Drepturi reale – curs 4 – 30.10.

2015
Conținutul juridic al dreptului de proprietate

Art. 55 NCC se referă numai la dreptul de proprietate privată, dar ele pot fi extinse și la dreptul de
proprietate publică. Prin conținutul acestui drept si elementele sale constitutive, respectiv posesia, folosința și
dispoziția, se afirmă in mod intemeiat ca acesta este un drept total. Cele 3 prerogative clasice ale dreptului de
proprietate sunt: ius posidendi (dreptul de a poseda), ius iutendi și ius fluendi (care reprezintă folosința) și
dreptul de dispozitie materiala si juridica, numit ius abudendi.
Posesia ca atribut al dreptului de proprietate reprezintă apropierea, insusirea si stăpânirea bunului ce
formeaza obiectul dreptului analizat de către titularul său, acesta având reprezentarea psihologică intelectuală a
împrejurării că el are calitatea de propietar. Posesia este o formă de exteriorizare a dreptului de proprietate.
Posesia, ca stare de fapt, nu se confundă, insă, cu proprietatea. Astfel, posesia ca stare de fapt este distinctă de
proprietatea ca stare de drept. Posesia se poate exercita si de către nepropietar, avand ca izvor, fie un
dezmembramant al dreptului de proprietate (uzufruct) sau un contract (contract de locatiune).
Folosința implică atât ius iutendi, cat si ius fluendi. S-a aratat in doctrină că acest atribut presupune
facultatea recunoscută titularului dreptului de proprietate de a utiliza bunul ce formează obiectul dreptului, in
materialitatea sa direct si nemijlocit, prin putere proprie si interes propriu. Dreptul de a utiliza bunul său
implică, totodată, și latura negativă a acestei prerogative, adică facultatea de a nu uza bunul, de a nu se servi de
el, în afara situatiilor in care, insasi legea il obligă să o facă. În acest sens, art. 562 alin. 1) din NCC prevede că
dreptul de proprietate privată se stinge prin pieirea bunului, dar nu se stinge prin neuz. Folosinta bunului
presupune si facultatea de a-i culege fructele pe care acesta le produce, adică ius fluendi. Prin aceasta,
proprietarul isi pune in valoare bunul, prin insasi exploatarea sa.
Art. 547 NCC arata că produsele bunurilor sunt fructele si productele. Proprietarul culege, asadar,
recoltele produse de teren, chiriile incasate pe inchirierea bunului, cat si alte venituri pe care le produce bunul.
Proprietarul, prin actele materiale pe care le efectueaza, culege fructele sau productele ce le realizează un bun.
Doctrina a aratat ca fructele sunt derivatele bunului care se obtin in mod periodic, fara alterarea substantei lui.
Productele sunt acele derivate care prin culegerea lor conduc la alterarea substantei bunului (in aceasta notiune
introducem rocile din cariera, lemnul din padure).
Dispoziția (ius abutendi) este cel mai important atribut al dreptului de proprietate. Dreptul
proprietarului de a dispune material si juridic de bunul sau reprezinta un atribut esential al dreptului de
proprietate. In literatura clasica a dreptului civil, se arata ca puterea de a dispune de dreptul de proprietate, de a-
l instraina, de a-l transmite, constituie un atribut esential al proprietatii.

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate

Preluand doctrina clasica a dreptului francez, art. 555 NCC, arata ca dreptul de proprietate este un drept
absolut, exclusiv si perpetuu. Prin caracterul absolut proprietarul are asupra lucrului latitudinea de a-i trage
toate foloasele, de a profita de toata utilitatea pe care el o conferă si de a savarsi toate actele juridice care
raspund nevoilor proprietarului, in functie de propriul sau interes. Caracterul absolut nu este abstract, astfel că
el poate fi restrans daca exista un interes de ordin general sau o dispozitie speciala a legii. Aici se aplica regula
ca intotdeauna exceptiile prevazute de lege trebuiesc strict interpretate. Astfel că, limitarile aduse caracterului
absolut trebuiesc expres prevazute de lege.
Dreptul de proprietate este un drept exclusiv, astfel proprietarul este indreptatit sa exercite singur toate
prerogativele conferite de acest drept. El poate utiliza bunul asa cum doreste, fara ca o alta persoana sa poata
interveni intr-un mod oarecare, in exercitiul dreptului său. Totodată, proprietarul poate să dezmembreze dreptul
sau de proprietate prin consimtirea ca anumite prerogative să fie exercitate de alte persoane (astfel, de exemplu,

