UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCURETI FACULTATEA DE DREPT I ADMINISTRAIE PUBLIC MASTER TIINE PENALE COOPERAREA EUROPEANA IN MATERIE PENALA

A COORDONATOR TIINIFIC: PROF. UNIV. DR. NICU JIDOVU

PROCEDURA DE TRANSFERARE A PERSOANELOR CONDAMNATE,STATUL ROMAN CA STAT DE EXECUTARE

ALBASTROIU ALEXANDRU AUREL (CNP 1860813385639)

CUPRINS

1.Notiunea de extradare...............................................................................................3 2.Conditii pentru a se efectua transferul de persoane ..............................................5 3.Procedura transferului de persoane.........................................................................8 4.Transferul activ(cand Romania este stat solicitant)................................................9 5.Transferul pasiv (cand Romania este stat solicitat)................................................11 6.Spete............................................................................................................................12 7.Bibliografie.................................................................................................................19

1.Extrdarea este una din cele mai vechi forme de cooperare internaional. Extrdarea a fost, la nceputuri, mai mult un gest de curtoazie pe care un suveran l fcea fa de alt Suveran, care permitea monarhilor s-i pedepseasc inamicii personali refugiai pe teritoriul altui stat. Puinele convenii care reglementau extrdarea erau negociate i ncheiate aproape exclusiv n interesul suveranilor. Monarhul statului solicitat hotra n mod discreionar dac acord sau nu extrdarea. Decizia depindea n mare msur de natura relaiilor cu statul solicitant, de dorina suveranului de a determina o eventual decizie pozitiv asupra unei cereri de extrdare formulate de acesta, persoana extrdabil nefiind luat n calcul dect ntr-o mic msur. Chiar i n aceste condiii, extrdarea era folosit foarte rar n Evul Mediu, avnd n vedere izolarea pregnant a statelor i tradiia existent n legtur cu dreptul de azil. i n perioada urmtoare, extrdarea a rmas la discreia Suveranului, cruia fiecare individ i era supus. Dup cderea dinastiei Stuart n Anglia i instaurarea monarhiei constituionale i parlamentare, au nceput s apar conceptele de Stat i de individ. Statul ncepe s se detaeze de Suveran, iar individul devine subiect al Statului, iar nu obiect. Declaraia de la Philadelphia din 1776, precum i Declaraia Drepturilor Omului i Ceteanului de la 26 august 1789, adoptat n Frana, au consacrat noi principii, pornind de la acela c oamenii se nasc liberi i egali, pn la principiul potrivit cruia nimeni nu poate fi acuzat, arestat sau deinut, n afara cazurilor determinate prin lege i dup formele prescrise de aceasta. La sfritul Secolului Luminilor, s-a extins din ce n ce mai mult practica ncheierii unor convenii de extrdare bazate pe anumite principii cadru. n secolul al XIX-lea, s-au ncheiat din ce n ce mai multe asemenea acorduri. Unul dintre acestea este i Convenia de extrdare dintre Romnia i Marea Britanie, ncheiat n anul 1893. Cele dou rzboaie mondiale au artat c este absolut necesar ca Statele suverane s coopereze ntre ele, astfel nct au fost create organizaiile internaionale: Organizaia Naiunilor Unite, Consiliul Europei, Comunitatea Economic European, etc.. n acest context, n domeniul extrdrii, tratatele bilaterale au fost din ce n ce mai mult nlocuite de cele multilaterale. Extrdarea este una din formele cooperrii judiciare internaionale n materie penal, putnd fi definit ca fiind procedura prin care un stat suveran (statul solicitat) accept s predea unui alt stat (statul solicitant) o persoan care se afl pe teritoriul su i care este urmrit penal sau trimis n judecat pentru o infraciune ori este cutat n vederea executrii unei pedepse n statul solicitant. Extrdarea se situeaz n cadrul dreptului internaional public, mai exact al dreptului internaional penal.

Pornind de la definiia extrdrii ca act de suveranitate al statului solicitat, autoritile centrale, de regul ministerele de justiie, au un rol foarte important n aceast materie. n

marea majoritate a statelor, extrdarea se hotrte de o autoritate executiv (exemple: Departamentul de Stat al SUA, Consiliul de Minitri n Frana i Spania, Guvernul n Suedia, ministrul justiiei n Canada, Italia, etc), pe baza unei hotrri judectoreti cu rol de aviz. In Romania, extrdarea este reglementat n Constituie art. 19, Codul penal art. 9 i Titlul II Extrdarea din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciar internaional, astfel cum a fost modificat i completat prin Legea nr. 224/2006 . n sistemul romnesc, avnd n vedere dispoziiile imperative ale art. 19 alin. 4 din Constituie, potrivit crora extrdarea se hotrte de justiie, rolul Ministerului Justiiei este circumstaniat cadrului constituional i const, n esen, n: examenul de regularitate internaional (verificarea conformitii cererii cu tratatul aplicabil) efectuat anterior sesizrii autoritilor judiciare, n cazul extrdrii pasive, i, respectiv, posterior ncheierii instanei prin care se stabilete c sunt ntrunite condiiile legale pentru a se solicita extrdarea, n cazul extrdrii active; ntocmirea i transmiterea cererii de extrdare; punerea n executare, mpreun cu Ministerul Administraiei i Internelor, a hotrrii definitive de extrdare, aprobarea tranzitului. n toate cazurile ns, mecanismul prevzut de Legea nr. 302/2004, pentru a respecta dispoziiile Constituiei, este de aa natur construit nct hotrrea final o are instana judectoreasc, nu numai n cazul extrdrii pasive (din Romnia), dar i n cazul cererilor de extrdare formulate de Romnia. Astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 224/2006, procedura de extrdare prevzut de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciar internaional n materie penal este urmtoarea:

