Sunteți pe pagina 1din 41

Prefata > Praga misterioasă >

25 Ciudăţenii adevărate
   Strămoşii noştri îşi cîştigau cunoştinţele din observarea legilor naturii.
   Astăzi, omul modern a pierdut complet dialogul cu natura, devenind complet surd la semnalele emise permanent
de către natură. Iar acest lucru nu este fără urmări. Realitatea îndepărtării omului faţă de natură pune în alertă nu
numai pe unii locuitori ai Pămîntului, dar kiar şi cosmosul din jurul planetei noastre. (Nu este întîmplător că o mare frecvenţă
a fenomenului UFO se înregistrează imediat după primele explozii nucleare efectuate de către om.)
   Societatea umană contemporană, în deplinătatea aroganţei sale, acţionează încontinuu împotriva legilor, căutîndu-
şi parcă intenţionat sfîrşitul. Dar, se pare, că, cosmosul nu va îngădui acest lucru, Pămîntul, cu locuitorii săi, fiind
important pentru acesta. De aceea, nu este de loc întîmplător că, în ultima vreme, au apărut atîtea cărţi, ale unor
autori curajoşi, care aduc informaţii revoluţionare.
   Foarte curînd omenirea va avea parte de o mulţime de lucruri extraordinare, şocante kiar, mai ales pentru aceia
care nu sunt pregătiţi, care sunt interesaţi doar de partea materială a vieţii.
   Se pare că una dintre cele mai neaşteptate skimbări va fi decăderea religiei. Şi nu este de mirare, biserica,
organizată într-un uriaş aparat al puterii, fiind folosită nu în interesul omului, ba dimpotrivă - şi aceasta prin predarea
extrem de filtrată a cunoştinţelor, ca şi prin ascunderea celor mai însemnate descoperiri, pentru a controla cît mai
bine pe omul obişnuit. Kiar şi Biblia este interpretată în folosul celor puternici.
   De altfel, omul primitiv, atît de apropiat de natură, din punct de vedere spiritual este mult mai departe decît
creştinul, care prin faptul că frecventează biserica este mult mai derutat de către preotul neonest sau neştiutor. Kiar
dacă se crede că, prin frecventarea bisericii şi ascultarea predicilor, a fi salvat. Va ajunge în rai, şi nu în iad.
   Dumnezeu nu stă în clădirile ridicate de oameni. Omul îl poate cunoaşte pe Dumnezeu prin sine însuşi - Dumnezeu se află în fiecare om. Fără
Dumnezeu nu ar fi omul. Dar şi invers. Suntem părţi ale lui Dumnezeu.
   Din păcate, cele mai mari nedreptăţi asupra omenirii au fost făcute în numele lui Dumnezeu. Aşa că, în loc ca omul
civilizat să impusă religia păgînului cu sabia şi focul, mai bine omul civilizat s-ar lăsa învăţat, influenţat de către
acest aşa-zis păgîn, sălbatic.
   De aceea, marii învăţători ai omenirii (Isus, Budha etc.) s-au manifestat în mijlocul oamenilor civilizaţi, cărora să li
se reamintească legile naturii. Omul sălbatic nu are nevoie de aşa ceva. Dar biserica nu a înţeles, sau mai degrabă nu
a vrut să ţină seamă de aceste exemple. Au distru şi popoarele apropiate de natură... Neţinînd cont, sau neînţelegînd
că, multe din aceste triburi, popoare primitive au fost iniţiate kiar de către extra-tereştrii. 
   De altfel, unele căpetenii ale pieilor roşii din America susţin că Isus a fost la ei înainte de sosirea albilor...
                                                                                            Jan Spěváček
                                                                               Rozmluva s duchovním mistrem
                                                                              (Dialog cu maestrul meu spiritual) 

   AKASHA  -  conştiinţa universală infinită 


   Înregistrările tuturor faptelor, cuvintelor şi gîndurilor oamenilor sunt depozitate intr-o memorie indestructibilă,
nedefectabilă şi infinită. Pentru accesarea unei înregistrări nu este nevoie să fie pusă la dispoziţia solicitantului
întreaga memorie uriaşă existentă, ci doar înregistrarea corespunzătoare.
   În poezia sa 'Samadhi', cuprinsă în volumul 'Autobiografia unui yogin', misticul Paramhansa Yogananda - care vizitînd
România în anul 1921, declară că această ţară va redeveni leagănul noii civilizaţii, a noii societăţi umane - relatînd despre experienţa sa cu
conştiinţa universală a afirmat ceva extrem de interesant:  'Gîndurile tuturor oamenilor, trecute şi actuale, vin
înspre noi...'
   Toate aceste gînduri sunt depozitate în această memorie universală nu doar într-o formă pasivă - ci fiecare om care
are nevoie de o anumită informaţie şi care este capabil să contacteze această memorie specială, poate obţine şi
utiliza informaţia respectivă.
   Svami Kriyananda (J. Donald Walters - fondatorul organizaţiei Ananda Sangha, organizaţie internaţională care răspîndeşte învăţătura lui Paramhansa
Yogananda) relatează diferite momente de contactare a Akash-ei. Pe cînd era student, trebuia să dea un examen extrem
de greu la limba greacă. Era total nepregătit, deoarece nu prea îi intra în minte această limbă foarte dificilă. Disperat,
la un moment dat îi vine inspiraţia să rostească doar două cuvinte: 'Sunt grec !'  Se pare că, în acest fel a nimerit
frecvenţa de contactare a memoriei universale, Akasha, localizarea fiind limba greacă. Din toată clasa doar doi elevi
au trecut examenul, unul dintre ei fiind tocmai Svami K. De atunci, prin această metodă, a învăţat mai multe limbi
străine, Svami K. avînd şi alte tipuri de contactare a memoriei Akasha.
   De altfel, pot fi solicitate absolut orice fel de informaţii dela Akasha. Şi pentru aceasta ajunge doar să solicităm
informaţia dorită. Important este ca cel care căştigă o astfel de informaţie să nu se înfumureze, că iată ce om
deosebit este. Cel care a reuşit să contacteze Akasha trebuie să rămînă modest, să se concentreze mai ales la
modalităţile de contactare a memoriei universale şi asupra avantajelor pe care le poate aduce omenirii prin contactul
realizat de către el cu Akasha.
   În orice caz, activitatea de contactare a memoriei universale este profundă, foarte plăcută şi extrem de
inspiratoare.
   În plus, acest cîmp informaţional nu pune la dispoziţie doar informaţii, ci, uneori oferă şi mijloace materiale...
   Cu adevărat, omul este înconjurat de un ocean uriaş de posibilităţi multiple:  sfaturi preţioase, înţelepciune,
însuşiri, posibilităţi şi bogăţie materială. Ce păcat că, oamenii nu iau în seamă acest spaţiu spiritual atît de folositor.
Omul, în general, se interesează doar de aspectul material al vieţi, kinuindu-se greutăţile, grijile, fricile şi îndoielile
acestei vieţi iluzorii, totuşi.
   La un moment dat, Paramhansa Yogananda este întrebat dacă omul este capabil să stăpînească inspiraţia prin
intermediul voinţei. Misticul răspunde cu o mică rugăciune-poetică, pe care o inserează ulterior în cartea sa 'Şoapte
cu veşnicia'. iată această rugăciune:
   'O, tată, cînd eram orb, nu am găsit drumul spre Tine, dar acuma, cînd mi-ai deskis okii, acest drum îl găsesc pretutindeni - în flori, în glasul
prietenilor, în dulcile amintiri ale unor trăiri frumoase. Fiecare cuvînt al rugăciunilor mele deskide o nouă intrare în catedrala măreaţă a prezenţei
Tale.'
   Orice v-aţi dorit vreodată să ştiţi, orice talent aţi vrut să aveţi, orice aţi dorit cîndva să realizaţi, vă aşteaptă în
cîmpul Akasha (conştiinţa infinită, care este un cîmp mult mai subtil, mai fin decît însuşi spaţiul), Akashă care
înconjoară fiecare gînd, speranţă, năzuinţă şi dorinţă a voastră.
                                                                                                Ervin Laszlo
                                                                       Zkušenosti s Akašou (Experienţe cu Akasha)  
PS  Paramhansa Yogananda:  yoga     = unirea
                                                                 ananda = binecuvîntarea
             Yogananda -   primeşte acest nume în anul 1915
             Paramhansa - cel care manifestă starea supremă de legătură permanentă cu Dumnezeu
                                  - Yogananda primeşte acest titlu, dela gurul său, în anul 1935.

                   Isus
(7/1 î.e.n. - 29/33 e.n.)
   Este adevărat că, precum Isus şi alţi mari oameni spirituali - Horus, Krişna, Mitra, Dionisos - s-au născut din fecioară
?!? Ce însemnătate poate avea acest lucru ?  În plus, toţi s-au născut pe data de 25 decembrie. Este adevărat ?  Ce
însemnătate poate avea !?  Toţi fac minuni. Toţi, după moarte, re-învie. Este adevărat ? Ce poate însemna ?  A format
vreuna din aceste legende anterioare o bază pentru 'formatarea' lui Isus ?!?

Raziel HaMalakh
   Conform legendei aceasta este o carte primită de către Adam dela îngerul Raziel, care ulterior a fsot alungat din rai. 
   Ca şi alte scrieri cabalistice, şi această carte conâine răspunsurile la toate întrebările posibile şi imposibile. De altfel,
tocmai cu ajutorul acestei cărţi, Adam a reuşit să denumescă totul pe acesr Pămînt (flora, fauna etc.)
   În plus, cartea mai conţine diferite proceduri magice, talismane, ba kiar şi descrierea procesului de făurire al fiinţelor
artificiale. Se pare că, pe baza acestui text, rabinul praghez Jehuda Low ben Becalel (1512 - 1609) l-a făurit pe vestitul
Golem. 

             Ahasverus
   Ipoteza că legenda s-ar fi născut imediat după moartea lui Iisus Hristos e considerată fără temei de majoritatea
exegeţilor Bibliei. Evangheliile povestesc, ce-i drept, despre Simon din Cyrene care i-a purtat crucea lui Iisus, dar nu
pomenesc nici un cuvânt despre Ahaşverus, cizmarul din Ierusalim.
Ahaşverus, spune legenda, l-ar fi gonit pe Mântuitor, kiar lovindu-l cu piciorul, atunci când acesta a vrut să se
odihnească puţin sub povara crucii pe care-o purta spre Golgota. Mai mult, Ahaşverus ar fi asmuţit evreii, strigând:
“Crucificaţi-l ! Crucificaţi-l !”, lucru care, în final, s-a şi întâmplat. Răspunsul lui Iisus ar fi fost: “Eu mă voi odihni, însă
tu vei rătăci până când mă voi întoarce, la Judecata de Apoi !”.
Probabil că această istorie apocrifă e un produs literar care valorifică legenda potrivit căreia soldatul Malchus,
paznicul lui Caiafa, a primit ca pedeapsă pentru că l-a lovit pe Mântuitor, să alerge veşnic pe sub pământ în jurul
crucii pe care a fost răstignit Iisus. Primul document despre paznicul lui Caiafa provine de la un cronicar englez care
spune că, în 1228, un episcop l-ar fi cunoscut pe acest personaj în Munţii Armeniei, unde trăia în izolare şi purta
nume de botez, sperând să fie iertat, într-o bună zi, pentru ceea ce făcuse. Tema fost speculată şi în secolele
următoare.
   La Forli, în Italia a apărut un şarlatan care spunea că el este soldatul care l-a lovit pe Iisus, motiv pentru care i s-a
pus numele Buttadeus (“cel care loveşte”). “Jidovul rătăcitor” e văzut în acelaşi timp în Flandra, în Bretagne, iar în
1542 apare la Hamburg, unde asistă, desculţ, la o predică a episcopului Paulus de Eitzen. Raportul întocmit de
episcop a fost editat în broşură de Chrysostomos Dedalus, unul din ucenici, şi a devenit baza cărţii populare despre
“Jidovul rătăcitor” apărută în 1602.
    Produs al Evului Mediu, povestea lui nu circulă în toate ţările creştine (în România, amintim, totuşi urma tălpii
Jidovului, la Corbii de Piatră, păstrată în stâncă de parcă ar fi păşit în ciment proaspăt, şi tot acolo urmele unui
schelet de uriaş peste doi metri jumătate înălţime despre care se crede că tot ale lui sunt)...
               Alexandru cel Mare şi magia
   Măreţia misticului cuceritor Alexandru cel Mare (356 - 323 î.e.n.) este o întîmplare, un noroc, sau se datorează unor
lucruri, fiinţe ascunse cunoaşterii umane !? Cert este fatul că Alexandru este un mare iubitor al tainicului, fiind
numeroase indicii că a consultat foarte mulţi prezicători, fiind enorm interesat 
în învăţăturile tainice ale trecutului îndepărtat. Kiar naşterea lui este legată de magic, centrala de renume mondial de
preziceri din Delft, proclamînd că micuţul Alexandru va ajunge un mare conducător.
   Deşi învăţătorul său este Aristotel, marele Alexandru cade pradă încă din tinereţe atracţiei magiei. De altfel,
misticul îl înconjoară pe Alexandru încă din copilărie - mama sa, Olympia, era iniţiată în cultul orfic şi dionisiac,
adesea participînd la ritualuri tenebre. De altfel, la sărbători poartă cu sine şerpi vii, kiar dormind în prezenţa
acestora.
   Se pare că intră în posesia plăcuţei de smaragd, făurită de Hermes Trismegistos, întemeietorul alkimiei, astrologiei
şi magiei. Îl ajută acest artefact în cuceririle sale neaşteptate ? Oricum, cuceririle sale sunt uriaşe. Şi, deşi este şi un
mare constructor de edificii (oraşul Alexandria şi multe altele), totuşi, succesele sale i se cam urcă la cap.
Înfumurarea sa creşte şi mai mult după dezlegarea dinamică a nodului gordian. I-a şoptit cineva dezlegarea !?
   Cu siguranţă că Alexandru a moltenit dela mama sa marele interes pentru supranatural, pentru ştiinţele oculte,
pentru cunoştinţele preoţilor şi înţelepţilor egipteni. Se pare că dela ei cîştigă informaţii despre o comoară extrem de
veke. Probabil că ajunge şi kiar intră în mormîntul lui Hermes Trismegistos. Aici găseşte o mumir care ţine în mînă o
plăcuţă de culoare verde. Plăcuţa de smaragd. Imediat textul este tradus, iar plăcuţa, la ordinul lui Alexandru, este
îngropată, pentru a nu putea fi găsită, folosită abuziv sau kiar distrusă. 
   Taina, misterul au învăluit nu numai viaţa marelui conducător, ci şi moartea lui. Nu se ştie sigur cum a murit. Sunt
mai multe variante, dar nici una nu se impune prea mult. Avea 32 de ani, cînd participă la ospăţul dat în cinstea
prietenului său Hefaistion, care murise nu de mult. Bea, ca de obicei, foarte mult. Dar, a doua zi dimineaţa, nu
resimte doar mahnureala obişnuită. Cade grav bolnav. Starea sa se înrăutăţeşte zi de zi, murind în anul 323 î.e.n., pe
10 sau 11 iunie, cu numai o lună înainte să împlinească vîrsta de 33 de ani. Era extrem de sănătos. Boala şi moartea
intervin surprinzător de brusc. Să fi fost otrăvit ? Să fi fost malaria ? Să fi băut prea mult ? Tifos ? Varianta tifosului
este susţinută de faptul că trupul său nu a putrezit - tifosul i-a încetinit respiraţia, el fiind îngropat de viu.
   Taina morţii lui rămîne taină şi pentru că nu se mai ştie unde este îngropat - aşa că nu mai pot fi cercetate
rămăşiţele sale pămînteşti.      

               Asasin
   De unde vine numele de asasin ? De ce origine este ?
   Fostul misionar persan Hassan-i Sabbah (?1056 - 1124) înfiinţează în anul 1090 la Alamut, o cetate din nord+vestul Iranului, o sectă islamică specială.
Membri acestei secte, asasinii,  sunt supuşi totali, îndeplinind orice poruncă a şefului lor, oricît de draconică ar fi fost ea.
   Cam peste o sută de ani, la Alamut, întîlnesc contele Henry II de Champagne (1166 - 1197) şi Muhamad II (1166 - 1210). Discuţia lor aprinsă ajunge la
punctul calităţilor religiei proprii. Nobilul francez afirmă cu admiraţie dăruirea şi frica de Dumnezeu a creştinilor. Ismaielitul se ridică şi face doar un semn
discret cu mîna celor doi tineri străjeri dela uşa turnului înalt, ei fiind pe terasa acestui turn. Imediat, fără nici-o ezitare, simultan, cei doi tineri se aruncă în
gol, truprilr lor sfîrtecîndu-se de stîncile de sub turn. Francezul rămîne înmărmurit.
   Datorită acestei dfiscipline înfiorătoare, în scurt timp, cîştigă tot mai multă putere. Şi nu pentru că se vor omorî pe ei înşişi, ci că vor ucide fără cruţare pe
cei care li se împotrivesc, care nu ascultă.
   Se spune că, după fiecare victorie, mai mare sau mai mică, cetatea de bază a asasinilor, Alamut, din provincia Qazvin, la cca 100 km de Teheran, se
transforma într-o cetate a haşişului. Doar prin puterea drogului îi manipulau pe crîncenii asasini, conducătorii lor !?? Sau şi prin alte procedee, mai mult sau
mai puţin, sofistificate ?  De altă natură ?
   Oricum, conducătorii asasinilor vor să expandeze tot mai mult. După anul 1238, încep să se infiltreze în Franţa şi în Anglia. Încearcă să coopereze cu
tătarii împotriva acestor două ţări europene. Europenii însă, aflînd despre acest plan îndreptat împotriva lor, îi atrag pe tătari de pasrtea lor, şi în anul 1256
nimicesc secta asasinilor.
   Însă. de atunci, rămîne această denumire destul de răspîndită, în mai toate limbile pămîntului - de assassin. Definind şi o omucidere nu numai la
comandă, dar şi din proprie inişiativă.

          Copiii indigo


   În ultimii 10 ani, pînă la 90% dintre copiii nou-născuţi sunt copii indigo, cristal sau curcubeu.
   Aceşti copii au anumite calităţi speciale, paranormale.
   Rolul lor este acela de a ajuta oamenii în perioada transformărilor uriaşe care sunt legate de anul atît de discutat,
2012. Primind noutăţile aduse de aceşti copii noi ai cosmosului, ne vom ajuta pe noi în adaptarea la noile condiţii, dar
ajutăm şi planeta noastră, Pămîntul, să facă trecerea spre noua dimensiune, într-o formă mai puţin dramatică.     

