Curs - General - Reglementari Contabile

REGLEMENTARI CONTABILE
Cuprins:
 Legea contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991
 Ordinul nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate;
 Ordinul nr. 2844 din 12 decembrie 2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară;
 Ordinul nr 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
 Ordinul nr. 3103/2017 din 24 noiembrie 2017 privind aprobarea Reglementărilor
contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial.
Legea contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991;

• Exercițiu financiar:
• Prevederi care determina stabilirea exercitiului financiar:
Entitatilor prevazute la art.1 din legea contabilitati (persoane juridice sisubunitati) li se
solicita o serie de cerinte, cum ar fi:
• Organizarea și conducerea contabilitatii financiare
• Depunerea de situatii financiare,
• Depunerea de raportari financiare
• Prezentarea pozitiei si performatei financiare
• Informatii comparative
Reguli privind exercitiul financiar:

• Exercițiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situațiile financiare
anuale și, de regulă, coincide cu anul calendaristic.
• Durata exercițiului financiar este de 12 luni.
1
• Exercițiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic pentru sucursalele cu sediul în
România, care aparțin unei persoane juridice cu sediul în străinătate, precum și pentru
persoanele juridice cu sediul în România.
• Persoanele nou-înființate pot opta pentru un exercițiu financiar diferit de anul
calendaristic de la data înființării acestora.
• Persoanele care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, au
următoarele obligații:
a) să întocmească și să depună raportări contabile anuale la unitățile teritoriale
ale Ministerului Finanțelor Publice,
b) să înștiințeze în scris unitatea teritorială a Ministerului Finanțelor Publice despre
exercițiul financiar ales, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începutul
exercițiului financiar ales. Persoanele nou-înființate depun înștiințarea respectivă în
termen de 30 de zile calendaristice de la data înființării.
• Data aleasă pentru întocmirea de situații financiare, diferita de 31 decembrie, nu poate
fi modificată de la un exercițiu financiar la altul, cu excepția cazurilor în care persoana
juridică străină sau societatea-mamă străină își schimbă data de raportare ori au loc
operațiuni de reorganizare, potrivit legii
Reguli privind exercitiul financiar
Optiunea de modificare a exercitiului financiar, nu se aplică:
• instituțiilor de credit,
• instituțiilor financiare nebancare, definite potrivit legii, înscrise în Registrul general,
• instituțiilor de plată și instituțiilor emitente de monedă electronică, definite potrivit legii,
care acordă credite legate de serviciile de plată și a căror activitate este limitată la
prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică și prestare de
servicii de plată,
• entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere
Financiară.
Ordinul nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate;
• Aspecte privind situatiile financiare:
2
• Obligatii si exceptii la intocmirea situatiilor financiare
• Principii contabile
• Pozitia financiara si Cifra de afaceri neta
• Corectarea erorilor și evenimente ulterioare datei bilantului
• Evaluarea elementelor bilantiere
• Evaluarea initiala
• Evaluarea la data bilantului
• Reduceri comerciale si financiare
• Cheltuieli inregistrate in avans
• Investitii imobiliare
Principii generale de raportare financiară
Evaluarea reprezintă procesul prin care se determină valoarea la care elementele
situaţiilor financiare sunt recunoscute în contabilitate şi prezentate în bilanţ, respectiv
bilanţul prescurtat, şi în contul de profit şi pierdere.
Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare
anuale consolidate sunt recunoscute şi evaluate în conformitate cu principiile generale
prevăzute de reglementări.
Principiul continuităţii activităţii. - presupune că entitatea îşi continua în mod normal
funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii.
Principii generale de raportare financiară,
Principiul permanenţei metodelor - Politicile contabile şi metodele de evaluare trebuie
aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.
Principiul prudenţei. - La întocmirea situaţiilor financiare anuale, recunoaşterea şi
evaluarea trebuie realizate pe o bază prudentă şi, în special:
a) în contul de profit şi pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
b) sunt recunoscute datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui
exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data
întocmirii acestuia;
3
c) sunt recunoscute deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este
pierdere sau profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se
efectuează pe seama conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra
contului de profit şi pierdere
Principiul contabilităţii de angajamente.
Efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi
evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat
sau plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale
perioadelor aferente.
- Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar,
indiferent de data încasării veniturilor sau data plăţii cheltuielilor. Astfel, se vor evidenţia
în conturile de venituri şi creanţele pentru care nu a fost întocmită încă factura (contul
418 "Clienţi - facturi de întocmit"), respectiv în conturile de cheltuieli sau bunuri, datoriile
pentru care nu s-a primit încă factura (contul 408 "Furnizori - facturi nesosite"). În toate
cazurile, înregistrarea în aceste conturi se efectuează pe baza documentelor care atestă
livrarea bunurilor, respectiv prestarea serviciilor (de exemplu, avize de însoţire a mărfii,
situaţii de lucrări etc.).
- Veniturile şi cheltuielile care rezultă direct şi concomitent din aceeaşi tranzacţie sunt
recunoscute simultan în contabilitate, prin asocierea directă între cheltuielile şi veniturile
aferente, cu evidenţierea distinctă a acestor venituri şi cheltuieli.
• Principiul intangibilităţii. - Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar
trebuie
să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.
- În cazul modificării politicilor contabile şi al corectării unor erori aferente perioadelor
precedente, nu se modifică bilanţul perioadei anterioare celei de raportare. - Înregistrarea
pe seama rezultatului reportat a corectării erorilor semnificative
aferente exerciţiilor financiare precedente, precum şi a modificării politicilor contabile nu
se consideră încălcare a principiului intangibilităţii.
• Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii. Componentele
elementelor de active şi de datorii trebuie evaluate separat.
4
• Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de active şi datorii sau
între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă.
- Toate creanţele şi datoriile trebuie înregistrate distinct în contabilitate, pe bază de
documente justificative.
- Eventualele compensări între creanţe şi datorii faţă de aceeaşi entitate efectuate cu
respectarea prevederilor legale pot fi înregistrate numai după contabilizarea creanţelor şi
veniturilor, respectiv a datoriilor şi cheltuielilor corespunzătoare.
• Principiul evaluării la cost de achiziţie sau cost de producţie.
Elementele prezentate în situaţiile financiare se evaluează, de regulă, pe baza principiului
costului de achiziţie sau al costului de producţie.
• În situaţia în care s-a optat pentru reevaluarea imobilizărilor corporale sau evaluarea
instrumentelor financiare – evaluarea se face la valoarea justă.
 Principiul pragului de semnificaţie. Entitatea se poate abate de la cerinţele cuprinse în
prezentele reglementări referitoare la prezentările de informaţii şi publicare, atunci când
efectele respectării lor sunt nesemnificative.
Obligatii si exceptii la intocmirea situatiilor financiare
Obligatia:
Conform legii contabilitatii, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) au obligația să
conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale,
potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar.
Obiectivul situaţiilor financiare anuale îl constituie furnizarea de informaţii despre poziţia
financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi, utile unei
categorii largi de utilizatori
Persoanele desemnate ca reprezentant/împuternicit fiscal, potrivit Codului fiscal şi
Codului de procedură fiscală, ţin contabilitatea proprie în funcţie de statutul lor de
persoane fizice sau juridice, după caz. În cazul în care sunt persoane juridice, acestea
întocmesc situaţii financiare anuale şi raportări contabile, potrivit Legii contabilităţii nr.
82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
5
Obligatia:
• Subunităţile fără personalitate juridică, care aparţin persoanelor juridice cu sediul în
România organizează şi conduc evidenţă contabilă proprie, astfel încât aceasta să permită
determinarea informaţiilor şi a obligaţiilor prevăzute de lege, iar persoanele juridice
cărora le aparţin să poată întocmi situaţii financiare anuale.
• Activitatea desfăşurată în străinătate de subunităţile fără personalitate juridică, care
aparţin persoanelor juridice cu sediul în România, se include în situaţiile financiare ale
persoanei juridice române şi se raportează pe teritoriul României,
Obligatia:
• Sediile permanente din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în
străinătate au obligaţia întocmirii situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile
cerute de legea contabilităţii.
- in situaţia în care persoana juridică cu sediul în străinătate îşi desfăşoară activitatea în
România prin mai multe sedii permanente, situaţiile financiare anuale şi raportările
contabile cerute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, se întocmesc de sediul permanent desemnat să îndeplinească
obligaţiile fiscale, acestea reflectând activitatea tuturor sediilor permanente. În acest
scop, sediul permanent desemnat procedează la însumarea informaţiilor corespunzătoare
activităţii desfăşurate de fiecare sediu permanent.
Exceptii:
Subunitățile deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului
Economic European au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie,
potrivit prezentei legi, fără a întocmi situații financiare anuale pentru propria activitate.
Asocierile in participatie:
La organizarea şi conducerea contabilităţii asocierii în participaţie trebuie avute în vedere
atât Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate, cât şi cerinţele care rezultă din alte prevederi legale.
- Asocierile în participaţie încheiate între o persoană juridică română şi o persoană juridică
străină, contabilitatea se ţine de către persoana desemnată de asociaţi, care răspunde
potrivit legii.
6
- Reglementările contabile nationale se aplică si asocierilor în participaţie între persoane
juridice străine (nerezidente), înregistrate în România.
• Pentru acestea, asociatul desemnat prin contractul de asociere să îndeplinească
obligaţiile fiscale organizează şi conduce evidenţa contabilă a asocierii, astfel încât să se
poată determina informaţiile şi obligaţiile prevăzute de lege, fără a întocmi situaţii
financiare anuale.
Pozitia financiara
• Potrivit art. 11 din Legea Contabilitatii - Deținerea, cu orice titlu, de elemente de natura
activelor și datoriilor, precum și efectuarea de operațiuni economico-financiare, fără să fie
înregistrate în contabilitate, sunt interzise.
• Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare, reflectate prin bilanţ, sunt
activele, datoriile şi capitalurile proprii.
În înţelesul reglementărilor contabile:
a) un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente
trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate.
Un activ este recunoscut în contabilitate şi prezentat în bilanţ atunci când este probabilă
realizarea unui beneficiu economic viitor de către entitate şi activul are un cost sau o
valoare care poate fi evaluat/evaluată în mod credibil;
b) o datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi
prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează
beneficii economice. O datorie este recunoscută în contabilitate şi prezentată în bilanţ
atunci când este probabil că o ieşire de resurse încorporând beneficii economice va
rezulta din decontarea unei obligaţii prezente şi când valoarea la care se va realiza această
decontare poate fi evaluată în mod credibil;
c) capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor sau asociaţilor în activele
unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.
Cifra de afaceri neta
Definitia: cifră de afaceri netă înseamnă sumele obţinute din vânzarea de produse şi
prestarea de servicii după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea
adăugată şi a altor impozite direct legate de cifra de afaceri;
Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile şi cheltuielile
exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere).
7
Atunci când, în baza unor prevederi legale exprese, în conturile de venituri au fost
cuprinse sume reprezentând diverse impozite şi taxe reflectate concomitent în conturi de
cheltuieli, cu ocazia întocmirii contului de profit şi pierdere, la cifra de afaceri netă se vor
înscrie sumele reprezentând veniturile menţionate, corectate cu cheltuielile
corespunzătoare acelor impozite şi taxe. Exemple de situaţii care impun ajustarea cifrei de
afaceri nete, prezentată în contul de profit şi pierdere, pot fi următoarele:
- impozitul se determină în funcţie de nivelul cifrei de afaceri;
- impozitul se datorează ca urmare a vânzării unui produs sau a unui serviciu;
- impozitul se colectează în numele autorităţilor, în legătură cu vânzarea unui produs sau a
unui serviciu.
Corectarea erorilor contabile
Erorile contabile includ - efectele greşelilor matematice, greşelilor de aplicare a politicilor
contabile, ignorării sau interpretării greşite a evenimentelor şi fraudelor. Corectarea
erorilor se efectuează la data constatării lor.
Erorile constatate în contabilitate se refera fie:
• la exerciţiul financiar curent,
• la exerciţiile financiare precedente.
• Corectarea erorilor aferente exerciţiului financiar curent se efectuează pe seama
contului de profit şi pierdere.
• Erorile din perioadele anterioare: sunt omisiuni şi declaraţii eronate cuprinse în situaţiile
financiare ale entităţii pentru una sau mai multe perioade anterioare rezultând din
greşeala de a utiliza sau de a nu utiliza informaţii credibile care:
a) erau disponibile la momentul la care situaţiile financiare pentru acele perioade au fost
aprobate spre a fi emise;
b) ar fi putut fi obţinute în mod rezonabil şi luate în considerare la întocmirea şi
prezentarea acelor situaţii financiare anuale
Erorile din perioadele anterioare
• Corectarea erorilor semnificative aferente exerciţiilor financiare precedente se
efectuează pe seama rezultatului reportat (contul 1174 "Rezultatul reportat provenit din
corectarea erorilor contabile").
8
• Se consideră că o eroare este semnificativă dacă ar putea influenţa deciziile economice
ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare anuale. Analizarea dacă o eroare este
semnificativă sau nu se efectuează în context, având în vedere natura sau valoarea
individuală ori cumulată a elementelor.
• Erorile nesemnificative aferente exerciţiilor financiare precedente se corectează, pe
seama rezultatului reportat, insa potrivit politicilor contabile aprobate, erorile
nesemnificative pot fi corectate pe seama contului de profit şi pierdere. (Erorile
nesemnificative sunt cele de natură să nu influenţeze informaţiile financiar-contabile)
• Corectarea erorilor aferente exerciţiilor financiare precedente nu determină modificarea
situaţiilor financiare ale acelor exerciţii.
• În cazul erorilor aferente exerciţiilor financiare precedente, corectarea acestora nu
presupune ajustarea informaţiilor comparative prezentate în situaţiile financiare.
• În notele explicative la situaţiile financiare trebuie prezentate informaţii cu privire la
natura erorilor constatate şi perioadele afectate de acestea.
Evenimente ulterior datei bilantului
• Evenimentele ulterioare datei bilanţului sunt acele evenimente, favorabile sau
nefavorabile, care au loc între data bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale
sunt autorizate pentru emitere.
• Prin autorizarea situaţiilor financiare anuale se înţelege aprobarea acestora de către un
consiliu director, administratori sau alte organe de conducere, potrivit organizării entităţii,
în vederea înaintării lor spre aprobare, conform legii.
• Evenimentele ulterioare datei bilanţului includ toate evenimentele ce au loc până la
data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere, chiar dacă acele
evenimente au loc după declararea publică a profitului sau a altor informaţii financiare
selectate
• Evenimentele care apar după data bilanţului pot furniza informaţii suplimentare
referitoare la perioada raportată faţă de cele cunoscute la data bilanţului. Pot fi
identificate două tipuri de evenimente ulterioare datei bilanţului:
• a) cele care fac dovada condiţiilor care au existat la data bilanţului- conduc la ajustarea
situaţiilor financiare anuale; şi
• b) cele care oferă indicaţii despre condiţii apărute ulterior datei bilanţului- nu conduc la
ajustarea situaţiilor financiare anuale.
9
Exemple de evenimente ulterioare datei bilanţului care conduc la ajustarea situaţiilor
financiare şi care impun ajustarea de către entitate a valorilor recunoscute în situaţiile
sale financiare sau recunoaşterea de elemente ce nu au fost anterior recunoscute sunt
următoarele:
a) soluţionarea ulterioară datei bilanţului a unui litigiu care confirmă că o entitate are o
obligaţie prezentă la data bilanţului. Entitatea ajustează orice provizion recunoscut
anterior, legat de acest litigiu, sau recunoaşte un nou provizion.
b) falimentul unui client, survenit ulterior datei bilanţului, confirmă de obicei că la data
bilanţului exista o pierdere aferentă unei creanţe comerciale şi, în consecinţă, entitatea
trebuie să ajusteze valoarea contabilă a creanţei comerciale;
c) descoperirea de fraude sau erori ce arată că situaţiile financiare anuale sunt incorecte;
d) vânzarea stocurilor după perioada de raportare poate fi o probă a valorii realizabile
nete la finalul perioadei de raportare;
e) determinarea ulterioară perioadei de raportare a costului activelor cumpărate sau a
încasărilor din activele vândute înainte de finalul perioadei de raportare (de exemplu,
reduceri comerciale şi financiare
acordate, respectiv primite, după încheierea exerciţiului financiar);
f) determinarea ulterioară perioadei de raportare a valorii primelor şi a altor drepturi
cuvenite
angajaţilor pentru exerciţiul financiar încheiat, dacă entitatea are obligaţia de a plăti
aceste sume.
Exemplu de evenimentelor ulterioare datei bilanţului care nu conduc la ajustarea
situaţiilor financiare anuale, entitatea nu îşi ajustează valorile recunoscute în situaţiile sale
financiare pentru a reflecta acele evenimente ulterioare datei bilanţului.
• diminuarea valorii de piaţă a valorilor mobiliare, în intervalul de timp dintre data
bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere.
Dacă o entitate primeşte, ulterior datei bilanţului, informaţii despre condiţiile ce au existat
la data bilanţului, entitatea trebuie să actualizeze prezentările de informaţii ce se referă la
aceste condiţii, în lumina noilor informaţii. Atunci când evenimentele ulterioare datei
10
bilanţului care nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale sunt semnificative,
neprezentarea lor ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor.
În consecinţă, o entitate trebuie să prezinte următoarele informaţii:
a) natura evenimentului; şi
b) o estimare a efectului financiar sau o menţiune conform căreia o astfel de estimare nu
poate să fie făcută.
Reduceri comerciale
Reducerile comerciale pot fi, de exemplu:
a) rabaturile - se primesc pentru defecte de calitate şi se practică asupra preţului de
vânzare;
b) remizele - se primesc în cazul vânzărilor superioare volumului convenit sau dacă
cumpărătorul are un statut preferenţial; şi
c) risturnele - sunt reduceri de preţ calculate asupra ansamblului tranzacţiilor efectuate cu
acelaşi terţ, în decursul unei perioade determinate.
Reduceri comerciale
Reguli privind contabilizarea Reducerilor comerciale in diverse situatii (Cazuistica):
Reduceri comerciale primite:
- Reducerile comerciale acordate de furnizor şi înscrise pe factura de achiziţie ajustează în
sensul reducerii costul de achiziţie al bunurilor.
- reducerile comerciale primite ulterior facturării ajustează, de asemenea, costul de
achiziţie al bunurilor dacă acestea mai sunt în gestiune
• În cazul în care informaţiile deţinute nu permit corectarea valorii stocurilor, reducerile
se reflectă, pe seama contului 609 "Reduceri comerciale primate - Dacă stocurile pentru
care au fost primite reducerile ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea se evidenţiază
distinct în contabilitate (contul 609 "Reduceri comerciale primite"), pe seama conturilor
de terţi.-
Reduceri comerciale primite (cazuistica)
-Dacă reducerile comerciale înscrise pe factura de achiziţie acoperă în totalitate
contravaloarea bunurilor achiziţionate, acestea se înregistrează în contabilitate la
valoarea justă pe seama:
11
-veniturilor curente (contul 758 "Alte venituri din exploatare") - în cazul stocurilor;
- veniturilor în avans (contul 475 "Subvenţii pentru investiţii")- în cazul imobilizărilor
corporale şi necorporale. Veniturile în avans aferente acestor imobilizări se reiau în contul
de profit şi pierdere pe durata de viaţă a imobilizărilor respective.
• Reducerile comerciale primite ulterior facturării unor imobilizări corporale şi
necorporale care nu pot fi identificabile reprezintă venituri ale perioadei (contul 758 "Alte
venituri din exploatare").
Reduceri comerciale acordate (cazuistica) si evenimente ulterioare
• Atunci când vânzarea de produse şi acordarea reducerii comerciale sunt tratate
împreună, reducerile comerciale acordate ulterior facturării ajustează veniturile din
vânzare.
o Reducerile comerciale acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se
referă, se evidenţiază distinct în contabilitate (contul 709 "Reduceri comerciale
acordate"), pe seama conturilor de terţi.
• Reducerile comerciale legate de prestările de servicii, primite ulterior facturării,
respectiv acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se
evidenţiază distinct în contabilitate (contul 609 "Reduceri comerciale primite", respectiv
contul 709 "Reduceri comerciale acordate"), pe seama conturilor de terţi.
Reduceri comerciale- evidentiate ca evenimente ulterioare datei bilantului:
• se înregistrează la data bilanţului în contul 408 "Furnizori – facturi nesosite", respectiv
contul 418 "Clienţi - facturi de întocmit", şi se reflectă în situaţiile financiare ale
exerciţiului pentru care se face raportarea, pe baza documentelor justificative.
• Reducerile care urmează a fi primite, înregistrate la data bilanţului în contul 408
"Furnizori - facturi nesosite", corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea
mai sunt în gestiune.
Reduceri financiare
• Reducerile financiare sunt sub formă de sconturi de decontare acordate pentru
achitarea datoriilor înainte de termenul normal de exigibilitate.
• Reducerile financiare primite de la furnizor reprezintă venituri ale perioadei indiferent
de perioada la care se referă (contul 767 "Venituri din sconturi obţinute")
• La furnizor, aceste reducerile financiare reprezintă cheltuieli ale perioadei, indiferent de
perioada la care se referă (contul 667 "Cheltuieli privind sconturile acordate").
12
Evaluarea elementelor bilantiere
La data intrării în entitate:
Bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se
stabileşte astfel:
a) la cost de achiziţie - pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b) la cost de producţie - pentru bunurile produse în entitate;
c) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării - pentru bunurile reprezentând aport la
capitalul social;
d) la valoarea justă - pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit sau constatate plus la
inventariere.
În cazurile menţionate la lit. c) şi d), valoarea de aport şi, respectiv, valoarea justă se
substituie costului de achiziţie. Valoarea justă a activelor se determină, în general, după
datele de evidenţă de pe piaţă, printr-o evaluare efectuată, de regulă, de evaluatori
autorizaţi, potrivit legii. În situaţia în care nu există date pe piaţă privind valoarea justă,
din cauza naturii specializate a activelor şi a frecvenţei reduse a tranzacţiilor, valoarea
justă se poate determina prin alte metode utilizate, de regulă, de către evaluatori
autorizaţi, potrivit legii.
La fiecare dată a bilanţului:
a) Elementele monetare exprimate în valută (disponibilităţi şi alte elemente asimilate,
cum sunt acreditivele şi depozitele bancare, creanţe şi datorii în valută) trebuie evaluate şi
prezentate în situaţiile financiare anuale utilizând cursul de schimb valutar comunicat de
Banca Naţională a României şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar. Diferenţele
de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, între cursul de schimb al pieţei valutare,
comunicat de Banca Naţională a României de la data înregistrării creanţelor sau datoriilor
în valută, sau cursul la care acestea sunt înregistrate în contabilitate şi cursul de schimb de
la data încheierii exerciţiului financiar, se înregistrează la venituri sau cheltuieli din
diferenţe de curs valutar, după caz.
b) Pentru creanţele şi datoriile, exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de
cursul unei valute, eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile, care rezultă din
evaluarea acestora se înregistrează la alte venituri sau alte cheltuieli financiare, după caz.
Determinarea diferenţelor de valoare se efectuează similar prevederilor lit. a).
13
c) Elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută şi înregistrate la cost istoric
(imobilizări, stocuri) trebuie prezentate în situaţiile financiare anuale utilizând cursul de
schimb valutar de la data efectuării tranzacţiei.
d) Elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută şi înregistrate la valoarea justă
(de exemplu, imobilizările corporale reevaluate) trebuie prezentate în situaţiile financiare
anuale la această valoare.
În scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale, entităţile trebuie să procedeze la
inventarierea şi evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii. În situaţiile financiare anuale elementele de natura activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii se reflectă şi se evaluează la valoarea contabilă, pusă de acord cu
rezultatele inventarierii.
a) valoarea contabilă a unui activ este valoarea la care acesta este recunoscut după ce se
deduc amortizarea acumulată, pentru activele amortizabile şi ajustările acumulate din
depreciere sau pierdere de valoare;
b) valoarea de inventar a unui activ reprezintă valoarea contabilă a activului, stabilită cu
ocazia evaluării la inventariere, respectiv valoarea înscrisă în listele de inventariere.
• Activele de natura stocurilor se evaluează la cost, mai puţin ajustările pentru depreciere
constatate. În cazul în care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea
de inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin
constituirea unei ajustări pentru depreciere.
• Prin valoare realizabilă netă a stocurilor se înţelege preţul de vânzare estimat care ar
putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, minus costurile estimate
pentru finalizarea bunului, atunci când este cazul, şi costurile estimate necesare vânzării.
• Evaluarea la inventar a creanţelor şi a datoriilor se face la valoarea lor probabilă de
încasare sau de plată. Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar stabilită
la inventariere şi valoarea contabilă a creanţelor se înregistrează în contabilitate pe seama
ajustărilor pentru deprecierea creanţelor
• Evaluarea la bilanţ a creanţelor şi a datoriilor exprimate în valută şi a celor cu decontare
în lei în funcţie de cursul unei valute se face la cursul de schimb valutar comunicat de
Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar.
14
• Disponibilităţile băneşti şi alte valori similare în valută se evaluează în bilanţ la cursul de
schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii
exerciţiului financiar.
• Titlurile pe termen scurt (acţiuni şi alte investiţii financiare) admise la tranzacţionare pe
o piaţă reglementată se evaluează la valoarea de cotaţie din ultima zi de tranzacţionare,
iar cele netranzacţionate la costul istoric mai puţin eventualele ajustări pentru pierdere de
valoare.
• Titlurile pe termen lung (acţiuni şi alte investiţii financiare) se evaluează la costul istoric,
mai puţin eventualele ajustări pentru pierdere de valoare.
• Capitalurile proprii rămân evidenţiate la valorile din contabilitate
Cheltuieli inregistrate in avans
Elemente monetare/elemente nemonetare
Elemente monetare se înţelege disponibilităţile băneşti şi activele/datoriile de primit/de
plătit în sume fixe sau determinabile. (dreptul de a primi sau obligaţia de a plăti un număr
fix sau determinabil de unităţi monetare)
Elemente nemonetare - Caracteristica esenţială este absenţa unui drept de a primi (sau a
unei obligaţii de a furniza) un număr fix sau determinabil de unităţi monetare. De exempl:
sumele plătite în avans pentru bunuri şi servicii; imobilizări necorporale; stocuri;
imobilizări corporale; şi provizioanele care urmează a fi decontate prin furnizarea unui
activ nemonetar.
Cheltuieli inregistrate in avans
Cheltuielile plătite/de plătit în exerciţiul financiar curent, dar care privesc exerciţiile
financiare următoare, se înregistrează distinct în contabilitate, la cheltuieli în avans
(contul 471 "Cheltuieli înregistrate în avans")
În acest cont se înregistrează, în principal, următoarele cheltuieli şi venituri:
chirii, abonamente, asigurări şi alte cheltuieli efectuate anticipat, respective veniturile din
chirii, abonamente şi alte venituri aferente perioadelor sau exerciţiilor următoare.
În contul 471 "Cheltuieli înregistrate în avans" se înregistrează, de asemenea si:
- achiziţiile de certificate de emisii de gaze cu efect de seră şi certificateverzi, efectuate în
cursul perioadei curente, dar care sunt aferente unei perioade ulterioare, urmând a se
recunoaşte drept cheltuieli ale perioadelor viitoare în care urmează a se utiliza.
15
- Onorariile şi comisioanele bancare achitate în vederea obţinerii de împrumuturi pe
termen lung. Cheltuielile în avans urmează să se recunoască la cheltuieli curente eşalonat,
pe perioada de rambursare a împrumuturilor respective Investitii imobiliare Pentru a
stabili dacă o proprietate imobiliară constituie o investiţie imobiliară este nevoie de
raţionament profesional. Entităţile trebuie să elaboreze criterii astfel încât să îşi poată
exercita în mod consecvent raţionamentul, în conformitate cu definiţia investiţiei
imobiliare.
Investiţia imobiliară este proprietatea (un teren sau o clădire - ori o parte a unei clădiri -
sau ambele) deţinută (de proprietar sau de locatar în baza unui contract de leasing
financiar) mai degrabă pentru a obţine venituri din chirii sau pentru creşterea valorii
capitalului, ori ambele, decât pentru:
a) a fi utilizată în producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii ori în scopuri
administrative; sau
b) a fi vândută pe parcursul desfăşurării normale a activităţii.
O proprietate imobiliară utilizată de posesor este o proprietate imobiliară deţinută (de
proprietar sau de locatar în temeiul unui contract de leasing financiar) pentru a fi utilizată
la producerea sau furnizarea de bunuri ori servicii sau în scopuri administrative.
Investitii imobiliare
Exemple de investiţii imobiliare:
a) terenurile deţinute, mai degrabă, în scopul creşterii pe termen lung a valorii capitalului,
decât în scopul vânzării pe termen scurt, pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b) terenurile deţinute pentru o utilizare viitoare încă nedeterminată. În cazul în care o
entitate nu a hotărât dacă va utiliza terenul fie ca pe o proprietate imobiliară utilizată de
posesor, fie în scopul vânzării pe termen scurt în cursul desfăşurării normale a activităţii,
atunci terenul este considerat ca fiind deţinut în scopul creşterii valorii capitalului;
c) o clădire aflată în proprietatea entităţii (sau deţinută de entitate în temeiul unui
contract de leasing financiar) şi închiriată în temeiul unuia sau mai multor contracte de
leasing operaţional;
d) o clădire care este liberă, dar care este deţinută pentru a fi închiriată în temeiul unuia
sau mai multor contracte de leasing operaţional;
e) proprietăţile imobiliare în curs de construire sau amenajare în scopul utilizării viitoare
ca investiţii imobiliare.
16
Investitii imobiliare
Elemente care nu reprezinta investiţii imobiliare:
a) proprietăţile imobiliare deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale
a activităţii sau în procesul de construcţie ori de amenajare în vederea unei astfel de
vânzări, de exemplu, proprietăţile imobiliare dobândite cu scopul exclusiv de a fi cedate
ulterior, în viitorul apropiat, sau cu scopul de a fi amenajate şi revândute. Acestea
reprezintă, din punct de vedere contabil, stocuri;
b) proprietăţile imobiliare care sunt în curs de construire sau amenajare în numele unor
terţe părţi. Acestea reprezintă pentru entitate servicii în curs de execuţie;
c) proprietăţile imobiliare utilizate de posesor, incluzând (printre altele) proprietăţile
deţinute în scopul utilizării lor viitoare ca proprietăţi imobiliare utilizate de posesor,
proprietăţile deţinute în scopul amenajării viitoare şi utilizării ulterioare ca proprietăţi
imobiliare utilizate de posesor, proprietăţile utilizate de salariaţi (indiferent dacă aceştia
plătesc sau nu chirie la cursul pieţei) şi proprietăţile imobiliare utilizate de posesor care
urmează a fi cedate.
Constructia unei imobilizari corporale
Imobilizările corporale reprezintă active care:
a) sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producerea sau furnizarea de bunuri
ori servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; şi
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an. Prin politicile contabile se
stabilesc condiţiile specifice pentru recunoaşterea imobilizărilor corporale. În vederea
recunoaşterii imobilizărilor corporale se impune utilizarea raţionamentului profesional la
aplicarea criteriilor de recunoaştere pentru circumstanţele specifice entităţii. În unele
cazuri, ar putea fi adecvat să fie agregate elementele nesemnificative individual, cum ar fi
matriţele, aparatele de măsură şi control, uneltele şi alte elemente similare, şi să se aplice
criteriile de recunoaştere a valorii agregate a acestora.
O imobilizare corporală recunoscută ca activ trebuie evaluată iniţial la costul său
determinat potrivit regulilor de evaluare,în funcţie de modalitatea de intrare în entitate.
Exemple de costuri care se efectuează în legătură cu construcţia unei imobilizări
corporale, direct atribuibile acesteia, sunt:
17
a) costurile reprezentând salariile angajaţilor, contribuţiile legale şi alte cheltuieli legate
de acestea, care rezultă direct din construcţia imobilizării corporale;
b) cheltuieli materiale;
c) costurile de amenajare a amplasamentului;
d) costurile iniţiale de livrare şi manipulare;
e) costurile de instalare şi asamblare;
f) cheltuieli de proiectare şi pentru obţinerea autorizaţiilor;
g) costurile de testare a funcţionării corecte a activului, după deducerea încasărilor nete
provenite din vânzarea
h) onorariile profesionale plătite avocaţilor şi experţilor, precum şi comisioanele achitate
în legătură cu activul etc.
• Exemple de costuri care nu sunt costuri ale unui element de imobilizări corporale sunt:
• a) costurile de deschidere a unei noi instalaţii;
• b) costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (inclusive costurile în materie
de publicitate şi activităţi promoţionale);
• c) costurile de desfăşurare a unei activităţi într-un loc nou sau cu o nouă clasă de clienţi
(inclusiv costurile de instruire a personalului);
• d) costurile administrative şi alte cheltuieli generale de regie;
• e) costurile reamplasării sau reorganizării parţiale sau totale a activităţilor entităţii.
Ordinul nr. 2844 din 12 decembrie 2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară;
• Active imobilizate şi contracte de leasing – inregistrea drepturilor de utilizare- IFRS 16-
Leasing;
• Contabilizarea activelor primite prin transfer de la clienţi şi a operaţiunilor privind
conectarea utilizatorilor la reţelele de utilităţi;
• Declaratia referitoare la guvernanta corporative
18
Active imobilizate şi contracte de leasing - inregistrea drepturilor de utilizare- IFRS 16-
Leasing
• Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice viitoare şi se
recunosc în condiţiile prevăzute de IFRS.
• In cadrul activelor imobilizate se cuprind: imobilizările necorporale şi corporale,
imobilizările în curs de aprovizionare, respectiv în curs de execuţie, activele biologice
productive, drepturile de utilizare a activelor luate în leasing, precum şi imobilizările
financiare. Activele reprezentând drepturile de utilizare a activelor-suport care fac
obiectul contractelor de leasing se recunosc distinct în contabilitatea locatarului: articol
contabil:
251 "Active aferente drepturilor de utilizare = 167 "Alte împrumuturi a activelor luate în
leasing" şi datorii asimilate"
Activele-suport care fac obiectul contractelor de leasing se înregistrează de locatar în
conturi în afara bilanţului (contul 8039 "Alte valori în afara bilanţului"/analitic distinct).
Locatorul înregistrează distinct în contabilitate creanţa aferentă contractelor de leasing
(contul 4642 "Creanţe aferente contractelor de leasing"). Contabilizarea activelor primite
prin transfer de la clienţi şi a operaţiunilor privind conectarea utilizatorilor la reţelele de
utilităţi
• Entităţile care primesc active de la clienţii lor, sub formă de imobilizări corporale sau
numerar care are ca destinaţie achiziţia sau construirea de imobilizări corporale, pentru a-
i conecta la o reţea de electricitate, gaze, apă sau pentru a le furniza accesul continuu la
anumite bunuri sau servicii, potrivit legii, evidenţiază datoria corespunzătoare valorii
activelor respective ca venit amânat în contul
478 "Venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienţi".
• Venitul amânat se înregistrează ca venit curent în contul de profit şi pierdere pe măsura
înregistrării cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor respective.
• În cazul racordării utilizatorilor la reţeaua electrică, contravaloarea cheltuielilor
suportate de utilizatori cu racordarea reprezintă imobilizări necorporale de natura
drepturilor de utilizare şi se evidenţiază în contul 205 "Concesiuni, brevete, licenţe, mărci
comerciale, drepturi şi active similare"/analitic distinct.
• Amortizarea imobilizărilor necorporale se înregistrează pe perioada pentru care
entitatea are dreptul de a utiliza reţelele respective, dacă această durată este specificată
19
în contractele încheiate sau, dacă nu este stabilită o asemenea durată, pe durata de viaţă
a instalaţiilor de utilizare de la locul de consum.
Declaratia referitoare la guvernanta corporativa
• RAPORTUL ADMINISTRATORILOR- Consiliul de administraţie elaborează pentru fiecare
exerciţiu financiar un raport al administratorilor, care conţine o prezentare fidelă a
dezvoltării şi performanţei activităţilor entităţii şi a poziţiei sale, precum şi o descriere a
principalelor riscuri şi incertitudini.
• Raportul administratorilor se aprobă de consiliul de administraţie şi se semnează în
numele acestuia de preşedintele consiliului.
• Raportul administratorilor oferă, de asemenea, informaţii despre:
-dezvoltarea previzibilă a entităţii;
-activităţile din domeniul cercetării şi dezvoltării;
-achiziţiile propriilor acţiuni, şi anume:
-existenţa de sucursale ale entităţii;
- obiectivele şi politicile entităţii în materie de management al riscului financiar;
- expunerea entităţii la riscul de preţ, riscul de credit, riscul de lichiditate şi la riscul
fluxului de numerar.
• Societăţile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată includ în raportul administratorilor o declaraţie referitoare la guvernanţa
corporativă.
• Această declaraţie se include ca o secţiune distinctă a raportului administratorilor şi
conţine cel puţin următoarele informaţii:
a) o trimitere la codul de guvernanţă corporativă care se aplică entităţii;
b) o explicaţie in situatia in care sunt abaterii de la aplicarea guvernantei
c) o descriere a principalelor caracteristici ale sistemelor de control intern şi de gestionare
a riscurilor, în relaţie cu procesul de raportare financiară;
d) o descriere a modului de desfăşurare şi a principalelor competenţe ale adunării
generale
20
e) structura şi modul de funcţionare ale organelor de administraţie, de conducere şi de
supraveghere şi ale comitetelor acestora;
f) o descriere a politicii de diversitate aplicate în ceea ce priveşte organele administrative,
de conducere şi de supraveghere ale entităţii referitoare la aspecte cum ar fi, de exemplu,
vârsta, genul sau educaţia şi experienţa profesională, obiectivele acestei politici de
diversitate, modul în care a fost pusă în aplicare şi rezultatele în perioada de raportare.
Dacă nu se aplică o astfel de politică, declaraţia conţine o explicaţie în acest sens.
• Informaţiile menţionate la guvernanta corporative trebuie să fie suficient de clare,
precise şi exhaustive pentru a permite acţionarilor, investitorilor şi altor părţi interesate să
dobândească o bună înţelegere a modului în care este administrată entitatea.
• Explicaţiile pentru abateri trebuie să fie clar prezentate în declaraţia de guvernanţă
corporativă, astfel încât să fie uşor de găsit de către acţionari, investitori şi alte părţi
interesate. Acest lucru ar putea fi realizat, de exemplu, urmând aceeaşi ordine a
recomandărilor ca şi în codul relevant sau prin gruparea tuturor explicaţiilor privind
abaterea din aceeaşi secţiune din declaraţia de guvernanţă corporativă, atât timp cât
metoda utilizată este explicată clar.
• Auditorul statutar sau firma de audit îşi exprimă opinia cu privire la informaţiile
prezentate in decaratie conform cerintelor legale Ordinul nr 2861 din 9 octombrie 2009
pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de
natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
•Inventarierea elementelor patrimoniale:
- principii urmarite;
- componenta comisiilor de inventariere
Inventarierea elementelor patrimoniale
Conform prevederilor legii contabilitatii:
 entitatile au obligația efectuarii inventarierii generale a elementelor de natura activelor,
datoriilor și capitalurilor proprii deținute la începutul activității, cel puțin o dată în cursul
exercițiului financiar, precum și în cazul fuziunii, divizării sau lichidării și în alte situații
prevăzute de lege.
 Rezultatul inventarierii se înregistrează în contabilitate potrivit reglementărilor contabile
aplicabile.
21
 Evaluarea elementelor deținute cu ocazia inventarierii și prezentarea acestora în
situațiile financiare anuale se fac potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
 Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine
administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația
gestionării entității.
Principii contabile respectate cu ocazia inventarierii
• Evaluarea se va efectua cu respectarea principiului permanenţei metodelor, potrivit
căruia modelele şi regulile de evaluare trebuie menţinute, asigurând comparabilitatea în
timp a informaţiilor contabile.
• La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se aplică principiul prudenţei, potrivit căruia
se ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de
valoare.
- daca se constată că valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabila, în
listele de inventariere se înscriu valorile din contabilitate.
- daca valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabila, în listele de
inventariere se înscrie valoarea de inventar.
• Inventarierea elementelor patrimoniale se efectuează de către comisii de inventariere,
