UNIVERSITATEA “BIOTERRA” FILIALA BUZAU

FACULTATEA DE ASISTENTA MEDICALA

IGIENA
Anul II, Semestrul I – 2020-2021

IGIENA AERULUI
Importanta igienica a factorilor fizici si chimici ai aerului

Student an II:
Oprea Valentin Irinel

1
 Cuprins

1. Introducere …………………………………………………………………….. 3
2. Straturile atmosferei, caracteristica lor ……………………………………….3
3. Importanta igienica a aerului…………………………………………………..4
4. Proprietati fizice, impactul lor asupra organismului………………………….5
5. Compozitia chimica a aerului si influenta ei asupra organismului …………10
6. Climatul, vremea in aspect igienic. Aclimatizarea……………………………13
7. Microclimatul. Actiunea complexa a factorilor de microclimate asupra
organismului, metode de apreciere……………………………………………14

2
1. Introducere

Aerul reprezinta probabil cel mai important factor de mediu. El este

indispensabil vietii. În primul rând aerul e necesar pentru respiraţie; fara aer
organismul uman nu poate supravietui mai mult de cateva minute, in timp ce fara
apa poate trai cateva zile iar fara alimente chiar cateva saptamani.

Acţiunea aerului asupra organismului poate fi nu numai pozitivă ci şi

negativă în dependenţă de starea mediului aerian.

Orice deviere în starea lui poate influenţa direct sau indirect funcţiile
organismului dereglându-i astfel homeostaza.

2. Straturile atmosferei, caracteristica lor.

Amestecul de gaze, vapori de apa, care se mentine ca un invelis in jurul

pamintului este numit atmosfera. Inaltimea atmosferei este apreciata la cca 50 000
km, dupa care urmeaza spatiul interplanetar. Fizico-chimic atmosfera are o
structura neomogena, aceasta structura permite impartirea atmosferei in mai multe
straturi (de la suprafata Terrei):
 Troposfera – se intinde in mediu pina la 10 km de la suprafata solului, fiind mai
inalta la ecuator. In troposfera factorii fizici prezinta variatii mari si consecinte
ale acestor variatii sunt depunerile atmosferice, deplasarea maselor de aer,
formarea norilor. In troposfera presiunea atmosferica si temperatura aerului sunt
in permanenta scadere. Aici se afla cca 75% din tot volumul aerului atmosferic
si 90% din vaporii de apa. Starea troposferei este permanent influentata de toate
procesele care au loc pe suprafata paminului, astfel in troposfera permanent
sunt pulberi, gaze toxice, microorganisme. Dupa troposfera urmeaza un strat de
3
 pauza – tropopauza.
 Stratosfera – se intinde pina la altitudinea de cca 50 km. Aici temperatura
aerului creste cu inaltimea, presiunea atmosferica continua sa scada. In
stratosfera se gaseste stratul de ozon, care se formeaza sub actiunea radiatiilor
ultraviolete si protejeaza suprafata pamintului de aceleasi radiatii ultraviolete.
Stratosfera mai poarta denumirea de hemosfera, datorita faptului ca aerul se
afla predominant in forma moleculara. Dupa acest strat exista stratul de
tranzitie- stratopauza.
 Mezosfera – Aici temperatura scade, presiunea atmosferica scade. La limita
superioara a mezosferei care este apreciata aproximativ de 100 km, temperatura
ajunge -70 – -80 grade. In mezosfera se propaga si sunt reflectate undele
radioelectrice. Strat de tranzitie – mezopauza.

Aceste 3 straturi caracterizate impreuna sunt numite homosfera, deoarece sunt

influentate de activitatea omului.
 Termosfera – ionosfera sau heterosfera. Se intinde la inaltimi de cca 2 000 km.
Aici temperatura creste, presiunea atmosferica scade datorita aerului rarefiat.
Elementele atmosferice aici se afla in forma de ioni, electroni liberi. Dupa
termosfera este un strat de tranzitie – termopauza.
 Exosfera – practic nu are limite.

