Statutul FP-curs 1

1.Functionar public=una din categoriile care isi desfasoara activitatea in autoritatile si

institutiile publice, nu numai cele din sfera executivului(autoritati administrative ), ci si in alte
categorii de autoritati si institutii care fac parte din sfera celor trei puteri ale statului(legislativa,
judecatoreasca si executiva), dar si autoritati publice care exced celor 3 clasice puteri , au un
statut de autonomie si sunt plasate sunt controlul organului reprezentativ suprem al poporului
roman(Parlamentul) cu scopul de a realiza echilibrul intre puterile statului(ex:Avocatul
Poporului).

2.Pe langa functionarii publici, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice isi desfasoara
activitatea si alte categorii de personal. Prima dintre aceste categorii o reprezinta demnitarii.
Acestia indeplinesc o demnitate publica pe care au obtinut-o prin alegere(primar, parlamentar)
sau numire(prim-ministru) si de esenta careia este ca se desfasoara pe o perioada determinata,
denumita generic mandat. Functionarii sunt numiti pe o perioada nedeterminata.

3.O alta categorie o reprezinta personalul contractual(salariatii) din cadrul autoritatilor si

institutiilor publice. Acestia se deosebesc de FP prin faptul ca ei nu exercita prerogative de
putere publica, acestea fiind cele care dau identitate FP. Personalul contractual este cel care, prin
statutul sau, se supune regulilor instituite de legislatia muncii in centrul careia se afla codul
muncii, insa un element de noutate care s-a produs incepand cu anul 2019 a fost adus de codul
administrativ al Romaniei, aprobat prin OUG 57/2019 care, pentru prima data, consacra o parte
distincta reglementarii personalului din administratia publica. Pana la adoptarea codului
administrativ nu a existat o reglementare de sine statatoare care sa consacre reguli speciale
privind personalul contractual din administratia publica, cu exceptia unui cod de conduita al
personalului contractual din administratia publica care era redactat in mare parte dupa modelul
codului de conduita al functionarilor publici. Precizam ca pana la adoptarea actualului cod
administrativ, legislatia sau reglementarea FP, ca si a administratiei publice in ansamblul
sau(administratia locala, Guvernul si administratia centrala de specialitate sau prefectul)era
reglementata prin legi organice distincte(legea 90/2001, legea prefectului). Prin codul
administrativ, toata aceasta legislatie disparata, care reglementa diferite segmente sau materii ale
administratiei publice, inclusiv cea consacrata functionarului public, a fost contopita intr-un act
normativ distinct, unitar, reprezentat de codul administrativ care cuprinde parti distincte
consacrate administratiei locale, centrale, precum si personalului din administratia publica.

!!!Atragem atentia asupra faptului ca partea consacrata (a VI-a) problemei referitoare la

cei care isi desfasoara activitatea in administratia publica nu mai este denumita ca legea
veche numarul 188/1999(statutul functionarului public), denumirea partii a VI-a fiind
“statutul functionarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din
administratia publica si evidenta personalului platit din fonduri publice”.
Din interpretarea denumirii acestei parti rezulta ca ea se refera la trei categorii de personal:

- Functionarii publici
- Personalul contractual(salariatii)
- Personalul platit din fonduri publice care include si alte categorii decat primele doua
mentionate

4.A patra categorie de personal care isi desfasoara activitatea in administratie reprezinta o
subcategorie a personalului contractual, in sensul ca include persoane care isi desfasoara
activitatea in baza unui contract de management.

Contractul de management nu se confunda cu un contract de munca. Primul e reglementat de

codul civil, exista legi speciale privind statutul managerilor din cadrul autoritatilor si institutiilor
publice, pe cand personalul contractual si contractul de munca sunt reglementate de legislatia
muncii.

Notiunea de functie publica in limbajul juridic este utilizata in doua acceptiuni:

- lato sensu, ii include pe toti cei care desfasoara o activitate intr-o institutie publica,
indiferent de statutul lor (si functionarii, si demnitarii, si personalul contractual, si peste
aceste limite, chiar si cei care desfasoara o profesiune liberala-medic, notar, avocat, care
sunt considerati functionari publici dpdv al legislatiei penale). In acceptiunea Codului
penal, notiunea ii include pe toti cei care folosesc o oportunitate publica profesionala sau
rezultata dintr-o anumita calitate pentru a avea un beneficiu privat, pentru a satisface un
interes privat.
- stricto sensu, notiunea de functie publica evoca functia publica statutara, adica
functionarul public care se suspune unui statut juridic care a fost aprobat fie printr-o lege
generala, fie printr-o lege speciala, rezultand ca identificam doua categorii de functionar:
unii care se supun statutului general reprezentat in prezent de partea a VI-a a codului
administrativ, titlul II “statutul functionarilor publici” si altii care se supun unor statute
speciale aprobate prin legi organice speciale, cum ar fi politistii(legea 360/2002),
functionarii publici parlamentari, personalul diplomatic si consular, personalul vamal.

Constituționalitatea și legalitatea funcționarului public

Constituționalitatea unei instituții înseamnă că ea are o consacrare constituțională.

In Constituția din 1991 se regăsesc dispoziții referitoare atât la funcția publică, cât și funcția
publică în general, cât și prevederi referitoare la statutul lor juridic, principiile care le guvernează
activitatea și chiar câteva categorii de funcționari publici, chiar dacă nu sunt calificați ”expressis
verbis” ca având acest statut, exemplu prefectul care e reglementat în art. 123 din Constituție,
face parte din categoria înalților funcționarilor publici. A fost înlocuit prefectul politic cu cel
administrativ.

Textul esențial pentru determinarea statutului funcționarului public în contextul actual este art.
73 alin. (3) (care reglementează legile organice) care trimite la 2 legi organice diferite prin care
să se reglementeze, potrivit lit. j) statutul funcționarului public, iar potrivit lit. p), regimul general
privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială, adică salariatul.
(personalul contractual)

Faptul că, prin Constituție, se prevăd 2 legi organice diferite, una pentru reglementarea
funcționarului și alta pentru cea a salariatului, determină concluzia că legiuitorul constituant a
avut în vedere și 2 instituții juridice diferite, una a funcționarului public guvernată de normele
dreptului public în general și cele ale dreptului administrativ în particular și cealaltă a salariatului
care se supune dreptului muncii.

Departajarea între cele două instituții și cele două tipuri de regimuri juridice nu este categorică,
existând elemente care se aplică de la salariat la funcționar și invers. Că astfel stau lucrurile
rezultă chiar din realitatea că actualul Cod administrativ consacră Partea sa a VI-a reglementării
atât a statutului funcționarului public, cât și a personalului contractual din cadrul autorităților și
instituțiilor publice.

Alte dispoziții constituționale care se aplică funcționarului public pot fi clasificate în două
categorii:

a) Dispoziții cu caracter de izvoare implicite în materia funcției publice și a funcționarului

public, în sensul că ele consacră reguli aplicabile tuturor categoriilor de autorități publice
și de subiecte de drept, cum ar fi spre pildă, principiul nediscriminării, consacrat de art. 4
sau cel al egalității tuturor in fața legii și a autorităților publice, coroborat cu ”nimeni nu
este mai presus de lege”, consacrate de art. 16 alin. (1) și (2).
b) Dispoziții care reprezintă izvoare exprese pentru funcția publică și funcționarul public:
● Art. 16 alin. (3) care consacră regula conform căreia funcțiile și demnitățile publice
civile sau militare pot fi ocupate de persoane care au cetățenia română și domiciliul în
România. Până în 2003 se impunea caracterul exclusiv al cetățeniei române, la care
s-a renunțat ca o condiție în procesul de aderare la Uniunea Europeană, care atrage
statutul de cetățean european pentru cetățenii statelor membre care se bucură de
libertățile recunoscute la nivelul Uniunii, inclusiv de libertatea de a putea desfășura o
muncă într-un alt stat al Uniunii. În același timp, textul art. 16 alin. (3) s-a completat
cu două noi teze, una prin care se prevede că statul garantează egalitatea de șanse
între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități, iar cea de-a doua,
care reprezintă, de fapt, actualul alin. (4) al art. 16, care recunoaște cetățenilor Uniunii
posibilitatea de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.
 ● Art. 54, care reglementează fidelitatea față de țară, prevede că toți cetățenii cărora le
sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund pentru îndeplinirea cu
credință a obligațiilor care le revin, și în acest scop, depun jurământul prevăzut de
lege. Jurământul îi departajează pe funcționari de salariați, dar se regăsește și la alte
categorii în afară de militari, precum unele categorii care dețin o demnitate publică
sau care desfășoară o profesie liberală.
c) Dispoziții exprese prin care se consacră regimul sau statutul diferitelor funcții sau
funcționari publici, Constituția prevăzând incompatibilitatea unor demnități publice cu
alte funcții publice sau private. Exemplu: art. 58 alin. (2) prevede că Avocatul Poporului
și adjuncții săi nu pot îndeplini nicio altă funcție publică sau privată, cu excepția
funcțiilor didactice din învățământul superior, art. 71 prevede incompatibilitatea dintre
funcția de parlamentar și orice altă funcție publică de autoritate, cu excepția celei de
membru al Guvernului.
În concluzie, Constituția noastră cuprinde dispoziții care ne determină să afirmăm că instituțiile
funcției publice și funcționarului public au o consacrare constituțională, de unde rezultă și
caracterul legal, textul făcând trimitere la o lege organică.