numite prin decizie scrisă, emisă de persoanele in drept.
• În decizia de numire se menţionează în mod obligatoriu componenţa comisiei (numele
preşedintelui şi membrilor comisiei), modul de efectuare a inventarierii, metoda de
inventariere utilizată, gestiunea supusă inventarierii, data de începere şi de terminare a
operaţiunilor.
 La entităţile cu număr redus de salariaţi, inventarierea poate fi efectuată de către o
singură persoană.(in acest caz, raspunderea pentru corectitudinea inventarierii revine
administratorului,)
 unde este cazul: Comisiile de inventariere sunt coordonate de către o comisie centrală,
care organizeaza, instruieste, supravegheaza si controleaza modul de efectuare a
operaţiunilor de inventariere.
 Pentru desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor de inventariere, în comisiile de
inventariere vor fi numite persoane cu pregătire corespunzătoare economică şi tehnică.
22
 Inventarierea şi evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii se pot efectua atât cu salariaţi proprii, cât şi pe bază de contracte de prestări de
servicii încheiate cu persoane juridice sau fizice cu pregătire corespunzătoare.
 Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse
inventarierii, contabilii care ţin evidenţa gestiunii respective şi nici auditorii interni sau
statutari.
 Prin proceduri interne, entităţile pot stabili ca la efectuarea operaţiunilor de
inventariere să participe şi contabilii care ţin evidenţa gestiunii respective, fără ca aceştia
să facă parte din comisie.
 Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiţi decât în cazuri bine justificate şi
numai prin decizie scrisă, emisă de către cei care i-au numit.
 În condiţiile în care entităţile nu au niciun salariat care să poată efectua operaţiunea de
inventariere, aceasta se efectuează de către administratori.
Ordinul nr. 3103/2017 din 24 noiembrie 2017 privind aprobarea Reglementărilor
contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial
Reguli generale
Inregistrarea si separarea veniturilor
Partida simpla pentru activitatea nonprofit
Organizarea contabilitatii in partida simpla
• Termenele de pastrare a registrelor contabile
Reguli generale
• OMFP nr. 3103/2017 se aplică de către :
1. Asociaţii, fundaţii, federaţii sau alte organizaţii de acest fel cu personalitate juridică,
partide politice, patronate, organizaţii sindicale, culte religioase, precum şi de către alte
persoane juridice înfiinţate în baza unor acte normative speciale, în scopul desfăşurării de
activităţi fără scop patrimonial, care au obligaţia, potrivit legii, să conducă contabilitatea
în partidă dublă şi să întocmească situaţii financiare anuale. (Anexa 1 la ordin)
• Se refera in principal la activităţile fără scop patrimonial, inclusiv activităţile cu
destinaţie specială, desfăşurate de către persoanele juridice fără scop patrimonial şi, în
subsidiar, la activităţile economice desfăşurate, potrivit legii, de către aceste persoane
juridice.
23
2. Unităţile de cult, asociaţiile de proprietari şi de către persoanele juridice fără scop
patrimonial care prin actul normativ de înfiinţare, prin legi speciale sau prin alte acte
normative, au obligaţia ţinerii contabilităţii în partidă simplă. (Anexa 2 la ordin)
• Persoanele juridice fără scop patrimonial care conduc contabilitatea în partidă simplă nu
întocmesc situaţii financiare anuale.
Inregistrarea si separarea veniturilor
• Contabilitatea veniturilor persoanei juridice fără scop patrimonial se ţine distinct pe
feluri de activităţi, respective:
• activităţi fără scop patrimonial, activităţi cu destinaţie specială potrivit legii
• activităţi economice, iar
• In cadrul acestora activitati, contabilitatea se tine pe feluri de venituri, după
natura lor.
• De exemplu veniturile cu destinatie speciala cuprind venituri reglementate de legi
speciale, cum sunt: venituri cu destinaţie specială din aplicarea timbrului literar,
cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de
divertisment şi alte venituri cu destinaţie specială, potrivit legii.
Exemple de venituri din activităţile fără scop patrimonial:
- venituri din cotizaţiile şi contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi
simpatizanţilor;
- venituri din cote-părţi primite potrivit statutului;
- venituri din taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
- venituri din donaţii şi sume sau bunuri primite prin sponsorizare şi ajutoare;
- venituri pentru care se datorează impozit pe spectacole;
- resurse obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile şi subvenţii pentru
venituri;
- venituri din acţiuni ocazionale, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului,
precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole,
conferinţe;
- venituri din dobânzile şi dividendele obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din
activităţile fără scop patrimonial, precum şi diferenţele de curs valutar;
24
- venituri financiare din ajustări pentru pierdere de valoare; alte venituri din activităţile
fără scop patrimonial, cum sunt:
- venituri obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi
demonstraţii sportive;
- venituri obţinute din reclamă şi publicitate, potrivit legislaţiei în vigoare;
- venituri rezultate din vânzarea imobilizărilor corporale / necorporale aflate în
proprietatea persoanelor juridice fără scop patrimonial, altele decât cele folosite în
activitatea economică;
- venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale utilizate pentru activitatea fără scop
patrimonial;
- venituri din subvenţii pentru investiţii;
- venituri din despăgubiri;
- venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere privind activitatea de exploatare;
- alte venituri din activităţile fără scop patrimonial.
Veniturile din activităţi economice cuprind:
a) venituri din exploatare:
- venituri din vânzarea de produse şi mărfuri, precum şi din prestări de servicii;
- venituri aferente costului producţiei, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau în
minus (reducere) dintre valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi
servicii în curs de execuţie de la sfârşitul perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale
produselor şi serviciilor în curs de execuţie, neluând în calcul ajustările pentru depreciere
reflectate;
- venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor efectuate de entitate
pentru ea însăşi, care se înregistrează ca imobilizări corporale şi necorporale;
- venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile pentru acoperirea
diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii de care
beneficiază entitatea;
- alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanţe recuperate,
datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii, precum şi alte venituri din exploatare.
Veniturile din activităţi economice cuprind:
25
b) venituri financiare:
- venituri din imobilizări financiare;
- venituri din investiţii pe termen scurt;
-venituri din investiţii financiare cedate;
- venituri din diferenţe de curs valutar;
- venituri din dobânzi;
- venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare;
- alte venituri financiare.
Partida simpla - activitatea nonprofit
Categoriile de persoane juridice fără scop patrimonial care pot organiza şi conduce
contabilitatea în partidă simplă sunt următoarele:
a) unităţile de cult;
b) asociaţiile de proprietari.
Au obligaţia de a organiza şi conduce contabilitatea în partidă simplă persoanele juridice
fără scop patrimonial care, prin actul normativ de înfiinţare, prin legi speciale sau prin alte
acte normative, au obligaţia ţinerii contabilităţii în partidă simplă. Sistemul de
contabilitate în partidă simplă, reprezintă ansamblul registrelor şi documentelor financiar-
contabile, legal reglementate, care servesc la evidenţierea în contabilitate, în mod
obligatoriu cronologic şi sistematic, a operaţiunilor economico-financiare consemnate în
documentele justificative.
Modelele documentelor financiar-contabile pot fi adaptate în funcţie de specificul şi de
necesităţile persoanelor juridice fără scop patrimonial.
Partida simpla - activitatea nonprofit
• Arhivarea şi păstrarea registrelor şi a documentelor justificative şi contabile, precum şi
reconstituirea documentelor justificative şi contabile pierdute, sustrase sau distruse, se
efectuează în conformitate cu Normele generale de întocmire şi utilizare a documentelor
financiar-contabile, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2015
privind documentele financiar-contabile.
• Termenul de păstrare a Registrului-jurnal (cod 14-1-1/A) şi a Registruluiinventar (cod 14-
1-2) este de 10 ani.
26
• Documentele justificative utilizate de persoanele care conduc contabilitatea în partidă
simplă se păstrează pe o perioadă de 5 ani, cu excepţia statelor de salarii care se
păstrează 50 de ani.
• Documentele justificative care atestă provenienţa unor bunuri cu durată de viaţă mai
mare de 5 ani se păstrează pe perioada de utilizare a bunurilor
TVA
PREGĂTIRE EXAMEN CONSULTANȚI FISCALI
2021
Operațiuni în sfera TVA
• Legislația în vigoare prevede 4 operațiuni în sfera TVA:
• Livrarea de bunuri
• Prestarea de servicii
• Achiziția intracomunitară de bunuri
• Importul de bunuri
Pentru livrarea de bunuri și prestarea de servicii, art 268 alin. (1) prevede o serie de
condiții cumulative pentru a fi impozabile în RO:
- să constituie o livrare/prestare cu plată, sau asimilată acestora, conform art. 270-272 din
Codul fiscal,
- locul livrării/prestării să fie considerat a fi în RO conf. art 275, respectiv 278
- livrarea/prestarea să fie realizate de o persoană impozabilă astfel cum este definită la
art. 269, care acționează ca atare
- livrarea/prestarea să fie realizate în cadrul une activități economice, astfel cum este
definită la art. 269
Operațiunile impozabile pot fi:
a) operațiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute la art. 291 ;
b) operațiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar
este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții - art. 294 - 296 ;
27
c) operațiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa și
nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții - art. 292 ;
d) importuri și achiziții intracomunitare, scutite de taxă, conform art. 293 ;
e) operațiuni prevăzute la lit. a) - c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind
efectuate de întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 310,
pentru care nu se datorează taxa și nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate
pentru achiziții.
f) operațiuni pentru care se aplică regimul special pentru agricultori prevăzut la art. 315 .
Persoana impozabilă
• orice persoana care desfasoara
• de o maniera independenta
• indiferent de loc
• activitati economice de natura celor prevazute in Codul Fiscal
• oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati
Nu sunt în principiu persoane impozabile:
- angajații sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de
muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în
ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului;
- instituțiile publice pentru pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de
autorități publice, cu excepția acelor activități care ar produce distorsiuni concurențiale.
Instituțiile publice sunt întotdeuna considerate persoane impozabile pentru următoarele
activități:
a) telecomunicații;
b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific și altele de
aceeași natură;
c) transport de bunuri și de persoane;
d) servicii prestate în porturi și aeroporturi;
e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;
f) activitatea târgurilor și expozițiilor comerciale;
28
g) depozitarea;
h) activitățile organismelor de publicitate comercială;
i) activitățile agențiilor de călătorie;
j) activitățile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante și alte localuri
asemănătoare;
k) operațiunile posturilor publice de radio și televiziune;
l) operațiunile agențiilor agricole de intervenție efectuate asupra produselor agricole și în
temeiul regulamentelor privind organizarea comună a pieței respectivelor produse.
Livrarea de bunuri – art 270 din Codul fiscal
= transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar
Sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri:
a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care
prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că
proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei sume scadente, cu
excepția contractelor de leasing;
b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite, cu
excepția situației în care are loc transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil
de către o persoană impozabilă către o instituție publică, în scopul stingerii unei obligații
fiscale restante
c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în
condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al
acesteia, în schimbul unei despăgubiri.
La art 270 alin.(4) sunt enumerate o serie de operațiuni, care deși nu sunt cu plată, sunt
asimilate livrării de bunuri:
a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziționate sau produse
de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea
economică desfășurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor
componente a fost dedusă total sau parțial;
b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziționate sau produse
de către aceasta pentru a fi puse la dispoziția altor persoane în mod gratuit, dacă taxa
aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial.
29
La art. 270 alin.(8) sunt enumerate o serie de operațiuni care nu sunt asimilate livrării de
bunuri:
a) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;
b) acordarea în mod gratuit de bunuri în scop de reclamă sau în scopul stimulării
vânzărilor sau, mai general, în scopuri legate de desfășurarea activității economice;
c) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acțiunilor de
sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare;
d) transferul alimentelor destinate consumului uman, aflate aproape de expirarea datei
durabilității minimale, în situația în care acesta este efectuat potrivit prevederilor legale
privind diminuarea risipei alimentare.
Livrarea intracomunitară de bunuri și nontransferul sunt tratate de acelasi articol 270 alin.
(9)-(12)
 Livrarea intracomunitară de bunuri (LIC): este o livrarea de bunuri care sunt
transportate dintr-un SM în alt SM. În lipsa transportului nu există LIC.
 Principala particularitate a tranzațiilor intracomunitare cu bunuri constă în faptul că deși
are loc o singură tranzacție (vânzare), din perspectiva TVA iau naștere două operațiuni: LIC
și AIC (achiziția intracomunitară)
 Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plată transferul de către o persoană
impozabilă de bunuri aparținând activității sale economice din România într-un alt stat
membru, cu excepția nontransferurilor.
 Transferul reprezintă expedierea sau transportul oricăror bunuri mobile corporale din
România către alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul
său, pentru a fi utilizate în scopul desfășurării activității sale economice.
 În cazul transferului aceeași persoană declară si o livrare intracomunitară în SM din care
începe transportul și o achiziție intracomunitară de bunuri în SM în care se încheie
transportul.
Nontransferul
Nontransferul reprezintă transportul bunurilor dintr-un stat membru în alt stat membru,
în scopul operațiunilor enumerate la acest alin.(12) al art. 270. Este important de subliniat
că operațiunile clasificate astfel nu sunt tratate drept LIC/AIC de bunuri,practic sunt
operațiuni neimpozabile.
Sunt două tipuri de nontransferuri:
30
1. Nontransferuri care presupun efectuare unei tranzacții SM de destinație: livrări de
bunuri cu instalare, vânzări la distanță etc. (în general livrări care au locul în SM de
destinație)
2. Nontransferuri care nu presupun o tranzacție (livrare) în SM de destinație:
- Prestări de servicii în beneficiul persoanei impozabile (evaluarea sau lucrări asupra
bunurilor mobile corporale);
- Prestarea de servicii pe teritoriul SM de destinație;
- Utilizarea temporară (max. 24 de luni) pe teritoriul SM de destinație: târguri, expoziții
etc. ! În cazul acestor nontransferuri, bunurile trebuie să se întoarcă în SM de origine, în
caz contrar nontransferul transformându-se în transfer.
Prestarea de servicii
Prestarea de servicii este definită ca orice operațiune care nu constituie o livrare de
bunuri.
Prestările de servicii cuprind operațiuni cum sunt:
a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinței bunurilor în cadrul unui contract de
leasing; Norme metodologice
b) cesiunea bunurilor necorporale, indiferent dacă acestea fac sau nu obiectul unui drept
de proprietate, cum sunt: transferul și/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor,
licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare;
c) angajamentul de a nu desfășura o activitate economică, de a nu concura cu altă
persoană sau de a tolera o acțiune ori o situație;
d) prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorități
publice sau potrivit legii;
e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acționează în numele și în contul
altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
Sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată următoarele:
a) utilizarea bunurilor, altele decât bunurile de capital, care fac parte din activele folosite
în cadrul activității economice a persoanei impozabile în folosul propriu sau de către
personalul acesteia ori pentru a fi puse la dispoziție, în vederea utilizării în mod gratuit,
altor persoane, pentru alte scopuri decât desfășurarea activității sale economice, dacă
31
taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parțial, cu excepția bunurilor a
căror achiziție face obiectul limitării la 50% a dreptului de deducere potrivit prevederilor
art. 298 ;
b) serviciile prestate în mod gratuit de către o persoană impozabilă pentru uzul propriu
sau al personalului acesteia ori pentru uzul altor persoane, pentru alte scopuri decât
desfășurarea activității sale economice.
Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată, fără a se limita la acestea, operațiuni
precum:
a) utilizarea bunurilor care fac parte din activele folosite în cadrul activității economice a
persoanei impozabile sau prestarea de servicii în mod gratuit, în cadrul acțiunilor de
sponsorizare, mecenat sau protocol;
b) serviciile prestate în mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor
sau, mai general, în scopuri legate de desfășurarea activității economice;
c) serviciile prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanție de către persoana care
a efectuat inițial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.
Importul de bunuri
= intrarea pe teritoriul Uniunii Europene de bunuri care nu se află în liberă circulație
Importul de bunuri este impozabil în RO dacă este realizat de orice persoană. Legea nu
face distincția în acest caz între persoana impozabilă și persoana neimpozabilă, deoarece
chiar și persoanele fizice au obligația de a plăti TVA la importul de bunuri. Importul de
bunuri constă în pricipal în achiziția unui bun care este transportat din afara UE și care
este pus în liberă circulație în RO.
Achiziția intracomunitară
Se consideră achiziție intracomunitară de bunuri obținerea dreptului de a dispune, ca și
un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinația
indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă
persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât
cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor. (definiția în oglindă a livrării
intracomunitare)
Achiziția intracomunitară de bunuri, efectuată cu plată și pentru care locul este considerat
în România
32
1. achiziția intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse
accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acționează ca atare sau de o persoană
juridică neimpozabilă, care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara
României de către o persoană impozabilă ce acționează ca atare și care nu este
considerată întreprindere mică în statul său membru, și căreia nu i se aplică prevederile cu
privire la livrările de bunuri care fac obiectul unei instalări sau unui montaj sau cu privire
la vânzările la distanță.
Prin excepție nu sunt considerate operațiuni impozabile în România achizițiile
intracomunitare de bunuri care îndeplinesc următoarele condiții:
a) sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau
prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică
neimpozabilă; Norme metodologice
b) valoarea totală a acestor achiziții intracomunitare nu depășește pe parcursul anului
calendaristic curent sau nu a depășit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de
10.000 euro.
• Achiziția intracomunitară de bunuri, efectuată cu plată și pentru care locul este
considerat în România
2. achiziția intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;
3. achiziția intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă,
care acționează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă
Nu sunt considerate operațiuni impozabile în România:
1. achizițiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită conform art.
294 alin. (1) lit. h) - n);
2. achiziția intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operațiuni triunghiulare,
pentru care locul este în România în conformitate cu prevederile art. 276 alin. (1), atunci
când sunt îndeplinite anumite condiții;
3. achizițiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și
de antichități care au fost supuse regimului special pentru astfel de bunuri;
4. achiziția intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim
vamal suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se
încheie aceste regimuri sau această procedură pentru respectivele bunuri
33
Locul impozitării
Locul livrării
Livrarea bunurilor cu transport - art. 275, alin. (1), lit. a)
În cazul în care bunurile sunt transportate, se consideră a fi locul livrării de bunuri locul
unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul
bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ.
Sunt impozabile în România numai livrările de bunuri pentru care transportul începe din
România. Acestea pot fi livrări locale, sau livrări intracomunitare ori exporturi. Dacă
transportul bunurilor începe din alt stat membru sau alt stat terţ, livrările de bunuri sunt
neimpozabile în România Locul livrării realizate de către importator și locul oricărei livrări
ulterioare se consideră în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se consideră
a fi transportate sau expediate din statul membru de import.
Livrarea cu instalare- art. 275 (1) lit. b)
Aceste bunuri deși sunt transportate au o regula speciala de stabilire a locului livrarii.
Locul livrării de bunuri care necesita instalare sau asamblare este locul in care bunurile
sunt instalate/asamblate, daca aceste operațiuni sunt realizate de furnizor sau altă
persoana în contul său. Deşi bunurile sunt transportate, in relatia intracomunitara nu are
loc o LIC, ci o
livrare locală în statul în care sunt instalate bunurile
Livrarea de bunuri care nu sunt transportate - art. 275 (1) lit.c)
Locul livrării de bunuri care nu sunt transportate este locul unde bunurile se află atunci
cand sunt puse la dispozitia cumparatorului. Este specifică bunurilor imobile, a caror
livrare este locul unde sunt puse la dispozitia clientului, dar se aplică şi pentru bunurile
mobile corporale care nu sunt transportate (ex. vânzarea de benzină la pompă, vânzarea
de bunuri în magazine de vânzare cu amănuntul, contracte de vânzare cumpărare în care
nu se stabileşte obligaţia de a transporta bunurile în sarcina nici uneia din părţile
contractante, vânzări de bunuri care se află într-un depozit).
Locul livrării – art. 275 alin. (1) lit. d) – f)
Livrările de bunuri efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din
transportul de pasageri efectuată în interiorul Uniunii Europene – locul livrării este locul
de plecare a transportului de pasageri,
34
Livrările de gaz prin intermediul unui sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii
Europene sau prin orice rețea conectată la un astfel de sistem, al livrării de energie
electrică ori al livrării de energie termică sau agent frigorific prin intermediul rețelelor de
încălzire ori de răcire. În cazul acestor livrări, locul livrării este:
• către un comerciant persoană impozabilă – locul în care acel comerciant persoană
impozabilă își are sediul activității economice sau un sediu fix pentru care se livrează
bunurile ori, în absența unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau
reședința sa obișnuită;
• în alte cazuri - locul în care cumpărătorul utilizează și consumă efectiv bunurile/locul în
care cumpărătorul își are sediul activității economice ori un sediu fix pentru care se
livrează bunurile, în cazul bunurilor neconsumate.
Locul livrării - Vânzările la distanță – art. 275 alin. (2) – (5)
- Locul livrării în cazul vânzărilor intracomunitare de bunuri la distanță este considerat a fi
locul în care se află bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul
bunurilor către client.
- Locul livrării în cazul vânzărilor la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări
terțe într-un alt stat membru decât cel în care se încheie expedierea sau transportul
bunurilor către client este considerat a fi locul unde se află bunurile în momentul în care
se încheie expedierea sau transportul acestora către client.
- Locul livrării în cazul vânzărilor la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări
terțe în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor către client
este considerat a fi statul membru respectiv, cu condiția ca TVA pentru aceste bunuri să
fie declarată în cadrul regimului special prevăzut pentru astfel de vânzări.
Aceste reguli nu se aplică livrărilor de bunuri second-hand, obiecte de artă, obiecte de
colecție sau antichități, care fac obiectul regimului special pentru astfel de bunuri.
Locul AIC
Regula generală:
Locul achiziției intracomunitare de bunuri se consideră a fi locul unde se găsesc
bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor. În anumite
situații este Și în SM din care s-a comunicat un cod valabil de TVA.
Locul importului de bunuri
35
Se consideră pe teritoriul statului membru în care se află bunurile când intră pe teritoriul
european.
Dacă bunurile sunt plasate într-un regim sau o situație de la art. 295 alin. (1) lit. a) pct. 1 -
7, locul importului se consideră a fi pe teritoriul statului membru în care bunurile
încetează să mai fie plasate în astfel de regimuri sau situații.
Locul prestării
• Regula de bază aplicabilă între două persoane impozabile (B2B) - art. 278 alin.(2): Locul
prestării este locul unde este stabilit beneficiarul fără să aibă relevanţă locul unde
serviciile sunt efectiv prestate, cu excepţia situaţiei în care este aplicabilă oricare din
prevederile de la art 278 alin. (4), (6) și (7).
• Regula generala pentru serviciile prestate catre persoane neimpozabile (B2C) Art. 278
alin.(3) din Codul fiscal stabileste ca regula generala ca locul prestarii serviciilor catre o
persoana neimpozabila este locul unde este stabilit prestatorul.
În cazul în care serviciul se încadreaza la una din excepțiile prevăzute la art. 278 (4) și (5),
nu se aplica regula generala, ci excepția.
Excepții de la regulile B2B și B2C –art. 278 alin. (4)
• serviciile legate de bunuri imobile – locul prestării este unde este situat bunul imobil
• servicii de transport de persoane – locul prestării este locul unde are loc transportul în
funcţie de distanţele parcurse
• inchirierea mijloacelor de transport pe termen scurt -locul prestării este locul unde
mijlocul de transport este pus efectiv la dispoziţia clientului
• serviciile de restaurant si catering- locul prestării este locul prestării efective
• serviciile de restaurant si catering realizate la bordul navelor, aeronavelor, trenurilor) -
locul prestării este locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de
restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor
Excepții de la regulile B2C – art. 278 alin. (5)
• Serviciile de intermediere- locul în care este efectuată operaţiunea principală
• Transportul de bunuri - locul unde are loc transportul, proporţional cu distanţele
parcurse
• Serviciile de transport intracomunitar - locul de plecare a transportului
36
• Locul în care se prestează efectiv serviciile pentru :
- serviciile accesorii transportului
- Lucrările (prelucrarea, repararea) și evaluările bunurilor mobile corporale
• Serviciile principale şi auxiliare legate de activităţi culturale, artistice, sportive, ştiinţifice,
educaţionale, de divertisment sau de activităţi similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile,
inclusiv în cazul serviciilor prestate de organizatorii acestor activităţi
• servicii intangibile, în beneficiul persoanelor neimpozabile stabilite în afara UE
(închirierea bunurilor mobile corporale, operaţiunile de leasing, transferul şi/sau cesiunea
drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare,
serviciile de publicitate, serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor,
contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare, precum şi
prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii, operaţiunile de natură financiar-bancară şi
de asigurări, inclusiv reasigurări, punerea la dispoziţie de personal, serviciile de
telecomunicaţii, serviciile furnizate pe cale electronică, s.a). - locul unde este stabilit
beneficiarul
• serviciile de închiriere, cu excepţia închirierii pe termen scurt, a unui mijloc de transport
unei persoane neimpozabile - locul în care clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau
reşedinţa obişnuită.
• serviciile de telecomunicaţii; locul unde beneficiarul este stabilit,
• serviciile de radiodifuziune şi televiziune;
• serviciile furnizate pe cale electronică.
Excepții de la regulile B2B – art. 278 alin. (6)
• Locul prestării serviciilor este locul în care evenimentele se desfăşoară efectiv, pentru
serviciile legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive,
ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau alte evenimente similare, cum ar fi târgurile
şi expoziţiile, precum şi pentru serviciile auxiliare legate de acordarea acestui acces,
prestate unei persoane impozabile.
• Locul prestării se consideră a fi în România dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a
serviciilor au loc în România când aceste servicii sunt prestate către o persoană
impozabilă nestabilită pe teritoriul Comunităţii:
- activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii
similare acestora
37
- serviciile constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor
mobile corporale
- serviciile de transport de bunuri efectuate în România
Excepții de la regulile B2B – art. 278 alin. (7)
Pentru pentru serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Comunităţii, când aceste
servicii sunt prestate către o persoană impozabilă stabilită în România, locul prestării se
consideră a fi în afara Comunităţi, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc
în afara Comunităţii. Serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Comunităţii sunt
serviciile al căror punct de plecare şi punct de sosire se află în afara Comunităţii, acestea
fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate în afara Comunităţii
Fapt generator
Faptul generator de taxă intervine la data livrării unui bun sau la data prestării unui
serviciu. – art 281 din Codul fiscal
Principalele reguli:
- Pentru livrarea de bunuri corporale, inclusiv de imobile, data livrării este data
transferului dreptului de a dispune de bunuri ca și proprietar. Prin excepție, în cazul
vânzărilor cu plata în rate, faptul generator intervine la data predării bunului către
cumpărător, chiar dacă contractual prevede că proprietatea este atribuită la data plății
ultimei rate.
- Pentru prestările de servicii cărora nu le este aplicabilă o excepție, data prestării este
data finalizării prestării de servicii.
Excepții:
- Pentru prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt
serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare,
data prestării este data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte
documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în
funcție de prevederile contractuale, data acceptării acestora de către beneficiari,
- pentru livrările de bunuri/prestările de servicii continue – data livrării/prestării intervine
la fiecare dată prevăzută în contract pentru plata bunurilor livrate/serviciilor prestate sau,
în lipsa unei astfel de prevederi contractuale, la data emiterii unei facturi, dar perioada de
decontare nu poate depăși un an;
Exigibilitate
38
Art. 282 alin. (1) din Codul fiscal – regula generală – exigibilitatea intervine concomitent cu
faptul generator
Prin excepție:
Exigibilitatea intervine anticipat în cazurile prevăzute la art 282 alin. (2):
- Dacă este emisă o factură înainte de livrare/prestare (inclusiv înainte de încasarea unui
avans)
- Dacă este încasat un avans înainte de livrare/prestare. În cazul persoanelor care aplică
tva la încasare exigibiitatea intervine la data încasării totale/parțiale a facturii – prevederi
la art 282 alin. (3)-(8).
Exigibilitate LIC, AIC și import
Art. 283
Exigibilitatea LIC intervine la data emiterii facturii sau, după caz, la emiterea autofacturii
ori în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator, dacă nu
a fost emisă nicio factură/autofactură până la data respectivă.
Art. 284
Exigibilitatea AIC intervine la data emiterii facturii sau, după caz, la data emiterii
autofacturii ori în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul
generator, dacă nu a fost emisă nicio factură/autofactură până la data respectivă.
Art. 285
Faptul generator si exigibilitatea pentru importul de bunuri intervin la data punerii
bunurilor in liberă circulatie in RO
Baza de impozitare
Art. 286 alin. (1) - principalele prevederi
Baza de impozitare a TVA este tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care
urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului
sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni.
Alte situații:
- pentru livrarea către sine baza impozabilă este prețul de cost sau prețul de cumpărare.
dacă bunurile reprezintă active corporale fixe, baza impozabilă este valoarea rămasă
neamortizată.
39
- pentru prestarea către sine baza impozabilă este suma cheltuielilor efectuate pentru
realizarea prestării de servicii,
- pentru transferul asimilat unei livrări intracomunitare baza impozabilă este prețul de
cost sau prețul de cumpărare.
Art. 286 alin. (3) - Baza de impozitare cuprinde următoarele:
a) impozitele și taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepția taxei pe valoarea
adăugată;
b) cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și
asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului
cheltuielile facturate de furnizorul de bunuri sau de prestatorul de servicii cumpărătorului,
care fac obiectul unui contract separat și care sunt legate de livrările de bunuri sau de
prestările de servicii în cauză, se consideră cheltuieli accesorii.
Art .286 alin. (4) - Baza de impozitare nu cuprinde următoarele:
a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț, acordate de furnizori
direct clienților la data exigibilității taxei;
b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească
definitivă/definitivă și irevocabilă, după caz, penalizările și orice alte sume solicitate
pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale, dacă sunt percepute
peste prețurile și/sau tarifele negociate;
c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăți cu întârziere; d)
valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără
facturare;
e) sumele achitate de o persoană impozabilă în numele și în contul altei persoane și care
apoi se decontează acesteia, inclusiv atunci când locatorul asigură el însuși bunul care face
obiectul unui contract de leasing financiar sau operațional și refacturează locatarului
costul exact al asigurării, precum și sumele încasate de o persoană impozabilă în numele și
în contul unei alte persoane.
Art. 287 Ajustarea bazei de impozitare
Baza de impozitare se reduce în următoarele situații:
a) în cazul desființării totale sau parțiale a contractului pentru livrarea de bunuri sau
prestarea de servicii, înainte de efectuarea acestora, dar pentru care au fost emise facturi
în avans;
40
b) în cazul refuzurilor totale sau parțiale privind cantitatea, calitatea ori prețurile bunurilor
livrate sau ale serviciilor prestate, precum și în cazul desființării totale ori parțiale a
contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză ca urmare a unui accord scris între
părți sau ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive/definitive și irevocabile, după
caz, sau în urma unui arbitraj;
c) în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele și celelalte reduceri de preț sunt acordate
după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
Art. 287 - Continuare:
d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate
încasa ca urmare a intrării în faliment a beneficiarului sau ca urmare a punerii în aplicare a
unui plan de reorganizare admis și confirmat printr-o sentință judecătorească, prin care
creanța creditorului este modificată sau eliminată;
e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru
ambalajele care circulă prin facturare;
f) în cazul în care contravaloarea totală sau parțială a bunurilor livrate sau a serviciilor
prestate nu a fost încasată de la beneficiarii persoane fizice în termen de 12 luni de la
termenul de plată stabilit de părți, ori în lipsa acestuia, de la data emiterii facturii, cu
excepția situației în care furnizorul/prestatorul și beneficiarul sunt părți afiliate.
(prevedere care va produce efecte începând cu 1 ianuarie 2022)
Cotele de TVA
Cota standard – 19%
Cota redusă – 9% (proteze, produse ortopedice, medicamente de uz uman și veterinar,
alimente, cu excepția băuturilor alcoolice, apa pentru irigații, input-uri în agricultură,
servicii de alimentare cu apă și canalizare)
Cota redusă – 5% (manuale, cărți, ziare, reviste, accesul la castele, muzee etc., livrarea
locuințelor ca parte a politicii sociale, cazarea, serviciile de restaurant și catering, dreptul
de utilizare a instalațiilor sportive, anumite tipuri de transport turistic, alimente de înaltă
valoare calitativă)
Reguli de aplicare a cotelor:
Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepția
cazurilor în care exigibiliatea intervine înainte de faptul generator, pentru care se aplică
cota în vigoare la data exigibilității taxei.
41
În cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cota în vigoare la
data livrării de bunuri sau prestării de servicii.
Scutiri de TVA
Scutiri fără drept de deducere - art. 292
Operațiuni de interes general, mai importante fiind:
- spitalizarea, îngrijirile medicale și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de
unități autorizate;
- prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi și tehnicieni
dentari, precum și livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi și de tehnicieni
dentari;
- prestările de îngrijire și supraveghere efectuate de personal medical și paramedical,
- transportul bolnavilor și al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în
acest scop, de către entități autorizate în acest sens;
- activitatea de învățământ, formarea profesională a adulților, precum și prestările de
servicii și livrările de bunuri strâns legate de aceste activități, efectuate de instituțiile
publice sau de alte entități autorizate;
- prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de asistența și/sau protecția
socială, efectuate de instituțiile publice sau de alte entități recunoscute ca având caracter
social, inclusiv cele livrate de căminele de bătrâni;
Alte operațiuni scutite, mai importante fiind:
- servicii de natură financiar-bancară
- operațiunile de asigurare și/sau de reasigurare,
- arendarea, concesionarea, închirierea și leasingul de bunuri imobile, acordarea unor
drepturi reale asupra unui bun imobil, precum dreptul de uzufruct și superficia, cu plată,
pe o anumită perioadă, cu unele excepții,
- livrarea de construcții/părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite,
precum și a oricăror altor terenuri. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea de
construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri construibile.
1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot
executa construcții, conform legislației în vigoare;
42
2. construcție înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;
3. livrarea unei construcții noi sau a unei părți din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel
târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a
construcției sau a unei părți a acesteia, după caz, în urma transformării;
4. o construcție nouă cuprinde și orice construcție transformată sau parte transformată a
unei construcții, dacă costul transformării, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din
valoarea construcției sau a părții din construcție, exclusiv valoarea terenului, ulterior
transformării, respectiv valoarea înregistrată în contabilitate în cazul persoanelor
impozabile care au obligativitatea de a conduce evidența contabilă și care nu aplică
metoda de evaluare bazată pe cost în conformitate cu Standardele internaționale de
raportare financiară, sau valoarea stabilită printr-un raport de expertiză/evaluare, în cazul
altor persoane impozabile. În cazul în care se înstrăinează doar o parte din construcție, iar
valoarea acesteia și a îmbunătățirilor aferente nu pot fi determinate pe baza datelor din
contabilitate, acestea vor fi determinate în baza unui raport de expertiză/evaluare
Se consideră a fi data primei ocupări, în cazul unei construcții sau al unei părți din
construcție care nu a suferit transformări de natura celor prevăzute la art. 292 alin. (2) lit.
f) pct. 4 din Codul fiscal, data semnării de către beneficiar a procesului-verbal de recepție
definitivă a construcției sau a unei părți din construcție. Prin proces-verbal de recepție
definitivă se înțelege procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, încheiat
conform legislației în vigoare. În cazul unei construcții realizate în regie proprie, data
primei ocupări este data documentului pe baza căruia construcția sau partea din
construcție este înregistrată în evidențele contabile drept activ corporal fix. Data primei
utilizări a unei construcții se referă la construcții care au suferit transformări de natura
celor prevăzute la art. 292 alin. (2) lit. f) pct. 4 din Codul fiscal. Prin data primei utilizări se
înțelege data semnării de către beneficiar a procesului-verbal de recepție definitivă a
lucrărilor de transformare a construcției în cauză sau a unei părți a construcției. Prin
proces-verbal de recepție definitivă se înțelege procesul-verbal de recepție la terminarea
lucrărilor, încheiat conform legislației în vigoare. În cazul lucrărilor de transformare în
regie proprie a unei construcții sau a unei părți din construcție, data primei utilizări a
bunului după transformare este data documentului pe baza căruia este majorată valoarea
construcției sau a unei părți din construcție cu valoarea transformării respective.
Scutiri cu drept de deducere – Scutiri pentru exporturi sau alte operațiuni similare, pentru
livrări intracomunitare și pentru transportul internațional și intracomunitar - art. 294
- livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către furnizor
sau de altă persoană în contul său;
43
- livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către
cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său;
- prestările de servicii, inclusiv transportul și serviciile accesorii transportului, altele decât
cele scutite fără drept de deducere, legate direct de exportul de bunuri;
- prestările de servicii, inclusiv transportul și serviciile accesorii transportului, altele decât
cele scutite fără drept de deducere, dacă acestea sunt direct legate de importul de bunuri
și valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate;
Scutiri cu drept de deducere – art. 294