2.Condiii pentru transferul de persoane, are cinci seciuni: a) Condiii privitoare la persoan; b) Condiii privitoare la fapte; c) Condiii privitoare la pedeaps; d) Condiii privitoare la competen; e) Condiii privitoare la procedur a. Condiii privitoare la persoan; Persoanele supuse extrdrii ( art. 4 ) sunt acelea a cror predare este solicitat de un alt stat n care sunt urmrite penal sau sunt trimise n judecat pentru svrirea unei infraciuni ori sunt cutate n vederea executrii unei pedepse penale Persoanele exceptate de la extrdarea din Romnia, potrivit art. 5, sunt : Cetenii romni; Persoanele crora li s-a acordat dreptul de azil n Romnia; Persoanele strine care au imunitate de jurisdicie; Extrdarea oricrei alte persoane strine poate fi refuzat sau amnat, dac predarea acesteia este susceptibil s aib consecine de o gravitate deosebit pentru ea, n special din cauza vrstei sau a strii sale de sntate. Calitate de cetean romn sau de refugiat politic n Romnia se apreciaz la data hotrrii asupra executrii. Obligaii n cazul neextrdrii Refuzul extrdrii propriului cetean ori a refugiatului politic oblig statul romn ca la cererea statului solicitant s supun cauza autoritilor sale judiciare competente, astfel nct s se poat exercita urmrirea penal i judecata, dac este cazul. n cazul n care Romnia opteaz pentru soluia refuzului extrdrii unui strin, nvinuit sau condamnat n alt stat pentru infraciuni grave sau pentru cele incriminate prin convenii internaionale care nu impun un alt mod de represiune, examinarea propriei competene i exercitarea, dac este cazul, a aciunii penale se fac din oficiu, fr excepie i fr ntrziere. Autoritile romne hotrsc n aceleai condiii ca i pentru orice infraciune cu caracter grav prevzut i pedepsit de legea romn ( art. 7 alin. 2 ). b. Condiii referitoare la fapt Dubla incriminare Extrdarea poate fi admis numai dac fapta pentru care este nvinuit sau a fost condamnat persoana a crei extrdare se cere este prevzut ca infraciune att de legea statului solicitant ct i de legea statului solicitat.

Infraciuni politice

Extrdarea nu se acord dac infraciunea pentru care este cerut extrdarea este considerat de statul solicitat ca infraciune politic sau ca fapt conex unei asemenea infraciuni. Atentatul la viaa unui ef de stat sau a unui membru al familiei sale nu este considerat infraciune politic. Nu sunt considerate infraciuni politice : crimele mpotriva umanitii i alte violri similare ale legii rzboiului, precum nici un act de natur terorist. Infraciuni militare Extrdarea motivat de infraciuni militare care nu constituie infraciuni de drept comun este exclus din cmpul de aplicare al prezentei legi. constituie infraciuni de drept comun este exclus din cmpul de aplicare al prezentei legi. Infraciuni fiscale n materie de taxe i impozite, de vam i de schimb valutar, extrdarea va fi acordat ntre statele pri la Convenia european de extrdare i la protocoalele sale. c. Condiii privitoare la pedeaps Gravitatea pedepsei Romnia acord extrdarea , n vederea urmririi sau judecrii, numai pentru fapte a cror svrire atrage, potrivit legislaiei statului solicitant, o pedeaps privativ de libertate mai mare de 2 ani, iar n vederea executrii unei sanciuni penale, numai dac aceasta este mai mare de 1 an ( art. 12 ) Pedeapsa capital Articolul 13 din lege prevede c dac fapta pentru care se cere extrdarea este pedepsit cu moartea de ctre lege statului solicitant, extrdarea nu va putea fi acordat dect cu condiia ca statul respectiv c pedeapsa va fi comutat. Pedeapsa cu suspendarea executrii Fraciunea de pedeaps rmas de executat trebuie s corespund exigenelor de gravitate de la art. 12 pentru acordarea extrdrii. Pedeapsa cu suspendarea executrii Fraciunea de pedeaps rmas de executat trebuie s corespund exigenelor de gravitate de la art. 12 pentru acordarea extrdrii. Locul svririi infraciunii Cnd infraciunea a fost svrit n afara teritoriului statului solicitant, extrdarea poate fi refuzat.

d. Condiii privitoare la competen Romnia poate s refuze extrdarea persoanei reclamate pentru o infraciune care, potrivit legislaiei romne, a fost svrit n totul sau n parte pe teritoriul su. Cnd infraciunea a fost svrit n afara teritoriului statului solicitant, extrdarea va putea fi refuzat numai dac legislaia statului romn nu autorizeaz urmrirea unei infraciuni de acelai fel, svrit n afara teritoriului su, ori nu autorizeaz extrdarea pentru infraciunea care face obiectul cererii. e. Condiii privitoare la procedur Extrdarea se poate refuza i pentru urmtoarele considerente: Urmriri n paralel; Lipsa plngerii prealabile; Dreptul la aprare; Judecarea n lips; Non bis in idem; Prescripie; Amnistie; Graiere