PRINCIPII APLICABILE PERSONALULUI DIN CADRUL AUTORITĂȚILOR ȘI

INSTITUȚIILOR PUBLICE

Principiile sunt regulile diriguitoare care guvernează regimul unei instituții (principiile
domeniului public) sau statutul unei categorii sau instituții juridice. Elementul de noutate pe care
îl aduce Codul administrativ constă în faptul că el consacră două categorii de principii:

a) Principii care se aplică conduitei profesionale a întregului personal din

administrația publică (funcționari publici și personal contractual), în această categorie
intrând supremația Constituției și a legii, prioritatea interesului public, asigurarea
egalității de tratament, profesionalismul, integritatea morală, pe care art. 548 din Cod nu
numai că le enumeră, dar le și definește. Remarcăm faptul că prioritatea interesului public
reprezintă atât un principiu general aplicabil administrației publice, prevăzut de art. 10 al
Codului, cât și un principiu aplicabil întregului personal din administrației.
b) Principiile care stau la baza exercitării funcției publice, care sunt enumerate, fără a fi
definite de art. 343 al Codului administrativ, între acestea regăsindu-se ca element de
identitate principiul stabilității în exercitarea funcției publice. Stabilitatea se află la baza
dreptului la carieră a funcționarului public și reprezintă o formă de protecție a acestuia, în
baza căruia el poate să evolueze în carieră și să își exercite funcția, fiind protejat
împotriva exceselor din exterior care ar putea să îi afecteze statutul. Modificarea,
suspendarea sau încetarea raportului său de serviciu, inclusiv regimul răspunderii se
realizează numai în formele și în condițiile prevăzute de lege.
Identitatea funcționarului public este dată de exercitarea prerogativelor de putere publică pe care
atât legea veche privind statutul funcționarului public nr. 188/1999, în vigoare până în 2019, cât
și actuala reglementare reprezentată de Codul administrativ, nu numai că prevăd că funcționarul
public exercită astfel de prerogative, dar enumeră care sunt categoriile de activități prin
intermediul cărora acestea se concretizează. Elementul de noutate pe care îl aduce Codul
administrativ constă în faptul că identifică două categorii de prerogative, în funcție de caracterul
activităților, respectiv prerogative de putere publică exercitate prin activități cu caracter general
și prerogative de putere publică exercitate prin activități cu caracter special. În general
departajarea are la bază existența a două categorii de funcționari publici din punctul de vedere al
statutului care le este aplicabil, respectiv:

a) Funcționari publici care se supun statutului general, reprezentat în prezent de Partea a

VI-a a Codului administrativ;
b) Funcționari publici care se supun unui statut special, respectiv cei care își desfășoară
activitatea (art. 380 din Cod) în cadrul serviciilor de specialitate ale Parlamentului,
Președinției, MAE, MAI, respectiv polițiștii (Legea nr. 360/2002) și alte categorii pentru
care o lege organică specială le consacră reguli derogatorii de la statutul general.
Pentru a elimina riscul ca statutele speciale să se transforme în niște reglementări paralele cu cel
general, atât vechea, cât și actuala reglementare prevăd ce se poate reglementa printr-un statut
special, fiind vorba de 2 aspecte: drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice și funcții
publice specifice. Fac excepție anumite servicii publice, cum sunt cele ale MAI sau MAE pentru
care statutele speciale pot reglementa și alte aspecte care privesc cariera, răspunderea și
gestiunea funcțiilor publice.

Curs 3 Statutul FP

Categorii de functii publice si functionari publici

In mod traditional au fost utilizate mai multe criterii de clasificare a functiilor publice si
functionarilor publici care s-au modificat de-a lungul timpului odata cu modificarile care au
fost aduse legislatiei. In sistemul actual sunt identificate urmatoarele categorii de functii
publice:

I. In functie de continutul atributiilor, distingem intre:

- functii publice generale
- functii publice specifice, prin care se realizeaza prerogativele de putere publica,
la randul lor impartite in generale si speciale.
Departajarea are in vedere si existenta a doua categorii de functionari determinata de
statutul, de regulile juridice aplicabile respectiv functionarii care se supun statului
 general reprezentat in prezent de Codul administrativ si functionari care se supun
unor statute speciale aprobate prin legi organice specifice.

II. In functie de statutul autoritatii in care se creeaza functii publice, identificam :

- Functii publice de stat, care se creeaza in cadrul administratiei publice de
specialitate, dar si in cadrul autoritatilor publice ai caror functionari au statute
specifice cum ar fi Parlamentul, administratia prezidentiala, justitia etc.
- Functii publice teritoriale, care se creeaza in cadrul institutiei prefectului si a
serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe ale
administratiei publice de specialitate
- Functii publice locale, care exista in cadrul administratiei publice locale.

Functia publica locala este o categorie nou introdusa in sistemul romanesc prin Legea nr.
161/2003, dupa model francez, unde regasim diviziunea tripartita a functiei publice in functie
publica de stat, functie publica spitaliceasca si functie publica locala. In acest sistem, functia
publica locala este criticata pt ca de regula are un statut mai putin favorabil decat celelalte
categorii, fiind calificata in doctrina ca „ruda saraca a functiei publice de stat”.

In sistemul romanesc ea nu are acest caracter deoarece prin Legea nr. 153/2017 privind
salarizarea unitara a personalului bugetar s-a dat dreptul autoritatilor locale sa stabileasca ele
insele nivelul salariilor precizand numai anumite limite maxime, in vreme ce pentru restul
personalului bugetar, legiuitorul insusi a stabilit salariul. Stabilindu-l legiuitorul, in virtutea
principiului simetriei juridice, rezulta ca tot legiuitorul poate sa opereze asupra continutului lui.
In schimb, in cazul functiei publice locale, salariile stabilidu-se prin acte administrative ale
administratiei publice locale, cuantumul si modificarile care se fac intra in competenta
autoritatilor locale.

III. Dupa criteriul studiilor absolvite identificam 3 clase de functionari publici

- Studii superioare de lunga durata (clasa I)

- Studii superioare de scurta durata (clasa II)
- Studii medii liceale

IV. Dupa criteriul nivelului si complexitatii atributiilor

- Inalti functionari publici

A fost introdusa in sistemul romanesc in 2003, fiind inspirata din existenta in Franta si in alte
state a acestei categorii (les hautes functionaries publiques) despre care se recunoaste ca este
categoria care este cel mai influentata de decizia politica, existand numeroase modificari ale
functiei determinata de aceasta.

Ea include functiile de prefect si subprefect, care, ca si in sistemele de inspiratie, incepand cu

anul 2005, au dobandit statutul de functionari publici, care l-a inlocuit pe cel de demnitari publici
existent anterior. Legea proclama interdictia acestora de a face parte dintr-un partid politic, sub
sanctiunea destituirii din functie, si de a se bucura de stabilitate, trasaturi care nu sunt confirmate
de realitati, in contextul in care modificarile intervenite la nivel guvernamental atrag si
schimbarea prefectilor si subprefectilor.

Precizam ca prin Codul administrativ s-a dorit intr-o prima varianta sa se revina la situatia
anterioara de demnitari, care e reflectata de practica, insa din ratiuni proprii legiuitorul a inteles
sa mentina statutul de inalti functionari.

Intra si inspectorii guvernamentali-o categorie in care ar trebui sa se regaseasca functionarii cu

cel mai mare grad de experienta, dar care cuprinde de regula pe cei care au avut alte functii, care
nu puteau sa fie eliberati din functie.

Include de asemenea si secretarii generali si secretarii generali adjuncti, fiind cele mai importante
functii(denumirea fostilor secretari din UAT sa se transforme in secretari generali).

- Functionari publici de conducere

Includ directorul general, directorul si directorul executiv, si adjunctii acestora, precum si

functiile de sef executiv si sef de birou, legea instituind anumite criterii in temeiul carora se pot
constitui aceste structuri. Ex: director general de directie generala – conditie minim 25 persoane.

- Functionari publici de executie

Se impart in 3 clase in functie de studiile absolvite:

Clasa I include functiile care presupun studii superioare, respectiv consilier, consilier juridic,
auditor, expert, inspector si consilier de achizitii publice precum si unele functii specifice
asimilate lor prin acte ale autoritatilor publice. Codul administrativ aduce ca element de noutate
faptul ca introduce functia de consilier de achizitii publice, care a fost impusa de UE Romaniei si
decisa prin strategia privind achizitiile publice si legislatia adoptata in 2016.

