Anatomia aparatului cardiovascular

Inima
Organul central al aparatului cardiovascular, este situata in mediastin – intre cei doi plamani.
Are forma unei piramide triunghiulare si 1/3 din inima este situata la dreapta, iar 2/3 la
stanga planului mediosagital al corpului. Greutatea inimii este de 250 – 300g. Baza
inimii este situata posterior si la dreapta, aici gasindu-se vasele mari ale inimii. La baza
inimii se afla atriile, iar spre varf, ventriculele.
Cavitatiile inimii
Atriile au forma cubica, o capacitate mai mica decat a ventriculelor, peretii mai subtiri
si prezinta cate o prelungire, numita urechiusa.

La nivelul atriului drept se gasesc orificiul venei cave superioare, orificiul venei cave
inferioare, orificiul sinusului coronar, orificiul urechiusei drepte si orificiul
atrioventricular drept,prevazut cu valva tricuspida.

La nivelul atriului stang sunt patru orificii de deschidere a venelor pulmonare,orificiul de

deschidere al urechiusei stangi si orificiul atrioventricular prevazut cu valva bicuspida
(mitrala). Cele doua atrii sunt separate prin septul interatrial.
Ventriculele au o forma piramidala triunghiulara, cu baza spre
orificiulatrioventricular.
La baza ventriculilor se afla orificiile atrio ventriculare – drept si stang - fiecare
prevazut cu valva atrio-ventriculara si orificiile arteriale prin care ventriculul stang
comunica cu aorta, iar cel drept cu trunchiul pulmonar.

Fiecare orificiu arterial este prevazut cu trei valvule semilunare sau sigmoide . Cele
doua ventricule sunt separate prin septul interventricular.
1
Structura inimii
Din punct de vedere structural, inima este alcatuita din trei tunici care, de la exterior spre
interior, sunt: epicardul, miocardul si endocardul.
Epicardul este foita viscerala a pericardului seros si acopera complet exteriorul
inimii. Cealalta foita a pericardului seros este parietala si acopera fata profunda a
pericardului fibros, care are forma unui sac rezistent, cu fundul asezat pe diafragm.
Pericardul fibros protejeaza inima. El este legat prin ligamente de organele din jur:
stern, coloana vertebrala si diafragma.
Miocardul, stratul cel mai gros din structura inimii, cuprinde miocardul contractil,
si miocardul embrionar, de comanda – tesut nodal. Fibrele miocardului contractil sunt
dispuse circular in atrii si oblic in ventricule.Musculatura atriilor este complet separata
de musculatura ventriculelor,legatura anatomica si functionala fiind realizata de
tesutul nodal, alcatuit dintr-o musculatura specifica, ce pastreaza caracterele
embrionare.
Tesutul nodal cuprinde:
● nodulul sinoatrial, in atriul drept, in vecinatatea varsarii venei cave
superioare;
● nodulul atrioventricular, situat deasupra orificiului atrioventricular drept;
● fasciculul atrioventricular (His), care pleaca din nodulul atrioventricular si se imparte in
doua ramuri, una stanga si alta dreapta, care coboara in ventricule.Cele doua ramuri se divid,
formand in peretii ventriculari reteaua subendocardica Purkinje.

Endocardul captuseste incaperile inimii, trecand fara intrerupere de la atrii spre ventricule.
Endocardul de la nivelul atriilor se continua cu intima venelor, iar la nivelul ventriculelor,
cu intima arterelor. Endocardul inimii drepte este independent de endocardul inimii stangi.

2
Vascularizatia si inervatia inimii
Inima este irigata de cele doua artere coronare (stanga si dreapta), cu originea
in aorta ascendenta. Sangele venos al inimii este colectat de sinusul coronar, situat in
santul atrioventricular stang si care se deschide in atriul drept.

Inervatia extrinseca a inimii este asigurata de nervii cardiaci, proveniti din vag si de
simpaticul cervical.

NOTIUNI DE FIZIOLOGIE CARDIACA

Revolutia cardiaca: Trecerea sangelui din atrii in ventriculi şi apoi in arborele vascular
impreuna cu fenomenele care determina şi insotesc aceasta deplasare de sange, poarta
numele de revolutie cardiaca.
Revolutia cardiaca dureaza 0,8 secunde şi cuprinde:
1.contractia atriilor sau sislola atriala, care dureaza 0,1 secunde;
2.contractia ventriculilor sau sistola ventriculara, care dureaza 0,3 secunde,
3. relaxarea (repausul) intregii inimi, sau diaslola generala, care dureaza circa 0,4
secunde

Inima este o pompa aspiratoare-respingatoare, circulatia sangelui fiind posibila datorita

contractiilor ei ritmice.