3.Procedura transferului Cererea de extrdare, potrivit art. 24 din lege, trebuie formulat n scris de autoritatea competent a statului solicitant i se adreseaz Ministerului Justiiei din Romnia. n sprijinul cererii se vor prezentadocumente referitoare la hotrri judectoreti, expunerea faptelor, dispoziii legale aplicabile. La cerere, ulterior, se vor comunica i informaii suplimentare. Cererea de extrdare i actele anexe ajung laMinisterul Justiiei, care le examineaz, sub aspectul reciprocitii pentru extrdare, al existenei unui impediment n angajarea procedurii. n cel mult 5 zile Ministerul Justiiei transmite cererea i actele anexe Parchetului competent. n 24 de ore de la primirea cererii de extrdare i actelor anexe, Parchetul trebuie s identifice i s aresteze n vederea extrdrii persoana reclamat. Cel reclamat este depus apoi la penitenciar, dup care procurorul sesizeaz de ndat Curtea de Apel competent. Aceasta, n complet format din doi judectori, examineaz i se pronun asupra strii de arest n scop de extrdare. Art. 33 reglementeaz arestarea provizorie, pe care autoritile competente ale statului solicitant o pot cere chiar nainte de formularea cererii de extrdare. Procedura extrdrii la Curtea de Apel este reglementat n art. 34. La primul termen instana procedeaz laluarea interogatoriului persoanei extrdabile, care va fi asistat gratuit de un interpret i de un avocat din oficiu, dac nu exist un avocat ales. Dup interogatoriu, persoana extrdabil poate s opteze fie pentru extrdarea voluntar, fie pentru continuarea procedurii, n caz de opunere la extrdare. Conform art. 37 din lege, Curtea de Apel, dup examinarea cererii de extrdare, poate s dispun fie conexarea dosarelor ( n cazul concursului de cereri ), fie amnarea soluionrii cererii pentru informaii suplimentare, fie s constate prin sentin dac sunt sau nu sunt ntrunite condiiile extrdrii. n acest ultim caz, cnd Curtea de Apel constat c sunt ndeplinite condiiile de extrdare, hotrte admiterea cererii de extrdare. Sentina poate fi atacat cu recurs. Referitor la extrdarea activ, solicitarea extrdrii se face de ctre statul romn unui stat strin la propunerea motivat a procurorului competent sau a preedintelui instanei competente, dup caz. Soluiile procurorului sau judectorului privind propunerea de a se cere extrdarea sunt naintate Procurorului General competent sau Ministerului Justiiei. Ministerul Justiiei, dac socotete c extrdarea propus este fondat, definitiveaz i semneaz cererea de extrdare, dup care aceasta i actele anexe se transmit statului solicitat.

4.

Transferul activ (atunci cnd Romnia este stat solicitant) Prin modificarea art. 66 din Legea nr. 302/2004, s-a revenit la competena Ministerului Justiiei de a ntocmi cererea de extrdare. Trebuie subliniat ns c Ministerul Justiiei ntocmete cererea de extrdare numai pe baza unei ncheierii motivate a instanei judectoreti competente, care stabilete c sunt ndeplinite condiiile prevzute n prezenta lege pentru a se solicita extrdarea. Prin art. 661 s-a reglementat o procedur clar de dare n urmrire internaional. Astfel, n cazul n care un mandat de arestare preventiv sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la ndeplinire ntruct inculpatul ori condamnatul nu se mai afl pe teritoriul Romniei, instana care a emis mandatul de arestare preventiv sau instana de executare, dup caz, la propunerea procurorului sesizat n acest scop de ctre organele de poliie, emite un mandat de urmrire internaional n vederea extrdrii, care se transmite Centrului de Cooperare Poliieneasc Internaional din cadrul Ministerului Administraiei i Internelor, n vederea difuzrii prin canalele specifice. Mandatul de urmrire internaional n vederea extrdrii trebuie s conin toate elementele necesare identificrii persoanei urmrite (incluznd fotografii, impresiuni digitale, etc.), o expunere sumar a situaiei de fapt i date privind ncadrarea juridic a faptelor! Despre localizarea pe teritoriul unui stat strin a unei persoane date n urmrire internaional sau cutate de autoritile judiciare romne pentru aducerea la ndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei nchisorii sau a unui mandat de arestare preventiv, instana poate fi informat nu numai de Biroul Naional Interpol, ci i de o alt structur in cadrul C.C.P.I., dar i de Ministerul Justiiei, prin orice mijloc care las o urm scris i a crui autenticitate poate fi verificat (art. 67 alin. 1); Instana de executare sau instana care a emis mandatul de arestare preventiv stabilete, printr-o ncheiere motivat, dac sunt ndeplinite condiiile prevzute n prezenta lege pentru a se solicita extrdarea (art. 67 alin. 1); Centrul de Cooperare Poliieneasc Internaional, prin structura specializat, are obligaia de a informa instana de executare sau instana emitent a mandatului de arestare preventiv de ndat ce Biroul Central Naional Interpol corespondent i notific faptul c persoana care face obiectul mandatului a fost localizat. Informarea va fi transmis direct, cu o copie la Ministerul Justiiei. ( art. 67 alin. 2) Instana se pronun prin ncheiere, n camera de consiliu, dat de un singur judector, cu participarea procurorului i fr citarea prilor. ncheierea nu se pronun n edin public, i se consemneaz ntr-un registru special, pentru a se respecta confidenialitatea procedurii (Dei era prevzut i de legea iniial, confidenialitatea era deseori nclcat de unele);