3. Importanta igienica a aerului

O actiune permanenta asupra organismului o are troposfera. Ea este prezentata
in importanta igienica a aerului:

 Prin aer se realizeaza aportul de oxigen si este indepartat bioxidul de carbon.

 Prin proprietatile fizice aerul influenteaza procesele de termoreglare a

4
 organismului.
 Factorii fizici atmosferici determina caracteristicile climatice ale diferitor
zone geografice.
 Straturile de aer au rol de termoprotectie pentru intreg globul pamintesc.
 Aerul poseda o conductibilitate termica redusa si aflindu-se in porii
materialelor de constructie, imbracamintei, are rol de termoizolator pentru
organism.
 Aerul este rezervor de acumulare al substantelor chimice toxice de origine
tehnogena.
 Aerul este rezervor de acumulare a germenilor patogeni si deci este factor de
transmitere al bolilor infectioase.
 Este una din sursele de poluare a solului cu substante chimice toxice.
 Este un mediu natural unde au loc procese de autopurificare.

4. Proprietati fizice, impactul lor asupra organismului

Factorii fizici ai aerului ca umiditatea, temperatura, miscarea, electricitatea,
radioactivitatea in marea lor majoritate determina clima, vremea, microclimatul.
Studierea actiunii lor asupra organismului atit sanatos, cit si bolnav este necesara
intru folosirea actiunii lor favorabile si pentru preintimpinarea sau diminuarea
actiunii lor negative.
Dupa cum se stie clima este un factor stabil, schimbarile de clima apar dupa
lungi perioade de timp corespunzatoare unor ere geologice. Dar, in cadrul climei
sunt cuprinsi si factori fizici ai aerului sau factori meteorologici care sufar
schimbari foarte frecvente uneori chiar in cadrul aceleiasi zile. Bineinteles ca
organismul uman trebuie sa se adapteze si acestor schimbari si aceasta intr-un timp
foarte scurt, ceea ce creeaza uneori tulburari evidente in organism. Se cunosc astfel
asa, zisele migrene, mai frecvente la sexul feminin, care apar frecvent cu ocazia
schimbarilor meteorologice.
5
 Actiunea schimbarilor de vreme se rasfrange asupra organismului uman si in
primul rand asupra sistemului nervos, mai exact a scoartei cerebrale. Asemenea
situatii pot avea rasfrangeri importante si asupra activitatilor noastre. Astfel,
randamentul in munca atat fizica cat mai ales intelectuala depinde de starea de
vreme. Se cunosc astfel sportivi de performanta care nu dau randament in aceste
perioade. Se admite chiar ca performantele intelectuale, de ex. rezultatele la
examene, concursuri pot fi dependente de schimbarea starii de vreme. Mai mult
chiar, o serie de persoane manifesta acuze (dureri articulare, cefalee, inapetenta,
adinamie, plictiseala, nervozitate) in momentele schimbarii unor factori
meteorologici. Persoanele respective au fost denumite meteorosensibile sau
meteorolabile, in special suferinde de diverse afectiuni.
Fluctuaţiile de temperatură au un efect negativ asupra organismului
uman. Potrivit acestora, scăderea sau creşterea bruscă a temperaturii afectează
metabolismul, iar riscul apariţiei bolilor precum astmul, a afecţiunilor pulmonare și
respiratorii, a alergiilor, a depresiei şi a problemelor de nutriţie este destul de
ridicat. Temperaturile ridicate au fost asociate cu creşterea numărului de pacienţi
afectaţi de stres sau de probleme de nutriţie, iar temperaturile scăzute sunt
responsabile de bolile respiratorii.

Fluctuaţiile de temperatură pot conduce şi la agravarea unor afecţiuni, cum

ar fi cele cardiace. Astfel, o persoană care suferă de hipertensiune, afecţiune ce
poate fi ţinută sub control, riscă să facă un atac de cord. Una dintre explicaţii ar fi
că aceste schimbări climatice interacţionează cu medicamentele prescrise
pacienţilor hipertensivi.
Din cauza aerului rece și umed, persoanele care suferă de reumatism se
confruntă cu dureri foarte mari. Mai mult decât atât, fronturile de aer umed
agravează diferitele forme de reumatism cronic degenerativ.

