Perspectiva sociologică

Școala franco-belgiană a mediului social.

Școala cartografică (geografică)

Lambert Quetelet (1796-1874), de origine belgiană, alături de Andre Michel Guerry (1802-1866)
care au realizat o analiză dpdv statistic al criminalității. L-a ajutat formația sa de matematician, fiindcă a
studiat domeniul statisticilor, el a sesizat că infracțiunile contra persoanei predomină a fi săvârșite în
timpul sezonului cald, în timp ce acelea contra proprietății vor fi săvârșite în timpul sezonului rece, în
zonele nordice. Astfel, a emis Legea termică a criminalității. Printre criteriile pe care le-a folosit în
metodele specifice aplicate, a folosit:

Vârsta (importantă), tinerii săvârșind mai multe infracțiuni decât cei în vâtrstă, iar infracțiunile
săvârșite cu violență asupra persoanei sunt preponderent comise la începutul vârstei tinere, odată cu
înaintarea în vârstă, infractorii se sepcializează în infracțiuni contra proprietății.

Sexul (infracțiunile sunt preponderent săvârșite mai mult decât de către bărbați)

Anotimpul (vara sunt comise mai multe infracțiuni decât iarna)

Climatul (influențează săvârșirea infracțiunilor)

Profesia (persoanele cu un anumit grad de pregătire profesională sunt specializate în infracțiuni

care necesită un grad ridicat de pregătire)

Sărăcia (ei au concluzionat faptul că nu starea, în sine, de sărăcie, detrrmină săvârșirea de

infracțiuni, ci trecerea de la un statut de confort la unul de mizerie.

Alcoolismul (Quetelet a concluzionat că, pentru perioada analizagtă de acesta, din aprox. 1100
de omucideri, 440 erau sub influența alcoolului. Raportat la o statistică a zilelor noastre, criteriile nu pot
fi ignorate, ci analizate și în raport de alte elemente.

Școala sociologică. Teoria lui Durkheim

(1858-1917), el a susținut că inegalitatea ce face parte din structura societății este o

condiție naturală și umană ce nu poate fi evitată. El spunea că între inegalitate și maladii sociale (crima),
nu se poate face o asociere în afara situației de excepție când s-ar realiza o cădere a normelor și a
regulilor de normă socială. Aceste căderi, el i-a găsit o denumire, anomie. Această anomie a fost folosită
de o grupare de sociologi din Chicago și pe baza ei au concluzionat faptul că delincvența juvenilă a luat la
acele vremuri o mare amploare, ca urmare a schimbărilor rapide, în special, în zonele urbane. În opinia
sa, criminalitatea este un fenomen social normal, apărut în toate societățile, ea nefiind influențată de
cauze speciale, ci de structura socio-culturală căreia îi aparține. El spune că această crimă constituie un
factor de sănătate publică, ea fiind cea care face diferența dintre bine și rău și atrage atenția asupra
stării sociale precare a unei națiuni.
 Anomia (greek) = fără norme/lege și desmnează o stare obiectivă a mediului social, caracterizată
printr-o dereglare a normelor sociale, cauzată de schimbări bruște: război, criză economică, revoluții.
Durkheim folosește conceptul de crimă ca normalitate în lucvrarea Regulile metodelor sociologice,
urmând ca, după publicații ulterioare să apată suicidul, unde emite o terioe interesantă potrivit căreia
fenomenu de suicid este ca un caz de moarte ce rezultă direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau
negativ comis de către înseși victimă, care știe că trebuie să își producă acest rezultat. Prin aceasta,
Durkheim face un pas important și neagă predispoziția psihologică la sinucidere. El a demonstrat că rata
suicidului tinde să crească în perioadele de declin economic, dar și de creștere economică, în funcție de
cum individul percepe propriile nevoi.

Școala mediului social. Școala Lyoneză

Alexandre Laccassagne (1843-1924)

Îi aparțin frazele: Societățile nu au decât criminalii pe care îi mertiă

Mediul social este mediul de cultură al criminalității, microbul fiind infractorrul, un element care
nu prezintă importanță decât în ziua în care găsește mediul care îl face să se dezvolte.

În opinia lui, factorul social are un rol prepondernt în formarea criminalului, dar nu

Școala interpsihologică

După cum Pinatel considera , Gabriel Tarde (1843-1904) face din sociologie o interpsihologie.
Astfel, socialul este guvernat de relațiile psihologice dintre indivizi, bazate pe legea imitației. Tarde este
unul dintre primii criminologi care a prezentat o teorie a crimei ca pe un comportmanet normal, învățat,
a respins teoria lui Lombrosso care susținea că infracțiunea ar fi fost cauzată de anormalități biologice și
a argumentat că cei care au comis crime sunt oameni normali care, prin accidentul nașterii au fost aduși
într-o atmosferă în care au învățat că această crimă este un mod normal de viață. El susține că oamenii
se imită mai mult cu cât sunt mai apropiați, că imitatția merge de sus în jos, că este imitat superiorul de
inferior și că marea tendină de imitare se răspândește de la clasele superioare la cele inferioare.