ncheierea prevzut la alin. (3) poate fi atacat cu recurs de procuror, n termen de 24 ore de la pronunare. Dosarul cauzei este naintat instanei de recurs n termen de 24 de ore. Recursul se judec n termen de cel mult 3 zile, de ctre instana superioar n grad. Instana de recurs va restitui dosarul primei instane n termen de 24 de ore de la soluionarea recursului. (art. 67 alin. 4); n termen de 48 de ore de la primirea ncheierii prin care s-a constatat c sunt ntrunite condiiile pentru solicitarea extrdrii i a actelor anexe, Ministerul Justiiei, prin direcia de specialitate, efectueaz un examen de regularitate internaional, n condiiile prevzute la art. 40, care se aplic n mod corespunztor (art. 67 alin. 6); n cazul n care, potrivit atribuiilor care i revin, direcia de specialitate a Ministerului Justiiei constat c nu sunt ntrunite condiiile de regularitate internaional pentru a se ntocmi i transmite cererea de extrdare, ministrul justiiei l sesizeaz pe procurorul general al Parchetului de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie, n vederea iniierii procedurii de revizuire a ncheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrdrii, informnd n ambele situaii Centrul de Cooperare Poliieneasc Internaional din cadrul Ministerului Administraiei i Internelor. De aceea, prin modificarea adus Legii nr. 302/2004 n aceast privin, s-a optat pentru procedura extraordinar a revizuirii. De subliniat c, potrivit art. 67 alin. (8), Ministrul justiiei nu poate solicita iniierea procedurii revizuirii pentru alte motive dect cele legate de concluziile examenului de regularitate internaional; Instana, dac constat c cererea de revizuire este ntemeiat, anuleaz ncheierea atacat. Dac instana constat c cererea de revizuire este nentemeiat, o respinge, meninnd ncheierea atacat. Hotrrea instanei de revizuire este definitiv i se comunic n termen de 24 de ore de la pronunare ministrului justiiei i procurorului general al Parchetului de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie (art. 67 alin. 10). Astfel, n ambele situaii, hotrrea final revine instanei, astfel nct se elimin orice eventual critic de neconstituionalitate care putea fi adus vechii proceduri. Totodat, prin modificrile aduse legii s-a prevzut i posibilitatea ca, n cazul n care constat c actele sunt incomplete, nainte de a ntocmi i transmite cererea de extrdare direcia de specialitate a Ministerului Justiiei s poat solicita instanei competente s i transmit, n cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului internaional aplicabil. Acest lucru se ntmpla n practica, dar nu era reglementat expres (art. 67 alin. 7); ncheierea prin care se constat c sunt ntrunite condiiile pentru a se solicita extrdarea se transmite Ministerului Justiiei Direcia Drept Internaional i Tratate, Serviciul drept internaional public i cooperare judiciar internaional n materie penal

5.

Transferul pasiv (atunci cnd Romnia este stat solicitat)

10

Procedura de extrdare pasiv este de competena curii de apel n circumscripia creia a fost localizat persoana extrdabil. Curtea este sesizat de parchetul competent, dup ce, n prealabil, direcia de specialitate a Ministerului Justiiei efectueaz examenul de regularitate internaional al cererii de extrdare i documentelor anexate. Persoana extrdabil are dreptul s fac opoziie la extrdare

Extrdarea se poate solicita / acorda n baza conveniilor multilaterale sau a unor tratate bilaterale, ori pe baz de reciprocitate, n lipsa unor asemenea instrumente juridice. Convenia multilateral cel mai frecvent utilizat de Romnia este Convenia european de extrdare, ncheiat la Paris la 13 decembrie 1957, cu Protocoalele sale adiionale, din 15 octombrie 1975 i 17 martie 1978. Convenia european de extrdare se aplic n relaia cu celelalte 45 de state membre ale Consiliului Europei, care sunt parte la acest instrument juridic multilateral, i prevaleaz asupra dispoziiilor privitoare la extrdare din tratatele bilaterale de extrdare (sub-link, coninnd tratatele bilaterale existente n prezent n seciunea respectiv a Ghidului) ncheiate cu oricare din aceste state. De asemenea, exist numeroase convenii multilaterale, adoptate fie sub egida Consiliului Europei, fie sub egida Organizaiei Naiunilor Unite, care conin dispoziii privind extrdarea, ntre care menionm: Convenia Naiunilor Unite mpotriva criminalitii transnaionale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea i pedepsirea traficului de persoane, n special al femeilor i copiilor, adiional la Convenia Naiunilor Unite mpotriva criminalitii transnaionale organizate, i Protocolul mpotriva traficului ilegal de migrani pe calea terestr, a aerului i pe mare, New York, 15.11.2000, ratificate prin Legea nr. 565/2002, publicat n M.Of. nr. 813/8.11.2002, Convenia Naiunilor Unite mpotriva corupiei, New York, 31.10.2003, ratificat prin Legea nr. 365/2004, publicat n M.Of. nr. 903/5.10.2004, Convenia european privind reprimarea terorismului, Strasbourg, 27.01.1997, ratificat prin Legea nr. 19/1997, publicat n M.Of. nr. 34/4.03.1997, Convenia penal privind corupia, Strasbourg, 27.01.1999, ratificat prin Lege nr. 27/2002, publicat n M.Of. nr. 65/30.01.2002, Convenia Consiliului Europei privind criminalitatea informatic, Budapesta, 23.11.2001, ratificat prin Legea nr. 64/2004, publicat n M.Of. nr. 343/20.04.2004, Convenia european privind splarea, descoperirea, sechestrarea i confiscarea produselor infraciunii, Strasbourg, 8.11.1990, ratificat prin Legea nr. 263/2002, publicat n M.Of. nr. 353/28.05.2002, conveniile ONU mpotriva terorismului. De la 1 ianuarie 2007, dispoziiile referitoare la extrdare au fost nlocuite, n relaia cu statele membre UE, de decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare i procedurile de predare ntre statele membre ale Uniunii Europene, transpuse n dreptul intern prin Titlul III din Legea nr. 302/2004, cu excepia situaiilor tranzitorii.

11

6.SPETE

SOERING versus REGATUL UNIT AL MARII BRITANII SI IRLANDEI DE NORD Hotararea din 7 iulie 1989 Curtea Europeana a Drepturilor Omului, hotarand in plen, in conformitate cu regula 50 a Regulamentului Curtii, formata din judecatorii: R. Ryssdal, presedinte, J. Cremona, T. Vilhjalmsson, F. G?lc?kl?, F. Matscher, L.-E. Pettiti, B. Walsh, Sir Vincent Evans, R. Macdonald, C. Russo, R. Bernhardt, A. Spielmann, J. De Meyer, J.A. Carrillo Salcedo, N. Valticos, S.K. Martens, E. Palm, I. Foighel si M.-A.Eissen, grefier si H.Perzold, grefier adjunct, Adopta prezenta hotarare la data de [26 iunie 1989].

