Manto Cultura Cucuteni Evolutie Cronologie Legaturi 1998

Cornelia-Magda Manto
EVOLUTIE
•
CRONOLOGIE
LEGĂTURI
PIATRA -NEAMŢ
1998
https://biblioteca-digitala.ro / https://muzeu-neamt.ro
Centrnl lnternational
, de Cercetare a Culturii Cucuteni
Bibliotheca
Memoriae Antiquitatis
V
Cornelia-Magda Manto
CULTURA CUCUTENI
EVOLUTIE, CRONOLOGIE, LEGĂTURI
'
Muzeul de Istorie Piatra Neamţ

1 9 9 8
CULTURA CUCUTENI. EVOLUŢIE, CRONOLOGIE, LEGĂTURI
CUCUTENI CULTURE. EVOLUTION, CHRONOLOGY, CONNECTIONS
Editor:
Gheorghe Dumitroaia
Traducerea rezumatului în limba engleză:
Nikolaus Boroffka
Culegere. tehnoredactare şi prelucrare foto:

Gil Colobanea
Mihaela Marcu
Valentina Colobanea
Desene şi copertă:
Waltraud Delibaş
Corectură şi indice:
Ovidiu Cotoi
Constantin-Emil Ursu
© COMPLEXUL MUZEAL JUDETEAN NEAMT

' '
Str. Mihai Eminescu nr. I O. 5600 Piatra Neamt. Romania
l.S.B.!'I.: 973-98298-4-8
EDITURA NONA
Cu dragoste şi mulţumiri,
familiei mele.
Cuprins
Abrevieri ....................................................................................................... 7
Introducere ..... ............ ..................... ..... .. ..................................................... l l
Cap. I Istoricul cercetărilor ..... ............................................................ 15
Cap. II Complexul cultural Ariuşd - Cucuteni - Tripolie
În lumina noilor cercetări ......................................................... 29
1 Cadrul fizico-geografic .......................................................... 31
2 Geneza .................................................................................... 32
3 Probleme privind periodizarea ............................................... 35
4 Variante regionale în complexul
Ariuşd - Cucuteni - Tripolie ................................................... 44
5 Relaţiile cu culturile vecine ................................................... 46
6 Date cu privire la aşezări şi morminte . ... ... . .... .. .. .. .. .. ... .. .. ... ... 50
7 Economia aşezărilor şi ocupaţiile locuitorilor ....................... 54
8 Organizarea socială ................................................................ 57
9 Viaţa spirituală ....................................................................... 57
10 Sfârşitul civilizaţiei Cucuteni - Tripolie ................................ 59
Cap. III Cronologia relativă a culturii Cucuteni .................................. 61
Cap. IV. Cronologia absolută a culturii Cucuteni ................................. 93
Cap. V. Etapele culturii Cucuteni pe baza datelor
de cronologie relativă şi absolută ........................................... 11 l
Cap. VI. Sincronizarea culturii Cucuteni
cu alte culturi eneolitice ........................................................... 135
Concluzii ................................................................................... 161
Sununary .. . .. ... .. ... . .. . .. . .. .... ... .. .. .. .. .. ... . .... .. ... ... .. ... .. .. .. .. .. .. .. .... .. ... . ... .. .. ... .. ... 171
List of Figures ... .. ... . .......... ....... ... ... .. .. ...... ................................................. 189
Bibliografie ............................................................................................... 193
Tabele ............................................... , ....................................................... 233
Ilustraţie .................................................................................................... 26 l
Indice ........................................................................................................ 313
Summary
Abbreviations ............................................................................................. ... 7

Introduction .. . .. . .. .. . .. .. .. .. .... .. . .. .. . .. . .. . .. . .. .. .. . .. . .. .. .. .. ... . .. .. .. .. ... .. .. .. .. .. .. .. .... .. .. .. 11
Cap. I History of research .. .. .. .. .. .. .. .. . .. .. ... .... .... . .. .. ... .. . .. .. .. .. .. .. .. .. ... .. . .. . 15
Cap. II Ariuşd - Cucuteni - Tripolie cultural complex
in the light of new descoveries ................................................. 29
1 The physichal-geografic frame ............................................... 31
2 Origin ..................................................................................... 32
3 Problems concerning periodisation ........................................ 35
4 Regional groups in Ariuşd - Cucuteni - Tripolie complex ..... 44
5 Relations to neighbouring cultures ......................................... 46
6 Data conceming the settlements and the burials .................... 50
7 Settlement economy and activities ......................................... 54
8 Social organisation ................................................................. 57
9 Spiritual life ............................................................................ 57
10 The end of Cucuteni - Tripolie civilisation ............................ 59
Cap. III Relative chronology of Cucuteni Cultu re ................................ 61
Cap. IV. Absolute chronology of Cucuteni Culture .............................. 93
Cap. V. The stages of Cucuteni Cultu re on tbe basis
of relative and absolute chronological data .......................... 111
Cap. VI. The syncronisation of Cucuteni Culture
with other eneolithic cultures ................................................. 135
Conclusions .............................................................................. 161
Sununary ............................................................................................. ...... 171
List of Figures ........................................................................................... 189
Bibliography ............................................................................................ 193
Tables ............................................................................................. ........... 233
11 lustration ............................................................................................. .... 26 1
Index ............................................................................................. ............ 113
AIJrev er
AIA Acta lnterdisciplinaria Archaeologica, Nitra.

AIM Arheologiceskaia issledovania v Moldavii,
Chişinău.
AIU Archeologiceskie issledovaniia na
Ucraine, Kiev.
AMM - Acta Moldaviae Meridionalis, Anuarul
Muzeului Judeţean Vaslui.
AMN - Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca.
Archaeometry - Archaeometry. The Bulletin of the Research
Laboratoy for Archaeology and the History
of Art.
Arheologija - Arheologija Akademia Nauk Ukraini
Institut Arheologiji, Naukovni Jurnal, Kiiv.
ArhMold - Arheologia Moldovei, laşi.
AS Anatolian Studies. Journal of the British
Institute of Archaeology at Ankara.
ASUi Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al.I.
Cuza", laşi.
Atlas J Kozlowski (ed.), Atlas du neolithique
europeen, voi. I, L'Europe Orientale, 45,
Liege 1993.
AUB Analele Universităţii Bucureşti, seria
Istorie.
BBLD Bericht der Bayerischen Landesamt fur
Denkmalpflege, Munchen.
BRGK Bericht der Romisch-Germanischen
Kommission, Frankfurt am Main.
BROB Berichten van de Rijksdienst voor het
Oudheidkum dig Bodemonderzoek,
Amersfoort.
CA Cercetări Arheologice, Bucureşti.
Chronologies R.W Erich (ed.), Chronologies in Old
World Archaeology, Third Edition, voi. 1-11,
Chicago, London 1992.
CI Cercetări Istorice, laşi.
Cucuteni aujourd'hui Gh. Dumitroaia, D. Monah (ed.), Cucutenl
aujourd'hui, Bibliotheca Memoriae
Antiquitatis, li. Piatra Neamţ 1996.
Dolgozatok Dolgozatok az Erdelyi Nemzeti Muzeum I
Travaux de la Section Numismatique et
Archeologique du Musee National de
Transylvanie. Cluj.
8 Cornelia-Magda Mantu ~~~
ESA Eurasia Septentrionalis Antiqua. Bulletin et

Memoires consacree â l'archeologie et
l'ethnologie de l'Europe Orientale et l'Afrique
du Nord.
FVL Forschungen zur Volks und Landeskunde,
Sibiu.
GJRAS Geophisica/ Journal of Roya/
Astronomica/ Society, Londra.
Hierasus Hierasus, Anuarul Muzeului Judeţean
Botoşani.
Istoria Moldovei D.M. Dragnev (ed.), Istoria Moldovei din
cele mai vechi timpuri până in epoca
modernă (Aspecte din viaţa politică,
socială şi a culturii), Chişinău 1992.
Istoria României Istoria României, voi. I, Bucureşti 1960.
JAS Journal of Archaeological Science.
JRGZM - Jahrbuch des Romisch-Germanischen
Zentralmuseums, Mainz.
KSIA Kratkie Soobscenija lnstituta Arheologii,
Moscova.
KSUIA Kratkie Soobscenija lnstituta Arheologii,
ANSSR, Kiev.
La civilisation de Cucuteni M. Petrescu-Dîmboviţa ş.a. (ed.), La
civilisation de Cucuteni en contexte
europeen, Session Scientifique laşi-Piatra
Neamţ 1984, Bibliotheca Archaeologica
lassiensis, I, laşi 1987.
Le Paleolithique et le Neolithique - V. Chirica, D. Monah (ed.), Le Paleolithique
et le Neolithique de la Roumanie en
contexte europeen, Bibliotheca
Archaeologica lassiensis, IV, laşi 1991.
La Thessalie La Thessalie. Quinze annees de
recherches archeologiques 1975-1990.
Bilans et perspectives. Actes du colloque
intemational Lyon 1990, voi. A, Athenes 1994.
MCA Materiale arheologice privind istoria
veche a RPR I Materiale şi cercetări
arheologice, Bucureşti.
MemAntiq Memoria Antiquitatis, Acta Musei
Petrodavensis, Piatra Neamţ.
MSSIA Memoriile secţiei de ştiinţe istorice şi
arheologice, Bucureşti.
MIA Materialy i lss/edovanija po Archeologii
SSSR, Moscova.
Pam. Arch. Pamatky Archeologicke, Archeologicky
ustav CSAV, Praga.
Cultura Cucutcni. Evoluţie, cronologie, legături 9
Polevoi seminar I Polevoi seminar, Rannezemledelceskie

poselenia ghigant Tripolskoi Kulturi na
Ukraine, Tezisi dokladov, Taljanki, Veselyi
Kut, Majdaneckoe 1990.
PZ Prahistorische Zeitschrift, Berlin.
Radiocarbon Radiocarbon, Published by the American
Journal of Science, Yale University, New
Haven, Connecticut.
Relations Relations thraco-illyro-hellenique, Institut
Roumain de Thracologie, Bucureşti.
RI Revista Istorică. Dări de seamă,
documente şi notiţe 1915-1946, Bucureşti,
Vălenii de Munte.
RIAF Revista pentru istorie, arheologie şi
filologie, Bucureşti.
RM Revista Muzeelor şi Monumentelor, Bucureşti.
RMNA Raport asupra activităţii ştiinţifice a
Muzeului Naţional de Antichităţi in anii
1942 şi 1943, Bucureşti.
RPAN Revista de Preistorie şi Antichităţi
Naţionale. Buletin al Seminarului de
Arheologie şi Preistorie la Facultatea de
Litere şi Filozofie, Universitatea Bucureşti.
RRGG Revue Roumain de Geologie,
Geophisique et Geographie, Serie de
Geophisique, Bucureşti.
SA Sovetskaja Archeologija, Moscova.
SC (Focşani) Studii şi Comunicări, Focşani.
SC (Sibiu) Studii şi Comunicări, Sibiu.
SC (Sf. Gheorghe) Studii şi Comunicări, Sfântu Gheorghe.
SCIV(A) Studii şi cercetări de istorie veche (şi
arheologie), Bucureşti.
SP Studia Praehistorica, Sofia.
Suceava Suceava, Anuarul Muzeului Bucovinei.
The fourth millenium B.C. P Georgieva (ed.), The fourth millenium
B.C. Proceeding of the lnternational
Symposium, Nessebur 1992, Sofia 1993.
TP Thracia Praehistorica, Supplementum
Pulpudeva, Plovdiv.
ZA Zeitschrift fiir Archaologie, Berlin.
INTRODUCERE
Cultura Cucuteni, una din cele mai mteresante şi spectaculoase

manifestări ale eneoliticului sud-est european, a determinat de-a lungul anilor,
de la descoperirea ei şi până astăzi, o multitudine de cercetări şi studii ce au
avut ca scop surprinderea datelor ce au generat-o, a trăsăturilor ei
caracteristice, a modalităţilor ei de manifestare în plan material şi spiritual. În
ultima vreme, un număr apreciabil de lucrări este orientat spre aspecte mai
puţin abordate anterior, ce au, în ultimă instanţă ca deziderat recompunerea
modului de viaţă cucutenian. Preocupările privind periodizarea, ca şi
încercările de a-i stabili cronologia relativă şi absolută în cadrul preistoriei
României, a sud-estului european, sau relaţiile de interdependenţă cu alte
culturi contemporane, constituie probleme prioritare ale celor care s-au ocupat
sau se ocupă cu studiul culturii Cucuteni. În acest context, deci, lucrarea de
faţă se înscrie în cadrul unor preocupări constante, la care şi-au adus
contribuţia personalităţi de renume în cercetarea arheologică.
Cea mai mare parte a textului de faţă reprezintă teza de doctorat
Metode de cercetare şi tehnici de datare pentru determinarea cronologiei
culturii Cucuteni susţinută în iulie 1996 la Universitatea ,,Al.I. Cuza" din Iaşi,
sub conducerea prof. dr. doc. M. Petrescu-Dîmboviţa.
Structurată în şase capitole, lucrarea are ca scop realizarea unei
sinteze cu privire la stadiul actual al cercetărilor în domeniul culturii Cucuteni,
cu accent deosebit mai ales asupra cronologiei ei relative şi absolute, dar
punând în evidenţă şi legăturile sale cu alte culturi.
După un prim capitol asupra istoricului cercetărilor, în care este
subliniată contribuţia adusă de diverşi cercetători la studierea culturii
Cucuteni, în capitolul al doilea este prezentat stadiul cercetărilor în cadrul
complexului cultural Ariuşd-Cucuteni-Tripolie, cu două areale. Cu această
ocazie. în lumina noilor cercetări, ne-am referit la mai multe probleme, ca, de
pildă, cadrul fizico-geografic şi aria de răspândire, aşezări, locuinţe, date în
legătură cu economia aşezărilor, ocupaţii, morminte, necrop~le, viaţa
spirituală. geneza. periodizarea. variante regionale. relaţiile cu celelalte culturi
,·ecine şi sfârşitul ciYilizaţici.
Un capitol special. al treilea. se referă la cronologia relativă a culturii
Cucuteni. scopul lucrării fiind acela de a sublinia contribuţia adusă prin
di\'erse metode de cercetare - stratigrafia. tipologia. metoda comparativă şi
12 Cornelia-Magda Manto
chorologică la stabilirea cronologiei interne, dar şi a celei relative a sa. în

raport cu altele, contemporane, sau posterioare. din spaţiul românesc sau
învecinat, subliniind totodată şi gradul de utilizare al acestora. Rezultatele unui
număr mare de cercetări sistematice sau de salvare nu sunt încă publicate, iar
altele sunt doar parţial cunoscute; imensitatea materialelor existente,
nefolosirea mai mulţor metode în analiza lor. ca statistica şi prelucrarea pe
calculator, ca şi studierea inegală a diferitelor faze şi etape ridică unele
probleme în înţelegerea deplină a periodizării şi cronologiei interne a culturii
Cucuteni, probleme ce vor trebui să fie soluţionate prin cercetări viitoare.
Capitolul următor, al patrulea, referitor la cronologia absolută a
culturii Cucuteni, cuprinde şi cea mai mare parte a contribuţiei noastre la
această problemă. După enumerarea diferitelor opinii referitoare la cronologia
absolută, s-a insistat mai mult asupra a trei metode cronometrice de datare.
folosite astăzi pe scară destul de largă în toată lumea, anume radiocarbon,
arheomagnetism şi termoluminescenţă, pe care am încercat să le utilizăm şi
noi. Din păcate, contribuţia noastră în aplicarea fiecărei metode enumerate mai
sus este inegală, fapt determinat de anumite condiţii obiective. Una din acestea
este, fără îndoială, lipsa laboratoarelor de datare în România, fapt ce trebuie
legat şi de un anumit nivel de dezvoltare economică, insuficienţa mijloacelor
materiale, dar uneori şi de neînţelegerea cu care ne-am confruntat. În pofida
acestor obstacole, prin grija noastră, numărul datărilor prin radiocarbon pentru
cultura Cucuteni a crescut considerabil (am adus 27 date noi, iar alte 23 probe
sunt în curs de analizare), făcându-se paşi importanţi şi în aplicarea celorlalte
două metode, arheomagnetism şi termoluminiscenţă, chiar dacă nu în măsura
aşteptărilor. Imposibilitatea obţinerii unor rezultate mai bune în domeniul
acestor ultime două metode şi mai ales a termoluminiscenţei, se leagă şi de
faptul că ele impun prezenţa în teren a unor specialişti din domeniile
respective, uneori cu o aparatură specială, pentru prelevarea probelor. lucru
care s-a realizat cu eforturi considerabile. dar într-o măsură insuficientă.
În penultimul capitol, al cincilea. sunt prezentate fiecare din fazele
culturii Precucuteni, iar apoi, din etapele culturii Cucuteni. durata şi
caracteristicile lor, alcătuindu-se o schiţă cronologică atât pe baza datelor
oferite de metodele tradiţionale de cercetare. ce asigură reperele cronologiei
relative, centralizate în mai multe tabele. dar mai ales cu ajutorul metodelor şi
tehnicilor de datare ce furnizează jaloanele concrete pentru cronologia
absolută. În discutarea aspectelor din acest capitol am folosit. în limita
posibilităţilor, cât mai multe informaţii provenind din arealul Tripolie.
informaţii care completează în mod fericit datele de care dispunem pentru cel
Cultura Cucuteni. Evol_!li!_,_ ~!onologie, legături 13
cucutenian. În vreme ce în arealul cucutenian datele cronometrice sunt mai

complete pentru începutul şi prima fază de dezvoltare culturală, în cel tripolian
informaţiile pentru fazele mijlocii şi târzii sunt mai bogate. ele ajutând la mai
buna înţelegere a duratei complexului cultural.
Contribuţia noastră în domeniul cronologiei absolute nu se reduce
numai la cultura Cucuteni. ci se extinde şi asupra întregului neo-eneolitic
românesc. În acest sens, am convins mai mulţi colegi să colecteze probe în
vederea datării, având grijă ca acestea să ajungă în laboratoare renumite de
analiză. iar rezultatele au fost interpretate într-W1 studiu recent apărut (Mantu
1995 ). Ca urmare, am alcătuit o schiţă a cronologiei absolute pentru neo-eneoliticul
din întreg spaţiul românesc. care a contribuit în lucrarea de faţă la precizarea
sincronismelor culturii Cucuteni. Şi cu această ocazie (cap. VI) se au în vedere
atât datele oferite de cronologia relativă, cât şi cele obţinute prin metoda
radiocarbon. Ni s-a părut de asemenea firesc ca tabloul sincronismelor să fie
completat şi cu relaţiile de contemporaneitate ce se pot stabili cu zone mai
îndepărtate din punct de vedere geografic. În acest sens, s-au avut în vedere
cele mai noi publicaţii în domeniu ce prezintă pentru anumite regiuni chiar şi
puncte de vedere contradictorii.
În realizarea lucrării de faţă câteva evenimente au fost deosebit de
importante şi ele m-au ajutat decisiv la obţinerea datelor cronometrice şi a unei
părţi din bibliografia necesară redactării ei. În acest sens aş menţiona în primul
rând bursa DAAD de trei luni în Germania, în perioada noiembrie-ianuarie
1990-1991. Cu această ocazie am luat legătura cu personalităţi ştiinţifice
marcante, ca prof. dr. H. Hauptmann, prof. dr. Ch. Strahrn, prof. dr. H.
Parzinger sau dr. B. Kromer, care, cunoscători ai realităţilor româneşti şi ai
importanţei culturii Cucuteni mi-au acordat tot sprijinul în vederea efectuării
unui număr însemnat de analize radiocarbon în laboratoarele de datare de la
institutele din Heidelberg şi Berlin. Prof. dr. M. Otte de la Liege s-a oferit de
asemenea să intermedieze analiza unor probe în laboratorul de la Louvain.
Pentru completarea documentării. de un real folos mi-au fost şi cele
două deplasări realizate prin intermediul Academiei Române în anul 1993 la
Chişinău şi în anul 1994 la Kiev, ca şi călătoriile în schimb de experienţă în
Polonia şi Grecia.
Nu pot încheia fără a exprima sincere mulţumiri celor care direct sau
indirect m-au ajutat la punerea la punct a lucrării de faţă. În primul rând mă
refer la prof. dr. doc. M. Petrescu-Dîmboviţa căruia îi mulţumesc pentru
sprijinul acordat la elaborarea lucrării. prin îndrumările, discuţiile şi
observaţiile critice atunci când au fost necesare. Îmi exprim recunoştinţa faţă
14 Cornelia-Magda Mantu
de prof. dr. H. Hauptmann, prof. dr. Ch. Strahm. prof. dr. M. Otte şi prof. dr.
H. Parzinger care au contribuit atât de mult la îmbogăţirea nwnărului de date
radiocarbon pentru România şi dr. B. Kromer, şeful laboratorului de datare de
la Heidelberg, care a efectuat multe dintre aceste analize. Adresez de asemenea
mulţumiri dr. N. Boroffka şi dr. H. Stailble care m-au ajutat la completarea
decisivă a bibliografiei, la înţelegerea unor aspecte mai complicate privind
datarea radiocarbon, sau a diferitor probleme legate de mai multe programe de
calibrare, dr. K. Rassmann pentru unele informaţii inedite foarte preţioase.
Totodată, exprim mulţumiri dr. A. Bluszcz, de la Gliwice, care a efectuat
analiza probelor de termolwniniscenţă pentru Scânteia, ca şi doamnei Mihaela
Ghiţă de la Institutul Geologic al României şi colegului dr. A. Kolesnikov de la
Institutul de Arheologie din Kiev, care au prelevat, alături de mine. probe
pentru datarea arheomagnetică. Mulţumirile mele se adresează în egală măsură
şi colegilor ieşeni, de la Universitate şi de la Institutul de Arheologie: prof. dr.
A. Lâszl6, prof. dr. D.Gh. Teodor, conf. dr. N. Ursulescu, dr. D. Monah, care
m-au ajutat la completarea informaţiilor şi bibliografiei privind aspectele
arheologice ale lucrării şi mi-au pus la dispoziţie, cu multă amabilitate, chiar
materiale inedite. De un sprijin egal m-am bucurat şi din partea colegilor
bucureşteni, prof. dr. Al. Vulpe, dr. Silvia Marinescu-Bîlcu sau Dragomir
Popovici. În aceeaşi măsură rămân îndatorată colegilor de la Chişinău, dr. V.
Sorokin, dr. V.I. Marchevici, V.M. Bikbaev, Galina Bodareu, celor de la Kiev.
dr. A. Kolesnikov, dr. E.V. Tsvek, dr. V.A. Kruc, dr. T.G. Movsa, dr. T.
Tcaciuk, care m-au ajutat la cunoaşterea mai bună a descoperirilor arheologice
din zonele în care lucrează şi la obţinerea unor informaţii inedite citate în
lucrarea de faţă.
Forma definitivă a graficelor şi figurilor din lucrare se datorează
ajutorului nepreţuit dat de doamna W. Delibaş, căreia îi exprim călduroase
mulţumiri.
CAP. I. ISTORICUL CERCETĂRILOR
Cultura Cucuteni, prin importanţa şi spectaculozitatea ei, a atras

atenţia multor arheologi, dintre care I. Andrieşescu (Andrieşescu 1912, 25 şi
urm.), M. Petrescu-Dîmboviţa (Petrescu-Dîmboviţ~ 1966, 9 şi urm; 1987, 19-
29), VI. Dumitrescu (VI. Dumitrescu 1979, 5-6), I. Nestor (Nestor 1973, 21-
25), A. Laszlo (A. Laszlo 1973, 171 şi urm.; 1980, 11 şi urm.; 1987, 49-58),
P.I. Panait (Panait 1982, 64 şi urm.) şi D. Monah (D. Monah I Cucoş 1985, 15-
24) au adus contribuţii majore la istoricul cercetărilor ce poate fi împărţit în
mai multe etape. Cea dintâi se plaseaz.ă în a doua jumătate a secolului trecut,
fiind legată de descoperirea staţiunii eponime, când au început primele săpături
şi sondaje. Deşi prima aşezare cucuteniană a fost descoperită în anul 184 7, la
Văleni-Piatra Neamţ. de către Gh. Asachi. dar a fost considerată atunci drept
antica Petrodava (D. Monah I Cucoş 1985, 15), anul 1884 rămâne ca dată de
început pentru cercetările speciale asupra culturii Cucuteni. Meritul acestor
începuturi revine unei personalităţi din lumea literelor, Th. Burada, recunoscut
ca istoric al teatrului, al muzicii româneşti şi un mare folclorist. Intuind
importanţa descoperirii de la Cucuteni, încearcă stăvilirea distrugerilor care
ameninţau aşezarea ( Burada 1901, 270 şi urm.) şi convinge pe N. Beldiceanu
să întreprindă primele săpături (Beldiceanu I 885, 187 şi urm.).
Din anul 1885 şi până la sfârşitul secolului, la Cucuteni „Cetăţuia"
au avut loc scurte campanii de cercetări arheologice. la care au participat
N. Beldiceanu. D. Butculescu, Gr. Buţureanu şi Gr. Diamandi (Buţureanu
1889, 257 şi unn. ). Mai mult chiar, rezultatele cercetărilor întreprinse la
Cucuteni, ca şi din alte locuri, au fost prezentate în anul 1889, în cadrul
Congresului internaţional de antropologie şi arheologie preistorică de la Paris,
stârnind un viu interes în rândurile participanţilor (Buţureanu 1891, 299-307).
Încurajaţi de interesul manifestat de specialişti pentru descoperirile din
România. Gr. Buţureanu şi N. Beldiceanu au continuat cercetările şi sondajele
pentru aflarea şi identificarea unui număr mai mare de aşez.ări (D. Monah /
Cucoş 1985, 16 ), iar rezultatele obţinute sunt cuprinse în lucrarea lui Gr.
Buţureanu „Preistoria în România'', din păcate pierdută, din care s-a publicat
numai prefaţa (Andrieşescu 1937, 17; D. Monah/ Cucoş 1985, 17). De remarcat,
_1_6_ _ _ _ _ _ _ _ _ _
C_o_r_n_e_lia-Magda Mant~ _ - - - - - ---------
de asemenea, faptul că, încă din prima etapă, descoperirile de la Cucuteni au

fost corect încadrate din punct de vedere cultural, iar trăsăturile caracteristicl
schiţate de Gr. Buţureanu acestei culturi au rămas în mare parte viabile şi
astăzi (Buţureanu 1889, 257 şi urm.; 1891, 299 şi urm.: 1897. 14 şi urm.).
Înainte de a încheia referirile la această primă etapă, trebuie amintite
şi descoperirile din celelalte două zone ale acestui mare complex cultural:
astfel, în anul 1893, W. Hvoiko descoperea staţiunea de la Tripolie, în
apropiere de Kiev, iar în anul 1869 B. Orban identificase pe cea de pe teritoriul
satului Ariuşd din Transilvania (D. Monah / Cucoş 1985, 18). Într-o
retrospectivă a importanţei descoperirilor de la Cucuteni. VI. Dumitrescu nota
şi începutul altor cercetări: în anul 1878, Kopemiki şi Kirkov au întreprins
săpături la Horodnica, pe Nistru, iar în anul 1893, Volkov a început cercetări
similare în Bucovina, la Şipeniţ (VI. Dumitrescu 1985, 35).
Cea de a doua etapă, ce merge până în perioada interbelică este
marcată de cercetările efectuate la Ariuşd de F. Laszlo şi la Cucuteni de H.
Schmidt. Meritul celor doi arheologi faţă de cultura Cucuteni este poate la fel
de mare, dar dacă H. Schmidt a câştigat consacrarea binemeritată pentru
activitatea sa mai îndelungată în acest domeniu. moartea prematură l-a
împiedicat pe F. Laszlo să-şi continue cercetările şi publicarea tuturor
rezultatelor obţinute. F. Laszlo a făcut primele săpături sistematice la Ariuşd
între anii 1907-1913. În anul 1925, după o lungă întrerupere, cercetările au fost
reluate cu ajutorul financiar al Muzeului de Arheologie şi Etnologie de la
Universitatea din Cambridge, prin intermediul lui V.G. Childe, dar s-au
întrerupt brusc din cauza morţii subite a lui F. Laszlo (D. Monah/ Cucoş 1985.
18). Aşa cum au subliniat mai mulţi din cei care s-au ocupat cu această
problemă, F. Laszlo a obţinut rezultate importante în urma cercetării ariei
Ariuşd, atât prin identificarea a peste treizeci de aşezări de acest tip (în unele
din ele organizând săpături sau sondaje), cât şi prin modul de abordare a
problemelor de arheologie (Nestor 1973. 25; A. Laszlo 1987, 49-58; Petrescu-
Dîmboviţa 1992, 55-56 ). F. Laszlo a avut o viziune deosebit de modernă în
cercetările pe care le-a efectuat. folosind printre pnm11 metode
interdisciplinare, cum se poate constata din planul topografic al aşezării de Ia
Ariuşd, documentaţia fotografică abundentă, analize chimice pentru obiectele
din cupru. El intenţiona să facă analize pentru stabilirea vârstei depozitelor de
humus, era interesat să folosească determinări de floră şi faună pentru a
reconstitui mediul ambiant şi a realizat prima machetă a unei locuinţe
cucuteniene, premieră şi în ceea ce priveşte arheologia experimentală (A.
Laszlo 1973. 178-180: 1980, 11-18: 1987, 49-58). Articolele publicate de el
Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legături 17
reflectă aceeaşi personalitate complexă, dar şi pe savantul riguros. Unul dintre ele
se referă la cercetările de suprafaţă şi sondajele efectuate în aşezm.le cucuteniene
din bazinul Oltului superior şi al Râului Negru, un altul este un raport amplu asupra
săpăturilor de la Ariuşd din anii 1907-1912, iar în revista Dacia a apărut un studiu
de referinţă cu privire la ceramica pictată de la Ariuşd (F. Laszlo 1911. 12-226;
I 914. 279-386; 1924, 1-27). Sintetizând contribuţiile şi meritele lui F. Laszlo,
trebuie subliniat că cercetările sale .JlU au avut în vedere doar consemnarea
riguroasă a succesiunii lor cronologice, ci aveau ca finalitate şi încercarea de a
reconstitui modul de viaţă al comunităţilor respective" (A. Laszlo 1987, 53).
Revenind la zona Moldovei, trebuie amintit faptul că descoperirile de
la Cucuteni au stârnit un mare interes printre arheologi şi drept urmare
cercetările sistematice au fost reluate în anii 1909-191 O de către Hubert
Schmidt. Înainte de a ne referi la aceste evenimente, semnalăm faptul că între
anii 1908-1909 şi chiar în 191 O, în staţiunea arheologică de la Cucuteni-
Băiceni, C.V. Gheorghiu, proprietarul terenului, a efectuat unele săpături
arheologice pe banii săi. Rezultatele acestor cercetări, formulate concis şi la
obiect, au constituit subiectul unei mici publicaţii care încă nu a intrat în
circuitul ştiinţific (informaţii oferite cu amabilitate de N. Ursulescu; Gheorghiu
1910, 3-13 ). Deşi nu era de formaţie arheolog, autorul citat a făcut o serie de
observaţii juste referitoare la descoperirile de pe Cetăţuia de la Băiceni,
încadrându-le în „epoca pietrei" (Gheorghiu 191 O, 4 ).
Revenind la Hubert Şchmidt, preciz.ăm că el participase la săpăturile
arheologice din nordul Siriei şi din Turchestan, fiind deosebit de interesat de
culturile cu ceramică pictată de la Dunărea de Jos şi din Balcani şi relaţia lor
cu civilizaţiile din Orient, motiv pentru care s-a oprit în primul rând asupra
celei descoperite la Cucuteni. Aşa cum reiese din mai multe lucrări ce tratează
problema începuturilor săpăturilor de la Cucuteni, H. Schmidt cunoştea
publicaţiile lui Beldiceanu şi Buţureanu referitoare la Cetăţuia-Băiceni
(Petrescu-Dîmboviţa 1966, l; D. Monah / Cucoş 1985, 18). Chiar înainte de a
începe săpăturile aici, în 1908, a vizitat şantierul de la Ariuşd şi a participat
chiar la un mic sondaj efectuat la Malnaş (A. Laszlo 1987, 56). Săpăturile de la
Cucuteni s-au concentrat mai ales pe „Cetăţuie", unde a fost asistat pentru
probleme de fortificaţie de G. Bersu, dar şi în aşezarea din vale, ,,Dâmbul
Morii", unde a efectuat, de asemenea, un sondaj (Petrescu-Dîmboviţa 1966, 2,
consemnează faptul că din partea statului român au fost delegaţi pentru
supravegherea săpăturii Teohari Antonescu şi apoi C. Dascălu; 1987a, 19-20,
menţionează informaţiile directe pe care le-a primit din partea lui G. Bersu
referitoare la perioada cercetărilor de la Cucuteni; lconomu 1996). Publicarea
monografică a descoperirilor lui H. Schmidt de la Cucuteni, în anul 1932

(Schmidt 1932) a asigurat acestei civilizaţii locul bine meritat în cadrul
dezvoltării Europei preistorice şi o faimă mondială, pe care cercetările
ulterioare au consolidat-o mereu. Rezultatele săpăturilor întreprinse de H. Schmidt
pe Cetăţuia, care prezenta avantajul că deţinea aproape toate etapele de
dezvoltare culturală şi a oferit informaţii de stratigrafie verticală importante, ce
au fost coroborate cu cele din sondajul de la Dâmbul Morii ( date de stratigrafie
orizontală), au permis arheologului berlinez să stabilească schema dezvoltării
culturale, atât din punct de vedere stratigrafic, cât şi tipologic. Deşi el sesizase
încă din anul 1911 existenţa unui nivel intermediar ( Schmidt 191 l, 5 82 şi
urm.), în lucrarea monografică s-a referit mai ales la „cultura A" şi „cultura B".
Lui H. Schmidt îi revine, de asemenea, meritul de a fi stabilit şi definit
succesiunea stilurilor picturale. Din păcate, el nu a acordat o importanţă prea
mare complexelor de locuire (pe care le-a considerat prea deteriorate),
astfel că, din acest punct de vedere, informaţiile sunt lactrnare.
Periodizarea stabilită de H. Schmidt pentru cultura Cucuteni, valabilă
pentru tot arealul Ariuşd-Cucuteni-Tripolie, a fost confirmată şi de
cercetările ulterioare, la care arheologii români au adus completări ce vor fi
consemnate şi în lucrarea de faţă.
În spaţiul dintre Prut şi Nistru în această perioadă amintim cercetările
de la Petreni ale lui E. von Stern, care au permis autorului concluzii judicioase
cu privire la unele aspecte legate de viaţa comunităţilor cucuteniene de aici
(von Stern 1906).
O nouă etapă a cercetărilor se conturează în perioada interbelică,
când se pun, de fapt, bazele şcolii româneşti modeme de arheologie.
Personalităţi marcante, precum „magistrul" Vasile Pârvan şi Ion Andrieşescu
(primul preistorician român), continuatori ai unor preocupări anterioare,
formulate de Al. Odobescu şi în special de Gr. Tocilescu (VI. Dumitrescu
1960, XLIX; 1993, 20 şi urm.; Babeş 1981, 321-322; Ştefan 1984, 109-112;
Petolescu 1984, 144-157; Petrescu-Dîmboviţa 1994a). au contribuit din plin la
formarea mai multor generaţii de arheologi. Printre aceşti pasionaţi, care- prin
cercetările lor au deschis noi perspective cunoaşterii culturii Cucuteni, amintim
pe Hortensia şi Vladimir Dumitrescu, Radu şi Ecaterina Vulpe, Ion Nestor.
prof. dr. doc. M. Petrescu-Dîmboviţa. Alături de aceştia. trebuie menţionaţi
C. Cihodaru (format la şcoala „ieşeană" a profesorilor O. Tafrali şi P. Nicorescu).
iar mai târziu A. Niţu. Din deceniul al treilea încep săpături sistematice în mai
______C_u_l_t_u_ra Cuc_1:1_!_eni. Evoluţie, cronologie, legături 19
multe aşezări cucuteniene: VI. Dumitrescu la Drăguşeni şi Bonteşti (Vl.