- transportul internațional de persoane;
- anumite operațiuni în legătură cu navele atribuite navigației în largul mării
- anumite operațiuni legate de aeronavele utilizate de companiile aeriene care realizează
în principal transport internațional de persoane și/sau de bunuri cu plată,
- livrăril/prestări în cadrul relațiilor diplomatice, precum și către organisme internaționale;
- livrările intracomunitare de bunuri, în anumite condiții.
Scutiri cu drept de deducere – art. 295 – 296
Art. 295 – Scutiri speciale legate de traficul internațional de bunuri – pentru bunurile
plasate în anumite regimuri sau situații (admitere temporară cu exonerare totală,
perfecționare activă, zone libere, antrepozit vamal, antrepozit de TVA etc.)
Art. 296 - serviciile prestate de intermediarii care acționează în numele și în contul altei
persoane, în cazul în care aceste servicii sunt prestate în legătură cu operațiunile scutite
prevăzute la art. 294 și 295, cu excepția operațiunilor intracomunitare, sau în legătură cu
operațiunile desfășurate în afara Uniunii Europene.
Dreptul de deducere
Regula generală - TVA este deductibilă atunci când este exigibilă.
TVA poate fi dedusă pentru achizițiile destinate realizării de :
- operațiuni taxabile,
- operațiuni scutite cu drept de deducere (art. 294 -296)
44
- unele operațiuni financiare și de asigurare/reasigurare efectuate înlegătură cu bunuri
care sunt exportate
- operațiuni care au locul prestării în străinătate (neimpozabile în RO), dar care ar da drept
de deducere în țară
- transferul de active
Pentru exercitarea deducerii trebuie îndeplinite condițiile de fond și de formă:
- Condițiile de fond: deducerea să fie exercitată de o persoană impozabilă, achizițiile să fie
realizate de la o altă persoană impozabilă și să fie destinate în aval operațiunilor sale cu
drept de deducere
- Condițiile de formă –art 299:
- factura – care trebuie să conțină toate elementele de la art 319 sau
- factura simplificată, pe care este înscris și codul de înregistrare în scopuri de TVA al
beneficiarului
- În cazul importului de bunuri deducerea se exercită pe baza declarației vamale de
import/ actului constator și a dovezii plății TVA în vamă (excepție cei care au certificate de
amânare a plății în vamă a TVA)
Limitări speciale ale dreptului de deducere – art, 298
Se limitează la 50% dreptul de deducere a taxei aferente cumpărării, achiziției
intracomunitare, importului, închirierii sau leasingului de vehicule rutiere motorizate și a
taxei aferente cheltuielilor legate de vehiculele aflate în proprietatea sau în folosința
persoanei impozabile, în cazul în care vehiculele nu sunt utilizate exclusiv în scopul
activității economice. Această restricție nu se aplică vehiculelor rutiere motorizate având
o masă totală maximă autorizată care depășește 3.500 kg sau mai mult de 9 scaune,
inclusiv scaunul șoferului.
Limitarea dreptului de deducere nu se aplică următoarelor categorii de vehicule rutiere
motorizate:
a) vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgență, servicii de pază și protecție și
servicii de curierat;
b) vehiculele utilizate de agenții de vânzări și de achiziții;
c) vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de
taximetrie;
45
d) vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru instruire de
către școlile de șoferi;
e) vehiculele utilizate pentru închiriere sau a căror folosință este transmisă în cadrul unui
contract de leasing financiar ori operațional;
f) vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Deducerea taxei pentru persoana impozabilă cu regim mixt și persoana partial impozabilă
–art. 300
Persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operațiuni care dau
drept de deducere, cât și operațiuni care nu dau drept de deducere este denumită
persoană impozabilă cu regim mixt.
Persoana care realizează atât operațiuni pentru care nu are calitatea de persoană
impozabilă, cât și operațiuni pentru care are calitatea de persoană impozabilă este
denumită persoană parțial impozabilă.
Taxa aferentă achizițiilor destinate exclusiv realizării de operațiuni care permit exercitarea
dreptului de deducere, inclusiv de investiții destinate realizării de astfel de operațiuni, se
deduce integral.
Taxa aferentă achizițiilor destinate exclusiv realizării de operațiuni care nu dau drept de
deducere, precum și de investiții care sunt destinate realizării de astfel de operațiuni nu se
deduce.
Taxa aferentă achizițiilor pentru care nu se cunoaște destinația, respectiv dacă vor fi
utilizate pentru realizarea de operațiuni care dau drept de deducere sau pentru operațiuni
care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporția în care
sunt sau vor fi utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere și operațiuni care nu
dau drept de deducere se deduce pe bază de pro rata.
Pro rata se determină ca raport între:
a) suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subvențiile legate direct de preț, a operațiunilor
constând în livrări de bunuri și prestări de servicii care permit exercitarea dreptului de
deducere, la numărător; și
b) suma totală, fără taxă, a operațiunilor prevăzute la lit. a) și a operațiunilor constând în
livrări de bunuri și prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la
numitor. Se includ sumele primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, acordate în
scopul finanțării operațiunilor scutite fără drept de deducere sau operațiunilor care nu se
află în sfera de aplicare a taxei.
46
Din calculul pro rata se exclud:
a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana
impozabilă în activitatea sa economică, cu excepția operațiunilor prevăzute la lit. c);
b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de
persoana impozabilă și prevăzute la art. 270 alin. (4) și la art. 271 alin. (4), precum și a
transferului prevăzut la art. 270 alin. (10);
c) valoarea operațiunilor prevăzute la art. 292 alin. (2) lit. a) (operațiuni financiare),
precum și a operațiunilor imobiliare, în măsura în care acestea sunt accesorii activității
principale.
Ajustarea taxei deductibile în cazul achizițiilor de servicii și bunuri, altele decât bunurile de
capital in condițiile în care regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine nu se
aplică, deducerea inițială se ajustează în următoarele cazuri:
- deducerea este mai mare sau mai mică decât cea pe care persoana impozabilă avea
dreptul să o opereze;
- dacă există modificări ale elementelor luate în considerare pentru determinarea sumei
deductibile, intervenite după depunerea decontului de taxă, inclusiv în cazurile prevăzute
la art. 287 ;
- persoana impozabilă își pierde sau câștigă dreptul de deducere a taxei pentru bunurile
mobile nelivrate și serviciile neutilizate.
Nu se ajustează deducerea inițială a taxei în cazul:
- bunurilor distruse, pierdute sau furate, în condițiile în care aceste situații sunt
demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de persoana impozabilă. În cazul
bunurilor furate, persoana impozabilă demonstrează furtul bunurilor pe baza actelor
doveditoare emise de organele judiciare;
- situațiilor prevăzute la art. 270 alin. (8) și la art. 271 alin. (5) (livrări și prestări cu titlu
gratuit care nu sunt asimilate celor cu plată).
Ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital - art. 305
Perioada de ajustare 5 ani – pentru bunurile de capital, altele decat bunuri imobile;
Perioada de ajustare 20 de ani - pentru bunuri imobile și modernizările sau transformările
mai mari de 20% din valoarea imobilelor se aplica numai pentru bunurile de capital
obtinute dupa data aderarii.
47
Lit./pct. Situația care generează Exemple de Tipul de Tipul de
de la ajustarea situații ajustare in ajustare în
art. conform legii 2016 2017
305
alin.(4)
a) 1 Bunul este folosit integral - Anularea Taxa pt. Anuală (1/5
pentru înregistrării perioada sau 1/20 din
alte scopuri decât rămasă taxa dedusă
activitățile inițial)
economice Utilizarea unui Taxa pt. Anuală (1/5
imobil perioada sau 1/20 din
în scop rămasă taxa dedusă
personal (de inițial)
ex. ca locuință)
a) 1 Bunul este folosit parțial - Utilizarea Taxa pt. Anuală (1/5
pentru unui imobil perioada sau 1/20 din
alte scopuri decât ½ pentru birou rămasă taxa dedusă
activitățile și ½ inițial)
economice pentru locuință
a) 2 Bunul este folosit pentru - Pentru Taxa pt. Anuală (1/5 sau
realizarea de operaţiuni închiriere în perioada 1/20 din taxa
care nu regim de rămasă dedusă inițial)
dau drept de deducere a scutire
taxei - Pentru alte Taxa pt. Anuală (1/5 sau
activități perioada 1/20 din taxa
scutite rămasă dedusă inițial)
(de ex.
bancare)
Pentru Taxa pt. Taxa pt.
activități perioada perioada
scutite rămasă ramăsă (art. 192
desfășurate din D112)
ca mică
întreprindere
- Livrare în Taxa pt. Taxa pt.
regim de perioada perioada
scutire rămasă ramăsă (art. 188
(imobile) din D112)
a) 3 Bunul este folosit pentru - Închiriere Taxa pt. Anuală (1/5 sau
realizarea de operaţiuni imobile, perioada 1/20 din taxa
48
care o parte în ramăsă dedusă inițial)
dau drept de deducere a scutire și
taxei o parte în
într-o măsură diferită faţă taxare
de (procent din
deducerea iniţială suprafață)
b) În cazurile în care apar - Dacă se Anual (1/5 Anual (1/5 sau
modificări ale elementelor utilizează sau 1/20 1/20
folosite la calculul taxei pro rata pentru din taxă) din taxă)
deduse deducere
c) În situaţia în care un bun - Bunul pentru Taxa pt. Anuală (1/5 sau
de capital al cărui drept de care nu perioada 1/20
deducere a fost integral s-a dedus/ s-a rămasă din taxa dedusă
sau parţial limitat face dedus inițial)
obiectul oricărei parțial TVA
operaţiuni pentru care este
taxa este deductibilă. În utilizat pentru
cazul unei livrări de operațiuni cu
bunuri, valoarea drept
suplimentară a taxei de de deducere
dedus se limitează la (taxabile)
valoarea taxei colectate - Livrare în Taxa pt. Taxa pt. perioada
pentru livrarea bunului regim de perioada rămasă (art. 188
respectiv; taxare (inclusiv rămasă din
taxare inversă) D112)
- Trecerea de la Taxa pt. axa pt. perioada
regimul de perioada rămasă (art. 192
scutire rămasă din
pentru D112)
întreprinderile
mici la regimul
normal de
taxare
d) În situaţia în care bunul de - Bunul de Taxa pt. Taxa pt.
capital îşi încetează capital este perioada perioada
existenţa pierdut, rămasă rămasă
distrus, furat,
în condițiile în
care
aceste situații
49
nu sunt
demonstrate
sau
confirmate în
mod
corespunzător
- Modernizări
efectuate
de chiriași care
se
transferă la
finalul
contractului
fără plată
către
proprietari
e) În cazurile prevăzute la art. Desființarea Taxa Taxa
287 (ajustarea bazei de contractului, deductibilă deductibilă
impozitare) refuzuri, corespunzător corespunzător
reduceri de ajustării BI ajustării BI
preț
Persoana obligată la plata TVA