PROCEDURA 1. Cazul a fost trimis Curtii de Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 25 ianuarie 1989 de Guvernul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord la data de 30 ianuarie 1989 si de guvernul Republicii Federale Germania la data de 3 februarie 1989, in termenul de trei luni prevazut de articolele 32 paragraful 1 si 47 ale Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia). Cazul se intemeiaza pe o plangere (nr.14038/88) formulata impotriva Regatului Unit si inaintata Comisiei la data de 8 iulie 1988, pe baza articolului 25, de Jens Soering, cetatean german. Scopul cererii a fost obtinerea unei hotarari care sa stabileasca daca faptele prezentate constituie o incalcare a obligatiilor asumate pe baza articolelor 3, 6 si 13 ale Conventiei, de catre statul chemat in judecata. 2.-10. [Paragrafele 2-10 descriu procedura in fata Curtii, schimbul de memorii intre parti, modul in care a fost alcatuita Camera, numele persoanelor care au reprezentat partile si recomandarea Curtii, adresata guvernului Regatului Unit, de a nu-l extrada pe reclamant in Statele Unite ale Americii inainte de finalizarea procedurilor in fata Curtii Europene.] IN FAPT I. CIRCUMSTANTELE PARTICULARE ALE CAUZEI 11. Reclamantul, Jens Soering, cetatean german, s-a nascut la 1 august 1966. In prezent se afla intr-o inchisoare din Regatul Unit, asteptand extradarea in Stetele Unite ale Americii unde va fi judecat, in statul Virginia, pentru doua infractiuni de omor. 12. Omorurile respective au fost savarsite in martie 1985 in districtul Bedford, Virginia. Victimele, William Reginald Haysom (72 de ani) si Nancy Astero Haysom (53 de ani) erau parintii prietenei reclamantului, Elizabeth Haysom, cetatean canadian. Moartea ambelor victime a intervenit in urma loviturilor multiple aplicate cu un cutit in zona

12

toracic, a gatului si a cefei. Pe vremea aceea, reclamantul si Elizabeth Haysom, in varsta de 18 si, respectiv, 20 de ani erau studenti la universitatea din Virginia. In octombrie 1985, amandoi au disparut din statul Virginia, Au fost arestati in aprilie 1986, in Regatul Unit, pentru falsificare de cecuri. 13. Reclamantul a fost interogat, in Regatul Unit, intre 5 si 8 iunie 1986, de un detectiv de la Departamentul de Politie al Districtului Bedford. Intr-o declaratie facuta sub juramant, datata 24 iulie 1986, detectivul american a afirmat ca reclamantul a recunoscut, in prezenta lui si a altor doi ofiteri de politie britanici, ca a savarsit cele doua omoruri. Reclamantul a declarat ca era indragostit de domnisoara Haysom, dar parintii ei nu erau de acord cu relatia lor. Impreuna, el si Elizabeth Haysom au planuit sa-i omoare. Au inchiriat o masina in Charlottsesville si s-au dus la Washington, unde si-au pregatit un alibi. Reclamantul s-a dus apoi la casa parintilor lui Elizabeth pentru a discuta despre relatia dintre el si fiica lor. Cand sotii Haysom i-au spus ca vor face orice pentru a impiedica aceasta legatura, discutia a degenerat intr-o incaierare in timpul careia el i-a omorat cu un cutit. La data de 13 iunie 1986, reclamantul a fost invinuit de doua omoruri simple si, separat, de omor calificat. 14. La data de 11 august 1986, guvernul Statelor Unite ale Americii a solicitat extradarea reclamantului, pe baza Tratatului de Extradare din 1972 incheiat intre SUA si Regatul Unit). La 12 septembrie, la cererea secretarului de stat pentru Afaceri Interne, un judecator a emis mandatul de arestare a reclamantului, in temeiul articolului 8 al Legii privind Extradarea din 1870 (vezi paragraful 32). La data de 30 decembrie, dupa ce executase pedeapsa pentru falsificare de ceruri, reclamantul a fost arestat din nou. 15. La data de 29 octombrie 1986, ambasada britanica la Washington a dresat guvernului Statelor Unite o cerere formulata in urmatorii termeni: Deoarece in Marea Britanie pedeapsa cu motartea a fost abolita, ambasadaa primit instructiuni sa solicite, in conformitate cu prevederile Tratatului de Extradare, asigurarea ca, in cazul in care J. Soering va fi condamnat la pedeapsa cu moartea pentru infractiunile pentru care a fost trimis in judecata, sentinta nu va fi executata. Daca, din punct de vedere constitutional, nu este posibil ca guvernul Statelor Unite sa furnizeze o asemenea asigurare, autoritatile britanice cer guvernului Statelor Unite sa recomandeautoritatilor competente sa nu impuna pedeapsa cu moartea sau, daca o impun, sa nu o execute 16. La data de 30 decembrie 1986, reclamantul a fost interogat, in inchisoare, de un procuror german din Bonn. Procurorul a declarat sub juramant ca isi aminteste ca reclamantul i-ar fi spus, intre altele, ca el n-a avut niciodata intentia sa-i omoare pe sotii Haysom si? ca isi aduce aminte doar ca i-a ranit in regiunea cefei, ceea ce probabil a avut cumva de-a face cu decesul lor ulterior; si ca, in zilele in care au precedat crima, nu a discutat cu Elizabeth Haysom despre posibilitatea de a-i omori parintii. Procurorul s-a referit si la documentele ce i-au fost puse la dispozitie, cum ar fi declaratia pe care reclamantul a facut-o in fata detectivului american, raportul medico-legal si doua rapoarte de expertiza psihiatrica (vezi paragraful 21). La 11 februarie 1987, un judecator german a emis un mandat de arestare pe numele reclamantului. La 11 martie, guvernul Republicii Federale Germania a solicitat extradarea lui J. Soering, in conformitate cu prevederile Tratatului de Extradare incheiat in 1872 cu Regatul Unit (vezi paragraful 31). Cererea germana de extradare a fost insotita de acte care dovedeau competenta instantelor nationale, dar probele constau doar in declaratia data de reclamant procurorului german,