Functiile de executie din clasa a II-a cuprind referendul de specialitate si cele asimilate, iar cele
din clasa a III-a includ functiile de referend si asimilatii acestora.
 Managementul functiei publice si al functionarilor publici

Inca de la adoptarea Legii nr. 188/1999 s-a creat o autoritate publica care a fost subordonata
ministerelor de-a lungul timpului, in a caror competente a intrat administratia publica a carei
misiune este sa gestioneze corpul functionarilor publici, sub aspectul carierei dar si al evidentei
acestora.

Ea indeplineste mai multe categorii de atributii in care se includ:

- atributii de reglementare : adoptare de strategii, elaborare de proiecte de acte normative care

vizeaza functia publica si functionarul public, precum si contrasemnarea unor acte normative
care sunt incidente si in materia functiei publice

- atributii privind evidenta functionarilor publici sub aspectul structurii la nivel national si
local, dar si sub aspectul derularii carierei. In baza acestei evidente, ANFP contribuie la
redistribuirea unor functionari publici eliberati din functie din motive neimputabile lor, dar
elibereaza si niste documente numite caziere administrative (corespondentul cazierelor
juridiciare si fiscale) in functie de care unii functionari publici pot evolua in cariera sau pot face
parte din diferite organe. Ele cuprind sanctiunile disciplinare aplicate functionarilor care nu au
fost radiate potrivit legii.

- atributii care privesc derularea efectiva a carierei functionarilor care implica: emiterea de
avize si alte acte procedurale necesare in diferite etape ale evolutiei in cariera, inclusiv
organizarea efectiva a unor concursuri, examene

- atributii cu caracter jurisdictional prin care se confera ANFP capacitate procesuala activa
prin care poate sesiza instanta de contecios cu privire la nelegalitatea unor acte administrative
care privesc functia si functionarul public.

Pana la adoptarea Codului adminstrativ, o asemenea actiune formulata de presedintele ANFP

atragea suspendarea de drept a actului atacat pe motivul regimului similar al actiunii prefectului
care atrage suspendarea actului Consiliului local/judetean sau primar pe care acesta il ataca in
contenciosul administrativ. Prin Codul administrativ a fost eliminata interventia suspendarii de
drept a actului atacat de presedintele ANFP.

CURSUL 4

DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE FUNCȚIONARILOR PUBLICI

În calitate de cetățeni se bucură de drepturi și libertăți fundamentale recunoscute de

Constituție și se supun, în același timp, îndatoririlor fundamentale prevăzute de aceasta. Dincolo
de aceste drepturi și îndatoriri, regimurile funcționarilor publici au prevăzut și ceea ce reprezintă
fie drepturi și îndatoriri speciale(ex. dreptul la carieră), fie anumite particularități.

Dreptul la carieră are un conținut complex care a determinat legiuitorul să nu-l

promoveze la nivel declarativ, ci să-l promoveze prin dezvoltarea elementelor statutușui juridic
al funcționarului, respectiv modul de dobândire a statutului, de exercitare a carierei, de
modificare, suspendare sau încetare a raporturilor de serviciu, precum și regimul răspunderii
acestuia, toate acestea fiind consacrate sub aspectul fondului sau al formei să apere statutul.

Dreptul la opinie este garantat în mod tradițional. Se recunoaște o anumită obligație de

rezervă a funcționarului, care îi impune acestuia anumite limite în modul în care se exprimă,
interzicându-i ca prin opinia sa să afecteze prestigiul instituției, alte valori fundamentale ale unui
stat de drept(nu publicistic, declarativ, la TV).

Dreptul al tratament egal obligă autoritățile publice să așeze la baza raporturilor cu

funcționarii un tratament egal și nediscriminatoriu, problema combaterii discriminării, act
normativ cadru, care recent a fost modificat prin consacrarea legislativă a problemei hărțuirii la
locul de muncă, putând îmbrăca și forme discriminatorii.

Dreptul de a fi informat reprezintă o particularizare a dreptului fundamental din art. 31. În

cazul funcționarului public presupune aducerea la cunoștință a oricărui înscris, element care are
legătură cu funcția pe care o exercită și cu cariera sa.

Dreptul de asociere în general îmbracă 3 fome:

1. Asocierea sindicală 🡪 recunoscută funcționarilor publici cu anumite particularități.

Trebuie să opteze între calitatea de funcționar și cea de conducere 🡪 este suspendat din
prima funcție.
2. Asocierea politică 🡪se pot asocia în partide politice și formațiuni asimilate, cu excepția
prevăzută în art. 40 din Constituție(polițiștii), înalții funcționari publici, anumite funcții
de conducere: secretarii generali de la nivelul autorității. Recunoașterea acestui drept
implică și dreptul de a candida, de a fi numit, protecția carierei pe perioada suspendării
din funcția publică.
3. Asociere profesională 🡪 asociația de secretari generali, directori economici, prefecți.
Dreptul la grevă 🡪 s-a urmărit să se asigure continuitatea serviciului public în ansamblul
său. În 1990, sistemul legislativ existent a reglementat cadru atât pentru salariați, cât și pentru
funcționarii publici, reprezentată de Legea Dialogului Social nr. 62/2011 în care există atât
dispoziții comune, cât și unele particularități.

Dreptul la salariu, care în legea anterioară 88/ 1999 era prevăzut a face obiectul de
reglementare a unei legi speciale privind salarizarea funcționarilor publici, o asemenea lege nu a
fost adoptată, iar în prezent materia este reglementată în legea nr. 153.2017 privind salarizarea
unitară personalului public din fonduri publice. Noțiunea de personal bugetar înglobează toate
categoriile care își desfășoară activitatea în cadrul activității publice.

Dreptul de a se asigura gratuit uniforma pentru categoriile de funcționari publici pentru

care aceasta este obligatorie.

Dreptul la protecția legii din care derivă obligația instituției publice sau a autorității pe de
o parte să asigure protecția funcționrului și a familiei sale împotriva unor agresiuni de orice tip,
oar pe de altă parte să suporte cheluielile judiciare de exemplu în cazul acțiunii împotriva
funcționarului care are la bază îndatoririle acestuia. O asemenea obligație nu subzistă în cazul în
care funcționarul însuși pornește procesul împotriva autorității publice.

Ca și salariatul, se bucură de dreptul la concediu, la asistență mediacală, pensii și alte

drepturi de asigurări sociale, inclusiv de a-i fi recunoscută vechimea în muncă și în gradele
profesionale pe care le parcurge în cariera sa.

Codul administrativ reglementează drepturi și pentru familia acestuia în cazul în care

intervin anumite fapte juridice care afectează sănătatea sau chiar viața funcționarului.

Ca și salariatul, dreptul de a fi despăgubit pentru prejudiciile care îi sunt produse de

autoritatea sau instituția publică al căror caracter trebuie să fie prejudiciile materiale, per a
contrario, funcționarul nu e ocrotit și pentru cele cu caracter moral.

Una dintre problemele controversate în statututl funcționarului este cea a

incompatibilităților, interdicțiilor și conflictelor de interese. În mod tradițional, a existat
interdicția pentru funcționari de a desfășura alte activități în afara celor profesionale pe
considerentul că acestea trebuie să consacre plenitudinea activității sale funcționale. În timp, s-a
admis posibilitatea ca funcționarii să exercite și alte activități: publicistice, didactice, artistice, în
general vocaționale.

În prezent, codul administrativ recunoaște, de principiu, dreptul funcționarului public de a

exercita activități remunerate în sectorul public sau privat, însă impune ca aceasta să se facă
respectând regulile incompatibilităților și conflictelor de interese, care sunt reglementate printr-o
lege-cadru 161/2003.

Curs 5 si 6 – 02.11.2020

Indatoririle functionarilor publici

Ei nu sunt orice fel de salariati. Ei au drepturi si datorii comune ca orice alt cetatean, insa, in
cazul lor exista anumite particularitati determinate tocmai de acest statut. De esenta
functionarului public este ca acesta exercita doua categorii de atributii:

a) Atributii cu caracter profesional ce deriva din statutul sau si au legatura cu exercitarea

functiei
b) Atributii ce vizeaza viata privata a functionarului public care este supusa unor restrictii
determinate de faptul ca functionarul public este intruchiparea si reprezentantul autoritatii
unde isi desfasoara activitatea, iar conduita sa trebuie sa se caracterizeze prin demnitate si
prin rigoare si in afara serviciului, el avand atat obligatii de legalitate, cat si de moralitate
publica si privata
Pana la adoptarea CAm, indatoririle functionarului public erau prevazute atat in legea privind
statutul functionarului public, cat si intr-o lege privind codul de conduita al functionarilor
publici, ambele reglementari fiind abrogate si contopite in continutul codului, care consacra
urmatoarele indatoriri:

1. Respectarea Constitutiei si a legilor, ce reprezinta nu doar o indatoririe a intregului

personal, inclusiv a functionarilor, ci si un principiu general al administratiei publice –
legea e stapanul tuturor muritorilor si nemuritorilor – n.n V.V.
2. Profesionalismul si impartialitatea, ce semnifica nu doar faptul ca detinerea unei functii
se realizeaza in baza unor criterii profesionale de pregatire, experienta si cunoastere, ci si
faptul ca functionarul, pe parcursul derularii carierei sale se desavrseste (obligatie a sa)
profesional, iar autoritatea publica are la randul ei obligatia sa il sprijine in realizarea
acestui obiectiv. Impartialitatea implica obligatia functionarilor de a trata in mod egal,
fara nicio discriminare pe toti cei care sunt beneficiarii activitatii sale.
Din indatorirea de profesionalism rezulta aceea de a presta un serviciu public de calitate
in interesul beneficiarilor activitatii sale, astfel incat activitatea desfasurata sa reprezinte
astfel cum prevede legislatia UE o buna administrare. Precizam ca prin Carta Europeana
a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale pe care toate statele semnatare ale Tratatului
de la Lisabona s-au obligat sa o respecte este reglementat dreptul cetateanului la o buna
administrare.
3. Limite aferente libertatii de exprimare a functionarilor, reprezentand una dintre libertatile
fundamentale, recunoscuta de constitutiile statelor si de declaratiile si pactele referitoare
la drepturile si libertatiile fundamentale. De ea beneficiaza inclusiv functionarii publici,
cu precizarea ca ei trebuie sa respecte si anumite restrictii, prin care sa nu aduca atingere,
pe de-o parte prestigiului autoritatii din care fac parte, iar, pe de alta parte, demnitatii
altor persoane. Aceasta indatorire se afla in stransa legatura cu cea de loialitate fata de
autoritatiile si institutiile publice ce ii obliga pe functionari nu numai sa nu actioneze in
contra prestigiului acesteia, dar sa si apere cand este cazul si cand este afectat prestigiul
autoritatii sau institutiei publice.
4. Indatorirea de a respecta anumite interdictii si limitari in exercitarea dreptului de asociere
politica si implicarea in activitatile politice. Dreptul de asociere politica, precum si
dreptul la greva au fost recunoscute cu dificultate functionarului public, acesta avand
obligatia sa satisfaca nevoi cu caracter general, trebuie sa prezinte si garantii ca va face
acest lucru in mod egal si nediscriminatoriu. In timp, s-a ajuns la recunoasterea acestui
drept, cu anumite interdictii prevazute de lege si corelativ cu impunerea unor restrictii
care il impiedica pe functionar sa-si utilizeze calitatea de membru al unei formatiuni
politice in exercitarea functiei. Astfel, functionarul nu-si poate folosi imaginea in scopuri
politice, nu poate sa isi exprime convingerile politice in exercitarea atributiilor sale si nu
poate sa sprijine partidele politice din calitatea de functionar public. Nu e interzis sa faci
politica, insa in momentul in care esti intr-o servitute publica, politica pe care trebuie sa
o faci este cea a cetateanului – n.n. V.V.
5. Indatorirea de indeplinire a atributiilor; functionarul are indatorirea sa isi indeplineasca
atributiile care rezulta din fisa postului si pe cele pe care le primeste de la superiorul sau
ierarhic. Aceasta indatorire pune problema teoretizata in doctrina de drept public, dar si
de dreptul muncii sub denumirea ordinul superiorului ierarhic. Ca regula, functionarul
are obligatia sa respecte ordinul sefului sau ierarhic, cu exceptia cazului in care acesta
este ilegal. In situatia ordinului legal, functionarul are dreptul sa refuze, in scris si
motivat, dispozitia pe care o considera nelegala. Daca superiorul impinge in continuare
spre indeplinirea acestor obligatii, functionarul public are indatorirea sa il informeze pe
seful ierarhic al superiorului sau despre situatia intervenite.
6. Indatorirea de confidentialitate, ce presupune respectarea secretelor de stat, a secretelor
de serviciu si a confidentialitatii.
7. Îndatorirea de dezinteresare, la baza căreia se află interdicția ca un funcționar public să își
utilizeze funcția pentru obținerea unui interes personal. Din această îndatorire-gen rezultă
mai multe forme de concretizare a ei, cum ar fi:
a) interdicții privind acceptarea darurilor sau a altor avantaje;
b) obligația funcționarului de a anunța autoritatea publică cu privire la existența unor
împrejurări care ar putea afecta obiectivitatea pe care trebuie să o manifeste în exercitarea
funcției - de aici derivă obligația funcționarului de a respecta regimul incompatibilităților
și al conflictului de interese, ca și limitările care îi sunt aduse acestuia de a participa la
achiziții, concesionări sau închirieri ale unor bnuri proprietatea publică sau privată a
statului sau a UAT-urilor. Prin adoptarea Codului Administrativ, regimul proprietății
publice și private a statului și a UAT-urilor este reglementat în Partea a V-a a Codului,
care se completează cu dispozițiile pe care Codul civil le conține în această materie.
Această parte reglementează și modalitățile prin care cele două categorii de bunuri sunt
puse în valoare, respectiv administrarea, concesionarea, închirierea și darea în folosiță
gratuită instituțiilor de utilitate publică.
c) Indatoririle de conduita a functionarilor publici- implica regulile de comportament pe
care un functionar public trebuie sa le aiba atat in viata sa profesionala, cat si personala,
ceea ce a determinat legiuitorul sa consacre reguli atat pentru conduita profesionala, cat si
 pentru conduita civica a functionarului. Aceste reguli includ raporturile functionarilor cu
cetatenii in calitate de beneficiari ai serviciilor administratiei, dar si raporturile
internationale in care functionarii sunt implicati in calitate de reprezentanti ai autoritatilor
publice precum si raporturile interinstitutionale. Unul dintre principiile pe care curtea
constitutionala le-a consacrat in jurisprudenta sa si care este de inspiratie europeana din
jurisprudenta celor doua curti, este principiul colaborarii loiale care se impune atat
conducatorilor autoritatilor publice, cat si functionarilor care isi desfasoara activitatea in
cadrul acestora.
d) O ultima obligatie sau indatorire revine functionarilor publici cu privire la respectarea
regimului de securitate in munca care obliga functionarii publici sa se supuna normelor
insitituite in cadrul autoritatii publice, controalelor realizate in acest scop, prin
intermediul carora se garanteaza un mediu prielnic pentru protectia sanatatii intregului
personal si o derulare normala a raporturilor cu beneficiarii serviciilor administratiei.

Consilierea etica a functionarilor publici

Abordarea si reglementarea acestei materii rezulta din semnificatia pe care

componenta etica o are in derularea carierei unui functionar. Respectarea indatoririlor
morale este la fel de importanta, ca si respectarea indatoririlor profesionale de catre
functionari. De aceea, legiuitorul a consacrat parghii prin intermediul carora sa se
realizeze consilierea etica a functionarilor pe care autoritatile publice sunt obligate sa le
transpuna in practica, creandu-se chia r o functie cu atributii speciale in aceasta materie,
numita consilierul de etica. Acesta este desemnat de catre conducatorul fiecarei autoritati
sau institutii publice dintre functionarii publici pe o perioada determinata de timp,
rezultand ca nu este vorba despre o functie publica distincta, ci despre un fucntionar
public care, pe o perioada det, este imputernicit sa exercite atributii care privesc
respectarea regulilor de conduita in cadrul unei autoritati sau institutii publice. Atributiile
acestui consilier de etica vizeaza atat supravegherea modului in care sunt respectate
normele de conduita, dar si realizarea unor analize privind cauzele care determina
nerespectarea regulilor de conduita, propunerea de masuri, precum si analiza sesizarilor
formulate de catre cetateni cu privire la incalcarea unor reguli de conduita. In stransa
legatura cu aceasta activitate este si institutia avertizorului de integritate reglementata
si ea ca o masura sua procedura prin intermediul careia se urmareste diminuarea
incalcarilor cu privire la regulile de conduita, inclusiv a celor care imbraca forma unor
fapte antisociale de natura penala( faptele de coruptie si cele asimilate acesteia).

Formarea si perfectionarea profesionala a functionarilor publici

 Natura complexa a acestei materii a determinat legiuitorul sa nu o reglementeze in
sectiunile consacrate drepturilor si respectiv, indatoririlor functionarilor publici si sa i consacre
oa sectiune distincta sub aceasta titulatura, acesta deoarece, formarea si perfectionarea
profesionala nu pot fi analizate numai ca drept sau numai ca indatorire, ea reprezentand in egala
masura un drept si o indatorire. Functionarul public trebui sa isi desavarseasca capacitatea, adica
sa se perfectioneze, are indatorirea sa faca acest lucru, insa, in acelasi timp, are si dreptul sa i fie
asigurate conditii pt a se perfectiona. Din acesta perspectiva atat vechea lege, cat si codul
administrativ in prezent au prevazut nu doar indatorirea funtionarului public de a se perfectiona,
dar si obligatia autoritatii sau institutiei publice de a asigura fondurile necesare pentru realizarea
acestui obiectiv. De aceea se prevede ca autoritatea sau institutia publica trebuie sa includa in
bugetul sau fondurile necesare pentur plata cursurilor de formare si perfectionare. Printre
conditiile pentru a evolua in cariera se regaseste si aceeas de a urma anumite cursuir de
perfectionare a caror contravaloare este suportata de catre autoritatea publica. Corelativ s au creat
si anumite parghii prin care autoritatea publica sa poata sa si recupereze investitia pe care a facut
o in perfectionarea personalului. Astfel, functionarii care urmeaza cursuri de o durata mai mare
de 3 luni a caror contravaloare se plateste de catre autoritatea publica are obligatia sa incheie un
contract cu aceasta prin care se obliga ca va lucra o anumita perioada de timp intre 3 si 5 ani in
cadrul autoritatii respective pe care daca nu l respecta functionarul va fi nevoit sa suporte o parte
din cheltuielile sau investitia in pregatirea sa. Nu constituie cursuri de formare si perfectionare
cele universitare si doctorale. Fiecare autoritate si institutie publica are obligatia sa intocmeasca
planuri anuale sau multi anuale de perfectionare profesionala adaptate fiecarei categorii de
personal pe care o are.