Art. 307
(1) persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii, cu
excepția cazurilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei.
(FURNIZORUL/PRESTATORUL)
(2) orice persoană impozabilă, inclusiv persoana juridică neimpozabilă înregistrată în
scopuri de TVA, care este beneficiar al serviciilor care au locul prestării în România
conform regulii generale B2B și care sunt furnizate de către o persoană impozabilă care nu
este stabilită pe teritoriul României sau nu este considerată a fi stabilită pentru
respectivele prestări de servicii pe teritoriul României, chiar dacă este înregistrată în
România.
(3) orice persoană înregistrată în scopuri de TVA, căreia i se livrează gaz, energie electrică,
energie termică sau agent frigorific, prin rețele, dacă aceste livrări sunt realizate de o
persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită
50
pentru respectivele livrări de bunuri pe teritoriul României, chiar dacă este înregistrată în
scopuri de TVA în România. (BENEFICIARUL)
(4) persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de
TVA, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operațiuni
triunghiulare, în anumite condiții.
(5) persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situațiile suspensive.
(6) persoana impozabilă ori persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România,
indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316, sau persoana
nestabilită în România, dar înregistrată în România conform art. 316, care este beneficiar
al unor livrări de bunuri/prestări de servicii care au loc în România, în alte situații decât
cele prevăzute la alin. (2)-(5), în cazul în care livrarea de bunuri/prestarea de servicii este
realizată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este
considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri/prestări de servicii pe
teritoriul și care nu este înregistrată în România conform art. 316.
Art. 331
Taxarea inversă pentru livrări/prestări în țară este prevăzută de art. 331 din Codul fiscal și
cuprinde:
- livrarea de deșeuri/reziduri/materiale reciclabile de metale feroase și neferoase, deșeuri
de materiale reciclabile din hârtie, carton, material textil, cabluri, cauciuc, plastic, cioburi
de sticlă și sticlă (inclusiv materialele obținute după curățarea, tăierea fragmentaea
presarea, turnarea în lingouri a acestora).
- livrarea de cereale și de plante tehnice, inclusiv semințe oleaginoase și sfeclă de zahăr;
- livrarea de masă lemnoasă și material lemnos definite de Codul silvic (L 46/2008);
- transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră;
- livrarea de energie electrică/gaze naturale către un comerciant persoană impozabilă (în
anumite condiții);
- transferul de certificate verzi (L220/2008);
- livrarea de construcții și terenuri pentru care se aplică regimul de taxare opțional sau
prin efectul legii;
- livrările de aur de investiții ;
51
- livrarea de telefoane mobile, dispozitive cu circuite integrate, laptopuri, console de joc,
tablete PC, dacă bunurile înscrise într-o factură depășesc valoarea de 22.500 lei.
- Furnizorul și beneficiarul trebuie să fie înregistrați în scopuri de TVA;
- Se aplică regimul în vigoare la data exigibilității TVA (nu se fac regularizări la data livrării
în cazul facturilor emise în avans pentru a se aplica taxare inversă în cazul în care la data
exigibilității nu erau îndeplinite condițiile pentru aplicarea taxării inverse);
Regimuri speciale
- Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici - art. 310
- Regimul special pentru agențiile de turism - art. 311
- Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și
antichități - art. 312
- Regimul special pentru aurul de investiții - art. 313
- Regimul special pentru servicii prestate de persoane impozabile nestabilite în Uniunea
Europeană - art. 314
- Regimul special pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, pentru livrările
de bunuri interne efectuate de interfețele electronice care facilitează aceste livrări și
pentru serviciile prestate de persoane impozabile stabilite în Uniunea Europeană, dar nu
în statul membru de consum - art. 315
- Regimul special pentru agricultori - art. 3151
- Regimul special pentru vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau
țări terțe - art. 3152
Obligații
- Înregistrarea în scopuri de TVA - art. 316 și 317
- Facturarea /alte documente- art. 319/ art. 320
- Evidența operațiunilor - art. 321
- Perioada fiscală - art. 322
- Decontul de taxă - art. 323
- Decontul special de taxă și alte declarații - art. 324
- Declarația recapitulativă - art. 325
52
- Plata taxei la buget - art. 326
Înregistrarea în scopuri de TVA
Art. 316
Persoana cu sediul activității economice în RO, trebuie să se înregistreze în scopuri de tva:
a) înainte de realizarea unor operațiuni taxabile, scutite cu drept de deducere sau cu locul
în străinătate cu drept de deducere, în următoarele cazuri:
1. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depășește
plafonul de scutire prevăzut la art. 310 alin. (1), cu privire la regimul special de scutire
pentru întreprinderile mici;
2. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire
prevăzut la art. 310 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă.
b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la
art. 310 alin. (1), în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit acest
plafon;
c) dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului
de scutire prevăzut la art. 310 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de
taxă;
d) dacă efectuează operațiuni scutite de taxă și optează pentru taxarea acestora, conform
art. 292 alin. (3).
Art. 316
- Persoană impozabilă care nu este stabilită în România și nici înregistrată în scopuri de
TVA în România va solicita înregistrarea în scopuri de TVA pentru operațiuni realizate pe
teritoriul României care dau drept de deducere a taxei, cu anumite excepții, înainte de
efectuarea respectivelor operațiuni, cu excepția situațiilor în care persoana obligată la
plata taxei este beneficiarul.
- Totodată, va solicita înregistrarea în scopuri de TVA conform acestui articol, înainte de
realizarea operațiunilor, persoana impozabilă nestabilită în România și neînregistrată în
scopuri de TVA în România, care intenționează:
a) să efectueze o achiziție intracomunitară de bunuri pentru care este obligată la plata
taxei conform art. 308 ;
b) să efectueze o livrare intracomunitară de bunuri scutită de taxă.
53
c) să efectueze vânzări intracomunitare de bunuri la distanță conform art. 266 alin. (1) pct.
35, care au locul de începere a expedierii sau transportului bunurilor în România și pentru
care optează să utilizeze regimul special prevăzut la art. 315.
Persoana impozabilă care nu este stabilită în România și nici înregistrată în scopuri de TVA
în România conform prezentului articol poate solicita înregistrarea în scopuri de TVA dacă
efectuează în România oricare dintre următoarele operațiuni:
a) importuri de bunuri;
b) arendarea, concesionarea, închirierea și leasingul de bunuri imobile, acordarea unor
drepturi reale asupra unui bun imobil, precum dreptul de uzufruct și superficia, cu plată,
pe o anumită perioadă, dacă optează pentru taxarea acestora;
c) livrarea de construcții/părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite,
precum și a oricăror altor terenuri, dacă acestea sunt taxabile prin efectul legii sau prin
opțiune.
Organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA:
- dacă este declarată inactivă conform prevederilor Codului de procedură fiscală, de la
data declarării ca inactivă;
- dacă asociații/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăși au
înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din
Ordonanța Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal;
- dacă nu a depus niciun decont de taxă prevăzut la art. 323 pentru 6 luni consecutive, în
cazul persoanei care are perioada fiscală luna calendaristică, și pentru două trimestre
calendaristice consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală
trimestrul calendaristic;
- dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanei
impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică, și pentru două trimestre
calendaristice consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală
trimestrul calendaristic, nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de
bunuri/prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare
- dacă, potrivit prevederilor prezentului titlu, persoana impozabilă nu era obligată și nici
nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA conform prezentului articol;
- în situația persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidența persoanelor
înregistrate în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului special de scutire prevăzut la
art. 310 sau a regimului special pentru agricultori prevăzut la art. 3151 ;
54
- dacă persoana impozabilă, societate cu sediul activității economice în România, înființată
în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, supusă
înmatriculării la registrul comerțului, prezintă risc fiscal ridicat.
Art. 317
Este o înregistrare specială în scopuri de taxă care nu conferă drepturile unei persoane
înregistrate normal în scopuri de taxă conform art. 316, cum ar fi dreptul de deducere.
Este doar pentru persoanele impozabile cu sediul activității economice în RO și persoanele
juridice neimpozabile stabilite în RO.
Obligația solicitării înregistrării intervine în situația în care sunt efectuate:
- achiziții intracomunitare de bunuri, taxabile în RO;
- prestări de servicii intracomunitare;
- achiziții de servicii intracomunitare;
- vânzări intracomunitare de bunuri la distanță, servicii prestate către persoane
neimpozabile din alte state membre, dacă optează pentru aplicarea regimului special
prevăzut la art. 315
Facturarea
• Persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, în următoarele
situații:
a) pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate;
b) pentru fiecare vânzare la distanță pe care a efectuat-o, cu excepția cazului în care
persoana impozabilă utilizează regimul special prevăzut la art. 315;
c) pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condițiile prevăzute la art. 294
alin. (2) lit. a) - c);
d) pentru orice avans încasat în legătură cu una dintre operațiunile menționate la lit. a) și
b).
• Pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condițiile prevăzute la art. 294
alin. (2), persoana impozabilă are obligația de a emite o factură cel târziu până în cea de-a
15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei.
55
• Pentru alte operațiuni, persoana impozabilă are obligația de a emite o factură cel târziu
până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei,
cu excepția cazului în care factura a fost deja emisă.
• De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură pentru suma avansurilor
încasate în legătură cu o livrare de bunuri/prestare de servicii cel târziu până în cea de-a
15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepția cazului în care
factura a fost deja emisă.
Autofacturarea
Art. 320
(1) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în
condițiile prevăzute la art. 307 alin. (2) - (4) și (6) și ale art. 308 (achiziții intracomunitare),
trebuie să autofactureze operațiunile respective până cel mai târziu în a 15-a zi a lunii
următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei, în cazul în care persoana
respectivă nu se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator.
(2) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în
condițiile prevăzute la art. 307 alin. (2) - (4) și (6), trebuie să autofactureze suma
avansurilor plătite în legătură cu operațiunile respective cel târziu până în cea de-a 15-a zi
a lunii următoare celei în care a plătit avansurile, în cazul în care persoana respectivă nu
se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator, cu excepția situației în care faptul
generator de taxă a intervenit în aceeași lună, caz în care sunt aplicabile prevederile alin.
(1).
Evidența operațiuni
Evidențele care trebuie ținute în scopuri de TVA:
- Facturile primite, documentele vamale și al doilea exemplar din facturile emise pentru
vânzări/prestări
- Registrul nontransferurilor dacă sunt transportate bunuri din RO în alt stat membru
pentru reparații ( și alte lucrări asupra bunurilor mobile corporale) și care se întorc în RO
- Registrul bunurilor primite dacă din alt stat membru sunt trimise în RO bunuri pentru
reparatii( și alte lucrări asupra bunurilor mobile corporale) și care se întorc în respectivul
stat membru
- Jurnalele pentru vânzări și pentru cumpărări (nu sunt modele tipizate)
- Registre speciale pentru stocurile la dispoziția clientului
56
Perioada fiscală
Art. 322
Perioda fiscală pentru TVA este luna calendaristică.
Prin execepție: trimestrul calendaristic, pentru persoanele cu CA < 100.000 euro, care nu
au efectuat nicio achiziție intracomunitară de bunuri în anul precedent (în cazul în care au
efectuat una sau mai multe achiziții intracomunitare de bunuri, perioada fiscală este luna
calendaristică)
Organele fiscale competente pot aproba, la solicitarea justificată a persoanei impozabile,
o altă perioadă fiscală, respectiv:
a) semestrul calendaristic, dacă persoana impozabilă efectuează operațiuni impozabile
numai pe maximum 3 luni calendaristice dintr-un semestru;
b) anul calendaristic, dacă persoana impozabilă efectuează operațiuni impozabile numai
pe maximum 6 luni calendaristice dintr-o perioadă de un an calendaristic.
Decontul de taxă
Art. 323
Persoanele înregistrate conform art. 316 trebuie să depună la organele fiscale
competente, pentru fiecare perioadă fiscală, un decont de taxă, până la data de 25
inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă.
Decontul de taxă cuprinde operațiunile a căror exigibilitate intervine în perioada de
raportare.
Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul unei perioade
fiscale ulterioare și se vor înscrie la rândurile de regularizări.
Decontul special de taxă
Art. 324
Decontul special de taxă se depune la organele fiscale competente de către persoanele
care nu sunt înregistrate și care nu trebuie să se înregistreze conform art. 316, astfel:
a) pentru achiziții intracomunitare de bunuri taxabile, altele decât cele prevăzute la lit. b)
și c), de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 317; b) pentru achiziții
intracomunitare de mijloace de transport noi, de către orice persoană, indiferent dacă
este sau nu înregistrată conform art. 317 ;
57
c) pentru achiziții intracomunitare de produse accizabile, de către persoanele impozabile
și persoanele juridice neimpozabile, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate conform art.
317
d) pentru operațiunile și de către persoanele obligate la plata taxei, conform art. 307 alin.
(2) - (4) și (6) - tot achiziții de bunuri și servicii;
e) pentru operațiunile și de către persoanele obligate la plata taxei conform art. 307 alin.
(5), cu excepția situației în care are loc un import de bunuri sau o achiziție
intracomunitară de bunuri.
Declarația recapitulativă
Art. 325
Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de tva conform art. 316 sau 317 trebuie
să întocmească și să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 inclusiv a
lunii următoare unei luni calendaristice, o declarație recapitulativă în care menționează
următoarele operațiuni exigibile în luna respectivă:
a) livrările intracomunitare scutite de taxă;
b) livrările de bunuri efectuate în cadrul unei operațiuni care se declară drept livrări
intracomunitare cu cod T;
c) prestările de servicii intracomunitare;
d) achizițiile intracomunitare de bunuri taxabile;
e) achizițiile de servicii intracomunitare;
f) livrările intracomunitare efectuate de agricultori.
Plata taxei la buget
Art. 326
• Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are
obligația depunerii unuia dintre deconturile sau declarațiile prevăzute la art. 323 și 324 .
Prin excepție, persoana impozabilă înregistrată conform art. 316 va evidenția în decontul
prevăzut la art. 323, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în
condițiile stabilite la art. 297 - 301, taxa aferentă achizițiilor intracomunitare, bunurilor și
serviciilor achiziționate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la
plata taxei, în condițiile prevăzute la art. 307 alin. (2) - (6).
58
• Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepția importurilor scutite de taxă, se plătește la
organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de
import.
Plata taxei la buget
Art. 326
Prin excepție, nu se face plata efectivă la organele vamale pentru:
a) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform
art. 316, care îndeplinesc cumulativ anumite condiții prevăzute de lege și care au obținut
certificat de amânare de la plată, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului
finanțelor;
b) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform
art. 316, care au obținut certificat de operator economic autorizat;
c) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform
art. 316, care au obținut autorizație de depunere a unei declarații vamale sub forma unei
înscrieri în evidențele declarantului;
d) importurile de bunuri prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. b), c) și i) - k) (pentru care se
aplică taxarea inversă în țară), realizate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri
de TVA conform art. 316.
CURS PROCEDURĂ FISCALĂ PENTRU EXAMENUL DE ACCES 2021 LA PROFESIA DE