13

in care recunostea savarsirea faptelor. Directorul Procuraturii Publice i-a atras atentia secretarului de stat britanic ca legea din 1870 nu permite retinerea unei persoane pana in momentul extradarii doar pe baza unei declaratii facute in asemenea conditii. 17. Intr-o scrisoare datata 20 aprilie 1987 si adresata directorului Biroului pentru Afaceri Externe din cadrul Departamentului American de Justitie, procurorul-sef al districtului Bedford, Virginia (James W. Updike Jr.), a afirmat ca, daca reclamantul nu poate fi judecat in Germania doar pe baza recunoasterii faptei, martorii americani nu pot fi obligati sa depuna marturie in fata instantei germane. La 23 aprilie, guvernul american a solicitat, printr-o nota diplomatica, sa se acorde preferenta cererii de extradare a reclamantului in Statele Unite fata de cererea de extradare formulata de Republica Federala Germania. 18. La data de 8 mai 1987, Elizabeth Haysom a fost predata autoritatilor Statelor Unite; [?] la 6 octombrie, a fost condamnata la 90 de ani inchisoare pentru complicitate la omor (cate 45 de ani pentru fiecare omor). 19. La 20 mai 1987, guvernul Regatului Unit a informat Republica Federala Germania ca guvernul Statelor Unite a cerut extradarea lui J. Soering si ca autoritatile britanice ?au ajuns la concluzia ca, avand in vedere toate circumstantele particulare ale cazului, instanta ar trebui sa dea curs, in mod normale, cererii americane. Guvernul Regatului Unit a mai indicat si faptul ca guvernului SUA i-a fost ceruta o asigurare in legatura cu pedeapsa cu moartea si ca in cazul in care instanta va decide ca sunt indeplinite conditiile extradarii, predarea lui Soering va fi conditionata de primirea unor asigurari satisfacatoare in aceasta privinta?. 20. La data de 1 iunie 1987, dl Updike, procuror al districtului Bedford, Virginia, a semnat sub juramant urmatoarea declaratie: ?Declar prin prezenta, ca in cazul in care Jens Soering va fi condamnat pentru omorul de care este invinuit in districtul Bedford, judecatorului ii va fi prezentata o motiune, in numele Regatului Unit, ca este dorinta acestui stat ca pedeapsa cu moartea sa nu fie impusa sau, daca va fi impusa, sa nu fie executata. Asigurarea a fost transmisa guvernului Regatului Unit printr-o nota diplomatica, la data de 8 iunie 1987. Dl Updike a repetat-o, in termeni identici, intr-o alta declaratie prestata sub juramant la 16 februarie 1988 si trimisa guvernului Regatului Unit prin nota diplomatica din 17 mai 1988. In acelasi document, guvernul Statelor Unite si-a asumat obligatia de a asigura respectarea promisiunilor facute de autoritatile competente ale statului Virginia. In timpul acestei proceduri, autoritatile statului Virginia au informat guvernul Regatului Unit ca dl Updike nu va mai furniza alte asigurari si ca intentioneaza sa ceara pedeapsa cu moartea in cazul Soering deoarece, in opinia sa, probele in acuzare justifica acesasta actiune. 21. La data de 16 iunie 1987 s-a desfasurat procedura de judecatain fata Bow Steet Magistrate?s Court. Guvernul Statelor Unite a probat faptul ca, in noaptea de 30 martie 1985, reclamantul i-a omorat pe William si Nancy Haysom, la domiciliul lor din districtul Bedford, Virginia. In particular, a fost administrata ca proba recunoasterea faptelor de catre reclamant asa cuma fost relatata ea in declaratia sub juramant a detectivului de la politia districtului Bedford (vezi paragraful 13). Apararea a propus ca proba raportul unui psihiatru, expert in medicina legala (raport datat 15 decembrie 1986 si semnat de dr. Henrietta Bullard), in care se afirma ca reclamantul, la data comiterii faptei, era imatur,

