DEONTOLOGIE

CURS INTRODUCTIV
Scurte definiții ale eticii

În literatura de
specialitate regăsim • disciplină de studiu,
numeroase definiții • set de principii de conduită acceptate (la
ale eticii. nivelul unei societăți sau comunități),
O sinteză a • studiul moralității, alegere între bine și
cuvintelor cheie rău,
regăsite în cadrul • standarde universale, comportament
acestora ne ajută să bun, reguli nescrise, etc.
asociem etica cu:
Etica reprezintă disciplina sau domeniul de studiu care se ocupă cu reflecția și analiza
a ceea este bine și ceea ce este rău și cu datoria sau obligația morală.

Termenul grecesc pentru etică este cel de ethos.

Termenul Ethos este asociat cu caracterul moral al unei persoane (Hyde, 2010, p. 32).

Etica și caracterul moral presupun un locaș interior unde acestea pot lua formă și pot
fi cultivate (Hyde, 2010, p. 34).

Astfel, din acest punct de vedere etica reprezintă studiul moralităţii

Termenul de „etică” provine din gr. ethos, care
înseamnă „morav”, „obicei”, „caracter”.

Termenul de „morală” are aceeaşi semnificaţie ca şi

cel de etică, dar rădăcina etimologică o găsim în
limba latină, în mores.
În contextul actual al globalizării vieţii economice, sociale şi chiar spirituale,
nevoia de moralitate a oamenilor devine din ce în ce mai pregnantă;
considerată, în special, un apanaj al dezvoltării,
Progresul economic fulminant şi extinderea tehnologiilor la scară globală au
dus la reafirmarea considerentelor de ordin etic.
Pe măsură ce relaţiile dintre oameni sunt din ce în ce mai apropiate,
depăşind barierele spaţiale, etica devine o problemă care nu mai poate şi nu
mai trebuie să fie ignorată.
Etica este un set de valori care nu lipseşte din nicio cultură a lumii.
Dat fiind faptul că aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane,
rezultă că şi în activitatea socială și economică trebuie să existe considerente de ordin
etic şi un fundament moral fără de care societatea nu ar putea funcţiona şi s-ar
autodistruge.
De exemplu, angajatorii se aşteaptă ca angajaţii lor să nu fure din companie sau de la
locul de muncă; părţile unui contract se aşteaptă ca fiecare dintre cei implicaţi să
onoreze înţelegerea consimţită; cei care cumpără un produs se aşteaptă să
corespundă reclamei care i s-a făcut; indivizii care lucrează alături de colegii lor se
aşteaptă ca aceştia să spună, în general, adevărul, să-i respecte, să nu le producă
niciun fel de daune şi să îşi facă munca pentru care sunt plătiţi. În majoritatea
cazurilor, aceste aşteptări sunt îndeplinite.
 Etica dă naștere la un set de principii de guvernare sau valori care sunt utilizate la rândul lor pentru a judeca sau
evalua adecvanța (caracterul potrivit unei anumite conduite sau al unui comportament) (Alavudeen, 2008, p. 83).

Din definiția dată de Charles W. L. Hill și Gareth R. Jones (2011, p. 42) reiese că etica se referă la acele principii
acceptate care delimitează ceea ce este bine și corect în raport cu ceea ce este rău și incorect și care guvernează
conduita unei persoane, comportamentul membrilor unei profesii sau acțiunile unei organizații (Hill&Jones,
2011, p. 40).

Etica este un cod de reguli nescrise care ne guvernează în atitudinea adoptată faţă de ceilalţi.

Etica reprezintă standardele universale și invariabile a ceea ce ar trebui să facem; ceea ce este bine (Ruddell,
2004, p. 13).

Etica înseamnă preocuparea individului pentru un comportament bun, și obligația sa de a urmări nu doar propria
bunăstare, ci și pe cea a semenilor săi (Certo, 2002, p. 98).
Etica este o problemă de încredere şi deşi nu poate satisface pe toată lumea,
principiile sale trebuie să fie agreate de majoritatea indivizilor.

Presupune echilibrul între interesele părţilor implicate - cetăţeni (în sfera publică)
parteneri de afaceri (în domeniul privat), și interesele personale, şi în consecințe
nici un grup nu trebuie să aibă beneficii dacă ceilalţi suferă.
• Între principiile eticii universale regăsim:

- drepturile celorlalţi sunt la fel de importante ca şi ale noastre;

- datoria de a nu face rău celorlalţi atât timp cât se poate evita aceasta; datoria de a
ajuta pe ceilalţi atunci când este posibil.
Etică, morală și moralitate

În comparație cu etica, morala este mai personalizată și internalizată, și

• ne ghidează conduita
• ne influențează comportamentul și chiar credințele noastre despre ceea ce gândim sau considerăm că
este corect sau incorect.

Moralitatea se referă la norme, valori și credințe implicate în procesele sociale care

definesc ceea ce este corect sau incorect pentru un individ sau pentru o comunitate.
• Moralitatea precede etica, care la rândul său precede teoriile eticii. Toți indivizii și comunitățile au
moralitate, un simț de bază a ceea ce este corect și incorect în legătură cu anumite activități.
• Etica reprezintă o încercare de a sistematiza și raționaliza moralitatea, de obicei în reguli normative
generalizate care se presupune că oferă o soluție pentru situațiile de incertitudine morală. Rezultatul
codificării acestor reguli îl reprezintă teoriile etice, cum sunt teoria drepturilor sau teoria justiției.
 Putem vorbi de două fațete ale eticii: etica normativă și etica empirică
Etica normativă indică standardul care trebuie atins, sau
dezirabilul.
Etica normativă – perspectiva filosofilor – prescrie
obligații sau ceea ce ar trebui să fie, și dezvoltă sisteme
de luare a deciziilor cu privire la ceea ce este corect sau
greșit.
Este relaționată cu imperativul și cu premisele filosofice
pe baza cărora sunt construite acestea.
Etica empirică trimite la reflecție și
analiză.
Etica empirică – perspectiva
cercetătorilor în știința socială –
încearcă în mod obiectiv să descopere
ceea ce se întâmplă; încearcă să
previzioneze cum se comportă indivizii
și organizațiile luând în considerare
diferențele între aceștia/acestea și
influențele externe asupra
comportamentului lor.