 CONSULTANT FISCAL
 CONSULTANT FISCAL ASISTENT
1. PRINCIPII DE CONDUITĂ ÎN ADMINISTRAREA CREANŢELOR FISCALE

1. Principiul legalităţii - art. 4 CPF
Conţinut:
 doar legea poate să stabilească impozite şi taxe (art. 139 Constituţie). Legea trebuie să
reglementeze toate elementele esențiale ale impunerii: contribuabilii, materia impozabilă,
59
determinarea bazei de impozitare, cotele de impozit, procedura stabilirii și perceperii
(obligaţii declarative, autoimpunere vs. impunere administrativă, obligaţia plăţii etc)
 orice decizie a organului fiscal având ca obiect administrarea creanţelor fiscal trebuie să
fie întemeiată pe o dispoziție legală
 normele secundare emise de puterea executivă – norme metodologice emise de guvern,
ordine ale ministrului finanțelor sau ale președintelui A.N.A.F. – au ca scop aplicarea legii,
iar nu să o completeze prin adăugare de norme noi.
Excepţia opiniilor prealabile (art. 6 alin. 1, tezele 2 – 3), numită şi protecţia
contribuabililor contra schimbării interpretării legii de către organul fiscal: este garanţia
oferită contribuabililor că o opinie emisă de organul fiscal cu privire la aplicare legii fiscale
într-o situație de fapt fiscală individuală angajează organul fiscal, iar contribuabilul îi poate
opune opinia, chiar dacă aceasta contravine legii (indiferent că organul fiscal care trebuie
să o aplice apreciază astfel sau se constată ulterior – ex. printr-o decizie a CFC). În fapt,
prin aceste prevederi, legiuitorul a dat întâietate principiului securității juridice față de cel
al legalității
2.2 Principiul aplicării unitare a legii fiscale – art. 5 CPF
Conţinut
 pentru aceeași situație de fapt, contribuabilii trebuie să beneficieze de același tratament
fiscal, indiferent de organul fiscal care este competent a decide pentru respectiva situație
de fapt
 este o obligaţie a organelor fiscale
 servește atât principiului constituțional de egalitate în fața legii, cât și principiului fiscal
al stabilirii corecte a creanței fiscale, acesta din urmă fiind un corolar al principiului
legalității în aplicarea legii fiscale
Consecinţe
 legea nu a prevăzut acțiunile prin care organul fiscal urmează să-și îndeplinească
obligația de aplicare unitară a legii fiscale
 există totuşi un organ cu rol de coordonare a aplicării a legii fiscale: Comisia fiscal
centrală, competentă să emită decizii de aplicare unitară a Codului fiscal, a Codului de
procedură fiscală, a legislației subsecvente acestora
 natura juridică a deciziilor comisiei – act administrativ interpretativ – normativ: decizia
(soluția) emisă de Comisie face corp comun cu legea, fiind deci aplicabilă de la data la care
60
legea este în vigoare. Consecința acestei naturi juridice este aceea că deciziile Comisiei
fiscale centrale sunt opozabile atât organelor fiscale, cât și contribuabililor, ambele părți
fiind ținute să aplice legea conform interpretării ce rezultă din conținutul deciziei (similar
deciziilor CJUE (hotărârile preliminare), care, de asemenea, sunt acte (jurisdicționale)
interpretative, consecința fiind aceea că „efectele lor urcă în trecut până la data intrării în
vigoare a dispozițiilor interpretate)
3 Principiul securităţii şi încrederii legitime. Componenta opozabilităţii opiniilor prealabile
– art. 6 alin. (1) tezele 2 – 3 CPF
Conţinut:
 cetățenii trebuie protejați „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului,
contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze
 este un principiu multiplu, iar între componentele sale şi obligatia administratiei de a-şi
defini în mod clar exigentele şi de a-si respecta angajamentele luate
Opiniile prealabile
 sunt opinii sau soluții referitoare la aplicarea legii fiscale la o situație de fapt, emise în
formă scrisă, pe care organul fiscal este obligat să le aplice atunci când trebuie să ia o
decizie, chiar dacă el are o altă concepție juridică
 organul fiscal este obligat să ia în considerare respectivele opinii prealabile și a le aplica
întocmai, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aceasta
 au ca sursă opiniile primite în cadrul activităţii de adistenţă contribuabili sau adoptate în
cuprinsul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal (ex. decizii de impunere,
decizii de soluţionare a contestaţiilor) ori în cuprinsul hotarârilor judecătoreşti
Condițiile opozabilităţii (sunt cumulative):
 forma scrisă a opiniei prealabile;
 identitate de situații de fapt, adică situația de fapt ce face obiectul deciziei ce urmează a
fi luată să fie similară cu situația de fapt avută în vedere la emiterea opiniei prealabile;
 identitate de contribuabil, adică titularul deciziei să fie și titularul opiniei prealabile;
 opinia să fie emisă de organul fiscal competent (la data emiterii opiniei)
4. Principiul proporţionalităţii – art. 6 alin. (2) CPF
Conţinut
61
 în exercitarea dreptului de apreciere, organul fiscal trebuie să aibă în vedere
 identificarea justului echilibru între interesul public apărat de organul fiscal și interesul
individual al contribuabilului, interese divergente/concurente, atunci când există un
conflict între cele două interese sau
 între scopul urmărit în şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia
 aplicarea principiului proporționalității privește, prin excelență, domeniul sancțiunilor
fiscale, reprezentate în principal de amenzi și de obligațiile fiscal accesorii care au caracter
sancționatoriu
 în ceea ce privește aplicarea principiului proporționalității în cazul accesoriilor fiscale,
mai precis a acelora care au natura unor sancțiuni fiscale, raportat la jurisprudența
europeană și la cea națională (I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept, dec. 86/2018), sunt susceptibile de aplicarea principiului proporționalității
obligațiile fiscale accesorii reprezentând:
o penalitate de întârziere, definită ca sancțiune potrivit art. 1 pct. 33;
o penalitate de nedeclarare, definită ca sancțiune potrivit art. 1 pct. 34;
o majorarea de întârziere, definită la art. 1 pct. 26.
 dobânzile nu au caracterul unor sancțiuni fiscale
 o altă situație în care jurisprudența națională a invocat principiul proporționalității în
anularea unor acte administrative fiscale a fost cea a suspendării soluționării contestației.
5. Principiul rezonabilităţii – art. 6 alin. (3) CPF
Conţinut
 sunt vizate termenele pe care organele fiscale le stabilesc contribuabililor în scopul
îndeplinirii, de către aceștia, a unor obligații sau drepturi. Ca urmare, ori de câte ori
organul fiscal, potrivit legii, trebuie să stabilească termene, el este obligat ca, în
decizia/aprecierea sa privind stabilirea termenului rezonabil să se raporteze la
circumstanțele cazului analizat (situația particulară a contribuabilului, volumul activităților
ce trebuie realizate în scopul îndeplinirii obligației/exercitării dreptului etc.), astfel încât
contribuabilul să fie în măsură să-și îndeplinească obligațiile sau să-și exercite dreptul fără
presiunea timpului, cu posibilitatea prelungirii pentru motive justificate
 reprezintă, totodată, o exigență a principiului bunei administrări, fiind prezent în
analizele și deciziile judecătorului european sau naţional, în special în ceea ce privește
durata procedurilor administrative
62
o “Este indubitabil că principiul bunei administrări impune ca în toate procedurile
susceptibile de a ajunge la adoptarea unei măsuri care lezează interesele uneia sau mai
multor persoane, administrația comunitară este ținută să evite întârzierile anormale și să
asigure că fiecare act de procedură intervine într-un termen rezonabil, raportat la actul
precedent. (...) obligația de a lua măsuri administrative într-un termen rezonabil este unul
din principiile de bază care trebuie să ghideze exercitarea puterilor discreționare ale
administrației și că Mediatorul European a subliniat că o întârziere evitabilă este contrară
principiului bunei administrări” (hotărârea din 27 noiembrie 2001, Z c. Parlamentului
European, C-270/99)
o „Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un
element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii
Europene, consacrat de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și
care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale
statelor membre. Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului
autorităților sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită
să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.”
(I.C.C.J., s. cont. adm. și fisc., dec. nr. 276 din 22 ianuarie 2013).
6. Principiul rolului activ al organului fiscal – art. 7 CPF
Conţinut
 obligație de informare şi de îndrumare a contribuabilului cu privire la aplicarea legislației
fiscale și a modului de îndeplinire a obligațiilor sau de exercitare a drepturilor, fie la
cererea contribuabilului, fie din inițiativa organului fiscal
 obligaţia de diligenţă sau obligația de a lua în considerare toate circumstanțele
edificatoare pentru determinarea situației fiscale, atât cele favorabile cât şi cele
defavorabile contribuabilului (examinarea completă a situației fiscale). Această conduită,
care privește examinarea atentă și completă a cazului, impune organelor fiscale un
demers activ, care să contrabalanseze puterile de care dispun în procedurile
administrative
 obligaţia de obiectivitate, care presupune ca organul fiscal să fie imparțial și să țină cont
nu numai de interesul general pe care-l apără atunci când își exercită misiunea și dreptul
de apreciere (colectarea veniturilor statului), ci și de interesul celui administrat, al
contribuabilului, de regulă acela de a plăti obligația fiscală correct datorată (se are în
vedere aplicarea principiilor nediscriminării și egalității de tratament)
7. Principiul audierii înaintea luării deciziei (dreptul contribuabilului de a fi ascultat)
63
Conţinut
 garanție procedurală fundamentală: contribuabilul trebuie să aibă posibilitatea de a se
interesa de derularea unei proceduri care-l privește și să-și facă cunoscut punctul de
vedere. Contribuabilul devine deci parte activă în procedură și, prin punctul său de
vedere/apărările formulate, poate să o influențeze. Acordarea dreptului permite
clarificarea elementelor de fapt și de drept și contribuie astfel la aflarea adevărului și,
implicit, la o mai bună acceptare a deciziei
 cuprinde, în principal, dreptul contribuabilului de a lua parte la procedura în care se ia
decizia și de a se exprima în prealabil asupra tuturor elementelor pertinente cauzei,
precum și dreptul de a participa la administrarea probelor și, implicit, dreptul de a
consulta documentele
 prin conţinutul său, este o componentă a dreptului la apărare
Excepţiile
 întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscal
reale privind executarea obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor
măsuri prevăzute de lege;
 cuantumul creanțelor fiscale urmează să se modifice cu mai puțin de 10% din valoarea
creanței fiscale stabilită anterior;
 se acceptă informațiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o
declarație sau într-o cerere;
 urmează să se ia măsuri de executare silită;
 urmează să se emită deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii
1. PRINCIPII DE CONDUITĂ ÎN ADMINISTRAREA CREANŢELOR FISCALE
 Audierea se consideră îndeplinită în următoarele situații:
 contribuabilul refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în
vederea audierii;
 contribuabilul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de
organul fiscal în vederea audierii.
8. Principiul cooperării (obligaţia contribuabilului de a coopera) – art. 10 CPF
64
Conţinut (amprenta sistemului declarativ)
 prezentarea de informații, documente, explicații și, în general, a probelor pe care
contribuabilul le deţine în legătură cu actele şi faptele supuse legii fiscale. Din acest punct
de vedere, obligația de cooperare mai este definită ca fiind obligația de cooperare la
administrarea probelor
 obligația conexă de a obține, prin orice mijloc disponibil în acest scop, probele în
legătură cu situația sa fiscală
Excepţie
 respectarea prevederilor în materie penală și procesual penală (respectarea uneia dintre
exigențele prezumției de nevinovăție: dreptul la tăcere și la neautoincriminare prevăzut la
art. 10 alin. (4) C. proc. pen.)
 dreptul la tăcere poate fi pus în cauză atunci când contribuabilul este prevenit, inculpat
sau face obiectul unei anchete penale
 dreptul la tăcere, deși prevăzut expres de legislația penală, nu este un drept ce ține
exclusiv de domeniul penal. Dreptul vizează, în anumite cazuri, și domeniul administrativ,
incluzându-l aici și pe cel al administrării impozitelor și taxelor. Acest lucru rezultă din
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
9. Principiul confidenţialităţii (obligaţia organului fiscal de păstrare a secretului fiscal) –
art. 11 CPF
Conţinut
 abținerea de la furnizarea informațiilor pe care le deține despre contribuabili/plătitori
(toate informațiile obținute cu ocazia activităților realizate de organele fiscale în
exercitarea atribuțiilor, indiferent că ele sunt obținute de la contribuabilul însuși sau de la
terți)
Excepţii
 autoritățile publice, în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale;
 autoritățile fiscale ale altor țări, în condiții de reciprocitate;
 autoritățile judiciare;
 orice solicitant care a obținut în prealabil consimţământul expres şi neechivoc al
contribuabilului (de exemplu, băncile, în scopul întocmirii unui dosar de credit pentru);
 alte cazuri prevăzute expres de lege (de exemplu, executorii judecătorești, în temeiul
art. 3 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești)
 publicitatea unor situații individuale de neconformare în scopul descurajării altor
comportamente asemănătoare (încălcări ale legislației fiscale constatate prin acte
administrative definitive – ex. procese-verbale de contravenții fiscale definitive – sau
65
hotărâri judecătorești definitive – ex. hotărâri de condamnare pentru fapte de evaziune
fiscală); publicitatea debitorilor fiscali restanți în condițiile art. 162 C. proc. fisc.
 către contribuabilul însuși sau succesorilor acestuia, inclusiv către cei cu vocație
succesorală
10. Principiul bunei-credinţe – art. 12 CPF
 principiu de conduită pe care legea îl proclamă, dar nu îl definește, având deci valoare
de postulat
 îl regăsim şi în
 legea fundamentală, mai precis la art. 57
 în dreptul comun (art. 14 C. civ.), conform căruia un drept subiectiv trebuie exercitat
astfel încât să nu aducă atingere drepturilor și obligațiilor celorlalți, precum și în limitele
ordinii publice și bunelor moravuri
 literatura juridică a definit conceptul bunei-credințe ca fiind unul complex, ce presupune
reuniunea mai multor elemente, precum „intenția dreaptă, diligența și abținerea de la
cauzarea de prejudicii altora” (FL. A. BAIAS, E. CHELARU, R. CONSTANTINOVICI, I.
MACOVEI (coord.), Noul Cod civil. Comentarii pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p.
15) rezultatul reuniunii fiind echivalentul valorii morale reprezentând onestitatea
 buna-credință presupune excluderea din raporturile juridice a elementelor precum
„neîncrederea sau înșelăciunea”
2. DISPOZIŢII PROCEDURALE GENERALE
1. Competenţa organului fiscal central
 Competenţă generală - criteriu: bugetul public căruia i se cuvine creanța o creanțele
fiscale datorate bugetului de stat; o creanțele fiscale datorate bugetului asigurărilor
sociale (de stat; Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate; asigurărilor pentru
șomaj
 Competenţa materială – criteriu: funcțiile de administrare fiscală care, la rândul lor,
corespund activităților de administrare a creanțelor fiscale (art. 1 pct. 2 CPF)
 Competenţa teritorială – criteriu: domiciliul fiscal al contribuabilului
 în considerarea faptului că A.N.A.F., ca organ fiscal central, beneficiază de o structură
ierarhică organizată pe mai multe niveluri, s-a considerat că, în ceea ce privește
competența materială și teritorială, aceasta să fie reglementată prin legislație secundară,
respectiv prin ordin al președintelui A.N.A.F. (O.P.A.N.A.F. nr. 3631/2015 pentru
aprobarea competenței teritoriale de administrare)
 Domiciliul fiscal: este o noțiune specifică dreptului fiscal și are ca scop să asigure condiții
pentru îndeplinirea funcțiilor/atribuțiilor fiscului (administrarea creanţelor fiscale
presupune o permanentă comunicare între fisc și contribuabil, iar buna administrare este
condiționată de cunoașterea de către fisc a locului în care se află efectiv contribuabilul
66
atunci când fiscul trebuie să îndeplinească un act de administrare care-l privește pe
contribuabil
 este, așadar, locul în care contribuabilul se află efectiv pentru a primi actele emise de
fisc în scopul administrării creanțelor fiscale sau a colabora la realizarea acestor acte în
conformitate cu prevederile legale edictate în acest sens
 Reguli:
 în cazul persoanelor fizice, domiciliul civil va fi și domiciliul fiscal, numai dacă persoana
locuiește/utilizează locuința la care își are înregistrat acest domiciliu civil mai mult de 183
de zile într-un an calendaristic;
 în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice independente sau
exercită profesii libere, precum şi în cazul asocierilor/entităţilor fără personalitate juridică
domiciliul fiscal este sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea
principală;
 în cazul persoanelor juridice române, sediul social va fi și domiciliul fiscal, numai dacă la
acest sediu se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă a afacerii;
 ori de câte ori domiciliul civil/rezidența/sediul social este și domiciliu fiscal, organul
fiscal va utiliza informațiile corespunzătoare obținute de la autoritățile competente pentru
înregistrarea lor (serviciile de evidență a populației, Oficiul Registrului Comerțului)
 caz contrar, înregistrarea domiciliului fiscal devine o obligația a contribuabililor, prin
depunerea unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal. În acest caz, data
modificării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de înregistrare/modificare a
domiciliului fiscal
 Înregistrarea domiciliului fiscal
 se instituie o prezumție legală a identității dintre domiciliul civil/rezidența/sediul social
și domiciliul fiscal (întemeiată pe prezumția că persoanele fizice sau juridice locuiesc sau,
după caz, sunt administrate la domiciliul/rezidența/sediul înscrise în actele civile),
prezumție care poate fi răsturnată prin înregistrarea unui alt domiciliu fiscal, fie la cererea
contribuabilului, fie prin constatarea de către organul fiscal a inexistenței identității.
Prezumția operează și atunci când se schimbă domiciliul civil/rezidența/sediul social;
 în baza cererii, a documentelor/probelor anexate de contribuabil în justificarea cererii,
dar și a informațiilor și constatărilor proprii, organul fiscal emite decizia de înregistrare
sau, după caz, de modificare a domiciliului fiscal
 în cazul în care, ca urmare a informațiilor deținute sau a constatărilor proprii, organul
fiscal stabilește că deși domiciliul civil/rezidența/sediul social nu îndeplinește condițiile
67
unui domiciliu fiscal, contribuabilul nu a depus cererea de înregistrare/modificare a
domiciliului fiscal, va emite și comunica, din oficiu, decizia de înregistrare sau, după caz,
de modificare a domiciliului fiscal
 modificarea domiciliului civil/sediului social, care este și domiciliu fiscal, operează, în
puterea legii, neexistând deci obligația contribuabilului de a depune o cerere de
modificare a domiciliului fiscal. În acest caz:
 modificarea se produce, cu toate efectele (schimbarea competenţei), de drept, la
împlinirea unui termen de 15 zile de la data înregistrării noii adrese în registrele
corespunzătoare
 vechiul organ fiscal are obligația ca, în cadrul aceluiași termen, să transmită dosarul
fiscal către noul organ fiscal
 efectele modificării de drept a domiciliului fiscal se produc chiar și atunci când vechiul
organ fiscal nu a respectat termenul de 15 zile pentru transmiterea dosarului fiscal
2. Competențe (teritoriale şi materiale) speciale
 criteriul mărimii contribuabililor. În acest sens, au fost stabilite, pe de o parte, categoria
contribuabililor mijlocii (nivel regional) și pe, de altă parte, categoria contribuabililor mari
(nivel naţional), fiind constituite structuri speciale pentru administrarea obligaţiilor fiscale
(DGAMC/AFP CM)
 contribuabilii care nu au domiciliu fiscal în România, dar desfășoară activități în România
prin unul sau mai multe sedii permanente, criteriul luat în considerare pentru stabilirea
competenței teritoriale este cel al situării sediului permanent desemnat potrivit Codului
fiscal, mai precis, al organului fiscal central pe a cărui rază teritorială se află situat acesta
 în cazul sediilor secundare/punctelor de lucru stabile plătitoare de impozit pe venit (care
au mai mult de 5 salariaţi inclusiv):
 pentru înregistrarea fiscală, competența revine organului fiscal în a cărui rază teritorială
se află situate acestea;
 pentru celelalte activități/funcții de administrare a creanțelor fiscale, organul fiscal
competent pentru administrarea obligațiilor datorate de contribuabilul/plătitorul care le-a
înființat.
 cazul grupului fiscal constituit potrivit Codului fiscal (art. 269 alin. 9) - stabilirea în
concret a regulii face obiectul legislației secundare (OPANAF nr. 3006/2016 - compenţa de
administrare a taxei pe valoarea adăugată revine, pentru toţi membrii grupului, organului
fiscal pe raza căruia se află domiciliul fiscal a reprezentantului (desemnat) al grupului, cu
68
excepţia cazului în care în grup sunt membri care au statut de contribuabil mare/mijlociu,
caz în care competenţa revine DGAMC sau, după caz, AJCM
 cazul contribuabilului care nu are domiciliu fiscal în România - competenţa teritorială
revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus
dispoziţiilor legale fiscale, cu excepţiile prevăzute de OPANAF nr. 3775/2015
 cazul contribuabililor nerezidenţi care efectuează pe teritoriul României acte și fapte
supuse legii fiscale, fără a deține un sediu permanent în România - structură unică la nivel
național, respectiv Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți, care
funcționează în structura DGRFP București, cu competenţele stabilite prin OPANAF nr.
3775/2015 pentru aprobarea unor competențe speciale ale organului fiscal central
 competența alternativă în ceea ce privește colectarea impozitului și contribuțiilor
aferente veniturilor din activități agricole, mai precis a activității de încasare - s-a prevăzut
posibilitatea ca acestea să fie achitate și la organul fiscal local din localitatea de domiciliu
a contribuabilului, dacă:
 în localitatea respectivă nu există o unitate teritorială a A.N.A.F. și
 există un protocol în acest sens între A.N.A.F. și autoritatea administrației publice locale
 excepția funcției de soluționare a contestațiilor pentru care Codul de procedură fiscal
reglementează o competență specială la art. 272.
3. Competenţa organului fiscal local
 criteriul avut în vedere pentru delimitarea competenței generale a organului fiscal local
este cel al bugetului local al unității administrativ-teritoriale. Pe cale de consecință, la
nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale titulară a unor creanțe fiscale va funcționa
un organ fiscal local competent să administreze aceste creanțe
 competența teritorială se suprapune peste cea generală. În fapt, organul fiscal local este
competent să administreze creanțele fiscale datorate bugetului local al unității
administrativ-teritoriale. Cu alte cuvinte, limita teritorială de competență este data de
același criteriu, respectiv cel al bugetului local (județean, municipal, orășenesc, comunal)
căruia i se cuvine o creanță fiscală, potrivit legii
 spre deosebire de organul fiscal central, în cazul căruia domiciliul fiscal este criteriul
general de stabilire a competenței teritoriale, în cazul impozitelor și taxelor locale nu
operează un astfel de criteriu
 competența teritorială și, pe cale de consecință, competența generală, se suprapune și
peste competența materială, organul fiscal local fiind competent să efectueze toate
69
activitățile circumscrise administrării creanțelor fiscale conform art. 1 pct. 2, cu excepția
cazului în care se prevede altfel
4. Actul administrativ fiscal
 Definiţie: actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a
impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în
scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat – art. 1 pct. 1 CPF;
 Tipologia actelor emise de organele fiscale fiscale
 acte administrative fiscale titluri de creanţă: categoria cea mai des întâlnită, prin care se
stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală
• decizii de impunere; declaraţia de impunere (asimilată unei decizii de impunere sub
rezerva verificării ulterioare conform art. 95 alin. 4 CPF); decizii asimilate deciziilor de
impunere: decizii de rambursare, decizii de restituire, decizii referitoare la bazele de
impozitare, decizii privind nemodificarea bazei de impunere, decizii referitoare la obligaţii
fiscale accesorii, decizia cu privire la efectuarea compensării
 alte acte administrative fiscale
• dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală; solicitarea adresată
contribuabilului de a furniza informaţii sau de a pune la dispoziţia sa anumite înscrisuri, cu
relevanţă fiscală; decizia de declarare în inactivitate, decizia de reactivare, decizia de
respingere a cererii de reactivare; decizia de instituire a măsurilor asigurătorii; decizia de
atragere a raspunderii solidare; decizia de esalonare etc.
 acte administrative fiscale de aplicare a legii fiscale - SFIA/APA: acte administrative
fiscale prin care fiscul dă o interpretare scrisă a legii fiscale la o situaţie de fapt prezentată
în cererea contribuabilului şi care va avea loc în viitor
Soluția Fiscală Individuală Anticipată (SFIA) – art. 52 CPF
 are ca obiect o opinie cu privire la modul de aplicare a legii fiscale la situația de fapt
prezentată de contribuabil în cererea sa depusă la organul fiscal central. Cererea trebuie
să aibă un anumit conținut din care nu poate lipsi soluția propusă de contribuabil;
 tranzacția pentru care se solicită soluția fiscală trebuie să nu fi fost realizată la data
solicitării SFIA (de esența SFIA);
 anterior depunerii cererii contribuabilul poate solicita în scris organului fiscal o discuție
preliminară în vederea stabilirii existenței stării de fapt viitoare pentru emiterea unei SFIA
70
 situația de fapt pentru care se solicită opinia trebuie să fie cu un grad ridicat de
certitudine (nu se pot emite SFIA pentru situații ipotetice), aspect susținut cu documente
doveditoare;
 este opozabilă organului fiscal, acesta fiind obligat ca în procedurile ulterioare de
verificare a aplicării legii fiscale la contribuabilul titular al SFIA, să aplice soluția ce face
obiectul SFIA, chiar dacă organul fiscal aflat în procedura ulterioară are o altă concepţie
juridică şi chiar dacă ulterior se stabileşte că opinia este contrară legii;
opozabilitatea este condiționată de similitudinea de destinatar și dintre situația de fapt
prezentată în cerere și, pe cale de consecință, de cea avută în vedere la emiterea SFIA, cu
situația de fapt constatată de organul fiscal într-o procedură ulterioară, de regulă o
procedură de inspecție fiscală;
 are natura unui act administrativ fiscal individual
 SFIA nu mai este valabilă dacă prevederile legale de drept material fiscal în baza cărora a
fost luată decizia se modifică
 contribuabilul nu este ținut să aplice soluția dacă nu este de acord cu ea, având
latitudinea de a aplica o soluție corespunzătoare propriei concepții juridice. În această
situație, organul fiscal va impune soluția ce face obiectul SFIA în decizia emisă la
finalizarea procedurii, de regulă o decizie de impunere, act administrativ pe care
contribuabilul îl poate ataca, având astfel posibilitatea de a obține satisfacție pe calea
contenciosului administrativ;
 în plus, el are posibilitatea să notifice dezacordul față de SFIA în termen de 30 de zile de
la comunicarea sa. Notificarea are ca efect lipsirea SFIA de efecte juridice: lipsirea acesteia
de caracterul său opozabil, organul fiscal nemaifiind legat să aplice soluția la situația de
fapt fiscală ce a făcut obiectul SFIA. Cu alte cuvinte, există o SFIA, dar care nu este
opozabilă nici organului fiscal și nici contribuabilului titular al SFIA
 SFIA este valabilă începând cu data comunicării, dar va produce efecte retroactive,
respectiv de la momentul realizării operațiunilor/tranzacțiilor ce fac obiectul acesteia, cu
condiția ca operațiunile să fie realizate ulterior depunerii cererii de emitere a SFIA
 ca efect al naturii sale, SFIA poate fi modificată. Astfel, atunci când organul fiscal
apreciază că opinia inclusă într-o SFIA nu este legală, el o va putea modifica. Modificarea
unei SFIA va produce efecte numai pentru viitor. Opinia are ca fundament însuși principiul
securității juridice și încrederii legitime promovat și privilegiat de prevederile art. 52 C.
proc. fisc., principiu care nu permite organului fiscal să opună contribuabilului retroactiv o
altă soluție
71
 emiterea opiniei în procedura SFIA este taxabilă (se percepe o taxă de emitere)
 emiterea SFIA este supusă procedurii prealabile a audierii;
 Comparaţie opinia prealabilă (OP) obţinută în procedura asistenţei contribuabilului/
SFIA
• OP este înscrisă într-o adresă care nu este un act administrativ fiscal (diferită)
• OP se emite la cererea contribuabilului adresată organului fiscal (comună);
• nu există condiții de formă cu privire la conținutul cererii OP (diferită);
• OP are ca obiect o opinie cu privire la modul de aplicare a legii fiscale la situația de fapt
prezentată de contribuabil în cererea sa (comună);
• situația de fapt pentru care se emite OP este cea prezentată de contribuabil, neexistând
vreo condiție cu privire la gradul de certitudine (diferită);
• pe cale de consecință, nu este obligatorie nici susținerea cu documente doveditoare a
situației de fapt, acest aspect fiind deci la latitudinea contribuabilului solicitant (diferită);
• OP poate fi emisă și pentru tranzacții deja realizate la data cererii (diferită)
• în cazul OP nu se impune procedura prealabilă a audierii (diferită);
• OP este opozabilă organului fiscal, acesta fiind obligat ca în procedurile ulterioare de
verificare a aplicării legii fiscale la contribuabil (procedura de inspecție fiscală), să aplice
soluția ce face obiectul OP (comună);
• opozabilitatea OP este condiționată de similitudinea destinatarului și dintre situația de
fapt prezentată în cerere (deci cea avută în vedere la emitere), cu situația de fapt
constatată de organul fiscal într-o procedură ulterioară, de regulă o procedură de
inspecție fiscală (comună);
• opozabilitatea OP nu este afectată de eventuala notificare de către contribuabil a
dezacordului său cu privire la opinia ce face obiectul comunicării (diferită);
• contribuabilul nu este ținut să aplice OP (comună);
• OP nu este taxabilă (diferită - activitatea de îndrumare este efectuat cu titlu gratuit)
 Acordul de preţ în avans (APA) – art. 52 CPF
 acordul de preț în avans este actul administrativ emis de organul fiscal în vederea
soluționării unei cereri a contribuabilului referitoare la stabilirea condițiilor și
modalităților în care urmează să fie determinate, pe parcursul unei perioade fixe, prețurile
72
de transfer, în cazul tranzacțiilor efectuate cu persoane afiliate, indiferent dacă acestea
sunt interne sau transfrontaliere, precum și pentru determinarea rezultatului fiscal
atribuibil unui sediu permanent
 procedura de emitere este cea aplicabilă SFIA
 în cazul APA, contribuabilul are obligația de a depune anual, la organul fiscal emitent al