14

fara experienta si a suferit o pierdere de identitate aflandu-se intr-o relatie simbiotica cu prietena sa, o tanara femeie convingatoare, puternica si dezechilibrata psihic. Raportul de expertiza psihiatrica se incheia cu urmatoarea concluzie: Intre domnisoara Haysom si Soering a existat un delir indus (folie deux), in care partenerul cel mai tulburat era domnisoara Haysom Parerea mea este ca, in momentul savarsirii omorurilor, Jens Soering se afla intr-o asemenea stare de tulburare incat responsabilitatea i-a fost substantial diminuata. Sindromul cunoscut sub numele de <<delir indus>> este o stare de bine cunoscuta in care unul dintre parteneri se afla sub influenta celuilalt intr-o asemenea masura incat crede tot ce i se spune. Domnisoara Haysom sufera de tulburari patologice si, pe parcursul mai multor luni, l-a convins pe Soering ca, pentru ca relatia lor sa poata continua, trebuie sa-i omoare pe parintii eiElizabeth Haysom a avut asupra lui Soering un efect stupefiant si mesmeric care a condus la o stare psihologica anormala in care el a devenit incapabil sa gandeasca rational sau sa puna la indoiala afirmatiile ei in legatura cu modul in care parintii le influenteaza viata. In concluzie, parerea mea este ca in momentul comiterii infractiunii, Soering se afla intro stare psihologica anormala care, in aceasta tara, ar putea conduce la ideea ca nu este vinovat de omor intentionat, ci de omor din culpa Concluziile doctorului Bullard au fost, in general, identice cu concluziile unui alt raport, care a fost prezentat instantei, datat 11 decembrie 1986 si semnat de dr. John R. Hamilton, directorul spitalului Broadmoor. Instanta a considerat ca raportul doctorului Bullard nu a fost relevant, a admis cererea de extradare si a hotarat ca reclamantul sa astepte ordinul secretarului de stat pentru a se reintoarce in Statele Unite. 22. La 29 iunie 1987, Soering a declarat recurs impotriva hotararii prin care s-a luat masura arestarii si a solicitat admiterea cererii sale de revizuire. La data de 11 decembrie au fost respinse atat recursul, cat si cererea de revizuire. In motivarea recursului, Soering a afirmat ca asigurarile autoritatilor americane nu valoreaza nimic si ca nici un secretar de stat rezonabil nu le-ar putea considera satisfacatoare in sensul articolului IV al Tratatului de Extradare incheiat intre Regatul Unit si Statele Unite (vezi paragraful 36). In motivarea hotararii sale, judecatorul Lloyd este de acord ca asigurarile primite lasa de dorit Articolul IV al Tratatului se refera la asigurarea ca pedeapsa cu moartea nu va fi executata. Aceasta inseamna o asigurare data de sau in numele puterii executive, adica guvernatorul statului Virginia. Declaratia sub juramant semnata de dl Updike departe de a fi o asigurare in numele executivului este doar o promisiune de a aduce la cunostinta judecatorului american dorinta Regatului Unit. Nu pot crede ca aceasta a fost vointa partilor la incheierea Tratatului. Dar pot intelege ca, datorita naturii federale a Constitutiei Statelor Unite, pot aparea dificultati in obtinerea unei asigurari mai ferme. Cererea de revizuire a fost respinsa ca prematur. Judecatorul Llyod a notat: ?In primul rand, secretarul de stat nu a semnat inca ordinul de predare pentru ca nu a decis daca asigurarile primite sunt satisfacatoare sau nu. Pana la semnarea ordinului pot aparea si alte considerente. Instanta de judecata nu poate examina legalitatea unei decizii administrative inainte de emiterea ei. In al doilea rand, chiar daca secretarul de stat decide ca asigurarile primite sunt satisfacatoare, pe baza probelor administrate in fata acestei instante de judecata, eu sunt departe de a fi convins ca decizia ar fi irationala in sensul Wednesbury (pentru sensul

15

Wednesbury, vezi paragraful 35). 23. La data de 30 iunie, Camera Lozilor a respins recursul formulat impotriva deciziei instantei de apel. 24. La data de 14 iulie, reclamantul i-a cerut secretarului de stat sa-si exercite, in temeiul articolului 11 al Tratatului de Extradare, dreptul de a nu semna ordinul de predare (vezi paragraful 34). Cererea a fost respinsa si, la 3 august 1988, secretarul de stat a semnat ordinul de predare a reclamantului catre autoritatile Statelor Unite ale Americii. Cu toate acestea, predarea lui Soering a fost suspendata ca urmare a ndicatiilor date de Comisie si apoi de Curtea Europeana, in cadrul procedurii de fata (vezi paragrafele 4 si 77). 25. La 5 august 1988, reclamantul a fost transferat la spitalul inchisorii unde s-a aflat, pana la inceputul lunii noiembrie, sub un regim special rezervat detinutilor cu tendinte sinucigase. Conform raportului psihiatric depus la dosar de reclamant (raport datat 16 martie 1989 si semnat de dr. D. Somekh), reclamantul era terorizat de gandul ca, in perioada in care se va afla pe culoarul mortii, in Virginia va fi agresat fizic si abuzat sexual de ceilalti detinuti. Aceasta continua teroare a avut un efect profund asupra lui. Raportul noteaza disperarea crescanda a reclamantului si existenta unor temeri intemeiate ca ar putea incerca sa se sinucida. 26. La 20 martie 1989, reclamantul a declarat ca nu va obiecta daca guvernul britanic il preda autoritatilor germane. II. LEGISLATIA SI PRACTICA RELEVANTE IN REGATUL UNIT A. Legislatia penala 27. In Anglia, omorul este definit ca uciderea ilegala, cu intentie, a unei fiinte umane. Sanctiunea este inchisoarea pe viata. Pedeapsa cu moartea nu exista (articolul 1 al Legii din 1965 referitoare la bolirea pedepsei cu moartea). Articolul 2 al Legii din 1957 referitoare la omor prevde ca autorul unui omor va fi condamnat pentru ucidere din culpa daca responsabilitatea sa, in momentul savarsirii faptei, a fost semnificativ diminuata din cauza unei stari anormale (alienatie mintala datorata unor boli sau traumatisme). 28. Instantele engleze nu sunt competente sa judece cauzele in care cetateni straini au comis infractiuni in afara teritoriului Regatului Unit. Prin urmare, nici reclamantul, cetatean german, nici Elizabeth Haysom, cetatean canadian, nu puteau (si nu pot) fi trimisi in judecata de Regatul Unit [pentru o infractiune comisa in SUA]. B. Extradarea 29. Dispozitiile legale relevante in materia extradarii sunt cuprinse in Legile din 1870 si 1935 privind extradarea. 30. Procedura de extradare intre Regatul Unit si Statele Unite ale Americii este guvernata de Tratatul de Extradare, Tratatul Aditional de Extradare si un schimb de note diplomatice care amendeaza Tratatul Aditional de Extradare. Aceste proceduri au fost incorporate in legea engleza si in legea americana prin ordonante guvernamentale. In temeiul articolului 1 al Tratatului de Extradare, fiecare parte contractanta se angajeaza sa extradeze catre cealalta parte, in conditiile stabilite prin Tratat, orice persoana aflata pe teritoriul ei, care a fost invinuita sau condamnata pentru orice infractiune comisa pe teritoriul celeilalte parti. Tratatul specifica tipul de infractiuni pentru care se poate solicita extradarea, incluzand infractiunea de omor. 16