               Pietrele zînelor şi cercurile de plante


   Sunt locuri unde parcă simţim prezenţa unor fiinţe gingaşe, invizibile. Asemenea locuri sunt denumite locaşuri ale zînelor. Deseori aceste locuri deosebite
sunt alături de noi, sub okii noştri, dar noi, orbii, nu le vedem. Le putem întîlni în grădina noastră, în parc, într-o poiană. Unii, puţini la număr, le simt, le
intuiesc. Şi doar atît.
   În pădure, deodată, pe neaşteptate, întîlnim un bolovan, înalt de un metru, acoperit de muşki. Prezenţa lui acolo pare ilogică. Dintr+o parte pare şlefuit
parcă, iar din partea cealaltă zgonţuros, părînd a însăila un tablou, adesea greu de descifrat. Dacă pui mîna pe el, poţi simţi o căldură, sau o vibraţie uşoară,
o furnicătură în degetele mîinii.  Probabil că ai nimerit un bolovan al zînelor. Este înconjurat de iarbă fină şi scundă, de muşki, parcă de cineva îngrijite...
   În realitate, aceste pietre, bolovani, stînci ale zînelor sunt nişte transformatori naturali de energie . aspiră energia negativă şi emite energie pozitivă.
Precum pomii aspiră bioxidul de carbon nociv pentru om, eliminînd oxigenul întreţinător de viaţă. 
   Din cele mai veki timpuri, acestor pietre ale zînelor li se atribuie puteri magice. Sunt un fel de zăvoare, înkizătoare, 'dopuri' ale locurilor de ieşire a
energiei Pămîntului. Astupă parcă un por al planetei, transformînd şi direcţionînd benefic pentru om şi natură acest şuvoi de energie, mai mult sau mai
puţin intens. Această energie este bine simţită tocmai de aceste fiinţe diafane, invizibile, zănele, ele devenind adevăraţi paznici ai acestor transformatori
naturali.
   Aceste pietre, de dimensiuni mai mari sau mai mici, în conformitate cu puterea şuvoiului de energie, pot fi plasate în acel loc, fie 'întîmplător' (anumite
forţe ale naturii îşi aduc contribuţia !?), fie puse de oameni care înţeleg glasul naturii (druizii, dar nu numai ei. Sunt oameni şi din zilele noastre care simt că
trebuie să plaseze un anumit bolovan, într-un anumit loc).  Ulterior, bineînţeles, că pietrele au fost înlocuite cu capele, cruci simple,  biserici.
   Unii oameni consideră aceste locuri ca porţi de comunicare cu alte lumi. Dacă nu în mod real, măcar într-o formă spirituală. Călătoreşte doar corpul
spiritual în lumea mirifică a zînelor.
   Uneori, în mijlocul unei poieni, ne oprim brusc, fără  nici-un motiv anume. În picioare simţim nişte vibraţii nedefinite. Simţim o căldură plăcută, o
atmosferă încîntătoare. Ne simţim atît de bine, de uşori. Ne vine să cîntăm şi să dansăm la nesfîrşit. Deodată, ne dăm seama că suntem în mijlocul unor
cercuri perfecte formate din flori. Am păşit în cercul de vrajă al zînelor (Fairy rings).

              Locul de plasare pentru biserici


   Ştim deja că, în trecut, bisericile şi alte construcţii religioase, nu se ridicau de loc la întîmplare.  
   Se alegeau locurile în care fie scăpa energie negativă din adîncuri, fie erau adevărate porţi de comunicare între lumea noastră şi alte lumi. Prin
instru,entele sale - rugi, cruci etc. - biserica fie anihila energia negativă, fie bloca porţile de comunicare cu alte lumi. Eventual folosea aceste porţi de
comunicare în interes propriu, punînd monopol pe acest lucru.
   Dar există şi situaţia mai benefică, cînd locul ales era inundat de energie pozitivă...

              Catedrala gotică
   În anul 1284 se prăbuşea cupola catedralei din oraşul francez Beauvais - trufaşii localnici o ridicaseră la înălţimea
ameţitoare de 48 de metri. Era cifra record la care se putuse înălţa visul gotic de apropiere de Ceruri. Treptat,
constructorii de catedrale gotice încetează să mai înalţe dantelării în piatră în oraşul Narbonne, în anul 1286, apol în
Koeln, Siena recunoscîndu-se înfrîntă în anul 1366.
   A doua zi după încoronare, pe data de 3 septembrie 1347, regele cehilor, Carol IV, întemeiază mănăstirea carmelitanilor, cu biserică-catedrală. Regele,
pentru viitoarea catedrală dăruie cantitatea uriaşă de lemn folosită la organizarea încoronării. Trebuia să fie cea mai mare clădirea bisericească din Praga,
dar construcţia se opreşte la jumătate. Ca de fiecare dată, Carol are un gînd bine determinat cu această construcţie - trebuia să constituie, împreună cu
domul sf. Vit, cele două talereale  balanţei divine a dreptăţii, plasate de o parte şi de alta a Vltavei.
   Se pare că, nici-un alt stil arhitectonic, ca goticul, nu a reuşit mai bine să exprime substanţa ezoterică a religiei.
Puterea construcţiei gotice asupra credincioşilor neştiutori de carte şi de învăţături religioase era incontestabilă. Această
putere se manifestă kiar şi astăzi, la omul modern.
Datorită acestei puteri magice, este greu de crezut că goticul materializat în catedrale a apărut normal, din evoluţia
firească a meseriei de pietrar. Mai degrabă, concepţia gotică este adusă din Egiptul atît de misterios, de către templari.
Elementul esenţial al catedralei gotice este arcul frînt. Şi se pare că tocmai templarii aduc acest element, care înlesnea
înălţarea semeaţă a cupolei.
   Dar mai există şi o a doua explicaţi - arcul frînt exprimă forma braţelor îndoite ale credincioşilor care se roagă la
Fecioara Maria (templarii au adus cu ei din Ierusalim cultul Fecioarei Maria).
   Forma catedralei este aceea a unei cruci, care se confundă şi cu corpul lui isus. De altfel, crucea reprezintă hieroglifa
alkimistă numită tyglik:  în cadrul acestui proces are loc suferinţa materiei primordiale (prima materia), asemănătoare
celei a lui Cristos, în scopul purificării, spiritualizării ei, curăţindu-se pentru învierea de mai tîrziu.     
   Însă există mult mai multe enigme ale catedralelor gotice. Păzesc ele căi spre alte lumi ? Un cercetător mai complet al
fenomenului catedralei gotice este Louis Charpentier (1905 - 1979), care se ocupă în detaliu doar de o singură
catedrală, şi anume de cea numită 'mama catedralelor gotice', catedrala din Chartres. În cartea sa 'Misterul catedralei
din Chrtres', autorul priveşte catedrala din toate unghiurile posibile şi imposibile.  Mai întîi, îşi pune problema cum a
apărut deodată concepţia 
intrisecă a catedralei gotice - trecîndu-se brusc dela rotondele de tip roman, la catedrala gotică, fără forme intermediare,
de trecere. Constructorii medievali, deodată, cu aceleaşi unelte simpliste, fac adevărate minuni, dantelării, înălţimi din
piatră. Ei dispun, deodată, de o concepţie unitară, fără încercări intermediare, însuşindu-şi o geometrie divină,
combinînd 3 forme geometrice simple - dreptunghiul (cu proporţia de 1:2), patratul şi cercul. 
   Cercetătorul obiceiurilor ţiganilor francezi, Pierre Derlon, introduce un termen mai neobişnuit, Grădina iniţierii. Ce se ascunde în spatele acestui termen
atît de pretenţios ? Derlon afirmă că ţigăncile ghicitoare, îşi confecţionează din lemn sau din tablă, două tăbliţe din cele trei forme ale constructorilor
medievali. Le colorează pe una în roşu şi pe cealaltă în albastru. Se aşează pe jos şi în linişte privesc cele două forme geomatrice - cum face omul modern cu
reprezentările tri-dimensionale. După un timp, cele două figuri geometrice se contopesc, skimbîndu-şi culoarea în violet. Ghicitoarea ştie că şi-a atins ţelul.
Creierul i s-a modificat - cele două emisfere se sincronizează, ea putînd accesa computerul imaterial universal, akasha. Din acest moment, ghicitoarea este în
stare să spună cine eşti şi ce te aşteaptă.
    Şi catedrala gotică divină are această capacitate de a skimba starea mentală a enoriaşilor ? Dar mai ales a preoţilor care petrec mai mult timp sub
influenţa lăcaşului bisericesc ?

              Libuše
   Sensibila (vrăjitoarea) contemporană, Jaroslava Ankha Rýdlová, se vede adesea, în anul 608, la Vyšehrad, ca fiind
domniţa legendară a cehilor, Libuše. (În alte timpuri ar fi fost arsă pe rug,  sau băgată în spitalul de boli mintale.
Astăzi... unii o şi cred...)
   Se vede călărind cu suita sa. Ajung la un grup de oameni care discută aprins ceva. Cînd Libuše se apropie, toţi o salută
cu respect, în tăcere. 
   Altă dată, se vede la curte. În faţa ei sunt cîţiva nobili, care sunt evident nervoşi. Spre mine se îndreaptă, tîrîndu-se în
genunki, un tînăr cu mîinile legate. E foarte atrăgător. Mă imploră să îl ajut, întru-căt nu este vinovat de ceea ce îl
învinuiesc la unison nobili înfuriaţi. Mă uit peste ei. Văd, simt că tînărul îngenunkiat nu este vinovat. În grupul nobililor
este un individ cu părul şi barba roşiatice. Simt că el este vinovatul. Arăt cu vărful stiletului pe care îl ţineam în mînă
spre el. Nobili înţeleg şi, avînd încredere deplină în calităţile mele speciale, îşi fac datoria.   
   Se vede întinsă în iarbă, goală, în locul cel mai frumos a stîncii. Mă bronzez. Deodată, îşi face aparţia prietena şi
sfătuitoarea mea cea mai de încredere, care îl aduce pe frumosul tînăr salvat din mîinile nobililor setoşi de sînge. Scăpat
de grija pedepsei nedrepte, pare şi mai atrăgător. În scurt timp , se iubesc, pentru prima dată. Lucru care se va mai
repeta de multe ori. Fac un copil cu el. Nu este nici-o peoblema. Copiii conmunităţii sunt crescuţi împreună. Kiar
şi Libuše a crescut aşa. 
   Altă dată se vede la o cină comună. Tatăl său, domnitorul Krok, stă în capul mesei. Libuše stă pe scanul din partea
stîngă a domnitorului. Iar surorile ei - care sunt şi ele dăruite cu haruri speciale - ocupă primele două scaune, pe partea
dreaptă a tatălui lor. Sunt Kazi şi Teta, tot alese 'vrăjitoare' ca şi sora lor, Libuše. Lîngă Libuše stă tot o femeie tînără,
foarte respectată de toţi, pe care doamna Ankha nu o simte ca pe o soră, dar o simte extrem de apropiată, de
folositoare ei. Sfătuitoarea.
   La un moment dat, tînărul, poate nu încă plictisit de legătura sa cu prinţesa Libuše, dar poate cu dor de casă, o roagă
pe prinţesă să îl lase să se ducă acasă, la soţia şi la copiii şi la părinţii lui. Doamna Ankha simte că Libuše a fost
cuprinsă de mînie - cum, acest vierme avea nevastă, copii ? Nu îi aparţinea ei în întregime ? Cum îşi permite aşa ceva ? O
keamă în grabă pe Morana, sfetnica ei, şi fără cea mai mică ezitare îl aruncă pe tînăr de pe stîncă. Acesta nici nu îşi dă
seama ce fac cele două femei îndîrjite cu el. Se udrobeşte de stîncă şi se scufundă în apele primitoare ale Vltavei.
   Şi de atunci, acest 'ritual' s-a mai repetat de mai multe ori. Intrînd în legendă...
   Libuše pleacă în trombă, călare pe calul ei drag, în căutarea bărbatului care să o merite...
   Doamna Ankha simte cum Libuše se uită pe malul opus unde vede un Castel măreţ. Dar în viziunea ei, nu vede cele
două castele despărţite de Vltava, ci le vede unite de o apă mare... ESte premoniţia inundaţiilor din anul 2002 ?!?

Ordinul Roza şi Crucea


   Despre existenţa acestui ordin foarte ascuns, parizienii află abia în anul 1622, după circa 250 de ani dela înfiinţarea
sa, din nişte afişe lipite prin Paris şi din textul cărora trecătorul putea citi: Noi, reprezentanţii lojei Fraţii ordinului Roza
şi Crucea locuim, vizibili şi invizibili, în acest oraş, din mila Celui mai Mare, către care se întoarce inima celor drepţi,
pentru a extrage oamenii, pe cei apropiaţi din puterea decăderii ucigaşe.
   Rozecrucianii erau consideraţi că ştiu să transforme metalele, că pot prelungi viaţa, că pot cunoaşte lucruri din
colţurile cele mai îndepărtate ale lumii. Adepţii acestui ordin foarte ascuns afirmau că puterea omului asupra naturii şi
asupra sa însăşi va ajunge atît de mare că, în curînd, ei vor atinge nemurirea şi că vor stăpîni natura în totalitatea ei, pe
Pămînt şi în întreg universul, prin multitudinea de cunoştinţe avute.
   Fondatorul ordinului se presupune a fi Christian Rosen-kreuz, care s-a născut în anul 1328 şi a cărui viaţă a fost
curmată la 106 ani, în urma unui accident de călărie.  El a fost înmormîntat într-un loc ţinut secret. Mormîntul lui a fost
găsit abia după 120 de ani. Beciul ciudat în care a fost aşezat avea 7 părţi şi 7 unghiuri. Sub altarul de formă rotundă a
fost găsit trupul ne-viciat al fondatorului şi care ţinea în mîini o carte scrisă cu litere de aur. Mormîntul era luminat de un
soare şi era împînzit cu statuete, inscripţii, lămpi aprinse, clopote, oglinzi miraculoase, foarte multe cărţi şi miniaturi ale
lumii.
   Provenind dintr-o familie de nobili scăpătaţi, Christian a primit educaţie dela mănăstirea locului. La vîrsta de 16 ani a
plecat într-o călătorie îndelungată în Orient, vizitînd Ciprul, Palestina, Ierusalimul, Karmelul, Libanonul, Damascul şi
Damkarul, unde trei ani a studiat ştiinţele magiei. Apoi, este aşteptat în Egipt şi Maroc unde studiile sale sunt şi mai
aprofundate, învăţăceii săi dezvăluind-i misiunea înaltă pe care o avea de îndeplinit. La terminarea studiilor, încărcat de
cărţi valoroase de magie, se întoarce, prin Spania, în Germania.
   La mijlocul secolului al XIV-lea, împreună cu trei fraţi, apropiaţi în gîndire, înfiinţează ordinul Roza şi Crucea. Ulterior
primesc alţi patru fraţi, dar pînă în anul 1434, cînd moare, Rozenkreuz măreşte ordinul.
   Dar, creşterea cea mai mare ordinul o cunoaşte după 120 de ani, cînd sunt descoperite, în mormîtul său, manuale
secrete care conţineau, cu siguranţă, procedee şi metode tehnice mult superioare cunoştinţelor avute la dispoziţie la
acel moment de societatea umană.
   În anul 1714, printre regulile ordinului se găsesc şi reguli privitoare la o piatră specială, numită lapis. La articolul 12,
se stipulează că noul frate primit, la prestarea jurămîntului la sediul frăţiei, va primi în dar atîta lapis care să îi asigure
un trai decent timp de 60 de ani. Condiţia impusă este să nu folosească piatra în scopuri rele. De altfel, sunt şi reguli
mai concrete: nu se poate administra lapis unei femei gravide, nu se poate folosi lapis în cazul unei vînători, este
interzis să se făurească pietre preţioase şi perle mai mari decît cele obişnuite.
   Prin regulile impuse, rozecrucienii se străduiau să nu atragă atenţia asupra lor.
   Ei se lăsau şi ucişi decît să dezvăluie secretul lor.
   Oricum, lapis-ul se folosea în foarte multe cazuri, pentru fiecare caz în parte trebuind să fie folosită o cantitate foarte
precis stabilită. Era un adjuvant universal.
   Cea mai severă interdicţie era aceea ca să se administreze lapis bolnavului aflat în a şasea proiecţie. Probabil că
urmarea avea o urmare extrem de nedorită.
   Rozecrucienii puteau realiza tot felul de lucruri uimitoare. Ca exemplu putem observa o regulă destul de neobişnuită:
Dacă fraţii vor să îşi skimbe înfăţişarea, trebuie să o facă doar în cazul în care vor călători într-o ţară străină. Şi trebuie
să rămînă acolo pînă le revine înfăţişarea normală.
   La primire, noului frate se pun la păstrare, separat, 7 şuviţe de păr.
   Mulţi cred că membrii ordinului nu mai sunt oameni obişnuiţi: au o viaţă nelimitată, pot să îşi skimbe înfăţişarea, se
pot face nevăzuţi, sunt imuni la foame, bătrîneţi, boli,  pot trăi cînd vor ei, oriunde s-ar afla, cunosc tot ce se întîmplă în
alte părţi. Foloseau încă acum cîteva sute de ani lămpi care ard încontinuu, înregistratoare de sunet şi imagini etc.       
 

