararea de tincturi în farmacii şi ca medicament tipizat: TUSOMAG. *Speciile cu flori galbene
nu se utilizează în scopuri medicinale.

6
Ordinul Papaverales

Familia Papaveraceae
Ordinul cuprinde plante ierboase sau lemnoase cu frunze alterne, lobate sau sectate dispuse altern şi lipsite de stipele. Florile
sunt solitare sau dispuse în inflorescenţe actino sau zigomorfe. Fructul este o capsulă valvicidă sau poricidă.
Formula florală: *K2C2+2 A∞G12-7
Grupează 300 specii ierboase, anuale, bianuale sau perene, foarte răspândite în flora spontană şi unele în culturi. Se
caracterizează prin rădăcină pivotantă, tulpina ramificată şi frunzele sesile sau scurt peţiolate, florile solitare (Papaver), sau grupate în
inflorescenţe. Sunt alcătuite din două sepale caduce, 4 petale viu colorate, numeroase stamine şi carpele.
Gineceul este format din 6-12 carpele concrescute. Stigmatul este de formă variată, lobat sau stelat. Androceul poate fi format
din stamine numeroase sau redus la 6-4 stamine.
Fructul este o capsulă globuloasă, oblongă sau silicviformă, mono sau multispermă. Seminţele au endosperm uleios.
Caracteristică este prezenţa în organe a laticiferelor, ce secretă latexuri colorate. Din punct de vedere al compoziţiei chimice
papaveraceele se caracterizează prin conţinutul în acaloizi în număr mare şi cu structuri diferite.

+Papaver somniferum L– macul de grădină

Este o plantă anuală de cultură a cărui strămoş este Papaver setigerum, plantă răspândită în flora regiunilor mediteraneene.
Rădăcina speciei este pivotantă, iar tulpina ajunge la 80-100 cm, are culoare verde-cenuşie, la partea superioară ramificată,
frunzele inferioare sunt peţiolate cele superioare sesile. Frunzele sunt sesile, amplexicaule şi cu marginea inegal incizată. Florile
solitare au petalele albe, roşii, sau violacee, în toate cazurile, la bază au o maculă neagră–violetă şi marginile ondulate. Staminele sunt
numeroase, la fel carpelele care alcătuiesc gineceul unilocular. Fructul este o capsulă uniloculară, poricidă cu stigmatul stelat,
persistent, sub care se găsesc porii. Seminţele mici cu aspect reniform, sunt albastre–cenuşii sau negre în funcţie de varietatea de
cultură. Întreaga plantă, în afară de seminţe conţine un latex de culoare albă.

Planta este cultivată în Iran, India, China, Turcia pentru obţinerea opiului, iar în Europa ca plantă alimentară pentru seminţe.

Produsul medicinal: Papaveris immaturi fructussau Papaveris capita immaturi reprezintă capsulele imature recoltate înainte de
maturitate.
Capsulele de mac conţin alcaloizi ce diferă sub aspect cantitativ şi calitativ în funcţie de condiţiile de cultură, varietate şi timp de
recoltare: 0,2% respectiv 0,8% alcaloizi (la fructele proaspete sunt localizaţi în latex), aminoacizi liberi, mucilagii, taninuri.
Opiul (laudanium, meconiu) reprezintă latexul recoltat şi solidificat obţinut din capsulele imature.

7
 Opiul este o masă solidă de culoare brună cu un conţinut de 10–25% alcaloizi sub formă de săruri ale acizilor lactic, meconic
etc.

După structură alcaloizii aparţin mai multor structuri: cu nucleu morfinamic- morfina, codeina, tebaina, cu nucleu
izochinoleinic- papaverina, laudanina şi cu nucleu de tip protoberberinic –berberina, canadina. În F.R. ediţia. X. este prevăzut un
conţinut minim de 11% morfină (principalul alcaloid dintre cei 25 cunoscuţi din mac).
Macul se cultivă şi pentru seminţe: ele conţin 35-50% ulei gras, proteine, aminoacizi esenţiali. În seminţe nu s-a pus în
evidenţă morfină, în schimb au fost identificate codeina şi tebaina.
Acţiune şi întrebuinţări: Opiul acţionează asupra sistemului nervos central. Efect puternic deprimant asupra centrilor respiratori
şi ai tusei şi de inhibare a motilităţii tractului gastro-intestinal. Morfina are proprietăţi antialgice puternice, utilizată în dureri foarte
mari, colici renale, infarct miocardic, folosirea ei repetată însă duce la instalarea stării de dependenţă. Papaverina are efect spasmolitic
iar codeina–antitusiv.
Papaveris capita intră în compoziţia ceaiului contra colicilor şi a ceaiului sedativ. Preparatele de opiu se administrează ca hipnotice,
analgezice.

Fig. 5. Papaver somniferum

+Chelidonium majus L.– rostopască, iarba de negi, iarba rândunicii.

*(gr. chelidonii-rândunică. După Dioscorides, numele s-ar datora faptului că înfloreşte o dată cu sosirea rândunelelor şi se termină
odată cu plecarea lor.)
8
 Plantă ruderală ierboasă, perenă, larg răspândită. Prezintă un rizom vertical, ramificat, brun, cu numeroase rădăcini. Tulpina
aeriană de 50-100 cm, ramificată este acoperită de peri lungi, rari şi cu frunze alterne imparipenate, de culoare verde-gălbuie. Frunzele
sunt alterne, cele bazale peţiolate cele superioare sessile.
Florile sunt dispuse câte 2-8 în umbele simple, cu 2 sepale caduce şi 4 petale galbene. Staminele sunt numeroase, iar gineceul este
bicarpelar şi unilocular. Fructele sunt capsule de tip silicvă dehiscente, conţin seminţe negre, lucioase cu o strofiolă albă.
Toate părţile plantei conţin laticifere ce produc un latex galben-portocaliu în părţile aeriene şi roşu- portocaliu în cele subterane.

Fig. 6. Chelidonium majus

Chelidonii herba se recoltează în timpul înfloririi.

Conţine: alcaloizi izochinolinici 0,5%-2% în frunză (chelidonină), sanguinarină în rădăcină alături de alcaloizi protopinici,
flavone, ulei volatil, acid chelidonic, rezine.
Partea aeriană a plantei are proprietăţi coleretic-colagoge, antispastice, hipoglicemiante, antivirale, citostatice. Chelidonina
posedă acţiune analgetică, asemănătoare morfinei, fiind şi spasmolitică ca şi papaverina.

Berberina stimulează contracţia musculaturii netede, fiind dotată cu proprietăţi colecistochinetice, bacteriostatice şi
hipotensive. Totalul alcaloidic se utilizează în colici biliare, colecistopatii, dischinezii, afecţiuni gastrointestinale. Latexul proaspăt se
foloseşte pentru combaterea verucilor şi negilor. Alcaloizii au proprietăţi citostatice.

9
Fig. 7. Chelidonium majus (http://www.theplantlist.org/)

Fig. 8. Chelidonium majus – frunză, floare

10