6
 Imunitatea scăzută duce la apariția virozelor. În momentul în care corpul este
practic forțat să treacă brusc de la o temperatură de peste 35 de grade Celsius la
mai puțin de 17 grade Celsius, organismul este slăbit instantaneu, deoarece
încearcă să facă față acestei schimbări și se confruntă cu umezeală și frig. Sistemul
imunitar se prăbușește încet, iar corpul devine vulnerabil în fața virozelor.

Atunci când vremea se răcește brusc, foarte multe persoane se confruntă si

cu amețeli și dureri de cap. Există mulți oameni care, pe o asemenea vreme, acuză
o stare de oboseală acută, o astenie fizică și psihică, o stare de somnolență continuă
și chiar depresie, cu toate că se odihnesc corespunzător noaptea.
Desi este un element invizibil, impactul umiditatii asupra aerului asupra
calitatii vietii este considerabil. Motiv pentru care trebuie sa acordam o importanta
sporita nivelului de umiditate din aerul pe care il respiram. Astfel ca:
- Este cunoscut faptul ca un mediu cu umiditate ridicata este favorabil
virusului gripal, prelungindu-i durata de viata. Mentinerea ei la un nivel optim de
40-60%, ajuta in lupta impotriva acestuia;
- O umiditate de peste 60% contribuie semnificativ la dezvoltarea ciupercilor
de mucegai, ai caror spori sunt daunatori sanatatii provocand aparitia simptomelor
de nas infundat, iritarea ochilor, febra si dificultati in respiratie.
- Aerul uscat este un potential risc pentru sanatate deoarece provoaca bronsite,
sinuzite, astm sau sangerari nazale, intrucat determina epuizarea fluidelor din
organism prin transpiratie;
- Umiditatea scazuta (sub 30%) afecteaza vizibil pielea prin faptul ca
provoaca crapaturi, inflamatii si descuamare.
Presiunea atmosferică normală este este 760 mmHg (coloană de mercur), dar
aceasta poate creşte sau poate scădea, fapt care ne afectează organismul. Atunci
când presiunea atmosferică este scăzută, afectează circulaţia. Tensiunea arterială
creşte, iar creierul nu se mai poate oxigena corespunzător. În acest caz apar
7
simptome precum: dureri de cap, ameţeli sau stare generală proastă. De exemplu,
pacienţii cu astm pot face crize atunci când presiunea atmosferică este scăzută, iar
cardiacii au un risc mai mare de infarct sau accident vascular, deoarece tensiunea
arterială creşte mult. Schimbările vremii îi afectează şi pe cei care suferă de boli
reumatice. Persoanele care au probleme cu articulaţiile, suferă de reumatism sau
au suferit operaţii în urma unor traumatisme sau accidente au dureri musculare sau
articulare atunci când se schimbă vremea. De asemenea, schimbările de vreme îi
afectează şi pe cei care suferă de afecţiuni psihice. Vremea mohorâtă are un efect
negativ asupra pacienţilor cu depresie.
Expunerea oamenilor la electromagnetism, nu este un fenomen nou. Cu toate
acestea, expunerea a crescut in mod constant odata cu cresterea consumului de
energie electrica. Campul electric si campul electromagnetic ce insoteste
consumul de energie electrica, influenteaza corpul uman prin inducerea unor
curenti cu efecte directe asupra proceselor biologice.
Organismul uman si-a dezvoltat mecanisme complexe de adaptare, dar
expunerea la valori mari de radiatii si pentru perioade lungi de timp, poate constitui
un pericol pentru sanatatea noastra.
Preocuparile privind efectele campului electromagnetic asupra sanatatii
oamenilor sunt tot mai intense si este recunoscut faptul ca aceste efectele sunt
direct proportionale cu expunerea, frecventa si amplitudinea sa.
In ciuda numeroaselor studii care arata ca expunerea la campuri
electromagnetice tipice de mediu, nu prezinta risc pentru sanatate, exista totusi
multe controverse si o limitare in cunoasterea influentelor negative pe termen lung.
Multe persoane reclama sensibilitate la acest tip de radiatii electromagnetice,
prezentand simptome dintre cele mai variate: dureri de cap, tulburari de somn,
depresie, etc.
Aeroionizarea - În straturile inferioare ale atmosferei, care vin în contact
direct cu suprafaţa pământului, se găseşte o cantitate de particule, numite aeroioni,
8
purtătoare de sarcini electrice. Factorii care provoacă ionizarea pot fi cosmici şi
tereştri.
Ionii formaţi în atmosferă se deosebesc între ei după semnul sarcinii
electrice (pozitiv sau negativ), după starea de agregare (gazoasă, solidă sau
lichidă), după dimensiuni, mobilitate şi durata de existenţă.
În funcţie de acestea se delimitează:
- aeroioni mici - cu încărcătură electrică pozitivă sau negativă, de dimensiuni mici,
cu mobilitate mare si cu timpul de existenţă redus;
- aeroioni mari (grei) - cu încărcătură electrică de sens pozitiv şi negativ, de
dimensiuni mai mari (zeci de microni), cu mobilitate redusă şi cu durata de
existenţă mai mare (ore).