Valea morţii din Siberia


   În partea superioară a rîului siberian Viliui, se află o zonă greu accesibilă şi imposibil de locuit. Acest lucru aminteşte
oarecum de zona pragheză, de valea dintre două dealuri, unul fiind kiar dealul viitorului Castel, unde ardea continuu un
foc uriaş, oamenii obişnuiţi care stăteau aici, murind din cauze necunoscute. Doar magi şi vrăjitori, venind din toate
colţurile lumii, rezistau şi cîştigau o anumită treaptă de iluminare. Abia la începutul sec. al VIII-lea, doamna
mitică Libuše, deţinătoare a tainelor druide, descîntă focul cel veşnic, pacifică puternicele energii negative şi dă ordin să
se aşeze o piatră plată uriaşă (un prag - de aici şi denumirea de PRAGA  !!!)  peste groapa blestemată.
   De atunci, forţele negative (naturale sau supra-naturale, demonice) sunt îmblînzite - nu mai fac rău.
   Dar cum siberienii nu au o Libuše, efectele negative sunt prezente în continuare.
   Legendele locale (eposul Oloncho) susţin că în vremuri imemoriale aici se desfăşurau numeroase lupte nimicitoare
între doi demoni puternici din taiga: Niurgun Bootur şi Tong Duurai. După ultima luptă distrugătoare, cu sfere
luminoase explodînd în toate direcţiile, a rămas un obiect alungit din care ieşeau nişte sunete extrem de neplăcute. În
zilele următoare, ciudatul obiect s-a scufundat treptat, tot mai adînc în pămînt. Din groapa parcă fără fund, ieşea
permanent un miros extrem de neplăcut, unde nimeni nu putea rămîne. De altfel, puţinii oameni care au intenţionat să
se stabilească în acel loc, nu s.au mai întors niciodată... Mulţi dintre cei care doreu doar să studieze locul, rămînînd aici
cîteva zile, se îmbolnăveau şi mureau, neputînd fi salvaţi dela această boală necunoscută. Fenomenele neobişnuite din
această zonă, care au o intensitate neobişnuit de mare la o periodă de maximum 6-700 de ani, par a fi culminat cu
meteoritul tungusk (1908) şi cu bolidul ciulimsk (1984).
   Şi locuri ciudate întîlnim nu numai în Praga sau Siberia... 

             Žofie Bosniaková (1609 - 1644)


   Deşi are o viaţă scurtă, are o viaţă dominată de facerea de bine pentru cei din jurul ei. Pentru aceasta  este foarte
preţuită şi foarte regretată. 
   În anul 1698, cînd castelul Strečno, de lînă oraşul slovac Žilina, unde fusese îngropată cu toată cinstea care i se
cuvenea pentru faptele ei bune, se reconstruieşte, urmează săfie strămutate şi rămăşiţele pămînteşti ale doamnei Jofia.
Toţi martorii oculari rămîn înmărmuriţi - trupul ei era aproape neatins... În anul 1729, trupul, în continuare neatins de
obişnuita lege a destrămrii, este mutat în localitatea Teplička/Váh, unde rămîne cam în aceiaşi stare pînă la 1 aprilie
2009, cînd un slovac o udă cu benzină şi îi dă foc (pe motivul că ar fi fost vampiră). Altfel, poate că acest trup ar fi
dăinuit, poate, alte secole la rînd. 
   O istorie asemănătoare o are şi călugăriţa italiană Marie Elekta, cu numele civil Caterina Tramazzoli (1605 - 1663).
Ultimii ani de viaţă, călugăriţa italiană i-a trăit la Praga. Trupul ei mumificat în mod natural, nedistrus, poate fi văzut şi
azi la biserica pragheză sf.Benedikt (piaţa Castelului).  
Corpus incorrupti - se întîlneşte doar la unii oameni care au dus o viaţă dedicată bisericii. De ce nu la toţi ?!? Nu toţi
sunt sinceri ?
   Sfînta Clara din Assissi are trupul neîntinat 7 secole după moarte.
   Trupul beatificatei Imelda a rămas neskimbat din anul 1333.
   Sfînta Bernadetta Soubirous (1844 - 1879) a rămas la fel ca şi în viaţă timp de peste 130 de ani.
   Papa Pio (Francesco Forgione, 1887 - 1968) pare ca viu şi astăzi, el murind în anul 1968. 
Misionarul şi mucednicul polonez Andrzej Bobolo (1591 - 1657) este îngropat în groapa comună, împreună cu multe alte corpuri. Dezgropaţi după 40 de
ani, toate corpurile sunt găsite nimicite cum este şi normal, cu excepţia trupului misionarului polonez. Deci, se pare, că nu prepararea corpului sau condiţiile
de îngropare sunt cele care determină această ciudată rezistenţă a unor corpuri. 
   Să fie ele încărcate cu o energie divină reală care ocroteşte aceste corpuri de a fi macinate, deteriorate de factorii naturali ?!?  
http://www.cotidianul.ro/adjudecat-la-paris-169138/

             Scara din Santa Fe - New Mexico


   În sec. al XIX-lea, în orăşelul american Santa Fe este construită capela Loretto. Surprinzător sau nu (Isus despre
moartea lui Lazăr: aşa a trebuit să se întîmple, pentru a demonstra puterea lui Dumnezeu !), la terminarea lucrării s-a
observat că se uitase construcţia unei scări care să poată face accesul la balconaşul pentru cor. Călugăriţele locului au
început să se roage la sfîntul Iosif, tatăl adoptiv al lui Isus şi patronul tîmplarilor. După 9 zile de rugăciuni asidue, apare
un tîmplar care le promite să înalţe scara-melc. Omul necunoscut tace şi face. În scurt timp termină lucrarea şi, fără a
cere răsplata cuvenită, dispare aşa cum a apărut. Scara nu este numai frumoasă, dar şi specială din multe puncte de
vedere: nu sunt folosit nici măcar un cui de fier, nu este folosită nici-o picătură de clei pentru lemn, lemnul folosit nu se
găseşte în împrejurimile localităţii şi nu are nici-un pilon de sprijin !!? Scara este lungă de exact 33 m !
   A construit scara însuşi sfîntul Iosif ???
   A alungat sfîntul Patrik şerpii din Islanda ? Şerpii colcăind în celelalte părţi ale Marei Britanii...
   Trecea prin uşi preotul peruanez Martin de Porres (1579 - 1639) ? Se bi-loca (a fi prezent, în acelaşi timp, în mai multe locuri) ? Lecuia temperatura
bolnavilor cu un simplu pahar cu apă ? A avut parte şi de corp intact după moarte. 
   S-a bi-locat de peste 500 de ori în America, călugăriţa spaniolă Maria din Agreda (1602 - 1665) ? Avea capacitatea de a pluti în aer (levitaţie) ?     
   Prevedea oricînd şi fără greşeală preotul italian Don Bosco (Giovanni Melchiorre Bosco, 1815 - 1888) moartea, kiar şi neaşteptată a celor din jur ? Vedea
clar şi imediat în sufletul celui care se spovedea ? Se bi-loca ?    

             Poporul 'ales'
   Cu cît se vorbeşte mai mult despre perioada specială prin care trece omenirea, cu evenimente sociale şi naturale
extreme, care ar putea conduce la transformarea societăţii umane într-un sens pozitiv, tot aşa apar tot mai multe
popoare care au misiunea să devină etalonul de curăţenie spirituală. Pe lîngă poporul român, poporul  rus etc., apare ca
un viitor etalon al corectitudinii sub toate aspectele, morale, etice, spirituale şi poporu ceh. 
   Se pare că împărăţia Agartha, patria perfecţiunii şi a concentrprii ezoterice, este condusă de un reprezentant al Lojii
Luminii, pe care l-am putea denumi Regele Luminii.
   Şi tocmai dela această Loje a Luminii a plecat, în anul 1977, o proclamaţie către Cehoslovacia.
Acolo, printre altele, se afirmă că poporul ceh îşi are originea în Orientul însorit, în ţara care se află sub Straşina lumii.
De aceea, Regele Luminii spune că ştie bine acest popor. Şică deşi, de multe ori s-a aflat în pragul desfiinţării, acest
lucru nu s-a întîmplat deoarece este un popor ales, avînd un rol imens în istoria omenirii, un rol primordial în cultura
spiritului uman.
   În plus, denumirea de Praga vine din cuvîntul indian Pragaja Déva. În traducere, Pragaja înseamnă Întîlnirea Zeilor,
ceea ce vrea să arate că Praga va deveni centrul mişcării de eliberare din negura spirituală.
   Atunci ce va fi cu capitala României ?!? Parcă Bucureştii urmau a fi aşa ceva ?!?    

Marele colecţionar de obiecte de artă şi ezoterice


    Una dintre cele mai mari colecţii de obiecte de artă şi oculte, după moartea proprietarului ei, Rudolf II, are o istorie
dramatică. Unele componente ale acestei curioase colecţii sunt atît de valoroase încît sunt ascunse, dispărînd dela
vederea mulţimii.
   Sfîrşitul marelui rege ceh şi împărat roman, Rudolf II (1552 - 1612) se apropie implacabil. El ştie acest lucru, dar kiar
cu o zi înainte de moarte refuză spovedania. În cele din urmă se spovedeşte, dar refuză să primească rugăciunea pentru
muribunzi, încălcînd astfel ritualul catolic al morţii. (Aflase   ceva important în căutările sale misterioase despre această biserică, şi despre
religie, în general !?)
   La 20 ianuarie 1612, se înkeie visul acestui om neînţeles de a mări această uriaşă colecţie de care s-a ocupat ani mulţi,
foarte mulţi. În plus, colecţia plină de numeroase curiozităţi nu rămîne întreagă, ci, în doar o sută de ani, este
împrăştiată peste tot în lume.
   Încă de tînăr, viitorul mare colecţionar simte o atracţie deosebită pentru obiectele de artă şi ştiinţele oculte. Este oare
întîmplător că noul rege, în vîrstă de numai 20 de ani, îşi alege ca reşedinţă Praga,  şi nu Viena !? Dar, misteriosul oraş,
îmbrăcat în atîtea mituri şi legende, dar şi de un ezoterism aparte, este locul cel mai potrivit pentru acest om extrem de
ciudat şi curios. Fiind plasat în centrul continentului, pare a fi un 'prah' (prag), o poartă între lumea vizibilă şi cea
invizibilă.
   Rudolf II începe cu asiduitate să cumpere, să comande, să primească în dar numeroase operă de artă şi ştiinţifice. El
nu este un mare colecţionar, divers, dar este, probabil, şi primul colecţionar de tip modern, înscriindu-şi obiectele în
cataloage. Activitatea sa de colecţionar este dirijată de ideea legăturii magice dintre obiectele existente în lume. Regele-
împărat se afundă tot mai mult în magie şi alkimie. Cu excepţia a doi alkimişti, ceilalţi alkimişti din Europa se mută la
Praga.
   Helena Petrovna Blatavsky (1831 - 1891) susţine că Rudolf II deţinea, printre altele, şi piatra filozofală. Una dintre
dovezi ar fi şi aceea că la moartea regelui, în laboratorul său, s+au găsit mari cantităţi de lingouri de aur şi argint, piatra
filozofală fiind utilizată tocmai pentru făurirea acestor metale preţioase. 
   Alt obiect preţios ar fi fost şi oglinda neagră făurită din obsidian (magmă), care ar putea fi o aparatură rămasă dela o
civilizaţie evoluată din pre-istoria Pămîntului, sau kiar dela extra-tereştrii.   
   Se poate spune că această colecţie rudolfiană, mare şi extrem de diversă, era un adevărat organism. Forma, în
realitate, un model al lumii în viaţă. În prezenţa ei, omul putea intra în tainele cosmosului, reuşind şă dezvăluie unele
secrete ale naturii.
   Diferite însuşiri mai mult sau mai puţin legale, dscompun acest organism viabil. Cea mai mare lovitură o dau colecţiei
suedezii, în anul 1648.
   Oricum, regele ceh, dezamăgit de multele semnale de ne-prietenie din partea curţii, într-un anumit sens, blestemă
oraşul şi pe cehi:  Prago, Prago ne-recunăscătoare, eu ţi-am făurit slava, iar acuma tu mă izgoneşti. Pedeapsa lui Dumnezeu să cadă asupra ta şi asupra
întregii ţări.
   Prima pedeapsă ar fi fost bătălia fatală dela Muntele Alb praghez, din anul 1620, care a fost începutul decăderii
poporului ceh.  Apoi, Praga decade şi sărăceşte din ce în ce mai mult.
   Durează, se manifestă încă şi azi blestemul marelui rege Rudolf II ???  

Oglinda miraculoasă
   Una dintre curiozităţile deţinute de către împăratul Rudolf II a fost şi o oglindă ciudată, prin care regele cehilor putea
urmări ce fac curtenii, şi kiar discuta cu aceştia. Această Mirror (Oglindă) a fost în posesia savantului şi astrologului
britanic John Dee (1527-1609). Ulterior, din nou nu se ştie cum, oglinda miraculoasă a ajuns în posesia ciudatului
constructor de eleştee, prin care a pacificat mlaştinile bîntuite de diferite duhuri, în sudul Cehiei, Jakub Krčin. Dela
acesta, oglinda a ajuns la o familie de orăşeni din oraşul Vimperk. Membri acestei familii şi-au lăsat ca moştenire oglinda
miraculoasă, cu tot ritualul său complex de activare şi folosire, pînă la începutul sec. al XX-lea, atunci cînd urma acestei
ciudăţenii dispare.
   Dar un asemenea obiect miraculos este cunoscut de mult şi în diferite locuri.
   Zeiţa egipteană a frumuseţii, dragostei şi dansului, Hathor, deţinea kiar 7 asemenea oglinzi, confecţionate din cupru.
   Patronul aztec al domnitorilor şi al vrăjitorilo, Tezcatlipoca, deţinea o Oglindă Fumegîndă prin care putea să vadă
departe în viitor, fiind în stare să urmărească viaţa fiecărui om. Prin această oglindă dirija absolut totul - viaţa, soarta,
moartea tuturor oamenilor. Putea skimba ordinea lucrurilor individuale şi generale. Era atot-puternic.  

John Dee (1527 - 1608)


   Supranumit Merlin al reginei Elisabeta I a Angliei este ocrotit de către aceasta. Cînd regina moare, în anul 1603, John
Dee cade în dizgraţie, murind sărac.
   În realitate, Dee este un aventurier cu o inimă extrem de neliniştită, un om de ştiinţă foarte curios şi un cercetător
asiduu, care balansează între magia tulbure a epocii şi ştiinţa care mijea pe atunci, care se năştea. El face puntea de
legătură dintre alkimie şi kimia modernă. Şi, deşi coketează cu metodele şarlateneşti ale timpului său, meritele sale în
iniţierea noilor metode  de cercetare în matematică, nautică, optică, sau astronomie sunt incontestabile.
   A călătorit prin toată Europa - avînd, incontestabil şi misiunea de spion - cel mai des fiind prezent în Krakow şi Praga.
În anul 1584 ajunge, împreună cu Edward Kelly la Praga, locuind în casa 'La barza albă', aflată la adresa din Oraşul Veki,
Betlémské náměstí 11. Cînd la prima lor vizită la Castel, Rudolf II foloseşte motto-ul lui Roger Bacon - Pentru ce să dăm
măgarului lăptucă, dacă lui îi plac mărăcinii - Dee îşi dă seama că Rudolf II nu este un domnitor oarecare, şi că este cu
adevărat un iniţiat. Începe să fie mai prudent faţă de acesta, punînd capăt înşelătoriilor (lucru pe care nu îl pricepe Kelly
şi care va plăti cu viaţa pentru acest lucru). De aceea, la această primă întîlnire pune în acţiune în faţa împăratului
austriac perfecta lui jucărie mecanică - scarabeul zburător, cu care înmărmurise lumea kiar la încoronarea reginei sale,
Elisabeta I. Ulterior îi oferă spre cumpărare lui Rudolf II ciudatul manuscris, indescifrabil pînă azi şi cunoscut drept
manuscrisul lui Voynich.
   Dar, în anul 1589, după numai 5 ani, Dee părăseşte pe neaşteptate Praga, mergînd mai întîi în Germania, după care se
întoarce definitiv în Anglia. La plecare, lasă susţinătorilor săi, familia Rožberk, cărţile sale, miraculosul lui glass (o piatră
şlefuită), precum şi Piatra filozofală.
   Scriitorul ceh Gustav Meyrink, în romanul său 'Îngerul dela fereastra de Apus' afirmă că în jurnalul său, John Dee, la
data de 21.11.1582, la fereastra vestică a atelierului său din Mortlak s-a ivit îngerul Uriel sub forma unui băieţel, care i-a
dăruit o piatră neagră extrem de lustruită. Era o piatră miraculoasă, prin care se putea lua legătura cu fiinţe din sfere
înalte ale Universului. Dee nu se despărţea niciodată de ea. I-a făcut un postament din aur. Este greu de urmărit traseul
acestei pietre, care se pare că, în final, ar fi ajuns în patrimoniul ţarevnei Ecaterina II...    
     
Edward Kelley (1555 - cca 1597)   
   Ştim din carte viaţa aventuroasă a acestui alkimist-astrolog-şarlatan.
   Nefericitul aventurier nerespectîndu-şi promisiunile faţă de împăratul Rudolf II, cade în dizgraţia acestuia. Fuge din
prima înkisoare, rupîndu-şi un picior. A doua oară este întemniţat la castelul Hněvín. Deşi cu proteză de lemn, încearcă
încă o dată să evadeze. Îşi rupe şi celălalt picior.
   Reacţia magului este aceea de a blestema aceste locuri - oraşul Most şi castelul Hněvín din apropiere să cadă în
adăncuri. Lucru care s-a şi întîmplat. Avea o putere magicică reală acest astrolog englez ?  Azi există un oraş clădit din
nou, din temelii şi o copie a castelului care în traducere înseamnă 'Mînie'.
   Însă, se spune că, prin acest blestem, sufletul magului englez a fost legat de aceste locuri.
   În zilele noastre, o asociaţie de credincioşi - Putujici (Călătorii) - au organizat o expediţie de descătuşare a acestui
suflet kinuit. Au reuşit ?     
   Poate că următoarea informaţie ne va da un răspuns.
   Cunoscutul, pe plan mondial, geomant şi scriitor ezoteric, Vincent Bridges, este considerat de mulţi ca incarnarea
tocmai a lui Kelley !!! Deşi este unul dintre cei mai mari cunoscători ai oraşului Praga din timpul atît de miraculos al lui
Rudolf II, Bridges are înscrisă în biografia sa magică interzicerea vizitării a trei oraşe: Praga, Roma şi Ierusalim.
   În momentul în care Călătorii şi-au terminat rugăciunile şi meditaţiile pentru uşurarea soartei sufletului rătăcitor al lui
Kelley, incarnarea lui de azi, Vincent Bridges a simţit că i s-a anulat interdicţia de a merge în Praga, în Cehia, fiind hotărît
să se stabilească tocmai aici, în Praga !!!. Se întoarce oare acasă ? Este un semn că sufletul nefericitului mag şi-a găsit,
într-un tîrziu,  liniştea ?
   Călătorii, dimpreună cu Bridges, s-au hotărît să înfiinţeze un muzeu dedicat magului medieval, care va conţine multe
lucruri fascinante legate de alkimistul renascentist, dezvelind un colţ al grelei cortine care ne ascunde cu înverşunare
Praga magică.  