Curs 7

10/11/20

Dobandirea calitatii de functionar public

Cariera in functia publica incepe prin dobandirea statutului de functionar public ce este
conditionata de anumite elemente impuse la nivel constitutional si legal acestei categorii
profesionale. In continutul tuturor constitutiilor adoptate, incepand cu Constitutia din 1866, s-a
regasit conditia ca numai romanii si cei naturalizati romani (adica cei deveniti romani) pot fi
functionari publici, conditie reflectata si in prezent in art. 16 (3) Constitutia Romaniei, conform
caruia functiile si demnitatile publice, civile si militare se dobandesc de catre persoanele care au
cetatenia romana si domiciliul in Romania.

Conditii pentru a detine o functie publica in Romania:

1. Conditia domiciliului in respectivul stat (in cazul nostru, Romania), conditie

traditionala in majoritatea statelor lumii
 Numai romanii si cei naturalizati romani pot fi functionari publici, art.16 alin.3 din
Constitutie sustine acest lucru. Am identificat astfel prima categorie: cetatenia si domiciliul in
Romania.

2. Cunoasterea limbii oficiale in stat care este limba romana. In acele localitati in care
minoritatile nationale au o pondere semnificativa este necesara cunoasterea si a limbii
acelei minoritati de catre functionarii care lucreaza in relatiile cu publicul. Aceasta
reprezinta, insa, o conditie specifica pentru anumiti functionari sau anumite uat pe cand
cunoasterea limbii oficiale reprezeinta o conditie obligatorie pentru toti functionarii.
Precizam ca si la nivelul functiei publice din institutiile UE regasim conditia ca viitorul
functionar sa aiba cetatenia unui stat membru si sa cunoasca f bine limba oficiala a unui
stat si la nivel satisfacator o alta limba oficiala.
3. Cea a studiilor, viitorii functionari publici trebuind sa faca dovada unor studii necesare
pentru ocuparea unor functii publice, iar pe parcursul exercitarii functiei sa faca dovada
ca s-au perfectionat si au urmat cursuri de formare specializare, necesare evolutiei in
cariera.
4. Conditiile de moralitate care cuprind mai multe conditii adiacente termenului de
moralitate si care vizeaza inexistenta unor antecedente penale; lipsa calitatii de membru
in anumite structuri care sunt condamnate prin caracterul lor antidemocratic cum ar fi
fosta securitate in regimul totalitar. Tot in cadrul acestor condiitii, persoana sa nu fi fost
sanctionata prin destituire sau alte sanctiuni neradiate atunci cand urmeaza sa
dobandeasca o functie publica superioara sau una de conducere; sa nu-i fi fost interzis
dreptul de a exercita o functie publica ca pedeapsa complementara in cadrul raspunderii
penale.
5. Conditiile de sanatate care vizeaza atat starea medicala, cat si starea mentala, existenta
discernamantului si a calitatilor necesare exercitarii unei functii, conditie care trebuie
indeplinita si pe parcursul derularii nu numai al dobandirii statutului de functionar public.

In afara acestor conditii generale exista si anumite conditii specifice care privesc anumite
functii cum ar fi conditiile de vechime necesare pentru ocuparea unei functii de conducere
sau o inalta functie publica, precum si cunostinte de limba, de calculator.

Ocuparea unei functii publice se realizeaza, ca regula, prin concurs care reprezinta dreptul
comun in materie la care se adauga si alte proceduri, cum ar fi modificarea raporturilor de
serviciu(ex. Transferul pe o alta functie, promovarea); redistribuirea intr-o functie publica
vacanta care are loc in cazul in care un functionar public este eliberat din motive care nu-i sunt
imputabile dintr-o functie publica. In acest caz, el este trecut intr-un corp de rezerva de unde pe
parcursul a trei ani poate sa fie redistribuit intr-o alta functie pentru care indeplineste conditiile
de ocupare. Redistribuirea ne apare ca o forma de protectie a functionarului public in cazul in
care isi pierde functia in moduri care nu-i sunt imputabile(ex. Se reorganizeaza o autoritate
publica sau chiar se desfiinteaza).

Intre toate acestea, concursul reprezinta regula atat in ocuparea unor functii publice, dar si a
unei functii contractuale in sistemul bugetar. Aceasta, deoarece concursul are la baza ideea de
competitie, iar competitia permite selectarea celor valorosi. Terminologic, concurs- cand
participa mai multi, iar examen-cand e un singur candidat.

Elementul revolutionar pe care il aduce codul administrativ este acela al consacrarii unui
concurs in doua etape, respectiv concursul national in cadrul caruia se deruleaza etapa de
recrutare prin intermediul careia se verifica cunostintele generale si competentele necesare
ocuparii unei functii publice in general. A doua etapa este concursul pe post in care se deruleaza
etapa de selectie prin intermediul careia se verifica cunostintele de specialitate si competentele
specifice, necesare ocuparii unei functii publice vacante. Acest sistem aa fost inspirat din
sistemul european al functiei publice unde intr-o prima etapa se face o recrutare, in urma
promovarii careia pesoanele sunt trecute de un corp de rezerva de unde ulterior sunt incadrate in
urma unui examen pe post pe anumite functii publice determinate.

Organizarea propriu-zisa a concursului national se face de catre Agentia nationala a

functionarilor publici, iar cea a concursurilor pe post se face, de ruegula, de autoritatea sau
institutia publica in structura careia se regaseste functia scoasa la concurs, cu implicarea si a
Agentiei nationale a functionarilor publici prin reprezentantii sai in comisia de concurs. Aceasta
deoarece ANFP are competenta in toate aspectele, etapele, parcurse de cei care compun corpul
functionarilor publici din Romania. In urma promovarii concursului, persoana este numita in
functiia publica parcurgand o perioada de stagiu care, in prezent, are durata de un an pentru toate
categoriile de functionari publici. Rolul perioadei de stagiu care se regaseste si in sistemul
european al functiei publice este aceea de demonstra daca daca functionarul stagiar are
cunostintele si ablitatile necesare exercitarii functiei publice, de aceea pe perioada derularii
stagiului ata in sistemul national cat si in sistemul european functionarul stagiar are un
indrumator care il supravegheaza, iar la sf stagiului:

● Fie sa fie numit in functie, in primul grad profesional-asistent

● Fie sa fie eliberat din functia publica
● Evaluarea funct publici si promovarea acestora

Promovarea reprezinta o modalitate de dezvoltare a carierei functiei publice priin

ocuparea unei functii publice de nivel sau grad superior. Regula- promovarea se realizeaza prin
concurs, nu in mod automat.nu este necesar ca pt a se dispune pri=omovarea pe o f publica de
executie sa existe un post vacant insa in cazul functiilor de conducere si a inaltelor functii blicie
trebuie sa existe un post vacant. Functionarii publici sunt evaluati anual pentur activitatea
desfasurata, evaluare care se concretizeaza in obtinerea unui calificativ de la gradul
nesatisfacator pana la cel de f bine. rolul evaluarii este de a contribui la promovarea in cariera si
evolutia functionarului, insa in cazul in care calificativul obtinut este necorespunzator, cu
precizarea ca atunci cand calificativul este necorespunzator poate atrage incetarea raportului de
functie publica. Initial, fosta lege 188/1999 trimitea la o HG pt a aproba procedura de evaluare.
Dispozitia respectiva a fost declarata neconstitutionala de CCR pe considerentul ca evaluarea
este un element important al statutului functionarului public si el trebuie reglementat prin lege
organica. Acest lucru a determinat modificarea legii si includerea procedurii de evaluare in
continutul ei, iar in prezent, aceasta este reglementata ca anexa6 la codul administrativ. CCR a
declarat neconstitutionala si trimiterea la o HG pentru reglementarea rasp disciplinare, ceea ce va
impune dupa redactarea si publicarea deciziei completarea codului administrativ cu o noua anexa
in care sa se reglementeze raspunderea disciplinara a functionarilor publici.

Precizam ca rezultatele evaluarii si calificativul pot fi contestate de cel evaluat in fata

instantei de contencios administrativ.

