SPECIALIZARE: DREPT

DISCIPLINA: RETORICĂ JURIDCĂ

ACTIVITATE DIDACTICĂ: ÎNTÂLNIREA NR. 6
17.12.2022

FIŞĂ DE APLICAŢII NR. 3

Tema: ELABORAREA ŞI ORGANIZAREA DISCURSULUI RETORIC

Student: Dinescu Maria Cristina

1. Stările de spirit ale publicului şi instrumentarul logicii ca surse ale discursului retoric.
Stările de spirit ale publicului reprezintă o altă sursă (un alt subiect tematic) pentru
întocmirea argumentărilor unui discurs retoric. Ele alcătuiesc condiția de alegere şi adecvare
a argumentelor respective. Întotdeauna utilizatorul unui discurs se va întreba cine este
destinatarul, care este specificul personalității acestuia, cum şi prin ce argumente poate fi el
convins.
O regulă elementară de pregătire retorică, dar şi foarte veche, este: „fiecăruia pe limba
lui”. Cunoaşterea „pulsului” intelectual şi afectiv al publicului permite „tratarea” lui cu
argumente care pot să-i accelereze sau să-i diminueze convingerea şi asumarea.1

2. Naraţiunea/descrierea ca element component al discursului retoric. Tipuri de descriere.

Este expunerea unei fapte săvârşite sau înfăţişată ca săvârşită, care urmăreşte să
convingă. Rostul ei nu este doar să informeze, ci să informeze în aşa fel încât publicul (instanţa,
un auditoriu, cititorul) să adere la teza concluzie a utilizatorului.
D. Gusti: „Naraţiunea oratorică însă se face cât se poate sub culorile cele mai frumoase
şi mai plăcute, aşa ca să împătimească şi să aprindă pe auditorii sau cititorii săi. Nararea faptelor
din subiect, pe lângă frumuseţea lor, va trebui să cuprindă şi tărie; şi aceasta se face prin
legământul părţilor cu totul faptei” (Retorica, Bucureşti, 1984, p. 130).

1
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI, FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE, Retorica JURIDICĂ,
Manual pentru forma de învăţământ I.F.R,Galaţ CAPITOLUL IV ELABORAREA ŞI ORGANIZAREA DISCURSULUI RETORIC
În mod obişnuit, naraţiunea s-ar defini ca relatarea unor evenimente în succesiunea lor, iar
descrierea ca o relatare a dispunerii spaţiale, a configuraţiilor concomitente.
Se vorbeşte, de altfel, de patru feluri de descriere:
1) conceptuală – care priveşte obiectul din perspectiva universalităţii, a totalităţii şi a
întregimii fiinţei (specifică filosofiei şi teologiei). Descrierea conceptuală poate fi:
- închisă (dogmatică) – care este guvernată de principiul non-parafrazei, neîngăduind o „re-
spunere” a ideilor ei, o hermeneutică reconstitutivă.
Ion Damaschin: „Trebuie să se ştie că Dumnezeu ştie totul dinainte, dar nu le
predestinează pe toate …”. „Trebuie să se ştie că virtutea a fost dată în natură de Dumnezeu şi el
este principiul şi cauza a tot binele” (Dogmatica, p. 32)
- deschisă (retorică) – care este guvernată de principiul comunicării, implicând alegerea şi
evaluarea intenţionată. Retorica este invocată (chemată) de filosof, de exemplu, la elaborarea
discursului său, dar nu orice discurs filosofic este şi retoric. (!)
2) categorială – care priveşte obiectul din perspectiva regularităţilor legice axată pe
obiect (specifică teoriilor şi ipotezelor ştiinţifice). Şi ea poate fi:
- închisă (dogmatică) – care este guvernată de exigenţele logicii formale demonstrative care nu
îngăduie să mai demonstrăm, ci doar să repetăm demonstraţia; altă demonstraţie înseamnă alt
„discurs”;
- deschisă (retorică) – care angajează subiectul descriptor într-o atitudine cognitivă care îl
determină să-şi asume descrierea, întrucât este legat de obiect fie prin metoda sa, fie prin
proiectele sale (este situaţia ştiinţelor socio-umane, a expunerilor eseistice sau a celor
popularizatoare).
3) performantă – care urmăreşte să modeleze cognafectiv publicul din perspectiva
particularităţii şi individualităţii obiectului (este specifică dreptului, politicii, reclamei,
publicităţii etc.).
Ea nu poate fi decât deschisă. Nu este obligată să respecte neapărat principiul
comunicării, dar, încălcându-l, îl recunoaşte (cum este cazul seducţiei).
În descrierea performantă retorică există întotdeauna un unghi de vedere cognafectiv al
subiectului asupra obiectului, o evaluare intenţională, o referinţă intenţionată, o formă
intenţionată, cât şi o verificare prefigurată.
 4) orfică – este aceea pentru care obiectul există, aşa sau altfel, prin medierea subiectului
descriptor, care există „aşa sau altfel” (este specifică artei şi literaturii). Descrierea orfică este
retorică atunci când (şi acolo unde) plăcerea estetică este subordonată persuasiunii. 2

3. Care sunt condiţiile de performanţă ale naraţiunii/descrierii?

În discursul retoric, condiţiile de performanţă ale unei naraţiuni/descrieri sunt:

a) să delimiteze obiectul său în spaţiu-timp (în atac, absenţa delimitării la adversar
constituie o sursă de obiecţie);
b) să exprime un punct de vedere (în atac, absenţa opţiunii, a indeciziei adversarului
reprezintă sursă de contestare. De exemplu: „Cerem amânarea procesului, deoarece nu ne-am
format o imagine limpede asupra cauzei”;
c) să fie coerentă sub aspect logic, adică să se bizuie pe relaţii formale obiective şi
verificabile între idei;
d) să fie oportună şi pertinentă, în raport de public şi de temă.
e) fiecare componentă a ei să fie argumentabilă
Într-adevăr, naraţiunea/descrierea discursului retoric nu este un ansamblu de
propoziţii strict indicative, ci o construcţie orientată intenţionat spre scopul pentru care a
optat utilizatorul şi care urmează a fi impus şi publicului.3

2
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI, FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE, Retorica JURIDICĂ,
Manual pentru forma de învăţământ I.F.R,Galaţ CAPITOLUL IV ELABORAREA ŞI ORGANIZAREA DISCURSULUI RETORIC
3
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI, FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE, Retorica JURIDICĂ,
Manual pentru forma de învăţământ I.F.R,Galaţ CAPITOLUL IV ELABORAREA ŞI ORGANIZAREA DISCURSULUI RETORIC