Silvaș Miruna, XII C

Descrierea Moldovei
Dimitrie Cantemir
Savant, erudit, filozof, domn al Moldovei de două ori, exilat definitiv la Curtea lui Petru cel
Mare, păzitor al ortodoxismului în faţa islamismului turcesc, membru al Academiei din Berlin
(1714), Cantemir s-a format la şcoala Antichităţii greceşti fără să lase să-i scape nimic din cele
ce aparţineau veacului său.

Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) este scrisă între 1714-1716, la cererea Academiei
din Berlin, în limba latină. Desigur, în secolul al XVIII-lea nu se poate vorbi despre România ca
stat unitar, aşadar cititorul va putea înlocui cuvântul „moldovean” din text, cu „român”.

În cel de-al XVI-lea capitol autorul scoate în evidență diversitatea popoarelor ce trăiesc pe
teritoriul Moldovei. Grecii, albanezii, sârbii și bulgarii se ocupă fie cu neguțătoria, fie „slujesc cu
leafă domniei”. Nemții, leșii și cazacii sunt puțini la număr, lucrând fie ca soldați, fie slujitori la
curte, iar leșii au ajuns câțiva în rândul boierilor. Armenii și evreii sunt, în general, supuși.
Aceștia au biserici mari, dar evreii trebuie să plătească o „dajdie deosebită în fiecare an”. Se
ocupă cu negoțul. Despre ruși si unguri afirmă: „au fost totdeauna în Moldova vecini”. Țiganii
sunt împrăștiați în toată Moldova, ocupându-se exclusiv cu fierăria și zlătăria, deosebindu-se de
celelalte neamuri prin trândăvie și furtișag. Turcii se răspândesc în Iași sau alte târguri, cu toate
acestea nicăieri nu au dreptul de a cumpăra moșii sau case. Construirea de moschei le era, de
asemenea, interzisă.

Despre „moldovenii adevărați” se afirmă ca erau „fie târgoveți, fie țărani”. Cei din târguri sunt
supuși numai domniei, plătind datoriile la stat și ca meserie sunt meșteșugari. Lenevia le este
caracteriscă, afirmă scriitorul, orice neguțătorie o considerau înjosire. Țăranii pe de altă parte,
erau foarte „leneși și trândavi”, cultivând doar minimul necesar, pentru o perioadă scurtă de
timp.

Capitolul al XVII-lea, „Despre năravurile moldovenilor", dă contur unui portret moral bazat pe
contraste, pe excese şi porniri impulsive, rezultând însă o armonioasă unitate a contrariilor,
devenită mijloc de rezistenţă prin vreme a unui neam vitregit de soartă, situat în calea tuturor
primejdiilor.
Aici găsim tipologia moldoveanului, lipsit de vălul ipocriziilor naţionaliste, găsim ceea ce
scriitorii de mai târziu au dezvăluit prin intermediul ficţiunii, dar Cantemir a realizat-o din
necesitatea obiectivităţii ştiinţifice, după cum mărturiseşte : „...dragostea ce avem pentru patria
noastră ne îndeamnă, pe de o parte, să lăudăm neamul din care ne-am născut şi să înfăţişăm pe
locuitorii ţării din care ne tragem, iar pe de altă parte, dragostea de adevăr ne împiedică, într-
aceeaşi măsură, să lăudăm ceea ce ar fi, după dreptate, de osândit".
Aceste consideră că este mai cu folos să le arate moldovenilor „cusururile care-i sluţesc", decât
să-i amăgească prin „linguşiri blajine şi cu dezvinovăţiri dibace", mărturisind că, în afară de
Silvaș Miruna, XII C

„credinţa cea adevărată şi ospeţie" nu prea găseşte ceva de lăudat, întrucât „năravurile bune sunt
rare", moldovenii se caracterizează prin trufie şi semeţie, fiind „foarte puşi pe gâlceavă",
liniştindu-se însă repede şi împăcându-se cu adversarul.
„De băutură nu au prea multă greaţă", petrecerile lor ţinând, la sărbători sau pe vreme rea, până
dimineaţă, dar la beţie nu-i întrec pe munteni. Cu toate acestea, moldovenii nu au cusururi mai
multe decât celelalte popoare, unele dintre ele fiind create şi de locurile de mare primejdie în
care trăiesc. „Moldovenii nu cunosc măsura în nimic; dacă le merge bine, sunt semeţi, dacă le
merge rău, îşi pierd cumpătul.”.

De asemenea, tot în acest capitol aflăm opinia lor cu privire la învățătură: „Despre lucrul acesta
moldovenii vorbesc fără cuviință zicând că <<Învățătura este treaba popilor; pentru un om de
rând este deajuns dacă știe să citească și să scrie, să-și scrie numele, să-și treacă în condica lui un
bou alb, negru și cu coarne, caii, oile și alte dobitoace de povară, stupii și orice alte lucruri de
acestea; toate celelalte sunt netrebuincioase>>.”. Cu alte cuvinte, nu manifestă interes în
educație.

Tot în acest capitol este prezentat portretul femeii, precum si obiceiurile acesteia: „Unele beau pe
acasă mult vin; dar în adunări rareori vezi o femeie beată: căci o femeie este socotită cu atât mai
vrednică de cinste, cu cât mănâncă și bea mai puțin la ospețe. De aceea rar va vedea-o cineva
ducând îmbucătura la gură sau deschizându-și buzele atât ca să i se poată vedea dinții;”, și „fetele
socotesc că e rușine să-și acopere capul, chiar și cu pânza cea mai subțire, căci ele socotesc că a
umbla cu capul gol este semnul curăției.”
În cel de-al XVIII-lea capitol, intitulat „Despre obiceiurile de la logodnă și de la nuntă”, sunt
prezentate tradițiile legate de căsătorie. Era considerat rușinos daca „o fecioară cere pe un
bărbat”, iar cununia se făcea în momentul în care ambii copii împlineau vârsta la care se face
aceasta, conform legilor bisericești. Ritualul căsătoriei este descries astfel: „Drept aceea, dacă
unui flăcău îi place o fată, atunci el trimite la părinții ei oameni pe care ei îi numesc, cu o rostire
latinească stricată, pețitori, adică petitores. Aceștia iscodesc mai întâi pe departe gândurile
bătrânilor, ca să nu pățească rușinea să nu vrea părinții fetei. Dacă bagă de seamă însă că aceștia
vor s-o dea atunci se duc cu toate rudeniile mirelui în casa fetei.”. În familiile boierilor „nu se
poate face nici logodna și nici binecuvântarea preotului fără încuviințarea domnului și mărturia
arhiereului”.
În capitolul al XIX-lea, „Despre obiceiurile de îngropăciune la moldoveni”, este descris procesul
prin intermediul căruia are loc înmormântarea: „se spală cu apă caldă și, înainte de a-i înțepeni
mădularele, îl îmbracă cu hainele cele mai noi și cele mai bune pe care le-a avut”, urmând să fie
îngropat în cea de-a treia zi.
În opinia mea, portretul românilor din secolul al XVIII-lea nu diferă cu mult față de cel al
românilor din secolul XXI, asemănăriile fiind atât în caracterul lor, cât și în obiceiurile pe care le
practicau.
Bibliogrefie primele două paragrafe: https://epochtimes-romania.com/news/naravurile-
romanilor-descrise-de-cantemir-acum-300-de-ani-valabile-si-astazi---244538