Teme pentru referat:

1. Analiza comp intre f public si celelalte cat de pers din sec public
2. Drepturile si indat functionarilor-tema distincta de referat
3. Regimul juridic al actului de numire in functie, particularitati analiza comparativa cu
contr indiv de munca
4. Nasterea modif suspendarea si incetarea rap de serviciu-fiecare dintre ele teme
distincte
5. Raspunderea f public –si fiecare din formele de raspundere-disciplinara, penala,
administrativa, civila, contraventioanal
6. Reorganizarea aut si inst publice si protectia functionarului
7. Acordurile colective de serviciu analiza comp cu contr colectiv de munca

15 pagini, cu subsol, bibliografie la sfarsit,

Curs 8

20/11/2020

Comisiile paritare si acordurile colective de serviciu

Comisia paritara- face parte din organe de gestiune a functiei publice care evoca niste
structuri colegiale constituite la nivelul fiecarei autoritati publice sau acolo unde nu este posibil,
la nivelul mai multor autoritati publice, a caror misiune este sa contribuie la derularea carierei
functionarului public din momentul nasterii pana in cel al incetarii raporturilui de serviciu. Fac
parte din aceasta categorie comisiile de concurs, comisiile de disciplina, comisiile paritare in care
se regasesc in ceea ce le priveste pe cale din urma astfel cum rezulta si din denumirea lor,
rezentanti in numar egal ai conducerii autoritatii publice si ai functionarilor publici fiind vorba,
de regula, de sindicatele reprezentative ale acestora, iar acolo unde nu exista, de reprezentanti
alesi de functionari.

Rolul comsiilor paritare este de a stabili masuri care sa contribuie la imbunatatirea

activitatii autoritatilor publice si a activitatii desfasurate de functionarii publici in special in ceea
ce priveste programul de lucru, pregatirea profesionala si raporturile dintre functionari si
conducatorii autoritatilor publice referitoare la respectarea drepturilor prevazute in acordurile
colective de serviciu.

Acordurile colective- acestea reprezinta o preluare in dreptul functiei publice a institutiei

similare din dreptul muncii numit contractul colectiv de munca si in aces fel, o influentare de
catre dreptul muncii a statutului functionarului public in egala masura in care statutul
functionarului are o anumita influenta asupra dreptului muncii.

Trebuie recunoscuta astfel o influentare reciproca pe care cele doua ramuri ale dreptului
o exercita una fata de cealalalta in contextul in care, in statutul functionarului public se regasesc
si elemente comune salariatului, pe de-o parte. Pe de alta parte, in statutul personalului
contractual din cadrul autoritatilor si institutiilor publice se reflecta aspecte comune si
functionarului public, ceea ce l-a determinat, de altfel, pe legiuitor sa reglementeze in codul
administrativ situatia personalului contractual din cadrul autoritatilor si institutiilor publice.

Contractele colective de munca reprezinta rodul negocierii intre angajat si angajator,

dreptul muncii fiind esentialmente un drept negociat. Dreptul de negociere cunoaste anumite
limite care se intalesc la salariatii din sectorul bugetar pentru care legea stabileste anumite
elemente ale situatiilor juridice(ex. Salarizarea).

Salariatii din sectorul bugetar nu pot sa-si negocieze drepturile salariale, deoarece acestea
se stabilesc prin lege fiind vorba despre legea privind salarizarea personalului bugetar
nr.153/2017. De acees, atat veche reglementare, cat si actuala lege 62/2011(legea dialogului
social) prevad imposibilitatea negocierii salariilor in sectorul bugetar. Dreptul aplicabil
functionarului public tinand de dreptul public(administrativ) nu face parte din categoria
ramurilor de drept caracterizate prin negociere, fara a intelege ca negocierea este exclusa. De
ex., in cazul contractelor administrative regasim pe langa partea reglementara prestabilita de
legiuitor si o parte conventionala stabilita prin negociere de cele doua parti, cu precizarea ca
negocierea acestora nu poate sa contravina legii. Si in cazul functionarului public regaasim un
drept de negociere a acestuia cu conducerea autoritatilor si institutiilor publice, cu precizarea ca
marja de negociere este restransa de art. 487 din codul administativ, ea vizand constituirea si
folosirea fondurilor destinate imbunatatirii cinditiilor de munca, securitatea in muca, programul
de lucru, perfectionarea profesionala si alte forme de protectie a celor alesi in organele de
conducere sindicala.

Asupra modului de respectare a acestor acorduri vegheaza comisiile paritare care in

activitatea pe care o desfasoara emit anumite avize iar modul de organizare si functionare este
reglementat prin HG. In ceea ce priveste functionarii publici, ICCJ s-a pronuntat in sensul ca
situatia lor juridica este de natura contractuala, insa este vorba de un contract de drept public, nu
unul similar salariatilor, avand in vedere ca si functionarul exprima un acord de vointa spre pilda,
atunci cand este incadrat sau numit in functie, in sensul ca desi a promovat un concurs, el trebuie
sa depuna si un juramant, refuzul de a depune juramantul atragand incetarea raportului
functionarului care s-a nascut prin actul de numire in functie in urma promovarii concursului si
la demnitari, refuzul depunerii juramantului atrage imposibilitatea exercitarii mandatului.

Raspunderea functionarului public

La functionarul public ca si la demnitar trebuie sa face distinctie intre doua categorii de

abateri:

Unele care vizeaza acrtivitatea de functionar sau demnitar care atrag o raspundere cu
regim juridic specific de drept public si pe fapte pe care le savarseste in activitatea privata ca
simplu cetatean care atrag respunderea de regim de drept comun.

Avem raspunderea civila, adminstrativa si penala in conditiile codului la care se adauga si

raspunderea contraventionala a functionarului public. Pe fondul recrudescentei raspunderii, mai
ales penale pt activ desfasurata in sistemul public de catre demnitari si functionari publici,
legiuitorul a adus modificari completari si in ceea ce priveste regimul raspunderii intregului
personal din sistemul public. Acest lucru s-a produs ma intai prin modificarea fostei legi
215/2001 a administratiei publice locale, in sensul in care s-a prevazut ca alesii locali, primarii si
presedintii de consilii judetene investesc cu autoritate publica prin semnarea lor prin act
adminstrativ iar rawspunderea pentru legalitatea actului revine functionarilor care au redactat,
cantrasemnat actul. In dezvoltarea acestei viziuni in materi raspunderii, art. 490(2)cod
administrativ prevede ca semnarea, contrasemnarea sau avizarea de functionarii publici a
proiectelor de acte administrative si a documentelor de fundamentare a acestora cu incalcarea
legii atrage raspunderea acestora in conditiile legii.

De esenta raspunderii disciplinare a functionarului public:

1. Este atrasa de savarsirea unei abateri disciplinare- se intelege incalcarea

normelor de conduita, profesionala, dar si civica a functionarului;
2. Interventia ei presupune, ca regula, existenta unei comisii de disciplina formata
din reprezentati ai functionarilor si ai conducerii a carei misiune este sa cerceteze
 fapta si sa propuna sanctiunea pe care conducerea este obligata sa o respecte,
neputand aplica o sanctiunea mai grava decat cea propusa;
3. Singura sanctiune care se aplica fara cercetare disciplinara este mustrarea scrisa
care e o sanctiune morala.

Legalitatea raspunderii disciplinare care reflecta principiul legalitatii din

penal(nullum crimen sine legem, nulla poena sine legem) in sensul ca atat faptele care constituie
abatere disciplinara, cat si sanctiunile care sunt aplicate sunt prevazute de lege. Mai mul chiar,
codul aministrativ a mers mai departe, in sensul ca s-a prevazut si ce sanctiuni se aplica pentru
fiecare dintre abaterile savarsite, tocmai cu scopul de a se preveni excesul de putere din parte
autoritatilor, dar uneori si a comisiilor.

Sanctiunile disciplinare sunt de mai multe categorii, unele cu carcater moral, altele cu
caracter patrimonial(diminuarea salariilor) si altele care privesc cariera functionarilorin sensul
ca suprima temporar dreptul la avansare sau duc chiar la incetarea raportului de serviciu sau duc
chiar la incetarea raporturilor de serviciu care este destituirea. Functionarul public are cale de
atac, poate sa conteste sanctiunea la instanta de constencios, competnata in ceea ce priveste
litigiile privind functionarii apartinand tribunalelor judetene, indiferent de nivelul
autoritatii(similitudine de competenta cu salariatul, sectia de litigii de munca, in vreme ce
functionarul intra in competenta de contencios administrativ).

4. Se realizeaza o evidenta a sanctiunilor disciplinare ale functionarului public sub

forma unui cazier administrativ care se tine de ANFP si este emis, in anumite situatii, la
solicitarea functionarului sau a conducerii pentru promovare, pentru a participa in anumite
comisii etc.

5. Sanctiunile disciplinare se radiaza in anumite termene care au fost reduse prin codul
administrativ.

Raspunderea contraventionala

Intervine pt savarsirea unor contraventii si ii sunt aplicabile HG 2/2001.

Raspunderea civila

Intervine pentru pagubele produse autoritatii publice cu vinovatie, pentru daunele

platite de autoritatea publica in calitate de comitent al functionarului(raspunderea
comitentului pt fapta prepusului) si pentru sumele de bani nerestituite.
 Raspunderea penala

Intervine in cazul savarsirii unor infractiuni in exercitarea activitatilor de

serviciu, in conditiile legii penale si poate atrage si suspendarea din functie a
functionarului public implicat in derularea unei proceduri penale, atunci cand acesta
poate influenta cercetarea daca rmane in functie.