Dumitrescu 1933, 88-114; 1933a, 115-149), H. Dumitrescu la Ruginoasa
(H. Dumitrescu 1933, 56-87). l. Andrieşescu la Hăbăşeşti şi împreună cu I. Nestor
la Fedeleşeni (Babeş 1981, 322).
Rezultatele obţinute în domeniul culturii Cucuteni, împreună cu cele
provenind din celelalte provincii istorice. referitoare la pre şi protoistoria
României, favorizează şi apariţia unei noi lucrări monografice, ce prezenta
stadiul cercetărilor, Der Stand ... a lui l. Nestor, care i-a adus premiul „V. Pârvan"
al Academiei Române (Babeş 1981. 322 ).
În ciuda dificultăţilor financiare şi a optuzităţii birocratice,
cercetările referitoare la cultura Cucuteni au continuat şi în deceniul următor şi
menţionăm contribuţia lui C. Cihodaru la studierea aşezărilor Coşeşti, Rafalia
şi Poieneşti din Podişul Central Moldovenesc (Cihodaru 1931-1932, 45-52;
1934; 1937-1938, 32, 35-46). Centrul de greutate al cercetărilor rămâne însă
zona subcarpatică a Moldovei. R. Vulpe, împreună cu C. Matasă efectuează
săpături la Horodiştea-Calu (azi Piatra Şoimului) în perioada 1935-1940 (R. Vulpe
1937-1940, 13-67). Între anii 1936-1948 au loc cercetările de la Izvoare-Piatra
Neamţ, unde a participat şi C. Matasă - cel care descoperise aşezarea - ce au
adus contribuţii deosebite pentru elucidarea originii culturii Cucuteni, prin
descoperirea aici, pentru prima dată, a unor materiale precucuteniene (R. Vulpe
1957). Cercetările întreprinse de VI. Dumitrescu în anii 1936, 1938 şi 1940 la
Traian-Dealul Fântânilor. i-au permis să precizeze şi să nuanţeze mai bine
grupele stilistice ale fazei A-B, stabilite la Cucuteni de H. Schmidt (VI. Dumitrescu
1945, 11-114). Alături de aceste săpături şi sondaje, E. Vulpe şi H. Dumitrescu
au întreprins şi cercetări intense de suprafaţă, care au avut ca rezultat
identificarea mai multor informaţii referitoare la baza de dezvoltare a acestei
culturi (H. Dumitrescu 1944, 16 şi urm.).
Rezultatele vizibile ale şcolii româneşti de arheologie, ilustrate şi
prin apariţia publicaţiilor de specialit\ite, articolele din presa vremii, ecoul
celui de al XVII-iea Congres de antropologie şi arheologie preistorică de la
Bucureşti. din anul 1937. au atras în epocă un număr mare de entuziaşti
arheologi amatori (D. Monah/ Cucoş 1985, 19-20). Între aceştia, prin pasiunea
şi activitatea deosebită, se remarcă preotul Constantin Matasă. Acesta, în afara
faptului că are meritul de a fi descoperit un număr mare de aşezări în zona
subcarpatică a Moldovei. de a fi realizat primul muzeu dedicat culturii
Cucuteni. a publicat şi o lucrare monografică, în limba franceză, referitoare la
20 · - ~ ___Cornelia-Magda Man tu
cercetările întreprinse de el în satul Bodeşti-Neamţ ( Matasă 1946 ). În

încheierea acestei etape, mai trebuie amintite şi cercetările de teren întreprinse
de C. Mateescu (Mateescu 1944, 52-54) şi M. Petrescu-Dîmboviţa în fostul
judeţ Covurlui (Petrescu-Dîmboviţa 1937-1940, 427-446 ).
În Basarabia sunt de asemenea de semnalat cercetări ce au permis
descoperirea unor noi aşezări în zona de nord-vest a provinciei (Ambrojevici 1933).
Cea de a patra perioadă începe în anii de după al doilea război
mondial şi are o întindere mai mare. până în zilele noastre. Prima parte a
perioadei postbelice se remarcă în primul rând prin intensificarea cercetărilor.
în acelaşi timp având loc transformări organizatorice profunde ce au afectat şi
zona noastră de interes. A avut loc reorganizarea muzeelor de antichităţi din
Bucureşti şi Iaşi şi transformarea lor în institute de cercetare. iar din deceniul
al şaselea, ia fiinţă o reţea de muzee în oraşele principale ale ţării.
Intensificarea cercetărilor în domeniul culturii Cucuteni a vizat, pe de o parte.
lărgirea cunoaşterii ariei acesteia de răspândire (şi densitatea locuirii). iar pe de
altă parte, sublinierea unor caracteristici până atunci neglijate.
În acest sens trebuie amintite cercetările unor colective conduse
de R. Vulpe, H. Dumitrescu, I. Nestor. VI. Dumitrescu. M. Petrescu-Dîmboviţa
şi M. Dinu pe Valea Jijiei, în Bazinul Bahluiului şi în Podişul Central
Moldovenesc (Petrescu-Dîmboviţa ş.a. 1955a, 1-45: 1958.1-30). De asemenea.
amintim aportul adus de soţii Em. şi N. Zaharia în cercetarea Podişului Central
Moldovenesc. între Siret şi Prut (N. Zaharia I 955. 287-295: I 955a. 897-9 I 2:
N. Zaharia ş.a. 1970). ca şi a colegilor M. Florescu şi V. Căpitanu referitoare la
bazinul mijlociu al Siretului (Florescu / Căpitanu 1969. 213-272: Căpitanu
1982, 139 şi urm.).
Rezultatele unora din cercetările întreprinse în această etapă au adus
contribuţii remarcabile la cunoaşterea culturii Cucuteni. motiv pentru care vor
fi p1"1:lzc,11t11tc 111ai pc l111·g. VI. Dumitn.:scu. împreună cu un colectiv din care
făceau parte H. Dumitrescu. M. Petrescu-Dîmboviţa şi N. Gostar a investigat în
anii 1949-1950. în întregime. aşezarea cucuteniană de la Hăbăşeşti. Aşa cum
s-a menţionat şi relativ recent. prin aceste săpături exhaustive era pentru
prima dată cercetată integral o aşezare neo-eneolitică nu numai din
România, ci din tot sud-estul Europei (Marinescu-Bilcu 1996. 32). Este
pentru prima dată când se foloseşte pe scară largă combinarea dintre
metoda stratigrafică şi dezvelirea integrală a vestigiilor complexelor de
locuire (pe scară redusă. fusese folosită de F. Laszlo la Ariuşd şi apoi de I. Ncstor
______C_u_ltura Cucuteni. Evoluţţe, cron~logie, l_1:găţ11_ri 21
la Sărata Monteoru). În cadrul aşezării de pe Holm au fost identificate resturile

intense ale unei aşezări Cucuteni A. cu 46 locuinţe. alături de altele, sporadice.
din perioade mai recente. În anul 1954 a apărut monografia Hăbăşeşti
(Dumitrescu f.8. 1954 ). ce reprezintă şi astăzi o lucrare de referinţă,
cuprinz.ând informaţii deosebit de interesante privind organizarea unui sat
cucutenian, sistemul de construire a caselor, precum şi referitoare la ocupaţiile.
arta şi viaţa spirituală a comunităţii eneolitice. Volumul cuprinde. de
asemenea, şi o analiză tehnologică şi chimică a ceramicii. alături de o alta.
referitoare la oasele de animale descoperite la Hăbăşeşti.
Cea de a doua aşezare cucuteniană investigată în mare măsură se
datoreşte .săpăturilor efectuate de un colectiv condus de prof. dr. M. Petrescu-
Dîmboviţa la Truşeşti, Ţuguieta (Petrescu-Dîmboviţa 1952, 56-75; 1957, 1-22:
1965, 43-49; Petrescu-Dîmboviţa ş.a. 1953, 7-22; 1954.7-28; 1955; 165-189:
1959, 147-154; 1962, 227-233). Cercetările întreprinse acolo au permis
identificarea unui nivel Cucuteni A 2• interpretat astăzi ca aparţinând etapei A1
târzii (Petrescu-Dîmboviţa 1996) şi a altuia. B 2• cu un număr mare de locuinţe -
respectiv 93 din faza Cucuteni !\ şi 5 din Cucuteni B. S-au făcut şi de
această dată observaţii interesante referitoare la dispunerea şi or~anizarea
locuinţelor'În cadrul satului cucutenian. a instalaţiilor de foc în locuinţe şi în
afara lor. La Truşeşti atrag atenţia în mod special descoperirile din nivelul
Cucuteni A, în care au apărut resturile unor construcţii de cult din lut ars. :n
formă de faţade, cu reprezentări antropomorfe. legate de cultul fertilităţii şi
fecundităţii. Între descoperirile fazei B se remarcă altarele rotunde. cruciforme.
cu analogii în aria Tripolie (Petrescu-Dîmboviţa 1976. 593 ).
Pentru aşezările fazei Cucuteni A-B s-au făcut săpături la Corlăteni.
sub conducerea lui I. Nestor între anii 1949-1951 (Nestor ş.a. 1950, 27-32:
1951, 51-76; 1952, 19-111) şi au fost reluate cele de la Traian, între 1952-
1961, de către H. şi Vl. Dumitrescu (H. Dumitrescu ş.a. 1952, 121-128: 1953.
45-66; 1954, 35-63; H. Dumitrescu 1955, 459-478; 1957. 115-126; 1959. 189:
VI. Dumitrescu 1963, 51-74; 1963a. 285-305; 1972, 441-447). Cercetările din
ultima sta~wie au fost foarte ample. aşezarea de aici fiind singura din faza A-B
săpată într-o mare proporţie.
Privind retrospectiv. alături de aceste cercetări. cele de la Cucuteni.
reîncepute în anul 1961 şi continuate cu intermitenţe până în 1981. reprezintă. Îară
îndoială, un moment deosebit de important. Noile săpături de la Cucuteni. la care a
participat un colectiv mai numeros. sub conducerea prof. M. Petrescu-Dîmboviţa.
au avut ca rezultat cercetarea unei mari suprafeţe a „Cetăţuii" şi a aşezării de la

„Dâmbul Morii", alături de care au fost practicate diferite sondaje în zona
limitrofă (Petrescu-Dîmboviţa 1966, 36-37; 1966a, 55-61; 1968, 15-26; 1969,
271-280; 1969b, 361-374; 1987a, 21). Ambele aşezări fiind pluristratificate,
observaţiile făcute aici au permis o periodizare stratigrafică şi tipologică mai
exactă a culturii Cucuteni, comparativ cu cea stabilită de H. Schmidt.
Compararea materialelor arheologice descoperite în cele două aşezări a
permis, totodată. corelarea lor. Fără a intra în prea multe detalii (se va
reveni asupra rezultatelor de aici într-un alt capitol) trebuie precizat doar
că aşezarea de la Dâmbul Morii conţinea nivele din fazele A 3 , A-B 1 şi
sporadic A-B 2, în timp ce pe Cetăţuia au fost identificate unele din A2-A 3,
o locuire intensă A-B 2 , sporadic şi A-B 1 , B 1 şi B 2 (Petrescu-Dîmboviţa
1987, 21 ). Interpretarea rezultatelor obţinute şi precizările cronologice mai
fine aduse cu această ocazie sunt demonstrate şi susţinute de cercetările din
alte obiective de aceeaşi epocă. investigate înainte sau după reluarea
săpăturilor de la Cucuteni.
O altă aşezare Cucuteni săpată integral este cea de la Târpeşti, unde
cercetările au fost începute de VI. Dumitrescu şi continuate de S. Marinescu-
Bîlcu, care a publicat şi monografia respectivă (Marinescu-Bîlcu 1981 ).
Aşezarea, cu o suprafaţă relativ restrânsă, cuprindea, pe lângă nivelurile liniar-
ceramice şi precucuteniene, două nivele aparţinând fazei Cucuteni A şi resturi
sporadice din A-B şi B. Investigarea sitului a ocazionat şi efectuarea pe scară
largă a unor cercetări interdisciplinare - sporopolinice, petrografice, de
provenienţă a materiei prime, alături de cele osteologice, referitoare la resturile
animaliere, ce au avut ca scop reconstituirea mediului ambiant în care şi-au
desfăşurat activitatea comunităţile neo-eneolitice de la Târpeşti (Marinescu-
Bîlcu ş.a. 1981, 7-33; 1985, 643-684). Această analiză complexă şi publicarea
într-o limbă de circulaţie europeană a cercetărilor întreprinse situează apariţia
monografiei la un loc de cinste, constituind, alături de Hăbăşeşti, un exemplu
ce ar trebui extins asupra cercetărilor viitoare.
Săpăturile arheologice din aşezarea de la Valea Lupului - Iaşi (cu
nivele din Cucuteni B1 şi B2) au permis acumularea unor noi informaţii referitoare
la sistemul de dispunere al locuinţelor şi modalităţile de construcţie şi au adus,
totodată, în circuitul ştiinţific materiale ceramice deosebit de variate şi interesante
(Nestor ş.a. 195 I, 57-59; Petrescu-Dîmboviţa ş.a. 1954a, 246 şi urm.; Dinu 1955,
161-176: 1955a. 65-84: 1957, 161-176: 1959. 247-254; 1959a, 203-209).
____ ---~ultura Cucuteni. E~~lu1i_e.!5ronologie, legături 23
Această etapă din cercetarea culturii Cucuteni reprezintă şi

perioada cea mai fertilă în ceea ce priveşte săpăturile de mari dimensiuni.
Acum au fost încheiate sau a început cercetarea exhaustivă a unor aşezări
cucuteniene, care vor permite abordarea din altă perspectivă a rezultatelor
acestora. La marile şantiere au participat numeroşi arheologi şi studenţi
care, prin experienţa acwnulată, au devenit apoi specialişti în domeniu.
Din deceniul al şaptelea, s-au reluat pe scară redusă şi cercetările din
aria transilvăneană. Alături de cele de la Ariuşd, reîncepute de I. Nestor,
continuate de E. Zaharia şi Z. Szekely (E. Zaharia 1973, 26-31; E. Zaharia I
Szekely 1988, 101-114), trebuie amintite cele de la Feldioara (Comşa 1973,
45-56) şi Malnaş (A. Laszlo 1988, 23-3 l ). ultimele având un plus de interes
datorită situaţiei stratigrafice a aşezării. Lui A. Laszlo îi revine meritul de a fi
adus noi date referitoare la corpusul aşezărilor Ariuşd (A. Laszlo 1988a, 121-136 ).
Probleme privind relaţiile aşezărilor din Transilvania cu cele din Moldova şi cu
altele aparţinând unor culturi învecinate au fost abordate atât de Z. Szekely,
cât şi de E. Comşa. iar mai recent de B. Bartok (Szekely 1973. 37-39; 1987.
259-261; Comşa 1988, 115-120; Bartok 1994, 101-102). Reluarea
cercetărilor de la Ariuşd l-a determinat pe A. Niţu să scrie un important
studiu referitor la „reconsiderearea•· acestei aşezări din punct de vedere
arheologic (Niţu 1973, 57-124). Cercetările în zona extracarpatică au fost
mereu mult mai intense faţă de cele din arcul intracarpatic. fapt ilustrat şi de
nwnărul publicaţiilor. Mulţimea şi amploarea cercetărilor din această perioadă
au permis publicarea unor lucrări ce au precizat mai strict limita sudică a
culturii şi au atras atenţia asupra dinamicii răspândirii civilizaţiei cucuteniene.
În acest sens amintim, în primul rând lucrarea elaborată de N. Zaharia.
M. Petrescu-Dîmboviţa şi Em. Zaharia. Aşezări .... cu un cadru mai larg. ce
prezenta situaţia siturilor cucuteniene la nivelul anilor ·70 (N. Zaharia ş.a.
1970). Apariţia repertoriilor arheologice ale judeţelor Botoşani (Păunescu ş.a.
1976), Vaslui (Coman 1980) şi Iaşi (Chirica / Tanasachi 1984-1985) au adus
informaţii mai complete din acelaşi punct de vedere. Acwnularea unui număr
mare de informaţii a impus realizarea unei lucrări monografice referitoare la
.,Aşezările culturii Cucuteni din România". ce sintetizează datele referitoare la
istoricul cercetărilor, cadrul geografic. geneza. periodizarea. cronologia şi
corpusul descoperirilor la nivelul anului 1984 (D. Monah / Cucoş 1985).
Lucrarea este. de asemenea, o abordare interdisciplinară a datelor arheologice.
reprezentând un alt model de tratare. Cercetările în scopul identificării de
---------~
noi aşezări ale acestei culturi au fost continuate, cu rezultate remarcabile,

de colectivele multor muzee din Moldova, în primul rând de cele din Neamţ
(Cucoş 1992, 5-62; Dumitroaia 1992, 63-144; 1992a, 287-298; 1994, 509-521;
Ursachi ş.a. 1992, 145-172), Suceava (Ursulescu 1979-1980, 21-32; 1986-1987.
69-74; Ursulescu I Manea 1981, 169-182) şi într-o măsură mai mică de la
Bacău (Căpitanu 1979, 223-240; 1982, 139 şi urm.), Botoşani (Crâşmaru 1977;
1979, 97-120; 1989, 57-66; Diaconescu 1994, 125-135), Vaslui (Ciubotaru
1983-1984, 345-380; 1987-1989, 269-274; Maxim-Alaiba / Manu 1987-1989,
223-246; Maxim-Alaiba / Gheorghe 1987-1989a, 247-268) şi Galaţi (Dragomir
1979, 591-602; 1992, 23-76). Aceste cercetări au fost impuse uneori şi de
lucrările de îmbunătăţiri funciare efectuate pe o scară largă în deceniile opt
şi nouă, care au determinat efectuarea de sondaje în mai multe staţiuni
cucuteniene. În afară de şantierele mari cu săpături exhaustive, deja
menţionate (Cucuteni, Târpeşti), după anii ·70 au avut loc cercetări de
diferite dimensiuni în mai multe aşezări pe care, din cauza numărului mare, nu
le putem înşirui aici. Cele mai multe din ele au avut loc în nordul Moldovei sau
în regiunea subcarpatică, în judeţele Neamţ şi Bacău (Niţu ş.a. 1971, 31-78;
Cucoş 1974-1976, 37-57; D. Monah 1976, 7-29; Ursulescu 1979, 35-44;
D. Monah/ Antonescu 1979, 75; Popovici / Ursulescu 198 L 54-56; Ursulescu
/ Popovici 1982, 23-26; Marinescu-Bîlcu ş.a. 1992, 173-188; Niţu / Şadurschi
1994, 181-194 ). Dintre aşezările săpate în această perioadă, se remarcă cea
de la Drăguşeni (săpături începute de VI. Dumitrescu şi continuate de
S. Marinescu-Bîlcu), deoarece rezultatele obţinute au permis importante
aprecieri referitoare la trecerea de la faza A la A-B (aşezarea fiind datată
de VI. Dumitrescu în A 4 ) şi totodată, certitudinea că ne aflăm în faţa unui
aspect cultural regional. cu implicaţii în dezvoltarea ulterioară a
complexului Cucuteni-Tripolie (VI. Dumitrescu 1974. 545-555; 1974a, 33-47;
Marinescu-Bîlcu 1989, 215-238; 1994, 115-120). Şi în cercetările de aici, ca şi
la Târpeşti, s-a avut în vedere aplicarea metodelor interdisciplinare care au
dus la obţinerea de noi informaţii despre viaţa comunităţii de la Drăguşeni
(Marinescu-Bîlcu ş.a. 1984, 41-46 ). În aceeaşi zonă de nord a Moldovei.
alături de alte săpături trebuie amintite cele de la Mihoveni, care, deşi
restrânse, au oferit posibilitatea surprinderii stratigrafice directe, pentru
prima dată, a două complexe aparţinând fazei B, · respectiv B 1h şi B2•
(Ursulescu / Batariuc 1978, 89-106; Ursulescu 1986-1987. 69-74 ).
Cultu_i:~ Cllcuteni. Evoluţie, _cr_()11ologie, legături 25
O altă aşezare cercetată în proporţie mai mare este cea de la

Ghelăieşti-Nedeia, cu două nivele de locuire, A şi B 1 , ultimul mai bogat,
marcând şi un punct de referinţă pentru începutul acestei etape. Suprafaţa
cercetată din nivelul B a oferit, alături de tipicul şi bogatul material cucutenian,
informaţii cu totul deosebite asupra mai multor complexe rituale (Niţu ş.a.
1971b, 11-64; Cucoş 1970, 101-114; 1971, 65-78; 1973, 207-214; 1974, 125-130;
1993, 59-80). Unele din aşezările acestei zone se pare că sunt legate şi de
exploatarea sării, fapt intuit de L. Ellis (Ellis 1984, 205) şi D. Monah (D. Monah
1991, 388 şi urm.), confirmat de cercetările mai noi în curs de desfăşurare de la
Lunca, conduse de Gh. Dumitroaia (Dumitroaia 1994a, 7-82). Între aşezările
cercetate în măsură mai largă sunt şi cele de la Mărgineni şi Poduri-Dealul
Ghindaru. Aşezarea stratificată de la Mărgineni, din păcate distrusă în mare parte, a
oferit informaţii interesante cu privire la fazele Cucuteni A, A-B şi B, aici
aplicându-se şi metode interdisciplinare de cercetare, chiar dacă pe scară mai
redusă (D. Monah 1978, 33-42; 1978a, 45-54; 1979a, 79-80).
Fără îndoială, aşezarea cea mai interesantă, ce se investighează şi în
momentul de faţă, este cea de la Poduri-Dealul Ghindaru, unde colectivul condus
de D. Monah aplică, de asemenea, cercetările interdisciplinare (D. Monah ş.a.
1980, 86-99; 1982, 9-22: 1983, 3-22; 1987, 9-20; F. Monah 1977-1979,
685-692; 1992, 185-187; F. Monah ş.a. 1983-1985, 249-262 ). Importanţa
aşezării de la Poduri constă şi în faptul că are o succesiune stratigrafică
impresionantă, cu depuneri din Precucuteni II târziu şi până în Cucuteni B2,
fiind considerată a fi, de fapt, o aşezare de tip teii. Chiar dacă cercetările de
aici nu s-au încheiat încă, se consideră că staţiunea oferă „noi şi interesante
date cu privire la geneza culturii Cucuteni, la evoluţia, periodiz;,ţrea şi
cronologia ei" (D. Monah / Cucoş 1985, 131 ).
Spre deosebire de zonele prezentate până acum, cea a Podişului
Central Moldovenesc şi a sudului Moldovei a făcut obiectul unui număr
restrâns de cercetări, mai ales în aşezări Cucuteni A3 (Bazarciuc 1979, 39-51.
Pentru Cucuteni A-B: A. Laszlo 1966, 7-22; Niţu I Bazarciuc 1980, 19-62.
Pentru faza Cucuteni B, Mihai / Boghian 1977-1979, 429-452). Săpături
mai ample s-au efectuat la Bereşti de către I.T. Dragomir (Dragomir 1967,
41-59; 1985, 93- 139), la Dumeşti de R. Maxim-Alai ba (Maxim-Alai ba
1983-1984, 99-148) şi la Poieneşti şi Scânteia sub conducerea subsemnatei
(Babeş ş.a., 1980, 35-50: Niţu 'Mantu 1983-1984, 77-84; Mantu 1991,
328-334; 1992, 307-316; 1993, 51-68). Între staţiunile menţionate, cercetări
26 Cornelia-Magda Mantu - - - - - - - - ~
interdisciplinare s-au tăcut numai la Scânteia, unde, din suprafaţa de circa 4

ha a aşezării, până acum au fost cercetaţi doar 3.500 mp. Printre analizei,
efectuate aici menţionăm pe cele de micromagnetism, în colaborare cu un
colectiv de la Institutul geologic al României (Ghiţă ş.a. 1995) şi de
termoluminiscenţă, cu concursul dr. A. Bluszcz de la laboratorul
radiocarbon de la Gliwice, din Polonia. Pe lângă acestea, s-au mai făcut
analize asupra provenienţei materiei prime, zooarheologice şi antropologice
(Mantu ş.a. 1994; 1995). Ca şi în cazul celorlalte staţiuni arătate mai sus,
cercetările interdisciplinare de la Scânteia au ca scop încercarea de
reconstituire a vieţii comunităţilor eneolitice.
În Basarabia cercetările sistematice în aşezările cucuteniene încep
după cel de al doilea război mondi_al şi în acest sens menţionăm rezultatele
obţinute de „expediţia tripoliană", iar mai târziu „moldovenească" a
Institutului de arheologie a Academiei de Ştiinţe din URSS, condusă de T.S.
Passek, iar din 1967 de E.K. Cemys (Bibikov 1954; Passek 1961; Movsa 1961:
Sorokin 1994a, 76). Între aceste cercetări sunt de remarcat cele din aşezările cu
mai multe niveluri de locuire, ca de pildă cele de la Solonceni II (Movsa 1961)
şi Polivanov Jar (Popova 1980 ). Cercetarea arheologică cu privire la aşezările
cucuteniene a fost impulsionată şi de înfiinţarea în anul 1961 la Chişinău a
unui sector de arheologie pe lângă Institutul de istorie a Academiei de Ştiinţe a
RSSM (Dergacev 1994, 9). În deceniile şapte şi opt. conlucrarea cu specialiştii
din institutele de arheologie de la Kiev şi Moscova a continuat, dar s-au impus
şi cercetători noi, din Basarabia, care au adus contribuţii substanţiale în
domeniul care ne interesează. Ne referim la activitatea prodigioasă a lui V .I.
Marchevici (Marchevici 1973; 1981 ), V. Dergacev (Dergacev 1980; 1991 ), V.
Sorokin (Sorokin 1983; 1989; 1990a; 1991; 1991a; 1993: 1994), iar mai recent
a lui V.M. Bikbaev (Bikbaev 1990; 1993).
În această ultimă perioadă din istoricul cercetărilor, s-a acordat o
atenţie deosebită mai cu seamă punerii în valoare, prin publicare, a materialelor
arheologice. Pornind de la descoperirile prilejuite de săpăturile ample, de la cele cu
caracter mai limitat şi chiar întâmplătoare, acum a apărut un nwnăr mare de studii
ce se referă cu precădere la cultura Cucuteni. Problematica abordată este din cele
mai diverse, reflectând complexitatea culturii Cucuteni. dar contribuţiile aduse
în acest domeniu vor fi enumerate în capitolul unnător.
Înainte de a încheia istoricul cercetărilor. trebuie amintite câteva
evenimente importante care au avut loc în această clapă. Primul din ele a fost
_ Cultura Cucuteni. Evo!~ţie, cronologie, legături 27
prilejuit de ocazia împlinirii unui veac de la descoperirea staţiunii eponime,

când a fost organizat un amplu simpozion internaţional, care a avut ca temă
cultura Cucuteni în context european. La această manifestare ştiinţifică de
prestigiu, desfăşurată la Iaşi şi Piatra Neamţ, între 24-28 septembrie 1984, au
participat specialişti din ţară şi din străinătate, care prin comunicările
prezentate, multe dintre ele abordând subiecte cu caracter interdisciplinar, au
scos în evidenţă, o dată în plus, importanţa cercetărilor în domeniul culturii
Cucuteni. Lucrările prezentate au fost publicate într-un volum ce s-a bucurat de
un larg interes în ţară şi străinătate (La civilisation de Cucuteni en contexte
europeen, 1987). Aceluiaşi eveniment i-au fost dedicate alte trei volume: cel
scris de A. Niţu, Formarea şi clasificarea grupelor de stil AB şi B ale
ceramicii pictate Cucuteni-Tripolie. altul semnat de D. Monah şi Şt. Cucoş, citat
mai sus şi al treilea, al cercetătoarei din Statele Unite, Linda Ellis, The Cucuteni-
Tripolye Cu/ture. A Study in Technology and the Origins o/Complex Society.
În anul 1993, Institutul de Arheologie din Iaşi a organizat un colocviu
internaţional cu tema „Manifestările religioase la triburile Cucuteni-Tripolie",
care s-a bucurat. de asemenea, de o largă participare. Cu ocazia împlinirii a
11 O ani de la descoperirea staţiunii de la Cucuteni, la Piatra Neamţ a avut loc
în iunie 1994 simpozionul Cucuteni 1 JO, organizat de muzeul local şi Institutul
de Arheologie din Iaşi. la care au participat şi arheologi din Ucraina şi
Republica Moldova. Comunicările prezentate cu acel prilej au fost reunite în
volumul Cucuteni aujourd'hui, publicat doi ani mai târziu.
Din 1995, pe lângă Muzeul de Istorie Piatra Neamţ funcţionează
Centrul de Cercetare a Culturii Cucuteni, care în scurta perioadă care a trecut a
realizat deja câteva manifestări ştiinţifice şi expoziţionale de excepţie: colocviul
internaţional Componenta pre-indoeuropeană a lumii trace şi Complexul cultural
Cucuteni-Tripolie (Piatra Neamţ, 29-31 mai 1997) şi expoziţia Cucuteni, ultima
mare cultură calcolitică a Europei (Thessaloniki - Grecia, septembrie -
decembrie 1997), a editat volumul Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-
Tripolie (D. Monah), iar în planul său editorial, în care a fost inclusă şi lucrarea
noastră, au fost trecute mai multe titluri din acest domeniu.
Trebuie precizat, în încheiere, că în domeniul culturii Cucuteni în
România lucrează 15 specialişti din institutele de cercetare, universităţi şi
reţeaua muzeală. Există un mare număr de infonnaţii cu privire la cultura
Cucuteni. dar lipsesc, în continuare. unele date care să permită abordarea
tuturor problemelor legate de ea. Majoritatea săpăturilor şi sondajelor s-au
28 _ _ _ _C_o~rn~elţ11-_Magda Mant_u
făcut mai cu seamă în zonele deja bine cercetate. din nordul şi centrul vest
al Moldovei, în vreme ce alte zone nu oferă informaţii suficiente. Au fost
cercetate în măsură mai largă aşezările din faza Cucuteni A (D. Monah /
Cucoş 1985, 23 ), ceea ce limitează foarte mult informaţiile pentru celelalte
faze. Ar trebui să se cerceteze integral siturile cu depuneri stratigrafice din mai
multe faze ale culturii Cucuteni, ca cel de la Poduri-Dealul Ghindaru, care ar
putea contribui la completarea informaţiilor necesare înţelegerii începutului
culturii, a evoluţiei ulterioare şi chiar a sfârşitului său. Desigur, continuarea
cercetărilor nu poate fi concepută fără utilizarea pe scară largă, de acum
înainte, a metodelor interdisciplinare, metode care contribuie la mai buna
cunoaştere, în toată complexitatea sa, a vieţii comunităţilor din cadrul
culturii Cucuteni.
CAP. 11. COMPLEXUL CULTURAL ARIUŞD-CUCUTENI-TRIPOLIE
ÎN LUMINA NOILOR CERCETĂRI
În cei peste 100 de ani ce au trecut de la descoperirea complexului

cultural Ariuşd-Cucuteni-Tripolie. s-a acumulat un mare număr de informaţii
referitoare la aproape toate domeniile acestuia, motiv pentru care, în capitolul
de faţă, se va încerca o privire de ansamblu, structurată pe problemele ce au
fost dezbătute.
Acest complex cultural a cuprins o arie largă, din sud-estul
Transilvaniei. aproape întreaga Moldovă şi o mare parte din Ucraina, atingând
în perioada de maximă expansiune, o suprafaţă ce depăşea 350.000 km 2 - fig.
1, (Ellis 1984, 12-14; D. Monah 1992, 392). Dacă faza Precucuteni I rămâne să
se dezvolte în limitele teritoriale iniţiale, adică sud-estul Transilvaniei şi
centrul vest al Moldovei. din faza Precucuteni II asistăm la o expansiune
teritorială deosebit de dinamică a acestor comunităţi, dinspre centrul vest al
Moldovei. atât spre est, sud-est cât şi spre nord-est. În cursul fazei Precucuteni
II comunităţile precucuteniene depăşesc Prutul şi ating Nistru), în vreme ce în
cursul ultimei faze aria se lărgeşte. înglobând faţă de teritoriul anterior şi
Ucraina, la est de Bugul meridional, dar nu ating Niprul - fig. 2, (Marinescu-
Bîlcu 1974a, 128-130; 1991 a, 8). Mişcarea triburilor culturilor Precucuteni şi
Cucuteni a fost dinspre sud-vest spre est-nord-est (VI. Dumitrescu 1963, 57).
După aprecierile lui VI. Dumitrescu. extinderea spre est a ceramicii pictate s-a
făcut destul de timpuriu. chiar la nivelul fazei Cucuteni A, în cursul etapei AJ,
când aceste comunităţi atingeau Niprul, fără a cuprinde însă zonele vecine
Mării Negre (VI. Dumitrescu 1985, 39). T.S. Passek arăta că, în Tripolie
mijlociu, aria de răspândire s-a extins cuprinzând. pe lângă curstrt mijlociu al
Nistrului. Bugul meridional unde au apărut grupuri izolate, precum şi cursurile
superior al Nistrului şi cel mijlociu al Niprului (Passek 1961, 189). În ultima
etapă a evoluţiei sale. Tripolie târziu (Horodiştea în România), zona se întinde
şi mai mult. cuprinzând şi silvostepa din nord-vestul Mării Negre (Marchevici
1981. 180 şi urm.). Trebuie suoliniat faptul remarcat de mai mulţi cercetători
că perioadele fonnative ale acestui complex apar mai ales în aria originară ( de
vest), de unde apoi se răspândesc mai repede sau mai încet spre răsărit. Există de
asemenea, opinia că, în perioadele timpurii şi mijlocii, legăturile în cuprinsul
complexului cultural Ariuşd-Cucuteni-Tripolie erau mai puternice, iar în
perioada finală ele au cunoscut o scădere în intensitate (Cernys 1982a, 19-22 ).
Majoritatea cercetătorilor sunt astăzi de acord că se poate vorbi de un
complex cultural Ariuşd-Cucuteni-Tripolie, ce se împarte în două zone
istorico-culturale: Ariuşd-Cucuteni şi Tripolie (D. Monah / Cucoş 1985, 180;
Petrescu-Dîmboviţa 1992, 55). Descoperirile făcute în partea de răsărit, pentru
prima dată la Tripolie, în preajma Kievului, au dat numele pentru această zonă
care, din cauza situaţiei geopolitice a vremii, s-a considerat că se întinde spre
vest, până la Prut. Totuşi, există mai multe puncte de vedere cu privire la
delimitarea geografică a celor două zone. Unii cercetători sunt de părere că
este greu de stabilit cu exactitate „frontiera'" dintre ele, dar au în vedere Nistru!
ca graniţă naturală (VI. Dumitrescu 1963a, 286; D. Monah / Cucoş 1985, 180;
Petrescu-Dîmboviţa 1992, 55), în vreme ce alţii susţin că Nistru! împarte
această civilizaţie în două zone culturale mari: carpato-nistreană şi bugo-
niproviană (Sorokin 1994, 28). În sprijinul acestei ultime idei, V. Sorokin
aduce ca argument şi faptul că, în aria cucuteniană, este specifică ceramica
pictată, în vreme ce, în zona tripoliană, cea cu decor incizat (Sorokin 1994,
28). După acelaşi autor, regiunea cuprinsă între Nistru şi Bugul sudic
reprezintă o zonă de interferenţă culturală, unde se întâlnesc elementele
ambelor culturi (Sorokin 1994, 28).
V.G. Zbenovic, într-un recent studiu de sinteză sesizează la rândul
său faptul că între Prut şi Nistru, pentru ceea ce el denumeşte „cultura
Tripolie", ceramica policromă predomină, spre deosebire de zonele estice,
unde ea reprezintă între 40-50 % sau uneori chiar mai puţin din totalul
ceramicii (Zbenovic 1996, 214 ).
. Cercetările ample întreprinse în ambele areale. dar mai ales în
Tripolie. au scos în evidenţă faptul că ceramica hicromă cunoaşte aici o
răspândire mai modestă, iar aşezările ce s-ar putea încadra în Cucuteni A-B
sunt mai puţin numeroase (Marchevici 1981, 56). În ciuda acestor diferenţe
constatate, studierea profundă. pe ansamblu. a manifestărilor materiale şi
spirituale denotă o puternică unitate culturală a celor două areale menţionate.
Fără îndoială că dezvpltarea complexului cultural Ariuşd-Cucuteni
Tripolie. răspândit pe un teritoriu atât de vast. având la bază culturi diverse şi
intrând în contact cu alte comunităţi. pe o perioadă de peste un mileniu. a
generat apariţia unor variante locale. la care ne vom referi. de asemenea, în
capitolul de faţă.
Cultura Cucuteni.__ ~_yoluţie, cronologie, legături 31
Este necesar de asemenea să specificăm faptul că în literatura