Aurul alkimiştilor
   Alkimia este cunoscută de majoritatea oamenilor ca activitatea care avea ca scop principal fabricarea aurului din alte
metale. Au reuşit vreodată, cu adevărat, alkimiştii să producă aur ? Au fost întotdeauna înşelătorii ? Dacă au reuşit cîte
unii, în ce cantităţi ? Cum au reuşit ? 
Se pare că în istoria alkimiei, există 10 cazuri în care, cu martori de încredere şi cu urme materiale lăsate, a fost
confecţionat aur, în cantităţi, mai mari sau mai mici, cu ajutorul pietrei filozofale sau al altor substanţe necunoscute
(moştenite, cumpărate sau furate ) ...
   1. La începutul sec. 14, Raymond Lullus, în prezenţa regelui Eduard III, face aur din plumb. Din aces aur s-au bătut
renumitele 'Raymondine (Nobles a la Rose)', care există şi azi.    
   2. La începutul sec. 15, călugărul augustinian G.Riplex, fabrică, după reţeta lui Raymond Lullus 100.000 de libre de
aur pur. O mare parte din acest aur este primit de către iohaniţi, care îl folosesc pentru cumpărarea de ekipament şi
pentru fortificarea Rhodosului împotriva atacurilor islamice.
   3. Keltuielile imense ale împăratului austriac şi regelui ceh Rudolf II (mare parte făcute pentru akiziţionarea de opere
de artă, manuscrise originale şi alte ciudăţenii) sunt acoperite de aurul fabricat de către alkimistul său francez
D:Zachair. După moartea împăratului, în seiful său a fost găsit restul din aurul şi argintul fabricat, încă nekeltuit, şi
anume.  84 de centyri de aur pur şi 60 de centyri de argint pur (1 centyr era aproape o sută de kg, mai precis 61,68 kg.).
      Greu de spus dacă Denis Zachair (1510 - 1556), care atunci cînd moare, în anul 1556, putea fi alkimistul de curte al lui Rudolf II, acesta avînd
doar 4 ani - se naşte înanul 1552 - atunci cînd moare pretinsul alkimist făuritor al bogăţiei împăratului din Praga.
       https://www.google.cz/search?
q=rudolf+II&hl=cs&prmd=imvnsb&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=dNOkT4WhG4edOuDB1KkD&ved=0CI0BELAE&biw=927&bih=632
   4. La începutul sec.17, alkimistul scoţian Alexander Seton, supra-numit 'Cosmopolitanus', în anii 1602 şi 1603, la
Basel, în Elveţia, execută cîteva transmutări cu martori. În mod evident folosise piatra filozofală. Principele Christian II
neputînd să-l covingă să-i predea această piatră miraculoasă îl aruncă în temniţă, unde îl supune la suplicii crunte.
M.Sendivoj, alkimist polonez, îl salvează din înkisoare şi, de aceea, primeşte în dar dela Seton, pe patul de moarte,
piatra filozofală. Transformări miraculoase de metale în aur, Sandivoj execută în faţa regelui polonez Zikmund III, iar
în anul 1604, la Praga, kiar şi în faţa împăratului Rudolf II (nu o fi Sandivoj, cel care făureşte, din aur artificial, bogăţia lui Rudolf II, şi
nu francezul Denis Zachair !???). Aici este dovada că piatra filozofală nu era o bucată de piatră de sine stătătoare, ci o
substanţă, un praf, cu o structură necunoscută, care era consumabilă. Cînd acest praf i se termină lui Sandivoj, pe
care îl obţinuse dela Seton (de unde îl avea Seton ? Îl făcuse singur ? Cum ? Ştia reţeta fabricării lui ? Dela cine ? O descoperise singur din
anumite cărţi ? Care cărţi ?), ne mai putînd produce aur, steaua lui apune.
   5. Alkimistul Thomas de Vaugham, mai cunoscut sub numele de Erenaeus Philaléta a realizat cîteva şedinţe
publice de transmutare a mercurului în aur, comisiile de specialişti confimînd că aurul obţinut era de cea mai bună
calitate. Dar el a mai făcut transmutaţii şi fără public - în laboratorul farmacistului M.Morgenbesser din Wohlau, sau
în casa preotului Gross.
   6. Pe data de 15.1.1648, în Praga, alkimistul J.K.Richathausen dăruie împăratului Ferdinand III o  cantitate mică de
piatră filozofală. Folosind o mică parte din acest praf, contele Russa reuşeşte să transforme 3 libre de mercur în 2,11
libre de aur pur. Medalii comemorative de 300 de ducaţi au fost confecţionate din acest aur, ele fiind existente şi azi
în trezoreria dela Viena.
   7. În anul 1660, în faţa împăratului Leopold I, alkimistul Montschneider (cunoscut ca J. de Monte Snyders)
transformă o libra de plumb în aur, folosind o cantitate mică de piatră filozofală. În anul 1665, execută alte două
transformări în faţa monetarului A. Guillaum.
   8. În perioada 1680 - 1683, în Germania, alkimistul Heinrich von Wagnereck face căteva şedinţe de transnutaţii.
   9. La începutul sec.18,  J.F.Boettiger obţine dela preotul alkimist grec Lascaris o cantitate mică de piatră filozofală.
Totodată primeşte şi instrucţiunile cum să folosească acest praf. Principele Autust cel Puternic, crezînd că Boettiger
ştie reţeta făuririi pietre filozofale vrea să-l oblige pe acesta să-i divulge secretul. Neştiutorul este băgat pe nedrept la
înkisoare. Încearcă să fugă. Este prins şi primeşte domiciliu forţat în laborator. Unde face încercări disperate.  Nu
descoperă piatra filozofală, ci doar reţeta porţelanului Meissen. Cruntul principe este bucuros măcar şi pentru atîta,
iar pentru a nu divulga şi altora reţeta porţelanului, Boettiger este înkis pe viaţă, murind în înkisoare în anul 1719.
   10. J.k.DIPPEL face, în Amsterdam, cunoştinţă cu un străin necunoscut, care pe o tigaie încălzită cu cărbuni de lemn
aprinşi, aşează o bucată de tablă din cupru. Pe această tablă încinsă bine a pus un grăunte de praf alb, cuprul
transformîndu-se peste puţin în argint pur. Pe această bucată de argint a pus un grăunte de praf roşu, argintul
devenind, de data aceasta, aur pur.  Şi se pare că, necunoscutul, a mai repetat această treabă încă de căteva ori.
   De asemenea, în timpuri mai apropiate, între secolele 18 - 20, ne mai întîlnim cu transmutaţii făcute cu succes.
Astfel, deşi un fapt neconfirmat, se pare că s-a obţinut 1.000 de tone de aur alkimist, printr-o tehnologie descoperită
în Kabala. Şi nu este singura macro-transmutaţie de acest fel. Şi întotdeauna, aceste mega-trasformări sunt legate de
două nume: alkimistul de origine ebraică, Nicholas Flammel şi contele Saint Germain, care în prezenţa lui Casanova,
atransformat o monedă din cupru într-una de aur de mare puritate. De altfel, baronul Charles-Henry de Gleichen
afirmă că Saint Germain cunoştea şi reţeta fabricării diamantelor artificiale. În plus, se pare că ştia să îşi prepare şi
Elixirul vieţii, el reuşind să trăiască o perioadă foarte lungă (cînd contesa Georgy, în anul 1710, se cunoaşte cu Saint
Germain, acesta avea cca 55 de ani, cam tot atîta avînd şi în anul 1820, cînd se întîlneşte cu contesa d'Adhémor. Dacă
în anul 1820 ar fi avut 165 de ani, nu ştim ce vîrstă reală avea în anul 1710, deşi părea doar de 55 de ani. Poate alte cîteva sute ...
   Se pare că o mare cantitate din aurul fabricat prin transmutaţii de către alkimiştii evrei, în timpul celui de al II-lea
război mondial a fost folosit pentru răscumpărarea everilor de taberele de concentrare. Restul, ca şi alt aur făurit
după război a fost folosit pentru ekipament şi armament pentru armată izraeliană, în scopul apărării noului stat
evreiesc.  (Evreii mai fac şi azi aur ??? Nu m-ar mira.)   
       
William Shakespeare
   Anul 1564 este bogat în evenimente. În februarie, se naşte Galileo Galilei. Cîteva zile mai tîrziu. moare Michelangelo
Buonarroti. În mai, moare Jan Kalvin.
   Dar tot în acest an, pe data de 26 aprilie, în oraşul Stratford, de pe rîul Avon, este botezat micuţul William, fiul
producătorului de mănuşi, John Shakespeare. 
   Nimic nu părea că va ajunge poate cel mai mare dramatic al tuturor timpurilor. Şi totuşi. La vîrsta de 26 de ani scrie
prima dramă, în trei părţi, Henry VI.  Iar din anul 1592, scrie cu o stranie regularitate şi constanţă. Părea a fi inepuizabil
în a crea opere remarcabile. În zece ani, scrie, nu mai puţin de, 24 de comedii şi drame, inclusiv Hamlet (To be, or not to
be  apare în anul 1604). Abia după aceea scrie capodoperele Othello, Macbeth şi Regele Lear (1605), iar în anul 1606,
Antoniu şi Cleopatra, Cymbelin, Povestea de Iarnă şi Henry VIII.
   Cînd pe data de 23 aprilie 1616 (în aceiaşi zi, la Madrid, moare Miguel de Cervantes !?), se stinge din viaţă, la
Stratford, cel care lasă o operă dramatică inegalabilă.
   Cum de a ajuns acel băietan, un student mai mult decăt mediocru, care se însoară la vîrsta de 18 ani, cu permanenta
grijă a zilei de mîine, cum să-şi întreţină familia, să scrie nişte capodopere, care presupun un autor matur, cu mri
cunoştinţe în toate domeniile, dar mai ales în adîncurile sufletului uman !? Oricum, ajunge un om foarte bogat.
   Indiferent cine este autorul acestor opere remarcabile, omul W. Shakespeare este atras, la un moment dat, de mişcarea
rosecruţiană. Aici se întîlneşte cu Francis bacon sau cu alkimistul Robert Fludd. De altfel, se spune că opera lui (ca şi cea
a lui Mozart) este parte componentă a planurilor acestei mişcări, dintre care unul dintre cele mai importante era acela de
a făuri din Praga lui Rudolf II centrul spiritual european !!!  De ce ?  Doar pentru că epoca împăratului era una mai
luminată ? Trebuie să existe alte lucruri mai absconse publicului larg, căci după Rudolf II puteau veni vremuri mai grele,
împăraţi mai ne-luminaţi. Acest aspect este mult mai important, mai de lungă durată, care depăşeşte perioada unei
singure guvernări. De altfel, William Shakespeare a vizitat Praga de 12 ori, de fiecare dată luînd legătura cu
reprezentanţi importanţi ai mişcării rosecruţiane cehe.
   Goethe, mason şi iluminat, scria despre opera lui Shakespeare că aceasta nu poate fi înţeleasă prin okii fizici, ci ea
este dedicată părţii imateriale, sufletului uman, spiritualităţii omului. Dacă privim mai atent opera shakeasperiană,
înţelegem că că ea conţine mai multe cuvinte spirituale, decît acţiuni ale simţurilor materiale, carnale ale omului.  

Komenius (1592 - 1670)  


   Preotul ceh (din regiune Moravia) Jan Amos Komenský, fondatorul pedagogiei moderne mondiale, supranumit
învăţătorul popoarelor, dar şi Ioan Botezătorul al masonilor, a fost principalul organizator al frăţiei 'Trandafirul şi
Crucea' din Cehia. 
   Încă din anul 1616, Komenius corespondează cu Johann Valentin Andreea, probabilul autor al vestitei cărţi Nunta
kimică a lui Christian Rosenkreuz (1616), aşa-zisul întemeietor al congregaţiei rozecruciaţilor, care a trăit între anii
1378 - 1484. Komenius este atras de scopul acestui ordin - readucerea bisericii la începuturile nealterate ale
creştinismul, scop conţinut şi în cartea Fama Fraternitatis R + C, apărută în anul 1614. Tot în acest an, Komenius se află
pentru prima şi ultima dată în Praga (locuind la parohia capelei Betleem - Betlémské náměstí 5). După fatala bătălie dela
Muntele Alb (8 noiembrie 1620), datorită atrocităţilor comise de catolici, Komenius este unul din cei cca 1 milion de cehi
care îşi părăsesc ţara.
   În anul 1628, Komenius devine membru al societăţii Societas Christiana condusă kiar de mentorul său J.V.Andreea şi
unde Komenius rămîne toată viaţa.
   Apropierea lui Komenius faţă de hermetism şi ezoterică o întîlnim la fiecare pas în opera marelui pedagog (Labirintul
lumii şi raiul inimii, Via lucis - Drumul luminii, Pansophiae prodromus). În plus, în timpul emigraţiei, a scris o serie de
lucrări total rozecruţiane: în anul 1651, la Londra apare lucrarea sa 'The Rosicrucian's Divine Light, iar în anul 1666
cartea deja legendară, Panegersia.
   De altfel, capitolul XIII al cărţii Labirintul luminii se intitulează sugestiv 'Pelerinul care se uită la Rose Crucis'.  
   Este neîndoios că, prin activitatea sa şi prin lucrările sale, Komenius a influenţat - direct şi indirect - următoarele cîteva
generaţii de ezoterici. Exemplul cel mai concludent este faptul că abecedarul obligatoriu al masonilor, 'Vekile obligaţii
ale masonilor', scris în anul 1723 (la peste 50 de ani dela moartea lui Komenius) de către Jakob Anderson, a luat naştere
tocmai din ideile lui Komenius.   

Matyáš Bernard Braun (1684 - 1738)


   Marele sculptor al barocului ceh, M.B.Braun s-a născut la innsbruck. Studiază la Veneţia, Roma şi Salzburg. În anul
1710 se mută definitiv la Praga. În Cehia, în acel început de veac XVIII, timp de peste 25 de ani, realizează cele mai
valoroase opere ale sale.
   Prima sa lucrare, kiar în anul sosirii, 1710, este grupul statuar al sfintei Luitgarda. Este cea mai valoroasă sculptură,
dintre cele 30, de pe Podul lui Carol. Grupul este plin de dinamism şi patos, dovedind oarecum influenţa marelui
sculptor italian Bernini.
  Tot aici mai sunt încă două lucrări ale lui Braun: sfîntul Ivo (1711) şi sfînta Ludmila (1720).
  M.B.Braun a fost denumit sculptorul patosului, el transpunînd în piatră simţămintele sale şi ale semenilor săi. Dar
operele sale, pe lîngă trăirile interioare puternice ascundeau şi o simbolică ezoterică, mai mult sau mai puţin, evidentă.  
 
   Cum o sumedenie de simboluri ezoterice se ascund în catedralele din Chartres şi cea pariziană, Notre Dame, ca şi în
catedrala vieneză a Sf. Ştefan, aşa şi complexul KUKS, al lui Braun, asemănător într-cîtva cu Versilles, El Escorial şi
Schonbrunn, transpiră, pur şi simplu de simboluri ezoterice. Mai cu seamă, statuia alegorică a Arhitecturii, cum era şi
normal, ezoterismul fiind apanajul pietrarilor, constructorilor
   În Praga, atunci, cînd rareori ajungea aici, M.B.Braun locuia din anul 1726 pe strada Vodičkova 9.
   Din păcate, în ciuda tuturor împotrivirilor, casa este dărîmată în anul 1910, fiind înălţată alta. 
   Şi aici, întîmplător sau nu, în anul 1919, la et.IV, îşi face atelier un alt mare ezoteric, de data aceasta în domeniul
fotografiei, František Drtikol. Acesta era în contact cu renumitul teozof Rudolf Steiner. Se pare că, sfera principală a
fotografiilor acestui mare artist a fost magia sexuală, transpusă în fotografii erotice încărcate de o puternică simbolică
ezoterică.
   Întîmplător sau nu ...  

Alessandro Cagliostro (1743 - 1795)


   Falsul conte Alessandro Cagliostro, în realitate, se numeşte Giuseppe Balsamo şi se naşte într-o familie obişnuită din
Palermo.
   Se pare că atunci cînd iese din pubertate, pune mîna pe o carte, un testament a unui vrăjitor necunoscut, în care
găseşte modalitatea de îmbogăţire. Prin fals îşi atribuie titlul de conte. Tot prin fals îşi atribuie titlul de doctor ...
utilizînd metode empirice de lecuire. Este un vraci. Nu învaţă medicina nici-unde. Însă, se pare că are propietăţi
biotronice, lecuind prin atingerea cu mîna. 
   Călătoreşte foarte mult. Vorbeşte cîteva limbi străine: portugheza, franceza, latina, greaca, araba, engleza.
   În plus, este şi un bun clarvăzător. 
   Datorită acestor calităţi, ajunge la curtea Katerinei II cea Mare (1729 - 1796). Are multe sucese, dar, într-un tîrziu este
nevoit să fugă şi din Rusia. Prin Polonia, Anglia, poate şi alte ţări, se reîntoarce în Italia.
   Din acest moment, traseul său ascedental, începe s-o ia la vale - ca şi în cazul altor magicieni misterioşi - Agrippa,
Paracelsus, Dee, Kelly, Mesner - după un urcuş abrupt, începe un coborîş vertiginos. Cagliostro este învinuit de utilizarea
magiei neagre. Inkiziţia, pe data de 7 mai 1791, îl condamnă la moarte. Însă, papa Pius VI îi skimbă aceasta sentinţă cu
înkisoarea pe viaţă. În inkisoare înebuneşte, murind după un atac repetat de apoplexie.
   Dar, oamenilor le rămîne testamentul lui spiritual. Calgliostro transmite susţinătorilor săi că să nu fie trişti, deoarece
atunci va fi semnalul că el a atins cel mai înalt nivel al masonerie egiptene, devenind astfel unul dintre cei 12 nemuritori,
care vor conduce omenirea pînă la sfîrşitul ei.     