In timpul revolutiei cardiace, atriile şi ventriculii prezinta sistole (contractii) şi diastole

(relaxari)succesive, care se efectueaza in acelaşi timp in cavitatile drepte şi cele stangi.

Diastola generala, adica relaxarea intregii inimi, se suprapune pe diastola ventriculara, dar
dureaza mai putin decat aceasta, din cauza sistolei atriale care incepe in ultima perioada a
diastolei ventriculare.

La individul normal au loc 60 - 80 de revolutii cardiace/min, care reprezinta de fapt bataile

inimii.

Contractiile cardiace sunt sub dependenta a doua mecanisme reglatoare

- intracardiac,
- extracardiac.
Mecanismul intracardiac este datorat tesutului specific, situat la nivelul miocardului.Ca
urmare, miocardul are urmatoarele PROPRIETATI:
- automatismul, adica posibilitatea de a-şi crea singur stimuli excitatori;
- excitabilitatea, care este dealtfel o proprietate generala a materiei vii;
3
 - conductibilitatea, proprietatea de a conduce stimulul;
- contractilitatea, proprietatea de a raspunde la excitatie prin contractie. Automatismul şi
conductibilitatea se datoreaza tesutului specific şi explica activitatea ritmica, regulata, a
inimii.

Frecventa batailor cardiace (60 - 80/min) este realizata de nodul sino-atrial( Keith şi
Flack),denumit şi nodul sinuzal, care emite stimuli cu aceasta frecventa. De aceea, ritmul
cardiac normal se mai cheama şi ritm sinusal.

Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic şi parasimpatic. Simpaticul

(adrenalina,efedrina şi toate substantele simpatomimetice) accelereaza ritmul cardiac, iar
parasimpaticul il rareşte.

Arborele vascular este format din artere, vase prin care sangele cir cula dinspre
inima spre tesuturi si organe, capilare, vase cu calibru foarte mic, la nivelul carora se fac
schimburile intre sange si diferitele tesuturi, si vene, prin care sangele este readus la inima.

Arterele si venele au in structura peretilor lor trei tunici suprapuse, care, de la exterior spre
interior, sunt: adventicea, media si intima. Calibrul arterelor scade de l a i n i m a s p r e
periferie, cele mai mici fiind arteriolele (in unele
c a z u r i , metarteriolele), care se continua cu capilarele.

Structura arterelor si venelor

Tunica externa adventicea este fomata din tesut conjunctiv, cu fibre de colagen si
elastice.
Tunica medie– are structura diferita, in functie de calibrul arterelor. La arterele
mari, numite artere de tip elastic, media este formata din lame elastice cu dispozitie
concentrica, rare fibre musculare netede si tesut conjunctiv. In arterele m ij l o ci i si mi ci ,
n u m i t e a r t e re d e ti p m u s c ul a r , me d i a e st e g r oa s a si c o n ti n e numeroase
fibre musculare netede, printre care sunt dispersate fibre colagene si elastice.
Tunica interna –intima, s e c o n ti n u a c u e n d o c a r d u l ventriculilor.

Peretele venelor, al caror calibru creste de la periferie spre inima, are in structura sa
aceleasi trei tunici ca si la artere, cu cateva deosebiri. In venele situate sub nivelul
cordului, unde sangele circula in sens opus gravitatiei, endoteliul acopera din
loc in loc valvule in forma de cuib de randunica, ce au rolul de a fragmenta si
directiona coloana de sange.

Marea si mica circulatie

In alcatuirea arborelui vascular se disting doua teritorii de circulatie: circulatia mare
– sistemica, si circulatia mica – pulmonara
4
Circulatia mica= Circulatia pulmonara incepe in ventriculul drept, prin trunchiul
arterei pulmonare, care duce sangele cu CO2 spre reteaua capilara din jurul alveolelor, unde
il cedeaza alveolelor care-l elimina prin expiratie. Sangele cu O2 este colectat de
venele pulmonare, cate doua pentru fiecare plaman. Cele patru vene pulmonare
sfarsesc in atriul stang.
Circulatia mare=Circulatia sistemica incepe in ventriculul stang, prin artera aorta
care transporta sangele cu O2 si substante nutritive spre tesuturi si organe. De la nivelul
acestora, sangele incarcat cu CO2 este preluat de cele doua vene cave care il aduc in atriul
drept.