arheologică românească şi în cea rusă există puncte de vedere diferite cu
privire la sintagma „complexul cultural Ariuşd-Cucuteni-Tripolie". Pentru
teritoriul românesc, corespunz1itur cu aceasta se au în vedere culturile Precucuteni
şi Cucuteni, în timp ce culturile Horodiştea şi Folteşti, care u..mează culturii
Cucuteni sunt încadrate în perioada de tranziţie la epoca bronzului.
Conform istoriografiei de limbă rusă, ,,Tripolie" înglobează atât
manifestările Precucuteni II-III / Tripolie A, cât şi cele de după încheierea
ciclului cucutenian, de tip Gorodsk I Horodiştea şi Usatovo / Folteşti, denumite
aici Tripolie CIi / y II .
1. Cadrul fizico-geografic
Comunităţile Ariuşd-Cucuteni-Tripolie au ocupat un teritoriu vast, cu
forme relativ variate de relief. Astfel, pe teritoriul României, spaţiul de
evoluţie a cuprins depresiunea intramontană din sud-estul Transilvaniei
(depresiunile Braşovului şi Ciucurilor), culmile Subcarpaţilor Moldovei,
cu pătrunderi pe văile intramontane ale Carpaţilor Orientali, Subcarpaţii de
curbură şi Podişul Moldovei (D. Monah / Cucoş 1985, 25). În afara
teritoriului românesc, menţionăm Podişul Podoliei şi Voliniei, ca şi zonele
de câmpie dintre interfluviile Prut-Nistru, Nistru-Bug şi Bugul de sud şi
Nipru. În tot acest spaţiu. cu diferite caracteristici în ceea ce priveşte
relieful (Marinescu-Bîlcu 1993. 191 ), clima. fauna, flora şi reţeaua
hidrografică, se menţionează şi un element comun. piemonturile, colinele,
boturile de deal, platformele, terasele ce au fost preferate de aceste comunităţi
(D. Monah/ Cucoş 1985, 25). Din punct de vedere al vegetaţiei, zona ocupată
este de silvo-stepă şi pădure, expansiunea spre stepă fiind sesizabilă doar în
etapele Tripolie târzii.
Cercetările palinologice întreprinse în România au permis observaţia
că, în perioada de timp cuprinsă între anii 7000-1 OOO î.e.n. s-a constatat un
optimum climatic, în care era specific un climat temperat, mai cald decât astăzi
(VI. Dumitrescu ş.a. 1983, 142- I 43 ). Potrivit acestor observaţii, între anii
5000-3000/2800 î.e.n., climatul era mai ales cald şi umed. iar între 3000/2800-
1000 î.e.n., cald şi sec (VI. Dumitrescu ş.a. 1983, 142-143). În condiţiile unei
vegetaţii şi faune bogate de silvo-stepă şi pădure, susţinută şi de analizele de
paleofaună, cu un climat avantajos, într-o zonă cu o reţea hidrografică bogată
şi cu resurse de materii prime destul de diverse, comunităţile Cucuteni-Tripolie
au căutat locurile cele mai avantajoase pentru stabilirea aşezărilor.
2. Geneza
Prima parte, Precucuteni, din cadrul complexului cultural la care ne
referim a atras numeroase discuţii cu privire la geneza sa. În acest sens. în
primul rând amintim descoperirile de la Izvoare din anul 1936, ale lui R.
Vulpe, care demonstrau pentru prima dată existenţa în Moldova a unei culturi
cu ceramică mai veche decât cea cucuteniană, decorată cu incizii sau
imprimată cu pieptenele şi cu rotiţa, în care motivul decorativ principal era
spirala şi derivatele ei (R. Vulpe 1937, 134 şi urm.). Vechimea mai mare a
ceramicii cu decor incizat şi imprimat fusese intuită şi de von Stern, iar această
opinie fusese apoi împărtăşită şi de Vl. Dumitrescu (Vl. Dumitrescu 1926-
1927, 257 şi urm.; 1963, 53).
H. Dumitrescu considera că naşterea culturii Precucuteni se datorează
atât culturii ceramicii liniare cu note muzicale, cât şi celei Boian, la care se
adăugau şi unele elemente de tradiţie Starcevo-Criş, Turdaş şi Vinca (H.
Dumitrescu 1957b, 55 şi urm.).
Vl. Dumitrescu era de părere că la naşterea culturii Precucuteni au
contribuit pe de o parte cultura Boian, faza Giuleşti, iar pe de alta, cultura
ceramicii liniare cu note muzicale, alături de care sesiza şi aportul unor
elemente estice, provenind din zona culturii Bugului meridional şi a altora, de
origine sud-estică, din aria Hamangia (Vl. Dumitrescu 1963. 55).
S. Marinescu-Bîlcu, autoarea unei apreciate monografii cu privire la
această cultură, consideră că ea a luat naştere de o parte şi alta a Carpaţilor,
mai exact în zona de sud-est a Transilvaniei şi în centrul vest al Moldovei
(Marinescu-Bîlcu 1974a, 109 şi urm.). Cultura Precucuteni este rezultatul unei
simbioze etno-culturale, la care au participat comunităţile culturii liniar
ceramice şi ale fazei Giuleşti a culturii Boian (Marinescu-Bîlcu 1974a, 109 şi
urm.). Analizând contribuţia acestor componente la naşterea culturii
Precucuteni, S. Marinescu-Bîlcu sesizează preluarea unui important număr de
trăsături atât în ceea ce priveşte pasta, arderea, forma cât şi decorul ceramicii
din ambele, arătând totodată că din cultura ceramicii liniare în plus au fost
preluate unele caracteristici ale uneltelor de piatră şi silex şi sistemul de
fortificaţie cu şanţuri de apărare (Marinescu-Bîlcu 1991 a, 8).
La această simbioză se adaugă şi elemente preluate din culturile
Hamangia, Vinca-Turdaş, Tisa sau din alte culturi, ce au fost modificate şi
încorporate într-o manieră proprie de către comunităţile precucuteniene
(Marinescu-Bilcu 1974a, 127; 199 la, 8). S. Marinescu-Bîlcu a notat că nu '-'
poate explica satisfăcător contribuţia culturii Criş şi nici cea a culturii Vinca la
naşterea culturii Precucuteni, sau căile de pătrundere ale elementelor vincene,
. ~ __ Cultura CucutenL~voluţie,_cronologie, legături 33
ce apar pe tot parcursul evoluţiei sale (Marinescu-Bîlcu 1974a. 13 I). De

asemenea în cadrul fazei Precucuteni III sunt semnalate unele influenţe bugo-
nistriene în tehnica de ornamentare. a căror cale de pătrundere rămâne de
precizat (Marinescu-Bîlcu 1974a, 131 ).
D. Monah apreciază că s-ar putea ca la naşterea culturii Precucuteni
să fi participat şi ultima fază a culturii Starcevo-Criş cu influenţe Vinca A (D.
Monah 1991a, 299).
În spaţiul de la est de Prut au existat mai multe puncte de vedere cu
privire la geneza culturii Precucuteni. E. Yu. Kricevski aprecia drept
componentă principală a culturii Tripolie timpurii / Precucuteni aportul unor
comunităţi mezolitice din bazinul Nistrului, iar ceramica cu decor spiralic, ca
un aport linear (Kricevski 1947), în timp ce T.S. Passek, în urma săpăturilor de
la Floreşti I era de părere că în afară de cultura Boian, la naşterea acesteia au
participat comunităţile neolitice târzii din bazinul Bugului de sud. alături de
elemente Turdaş şi Vinca (Passek 1961 ).
V .I. Marchevici a încercat să acrediteze ideea că la naşterea
Precucutenianului un rol preponderent l-au avut elementele bugo-nistriene.
autohtone, faţă de cele lineare, cu importanţă minoră (Marchevici 1974. I O).
idee la care s-a raliat şi V .N. Danilenko (Danilenko 1974. 19) şi care nu este
acceptată de istoriografia arheologică românească. V.G. Zbenovic consideră la
rândul său că se poate surprinde o componentă bugo-nistriană la comunităţile
stabilite în zona de est a Bugului sudic (Zbenovic 1996. 203 ).
Asupra genezei culturii Cucuteni s-au pronunţat. de-a lungul
timpului. mai mulţi arheologi, astfel că, în momentul de faţă există, în linii
mari, o părere unanimă. chiar dacă unele verigi ale procesului de constituire au
rămas până astăzi încă incomplet elucidate.
VI. Dumitrescu a considerat că apariţia culturii Cucuteni este legată
de fondul mai vechi. neo-eneolitic. de factură Starcevo-Criş. transmis pe filieră
Turdaş şi Petreşti (pictură tricromă înainte de ardere), la care se adaugă aportul
deosebit de puternic Precucuteni şi Gumelniţa (VI. Dumitrescu I 963. 53 ).
Potrivit aceluiaşi autor. momentul tranziţiei de la Precucuteni la Cucuteni este
ilustrat prin descoperirile de la Izvoare, unde nivelele Precucuteni (1 1 şi li) sunt
unnate de cele Cucuteni (11 1., Il 1h şi Iii). primul dintre ele conţinând ceramică
pictată bicrom şi putând fi atribuit etapei A 1 (VI. Dumitrescu 1985. 38).
Cercetările relativ recente întreprinse la Poduri-Dealul Ghindaru susţin
observaţiile de la Izvoare şi aduc. în acelaşi timp. noi date referitoare la
transfonnarea culturii Precucuteni în Cucuteni (D. Monah ş.a. 1980. 86 şi
unn.: I 982. 9 şi urm.: I 983. 3 şi unn. ). Se pare că acest proces incipient poate
_3_4__________C_o_r_n_e_Iia-Magda Mantu _________________________
fi plasat încă la nivel de Precucuteni II târziu (pictură cu alb pe fond roşu

înainte de ardere, D. Monah ş.a. 1986, 138). Nivelul Precucuteni III târziu din
aceeaşi aşezare era urmat de un strat intermediar cu trei niveluri de locuire,
suprapuse, unul dintre ele fiind considerat că marchează începutul culturii Cucuteni
(D. Monah ş.a. 1986, 138). Ceramica de aici reprezintă un gen de bicromie pe
fond brun. care se apropie de cea de la Izvoare, dar este deosebită prin calitatea
pastei, mai aspră, ca şi prin maniera de pictură (D. Monah/ Cucoş 1985. 32).
Recent, materiale caracteristice etapei Cucuteni A 1 au fost semnalate
şi în Transilvania, la Ciucsângeorgiu, însă din păcate lipsesc condiţiile
stratigrafice clare de descoperire (Lazarovici ş.a. 1993, 221 ). Se presupune că
această aşezare conţine şi un nivel mai vechi, Cucuteni A 1, în care ceramica
este decorată prin pictare bicromă ( cu linii albe pe fond brun), cu caneluri,
pastile aplicate şi incizii combinate cu pictură albă, cu analogii în descoperirile
de la Izvoare II/ I (Lazarovici ş.a. 1993, 224 ).
O altă problemă dezbătută este şi cea a zonei de contact dintre
triburile Precucuteni târzii cu elementele ce au determinat apoi începutul
folosirii picturii şi implicit al naşterii culturii Cucuteni. VI. Dumitrescu a
considerat multă vreme că acest fenomen a avut loc într-o zonă restrânsă din
sud-estul Transilvaniei, sud-vestul Moldovei şi nord-estul Munteniei (VI.
Dumitrescu 1963, 67). Ulterior, el a desemnat ca zonă de formare a culturii
Cucuteni Moldova de centru vest (VI. Dumitrescu 1979, 7), opinie la care s-a
raliat şi S. Marinescu-Bîlcu (Marinescu-Bîlcu 1981 a, 27 şi urm.: 1993. 203 ),
atrăgând totodată atenţia că, în Transilvania de sud-est, nu există aşezări
Precucuteni III, nici Cucuteni A 1, iar la Ariuşd se află ceramică pictată bicrom
în asociere cu cea policromă (VI. Dumitrescu 1985. 38). A. Niţu propunea ca
loc al genezei culturii Cucuteni aria subcarpatică a Moldovei şi considera că
aceasta s-a extins apoi. prin valea Trotuşului. spre sud-estul Transilvaniei (Niţu
1980. 141-142). În susţinerea acestei opinii, autorul a avut în vedere analiza
ceramicii pe fond brun. ce reprezintă fondul primar cucutenian. ca şi relaţiile
Precucuteni 111 cu Gumelniţa A 1 şi Stoicani-Aldeni (Niţu 1980. 141-142).
Totuşi. până acum nu s-a descoperit în nici o aşezare, într-o situaţie
stratigrafică clară. un nivel nwnai cu ceramică bicromă care să ateste cu
certitudine începutul culturii, motiv pentru care mulţi cercetători au preferat să
denumească această etapă Cucuteni A 1-A 2 (VI. Dumitrescu 1974. 547: D.
Monah/ Cucoş I 985. 33).
În legătură cu aceeaşi problemă, V. Sorokin este de părere că
procesul transformării Precucuteni în Cucuteni nu putea să aibă loc într-o zonă
atât de restrânsă. ci a cuprins întreg arealul de răspândire. realizându-se în
. Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legături _______ }Ş
diferite regiuni prin modalităţi diverse (Sorokin 1989, 46-48; 1990. 35-36 ).
Cercetătorul basarabean consideră că trecerea de la Precucuteni la Cucuteni a
fost rezultatul interacţiunii dintre triburile Precucuteni III, Stoicani-
Aldeni/Bolgrad şi grupul Suvorovo, care a determinat împingerea populaţiei
Stoicani-Aldeni dincolo de aria sa obişnuită (Sorokin 1989, 46-48). În sprijinul
afirmaţiilor sale, încercând să sublinieze rolul jucat de Stoicani-Aldeni. ce s-a
contopit realmente cu arealul Precucuteni-Tripolie, Sorokin aduce în discuţie
ceramica decorată cu caneluri şi pictură din mai multe aşezări: Ariuşd,
Ghelăeşti, Mărgineni, Vermeşti, Ruseştii Noi l. Cuconeştii Vechi (Sorokin
1989, 46-48; 1990, 35-36). În acest fel. autorul citat ignoră nejustificat aportul
important al culturii Petreşti la naşterea celei Cucuteni.
3. Probleme privind periodizarea

Vladimir Dumitrescu este cel care a împărţit cultura Precucuteni în
trei faze de dezvoltare (Vl. Dumitrescu 1960, 60 şi urm.; 1960b, 10-15, 38),
punct de vedere care a fost ulterior împărtăşit şi de S. Marinescu-Bîlcu în
monografia Precucuteni, când sunt analizate pe larg toate elementele
caracteristice fiecăreia.
În faza Precucuteni l se întâlnesc două categorii ceramice. din care
una fină, cu o pastă omogenă şi o alta grosieră, cu paie tocate în compoziţie.
Formele ceramice, cupe, vase cu corp arcuit şi deschidere evazată, străchini şi
capace cu butoni sunt decorate cu excizii. incizii, încrustate cu alb. motivele
decorative principale fiind benzile geometrice şi spiralele (Marinescu-Bîlcu
I 974a, 55 şi unn.: 1991a, 14). Uneltele, după formă şi prelucrare denotă clare
moşteniri din cultura ceramicii liniare. faza cu note muzicale (Marinescu-Bîlcu
1974a, 51 ). în timp ce plastica, cu influenţe Hamangia este încă destul de
rudimentară. Chiar în această fază la unele locuinţe apare o platformă rudimentară
din lut ars. aşezată pe un pat de ramuri (Marinescu-Bîlcu 199 la, 15).
În cea de a doua fază. Precucuteni II. pasta pentru cele două categorii
ceramice menţionate devine de calitate mai bună. Formele ceramice ale primei
faze se menţin. dar apar şi modificări sau forme noi. un anumit gen de cupă,
castron cu picior. sau suporturi ce vor avea o evoluţie proprie în perioada
următoare (Marinescu-Bîlcu 1974a, 63 şi um1.). În ceea ce priveşte decorul
acestei faze, el este mai mult excizat. dar a fost surprinsă şi tendinţa de a fi
înlocuit cu cel profund incizat, executat însă destul de neglijent. chiar
degenerat. Tot acum apar proeminenţele de tip corn. ce vor cunoaşte o mare
varietate în perioada ulterioară. Apar destul de frecvent şi canelurile spiralate
şi spiralele fugătoare rezervate (Marinescu-Bîlcu 1974a, 63 şi unn.). Din
36
------- - - - - - -
Cornelia-Magd_~_ Man tu_ _ __
această etapă se observă utilizarea culorii roşii după ardere, tehnică care se
păstrează şi în Precucuteni III (Marinescu-Bîlcu 1974a, 68, 77; 1991a, 14).
În categoria uneltelor din piatră se observă că dispar piesele din
obsidian şi cele geometrice. În domeniul plasticii antropomorfe se
definitivează deja canonul precucutenian de redare. în care partea superioară
este foarte schematizată (mai ales faţa şi nasul), iar cea inferioară redă o
steatopigie uneori exagerată. Se constată o mare asemănare între plastica
antropomorfă a celei de-a doua şi a treia faze ( Marinescu-Bîlcu 1991, 14 ).
În ultima fază. Precucuteni III. S. Marinescu-Bîlcu constată că se
foloseşte pictarea cu roşu după ardere şi cea cu alb înainte de ardere. probabil
sub influenţa culturii Gwnelniţa. dar totdeauna împreună cu alte tehnici
decorative, ca de pildă canelurile sau inciziile (Marinescu-Bîlcu 1974a. 78 şi
urm.). Alte câteva caracteristici: topoarele-ciocan de piatră devin acum
numeroase şi apar primele obiecte din cupru, obiecte de podoabă sau unelte
simple (Marinescu-Bîlcu 1974a, 51: 1991 a, 15). În domeniul construcţiei ·
caselor, în fazele II şi III, platformele de lut ars acoperă parţial sau integral
solul caselor şi doar ultima fază înregistrează un singur caz de alveolă săpată în
sol. ce ar putea indica un semi bordei ( Marinescu-Bîlcu 1991 a, 15 ).
După cum este ştiut, periodizarea pentru întreaga arie, cu ceramică
pictată, Cucuteni-Tripolie are la bază pe aceea stabilită de H. Schmidt pentru
Cucuteni. El observase. pe Cetăţuia. trei niveluri de locuire. pe care le
departajase ca aparţinând ..Culturii A··. mai vechi şi .. Culturii B... mai noi
(Schmidt 1911, 587: 1932. 78). iar la Dâmbul Morii un strat ce conţinea
material ceramic cu pictură neagră. pe care o considera ca o subspecie a
ceramicii ,.Culturii B„ de pe Cetăţuia ( Schmidt 1932. 12 ). Cercetările
ulterioare ale arheologilor români au dus la concluzia că există şi o fază
intermediară, A-B, de sine stătătoare. În general. majoritatea celor care se
ocupă de cultura Cucuteni au adoptat periodizarea în trei faze. cărora. de-a
lungul timpului, le-au fost aduse completări şi detalieri impuse de rezultatele
cercetărilor. Au existat şi alte puncte de vedere. Astfel. l. Nestor a propus
introducerea unei a patra faze „D". care ar fi putut cuprinde descoperirile de tip
Horodiştea-Folteşti (Nestor 1959. 259). în timp ce D. Berciu considera a fi
adecvată înlocuirea notării alfabetice. cu siglele 1 - IV. care ar ajuta la
racordarea cu celelalte culturi (Berciu 1961. 129). O opinie similară a fost
exprimată şi de E. Comşa (Comşa 1974-1976. 15 şi urm.).
Primul dintre cei care au adus un aport recunoscut în acest domeniu a
fost VI. Dumitrescu. prin elaborarea unei scheme mai complexe a periodizării
interne a culturii Cucuteni, detaliind de această dată fiecare fază în parte şi
----
subliniind faptul că trecerea de la una la alta s-a produs firesc şi organic (VI.
Dumitrescu 1963, 69-73). Pornind de la argumentele stratigrafice şi stilistice,
el a delimitat patru etape în cadrul fazei A. Etapa A„ echivalentă cu
Precucuteni-Izvoare 11 1• căreia i-ar reveni doar un nivel cu ceramică pictată
bicrom, nu este nici astăzi prea bine documentată din punct de vedere
stratigrafic. La vremea respectivă, VI. Dumitrescu atribuia acestei etape
descoperirile de la Izvoare II 1 (ceramică bicromă şi într-un procentaj redus
tricromă) şi dintr-o locuinţă de la Târpeşti (VI. Dumitrescu 1963, 69-73 ). În
această etapă, au mai fost incluse o locuinţă de la Frumuşica (R. Vulpe 1956,
53) şi unele descoperiri de la Petricani (D. Monah/ Cucoş 1985, 34), ambele
privite cu oarecare incertitudine, iar mai recent descoperirile de la Poduri. unde
se pare că există mai multe argumente ce documentează existenţa unui nivel
din această etapă, la care ne-am referit şi în paragraful anterior. În lucrarea
referitoare la aşezările culturii Cucuteni, autorii propun o reconstituire a etapei
A„ în care, după opinia lor. trebuie incluse acele niveluri în care, alături de
ceramica bicromă, preponderentă, se întâlneşte şi cea tricromă, într-o proporţie
redusă, iar etapei A 2 să-i fie atribuite•aşezările în care nivelurile cu ceramică bi
şi tricromă sunt în proporţie egală (D. Monah / Cucoş 1985, 35). În sprijinul
acestor propuneri sunt aduse ca argumente descoperirile de la Izvoare II 1,
Vermeşti-Comăneşti. Mărgineni-Bacău. Petricani-Neamţ, cele din primul nivel
Cucuteni A 2 de la Poduri şi nivelul Precucuteni III târziu. cu pictură. din
aceeaşi aşezare (D. Monah/ Cucoş 1985. 35).
VI. Dumitrescu includea în etapa A 2 aşezările în care. în unele cazuri,
ceramica bicromă şi tricromă este în procentaj egal, sau cea tricromă este uşor
preponderentă, ca la Ariuşd, Bonţeşti, Frumuşica. Truşeşti, Izvoare 11 2 • Târpeşti
(VI. Dwnitrescu 1963. 70-73 ). În lucrarea sa referitoare la reconstituirea
Ariuşdului, în care analizează proporţiile stilistice ale ceramicii pe fond brun şi
alb, dar şi ulterior. A. Niţu propune o subdiviziune a etapelor stabilite de VI.
Dumitrescu în A 2• (Bonţeşti, Ciorani, Izvoare 11 1• Ariuşd VII) şi A 2 h, în care are
loc o echilibrare a celor două categorii ceramice. favorizată fiind cea pe fond
brun (Frumuşica. Calu-Piatra Şoimului). (Niţu 1973. 65; 1980, 146 şi urm.).
Potrivit evoluţiei fazei Cucuteni A stabilită de VI. Dumitrescu. etapa
A3 se caracterizează prin ceramică pictată exclusiv tricrom, în asociere cu o
mică cantitate de ceramică cu decor incizat sau adâncit (VI. Dumitrescu 1963,
70-73 ). Săpăturile de la Cucuteni au pus în evidenţă existenţa unui nivel de
tranziţie Az-A3. suprapus de un altul A3 (Petrescu-Dîmboviţa 1966. 16 ). A.
Niţu propunea pentru etapa A3 alte două subdiviziuni: A3., în care mai apare
încă ceramică bicromă. ca la Ghelăieşti. Gura Văii-Oneşti, Truşeşti, Hăbăşeşti
_3_8_ _ _ _ _ _ _ _ _~Cor_nelia-Magda Manto
şi A 3 b, în care includea Izvoare 11 2 • Ruginoasa, Iaşi-Splai Bahlui, Secăreşti

Tinosul, Fedeleşeni, Chetreşti şi Scânteia (Niţu 1980, 149-154, tabelul I).
Trebuie adăugat că, relativ recent, ceramică de tip Cucuteni C a apărut la vest
de Prut, la nivelul fazei A 3 (Dragomir 1982, 422 şi urm.; Haşotti 1995, 25,
menţionează un fragment Cucuteni C în nivelul Cernavodă I., în asociere cu
ceramica Cucuteni A 4 ).
În periodizarea lui VI. Dumitrescu, sfârşitul fazei A este legat de
etapa Ai, în care se semnalează o specie bicromă canelată şi suficiente
elemente în forma şi decorul vaselor care demonstrează tranziţia spre faza A-B
(VI. Dumitrescu 1974, 551-552; 1974a, 33 şi urm.). Acest punct de vedere nu a
fost împărtăşit de către toţi cei care se ocupă de studierea culturii Cucuteni, A.
Niţu considerând-o ca fiind ultima secvenţă a fazei Cucuteni A 3 (Niţu 1980,
152-153 ). VI. Dumitrescu specifica faptul că această etapă se întâlneşte numai
în nordul României, în vreme ce, în rest, A3 a durat până la începutul fazei A-B
(VI. Dumitrescu 1985, 39). Acest orizont cultural de la Drăguşeni reprezintă şi
un aspect local asupra căruia vom mai reveni.
Pentru faza A-B, alături de săpăturile lui VI. Dumitrescu de la
Traian-Dealul Fântânilor, care au nuanţat şi completat grupele stilistice
stabilite de H. Schmidt (VI. Dumitrescu 1945, 11 şi urm.; 1963a, 285), cele de
la Corlăteni, conduse de I. Nestor (Nestor ş.a. 1950, 30; 1951, 69-72; 1952, 88-
89) şi ale prof. dr. M. Petrescu-Dîmboviţa, de la Cucuteni (Cetăţuia şi Dâmbul
Morii) în special, au dus la stabilirea a două etape de dezvoltare A-B 1 şi A-B 2
(Petrescu-Dîmboviţa 1966, 17). În A-B 1, nivelele de locuire conţin ceramică
pictată în stil a şi p, iar în A-B 2 în stilurile y şi c5 (VI. Dumitrescu 1963a, 285).
Ceramica Cucuteni C are, în prima etapă, A-B„ un decor realizat prin
împunsături şi incizii, iar în ultima etapă, unul realizat cu şnurul răsucit şi
înfăşurat (Petrescu-Dîmboviţa 1966, 17). Unii autori, printre care şi I. Nestor, au
susţinut că tranziţia culturii Cucuteni de la faza A la cea A-B a fost influenţată şi
de ceramica C (Nestor 1959, 252), în timp ce VI. Dumitrescu considera că
aceasta din urmă nu ajucat vrew1 rol (VI. Dumitrescu 1963a, 287).
Faza Cucuteni Ba fost împărţită, la rândul ei, în· mai multe etape. Şi
de această dată, un merit deosebit revine noilor cercetări de la Cucuteni-
Cetăţuia, pe baza cărora s-au stabilit două etape în dezvoltarea acestei faze: B1
caracterizată prin pictură monocromă de stil E, însoţită uneori de culoarea albă
cu rol secundar, stil c5 şi B 2 , în care în decor apar, alături de ceremica
monocromă de stil E şi benzi roşii înrămate cu negru, în stil l; (Petrescu-
Dîmboviţa 1966, 29). Potrivit observaţiilor stratigrafice, s-au delimitat trei
nivele Cucuteni B2 , care se deosebesc şi stilistic prin folosirea frecventă a

stilului l;,, mai ales în nivelul cel mai nou (Petrescu-Dîmboviţa 1966, 19). D.
Monah şi Şt. Cucoş sunt de părere că fiecare din cele două etape cunosc câte
două secvenţe. În B 1 se departajează una iniţială, întâlnită doar în Subcarpaţii
Moldovei, în care grupele y şi o ale etapei A-B 2 sunt asociate celei E şi o alta
finală, în care se găsesc doar grupele o şi E, ca la Cucuteni (Cucoş 1983; D.
Monah / Cucoş 1985, 36). În etapa B2, se remarcă o primă secvenţă a grupelor
ceramice E şi l;,, iar cea din final conţine, pe lâng~ grupele menţionate şi
ceramică din varianta Monteoru (D. Monah/ Cucoş 1985, 36). În periodizarea
pe care a propus-o, VI. Dumitrescu a emis ipoteza existenţei unei a trefla etape,
8 3, în care pictura în stil E este puţină, iar cea în stil l;, predomină, ca la Valea
Lupului (VI. Dumitrescu 1963a, 292). Ulterior, reanaliz.ând descoperirile
menţionate de la Cucuteni-Cetăţuia la care ne-am referit, din nivelele 8 2, el era
de părere că se poate vorbi de o etapă 8 2 în care stilul l;, este mai mult sau mai
puţin sporadic şi o alta în care el este caracteristic, pe care o denumeşte B3 sau
8 2b (VI. Dumitrescu 1985, 39). A. Niţu, haz.ându-se pe continuitatea ceramicii
de stil l;, din cadrul ceramicii Gorodsk-Usatovo. susţinea, la rândul său,
existenţa unei astfel de etape (Niţu 1980, 135 şi,urm.). După alţi autori, etapa
8 3 se justifică doar din punctul de vedere al analizei stilistice, prin decorul în
stil l;, din 8 2 ce se menţine şi în Horodiştea-Erbiceni I, ce are un „caracter de
continuitate spirituală", dar nu şi istoric (D. Monah/ Cucoş 1985, 37).
Pe lângă această periodizare devenită clasică, ce este unanim
acceptată în cercetarea cucutenianului şi se bazează pe stratigrafia verticală şi
orizontală a unor staţiuni multistratificate şi pe consideraţii de ordin tipologic,
s-au exprimat şi alte opinii. Una dintre ele a fost exprimată de A. Niţu care,
pornind tot de· la împărţirea făcută de H. Schmidt, consideră că, pentru
periodizarea culturii trebuie elaborate criterii principale şi secundare general
valabile (Niţu 1979, 93 şi urm.). Potrivit opiniei sale, categoriile principale
caracterizează o perioadă şi un spaţiu. iar cele secundare cuprind aspecte
tipologice şi cronologice, dar şi deosebiri regionale în cadrul ceramicii pictate
şi nepictate (Niţu 1980, 136). El consideră că ar trebui avut în vedere ritmul
caracterelor specifice, apariţia şi dispariţia anumitor grupe şi elemente de
decor, ca şi strămutarea aşezărilor. A. Niţu apreciază că deosebirile datorate
cauzelor locale trebuie comparate între ele în scopul păstrării unui sistem
unitar de periodizare, în sensul celui propus de H. Schmidt, la care ulterior pot
fi adăugate subdiviziuni, care să poată include şi rezultatele cercetărilor mai
noi (Niţu 1984, 3 ). Abordând problematica mai ales din unghiul cercetării
40 Cornelia-Magda-Manto
-------------- --------
stilistice a evoluţiei ceramicii. A. Niţu este de părere că. în faza A, motivele

principale (zigzaguri, spirale, romburi. cercuri) sunt însoţite de altele
sec.undare. Ceramica albă introdusă de H. Schmidt în grupele AB şi B,
rezultată ca unnare a schimbării decorului tricrom de pe fondul maron pe cel
alb corespunde, după A. Niţu, subgrupelor 13 1 , y1 şi E (Niţu 1984, 3 ). Grupele
stilului 13, E şi I'.; nu au mai fost divizate de H. Schmidt, deşi pentru ultima
definise două variante de culori (,,negru şi roşu pe alb"şi „negru şi alb pe
maron"), care, după A. Niţu, constituie subgrupele l'.; 1 şi 1'.;2 (Niţu 1984, 66).
Acelaşi autor este de părere că aceste subgrupe au apărut ca rezultat al
simplificării unor combinaţii de culori mai vechi ( din <> a apărut E. iar de aici
I'.;), (Niţu 1980, 139). În analiza efectuată de A. Niţu. succesiunea stilurilor A,
AB, şi B reprezintă „linia melodică a dezvoltării de ornamente". ca rezultat al
armoniei culorii şi modelelor, după concepţia fazelor stilistice, de la
experimental la clasic şi baroc (Niţu 1984, 82).
O altă opinie privind periodizarea culturii Cucuteni aparţine lui
E. Comşa, care este de părere că s-a greşit atunci când s-a făcut periodizarea
culturii Cucuteni-Tripolie tratându-se unitar întreaga arie de răspândire, fără să
se ţină seama de variantele locale (Comşa 1974-1976, 15). După el, ar fi fost
necesar să se cerceteze aria de răspândire a fiecărei faze, pentru ca astfel să se
poată stabili dacă este vorba de deosebiri cronologice, sau doar regionale
(Comşa 1974-1976, 15). E. Comşa mai este de părere că stilurile ornamentale
din faza A târzie, dar mai ales cele din A-8 şi B sunt legate de anumite centre
de olari şi, prin unnare, deosebirile stilistice nu au propriu-zis o cauză
cronologică. Potrivit lui, vasele pictate erau lucrate doar în anumite centre, iar
o mai bună clasificare a ceramicii locale, în legătură cu vasele pictate, ar duce
la o divizare mai corectă a culturii Cucuteni (Comşa 1974-1976, 15).
Au existat, de asemenea, mai multe încercări de sistematizare şi
periodizare şi în aria tripoliană. Cea mai folosită dintre ele aparţine T.S. Passek,
care împărţea Tripolie în etapele veche, mijlocie şi târzie (Passek 1935) ce a
alras crilici din partea lui VI. Dumitrescu ( VI. Dumitrescu 1940, 455-456 ).
Creşterea numerică a descoperirilor tripoliene a determinat-o pe autoarea citată
să revizuiască şi să îmbunătăţească această primă schiţă, schema finală
.cuprinzând cinci etape: A, BI, BII, CVyl şi CIVyII (Passek 1949, 30 şi urm.;
1961; 196 la, 149 şi urm.), în care „y" desemnează caracteristicile regionale ale
aşezărilor tripoliene sudice faţă de cele nordice (Tripolie C), (Sulimirski 1970,
67; Zbenovic 1996, 201). Perioada veche, Tripolie A, includea acele aşezări în
care ceramica era decorată cu incizii, caneluri, sau prin lustruire, unde, de
fapt, nu exista pictură pe vase, ci doar o angobă roşie încrustată cu alb
____ S11_!_t_11_~~C::11~uteni. _Evoluţie, croEologie, legături 41
(Passek 1961a. 149). În Tripolie mijlociu. BI - BII. includea aşezările cu

ceramică pictată tricrom, alături de care coexista ceramica cu decor incizat, cea
comună şi categoria cu scoici pisate în compoziţie (Passek 1961 a, 150). În
Tripolie târziu, CI - Cil, predomină decorul tricrom asupra celui monocrom,
pentru ca în ultima etapă, y, monocromia să devină caracteristică principală
(Passek 1961 a, 151 ). În linii mari, această periodizare este acceptată şi astăzi,
dar cercetările ulterioare au impus detalierea unor etape şi chiar propunerea de
a se introduce altele noi. În acest sens, pentru Tripolie timpuriu, A, S.N. Bibikov
propunea subîmpărţirea în subetapele A 1 şi A 2 (Cernys 1981, 5-6 ), la care
V .A. Danilenko adăuga pentru fiecare din ele alte două subdiviziuni
(Danilenko 197 4, 18 şi unn. ), iar E.K. Cemys chiar trei trepte cronologice
( Cemys 1981, 5-6 ), în vreme ce V .I. Marchevici delimita pentru Basarabia trei
subetape, A 1 - A3 (Marchevici 1973, 20). Pentru perioada care ne interesează în
mod special, Tripolie mijlociu, B I şi B II, pe baza formelor ceramice, dar mai
ales a decorului pictat şi incizat, a modalităţilor de combinare a acestuia, ca şi
a altor caracteristici, se disting mai multe opinii. T.G. Movsa propune, în
primul rând, ca în Tripolie mijlociu să fie incluse şi etapele C I şi y I. Totodată,
ea împarte etapele B II, C I şi y I în câte două subgrupe fiecare, introducând şi
o nouă etapă B III, cu alte trei subdiviziuni (B III 1-3 ), (Movsa 1972, 16 şi
urm.). E.K. Cemys, în cadrul capitolului privitor la cultura Cucuteni-Tripolie
din Ucraina şi Moldova, din Eneolit ... , propune divizarea etapei Tripolie B I
în patru subgrupe cronologice, iar B II în trei, recunoscând, totodată, că
unele aşezări încadrate în C I, pe care le atribuie perioadei Tripolie târzii, au
mai multe analogii în etapele anterioare lor (Cernys 1982, 166 şi urm.).
N.M. Vinogradova, pornind de la faptul că unele aşezări au trăsături
distincte şi nu p_ot fi incluse nici în Tripolie B I, dar nici în B II, propune o
nouă denumire, B I - B II, susţinută iniţial pentru interfluviul Prut-Nistru
(Vinogradova 1983; Sorokin 1989, 50). Atât V.G. Zbenovic (Zbenovic 1973,
513-514). cât şi V.A. Dergacev (Dergacev 1980, 12-13), atribuie aşezările
etapei C I perioadei mijlocii a culturii Tripolie. Cercetările intense au permis
o detaliere a periodizării propuse de T.S. Passek şi pentru ultima perioadă
de dezvoltare tripoliană. Pentru V .I. Marchevici de exemplu, ceea ce el
consideră ca Tripolie târziu în nordul Basarabiei, se împarte în nouă trepte
bine definite, în cursul cărora se poate sesiza cu uşurinţă trecerea de la una
la cealaltă, următoare (Caracuşani, Varvareuca, Cucuieţi, Badragi,
Brânzeni, Costeşti, Gordineşti şi Vîhvatinţi pentru Nistru), (Marchevici
1981, 185 ). V .A. Dergacev, pornind de la aceeaşi periodizare a T. S. Passek,
deosebeşte o perioadă de tranziţie de la etapa mijlocie la cea târzie, după care,
_4_2___________C_o_r_n_elia-Magda_Mantu __
pe aceasta din urmă (C II, y II) o subîmparte în alte două momente: timpurie
(Lucaşi, Troianov, Brânzeni) şi târzie (Sofievka. Gorodsk, Gordineşti.
Vâhvatinţi, Usatovo şi Serezlievsca), cu nouă grupe culturale ce acoperă întreg
arealul cultural Tripolie (Dergacev 199 I, tabelul 2 ). Pe baza datelor oferite de
metodele cronometrice de datare, O.la. Telegin a propus, la rândul său, o nouă
periodizare pentru Tripolie, cu cinci faze cronologice de câte 200-400 ani
fiecare (Telegin 1986, 94-96, tabelul 5).
Existenţa celor două periodizări pentru Cucuteni şi Tripolie a creat
de multe ori dificultăţi cercetătorilor din ambele areale, încercându-se de mai
multe ori realizarea unor corespondenţe între ele. Încercarea nu a fost deloc
uşoară, datorită faptului că, pentru Tripolie, nu există o delimitare atât de
strictă şi de bine structurată ca pentru Cucuteni (Ellis 1984, 41-42).
Vl. Dumitrescu, analizând situaţia aşezărilor din aria Tripolie a
sesizat lipsa etapelor Cucuteni A 1-A 2 şi reprezentarea mult mai bună a celei A3
(VI. Dumitrescu 1963, 72-73; 1963a, 285-286). El considera că pot fi
echivalente următoarele (VI. Dumitrescu 1974, 548):
Precucuteni III şi Cucuteni A 1 - A 2 cu Tripolie A;
Cucuteni A3 cu Tripolie B l;
Cucuteni A-B cu Tripolie B II;
Cucuteni B cu Tripolie C I.
Acelaşi autor constata, pentru aria tripoliană un fenomen de rămânere
în urmă î~ anumite privinţe, dar şi o evoluţie proprie în altele. pe care le lega
de persistenţa fondului precucutenian. chiar până la finele lui Tripolie C 1 / y 1
şi de contactele dintre triburile cu ceramică pictată şi cele din zonele limitrofe
(VI. Dumitrescu 1974, 548).
A. Niţu s-a preocupat şi el de corespondenţele dintre cele două areale
şi considera că este necesar să se ajungă la un sistem unitar de periodizare
pentru ambele, drept care a propus unnătorul tablou de echivalenţe (Niţu 1980,
135 şi unn.):
Precucuteni 111 cu Tripolic A I;
Cucuteni A 1-A 2 cu Tripolie A II:
Cucuteni A 31 cu Tripolie B 11:
Cucuteni A3b cu Tripolie B lz;
Cucuteni AB 1-AB 2 cu Tripolie B II;
Cucuteni B 1 cu Tripolie C l;
Cucuteni B 2 cu Tripolie y I:
Cucuteni B3 cu Tripolie C II. y II.
Cultura Cucuteni. Evc,luJi~, cronologie,_legă!~u~r~i_ __ 43
Într-un studiu relativ recent, prof. M. Petrescu-Dîmboviţa consideră