Numărul de ioni în atmosferă depinde de puritatea aerului. Ionii mici se

găsesc, de regulă, în atmosfera neimpurificată, iar cei mari se întâlnesc în special în
locurile poluate, în zonele industriale, în încăperile închise şi supraaglomerate, în
locurile cu umiditate sporită.
Concentraţiile de aeroioni prezintă variaţii zilnice, sezoniere. Astfel,
aeroionii mici sunt mai mulţi dimineaţa, scad la mijlocul zilei, cresc după amiază,
fiind mai numeroşi noaptea. Devierile de concentraţie a ionilor mari sunt inverse.
Vara numărul aeroionilor mici este mai mare decât iarna.
Acţiunea biologică a aeroionizării- Investigaţiile experimentale au permis
emiterea unor ipoteze referitor la acţiunea aeroionilor asupra organismului, şi
anume că ei:
- contribuie la stabilitatea componenţei plasmei;
- modifică echilibrul hidro-mineral al organismului;
- modifică pH-ul mediului intern şi în consecinţă apar devieri în sistemul
enzimatic;

9
- cauzează tulburări neurohormonale, alterând activitatea metabolică, circulatorie a
organismului etc.
S-a constatat că creşterea ionilor pozitivi conferă mediului un caracter acid,
fapt ce conduce la creşterea energiei celulare, la stimularea metabolismului
serotoninei, la creşterea frecvenţei respiratorii şi a activităţii sistemului nervos
simpatic. Ionii negativi imprimă mediului intern un caracter bazic, exercitând o
acţiune inversă celei a ionilor pozitivi.
În genere, aeroionii mici negativi creează un mediu calmant pentru
organism, în timp ce cei pozitivi - excitant. De aceea, pentru funcţiile fiziologice
optime, este necesară prezenţa ionilor mici atât a celor negativi, cât şi a celor
pozitivi la un nivel corespunzător.
Este aplicat pe larg tratamentul cu aeroioni mici negativi în afecţiunile
aparatului respirator, în hipertensiunea arterială, în tulburări neuropsihice, gastrite,
ulcer duodenal etc. Aeroionizarea poate servi ca indicator în stabilirea gradului de
poluare a aerului atmosferic din încăperile închise si criteriu de zonare a centrelor
populate.

