Săptămânile IV-VIII.

Evolutie
După ziua 19, linia primitivă începe să regreseze şi la sfârşitul săptămânii a
IV-a de viaţă intrauterină nodulul Hensen şi linia primitivă dispar complet.
Cele trei foiţe embrionare evoluează concomitent, dând o serie de derivate.
Discul embrionar îşi schimbă forma datorită proceselor de curbare transversală şi
longitudinală.

Evoluţia ectodermului
Are loc sub influenţa inductoare obligatorie a notocordului. Sub influenţa
acestuia, ectodermul de deasupra se îngroaşă, formând placa neurală.
Între aceasta şi ectodermul din jur se găsesc joncţiunile neuroectodermale.
Placa neurală se invaginează, in sens sagital si ia forma unui şant, numit şanţ
neural.
Acesta se închide, treptat, în sens craniocaudal, formând tubul neural.
Închiderea şanţului debutează aproximativ în viitoarea regiune cervicală (somita a
patra) şi progresează atât cranial cât şi caudal. Tubul păstrează temporar
comunicări cu cavitatea amniotică prin 2 orificii:
 Neuroporul anterior: se închide în ziua 25;
 Neuroporul posterior: se închide în ziua 27.
Aceste comunicari permit circulatia lichidului amniotic si nutritia tubului
neural.
Tubul neural se detaseaza complet de ectoblast si se pozitioneaza in
grosimea mezoblastului. Toate aceste procese sunt insotite de curbarea discului
embrionar longitudinal + transversal.

1
Tubul neural evoluează diferit spre cele două extremităţi.
Extremitatea superioară creşte mai mult sub forma a trei vezicule
encefalice:
 Prozencefal; se divide ulterior în:
o Telencefal; evoluează sub forma a două evaginări laterale -
emisferele cerebrale primitive, din el derivând şi rinencefalul
sau creierul olfactiv, corpii striați și cortexul cerebral.
o Diencefal; conţine talamusul, epitalamusul, hipotalamusul,
metatalamusul şi subtalamusul.
 Mezencefal; acesta rămâne ca atare și va forma coliculii cvadrigemeni,
tegmentul și pedunculii cerebrali.
 Rombencefal; se divide în:
o Metencefal (punte si cerebel);
o Mielencefalul (bulbul rahidian).

Restul tubului neural formează cordonul medular din care derivă măduva.

Pereţii tubului neural sunt la originea substanţei albe şi cenuşii iar lumenul
tubului neural va forma sistemul ventricular (cei 4 ventriculi cerebrali) şi canalul
central/ependimar al măduvei spinării.

Joncţiunile neuroectodermale se detaşează de ectodermul superficial de

înveliş şi se aşează lateral de tubul neural, formând crestele neurale. Crestele
neurale sunt la originea:
- ganglionilor;

2
 - plexurilor nervoase vegetative laterovertebrale (lanţurile simpatice
paravertebrale);
- plexurilor vegetative previscerale.
Din crestele neurale derivă de asemenea formaţiuni care până nu demult se
credea că au origine mezodermală. Din acest motiv a fost introdusa o noţiune nouă
- ectomezoderm/ectomezenchim. Derivatele ectomezenchimale sunt:
 ganglionii nervilor cranieni;
 plexurile mienterice (vegetative);
 insulele Langerhans;
 celulele Leydig;
 celulele glandulare ale tubului digestiv;
 celulele parafoliculare C secretoare de calcitonină din tiroidă;
 medulosuprarenala.

Derivatele ectodermului:
 Epidermul – cu glandele anexe, foliculii piloşi, firele de par, fanerele;
 SNC, SNP S, V: sistemul nervos central, periferic, somatic şi vegetativ;
 Meningele (pia mater şi arahnoida);
 Hipofiza;
 Cristalinul;
 Smalţul dentar;
 Epiteliul mucoaselor foselor nazale, al sinusurilor paranazale şi al
cavitatii bucale;
 Epiteliul mucoaselor terminale ale canalului anal si uretrei;
 Epiteliul senzorial al organelor de simţ (placodele otică, optica, olfactivă,
epiteliul gustativ).

3
 Evoluţia endodermului

Discul embrionar, iniţial plat şi oval în stadiul bilaminar, iar apoi piriform în
stadiul trilaminar, începe să-şi schimbe forma datorită diferenţelor între ratele de
creştere a diferitelor zone embrionare. Aceste diferenţe între ratele de creştere au
ca rezultat plicaturarea discului embrionar în sens cranio-caudal, în special datorită
dezvoltării sistemului nervos central şi în sens lateral, datorită apariţiei somitelor.
Discul embrionar suferă aşadar un proces de cudare cranio-caudală şi latero-
laterală, astfel încăt endodermul aflat pe faţa ventrală a discului se va transforma
mai întâi într-un şanţ şi apoi într-un canal, numit tub intestinal primitiv. Acesta
va fi închis la cele două extremităţi prin:
• Cranial – membrana oro-faringiană, fosta placă procordală, care se
resoarbe în săptămânile III-IV;
• Caudal – membrana cloacală, care se resoarbe în luna a III-a.

