TAIEREA IN USCAT A VITEI-DE-VIE

Fiind un adevărat gardian al teritoriului și peisajului viticol, caracterizat printr-o

frumusețe incomparabilă, viticultorul a reușit în decursul anilor, și o dată cu trecerea
acestora, să lase din tată în fiu tainele cultivării viței-de-vie și arta de a face un vin
bun.

Deși trăim în secolul vitezei, într-o lume modernă (…), până în acest moment,
nici o mașină nu a reușit să substituie activitatea omului în acest sector, în special în
anumite lucrări fundamentale și în câteva practici agrotehnice, cum ar fi tăierea în
uscat a viței-de-vie, unde foarfeca și fierăstrăul sunt încă principalele unelte în mâinile
viticultorului. Practic, de milenii,  viticultorul a aplicat și a executat dorința viței-de-
vie: “fă-mă săracă, că te voi face bogat”, (Mario Fregoni, 2006).

Tăierea viței-de-vie este o lucrare destul de complicată și pretențioși, fiind

practic principala lucrare prin care se pun bazele producției anuale de struguri și a
calității acesteia, de aceea trebuie să fie executată de oameni bine instruiți, cu multe
cunoștințe teoretice și aptitudini practice, în vederea efectuării ei corecte.

Cel care execută această operație, trebuie să cunoască scopul lucrării (de ce se

taie vița-de-vie), momentul optim de execuție, care sunt caracteristicile ei de
rodire și creștere (principiile teoretice care stau la baza tăierilor), și nu în ultimul
rând, cum reacționează planta în urma tăierilor efectuate.

Prin urmare, în cele ce urmează vom sublinia, într-o manieră

succintă, necesitatea efectuării tăierilor, particularitățile sistemelor de tăiere și
a tipurilor de tăiere  – pentru o mai bună înțelegere, atât a principiilor tehnice și a
momentului execuției, cât și în ceea ce privește stabilirea încărcăturii optime de ochi
care trebuie lăsată pe butuc în urma tăierilor, ținând cont de particularitățile
agrobiologice ale soiurilor și de condițiile climatice înregistrate în anul anterior execuției
acestora.
 Prin efectuarea tăierilor în uscat la vița-de-vie, sunt urmărite practic mai multe
obiective dintre care, amintim:

 realizarea tipului de tăiere dorit și menținerea acestuia pe întreaga

perioadă de exploatare a plantației;

 păstrarea potențialului de producție al butucului și eliminarea

posibilităților de apariție a alternanței de rodire;

 se urmărește să se păstreze atât  lemnul (elementele de rod)

necesar realizării producției de struguri în anul în curs, cât și a elementelor de
înlocuire pentru recolta anului următor, asigurându-se astfel,  longevitatea
butucilor;

 se urmărește să se asigure o corelație pozitivă între procesele de

creștere cu cele de fructificare;

 și un în ultimul rând se urmărește obținerea unei producții

îmbunătățite din punct de vedere calitativ, cantitativ, precum și constanței în
timp a acesteia.

În viticultură, felul, mărimea și numărul elementelor de rod care se lasă pe butuc

în urma tăierilor, definesc sistemul de tăiere, iar   înălțimea la care sunt amplasate
elementele de producție față de nivelul solului și orientarea lor în spațiu definesc forma
de conducere.

În prezent, în viticultura din țara noastră se practică 3 sisteme de tăiere: scurt,

lung și mixt, și 3 forme de conducere: joasă, semiînaltă și înaltă, cu specificarea
că fiecare dintre cele 3 sisteme de tăiere poate fi practicat pe diferite forme de
conducere, rezultând astfel, un număr relativ mare de tipuri de tăiere.

 Particularitățile sistemului de tăiere scurt: se lasă pe butuc exclusiv

elemente scurte – numite cepi de rod cu lungimi de 2-3 ochi. Aceștia sunt
obținuți din scurtarea coardelor anuale de rod  și au rolul de a asigura lemnul
de rod pentru anul următor. Se utilizează cu precădere la soiurile care au ochi
fertili la baza coardelor (Fetească regală, Aligoté, Chardonnay, Riesling italian,
Pinot noir etc.)

 Particularitățile sistemului de tăiere lung:  se lasă pe butuc elemente

lungi de rod din scurtarea coardelor de rod la lungimi variabile (8-14 ochi),
însă se observă o degarnisire ceva mai rapidă a butucului și necesită un volum
mai mare de forță de muncă.
  Particularitățile sistemului de tăiere mixt: la acest sistem unitatea de
producție întâlnită este veriga de rod, alcătuită dintr-o coardă lungă de 8-14
ochi sau o cordiţă de 5-7 ochi și un cep de înlocuire de 1-2 ochi. Practic,
coarda de rod (sau cordiţa) asigură producția pentru anul în curs, iar cepul de
înlocuire asigură suportul formării coardelor roditoare pentru anul următor. Se
practic cel mai des, putându-se utiliza în toate arealele viticole din țara
noastră și la toate soiurile de viță-de-vie.