Curs 9-27.11.2020

Modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al funcționarului public

Caracteristica acestor modalități constă în faptul că ele sunt stabilite de lege, rezultând că nu pot
face obiectul unor negocieri și nu sunt lăsate la decizia arbitrară a autorității sau instituției
publice. Ele prezintă similitudini cu modalitățile prin care, în cazul salariatului, se realizează
aceste operațiuni, cu anumite diferențe care rezultă din specificitatea raportului de serviciu sau de
funcție publică, mai este invocat în doctrină.

1. Modificarea raportului de serviciu al funcționarului public

Modalitățile în care aceasta poate interveni sunt expres și limitativ prevăzute de art. 502 din
Codul administrativ, fiind vorba despre:

a) delegare;
b) detașare;
c) transfer;
d) mutarea defintivă în cadrul autorității publice sau instituției publice sau în cadrul
altei structuri a acesteia fără personalitate juridică;
e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcții de conducere sau a unei înalte
funcții publice;
f) promovarea;
g) mobilitatea în categoria înalților funcționari publici.
Constatăm astfel că:

● sfera formelor de modificare este expres și limitativ prevăzută de lege -> legalitatea
modificărilor.
● există modificări care îi privesc pe toți funcționarii publici și modificări care îi privesc
doar pe unii dintre aceștia, respectiv înalții funcționari publici.
În cazul acestora identificăm mobilitatea, care în dreptul european al funcției publice și cel al
altor state este atribuită tuturor funcționarilor publici, nu doar categoriei înalților funcționarilor
publici ca în dreptul românesc. Ea semnifică totalitatea formelor de modificare a raportului
juridic al înalților funcționarilor publici în cadrul acestei categorii, realizate, fie pentru
satisfacerea unui interes public, fie pentru dezvoltarea carierei funcționarilor publici, de
exemplu: dacă un subprefect este numit prefect, aceasta reprezintă o consecință a mobilității lui
ca înalt funcționar public, iar dacă un prefect este înlocuit din funcție și numit în altă funcție sau
un secretar general al unui organ central într-o altă funcție cu același regim juridic, toate aceste
operațiuni se realizează în virtutea mobilității.

În practică există cazuri în care mobilitatea se dispune din alte considerente decât cele care îi
caracterizează regimul juridic și care determină transformarea ei dintr-o formă de modificare
într-o formă de încetare a raportului de înaltă funcție.

Existența mobilității are la bază faptul că înaltele funcții publice sunt cele mai apropiate și
influențate de sfera politicului și este posibil ca acest lucru să determine clasa politică să ia
decizii referitoare la modul de structurare internă a categoriei înalților funcționari publici.

Detașarea

Modificarea raportului de serviciu al funcționarilor publici poate avea caracter temporar sau
poate avea consecințe definitive, de exemplu în cazul promovării într-o funcție superioară, ea
atrage calitatea de titular definitiv al acestei funcții. Unele dintre aceste forme de modificare, și
ne referim la detașare, au atras în practică o utilizare excesivă și discreționară, iar posturile
vacante, în loc să fie scoase la concurs și ocupate potrivit legii, erau ocupate cu persoane
detașate. Adeseori aceste operațiuni au produs și consecințe financiare, determinate de dispoziția
din dreptul muncii, potrivit căreia persoana detașată poate să primească salariul existent la noul
loc de muncă sau poate să își păstreze salariul de la vechiul loc de muncă, dacă acesta avea
cuantum superior. Acest lucru a atras diferențieri, chiar cu caracter discriminatoriu și a
reprezentat motivul pentru care în decembrie 2019 s-a interzis detașarea din sectorul privat în
sectorul public.

În scopul protejării carierei funcționarilor publici, dar și al existenței acesteia, atât Codul
administrativ, pentru funcționarii publici, cât și Codul muncii, pentru salariați, prevăd:

a) pe de-o parte, anumite situații în care funcționarul sau salariatul poate să refuze forma de
modificare, de exemplu, în cazul mutării, care poate fi definitivă sau temporară, atunci
când ea are loc în altă localitate, măsura poate fi refuzată de către funcționarul public sau
de către salariat.
b) Acordarea unor drepturi pentru funcționarii publici, care fac obiectul modificării
raportului lor de serviciu, respectiv mutarea.
Și exercitarea temporară a unei funcții de conducere, în practică, este adeseori utilizată
împotriva scopului pentru care ea a fost instituită. Legea prevede că această posibilitate să se
exercite pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, însă, în realitate, există funcții publice care
se exercită sine die, în baza procedurii de exercitare temporară a lor, temporarul
transformându-se în permanent. Rațiunea acestei situații este ca regulă nelegitimă, pentru că un
funcționar public de conducere, care nu este titular al funcței si care poate oricând să o piardă,
este mai vulnerabil și mai neprotejat de lege decât unul stabil, un titular, ceea ce atrage
prelungirea din 6 în 6 luni a numirii așa-zis temporare.

2. Suspendarea raportului de serviciu al funcționarului public

Suspendarea înseamnă întreruperea acestuia și poate interveni într-una dintre următoarele
forme:

a) Suspendarea de drept sau ope legis, în situații prevăzute de lege, cum ar fi numirea sau
alegerea într-o funcție de demnitate publică, de exemplu primar, ministru, parlamantar,
președinte de consiliu județean, instituirea carantinei sau alte situații prevăzute de lege.
Spre deosebire de modificarea raportului de serviciu, în cazul căreia Codul administrativ
prevede limitativ cazurile în care poate interveni, pentru suspedare, art. 513 din Codul
administrativ enumeră anumite cazuri, după care trimite la ”alte cazuri expres prevăzute
de lege.” Termenul de ”lege” trebuie înțeles într-un sens restrâns, care evocă actul juridic
cu această denumire sau un altul cu forță similară unei legi organice, dat fiind faptul că
statutul funcționarului public se reglementează prin lege organică.
b) Suspendarea din inițiativa funcționarului, care intervine în anumite situații și acestea
prevăzute de lege, cum ar fi creșterea unui copil de până la 2 ani sau a unui copil cu
handicap până la 3 sau 7 ani, concediul parental, activitatea sindicală și alte cazuri.
c) Suspendarea prin acordul părților, care intervine pentru alte situații decât cele
reglementate de art. 514 din Codul administrativ referitoare la suspendarea din
inițiativa funcționarului. Trebuie să fie vorba de o cerere motivată a funcționarului public,
care să vizeze un interes personal al acestuia.
Cu scopul de a proteja funcționarii, legea prevede că pe perioada suspendării, autoritatea nu are
voie să facă decât o încadrare temporară pe postul respectiv, iar la sfârșitul suspendării,
respectând o anumită procedură, este obligată să îl primească înapoi pe funcționarul public care a
fost suspendat.

3. Încetarea raportului de serviciu al funcționarului public

Ca și procedurile anterioare, și aceasta se realizează prin act administrativ al persoanei care are
competența legală de numire țn funcția publică și care este conducătorul autorității publice. Are
caracter definitiv, spre deosebire de suspendare care are caracter temporar. Se poate realiza în
cinci moduri:

a) Încetarea de drept, care intervine în cazurile expres de art. 517 alin. (1) lit. a)-k) din
Codul administrativ sau de alte legi la care trimite litera l), cu aceeași precizare
anterioară referitoare la termenul de ”lege”. (exemplu: pensionare, deces, condamnare
definitivă pentru o faptă penală);
b) Prin acordul părților, care este consemnat în scris
c) Prin eliberare din funcția publică, în anumite condiții prevăzute de art. 519 din Codul
administrativ, cum ar fi cazul în care autoritatea își mută sediul într-o altă localitate sau
și-a încetat activitatea, cazuri care sunt prevăzute de art. 519 și care, în cea mai mare
parte, atrag includerea funcționarului astfel eliberat în corpul de rezervă al funcționarilor
publici, din care acesta poate fi redistribuit pe o altă funcție publică corespunzătoare, care
este gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și unde poate rămâne timp de
3 ani.
În strânsă legătură cu această operațiune este reorganizarea unei autorități sau
instituții publice, care se poate concretiza prin modificarea atribuțiilor mai puțin de 50%,
schimbarea structurilor unei autorități, a funcțiilor aferente, pentru care legiuitorul, prin
art. 518 din Codul administrativ, a instituit reguli stricte pentru a contracara tendința ca
aceste măsuri să fie utilizate în mod discreționar cu scopul de a-i înlătura din funcție pe
unii dintre funcționari.
d) Destituirea din funcția publică, aceasta fiind cea mai drastică sancțiune, care este atrasă
de săvârșirea unei abateri cu consecințe grave sau de intervenția unei stări de
incompatibilitate pentru care funcționarul public nu ia măsuri pentru înlăturarea ei,
potrivit legii. (el are un termen la dispoziție de 15 zile în care trebuie să opteze pentru una
din funcțiile pe care nu le poate cumula, care sunt incompatibile).
e) Demisia, care este un act unilateral al funcționarului public care exprimă voința sa de a
înceta raportul de serviciu, nu trebuie motivată și produce efecte în termen de 30 de zile
de la înregistrare. Codul recunoaște posibilitatea funcționarului de a renunța în acest
termen la demisie cu condiția de a exista acordul ambelor părți.