5
6
Sistemul aortic
Este format din artera aorta si din ramurile ei, care iriga toate tesuturile si organele
corpului omenesc. Sistemul aortic incepe din ventriculul stang cu aorta ascendenta,
din care se desprind cele doua artere coronare. Dupa ce urca 5 – 6 cm,se curbeaza si
formeaza arcul aortic, care se continua cu aorta descendenta, subimpartita in
toracala si abdominala. Terminal, aorta abdominala se bifurca in arterele iliace
comune, stanga si dreapta.
Ramurile arcului aortic
Dinspre dreapta spre stanga, din arc se desprind trunchiul brahiocefalic,a r te ra
c a r o ti d a c o m u n a st a n g a s i ar t era s u b c l a v i c ul a ra s t a n g a . T r u n c hiu l
b r a h i o c ef a li c s e i m p ar t e a p oi i n ar te r a c a r ot i d a c o m u n a dr e a p t a s i ar t era
subclaviculara dreapta. Ambele artere carotide comune, stanga si dreapta, urca la nivelul
gatului pana in dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid, unde se bifurca in
artera carotida externa si interna. La acest nivel exista o mica dilatatie,sinusul carotic
(carotidian), bogata in receptori.
Artera carotida externa iriga gatul, regiunile occipitala si temporala si viscerele
fetei.
Artera carotida interna patrunde in craniu, irigand creierul si ochiul.
Arterele subclaviculare ajung de la originea lor pana in axila, unde iau numele de
artere axilare. Din arterele subclaviculare se desprind: artera vertebrala, care intra i n
craniu prin gaura occipitala, unde se uneste cu opusa, participand
l a vascularizatia encefalului, si artera toracica interna, din care iau nastere arterele
intercostale anterioare.
Artera axilara vascularizeaza atat peretii axilei, cat si peretele anterolateral al toracelui si
se continua cu artera branhiala care vascularizeaza bratul. La plica cotului, artera
branhiala da nastere la arterele radiala si ulnara, care vascularizeaza antebratul. La mana se
formeaza arcadele palmare, din care se desprind arterele digitale.

Ramurile aortei descendente

Ao r t a d e s c e n de n t a t o r a ci c a da r amu r i p ar i et a l e s i vi s c er a l e . Ra m u ri le
viscerale sunt: trunchiul celiac, artera mezenterica superioara, arterele suprarenale– stanga
si dreapta - , arterele renale – stanga si dreapta - , si artera mezenterica inferioara.
Trunchiul celiac se imparte in trei ramuri – splenica, gastrica stanga si hepatica – si
vascularizeaza stomacul, duodenul, pancreasul, ficatul si splina. Artera mezenterica
superioara vascularizeaza jejunoileonul, cecul, colonul ascendent si partea dreapta a
colonului transvers. Artera mezenterica inferioara vascularizeaza partea stanga a
colonului transvers, colonul descendent, sigmoidul si pa rtea superioara a rectului.
Ramurile terminale ale aortei
Arterele iliace comune – stanga si dreapta – ajunse la articulatia sacro-iliaca,se impart fiecare
in artere iliace externa si interna.Artera iliaca externa iese din bazin si ajunge pe fata
anterioara a coapsei,devenind artera femurala , care iriga coapsa. Se continua cu artera
poplitee, care se afla in fosa poplitee (fata posterioara a genunchiului). Ea se imparte in doua
7
artere tibiale: 1. Artera tibiala anterioara iriga fata anterioara a gambei si laba piciorului si
se termina prin artera dorsala a piciorului, din care se desprind arterele digitale
dorsale; 2. Artera tibiala posterioara iriga fata posterioara a gambei si, ajunsa in
regiunea plantara, se imparte in cele doua artere plantare, interna si externa, din care se
desprind arterele digitale plantare.Artera iliaca interna are ramuri parietale pentru
peretii bazinului si ramuri viscerale pentru organele din bazin (vezica urinara, ultima
portiune a rectului) si organele genitale – uter, vagin, vulva, prostata, penis.