acordului, un raport privind modul de realizare a termenilor și condițiilor acordului în anul
de raportare. Raportul se depune până la termenul prevăzut de lege pentru depunerea
situațiilor financiare anuale, respectiv a raportărilor contabile anuale
 în perioada de valabilitate, acordul de preț în avans poate fi modificat prin prelungirea
valabilității, extindere sau, după caz, revizuire la solicitarea titularului acordului, prin
depunerea unei cereri în acest sens
 acordul de preț în avans poate fi emis unilateral, bilateral sau multilateral
 acte emise de organele fiscale care nu sunt acte administrative fiscale (nu produc efecte
juridice), cum ar fi:
– avizul de inspecţie fiscală
– raportul de inspecţie fiscală (dacă este însoţit de decizia de impunere) – constatări de
situaţii de fapt cu relevanţă fiscală
– procesele verbale de control inopinat - constatări de situaţii de fapt cu relevanţă fiscală
– procesele verbale de control/actele de control încheiate de antifrauda fiscală –
constatări de situaţii de fapt cu relevanţă fiscală, inclusiv în cazul în care prin acestea se
”evaluează” un prejudiciu;
– comunicarea de către autoritatea publică a interpretării pe care o dă unor dispoziţii
legale (actele emise în cadrul activităţii de îndrumare a contribuabililor) – opinii
prealabile;
– certificatul de atestare fiscală – atestă existenţa sau inexistenţa unor obligaţii fiscale
restante;
– fişa pe plătitor – situaţia obligatiilor fiscale şi a modului lor de stingere
– înştiinţare privind modul de efectuare a stingerii
– notificare privind nedepunerea declaraţiilor fiscale
 acte de procedură execuţională (executare silită)
 somaţie
 titlu executoriu
 proces-verbal de sechestru
 proces-verbal de adjudecare
 proces-verbal de distribuire
73
Comunicarea AAF – art. 47 CPF
 modalități de comunicare a actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie:
 prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (regula generală)
 dacă această cale nu a avut succes, se aplică regula subsidiară a comunicării prin
publicitate constând în publicarea unui anunț la sediul și pe pagina de internet a organului
fiscal. De reținut că această subsidiaritate este raportată doar la regula generală a
comunicării prin poștă
 comunicarea prin publicitate, fără ca actul să fi fost comunicat prin poștă cu scrisoare
recomandată cu confirmare de primire care să nu fi avut succes, este o comunicare
nelegală, cu consecința că actul nu a fost comunicat, fiind lipsit de însușirea opozabilității
care să dea dreptul organului fiscal să pretindă executarea sa
 reguli alternative la comunicarea prin poştă
 comunicarea actului prin remitere sub semnătură la sediul organului fiscal emitent.
Regula are sens în condiţiile existenței unei solicitări în acest sens din partea
contribuabilului destinatar
 comunicarea actului prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului prin angajați ai
fiscului. Această regulă alternativă, spre deosebire de prima, este făcută la inițiativa
organului fiscal, consecința fiind aceea că pentru situația în care comunicarea nu a avut
succes, a fost instituită o regulă de comunicare specială și subsidiară de comunicare prin
publicitate. Astfel, atât în cazul lipsei contribuabilului de la domiciliu, cât și în cazul în care
acesta refuză primirea actului, organul fiscal va proceda la afișarea pe ușa sa a unei
înștiințări.
Opozabilitatea actului administrativ fiscal – art. 48 CPF
 opozabilitatea actului administrativ fiscal presupune respectarea de către contribuabil a
efectelor de executare pe care le produce actul (obligaţia contribuabilului de a respecta
obiectul actului)
 corelativ obligației de a respecta, opozabilitatea actului administrativ fiscal presupune și
dreptul organului fiscal de a invoca actul împotriva contribuabilului căruia îi este destinat
în legătură cu, de regulă, dreptul de creanță fiscală ce face obiectul actului
 opozabilitatea este condiționată de îndeplinirea formalității comunicării, înțelegând prin
aceasta comunicarea legală,
 actul este opozabil la data comunicării. Excepție: situația în care actul administrativ fiscal
prevede expres o dată/un termen la care/în care obligația trebuie executată, iar
aceasta/acesta se situează la un moment care este ulterior datei comunicării. În acest caz
opozabilitatea intervine la această dată/acest termen
3. ÎNREGISTRAREA FISCALĂ
 Reguli aplicabile
 înregistrarea fiscală este un atribut al unui singur organ fiscal: ANAF.
 obligația de înregistrare fiscală revine oricărei persoane (persoană fizică, persoană
juridică, altă entitate fără personalitate juridică) care efectuează acte și fapte juridice care
74
generează drepturi și obligații ce cad sub incidența legii fiscale și care devin astfel subiecte
în raporturile juridice fiscale
 Regula generală de înregistrare: depunerea de către titularul obligaţiei de înregistrare a
unei declarații de înregistrare, la organul fiscal central (A.N.A.F.) și atribuirea, de către
acesta din urmă, a unui cod de identificare fiscală
 excepţii:
- profesioniştii, care depun o cerere de înregistrare la biroul unic din cadrul oficiului
registrului comerțului şi se identifica prin CUI o persoanele fizice, altele decât cele care
desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, care se
înregistrează la depunerea primei declarații de venit şi care se identifică fiscal prin CNP
(ex. pf care realizează venituri din salarii, din cedarea folosinţei bunurilor)
 termen de depunere declaraţie: 30 de zile de la înfiinţare/data începerii activităţii/data
obţinerii primului venit sau dobândirii calităţii de angajator
3. ÎNREGISTRAREA FISCALĂ
 Reguli speciale
 situaţia nerezidentilor care nu-și îndeplinesc obligația de înregistrare fiscală și nu
furnizează plătitorului de venit codul de înregistrare fiscală: acesta din urmă, în scopul
întocmirii declarației privind veniturile supuse impunerii prin reținere la sursă, are
posibilitatea să solicite organului fiscal, în numele nerezidentului, atribuirea codului de
identificare fiscală
- caz particular 1: nerezidenţii care solicită deschiderea unui cont bancar şi care nu deţin
CIF: obligaţia băncii de a solicita NIF/CIF
- caz particular 2: nerezidenţi care au calitatea de fondator, asociat, acţionar,
administrator la societăţi: obligaţia ONRC de a solicita atribuirea NIF
 situația în care organul fiscal constată că o persoană/entitate, deși avea obligația
depunerii declarației de înregistrare fiscală, nu și-a îndeplinit această obligație: în scopul
realizării operațiunilor specifice de administrare, organul fiscal este îndreptăţit să
procedeze la înregistrarea din oficiu a persoanei/entității în cauză
 înregistrarea fiscală se poate efectua și la solicitarea unei autorități care administrează
creanțe fiscale (de exemplu, organele fiscale locale), în scopul realizării de către această
autoritate a operațiunilor specifice de administrare
 Declararea/Înregistrarea sediilor secundare
 sediile secundare sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică, nu sunt subiecte de
drept fiscal și deci nu au nici calitatea de contribuabil. Din acest motiv, aceste
dezmembrăminte nu se înregistrează fiscal, ci doar se declară, cu scop informativ (nu se
atribuie CIF), la organul fiscal central competent, prin depunerea unei declarații speciale
privind sediile secundare, formular diferit de declarația de înregistrare fiscal
 excepţie: sedii secundare cu mai mult de 5 salariați, care au calitatea de
contribuabil/plătitor în sensul art. 17 C. proc. fisc., având și obligația de a se înregistra
75
fiscal („plătitoare de salarii și de venituri asimilate salariilor” conform alin. (7) al art. 32 din
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale)
4. DECLARAREA CONTRIBUABILILOR INACTIVI. CONDIŢII
 Inactivitatea fiscală şi Registrul inactivilor fiscali
 CPF nu definește noțiunea de inactivitate, dar stabilește condițiile în care un
contribuabil poate fi declarat inactiv, precum și procedura de declarare și publicitate a
acestei stări – art. 92
 Codul fiscal (art. 11 alin. 6) prevede consecințele inactivității în ceea ce privește
contribuabilii declarați inactivi, în sensul în care aceștia își păstrează calitatea de
contribuabili și debitori ai obligațiilor fiscale născute din faptele generatoare de impozit ce
le sunt atribuibile, dar le sunt limitate unele dintre drepturile substanțiale prevăzute de
legea fiscală, și anume dreptul de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată
aferente achizițiilor efectuate. De asemenea, în cazul persoanelor înregistrate în scopuri
de TVA, declararea inactivității atrage și anularea acestei înregistrări, cu consecința
imposibilității exercitării dreptului de deducere aferent achizițiilor, așa cum am arătat mai
sus
 prin coroborarea prevederilor art. 92 CPF cu cele ale art. 11 alin. (6) C. fisc. putem defini
inactivitatea ca fiind o sancțiune pe care o suportă contribuabilii care nu-și îndeplinesc
unele obligații prevăzute de legea fiscală, în plus față de celelalte sancțiuni expres
prevăzute pentru unele dintre obligațiile nerespectate.
4. DECLARAREA CONTRIBUABILILOR INACTIVI. CONDIŢII
 Inactivitatea se decide/declară de organul fiscal în una din următoarele condiţii
1. nedepunerea niciuneia dintre declarațiile fiscale prevăzute de lege pe parcursul unui
semestru calendaristic
2. datele de identificare a domiciliului fiscal declarate de contribuabil nu permit
identificarea acestui domiciliu, iar prin această conduită contribuabilul se sustrage de la
controalele efectuate de organul fiscal
3. contribuabilul nu funcționează la domiciliul fiscal declarat, situație constatată, de
regulă, de organele de control fiscal
4. contribuabilul a înregistrat în registrul comerțului mențiunea privind
întreruperea/suspendarea temporară a activități/inactivitatea temporar
5. durata de funcționare a unei societăți este expirată
6. societatea nu mai are organe statutare
7. durata deținerii spațiului cu destinație de sediu social este expirată
- în cazul contribuabililor care nu mai au organe statutare sau durata deținerii spațiului cu
destinația de sediu este expirată, organul fiscal are obligația ca, în prealabil declarării
inactivității, să transmită contribuabililor o notificare în vederea clarificării situației.
Contribuabilii au la dispoziție un termen legal de reglare a situației ce a făcut obiectul
76
notificării. În caz contrar, organul fiscal este în drept ca după împlinirea termenului de 30
de zile să declare inactivitatea contribuabilului în cauză
 declararea inactivității se face prin decizie emisă de organul fiscal, act administrative
fiscal ce poate fi contestat potrivit procedurii prevăzută la Titlul VIII. Declararea
inactivității produce efecte în privinţa contribuabilului declarat inactiv începând cu data
comunicării deciziei de declarare a inactivității
 după declararea inactivității și după reglarea situațiilor care au stat la baza declarării
acesteia, contribuabilul va fi reactivat prin decizie de reactivare emisă de organul fiscal
 Condiţiile reactivării:
– dacă inactivitatea a avut ca temei nedepunerea niciuneia dintre declarațiile fiscal
prevăzute de lege pe parcursul unui semestru calendaristic, reactivarea se face după
depunerea tuturor declarațiilor și achitarea tuturor obligațiilor fiscale;
– dacă inactivitatea a avut ca temei sustragerea de la controalele efectuate de organul
fiscal prin declararea unui domiciliu fiscal neidentificabil sau ca urmare a nefuncționării la
domiciliul fiscal declarat, pe lângă condiția depunerii tuturor declarațiilor și achitarea
tuturor obligațiilor fiscale, contribuabilul mai trebuie să demonstreze, iar organul fiscal să
constate, funcționarea la domiciliul fiscal declarat;
– dacă inactivitatea a avut ca temei situațiile prezentate la pct. 4 - 7, pe lângă condiția
depunerii tuturor declarațiilor și achitarea tuturor obligațiilor fiscale, contribuabilul
trebuie să aibă reglată și situația care a generat declararea inactivității (radierea din
registrul comerțului a inactivității sau prelungirea duratei societății, numirea organelor
statutare constatate lipsă, prelungirea sau declararea unui alt sediu social) și, în plus, să
nu se afle în niciuna dintre situațiile respective
 în scopul administrării situațiilor de inactivitate, legiuitorul a prevăzut evidența separată
a acestora în cadrul Registrului contribuabililor inactivi/reactivați.
– având în vedere că declararea inactivității contribuabililor produce efecte și asupra unor
terțe persoane (beneficiarilor care achiziționează bunuri/servicii de la aceștia - art. 11 alin.
7 C. fisc.), legiuitorul a prevăzut publicitatea registrului pe site-ul A.N.A.F.
– s-a prevăzut și regula opozabilității față de terți a declarării inactivității unui
contribuabil: din ziua următoare datei înscrierii inactivității în registru.
5. STABILIREA CREANŢELOR FISCALE
 Finalitatea stabilirii: întocmirea titlului de creanţă
 declaraţia de impunere
 decizia de impunere
- utilizarea unuia sau altuia dintre cele două procedee (declarație sau decizie) rezultă din
CF
 Reguli speciale
77
 activitățile de stabilire trebuie efectuate și în situația în care legea prevede că un anumit
impozit/taxă este scutit/scutită la plată
 Rezerva verificării ulterioare, corolar al sistemului declarativ
 întocmirea declarației de impunere și depunerea acesteia la organul fiscal nu valorează
acceptarea ei necondiţionată de către fisc, acesta având la dispoziție dreptul legal de a o
supune unei analize proprii cu privire la aplicarea corectă a legii fiscale. Analiza se
efectuează în cadrul unor proceduri de verificare, în primul rând de inspecție fiscală
 Efectele rezervei verificării ulterioare pe perioada cât aceasta subzistă
 contribuabilul poate să constate și să corecteze eventualele erori efectuate cu ocazia
impunerii, prin procedeul declarației rectificative
 fiscul poate efectua el însuşi corectarea impunerii contribuabilului prin procedura
verificării documentare/inspecţie sau poate stabili creanţe fiscale prin procedura
impunerii din oficiu
 decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desființată sau modificată -
art. 94 alin. (2) CPF
 actele de corecţie efectuate oricând până la ridicarea rezervei sunt, de asemenea,
afectate de rezerva verificării ulterioare.
 Ridicarea rezervei verificării ulterioare și efectele acesteia
 prin intervenția fiscului, în cadrul procedurii de inspecţie fiscală. Prin această procedură
fiscul apreciază corectitudinea impunerii efectuate de contribuabil şi validarea sau nu a
impunerii și, prin aceasta, stabilirea definitivă a impozitului. În fapt, prin intervenția sa
fiscul efectuează propria sa impunere, care este și cea definitivă;
- o eventuală modificare ulterioară a impunerii nu mai poate fi realizată decât pe calea
controlului de legalitate a actului de impunere al fiscului, control ce se realizează în
procedura contenciosului administrativ. Modificarea mai este posibilă și în cazul
reverificării unei perioade și a unui impozit care a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale
(art. 128 CPF);
 prin efectul prescripţiei dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale: dacă nu mai
există drept de stabilire, nici drept de verificare nu poate exista
 Concluzie: efectul ridicării rezervei este acela că impunerea și actul subsecvent acesteia
au devenit definitive ca urmare a prescripției sau inspecției, iar niciuna dintre părți nu mai
are dreptul de a le mai modifica
 Redeschiderea rezervei verificării ulterioare
78
 redeschiderea rezervei verificării ulterioare reprezintă repunerea fiscului în dreptul de a
face verificarea unei impuneri efectuate de contribuabil ca urmare a corectării unei
impuneri, în condițiile legii, după ridicarea rezervei verificării ulterioare
 corectarea unei impuneri după ridicarea rezervei verificării este posibilă în condiţiile
expres şi limitative prevăzute la art. 105 alin. (6) CPF
 întinderea dreptului de verificare după redeschiderea rezervei verificării este stabilit de
legiuitor în funcție de cauza care a generat ridicarea rezervei, astfel:
– dacă rezerva s-a ridicat ca urmare a inspecției fiscale, dreptul este limitat la verificarea
elementelor bazei de impozitare corectate,
– dacă rezerva s-a anulat ca urmare a împlinirii prescripției dreptului organului fiscal de a
stabili creanțe fiscale, dreptul de verificare se întinde asupra întregii situații fiscale
aferente perioadei fiscale și impozitului corectat
 Regimul declaraţiei fiscale
 declarația de impunere se întocmește și se depune de contribuabil ori de câte ori în
patrimoniul său se naște o creanță fiscală. În fapt, cauza obligației declarative este
nașterea unei creanțe fiscale, neavând relevanță că:
– a fost plătită obligația fiscală. Documentul de plată, nefiind act de stabilire/titlu de
creanţă, nu poate sta la baza înregistrării în evidenţa fiscală/contabilitate a unei obligații
fiscale
– legea prevede scutirea la plată a obligației fiscale. Scutirea la plată nu are efecte în ceea
ce privește nașterea creanței fiscale. Creanța există ca urmare a existenței faptului
generator ce intră în sfera impunerii, așa cum a prevăzut legea fiscală. Faptul că
legiuitorul, din considerente de politică fiscală, a prevăzut ca anumiți contribuabili să fie
scutiți de plata obligației fiscal corelative unei creanțe fiscale, are ca efect doar în ceea ce
privește dreptul organului fiscal de a pretinde plata, drept care se stinge ca urmare a
scutirii (art. 22 CPF)
– cuantumul creanței fiscale rezultate în urma activităților de asietă și lichidare este
„zero”. Consecinţă: obligaţia declarativă se menţine şi în cazul inactivităţii temporare
– pentru veniturile obținute de nerezidenți în România, convențiile de evitare a dublei
impuneri prevăd că dreptul de impunere aparține celuilalt stat contractant
 obligația declarativă a sediilor secundare plătitoare de impozit pe salarii este trecută
către contribuabilul în structura căruia ele au fost înființate și funcționează
 în cazul contribuabilului aflat în imposibilitate, din motive obiective, să întocmească
declarația (ex. persoanele neștiutoare de carte sau cele cu infirmități care generează
imposibilitatea de a întocmi declarația), s-a prevăzut posibilitatea ca declarația să fie
redactată de organul fiscal sub forma unui proces-verbal, semnat de acesta
79
 dreptul contribuabilului de a-și corecta o declarație depusă pentru care, ulterior,
constată că aceasta conține inexactități și/sau omisiuni în stabilirea creanței fiscale
declarate
 contribuabilul poate oricând, până la ridicarea rezervei verificării ulterioare, să corecteze
o impunere eronată ce a făcut obiectul unei declarații de impunere și să-și corecteze în
mod corespunzător declarația în cauză.
Excepţie:
- corecția se datorează îndeplinirii sau neîndeplinirii unei condiții prevăzute de lege care
impune corectarea bazei de impunere și/sau a impozitului aferent. Corecția nu este deci
determinată de o eroare de impunere, ci urmare faptului că, după anularea rezervei
verificării, au intervenit fapte obiective, constând în îndeplinirea sau neîndeplinirea unor
condiții, pentru care, potrivit legii, modificarea impunerii este obligatorie
- corecția se datorează punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care au fost
dispuse măsuri care implică și modificări de impuneri aferente unor creanțe fiscale și
perioade pentru care s-a anulat rezerva verificării ulterioare
 în cazul declarațiilor informative, corectarea poate fi făcută oricând, indiferent de
perioada la care se referă
 corectarea declarației este un drept al contribuabilului, pe care acesta și-l exercită
atunci când erorile sunt identificate de el însuși. Excepție: situația expres prevăzută la alin.
(8) al art. 22 CF, când corectarea declarației este o obligație a contribuabilului. Ca urmare,
organul fiscal nu poate obliga contribuabilu să depună o declarație rectificativă atunci
când constată existența unor erori de declarare. Organul fiscal, exercitarea artibuţiilor
sale, trebuie să corecteze eroarea prin emiterea, în urma inspecției fiscale, a unei decizii
 corectarea presupune
– depunerea unei declaraţii rectificative
– în cazul TVA, se aplică regulule din CF (pe rândurile de regularizare din decont)
 Stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale
 art. 107 CPF promovează un principiu general, conform căruia lipsa declarației de
impunere justifică impunerea din oficiu. Principiul se aplică în toate cazurile în care,
potrivit legii, contribuabilul, deși obligat să depună o declarație de impunere, nu-și
îndeplinește această obligație
 impunerea din oficiu nu poate interveni deci decât după transmiterea către
contribuabilul care nu s-a conformat obligației declarative a unei notificări având ca obiect
semnalizarea acestei situații și a consecințelor sale, acordând contribuabilului un termen
de 15 zile pentru regularizarea situației
80
 contribuabilul are dreptul de a depune totuşi declaraţia fiscală, având la dispoziţie un
termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei de impunere din oficiu, sub sancțiunea
decăderii din acest drept. Depunerea declarației atrage anularea de către organul fiscal a
deciziei de impunere din oficiu
 Stabilirea bazei de impozitare prin estimare
 sancțiune a contribuabilului care nu și-a îndeplinit obligația de a proba declarația sa
 organul fiscal își exercită dreptul de a stabili prin estimare creanța fiscală atunci când
situaţia de fapt fiscală nu pote fi determinată întrucât:
- nu există evidența contabilă (lipsește mijlocul de probă de bază);
– aceasta nu este pusă la dispoziția organului fiscal (refuz de colaborare);
– evidența contabilă nu mai are forță probantă datorită faptului că este incorectă și/sau
incompletă, înțelegând prin aceasta că este afectată de grave neregularități. În acest din
urmă caz, organul fiscal trebuie să respingă contabilitatea (să nu o ia în considerare),
motivând în drept și în fapt, de o manieră clară, neregularitățile care o fac necredibilă
 Prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale
 prescripția stabilirii creanței fiscale reprezintă stingerea dreptului organului fiscal de a
stabili creanțe fiscale ca urmare a neexercitării acestui drept în termenul legal
 termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale este de 5
ani. Legiuitorul a reglementat și un termen special de 10 ani, aplicabil în situațiile în care
creanțele rezultă din fapte prevăzute de legea penală
 legiuitorul a adoptat ca moment de referință pentru începerea cursului prescripției
stabilirii creanței fiscale data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează
obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel
 o dispoziție specială se regăseşte în CF, în cazul contribuabililor care datorează impozit
pe profit și care au perioada fiscală diferită de anul calendaristic. În acest caz, prescripția
începe să curgă de la data de 1 a lunii următoare celei în care se împlinesc 6 luni de la
încheierea anului fiscal pentru care se datorează impozitul (art. 16 alin. 7 CF)
 Întreruperea termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale
 întreruperea prescripției extinctive este acea modificare a cursului prescripției care
constă în ștergerea prescripției începute înainte de ivirea unei cauze întreruptive și
începerea unei noi prescripții extinctive
 Suspendarea termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale
 reprezintă tot o modificare a cursului acesteia, dar care constă în oprirea de drept a
curgerii termenului de prescripție pe timpul cât durează situațiile care au generat
81
suspendarea și care, de regulă, sunt situații care pun organul fiscal în imposibilitate de a
acționa în scopul valorificării dreptului de creanță fiscală
 cauzele de întrerupere/suspendare a prescripției extinctive sunt limitative – art. 111 CPF
6. COLECTAREA CREANŢELOR FISCALE
 SCADENŢA CREANŢELOR FISCALE - semnifică termenul de plată al creanței fiscale
prevăzut de CF sau alte legi care instituie creanțe fiscale și reprezintă, în principiu,
termenul de plată al creanțelor fiscale stabilite sau care ar fi trebuit să fie stabilite prin
declarația de impunere sau în baza unei declarații de impunere;
 TERMEN DE PLATĂ, ALTUL DECÂT TERMENUL DE SCADENŢĂ – este un termen aplicabil
creanțelor fiscale a căror scadență prevăzută de CF sau alte legi care le reglementează s-a
împlinit, dar care nu au fost stabilite în perioada legală de impunere și, pe cale de
consecință, nici plătite la scadență, fiind identificate ca nedeclarate ulterior şi stabilite prin
acte de impunere, sens în care legiuitorul a acordat debitorului un nou termen pentru
conformare voluntară. Sunt vizate:
– obligaţii din decizii de impunere, pentru diferenţe de obligaţii fiscale principale
– obligaţii din decizii de impunere din oficiu ;
– obligaţii din decizii de atragere a răspunderii solidare;
– obligaţii din decizii de eșalonare la plată;
– obligaţii din declaraţii rectificative
 pentru primele trei situaţii, precum şi în cazul deciziilor de stabilire a creanţelor fiscale
accesorii, termenul de plată este stabilit în funcție de data comunicării legale a deciziei,
astfel:
– dacă decizia a fost comunicată în intervalul 1 – 15 din lună, termenul de plată este data
de 5 a lunii următoare;
– dacă decizia a fost comunicată în intervalul 16 – sfârșitul lunii, termenul de plată este
data de 20 a lunii următoare.
 pentru diferențele de obligații fiscale individualizate prin declarații rectificative,
termenul de plată este chiar data depunerii declarației rectificative
 pentrue obligaţiile fiscale eşalonate la plată, organul fiscal stabilieşte alte termene de
plată a acestora prin decizia de eşalonare
 STINGEREA OBLIGAŢIILOR FISCALE PRIN PLATĂ
 reprezintă una dintre modalitățile de stingere a obligațiilor fiscale al cărei conținut
constă în executarea de bunăvoie a obligației, prin remiterea unei sume de bani
82
 Plata se efectuează de debitor sau de alte persoane obligate alături de acesta, cum ar fi
debitorul garant (art. 24 CPF) sau debitorul obligat solidar în conformitate cu prevederile
art. 25 și art. 26 CPF. În aceeași măsură însă, ca și în dreptul comun, plata poate fi făcută și
de către alte persoane neinteresate, în numele debitorului
 În scopul efectuării plății, debitorii fiscali sau alte persoane care efectuează plăți
reprezentând obligații fiscale, utilizează conturi bugetare, după cum urmează:
– cont bugetar unic pentru plata obligațiilor fiscale incluse în nomenclatorul aprobat în
acest sens prin legislația secundară emisă în temeiul art. 163 alin. (2) CPF
– conturi bugetare dedicate fiecărui tip de obligație fiscală, în celelalte cazuri.
 În cazul obligațiilor fiscale care se plătesc în contul bugetar unic, dat fiind că în
nomenclatorul aprobat în acest sens pot fi obligații fiscale datorate mai multor bugete,
sau prevăzut reguli de alocare a plății pe tipuri de creanțe, în doi pași, reguli care prezintă
relevanță pentru situația în care suma plătită nu este suficientă pentru a stinge totalul
obligațiilor care ar fi trebuit plătite în contul unic
- pasul 1: distribuirea pe fiecare buget/fond. În cazul în care suma plătită nu acoperă toate
obligațiile datorate, suma plătită se alocă proporțional cu obligațiile datorate
- pasul 2: distribuirea, în cadrul bugetului, pe tipuri de creanțe. În cazul în care suma
plătită nu acoperă toate obligațiile datorate bugetului în cauză, suma plătită se alocă mai
întâi pentru obligațiile fiscale cu reținere la sursă, apoi pentru celelalte obligații, în mod
proporțional, și apoi pentru obligațiile fiscale accesorii. În situația în care, în cadrul uneia
dintre cele două categorii de obligații (cu reținere la sursă sau celelalte) plata nu acoperă
obligațiile fiscale aferente categoriei, la distribuire se va ține cont, de asemenea, de regula
proporţionalității
 Regulile de distribuire se completează, după caz, și cu cele referitoare la ordinea de
stingere, regulă care privește însă fiecare tip de creanță
 în cadrul unui tip de obligație fiscală (de exemplu, impozit pe profit) este posibil ca
debitorul să datoreze obligații fiscale aferente mai multor perioade fiscale, întrucât unele
nu au fost achitate la scadență.
 plata distribuită pe un tip de obligație sau plata efectuată pentru un tip de obligație
indicată de debitor se impută în următoarea ordinea:
– mai întâi toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii acestora;
– apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii acestora;
– obligații cu scadențe viitoare, la solicitarea debitorului.
 În ceea ce privește vechimea, aceasta se stabilește în funcție de următoarele criterii:
– pentru obligațiile fiscale principale, în funcție de scadența
83
– pentru obligațiile fiscale principale suplimentare individualizate în:decizii de impunere,
în funcţie de data comunicării (legale) a deciziei, iar nu termenul de plată al acesteia;
– pentru obligaţii din declarații rectificative, în funcţie de data depunerii declarației;
– pentru obligațiile fiscale accesorii, în funcție de data comunicării (legale) a deciziei, iar
nu termenul de plată al acesteia;
– pentru titluri transmise spre executare organului fiscal (de exemplu, procese-verbale de
contravenție devenite executorii în condițiile legii), data înregistrării la organul fiscal.
 Sunt şi excepții de la regulile de imputație a plății, în sensul în care există posibilitatea
debitorului să opteze pentru o anume imputație a plății, și anume:
- în cazul obligațiilor fiscale stabilite prin decizie emisă de organele de inspecție fiscală, în
scopul accesării beneficiului suportării unei penalității de nedeclarare reduse
- în cazul amenzilor., în scopul accesării beneficiului plății sumei reprezentând jumătate
din minimul amenzii
 STINGEREA OBLIGAŢIILOR FISCALE PRIN COMPENSARE
 prin compensare se sting creanțele statului sau UAT-urilor reprezentând impozite, taxe,
contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului
reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la
concurența celei mai mici sume, în următoarele condiţii:
- ambele părți deţin reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor,
- respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică
- creanţele să fie deopotrivă certe , lichide şi exigibile. În ceea ce privește noțiunea de
exigibilitate, aceasta este abordată la alin. (4) al art. 167 CPF într-o manieră exhaustivă, în
considerarea particularităților referitoare la întocmirea titlului de creanță fiscală
 „alte sume datorate bugetului general consolidat” = orice sumă care se face venit la
oricare dintre bugetele ce alcătuiesc bugetul general consolidat, inclusiv cele care provin
din raporturi juridice contractuale (civile), cum ar fi chirii sau dividende cuvenite statului
sau unităților administrativ-teritoriale ca urmare a participării acestora la capitalul
societăților comerciale.
 “sume de plată de la buget” = obligația statului de a plăti către diverse persoane sume
de bani reprezentând despăgubiri, cheltuieli judiciare și extrajudiciare, daune sau alte
asemenea sume și care au fost stabilite ca fiind datorate pe baza hotărârilor definitive ale
instanțelor
 Se compensează cu prioritate a obligațiile fiscale datorate sau care urmează a se plăti
din același buget, iar în cazul în care, în urma acestei compensări, mai rămân creanțe
84
nestinse, cu suma rămasă se vor compensa obligațiile datorate celorlalte bugete, cu
aplicarea principiul proporționalității
 odată îndeplinite condițiile prealabile referitoare la reciprocitate și competență de
administrare, compensarea operează ope legis (de drept/în puterea legii) la data la care
creanțele reciproce sunt deopotrivă certe, lichide și exigibile, actul de compensare emis
de organul fiscal, indiferent de denumire (de exemplu, decizie de compensare), fiind un