5. Compozitia chimica a aerului si influenta ei asupra organismului

Aerul este un amestec de gaze in care concentratia cea mai mare revine
azotului (78-79%) urmat de oxigen (20-21%), de bioxid de carbon (0.03-0.04%),
de oxon si alte gaze nobile sau rare (argon, cripton, xenon, etc) in concentratie de
numai 0.01%, de pulberi, germeni, vapori de apa.
In procesul respiratiei, aerul sufera modificari importante si anume oxigenul
scade in aerul respirat la 16-17% iar bioxidul de carbon creste la 3-4%. Azotul
ramane neschimbat fiind considerat areactiv. Insa nu ramane fara influenta asupra
organismului indeosebi in conditiile cresterii presiunii sale partiale atunci cand se
coboara sub nivelul marii.
Influenţa variaţiei presiunii parţiale a azotului :
10
- are o reactivitate chimică foarte redusă, nu ia parte activă în actul respiraţiei. La
presiune normală nu exercită acţiune nocivă asupra organismului.
- poate influenţa sănătatea numai ca urmare a creşterii presiunii aerului inspirat.
- inhalare de azot sub presiune poate fi în condiţii particulare de muncă: în cheson,
la scafandri, la sportivi înotători. La coborâre sub apă presiunea creşte pentru
fiecare 9 – 11 m cu1atm. Creşteri importante ale presiunii se pot solda cu tulburări
grave. Azotul inspirat sub presiune ridicată, trecând membrana alveolo– capilară,
se dizolvă în plasmă, apoi în ţesuturile bogat în lipide (ţesut adipos,sistem nervos).
Inspiraţia azotului sub presiune ridicată provoacă 2 sindroame:
1. Sindromul de compresiune sau narcoză hiperbară (beţia adîncurilor),
- apare la coborîrea rapidă sub apă ;
- legat de saturarea în azot a ţesutului nervos.
- evoluează în 2 stadii: de excitaţie şi de inhibiţie.
o I fază – euforie, hiperreflectivitate, nelinişte, agitaţie,
tulburări senzoriale.
o II fază – adinamie, somnolenţă, bradicardie,hiporeflectivitate pînă la somn şi
deces.
Sindromul se instalează cu atît mai repede cu cît se coboară mai adînc, (70–
100m în cîteva sec).
2. Sindromul de decompresiune apare la revenirea la suprafaţă, cu
decomprimarea progresivă. În aceste condiţii azotul din ţesuturi şi organe nu este
eliminat în acelaşi ritm pe cale respiratorie, o parte se acumulează în sînge şi dă
naştere la embolii gazoase cu localizări diverse, cele mai grave fiind ale creierului,
cordului. Consecinţa acestor embolii este infarctul miocardic, pulmonar, diverse
paralizii sau parestezii, artralgii (Sindromul – maladie de Cheson).
Pentru preveniea acestor fenomene:

11
- este necesar ca persoanele expuse la presiuni crescute să cunoască simptomele
acestui sindrom mai ales a acelor premonitorii pierderii cunoştinţei.
- Atît coborîrea cît şi ridicarea la suprafaţă se va face lent, în trepte, cu pauze
intermediare. Persoanele vor fi selecţionate medical.
- Se recomandă creşterea capacităţii de adaptare a organismului la presiuni
crescute metodic şi permanent.
Impactul Oxigenului.
Scaderi ale concentratiei de O2 atmosferic au loc la scaderea presiunii
atmosferice, ceea ce duce la hipoxie cu consecinte la nivelul diferitor organe. La
scaderea concentratiei O2 pina la 18% in organism nu se produc tulburari. La o
scadere pina a 15%, ceea ce avem pina la altitudinea de 3 km, manifestarile sunt
usoare, compensatorii, ca tahicardie, hipertensiune, creste numarului de hematii
la periferia corpului. La altitudini de 3-6 km scade pina la 10% si aici capaciatea
de compensare devine ineficienta. Apar tulburari ca dispnee, excitatie, urmata de
depresie, apare dezechilibrul acido-bazic. La aceste inaltimi apare asa-numitul
“raul de munte” sau boala de altitudine, manifestata prin oboseala, tahipnee si
dispnee, cefalee, vertij, somnolenta, cianoza, hemoptizii. La inaltimi de 6-8 km
concentratia O2 scade pina la 10-8%. Apare o hipoxie pronuntata. Aceasta
inaltime este numita zona critica. Aici se afecteaza centrul respirator, faze
succesive de oprire si functionare , bradicardie si scade TA. In final se produce
colaps respirator si cardiovascular. La concentratii mai mici de 8%, la altitudini
de 8 km si mai sus viata lipseste.
Impactul bioxidului de carbon.
Impactul negativ apare la cresterea presunii partiale a CO2, care creste pe
seama cresterii concentratiei. La cresterea pina la 1-2% se observa o polipnee. Aici
CO2 este excitant al centrului respirator. Aceasta actiune este utilizata in practica
medicala si anume in anesteziologie. La cresterea concentratiei CO2 pina la 2-3%
se observa cresterea amplitudinii si ritmului respirator, apare dispnee. La
12
concentratia de 4% dispneea devine accentuata. Apare senzatia de constrictie
toracica. La concentratia de 5% apar si manifestari digestive – greturi,
vomismente. La 6-7% la simptomele enumerate se mai adauga vertije, cefalee. La
cresterea pina la 10% apare o stare depresiva, pierderea cunostintei. Se produce
stopul respirator cardiac. La 15% are loc pierderea cunostintei, exitus. La 20%
sfirsitul letal se instaleaza in citeva minute.