31. Procedura de extradare intre Regatul Unit si Republica Federala Garmania este reglementata de Tratatul referitor la predarea reciproca a infractorilor Dispozitiile tratatului au fost incorporate in legislatia nationala a Regatului Unit si a Republicii Federale Germania prin ordonante guvernamentale. 32. Dupa primirea unei cereri de extradare, secretarul de stat poate ordona unui magistrat sa emita un mandat de arestare (Legea privind extradarea, articolele 7 si 8). Regulile procedurale prevad obligatia instantei de a asculta persoana care urmeaza sa fie extradata. Instanta decide daca probele aflate la dosarul cauzei sunt suficiente pentru sustinerea acuzarii, pe baza urmatorului test: avand la dispozitie numai acele probe, un juriu rezonabil care beneficiaza de indrumare adecvata ar putea stabili vinovatia inculpatului (Schtraks versus Guvernul Israelului [1964]). 33. Articolul 11 al Legii din 1870 privind extradarea prevede ca incheierea prin care se dispune luarea masurii preventive poate fi atacata de inculpat cu recurs. In practica, sunt competente sa decida doar instantele districtuale si Camera Lorzilor. Intr-o astfel de procedura, instanta verifica: daca magistratul a fost competent sa emita mandatul de arestare; daca au fost intrunite conditiile prevazute de lege; daca infractiunea este prevazuta de legile referitoare la extradare si nu are un caracter politic; daca nu exista un alt motiv pentru care predarea infractorului unor autoritati straine nu este posibila. Articolul 12 al aceleiasi legi dispune punerea in libertate a arestatului la incheierea procedurii sau in termen de doua luni de la arestare, daca nu exista motive serioase pentru a prelungi durata arestarii. 34. In temeiul articolului 11 al Legii din 1870, semnarea ordinului de predare este lasata la latitudinea secretarului de stat; el poate refuza sa semneze ordinul chiar daca instanta a hotarat predarea arestatului autoritatilor statului solicitant. Orice persoana a carei extradare a fost solicitata poate dupa epuizarea cailor de atac ordinare ? sa ceara secretarului de stat sa nu semneze ordinul de predare. Secretarul de stat este obligat sa examineze orice fapt sau imprejurare noua de care instanta nu a avut cunostinta in momentul solutionarii cauzei. 35. Daca cererea este respinsa, strainul poate introduce o actiune in anulare, argumentand ca refuzul secretarului de stat a fost ilegal, irational sau emis fara respectarea regulilor procedurale. Guvernul Regatului Unit a sustinut ca instanta poate anula ordinul de predare daca stabileste ca, in statul solicitant, persoana extradata risca sa fie supusa unor tratamente sau pedepse inumane sau degradante. Motivele anularii ar fi daca, in asemenea conditii, nici un secretar de stat rezonabil nu poate fi de acord cu extradarea. In cazul R versus Home Secretary (in care s-a refuzat acordarea azilului politic), lordul Bridge a explicat : Dreptul la vieta este un drept fundamental; daca o decizie administrativa pune in primejdia viata unei persoane, este necesara cercetarea minutioasa a motivelor care au stat la baza luarii deciziei 36. In legile privind extradarea nu exista dispozitii in legatura cu pedeapsa cu moartea, dar articolul IV al Tratatului de Extradare intre Regatul Unit si Statele Unite ale Americii prevede: Daca pentru o anumita infractiune legea penala a statului solicitant prevde pedeapsa cu moartea, iar legea statului solicitat nu o prevede, extradarea poate fi refuzata, cu exceptia cazului in care statul solicitant furnizeaza asigurari, considerate satisfacatoare de catre

17

statul solicitat, ca pedeapsa cu moartea nu va fi executata 37. In cauza, in temeiul articolului IV al Tratatului de Extradare intre Regatul Unit si Statele Unite ale Americii, secretarul de stat a acceptat asigurari provenind de la organele de urmarire penala in sensul ca judecatorul va fi informat, inainte de pronuntarea hotararii, despre dorinta Regatului Unit ca pedeapsa cu moartea sa nu fie impusa sau, daca este impusa, sa nu fie executata. Totusi, eficacitatea unor asemenea asigurari nu a fost niciodata testata. 38. Concursul de cereri de extradare, formulate de doua state diferite in legatura cu aceeasi infractiune, nu apare in mod frecvent. Daca statele solicitante adreseaza simultan cererile de extradare, secretarul de stat va decide care dintre cereri va fi admisa, luand in considerare circumstantele cazului, cetatenia persoanei si locul savarsirii infractiunii

18

BIBLIOGRAFIE 1. Constituia Romniei din 1923 2. Constituia Romniei din 1991 3. Codul Penal Romn 4. Legea nr. 296/2001 5. Convenia european de extrdare 6. Protocol adiional 1975 7. Protocol adiional 1978 8. Hotrri ale Curii europene ale drepturilor omului, Editura Polirom, 2000, pag. 238 261 9. Culegere de practic judiciar n materie penal, Editura Rosetti, Bucureti, pag. 52 10. Revista Dreptul, nr. 12/1997, pag. 108 11.Boroi, Alexandru Drept penal. Parte general, Editura AllBack, Bucureti, 2000, pag 58 - 62 12.Bulai, Constantin Drept penal. Parte general, vol. I, Bucureti, 1979, pag. 105 i urm. 14.Boghirnea, Iulia Drept constituional. Caiet de seminar, Editura Universitii din Piteti, 2001, pag. 23

19