că ceramica stilului A-B din regiunea carpato-nistreană (a-P) şi a stilului P
(13 1-E şi 13 2-1'.;) din întreaga arie Cucuteni-Tripolie este în mare măsură unitară.
Potrivit opiniei sale, Cucuteni A 3 şi A-B se continuă în interfluviul Nistru-Bug
prin Tripolie B I, iar în bazinul Nistrului prin B II, motiv pentru care este de
părere că nu trebuie introdusă o fază intermediară B I - B II (Petrescu-
Dîmboviţa 1987, 22).
D. Monah, în articolul privitor la cronologia complexului Cucuteni-
Tripolie, propune, la rândul său, următoarele echivalenţe (D. Monah 1987, fig. 2):
Cucuteni A 1 - ?
Cucuteni ArA 4 cu Tripolie BI;
Cucuteni A-B 1_2 cu Tripolie B II;
Cucuteni B 1 şi B 2 cu Tripolie C I - y I.
S. Marinescu-Bîlcu este de părere că între periodizarea românească şi cea
rusească se pot stabili următoarele corespondenţe (Marinescu-Bîlcu 1993, 196):
Precucuteni II-III cu Tripolie A1_2 ;
Cucuteni A 1-4 cu Tripolie B I;
Cucuteni A-B 1_2 cu Tripol ie C I - y I
Horodiştea şi Folteşti cu Tripolie C II - y II.
Folosind secvenţele stabilite de H. Schmidt şi VI. Dumitrescu pentru
Cucuteni, iar pentru Tripolie pe cele ale T.S. Passek, la rândul său, L. Ellis a
propus o sincronizare proprie (Ellis 1984, 31 ):
Precucuteni III cu Tripolie A (ceramică predominantă incizată şt
excizată);
Cucuteni A cu Tripolie BI (ceramică predominantă tricromă);
Cucuteni A-8 cu Tripolie B II (ceramică predominantă tricromă);
Cucuteni B cu Tripolie CI/ y I (ceramică predominantă monocromă);
Horodiştea - Folteşti cu (Gorodsk-Usatovo) Tripolie C II/ y II (ceramică
predominantă decorată cu şnur).
Preocupări asemănătoare au avut şi arheologii ruşi care s-au ocupat
de complexul Cucuteni-Tripolie. T.S. Passek paraleliza faza Tripolie B I cu
Cucuteni A3 , Tripolie B II cu faza Cucuteni A-8 iar Tripolie C I cu faza
Cucuteni B (Passek 1949, 30 şi urm.). E.K. Cemys propune· următoarele
corespondenţe (Cemys 1982; 1982a. 19):
Tripolie A I - Precucuteni II;
Tripolie A II - Precucuteni III;
Tripolie B I - Cucuteni A1.4;
-------------
Tripolie B II - Cucuteni A-B 1• 2 ;
Tripolie C I - y I - Cucuteni B 1•3 ;
Tripolie C II - y II - Horodiştea - Folteşti I.
O.Ia. Telegin, în periodizarea culturii Tripolie, se referă şi la
corespondenţele din arealul Cucuteni (Telegin 1986, tabelul 52):
Tripolie A - Precucuteni III;
Tripolie A-B, B1 - Cucuteni A 1. 4 ;
Tripolie Bi-B2 - Cucuteni A-B1,2;
Tripolie B 2-C 1, C1 - Cucuteni B1.2;
Tripolie Ci-C 2, C 2 - Horodiştea - Folteşti.
La rândul său, V .G. Zbenovic prezintă o corespondenţă a etapelor
cucuteniene cu cele tripoliene (Zbenovic 1996, 202, fig. l ):
Tripolie timpuriu/ A - parţial cu Precucuteni 11-ill şi Cucuteni A1-A2;
Tripolie B I - Cucuteni A34 ;
Tripolie B I - B II - Cucuteni A-B 1.2;
Tripolie B II - Cucuteni B 1 ;
Tripolie C I - Cucuteni B2.3;
Tripolie C II - Horodiştea - Folteşti.
4. Variante regionale în complexul Ariuşd-Cucuteni-Tripolie

Un complex cultural întins, din punct de vedere geografic, pe o
suprafaţă atât de mare şi cu o durată în timp de peste un mileniu nu a putut să
fie complet unitar ca manifestare. S-au observat variante regionale care au
stârnit interesul arheologilor din ambele areale. Prezenţa aspectelor regionale a
fost sesizată în cadrul culturii Precucuteni de la nivelul fazei Precucuteni III
(Marinescu-Bîlcu 1991a, 8), iar în Cucuteni, încă de la nivelul fazei A. în urma
descoperirilor din nord-estul Moldovei, mai ales de la Drăguşeni, ca şi de la
Truşeşti şi Hăbăşeşti. VI. Dumitrescu a luat în consideraţie, pentru conturarea
acestui aspect regional, unele forme de vase şi anume cele de tip binoclu
(întâlnite la Drăguşeni şi rruşeşti, care au ca origine zona tripoliană), dar mai
ales unele particularităţi ale decorului ceramic: decorul cu linii şi puncte
întâlnit la Hăbăşeşti, Truşeşti, Cucuteni, Drăguşeni, cu analogii la est şi nord-
est de Prut; canelurile largi, pictate cu alb şi interspaţii cu roşu, ce apar şi la
Solonceni II, şănţuleţele mai largi întâlnite la Drăguşeni şi Truşeşti, ca şi în
arealul Tripolie, unde se menţin chiar şi după introducerea picturii policrome;
tricromia din benzi, cu roşu şi negru crud şi cu alb în şanţuri înguste, prezentă
la Drăguşeni şi Truşeşti, ca şi la est de Prut (VI. Dumitrescu 1974, 548 şi
unn.; 1974a, 37 şi unn.). Aria acestui aspect regional cuprinde şi spaţiul de
_ ___________ Cultura Cuc~teni. ~vC>luţie, cronologie, legături 45
dincolo de Prut (VI. Dumitrescu 1974. 551-553), în nordul Basarabiei aşezări

de acest tip fiind întâlnite la Jura, Nezvisko, Duruitoarea Nouă, Cuconeştii
Vechi ( Marinescu-Bîlcu 1989, 23 8 ). motiv pentru care V. Sorokin îl numeşte şi
Drăguşeni-Jura-Solonceni (Sorokin 1990a, 96). Manifestări izolate ale acestuia
sunt sesizate şi în zona Cucuteni-Băiceni (Petrescu-Dîmboviţa 1996, 23 ). La
rândul său, A. Niţu sesiza persistenţa ceramicii incizate şi canelate, alături de
cea pictată în bazinul Prundui. de-a lungul fazei Cucuteni A - Tripolie B 1, ca o
categorie secundară, în timp ce în bazinul Nistrului acest gen de decor durează
chiar până la începutul fazei Cucuteni AB 1 (Niţu 1979. 110). D. Monah
presupune existenţa unui alt aspect regional în sud-estul Transilvaniei, la
nivelul etapei A 2 (D. Monah/ Cucoş 1985, 182).
De mai multe ori s-a pus în discuţie şi existenţa unui alt aspect
regional în sudul Moldovei, în cursul etapei A3 , caracterizat prin ceramică cu
bandă îngustă. VI. Dumitrescu era de părere că existenţa acestui tip de
ceramică din unele aşezări nu este de natură să clarifice apartenenţa lor la un
anumit aspect local, de vreme ce în aceeaşi aşezare este semnalată şi ceramică
cu bandă lată şi medie (VI. Dumitrescu 1963. 65). I.T. Dragomir susţine. totuşi.
existenţa unui aspect local, cu ceramică policromică cu bandă îngustă pe fond
roşu închis. în sudul Moldovei (Dragomir 1983a, 77). Probabil că publicarea
integrală a materialelor ceramice din unele aşezări, precum Fedeleşeni,
Dumeşti şi Scânteia. ca şi o analiză statistică riguroasă. vor putea elucida şi
această problemă. Pentru Basarabia. V. Sorokin menţionează, la nivel de Cucuteni
A. două tipuri de aşezări: Ruseştii Noi şi Drăguşeni-Jura (Sorokin 1994a. 78).
Cercetările reduse ca număr pentru faza A-B. din arealul cucutenian,
nu au condus la identificarea unor eventuale aspecte locale de dezvoltare.
Trebuie arătat. totuşi, că pentru această perioadă. N.M. Vinogradova a
surprins, în interfluviul Prut-Nistru. ca şi într-o parte din Ucraina, două grupe
culturale locale: Zaleşciţa, în care predomină stilurile 8 1 şi 81a şi Solonceni,
unde predomină stilurile vechi care ar corespunde fazei Cucuteni A-B 1
(Sorokin 1989. 66-67). Pentru faza Cucuteni A-B 2 • V.I. Sorokin identifică
grupul de aşezări lablona I (Sorokin 1989, 51-53). La nivelul fazei Cucuteni B
- Tripolie C I, acelaşi autor menţionează patru tipuri de aşezări: Racovăţ,
Mereşeuca-Cetăţuie. Petreni şi Badragi (Sorokin 1994a. 79).
Între Bugul de sud şi Nipru. E.V. Tsvek a identificat patru grupe
locale, în care tradiţiile ornamentelor adâncite sunt foarte puternice. Aceste
grupe. afirmă cercetătoarea menţionată, au o evoluţie care începe la nivel de
Tripolie B I (Cucuteni A 3-A 4) şi continuă, în unele cazuri. până la nivel de B II
de sfârşit (Tsvek 1989. 106 şi unn.: 1990. 21 şi unn.: 1996. 90). T.G. Movsa
46 ______ Cornelia-Magda Manto __________
este de părere că în acest moment cronologic o parte a populaţiei din zona

Nistrului superior şi a Niprului mijlociu se îndrepta spre partea răsăriteană a
Voliniei, unde avea să dea naştere aşezărilor de tip Koladjajnoe şi Troianov
care au generat ulterior grupul Gorodsk-Kasperovsk (Movsa 1985, 237 şi urm.).
Referindu-se la variantele locale sesizate în arealul Tripolie, E.K. Cemys este
de părere că acestea nu au fost foarte bine documentate şi că, la sfărşitul acestei
culturi, asistăm la o accentuare a fărâmiţării culturale, fapt ce a determinat până
la urmă şi descompunerea acestor comunităţi (Cernys 1982a, 21 ). Abordând
problema perioadei Tripol ie târzii, V .A. Dergacev s-a ocupat, la rândul său, de
variantele regionale ale etapelor mijlocii şi târzii (Dergacev 1980, 96-98).
Alături de cercetătorii menţionaţi. şi alţii au distins în cadrul evoluţiei
Cucuteni-Tripolie mai multe grupe, ce sunt atribuite procesului de aculturaţie a
triburilor locale. Astfel, T. Sulimirski distingea 5 grupe: Cucuteni (România),
Podolia de vest, Basarabia centrală sau zona Nistrului superior, Bugul sudic
sau Uman, regiunile de lângă Kiev (ultimele două apărând din Tripolie B II)
(Sulimirski 1970, 67 şi 71 ). La rândul său, V .G. Zbenovic, analizând
caracteristicile formelor ceramice şi a decorului, pe lângă zonele geografice
mari, interfluviul Prut-Nistru, Bugul de sud, interfluviul Bug-Nipru, identifică
mai multe grupe, mai ales începând cu etapa Tripolie B II şi continuând în
etapele târzii şi finale, ca de pildă: Petreni, Koszylowce, Vladimirovka,
Nebelivka, Tomasevka, Lucaşi sau Sofievka (Zbenovic 1996, 218-222).
5. Relaţiile cu culturile vecine

Problema privind relaţiile dintre complexul cultural Ariuşd-Cucuteni
Tripolie şi culturile vecine a stat deseori în atenţia arheologilor şi în momentul
de faţă există un număr relativ mare de informaţii asupra acestui subiect.
Cultura Precucuteni, ca mai toate culturile neo-eneolitice a fost
angrenată într-o reţea de relaţii directe sau indirecte cu mai multe din culturile
contemporane puţin anterioare sau chiar posterioare din spaţiul geografic în
care s-a dezvoltat şi a evoluat. Cercetările arheologice au pus în evidenţă astfel
de relaţii chiar cu cultura Boian (Berciu 1961. 67, 413, 414; Marinescu-Bîlcu
1974a, 131; 1976, 347: Zbenovic 1989, 138: Sorokin 1994. 70), iar apoi cu
Gurnelniţa, care unnează după aceasta (H. Dumitrescu 1955, 463; Roman 1963,
33, 41, 45; Marinescu-Bîlcu 1974a, 99. 13 I, 135-137), sau _cu aspectul cultural
Stoicani-Aldeni-Bolgrad (Sorokin 1994, 70: Ursulescu / Boghian 1995, 93-94:
1996). Relaţiile cu cultura Hamangia au fost puse în evidenţă încă cu mulţi ani în
unnă şi ele vizează deopotrivă influenţe în ceramică, dar şi în plastică (Berciu 1961,
67 şi unn.: 1966, 42: Marinescu-Bîlcu 1972, 35: 1974. 131: Haşotti 1995. 15 ).
_____ ····---·- -~t1lturn Cucutenj. Evol_!J_ţi~_•_~r-011ologie, legături __ _____4_7
Un număr mare de materiale precucuteniene au fost descoperite în

aşezări încadrate în Vinca-Turdaş (Paul 1995, 106), în aspectul Tărtăria-Tăulaş
(Vlassa 1976, 43; Lazarovici / H. Dumitrescu 1986, 15), la nivel de Turdaş II
(Paul 1965, 296; 1969. 50; 1992. 125 şi urm.) şi apoi în nivele Vinca C, în mai
multe aşezări (Paul 1981. 209, 231; Zrinyi, 1982; Draşovean/ Luca 1990, 13;
Draşovean 1996, 95). Influenţe vinciene au fost sesizate de nenumărate ori în
arealul Precucuteni (H. Dumitrescu 1957b. 65: VI. Dumitrescu / Al. Vulpe
1988, 35; Zbenovic 1989, 173; Sorokin 1991. 215-216; D. Monah 1991a, 297),
dar se vorbeşte despre un singur fragment ce ar putea aparţine culturii Vinca,
descoperit într-o aşez.are Precucuteni (Zbenovic 1989, 141 ).
Numeroase importuri precucuteniene provin din aşezări aparţinând
culturii Petreşti (Marinescu-Bîlcu 1974a, 131; Paul 1992, 125; 1995, 106). Tot
de ·relaţiile cu această zonă de vest se leagă şi prezenţa unui fragment ceramic
Bilkk final (Zbenovic 1989, 141; Sorokin 1994a, 70).
Înspre est, chiar dacă relaţiile culturii Precucuteni nu sunt atât de
active ca cele cu sudul sau cu vestul, ele pot fi totuşi sesizate. Astfel pot fi
menţionate relaţiile cu cultura Bugo-nistreană (Passek 1958, 40; H. Dumitrescu
1976. 50), cu cea Sursko-niproviană (Danilenko 1969, 188,216; Comşa 1994,
295), Nipru-Doneţ (Comşa 1994, 295). sau cu cea de tip Mariupol (Movsa
1960, 66; Sorokin 1994a, 70).
Alături de aceste relaţii, E. Comşa atrage de asemenea atenţia asupra
unor posibile contacte între comunităţile Precucuteni II şi unele întârziate,
liniar ceramice, aflate în apropierea cursului mijlociu al Nistrului (Comşa
1994. 296).
Prezenţa materialelor de provenienţă cucuteniană în mediul
gumelniţea~ a fost sesizată de mai multă vreme, dar cei care s-au ocupat în
mod special de aceste relaţii în istoriografia arheologică românească au fost
VI. Dumitrescu (VI. Dumitrescu 1964; 1972a: 1985) şi E. Comşa (Comşa
1975: 1983; 1987). În prima parte a dezvoltării culturii Cucuteni (A 1-A 2 de
sfârşit), relaţiile directe au fost stânjenite de existenţa aspectului cultural
Stoicani-Aldeni/Bolgrad. care, din punct de vedere cronologic. acoperă
perioada echivalentă cu Precucuteni III - Cucuteni A 2 (Dragomir 1983, 111;
Comşa 1987, 81-82). Dispariţia aspectului arătat şi lărgirea ariei de răspândire
a culturii Cucuteni în etapa A3 spre sud a permis ca aceste relaţii să se
desfăşoare în mod liber. S-a subliniat 'aptul că. în general, au fost descoperite
mai multe materiale ceramice cm uteniene în aria gumelniţeană decât invers
(Comşa 1987. 85). Prezenţa acestora, alături de descoperirea topoarelor de tip
Vidra în aria cucuteniană, de la nivelul fazei A 3 a permis şi fixarea unor
48 Cornelia-Magda Mantu - - - · - - - - - ------ -- -··
sincronisme culturale (VI. Dumitrescu I 964, 57: Comşa I 987. 85). Apariţia
vaselor de tip rython în aria cucuteniană poate fi considerată. de asemenea. u
dovadă a aceleiaşi influenţe (Marinescu-Bîlcu 1990). V. Sorokin menţionează,
pentru Basarabia, în afară de vasul pictat cu grafit, de la Ruseştii Noi I
(Marchevici 1970. 56-58) şi unele influenţe gumelniţene manifestate în
plastica antropomorfă cucuteniană din această zonă (Sorokin I 994a. 80). E. V.
Tsvek semnalează influenţa elementelor Gumelniţa în cadrul aşezărilor din
varianta locală bugo-niproviană. autoarea considerând că ele sunt mai
expresive în varianta sudică a Bugului. la nivel de Tripolie B I (Tsvek 1996a,
127). Potrivit opiniei sale. multă vreme influenţele s-au exercitat prin intermediul
aspectului Stoicani-Aldeni, ea considerând că din aria Gumelniţa au fost
vehiculate o parte din artefactele de cupru ce au ca origine minele din Bulgaria,
alături de unele credinţe magico-religioase. ca cele legate de cultul şarpelui
(Tsvek 1996a. 127). Apariţia culturii Cernavoda I şi împingerea comunităţilor
gumelniţene spre vestul şi nord-vestul Munteniei a determinat încetarea acestor
legături. Comunităţile culturii Cernavoda I. instalate în sud-estul Munteniei şi
în Dobrogea au preluat relaţiile populaţiilor gumelniţene cu cele cucuteniene,
aşa cum demonstrează descoperirile din aria Cernavoda (VI. Dumitrescu
I 968a, 40; Morintz / Roman 1968. 553 şi urm.; 1968a, 45 şi urm.; Dupoi / Preda
1977, 6 şi urm.: Harţuche 1980, 13; Comşa 1987, 87; Manzura 1994, 99).
O contribuţie importantă pentru punerea în valoare a legăturilor
dintre Cucuteni şi sud-estul Europei au adus şi lucrările prof. M. Petrescu-
Dîmboviţa (Petrescu-Dîmboviţa 1969a. 11-19). Pornind de la analiza tipului de
aşezare, a ierarhizării lor. a sistemului de fortificaţii şi chiar a modalităţilor de
construcţie a caselor (compartimentarea interioară şi existenţa caselor cu parter
şi un nivel). autorul a pus în evidenţă unele elemente comune dintre Cucuteni
şi zona balcanică. subliniind. totodată. elementele ce indică tradiţii din zona
central-europeană (Petrescu-Dîmboviţa 1987. 19-29; 1991. 548-551; 1992. 55-
67; 1992a. 267-272). Despre relaţiile dintre zona central-europeană şi cea
balcanică a scris şi A. Niţu (Niţu 1967. 549 şi urm.; 1970. 80 şi urm.; 1971. 81-82).
Legături cu lumea sudică. Anatolia şi Orientul Apropiat au fost
sesizate şi în domeniul vieţii spirituale, a diferitelor reprezentări antropomorfe,
zoomorfe. construcţii de cult sau chiar în domeniul ceramicii, în acest sens
aducându-şi contribuţia mai mulţi cercetători (Niţu 1967. 558: I 970. 89-94;
1971. 81-82: VI. Dumitrescu 1972a, 38-39: 1979. 77-78; Marinescu-Bîlcu
1980, 57 şi urm.: Gimbutas 1987. 102: 1989: Petrescu-Dîmboviţa 1987. 25-27:
1992a. 267-268: D. Monah 1992a. 192-193: 1995. 23-24).
Descoperirea în aria Cucuteni-Tripolie. a unui pandantiv din aur, a
Cultura Cucutenj~ ~voluţie, cronologie, legături 49
topoarelor cu braţe în cruce tip Jaszladany, a unor vase întregi, fragmentare sau
a unor copii după vase cu torţi pastilate şi a unor vase în formă de pâlnie, a
permis reconstituirea legăturilor cu culturile 4fiszapolgar, Bodrogkeresztur,
orizontul cu torţi pastilate şi cultura Trichterbecher (H. Dumitrescu 1955a,
913-922; 1959, 201; 1961, 69-73; VI. Dumitrescu 1981, 26; 1985, 43; VI.
Dumitrescu ş.a. 1983, 116-117; 1988, 39; Al. Vulpe 1973, 217-232; 1975; E.
Zaharia 1973, 30: Szekely 1978. 12; Petrescu-Dîmboviţa 1987, 28; A. Laszlo
1993, 65). A. Laszlo leagă sfârşitul aşezărilor de tip Ariuşd de apariţia
comunităţilor Tiszapolgar şi Bodrogkeresztur ce au determinat chiar naşterea
unor aspecte eterogene de tip Reci, Mugeni, Cristuru (A. Laszlo 1993, 65), în
vreme ce alţi autori consideră acest sfârşit ca datorându-se ceramicii cu torţi
pastilate (E. Zaharia/ Szekely 1988, I 08).
Pe baza unor descoperiri din Transilvania, s-a pus şi problema unor
relaţii cu culturile Bilkk şi Tisza, care nu au fost încă elucidate pe deplin (VI.
Dumitrescu 1964, 57). Interacţiunea dintre comunităţile Lengyel şi Tripolie a
dat naştere unui grup local Skarovka, iar influenţele primei culturi sunt
sesizabile şi mai târziu, prin apariţia unor artefacte din cupru (pandantiv tip
,,ochelar'', datat în Lengyel IV), (Tsvek I 996, 125-126).
Relaţiile dintre comunităţile Cucuteni-Tripolie şi cele ale populaţiilor
de stepă au fost sesizate cu mai mulţi ani în urmă (Schmidt 1932, 77 şi urm.;
Nestor I 950. 215 şi urm.; 1959, 248-249; 1960, 53 şi urm.; Nestor / E. Zaharia
1968, 17-19; VI. Dumitrescu 1957, 73 şi urm.; 1963a, 287 şi urm.; Passek
1949; Danilenko 1974, 33; Movsa 1961; 1965, 91 şi urm.), principala
caracteristică fiind manifestată mai cu seamă în domeniul ceramicii, dar şi în al
altor categorii de bunuri. Ceramica denumită Cucuteni „C'' a apărut încă din
etapele fazei A (în arealul Tripolie. la nivel de Cucuteni A2, iar la vest de Prut,
în Cucuteni A3 ) şi este atribuită comunităţilor Srednîi Stog II (Danilenko 1974,
33; VI. Dumitrescu 1985, 39) ce se pare că evoluează paralel cu Cucuteni A-B
şi B (Movsa 1984, 60 şi urm.; Petrescu-Dîmboviţa 1987, 28; Telegin / Titova
1993, 474), după cum demonstrează şi materialele descoperite în necropolele
acestei culturi (Telegin / Potenkina 1987, 196 şi 200). A. Dodd-Opriţescu
consideră că materialele tripoliene din aria Srednîi Stog sunt greu de .introdus
în schema culturii Tripolie (Dodd-Opriţescu 1980, 551) şi că descoperirea lor
nu documentează neapărat şi simultaneitatea dintre cele două culturi (Dodd-
Opriţescu 1983, 223). Aceeaşi autoare este de părere că originea ceramicii de
tip „C", mai veche în aria Cemavoda I decât în cea cucuteniană (Dodd-
Opriţescu 1981, 511 ), trebuie legată de existenţa unor comunităţi de la
marginea ariei Cucuteni-Tripolie, cu trăsături specifice, care au fost împinse
spre arealul în discuţie datorită presiunii din partea altor comunităţi (Dodd-
Opriţescu 1980, 554; 1983, 231 ). Prezenţa sceptrelor din piatră este de asemenea
în conexiune cu populaţiile de stepă (VI. Dumitrescu 1955, 925 şi urm.; 1972b,
45-51 ). Telegin atribuie aceste piese culturii Novo-Danilovka, faza Suvorovo
(Telegin / Potenkina 1987, 201-202; 1993, 476). Alături de sceptrele din piatră,
Sorokin este de părere că acestei faze. Suvorovo. îi trebuie atribuită şi ceramica
cu scoici pisate în compoziţie şi pseudopsaliile (Sorokin 1990, 35-36).
6. Date cu privire la aşezări şi morminte

Cele mai bogate urme materiale ale complexului Ariuşd-Cucuteni
Tripolie au fost descoperite în aşezări. Cercetările în acest domeniu sunt destul
de avansate şi oferă un volum relativ mare de informaţii. Apariţia a două noi
metode de investigare dă posibilitatea unor analize complexe pentru
identificarea aşezărilor şi organizarea internă a acestora. Este vorba de
fotografia aeriană (Petre 1966, 197-210) şi prospecţiunile magnetice
(Prospezioni archeologiche, 10, 1986; Golub 1990, 40-42). Dezvoltarea şi
perfecţionarea acestor metode a oferit arheologilor noi posibilităţi de cercetare
şi interpretare a datelor. De obicei, aceste metode sunt aplicate independent,
dar combinarea rezultatelor obţinute în ultima vreme, ca şi prelucrarea datelor
pe computer cluc la rezultate care pe viitor nu vor mai putea fi neglijate. În
arealul Tripolie, acest gen de cercetări au fost folosite pe scară destul de largă
de către K.V. Sîskin şi V.P. Dudkin, astfel că pentru Ucraina şi o parte din
Basarabia au fost investigate peste douăzeci de aşezări, unele din ele foarte
mari, situate în zona Uman (Danilenko ş.a. 1967, 209-215; Dudkin 1970, 272-
277; 1978, 35-45; Sîskin 1973, 32-41; 1985, 72-77; Smagli ş.a. 1985, 42-52).
În România, cercetările de acest fel sunt abia la început. În cursul anilor 1994
şi 1995 au fost efectuate primele prospecţiuni micromagnetice în aşezarea
cucuteniană de la Scânteia, pe două treimi din suprafaţa ei, iar rezultatele
preliminare au fost deja comunicate (Ghiţă ş.a. 1995).
NumaruJ exact aJ aşez.arilor aparţinând acestei civilizaţii nu se
cunoaşte încă. Pentru România (D. Monah / Cucoş 1985) şi Basarabia
(Marchevici 1973) există două lucrări de tip repertoriu care includ toate datele
existente până în momentul publicării lor. Astfel, referitor la România, pentru
cultura Cucuteni există informaţii pentru un număr de peste 1800 de aşezări
(D. Monah 1992, 391 ), în Basarabia pentru aproximativ 500 (Marchevici 1973,
indică un număr de 441 aşezări, din care 89 nu pot fi atribuite cu certitudine
unei faze sau alteia), la care se adaugă alte 67 precucuteniene (Sorokin 1994a,
68), iar în Ucraina specialiştii dau cifre între 1300 (Zbenovic 1996, 200) şi
________ Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legătur_i_ _____ ~
5000 de aşezări (M.Yu. Videiko consideră că în Ucraina există 1500 de aşezări

tripoliene, în vreme ce S.N. Rîjov apreciază numărul lor la 5000, informaţii
decembrie 1994, Kiev. V. Dergacev 1993, I 02, evaluează la 2500 numărul
aşezărilor din întreaga arie Cucuteni-Tripolie, punct de vedere cu care nu
suntem de acord). Cei care s-au ocupat de problema aşezărilor deosebesc mai
multe posibilităţi de grupare a lor: în funcţie de poziţie (înalte, joase. mijlocii,
subliniindu-se faptul că majoritatea sunt situate pe înălţimi sau locuri
dominante ce asigură o bună vizibilitate în jur, dând posibilitatea unei apărări
mai uşoare), de structura lor ( compacte şi dispersate), de durata lor
(permanente şi sezoniere). întinderea lor (mici până la suprafata de I ha, mari
între 2-5 ha şi foarte mari, peste 50 ha) sau ierarhia lor (principale şi
secundare, D. Monah/ Cucoş 1985, 40-51; D. Monah 1992, 392-395; Petrescu-
Dîmboviţa 1992, 62-63; Nandriş 1987, 207-208).
La începutul şi pe parcursul culturii Precucuteni dimensiunile
aşezărilor erau în general reduse. V.G. Zbenovic apreciind de exemplu faptul
că 60 % din aşezările din Basarabia şi Ucraina au o suprafaţă de până la I ha
(Zbenovic 1989, 18). şi cuprind un număr redus de construcţii, aproximativ 15
(Zbenovic 1996. 205). S-a observat că în cadrul satelor precucuteniene
locuinţele erau organizate în şiruri paralele, în cerc sau în oval şi în grupuri
mici, dispersate (Sorokin I 994, 18).
Folosind datele sigure existente pentru un număr de I 06 aşezări,
obţinute prin săpături sistematice. fotografie aeriană, rezistivitatea solului, din
întreaga arie Cucuteni-Tripolie. V. Sorokin consideră că la aceste comunităţi
se manifestă tendinţa organizării interne în cerc sau oval (la 72 de aşezări),
decât pe şiruri (la 21 de aşezări). în grupuri sau dispersate (la 13 aşezări)
(Sorokin 1993. 83-85). D. Monah atrage atenţia şi asupra aşezărilor dispersate
în care probabil că nu avem de-a face cu un plan propriu-zis (D. Monah 1992,
392-395). Aşezările gigant din Ucraina (Maydanec, Taljanki, Dobrovodî)
(Smagli 1980. 193-203: Smagli / Videiko 1990. 12-16: 1993. 52-63; Kruc
1990, 43-4 7: Cemiakov 1993, 5-8) au pus şi problema organizării de tip
protourban. dar mulţi cercetători consideră că. deoarece nu există suficiente
dovezi, lucrurile trebuie privite pentru moment, cu multă prudenţă (D. Monah
1992, 392-395: Petrescu-Dîmboviţa 1992, 60).
Multe aşezări au fost fortificate (fortificaţiile apar încă din Precucuteni
li, Marinescu-Bîlcu 1991 a, 16 ), cu un sistem alcătuit din şanţ, val şi palisadă, iar
uneori chiar cu două-trei sisteme de şanţuri şi palisadă (A.C. Florescu 1966, 23-37;
Marinescu 1969. 7-32: Szekely 1980-198 l. 39 şi urm.; Marinescu-Bîlcu 1981, 50;
Marchevici 198 l. 85: D. Monah/ Cucoş 1985, 46-4 7; A. Laszlo 1993a, 33-50).
52 ~------- ______ Cornelia-Magda Man tu
Locuinţele Cucuteni-Tripolie sunt de două tipuri: adâncite. de tip

semibordei sau bordei (Dragomir 1992. 23 şi urm.: Sorokin I 993. 73 şi urm.) şi
de suprafaţă. Între Carpaţi şi Prut. în Precucuteni şi Cucuteni, cele mai multe
aşezări conţin doar locuinţe de suprafaţă. majoritatea cu platformă ( ce apar sub
formă rudimentară chiar din Precucuteni I. Marinescu-Bîlcu 1991 a. 15-16 ). dar
şi unele construite direct pe sol. Locuinţele de suprafaţă au generat cele mai
multe discuţii, mai ales din cauza aşa numitelor platforme din lut ars. Unii
autori au pledat pentru platformă ca podea (VI. Dumitrescu ş.a. 1954, 177 şi
urm.: VI. Dumitrescu 1968. 389 şi urm.: Paul 1967, 3 şi urm.: 1985, 89 şi urm.:
Kolesnikov 1993, 63-74 ). în unele situaţii observându-se că erau fixate cu
ajutorul unor piloţi (A. Laszlo 1988, 23 şi urm.). în vreme ce alţii au fost de
părere că ele reprezintă plafonul casei respective (Zinkovski 1976, 36 şi urm.;
Marchevici 1981. 81 şi urm.; Smagli / Videiko 1993, 55 şi urm.). Nu ne vom
referi aici la sistemul de construcţie al caselor, dar menţionăm că se acceptă
existenţa mai multor maniere de construcţie şi tipuri de case, din care doar
unele au avut două nivele (Marchevici 1981. 81; Cucoş 1989. 53-60; Petrescu-
Dîmboviţa 1992, 62-63; Smagli / Videiko 1993, 55-57). Cercetările recente în
aria cucuteniană au adus contribuţii importante cu privire la sistemul de
construcţie a caselor (A. Laszlo 1983, 23 şi urm.: Ursulescu 1987, 69-74). Cele
mai multe din locuinţe sunt de formă rectangulară, cu platforme din lut ars şi
mai rar din piatră (Petrescu-Dîmboviţa 1966, 21 ), uneori şi în forma literei .. L"
(Marchevici 1981. 72 şi urm.). La Mihoveni. în Cucuteni B, este menţionată şi
o locuinţă circulară, fără platformă, având conturul marcat în teren prin pietre
înfipte în sol (Ursulescu 1987. 72 ). În unele cazuri, au fost identificate case cu
mai multe încăperi, în care se mai păstrau încă resturi din cuptoare, laviţe.
vetre sau alte amenajări. În afară de locuinţele propriu-zise. unele construcţii
au fost interpretate drept sanctuare ( Petrescu-Dîmboviţa 1965, 43-49: D.
Monah 1992, 395 şi urm.). În unele aşezări. ca cea de la Poduri-Dealul
Ghindaru. în nivelul Precucuteni III clasic. au fost descoperite spatii special
amenajate. un fel de magazii pentru cereale (D. Monah ş.a. 1983. 4: D. Monah
1992, 40 I), iar în altele, cucuteniene. zone cu cuptoare de ars oale, despre care
va fi vorba în alt subcapitol (E. Zaharia I Szekely 1988. 102: Maxim-Alai ba.
referat doctorat). În spaţiul dintre Prut şi Nistru. atât în Precucuteni cât şi în
Cucuteni sunt semnalate în număr mai mare locuinţele de tip semibordei sau
bordei, de forme diferite. ovale. rectangulare şi mai rar în forma cifrei .. 8"
(Sorokin 1994a, 68 şi 77).
Având în vedere numărul mare de aşezări descoperite. din care unele
foarte mari. cu un număr apreciabil de locuinţe. s-a pus în discuţie şi problema
populaţiei acestor comunităţi. Pentru arealul Tripolie. s-au ocupat de această
problemă mai mulţi cercetători: T.S. l'assek. N.S. Bibikov, V.M. Masson, V.I.
Marchevici. N.M. Smagli. iar mai recent V.A. Kruc. Analizând situaţia din
aşezările foarte mari. de tip .. protourban''. N.M. Smagli şi M.Yu. Videiko
consideră că ele aveau o populaţie de 10-14 mii de locuitori (Smagli / Videiko
1993. 60). V.A. Kruc a făcut recent o apreciere pentru nordul Basarabiei.
bazinul Niprului mijlociu şi interfluviul Bug-Nistru (Kruc 1993. 30-36) şi
consideră că cea mai mare densitate. în zona de silvostepă era de 5 locuitori pe
krn 2 • iar în Basarabia de nord circa 3 (Kruc I 993. 35). Acelaşi autor face o
estimare a numărului de locuitori din zonele arătate. de-a lungul evoluţiei
culturii Tripolie: la mijlocul perioadei timpurii aproximativ 30 mii persoane, la
sfârşitul perioadei mijlocii circa 4 I O mii, la sfârşitul perioadei târzii 330 mii şi
la sfârşitul ultimei perioade I 00-120 mii (Kruc I 993, 36 ). Pentru arealul
Cucuteni. D. Monah a încercat să stabilească numărul locuitorilor dintr-o
aşezare: cele mai mici aşezări. cu suprafaţa de sub un ha. care aveau până la
douăzeci de locuinţe. cuprindeau 50-200 locuitori. cele mijlocii, de până la 2
ha. cu 20-50 locuinţe. aveau 200-500 locuitori. cele mai mari până la 5 ha. cu
50-250 locuinţe, aveau I 000-2500 locuitori. iar cele foarte mari. între 5-15 ha.
cu 250 până la 750 locuinţe aveau 2500-7500 locuitori (D. Monah I 982. 33 şi
urm.; D. Monah/ Cucoş 1985. 49).
Informaţiile referitoare la morminte şi necropole sunt în număr foarte
mic. Se presupune că un mormânt izolat de la Traian-Dealul Fântânilor ar
putea fi încadrat în Precucuteni III ( Marinescu-Bîlcu I 99 I a, I 5 ). iar părerea că
necropola de la Gorodniţa ar putea aparţine fazei Tripolie A (Lichardus /
Lichardus - ltten I 986. 77) este puţin probabilă. de vreme ce nu există date
concludente ( Marinescu-Bîlcu 1991 a. 15 ). Se pare că se practica inhumaţia în
morminte simple sau duble. poziţia subiecţilor fiind diversă. iar descoperirea
unor oase dispersate în unele aşezări a ridicat şi problema rolului anumitor
practici magico-religioase. precum cultul craniului. antropofagie rituală.
înmormântare selectivă (H. Dumitrescu 1957a. 97-116; 1958, 407-423:
Petrescu-Dîmboviţa I 987. 29 şi nota 122 ). Morminte izolate au fost
descoperite atât în aria cucuteniană (Vinogradova ş.a. 1974. 68 se referă la
descoperirea unui înhumat pe fundul unui bordei în aşezarea de la Orheiul
Vechi: Mantu ş.a. I 994. 225-241: Sorokin 1994. 48. indică descoperirea unor
oase dispersate în bordeiul 8 din aşezarea lablona I: morminte izolate au fost
semnalate şi la Solonceni şi Lipcani: Gohman I 958: Necrasov 1987, 150). cât
şi în cea tripoliană (Luka-Ustinskaia. Verem·e. Nezvisko şi Bilcze Zlote.
Debetz 1960. 9 I: Necrasov I 987. I 50). Necropole propriu-zise se întâlnesc
_5_4____________C_o_r_nelia-Magda Manto __________ _________ _
abia în perioada Tripolie târzie. la Capaevka (Zbenovic 1996. 209), la