Sistemul venos al marii circulatii este reprezentat de doua vene mari: vena cava superioara
si vena cava inferioara.
Vena cava superioara. Strange sangele venos de la creier, cap, gat, prin venele
jugulare interne, de la membrele superioare, prin venele subclaviculare, si de la torace
(spatiile intercostale, esofag, bronhii, pericard si diafragm), prin sistemul
azygos.De fiecare parte prin unirea venei jugulare interne cu vena subclaviculara, iau nastere
venele branhiocefalice stanga si dreapta, iar prin fuzionarea acestora se formeaza vena
cava superioara.
Vena subclaviculara continua vena axilara care strange sangele venos de la nivelul
membrelor superioare. Sangele venos al membrelor superioare este colectat de doua sisteme
venoase, unul profund si unul superficial.
Venele profunde poarta aceeasi denumire cu arterele care le insotesc.Venele superficiale,
subcutanate, se gasesc imediat sub piele si se pot vedea cu ochiul liber prin transparenta,
datorita coloratiei albastre. Ele nu insotesc arterele si se varsa in venele profunde. La nivelul
lor se fac injectii venoase.
Vena cava inferioara. Aduna sangele venos de la membrele inferioare, de la peretii si
viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicule, respectiv ovare, de la peretele
posterior al abdomenului (venele lombare), cat si de la ficat (venele hepatice). Vena
cava inferioara se formeaza prin unirea venei iliace comune stangi cu cea dreapta. La
randul ei, fiecare vena iliaca comuna este formata prin unirea venei iliace externe cu
vena iliaca interna. Vena iliaca interna colecteaza sangele dela peretii si viscerele din
bazin.Vena iliaca externa continua vena femurala care strange sangele venos de la nivelul
membrului inferior. Ca si la membrul superior, se disting vene superficiale si vene profunde
(cu aceleasi caracteristici).Vena cava inferioara urca la dreapta coloanei vertebrale, strabate
diafragma si se termina in atriul drept.
O vena aparte marii circulatii este vena porta, care transporta spre ficat sange
incarcat cu substante nutritive rezultate in urma absorbtiei intestinale. Ea se formeaza din
unirea a trei vene: mezenterica superioara, mezenterica inferioara si splenica

Sistemul limfatic
Prin sistemul limfatic circula limfa, care face parte din mediul intern al
organismului si care, in final, ajunge in circulatia venoasa.

8
Sistemul limfatic incepe cu capilarele limfatice. Prin confluenta capilarelor limfatice se
formeaza vase limfatice, care sunt prevazute la interior cu valve semilunare ce inlesnesc
circulatia limfei.Peretii vaselor limfatice au o structura asemanatoare venelor.
Pe traseul vaselor limfatice se gasesc o serie de formatiuni caracteristice, numite
ganglioni limfatici, prin care limfa trece in mod obligatoriu.
Ganglionii limfatici realizeaza mai multe functii: produc limfocite si monocite, formeaza
anticorpi, au rol in circulatia limfei, opresc patrunderea unor substante straine, au rol
de bariera in raspandirea infectiilor. Limfa colectata din diferitele tesuturi si organe, dupa ce
a strabatut ganglionii regionali, circula spre trunchiurile limfatice mari. Aceste trunchiuri
ajung, in final, in cele doua colectoare limfatice mari: canalul toracic si vena
limfatica dreapta.
Canalul toracic- Este cel mai mare colector limfatic si incepe printr-o dilatatie n u m ita
c i s t er n a c h y li , s i t ua t a i n f at a v e rte b r e i L 2 . Ur c a a n t e ri o r d e c o l o a na
vertebrala, inapoia aortei, strabate diafragma si patrunde in torace, deschizandu-se in
unghiul venos format prin unirea venei jugulare interne din stanga cu vena
subclaviculara stanga. El strange limfa din jumatatea inferioara si din patrimea
superioara stanga ale corpului.
Vena limfatica dreapta-Are o lungime de 1-2 cm si colecteaza limfa din
patrimea superioara dreapta a corpului. Se deschide la confluenta dintre
vena jugulara interna din dreapta si vena subclaviculara dreapta. La inceput, limfa are o
compozitie asemanatoare cu a lichidului interstitial si cu a plasmei, de care se deosebeste
prin continutul mai sarac in proteine. Dupa trecerea prin ganglionii limfatici, limfa
se imbogateste cu elemente celulare si cu proteine. Compozitia limfei variaza in
functie de teritoriul drenat: limfa provenita din intestinul subtire este mai bogata in
lipide, ceea ce ii confera un aspect laptos; limfa provenita din ficat este mai bogata in
proteine si enzime, iar cea din glandele endocrine contine hormoni.