6.Climatul, vremea in aspect igienic. Aclimatizarea

Clima – reprezinta totalitatea factorilor fizici atmosferici si telurici cum ar fi
relieful, vegetatia, suprafete de apa, caracteristici pentru o anumita regiune.
Factorii dominanti in formarea climei sunt factorii fizici care variaza permanent si
dau nastere fenomenelor meteorologice din troposfera.
Caractersticile generale ale climei sunt:
1. stabilitate in timp
2. modificarile sunt posibile numai in perioade lungi de timp (zeci, sute de ani)
Dupa situarea geografica suprafata pamintului se imparte in 5 zone
climaterice de baza:
- 2 polare
- 2 temperate
- 1 tropicala
In cadrul acestor 5 zone climaterice din punct de vedere bio-climatologic
deosebim 3 tipuri de climat:
1. excitant sau specific (alpin, de stepa)
2. indiferent sau nespecific (de ses, de coline)
3. intermediar (subalpin, marin) – cu elemente excitante si neexcitante
Vremea – totalitatea factorilor fizici atmosferici in momentul dat. Ea se
caracterizeaza printr-o mare instabilitate, schimbindu-se uneori de citeva ori pe zi.

13
 Aclimatizare – procesul de adaptare functionala si organica a oranismului la
trecerea dintr-un climat in altul sau la expunerea in procesul muncii la factori fizici
diferiti de cei initiali. Este un proces social-biologic de adapatare activa a
arganismului la conditii climatice noi.
Realizarea aclimatizarii depinde de:
 conditiile de munca
 conditiile de trai
 alimentatie
 rezistenta organismului
Procesul de aclimatizare se realizeaza prin 3 faze:
1.faza initiala (de orientare la factor nou):
2.faza de restructurare a stereotipului dinamic:
3.faza stabila – se stabilizeaza procesele metabolice si capacitatea de munca.

7. Microclimatul
– complexul de factori fizici care influenteaza schimbul de caldura dintre organism
si mediu. Este determinat de temperatura aerului, umiditatea, viteza de miscare si
radiatiile calorice ale lui de pe suprafetele inconjuratoare. Microclimatul este
microambianta mediului dat.
Microclimatul incaperilor influenteaza in mod direct termoliza si indirect
termogeneza. Organismul uman pierde caldura prin 4 mecanisme:
 conductibilitatea – 5%
 convectia – 15-20%. Cu cit temperatura aerului este mai mica iar
umiditatea si viteza de miscare mai mare, termoliza prin convectie este mai mare.
 radiatie sau termodeperditie – 40-50%, catre obiectele si suprafetele
din jur. Termoradiatia este direct dependenta de temperatura obiectelor si
suprafetelor inconjuratoare. Ea poate fi:

14
-negativa – in cazul cind suprafetele obiectelor din jur au o temperatura mai joasa
decit temp corpului;
-pozitiva - invers
 evaporarea – 25-30%, de pe suprafata pielii si a mucoaselor, are loc in
mod insensibil. Astfel in mediu se evaporeaza in 24 ore cca 500 ml de apa. La
evaporarea a 1 ml de apa organismul cedeaza 0,6 kcal. La temperaturi mai mari de
27 grade apare sudoratia vizibila. Cu cit umiditaea aerului este mai mica, iar viteza
miscarii mai mare, evaporarea creste.
Tipurile de microclimat:
1.microclimat cald
- radiatie pozitiva ;
- temperatura si umiditatea aerului crescute;
- viteza de miscare scazuta;
Din partea organismului: vasodilatare, hipertermie, transpiratie puternica.
2.microclimat rece
- radiatie negative;
- temp aerului scazuta;
- umiditatea si viteza de miscare a aerului crescute;
Din partea organismului: vasoconstrictie,frison muscular, hipotermie
3.microclimat optim – acel microclimat, la care mecanismul de termoreglare e
solicitat minim, confortul termic se asigura prin reactii fiziologice, fara
suprasolicitari functionale.
Factorii de microclimat actioneaza organismul complex, sumar. Acest fapt e
confirmat de senzatie termica identica a organismului la diferite combinari ale
temperaturii, umiditatii si vitezei de miscare a aerului. Senzatia termica a
organismului variaza si in dependenta de alimentatie, imbracaminte, activitate. Pot
fi create anumite combinari ale factorilor fizici cind actiunea nefavorabila a unuia
din factori este neutralizata de actiunea favorabila a altora. Stabilirea unor
15
combinari optime pentru factorii fizici este o conditie necesara pentru prevenirea
actiunii nefavorabile a microclimatului, de producere asupra organismului si pentru
elaborarea recomandarilor de calire, de climatoterapie.
Metodele de apreciere a actiunii complexe a factorilor de microclimat
asupra organismului:
1. metode fizice – mai frecvent e folosita catatermometria, cu ajutorul careia se
determina caldura pierduta de dispozitiv (catatermometru) in diferite conditii de
microclimat sau capacitatea de racire a aerului.
Aceasta metoda are dezavantaje, deoarece aici organismul uman este luat
identic cu un dispozitiv fizic, lipsit de posibilitati de reglare si acomodare.
2. metode fiziologice – ne adresam direct organismului , cercetandu-i diferite
reactii la ambianta termica data.
Mai frecvent sunt folosite:
 Temperatura cutanata – se determina pe frunte, stern, degetul mare al
piciorului. La un discomfort termic creste diferenta dintre temperatura
sectoarelor periferice si centrale.
 Frecventa pulsului – s-a stabilit ca la cresterea temperaturii corpului
cu un grad frecventa pulsului se mareste cu 30 batai/minut.
3. metode psihologice:
- de interogare despre senzatia subiectiva ;
- se determina temperatura efectiva – senzatia termica a organismului pusa la
diferite conditii de microclimat. Pentru adult sanatos adecvat imbracat cu activitate
usoara zona de confort termic pentru temperatura efectiva este 17-21 grade
conventionale, iar la valoarea temperaturii efective 19 avem linia de confort. Aici
majoritatea au senzatii de confort termic.
-Temperatura rezultanta – se determina pentru aprecierea microclimatului in
conditii de producere. Temperatura efectiva poate fi determinata dupa tabele

16
speciale sau dupa nomograma, care reprezinta graficul interdependentei dintre
temperatura aerului, umiditatea lui si viteza de miscare a aerului.

Bibliografie
1. Manescu , Sergiu, Cocora, Despina, Cordeanu, Aurelia – IGIENA, Ed.
Universul, Bucuresti
2. https://salinadinoras.ro/noutati/umiditatea-aerului-si-influenta-sa-asupra-
sanatatii/
3. https://sanatatea.com/pub/mediu/2038-aeroionizarea.html
4. https://www.medcenter.ro/articole-medicale/cum-ne-afecteaza-schimbarile-
bruste-de-temperatura
5. http://www.who.int/peh-emf/about/WhatisEMF/en/

17