Curs 10 – 04.12.2020

Personalul contractual din administratia publica

Colocviu – saptamana viitoare, de la ora 8:00 la 10:00 (vom vedea pe ce platforma vom face
acest lucru)

Atunci cand vorbim de administartia publica nu ne referim doar la activitatea Guvernului si a

autoritatilor publice, ci si la personalul din cadrul altor autoritati publice. Am putea sa spunem ca
asa cum functionarii publici se regasesc conform CAm atat in sfera executivului, dar si in alte
autoritati publice ce aveau un statut personal, specific, mutatis mutandis, si personalul
contractual poate fi impartit in aceleasi categorii.

Retinem acest lucru deoarece in CAm se face referire la personalul contractual din cadrul
autoritatilor si institutiilor publice. Titlul III al Partii a VI-a este intitulat astfel. Formularea
generica determina concluzia ca reglementarea se refera nu doar la autoritatile administratiei
publice, adica la cele din sfera executivului, ci si la alte autoritati publice care exced acestei
sfere. Spunem aceasta pentru ca am putut constata ca regulile aplicabile functionarului public
vizeaza atat functionarii „administrativi” (i.e. cei din sfera executivului), cat si functionarii care
se regasesc in autoritati publice decat cele din sfera executivului, cum ar fi functionarii publici
parlamentari sau functionarii publici din Consiliul Legislativ, Curtea de Conturi si alte autoritati
nonexecutive.

In egala masura, si regulile privind personalul contractual, consacrate de Titlul III a Partii a VI-a
din CAm, se aplica personalului contractual din toate autoritatile publice, nu doar cele executive.

Prin personal contractual se intelege categoria celui incadrat in baza unui CIM, salariatii in
sensul larg al termenului, care se supun legislatiei muncii ca regula si cei incadrati in baza unui
contract de management, care se supun legislatiei vizand acest tip de contract.

Pana la adoptarea CAm, nu au existat reglementari de sine statatoare privind personalul

contractual din administratia publica, cu exceptia unui cod de etica aplicat acestei categorii care
era in mare parte influentat de codul de conduita a functionarilor publici, existand dispozitii din
continutul lui care se suprapuneau. Ambele coduri au fost abrogate prin CAm, care a incorporat
o mare parte din prevederile acestora.

Faptul ca s-a gasit de cuviinta sa se reglementeze in CAm situatia juridica (si nu statut, ce revine
functionarilor publici! – n.n. V.V.) a acestui personal releva recunoasterea de catre legiuitor a
unor particularitati care departajeaza personalul contractual din sectorul public pe cel din sectorul
privat. Explicatia si solutia sunt firesti, deoarece sectorul public, prin autoritatile si institutiile
care il compun are menirea sa satisfaca nevoi de interes general, a caror calitate nu poate si nu
trebuie sa fie influentata de tipul de personal care presteaza activitatea respectiva. Exigentele si
asteptarile beneficiarilor activitatii sunt aceleasi.

Acest lucru reprezinta inca o componenta a apropierii dintre regulile aplicabile functionarilor si
cele aplicabile personalului contractual, mai ales cand este vorba de sectorul public.
Se regasesc trei catgeorii de personal contractual, respectiv:

1. Cei care detin functii de conducere;

2. Cei care detin functii de executie;
3. Categoria de personal incadrata la cabinetele demnitarilor si alesilor locali, precum si la
cancelaria prefectului
Reamintim ca exista categorii de demnitari sau de inalti functionari publici, cum sunt prefectii,
care dispun de un cabinet propriu sau o cancelarie, in cazul prefectului (simetrie cu Guvernul). In
cadrul acestora se incadreaza persoane pe durata mandatului demnitarului, ea facandu-se fara
concurs, iar cei care sunt incadrati se bucura de increderea demnitarului pentru a ocupa functia
respectiva.

In cazul cancelariei prefectului, avand in vedere ca acesta, legal, este inalt functionar public si nu
este numit pe o perioada determinata, desi in practica lucrurile se petrec diferit, tot, teoretic, si
personalul de la cancelaria sa se incadreaza pe o perioada ce coincide, insa, cu perioada in care el
isi exercita functia.

Aceasta a treia categorie era reglementata printr-un act normativ distinct, ale carui dispozitii au
fost incorporate in CAm.

Una din particularitatile personalului contractual din sectorul public este aceea ca, pentru a ocupa
o functie contractuala si a se incheia un CIM, trebuie sa fie intrunite aproximativ aceleasi
conditii, precum cele necesare numirii intr-o functie publica, dupa cum urmeaza:

a. Persoana sa aiba cetatenia romana, putand sa o aiba insa si pe cea a unui stat membru al
UE sau a statelor apartinand SEE, precum si domiciliul in Romania;
b. Cunoasterea limbii romane, scris si vorbit;
c. Deplina capacitate de exercitiu;
d. Persoana sa aiba studiile necesare si vechimea necesara ocuparii postului;
e. Persoana sa nu fi fost condamnata pentru o categorie de infractiuni care o fac
incompatibila cu functia pe care urmeaza sa o ocupe sau sa nu se afle in etapa de
executare a unei pedepse complementare prin care i-a fost interzis dreptul de a ocupa o
anumita functie, de a exercita o anumita profesie, meserie sau alta activitate;
f. Sa nu existe in contract clauze de confidentialitate sau, dupa caz, clauze de neconcurenta.

In ceea ce priveste contractul de management, acesta presupune ocuparea unor posturi din
sectorul public, pe care legea le impune a se desfasura in acest fel. De exemplu, administratorul
public, care este o categorie nou introdusa in sistemul romanesc in administratia locala, din 2006,
dupa modelul city managerului din sistemul anglo-saxon, isi desfasoara activitatea in baza unui
contract de management incheiat cu primarul sau presedintele CJ sau asociatia de dezvoltare
intracomunitara, in care exista anumite obiective de realizata, precum si obligatii si drepturi
reciproce ale partilor.
Notiunea de manager se gaseste si in domeniul sanatatii si in cel al culturii, printre altele. In
continutul acestui contract trebuie sa se regaseasca urmatoarele categorii de clauze:

1. Obiectul activitatii si forma de activitate si indicatorii de performanta

2. Drepturile si obligatiile asumate de parti
3. Modalitatile si termenele de verificare a indicatorilor de performanta
4. Precizarea dispozitiilor aplicabile contractului si modalitatile de solutionare a
eventualelor litigii

CAm contine dispozitii legate de personalul de la cabinetul demnitarilor ce privesc sfera

persoanelor care beneficiaza de cabinet, inclusiv prefectul, structura acestui personal, numarul de
persoane de care beneficiaza fiecare categorie de personal (cabinetul primului ministru – 18
posturi, el conducand si un subcabinet si o cancelarie a Guvernului; viceprimarul de comuna – 1
post), dispozitii privind salarizarea si numirea si eliberarea din functie, facute la propunerea
titularului cabinetului sau cancelariei.

In ceea ce priveste incadrarea si promovarea personalului contractual, aceasta se realizeaza in

conformitate cu prevederile care se aplica domeniului de activitate, reglementarilor interne si
legii, aplicandu-se regula specifica functionarilor, conform careia ocuparea unui post temporar
vacant sau vacant se face prin concurs sau examen.

O norma interesanta regasim in art. 556 CAm, potrivit caruia contestatiile impotriva modului de
stabilire a unor drepturi pentru persoanlul contractual se solutioneaza de catre ordonatorul de
credite (care e, de regula, conducatorul institutiei sau secretarul general), iar impotriva deciziilor
acestora, persoana nemultumita poate sa faca actiune in fata instantei de contencios
administrativ, chiar daca este vorba de un litigiu de munca.

In ceea ce priveste drepturile si obligatiile personalului contractual, acestea sunt in general cele
prevazute de legislatia muncii, suplimentar CAm adaugand, ca in cazul functionarilor publici,
dreptul si obligatia personalului contractual de a-si perfectiona in permanenta pregatirea
profesionala. Salarizarea se face in conformitate cu dispozitiile Legii 153/2017.

Incalcarea obligatiilor de serviciu atrage raspunderea administrativa, civila sau penala.

CAm mai face referire la managementul personalului contractual din sectorul public care se
realizeaza de catre un compartiment de resurse umane in fiecare institutie. Autoritatile publice au
obligatia de a coordona si monitoriza modul de respectare a normelor de conduita care este
guvernat de principiul transparentei ce caracterizeaza viata publica in ansamblul sau si
reprezinta, in egala masura, un principiu general al administratiei publice.

Normele consacrate de CM se completeaza cu legislatia speciala a muncii, precum si cu alte

dispozitii civile, administrative sau penale, dupa caz.