9
10
NOTIUNI DE SEMIOLOGIE CARDIACA

La un bolnav care prezinta o afectiune cardiovasculara, anamneza trebuie sa precizeze

indeosebi:
- in antecedentele personale - existenta unor crize de reumatism articular acut, a unor infectii
de focar, in special angine, in copilarie sau adolescenta, a unei bronşite cronice, a unui astm,
emfizem sau a unei pneumoconioze -cauze frecvente de cord pulmonar cronic;
- in antecedentele heredocolaterale - existenta eventuala a unor boli cu rasunet cardiovascular
la descendenti: hipertensiune arteriala, ateroscleroza (accidente coronariene, vasculare,
cerebrale, arterite), diabet;

SIMPTOME FUNCTIONALE .
Dispneea este dificultatea de a respira şi se caracterizeaza prin sete de aer şi senzatie de
sufocare. Apare de obicei in insuficienta cardiaca stanga, in care scade rezerva cardiaca, in
incapacitatea inimii stangi de a evacua intreaga cantitate de sange primita de la inima dreapta.
Drept consecinta apare staza in circulatia pulmonara,creşterea rigiditatii pulmonare şi
scadere a elasticitatii sale, fenomene care maresc efortul respirator şi duc la aparitia dispneei.
Dispneea cardiaca se caracterizeaza prin respiratii frecvente (polipnee) şi superficiale.
In functie de stadiul insuficientei cardiace stangi se manifesta sub mai multe forme
progresive, ca si gravitate :
-dispnee de efort , apare dificultate in respiratie doar la efort. O varietate de dispnee de efort
este dispneea vesperala, care se accentueaza, dupa cum arata şi denumirea, spre seara.
-Cu timpul, dispneea, apare şi in repaus, mai exact in decubit, adica in pozitia culcat,
purtand denumirea ortopnee sau dispnee de decubit.
-Dispneea paroxistica sau astmul cardiac este o forma de dispnee care apare in accese şi
survine de obicei noaptea, la cateva ore dupa culcare, brusc, cu senzatia de sufocare, tuse şi
nelinişte.
-In formele severe, astmul cardiac imbraca aspectul edemului pulmonar acut, iar criza de
sufocare nocturna nu dispare, ci din contra se agraveaza, aparand o expectoratie spumoasa,
rozata, foarte abundenta. Daca nu seintervine prompt şi energic, sfarşitul este fatal.

O forma speciala de dispnee este respiratia periodica Cheyne-Stokes, caracterizata prin

alternante de apnee (10 - 12") şi polipnee.

Durerea precordiala este un simptom important. Data fiind multitudinea cauzelor care
provoaca dureri precordiale, pentru fiecare durere trebuie precizata natura sa - cardiaca sau
extracardaica .
Durerea extracardiaca poaet fi determinata de :
11
- afectiuni pulmonare ca :embolii pulmonare, pneumotorax, pleurezie,
- nevralgii intercostale,
-herpes zoster,
- hernie diafragmatica,
- litiaza biliara,
-leziuni ale coloanei vertebrale sau ale articulatiilor vecine,
-leziuni ale peretelui toracic etc.
Toate aceste cauze pot fi eliminate relativ uşor. De obicei, aceste dureri au caracter de
arsura sau intepatura, iradiaza fie in fata (“in centura”) sau nu iradiaza , fiind indicate de
bolnav cu degetul si nu au legatura cu efortul.
Durerile precordiale de origine cardiaca sunt dureri organice, şi se intalnesc in:

- pericardite,
- anevrismul aortic,
- aritmii cu ritm rapid,
-cardiopatiile ischemice coronariene cel mai frecvent.
Dat fiind frecventa şi gravitatea durerii coronariene, in fata unei dureri precordiale, primul
gest diagnostic il constituie confirmarea sau infirmarea cauzei coronariene.
Dupa aspectul clinic şi anatomopatologic, in cadrul cardiopatiilor ischemice coronariene
se deosebesc: angina pectorala, infarctul miocardic şi sindroamele intermediare.
In angina pectorala, durerea este localizata de bolnav retrosternal , iradiaza in umarul şi
fata interna a membrului toracic stang,apare la efort, in special la mers, are caracter
constrictiv, se insoteşte de anxietate.
Durerea din infarctul miocardic este mai intensa, atroce, are aceleaşi sediu şi iradiere, dar
apare de obicei in repaus, adeseori noaptea.Dureaza ore sau chiar zile şi nu cedeaza la
nitroglicerina.

