Cinematografia din Republica Moldova s-a dezvoltat la începutul anilor 1960 în timpul

perioadei sovietice și cunoaște o dezvoltare de aproape un deceniu și jumătate. Ca în toată

Europa de Est, a urmat o perioadă de stagnare după ce RSS Moldovenească a devenit
independentă în 1991, iar industria a dispărut aproape complet.
Cinematografia din Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca s-a bucurat de un interes
sporit din partea statului, fiind considerată un instrument de propagandă și popularizare. Odată
cu înființarea la Chișinău a studioului Moldova-Film, s-a înregistrat un salt cantitativ, dar și
calitativ a producției autohtone de film. Potrivit arhivistului Lidia Marcu, în perioada 1950–1990,
la Moldova-Film s-au produs 177 de lungmetraje și peste 1000 de documentare. Numele
regizorilor de film, precum Emil Loteanu, Valeriu Gagiu, Mihail Calic, Tudor Tătaru, Gheorghe
Urschi, ș.a. au devenit cunoscute în tot spațiul sovietic.
După dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991 și introducerea economiei de piață, producția
cinematografică a avut de suferit. Regizorii și producătorii, majoritatea dintre ei absolvenți ai
Institutului Unional de Cinematografie de la Moscova (VGIK), care deja se puteau mândri cu
zeci de ani de experiență pe umeri, au rămas în afara platourilor de filmare și a producției de
film, planificate și dirijate de stat. Din 1990 majoritatea cineaștilor angajați în cadrul studioului
Moldova-Film s-au văzut nevoiți să se orienteze spre alte activități, specialități sau chiar profesii.
Treptat, Moldova-Film și-a reorganizat activitățile, pentru a supraviețui noilor reguli impuse de
economia de piață, turnarea filmelor devenind o raritate.
Pe de altă parte, după 1990 noul sistem economic a favorizat apariția studiourilor private, care
s-au adaptat mai ușor noilor reguli ale producției de film, determinate de specificul economiei de
piață. Ele au realizat cu efortul propriu și independent scurtmetraje, documentare și alte genuri
de producții audiovizuale.

Emil Loteanu născut la 6 noiembrie 1936, Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi
în raionul Ocnița, Republica Moldova și decedat la 18 aprilie 2003, Moscova, Rusia, a fost un
actor, regizor, scenarist, poet și scriitor moldovean. Printre cele mai cunoscute filme regizate de
el recunoaștem Poienile roșii (1966), Lăutarii (1971), Șatra (1975), Gingașa și tandra mea fiară
(1978), Anna Pavlova (1983) și Luceafărul (1986).
Lăutarii este un film moldovenesc din anul 1971 ce prezintă o colorată poveste romantică
despre muzicanții populari ai Moldovei - lăutarii. Din copilărie, două pasiuni îi stăpâneau sufletul
lui Toma Alistar - muzica și dragostea pentru frumoasa țigancă Leanca.
Filmul Lăutarii a fost distins cu două premii la Festivalul Internațional de Film de la San
Sebastián din 1972 – Premiul Scoica de Argint și Premiul Special al Juriului, iar Emil Loteanu a
fost declarat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”.

Tudor Tătaru născut la 1 aprilie 1957, Pojăreni, Ialoveni, RSS Moldovenească, URSS, azi în
Republica Moldova și decedat la 27 martie 2013, Chișinău – a fost un regizor și umorist
moldovean.
A realizat mai multe filme documentare şi muzicale, precum şi cîteva filme artistice de scurt
metraj cum ar fi: „Iarba dracului” (artistic, scurtmetraj, 1988), „Leagănul poveştilor noastre"
(documentar, 1988), „Autograf cu „Busuioc Moldovenesc" (film muzical, 1989), „Oaspetele
ceresc" (1989, film artistic de scurt metraj), „Rătăcirea demonului blînd" (film artistic de scurt
metraj, 1989), „Polobocul" (film artistic de scurt metraj, 1991) „Moş Ion în Cosmos" (film artistic,
1993), „Dănilă Prepeleac" (film artistic, lungmetraj, 1995), „Nea Costache (documentar, 1998)
ş.a.
Polobocul (1991), unul din cele mai renumite filme al regizorului, este o comedie, un film mut în
3 acte și alb-negru.
În 1992, Tudor Tătaru a înfiinţat Centrul Naţional de Cultură „Satul Moldovenesc „Buciumul", iar
în cadrul acestuia – Studioul Independent de Filme Folclorice şi de Comedie „Buciumul".
La iniţiativa lui Tudor Tătaru, în R. Moldova s-au desfăşurat mai multe festivaluri: Festivalul de
Umor „Dănila Prepeleac", Festivalul Sărbătorilor de Iarnă și Festivalul Plăcintelor. A fost ales
preşedinte al Uniunii Umoriştilor din Republica Moldova.

