TGD 7

ORGANELE STATULUI

Funcțiile statului se realizează prin intermediul unor proceduri și a unor

organisme specifice potrivit competențelor legale și constituționale => există 3
categorii de organe de stat ținând cont de separația puterilor în stat. În
concluzie, distingem între organele puterii legislative și care au ca principală
funcție elaborarea de acte normative (înafară de Parlament există și alte instituții
de stat cu atribuții legislative, spre ex. consiliile locale din cadrul Primăriei, cu
precizarea că acestea pot să elaboreze acte normative care se aplică în interiorul
unității administrativ teritoriale din care face parte respectivul consiliu local) și
organele puterii executive, care au ca principale atribuții aplicarea legii
latosensu (avem în vedere toate categoriile de acte normative indiferent de
rangul acestora și de instituția care le-a elaborat) dar și administrarea societății.
Organele puterii executive pot fii organe centrale, cu atribuții pe întregul
teritoriu al țării și organe locale, cu atribuții restrânse, potrivit competenței
editoriale. În al treilea rând, organele judecătorești care fac parte din puterea
judecătorească și care decid chestiuni deduse judecății pe bază de probe și cu
respectarea principiilor de drept și a drepturilor omului.

❖ Legătura dintre stat și drept în lumina unor teorii juridice

De-a lungul timpului, umanitatea a evoluat și s-a dezvoltat în contexte istorice
diferite. Astfel, atât viziunea despre stat cât și viziunea despre drept a diferit în
mintea oamenilor de știință de la o epocă la alta. Când vorbim despre legătura
dintre stat și drept, teoriile încearcă să răspundă la ce reprezintă dreptul, ce
reprezintă statul și care este legătura dintre stat și drept. Concluziv, la modul
general, se consideră că acolo unde există stat, există și drept, adică nniște reguli
juridice menite a organiza societatea.

1. Școala dreptului natural

Această teorie își are originile în Grecia antică și potrivit acestei teorii, dreptul
a existat înaintea statului și deci fenomenul juridic este mai presus decât
instituția statului. Din perspectiva Ius naturaliștilor, dreptul natural este un
drept etern, absolut și mai ales divin, nu poate să fie înlăturat de normele de
drept pozitiv (acestea fiind inferioare regulilor care compun dreptul natural).
Teoreticienii dreptului natural au ajuns la concluzia că oamenii sunt egali de la
natură și pentru aceste motive este necesar să nu existe privilegii pentru diverse
categorii sociale. Mai mult decât atât, Ius naturaliștii pledau pentru abolirea
sclavajului, deși inițial filozofii Greciei Antice, care au pus bazele dreptului
natural, considerau sclavajul ca pe o instituție perfect legală întrucât în concepția
acestora sclavii nu erau oamenii. Tot grecii antici considerau că dreptul provine
din rațiunea umană iar dreptul natural absolut și ideal nu concepe existența
proprietății sau a guvernământului.

Jurisconsulții romani considerau că dreptul este arta binelui și a echitabilului,

cu alte cuvinte dreptul este de sorginte morală. Peste arcul timpului, în evul
mediu. Ius naturaliștii au lansat o teză suplimentară și anume aceea că datorită
faptului că dreptul natural este de origine divină el este superior față de dreptul
statal. Sigur că teoriile dreptului natural sunt criticabile, dar totuși, două lucruri
trebuie reținute ca fiind baza acestei teorii, și anume:

● Omenirea este condusă cu ajutorul unei ordini universale

● Drepturile omului sunt drepturi naurale, imprescriptibile

2. Școala istorică a dreptului

Aceasta se opune teoriei dreptului natural și bazele ei au fost puse în secolele

18-19 de către juristul german Karl Von Savigny. Teoria de bază pe care o
lansează această școală constă în aceea că fiecare popor are un anumit tip de
drept, care se află în legătură cu specificul poporului respectiv. Adepții școlii
istorice a dreptului, făcând o analiză a fenomenului juridic au constatat că
dreptul a trecut prin 3 faze de evoluție:

● Stadiul dreptului obișnuielnic (un drept pe care ei îl considerau

inconștient și care rezulta dintr-o necesitate)
● Stadiul dreptului științific
● Stadiul cadrului legislativ

Concluziile acestei școli pot fii prezentate rezumativ:

▪ Dreptul este strâns legat de fiecare popor în parte și reprezintă expresia

sufletului fiecărei nații. Ei denumeau acest spirit cu termenul volk geist.
▪ În al doilea rând, dreptul are un caracter colectiv fiindcă este produs de
către o comunitate, el exprimând voința comună.
▪ În al treilea rând, dreptul pozitiv al unui popor trebuie înțeles prin prisma
specificului juridic evolutiv prin care a trecut fiecare nație în parte.
▪ În al patrulea rând, cutuma este principalul izvor de drept pentru că
obiceiul juridic crează reguli juridice conștiente.
Teoria sociologică a dreptului realizează abordarea dreptului pozitiv din
perspectiva de zi cu zi. Sociologii dreptului consideră că factorul determinant în
evoluția fenomenului juridic îl reprezintă societatea iar nu legislația și nici
practica judecătorească. Ei mai considerau că dreptul trebuie divizat în drept
social, o consecință a relațiilor sociale dintre indivizi și dreptul pozitiv care este
creeat de organele etatice și având la nevoie forță de constrângere.

Teoria normativistă, care este strâns legată de teoria dreptului pozitiv și care au
la bază norma juridică din care țâșnesc ca niște raze celelalte reguli de drept.

Normativiștii mai consideră că, în funcție de felul în care se elaborează norma

juridică, vor fii și celelalte elemente care compun fenomenul juridic în
ansamblul său. Dreptul și știința dreptului reprezintă un sistem ierarhic de acte
normative aflate într-o stare de interdependență de așa natură încât fiecare lege
își justifică existența prin raportare la o normă fundamentală.

Principiile generale ale dreptului

Una dintre preocupările generale ale specialiștilor în drept a fost aceea de a

preciza care e rațiunea dreptului, cum s-a format, cum funcționează, care sunt
liniile directoare ale dreptului, în concluzie, care sunt principiile dreptului.
Cuvântul principiu este de origine latină și provine din termenul principium în
sens de izvor primordial.

Principiile generale ale dreptului sunt atât juridice cât și non-juridice, spre
exemplu principiul echității sau al separației puerilor în stat. Principiul
echității este de origine morală, iar cel al separației puterilor este unul politic.
Toate statele recunosc existența principiilor de drept ca făcând parte din
fenomenul juridic, din ordinea juridică, îndeobște principiile generale ale
dreptului fiind afirmate mai ales în dreptul public.

Acestor principii generale de drept li se recunoaște la nivel de creație un rol

hotărâtor în materie de jurisprudență în legătură cu dreptul public. Un exemplu îl
reprezintă în legislația românească, dreptul de retenție care este la ora actuală
reglementat în Codul civil din 2011 dar care era consacrat până la acel moment
numai la nivel jurisprudențial și principial. Ceea ce caracterizează principiile
generale ale dreptului este faptul că ele se aplică prin intermediul jurisprudenței,
chiar dacă jurisprudența nu recreează neapărat, aceasta le extrage din doctrină.

De obicei, legiuitorul anunță principii, le proclamă. Legiuitorul nu poate să

creeze principii deoarece el trebuie să creeze legi care se aplică imediat. Ideea că
legiuitorul nu poate să creeze principii de drept este prevăzută prin acte
normative care țin de tehnica elaborării regulilor de drept. Totuși, importanța
principiilor de drept este recunoscută și consacrată printr-un act normativ extrem
de important și anume Legea 24 din 2000 privind tehnica legislativă, iar în
cadrul acestui act normativ, la capitolul proiecte de acte normative se precizează
felul în care trebuie să fie sistematizate ideile dintr-o lege și ordinea în sensul:

● Dispoziții generale sau principii generale

● Dispoziții privind fondul reglementării
● Dispoziții tranzitorii
● Dispoziții finale

Reținem că dispozițiile generale cuprind prevederi care stabilesc orientarea

întregii legi și prin care se determină obiectul și principiile respectivului act
normativ. Putem spune că principiile generale de drept se referă la un număr
mare de cazuri, conțin aprecierile individuale a relațiilor juridice, a elementelor
de fapt și reprezintă o definiție științifică.

Caracteristicile de bază ale principiilor generale de drept:

● Promovează elementele esențiale ale dreptului

● Reprezintă idei fundamentale ale științei dreptului
● Au un caracter general
● Se regăsesc cam în toate ramurile de drept
● Conform principiilor dreptului, mai important este spiritul legii decât
litera legii
● Principiile reprezintă fundamentul dreptului pozitiv și ele susțin ordinea și
siguranța socială. De obicei, principiile de drept au o valabilitate mai mare
decât legile pentru că ele izvorăsc din dreptul natural și ajută practic
juriștii să interpreteze normele juridice.
● Se caracterizează prin flexibilitate, umanism, sunt specifice statului de
drept (nicio lege nu poate să fie elaborată cu nesocotirea principiilor de
drept)