act ce are ca obiect constatarea compensării
 RESTITUIRI DE SUME
 ori de câte ori contribuabiul a efectuat o plată fără a fi datorată are deptul de a i se
restitui suma astfel plătită
 restituirea implică obligatoriu depunerea unei cereri. Prin excepţie, se restituie din
oficiu:
– diferențe le de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat
de persoanele fizice, care se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data
comunicării deciziei de impunere (pentru situaţiile anterioare OUG nr. 18/2018 ref
introducerea sistemului de autoimpunere);
– sumele încasate prin poprire, în plus față de creanțele fiscale pentru care s-a înființat
poprirea, care se restituie în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării
 în cazul în care contribuabilul înregistrează obligații restante, restituirea/rambursarea se
efectuează numai după efectuarea compensării
 titularul dreptului la restituire este debitorul fiscal, inclusiv în cazul în care plata datoriei
s-a făcut de o terță persoană neinteresată
 OBLIGAŢII FISCALE ACCESORII
 ori de câte ori contribuabilul titular al unei obligații fiscale, omite să stingă la scadență o
obligație fiscală principală, el datorează:
– dobânzi, cu titlu de acoperire/reparare a pierderii suferite de creditor;
– penalități de întârziere, cu titlu de sancțiune pentru neplata la scadență a datoriei
 excepțiile de la regula privind perceperea de dobânzi și penalități de întârziere:
– amenzi de orice fel;
– obligații fiscale accesorii;
– cheltuieli de executare silită;
– cheltuieli judiciare;
– sume confiscate;
85
– sume reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu au fost
găsite la locul faptei.
 Dobânzile şi penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere,
începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei
datorate, inclusiv
 Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere iar cel al penalității de
întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere
 Penalitatea de întârziere nu se aplică pentru obligațiile fiscale principale pentru care se
datorează penalitate de nedeclarare
 Penalitatea de nedeclarare este o sancțiune care vizează obligațiile fiscale principale pe
care un contribuabil nu le-a declarat organului fiscal central prin declarația sa de
impunere și, pe cale de consecință, nici nu le-a plătit, iar acestea au fost ulterior
identificate și stabilite de organul fiscal într-o decizie de impunere
 Penalitatea de nedeclarare se aplică doar creanțelor fiscale născute după data de 1
ianuarie 2016
 penalitatea de nedeclarare se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua
imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate,
inclusiv. Nivelul este de 0,08% pentru fiecare zi de întârziere
 contribuabilii sancționați cu penalitatea de nedeclarare beneficiază de reducerea
acesteia cu 75% dacă obligația fiscală principală susceptibilă de aplicarea penalității în
cauză este fie stinsă prin plată sau compensare, până la termenul de plată al obligaţiei ce
face obiectul deciziei de impunere, fie eșalonată la plată. Cu alte cuvinte, acești
contribuabili vor plăti o penalitate de nedeclarare redusă de 0,02% pe zi de întârziere
 aplicarea penalității de nedeclarare nu exclude aplicarea, pentru obligațiile fiscal
principale stabilite suplimentar de organul fiscal, a dobânzii, dar exclude aplicarea pentru
aceleași obligații fiscale principale a penalității de întârziere
 aplicarea penalității de nedeclarare exclude aplicarea sancțiunii contravenționale a
nedepunerii declarației
 Majorările de întârziere sunt creanțe fiscale accesorii percepute pentru neachitarea la
scadență a obligațiilor fiscale datorate bugetelor UAT-urilor, care incorporează atât
componenta recuperatorie a dobânzii fiscale, cât și componenta sancționatorie a
penalității de întârziere, aceste din urmă accesorii nefiind aplicabile în acest caz
 nivelul majorării este de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună.
 STINGEREA CREANŢELOR FISCALE PRIN EXECUTARE SILITĂ
86
 sunt supuse executării silite bunurile proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii,
în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare, cu excepţia
cazului în care din cauza situaţiei patrimoniale a debitorului limita nu poate fi respectată
 executarea silită începe prin comunicarea somaţiei, aceasta fiind primul act de
executare silită
 somația este un act procedural care trebuie îndeplinit în mod obligatoriu de către
organul de executare fiscală, acesta neavând posibilitatea să continue executarea silită
decât după împlinirea unui termen de 15 zile de la comunicarea somației
 somația este un act procedural reglementat în interesul debitorului, pentru a-i acorda
acestuia un răgaz, de 15 zile de la comunicarea actului, în vederea îndeplinirii obligației de
plată. În această perioadă, organul fiscal este obligat să se abțină de la efectuarea vreunui
act de continuare a executării silite
 o altă obligație ce revine organului de executare fiscală, conexă celei privind
comunicarea somației, este aceea de comunicare, odată cu somația, și a unui exemplar al
titlului executoriu
 în perioada de 15 zile de la comunicarea somaţiei debitorul poate notifica organul fiscal
intenția sa de mediere, care constă în:
– clarificarea situației obligațiilor, înscrise în somaţie
– identificarea de soluții în vederea evitării măsurilor de executare silită, de regulă
acordarea unor înlesniri la plată;
 notificarea are ca efect neînceperea executării silite
 debitorul beneficiază de un termen de 15 zile de la data finalizării medierii pentru a
stinge obligațiile fiscale sau pentru a solicita înlesnirea la plată. În caz contrar, la împlinirea
termenului, organul fiscal este îndreptățit să continue procedura executării silite.
 EXECUTAREA SILITĂ PRIN POPRIRE
 bunurile ce pot forma obiectul popririi sunt:
– sume de bani reprezentând venituri ale debitorului fiscal, pe care un terț le datorează
acestuia sau pe care le va datora în viitor;
– sume de bani reprezentând disponibilități bănești ale debitorului fiscal, deținute de un
terț sau pe care acesta le va deține în viitor;
– titluri de valoare (obligațiuni, acțiuni și alte asemenea titluri) ale debitorului fiscal,
deținute de un terț sau pe care acesta le va deține în viitor;
– alte bunuri mobile necorporale ale debitorului fiscal, deținute de un terț sau pe care
acesta le va deține în viitor.
 bunurile care nu pot forma obiectul popririi sunt:
87
– sume reprezentând credite nerambursabile;
– sume reprezentând finanțări primite de la instituții sau organizații naționale ori
internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte.
 regulile de înființare a popririi constau în:
– respectarea unei perioade prealabile de 15 zile de la comunicarea somației. Cu alte
cuvinte, poprirea nu se poate înființa dacă în prealabil nu s-a îndeplinit procedura
comunicării somației și nu au trecut 15 zile de la comunicarea acestui din urmă act;
– transmiterea unei adrese de înființare a popririi către terțul poprit;
– înștiințarea debitorului cu privire la înființarea popririi. Înștiințarea presupune, pe lângă
comunicarea unei adrese prin care debitorul este informat cu privire la înființarea popririi,
și anexarea la aceasta a unei copii a adresei de înființare a popririi comunicată terțului
poprit, precum și a unei copii a titlului executoriu;
 poprirea se consideră înființată la data și ora primirii adresei de înființare a popririi de
către terțul poprit, prin înregistrarea datei și orei primirii
 înființarea popririi are ca efect nașterea următoarelor obligații în sarcina terțului poprit
– să vireze suma indisponibilizată în contul indicat de organul fiscal, în 3 zile lucrătoare de
la data înfiinţării popriri sau de la data exigibilității creanței. În cazul în care obiectul
popririi îl constituie disponibilitățile existente în conturile bancare, virarea trebuie
efectuată în termen de 3 zile lucrătoare de la data indisponibilizării (de la data şi ora
primirii adresei de înfiinţare a popririi)
– să indisponibilizeze/blocheze/să ia măsuri de conservare a bunurilor ce fac obiectul
popririi și să înștiințeze organul fiscal despre acest lucru
– în cazul popririi asigurătorii, virarea se efectuează într-un cont de garanții, depunerea
având valoarea unei garanții. Regula nu se aplică atunci când obiectul popririi îl constituie
disponibilitățile existente în conturile bancare. În acest caz, sumele rămân
indisponibilizate/blocate în contul bancar poprit;
– să înștiințeze, în termen de 5 zile de la primirea adresei de înființare a popririi, că la data
comunicării acestei adrese, nu există raporturi juridice cu debitorul fiscului, nu datorează
și nici nu va datora în viitor acestuia sume de bani,
– să înștiințeze organul fiscal despre eventuale popriri înființate de alți creditori;
– să procedeze la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferință, prevăzută de CPF în
cazul în care sumele ce fac obiectul popririi fiscale sunt poprite și de alți creditori.
 EXECUTAREA SILITĂ MOBILIARĂ ŞI IMOBILIARĂ
88
 are ca obiect realizarea creanței fiscale prin sechestrarea și valorificarea bunurilor
proprietate a debitorului fiscal, indiferent dacă acestea se găsesc în posesia sa sau a unui
terț
 este precedată de comunicarea somației și poate fi efectuată numai după împlinirea
unui termen de 15 zile de la comunicarea acestui act. Excepție face situația în care există
un pericol evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor, caz
în care executarea silită/sechestrul se va efectua/aplica odată cu comunicarea somației
 dacă debitorul nu achită obligațiile fiscale incluse în titlul executoriu pentru care s-a
pornit executarea silită în 15 zile de la comunicarea somației, organul fiscal efectuează
identificarea și sechestrarea bunurilor urmăribile. În acest scop, organul fiscal va întocmi
un proces-verbal de sechestru
 posibilitatea înlocuirii sechestrului asupra unui bun cu sechestrul asupra altui bun în
următoarele condiții cumulative:
– bunul oferit spre a fi sechestrat nu este grevat de sarcini;
– valoarea sa este similară valorii bunului care se dorește a fi scos de sub sechestru, astfel
încât să se respecte limita maximă prevăzută pentru executarea silită de 150% din
valoarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Astfel, dacă valoarea
sechestrului inițial era de 170%, iar ca urmare a înlocuirii sechestrului valoarea sa este de
160%, condiția este îndeplinită.
 din considerente de eficiență a procedurii, organul fiscal poate să nu efectueze
sechestrul bunurilor în următoarele situații prevăzute expres și limitativ :
– organul fiscal apreciază că prin valorificarea bunurilor nu se acoperă decât cel mult
cheltuielile de executare;
– valoarea bunurilor este sub 1% din valoarea obligațiilor fiscale. Regula se aplică doar în
cazul în care valoarea obligațiilor fiscale este peste 500.000 de lei
 SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE
 survine atunci când, ulterior începerii executării silite, au intervenit cauze care impun ca
executarea să fie oprită temporar până la soluționarea lor. După momentul la care cauza
de suspendare nu mai subzistă, executarea începută va putea continua
 Cauzele de suspendare a executării silite sunt prevăzute expres și limitativ de lege,
astfel:
- este dispusă de instanță
- este dispusă printr-o hotărâre a Guvernului, cu titlu excepțional, pe o perioadă de cel
mult 6 luni, o singură dată pentru un debitor, cu respectarea regulilor în materie de ajutor
de stat
89
- suspendarea măsurii popririi, dispusă de organul de executare fiscală, la cererea
debitorului pentru cazurile în care executarea prin poprire generează imposibilitatea
continuării activității cu consecințe sociale deosebite. Suspendarea se acordă pe o
perioadă de 6 luni, o singură dată într-o perioadă de 2 ani calendaristici şi cu oferirea unor
garanţii
- la data comunicării aprobării unei înlesniri la plată
- la data aprobării cererii debitorului având ca obiect plata integrală a obligațiilor fiscale
din veniturile bunului urmărit sau din alte venituri pe timp de cel mult 6 luni
- la data depunerii unei cereri de restituire/rambursare, dacă cuantumul sumei ce face
obiectul cererii este egală sau mai mare decât creanța pentru care s-a început executarea
- la data depunerii unei notificări cu privire la intenția de depunere a unei scrisori de
garanție/poliță de asigurare de garanție în scopul suspendării executării silite a creanţelor
fiscale stabilite prin decizie emisă de organul fiscal
- la data depunerii unei garanții conform CPF, pentru creanțele fiscale stabilite prin decizii
de impunere contestate
- la data depunerii unei scrisori de garanție/poliță de asigurare de garanție pentru
creanţele stabilite prin acte administrative fiscale contestate, inclusiv pe timpul
soluționării acțiunii în contencios administrativ
 Suspendarea executării silite produce următoarele efecte:
– actele de executare efectuate anterior suspendării rămân în ființă. Practic, executarea se
oprește la ultimul act de executare efectuat înainte de intervenția cauzei de suspendare;
– după data la care a intervenit suspendarea organul fiscal nu mai este în drept să
continue executarea și să efectueze alte acte de executare;
– în cazul în care suspendarea a intervenit urmare depunerii unei scrisori de garanţie
bancară/poliţă de asigurare de garantare, eventualele măsuri de executare silită aplicate
asupra bunurilor și veniturilor debitorului, aplicate în scopul realizării creanței
individualizate în decizia de impunere contestată, se ridică (menținerea popririlor și/sau
sechestrelor asupra bunurilor debitorului ar însemna o supragarantare)
– în cazul în care suspendarea vizează măsura popririi, aceasta are ca efect menținerea
indisponibilizării asupra sumelor existente în conturile bancare la momentul comunicării
către bancă a actului care constată suspendarea. În schimb, încetează indisponibilizarea
încasărilor viitoare, iar în cazul terților popriți, atât a sumelor prezente, cât și a celor
viitoare. Încetarea indisponibilizării operează până la data comunicării unei adrese de
continuare a măsurii executării silite prin poprire.
90
– pentru ultimile două cazuri de suspendare, pe toată perioada suspendării executării
silite, creanțele fiscale ce fac obiectul suspendării nu se sting, cu excepția situației în care
debitorul optează pentru stingerea acestora
 ALTE MIJLOACE DE STINGERE A CREANŢELOR FISCALE
 Darea în plată: în schimbul valorii pecuniare a datoriei fiscale, debitorul poate oferi
organului fiscal o altă prestație, de data aceasta în natură, sub forma unui bun imobil
reprezentând teren și/sau construcții, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de
către organul fiscal competent. Totuşi, bunurile imobile oferite în vederea stingerii prin
dare în plată trebuie să nu fie supuse executării silite și să nu fie grevate de alte sarcini în
favoarea altor creditori
 conversia în acțiuni ale obligațiilor fiscale ale debitorului sau, altfel spus, a conversiei
obligațiilor fiscale în capital social
 cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței
 anularea creanțelor fiscale și a obligațiilor fiscale corelative acestora în următoarele
cazuri:
– cheltuielile de executare, inclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari
decât creanțele fiscale supuse executării silite.
– obligațiile fiscale ale debitorilor declarați insolvabili, care într-o perioadă de 5 ani de la
data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate nu au dobândit bunuri sau venituri
urmăribile;
– debitorul persoană fizică este dispărut sau decedat;
– debitorul persoană juridică este radiat din registrele în care a fost înregistrat, dacă
pentru obligațiile fiscale ale acestuia nu s-a atras răspunderea altor persoane;
– obligațiile fiscale ale debitorilor persoane fizice care desfășoară activități economice în
mod independent sau profesii libere, precum și asocieri și alte entități fără personalitate
juridică, atunci când aceștia s-au radiat;
– obligațiile fiscale restante, aflate în sold la 31 decembrie, al căror cuantum total este mai
mic de:
• 40 de lei, în cazul celor administrate de organul fiscal central;
• plafonul stabilit prin hotărâre a autorității deliberative, care nu poate fi mai mare de 40
lei în cazul celor administrate de organul fiscal local;
– obligațiile fiscale neadmise la masa credală, cu condiția ca debitorul să nu fi fost
condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea
pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii
răspunderii acestuia. Anularea se efectuează după închiderea procedurii insolvenței;
91
– obligațiile debitorilor pentru care a fost aprobat de către judecătorul sindic un plan de
reorganizare atunci când creanțele fiscale nu sunt acceptate în totalitate în planul de
reorganizare confirmat de judecătorul sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze
planului de reorganizare aprobat. Anularea se efectuează după închiderea procedurii
reorganizării judiciare
 INSOLVABILITATEA FISCALĂ
 În general, insolvabilitatea reprezintă o stare de dezechilibru al patrimoniului
debitorului, în sensul că valoarea elementelor pasive este mai mare decât valoarea
elementelor active, cu consecința că debitorul este în imposibilitate de a-și achita
obligațiile față de creditori, atât din lipsa lichidităților, cât și a altor bunuri din care
creditorii să fie îndestulați, de regulă, prin urmărirea acestor bunuri
 Insolvabilitatea se deosebește astfel de insolvență, aceasta din urmă fiind, de asemenea,
o stare de dezechilibru patrimonial, dar care se concretizează în insuficiența fondurilor
bănești necesare pentru plata datoriilor exigibile.
 Insolvabilitatea fiscală, astfel cum aceasta este definită de CPF reprezintă acea stare a
patrimoniului debitorului fiscal concretizată:
– fie în faptul că veniturile și/sau bunurile urmăribile ale acestuia au o valoare mai mica
decât obligațiile fiscale de plată,
– fie în faptul că nu au venituri ori bunuri urmăribile.
 Prin debitori care nu au venituri sau bunuri urmăribile se înțelege inclusiv situațiile în
care:
– valoarea bunurilor deținute în proprietate acoperă cel mult cheltuielile estimate de
executare;
– valoarea bunurilor și veniturilor este mai mică de 1% din valoarea obligațiilor de plată, în
cazul în care valoarea obligațiilor de plată este peste 500.000 de lei
 C. proc. fisc. reglementează și o procedură specială pentru constatarea și declararea
insolvabilității fiscale, constând în emiterea unui proces-verbal de insolvabilitate care se
comunică debitorului.
 Debitorii declarați insolvabili prin procesul-verbal de insolvabilitate și care se încadrează
în categoria celor care nu au venituri sau bunuri urmăribile se supun unui regim special al
insolvabilității, care include următoarele reguli:
– scoaterea din evidența fiscală concomitent cu trecerea într-o evidență specială;
– întreruperea executării silite;
– obligația organului fiscal de a efectua, cel puțin odată pe an, o investigație a situației
patrimoniale a debitorului;
92
– în cazul care se constată venituri sau bunuri urmăribile, organul fiscal trece obligațiile
debitorului în evidența curentă și continuă executarea silită;
– în cazul în care nu se constată venituri sau bunuri urmăribile până la împlinirea
termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a efectua executarea silită (5 ani
începând cu data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate, obligațiile se anulează)
7. SOLUŢIONAREA CONTESTAŢIILOR ÎMPOTRIVA AAF
 Condiţii de admisibilitate a contestaţiei
 obiectul contestației să fie un act administrativ fiscal - titlu de creanță sau alt act
administrativ fiscal nu intră în obiectul contestației refuzul nejustificat al organului fiscal
de a emite un act administrativ fiscal și nici nesoluționarea în termen, de către organul
fiscal, a unei solicitări. Ca urmare, cel lezat în drepturile sale prin conduite precum cele
menționate anterior, se poate adresa instanței de contencios administrativ în temeiul
Legii nr. 554/2004
 titularul contestației să dovedească că prin AAF contestat a fost lezat în drepturile sale
 Termenul de depunere a contestaţiei
 termen general: 45 zile de la comunicarea AAF, sub sancţiunea decăderii
 termen special de 3 luni, ca sancțiune a neîndeplinirii obligației de informare a
destinatarului actului administrativ fiscal cu privire la posibilitatea de a formula o
contestație, organul fiscal la care se depune şi termenul în care trebuie depusă contestația
 Atribuţiile/obligaţiile organului de soluţionare a contestaţiei
 verifică motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii AAF
 analiza contestației în raport cu susținerile părților, cu dispozițiile legale invocate de
acestea și cu documentele existente la dosarul cauzei
 soluționarea contestației în limitele sesizării
 posibilitatea de a solicita puncte de vedere de la direcţiile din MFP/ANAF/alte instituţii
 posibilitatea de a solicita efectuarea de constatări la faţa locului
 analiza și soluționarea, înainte de fondul cauzei, a excepțiilor de procedură sau de fond,
iar în cazul în care le găsește întemeiate, să dispună soluția anulării AAF, fără a mai intra
pe fond
 organul de soluționare a contestației nu poate crea contestatorului o situație mai grea
decât cea rezultată din actul atacat
 Drepturile contestatorului în procedura soluţionării contestaţiilor
 dreptul de a depune probe noi în susținerea contestației
93
 dreptul contestatorului de a solicita susținerea orală a contestației în fața organului de
soluționare. Cererea trebuie depusă, sub sancțiunea decăderii, în termen de 30 de zile de
la data înregistrării contestației. Ca urmare a cererii, organul fiscal stabilește și comunică
solicitantului, termenul la care acesta trebuie să se prezinte în vederea susținerii orale a
contestației
 Termenul de soluţionare a contestaţiei
 legiuitorul nu a stabilit un termen special de soluționare a contestațiilor; el a precizat
expres, printr-o normă de trimitere, că acest termen este cel de 45 de zile reglementat la
art. 77 CPF, valabil pentru orice cerere adresată organului fiscal
 în conformitate cu principiul rezonabilității în derularea unei proceduri, precum și cu
principiul celerității reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituția României, legiuitorul a
reglementat dreptul contribuabililor de a se adresa instanței de contencios administrative
în situația în care contestația nu a fost soluționată de organul competent în termen de 6
luni de la data depunerii. La calculul termenului de 6 luni nu se iau în considerare
perioadele prevăzute la art. 77 alin. (2) și nici cele în care procedura de soluționare a
contestației este suspendată
 Depunerea acțiunii în instanță, are ca efect încetarea procedurii de soluționare a
contestației începând cu data la care organul fiscal a luat la cunoștință de acțiune
 Soluţii asupra contestaţiei
 organul de soluționare a contestației poate emite următoarele soluții:
– admiterea în totalitate a contestației, caz în care se decide anularea actului;
– respingerea contestației, cu consecinţa menținerii actului;
– admiterea în parte a contestației, caz în care se decide anularea doar a unei părți din
act;
– constatarea nulității actului;
– desființarea actului, în totalitate sau în parte, în situația în care, în baza documentelor
existente la dosar și a demersurilor întreprinse la organul fiscal emitent, organul de
soluționare nu poate stabili situația de fapt fiscală.
 Suspendarea executării actului administrativ
 introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea
actului administrativ fiscal
 Suspendarea executării actului administrativ este posibilă în conformitate cu Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, în baza unei cereri depuse la instanța de
contencios administrativ competentă, cu condiția specială aplicabilă actelor
administrative fiscale, respectiv a depunerii unei cauțiuni
94
 potrivit Legii nr. 554/2004, exercitarea dreptului de a solicita instanței suspendarea
executării actului administrativ fiscal este supusă următoarelor condiții:
- condiția prealabilă procedurală a depunerii contestației;
- condiția (de fond) a existenței cazului bine justificat;
- condiția (de fond) a necesității prevenirii unei pagube iminente
8. STABILIREA PREŢULUI DE PIAŢĂ ÎNTRE ENTITĂŢILE AFILIATE
 Noţiunea de entiăţi afiliate: a se vedea art. 7 pct. 26 CF
 Principiul valorii de piaţă al tranzacţiilor dintre entităţile afiliate: art. 11 alin. (4) CF
 Noţiunea de preţ de piată: a se vedea art. 7 pct. 32 CF
 Principul valorii de piaţă (arm’s length principle) se bazeaza pe comparaţia dintre
preţurile agreate în orice tranzacţie comercială sau financiară între părţi afiliate şi
preţurile care ar fi fost stabilite între părţi neafiliate în condiţiile unor tranzacţii comerciale
sau financiare similare, în circumstanţe comparabile.
 Dacă există o diferenţă, autorităţile fiscale pot ajusta baza impozabilă a părţilor afiliate
implicate în tranzacţii.
 Metode folosite (conform Liniilor directoare privind preţurile de transfer emise de
OECD)
 metoda comparării preţurilor;
 metoda cost plus;
 metoda preţului de revânzare;
 metoda marjei nete;
 metoda împărţirii profitului;
 orice altă metodă recunoscută în Liniile directoare privind preţurile de transfer emise de
OECD.
 Aspecte procedurale
 în vederea verificării in concreto a respectării preţului de piaţă între entităţi afiliate şi în
aplicarea art. 11 din Codul fiscal, la art. 108 alin. (2) CPF a fost instituită obligaţia
contribuabililor care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate
- de a întocmi dosarul prețurilor de transfer
- de a prezenta dosarul la solicitarea organului fiscal
 cuantumul tranzacțiilor pentru care contribuabilul are obligația întocmirii dosarului
prețurilor de transfer, termenele pentru întocmirea acestuia, conținutul dosarului
95
prețurilor de transfer, precum și condițiile în care se solicită acesta sunt aprobate prin
OPANAF nr. 442/2016
 Categorii de contribuabili obligaţi la întocmirea dosarului
- contribuabilii mari, dacă efectuează tranzacţii cu persoane afiliate ce depaşesc pragul de
(sume mai mari sau egale): 200.000 EUR – dobânzi încasate/plătite pentru servicii
financiare; 250.000 EUR – servicii prestate/primite către/de la părţi afiliate; 350.000 EUR –
achiziţii/vânzări de active corporale/necorporale (valoare totală anuală, calculată prin
însumarea valorii tranzacţiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA). Aceşti
contribuabili prezintă dosarul la solicitarea organului fiscal, pe perioada derulării unei
inspecţii fiscale sau în afara unei acţiuni de inspecţie fiscală;
- contribuabilii mari care nu depasesc pragurile de mai sus sau contribuabilii mijlocii si
mici, daca efectueaza tranzactii cu parti afiliate, care depasesc pragul de: 50.000 EUR –
dobanzi incasate/platite pentru servicii financiare; 50.000 EUR – servicii prestate/primite
catre/de la parti afiliate; 100.000 EUR – achizitii/vanzari de active corporale/necorporale.
Aceşti contribuabili întocmesc şi prezintă dosarul numai la solicitarea organului fiscal, în
cadrul unei acţiuni de inspecţie fiscală.
 contribuabilii care nu se încadrează în categoriile menţionate mai sus nu sunt obligaţi să
întocmeasca dosarul preţurilor de transfer. Totuşi, ei trebuie să documenteze, în cadrul
unei inspecţii fiscale, faptul că principiul valorii de piaţă este respectat în relaţiile cu
părţile afiliate.
 Termene de prezentare
- pentru prim categorie, maximum 10 zile calendaristice de la data solicitării, dar nu mai
devreme de 10 zile de la expirarea termenului stabilit pentru întocmire,
- pentru a doua categorie, organul de inspecţie fiscală va stabili termenul care va fi cuprins
între 30 şi 60 de zile calendaristice, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, la solicitarea
scrisă a contribuabililor, cu o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice.
9. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR FISCALE GENERATE DE INTERPRETAREA ŞI
APLICAREA ACORDURILOR DE EVITARE A DUBLEI IMPUNERI
 mecanismul a fost dezvoltat în cadrul Directivei 2017/1852 a Consiliului privind
mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană, transpusă în legislația
națională în CPF (art. 2831 -28319 , Cap. II al Titlului IX )
 sunt prevăzute reguli de conduită a autorităților fiscale din România și din celelalte state
membre, precum și termene, astfel încât orice litigiu având ca obiect dubla impunere să
fie soluționat, iar obiectivul de eliminare a dublei impuneri în cazuri individuale să fie
realizat., fiind conturate trei etape procedurale:
96
1. Etapa plângerii, depusă de persoana afectată de dubla impunere prin decizia fiscului,
care presupune:
- un termen de 3 ani de la comunicarea actului prejudiciabil; simultan la A.N.A.F. și la
autoritatea/autoritățile competentă/competente din statele membre implicate, cu
respectarea conținutul plângerii și documentele justificative care o însoțesc (art. 2833
alin. (6)), care include şi mențiuni în legătură cu statele membre implicate în soluţionarea
cazului;
- plângerea este supusă unui test de admisibilitate ale cărui criterii sunt prevăzute (2834
alin. (2)
- termenul de soluționare a plângerii este de 180 de zile de la depunerea plângerii sau,
după caz, de la primirea informațiilor suplimentare solicitate de organul fiscal;
- soluțiile care se pot pronunța în soluționarea plângerii și efecte acestora sunt:
– admiterea plângerii de către toate autoritățile implicate. În acest caz, se intră în etapa
procedurii amiabile;
– admiterea plângerii de unele dintre autorități și respingerea de către celelalte. În acest
caz, persoana poate contesta
decizia de respingere, iar dacă primește aviz favorabil de la toate statele care au
soluționat contestația împotriva deciziei de respingere, se intră în etapa procedurii
amiabile. În caz contrar, în care cel puțin un stat emite un aviz negativ, se intră în etapa de
soluționare a litigiului;
– respingerea plângerii de toate autoritățile implicate. În acest caz, persoana are dreptul
să conteste deciziile de respingere, iar dacă se obține un aviz favorabil în unanimitate, se
trece la etapa procedurii amiabile. În caz contrar, în care cel puțin un aviz este negativ, se
trece la etapa de soluționare a litigiului. În schimb, dacă toate avizele sunt negative,
procedura se închide.
2. Etapa procedurii acordului amiabil care presupune următoarele reguli:
- durata procedurii este de 2 ani de la data ultimei notificări a deciziei de acceptare a
plângerii, cu posibilitatea prelungirii cu până la un an;
- A.N.A.F. depune diligențe în sensul soluționării aspectelor litigioase;
- soluțiile posibile sunt:
- se ajunge la un acord. Acesta se comunică titularului plângerii și acordul devine
obligatoriu în condițiile art. 2835 alin. (4)-(5) C. proc. fisc.;
- nu se ajunge la un acord. În acest caz se intră în etapa de soluționare a litigiului.
3. Etapa soluționării litigiului care presupune următoarele reguli:
97
- depunerea la A.N.A.F., precum și la celelalte autorități implicate a unei cereri de către
persoana afectată de dubla impunere pentru înființarea comisei consultative;
- în cazul în care obiectul sesizării comisiei îl reprezintă refuzul acceptării și/sau
admisibilității plângerii, comisia poate decide:
- acceptarea plângerii. Ca urmare a acestei decizii, A.N.A.F. sau celelalte autorități
competente din statele membre implicate pot solicita soluționarea cazului în cadrul
procedurii amiabile. În caz contrar, comisia se învestește cu soluționarea litigiului și emite
un aviz privind soluționarea aspectului litigios;
- respingerea plângerii, cu efectul încheierii procedurii;
- în cazul în care sesizarea are ca obiect lipsa acordului amiabil, întrucât autoritățile