Gheorghe Urschi – născut la 18 ianuarie 1948, Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, RSS
Moldovenească, este un actor, regizor și umorist din Republica Moldova. Acesta a regizat doar
trei filme: „Cine arvoneşte, acela plăteşte”, „Văleu, văleu, nu turna!” şi „Fenta”.
„Văleu, văleu, nu turna!” este un film de comedie color realizat de către studioul cinematografic
Telefilm Chișinău în anul 1991. El prezintă intenția Partidului Comunist din Uniunea Sovietică de
a lupta cu alcoolismul, ca urmare a unui ucaz din vara anului 1985.
În 2012, pentru succese în activitatea de creaţie, merite în dezvoltarea genului satirico-umoristic
şi contribuţie la propagarea valorilor morale şi spirituale, domnului Gheorghe URSCHI, i se
conferă titlul onorific „Artist al Poporului”.

Așadar, către sfârşitul anilor ’70 nici cenzura sovietică din Republica Sovietica Socialista
Moldoveneasca nu mai făcea faţă avalanşei informaţionale, ineficienţa ei constituindu-se în anii
’80 în una din multiplele cauze ale disoluţiei imperiului sovietic. Cu toate acestea, cenzura
draconică de tip comunist a făcut ravagii, decenii la rând, schilodind şi mutilând destinele nu
doar ale reprezentanţilor culturii ci și ştiinţei din R.S.S.M.
În prezent, au fost ecranizate mai multe filme de către noi regizori talentați, cum ar fi Leontina
Vatamanu-Mărgineanu si Ion Borș, care inspira populația moldovenească sa-si recunoască
trecutul dureros, oferind creațiile lor ca omagiu victimelor deportărilor si tuturor celor care au
trait in R.S.S.M

Leontina Vatamanu-Mărgineanu - regizoare, scenaristă și membră a Uniunii Cineaştilor din

Republica Moldova, s-a născut la 30 ianuarie 1974 la Chișinău, Republica Moldova,
A realizat circa 15 filme documentare: „Satul din oglindă", „La Dolce Vita", „Munca copilului în
Moldova", „Dor de Ion Vatamanu", „Din America pentru Moldova", „Sînt din Moldova, caut de
lucru", „Siberia din oase” ş. a., dar şi circa 100 de emisiuni televizate, spoturi şi campanii
publicitare.
„Siberia din oase” se numește filmul realizat de Leontina Vatamanu, care a avut recent premiera
la Chișinău, cu prilejul celor 70 de ani de la cel mai mare val al deportărilor din Basarabia.
Filmul e construit din confesiunile a patru protagonişti, care au fost ridicaţi şi trimişi forţat în
Siberia, în cel de-al doilea val de deportări staliniste. Fiecare episod are o istorie separată. Iar în
ansamblu ele punctează ororile şi dramele prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în
perioada stalinistă. Filmul este o docudramă și toate întâmplările din acest film sunt adevărate.
„Siberia din oase” a fost realizat de OWH Studio, cu suportul Centrului Național al
Cinematografiei din Republica Moldova, în asociere cu Moldova-Film și Paradox-Film de la
București. Echipa de producţie a filmului documentar "Siberia din Oase", în regia Leontinei
Vatamanu, a luat Premiul Naţional.

O altă senzație o reprezintă filmul „Carbon” regizat de Ion Borș care a fost nominalizat pentru
participarea la cea de-a 95-a ediție a Premiilor OSCAR la categoria „International Feature Film”
(Cel mai bun film străin).
Iar în cadrul celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian,
Spania, a câștigat premiul WIP Europa.

Filmul CARBON, a cărui acțiune are loc în Moldova anului 1992, în nemijlocita apropiere de
zonele „fierbinți” ale conflictului de pe Nistru, povestește istoria unui tânăr tractorist, Dima, care
pornește într-o aventură absurdă, plină de situații penibile în care eroul se ciocnește de
indiferența, goana după profit și prostia oamenilor care îl înconjoară. Din toată această poveste,
Dima învață un lucru important –„să fie om!”, o lecție care, în cele din urmă, reușește să îi
schimbe viața.

În concluzie, cenzura a afectat cinematografia Republicii Moldova în perioada sovietică prin

faptul că nu era permis regizarea filmelor care reflectau starea reala a țării și a cetățenilor
moldoveni care erau supuși dictaturii staliniste si post-staliniste, fiind deportați ca pedeapsă în
cazul în care încălcau mai multe principii. Odată cu semnarea independenții Republicii Moldova
in 1991, observam o descreșterea în regizarea filmelor din țară, dar în ultimii ani au fost
ecranizate mai multe filme care vorbesc despre tara noastra si istoria ei, multe din ele fiind
apreciate și peste hotare.