1
Drepturi reale – curs 4 – 30.10.2015
in cazul proprietatii comune, atributele dreptului de proprietate sunt exercitate concomitent de mai multi
titulari).
Dreptul de proprietate este un drept perpetuu. S-a aratat ca acesta dureaza atata vreme cat subxista
bunul care-i formeaza dreptul. Codul civil arata ca proprietatea nu se pierde prin neuz, fapt pentru care actiunea
prin care se apara dreptul de proprietate este imprescriptibila sub aspect extinctiv.

Dreptul de proprietate privata

In conformitate cu art. 55 CRO, proprietatea privată reprezinta forma dominanta de proprietate. Art.
553, alin. 4) NCC arata că bunurile obiect al proprietatii private, indiferent de titular, raman in circuitul civil,
daca prin lege nu se dispune altfel. Pe cale de consecintă, bunurile pot fi instrainate, pot face obiect al urmaririi
silite si pot fi dobandite prin oricare din mijloacele prevazute prin lege (originare sau derivate). Modificarea
Constitutiei produsa in 2003, arata ca proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal prin lege,
indiferent de titular. Pana la Constitutia din 2003, proprietatea era doar ocrotita prin lege.
Dreptul de proprietate privata apartine oricarui subiect de drept, respectiv statul, unitatile administrativ-
teritoriale, subiectele de drept de tip asociativ, cultele religioase sau persoanele fizice.

Obiect al dreptului de proprietate privata

Poate fi orice bun cu exceptia acelor bunuri care, atat prin natura lor, cat si prin destinatia legii, fac parte
din domeniul public al statului sau al entitatilor sale teritoriale. Astfel, sunt incluse aici toate bunurile de uz ori
de interes privat ce apartin persoanelor fizice, persoanelor juridice, atat cele de drept privat, cat si cele de drept
public, cu referire expresa si la bunurile din domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale.
Doctrina a definit proprietatea privata ca fiind acel drept subiectiv apartinand persoanelor fizice sau
juridice, statului sau unitatilor administrativ-teritoriale asupra oricarui bun, cu exceptia celor aflate
exclusiv in proprietate publică, bunuri asupra carora titularul exercita posesia, folosința și dispozitia, in
putere proprie și interes propriu, insa in limitele determinate de lege.
Faptul ca orice persoana fizica este titulara unui drept de proprietate privata, este regula. Acest drept
exista in patrimoniul ce defineste capacitatea de folosinta inca de la momentul conceptiei persoane fizice,
conform principiului infas conceptus. In categoria bunurilor ce fac obiect al dreptului de proprietate privata,
intra atat bunuri mobile cat si imobile, bunuri corporale, precum si bunuri mobile incorporale, sau actiuni ale
societatilor comerciale, obligatiuni ale acestora, cat si titluri de credit. Sunt exceptate acele bunuri incluse in
categoria celor prevazute de art. 136 alin. 3) CRO, care pot forma exclusiv obiect al dreptului de proprietate
publică, fiind exceptate de ordin privat.
Titular al dreptului de proprietate privata sunt persoane juridice de drept privat (forme de asociere cu
scop lucrativ, forme de asociere profesionala, asociatii cu scopuri nelucrative, asociatii culturale si sportive,
ONG-uri). Totodata statul si unitatile administrativ-teritoriale au calitatea de subiect al dreptului de proprietate
privata. In acest sens, art. 4 din Legea 213/1998, privitoare la bunurile proprietate publică face referire la
domeniul privat al statului sau al entitatilor sale teritoriale care sunt bunuri aflate in proprietatea lor si care nu
fac parte din domeniul public al statului.

Continutul si limitele dreptului de proprietate privata