Uneori, principiile de drept au o importanță atât de mare încât sunt consacrate la

nivel legislativ, cum ar fii de pildă situația din Codul penal la art. 1 și 2 care
prevăd legalitatea incriminării și legalitatea sancțiunilor. Mai observăm că
principiile fundamentale ale egalității în drepturi și nediscriminării sunt
prevăzute la nivel Constituțional la art. 16 din legea fundamentală. Noul Cod
civil recunoaște forța juridică a principiului bunei credințe în sensul în care orice
persoană, fizică sau juridică (orice subiect de drept) trebuie să-și exercite
drepturile și să-și execute obligațiile civile cu bună credință și în acord cu
ordinea publică și bunele moravuri.

Atunci când principiile de drept nu se regăsesc în trunchiul actului normativ, ele

devin aplicabile prin recunoașterea și consacrarea lor în practica
judecătorească. Pe de altă parte, când un principiu general de drept se regăsește
în Constituție, problemele constituționale ale anumitor legi pot să fie rezolvate
prin raportare la acel principiu general de drept care se regăsește în dispoziția
din legea supremă.

Principiile de drept au ca scop explicarea și fundamentarea dreptului precum

și coordonarea, elaborarea și aplicarea dreptului. Ele asigură o stabilitate
socială și completează lacunele legislative, precum și anomaliile în procesul de
interpretare și aplicare a dreptului.

Clasificarea principiilor de drept

1. După criteriul forței juridice

a)Cu valoare Constituțională

b)Celelalte principii

2. După criteriul sursei de inspirație

a) Origine filozofică și politică

b)Inspirate de tehnica juridică

3. După criteriul funcției îndeplinite

a)Principii directoare
b)Principii corectoare

Delimitarea principiilor de drept:

După concepte și categorii juridice. Conceptele și categoriile juridice ajută la

punerea în mișcare a diferitelor mijloace și principii fundamentale ale dreptului.
Sunt elemente de mijlocire pentru principiile de drept, care la rândul lor dau un
conținut concret categoriilor juridice. Categoriile și conceptele juridice
contribuie la aprecierea acțiunilor sau inacțiunilor subiectelor de drept, la
sistemul de drept în general. Conceptele dobândesc un conținut clar prin
intermediul principiilor, în concluzie între principiile fundamentale și concepte
există o strânsă corelație, dar ele nu se confundă.

Principiile dreptului și normele juridice. Principiile de drept se delimitează și

de normele juridice pornind de la însăși definiția normelor de drept ca fiind o
reguulă de conduită, instituită, elaborată de organele de stat. Norma juridică este
deci o conduită umană aflată în strânsă legătură cu funcția creatoare de drept a
organelor etatice.totuși între normele juridice și principii există o strânsă
corelație: normele juridice conțin principiile de drept și nu invers. Recunoașterea
principiilor de drept în practică se face prin aplicarea normei juridice. Principiile
de drept reprezintă o sursă de inspirație în elaborarea și adoptarea normelor
juridice.

În fine, principiile dreptului servesc și la interpretarea normelor în vigoare.

Principiile generale ale dreptului și cutuma. Între acestea există o relație de

determinare, de condiționare, în sensul în care, în măsura în care nu e vorba de
un principiu general de drept care să aibă o recunoaștere legislativă el nu va
putea permite instanțelor să nu țină seama de dispozițiile de drept scrise
contrare. El nu va putea permite instanțelor să nu țină seama de dispozițiile de
drept scris contrare.

Cutuma reprezintă la fel ca și principiile de drept , izvoare nescrise de drept și

care au ajuns în conștiința destinatarilor prin intermediul unei practici egale și
uniforme.

Spre deosebire de cutumă, principiile generale au dobândit în ultimul timp o

existență proprie și atâta timp cât ele sunt transpuse și legislativ organul de
aplicare a dreptului este ținut de ele.

În ultimul rând, axiomele, maximele si abolismele juridice se delimitează de

principii în sensul în care axiomele, maximele și abolismele juridice reprezintă
scurte concluzii/sinteze mult mai restrânse decât principiile generale de drept.
Acestea își găsesc aplicabilitatea în vechiul drept roman.

Pacta sun servanda – acordurile trebuie respectate

Dura lex, sed lex – legea e dură, dar e lege

Errare humanum est, sed perseverare diabolicum – a greși e omenesc, dar a

persevera în greșeală este diabolic
Indubio roreo – dubiul se interpretează în favoarea acuzatului

Ius est ars boni et ecvi – dreptul e arta binelui și a echitabilului