PSIHOLOGIE JUDICIARĂ

Realizați un referat cu tematica: "Mărturia judiciară de buna - credinta".

Psihologia juridică oferă un ajutor substanțial tuturor categoriilor de specialiști care participă
la înfăptuirea justiției și ale cărei hotărâri produc un impact asupra destinului oamenilor aflați sub
incidența legii, prin înțelegerea mecanismelor psihice ale persoanei implicate în drama judiciară
indiferent de statutul său (autor, victimă, martor) și sprijinirea specialiștilor în exersarea
autocontrolului pentru evitarea propriilor limite psihologice ce țin de caracterul, atitudinile și
aptitudinile sale și oferă strategiile și mijloacele concrete prin care aceste limite pot și trebuie a fi
depășite.

Psihologia, în general, ajută la înțelegerea omului, prin sublinierea faptului că în viața

psihică, aplicarea legilor cauzalității mecanice este o eroare, comportamentul uman, atât cel
conformist, cât și cel deviant, nu poate fi înțeles decât în termeni probabilistici. Având deci de
judecat omul, noi trebuie să-l privim ca fiind o făptură, care, obișnuit, acționează rațional, de multe
ori automat și nu o dată însă și irațional, societatea în evoluția ei tinzând tot mai eficient cu ajutorul
științei să reducă din ce în ce mai mult eclipsele de iraționalitate care se manifestă la fiecare dintre
noi. A înțelege omul înseamnă a recunoaște inegalitatea înzestrării native a indivizilor, adică să
recunoaștem că de la punctul de pornire nu suntem cu toții la fel de educabili și nu învățăm cu toții
la fel. Înțelegerea omului trebuie să însemne și recunoașterea inegalității și a neomogenității
mediilor sociale de proveniență, medii care au virtutea de a exercita presiuni diferite cantitativ și
calitativ asupra indivizilor, de a produce tipuri deosebite, cu necesități diferite, cu motivașii diferite
în fiecare caz în parte.

Una din coordonatele majore studiate de psihologia judiciară este problematica psihologică
a mărturiei și a martorului care nuanțează premisele psihologice ale mărturiei, legile recepției
senzoriale în formarea depozițiilor testimoniale, limitele psihofiziologice ale sensibilității, influența
factorilor obiectivi și subiectivi în procesele perceptive, calitățile proceselor de memorare oglindite
în potențialele de reproducere și recunoaștere, aprecierea mărturiei în raport cu personalitatea și
interesele martorului în cauză, precum și problematica bunei-credințe. Deși cele două principii
indivizibile, martor și mărturie există ,,de facto,,, cercetarea științifică le deosebește deoarece
mărturia, cu toate aspectele asimilate ei trebuie analizate separat de martor, inclusiv din perspectivă
psihologică.
 Studiile psihologice judiciare au atenționat asupra dublului aspect pe care îl are mărturia ca
fenomen psihologic: ,,subiectiv și obiectiv’’,pe de-o parte aflându-se ,,capacitatea psihologică a
individului de a depune mărturie’’, iar pe de altă parte ,,proprietatea obiectului sau evenimentului
de a forma obiectul mărturiei’’. Există în această atenționare și o direcționare a cercetării
fenomenelor psihologice ce însoțesc formarea mărturiei judiciare cât și depunerea mărturiei în fața
autorităților judiciare cu privire la problematica majoră legată de mărturie și de martor. Astfel, cu
privire la mărturie și la martor, trebuie avute în vedere :

 Testimoniabilitatea- acea trăsătura a evenimentului judiciar de a putea forma, din punct

de vedere legal, obiect al probațiunii, cunoscând că anumite chestiuni sunt exceptate de
la probațiunea testimonială
 Memorabilitatea- constând în capacitatea obiectului de a fi memorat pentru că sunt
situații ce efectiv nu pot fi memorate pentru că nici nu pot fi percepute, ele situându-se
sub pragurile perceptibilității uname
 Fidelitatea care, în opoziție cu memorabilitatea, constă în capacitatea individului de a-și
aminti evenimentul judiciar și de a depune mărturie
 Sinceritatea, care constă în disponibilitatea subiectivă a martorului de a spune adevărul.
Rezultă, prin urmare, că problematica psihologică a mărturiei judiciare și a martorului
este deosebit de complexă și că aceasta ridică importante dificultăți în activitatea
autorităților judiciare, abilitate prin lege să studieze martori.

Studiile criminologice au evidențiat trăsăturile mărturiei de bună credință, adică acea

mărturie, care depusă sub prestare de jurământ, nu este mincinoasă, nu izvorăște din reaua credință
a martorului și nu intră sub incidența legii penale. Nu se poate nega că, în unele situații și acest gen
de mărturie poate fi la fel de nocivă ca și mărturia de rea credință. Pornind de la aceste constatări,
etapele specifice procesului de formare a mărturiei și reliefare a datelor sunt:

Recepția senzorială- reprezintă un proces neuropsihic de detectare, captare și codificare a

informațiilor, finalizat prin constituirea de imagini simple sau complex-sistematice. Recepția
reflectă capacitatea organelor noastre de simț de a întreține relații informaționale cu mediul,
constituind procesul prin care informația provenită din mediul înconjurător este interpretată pentru
a ne permite să-i găsim o specificație.

Recepția senzorială reprezintă prima fază a trecerii de la eveniment la constituirea mărturiei-

subiectul obține informații despre eveniment, devenit pentru acesta obiect de recepție senzorială.

Martorul de bună-credință – este un prețios auxiliar al justiției, prin faptul că prin relatările
sale furnizează elemente pentru stabilirea adevărului și aducerea celor vinovați în fața justiției în
rezolvarea proceselor.
 Mărturia de bună credință- poate fi alterată de diverse cauze, printre care și –unghiul de
deviere- mărturia sinceră reprezentând o reflectare a realității prin prisma subiectivității martorului,
între realitatea obiectivă și reflectarea ei subiectivă existând un unghi de deviere. Printre cauzele de
deviere se numără capacitatea redusă a senzorialității umane de a recepționa toate informațiile din
jur, incapacitatea creierului uman de a prelucra toate informațiile primite, adaosul la informațiile
inițiale, existența pragurilor minime și maxime ale recepției.

Există astfel, tipuri temperamentale caracterizate prin vorbire, gestică, mers, conduită
hotărâtă, decisă, care elimină ezitarea chiar și în situația în care sunt siguri de anumite fapte, însă
există și temperamente șovăielnice care par nesigure când afirmă aspecte despre care sunt siguri.

De asemenea, prin modificările psiho-fizice ale martorului și prin completarea acestora cu

întrebările adecvate, anchetatorul își poate forma intima convingere- finalitatea acestui proces, ce
reprezintă ultimul cuvânt în luarea unei decizii.

Bibliografie:

1. Tudorel Badea Butoi (2008) –Victimologie și psihologie victimală

2. T. Butoi și I.T. Butoi (2001) – Psihologie judiciară

NUME ȘI PRENUME STUDENT

POPA FLORINA-ANDREEA