Asocierea unui sistem de tăiere, cu o anume formă de conducere a butucului

poartă numele de tip de tăiere, în practică întâlnindu-se cel mai des următoarele tipuri:

 Tăierea tip Teremia, vizează prezența cepilor de rod (un număr de

6-8) pe formă de conducere joasă, însă cu timpul, se observă o îngroșare
exagerată a scaunului butucului;

 Guyot multiplu, vizează păstrarea pe butucul condus în formă

joasă a verigilor de rod, care pot fi în număr de 2 (Guyot dublu) sau 3-4
(Guyot multiplu);

 Guyot pe semi tulpină – se caracterizează printr-o tulpină de 60-

80 cm înălțime, cu  3-4 verigi de rod (cep+coardă);

 Cordonul Cazenave se caracterizează printr-o tulpină înaltă de 60-

80 cm înălțime, cu  elementele de producție (cep + cordiţele de rod 4-6 ochi
lungime), amplasate la distanțe de 20-25 cm una de alta;

 Cordonul speronat,  se caracterizează printr-o tulpină de 60-80 cm

înălțime, cu cepi de rod amplasați pe cordoane uni- sau bilaterale;

 Guyot cu brațe înlocuite periodic – se caracterizează prin două

brațe de 60-70 cm lungime, fiecare cu câte două verigi de rod în vârful lor și
câte doi cepi de siguranță la baza celor două brațe. De cele mai multe ori,
coardele pornite din cepii de la baza butucului sunt protejate peste iarnă, prin
acoperire cu pământ;
  Guyot pe tulpină – se caracterizează printr-o tulpina de 1,00-1,20
m înălțime, cu  3-4 verigi de rod (cep+coardă);

 Cordonul Lenz Moser, uni- sau bilateral, se caracterizează printr-o

tulpină de 1,00-1,20 m înălțime cu 3-4 verigi de rod (cep + cordiţă, ca și
cordonul Cazenave.)

În ceea ce privește momentul execuției tăierilor în uscat, perioada de repaus

fiziologic al viței-de-vie, de la căderea frunzelor și până la reluarea vegetației în
primăvară, este considerat momentul optim. Cu toate acestea, cele mai bune rezultate
au fost obținute în cazul tăierilor de rodire executate primăvara, deoarece tăierile de
toamnă se aplică numai în cazul plantațiilor protejate peste iarnă, fiind considerată o
tăiere provizorie, iar în cazul tăierilor de iarnă, se ușurează volumul tăierilor din
primăvară.   

Practic, viticultorul, înainte de a începe tăierea, trebuie obligatoriu să analizeze

starea generală a butucului, apreciindu-i-se vigoarea de creștere și potențialul
productiv, după modul cum a reacționat acesta față de încărcătura de ochi lăsată anul
precedent. Din acest punct de vedere pot fi întâlnite câteva situații, cu următoarele
particularități, astfel:

♦ atunci când pe butuc se găsesc coarde anuale de dimensiuni normale, (1,50-

2,00 m lungime, 8-12 mm grosime, bine maturate – considerate normale pentru vița-
de-vie) înseamnă că, încărcătura de ochi lăsată în anul anterior a fost cea optimă,
adecvată soiului și condițiilor climatice, urmând să se lase la tăiere aceeași încărcătură
de ochi;

♦ dacă pe butuc se găsesc creșteri anuale foarte viguroase, supradimensionate,

foarte lungi, ( 2,0-2, 5 m, cu diametrul peste 12 mm), înseamnă că, în anul anterior,
s-a lăsat o încărcătură de ochi prea mică, comparativ cu vigoarea de creștere a soiului,
situație în care se va mări încărcătura de ochi crescând numărul de verigi de rod sau
numărul de ochi pe coardă;

♦ dacă pe butuc se găsesc coarde anuale cu creșteri reduse (sub 1 m lungime),

înseamnă că încărcătura de ochi a fost prea mare, și față de anul anterior se vor păstra
pe butuc un număr mai mic de coarde și mult mai scurte.

Stabilirea încărcăturii de ochi lăsate la tăiere

Totalitatea ochilor lăsată la tăiere pe elementele de rod, socotită la hectar, m²

sau butuc reprezintă încărcătura de ochi. Aceasta depinde foarte mult de vigoarea și
potențialul productiv al soiului, de fertilitatea solului și nu în ultimul rând de producția
scontată.