Rudolf Steiner (1861 - 1925)


   Marele mistic şi clarvăzător austriac a fost în Praga, unde a ţinut conferinţe extrem de importante, de 18 ori.
   Prima dată ajunge în Praga în anul 1907, unde în cafeneaua Louvre (Národní 22), pe data de 20 februarie. Tot aici, în
martie ţine conferinţa cu tema 'Iniţierea la Rozecruţieni'.
   Conferinţele sale erau foarte căutate, fiind urmărite de sute de ascultători. Participau şi mulţi oameni renumiţi:  Albert
Einstein, Franz Kafka, Max Brod etc.
   Conferinţele din anii 1908 şi 1909 - Misterul Golgotei, Budha şi Cristos - au contribuit mult la interesul crescînd al
ezoteriei în Praga, în Cehia.
   În anul 1911, în sala Merkur, 500 de ascultători din 9 ţări urmăresc cu un mare interes teoria despre legăturile
ascunse ale fiziologiei corpului uman.
   În anul 1913, pe dat de 28 ianuarie, vine special la Praga pentru a anunţa ruperea relaţiilor sale cu mişcarea theozofică
datorită discreditării organizaţiei din localitatea indiană Adyar şi, totodată, înfiinţarea societăţii Anthropozofia, în
decembrie 1912, la Koln. Conferinţa se ţine în sala Mozartea, tema prezentată fiind 'Adevărul şi erorile cercetării
spirituale.
   Ultima conferinţă în Praga, Rudolf Steiner o ţine pe data de 14 aprilie 1914.
   Nu trebuie uitat că el este membru fondator, ca şi A. Hitler, a organizaţiei THULE. Printre membrii acestei organizaţii
se numără şi Rudolf Hass, Hermann Goering, dar şi alţi viitori conducători nazişti. Curînd, Rudolf Steiner îşi dă seama de
natura adevărată a acestei organizaţii şi pleacă de acolo, devenind un advers deosebit de incomod al lui Hitler. Acesta
încearcă, de cîteva ori, să îl asasineze, dar clarvăzătorul Steiner este de fiecare dată atenţionat (de către cine, vă puteţi
imagina !), scăpîănd de fiecare dată cu viaţă.

               Gustav Meyrink (1868 - 1932)


   În tinereţea sa tumultoasă, G. Meyrink era un bărbat extrem de controversat, necomformist absolut, adulat de unii dar
şi respins de alţii, original, ieşit din comun, mare amator de sport dar şi al sexului frumos. Nu este de mirare că despre
el s-a făurit o serie întreagă de mituri şi povestioare.
   La un moment dat, la pragul maturităţii, extrem de deprimat de numeroasele conflicte născute în jurul lui, încearcă să
se sinucidă. Cu pistolul la tîmplă, observă cum cineva îi strecoară pe sub uşă o hîrtie. Se repede la uşă să vadă pe cel
care a băgat hîrtia pe sub uşă,  dar nu a văzut pe nimeni. Atunci, se ocupă de foaia de hîrtie, descoperind că este o listă
cu materiale ezoterice. S-o fi gîndit că este un semn ceresc, că nu i-a sosit timpul, avînd ceva important de spus oamenilor ?   
  Cert este că, din fericire, se răzgîndeşte cu sinuciderea, apucîndu-se de ezoterie, meteahnă care nu o mai părăseşte tot
restul vieţii.
   Ezoteria este introdusă în Cehia de către baronul Adolf Franz Leonhardi. Pînă atunci, în anii 80, 90 ai sec. XIX-lea, în
Praga existau doar cîteva cercuri de spiritism şi alte fenomene oculte. S-a ajuns la concluzia că era prea puţin. Loenhardi
impune studierea şi practicarea theozofiei şi a misticii. Scopurile noii mişcări erau:  armonizarea religiei, ştiinţei şi a
filozofiei,  înfrăţirea tuturor raselor şi popoarelor într-o singură familie spirituală,  precum şi înlăturarea răului din lume.
   Literatura de specialitate era greu accesibilă. Meyrnik recomanda pe toate căile lucrarea lui Goethe, pe care îl admira
extrem de mult - Basmul despre şarpele verde şi frumosul crin.
   Primul preşedinte al lojii theozofice (La Steaua Albastră), în anul 1891, devine încă bankerul Gustav Meyrink. Neavînd
un sediu, primele şedinţe se desfăşoară în casa acestuia - palatul Schwerts-Wallis (str. Národní 10). Noul preşedinte se
apucă intens de traduceri din literatura de specialitate, creind şi opere proprii. Dintre traducerile sale amintim lucrarea
Ştiinţa respiraţiei a întemeietoarei theozofiei H.P.Blavatsky. Opera sa cea mai importantă este  Golem.
   În anul 1903, se mută din Praga, pînă în anul 1911 locuind la Viena şi Munchen. Scrie foarte mult, aprecierea de care
se bucură fiind demonstrantă de sutele de mii de exemplare editate. Ultimii ani şi-i petrece lîngă lacul german
Starnbersk.  Cam în această perioadă, de mutare la lacul îndrăgit, vine pentru ultima dată în Praga - poate pentru a-şi
întipări pentru totdeauna în inima sa atmosfera inegalabilă, tainică, misterioasă a acestui oraş, în esenţa lui un oraş
ezoteric.
   A scris pînă la sfîrşitul vieţii. Dar moare aproape în uitare.
   Renaşterea lui la începutul anilor 70 din secolul trecut, cînd scrierile lui Meyrink se întorc acolo unde le este locul -
printre principalele lucrări ezoterice ale sec. 20.

              Elita para-psihologiei în Praga


   În anul 1973, are loc în Praga Prima Conferinţă Internaţională de psihotronie, la care participă 250 dintre cei mai mari
cercetători din acest domeniu, din 26 de ţări ale lumii. 
   De ce au ales Praga ? În acest moment se ridică o serie întreagă de întrebări. Praga este legată cumva mai mult decît alte oraşe şi localităţi cu anumite
forţe para-normale ? Este un adevăr pe care îl ştiau kiar şi Carol IV, habsburgii ? Este cauza reală a faptului că Praga este considerată de mai toţi puternicii
zilei că cine stăpîneşte Praga, stăpîneşte toată Europa ? Sunt forţe necunoscute care pot colabora cu mai marii zilei, în skimbul unor treburi nebuloase. Şi
!? 
comuniştii cehi şi-au dat seama de importanţa para-psihologiei, permiţînd ţinerea unei asemenea conferinţe în capitala ţării lor
   De altfel, preşedinte al Uniunii Internaţionale de Psihotronică este ales cehul Zdeněk Rejdák.
   Din anul 1950, pentru aceste fenomene neobişnuite, se foloseşte tot mai des termenul de psihotronică, în loc de para-psihologie (deoarece prefixul
grecesc para-, însemnînd ceva în afară, lîngă, nu definea prea exact acele fenomene inexplicabile de către ştiinţa actuală). America însă, a rămas la
termenul de para-psihologie.
   Şi mai curios, în anul următor, 1974, autorităţile comuniste cehe permit înfiinţarea unui Laborator pentru psihotronică
şi iuvenologie !!?  Întîmplător ??? Ce ştiau şi ce urmăreau comuniştii cehi ?!?    

              Zecharia Sitchin (11.7.1920 - 9.10.2010)


   Născut la Baku, Azerbaigian, trece prin Palestina, Londra şi se stabileşte în New York.
   Are talent la limbi străine. Este unul dintre puţinii oameni ai timpurilor noastre care citeşte în original limbi veki, de
mult uitate. Sanscrita. Cercetînd cu pasiune o sumedenie de documente originale, îşi dă seama de de desle traduceri
greşite făcute în trecut - intenţionat sau nu.
   Treptat îşi face o părere originală asupra istoriei Pămîntului şi a apariţiei omului.
   Presupune că asupra evoluţiei Pămîntului, un cuvînt greu de spus îl are mistrioasa planetă Nibiru (Marduk). Iar o
civilizaţie extraterestră - Anuanaki - prin diferite inginerii genetice, formează omul.  
             Napoleon Bonaparte şi cipul
   Nu de mult, dr. Dubois a primit aprobarea (şi un grant de 140.000 de dolari) să studieze rămăşiţele pămînteşti ale
Fericitului Leu corsican (1769 - 1821), pentru a stabili dacă împăratul suferise de un defect al hipofizei, care a
determinat înălţimea mică a acestuia - o afecţiune a creşterii în înălţime.
   Spre surprinderea lui, a desciperit în craniul împăratului un cip de origine extra-terestră. Se pare că acesta, în iunie
1794 - cănd avea 25 de ani, dispare pentru cîteva zile. A fost răpit de extra-tereştrii şi i s-a implantat acel cip miraculos ?
 Cert este că din acel moment, Napoleon începe să-şi dinamizeze mult activitatea. Foloseşte în bătălii metode extrem de
originale de strategie. Cîştigă pe bandă rulantă bătălii, imperiul său ajungînd la dimensiuni enorme.
   Îl ajuta acel cip cumva ? Fusese ales de extra-tereştrii pentru a intervenii (o dată mai mult) în istoria omenirii ??? De ce
îşi ţinea împăratul mîna deasupra inimii ? Cipul trimitea, în acest fel, mai bine semnalele provenite dela cip, înspre inimă
???
   Cîţi oameni nu şi-au dskimbat stare peste noapte (Shakespeare, Tesla, Casanova etc.) !? Au căpătat ei, în mod artificial,
controlat însuşiri deosebite ? În ce scop ? 

Napoleon şi piramida lui Keops


   Marea Piramidă este alcătuită din 2,3 milioane de cuburi de piatră, fiecare în greutate de cca. 2 tone. Din aceste pietre
se poate construi un zid de apărare în jurul întregii Franţe, zidul avînd o înălţime de 3 m şi o lăţime de 1m. Cele patru
faţete ale piramidei este îndreptată către una dintre cele patru zări ale Pămîntului. Toate acestea, ca şi alte particularităţi
ale piramidei, i-au conferit anumite proprietăţi miraculoase !?
   Sigur este faptul că Napoleon, ca şi Alexandru cel Mare şi Cezar, este atras ca un magnet de Marea Piramidă. Şi el se
hotărăşte, ca şi ceilalţi doi de dinaintea sa, să doarmă o noapte în sala    
principală, camera regală.
    Cu trei zile înainte să împlinească 30 de ani, pe data de 12 august 1799, generalul Napoleon Bonaparte petrece,
singur, acea noapte în măruntaiele piramidei. Iese livid la faţă, obosit, nedestăinuindu-se niciodată, nimănui, ce s-a
petrecut acolo.
   Scriitorul britanic, Paul Brunton, reuşeşte şi el, cu mare greutate, în anul 1935, să petreacă o noapte, ca şi Napoleon,
în camera regală. Spera să i se întîmple şi lui ceea ce i se întîmplase generalului francez. În cartea sa 'Taine egiptene' (A
search in Secret Egypt), descrie ce a trăit în cele 12 ore petrecute în piramidă - întunericul deplin şi povara construcţiei
speciale uriaşe a condus la transfomarea percepţiilor sale. Liniştea ermetică, deplină l-a determinat să găndească mult şi
profund despre problemele sale fundamentale, dar şi ale lumii arabe. Simţea că acolo domnea o atmosferă deosebită,
dominată de psihic. Brunton afirmă că a văzut toate stafiile posibile - dela cele mai rele, oribile de sub pămînt, pînă la
marii faraoni ai Egiptului, care îl tot îmbiau să se aşeze în sarcofagul din mijlocul camerei. Toate acestea le-o fi văzut şi
trăit şi Napolen !?   
   În anul 1997, se încumetă şi Javier Sierra să petreacă o noapte în piaramidă. Nu a văzut nimic. Doar a fost bucuros,
cînd a ieşit afară, că e soare şi că trăieşte ...

     Jelena Petrovna BLATAVSKY (31.7.1831 - 8.5.1891)


Întemeietoarea Societăţii Teozofice, ajunge, ca prin minune, o persoană extrem de doctă în toate domeniile cunoaşterii umane.
Aflată în America, publică o serie întreagă de articole ştiinţifice, inclusiv cartea 'ISIS demascată' (1877).
Surprinzătoare este explicaţia pe care o dă, în scrisori adresate cunoscuţilor, cercetătoarea ezoterică însăşi la avalanşa de
laude aduse lucrărilor ei: Lucrările publicate nu-mi aparţin. Nu înţeleg ce se petrece cu mine. Dar, cel puţin înţelege că, nu vorbeşte şi nu scrie despe
fenomene ştiinţifice şi abstracte dela sine, deoarece nu prea înţelege aceste lucruri. Însă ele îmi sunt induse şi dictate de către cineva care cunoaşte totul.
Aceste dovezi ale unor cunoştinţe ştiinţifice înalte, care s-au ivit deodată, nimeni neştiind de unde proveneau acestea la
persoana aceasta de 40 de ani, cu adevărat au condus la îngrijorarea, la frica celor apropiaţi ei. Foarte des, aceştia gîndeau că
şi-a pierdut minţile.
Iată ce scrie Jelena mătuşii sale Nadejda A. Fadejeva: Dragă mătuşă, te interesează tainele filozofico-psihologice ? Te întreb, pentru că, ceea ce
îţi voi scrie în continuare, ar fi foarte interesant pentru orice filozof.
În SUA, avem membri extrem de culţi (de ex. profesorul Wilder, arheolog-orientalist), toţi, spre mirarea mea, vin cu întrebări, susţinînd că eu cunosc mai bine
decît ei ştiinţele şi limbile orientale. Şi culmea, ăsta-i adevărul. Atunci, spune-mi, cum este posibil, că eu, o ne-educată, pînă la o vărstă destul de matură - după
cum ştii foarte bine - cum am devenit, deodată, un monument al cunoştinţelor profunde şi asta în ochii chiar şi ai celor mai culţi oameni de ştiinţă ? Este o taină
indescifrabilă ! Sunt un adevărat rebus pentru viitor - un adevărat sfinx ! Închipuie-ţi, eu care în viaţa mea nu am studiat nimic, eu care nu am habar de chimie,
fizică, zoologie, acum scriu multora lucrări de disertaţie în aceste domenii. Intru în diferite discuţii ştiinţifice la nivel înalt, şi cîştig întotdeauna. Nu glumesc,
vorbesc foarte serios - mă tem, deoarece, nu înţeleg cum este posibil aşa ceva. Acuma, tot ceea ce citesc, oricît de complicat ar fi, mi se pare foarte cunoscut.
Eu, eu găsesc greşeli în articole ştiinţifice, în conferinţele unora ca Herbert Spencer, Huxley ş.a. De dimineaţa pînă seara, la mine, se încrucişează profesori,
doctori în ştiinţe, teologi. Intră cu mine în contradictoriu, iar eu cîştig întotdeauna. Cum este posibil ? De unde am această putere ? M-au schimbat cumva ?
Mai tîrziu,în convorbiri serioase şi în diferite scrisori, Blatavsky încearcă să explice originea capacităţilor sale speciale şi baza
caracteristicilor neobişnuite avute: Trăiesc cu ochii deschişi în lumea miraculoasă a viselor şi poveştilor, păstrîndu-mi integrale simţurile... Zi şi noapte,
prin faţa privirii mele interioare defilează numeroase tablouri ale trecutului. Parcă cu încetinitorul, mi s-au perindat prin minte secole ale lumii, cu evenimente
mai mult sau mai puţin importante, înregistrîndu-se ca nişte fotografii în creierul meu, în culori de neşters... În modul cel mai hotărît, refuz să pun toate aceste
lucruri uriaşe ca număr şi valoare, pe seama cunoştinţelor şi a memoriei proprii - de una singură, niciodată nu aş fi ajuns la asemenea cunoştinţe.

            Anna Frank
   În Suedia, trăieşte o femeie, Barbro Karlen (născută în anul 1954), care încă din copilăria, susţine că este altcineva,
treptat dîndu-şi seama că în trupul ei s-a întors pe Pămînt sufletul fetei evreice, Anna Frank (1929 - 1945), cu o soartă
atît de tragică. Barbro este urmărită din copilărie de amintiri şi coşmaruri groaznice din lagărele naziste. La vîrsta de 2
ani afirmă că pe ea o keamă Anna !?!           La şase ani, este dusă la doctorul psihiatru de către părinţii ei care credeau
că are ceva deranjat în cap. Din fericire, sau nu, fantasmele copilei nu sunt distruse de către societate (părinţi, doctori,
preoţi, şcoală) ca în cazul celorlaţi copii care au astfel de 'probleme'.
La zece ani, ajunge cu părinţii în Amsterdam. Tatăl propune să comande un taxi pentru a ajunge la muzeul Annei Frank.
Barbro susţine că nu este nevoie, deoarece muzeul este în apropierea hotelului unde se cazaseră. Deşi aproape, drumul
a fost destul de întortokeat, dar Barbro i-a condus fără nici-o ezitare pînă acolo. Fata a trăit un şoc 'revăzînd' casa în
care a stat ascunsă pînă a fost ridicată de nazişti.  În camera ei remarcă că pe pereţi erau fotografii ale unor cîntăreţi şi
actori renumiţi, şi care în momentul vizitei lor lipseau. Mirat, custodele muzeului confirmă acest lucru, spunînd că
aceste poze există, dar sunt duse să fie înrămate şi prinse între sticle.
Ca şi Anna, la vîrsta de 12, Barbro simte aceiaşi dorinţă puternică de a scrie.
În plus, asemănarea şi ţinuta celor două fete este uluitoare ...
   Influenţarea Barbroei nu a fost posibilă !!!!!!!!!!
  