Vîhvatinţi (Passek 1954; 1957; Manzura ş.a. 1984), Majaki şi Usatovo
(Zbenovic 1996, 209). Unii cercetători consideră că astfel de necropole ar
putea să apară şi pe teritoriul României (Petrescu-Dîmboviţa 1987, 29).
Analizele antropologice au pus în evidenţă componenta mediteranoidă
majoritară a subiecţilor, cu elemente protoeuropoide (Cro-magnon) şi altele de
tip brahicefal, cu caractere dinaroide şi alpinoide (VI. Dumitrescu ş.a. 1983,
159-160; Necrasov 1987, 145-146; Mantu ş.a. 1994, 225-241).
7. Economia aşezărilor şi ocupaţiile locuitorilor

Cercetările recente efectuate în acest domeniu au avut în vedere şi
conturarea unor concluzii noi cu privire la schimbările ce au intervenit în
mediul înconjurător sub acţiunea activităţilbr umane. Astfel de cercetări sunt
însă abia la început şi avem în vedere în primul rând pe cele din aşezările
Târpeşti şi Drăguşeni. Analizele polinice de la Târpeşti indică apariţia în
momentul trecerii de la Precucuteni la Cucuteni a unui proces de uscăciune, ce
este indicat şi de numărul scăzut de animale vânate (Marinescu-Bîlcu ş.a.
1985, 653 ). Dacă în timpul culturii Precucuteni polenul speciilor de pădure şi
cel provenind din zona cerealieră era egal procentual, în timpul culturii
Cucuteni cele două valori scad. abia în timpul perioadei de tranziţie la epoca
bronzului observându-se o creştere a procentajului polenului pentru pădure şi o
scădere a celui pentru cereale (Marinescu-Bîlcu ş.a. 1985. 653 ). Analizele
efectuate la Târpeşti, în nivelul Cucuteni A indică faptul că pădurea se afla mai
departe de aşezare şi nu este sesizată nici o creştere a suprafeţei agricole
comparativ cu Precucuteni III (Marinescu-Bîlcu ş.a. 1985. 650). Analizele
efectuate pentru Drăguşeni au pus în evidenţă date la fel de interesante. Peisajul era
dominat de tei şi ulm. într-o proporţie mai mică fiind întâlnit st~jarul şi alunul
(Marinescu-Bîlcu ş.a. 1984. 41-42). Se consideră. de asemenea. că ogoarele
pentru cultivarea cerealelor se at1au la o oarecare distanţă de aşezare (Marinescu-
Bîlcu 1ll.a. 1984, 4 I -42 ). La Târpc;;Li s-a sesizat u cn:ştt:rc a puknului lk
Cerea/ia de-a lungul precucutenianului. o scădere pe parcursul cucutenianului
şi un maxim spre sfârşit, urmat brusc de o scădere ce este însoţită. de această
dată, de creşterea accentuată a pădurii (Marinescu-Bîlcu ş.a. 1985. 650).
Analizele palinologice şi descoperirea unor grăunţe carbonizate şi
sâmburi au dus la cunoaşterea speciilor de plante cultivate şi de pomi fructiferi
folosiţi de comunităţile complexului Ariuşd-Cucuteni-Tripolie: patru specii de
grâu şi trei de orz. într-o măsură mai mică mei. măzăriche. mazăre. secară şi
ovăz; în unele aşezări au fost identificaţi sâmburi de prun. cireş. zarzăr. corn.
C11Uur=:i__C11cut_enL E~oluţi~, ~r::_~nologie, legătu_r_i_____
55_
smeură şi chiar viţă de vie (Janusevic 1976; Marchevici 1981, 135-137; VI.
Dumitrescu ş.a. 1983, 148-150; Marinescu-Bîlcu ş.a. 1984, 41-42; Cârciwnaru
I F. Monah 1987, 167-174; Paskevic 1989, 132-141; 1990, 131-134; Istoria
Moldovei din cele mai vechi timpuri până în epoca modernă, 1992, 19;
Cemiakov 1993, 5-19; Sorokin 1994, 44-45; 1994a, 70). I.I. Cemiakov
consideră că sistemul de agricultură mobilă, periodică, practicat a determinat
extinderea acestei culturi, sfârşitul ei fiind legat de trecerea la un alt sistem de
economie bazat pe creşterea animalelor (Cemiakov 1993, 18-19).
Alături de agricultură, creşterea vitelor a jucat un rol important în
economia din majoritatea aşezărilor studiate (Haimovici 1960, 387-396; 1987,
157-166; Necrasov / Haimovici 1962, 261-266; 1970, 59-66; 1981, 174-196;
Comşa 1983, 51-67), cu unele excepţii. în care probabil factorii de ordin local
au fost precwnpănitori în favoarea vânătorii, cum se observă la Traian-Dealul
Fântânilor, Truşeşti sau Malnaş (Haimovici 1987, 160; A. Laszlo I 993, 63 ).
Pentru speciile identificate, taurine, porcine, ovicaprine, al căror procentaj
fluctuează în funcţie de specificul fiecărei aşezări (Necrasov / Ştirbu 1964.
544-556; 1981, 183; Mantu ş.a. 1985). nu se poate preciza dacă au avut loc
preocupări de exploatare raţională sau de ameliorare a speciilor (Haimovici
1987, 160 şi urm.). Deşi în cursul mileniului IV î.e.n., în regiunea Niprului se
pare că a existat un centru de domesticire a calului (Bibikova 1965, 106-118;
Bokony 1974, 238; Boessneck 1983. 118; Haimovici 1987, 165), analizele de
paleofaună arată faptul că, pentru Cucuteni-Tripolie, calul nu a avut o
importanţă economică prea mare şi probabil că domesticirea lui a avut loc spre
sfârşitul civilizaţiei (Haimovici 1987. 165). Analiza speciilor de animale
vânate. în afara faptului că arată predilecţia pentru unele anwne (cerb, mistreţ).
ajută, în acelaşi timp, la completarea informaţiilor referitoare la vegetaţia
epocii (Necrasov / Ştirbu 1964, 545).
Plasarea unora din aşezări într-un anume context geografic permite
concluzia că unele dintre ele erau specializate într-un anwnit gen de activitate.
În acest sens amintim unele aşezări antrenate în exploatarea izvoarelor de apă
sărată. ca Solca-Slatina Mare. Poduri-Dealul Ghindaru, Vânători Neamţ (D.
Monah 1991, 393; Dumitroaia 1994a, 60-62). sau în exploatarea şi prelucrarea
silexului. Astfel de aşezări au fost identificate pe Prut, la Mitoc ,.Valea lui Stan'', în
apropierea depozitelor de silex, în Basarabia. pe Nistru, lângă Naslavcea, la
Polivanov Jar, Nezvisko. Kopanka ş.a. (D. Monah / Istrate. Mitoc-Valea lui
Stan, material inedit; Marchevici 1981. 89 şi urm.; Sorokin 1991. 133 ).
Alături de agricultură şi creşterea animalelor. producerea ceramicii a
constituit. fără îndoială. o ocupaţie importantă a comunităţilor Cucuteni-
56 Cornelia-Magda Mantu __ _
Tripolie. Cercetările interdisciplinare întreprinse în acest domeniu au adus date

deosebit de interesante. Analiza ceramicii cucuteniene şi a surselor locale de
lut a demonstrat în mai multe cazuri că vasele au fost modelate pe loc, fiind
indicate surse străine doar pentru cele din categoria „c· (Marinescu-Bîlcu
1989, 238; analize de dată recentă deschid discuţia asupra producerii ceramicii
.,C" pe loc). Mai mult, L. Ellis, în unna analizei chimice şi mineralogice
efectuată pe eşantioane din mai multe aşezări cucuteniene, a pus în evidenţă
sorturile de argilă folosită la modelarea ceramicii, tehnologiile uzitate pentru
prepararea acesteia, ca şi materialele utilizate pentru pictare, indicând, totodată şi
sursa acestora (Ellis 1984, 83-117). S-au adus contribuţii şi cu privire la tehnica
picturii şi implicaţiile produse de aplicarea slipurilor (Chiribuţă 1979, 708-714;
Pântea 1984, 413-428). Folosirea unor dispozitive rotative, un fel de precursoare
ale roţii olarului, pusă în evidenţă pentru prima dată de V .I. Marchevici pentru
spaţiul dintre Prut şi Nistru, a fost confirmată şi de analizele efectuate de L. Ellis
(Marchevici 1981. 127; Ellis 1984, 130). Cercetările colegei americane au subliniat
atingerea unor temperaturi înalte de ardere (în jur de l OOO 0C), controlarea cu
grijă a condiţiilor de ardere în cuptoarele deosebit de elaborate, concentrate
uneori în anumite sectoare, în mai multe aşezări (Ellis 1984, 130; Szekely /
Bartok 1979. 55-57; A. Laszlo 1993, 63; Tsvek 1978, 39-40; Sorokin 1991,
136-13 7; Maxim-Alai ba, referat doctorat, 1994 ). L. Ellis consideră că
realizarea unei cantităţi atât de mari de ceramică, standardizarea formelor şi
reducerea suprafeţei decorate, spre finalul evoluţiei culturale, demonstrează faptul
că multe vase erau folosite pentru stocarea diferitelor produse (Ellis 1984. 130).
O altă îndeletnicire a fost legată de confecţionarea uneltelor şi a
armelor. Pe lângă stabilirea diferitelor tipuri de unelte şi arme (Păunescu 1970),
în ultima vreme s-a pus accentul şi pe tehnicile de prelucrare folosite, ca şi pe
provenienţa materiei prime (Popov a I 980, 145-163; Marinescu-Bîlcu ş.a. 1984,
42-44; Cucoş / Muraru 1985, 605-642; Muraru 1987, 193-200; Sorokin 199 I,
8- 100; I 991 a, 401-419). Pentru artefactele din piatră şi mai cu seamă din silex,
un aport îl are. fără îndoială, traseologia. folosită cu predilecţie în aria Tripolie
(Semenov 1957: 1965; Korobkova I 973: N.A. Telegin 1987). Pentru cele din
aramă, s-a avut. de asemenea, în vedere stabilirea tipologiei (Al. Vulpe I 973;
1975). a tehnicilor de prelucrare ce evoluea71i din Cucuteni A / Tripolie B, ca
şi a provenienţei materiei (Cemîh 1966: 1978; Rîndina 1971 ). Analizele
efectuate pe unele piese din aria Cucuteni-Tripolie a stabilit provenienţa lor
din aria Gumelniţa-Karanovo VI (Cemîh 1978a, 59). Folosirea analizelor
chimice şi spectrale nu a putut determina cu exactitate zăcămintele din care provin
piesele respective, în acest scop fiind necesare altele mai complicate. Este de
aşteptat ca cercetările viitoare în acest domeniu să aducă infonnaţii mai complete.
_______ Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legă~_.-i___ 57
Problema relaţiilor de schimb a fost abordată de mai mulţi arheologi.

dar nici în acest domeniu nu se pot preci7..a prea multe lucruri. Este posibil ca,
alături de produsele agricole, ceramica. diferitele unelte. anne. sau chiar materia
primă pentru confecţionarea acestora din unnă şi sarea a jucat un rol important
în cadrul relaţiilor de schimb (Ellis I 984. 205: D. Monah I 99 I. 396-397).
8. Organizarea socială
Sunt puţine informaţii în legătură cu această problemă şi se
presupune că organizarea comunităţilor era în triburi care aveau teritoriile
destul de bine delimitate. populaţia putând fi repartizată în mai multe aşezări
(D. Monah / Cucoş 1985, I 83 ). Unii cercetători consideră că societatea era
organizată pe bază matriliniară. pornind de la numărul mare de statuete
antropomorfe feminine (Huncar I 95 I. 43 ). în vreme ce alţii sunt de părere că
avem de-a face cu una de început a patriarhatului (VI. Dumitrescu ş.a. 1954.
500). VI. Dumitrescu susţinătorul acestui ultim punct de vedere consideră că în
sprijinul acestei teze se pot aduce şi unnătoarele argumente: dezvoltarea
producţiei. rolul creşterii animalelor. existenţa unor case centrale care au
aparţinut. probabil. şefilor ginţilor şi fortificaţiile (VI. Dumitrescu ş.a. 1954.
500). V.I. Marchevici la rândul său consideră că este vorba de o societate de
tip patriarhal (Marchevici 1981. 149 şi urm.).
Analizând dezvoltarea culturii Cucuteni-Tripolie. aşezările sale şi, în
cadrul acestora. pe cele gigant din zona Uman. L. Ellis arată că ele sunt situate
la o dw.tanţă aproape egală una de alta. I O- I 5 km. ceea ce îi sugerează unele
graniţe socio-politice şi chiar zone de im fluenţă (Ellis I 984, 191 şi unn.).
Autoarea de mai sus este de părere că datele arheologice indică o fonnă
incipientă de organizare complexă. socio-economică. la jumătatea culturii
Cucuteni-Tripolie. în cel puţin trei arii. nord-estul României. Basarabia centrală şi
regiunea Uman din Ucraina, de tipul .. ranked society'" (Ellis I 984, 199).
9. Viaţa spirituală
Prezentarea, chiar succintă. a manifestărilor magico-religioase ale
vremii. poate ajuta la întregirea tabloului general al vieţii comunităţilor
Cucuteni-Tripolie. Fiind angrenate mai cu seamă în agricultură şi creşterea
animalelor. cele mai multe manifestări erau legate de practicile respective şi,
din acest punct de vedere. pre;,.intă foarte multe asemănări cu Orientul
Apropiat şi sud-estul Europei (VI. Dumitrescu 1931: 1979. 73-74: Petrescu-
Dîmboviţa 1987. 27). Un loc deosebit de important l-a avut cultul fertilităţii şi
----------------=-------------------·---
al fecundităţii, prezent în diferite ipostaze şi realizat în diverse modalităţi

expresive. De el se leagă numărul impresionant de statuete antropomorfe, din
care 90 % sunt feminine şi înfăţişează pe zeiţa mamă în diferite ipostaze,
reprezentările în relief şi picturale. sau cele în formă de vase (Niţu 1967; 1970;
Cucoş 1970, 101-114; Marinescu-Bîlcu 1974a, 167-180; VI. Dumitrescu 1979,
80 şi urm.; Dragomir 1984, 85-98; Mantu 1991; 1993a; D. Monah 1995, 7-24;
Gimbutas 1974; 1982; Ribakov 1961, 1, 24-46 şi 2, 13-33; Movsa 1969, 15-34;
Marchevici 1981, 144-174; Cemys 1982, 241-25.2: Pogozeva 1983; 1985;
Popova 1994 ). Cu practicile magico-religioase ale populaţiilor agricole au
fost puse în legătură şi reprezentările zoomorfe, plastice sau picturale
(Niţu 1969, 67-82; 1972; 1972a; 1972-1973, 73-82; 1975, 15-119; 1976,
49-55; VI. Dumitrescu 1979, 89-9 l; VI. Dumitrescu / Al. Vulpe 1988, 46-
47; Cernys 1982, 241-252). Unele pot fi legate de cultul egeean al creşterii
turmelor (vase cu reprezentări de tauri), iar altele de cel al vânătorii (vase
tip bursuc), (Cucoş 1975, 7-14: Petrescu-Dîmboviţa 1987, 25). Studiile
publicate în acest domeniu au pus în valoare aceste elemente, subliniind,
totodată. valoarea artistică înaltă, alături de caracterul magico-religios.
Descoperirea unor sanctuare în aşezările cercetate, sau a unor machete
miniaturale a dat posibilitatea reconstituirii parţiale şi a locului
desfăşurărilor unor astfel de ceremonii (Petrescu-Dîmboviţa 1963, 172 şi
urm.; 1965, 46; Cucoş 1973, 207-214; Cemys 1982. 209; Boghian / Mihai
1987, 313-324; Mareş 1993, 23-44: Ovcinnikov 1996).
În unele cazuri au fost sesizate şi ritualuri de fundare (A. Laszlo 1993
b), iar alte descoperiri au fost interpretate ca simboluri ale unui cult al vieţii şi
al morţii (Gimbutas 1987). În ceea ce priveşte cultul morţilor, având în vedere
descoperirile limitate, se crede că acesta nu era prea dezvoltat, sau poate diferit
de cel al altor comunităţi neo-eneolitice, iar cel din perioada târzie a fost
influenţat de comunităţile cu care au intrat în contact (Tsvek 1993, 73-91 ). Din
materialele descoperite până acum. s-au observat unele practici interesante. Cei
mai mulţi dintre inhumaţii găsiţi în aşezări sunt copii sau adolescenţi, iar
resturile disparate provin mai ales de la femei (H. Dumitrescu 1954, 399 şi
urm.; 1957a, 97-116; 1958, 407-423; Mantu ş.a. 1994, 225 şi urm.). Se
presupune şi existenţa unei antropofagii rituale şi a unor înmonnântări parţiale
(Petrescu-Dîmboviţa 1987, 29 şi nota 122).
Unele reprezentări de pe vase ar putea fi interpretate drept
pictograme (Tsvek 1993, 90). în timp ce unele piese de tip plachetă, cu decor
incizat amintesc un sistem de semne apropiat de cel existent în cultura Vinca.
Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, _le~g_ă_tu_r_i_ __ 59
10. Sfârşitul civilizaţiei Cucuteni-Tripolie

În legătură cu sfârşitul civilizaţiei Cucuteni-Tripolie există mai multe
puncte de vedere. Cei mai mulţi cercetători români consideră că civilizaţia
cucuteniană îşi încetează existenţa odată cu încheierea fazei B. Potrivit părerii
lui VI. Dumitrescu, sfârşitul, ce are loc la nivel de Cucuteni B2 b / Tripolie C I -
y I, este legat de pătrunderea populaţiilor de stepă nord-pontice, de tip
Horodiştea şi Folteşti, care apar înainte de sfârşitul fazei B 2 şi asimilează
vechile populaţii (VI. Dumitrescu 1963a, 296; 1965. 51 şi urm.; 1985. 40).
Noii veniţi, mult mai dinamici. au ocupat vechea arie Cucuteni-Tripolie şi au
absorbit comunităţile de acest tip, fapt ce se manifestă prin păstrarea, încă o
perioadă de timp, a unor vechi caracteristici (pictura în stil <'.;, plastica
antropomorfă de factură cucuteniană), după care vechile trăsături dispar
complet (VI. Dumitrescu 1963a, 296; 1985, 40), ultima perioadă fiind
caracterizată prin elemente total străine, decor imprimat asemănător cu cel din
cultura amforelor sferice şi topoare de silex (VI. Dumitrescu/ Al. Vulpe 1988, 53).
Susţinând acelaşi punct de vedere, Şt. Cucoş aducea şi unele
precizări suplimentare. El considera că sfârşitul culturii Cucuteni este un
proces mai complicat decât s-a crezut, generat de evoluţia economico-socială
internă, agravată de pătrunderea comunităţilor Horodiştea-Folteşti şi a
amforelor sferice, care nu s-a desfăşurat simultan în întreaga arie (Cucoş 1985.
38-39). Pătrunderea celor două culturi menţionate în aria Cucuteni a
detenninat apariţia unei simbioze ce s-a petrecut în două etape: prima a avut
loc în regiunea dintre Siret şi Prut. iar cea de a doua în zona subcarpatică a
Moldovei (Cucoş 1985. 38-39). Potrivit părerii cercetătorului menţionat.
aşezările Cucuteni B din ultima zonă au avut o durată mai lungă. până la
pătrunderea culturii amforelor sferice şi a primelor elemente Usatovo-Folteşti
ce au detenninat şi dizolvarea etapei Cernavoda Ic (Cucoş 1985, 38-39).
Un alt grup de cercetători este de părere că civilizaţia Cucuteni-
Tripolie se continuă prin Gorodsk-Usatovo, respectiv prin Horodiştea-Folteşti
(Kricevski 1940, 385; Passek 1949. 157 şi urm.; Nestor 1950, 208 şi urm.:
1959, 247. 260; Nestor IE. Zaharia 1968. 17 şi urm.: Danilenko 1953. 81 şi
urm.; Zbenovic 1966, 38 şi un11.: 1972. 4; 1974, 12 şi urm.; Marchevici 1973.
38 şi unn.; 1981. 55-58; Dinu 1978. 16 şi urm.; 1987. 133-135; Cernys 1982.
213-214; Dergacev 1980, 9: Movsa 1985. 225-226). Cele mai multe argumente
în sprijinul continuităţii vechii culturi le-a adus M. Dinu, care s-a ocupat în
mod. special de Horodiştea-Erhiceni şi Foltcşti-Cernavoda II (Dinu 1978).
Autorul atrage atenţia. în primul rând. asupra numărului mare de descoperiri
tip Horodiştea-F olteşti. peste 220. din care 120 în spaţiul dintre Caq,a\i şi
60 Corneli~-Magda Mantu
Siret. deci în vechea arie de dezvoltare cucuteniană şi nu la periferia

complexului Cucuteni-Tripolie. Analiza diverselor aspecte legate de această
cultură demonstrează persistenţa unor caracteristici cucuteniene ce presupun şi
continuitate. Ceramica pictată reprezintă un procentaj destul de ridicat. între 21
şi 25 la sută, iar formele şi decorul vaselor din cele două categorii principale
( ceramica roşietică şi cenuşie fină) sunt de tradiţie cucuteniană. decorul
reprezentând, de multe ori. o transpunere a celui pictat în tehnica inciziei.
Aceleaşi tradiţii se observă în plastică. dar şi în sistemul de construcţie al
cuptoarelor sau în tipul de locuinţă, de suprafaţă, ce are uneori dale de gresie
(Dinu 1978; 1987, 137-139). M. Dinu este de părere că. cultura Horodiştea
Erbiceni are cel puţin două faze de dezvoltare. În Horodiştea l, cu mai multe
etape, persistă pictura în stil c:; şi se observă o mai mare varietate a motivelor
decorative, în timp ce în faza a doua, pictura este mai ales monocromă, iar
geometrismul atinge apogeul (Dinu I 978).
În legătură cu aceeaşi problemă. a sfârşitului culturii Cucuteni. D.
Monah consideră că dispariţia acesteia s-a produs treptat. din cauza mai multor
elemente ce au generat o criză internă: explozia demografică şi. de aici,
epuizarea terenurilor agricole, stagnarea perfecţionării tehnicilor şi uneltelor
agricole, deteriorarea mediului înconjurător amplificată şi de schimbarea
climatică, la toate adăugându-se şi presiunea triburilor indoeuropene (D.
Monah / Cucoş 1985, 38-39). D. Monah crede că modul de viaţă al
cucutenienilor a fost corupt în timp de cel al păstorilor indoeuropeni. care
aveau o altă organizare socială şi economică şi erau mai favorizaţi de noile
condiţii ecologice (D. Monah I Cucoş 1985. 38-39).
CAP. III. CRONOLOGIA RELATIVĂ A CULTURII CUCUTENI
În capitolul de faţă se va încerca precizarea cronologiei relative a

culturii Cucuteni, pe baza câtorva dintre metodele clasice de cercetare, ca
stratigrafia, tipologia, metoda comparativă şi cea chorologică. Utilizarea
acestor metode a permis, pe de o parte, stabilirea cronologiei relative interne a
culturii Cucuteni, iar pe de altă parte, relaţiile ei cu culturile vecine, eneolitice,
asigurând, totodată, baza stabilirii unor legături directe şi indirecte cu acestea.
În rândurile care urmează ne vom opri în primul rând asupra
observaţiilor stratigrafice care au contribuit în mod substanţial la stabilirea
cronologiei relative interne a culturii Cucuteni.
Aplicarea pentru prima dată a metodei stratigrafice la studierea
culturii Cucuteni îi revine lui H. Schmidt, cu prilejul săpăturilor din aşezarea
eponimă, un prim raport asupra acestora apărând încă din anul 1911 ( Schmidt
1911, 582-60 l ). În arealul vestic al acestei culturi, cu ceramică pictată, care
atunci încă nu era înglobat culturii Cucuteni, F. Laszlo organizase, de
asemenea, cercetări sistematice în care observaţiile stratigrafice au jucat un rol
important. La Ariuşd, F. Laszlo sesizase existenţa a şapte straturi culturale, de
sus în jos: în straturile Vll - II era preponderentă ceramica pictată policromă şi
el a atribuit aceste straturi culturii mai vechi .,A'', iar stratul I cu materiale
arheologice destul de amestecate, culturii „B" (F. Laszlo 1924, l ). Potrivit
opiniilor aceluiaşi autor. cultura „A" este atribuită epocii pietrei şi a cuprului
sau chalcoliticului, în vreme ce cultura „B'· este considerată ca aparţinând
perioadei de tranziţie de la epoca pietrei la cea a bronzului (F. Laszlo 1924, l ).
Reîntorcându-ne la Cucuteni, reamintim că între anii 1909-191 O, H.
Schmidt, asistat şi de G. Bersu, a întreprins cercetări sistematice şi de amploare
pe Cetăţuia, săpături ce i-au permis apoi să ajungă la precizări importante cu
privire la periodizarea acestei culturi (Petrescu-Dîmboviţa 1987a, 20). H.
Schmidt considera că. pentru Cucuteni. cercetările din anul 1909 sunt
semnificative, deoarece ele i-au permis să vorbească de existenţa aici a trei
straturi culturale, a căror separare a fost uneori complicată din cauza
amestecului de materiale datorat şi locuirii îndelungate pe acelaşi loc (Schmidt
1932. 78). Astfel. el distingea un nivel de jos, în care predomina ceramica
62 _ _ _ _ _C_o_r_n_e_l_ia-Magda Mant~
pictată policrom a „culturii A", dar în care mai apărea şi ceramica pictată cu
negru, un alt nivel mijlociu, cu un procentaj ridicat de ceramică pictată cu
negru, precum şi din aceea conţinând scoică în compoziţia pastei şi decorată cu
şnur, iar în nivelul cel mai de sus a găsit o ceramică brută, primitivă, din cea
aparţinând categoriei cu şnur şi, în mod sporadic, ceramică pictată cu negru
(Schmidt 1932, 78). Pe baza datelor de stratigrafie verticală, H. Schmidt a
sesizat că nivelurile cu pictură policromă sunt cele mai vechi şi a putut
departaja cultura „A" de cultura „B". Informaţiile de stratigrafie verticală de pe
Cetăţuia au fost îmbogăţite cu cele de stratigrafie orizontală rezultate în urma
sondajelor din aşezarea de la Dâmbul Morii, unde H. Schmidt a identificat un
strat de grosime variabilă ce conţinea un material ceramic cu pictură neagră, o
subspecie a ceramicii culturii „B" de pe Cetăţuia (Schmidt 1932, 12). C.
Dascălu, reprezentantul statului român la aceste săpături, a susţinut că, la
Cucuteni, a existat un strat intermediar între cel Cucuteni A şi B, pe care G.
Bersu şi H. Schmidt nu l-au observat (Nestor 1932, nota 133; Petrescu-
Dîmboviţa 1987a, 20; Iconomu 1996, 167). Săpăturile noi de la Cucuteni au
dovedit existenţa şi a unor resturi Cucuteni A-B pe Cetăţuia (Petrescu-
Dîmboviţa 1966, 11 ). Din anul 1960, cercetările arheologice de la Cucuteni au
fost reluate sub conducerea prof. dr. M. Petrescu-Dîmboviţa şi s-a procedat la
săpături metodice şi minuţioase atât pe Cetăţuia, cât şi la Dâmbul Morii
(Petrescu-Dîmboviţa 1966, 6), iar în ultimii ani şi în alte puncte. Corelarea
datelor de stratigrafie verticală şi orizontală a celor două aşezări de la Cucuteni
a permis, în primul rând, obţinerea unor precizări de ordin stratigrafic şi a
contribuit substanţial la îmbunătăţirea periodizării clasice stabilită de H.
Schmidt. Potrivit ultimelor aprecieri, succesiunea stratigrafică se prezintă în
modul următor (Petrescu-Dîmboviţa 1987a, 20-21 ):
Cetăţuia Dâmbul Morii
nivel Cucuteni A2 tip Truşeşti
nivel Cucuteni ArA 3 (interpretat recent ca fiind A,.
Petrescu-Dîmboviţa 1996)
nivel Cucuteni A3 reprezentativ
sporadic A-B 1 nivel Cucuteni A-B 1
nivel Cucuteni A-B2 sporadic A-8 2
nivel Cucuteni B 1
3 niveluri Cucuteni B 2
(Horodiştea I, sporadic. în apropiere)
Horodiştea li
_ _ _C_u_ltura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legături ._____6_3
Aşa cwn se poate observa, cele două staţiuni cucuteniene, de la

Cetăţuia şi de la Dâmbul Morii, oferă o succesiune stratigrafică complexă, din
care lipsesc doar puţine nivele ca să poată oferi schema stratigrafică completă
a acestei culturi. În punctul .,Tuioasă" de pe cuprinsul comunei Cucuteni este
posibil să existe resturi arheologice în legătură cu existenţa ultimei etape
Cucuteni A4 (Petrescu-Dîmboviţa 1987a, nota 16 ), iar .,La Dobrin" au fost
identificate resturile unor locuiri cu un singur nivel A3 ( săpături 1978-1981 ).
Trebuie remarcat faptul că date stratigrafice care să facă legătura
directă între sfârşitul culturii Cucuteni şi perioada următoare sunt destul de
rare. Aşezarea de la Cucuteni-Cetăţuia îşi încheie existenţa cu un nivel B2,
după care urmează resturi sporadice de tip Horodiştea II, cele Horodiştea l
fiind descoperite în apropiere de acest loc. Subliniem încă odată faptul că
cercetările metodice de la Cucuteni au demonstrat existenţa mai multor nivele
de locuire suprapuse, iar rezultatele obţinute aici fac ca staţiunea să reprezinte
un jalon de referinţă pentru stratigrafia şi cronologia relativă a culturii
Cucuteni. Departajarea stratigrafică şi tipologico-stilistică de care va fi vorba
mai apoi, efectuată de către savantul german, a permis periodizarea culturii
Cucuteni în trei faze principale, docwnentate şi de cercetările ulterioare. Din
păcate, în aria culturii Cucuteni există puţine aşezări cu o stratigrafie
neîntreruptă care să conţină un m.1~ăr mai mare din etapele culturale de
dezvoltare, de la apariţia şi până la dispariţia ei. Printre siturile de acest fel,
situate mai ales în zona dintre Subcarpaţi şi Prut, alături de Cucuteni, menţionăm
aşezările de la Izvoare, Poduri-Dealul Ghindaru şi „Frumuşica", Bodeşti.
Promontoriul pe care este situată aşezarea de la Izvoare, cu o
depunere de trei metri grosime, conţine câteva etape din dezvoltarea culturii
Cucuteni, a căror cercetare, în perioada 1936-1948, de către R. Vulpe, a
constituit un pas important mai ales pentru cunoaşterea începuturilor culturii
respective. Aici au fost departajate patru niveluri de aşezări succesive (vălătuci
arşi, vetre, cărbuni, bătătură) ce alternează cu cinci straturi moi alcătuite din
pământ afânat, amestecat cu cenuşă, ceramică, oase şi unelte (R. Vulpe 1957,
33), conform următoarei scheme stratigrafice (R. Vulpe 1957, 35):
- Izvoare 11 (sub stratul ro) - Precucuteni de caracter Boian-Giuleşti
(astăzi poate fi încadrat în Precucuteni II);
- Izvoare Iz (stratul ro) - Precucuteni de caracter Tripolie A - Passek
(Precucuteni III);
- Izvoare II1a (stratul 'V) - Protocucuteni bicrom (Cucuteni A 1 );
- Izvoare 11 1h (stratul x) - Protocucuteni mixt (Cucuteni A 1);
64 _ _ _ _ _ _C_o_rnelia-Magda Mantu ________ --~------
- Izvoare Iii (stratul <p) - Cucuteni A. pur tricrom (Cucuteni A3 ):

