Sunteți pe pagina 1din 9

Ingineria și calitatea mediului

- Robotul SEACLEAR-
Temă de casă

Studentă:Cojocaru Valentina
Grupa: 742 a
Ingineria sistemelor biotehnice și ecologice
Robotul SEACLEAR
-Sistem cu Drone și Roboți
Subacvatici-

Oceanele sunt o comoară naturală, dar oamenii nu au făcut


întotdeauna tot posibilul pentru a le menține curate.
Datorită dimensiunii mari a oceanelor și a forței de muncă enorme
care ar trebui investită au fost gasite soluții automatizate pentru
curățare și pentru soluționarea acestei probleme.
Mările și oceanele conțin în prezent între 26 și 66 de milioane de tone
de deșeuri de plastic, dintre care majoritatea se află pe fundul mării.
Aceasta reprezintă o amenințare enormă pentru plantele și animalele
marine și pentru echilibrul ecologic al mărilor.
Poluarea cu plastic devine una dintre cele mai răspândite probleme
care afectează oceanul.
Amenință siguranța și calitatea alimentelor, sănătatea umană,
activitățile economice, precum turismul de coastă, și contribuie la
încălzirea globală. Are impact asupra mediului la mai multe niveluri,
din cauza compoziției sale chimice, timpul îndelungat de dezintegrare
și efectul devastator asupra ecosistemelor marine. De exemplu,
mamiferele marine ingerează sau se blochează în resturi de plastic.
Plasticul care plutește poate acționa, de asemenea, ca un vector de
transport pentru organisme invazive și bacterii, deoarece astfel de
organisme se așază pe articolele din plastic atunci când se află în
mediul lor natal, urmând ca mai apoi să fie transportate pe distanțe
lungi.
Oceanele reglează clima şi ne dau oxigen, hrană şi medicamente, sunt
casă a miriade de vieţuitoare, sursă de viaţă pentru multe milioane de
oameni, sunt cale de transport, sursă de energie, loc de muncă sau de
vacanţă. Ascund şi dezvăluie mistere, sunt cercetate, explorate,
poluate, curăţate, cântate, admirate.
Sunt esenţiale pentru viaţa noastră şi este imperativ să avem oceane
sănătoase.
Eliminarea deșeurilor din ape este un proces complex și costisitor.
Este adesea periculos și, deoarece munca este în general făcută de
scafandri. Operațiunile de curățare sunt de obicei limitate la suprafața
apei. Efectele poluării apei asupra sănătății omului sunt multe și
extrem de nocive. Este foarte important ca fiecare persoană să
conștientizeze că apa poluată poate îmbolnăvi orice organism sănătos
și, mai mult, poate duce la deces. Agenții patogeni din apă sub formă
de bacterii care cauzează boli și viruși provenite din deșeurile umane
și animale sunt o cauză majoră a bolilor provenite din apa potabilă.

O echipă de cercetători de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a


contribuit la realizarea unui sistem robotic destinat să curețe deșeurile
de pe fundul mării. Proiectul SeaClear a trecut cu succes primele teste
în condiții reale în apele din apropierea orașului croat Dubrovnik. 

Sistemul de curățare funcționează în mod similar cu aspiratoarele-


robot de acasă și este capabil să vadă deșeurile de pe fundul mării și
să se deplaseze spre ele. 

fig.1Vedere cu ajutorul dronei subacvatice


Robotul SeaClear a fost lansat la apă

Au fost testate trei componente-cheie ale sistemului :robotul


subacvatic care caută deșeurile din imagini de la cameră și sonar,
drona aeriană, și un prototip al dispozitivului de prindere a deșeurilor
dezvoltat în proiect. Vedeta a fost robotul de inspecție subacvatică,
pentru că a reușit să detecteze și să se deplaseze spre gunoi în diferite
tipuri de apă.

Echipa a testat un prototip de dispozitiv de prindere, printat 3D,


pentru a identifica funcționarea în condiții reale, precum și punctele
slabe ale designului care pot duce la ruperea instrumentului. Pentru a
avea o dovadă a conceptului, cercetătorii au folosit un alt tip de
dispozitiv de prindere, deja existent pe piață, și au reușit să adune cu
succes gunoiul sub apă.

„Conceptul este simplu în esenţă și nu se deosebește cu mult de


roboții de curățenie de acasă. Cu toate acestea, complexitatea
poziționării și controlului robotului, precum și a identificării și
colectării gunoiului este mult mai ridicată, iar obiectivele sistemului
sunt mult mai dificil de atins. Acum trebuie să analizăm toate seturile
de date provenite de la camere, sonar și senzorii de poziționare a
robotului, pentru a îmbunătăți software-ul”, din explicațiile domnului
profesor Lucian Bușoniu.

fig.2PRIMUL DEȘEU PE CARE ROBOTUL L-A RECUPERAT DE


PE FUNDUL APEI

O sticlă de plastic a devenit primul deșeu oficial care a fost ridicat de


pe fundul mării. Este doar un mic pas spre obiectivul umanității de a
curăța, printr-o soluție rentabilă, fundul mărilor și oceanelor, unde se
găsesc peste 90% din deșeurile marine. Deșeurile marine reprezintă
una dintre cele mai mari probleme de mediu cu care se confruntă
planeta noastră. Un sistem robotic complet autonom pentru curățarea
deșeurilor marine ar fi o soluție esențială și ieftină în încercarea de a
rezolva asta. În prezent, stațiunile turistice și autoritățile portuare
recurg la scafandri pentru a curăța aceste deșeuri de pe fundul mării,
acestea fiind manevre nu doar costisitoare, ci și periculoase În
septembrie 2020, 17 scafandri au condus o acțiune de curățare a
deșeurilor marine în aceeași zonă de testare, în apropiere de insula
Lokrum, și au colectat peste 88 kile de deșeuri de pe fundul mării într-
o perioadă de o oră.

Fig3.Schema de lucru a robotului SEACLEAR

Dezvoltarea și testarea unui sistem hardware și software constând din


vehicule subacvatice, de suprafață și aeriene fără pilot.
În acest scop, sunt aplicate noi metode de cartografiere a
deșeurilor, clasificare și control al roboților.
Roboții autonomi sunt conectați în rețea între ei și împreună, sprijiniți
de drone aeriene, caută gunoi în mare. Poluarea fundului mării astfel
detectată este cartografiată. Roboții subacvatici colectează deșeurile,
folosind senzori speciali pentru a face distincția între gunoi și
vegetația marine, de exemplu.
Vehiculele autonome subacvatice reprezintă un domeniu de cercetare
în continuă creștere. Sarcinile centrale sunt coordonarea tehnică și
integrarea întregului sistem.
În această zonă de responsabilitate sunt proiectate și implementate
infrastructura hardware și software precum și interfețele pentru
schimbul de date între vehiculele robot și un centru de control terestre.

Bibliografie:
https://www.vice.com/ro/article/z3nxa3/robot-seaclear-romania-
deseuri-ocean
https://stratos.ro/poluarea-apei/
https://www.mediafax.ro/tehnologie/primul-sistem-robotic-de-
curatare-a-deseurilor-de-pe-fundul-oceanelor-se-face-la-cluj-
20151117
https://sea-technology.com/seaclear-project-develops-robots-to-pick-
up-litter-underwater
https://www.romaniajournal.ro/society-people/the-first-robotic-
system-for-cleaning-the-waste-from-the-seabed-made-by-team-
including-romanian-researchers-passes-the-first-tests/

S-ar putea să vă placă și