             Peştera veşniciei
   În cartea sa, 'A patra piramidă', Manfred Dimde relatează întîlnirea sa cu enigmaticul berber (tuareg) Sidi M. Un auto-
didact, un căutător al adevărului.
   Autorul află că, la un moment dat, a cincea planetă în ordinea depărtării faţă de Soare, are probleme extrem de grave,
populaţia trebuind să-şi părăsească planeta. O parte din aceste fiinţe evoluate a ales Pămîntul, ei devenind strămoşii
egiptenilor (acest lucru explică teoria originei 'divine' a faraonilor. Şi a regilor şi împăraţilor...)
   În momentul în care aceste fiinţe extra-terestre şi-au însuşit Pămîntul, au fost nevoite, oarecum, să făurească un trecut
fals aş istoriei omenirii. Ca şi religia cu păgînii, ei combină date din istoria lor de pe planeta mamă, cu momente ale
Pămîntului. (Este, probabil, altfel, greu de admis că în Biblie să se scrie că omul este făcut în asemănare cu Creatorul.
Cine poate crede că Dumnezeu este un om, un moşneag cumsecade. Dumnezeu poate fi o energie uriaşă. Iar omul,
probabil, se aseamănă cu zeii artificiali, cu extra-tereştrii ...)
   Sidi M. narează că, la un moment dat, fiind într-un cimitir, a observat o peşteră, care nu se potrivea de loc cimitirul.
Curios din fire, intră în peştera ciudată. Sunt trepte bine şlefuite. Pereţii netezi sunt acoperiţi cu hieroglife. Păşeşte
încet, căci vrea să descifreze textul. Dar, numai după puţini paşi, simte parcă o luvitură extrem de puternică, care parcă
îi retează picioarele.
   Spre surpriza lui, se trezeşte lîngă un moşneag, care îi spune că a avut noroc. Că i-au trebuit două zile şi jumătate
spre a-l salva. Că nimeni, nici-un cutezător nu poate scăpa de pătrunderea într-o peşteră veşnică. Aceste peşteri (căci
sunt mai multe) sunt extrem de bine păzite. Motivul este că acolo sunt ascunse multe materiale provenite dela extra-
tereştrii. S-ar putea ca şi în piramida a 4-a, în Sala Manuscriselor să se afle anumite documente importante. Sau poate,
nu. 
   Aceste peşteri ale veşniciei sunt răspîndite pe întreg Pămîntul. Sunt aşa de bine mascate încît nu pot fi descoperite nici
de către satiliţii speciali, care le văd ca nişte ruine neînsemnate. Apar, din anumite motive, din cînd în cînd. Uneori,
întămplător sau nu, căte cineva nimereşte într-o astfel de peşteră. Dar sfîrşitul său este rapid şi irefutabil. 
   De ce a fost scăpat Sidi M. ? A sosit momentul dezvăluirii acestei realităţi ?!? 
  
             Prezicerea cutremurelor
   Se spune că nu este posibil să fie prezis vreun cutremur.
   În anul 1755, filozoful german Imannuel Kant (1724 - 1804) a observat cum la un moment dat au început să iasă din
pămînt, masiv, rîmele. După 8 zile, s-a produs un cutremur în Portugalia.   
   În anul 1975, în oraşul kinez Hai-Cheng, deşi era un ger foarte mare, au început să iasă din pămînt. Bine-înţeles că
şerpii au murit îngheţaţi. Ce groază mai mare decît îngheţul i-a determinat să părăsească cu toţii culcuşul de iarnă ?
După căteva zile, cutremurul a distrus oraşul în proporţie de 90%. În skimb, locuitorii au luat în serios avertismentul
şerpilor, părăsind oraşul, şi, în acest fel, salvîndu-şi vieţile. Kinezii afirmă că şerpii simt cu 5 zile înainte producerea
unui cutremur.
   Caii, cîinii şi alte animale domestice, doar cu cîteva ore înainte dau semne de nelinişte...
   Dar omul ? Poate prevede ?  Prin simţurile atrofiate, în nici-un caz.
   Măsurarea emanaţiei de radon ?   
   Ceasornicarul şi gravorul Raffaele Bendandi (1893 - 1979), pasionat de ştiinţă şi, în special, de astronomie, afirmă că
există o keie a premoniţiei cutremurelor şi că aceasta ar fi în stele, în corpurile cereşti care înconjoară Pămîntul.
   Pe data de 23 noiembrie 1923, declară că, în urma calculelor sale astronomice, pe data de 2 ianuarie 1924 (după o
lună şi căteva zile) se va produce un cutremur în regiunea italiană Marche.
Spre surprinderea tuturora, cutremurul se produce 'abia' două zile mai tîrziu, pe data de 4 ianuarie 1924, şi nu în centrul
zonei Marche, ci la 40 km de centrul zonei.
   Bendandi 'promite' un cutremur, la Roma, pe data de 11 mai 2011. Locuitorii Romei îl iau mai în serios, de data
aceasta pe prezicătorul care deja nu mai trăia de ani buni. Statisticile spun că 18% dintre salariaţii din Roma şi-au luat
concediu. Data a fost corectă. Cutremur a fost, dar la o distanţă de 1.300 km, în Spania, oraşul Lorca cunoscund
dostrugeri mari.
   Totuşi are dreptate Bendandi ? Are rost ca oamenii de ştiinţă să înceapă să studieze mai atent cerul, în privinţa
prezicerii cutremurelor ?  Rămîne la latitudinea lor...  
   Şi tot din cercetarea stelelor, s-ar putea deduce dacă, pe Pămînt, va urma o încălzire globală sau o epocă glaciară ...    
  

          Spiritismul în Praga  


   Surorile Margaretta şi Kate Fox, în anul 1848, pe data de 31 martie, intră în contact cu duhurile care fac un zgomot
infernal în care locuiau. În curînd, reuşesc să realizeze un contact bi-lateral cu aceste fiinţi imateriale. Mai au încă o soră,
Leah. Aşa ia naştere spiritismul modern.
   Cum Praga nu lasă mult timp să treacă dela apariţia unor noutăţi mondiale, prima şedinţă spirituală din Praga se ţine
pe data de 2 iunie 1895. A doua şedinţă se ţine pe data de 20 aprilie 1897, în casa 'La doi arici' , Konviktská ul.17. După
cîteva zile, se înfiinţează asociaţia 'Viaţa', care a existat pînă în anii 30' ai sec.20. Au apărut şi două reviste de
specialitate: 'Mesagerul de dincolo' şi 'Revista de spiritism'.

             Gîndul influenţează materia


   Este adevărat că găndul poate formata materia. Dar nu orice gînd şi nu orice gînditor. Depinde foarte mult de cel
care a 'gîndit gîndul'. În cazul unui om obişnuit, influenţa gîndului său nu depăşeşte graniţele craniului său.
   Puterea mentalului se manifestă doar dacă omul respectiv are un nivel spiritual înalt. De aceea, aceiaşi invocare
funcţionează la unii (puţini), în timp ce la alţii (mulţi) nu funcţionează.
   Omul spiritual pronunţă anumite cuvinte speciale, în transă (o stare specială a minţii), acest lucru conferind acestor
cuvinte o anumită frecvenţă modulară, prin aceasta influienţînd materia primară. În esenţă, aşadar, unele cuvinte, în
anumite condiţii, produc o modulaţie specifică care au o influenţă anumită asupra materiei.
   Dar astăzi, kiar şi cei care au capacitatea de face invocări active nu prea mai ştiu ceea ce fac, în ce fel funcţionează
cuvintele sale asupra materiei. Cum s-a ajuns aici ?
   Acum 13.000 de ani, civilizaţia umană a decăzut din nou în epoca de piatră. Situaţia oamenilor devenise extrem de
precară - luptau pentru supravieţuire. Nu prea era timp pentru învăţături, pentru educaţie. De aceea, s-a căutat o
metodă de a lăsa celor din viitor un instrument de acţionare asupra materiei. Cei puţini pricepuţi, care mai
rămăseseră în colectivitatea mult diminuată, au transcris frecvenţele esenţiale ale materiei primare în anumite cuvinte
codificate. Aceste coduri, spuse în diferite modalitîţi speciale, de către anumiţi oameni spirituali, duceau la diferite
rezultate dorite de către comunitatea respectivă. Erau un fel de rugăciuni riguroase, care trebuiau pronunţate
întocmai şi cu intonaţiile corespunzătoare scopului urmărit.
   Dar cu timpul, au dispărut autorii şi cunoscătorii acestor codificări, rămînînd simpli executanţi ai lor, aceştia nemai
ştiind mecanismul făuririi unor asemenea invocări.
   La un moment dat apare creştinismul. Pentru a se impune, intră în competiţie cu invocatorii păgîni, cu şamanii
legaţi încă strîns de natură şi care, în mod obăşnuit, erau în stare să meargă pe apă, să leviteze, să se teleporteze, să
treacă prin zid etc. Sunt kemaţi la întrecere, în faţa mulţimilor, să arate fiecare ce poate. Şi, în mod şocant, aceşti
invocatori nu pot etala nimic din minunile pe care le făceau în mod obişnuit !!! Cum a fost posibil aşa ceva ?
   Se pare că, misionari creştini foloseau anumiţi magi, practicanţi ai magiei negre, înţelegeau procesul codificări -
spre deosebire de invocatori, care ştiau doar să rostescă formulele magice -   fiind capabili să blokeze frecveţele
materiei primare, făcînd nefuncţionabile invocările. Care pînă atunci funcţionau în mod obişnuit, fără probleme...
 Aşadar, este bine să cunoaştem modul de funcţionare a ceva.
   Şi astăzi, fiecare om ar trebui să acţioneze, să înfăptuiască ceva, în cunoştinţă de cauză. Ar fi bine ca omul să
înţeleagă legile naturii, legile evoluţiei sufletului şi ale evoluţiei umanităţii. Şi nu ajunge doar să cunoască aceste legi
atît de importante pentru viaţă, dar şi să le aplice. De-a lungul vieţii omul întîlneşte în calea sa o mulţime de
problemă. Este necesar să rezolve fiecare problemă în parte. Dacă rezolvă o problemă corect, evoluează. Dacă nu o
rezolvă corect, involuează...
                                                                                          Nikolai Levaşov - Puterea gîndului
                                                           (savant şi teoretic în fizică - a făurit o nouă teorie a universului prin care                                                   
                                                                               răspunde la o serie întreagă de întrebări la care ştiinţa actuală nu a găsit
                                                           răspunsuri).

            Pe urmele lui Nicolae Tesla


   Serviciul britanic de internet a adus ştirea privind o descoperire neobişnuită a unui tînăr american. Este vorba
despre un aparat confecţionat acasă din materiale uzuale, la îndemîna tuturora. Tînărul Eric Jacqmain, de 19 ani, din
statul Indiana, a construit un aparat care degajă o rază energetică de 5.000 de ori mai puternică decît energia solară.
tînărul american a denumit instalţia sa R5800 şi a montato dintr-o antenă plată de satelit, ţevi din plastic şi 5.800 de
oglinzi, în timp de 24 de ore. Modul de funcţionare este simplu:  sistemul de oglinzi se îndreaptă spre soare, iar
partea de ieşire se orientează spre ţinta aleasă. Energia eliberată este atît de puternică încît arde lemnul, tabla şi
piatra.  Din păcate, aparatul este încă incontrolabil, în timpul funcţionării arzîndu-se şi pe sine. Autorul spune cu
ironie că R5800 's-a sinucis'. Afirmă că intenţionează să construiască un aparat şi mai puternic - din 38.000 de
oglinzi.
   Unii cercetători cred că N. Tesla a experimentat aşa ceva în anul 1908 în Siberia - Tungusk.
   Este încă o dovadă că în natură există forţe uriaşe, care aşteaptă doar să fie descoperite şi folosite. În acest
moment însă, se ridică problema dacă aceste forţe vor fo folosite în interesul omenirii, sau dimpotrivă...

               Pra-oameni urieşi
   Cu ceva ani în urma, am citit cu mult, mult interes cărţile lui Rampa Lobsang. Printre multe lucruri extrem de
interesante, m-a impresionat extrem şi călătoria lui sub pămînt, unde i-au fost fost arătate şi căteva sarcofage
neobişnuit de mari, care conţineau skelete umanoide uriaşe.
   Şi credeam că sunt singurele urme ale unor asemenea oameni foarte înalţi.
   Uriaşi se găsesc şi în zilele noastre. Însă gigantismul modern este o boală. Robert Pershing Wadlow (1918 - 1940)
avea 272 cm, în momentul morţii, procesul de creştere fiind întrerupt de moartea prematură.
   Dar Biblia, ca şi numeroasele rămăşiţe de uriaşi, parcă ne spun că, în trecutul îndepărtat, starea de uriaş era ceva
normal, obişnuit.
   Înălţimea medie a omului modern este de 183 cm. 
   Regele Og (anul 1400 î.e.n.) avea 366 cm.
   Goliaş avea 320 cm (anul 1010 î.e.n.)
   După anul 650 î.e.n., cartagenezii descoperă două skelete lungi de 1100 cm.
   Împăratul roman Maxinus Thrax (a domnit între anii 235 - 238) măsura 260 cm.
   În anul 1456, în rîul Rhone, lîngă oraşul francez Valence, este descoperit un skelet de 700 cm.   
   În anul 1577, în cantonul elveţian Lucern, este găsit un skelet de 595 cm.
   În anul 1613, în apropierea castelului Chaumont, Franţa Meridională, skeletul găsit are 777 cm.
   După anul 1950, în Turcia este descoperit un skelet de 450 cm.  
   În America, în sec. XIX, se descoperă multe skelete de uriaşi. În anul 1883, lîngă orăşelul Warren, din statul
Minnesota, au fost dezgropate 10 skelete - de bărbaţi şi de femei, dar care au fost distruse din ordinul autorităţilor
(să nu se skimbe istori !?).
   În anul 1890, în Egipt sunt dezgropate mai multe sarcofage conţinînd skelete de femei de peste 2 m înălţime şi de
copii cam prea bine crescuţi. Se deosebesc de celelalte mumii, poate şi de aceea primind atributul 'diavoleşti'.  
   În anul 1911, într-o peşteră din apropierea oraşului Lovelock, Nevada, au fost descoperite skelete cu părul roşu -
femeile erau înalte de peste 2 m, iar bărbaţii de aproape 3 m.
   Existenţa pra-oamenilor uriaşi poate fi legată de fenomenul extra-terestru, dacă considerăm zeii ca fiinţe venite din
cosmos. Astfel, uriaşii pot fi urmaşii zeilor Elohim, făcuţi cu pămîntenele, ei în Biblie fiind denumiţi Nefilim.
   Societatea londoneză de criptologie, deţine, din anul 1949, două documente atestînd existenţa uriaşilor pe
teritoriul Britaniei. În plus, o gravură înaltă de 70 m, din comitatul Sussex, din sudul Angliei, înfăţişează un bărbat
incredibil de înalt...
   În anul 2008, se descoperă şi în Gruzia un skelet de aproape 3 m. 
   Ce a condus la dispariţia oamenilor uriaşi ? Potopul ? Creşterea gravitaţiei ?
https://docs.google.com/viewer?a=v&pid=gmail&attid=0.1&thid=1335feff938e68f0&mt=application/vnd.ms-
powerpoint&url=https://mail.google.com/mail/?
ui%3D2%26ik%3D703c6b6cf2%26view%3Datt%26th%3D1335feff938e68f0%26attid%3D0.1%26disp%3Dsafe%26zw&sig=AHIEtbSUfFALMj0k3HXR9pIpfbBNu9e4Vg

http://dezvatatorul.blogspot.com/2010/02/uriasii-partea-i.html
http://dezvatatorul.blogspot.com/2010/02/uriasii-din-scaeni-partea-ii.html
http://dezvatatorul.blogspot.com/2010/02/uriasii-din-adancuri-partea-iii.html
 
     Descoperire extraordinară în Antarctica
Armata americana a cenzurat orice informatii cu privire la această descoperire senzaţională. În ciuda embargoului informational impus însă, au circulat
diverse rapoarte din care reiese că americanii au început, în mare secret, excavarea la locul acestei descoperiri extraordinare.

Unele ţări europene au protestat faţă de lucrările de excavaţie întreprinse de armata SUA, întrucît se ştie că
Antarctica este un teritoriu internaţional protejat de orice exploatări făcute de mîna omului. 
De altfel, Nicole Fontaine, fost preşedinte al Parlamentului francez, a declarat urmatoarele:
   'Dacă armata americană a construit ceva acolo, ea violează Tratatul international privind Antarctica.   Dacă nu,
trebuie să vedem despre ce e vorba. Poate fi ceva ce are o vechime de cel puţin 12.000 de ani, ce a fost acoperit de
gheţurile Antarcticii. Aceasta ar putea reprezenta cea mai veche structură artificială de pe planeta noastră.
Pentagonul trebuie să dezvăluie ceea ce ascunde'.

Imediat după aceea, unii observatori militari au observat transportul unor dispozitive robotice către Polul Sud şi au
existat speculaţii conform cărora Forţele Aeriene Americane au transportat gigantica lor maşină sfredelitoare
'Subterrene' (alimentată cu energie nucleară) către o bază secretă din Antarctica.  'Subterrene' este o instalaţie
capabilă să efectueze adevărate călătorii sub-pamîntene, căci ea poate distruge toate rocile dure de pe suprafaţa
Pamîntului. Pentru 'Subterrene' ar fi cu atît mai uşor să spargă un strat de gheaţă, oricît de gros ar fi acesta.

Tot în acel an 2001, s-au mai aflat veşti conform cărora a fost nevoie de un echipaj medical de urgenţă în acea zonă,
pentru a trata personalul care lucra sub gheaţa artică.  Şi tot atunci, toată
regiunea a fost zguduită de un cutremur neobişnuit de puternic. Seismologii au localizat epicentrul cutremurului kiar
în locaţia bizarei structuri de sub gheaţă.
Un alt eveniment important al anului 2001, după ce armata americană se pare că a început săpăturile sub gheaţă, a
fost apariţia unei anomalii magnetice puternice în acea zonă, şi care s-a răspîndit pînă
în vecinătatea bazei ruse  Vostok  din Antarctica. Cercetătorii rusi au fost şocati şi uimiţi de ceea ce au observat
atunci.

În momentul în care opinia publică internaţională începuse să fie interesată din ce în ce mai mult de săpăturile
misterioase din Antarctica, au avut loc evenimentele teroriste de la 11 septembrie 2001 de la New York, abătînd
astfel atenţia lumii. 
Să fi fost evenimentele de la 9/11 o diversiune pentru a ascunde incredibila descoperire americană din Antarctica ?
Totul ar fi posibil în această lume nebună.
În timp ce lumea a început să uite complet de acest eveniment, o echipă de televiziune din California n-a uitat şi a
pornit în noiembrie 2002 spre locul misterios din Antarctica. Dar echipa de
televiziune a dispărut într+un mod foarte misterios. Însă a fost descoperită o înregistrare video a acestei echipe, de
către forţele speciale SEAL ale Marinei Americane; în această înregistrare confirmîndu-se prezenţa unui artifact uriaş,
aflat sub gheaţă şi o maşinărie preistorică, posibil de origine extraterestră.
Guvernul SUA a declarat că va încerca să blokeze difuzarea acestei înregistrari video găsită de echipele de salvatori
SEAL în Antarctica, înregistrarea ce ar conţine dovada unei descoperiri
arheologice masive ce s-ar afla la 3 kilometri sub gheaţă - aşa sună o declaraţie de presă care a apărut pentru scurt
timp pe site-ul televiziunii.