Tarde condieră că infractorul este un parazit social. Teoria sa a fost numită Teoria imitației,
sintetizată în trei idei:

1. Oamenii se imită unul pe altul în funcție de cât de strâns este contactul dintre ei,
2. Imitația se schimă rapid în orașe, fiind considerată o modă, iar, în localitățile rurale este mai rar
întâlnită, Tarde considerând (...). Mai mult, coroborând aceste 2 caracteristici, modă versus
obicei, el a susțint că această crimă începe ca o modă și devine obicei, ca orice alt fenomen
social. O a doua idee este faptul că inferiorul imită superiorul, iar pentru aceasta, Tarde a adus
ca argumente vagabondajul, alcoolismul și omuciderile, demonstrând faptul că ele au fost
comise întâi de conducători, apoi de clasele inferioare sociale. Imitația devine modă când una
 nouă o înlocuiește pe cea veche. Teoria lui Tarde are un rol însemnat, deeoarece a fost prima
care a încercat să descrie comportamentul criminal ca fiind învățat, iar nu în termenii defectelor
psihice sau biologice.

Teoria sociologică multifactorială

Enrico Ferri, profesor universitar și avocat celebru, redactor de ziar, autor de cursuri și cercetări
științifice și considerat fondatorul criminologiei sociologice. Deși discipol al lui Lombrosso, Ferri caută
mai mult cauzele exogene ale fenomenului criminal, iar cercetările sale pornesc de la întrebarea De ce în
aceleași condiții exogene, anumiți indivizi săvârșesc infracțiuni? Tot el răspunde și spune că delictul este
un fenomen complex cu determinare multiplă fizică și sociologică în modalități diferite, în funcție de
caracteristicile personale și ale locului și timoului comiterii faptei.

Enrico Ferri face din sociologia criminală o metodă experimentală de studiu al infracțiunilor. El
susține:

1. Infractorul, prin anomaliile lui morfologice și psihice, ereditare sau dobândite ori
împrumutate, constituie o varietate a genului uman
2. Pedepsele înscrise în coduri nu infleunțează cu nimic mentalitatea infractorului, crimele se
nasc, se înmulțesc, se reduc și probabil dispar grație altor cauze decât ale cele de represiune
sau constrângere.
3. Liberul arbitru este o iluzie.

Ferri împarte criminalii în 5 categorii:

1. Alienați:
2. Înnăscuți: cei c are nu pot face nicio diferenț între o crimă și o muncă cinstită, iar pedeapsa
pentru ei nu este decât risscul pe care oricine poate să îl aibă în exercițiul profesiei sale.
3. Din obișbuință: precocitatea și recidiva, având în penitenciar ocazia de a primi o educație
specială pentru crimă.
4. De acțiune: cei care comit actul sub imperiul pasiunii, dotați de o susceptibilitate psihică
specială ca cea produsă de amor, care îi transformă ușor în asasini. Despre ei spunea Ferri că
au conștiința clară despre ce au săvârșit, îl regretă, îl mărturisesc și numai recidivează.
5. De ocazie: sub influența cauzelor exterioare și impoeriozitatea neprevăzutului pierd
stăpâniea de sine, lăsându-se pradă tendințelor criminale.

Concluzia este faptul că Enrico Ferri părăsește domeniul strict al tipului morfologic, anatomic,
degenerativ, realizând omul primitiv, sălbatic, pe care îl personifică în criminalul de azi.
 Teorii sociologice moderne. Teoria modelului consensual

O regăsim dominând domeniul sociologic până în jurul anului 1960, acesta considerându-l pe
infractpor un neadaptat, fiind necesare diferite modele de resocializare ale acestuia. În cadrul acestora
găsim Școala ecologică de la Chicago. Adepții ei arătând că orice element, indiferent de natura sa
(animal vegetal, biologic, psihologic), atunci când intră în relații cu alte elemente, este susceptibil de a fi
implicat într-o relație cauzală. A avut 2 reprezentanți, Schaw și McKay, cei doi, bazându-și studiile pe
înrregistrări oficiale ale organelor de cercetare, aceștia considerând a fi insuficiente de realitățile dincolo
de ceea ce aceștia puteau să rețină. Ei au încercat să facă niște corelații delincvența și perturbările
sociale în zonele de detereiorare morală, caracterizate prin sărăcie, șomaj, condiii de muncă
nefavorabile, învățământ dezorganizat, asftfel, reprezentanții acestor școli formează conceptul de zonă
criminogenă specifică.