- Izvoare III - Usatovo. resturi răzleţe ( considerate de M. Dinu
1978, 17, ca aparţinând fazei Horodiştea li).
Pentru stratul Izvoare II 1• R. Vulpe menţiona existenţa unei ceramici
monocrome, în timp ce Izvoare 11 1h conţinea, alături de această ceramică, şi pe
cea tricromă care a avut o fază de dezvoltare concomitentă cu persistenţa
ceramicii Protocucuteniene bicrome, înainte de a o înlocui definitiv pe aceasta
din urmă (R. Vulpe 1957, 37). Stratul Izvoare Iii (adică <p) conţinea numai
ceramică tricromă (R. Vulpe 1957, 33). Descoperirile de la Izvoare punctau
astfel acest nivel „Protoc'-!cutenian" sau Cucuteni de început, în care apărea
doar o ceramică bicromă, urmat de un altul ce conţinea. alături de aceasta. şi pe
cea tricromă (R. Vulpe 1957, 33).
Altă staţiune cucuteniană cu o succesiune stratigrafică deosebit de
semnificativă este cea de la Poduri-Dealul Ghindaru. Cercetările întreprinse
aici. chiar dacă pe o scară destul de redusă până acum. au confinnat
observaţiile stratigrafice din alte aşezări. Stratul arheologic, cu o grosime de
4,30 m. conţine nouă niveluri de locuire (D. Monah ş.a. 1982, 9-18):
- Precucuteni II târziu:
- Precucuteni III clasic;
- Precucuteni III final, în care. alături de ceramica incizată apare
sporadic şi .una pictată cu alb înainte de ardere:
- un nivel, probabil de tranziţie spre Cucuteni (A 1 ?) în care. deşi
formele ceramice sunt de puternică tradiţie precucuteniană, decorul şi tehnica
picturii s-au schimbat. Apare o specie pictată cu alb înainte de ardere, asociată
cu decor incizat sau cu pictură roşie crudă:
- Cucuteni A 2, cu o depunere foarte consistentă ce conţine mai
multe niveluri de refacere:
- Cucuteni A 3 , ale cărui depuneri apar cam la aceeaşi adâncime cu
cele Cucuteni A-B şi B. în care predomină ceramica tricromă, dar sporadic
apare şi cea bicromă şi cu decor canelat;
- Cucuteni A-B. cu o depunere destul de consistentă;
- Cucuteni B. ce reprezintă un strat discontinuu, în care depunerile
se găsesc mai ales în preajma locuinţelor unde ating chiar 0,60 m. Cu toate că,
din punct de vedere al stratigrafiei verticale nu s-au putut sesiza două etape de
locuire Cucuteni B, datele de stratigrafie orizontală au surprins vestigii ce se
încadrează atât în B 1 , cât şi în B 2 (D. Monah/ Cucoş 1985, 131 ):
- în ultimul strat din aşe7are, cel vegetal, s-au descoperit resturi ceramice
sporadice din epoca bronzului şi chiar un ring de piatră din această perioadă.
- ~ -~---Cultura Cucuteoi_. Evoluţie, cronologie, legături 65
Alături de aceste aşezliri, cu stratigrafie complexă, amintim şi pe cea

de la Bodeşti-,,Frumuşica'·, unde au fost identificate resturi de locuire din cele
trei faze, deşi succesiunea stratigrafică nu este totdeauna foarte clară, uneori
nivelurile diferitelor faze aflându-se la aceeaşi adâncime (Matasă 1946, 44). C.
Matasă considera că locuirile din Cucuteni A şi B de la Bodeşti sunt mai
bogate decât cea din A-B, având şi o durată mai mare (Matasă 1946, 44-45).
Din datele prezentate până acum, se poate observa că staţiunea cu
schema stratigrafică cea mai completă pentru cultura Cucuteni o deţine
aşezarea eponimă de pe Cetăţuia, combinată cu cea de la Dâmbul Morii. Date
la fel de interesante, în legătură cu aceeaşi problemă, oferă şi aşezarea de la
Poduri-Dealul Ghindaru, unde, probabil că viitoarele cercetări vor confirma şi
sublinia importanţa rezultatelor actuale.
În spaţiul dintre Prut şi Nistru, printre puţinele aşezliri cu mai multe
niveluri amintim pe cele de la Solonceni, Mereşeuca şi Nezvisko. La Solonceni
a fost găsit un nivel Tripolie A. urmat de un altul Tripolie B I - B II, după care
urmeazli un nivel y II (Movsa 1965, 92). În aşezarea de la Polivanov Jar au fost
identificate, de asemenea. trei straturi, primul fiind atribuit etapei Tripolie B I,
următorul etapei B II, iar ultimul etapei C I (Passek I 952, 11-12 ). Aşezarea de
la Mereşeuca deţine patru straturi tripoliene: B I. B II, târziu de tip Brânzeni şi
târziu de tip Gordineşti ( Sorokin I 983, I 02 ).
Ne vom opri, în continuare, asupra unor aşezliri din aria cucuteniană
care au permis observaţii stratigrafice cu privire la relaţiile dintre această
cultură şi cele din ariile vecine. contemporane sau posterioare. În primul rând,
la Poduri, sunt semnalate importuri Petreşti B în nivelul Cucuteni A 2 (D.
Monah 1987, 76). Alte date interesante sunt oferite de aşezările ariuşdene.
Astfel, la Ariuşd, în ultimele nivele de locuire (nivelul Ariuşd dezvoltat) au
fost descoperite fragmente ceramice de tip Petreşti B (E. Zaharia 1973, 30).
Asemenea materiale au apărut şi la Petriceni ( Szekely 1978, 11 ). Importuri
Petreşti A şi AB sunt semnalate şi în cadrul descoperirilor de la
Ciucsângeorgiu, atribuite cu probabilitate etapelor Cucuteni A 1 şi A 2, dar rară a
dispune de observaţii stratigrafice (Lazarovici ş.a. 1993, 221 şi 224 ). Tot la
Ariuşd, în acelaşi nivel cu fragmentele Petreşti B, a fost descoperit şi un
fragment de ceaşcă cu torţi pastilate (E. Zaharia I 973. 35), atribuit de A.
Laszlo nivelului Băile Herculane C 2., ce s-ar putea plasa cam la orizont de
Cucuteni A-B (A. Laszlo 1993. 65). Tot în arealul Ariuşd, la Cristuru Secuiesc,
alături de ceramică Cucuteni A 3 • a apărut şi din cea de tip Bodrogkeresztur
(Szekely 1978, 12 ). Aşezlirile din etapele Ariuşd târzii au fost afectate de
pătrunderea, dinspre vest şi nord-vest. a unor grupe Tiszapolgar târzii şi
_6_6_ _ _ _ _ _ _ _ _ _
C_o_r_n_e_li_a_-M_a~g,_d_a_M_a_n_tu __________________ _
Bodrogkeresztur. care, în combinaţie cu elementele locale au dat naştere W1or

aspecte eterogene, tip Reci, Mugeni. Cristuru ce sunt considerate ca insuficient
cercetate (A Laszlo 1993, 65). Prezenţa materialelor ceramice Bodrogkeresztur
în zona extracarpatică, mai ales la nivel de Cucuteni A-B (vezi tabelul 1) ridică
probleme privind durata aspectului Ariuşd (informaţii oferite cu amabilitate de
A. Laszlo), ce s-ar putea chiar să atingă începutul fazei Cucuteni A-B. opinie
ce a mai fost formulată (Dodd-Opriţescu 1978, 87). Revenind la zona dintre
Carpaţi şi Prut, reamintim descoperirea altor materiale atribuite culturii
Bodrogkeresztur. În aşezarea de la Traian-Dealul Fântânilor, a fost descoperit,
în nivel Cucuteni A-B, un pandantiv inelar din aur. considerat ca import din
aria Bodrogkeresztur (H. Dumitrescu 1961, 90), alături de un vas cvadrilobat
(H. Dumitrescu 1959, 201 ). Un vas de formă asemănătoare, însă lucrat din
pastă cucuteniană tipică şi pictat în stilul fazei A-B provine de la Calu-Piatra
Şoimului (Vl. Dumitrescu 1981, 26). De aceeaşi cultură Bodrogkeresztur sW1t
legate şi topoarele de aramă cu braţele în cruce, descoperite la Drăguşeni, în
nivelul A 4 (Crîşmaru 1971, 4 79), la Bradu, în nivel Cucuteni A-B2 (Al. Vulpe
1964, 457; 1975, 42; Vl. Dumitrescu I Al. Vulpe 1988, 40) şi Ştefăneşti.
Stânca Doamnei, într-o locuinţă sanctuar, cu vatră cruciformă, atribuită fazei
Cucuteni B2 (Niţu / Şadurschi 1994, 182). Însă, acest tip de topor nu oferă
observaţii cronologice mai fine, dacă avem în vedere faptul că descoperirile de
acest tip se întind din Cucuteni A~ şi până în B2.
În unele aşezări cucuteniene au fost descoperite fragmente sau chiar
vase întregi cu torţi pastilate, atribuite complexului cultural Sălcuţa IV - Băile
Herculane - Cheile Turzii - Huniadyhălom (Vl. Dumitrescu / Al. Vulpe 1988.
41 ). Alături de fragmentul mai sus menţionat de la Ariuşd. mai multe
fragmente de acest tip provin de la Traian-Dealul Fântânilor (Vl. Dumitrescu
1976, 357). din nivelul Cucuteni A-B. reuşindu-se chiar să se întregească un
chiup cu astfel de torţi (Vl. Dumitrescu 1981, 23-24 ). La Poduri. în nivelul
Cucuteni B,. în locuinţa 11. a fost descoperit. printre alte vase. şi unul cu torţi
pastilate (D. Monah ş.a. 1982. 9). La acelaşi nivel cultural. asemenea piese au
fost semnalate şi la Văleni-Piatra Neamţ. în gropi şi locuinţe (H. Dumitrescu
1950, 19; Cucoş 1976, 49). Autorii descoperirilor enumerate nu precizează cu
suficientă exactitate perioada culturii din care provin aceste materiale.
În sudul arealului Cucuteni. aspectul Stoicani-Aldeni, rezultat al
interferenţei culturii Gumelniţa A, şi Cucuteni A 1 (Dragomir 1983. 10). oferă,
de asemenea, o serie de date stratÎgrafice care ne interesează. În aşezările de la
Gura Idrici (Coman / Alai ba. 1980. 450-452) şi Puricani (Dragomir 1980. 107).
nivelul Stoicani-Aldeni II este suprapus de un altul Cucuteni A 3 •
Cultura Cucuteni. Evoluţie,_c~o11o!o_gi_e, le_găt1.1ri_ _____ ___ 67
Importurile ceramice din cultura Gumelniţa sunt foarte rare şi se

reduc doar la o singură descoperire. un vas pictat cu grafit, provenind din
nivelul Cucuteni A 2 (superior. Tripolie B I) de la Ruseştii Noi (Marchevici
1970. 56-58). Tot din aria culturii Gumelniţa provin în cultura Cucuteni
topoare ciocan de tip Vidra descoperite în condiţii stratigrafice sigure: la
Cucuteni. în orizont A 3 (Petrescu-Dîmboviţa 1966. 23. fig. 7): la Reci. jud.
Covasna. între dărâmăturile unei locuinţe de tip A (Szekely 1962. 325): la
Mărgineni. în orizontul A 2• în construcţia sanctuar (D. Monah 1978. 39);
Lupeşti. jud. Vaslui. între resturile unei locuinţe Cucuteni A (Popuşoi 1979,
293); la Drăguşeni. un topor din tipul mixt Mugeni-Drăguşeni ce se trage din
cel Vidra. în nivel Cucuteni A~ (Crîşmaru 1971. 479: Al. Vulpe 1975. 34). De
cultura Gumelniţa se leagă. probabil şi vasele de tip askos şi rython ce apar în
această cultură la nivelul fazelor A 2-B 1 (Marinescu-Bi Icu 1990, 5-22 ). Un vas
de tip askos ce conţinea un important tezaur cucutenian a fost descoperit la
Brad, în nivel Cucuteni A (Ursachi 1991. 337), iar cele de tip rython au fost
identificate la Truşeşti (Niţu 1972. 23) şi Izvoare. în nivel Cucuteni A
(Marinescu-Bîlcu 1990. 21 ). la Scânteia. în nivel A 3 (Mantu în ms.) şi la
Dumeşti. în nivel A~A~ (Maxim-Alaiba 1983-1984, 118 şi nota 11). La Bod.
într-o aşezare Cucuteni A. este menţionată o figurină prizrnatică de os. tipică
culturii Gumelniţa (Schroller 1928. 232-235) ce se întâlneşte de-a lungul
fazelor A 1-B 1 (Comşa 1987. 85) şi care nu oferă informaţii cronologice foarte
precise. V. Sorokin indică unele influenţe gumelniţene şi în plastica antropomorfă
descoperită între Prut şi Nistru. ilustrate de reprezentarea capului unei statuete
de la Caracuşenii Vechi. deasupra căruia apare un şir de găuri (Sorokin 1994a. 80).
Amintim. de asemenea. descoperirea unui topor tip Plocnik. din
arealul Vinca-Plocnik. la Cărbuna. în tezaur, ce a fost mai întâi încadrat în
Precucuteni III (Sergheiev 1962. 135 şi urm.). iar ulterior în Protocucuteni /
Cucuteni A 1-A 2 (Klejn 1968. 73-74).
Ceramica atribuită de Schmidt culturii C .. fremdartige Elemente"
(Schmidt I 932. 42). intrată în literatura arheologică sub denumirea improprie
de „Cucuteni c·. aparţine. aşa cum susţin cei mai mulţi cercetători. unor
comunităţi Srednîi Stog li. ce au pătruns în arealul cucutenian încă de la
nivelul fazei A. Contrar acestor păreri. A. Dodd-Opriţescu a susţinut un alt
punct de vedere referitor la originea acestei ceramici. Piesele timpurii ea le
leagă de prezenţa unor comunităţi aflate la marginea sau chiar în limitele ariei
Cucuteni-Tripolie ( Dodd-Opriţescu I 976. 12: 1980. 554-556: 1983, 222). iar
pe cele mai târzii le pune pe seama contactelor cu unele populaţii stepice. dar
nu neapărat de tip Srednii Stog ( Dodd-Opriţescu I 976. 13 ).
68 Cornelia-~agd_ll_ _M_a_n_t_u_ _ _ _~
Cele mai timpurii elemente Cucuteni C sunt sesizate într-un nivel

Cucuteni A 2 la Solonceni II (Movsa 1965. 91 şi urm.), apoi în aşezări ce
aparţin fazei A 3 , Târgu Bereşti (Dragomir 1982, 422 şi urm.). Scânteia,
Chetreşti (Niţu 1977. I 54 ). Ruseştii Noi L Jora de Sus (Sorokin 1994a. 80) sau
A 4 , precum la Fedeleşeni (Nestor I E. Zaharia 1968, 18) şi la Drăguşeni
(Popescu 1965, 591; Crîşmaru 1970, 277: Vl. Dumitrescu I 974a, 36;
Marinescu-Bîlcu 1989, 215). În cadrul fazei A-B, ceramica de tip C este în
proporţie mai mare decât în perioada anterioară, aşa cum arată descoperirile
din mai multe aşezări: Traian-Dealul Fântânilor, Calu-Piatra Şoimului,
Corlăteni, Huşi. Cucuteni-Cetăţuia şi Dâmbul Morii (Cucoş 1985a, 65).
Această situaţie se menţine şi în B 1, observându-se în descoperirile de la
Hlăpeşti-Dealul Dactei, Văleni-Piatra Neamţ. Mihoveni-Suceava şi chiar la
începutul fazei B 2 la Văleni-Piatra Neamţ. Valea Lupului, dar scade la sfârşitul
acesteia, cum se poate vedea la Podei-Târgu Ocna şi Gura Văii-Oneşti (Cucoş
1985a. 75). La Leţ. ceramica de acest fel se găseşte alături de cea Cucuteni B
(gropile I şi II - Dodd-Opriţescu 1978, 87). Din aceste date ar rezulta că
apariţia cea mai timpurie, la nivel de Cucuteni A 2 , a ceramicii de tip C. este
limitată la zona de până la Prut, între Prut şi Carpaţi apărând din Al şi
manifestându-se până în B 2, în timp ce în aria intracarpatică prezenţa ei este
sesizată mult mai târziu, abia la nivel de Cucuteni B, fapt ce ar putea fi legat şi
de amploarea cercetărilor.
Sceptrele de piatră descoperite în aria cucuteniană. ce provin, de
asemenea, de la unele populaţii nord-vest pontice, nu au fost găsite totdeauna
în condiţii stratigrafice sigure. Singurele piese ce întrunesc aceste condiţii
provin de la Fedeleşeni - sceptru de tip B - şi Obârşeni - sceptru de tip A. La
Fedeleşeni sceptrul a fost descoperit într-un nivel A târziu, A~ (VI. Dumitrescu
ş.a. 1954. 543 ), iar la Obârşeni, deasupra unei locuinţe Cucuteni Al (Brudiu
1975, 169). Recent. un sceptru stilizat este menţionat, în faza A. în aşezarea de
la Jora de Sus ( Sorokin 1994a. 80).
În spaţiul dintre Carpaţi şi Prut, siiuaţia stratigrafică din aşezările
cercetate nu a pennis surprinderea unor date mai concludente cu privire la
sfârşitul culturii Cucuteni. S-a precizat în paginile"anterioare că, de exemplu, la
Cucuteni-Cetăţuia. în apropiere de staţiunea celebră, se află o locuire
Horodiştea-Erbiceni I, în vreme ce pe Cetăţuie. ultimul nivel Cucuteni B 2 • este
suprapus de unul Horodiştea-Erbiceni II. Descoperirile de la Dolheştii Mari au
demonstrat că mormintele culturii amforelor sferice sunt anterioare nivelului
Horodiştea-Erbiceni ll (Dinu 1959b. 219) şi presupun o contemporaneitate cu
faza Horodiştea-Erbiceni I (Dinu 1961. 65; Spinei/ Nistor 1968, 627: Cucoş
------
~_llltu_ra Cucuteni. _ţ"~l~1i_e_, cronologie, legături 69
1985b, 151 ). Spre idea contemporaneităţii celor două culturi ne conduc şi

descoperirile mai noi din necropola de incineraţie de la Suceava, unde, în
ceramică, apare un amestec de elemente Gorodsk şi ale amforelor sferice
(Ursulescu 1983, 294; 1987. 72-73; 1994, 196). .
Materiale cucuteniene au fost descoperite, în condiţii stratigrafice
sigure şi în arealul altor culturi. Fără a se intra în detalii legate de sincronisme,
de care va fi vorba într-un capitol special, reamintim doar acele descoperiri
care oferă posibilitatea stabilirii unor relaţii cronologice între culturi. Cele mai
numeroase importuri cucuteniene au fost descoperite în aria culturii Gumelniţa
şi ele au fost amplu comentate şi dezbătute de către mai mulţi arheologi (VI.
Dumitrescu 1964, 53 şi urm.; 1972a, 33 şi urm.; 1985, 42; Petrescu-Dîmboviţa
1972, 102-103; Comşa 1987, 81-87). Materialele ceramice cucuteniene sunt
semnalate de la nivelul fazei Gumelniţa A 2 şi până în B 1 inclusiv: la Stoicani,
în stratul Gumelniţa nou (Petrescu-Dîmboviţa 1953, 530); la Lişcoteanca, în
fazele Gumelniţa A 2 , de la Movila Ursului, Movila lui Moş Filon şi Movila din
Baltă s-a descoperit ceramică Cucuteni A3 (Harţuche 1980, 12; Comşa 1987,
82-83 ); într-un teii din comuna Cireşu, într-o săpătură de control, în nivel
Gumelniţa A 1/A 2 este menţionat şi un fragment Cucuteni A 3 (Harţuche 1980,
12); la Brăiliţa, în orizontul Ila, Gumelniţa A 2, sunt semnalate mai multe
fragmente şi chiar vase întregi Cucuteni A 3 (Harţuche 1959, 225-226; Comşa
1987, 82-83 ). iar în partea superioară a nivelului Gumelniţa A 2b materialul
Cucuteni A reprezintă W1 procentaj de 2 % (Harţuche 1980, 9); la Hîrşova,
nivelul Gumelniţa A 2 deţine importuri Cucuteni A 3, iar în cel următor,
Cemavoda L cu multe elemente Gumelniţa târzii, s-au descoperit fragmente ce
sunt atribuite ,fazei Cucuteni ArA 4 , cu bandă îngustă (Popovici I Haşotti 1989,
293-296); la Carcaliu, în aşezarea Gumelniţa A 2-B 1 sunt semnalate fragmente
Cucuteni A 3-A~ (Lăzurcă 1991. 13-14 ); la Căscioarele, în nivelul Gumelniţa B 1
este amintită descoperirea unui vas fragmentar aparţinând fazei Cucuteni A3
"(VI. Dumitrescu 1964, 61 ); în aşezarea eponimă, la Gurnelniţa, într-o locuinţă
atribuită etapei B 1 , a fost găsit un vas cucutenian A 3 ce conţinea alte 15-16
străchini mai mici, tipice pentru Gumelniţa B 1 (VI. Dumitrescu 1964, 59-60).
Astfel de descoperiri sunt semnalate şi în aria Cemavoda I. Alături de
datele deja menţionate pentru Hârşova, reamintim descoperirea unor fragmente
Cucuteni A-B într-o aşezare Cemavoda L la Olteniţa-Renie (VI. Dumitrescu
1968a. 40) şi Cucuteni B 2 în nivelele Cemavoda Ic de la Pietroasele (Dupoi I
Preda 1977, 6 şi urm.) şi Râmnicelu, în ultima staţiune această categorie
reprezentând un procentaj de chiar 3-40 % din totalul ceramicii (Harţuche
1980, 13). Importuri cucuteniene sunt semnalate şi în sudul Basarabiei, în
?Q_______________Coroelia-Magda Man tu __
cadrul descoperirilor ce sunt atribuite culturii Cemavoda I. Astfel. materiale
Cucuteni A-B sunt menţionate a fi apărut în necropola tumulară de la Sărăţeni
şi în mormintele tumulare de la Roşcani. atribuite primei etape a culturii
Cemavoda I din Basarabia, iar materiale Cucuteni B au fost descoperite în
unele necropole integrate celei de a doua etape a aceleiaşi culturi, de la Novo-
Cotovsc, Koşari sau Hadjider (Manzura 1994, 99).
Au mai fost descoperite, de asemenea, unele vase pictate de tip A-B.
în câteva locuinţe Bodrogkeresztur de la Reci (Szekely 1964, 125).
Alături de observaţiile stratigrafice la care ne-am referit în paginile
anterioare, un rol deosebit de important la stabilirea cronologiei relative a
culturii Cucuteni l-a jucat fără îndoială analiza tipologico-stilistică a ceramicii.
Aplicarea pentru prima dată a metodei tipologice în cercetarea
culturii Cucuteni-Tripolie se datorează lui V.G. Childe, care a realizat o
prezentare a tipurilor şi formelor ceramice, provenind, mai cu seamă, din
descoperirile întâmplătoare de la Şipeniţ (Childe 1923, 263-288). Pe baza
acestei lucrări şi încă a alteia, tot a lui Childe (,,The East European Relations
of the Dimini Culture". Journal of Hellenic Studies, 1922), F. Laszlo a
publicat, în revista Dacia, în anul 1924, ,,Les types des vases peints d"Ariuşd'".
prin care a stabilit, pentru Ariuşd, 12 grupe de forme, cu I02 tipuri de vase şi
variantele lor (F. Laszlo 1924, 4-23). Apariţia, în anul 1932, a monografiei
Cucuteni a lui H. Schmidt a reprezentat, îară îndoială, un pas înainte şi în acest
domeniu. Autorul berlinez a stabilit. pe baza unei analize foarte minuţioase (în
care a luat în consideraţie situaţia stratigrafică de la Cucuteni), tipologia
ceramicii cucuteniene A şi B, pornind de la formele vaselor şi decorul lor, la
care a avut, de asemenea, în vedere şi compoziţia şi tehnica lutului. Pentru
Cucuteni A, a stabilit 17 forme de vase, unele cu mai multe variante (Schmidt
1932, 16-22, tabelul A), iar pentru Cucuteni B. 22 forme, de asemenea cu unele
variante (Schmidt 1932, 23-30, tabelul 8), care pot fi observate în fig. 3 şi 4.
Pe parcursul expunerii sale, referindu-se uneori la vasele din Cucuteni B,
analizează şi evoluţia suferită de forma respectivă, începând din Cucuteni A
(Schmidt 1932, 27). H. Schmidt a acordat o atenţie la fel de mare şi tehnicii
picturii. Pe baza analizei tipologico-stilistice, el a stabilit pentru ceramica din
Cucuteni B şase grupe, a (1 şi 2), p ( I şi 2). y ( 1 - 3), 8 (I - 3 ), E şi t:;, a căror
origine este organică şi evoluează treptat ( Schmidt 1932, 30-41 ). El a surprins
faptul că cele două culturi, A şi B, se deosebesc atât stratigrafic, cât şi
tipologico-stilistic (mai ales pictural). În stilul A, pictura este doar policromă
pe fond alb, în timp ce în B se preferă tot mai mult suprafaţa colorată a vasului
ca fond de pictat şi se sacrifică succesiv policromia şi în special folosirea
_ _ _ _Cultura. Cucu ten~. ~vo!!:11ţe, cronologie, legături 71
albului în favoarea picturii monocrome (Schmidt 1932, 72). Cu toate că el nu

se referă clar la existenţa fazei intermediare A-B, incluz.ând în B şi pe aceasta,
a subliniat, cu diferite ocazii faptul că locuitorii aşezării din Valea Băiceni
(Dâmbul Morii) pot fi consideraţi ca purtători ai stilurilor de tranziţie a picturii
vaselor (Schmidt 1932. 49. 53. 73). H. Schmidt a sesizat, de asemenea, faptul
că abia în etapa grupei c; se încearcă. încă o dată, să se pună în valoare
policromia, dar tocmai acum intervine decăderea totală a vechii arte
ornamentale în spirală ( Schmidt 1932, 73 ). Arheologul a văzut pictura din A şi
B ca o „serie de evoluţie închisă" (Schmidt 1932, 77). Pe baza analizei
tipologice, în care a avut în vedere formele ceramice, pasta şi decorul, H.
Schmidt a stabilit că ceramica C aparţine unui alt grup de populaţie (Schmidt
1932, 42-77) şi indica cultura arctico-baltică (Schmidt 1932, 81). Coroborarea
datelor stratigrafice cu cele tipologico-stilistice a formelor şi decorului îi
ofereau lui H. Schmidt şi cadrul cronologiei relative pentru încadrarea culturii
Cucuteni. Astfel, el plasa ceramica Cucuteni A în eneolitic (Schmidt 1932, 97),
iar pe cea de tip B şi C în epoca bronzului (Schmidt 1932, 81 ). Această opinie
era oarecum deosebită faţă de cea a lui I. Andrieşescu, care atribuise cultura
Cucuteni neoliticului (Andrieşescu 1912, 35), sau a lui I. Nestor care considera
că doar Cucuteni B durează până în bronzul timpuriu (Nestor 1932, 48).
Cercetările ulterioare efectuate în diferite aşezări cucuteniene au confirmat
observaţiile făcute de H. Schmidt şi au contribuit, în acelaşi timp, la
perfecţionarea periodizării stabilită de el. În acest sens, literatura arheologică
românească a înregistrat contribuţia remarcabilă a câtorva cercetători ale căror
studii au adus în discuţie date provenind din săpături mai noi, îmbogăţind şi
completând astfel schema propusă de H. Schmidt. Ne referim la contribuţiile
aduse de VI. Dumitrescu, prof. M. Petrescu-Dîmboviţa şi A. Niţu.
VI. Dumitrescu a abordat în mai multe studii problemele legate de
caracteristicile fazelor cucuteniene, având în vedere datele puse în evidenţă de
stratigrafie, dar şi cele tipologico-stilistice oferite de cercetările dintr-un număr
mare de aşezări. Potrivit opiniilor sale, etapa A 1 se caracterizează prin prezenţa
ceramicii bicrome, alături de cea decorată cu ornamente adâncite, incizate
(Izvoare 111, unele locuinţe de la Târpeşti). Acest tip de bicromie „veche"
constă în pictarea pe fondul închis al vasului a unor motive cu culoare albă şi
mai rar roşie (VI. Dumitrescu 1963, 69; 1979, 17). Apariţiei acestei etape doar
la apus de Prut i se atribuie şi o valoare cronologică, nu nwnai regională (VI.
Dumitrescu 1963, 69). În etapa A 2 apare pentru prima dată ceramica
policromă, pe care o întâlnim alături de categoriile din perioada anterioară,
bicromă şi inci:zată (Ariuşd, Bonţeşti „Frumuşica", Truşeşti, Izvoare nivelul llz,
-------------
VI. Dumitrescu 1963, 69 şi 73 ). Având în vedere stadiul cercetărilor la acea
vreme, el prefera ulterior folosirea denumirii generice A 1-A 2 (VI. Dumitrescu
1974, 547). Ceramica policromă şi decorul cu incizii în număr foarte redus
caracteriza, după VI. Dumitrescu, etapa A3, în care el plasează, la începutul ei,
aşezarea de la Hăbăşeşti, iar apoi pe aceea de la Cucuteni (VI. Dumitrescu
1963, 69). În etapa A 4 el includea aşezările în care decorul ceramic este
exclusiv policrom, dar atrăgea atenţia şi asupra unor aşezări din nord-estul
Moldovei, unde apare o nouă specie bicromă, de cu totul altă factură decât a
etapelor de început (decor alb pe fond înveliş roşu şi ciocolatiu, sau pe fond
alb, ca la Fedeleşeni). Etapei A4 îi erau atribuite aşezările de la Ruginoasa,
considerată ca fiind probabil sincronă cu ultimele aşezări Cucuteni A3, cele de
la Fedeleşeni şi de la Drăguşeni (VI. Dumitrescu 1974, 548-553; 1974a, 41).
Asupra aşezării de la Drăguşeni, VI. Dumitrescu a insistat cu mai multe ocazii,
tocmai datorită el!mentelor specifice ale decorului ceramicii din această
aşezare, ce .apar apoi în A-B (VI. Dumitrescu 1985, 39). El menţionează
descoperirea aici a mai multor categorii ceramice: una pictată bicrom, ,,noua
bicromie", îară şănţuleţe şi caneluri, pe înveliş alb cu diferite motive pictate cu
roşu, sau pe înveliş roşu-brun lustruit, motivele fiind dungi albe, ce ar putea
constitui noi subgrupe în cadrul stilului p (P 3), sau a (a 3), (VI. Dumitrescu
1974a, 40); una pictată tricrom, din care o parte este tipică grupei a 2 a fazei A-
B (benzi negre pictate pe fondul înveliş roşu, ce crează alte benzi, pe care apoi
se pictează linii paralele albe şi motivele ghirlandelor), (VI. Dumitrescu 1974a,
41 ); una decorată doar cu şănţuleţe înguste, alteori combinată cu pictură bi şi
tricromă; una decorată cu caneluri largi în combinaţie cu două culori (uneori
suprafaţa vasului este albă mată, iar porţiunile dintre şănţuleţe şi caneluri sunt
vopsite cu roşu) şi mai rar cu trei culori (albul aplicat înainte de ardere, deci o
tricromie în două etape, pe care o semnalează şi pentru unele vase de la Truşeşti),
(VI. Dumitrescu 1974, 553); ceramică din categoria C (VI. Dumitrescu 1974a,
36). Pentru aceeaşi aşezare de la Drăguşeni s-a subliniat şi importanţa jucată de
accont1.1Ar0a rolului culorii uogrc, ca la wiele grupe stilistice din A-B, ce ar
putea fi considerat ca un precursor al grupei a (VI. Dumitrescu 1979, 39-41 şi
43). În ceea ce priveşte formele vaselor, VI. Dumitrescu a sesizat apariţia
vaselor de tip binoclu încă de la Truşeşti şi Drăguşeni, chiar în cadrul fazei A,
precizând că această formă este o creaţie a zonei de la est de Nistru, unde apare
din Tripolie A/ Precucuteni III - Cucuteni A 1-A 2 şi se perpetuează şi în cadrul
fazei A-B, ca la Traian-Dealul Fântânilor (VI. Dumitrescu 1974, 547).
În ceea ce priveşte durata diferitelor etape ale fazei A, VI.
Dumitrescu era de părere că, probabil, A 1 şi A4 au fost mai scurte decât A2 şi
A3 (VI. Dumitrescu 1963, 73 ). La nivelul etapei A3 presupune şi expansiunea

spre zona niproviană, unde consideră că etapa Precucuteni III a fost mai lungă,
acoperind şi intervalul Cucuteni A 1-A 2 din zona de formare (VI. Dumitrescu
1963, 72). Dacă etapa A4, sesizată mai ales în zona nord-orientală a Moldovei,
de o parte şi de alta a Prundui, interpretată şi ca un aspect regional, face
trecerea directă spre A-B, în restul teritoriului cucutenian VI. Dumitrescu era
de părere că ·etapa A3 a continuat până la începutul fazei A-B (VI. Dumitrescu,
1985, 39). Urmărind observaţiile lui VI. Dumitrescu asupra fazei A, sesizăm
faptul că el a revenit asupra formulărilor din anul 1963, introducând denumirea
generică de etapă Ai-A 2 pentru începutul culturii, sau aducând completări
decorului din A4 , pe baza unor realităţi arheologice ce s-au conturat mai clar
de-a lungul mai multor ani de cercetări (VI. Dumitrescu 1974, 547 şi 553). Ar
trebui atrasă atenţia şi asupra faptului că marea cantitate a materialului ceramic
cucutenian a creat şi crează în continuare probleme complicate de prelucrare.
Doar o parte din ceramica cucuteniană descoperită până acum a beneficiat de o
prelucrare tipologică integrală şi de o publicare pe măsură.
Singurele prelucrări statistice pentru categoriile ceramice din spaţiul
dintre Carpaţi şi Prut se referă la aşezarea de la Drăguşeni şi ele vizează un
număr extrem de redus de complexe, de fapt două gropi (VI. Dumitrescu
1974a, 39 şi nota 19. Marinescu-Bîlcu 1989, 232, groapa 14). Datele de acest
fel sunt rare şi în spaţiul dintre Prut şi Nistru şi ne gândim la cele cu privire la
nivelul Cucuteni A 3 de la Polivanov Jar (Passek 1961, 119; Bodareu 1996, 20).
Rezultatele statistice, care ar fi trebuit să oglindească raportul dintre
tehnica de lucru a vaselor, forma şi ornamentaţia lor, ce ar fi putut contribui
astfel la conturarea mai clară a tabloului tipologico-cronologic, nu sunt nici
astăzi folosite suficient pentru cultura Cucuteni.
A. Niţu, pornind exclusiv de la studiul ceramicii pictate din aria
Cucuteni-Tripolie, oferă o viziune proprie asupra evoluţiei acestei culturi,
având ca punct de plecare tot analiza efectuată de H. Schmidt. Potrivit opiniilor
sale, cele trei perioade A, AB şi B comportă cel puţin o categorie principală ·
caracteristică întregii perioade şi întregului spaţiu de răspândire, cu unele
diferenţieri stilistice, regionale sau cronologice ce definesc „speciile decorative
ale categoriei majore şi a căror succesiune reprezintă evoluţia acestei categorii
de-a lungul etapelor perioadei respective" şi categorii ceramice secundare
(Niţu 1979, 129). Analiza sa porneşte de la nivelul culturii Precucuteni, pe
baza căreia stabileşte două zone de dezvoltare în cadrul primei faze a culturii
Cucuteni: Protocucuteni (A 1 ), în nord, în spaţiul dintre Precucuteni III -
Tripolie A, între Carpaţi şi Bug şi Stoicani-Aldeni în sud (Niţu 1980, 212 ).
74
Această ipoteză, potrivit căreia aria de fonnare a culturii Cucuteni era

circumscrisă arealului Stoicani-Aldeni. a atras critici justificate din partea S.
Marinescu-Bîlcu, care consideră că A. Niţu exclude, în primul rând, aşezările
Precucuteni III, cu rol decisiv în apariţia culturii arătate, iar analiza aceluiaşi
pentru începutul cucutenianului opera cu descoperirile de la Bonţeşti şi
Ruginoasa, fără a avea în vedere cercetările ample de la Hăbăşeşti, Truşeşti şi
Târpeşti (Marinescu-Bîlcu 1981, 146). A. Niţu era de părere că Protocucuteni
şi Stoicani-Aldeni au evoluat paralel, comportând aceeaşi dezvoltare a
ceramicii bicrome pictate cu alb linear sau întins, pentru a ajunge la cea
tricromă pe fond brun din A 2, întâlnită în depresiunea subcarpatică şi în
Podişul Central Moldovenesc (Niţu 1980, 212). Pentru Cucuteni A, arheologul
ieşean considera ca decisiv criteriul celor două categorii ceramice principale
pictate, tricrome, pe fond brun şi alb, în funcţie de care, pe baza unui raport de
creştere şi descreştere între cele două, se pot sesiza şi diferitele etape, fig. 5
(Niţu 1980, 213 ). Ceramica pictată tricrom pe fond brun este, probabil, o
creaţie din A 1, iar cea pe fundal alb apare într-o secvenţă imediat următoare
(Niţu 1979, 135). În cadrul etapei A 2, A. Niţu este de părere că are loc o
descreştere continuă a proporţiei categoriei pe fond brun, care totuşi
predomină. Chiar în această etapă, el a delimitat o secvenţă iniţială A 2., în care
categoria pe fond alb este infimă (Bonţeşti, nivelul 2), dar se sesizează o
creştere a ei, în acelaşi timp, la Ariuşd (nivelele VII, IV), Olteni (în nivelul
corespunzător celui Ariuşd IV şi Izvoare II 1b) şi la Frwnuşica, nivelul A (Niţu
1980, 213). În etapa finală, A 2b, se constată un echilibru între proporţia celor
două categorii ceramice, înclinând uşor în favoarea celei pe fond brun, ca la
Frumuşica nivelul A II şi Calu (Niţu 1980, 213 ).
În A3, în secyenţa iniţială A31 , se observă o echilibrare a proporţiilor
celor două categorii ceramice tricrome, pe fond alb şi pe fond brun, în
depresiunea subcarpatică, la Ghelăieşti, Gura Văii, iar în secvenţa finală, A3b,
are loc creşterea proporţiei categoriei pe fond alb, la Izvoare Iii, Truşeşti,
Hâbâşeşti, Cucuteni-Cetâţuia în nivelurile l-11, iar la Ruginoasa se ajunge la
predominarea categoriei tricrome pe fond alb (Niţu 1980, 213 ). După A. Niţu,
cele două variante de pictură tricromă coexistă de-a lungul fazelor ArA3 şi ar
putea constitui direct specii decorative ale ceramicii tricrome, dar „formarea
lor succesivă prin inversarea fondului de pictură alb în loc de brun şi alternanţa
predominării lor în proporţie net inversă, în etape succesive şi în spaţii diferite,
le conferă caracter de uniformitate aparentă şi rol de categ~rie majoră pentru
etapele şi spaţiile respective" (Niţu 1979, 129). El sesizează, în cadrul ambelor
categorii, dar mai cu seamă la cea pe fond alb, unele specii diferenţiate:
Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legături ___ - - 75
-
- ceramică cu benzi brune sau roşii înguste şi interspaţiu alb