Cu cîţiva ani înainte, în anul 1995, a avut loc un eveniment şi mai bizar, observat de cercetătorii britanici şi
americani, în apropierea locului în care a avut loc ciudata descoperire americană
din aprilie 2001.
'În anul 1995, oameni de ştiinţă americani şi britanici care au condus investigaţii în Antarctica au făcut o
descoperire senzaţională. Fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetătorilor că în apropierea polului sud a
văzut un vîrtej de ceaţă gri pe data de 27 ianuarie, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtună polară. Totuşi,
vîrtejul nu şi-a schimbat forma şi nici nu s-a deplasat în decursul timpului. Aşa că au decis să cerceteze fenomenul. Ei
au lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente de măsurat viteza vîntului, temperatura şi umiditatea.
Balonul s-a ridicat imediat şi a dispărut brusc în ceaţă.
După un timp, cercetătorii au readus balonul la sol cu ajutorul frînghiei legate dinainte de acesta. Surprinderea a
venit la citirea măsuratorilor înregistrate pe aparate:  cronometrul balonului arăta data de 27 ianuarie 1965, adică cu
30 de ani în urmă. Pentru siguranţă, experimentul a fost repetat de cîteva ori, după ce au controlat că
echipamentul balonului era în bună stare de funcţionare. Dar de fiecare dată ceasul arăta o dată tot cu 30 de ani în
trecut. Fenomenul a fost numit 'poarta temporală' şi s-a trimis un raport la Casa Albă.
Se presupune că acel vârtej de deasupra polului sud este un tunel sui-generis al timpului ce permite trecerea în alte
dimensiuni temporale. Mai mult, s-au demarat programe de trimitere a oamenilor în timp.  În acest timp, CIA şi FBI se
luptă pentru a controla proiectele care vor skhimba cursul istoriei. Nu există încă nici-o recunoaştere oficială
a autorităţilor federale americane.
Există oare vreo legătură între acest ciudat 'tunel al timpului' şi maşinăria veche de cel puţin 12.000 de ani de sub
gheaţa Antarcticii ?  
Dacă da, de ce nu se fac publice aceste date ?
De ce numai unii vor să deţină controlul asupra tuturor descoperirilor importante ale omenirii ?

http://www.conspiratie.net/wp-content/uploads/2011/04/60482006.jpg
http://www.conspiratie.net/wp-content/uploads/2011/04/tbm_parents.jpg
http://email.seznam.cz/framesetScreen?

Şi mai este ceva. Descoperirile senzaţionale din Bucegi, descrise de Radu Cinamar în cartea sa 'Viitor cu cap de mort'.
 Este ceva veridic ??!?? 
sessionId=&url=%2FreadMessageScreen%3FfolderId%3Dinbox%26messageId%3D4371

Manuscrisul lui Voynich


O altă carte ciudată, descrisă în Praga misterioasă, este şi acest manuscris, nedescifrat de sute de ani.
La un moment dat, aparţine şi împăratului Rudolf II. În final, ajunge în posesia anticarului polonezo-american Wilfrid M. Voynich
(1865 - 1930). Manuscrisul este compus din 240 de pagini din pergament, conţinînd 35.000 de cuvinte scrise cu năşte litere ciudate, într-o
limbă necunoscută. Ceea ce este şi mai surprinzător, este ilustrarea colorată a cărţii - plante necunoscute, desene ciudate, diagrame
circulare, multe femei goale prinse în situaţii speciale, dar şi alte picturi neobişnuite.
Metoda radiologică de datare, C14, apreciază că manuscrisul a fost elaborat între anii 1404 - 1538. În acest caz, ar cădea una dintre cele
mai incintante teorii care susţine că manuscrisul este opera magului englez Eduard Kelley. Se spune că este unul dintre puţinii pămînteni
care cunoştea limba îngerilor şi care în timpul deselor sale călătorii astrale scrie şi desenează lucruri din lumea spirituală. Dar cum Kelly
a trăit între anii 1555 - 1597, metoda de datare carbonică exclude această variantă.
Adevărul este că, de-a lungul secolelor, sute de specialişti s-au străduit să descifreze acest manuscris. Unii ,ai mult, alţii mai puţin. Fără
succes.
Pînă nu de mult, cînd alkimstul ceh modern, cunoscut sub pseudonim, afirmă pe blogul că a descifrat foarte misteriosul manuscris
(zlatodej.blog.cz).
Cel mai mult l-a ajutat versiunea digitalizată a manuscrisului aflată pe web-ul universităţii din Yale, care cuprinde tot manuscrisul şi de
o calitate superioară.
Cehul susţine că manuscrisul nu este scris într-un alfabet necunoscut, cum se susţine tot timpul şi de către toţi. Ci că este scris în
alfabetul latin obişnuit (99% din litere fiind litere mari).
Susţine că, deoarece s-a ocupat mult timp magia, cunoscînd bine sistemul numerologic, în 10 minute şi-a dat seama că manuscrisul nu
este altceva decît un manual de alchimie.
Manualul ar fi scris în limba cehă veke. La codificarea lui s-a folosit sistemul cabalistic numerologic numit gematrie. De aceea, pentru
specialiştii care au încercat să decodifice manuscrisul a fost ceva imposibil de realizat, deoarece nu cunoşteau nici limba cehă veke şi nici
gematria.
Blogerul nostru afirmă că sistemul de codificare este destul de simplu - şi anume sugestia picturală.
Se pare că autorul manuscrisului a ascuns diferite simboluri din alkimie sub forma unori plante simbolice.
Unele pagini (2r, 66, 76r) sunt adevărate kei pentru descifrarea manuscrisului. De exemplu, la pagina 66 autorul şi-a realizat auto-
portretul şi semnătura. Ne dezvăluie că autorul se numea Jan din Laz. Sau John Lasnioro, un alchimist ceh nu prea cunoscut, care însă
scrie primul tratat ceh de alkimie (1457). Cum Jan se ceartă cu regina cehă Barbora Cellská (cea de-a 2-a soţie a împăratului Zikmund de
Luxemburg, fiu al lui Carol IV), care coketa şi ea cu alkimia, dar care folosea multe înşelătorii. Şi tocmai aceste metode necinstite sunt
descrise de către Jan din Laz în acest manuscris cifrat. Spre a nu putea fii uşor descoperit şi pedepsit. Dar, mai există şi a doua variantă.
Se spune că Jan din Laz a scris şi un tratat important de alkimie - Zlato bláto (Aur noroi), considerat pierdut, dar care este tocmai acest
manuscris.
Desigur că specialiştii de azi s-au năpustit asupra dezlegătorului. Nimeni nu crede în aşa ceva...
Oricum este curios că decodificări de manuscrise veki, apar deodată, pe nepusă masă, tocmai în aceste zile...

EVP (Electronic Voice Phenomena)


Dacă întîmplător, sau nu, lăsăm deskis un aparat de înregistrare într-o cameră liniştită, după ascultarea înregistrării, uneori
putem auzi glasuri necunoscute (EVP). Unii spun că este vorba despre semnale radio. Alţii suţin că sunt voci ale unor oameni
care au murit.
Un adept neaşteptat al variantei din urmă este Thomas Alva Edison (1847 - 1931). El afirma: 'Dacă personalitatea omului supra-
vieţuieşte, este irefutabil că îşi păstrează şi memoria, gîndirea, cunoştinţele şi alte capacităţi cîştigate pe Pămînt. În acest caz, dacă reuşim să concepem un
aparat atît de sensibil care să poată fi influenţat de către omul afalt în noua sa formă. Cînd acest aparat va fi construit, în mod sigur va fi capabil să facă
înregistrări'.
Primul care face astfel de înregistrări 'din morminte' este pictorul suedez Friedrich Jurgenson (1903 - 1987).
În prezent, sunt o sumedenie de astfel de înregistrări. Multe teste arată că aceste înregistrări nu au ca provenienţă în semnalele
radio. Dar lupta pentru dovedirea sursei înregistrărilor continuă şi pe mai departe.
Sarah Estep, fondatorul asociaţiei americane EVP, a făcut cca 20.000 de astfel de înregistrări. Ea susţine că vocile provin dela
fiinţe din alte dimensiuni, dela extratereştrii, dar şi dela oameni morţi (kiar şi rude ale ei).
Dacă în privinţa extratereştrilor şi a fiinţelor din alte dimensiuni mai putem aduce unele argumente, unele explicaţii, în privinţa
înregistrărilor făcute cu vovile oamenilor morţi este mai greu de explicat.
Se pare că, marea majoritate a oamenilor decedaţi îşi găsesc drumul spre lumină. Însă unii, nedîndu-şi seama că au murit,
rămîn legaţi de Pămînt. Şi unii dintre ei, din întîmplare, sau pentru că găsesc modalitatea de a se înregistra pe anumite aparate
electronice de înregistrare.
Cert este că înregistrările cu decedaţii, de cele mai multe ori, sunt însoţite de aspecte negative - insomnii, coşmaruri, stări
neplăcute - datorită energiei negative care se desfăşoara în locurile în care se efectuează înregistrările.
Probabil că, în scurt timp, aceste înregistrări vor fi şi mai numeroase, şi mai credibile. Probabil că şi mai bine argumentate...
Poate îi putem ajuta mai uşor, mai eficient pe cei care nu îşi găsesc drumul spre lumină.

Energiile pămîntului
Pe data de 2 februarie 1999, în apropierea oraşului Praga, un autobuz plin de călători face un accident în care îşi pierd viaţa 10
oameni, iar 15 sunt răniţi. Locul accidentului este un fost loc de jertă. Aici s-a coketat mult cu magia neagră, înregistrîndu-se o
energie negativă foarte puternică. În plus, se pare că, negativitatea locului este multiplicată de existenţa, re revenirea aici a două
fiinţe astrale demonice însetate de sînge şi de suferinţă.
Se pare că există 4 tipuri de fiinţe astrale elementare: pămînteşti (duhurile stîncilor - piticii fermecaţi), aerieni (trolii - demonii
aerului), ale apelor (zînele apelor - demonii lacurilor) şi ale focului (salamandri). Cu totul altceva sunt fiinţele invizibile provenite
din oamenii şi animalele decedate. Aceste fiinţe astrale speciale au prticularitatea că mai păstrează o parte din conştiinţa lor
pămînteană. Aceste stafii apar, uneori în fotografii sau în înregistrări video.
Aceste locuri energetice au fost căutate cu bună ştiinţă şi folosite de către constructorii clădirilor sacrale. Cu timpul, construcţiile
devin din ce mai sofistificate, energia pămîntului fiind prinsă kiar şi în cupolelor bisericilor. Un astfel de constructor genial, care
integrează conştient energiile Pămîntului în construcţiile ridicate de el, a fost Jan Blažej Santini-Aichel (1677 - 1723).
Se pare că o anumită energie a sfîntului gral a fost permutată în Cehia - aceasta se resimte, fiind înregistrată în dreptul colinei
artificiale (mohyla) dela Lipany (în apropierea capitalei cehe).
În toate punctele energetice cunoscute în Cehia se înregistrează o creştere continuă a energiei acestor locuri. Oamenii ignoră
acest fenomen atît de important. Însă, cu cît ne apropiem de data de 21.12.2012, cu atît aceste skimbări sunt mai evidente. De
fapt, oamenii ar trebui să înţeleagă acest fenomen, trebuind să se pregătească corespunzător pentru skimbarea iminentă şi
fundamentală care va urma. Se spune că oamenii care au ales să se intereseze doar de aspectele materiale ale vieţii vor cade
pradă distrugerii. Iar cei care se orientează spre aspectele spirituale ale vieţii, vor beneficia de un viitor minunat, neaşteptat.
revista ENIGMA - august 2011 ing. Pavel Kozák

Bufonul
Fiecare rege, care se respecta, avea măcar un bufon la curtea sa - care în 'nebunia' sa putea sa spuna anumite adevaruri
neplacute auzului regal. Şi regele ceh Václav IV (1361 - 1419), fiul marelui rege Carol IV (1316 - 1378) avea şi el cîţiva bufoni,
dintre care cel mai vestit a rămas Žito.
Bufonii, adesea, nu erau simpli măscărici, ci aveau fie o inteligenţă deosebită - sub masca glumelor, dînd sfaturi nepreţioase,
sau temperînd mînia regelui - fie dispuneau de anumite forţe supra-naturale.
Astfel, Zito reuşea să 'îngheţe', să înţepenească pentru cîteva clipe pe oricine dorea el sau publicul. La fel, putea să îşi skimbe
înfîţişarea corpului, dar şi a kipului. La un ospăţ a reuşit să preskimbe în copite mîinile unui mesean, după puţin timp, refăcînd
mîinile meseanului disperat.
La pregătirile unei vînători, bufonul apare într-o trăsurică trasă de ... cocoşi.
Dar caracterul rău al bufonului Zito se manifestă nu o dată. La un moment dat, vinde unui negustor cîţiva porci. Ulterior, aceştia
se transformă în grămăjoare de fîn... Negustorul se repede la palat pentru a cere socoteală vrăjitorului necinstit. Îl găseşte
dormind. În plină furie, îl trage de picior. Dar acesta se desprinde de corpul bufonului. Zito îl dă în judecată pe negustor. Pe tot
timpul procesul se arată ca un adevărat invalid. Cîştigă procesul şi o mare sumă de bani. Şi imediat, după terminarea procesului,
redevine un om normal.
Nu o dată, în cadrul vizitelor dintre regi, aceştia se făleau cu 'bufonii' - vrăjitorii lor. Astfel, Václav IV primind o delegaţie
germană, organizează o întrecere publică a bufonilor celor două ţări. Spre dezamăgirea publicului ceh, orice minunăţie realiza
Zito, bufonii germani repetau exact ceea ce făcuse bietul Zito. Disperat Zito recurge la ultimul său tric - îşi lărgeşte enorm gura,
iar la un moment dat înghite cu totul pe un membru al delegaţiei germane. Apoi îl 'scuipă' într-o cadă mare plină cu apă. Magul
praghez i-a lăsat pe toţi cu gura căscată...
După moartea regelui, Zito dispare şi el. Nu se ştie cum s-a ivit la curtea pragheză. Nu se ştie cine a fost. Nu se ştie cum a
dispărut. Şi-a vîndut sufletul diavolului, precum Faust ? La termenul contractual, pentru a putut să facă atîtea vrăjetorii, satana îşi
ia ceea ce i se cuvenea - sufletul şi corpul lui Zito.
Dar au fost şi bufoni talentaţi, adevărate ajutoare ale regilor, care nu au trebuit să facă diferite minunăţii, vînzîndu-şi sufletul
diavolului. Este exemplul strălucit al bufonului Paleček, care l-a slujit cu inteligenţă pe regele ceh ales de păturile sociale, Jiří din
Poděbrad (1420 - 1471).

Hermeticul František Bardon (1909 - 1958)


Viitorul genial hermetic ceh - hermetismul fiind o categorie a ezoterismului, o direcţie filozofică - Fr. Bardon încă din copilărie
demonstrează o sensibilitate specială şi capacităţi deosebite. Bardon are o copilărie normală, dar, deodată, la vîrsta de 14 ani se
skimbă substanţial - ca comportament, caracter şi kiar scrisul şi-l skimbă.
Este momentul în care în el pătrunde un spirit superior.
Deşi versiunile originii skimbării se contrazic, capacităţile noi speciale nu pot fi contrazise, ignorate. De acuma, preocuparea
permanentă a lui Bardon este de a apropia cît mai mult pe cei din jurul lui, dar şi pe toţi ceilalţi, de lumea supra-naturală. Şi de aceea
se produce în faţa publicului, pe scenă, ca magician. Curînd dă spectacole de magie şi în Germania.
Treptat devine un mare lecuitor, însănătoşind şi bolnavi de cancer în stadiu final.
Calităţile sale excepţionale devin tot mai cunoscute. De aceasta îşi dă seama kiar şi Hitler, care este foarte interesat de ezoterism.
Vrea să îl atragă pe Bardon în slujba sa, dar acesta refuză. Cum scapă cu viaţă Bardon de furia conducătorului atot-puternic !?? Se
spune că Bardon ar fi putut cu un simplu gest să distrugă, să omoare pe orice inamic. Dar blîndul magician nu a folosit niciodată
această calitate a lui, deşi a fost urmărit şi pedepsit pe nedrept de mulţi. Dar poate că putea şi să îndepărteze anumite lucruri
neprielnice ...
De unde avea puterea aceasta ? Ne dezvăluie acest lucru pseudonimul său - FRABATO ? Dacă FRA (František) şi BA (Bardon)
reprezintă prescurtările numelui său, TO ne duce cu gîndul la întemeietorul antic al hermetismului, Hermes Trismegistos. De fapt,
unii spun - şi nu puţini - că Bardon a fost o reincarnare a acestuia.
Bardon scapă de pericole mari, evidente, care pot ajunge pînă la likidarea fizică - Hitler, masonii Lojei Ordinului Centuriei de Aur
etc - nu reuşeşte să scape de puterea ruptă cu totul de spiritualitate , de regimul comunist. Doctorii ogficiali îl denunţă ca şarlatan. În
timpul procesului se îmbolnăveşte şi înainte de pronunţarea sentinţei moare, neavînd parte de asistenţă medicală, deoarece toţi cred
că simulează.
Un sfîrşit neaşteptat pentru un om aşa de spiritual, de deţinător a multor calităţi speciale. Pare ca şi cînd ar fi dorit aşa ceva ...
Putea , în mod sigur, influenţa evenimentele şi de data aceasta. Avea treburi mai importante în Ceruri !??

- Gîndo-grafie
În anul 1959, englezoaica Mabel Chinnery pune un buket de flori la mormîntul mamei sale. La plecare, face o fotografie soţului
său care şedea la volan, în maşină. După ce filmul este developat, fotografia respectivă dezvăluie că în spatele soţului stă o
doamnă în vărstă, cu okelari. Spre surprinderea sa, Mabel şi-a recunoscut mama. Fotografiase duhul mamei sale ? Sau a fost
prins gîndul unuia dintre ei ? Este vorb despre gîndo-grafie ? Gîndul are aşa putere că poate impresiona un film ?
Profesorul japonez Tomokici Fukurai (1869 - 1952) reuşeşte să înregistreze pe peliculă gănduri şi dela 500 km distanţă... Este
considerat un farseur.
În anul 1963, în revista 'Fate', este publicat un articol despre fotografiile mentale. Acesta dă imbold psihiatrului şi
psihoanaliticului Jul Eisenbud (1908 - 1999) să se dedice acestui fenomen. Împreună cu medium-ul Ted Serios (1918 - 2006)
realizează o serie întreagă de fotografii incredibile. În plus, inventează un aparat special - gismo - care apără aparatul de
fotografiat de pătrunderea luminii nedorite în aparat. Şi ei sunt criticaţi aprig.
Rămîne ca viitorul - apropiat - să răspundă la întrebarea dacă gîndurile omului au o putere aşa de mare încît pot impresiona
mediul fotografic...