Calculul corect al unei încărcături raționale, determină păstrarea echilibrului între

procesele de creștere și fructificare, realizându-se în acest fel, echilibrul vegeto-
productiv al plantei, care se reflectă în producții constante și de calitate anual. La
realizarea acestui calcul se ține cont de recolta de struguri ce se prevede a se obține la
hectar și de producția ce se realizează la un lăstar, pe de o parte, iar pe de altă parte
se ține cont de soi, condiții ecologice, agrotehnica aplicată. Concret, soiurilor
viguroase, caracterizate printr-un potențial productiv ridicat li se aplică încărcături
superioare de ochi, până la 20-24 ochi/m², comparativ cu cele de vigoare mai mică și
cu potențial productiv mai mic – 13-17 ochi/m², (situație valabilă atât pentru soiurile
de struguri pentru masă cât și pentru soiurile de struguri pentru vin), iar în ceea ce
privește influența fondului pedologic, cu cât solul este mai fertil cu atât încărcătura de
ochi lăsată pe butuc va fi mai mare, iar în condiții de secetă pedologică accentuată,
încărcătura de ochi va fi diminuată, comparativ cu situațiile în care aprovizionarea cu
apă este normală.

Testarea viabilității ochilor de iarnă

Deși pentru vița-de-vie temperaturile distructive se situează în limitele -200C…-

22 0C,  pragul acestora, alternanța și nu în ultimul rând durata lor, produce pagube
mari asupra viței-de-vie, în general, și asupra soiurilor de struguri pentru masă în
special. Efectul acestora asupra modificărilor intramugurale este diferit pentru că și
țesuturile care alcătuiesc ochiul de iarnă sunt caracterizate de un grad mare de
heterogenitate. Se impune astfel, corectarea încărcăturii, efectuându-se obligatoriu
testarea viabilității ochilor de iarnă.

Pierderile de ochi se exprimă în procente și pentru ca aceste pierderi să nu

afecteze cantitatea producției, în fiecare an, este absolut obligatoriu ca înainte de
tăieri, să se controleze starea de viabilitate (sănătate) a ochilor, luându-se în
continuare măsurile care se impun.

Cea mai practicată metodă datorită ușurinței de execuție și care este la

îndemâna tuturor, este metoda secționării longitudinale a ochiului de iarnă, cu
examinarea complexului mugural, sub lupă, determinând în acest fel viabilitatea
complexului mugural, după ce în prealabil coardele au fost ținute 2-3 zile cu baza în
apă pentru a stimula rehidratarea țesuturilor. Numărul de coarde necesar testării este
cuprins între 20-30 de coarde roditoare la hectar, cu lungimi cuprinse între 12-20 ochi.
 Urmează evaluarea (testarea) viabilității ochilor, începând de la baza coardei
către vârf, iar aprecierea stării de viabilitate se face pe baza culorii țesuturilor,
întâlnindu-se cazurile: dacă mugurii ce alcătuiesc ochiul de iarnă prezintă țesuturi
viabile, colorate în verde – ochiul se consideră viabil; dacă  țesuturile mugurului
principal au coloarea neagră-cenușie, iar mugurii laterali sunt viabili, ochiul se
consideră neviabil, pierit; dacă toți mugurii sunt distruși, ochiul este neviabil, pierit.

Prin însumarea ochilor analizați, viabili și pieriți, se obțin datele necesare

calculării procentului de ochi pieriți. Totodată se ține cont și de zona pe coardă, unde
se grupează pierderile de ochi (la baza, mijlocul sau la vârful coardelor), furnizând
astfel informații despre lungimea elementelor de rod lăsate la tăiere. Astfel, la pierderi
de 15-20%, tăierile se fac normal, iar daca pierderile sunt mai mari de 20% se impune
modificarea încărcăturii prin compensarea ochilor pieriți.

În general, în practica viticolă, încărcătura compensată de ochi care revine

fiecărui butuc se repartizează pe mai multe elemente de producție (coarde, cordiţe,
cepi de rod) și se menține în mod obligatoriu lungimea specifică fiecărui element de
rod: 2-3 ochi – cepii de rod; 4-6 ochi – cordiţe; 8-10 ochi – coarda de rod.

Sunt întâlnite și situații în care este nevoie să se reducă încărcătura de ochi

(aproximativ 20%), așa cum este cazul plantațiilor afectate puternic de secetă sau au
fost bătute de grindină (în anul anterior).

SL. dr. Marinela Stroe

Material realizat in colaborare cu USAMV București – Facultatea de Horticultura