Palpitatiile sunt batai ale inimii resimtite la bolnav ca senzatii neplacute, suparatoare,
sub forma unor lovituri repetate in regiunea precordiala. In mod normal, activitatea inimii
nu este perceputa.
Exista numeroase cauze extracardiace care pot provoca palpitatii: starile de excitatie
psihica, eforturile mari, febra, abuzul de excitante(tutun, cafea, ceai, alcool), unele
medicamente (Atropina, Efedrina, extracte tiroidiene etc.), unele tulburari digestive
(aerofagii, constipatie etc.), anemia, hipertiroidismul, menopauza.
O semnificatie deosebita o au insa palpitatiile de cauza cardiaca :
- tulburarile de ritm (aritmia extrasistolica, tahicardia paroxistica, fibrilatia atriala
- stenoza mitrala,
12
 -hipertensiunea sau hipotensiunea arteriala.

Cand un bolnav acuza palpitatii, trebuie precizata natura lor: daca apar izolat sau in accese,
daca dureaza putin sau un timp mai indelungat, daca sunt regulate sau neregulate.
Palpitatiile neregulate apar in aritmia extrasistolica, cauza cea mai frecventa a palpitatiilor,
şi in fibrilatia atriala.

Cianoza este o coloratie violacee a tegumentelor şi a mucoaselor, datorita creşterii

hemoglobinei reduse in sangele capilar.

Dupa cum dispneea este simptomul dominant in insuficienta cardiaca stanga, cianoza
este cel mai important simptom al insuficientei cardiace drepte.

Este evidenta la nivelul obrajilor, nasului, buzelor şi al degetelor. Intensitatea sa este

proportionala cu bogatia in hemoglobina, fapt pentru care la anemici poate lipsi, iar in
poliglobulie apare şi in conditii normale.
Este prezenta in bolile congenitale ale inimii, datorita trecerii sangelui venos in cel arterial;
In insuficienta cardiaca globala datorita incetinirii circulatiei capilare periferice,
care permite cedarea unei cantitati mai mari de O2, tesuturilor, cu creştera concomitenta a
hemoglobinei reduse in sangele capilar,
In cordul pulmonar cronic, datorita leziunilor pulmonare care impiedica hematoza.

Simptome din partea altor aparate

-Simptome respiratorii: tusea cardiaca şi hemoptizia (edem pulmonar acut)
-Simptome digestive (dureri) in epigastru şi hipocondrul drept, greturi, varsaturi, balonare
epigastrica etc.,datorate insuficientei cardiace.
-Simptome nervoase: cefalee, ameteli, tulburari vizuale şi auditive apar in hipertensiunea
sau hipotensiunea arteriala, insuficienta aortica, ateroscleroza cerebrala;- accidentele motorii
trecatoare sau definitive (afazii, paralizii, hemiplegii, pareze etc.) se datoresc fie hemoragiei
cerebrale (hipertensiunea arteriala), fie trombozei (ateroscleroza), fie emboliei (stenoza
mitrala, fibrilatie atriala etc.).

SEMNE FIZICE
Examenul obiectiv al unui cardiac utilizeaza cele patru metode clasice: inspectia,
palparea, percutia,auscultatia.