larg. în cadrul categoriei pe fond brun, în A 2-A 3 (depresiunea
subcarpatică. în A 3 la Fedeleşeni, continuând în AB 1 la Corlăteni);
- ceramică cu benzi înguste sau foarte înguste. pictate cu alb
pozitiv. în cadrul categoriei pe fond alb. în A 2-A 3 , în
depresiunea subcarpatică. la Frumuşica, Calu. Gura Văii şi în
A 3 în depresiunea Prutului. la Secăreşti-Dealul Tinosului şi în
Podişul Central Moldovenesc la Chetreşti:
- ceramica cu decor linear bicrom sau tricrom. pe fond alb sau
brun. în ambele categorii, în ArA 3, în depresiunea
subcarpatică, iar în A 3 în depresiunea Prutului;
- ceramica tricromă cu interspaţiul de culoare neagră din A 3, din
depresiunea Prutului, anticipează procesul tratării interspaţiului
cu negru întins al grupei a (Niţu 1979, 129-131 ).
În schimb, după criteriile secundare, în faza A, potrivit lui A. Niţu, se
impune o evaluare a rolului ceramicii bicrome specifice pentru fiecare zonă. În
depresiunea subcarpatică. asistăm la asocierea dintre ceramica tricromă şi cea
bicromă în zone sintetice (în A 2• şi A 2b, orizontul ceramicii tricrome pe fond
brun - Izvoare 11 1 şi Frumuşica A 1-11 şi în prima parte a subfazei A 3• a
orizontului cu ceramică tricromă pe fond alb, ca la Ghelăieşti şi Gura Văii). În
depresiunea Prutului. aşezările se caracterizează prin asocierea ceramicii
tricrome cu cea bicromă cu decor incizat (Truşeşti. Hăbăşeşti. Cucuteni A I - A
li). sau bicromă cu decor canelat, ca la Drăguşeni, în a doua perioadă a
subfazei A 30 (Niţu 1980. 214).
A. Niţu opinează că ceramica tricromă de stil A durează în unele
aşezări din depresiunea Prutului şi din bazinul Nistrului chiar până la începutul
perioadei următoare (Corlăteni, Solonceni II) şi constituie matricea de formare
a primelor grupe a-p, din perioada AB. a căror mutaţii succesive, prin grupele
y-8 duce la geneza grupelor E-s
ale perioadei Cucuteni B (Niţu 1979, 137).
La o primă vedere, analiza lui A. Niţu pare mai complexă şi cu
valenţe multiple, dar ea are încă o valoare doar teoretică, în lipsa unor
studii profunde pentru fiecare aşezare în parte. Totuşi, A. Niţu are meritul
de a fi intuit importanţa pe care ar avea-o statistica în acest sens şi astfel se
explică încercările sale de a stabili raportul dintre categoria bicromă şi cea
tricromă în cadrul aşezărilor din faza A. Vehiculând materiale· deja
publicate. deci sortate aleatoriu, rezultatele obţinute de el îşi pierd
importanţa pe care ar fi putut s-o aibă.
76 Corneli~_:_~_agda Mantu
O contribuţie importantă la precizarea etapelor fazei A au adus şi

cercetările mai noi de la Cucuteni. Combinând datele oferite de stratigrafia
celor două aşezări, Cetăţuia şi Dâmbul Morii, cu analiza tipologico-stilistică,
prof. M. Petrescu-Dîmboviţa a departajat mai multe nivele în cadrul fazei A:
un nivel A2, la Dâmbul Morii, atribuit într-un studiu recent, din anul 1994,
etapei A3 şi considerat ca având influenţe din varianta regională Drăguşeni;
altul Ai-A 3 , pe Cetăţuia şi unul A3 în acelaşi loc (Petrescu-Dîmboviţa 1966. 16;
1987, 22; 1996, 20). Pe baza descoperirilor făcute, s-au prezentat formele de
vase şi caracteristicile decorului (Petrescu-Dîmboviţa 1966, 25-26).
jnainte de a trece la faza Cucuteni A-B, este necesar să semnalăm
faptul că în Basarabia, la nivelul etapei Cucuteni A3, V. Sorokin identifică
două grupe de aşezări, Ruseştii Noi I şi Drăguşeni-Jura, ultima fiind considerată
cea mai târzie (Sorokin 1994a, 79). Conform observaţiilor aceluiaşi autor, în
ambele grupe de aşezări la acest nivel cultural întâlnim decorul cu incizii şi cel
canelat, alături de cel pictat (Sorokin 1994a, 79). V. Sorokin precizează că
inciziile şi canelurile sunt încrustate cu alb, iar interspaţiile dintre ele sunt
umplute cu roşu crud, aplicat după ardere (Sorokin 1994a, 78).
Pentru faza Cucuteni A-B, cercetările întreprinse la Traian-Dealul
Fântânilor, Corlăteni şi la Cucuteni au adus informaţii decisive. Lui VI.
Dumitrescu îi revine meritul de a fi primul care a definit această fază şi
caracteristicile ei, deşi el, ca toţi cercetătorii români, a considerat că H.
Schmidt ar fi împărţit cultura Cucuteni în cele trei faze de evoluţie, A, A-B şi
B (Marinescu-Bîlcu 1996, 29). El a stabilit formele vaselor din această
perioadă (VI. Dumitrescu 1945, 34-36 şi 38-45, fig. 3-4, 16, 19, ilustrate aici în
fig. 6-7) şi a adâncit analiza tipologico-stilistică a ceramicii pictate. VI. Dumitrescu
a precizat faptul că grupele a, p şi y (la care a mai adăugat unele variante)
caracterizează faza de tranziţie A-B şi că unele dintre subgrupele stilului o îşi
au începutul tot în A-B (VI. Dumitrescu 1945, 88 şi urm.). A identificat de
asemenea o nouă grupă ABa, ce are legături foarte puternice stilistice cu faza
anterioară. Cucuteni A (VI. Dumitrescu 1979, 43). In acelaşi timp el făcea şi
observaţia justă că ceramica de tip ,.C" este mai veche decât a propus H.
Schmidt şi-şi face apariţia încă dinaintea fazei A-B (VI. Dumitrescu 1945, 11 O).
Descoperirea aşezărilor fazei A-B, mai ales în zona răsăriteană a ariei
cucuteniano-tripoliene, l-a condus pe VI. Dumitrescu la presupunerea că trecerea de
la ultima etapă A, la A-B s-a făcut organic, în zona de apus a ariei cucuteniene (VI.
Dumitrescu 1963a, 287 şi 290). Referitor la formele ceramicii din A-B sunt
semnalate şi unele schimbări faţă de perioada anterioară. Acum apar în număr
mai mare vase cu corp bombat, turtite, cratere iar paharele-goblete au gâtul mai
. ______ Cultura ~uc~teni. Evoluţie, cronologie_,_le~g~ă_t_u_r_i_____7_7
lung decât în faza A. Suporturile. mai puţin numeroase. scad în dimensiuni,

străchinile la rândul lor devin mai scunde, larg deschise, cu buza verticală
înaltă, iar capacele se transformă în tipul ,.coif suedez" (VI. Dwnitrescu 1979, 41 ).
Din punct de vedere al ceramicii pictate, faza A-B se caracterizează
atât prin pictură bicromă, cât şi tricromă. Se observă o mare diversitate de
grupe stilistice şi variante, spre deosebire de marea unitate decorativă din faza
A. de multe ori pe acelaşi vas întâlnindu-se motive realizate în două sau mai
multe stiluri. organizate în registre diferite, ceea ce ar putea constitui un alt
argument în favoarea sincronismului acestora (VI. Dumitrescu 1979, 43). VI.
Dumitrescu este de părere că grupele ABa şi a (cele mai vechi ale A-B-ului)
au continuat să fie folosite şi după apariţia altora şi reafirma că şi grupa y ar fi
putut apare în acelaşi timp (VI. Dumitrescu 1963a, 290; 1979, 53). El sesizează
o interdependenţă aproape perfectă „cel puţin între unele din grupele stilistice
ale acestei faze" (VI. Dumitrescu I 979, 53). Decorul este organizat tectonic,
fiecare grupă stilistică având motivele sale preferate şi manierele proprii de
pictare şi combinare (VI. Dumitrescu 1979, 53). Se schimbă şi rolul jucat de
diferitele motive ornamentale. Spirala, deşi mai joacă un rol important în
cadrul decorului, nu mai este preponderentă, iar rolul decorativ al meandrului a
crescut faţă de perioada anterioară, devenind chiar preferat pentru unele grupe
stilistice (VI. Dumitrescu 1979, 45). Este semnalată şi apariţia decorului
antropomorf, realizat mai ales în manieră geometrică (VI. Dumitrescu 1979,
45). În cadrul multor motive, cele două sau trei culori folosite pentru pictare au
valori decorative egale.
Etapa A-B 1 cuprinde grupele picturale ABa. a şi p, iar în A-B 2,
alături de cele menţionate, ce nu mai sunt la fel de importante numeric, apar
toate grupele stilului y şi primele serii din c5 (VI. Dumitrescu 1963a, 291 ). VI.
Dumitrescu era de părere că periodizarea fazei A-B este bine să conţină,
deocamdată, două etape, deoarece nu fiecare din aşezările cercetate, puţine de
altfel. reprezintă o etapă diferită şi este evident că unele aşezări au dăinuit în
cursul ambelor etape, ca în graficul pe care îl propunea (VI. Dumitrescu 1972,
447). din care rezultă şi raportul de contemporaneitate dintre aşezări, fig. 8/1.
Prezenţa grupelor stilistice c5 la Traian-Dealul Fântânilor în cuprinsul
aşezării şi descoperirea în altele a unora½ dovedea, potrivit lui VI. Dumitrescu,
trecerea organică spre faza B (VI. Dumitrescu 1963a, 291 ).
Cercetările noi de la Cucuteni au meritul de a completa şi
informaţiile referitoare la faza A-B. Beneficiind de împletirea datelor de
stratigrafie combinată a celor două aşezări cu analiza tipologico-stilistică s-a
putut departaja materialul de aici în două etape. A-8 1 şi A-B 2• Analiza
materialului descoperit a permis să se caracterizeze mai complet nivelele din

cadrul acestei faze. atât în ceea ce priveşte formele ceramice. cât şi decorul
pictat (Petrescu-Dîmboviţa 1966, 27). Astfel, ceramica etapei A-B 1 de la
Dâmbul Morii este decorată în stilurile de început ale fazei a1 şi 131. Ceramica
C care o însoţeşte este decorată cu un instrument dinţat şi probabil cu scoica
(Petrescu-Dîmboviţa 1966, 17). Ceramica pictată a etapei A-B 2 de pe Cetăţuia
prezintă un decor în stilurile din a doua etapă, y2 şi 82. din clasificarea lui H.
Schmidt, iar la cea de tip C apare unul realizat cu un şnur înfăşurat, rigid sau
liber răsucit (Petrescu-Dîmboviţa 1966, 17).
A. Niţu, pornind de la o analiză stilistico-tipologică în care foloseşte
multe elemente legate de teoria artei, care o face uneori dificilă cititorului
neavizat, aduce o altă optică asupra dezvoltării fazei AB. El consideră că
divizarea acestei faze, ca şi a celei următoare se face în etape principale şi
secundare (faze şi subfaze), fig. 9 (Niţu 1980, 215) ce este asigurată de jocul
variat al grupelor ceramice. Fiecare din cele două etape principale, AB 1 şi AB 2,
le împarte, la rândul lor, în altele secundare, AB 18 -AB 1h şi AB 2.-AB 2b. Naşterea
grupurilor ceramice de stil AB (a-8) sau B (E-<'.;) determină asocierea succesivă
a grupelor ceramice în etapele organice de evoluţie a celor două stiluri.
corespunzătoare etapelor principale, a-13 pentru AB1 şi y-8 pentru AB2, E în B1
şi E-<'.; în B 2 (Niţu 1980. 215). Grupele stilistice apar succesiv. a şi 13 au la bază
modelul categoriei ceramice tricrome pe fond alb sau brun din perioada
Cucuteni A (Niţu 1984. 85). În grupa a se schimbă funcţia decorativă a tehnicii
între culorile brun şi alb ale interspaţiului şi culorii negre de contur: în a 1
interspaţiul este pictat cu negru întins şi apar benzile negative ale motivelor în
benzi lineare pozitive, roşii pe fond alb. iar în a 2, albe pe fond brun (Niţu
1984, 85). Procedeul formativ al grupei a, aplicat după J\. Niţu ca model
subgrupei a 2 şi polarizat cu diferitele variante decorative ale subgrupei 13 1
detennină apariţia subgrupei y1 şi varianta sa picturală Yia- Acelaşi procedeu
aplicat apoi subgrupei y1-y 1., polarizat cu variantele subgrupei [3 1, detennină
apariţia subgrupelor YrYJa; formula intermediară a subgrupelor y 2-y 2., ce este o
sinteză a fonnulelor subgrupelor y1-y 1a şi YrYJa a fost obţinută prin procedeul
„reducerii culorii albe a interspaţiului pentru a fonna benzile exterioare albe
libere sau lineare ale motivelor ,. (Niţu 1984, 85). Conform concepţiei lui A.
Niţu, fonnula decorativă unică realizată de grupul y în cadrul stilurilor AB şi
B, defineşte stilul AB ca o fază stilistică manieristă a evoluţiei decorului. care
o depăşeşte pe aceea a grupei a, ce devine inutilă şi dispare (Niţu 1984. 86).
Grupa 8 este văzută de A. Niţu ca o sinteză finală a grupelor de stil AB (Niţu
1984, 42). În clasificarea lui A. Niţu, AB1a conţine, alături de ceramica
tricromă de stil A (criteriile 11-12). grupele a-[3 întâlnite la Frumuşica, Traian-
Dealul Fântânilor şi Corlăteni. iar în AB 1b, grupele a-[3 şi y, ca la Traian-
Dealul Fântânilor, Cucuteni-Cetăţuia şi Dâmbul Morii. În AB 2., o primă
secvenţă de aşezări conţine doar grupele [3-y, ca la Huşi. Dâmbul Morii, iar cea
de a doua. grupele [3-y şi 8, ca la Cucuteni-Cetăţuia. Ultima etapă. AB2b, este
caracterizată de grupele y-8, ca la Frumuşica, Traian-Dealul Fântânilor şi
Cucuteni-Cetăţuia (Niţu 1980, tabelul I).
În stadiul actual al cercetărilor, când există atât de puţine materiale
arheologice publicate pentru fazele A-8. iar săpături noi mai ample nu se
întrevăd încă. considerăm că punctele de vedere ale lui VI. Dumitrescu şi prof.
M. Petrescu-Dîmboviţa referitoare la această fază sunt mai conforme cu
realitatea prin maleabilitatea lor, deşi nu este exclus ca în viitor să fie validate
şi observaţiile lui A. Niţu.
Cercetările arheologice ample din Basarabia au dus la identificarea
unui număr redus de aşezări cucuteniene ce pot fi încadrate fazei Cucuteni A-8.
După părerea lui V. Sorokin aceste aşezări pot fi atribuite la două grupe,
Solonceni şi lablona ( Sorokin 1994a, 79). Din grupul Solonceni, definit de
N.M. Vinogradova (Vinogradova 1983) fac parte aşezările de la Orheiul
Vechi, Mârzeşti şi Gura Cainarului şi ele s-au dezvoltat conform afirmaţiilor
lui V. Sorokin pe baza celor de tip Drăguşeni-Jura ( Sorokin 1994a, 79). În
aceste aşezări se observă o persistenţă a decorului incizat (8-9 %) şi a celui
canelat ( 4-8 % ), alături de cel pictat, majoritar (76-85 % ), decorat în stilurile
ai, a 3 , [3 1 , 8 2 (Sorokin 1994a, 79). În aceste aşezări ceramica din categoria „C"
atinge 2-6 %, iar cea grosieră un procentaj de 2-13 % (Sorokin 1994a, 79).
În cadrul aşezărilor de tip lablona (lablona I. lablona XIII, lablona
XV) s-a constatat doar prezenţa ceramicii pictate. a o.elei din categoria ,,c· şi
natural a celei grosiere (Sorokin 1994a, 79). Pentru ceramica pictată, deosebit
de variată sub raportul formelor şi a decorului este indicată pictarea în stil 8, a
şi y (Sorokin 1994a, 79).
Pe baza datelor stratigrafice şi a celor tipologico-stilistice, săpăturile
arheologice de la Cucuteni, întreprinse sub conducerea prof. M. Petrescu-
Dîmboviţa, au pus în evidenţă existenţa clară a două etape, 8 1 şi 8 2 (Petrescu-
Dîmboviţa 1966, 18). Dacă formele vaselor sunt identice pentru ambele etape
(Petrescu-Dîmboviţa 1966, 28-29) decorul oferă posibilitatea departajării lor
clare. În timp ce în 8 1 se observă asocierea dintre stilul 8 2, de tradiţie A-8 şi
cel E, specific pentru B (Petrescu-Dimboviţa I 966, 18), în 8 2, unde ceramica este
mai ales monocromă, stilul E se observă uneori în asociere cu cel 8 (pictură cu
-----------------'"------------------------
alb), care are doar un rol secundar şi mai ales cu cel<'.;, care este mai frecvent în
acest nivel decât în cel anterior (Petrescu-Dîmboviţa 1966, 18; 1987, 22 ).
Pentru aceeaşi fază B, Vl. Dwnitrescu a oscilat între acceptarea a trei
sau a două etape de dezvoltare. În B 1 el era de părere că este mai ales ceramică
o şi puţină E (nivelul B1 de la Cucuteni), în B2 ceramica de stil o este puţin
nwneroasă, predominând cea de stil E şi apare cea de stil <'.; (nivelul 82 de la
Cucuteni, Drăguşeni, Petreni, mare majoritate a materialelor de la Şipeniţ,
VI. Dwnitrescu 1963a, 291 ), iar în 8 2b sau în 8 3 „se găseşte puţină ceramică
pictată de stil E şi multă şi chiar exclusivă din stilul <'.;" (VI. Dumitrescu 1985,
39). Acestei ultime etape îi era circumscris doar stilul <'.; de la Valea Lupului,
care nu s-a dovedit şi stratigrafic (D. Monah/ Cucoş 1985, 36).
În cadrul fazei B sunt semnalate schimbări în domeniul formelor
ceramice: amforele sunt altfel structurate; apar în număr foarte mare vase
bitronconice; la cratere, proporţiile diferitelor componente s-au schimbat, iar
unele au diametrul maxim la fel de mare ca şi înălţimea; vasele cu picior scund
şi evazat sunt foarte elegante; farfuriile au devenit aproape plate; străchinile au
un profil care diferă de cel din perioada anterioară; unele forme ceramice
sugerează asemănări cu o pungă (Vl. Dumitrescu 1979, 55).
Ornamentarea vaselor rămâne tectonică şi acum apar mai des decât în
faza A-8 metopele şi de multe ori decorul este organizat în frize (VI. Dumitrescu
1979, 56). Faza 8 conţine două grupe policrome, o şi <'.; şi una bicromă, E. Se
schimbă din nou rolul decorativ al culorilor, în unele subgrupe albul devine
doar culoare de înveliş / fond, iar în E este înlocuit cu învelişul crem sau
culoarea peretelui vasului, motivele fiind pictate doar cu negru (VI. Dumitrescu
1979, 56). În vreme ce, în grupa E decorul este mai mult liniar. sau în benzi
de culoare, denotând sobrietate şi fineţe, în <'.; se revine la o policromie în
care decorul adesea este foarte încărcat. În legătură cu motivele decorative.
VI. Dwnitrescu menţionează că spirala apare mai rar, meandrul pare să fi
dispărut şi, în acelaşi timp, se observă uncie motive noi, crucile. cercurile cu
cruci, motivele zoomorfe (VI. Dumitrescu 1979. 56). Motivele zoomorfe apar
doar pe anumite tipuri de vase, precwn craterele înalte, vasele bitronconice,
amfore şi farfurii sau străchini, fiind pictate în stil E (doar cu negru) şi <'.;
(corpul este redat cu culoare roşie şi bordat cu negru), într-un singur registru
decorativ, restul spaţiului fiind umplut cu alte motive (VI. Dwnitrescu 1979,
62 ). În spaţiul de la est de Prut, ca şi în zona dinspre Nipru, în această perioadă
continuă să apară nwneroase reprezentări antropomorfe, spre deosebire de zona
dintre Prut şi Carpaţi, unde, până acwn, astfel de descoperiri sunt în nwnăr restrâns.
VI. Dwnitrescu aprecia că evoluţia culturii Cucuteni se încheie odată cu

etapa B2/fripolie CI-yl (VI. Dwnitrescu 1963b, 296), sau B2b-B3 (VI. Dumitrescu
1985, 40). Referindu-se la formele vaselor pictate şi unele elemente ale
decorului Horodiştea/Usatovo, ce par să indice o evoluţie şi o degenerare a
celui din Oucuteni B/fripolie yl, VI. Dwnitrescu arată că majoritatea străchinilor au
un decor ce pare tipic pentru grupele E şi ('.;. care îl conduceau la supoziţia că ele ar
putea fi şi contemporane, nu numai succesive (VI. Dumitrescu 1963a, 294), cu
alt prilej specificând că începutul culturii Horodiştea şi Folteşti se situeaz.ă
înainte de sfârşitul fazei Cucuteni B 2 (VI. Dumitrescu 1985, 40). Tabelul
din fig. 8/2 exprimă punctul de vedere al lui VI. Dumitrescu referitor la
repartiţia cronologică a aşezărilor precucuteniene şi cucuteniene mai
importante (VI. Dumitrescu 1963a, 305).
A. Niţu şi-a formulat un punct de vedere şi cu pnvll"e la fani
Cucuteni B: El considera că în faza B, de expresie barocă, stilul pictural era
fondat pe grupa E ce apare singură în B 1 şi însoţită de cea ('.; în B 2. Potrivit
aceluiaşi autor, sinteu grupei E reprezintă ultima de acest fel a grupelor
ceramice, formula grupei ('.; nereprezentând decât dublarea ei (Niţu 1984, 86).
Formulele stilistice ale acestor două grupe sunt obţinute prin simplificarea
sintezelor precedente a grupei o pentru E şi a acesteia de a doua pentru ('.;, ce se
observă la toate nivelele (Niţu 1984, 87). Fără a intra nici de data aceasta în
detaliile analizei lui A. Niţu, precizăm că el propune şi pentru această perioadă
patru etape de dezvoltare (Niţu 1984, 66-82). În B1a asistăm la o combinare a
grupelor y-o de stil AB, cu cea E, observată la Ghelăieşti, Văleni-Roman,
Cucuteni-Cetăţuia. Prigorenii Mici, Polivanov Jar I, Kliscev, Vladimirovka,
Pjaniscovo, Kolomiscina II, Tripol"e, Verem'e, în vreme ce, în B 1b, complexele
ceramice conţin doar grupa E, precum la ,.Frumuşica", Văleni-Piatra Neamţ,
Valea Lupului I, Stânca-Ştefăneşti, Petreni. Şipeniţ, Varvareuca XV (I), Bilcze
Zlote I, Kudrincy, Kadievcy-Bavki, Suskova, Staraja Buda, Popudnija,
Tripol 'e, Kolomiscina, I (Niţu 1980, tabelul II).
Pentru B 2 , A. Niţu este de părere că diferenţierea etapelor este legată,
pe de o parte, de aspectele decorative ale grupelor E-l;, iar pe de alta, de
apariţia categoriei ceramice secundare „varianta Monteoru" (Niţu 1980, 218).
Astfel, în B 2., se întâlnesc grupele E-t'.;, ca la Frumuşica, Cucuteni-Cetăţuia I,
Valea Lupului, Truşeşti, Varvareuca XV-II, Krutoborodincy II, Tomasevka şi
Tripol'e, iar în B 2b acestea sunt însoţite de ceramica decorată în varianta
menţionată, ca la Sărata Monteoru, Gura Văii, Podei, Cucuteni-Cetăţuia II şi
III, Şteîaneşti Stârcea, Darabani II, Bilcze Zlote II, Koszylowce, Kasenovka
-------
(Niţu 1980, tabelul li). El mai este de părere că ceramica pictată de stil
Gorodsk-Usatovo poate constitui faza B3 a culturii Cucuteni-Tripolie, care se
desfăşoară În etape proprii acestei culturi, de-a lungul perioadei de tranziţie
0
spre epoca bronzului (Niţu 1980, 219).

Şi în cazul de faţă, pentru faza Cucuteni B, se poate considera că,
ţinând seamă de stadiul actual al cercetărilor, este de preferat adoptarea
subdiviziunilor propuse de către prof. M. Petrescu-Dîmboviţa şi VI. Dwnitrescu,
urmând ca opiniile emise de către A. Niţu să fie confirmate sau nu abia după
publicarea integrală a unor materiale mai vechi, sau prin descoperirea altora
mai noi. În acest sens, ca un rezultat pozitiv, pot fi menţionate descoperirile de
la Mihoveni-Suceava, care au pus în evidenţă două nivele de locuire: în cel mai
de jos, ceramica este decorată în stil E deci Cucuteni B1b, după cwn arăta A. Niţu,
iar cel superior conţine o îmbinare între stilurile E şi c:;,, Cucuteni B 2a după
acelaşi autor (Ursulescu 1982, 4 ).
T.S. Passek a publicat, în anul 1935 La ceramique tripolienne,
lucrare în care foloseşte de asemenea, metoda tipologică, pe baza căreia
autoarea împarte cultura Tripolie în cinci etape de dezvoltare. Critici
justificate, referitoare la maniera de utilizare a acestei metode, i-au fost aduse,
în primul rând de către VI. Dumitrescu. Acesta observa că cercetarea nu a
cuprins toată aria de răspândire a culturii respective, că s-a avut în vedere doar
factura pastei şi tehnica de ornamentaţie şi nu a ţinut seama de contribuţiile
decisive ale lui H. Schmidt în acest domeniu. I-au mai fost reproşate
subdiviziunile pe care le-a creat şi concluziile cronologice la care a ajuns,
astfel că singurul merit al lucrării consta, doar în publicarea întf-0 limbă de
circulaţie a materialului, iar observaţiile autoarei erau în contradicţie flagrantă
cu constatările făcute în alte părţi (VI. Dumitrescu 1940, 455-456).
Pornind de la periodizarea propusă de T.S. Passek şi de la noi
materiale arheologice, pe baza analizei tipologice a ceramicii, locuinţelor,
uneltelor, podoabelor şi obiectelor rituale, E.K. Cemys încearcă să prezinte o
nouă viziune asupra evoluţiei culturii Tripolie, pe care o împarte în 24 de etape
de dezvoltare (C:emys 1982, 172-173 şi tabelul 9). V.I. Marchevici, pe baza
unei analize comparative ample asupra tuturor elementelor aşezărilor Tripolie
târzii din nordul Basarabiei, propune mai multe trepte de dezvoltare pentru
perioada tratată în lucrarea de faţă, pentru care ne interesesză numai cele
grupate în intervalul Tripolie B II şi C I şi y I, adică cele numite de el
Caracuşani, Petreni, V arvareuca, Cucuieţi, Badragi şi Brânzeni (Marchevici
198 l, 56 şi urm., fig. 89 şi tabelul I). Analizele întreprinse de el surprind
evoluţia şi transformarea elementelor caracteristice culturii într-o zonă a
Basarabiei, dar nici de data aceasta nu s-a apelat la date statistice.
___________ Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legături 83
Din prima treaptă, Caracuşani. fac parte aşezările de la Caracuşani,

Brânzeni IV, Stolniceni (Marchevici 1981, 14). Aici se întâlnesc alături de
trăsăturile specifice, moştenite din faza anterioară, Cucuteni A-8 (Tripolie B II
după Marchevici) şi elemente noi, caracteristice (Marchevici 1981, 58). Astfel,
alături de vasele cu gură largă de formă biconică, cu profilul uşor în ,,S'' şi cu
partea de sus mai înaltă, cu buza îndoită în afară, vasele scurte, pirifonne sau
străchinile bitronconice. de formă mai mult sferoconică, trunchiată,
caracteristice sunt vasele piriforme înalte, cu trunchiul foarte turtit, oalele
biconice sau sferoconice cu buza dreaptă îndoită în afară, ce au torţi plasate
imediat sub buză sau mai sus de diametrul maxim, cupele biconice şi vasele cu
buza slab pronunţată ( Marchevici 1981, 59). Decorul însoţeşte doar o parte a
vasului, de cele mai multe ori, cea de sub zona diametrului maxim rămânând
liberă (Marchevici 1981, 59, fig. 89). Motivele decorative sunt spiralele,
benzile sinusoidale, cercurile cu cruce, ovalurile sau reprezentările ornitomorfe
(Marchevici 1981, 59).
Treapta următoare, Petreni are în vedere descoperirile de la Petreni şi
Glavan (Marchevici 1981, 60). În domeniul formelor ceramice se indică
prezenţa vaselor piriforme scunde, un număr redus de străchini nervurate,
sferoconice, dese cupe biconice şi vase biconice cu torţi (Marchevici 1981,
60). Totodată este semnalată apariţia vaselor piriforme cu gâtul îngust, din care
unele au şi mici umflături pe umeri şi a celor biconice înalte cu gura largă
(Marchevici 1981, 60, fig. 89). În cadrul decorului, V .I. Marchevici sesizează o
destrămare a motivului spiralic în diferite elemente izolate, alături de care sunt
prezente numeroase reprezentări animaliere sau simbolurile legate de soare şi
lună (Marchevici 1981, 60).
Următoarea treaptă o reprezintă aşezările de tipul Varvareuca VIII
(Marchevici 1981, 60). În cadrul acestei trepte, V.I. Marchevici observă în
primul ·tând dispariţia vaselor piriforme scunde şi apoi predilecţia pentru
modelarea celor biconice şi sferoconice (Marchevici 1981, 60). Cupele sunt
mai ales tronconice. În ceea ce priveşte decorul, V .I. Marchevici atrage atenţia
asupra faptului că destrămarea spiralei este aproape completă, motivele
decorative preferate fiind cele animaliere, ce formează de multe ori adevărate
compoziţii (Marchevici 198 I, 60). Alături de acestea, V .I. Marchevit:i
identifică o sumedenie de alte motive cărora le acordă o semnificaţie foarte
variată - simboluri ale soarelui, lunii. a marii zeiţe, a umidităţii cerului, a
norilor etc. (Marchevici 1981. 60).
În treapta Cucuieţi, în care sunt integrate de V .I. Marchevici
descoperirile de la Cucuieţi, Varvareuca XV şi Costeşti X, se păstrează vasele
84 _______C_o_r_n_el_i_a~Magda Mantu ___ ------------~-----
biconice. dar la multe dintre ele au dispărut nervurile. iar profilul a devenit mai
lin (Marchevici 1981, 61 ). După V.I. Marchevici. acum apar şi predomină
străchinile cu profilul în .,S'', vasele cu trunchiul sferic, gât înalt tronconic şi
buza îndoită brusc în afară şi dispar vasele şi cupele de formă biconică şi buză
nepronunţată (Marchevici 1981, 61 ). În această treaptă decorul ocupă toată
suprafaţa exterioară a vasului, iar la străchini şi pe cea interioară. Între
motivele decorative reprezentate. spirala a devenit o excepţie, se constată o
micşorare a numărului reprezentărilor animaliere. apar pentru prima dată
reprezentările antropomorfe de tip orantă, deseori se întâlneşte simbolul
sexului feminin, iar unele vase au un decor alcătuit din plasă, cu spaţii în formă
de romburi (Marchevici 1981, 61 ).
Penultima treaptă, Badragii Vechi. deţine după V.I. Marchevici
forme ceramice din etapa anterioară, vase de forma sferoconică cu profil lin,
străchini cu profilul „S", sau străchini tronconice, dar apar şi străchini
trunchiate, care vor domina în treapta următoare (Marchevici 1981, 61-62 ). Tot
în domeniul formelor se sesizează faptul că vasele cu trunchiul sferic, cu gât
înalt tronconic şi cu buza brusc îndoită în afară devin mai zvelte (Marchevici
1981, 61-62). Referitor la decor. acesta. ca şi în etapa anterioară ocupă întreaga
suprafaţă exterioară a vasului (Marchevici 1981, 62). Între motivele decorative
folosite domină simbolul sexului feminin, alături de care se întâlnesc cel al
şarpelui de apă, al taurului şi arborele vieţii (Marchevici 1981, 62 ).
În ultima treaptă, Brânzeni. sunt incluse descoperirile de la Brânzeni III şi
Costeşti IV ( Marchevici 1981, 62 ). Şi în cazul acestei trepte, V .I. Marchevici
indică păstrarea unor forme ceramice caracteristice ce o amintesc pe cea
precedentă (vase sferice şi biconice cu profil lin. vase cu trunchiul oval. de
formă sferică, străchinile cu profil în ,$' sau cele de formă tronconică, ce apar
mai rar), alături de alte forme considerate de el de a fi tipice acesteia. Este
vorba de străchini, cupe de formă sferoconică. trunchiate, vase cu trunchiul
sferic, cu gât înalt, tronconic, cu buza brusc îndoită în exterior. amfore
piriforme cu torţi pereche, perforate. situate pe umăr. sau capace tronconice,
conice şi semisferice (Marchevici 1981, 62 ). Au intervenit modificări şi în ceea
ce priveşte structurarea decorului. în sensul că este întâlnit cel etajat. Alături
de reprezentările antropomorfe pictate. singure sau în grupuri. V .I. Marchevici
consideră că domină o serie de elemente. ca ovalul. simbol al zeiţei mame. alte
element• decorative, pe care le leagă de simbolul zeităţii cornute sau zig-zaguri
şi linii ondulate, interpretate drept reprezentări ale şarpelui ( Marchevici 1981. 62 ).
Spre deosebire de V.I. Marchevici. V. Sorokin consideră că pentru
spaţiul dintre Prut şi Nistru. la nivelul fazei Cucuteni B se pot surprinde patru
.. ______ CuHura Cucuteni. _Evoluţie,_cronologie, legături _______ _85
tipuri de aşezări (Sorokin 1994a, 79). Cele mai timpurii sunt indicate a fi aşezările
de tipul Racovăţ (Racovăţ. Hrustovaia, Mihailovka V, Floreşti V), în care alături de
ceramica cu decor pictat, preponderentă (92-95.5 %), se mai întâlneşte şi cea
incizată (2-4 % ), sau din categoria C (0,5- l % ). (Sorokin 1994a, 79). Aşezările de
tip Mereşeuca-Cetăţuie, în care sunt incluse descoperirile de la Mereşeuca
Cetăţuie. Miorcani, Brânzeni VIII punctul Sâeci şi Nezvisko - nivelul superior
s-au format, după opinia autorului citat, pe baza celor precedente. În cadrul acestui
tip. ceramica pictată constituie 80-90 %. alături de ea întâlnindu-se şi cea de tip
„C'' (Sorokin 1994a, 79). În domeniul formelor se consideră a fi caracteristice
vasele bitronconice cu buza evazată, străchinile cilindrico-conice şi tronconice,
craterele, capacele în formă de „coif suedez'' etc. ( Sorokin 1994a, 79). În ceea
ce priveşte pictura, V. Sorokin arată că predomină cea monocromă şi că apar
pentru prima dată reprezentările ornitomorfe (Sorokin 1994a, 79).
Următorului tip de aşezări, Petreni. îi pot fi circumscrise
descoperirile de la Brânzeni IV (nivelul superior). Glavan I. Varvareuca VIII,
Varvareuca XV şi Raşcov IX, care păstrează elementele tradiţionale ale
ceramicii din tipul anterior (Sorokin 1994a, 79). Referitor la forme sunt
indicate a fi frecvente vasele bitronconice. cupele cu corpul globular şi buza
dreaptă sau puţin evazată, craterele, străchinile, castroane tronconice şi
semisferice etc. (Sorokin 1994a, 79). Pictura este mai ales monocromă şi ocupă
în special partea superioară a vaselor, iar pe unele vase apar reprezentări
antropomorfe şi zoomorfe (Sorokin 1994a, 79).
V. Sorokin consideră că evoluţia fazei Cucuteni B în zona menţionată
se încheie cu aşezările de tip Badragi, în care include descoperirile de la
Badragii Vechi, Hăncăuţi (nivelul inferior). Pârjolta X. Sacarovca II (Sorokin
1994a, 79). În cadrul acestor aşezări formele caracteristice pentru ceramica
pictată sunt vasele bitronconice de mari dimensiuni. amforele, craterele,
străchinile tronconice. străchinile castron, cupele etc. (Sorokin 1994a, 79).
Pentru ceramica din categoria „c•· sunt indicate vase scunde. cu profilul în
forma literei ,.S" (Sorokin 1994a, 79).
Necunoscând suficient de bine realităţile arheologice din Basarabia,
este dificil să ne pronunţăm cu privire la cele două analize referitoare la faza
Cucuteni B. Totuşi. din datele prezentate rezultă clar că nu se poate vorbi de o
unitate de păreri cu privire la evoluţia fazei Cucuteni B. Rămâne surprinzător
faptul că pe baza unui număr redus de săpături arheologice şi care în general se
întind pe suprafeţe foarte mici (Bodareu 1996a) au apărut un număr relativ
mare de „tipuri'' de aşezări. Evident, cercetările arheologice sistematice
viitoare vor avea un cuvânt de spus şi în acest sens.
_8_6_ _ _ _ _ _ _ _ _ _C~ornelia-Magda Mantu __
Având la bază tot metoda tipologică. deci clasificarea fonnelor şi a