implicate nu au ajuns la un astfel de acord, comisia emite un aviz privind soluționarea
aspectului litigios. Astfel de sesizări pot fi soluționate și de o comisie de soluționare
alternativă a litigiilor în condițiile art. 28310 C. proc. fisc.;
- în scopul emiterii avizului privind soluționarea aspectului litigios, comisia se întemeiază
pe prevederile acordurilor și convențiilor care prevăd eliminarea dublei impuneri, luând în
considerare drepturile și obligațiile persoanelor afectate de dubla impunere;
- avizul comisiei consultative este supus atenției autorităților fiscale, procedură în urma
căreia se poate adopta una din următoarele decizii opozabile autorităților implicate:
- decizie de implementare a avizului, dacă toate autoritățile implicate se pun de acord cu
privire la respectarea acestuia;
- decizie de neimplementare a avizului, dacă toate autoritățile implicate se pun de acord
cu privire la nerespectarea acestuia;
- decizie de implementare a avizului, dacă nu există un acord unanim;
- autoritățile competente pot conveni publicarea deciziei finale, sub condiția
consimțământului persoanei afectate. În caz contrar, se coate conveni publicarea unui
rezumat, fără menționarea datelor de identificare ale persoanei afectate, dar aceasta
după o consultare a persoanei afectate cu privire la informațiile ce urmează a face
obiectul publicării, aceasta din urmă având dreptul să solicite eliminarea acelor informații
care se referă la secrete comerciale, industriale sau profesionale ori la procese comerciale
sau care contravin ordinii publice.
10. DEFINIREA ÎNTREPRINDERILOR ASOCIATE ŞI A ARANJAMENTULUI
TRANSFRONTALIER
 ÎNTREPRINDERE ASOCIATĂ
 art. 258 lit. b) C. fisc, în scopul aplicării Cap. V (Redevenţe şi dobânzi la întreprinderi
asociate), Titlul VI (Impozitul pe veniturile nerezidenţilor)
98
 o societate este o societate asociată a unei alte societăţi dacă, cel puţin:
- prima societate are o participare minimă directă de 25% în capitalul celei de-a doua
întreprinderi sau
- cea de-a doua societate are o participare minimă directă de 25% în capitalul primei
societăţi sau
- o societate terţă are o participare minimă directă de 25% atât în capitalul primei
societăţi, cât şi în al celei de-a doua.
 Art. 401 pct. 4 C. fisc., în copul aplicării Cap. III1 (Norme împotriva practicilor de evitare
a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne) al Titlului II
(Impozit pe profit)
 întreprindere asociată - oricare dintre următoarele situații:
- o entitate în care contribuabilul deține direct sau indirect o participație, și anume
drepturi de vot sau dețineri de capital în proporție de 25% sau mai mult, sau are dreptul
să primească 25% sau mai mult din profitul entității respective;
- o persoană fizică sau o entitate care deține direct sau indirect o participație, și anume
drepturi de vot sau dețineri de capital în proporție de 25% sau mai mult într-un
contribuabil, sau are dreptul să primească 25% sau mai mult din profitul contribuabilului;
- în cazul în care o persoană fizică sau o entitate deține direct sau indirect o participație de
25% sau mai mult într-un contribuabil și în una sau mai multe entități, toate entitățile în
cauză, inclusiv contribuabilul, sunt considerate întreprinderi asociate;
 COOPERAREA ŞI SCHIMBUL DE INFORMAŢII ÎN INTERESUL
IMPOZITĂRII LA NIVELUL UE
 Directiva 16/2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (cunoscută sub
acronimul DAC) prin care au fost stabilite regulile și procedurile de cooperare între statele
membre și a fost introdus un nou concept de schimb automat de informații, transpusă în
CPF la Titlul X, Cap. I art. 281 - 309
 DAC a fost modificată de șase ori prin:
– Directiva 107/2014 (DAC2) care a introdus schimbul automat de informații despre
conturile financiare: art. 291 alin. (4);
– Directiva 2376/2015 (DAC3) privind schimbul automat de informații despre deciziile
fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de
transfer art.: 291^1;
– Directiva 881/2016 (DAC4) privind schimbul de informații în baza rapoartelor pentru
fiecare țară în parte (CBC): art. 291^3;
99
– Directiva 2258/2016 (DAC5) care asigură accesul organelor fiscale la informații privind
combaterea spălării banilor: art. 61 ;
– Directiva 822/2018 (DAC6) care introduce schimbul de informații privind aranjamentele
transfrontaliere care fac obiectul raportării / art. 291^4;
– Directiva 876/2020 care oferă statelor membre opțiunea de a amâna anumite termene
pentru depunerea și schimbul de informații ca urmare a pandemiei de COVID-19.
 DEFINIREA ÎNTREPRINDERII ASOCIATE
 art. 286 lit. p) CPF, în scopul schimbului de informaţii privind SFIA şi APA cu aplicare
transfrontalieră
- o întreprindere care participă direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la
capitalul unei alte întreprinderi sau când aceleaşi persoane participă direct sau indirect la
conducerea, la controlul sau la capitalul întreprinderilor;
 art. 286 lit. p) CPF, în scopul schimbului de informaţii privind aranjamentele
transfrontaliere
- o persoană care se află în legătură cu altă persoană în cel puţin unul dintre următoarele
moduri:
(i) o persoană participă la gestionarea unei alte persoane prin faptul că se află în poziţia de
a exercita o influenţă semnificativă asupra celeilalte persoane;
(ii) o persoană participă la controlul asupra unei alte persoane printr-o participaţie care
depăşeşte 25% din drepturile de vot;
(iii) o persoană participă la capitalul unei alte persoane printr-un drept de proprietate
care, direct sau indirect, depăşeşte 25% din capital;
(iv) o persoană are dreptul să primească 25% sau mai mult din profitul unei alte persoane.
 ARANJAMENT TRANSFRONTALIER - art. 286 lit. t) CPF
 un aranjament care implică fie mai mult de un stat membru, fie un stat membru şi o ţară
terţă, dacă este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii:
1. nu toţi participanţii la aranjament sunt rezidenţi în scopuri fiscale în aceeaşi jurisdicţie;
2. unul sau mai mulţi participanţi la aranjament au în acelaşi timp rezidenţa fiscală în mai
mult de o jurisdicţie;
3. unul sau mai mulţi participanţi la aranjament desfăşoară o activitate economică în altă
jurisdicţie prin intermediul unui sediu permanent situat în jurisdicţia respectivă, iar
aranjamentul constituie totalitatea sau o parte a activităţii acelui sediu permanent;
100
4. unul sau mai mulţi participanţi la aranjament desfăşoară o activitate economică într-o
altă jurisdicţie fără a avea rezidenţa fiscală sau fără a institui un sediu permanent în acea
jurisdicţie;
5. un astfel de aranjament are un posibil impact asupra schimbului automat de informaţii
sau asupra identificării beneficiarilor reali.
 În sensul schimbului de informaţii privind aranjamentele transfrontaliere, un aranjament
transfrontalier include de asemenea o serie de aranjamente. Un aranjament
transfrontalier poate cuprinde mai multe etape sau mai multe părţi;
11. SFERA ŞI CONDIŢIILE SCHIMBULUI AUTOMAT DE INFORMAŢII CU PRIVIRE LA
RAPORTUL PENTRU FIECARE ŢARĂ
 contribuabilul care face parte dintr-un grup de multinaționale cu o cifră de afaceri
anuală consolidată mai mare de 750 de milioane de euro, care are calitatea de societate-
mamă finală sau surogat, are obligaţia depunerii unui raport pentru fiecare ţară în parte
(termenii de societate-mamă finală/surogat sunt definiţi Secţiunea I-a din Anexa 3 CPF)
 o entitate care nu este societate mamă finală prezintă un raport pentru fiecare țară în
parte, dacă sunt îndeplinite criteriile prevăzute la Secţiunea a II-a din Anexa 3 CPF
(compania mamă a grupului din care face parte este rezidentă într-o țară cu care România
nu are încheiat un acord de schimb reciproc de informații)
 societățile care nu au calitatea de entitate mamă au obligația de notificare cu privire la
identitatea și rezidența companiei care depune raportarea la nivel de grup
 raportul pentru fiecare țară în parte trebuie să conțină următoarele informații cu privire
la grupul de întreprinderi multinaționale:
a) informații agregate referitoare la suma veniturilor, profitul/pierderile anterioare
impozitării veniturilor, impozitul pe venit plătit, impozitul pe venit acumulat, capitalul
declarat, profitul nedistribuit, numărul de salariați și imobilizările corporale, altele decât
numerarul sau echivalentele de numerar pentru fiecare jurisdicție în care își desfășoară
activitatea grupul de întreprinderi multinaționale;
b) identificarea fiecărei entități constitutive din grupul de întreprinderi multinaționale,
precizând jurisdicția în care își are rezidența fiscală respectiva entitate constitutivă și, în
cazul în care este diferită de respectiva jurisdicție de rezidență fiscală, jurisdicția potrivit
legislației în temeiul căreia este organizată respectiva entitate constitutivă și natura
principalei sau principalelor activități economice ale respectivei entități constitutive.
 transmiterea are loc în termen de 15 luni de la ultima zi a anului fiscal al grupului de
întreprinderi multinaționale la care se referă raportul pentru fiecare țară
12. . SFERA ŞI CONDIŢIILE SCHIMBULUI AUTOMAT DE INFORMAŢII CU PRIVIRE
LA ARANJAMENTELE TRANSFRONTALIERE
101
 obligația intermediarilor de a raporta la A.N.A.F. informațiile privind aranjamentele
transfrontaliere (informații referitoare la aranjamentele transfrontaliere de planificare
fiscală potențial agresive) în cazul în care le-au conceput sau promovat, ca urmare a
exercitării profesiei lor
 pentru ca o modalitate transfrontalieră să devină raportabilă, aceasta trebuie să
prezinte cel puțin unul dintre semnele distinctive stabilite în Anexa IV CPF;
 intermediar poate fi orice persoană fizică, juridică sau entitate fără personalitate juridică
ce proiectează, comercializează, organizează, pune la dispoziție în vederea implementării
sau gestionează implementarea unui aranjament transfrontalier care face obiectul
raportării, astfel cum este definit la art. 286 lit. v)
 există totuși o excepție de la obligația de a comunica informații pentru intermediari:
atunci când intermediarul invocă secretul profesional sau acesta nu are o prezență în
cadrul Uniunii Europene, caz în care obligația de raportare îi revine contribuabilului
 în cazul în care nu există niciun intermediar, obligaţia de raportare a informaţiilor cu
privire la aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării revine contribuabilului.
CURS 4
IMPOZIT PE PROFIT -CONTRIBUABILI
● Persoanele juridice române, cu excepția entităților transparente fiscal cu personalitate
juridică și a unor instituții/entitati prevăzute în Codul fiscal, cum ar fi: institutiile publice,
BNR, Trezoreria statului, Academia Română, fonduri de garantare, etc;
● Persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui /mai multor
sedii permanente în România;
● Persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România
 Locul conducerii efective =locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana
juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de
substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
> deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei juridice
străine în ansamblul său se iau în România de către directorii executivi/membrii consiliului
de administraţie; sau
> cel puţin 50% din directorii executivi/membrii consiliului de administraţie ai persoanei
juridice străine sunt rezidenţi;
102
● Persoanele juridice străine care realizează:
 venituri din transferul proprietăților imobiliare situate în România sau al oricăror
drepturi legate de aceste proprietăți, inclusiv închirierea sau cedarea folosinței bunurilor
proprietății imobiliare situate în România,
 veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum și
 veniturile din vânzarea - cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană
juridică română;
● Persoanele juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene
Persoana juridică înființată potrivit legislației europene = orice persoană juridică
constituită în condițiile și prin mecanismele prevăzute de reglementările europene (art. 7
pct. 30 din C.F.);
Reguli speciale de impozitare:
 cultele religioase, , potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul
general al cultelor, republicată;
 unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior, particulare,
acreditate, precum şi cele autorizate, potrivit reglementărilor legale din domeniul
educaţiei naţionale;
 asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari
recunoscute ca asociaţii de proprietari, potrivit legii;
 Societatea Naţională de Cruce Roşie din România;
 organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale, organizaţiile patronale;
 formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, păşunilor şi
fâneţelor, cu personalitate juridică.
ONG regim special de impozitare
Următoarele tipuri de venituri sunt venituri neimpozabile, de exemplu:
 cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;
 contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
 taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
 veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi
demonstraţii sportive;
 donaţiile, precum şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat;
 veniturile din dividende, dobânzi, precum şi din diferenţele de curs valutar aferente
disponibilităţilor şi veniturilor neimpozabile;
103
 veniturile din dobânzi obţinute de casele de ajutor reciproc din acordarea de
împrumuturi potrivit legii de organizare şi funcţionare;
 veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole
 resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
 veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri
cu taxă de participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional,
potrivit statutului acestora;
 veniturile rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizaţiilor
nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică; etc
ONG regim special de impozitare
 În cazul organizaţiilor nonprofit, organizaţiilor sindicale, organizaţiilor patronale, pentru
calculul rezultatului fiscal sunt neimpozabile şi alte venituri realizate, până la nivelul
echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile
totale neimpozabile prevăzute la alin. (2) din Codul fiscal.
 Aceste organizaţii datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil care
corespunde veniturilor, altele decât cele considerate venituri neimpozabile, potrivit alin.
(2) sau potrivit prezentului alineat, asupra căreia se aplică cota prevăzută la art. 17 sau 18,
după caz.
● Persoanele juridice străine rezidente într-un stat terț care desfășoară activitate în
România prin intermediul unuia/mai multor elemente tratate drept sedii permanente, în
ceea ce privește situațiile ce implică existența unor tratamente neuniforme ale
elementelor hibride (art. 40 indice 6 din C.F.) sau tratamente neuniforme ale rezidenței
fiscale (art. 40 indice 8 din C.F.); Tratamentul neuniform al RF => o dublă deducere /
deducere fără includere
● Entitatea transparentă fiscal, în ceea ce privește situațiile ce implică existența unor
tratamente neuniforme ale elementelor hibride inversate (art. 40 indice 7 din C.F.).
Întreprinderile asociate dețin controlul de minimum 50% privind drepturile de vot,
capitalul sau cota de profit într-o entitate hibridă înregistrată/stabilită în România, și care
sunt situate într-o jurisdicție care tratează respectiva entitate hibridă ca pe un
contribuabil => E.H. devine plătitoare de IP în RO, în măsura în care venitul E.H. nu este
impozitat într-un alt mod în temeiul legislației din oricare altă jurisdicție implicată
IMPOZIT PE PROFIT –PERIOADA/AN FISCAL
În general, anul fiscal este anul calendaristic. Contribuabilii care au optat pentru un
exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, în conformitate cu legislația contabilă, POT
OPTA ca anul fiscal să corespundă exercițiului financiar diferit . Contribuabilii comunică
organelor fiscale competente opțiunea pentru anul fiscal modificat, în termen de 15 zile
de la data începerii anului fiscal modificat sau de la data înregistrării acestora, după caz.
104
IMPOZIT PE PROFIT – CALCUL, DECLARARE ȘI PLATĂ
Există 3 tipuri de declarare și plată a impozitului pe profit:
(1) Declarare si plată trimestrială, cu definitivarea anuală a impozitului;
(2) Impozit pe profit anual, cu plăți anticipate, efectuate trimestrial
Nota: pentru institutiile de credit, este sistem obligatoriu)
(3) Impozit pe profit anual: ONG, organizații patronale, contribuabili care obțin venituri
majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice, cartofului, pomicultură, viticultură,
etc
Există 2 tipuri de calcul al impozitului pe profit
(1) individual;
(2) grup fiscal, incepand cu anul fiscal 2022.
IMPOZIT PROFIT -DECLARARE ȘI PLATĂ TRIMESTRIALĂ
Trimestrial (pentru Trimestrele I, II și III) – până la data de 25 inclusiv a primei luni
următoare trimestrului (25 aprilie, 25 iulie, 25 septembrie).
Trimestrul IV (sept. – dec.): nu se declară în F100 și nu se plătește până în 25 ianuarie a
anului următor, însă se realizează definitivarea impozitului pentru întregul an, până la
data de 25 martie a anului următor (F101).
OBSERVAȚII
- definitivarea impozitului pentru un an fiscal se face prin depunerea F101, în general,
până la data de 25 a celei de-a treia luni a anului fiscal următor (25 martie a anului
următor, dacă anul fiscal corespunde anului calendaristic); sau
- până la data de 25 a celei de-a doua luni a anului fiscal următor (25 februarie a anului
următor, dacă anul fiscal corespunde anului calendaristic) în cazul organizațiilor nonprofit
și al contribuabililor care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor
tehnice și a cartofului, pomicultură și viticultură
- !!! Pe perioada de aplicare a OUG nr.153/2020, termenul de plata este 25 iunie
IMPOZIT PE PROFIT
Impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate
- Instituțiile de credit (exemplu băncile) au obligația de a efectua plăți anticipate
trimestriale în sumă de ¼ din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat
cu indicele prețurilor de consum, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului
pentru care se efectuează plata, cu excepția plății anticipate aferente trimestrului IV care
se declară și se plătește până la data de 25 decembrie, respectiv până la data de 25 a
ultimei luni din anul fiscal modificat;
105
- Ceilalți contribuabili au posibilitatea de a opta pentru sistemul de plăți anticipate, în
anumite condiții. Opțiunea este obligatorie pentru cel puțin 2 ani fiscali consecutivi.
IMPOZIT PE PROFIT - FORMULĂ DE CALCUL
Rezultat Fiscal: Profit Impozabil sau Pierdere Fiscala
Impozit Profit = Cotă * PI
Unde COTA = 16%
 Nota: Regimul special pentru contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor
de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor Contribuabilii care desfăşoară
activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor,
inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de
asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest
articol este mai mic decât 5% din veniturile respective, sunt obligaţi la plata impozitului în
cotă de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.
PROFIT IMPOZABIL = PROFIT CONTABIL +/- Ajustări fiscale = (Total Ven. – Total Ch.) + [Ch.
Nedeductibile – Ven. Neimp. – Deduceri fiscale + (Elemente similare Ven. – Elemente
similare Ch.)] – Pierdere fiscală
! Tranzacţiile între persoane afiliate se realizează conform principiului valorii de piaţă. La
stabilirea rezultatului fiscal al persoanelor afiliate se au în vedere reglementările privind
preţurile de transfer, prevăzute de Codul de procedură fiscală.
IMPOZIT PE PROFIT -CHELTUIELI DEDUCTIBILE
REGULĂ GENERALĂ:
Sunt deductibile integral:
- cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice;
- cheltuielile reglementate prin acte normative;
- taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către Camerele de comerț și
industrie, organizațiile patronale și organizațiile sindicale;
- Cheltuielile cu salariile și cele asimilate salariilor, definite potrivit regulilor impozitului pe
venit, cu anumite excepții de limitare sau amânare a deducerii (de ex.: cheltuielile sociale,
beneficii acordate în instrumente de capitaluri, tichete de masa, vouchere de vacanta,etc);
- ! Cheltuielile suportate de angajator aferente activităţii în regim de telemuncă pentru
salariaţii care desfăşoară activitatea în acest regim, potrivit legii, sunt cheltuieli
deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal.
 Sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal cheltuielile efectuate
pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului profesional şi tehnic, învăţământului
106
dual preuniversitar şi universitar, potrivit reglementărilor legale din domeniul educaţiei
naţionale.
 Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" , pentru anumite
cheltuieli
 Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A, cheltuieli specifice sunt reglementate
la art. 25 alin. (3) din C.F.
EXEMPLE de cheltuieli deductibile limitat:
- Cheltuieli Sociale = 5% din cheltuielile cu salariile
- Cheltuieli de Protocol = 2% * (profitul contabil + Ch. Protocol + Ch. cu impozitul pe profit)
- scăzămintele, perisabilităţile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit
legii;
- pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru
fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu;
EXEMPLU - DETERMINARE DEDUCTIBILITATE CH. PROTOCOL
Un plătitor de impozit pe profit înregistrează la 30.06.2021 următorii indicatori:
- TOTAL venituri = 100.000 lei
- TOTAL cheltuieli = 90.000 lei
- Cheltuieli cu protocolul = 10.000 lei
- Cheltuieli cu impozitul pe profit aferent Trim. I = 2.000 lei
Determinați cuantumul ch. cu protocolul deductibile la calculul impozitului pe profit.
MOD DE CALCUL:
Determinare limită deductibilitate ch. de protocol = 2% * (100.000 – 90.000 + 10.000 +
2.000) = 2% * 22.000 = 440 lei
din 10.000 lei ch. cu protocolul, doar 440 lei este ch. deductibilă și 9.560 lei
(10.000 – 440) este ch. nedeductibilă
IMPOZIT PE PROFIT -CHELTUIELI DEDUCTIBILE LIMITAT
- Ch. cu funcționarea autoturismelor = 50% pentru vehiculele neutilizate exclusive în
scopul activității economice (cu anumite excepții enumerate la art. 25 alin. (3) lit. l) din
C.F.)
- Ch. pierderea netă în cazul cesiunii de creanțe (diferența dintre prețul de cesiune și
valoarea creanței cesionate) = 30% din valoarea pierderii (art. 25 alin. (10) din C.F.)
OBSERVAȚIE: În cazul instituțiilor de credit, în situația în care creanțele cesionate sunt
acoperite parțial sau integral cu ajustări pentru pierderi așteptate, precum și în situația în
107
care creanțele sunt scoase din evidență în conturi în afara bilanțului și apoi sunt cesionate,
70% din diferența dintre valoarea creanței înstrăinate și prețul de cesiune reprezintă
elemente similare veniturilor.
Exceptie: nu se aplică în cazul cesiunilor de titluri de stat, obligaţiuni şi alte instrumente de
datorie care conferă deţinătorului un drept contractual de a încasa numerar, cheltuielile
înregistrate din aceste cesiuni fiind deductibile la calculul rezultatului fiscal.
IMPOZIT PE PROFIT- CHELTUIELI NEDEDUCTIBILE
Sunt reglementate la art. 25 alin. (4) din C.F.
EXEMPLE - CHELTUIELI NEDEDUCTIBILE:
- Ch. cu impozitul pe profit datorat, cheltuieli cu impozitele nereținute la sursă în numele
persoanelor fizice și juridice nerezidente, etc;
- Ch. cu dobânzile / majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile, datorate
către autoritățile române / străine, cu excepția celor aferente contractelor încheiate cu
aceste autorități;
- Ch. privind bunurile de natura STOCURILOR sau a MIJLOACELOR FIXE AMORTIZABILE
constatate lipsă din gestiune ori degradate, NEIMPUTABILE, precum și TVA aferentă, dacă
se datorează, cu următoarele excepții:
- Bunuri/MFA distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță
majoră;
- Bunuri/MFA pentru care au fost încheiate contracte de asigurare;
- Bunuri/MFA degradate calitativ, dacă se face dovada distrugerii:
- alimentele destinate consumului uman, cu data-limită de consum aproape de expirare,
dacă transferul acestora este efectuat potrivit prevederilor legale privind diminuarea
risipei alimentare;
- subprodusele de origine animală, nedestinate consumului uman, dacă eliminarea
acestora este efectuată potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare;
- produsele agroalimentare, devenite improprii consumului uman sau animal, dacă
direcționarea / dirijarea vizează transformarea acestora în compost / biogaz sau
neutralizarea acestora, potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare;
- alte bunuri decât cele aflate în situațiile / condițiile prevăzute anterior, dacă termenul de
valabilitate / expirare este depășit, potrivit legii;
 pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor, pentru partea neacoperită
de provizion, potrivit art. 26, precum şi cele înregistrate în alte cazuri decât următoarele:
1. punerea în aplicare a unui plan de reorganizare confirmat printr-o sentinţă
judecătorească, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014;
108
2. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătoreşti;
3. debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitori;
4. debitorul este dizolvat, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, sau
lichidat, fără succesor;
5. debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul;
6. au fost încheiate contracte de asigurare;
Ch. aferente veniturilor neimpozabile;
- Ch. de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate
potrivit legii, dar se scade din impozitul pe profit în limita a 0,75% din cifra de afaceri, si nu
mai mult de 20% din impozitul pe profit;
- cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de educaţie timpurie aflate în administrarea
contribuabilului sau sumele achitate de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaţilor în
unităţi de educaţie timpurie aflate în unităţi care oferă servicii de educaţie timpurie,
conform legislaţiei în vigoare; contribuabilii care efectuează cheltuieli cu educaţia
timpurie scad din impozitul pe profit datorat cheltuielile cu educaţia timpurie, dar nu mai
mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil. În cazul în care suma depăşeşte impozitul pe
profit datorat, diferenţa va fi scăzută, în ordine, din impozitul pe salarii reţinut de
contribuabil pentru angajaţi, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele
datorate;
! Acest mod de scadere din impozit este suspendat pentru perioada aprilie – decembrie
2021.
 cheltuielile reprezentând costul de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale,
astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat
electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la data punerii în
funcţiune, potrivit legii;
Contribuabilii care achiziţionează aparate de marcat electronice fiscale scad costul lor de
achiziţie din impozitul pe profit datorat pentru trimestrul în care au fost puse în funcţiune,
în cazul în care aceştia datorează impozit pe profit trimestrial, sau din impozitul pe profit
anual, în cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de declarare şi plată a
impozitului pe profit. Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit potrivit
prevederilor prezentei litere se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea
acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleaşi condiţii, la fiecare
termen de plată a impozitului pe profit.
Sunt reglementate la art. 23 din C.F.
EXEMPLE:
109
- dividende primite de la o PJR;
- dividende primite de la o PJS plătitoare de impozit pe profit/similar impozitului pe profit,
situată într-un stat terț cu care România are încheiată o Convenție de evitare a dublei
impuneri, DACĂ PJR care primește dividendele deține, la data înregistrarii acestora, pe o
perioadă neîntreruptă de 1 an, minimum 10% din capitalul social;
- veniturile din anularea, recuperarea, inclusiv refacturarea cheltuielilor pentru care nu s-a
acordat deducere;
- veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat
deducere;
 veniturile din evaluarea/reevaluarea/vânzarea/cesionarea titlurilor de participare
deţinute la o persoană juridică română sau la o persoană juridică străină situată într-un
stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă la data
evaluării/reevaluării/vânzării/cesionării inclusiv contribuabilul deţine pe o perioadă
neîntreruptă de un an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice la care are
titlurile de participare. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi veniturile din
vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română de o
persoană juridică rezidentă într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de
evitare a dublei impuneri;
 veniturile înregistrate printr-un sediu permanent dintr-un stat străin, în condiţiile în care
se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi
statul străin respectiv, iar convenţia respectivă prevede ca metodă de evitare a dublei
impuneri metoda scutirii;
- Pierderile anuale fiscale se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 7
ani consecutivi;
- Pierderea fiscală anuală reprezintă suma înregistrată în Declarația de impunere a anului
precedent (F101)
- Nu se poate sa recuperați pierderea fiscală în perioada în care sunteți plătitori de IVM.
TOTUȘI, în măsura în care entitatea redevine plătitoare de impozit pe profit, aceasta are
dreptul să-și recupereze pierderea fiscală din ultimii 7 ani consecutivi, în limitele și
condițiile prevăzute expres la art. 31 alin. (4) din Codul fiscal.
IMPOZIT PE PROFIT -PIERDERI FISCALE EXTERNE
ATENȚIE PIERDERE FISCALĂ EXTERNĂ!!!
Pierderea a unui sediu permanent situat într-un stat care NU ESTE stat membru al UE, al
AELS sau situat într-un stat cu care România nu are încheiată Convenție de evitare a
dublei impuneri este deductibilă doar din veniturile obținute de sediul permanent
110
respectiv, separat, pe fiecare sursă de venit. Se recuperează în urmatorii 5 ani fiscali
consecutivi.
Sunt reglementate la art. 26 din C.F.
EXEMPLE:
- Rezerva legală = Deductibilă în limita a 5% din profitul contabil brut(se adauga
cheltuielile cu impozitul pe profit), până se atinge a cincea parte din capitalul social
subscris și vărsat sau din patrimoniu.
OBSERVAȚIE: Potrivit art. 183 coroborat cu art. 201 alin. (2) din Legea societăților nr.
31/1990, din PROFITUL societății se va prelua, în fiecare an, cel puțin 5 % pentru formarea
fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social.
- Ajustări pentru deprecierea creanțelor neîncasate = pentru creanțele care nu sunt
garantate de o altă persoană și care nu sunt datorate de persoane afiliate contribuabilului,
ajustările pentru depreciere sunt deductibile în limita a:
• 30% din valoarea creanțelor, DACĂ creanțele sunt neîncasate într-o perioadă ce
depășește 270 de zile de la data scadenței (art. 26 alin. (1) lit. c) din C.F.)
! Incepand cu 1 ianuarie 2022, procentul este de 50%.
sau
• 100%, DACĂ creanțele sunt deținute la o PJ asupra căreia este declarată procedura de
deschidere a falimentului, sau la o PF asupra căreia este deschisă procedura de insolvență.

Limbă

Curs - General - Reglementari Contabile

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Curs - General - Reglementari Contabile

Încărcat de

Drepturi de autor:

REGLEMENTARI CONTABILE

Legea contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991;

Reguli privind exercitiul financiar:

Scutiri cu drept de deducere – art. 294

Persoana obligată la plata TVA

CURS PROCEDURĂ FISCALĂ PENTRU EXAMENUL DE ACCES 2021 LA PROFESIA DE

1. PRINCIPII DE CONDUITĂ ÎN ADMINISTRAREA CREANŢELOR FISCALE

8. Principiul cooperării (obligaţia contribuabilului de a coopera) – art. 10 CPF