13
 Inspectia implica inspectia generala şi inspectia regiunii precordiale. Inspectia generala
permite sa se evidentieze:
- pozitia bolnavului: ortopneea indica o insuficienta cardiaca stanga, iar pozitia genu-
pectorala, o pericardita cu lichid abundent;
- culoarea tegumentelor şi a mucoaselor: paloarea apare in endocardita lenta, cardita
reumatica, insuficientacardiaca, iar cianoza, in insuficienta cardiaca globala, in unele boli
cardiace congenitale;
- "dansul" arterial (artere hiperpulsatile) indica o insuficienta aortica sau un hipertiroidism;
- turgescenta venelor jugulare la nivelul regiunii cervicale este un semn de insuficienta
cardiaca dreapta;
- bombarea abdomenului prin ascita sau hepatomegalie de staza este un alt semn de
insuficienta cardiaca dreapta;
- inspectia generala mai permite remarcarea edemelor in regiunile declive (membre
inferioare, regiunea sacrata etc.), a degetelor hipocratice (endocardita lenta).

Inspectia regiunii precordiale poate decela: bombarea regiunii precordiale (prin marirea
accentuata a inimii la copii sau adolescenti) sau retractia sa (in simfiza pericardica); sediul
şocului apexian (al varfului etc.).

Palparea permite sa se aprecieze şocul apexian care, normal, predomina in spatiul al V-

lea intercostal stang, putin inauntrul liniei medico-claviculare. Este limitat şi punctiform.
Uneori, şocul sistolic apexian nu se percepe decat in decubit lateral stang sau chiar nu este
palpabil.

In stare patologica, prin marirea inimii, şocul apexian se deplaseaza in jos şi spre stanga (in
hipertrofia ventriculara stanga) sau numai spre stanga (in hipertrofia ventriculara dreapta);

14
 -freamatele (vibratii provocate de unele sufluri valvulare mai intense şi mai aspre şi care
dau o senzatie tactila asemanatoare cu aceea perceputa aplicand palma pe spatele unei pisici
care toarce) şi frecaturile pericardice;
- palparea arterelor periferice (temporala, radiala, humerala, carotida, pedioasa, tibi-ala
posterioara, femurala) permite aprecierea elasticitatii şi permeabilitatii arteriale.
Percutia face posibila aprecierea maririi şi formei inimii.
Auscultatia se face cu urechea libera sau cu stetoscopul, bolnavul fiind aşezat pe rand in
decubit dorsal, apoi lateral stang, in sfarşit in picioare.
La inima normala se percep doua zgomote:
=zgomotul I sau sistolic, surd şi prelungit, datorat inchiderii valvulelor atrio-
ventriculare şi contractiei miocardului. Se aude mai bine la varf;
=zgomotul al II-lea sau diastolic, mai scurt şi mai inalt, datorat inchiderii valvulelor
sigmoide aortice şi pulmonare; se aude mai bine la baza.
Primul zgomot este separat de al doilea prin pauza mica (sistola), iar al doilea este separat
de primul zgomot al revolutiei cardiace urmatoare prin pauza mare sau diastola.
In stare patologica pot aparea modificari de zgomote, zgomote supraadaugate (sufluri),
tulburari de ritm. Zgomotele supraadaugate sunt suflurile şi zgomotele pericardice.

EXPLORARI FUNCTIONALE

Pulsul este o expansiune ritmica sincrona cu bataile inimii şi se percepe cand se comprima
o artera pe un plan rezistent.

Obişnuit, fiecarui bolnav i se cerceteaza pulsul radial, care se palpeaza de obicei la ambele
maini, cu trei degete(index, mediu şi inelar), bolnavul fiind in repaus, şi se numara de
preferinta timp de un minut. Se studiaza succesiv:
= Frecventa şi ritmul. Normal, frecventa este de 60-80 de pulsatii/min, iar ritmul regulat.
Sub influenta unor boli, pulsul se accelereaza (tahisfigmie), se rareşte (bradisfigmie) sau
devine neregulat (ritmul şi intensitatea pulsatiilor sunt inegale).

In fibrilatia atriala se numara pulsatiile şi apoi bataile cardiace, auscultate direct la inima.
Daca primele sunt mai putin numeroase, se spune ca pulsul este deficitar.(pulsatii<batai)
= Amplitudinea sau intensitatea masoara gradul expansiunii arteriale. Din acest punct de
vedere se deosebesc:
- pulsul mic şi rapid, uneori aproape imperceptibil, care apare in colapsul vascular;
- pulsul saltaret şi depresibil, care loveşte degetul cu forta şi apoi scade brusc; se
intalneşte in insuficienta aortica şi poarta denumirea de pulsul Corrigan.
15
= Egalitatea batailor: pulsul poate fi alternant cand o pulsatie slaba alterneaza cu una
puternica, ritmul fiind regulat.
= Duritatea sau presiunea in artere se apreciaza prin presiunea care trebuie exercitata asupra
arterei pentru a face sa dispara unda pulsatila. Pulsul este dur in hipertensiunea arteriala,
datorita presiunii diastolice joase.

