Strategii de soluţionare a conflictelor

Strategia evitarea. Comportamentul specific: „broasca ţestoasă”.

Evitarea presupune comportament neasertiv şi necooperant. Oamenii folosesc
această strategie pentru a se menţine departe de conflicte, a ignora neînţelegerile
sau a rămîne natural. Sînt situaţii în care adversarii bat în retragere pentru a se
calma şi pentru a-şi controla emoţiile şi impulsurile. Atunci cînd conflictele
nerezolvate afectează realizarea scopurilor, evitarea va duce la rezultate negative.
Se recomandă aplicarea acestor strategii în următoarele circumstanţe:
 Cînd problema este minoră şi de o importanţă trecătoare şi ca atare nu se
justifică timpul şi energia cheltuită pentru apariţia unui conflict;
 Cînd informaţia pusă la dispoziţie este insuficientă pentru a te preocupa de
conflict în perioada respectivă;
 Cînd puterea unuia este prea mică în comparaţie cu a celuilalt, aşa încît
există şanse mici de a realiza o schimbare;
 Cînd alte persoane pot mai degrabă să rezolve conflictul.
Strategia forţarea. Compotament specific: „rechinul”.
Forţarea presupune comporatment asertiv şi necooperant şi reflectă o abordare
cîştig-pierdere a conflictului interpersonal. Cei care folosesc această strategie
încearcă să-şi atingă propiile scopuri fără să se gîndească la alţii. Deseori, forţarea
presupune putere coercitivă. Putem nota că atitudinea „eu împotriva ta” nu te duce
prea departe, în special cînd părţile au nevoie de o relaţie pe termen lung. Deci nu
se recomandă să fie forţată o persoană cu care urmează să ne intersectăm curînd,
pentru că nu va fi posibil să ne înţelegem , să comunicăm. Forţarea poate fi
necesară atunci cînd:
 cazuri de urgenţă cer o acţiune rapidă;
 trebuie acceptate mai multe acţiuni pentru a asigura eficacitatea
organizaţională;
 persoana trebuie să se protejeze şi pentru ai opri pe ceilalţi să profite de pe
urma sa.
Strategia acomodarea. Comportament specific: „ursuleţul”.
Strategia de acomodare reprezintă un comportament de cooperare, dar neasertiv.
Acomodarea poate reprezenta un act de altruism, o strategie pe termen lung în
direcţia încurajării cooperării cu ceilalţi, a acceptării dorinţelor celorlalţi.
Exemplu: atunci cînd un coleg ţine deosebit de mult şi insistă la o chestiune de
care dvs nu prea vă pasă, nu tensionaţi inutil atmosfera. Faceţi o glumă/ vă cereţi
scuze de situaţia creată, daţi-i dreptate etc. În general, acomodarea este privită
bine de ceilalţi, dar poate fi uneori considerată ca o slăbiciune sau ca un act de
supunere. Acomodarea poate fi eficientă pe termen scurt atunci cînd:
 persoanele sînt într-o potenţială situaţie explozivă de conflict emoţional
care trebuie evitată cu calm;
 păstrarea armoniei şi evitarea rupturilor sînt importante, mai ales pe
termen scurt;
 conflictele sînt cauzate, în primul rînd, de personalitatea celor implicaţi şi
nu pot fi rezolvate aşa de uşor.
Strategia compromisului. Comportament specific: „vulpea”.
Compromisul este comportamentul aflat la un nivel intermediar între cooperare
şi asertivitate. Se bazează pe „a oferi şi a primi” şi preupune o serie de concesii.
Compromisul este adesea folosit şi general acceptat ca o metodă de rezolvare a
conflictului. Aici nu există un învingător sau unul care pierde. Mai degrabă se
demonstrează o dorinţă de a raţionaliza obiectul conflictului şi a accepta soluţia
care oferă o satisfacere incompletă a nevoilor părţilor. Prin urmare, caracteristica
distinctivă a compromisului este aceea că fiecare parte intenţionează să renunţe la
ceva. Comparat cu colaborarea, compromisul oferă o satisfacere moderată, parţială
pentru fiecare în parte.
Strategia este utilizată atunci cînd:
 înţelegerea duce la îmbunătăţirea situaţiei dintre părţi sau măcar împiedică
înrăutăţirea care ar putea apărea din cauza neînţelegerilor;
 nu este posibil să se ajungă la un acord de tipul cîştig-cîştig;
  scopurile conflictuale sau interesele opuse blochează acordul cu
propunerile uneia dintre părţi.
Strategia colaborare. Comportament specific: „bufniţa”.
Colaborarea reprezintă un comportament asertiv şi puternic de cooperare. Ea
reflectă o abordare cîştig-cîştig a conflictelor interpersonale. Apare atunci cînd
părţile implicate în conflict urmăresc fiecare să satisfacă deplin nevoile tuturor
părţilor şi caută un rezultat benefic pentru toţi. Cere tărie de caracter, gîndirea unor
soluţii care să ofere ambilor ceea ce doresc, dar fără a afecta relaţia. Cei care
practică astfel de strategie tind să aibă astfel de caracteristic:
 consideră conflictul normal, folositor şi chiar ducînd la o soluţie mult mai
creativă dacă este gestionat corespunzător;
 au încredere în ceilalţi;
 consideră că un conflict rezolvat în favoarea tuturor duce la acceptarea
unanimă a soluţiei.
Colaborarea este utilă, în special în situaţii cînd:
 se impune un grad mare de interdependenţă, de aceea se justifică cheltuirea
de timp şi energie pentru rezolvarea diferenţelor dintre persoane;
 cei implicaţi au puteri egale, astfel încît se simt liberi să interacţioneze între
ei;
 şansele de succes sînt reciproce, în special pe termen lung, pentru rezol-
varea disputei print-un proces cîştig-cîştig;
 există suficient timp şi energie pentru rezolvarea disputei prin colaborare.