decorului, vase sau fragmente de vase aparţinând altor culturi au fost
identificate în aşezări cucuteniene şi invers. Pentru a nu mai reveni asupra
datelor deja prezentate. poate fi consultat tabelul l. cu importurile din aria
cucuteniană şi tabelul 2 cu ceramica cucuteniană descoperită în culturile vecine.
care conţin şi informaţii cu privire la relaţiile de contemporaneitate dintre acestea.
Pornind tot de la metoda tipologică, s-a atribuit mediului Gwnelniţa
pandantivul prismatic din os, de la Bod. şi mediului Bodrogkeresztur
pandantivul inelar din aur. de la Traian-Dealul Fântânilor (tabelul I).
Altă categorie de materiale studiate prin metoda tipologică. care au
fumizat informaţii de cronologie relativă, sunt şi topoarele de cupru. În acest
domeniu, o contribuţie deosebită revine lui Al. Vulpe, care în mai multe lucrări
s-a ocupat de tipologia şi clasificarea topoarelor din neo-eneoliticul românesc,
stabilind totodată şi aria lor de răspândire, fig. 10 şi 11 (Al. Vulpe 1964, 457-
462; 1973, 217-237; 1975, II. 1-97). Precizarea mediului de descoperire i-a
permis autorului formularea unor observaţii privind cronologia relativă a
acestor piese, ca şi a culturii în perimetrul cărora au fost descoperite.
Topoarele pană sunt considerate ca reprezentând cele mai simple topoare de
aramă. probabil folosite şi ca dălţi. O piesă de acest fel a fost găsită în depozit
la Cărbuna (Sergheiev 1962. 135-136; Klejn 1968. 10-12; Al. Vulpe 1973,
219), probabil la nivel Cucuteni A 1-A 2 (Klejn I 968. I O: Al. Vulpe 1973, 219).
Din acest gen de topoare. se face trecerea şi spre cele plate. în cadrul cărora
sunt identificate trei variante. cea denumită Cucuteni interesându-ne în mod
deosebit. Piese din această variantă au fost descoperite la Cucuteni, două
exemplare (Schmidt I 932, 59-60; Petrescu-Dîmboviţa 1966. 23; Al. Vulpe
1975 II. 57-58, nr. 262 şi 262 a). la Conţeşti 4 exemplare (Al. Vulpe I 975, II.
58. nr. 263-235). la Valea Şoşei şi Viişoara câte un exemplar. Topoarele de la
Cucuteni-Cetăţuia provin. unul din nivelul B 1 (Al. Vulpe 1975. II. 57). · iar
celălalt de la limita dintre nivelele A şi A-B ( Petrescu-Dîmboviţa I 966, 23 ).
Piesa de la Vnl~u Şo;id u fost Jcscopcrita în apropicrca unci locuinţe B1
(Popovici / Bujor 1984. 49). iar cea de la Viişoara a apărut într-o groapă
Cucuteni B (Niţu / Buzdugan 1971 a. 97). După cum se poate vedea şi în
tabelul 3. acest tip de topor nu oferă infonnaţii cronologice destul de precise.
Apare într-o etapă Reprecizată a fazei A şi se întâlneşte sigur până în etapa B 1 •
Între topoarele-ciocan. interesează în mod deosebit câteva tipuri:
Plocnik. Vidra şi cele stabilite mai recent ca tip. Fălciu-Tecuci şi Vama-Fâstâci.
Deoarece condiţiile descoperirii lor au fost consemnate. pentru cele mai multe
dintre ele. în subcapitolul privitor la stratigrafie. nu vom reveni asupra lor.
___ ----~ultura C_uc_u_te_n!. ~-~oluţie, cronologie, legături 87
menţionând acum doar pe acelea care nu au fost găsite în condiţii stratigrafice

clare. Tabelul 3 conţine o centralizare a tipurilor de topoare, ca şi a variantelor
lor, precum şi apartenenţa lor la diferitele faze ale culturii Cu.cuteni. La tipul
Plocnik, în afară de piesa menţionată de la Cărbuna, adăugăm altele două
provenind de la Probota (Ciurea 1933, 52; Al. Vulpe 1975, II, 19) şi
Dragomireşti (Al. Vulpe 1975. li, 20). Topoarele de tip Plocnik sunt puse în
legătură cu faza Cucuteni A, Al. Vulpe fiind de părere că etapa constituie un
terminus ad quem pentru acest tip. Alţi cercetători presupun că el a fost
cunoscut şi de triburile precucuteniene. Deocamdată nu se poate preciza,
totuşi, durata existenţei acestui tip de topor, de vreme ce ultimele două
descoperiri nu oferă date mai concludente în legătură cu etapa căreia îi aparţin.
Pentru topoarele de tip Vidra, pot fi amintite, pe lângă piesele
menţionate şi incluse în tabelul 3, şi pe cele descoperite în mod întâmplător la
Bereşti-Dealul Bulgarului (Dragomir 1979, 593) şi Cherchejeni. Al. Vulpe atribuie
topoarele de acest tip aşezărilor din etapele Cucuteni A 2 şi A 3 (Al. Vulpe
1975. II. 22-23). Descoperiri mai recente indică existenţa altor două tipuri de
topoare-ciocan. Fălciu-Tecuci şi Vama-Fâstâci. Pentru primul tip avem
descoperirile întâmplătoare din localităţile eponime şi se consideră că a fost
contemporan cu cele de tip Plocnik şi Vidra. Pentru tipul Vama-Fâstâci pot fi
aduse în discuţie alte două descoperiri, una provenind dintr-o aşezare Cucuteni
A-B. probabil, de la Fâstâci (Coman 1980, 151-152) şi cealaltă de la Brad, din
tezaurul atribuit fazei A (Ursachi 1992, 61-64 ). Ambele descoperiri par să se
plaseze în limitele fazei Cucuteni A.
În ultima categorie de topoare de tipul cu braţele în cruce, Al. Vulpe
include mai întâi pe unele de tranziţie, Mugeni-Drăguşeni, după care urmează
cele Ariuşd, Jâszladany şi Târgu Ocna (Al. Vulpe 1975, II, 35-49). Tipul
Ariuşd cuprinde cele mai simple topoare cu braţele în cruce (Al. Vulpe 1975,
II. 35). din păcate, toate descoperite numai întâmplător. La Ariuşd, piesa
provine dintr-un nivel probabil A2 (F. Laszlo 1914. 299: Al. Vulpe 1975, II, 35,
nr. 84 ). însă la Leţ există urme atât din Cucuteni A, cât şi din Cucuteni B
(Al. Vulpe 1975, II, 35, nr. 85). La Floreşti, pe locul descoperirii toporului de tip
Ariuşd, au fost identificate fragmente ceramice din Cucuteni A (A.C. Florescu
1954, 595; Al. Vulpe 1975. li. 36). iar un alt topor. descoperit la Slobozia, a
fost pus în legătură cu o aşezare cucuteniană dintr-o fază neprecizată
(Căpitanu 1971. 435; Al. Vulpe 1975. II. 36). Un ultim topor de acest tip
este menţionat pe teritoriul judeţului Galaţi (Dragomir 1979. 597). Aşa
cum se poate vedea din datele prezentate. toporul de tip Ariuşd se
încadrează tot în limitele fazei Cucuteni A.
88 Cornelia-Magda Ma11tu ___ _ --------
Toporul de tip Jâszladâny cunoaşte mai multe variante şi unele forme

speciale. În varianta Petreşti, se încadrează descoperirile de la Bistriţa-Neamţ
(D. Monah 1969, 299-300; Al. Vulpe 1975, II, 42). Trifeşti-Neamţ (Cucoş
1992a, 199-202), atribuite cu probabilitate fazei Cucuter1'i B, în timp ce piesele
de la Sarata-Piatra Neamţ (D. Monah 1986, 34) şi Podolenii de Jos (D. Monah
/ Iconomu 1993, 276 şi urm.) sunt considerate ca aparţinând unor aşezări
Cucuteni A-B sau B. Pentru varianta Bradu sunt menţionate cinci piese
descoperite, una la Bradu, în nivel Cucuteni A-B, atribuită de Al. Vulpe, etapei
A-B 2 (Al. Vulpe 1964, 457; 1975, II, 42), alte două piese la Sohodol şi Floreşti,
în condiţii nesigure, o a patra la Bogdăneşti, probabil într-o aşezare Cucuteni B
(A.C. Florescu 1954, 597) şi ultima la Horodniţa, într-un nivel B 1 (Al. Vulpe
1973, 227). V. Căpitanu menţionează. pe teritoriul localităţii Sohodol, o
aşezare Cucuteni A-B şi una B (Căpitanu 1971, 435), iar Al. Vulpe presupune,
pe baza mărcilor de pe topor, că piesa de la Floreşti ar proveni dintr-un depozit.
Între formele speciale de topoare sunt încadrate cele descoperite la Floreşti
(Al. Vulpe 1975, II, 43), Bogdăneşti (A.C. Florescu 1954. 597: Al. Vulpe 1975, II,
43) şi Ştefăneşti. Dacă pentru primele două nu se cunoaşte apartenenţa
culturală, piesa de la Şteîaneşti a apărut într-o locuinţă sanctuar, atribuită
etar:>i Cucutcni B2 (Niţu/ Şadursclii l 994, 183 ). Al. Vulpe, pe baza atribuirilor
asigurate stratigrafic, consideră că topoarele din varianta Bradu aparţin fazelor
Cucuteni A-B şi B (Al. Vulpe 1975. II, 37). Reamintim că pe baza topoarelo;·
de tip Jâszladâny au fost stabilite sincronismele dintre fazele Cucuteni A-B 2 şi
8 1 cu cultura Bodrogkeresztur (Al. Vulpe 1975, II. 37). Din topoarele de tip
Jâszladâny au evoluat cele de tip Târgu Ocna (Al. Vulpe 1973, 234 ), din care
au fost descoperite mai multe exemplare: la Târgu Ocna-Podei trei piese, găsite
întâmplător, pot fi atribuite fazei Cucuteni B (Matasă 1963, 11-48; Al. Vulpe
1975. li. 49): alte piese de acelaşi tip provin de la Cucuteni (Schmidt 1932. 30;
Al. Vulpe 1973. 235), de la Calu-Piatra Şoimului (R. Vulpe 1937-1940, 13;
Al. Vulpe 1975. IL 49-50), de la Odorheiu) Secuiesc (Szekely 1967, 329: Al. Vulpe
1975, ll, 49-50). din Bucovina (Nestor 1938, 135-137; Al. Vulpe 1975, II, 49-50).
Aşezarea de la Odorheiu! Secuiesc este atribuită aspectului Ariuşd târziu, posibil
Cucuteni B (D. Monah/ Cucoş 1985, 125), încadrare ce pare să fie prea târzie.
Analiza tipologică a topoarelor de cupru din aria cucuteniană şi a
celor similare din ariile învecinate oferă argumente. unele chiar susţinute cu
date stratigrafice. care conduc la concluzia unor sincronisme ce vor fi
prezentate mai pe larg în cadrul unui alt capitol.
O altă categorie de piese care au apărut şi în aria cucuteniană şi care
oferă unele date de cronologie relativă, sunt sceptrele de piatră. Ele au fost
Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legături __ _ 89
descoperite. de cele mai multe ori. în condiţii stratigrafice neclare, iar

V .N. Danilenko le-a împărţit în două tipuri. stilizate sau A şi realiste, B.
Tabelul 4 sintetizează datele de care dispunem pentru acest fel de piese, iar
figurile 12-13 prezintă piesele propriu-zisţ:. Pentru aria cucuteniană, între sceptrele
de tip realist, enumerăm şi pe acela de la Fitioneşti. Deşi piesa a fost găsită
într-o groapă din a doua epocă a fierului. pe acelaşi loc este semnalată şi o aşezare
Cucuteni A cu trei nivele de locuire (Harţuche / Bobi 1980. 111 ). Numărul
pieselor schematice este mai mare şi ele provin: două de la Obârşeni, probabil
dintr-un nivel Cucuteni A3 (Brudiu 1975. 169 şi urm.). o alta de la Bârlăleşti
(Brudiu I Coman 1979, 101-103), o piesă similară a apărut la Muncelu de Sus.
comuna Mogoşeşti. într-o aşezare Cucuteni A neprecizată. iar alta a fost găsită
întâmplător la Ruginoasa (informaţie S. Turcanu). Între Prut şi Nistru, un
sceptru stilizat este amintit la Jora de Sus. în aşezarea Cucuteni A de aici
(Sorokin 1994a. 80). După cum se vede. cele două tipuri de sceptre apar doar
la nivelul fazei Cucuteni A. Cele de tip stilizat. ca la Fedeleşeni. apar la nivel
de Cucuteni A 4• iar cele realiste. probabil la nivel de A3 (Brudiu 1975, 172;
Comşa I 994, 300). În teritoriul tripolian, o astfel de piesă a fost descoperită la
Berezovskaia, într-un strat echivalent cu Cucuteni ArA 4 (VI. Dumitrescu
1972b. 46). În concluzie. r.;·.e:;te piese. ce se plasează la nivelul etapelor A3-A 4
sugerează existenţa unor relaţii cu unele comunităţi străine. nord-vest pontice.
Sceptre de tip realist au mai fost descoperite în condiţii stratigrafice sigure.
într-un nivel Sălcuţa IV. de la Sălcuţa şi într-un mormânt cu ocru de la
Casimcea (VI. Dumitres<:u 1955, 932; 1972b, 46-48). Foarte controversată este
originea acestor piese. În timp ce VI. Dumitrescu (VI. Dumitrescu 1972b, 50)
şi E. Comşa (Comşa 1994, 300) le atribuie relaţiilor cu comunităţile de păstori
nord pontici, de tip Srednîi Stog II, alţi autori consideră că sceptrele ar putea fi
atribuite comunităţilor Cemavoda I (Dodd-Opriţescu 1979; Morintz 1977,
1467; Harţuche 1980, 124). iar mai recent fazei Suvorovo a culturii Novo
Danilovka (Telegin / Potenkina 1987. 201-202; Telegin / Titova 1993. 476).
Menţionăm de asemenea faptul că şi alte categorii de obiecte
descoperite în cadrul culturii Cucuteni au fost analizate prin metoda tipologică.
îară a aduce date care ar servi la precizarea cronologiei relative. Avem în
vedere aici în primul rând idolii en via/an (D. Monah 1979. 1~)3-174: 1995, 15-16).
fig. 14. ce apar doar în Cucuteni A. sau plastica antropomorfă cucuteniană
(D. Monah 1995.7-15).
În mod firesc. utilizarea pe scară largă a metodei tipologice, pentru
descrierea fom1ei şi decorului vaselor. ar fi trebuit să conducă la crearea
condiţiilor pentru prelucrarea datelor pe calculator. cum s-a procedat pentru
alte culturi în România şi în alte ţări din Europa. Pentru cultura Cucuteni. însii.
prelucrările de acest fel sunt abia la început şi se pot semnala încercările făcut..:
pentru ceramica şi plastica din complexele închise de la Truşeşti, în scopul
periodizării interne a locuinţelor (informaţii oferite cu amabilitate de prof.
M. Petrescu-Dîmboviţa).
În cadrul culturii Cucuteni, metoda comparativă este utilizată curent
pentru stabilirea asemănărilor sau deosebirilor dintre diferite aşezări, în ultimă
instanţă, pentru determinarea locului fiecăreia în cadrul evoluţiei culturale. Şi
în cadrul acestui capitol al lucrării, când s-au prezentat rezultatele metodei
stratigrafice sau a celei tipologice, concomitent au fost exemplificate şi cele
mai semnificative rezultate ale aplicării metodei comparative, astfel încât nu
mai considerăm necesară reluarea din nou a acestei probleme.
În legătură cu datele care se referă la cronologia relativă a culturii
Cucuteni în sine, reamintim şi aici, fără a mai analiza din nou, pe larg,
importurile descoperite în aşezările cucuteniene (tabelul 1) şi materialele
Cucuteni descoperite în siturile altor culturi (tabelul 2). Relaţiile cronologice şi
sincronimele evidenţiate prin aceste comparaţii vor fi discutate pe larg în
capitolul referitor la sincronizarea culturii Cucuteni.
În plus, pentru aplicarea metodei comparative la studiul culturii
Cucuteni, şi în mod special a cronologiei relative a acesteia, menţionăm şi
problema idolilor en violon, la care s-a făcut adeseori apel pentru stabilirea
relaţiilor cu Troia II (VI. Dumitrescu ş.a. 1954, 416; Istoria României, L 52 şi
urm.; Vlassa 1976, I 06 ). Analiza pieselor descoperite în mai multe aşezări
cucuteniene i-a permis lui D. Monah să precizeze variantele tipologice (tipul
clasic; amulete puternic schematizate; pandantive inelate, D. Monah 1979,
174; 1995, 15) şi să ajungă la concluzia că originea lor este. probabil. Anatolia,
de unde s-au răspândit în Europa de sud-est şi centrală, prin intermediul
migraţiilor treptate, mai ales vincene (D. Monah 1995, 16). Ca atare, formele
cucuteniene reprezintă o creaţie autohtonă, provenind dintr-o tradiţie mai
veche tU. Monah 1979. 174 ), a căror valoare cronologică a dispărut odată cu
apariţia metodelor de datare radiometrice (D. Monah 1995. 16). Descoperirea
întâmplătoare, mai recentă. a unor piese de acest fel la lgeşti-Scândureni a repus în
discuţie relaţiile pe care acest tip de piese le-ar putea avea cu idolii en violon
cicladici, însă fără a putea rezolva această problemă (Popuşoi 1987. 266-26 7).
Aplicarea metodei cartografice pentru cercetarea culturii Cucuteni
este din păcate sporadică şi ea a fost folosită în mod timid şi insuficient de clar
pentru ceramică, într-o măsură mai mare pentru artefactele din cupru şi izolat
pentru alte categorii de materiale.
Cultura Cucuteni. _E~~l_uţ~e, c_ronologie,_l_egăt_lJ_!"~ __ _ __ 91
În domeniul ceramicii avem în vedere folosirea sa indirectă la

preciz.a.rea ariei de răspândire în diferitele faze de evoluţie, în problema variantelor
locale, încă insuficient de clar conturate şi delimitate geografic (în diferitele
etape şi faze de dezvoltare) sau a răspândirii anwnitor categorii de vase şi decoruri,
cu rol în stabilirea locului diferitor aşezări în cadrul evoluţiei culturii Cucuteni.
Implicaţii mai clare cu privire la cronologia relativă a culturii
Cucuteni au adus-o studiile care au analizat artefactele din cupru, domeniu în
care trebuie amintite contribuţiile cercetătorilor J. Driehaus, I. Bognâr-Kutziân,
Al. Vulpe şi L.S. Klejn.
J. Driehaus s-a ocupat de originea şi datarea tipurilor de topoare
descoperite în ţările dunărene în epoca cuprului timpuriu (Driehaus 1952-1953,
1-7). Analizând contextul descoperirilor, tipologia diferitelor tipuri de topoare
din această epocă şi aria lor de răspândire. el sesizează existenţa în nordul
Balcanilor a două centre de prelucrare a cuprului (Driehaus 1952- 1953, 3 ).
Între topoarele discutate pe larg se află cele de tip Vidra, Ariuşd şi Jâszladâny.
I. Bognâr-Kutziân a localizat centrele metalurgice cele mai vechi din
ariile Gumelniţa, Tiszapolgâr şi Plocnik. tipurile de topoare şi răspândirea lor
(Bognâr-Kutziân 1973. 310-311 ). Cercetătoarea s-a referit apoi şi la topoarele
cu braţe în cruce, în care include şi pe cele de tip Jâszladâny şi Mezăkeresztur,
cu arie mare de răspândire, pe care le datează în perioada Bodrogkeresztur
târziu - Cucuteni A-B şi B (Bognâr-Kutziân 1973, 313).
Prof. Al. Vulpe este autorul a două lucrări în care a folosit metoda
cartografică combinată cu cea tipologică în studierea topoarelor de cupru. În
articolul ce tratează începuturile metalurgiei aramei în spaţiul carpato-
dW1ărean, Al. Vulpe propW1e o contemporaneitate parţială între topoarele de
tip Vidra şi cele de tip Plocnik, a căror răspândire este ilustrată în figura 15/1
aici (Al. Vulpe 1973. 225). iar cele de tip Ariuşd, Jâszladâny, Târgu Ocna,
Nogradmarcâl, Szekely-Nâdudvâr şi Agnita, Mezăkeresztur şi cu ceafă
cilindrică (răspândirea ilustrată în fig. 15/2). pe lângă faptul că atestă existenţa
unui centru metalurgic foarte puternic în Transilvania (Al. Vulpe 1973, 231 ).
pW1 în evidenţă şi producţia locală metalurgică în cadrul culturii respective
(Al. Vulpe 1973. 227). În volumul al Ii-lea. Die Âxte und Beile in Rumanien,
în care Al. Vulpe se ocupă de diferitele tipuri de topoare descoperite pe
teritoriul României. foloseşte, de asemenea. metoda cartografică (Al. Vulpe
1975, pi. 50 A. 51 B. 53 A şi B. 54 A şi B). hărţile citate, privind răspândirea
diferitelor tipuri de topoare. fiind reproduse în figurile 16-18 din lucrarea de faţă.
Studiul lui L.S. Klejn, în care se utilizează, de asemenea. metoda
cartografică pentru stabilirea cronologiei relative. se ocupă de depozitul de la
92 Cornelia-Magda. Man tu
Cărbuna (Klejn 1968, 1-74 ). Combinând anali?,a tipologică cu cea cartografică,

fig. 19-22, el reia problema topoarelor de aramă tip Plocnik şi cu ureche, a
brăţărilor de cupru, a plăcuţelor de aramă cu marginea întoarsă sau a celor cu
orificii, a amuletelor antropomorfe feminine, stilizate, din cupru, brelocurilor
falice, a podoabelor de scoică în formă de arc şi a celor de tip nasture cu două
perforaţii. În urma analizei tuturor pieselor, Klejn este de părere că tezaurul
arată ca provenienţă zona dunăreană, poate chiar Ungaria (Klejn 1968, 68), iar
din punct de vedere cronologic pledează pentru încadrarea acestuia într-o
perioadă corespunzătoare etapelor Cucuteni A 1-A 2 şi propune ca dată a
acumulării pieselor din depozit una în jur de 2150 î.e.n., iar cea a aşezării
căreia îi aparţine în jur de 2250-2200 î.e.n. (Klejn 1968, 72-73 ).
Sceptrele de piatră vehiculate în arealul cucutenian dinspre exterior
reprezintă ultima categorie de obiecte la cercetarea cărora s-a aplicat metoda
cartografică (Dodd-Opriţescu I Mitrea 1983 ). Harta de difuziune a celor două
tipuri de sceptre, fig. 23, arată o suprapunere a lor doar în zona din nordul
Caucazului (Dodd-Opriţescu / Mitrea 1983. 89). Difuzarea tipului schematic
înspre vest este mai restrânsă, nedepăşind limita meridională a culturii
Cucuteni-Tripolie, ceea ce ar putea sugera după A. Dodd-Opriţescu şi I. Mitrea
şi contactele dintre aceste comunităţi şi cele care le-au creat sau cele care le-au
adoptat, asigurând vehicularea lor. Sceptrele din categoria realistă, B, au o
repartizare diferită, sugerând o difuzare spre vest prin căi meridionale. ţărmul
nord-vestic al Mării Negre, cursul inferior al Dunării până în câmpia tracă şi
Bitolia, căi ce coincid cu cele ale coborârii culturii Cemavoda I spre sud-vest
(Dodd-Opriţescu I Mitrea 1983, 89). Autorii sunt de părere că aceste comunităţi
Cemavoda I pot fi cele care au creat sau doar au vehiculat acest tip de sceptre,
dar nu exclud nici părerea lui Danilenko care crede că ele pot proveni din
Crimeea sau din Caucazul de nord (Dodd-Opriţescu / Mitrea 1983, 89).
CAP. IV. CRONOLOGIA ABSOLUTĂ A CULTURII CUCUTENI
Una din problemele cele mai importante, indispensabilă a preistoriei

în general, este, fără îndoială, datarea obiectelor şi a siturilor arheologice
studiate. În acest sens, arheologii au fost mereu preocupaţi să stabilească în
egală măsură atât cronologia relativă, cât şi pe cea absolută a vestigiilor pe care
le cercetează. Pentru stabilirea cronologiei absolute, ce înregistrează
succesiunea faptelor de cultură materială, pe baza raportării lor la datele
astronomice. multă vreme s-a folosit racordarea la zonele unde exista o
cronologie istorică. Se aveau în vedere Egiptul, Mesopotamia şi Grecia, unde
cronologia istorică se întindea pe perioade apreciabile de timp în urmă, spre
deosebire de restul Europei, pentru care izvoarele scrise sunt mai noi. Astfel,
stabilirea cronologiei absolute pentru Eur<?pa s-a făcut în funcţie de Grecia,
considerată. în acelaşi timp ca o punte de legătură între vechile civilizaţii şi
Europa (Rachet 1977. I. 387).
Cronologia absolută a culturii Cucuteni a preocupat în egală măsură
diferite generaţii de arheologi şi în mod special pe cei care s-au ocupat şi de
cronologia ei relativă. De cele mai multe ori. ca în cazul majorităţii culturilor
preistorice. jaloanele cronologice au fost fixate cu ajutorul metodei
comparative. căutându-se repere în lumea Orientului Apropiat şi a bazinului
egeean. unde. după cum s-a arătat. există şi o cronologie istorică. În multe
cazuri însă. asemănările observate s-au dovedit a fi doar întâmplătoare, ori
datorate unui fond mult mai vechi. motiv pentru care această problemă a
trebuit să fie reconsiderată.
Primul care a formulat o părere cu privire la cronologia absolută a
culturii Cucuteni a fost H. Schmidt. Pornind de la analiza culturilor cu decor
textil. pe care le data în mileniul IV î.e.n .. în comparaţie cu cele cu decor
meandro-spiralic. el considera că începutul culturii Cucuteni ar fi în jur de
2500 î.e.n. Sfârşitul acesteia îl plasa spre 1500 î.e.n .. fiind indus în eroare de
un fragment de lip .. minoian .. (Orchomenos) de la Cucuteni şi de unele
observaţii stratigrafice inexacte de la Sărata Monteoru. pe baza cărora
includea. aşa cum s-a arătat în paginile anterioare. Cucuteni B în epoca
bronzului ( Schmidt 1932. 95 şi urm.).
94 Cornelia-Magda Mant~ __
Tot de domeniul unui istoric al cercetărilor cu privire la cronologia

absolută a culturii Cucuteni se cuvin a fi menţionate şi aprecierile făcute de alţi
arheologi până la sfârşitul deceniului şase. Astfel, la începutul activităţii sale,
VI. Dumitrescu împărtăşea punctul de vedere al lui H. Schmidt cu privire la
durata culturii Cucuteni (VI. Dumitrescu 1926-1927, 257 şi urm.), ca apoi să
îşi modifice părerea (VI. Dumitrescu ş.a. 1954, 455; VI. Dumitrescu 1960, 53
şi urm.), în mare măsură şi datorită apariţiei unor noi tehnici de datare
(VI. Dumitrescu 1974). Alături de cercetătorul amintit, menţionăm că şi I. Nestor a
făcut aprecieri cu privire la data apariţiei culturii Cucuteni, pe care o plasa cel
mult înaintea secolului al XIX-iea î.e.n. (Nestor 1932, 51 ), iar H. Schroller data
nivelul cel mai vechi de la Ariuşd, VII, înjur de 2300 î.e.n. (Schroller 1930, 248).
Revenind la problema cronologiei absolute în sine, aşa cum
surprindea foarte plastic şi sugestiv A. Laming, într-o apreciată lucrare de
sinteză La decouverte du passe, derularea timpului este înscrisă în sol sau în
obiectele pe care acesta le conţine şi rămânea doar să se ştie cum să se
descifreze aceste cronometre înregistrate natural (Laming 1952, 181 ). O parte
din vestigiile trecutului, dacă aparţineau lumii vii, fuseseră supuse unui proces
de îmbătrânire, iar la altele, zacerea îndelungată în sol. în anumite condiţii, a
determinat transformări fizice şi chimice (Laming 1952, 181 ).
Dezvoltarea continuă a ştiinţei şi tehnicii în secolul nostru a impus
noi posibilităţi de datare absolută şi în domeniul vestigiilor preistorice. Este
vorba, în primul rând, de metode bazate pe cercetările din domeniul fizicii şi
chimiei, aici fiind vorba de datările prin potasiu-argon, prin urmele de fisiune,
radiocarbon, termoluminiscenţă, raceminarea aminoacizilor şi de arheomagnetism.
Câteva dintre aceste metode au fost aplicate şi pentru stabilirea cronologiei
absolute a culturii Cucuteni şi avem în vedere radiocarbonul, arheomagnetismul
şi termoluminiscenţa.
Apariţia metodelor şi tehnicilor de datare din a doua jumătate a
secolului nostru a deschis noi perspective pentru aprecierea mai corectă a
duratei şi evoluţiei culturii Cucuteni în sine şi a fazelor sale de dezvoltare.
Perfecţionarea continuă a metodelor şi tehnicilor de datare a făcut ca un număr
tot mai mare de arheologi să ia în consideraţie rezultatele obţinute în
laboratoare şi să încerce aplicarea lor la cultura Cucuteni. Acest lucru nu a fost
însă prea uşor de realizat dacă avem în vedere situaţia laboratoarelor de datare
prin metodele menţionate, din România.
Pentru metoda radiocarbon, abia în ultimii ani s-au făcut unele
eforturi pentru dotarea şi punerea la punct a unui laborator la Institutul de
fizică izotopică de la Cluj-Napoca, la care să aibă accces şi arheologii, dar
_ ___ <=_':'I_tura Cucuteni. ~~~I_uţi~c~nologie,.Iegături 95
pana la realizarea primelor analize se pare că va mai trece încă mult timp.
Această situaţie este reflectată şi de numărul redus de date radiocarbon
existente pentru preistoria României, repartizate inegal cultural şi geografic şi
care s-au obţinut totdeauna pri"' intermediul relaţiilor directe sau indirecte ale
arheologilor români cu diferite laboratoare de datare din Euror,a sau S.U.A.
Fără a intra în prea multe detalii, precizăm că de o situaţie mai bună privind
datările beneficiază paleoliticul. unde există un număr mai mare de date
(Chirica 1984, 74-79; 1986, 1-24; 1991, 7-15; Honea 1984, 59-68; 1984a, 35-37;
1986, 326 şi urm.; 1986a, 36-41; Păunescu 1984, 237-243; 1993, 179-186), iar
unele aşezări ca cea de la Mitoc, Botoşani, sunt bine reprezentate, ea deţinând
deja 52 datări radiocarbon, rod al colaborării cu Universitatea din Liege
(Chirica 1995). Pentru mezolotic există doar zece date radiocarbon (Păunescu
1993, 207-210). Situaţia s-a mai îmbunătăţit în ultima vreme pentru neolitic,
eneolitic şi perioada de tranziţie la epoca bronzului, pentru care există
actualmente 144 date (Mantu 1995), alte 40 de probe fiind în curs de a

Limbă

Manto Cultura Cucuteni Evolutie Cronologie Legaturi 1998

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manto Cultura Cucuteni Evolutie Cronologie Legaturi 1998

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cornelia-Magda Manto

Muzeul de Istorie Piatra Neamţ

Culegere. tehnoredactare şi prelucrare foto:

© COMPLEXUL MUZEAL JUDETEAN NEAMT

Abbreviations ............................................................................................. ... 7

AIA Acta lnterdisciplinaria Archaeologica, Nitra.

ESA Eurasia Septentrionalis Antiqua. Bulletin et

Polevoi seminar I Polevoi seminar, Rannezemledelceskie

Cultura Cucuteni, una din cele mai mteresante şi spectaculoase

chorologică la stabilirea cronologiei interne, dar şi a celei relative a sa. în

cucutenian. În vreme ce în arealul cucutenian datele cronometrice sunt mai

Cultura Cucuteni, prin importanţa şi spectaculozitatea ei, a atras

de asemenea, faptul că, încă din prima etapă, descoperirile de la Cucuteni au

monografică a descoperirilor lui H. Schmidt de la Cucuteni, în anul 1932

multe aşezări cucuteniene: VI. Dumitrescu la Drăguşeni şi Bonteşti (Vl.

cercetările întreprinse de el în satul Bodeşti-Neamţ ( Matasă 1946 ). În

la Sărata Monteoru). În cadrul aşezării de pe Holm au fost identificate resturile

au avut ca rezultat cercetarea unei mari suprafeţe a „Cetăţuii" şi a aşezării de la

Această etapă din cercetarea culturii Cucuteni reprezintă şi

noi aşezări ale acestei culturi au fost continuate, cu rezultate remarcabile,

O altă aşezare cercetată în proporţie mai mare este cea de la

interdisciplinare s-au tăcut numai la Scânteia, unde, din suprafaţa de circa 4

prilejuit de ocazia împlinirii unui veac de la descoperirea staţiunii eponime,

În cei peste 100 de ani ce au trecut de la descoperirea complexului

Este necesar de asemenea să specificăm faptul că în literatura

ce apar pe tot parcursul evoluţiei sale (Marinescu-Bîlcu 1974a. 13 I). De

fi plasat încă la nivel de Precucuteni II târziu (pictură cu alb pe fond roşu

3. Probleme privind periodizarea

şi A 3 b, în care includea Izvoare 11 2 • Ruginoasa, Iaşi-Splai Bahlui, Secăreşti­

nivele Cucuteni B2 , care se deosebesc şi stilistic prin folosirea frecventă a

stilistice a evoluţiei ceramicii. A. Niţu este de părere că. în faza A, motivele

(Passek 1961a. 149). În Tripolie mijlociu. BI - BII. includea aşezările cu

Într-un studiu relativ recent, prof. M. Petrescu-Dîmboviţa consideră

4. Variante regionale în complexul Ariuşd-Cucuteni-Tripolie

dincolo de Prut (VI. Dumitrescu 1974. 551-553), în nordul Basarabiei aşezări

este de părere că în acest moment cronologic o parte a populaţiei din zona

5. Relaţiile cu culturile vecine

Un număr mare de materiale precucuteniene au fost descoperite în

6. Date cu privire la aşezări şi morminte

5000 de aşezări (M.Yu. Videiko consideră că în Ucraina există 1500 de aşezări

Locuinţele Cucuteni-Tripolie sunt de două tipuri: adâncite. de tip

abia în perioada Tripolie târzie. la Capaevka (Zbenovic 1996. 209), la

7. Economia aşezărilor şi ocupaţiile locuitorilor

Tripolie. Cercetările interdisciplinare întreprinse în acest domeniu au adus date

Problema relaţiilor de schimb a fost abordată de mai mulţi arheologi.

al fecundităţii, prezent în diferite ipostaze şi realizat în diverse modalităţi

10. Sfârşitul civilizaţiei Cucuteni-Tripolie

Siret. deci în vechea arie de dezvoltare cucuteniană şi nu la periferia

În capitolul de faţă se va încerca precizarea cronologiei relative a

Aşa cwn se poate observa, cele două staţiuni cucuteniene, de la

- Izvoare Iii (stratul <p) - Cucuteni A. pur tricrom (Cucuteni A3 ):

Alături de aceste aşezliri, cu stratigrafie complexă, amintim şi pe cea

Bodrogkeresztur. care, în combinaţie cu elementele locale au dat naştere W1or

Importurile ceramice din cultura Gumelniţa sunt foarte rare şi se

Cele mai timpurii elemente Cucuteni C sunt sesizate într-un nivel

1985b, 151 ). Spre idea contemporaneităţii celor două culturi ne conduc şi

albului în favoarea picturii monocrome (Schmidt 1932, 72). Cu toate că el nu

A3 (VI. Dumitrescu 1963, 73 ). La nivelul etapei A3 presupune şi expansiunea

Această ipoteză, potrivit căreia aria de fonnare a culturii Cucuteni era

- ceramică cu benzi brune sau roşii înguste şi interspaţiu alb

O contribuţie importantă la precizarea etapelor fazei A au adus şi

lung decât în faza A. Suporturile. mai puţin numeroase. scad în dimensiuni,

şi A 3 b, în care includea Izvoare 11 2 • Ruginoasa, Iaşi-Splai Bahlui, Secăreşti