AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII CENTRALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

https://www.google.com/search?
q=AUTONOMII+LOCALE&oq=AUTONOMII+LOCALE&aqs=chrome..69i57.7124j0j7&sourceid=chrome&ie=
UTF-8#fpstate=ive&vld=cid:7e4203bc,vid:dzjQCsdGSfI

Forma de organizare a românilor la începutul Evului Mediu era obștea sătească. Obștea
sătească se bazează pe:
 proprietatea comună asupra pământului,
 conducere comună și
 organizarea colectivă a muncii.
Formarea obștilor sătești, a dus și la apariția diferențelor sociale: o categorie privilegiată
boierimea sau nobilimea care deținea pământuri agricole întinse și oamenii liberi. Această
organizare statală carespunde perioadei dintre sec IX și sec X. Tot în ac. perioadă are loc și
constituirea primelor forme statale țări, cnezate, voievodate. Cu timpul, aceste obști sătești se
dezvoltă, devin tot mai mari, ducând astfel la autonomii locale – voievodate, cnezate, țări,
ș.a.m.d. O altă caracteristică a obștii sătești este sfatul, care reprezintă nucleul de conducere al
acestora care luau decizii în numele colectivității.
Documente precum „Cronica lui Anonimus” ne vorbește despre existența unor autonomii
locale precum Banat condusă de Glad, Crișana, condusă de Menumorut central Transilvaniei,
condusă de Gelu. În funcție de naționalitatea populației care locuia în aceste zone, din aceste
regiuni, organizarea administrativă se numea: comitate, scaunele și districtele. Acestea au
condus mai târziu, în sec XIII la formarea Țării Severinului, cnezatul lui Farcaș și cnezatul condus
de Litovoi în care locuiau românii.

Caracteristicile autonomiilor locale în această perioadă:

 unificarea obștilor sătești teritoriale
 diferențierile sociale (boierimea / oamenii liberi)
 au o organizare teritorială, un centru administrative, un conducător
 au contribuit la formarea statelor medievale

INSTITUȚII CENTRALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

 instituțiile statului sunt de origine română și romano-bizantină, influențate de modele

slave.
 În Transilvania, instituțiile iau treptat modelul ungar, de inspirație germană
 În Tara Românească și Moldova regimul politic este monarhic însă, cu sens de domnie!
Adică, nu sunt conduse de regi și, de domitori. Această instituție a domnitorului,
prevedea:
  Sistemul de succesiune la tron era de tip ereditar și electiv. (familii domnitoare:
Basarabii în Țara Românească și Mușatinii în Moldova)
 În sec XVI, pe măsura sporirii dominației otomane, alegerea domnitorului avea
nevoie de o confirmare din partea sultanului otoman. Totodată, influența otomanilor
crește continuu până în sec XVIII, când domnitorii vor fi numiți direct de la
Constantinopol sub denumirea de domnitori fanarioți.
Astfel, atribuțiile domnitorilor sunt retrânse, atât în plan intern cât și în plan extern,
acesta devenind aproape un simplu funcționar.
Însemnele domnitorului erau coroana, buzduganul și sceptrul. Domnitorul era „alesul
lui Dumnezeu”, era comandatul armatei, era „singur stăpânitor” și era ajutat în treburile
statului Adunarea Țării, Marea Adunare a Țării și de un sfat domnesc denumit ulterior divan în
cadrul acestuia apărând și diferite ierarii de funcții: vornic, logofăt, spătar, vistiernic, etc.
D.p.v. administrativ, Țara Românească era organizată în județe, conduse de județi, iar Moldova
în ținuturi, conduse de pârcălabi.
SPAȚIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAȚIE ȘI CONFLICT ÎN EVUL MEDIU ȘI LA
ÎNCEPUTURILE MODERNITĂȚII
https://www.youtube.com/watch?v=Yj8a81Hb2SU

Diplomația se ocupă cu semnarea de tratate, de convenții, de aderarea la alianțe iar conflictele

se referă la bătălii, lupte, războaie la acțiuni politice comunitare. Acestea cuprind și relațiile
internaționale ale unui stat, în cazul nostru însemnând tot ceea ce au făcut statele medieval
românești, în politica cu celelalte state din afara spațiului românesc.

Marile Puteri, care erau vecine cu Țările Române in perioada sec XIV – prima jumătate a sec.
XVII, respectiv, Regatul Ungariei, Regatul Poloniei și Imperiul Otoman, își doreau să aibă
supremație asupra Țărilor Române, exercitând presiuni asupra domnitorilor români pe care îi
considerau vasali (obligați civil, militar, și să aducă omagii) în fața acestora, pentru a-și impune
stăpânirea politică.

Ca și obiective ale politicii externe din acea perioadă, Țările Române au avut ca priorități:
 Menținerea identității statale (evitarea transformării spațiului românesc în pașalâcuri
otomane, adică, teritorii anexate Imperiului Otoman, conduse de un Pașă);
 Menținerea integrității teritoriale;
 Evitarea suzeranității Marilor Puteri asupra statului românesc;
 Apărarea creștinătății, deoarece, Imperiul Otoman și-ar fi dorit expansiunea religiei
islamice;
Toate aceste deziderate nu puteau fi atinse decât prin mijloace diplomatice, respectiv, prin semnarea
de tratate, aderări la alianțe antiotomane, sau prin participarea la cruciade, războaie, etc. De asemenea,
s-au depus eforturi pentru păstrarea:
 autonomiei, adică, politica internă o facem noi, aici, prin instiruțiile noastre
 independenței, adică, acțiunile politicii interne dar și cele externe, urmăresc interesele în
favoarea statului românesc
 suzeranității, adică, marile puteri ne lasă latitudinea conducerii treburilor interne, dar în politica
externă, trebuie să ascultăm de acestea
 vasalității, adică, dreptul de a păstra autonomia, dar, totodată, dependența politică față de o
altă țară.
Rezistența armatei în cadrul acestor eforturi de a menține autonomia, independența și suzeranitatea,
cuprinde două aspecte:

 cruciadă târzie (numită târzie pentru că a urmat cruciadelor timpurii din sec XI-XIII când creștinii
se opuneau expansiunii arabilor), - însemnând expediții războinice pentru a stopa expansiunea
otomanilor în sec XIV-XVI;
 războaie asimetrice, însemnând conflicte în cadrul cărora, una dintre armate este mult
inferioară celeilate atât numeric cât și ca dotare,- situație în care se aflau armatele române în
 evul mediu, drept pentru care se aplicau diferite tactici: hărțuirea adversarului, otrăvirea apelor,
pământuri pârjolite, avantajul geo-climatic, etc.

MARI VOIEVOZI ROMÂNI

 Mircea cel Bătrân (1386-1418) – domnitor al Țării Românești, în timpul căuia ȚR a dobândit
cea mai mare întindere prin alipirea Dobrogei, un teritoriu amenințat să fie cucerit de turci.
În ac. sens, el a semnat Tratatul de la Radom cu regale Poloniei. El a dus bătălia din locul
mlăștinos numită bătălia de la Rovine împotriva tucilor conduși de Baiazid, în fața cărora a
repurtat o victorie strălucită, menținând astfel independența Țării Românești. Mihai
Eminescu a evocat această bătălie în termeni poetici, întruna din cele cinci Scrisori,
respectiv, în poezia Scrisoarea a III a. Ca să se asigure împotriva unor eventuale alte invazii
turcești, McB apelează la regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, semnând cu acesta
tratatul de la Brașov. Astfel, McB participă la cruciada de la Nicopole, unde au fost învinși
de turci.
 Alexandru cel Bun (1400-1432) – domnitor al Moldovei. El semnează cu Polonia un tratat de
vasalitate numit Tratatul de suzeranitate-vasalitate de la Suceava împotriva oricărui
dușman, iar în 1411 semnează Tratatul de la Roman, care are un profund caracter
antimaghiar – maghiarii având intenții de ocupare a portului Chilia deținut de Moldova. Cu
toate acestea, otomanii doreau și ei să ocupe cetățile Moldovei de la Dunăre și astfel are loc
primul atac otoman de la Cetatea Albă, împotriva Moldovei, respins de moldoveni prin forțe
proprii.
 Iancu de Hunedoara (1441-1456) voievod al Transilvaniei (atenție: voievod, nu domnitor,
deoarece Transilvania se afla sub suzeranitatea regalității maghiare) - dar și regent al
Ungariei (regență=guvernare rovizorie). El a dus așazisa Campania cea lungă împotriva
turcilor, (numită așa pt că bătălia a durat 6 luni), - o luptă care se încheia cu „pacea de la
Seghedin” semnată împreună cu conducătorul turcilor, în persoana lui Murad al II lea.
Pacea însă, nu este respectată de către Murad, împotriva căruia se pornește cruciada de la
Varna. Deși, la această cruciadă, alături de trupele Ungariei și Poloniei, participă și trupe
transilvane aceasta este înfrântă de Murad. Iancu de Hunedoara a reușit să realizeze un
așazis „bloc” al țărilor române - ȚRom, Moldova și Transilvania, repurtând astfel, victoria în
bătălia de la Belgrad împotriva lui Mahomed al II lea, supranumit Cuceritorul numit astfel
pt că cucerise Constantinopolul, capital imperiului Bizantin. Astfel, IdeH a apărat
creștinătatea timp de 70 de ani!
 Vlad Țepeș (1456-1462) domnitor al Țării Românești a avut trei perioade de domnie.
Refuzând să mai plătească tribute turcilor (10.000 de galbeni annual pt menținerea păcii),
acesta semnează cu regele Ungariei, Matei Corvin, Tratatul de Alianță de la Târgoviște în
vederea unei colaborări antiotomane. Astfel are loc bătălia de la Târgoviște din 1462. In
decursul acestui război asimetric (care am văzut ce înseamnă!!), el folosește și o armă
psihologică, acea pădure de țepe de-a lungul itnerariului spre Târgoviște și astfel Vl Țep
poartă o victorie strălucită în fața Cuceritorului, silindu-l să se retragă.
 Ștefan cel Mare (1457-1504) domnitor al Moldovei, cea mai lungă domnie de 47 de ani. El
încearcă alianțe antiotomane, și de asemenea se opune heghemoniei Ungariei și Poloniei
asupra Moldovei (heghemonie=supremație, dominație, a unui stat asupra altui stat). El
recucerește Chilia de la maghiari și intră în conflict deschis cu Matei Corvin cu care poartă
bătălia de la Baia unde are o victorie uriașă. Apoi, au loc o serie de conflicte cu turcii,
deoarece, și el refuză să plătească tributul turcilor:
 Bătălia de la Vaslui – caracter de război asimetric cu Soliman Pașa care este
nevoit să se retragă
 Bătălia de la Războieni – cu Mahomed al IIlea, bătălie în care este ajutat militar
și de Matei Corvin
 Bătălia de la Codrii Cosminului – cu Polonia, încheiată cu Trataul de la Hârlău.