În acest mod, intestinul primitiv va comunica la cele două extremităţi cu

cavitatea amniotică.
Inflexiunea discului embrionar în sens cranio-caudal are ca rezultat apariţia
plicii amniotice cefalice şi a plicii amniotice caudale, iar inflexiunea laterală duce
la formarea plicilor amniotice laterale. Prin creşterea acestor plici, o parte din
vezicula vitelină este încorporată între acestea şi apoi în interiorul embrionului
pentru a contribui la formarea tubului intestinal primitiv.

4
 Partea cranială a vezicii viteline, încorporată între plica amniotică cefalică şi
discul embrionar va forma intestinul anterior sau cefalic, care se termină în fund de
sac la nivelul membranei orofaringiene.
Partea caudală a vezicii viteline este încorporată în corpul embrionului prin
creşterea plicii amniotice caudale şi va forma intestinul posterior sau caudal.
Acesta are aspectul unui fund de sac dilatat (cloaca) ce se termină la nivelul
membranei cloacale. În extremitatea distală se deschide şi alantoida.
Prin creşterea plicilor amniotice laterale, marginile discului embrionar se
apropie şi fuzionează, formând pereţii laterali şi ventrali ai corpului embrionului.
Porţiunea din vezicula vitelină încorporată de corpul embrionar în timpul acestui
proces va da naştere intestinului mijlociu, care rămâne în continuare în comunicare
cu vezicula vitelină; iniţial această comunicare este largă, dar se îngustează treptat
până devine canalul vitelin.

Intestinul primitiv este împărţit în 3 regiuni:

 Proenteron, intestinul anterior, din care se formează:
o esofagul;
o stomacul;
o jumătatea superioară a duodenului.

 Mezenteron, intestinul mijlociu, la nivelul căruia rămâne o comunicare

temporară cu vezicula vitelină prin canalul vitelin. Din acesta derivă:
o jumătatea inferioară a duodenului;
o jejunul;
o ileonul;
o cecul cu apendicele;

5
 o colonul ascendent;
o 2/3 drepte ale colonului transvers.

 Metenteronul, intestinul posterior, din care se formează:

o restul colonului transvers;
o colonul descendent;
o colonul sigmoid;
o ampula rectală;
o partea superioară a canalului anal.

Din endoderm derivă:

 Mucoasa si glandele mucoasei digestive;
 Glandele anexe ale tubului digestiv;
o Ficatul (celulele hepatice);
o Pancreasul (acinii glandulari);
 Epiteliile mucoaselor traheo-bronşică şi alveolară;
 Epiteliul ce acoperă feţele interne ale trompei lui Eustachio, epiteliul
urechii medii şi al celulelor mastoidiene;
 Epiteliul unei părţi din vezica urinară şi din uretră.

Evoluţia mezodermului

Mezodermul apare în săptămâna a treia. Evoluează în două faze:

1. Faza presomitică = săptămana 3 (gastrulaţia)
6
 În această fază mezodermul se clivează de-a lungul discului embrionar
organizându-se în 3 părţi:
 Mezodermul paraxial, dispus de o parte şi de alta a şanţului/tubului
neural;
 Mezodermul intermediar. Acesta formează nefrotoame în regiunile
cranială, cervicală şi toracală superioară, iar în rest rămâne
nesegmentat, formând cordoane nefrogene. Este la originea aparatelor
renal şi genital şi evoluează în 3 faze:
o Pronefros, în regiunea cervicală;
o Mezonefros, în regiunea toracală şi lombară superioară;
o Metanefros, în regiunea sacrală;
Din mezodermul intermediar derivă nefronul, epiteliul căilor
urinare şi musculatura căilor urinare.
 Mezodermul lateral rămâne nesegmentat şi se împarte în două lame:
o Mezoderm lateral somatopleural (somatopleura); acesta
însoţeşte ectoblastul şi este la originea:
• Dermului;
• Hipodermului;
• Musculaturii antero-laterale a trunchiului;
• Foiţei parietale a seroaselor;
• Dermului membrelor;
o Mezoderm lateral splahnopleural (splahnopleura); acesta se
ataşează endodermului şi este la originea:
• Submucoasei viscerelor;
• Muscularei viscerelor;
• Seroasei viscerelor;

7
 • Miocardului;
• Tunicii musculare a vaselor;
Între somatopleură şi splahnopleură se delimitează cavitatea celomului
intraembrionar, din care derivă viitoarele cavităţi seroase ale trunchiului: pleure,
pericard, peritoneu, vagina testiculară. Această cavitate se va găsi şi la nivelul
mezodermului intermediar sub numele de mezocel şi în mezodermul paraxial sub
numele de miocel.