In mod normal, pulsul este cu atat mai rapid, cu cat T° este mai ridicata. Face exceptie
febra tifoida, cand pulsul nu creşte corespunzator cu T°.!!!!!!!!

Tensiunea arteriala este forta cu care sangele circulant apasa asupra peretilor arteriali. Mai
corect este termenul de presiune arteriala, deoarece valorile tensionale inregistrate reflecta
presiunea sangelui in artere, şi nu tensiunea peretelui arterial. In practica se foloseşte
termenul de tensiune arteriala.

Se deosebesc o tensiune arteriala maxima sau sistolica care corespunde sistolei

ventriculare, şi o tensiune minima sau diastolica, care corespunde sfarşitului diastolei.
Diferenta dintre aceste doua valori se numeşte = tensiunea diferentiala.
Valorile normale sunt considerate astazi pentru maxima intre 120 - 145 mm Hg, iar pentru
minima 60/85 mm Hg. Se pot deosebi:

- tensiunea arteriala bazala, inregistrata cand subiectul investigat se gaseşte in repaus

psihic, fizic şi metabolic.Pentru acelaşi individ, aceasta este o constanta;
- tensiunea ocazionala, reprezentata de valorile inregistrate in conditii obişnuite de
examinare. Aceasta este o valoare variabila, care scade in repaus.
In general exista variatii ale T.A. in functie de varsta, sex, pozitie, efort muscular, excitatii
psihice, mese,greutatea corporala, sarcini, apnee, tuse.
Pentru evitarea factorilor care influenteaza T.A., aceasta se ia cand bolnavul este in repaus
fizic şi psihic (culcat timp de 10 - 30 de minute), efectuand mai multe inregistrari şi notandu-
se cea mai mica valoare, respectand intotdeauna aceeaşi ora de inregistrare şi utilizand
acelaşi tip de aparat.!!!!!!
Corect, T.A. trebuie masurata la nivelul arterei humerale, bilateral (pentru a surprinde o
eventuala asimetrie tensionala), in clinostatism sau in pozitie şezanda, in ortostatism, iar
uneori şi la membrele pelviene (indispensabil in unele forme de hipertensiune).
La membrele pelviene, T.A. este mai mare decat la cele toracice cu 20 - 40 mm Hg, pentru
cea sistolica, şi cu 10-20 mm Hg, pentru cea diastolica.
Se utilizeaza fie metoda palpatorie, fie cea oscilatorie sau auscultatorie, ultima fiind folosita
in practica curenta.Aparatele se numesc sfigmomanometre;
16
= in metoda ausculatatorie este preferabil ca pacientul sa stea culcat, cu bratul relaxat,
dezvelit pana la umar şi aşezat orizontal la inaltimea cordului. Manşeta se aplica pe partea
interna a bratului, la doua laturi de deget de plica corului, avand grija sa nu fie nici prea
stransa, nici prea larga. Stetoscopul se aplica pe artera humerala, la cativa centimetri sub
marginea inferioara a manşetei. Aceasta nu va fi mentinuta umflata prea mult timp, deoarece
provoaca hipertensiune venoasa, care ridica tensiunea diastolica.
T.A. se inregistreaza pompand aer in manşeta şi decomprimand progresiv in timp ce se
asculta artera cu stetoscopul. Valoarea aratata de manometru la aparitia primului zgomot
indica tensiunea maxima (sistolica). Tensiunea diastolica se noteaza in momentul cand
zgomotele devin mai asurzite. Unii autori noteaza şi momentul cand zgomotele dispar
complet.
Creşterea tensiunii sistolice se intalneşte in hipertensiunea arteriala, insuficenta aortica,
hipertiroidism, etc.
Presiunea diastolica este mai importanta, deoarece reflecta presiunea permanenta
care actioneaza asupra arterelor. De aceea, hipertensiunea diastolica are un prognostic
mai grav, aparand in formele maligne de hipertensiune; in insuficienta aortica, tensiunea
diastolica scade uneori la zero.
In colaps scad ambele tensiuni.

17