Salvarea misterioasă a britanicilor


Într-o luptă, într-un război, de partea cui este Dumnezeu ?
În timpul primului război mondial, într-o luptă de lîngă oraşul belgian Mons, ostaşii britanici scapă ca prin minune cu viaţă.
Armata germană era de 4 ori superioară numeric. Nimicirea măruntei oaste engleze părea iminentă. Dar, pe ziua de 23 august
1014, se întîmplă o minune. Forţe supra-naturale îi ajută pe britanici.
Din senin apare o unitate de arcaşi translucizi, care trag cu o ritmicitate parcă automată serii întregi de săgeţi argintii,
strălucitoare. Germanii mor cu sutele, fără a purta însă semne de răniri. Această unitate a îngerilor era condusă de călăreţ pe un
cal alb, înalt, cu părul blond, îmbrăcat într-o armură aurie, mînuind o sabie strălucitoare. Acest călăreţ apare dintr-un nor alburiu.
Bine-înţeles că există numeroşi critici ai acestei versiuni supra-naturale a acestui moment.
Dar ajutor de Sus primesc, se pare, şi ostaşii Ioanei d'Arc (1412 - 1431), ca şi ostaşii ruşi ai generalului Mihail Skobelev (1843 -
1882). Şi nu sunt singurele lupte dintre oameni, la care iau parte şi îngerii...

Un uriaş muzeu de pictură în aer liber


La o distanţă de 3.000 km, la nord de Rio de Janeiro, 16 km dela localitatea Piripiri, se sflă o zonă stîncoasă, denumită Sete
Citades (Şapte Oraşe). Pe aceste stînci au fost create, de către omul primitiv, zeci de mii de picturi. Foarte multe sunt plasate la o
înălţime de 15 m. De ce ? În ce fel autorii au pictat la această înălţime ? Unele picturi, mai puţine, sunt complet originale, nemai-
întîlnite în altă parte. Dar, marea lor majoritate repetă aceleaşi motive întîlnite şi în alte părţi ale lumii. Inclusiv 'dumnezei', sau
extra-tereştri.
Oricum, şi aceste picturi dovedesc că omul pre-istoric era altfel decît ni-l prezintă istoria oficială.

Agro-simbolurile - corp circle


Sîmbătă seara, 11 iulie 1981, tînărul britanic, Ray Barnes, din orăşelul Westbury, comitatul Wiltshire, îşi duce cîinele la aer. Era
după o furtună puternică. Încă mai ploua uşor. Aerul era proaspăt, curăţat de ploaie, încărcat de ozon. Totul se liniştise după acea
zbuciumare violentă a naturii.
Dar, deodată, la marginea cîmpului, apare o linie lungă şi cu o lumină puternică. Făcînd o jumătate de cerc, a traversat o parte
din cîmp. La un moment dat, cade spre pămînt, timp de cca 4 secunde desenînd un cerc mişcîndu-se în sensul acelor de
ceasornic.
Este aceasta dovada că simbolurile făurite în cîmpurile cu lanuri de grîne (cel mai adesea) nu sunt realizate de om, ci de o forţă
misterioasă, nepămînteană ?
Unii oameni se simt bine în mijlocul acestor desene. Alţii, dimpotrivă.
Cele mai multe dintre aceste 'crop circle' apar în luna august.
În afara primului desen recent din Indonezia (descriind ceakrele corpului omenesc), celelalte cercuri în grîne au fost descoperite
doar în Europa, America de Sud şi Australia.

Porţi spre alte lumi (dimensiuni)


În octombrie 1593, în localitatea ce va deveni actuala capitală Ciudad de Mexico, în piaşa palatului se efectua skimbarea gărzii.
Deodată este descoperit un ostaş străin, îmbrăcat într-o uniformă cu totul deosebită decît a soldaţilor gărzii locale. Străinul, Gel
Perez, este complet dezorientat. Nu ştie cum a ajuns în acest loc complet necunoscut pentru el. Susţine că aparţine străjii
palatului guvernatorului din Manila (capitala Filipinelor) orş aflat la mii de kilometri distanţă. Susţine că traversa curtea palatului
manilez, şi că, deodată, s-a trezit într-un loc străin. Mai afirmă că, guvernatorul lor, Don Gomez Perez Dasmarinias (1519 - 1593),
cu o zi înainte, fusese ucis cu o lovitură de secure în cap. Peste două luni, această ştire este confirmată...
În data de 13 august 1940, în plin război, în apropierea orăşelului Knowsley (lîngă Liverpool), bombardiere germane Luftwafe
aruncă, inexplicabil, bombele în cîmp deskis... În anul 1990, locuitorii oraşului zăresc cu o neţărmurită uimire nişte bombarduere
veki, germane. Locuitorii oraşului britanic ridicaseră nişte fabrici abia în anul 1970, aproximativ pe locul bombardat de germani în
anul 1940. Atît de precişii piloţi germani văzuseră configuraţia oraşului de peste 30 de ani ? Iar britanicii din anul 1990 au re-
văzut nişte avioane inamice care îi bombardaseră 'greşit' cu 590 de ani în urmă ? Ciudat skimb de informaţii... De regulă,
fenomenul transmutării în timp şi spaţiu se realizează doar într-un sens.
Există nişte falii, nişte margini comune între diferite lumi ?
Sunt sute de exemple de indivizi şi de colectivităţi, mai mult sau mai puţin numeroase, care călăteresc în timp şi în spaţiu.
Despre porţi spre alte lumi se vorbeşte în legătură cu anumite castele şi cetăţi veki. Multe sunt şi în Cehia, care au o astfel de
faimă, de legende. Dar şi biserici şi alte obiecte religioase care sunt plasate, în mod intenţionat, fie să înkidă aceste porţi de
trecere între lumi, fie să le folosească în anumite scopuri !
Şi totuşi, există lumi paralele ???
Încă din anii studenţiei, originalul cercetător de fizică cuantică, Hugh Everett III (1930 - 1982), îşi pune întrebarea care i-a
călăuzit toată viaţa ştiinţifică: dacă mă hotărăsc să fac un anumit lucru, conştientizînd că pot acţiona şi altfel, ce se întîmplă cu
această posibilitate nefolosită ? Dispare instataneu sau se materializează şi ea într-o altă realitate ?
Nimic nu se pierde in Universul acesta ... nici cel mai neînsemnat gînd, nici cea mai minoră acţiune înfăptuită ... sandu Praghezu I (Intiiul)
Piramidele lucrează cu energia psihică
Piramidele au fost construite fie cu vîrful ascuţit, fie cu el plat, retezat.
Cele mai numeroase au vărful retezat. De ce ? Lipsa, economia de material ?
În piramidele cu vîrful plat, şuvoiul de energie creat nu rămîne în cadrul piramidei, ca în cazul piramidelor cu vîrful ascuţit, ci
iese din piramidă, îndreptîndu-se în sus. În acest caz, se produce o mare curbură a spaţiului, realizînd kiar şi o pătrundere în alte
dimensiuni. În acest fel, se deskide un canal cu sferele mai înalte ale înţelegerii şi ale cunoaşterii. Prin intermediul piramidei, se
realizează o legătură cu alte lumi.
De altfel, multe dintre lăcaşurile religioase îndeplinesc acest rol, prin intermediul preoţilor din lăcaşul respectiv. Dar pentru
aceasta sunt necesare: alegerea corectă a lăcaşului, construcţia corectă a lăcaşului, precum şi sinceritatea, corectitudinea
preotului. Dar sunt multe lăcaşuri care sunt moarte din acest punct de vedere, neputînd realiza orientarea energiei spre alte
dimensiuni. În trecut, era doar un singur om, un iniţiat, care, îmbrăcat în veşminte speciale, cu o educaţie spirituală înaltă care
avea dreptul să intre în încăperea sfîntă unde se realiza contactul cu Dumnezeu. Deci, foarte important era nivelul spiritual,
curăţenia intermediarului şi a lăcaşului. Dar multelucruri au fost uitate, sau au fost date uitării intenţionat...
Se pare că acele însemne al regalităţii, coroanele reuşeau această performanţă, de intrare în legătură cu alte sfere, cu alte
lumi. Dar, şi aici depindea de construcţia corectă a coroanei, ca şi de calitatea intrisecă a purtătorului coroanei.
Dar şi o simplă pălărie, cu forma sa conică, poate, dacă este alcătuită din materialele necesare, să producă o asemenea
deformare a spaţiului încît, purtătorul pălăriei să se afle în altă dimensiune. Să dispară. Căci, se va afla, fizic, în altă lume.
Determinată de parametrii pălăriei. Parametrii care sunt încă greu de controlat, de stabilit aşa cum vrem, ca să ajungem într-o
lume stabilită dinainte. Omul poate folosi aceste lucruri pentru vindecare, pentru skimbarea DNA etc.
În anul 1963, cercetătorul kinez Cian Kan-Jen a preskimbat cu ajutorul unei instalaţii speciale, unpui de găină într-un bobocel de raţă. Panica este cel puţin la fel de mare
ca admiraţia. Kinezul este mutat la ţară ca să crească porci. În anul 1971, reuşeşte să fugă la Chabaovsk. Sovieticii îl folosesc din plin. Cercetările realizate de el sunt
extrem de secrete. Noul cetăşean sovietic, Iurii Vladimirovici, dîndu-şi seama că cel mai bun generator de energie psihică este o fiinţă vie (omul, animalul sau floarea), se
foloseşte el singur drept generator de energie psihică, partenerul său din camera alăturată fiind un pui de găină. Rezultaul a fost că pe corpul puiului de găină au apărut, din
loc în loc, smocuri de fire de păr uman. (Dacă ar fi apărut puiului .
un cap uman !?)
Ca orice lucru (cuţitul) şi această descoperire poate fi folosită în mod pozitiv, sau negativ.
În mod negativ, prin această procedură de orientare a energiei, se pot forma programe care vor influenţa nu numai pe indivizi,
regiuni, ţări întregi, dar şi toată populaţia globului pămîntesc.
Fapt este că piramidele au îndreptate vărfurile, fie ele kiar şi boante, spre ceruri. Filonul puternic de energie psihică, iese în
cosmos, traversînd spaţiul şi timpul, trasportînd cu sine informaţii despre viaţa de pe Pămînt, despre codurile genetice ale omului,
dar şi ale celorlalte fiinţe de pe Pămînt.
Este posibil ca extratereştrii mult mai evoluaţi să descifreze aceste informaţii, aceste coduri şi să ne returneze - într-un fel ştiut
doar de ei - energia cu modificări esenţiale care ne pot scoate din impasul în care a intrat omenirea ??? Înlăturînd anumite greşeli
din programele noastre ...

Piramida uriaşă din Bermude


  Triunghiul Bermdulelor: misterios, fără cuvinte, uneori fatal.Cercetători îndrăzneţi au săpat zeci de ani în labirintul misterelor ascunse adânc în cel mai enigmatic
loc de pe pământ.
Unii speculează că anomaliile bizare de timp, dispariţiile şi fenomenele ciudate pot fi explicate prin circumstanţe naturale. Alţii insistă că rămăşiţele de la o
avansată cultură necunoscută au lăsat în urmă tehnologii fantastice… dispozitive bazate pe energie, care efectiv depăşesc spaţiul şi timpul şi deschid porţi către
alte realităţi.
În prezent, exploratorii americani şi francezi a făcut o descoperire monumentală: o piramidă de forma unui cristial, parţial translucidă, ieşită la suprafaţă de pe
fundul mării Caraibelor, cu origine, vârstă şi scop complet necunoscute.
Descoperirea piramidei pune sub semnul întrebării teoria arheologică actuală.
O structură gigantică, probabil mai mare decât piramida lui Keops din Egipt, identificată iniţial de un doctor în anii ’60, a fost verificată independent de către
echipe de scafandrii din Franţa şi Statele Unite.
Descoperirea a entuziasmat cercetătorii din lumea întreagă. Se vor grăbi să o investigheze? Nu, mai degrabă o vor ignora cu efort şi atenţie. Dacă vor fi presaţi,
se declară oficial sceptici, mai ales în lumina potenţialelor implicaţii ale unei astfel de descoperiri.
Piramida ar putea confirma argumentele unor ingineri potrivit cărora piramidele au fost create iniţial ca surse de energie, susţinând ipoteza că vechiul oraş-stat
Atlantis a existat, sau chiar să ofere răspunsuri la misterioasele întâmplări care au fost înregistrate încă din secolul al XIX-lea în regiunea din Atlantic botezată
Triunghiul Bermudelor.

Prima descoperire, în 1968


Potrivit istoriei, piramida a fost descoperită accidental în 1968 de către Ray Brown din Mesa , Arizona , doctor în naturopatie (un sistem medical complet si
coerent care pune accentul pe stimularea mecanismelor naturale de autovindecare a corpului n.r).
Brown a venit în Caraibe în vacanţă şi a făcut scufundări alături de prieteni într-o regiune din afara Bahamasului, cunoscută sub numele de „Limba
oceanului”. Zona avea acel nume pentru că o porţiune din fundul mării de forma unei limbi se extinde în afara insulei, înainte de se prăbuşi brusc în adâncimi mai
mari.
Când şi-a descris descoperirea, doctorul a explicat că s-a separat de prietenii săi cu care făcea scufundări, sub apă. Încercând să li se alăture din nou, a dat
peste o structură masivă care se ridica de pe fundul oceanului: un obiect negru sub forma unui morman care se desluşea în apa filtrată de razele soarelui. Privind
cu atenţie, a constatat că obiectul avea forma unei piramide.
Pentru că nu mai avea aer, nu a petrecut prea mult timp investigând piramida, dar a găsit o sferă ciudată de cristal. A adus-o la suprafaţă iar mai târziu când
vechiul cristal a fost studiat cercetătorii au fost uimiţi de proprietăţile lui.

Piramida este cea care cauzează fenomenul Triunghiului?


Unii cercetători ai Triunghiului au conceput de-a lungul anilor teorii potrivit cărora există o sursă de energie pe fundul mării în regiune, care afectează avioane,
nave şi bărci.
Investigatorii pretind că, dacă legendarul Atlantis a existat cu adevărat, rămăşiţele miticelor aparate declanşatoare de energie ar putea fi încă intacte pe fundul
oceanului. Un asemenea dispozitiv poate să aibă forma unei piramide, iar şablonul original a fost copiat mult mai târziu de către culturile ulterioare la nivel global.
Structuri având forma piramidelor au fost descoperite în America de Nord, Centrală şi de Sud; în Estul Europei, în tundra friguroasă din Siberia, în China centrală
şi de Nord şi posibil în America.
Piramida de la Polul Sud nu a putut fi confirmată pentru că se află la o adâncime de mai mult de 1,60 km sub gheaţă, iar imaginile cu aceasta sunt controversate.
Acum ceva timp au fost descoperite nişte ruine misterioase, dovezi ale unei culturi necunoscute, pe o insulă din mijlocul Oceanului Pacific, numită Maden. Se
pare că printre ruine se găseau şi rămăşiţele unei străvechi piramide.
Partizanii vechiul teritoriu al Lemuriei (cunoscut şi sub numele de MU) au susţinut că ruinele aparţineau acestuia, în timp ce alţii au speculat că ar fi putut fi un
avanpost al unei colonii aparţinând Atlantisului.
Un antropolog de la Bishop Museum din Honolulu, Hawaii, care a explorat ruinele în 1924 nu a găsit nici o piramidă. Însă, omul de ştiinţă Kenneth Emory a
descoperit dovezi ale unui mic trib polinezian, care s-a stabilit acolo pentru o perioadă scurtă de timp, la un moment dat în secolul al XVI-lea.
În ciuda acestei descoperiri, mai multe dezvăluiri au pornit din micuţa insulă în anii care au urmat.
Cercetătorul Mitch Williamson a săpat mai adânc în mistere. Relatând unele dintre extraordinarele descoperiri ale lui Williamson, Rich Hoffman, explorator şi
investigator, scrie: „Există 40 de temple din piatră în insula Malden (foto) care sunt descrise ca având înfăţişări similare clădirilor din Nan Madol din Pohnpei,
aflată la aproximativ 5.475 km distanţă.
De fapt, există un drum de bazalt până pe fundul Oceanului Pacific care conectează aceste insule la adâncimi de sute de kilometri sub ape.
Deci, cultura ar putea avea mai mult de 50 000 de ani, iar toată aceste structuri au fost cândva sub apă, suţinând o civilizaţie care nu întâlnea nici un obstacol în a
muta dintr-un loc în altul pietre colosale pentru a construi structuri foarte mari şi complicate despre care nu ştim absolut nimic în afara faptului că cineva le-a
construit şi că sunt mai vechi decât istoria biblică.

Marea Piramidă Albă din Tibet


Energia Kundalini a pămîntului, Şarpele luminii nu este fixă, ci, din timp în timp, se mută, acest lucru aducînd skimbări în
percepţia spirituală a oamenilor. Astfel, acest şuvoi, fluviu uriaş de energie s-a mutat din Lemuria, în Atlantida şi apoi în Himalaia.
Actualmente se mută în Anzi.
Cînd acum 13.000 de ani se muta din Atlantida în Himalaia, preoţi nakkalşti ai Atlantidei s-au mutat în noul loc de acţiune a
acestei energii vitale pentru Pămînt. Aceţti preoţi atlanţi formează o nouă rasă, tibetană. De altfel, buddhism-ul tibetan este
singura religie care păstrează amintirea corpului de lumină uman (Mer-Ka-Ba).
În acelaşi timp, preoţii atlanţi ridică şi o piramidă mare, de culoare albă. Arată la fel de bine ca la început. Poate şi pentru faptul
că, exceptînd două-trei săptămîni, tot anul este acoperită de zăpadă. Piramida Albă are o singură intrare, care nu este înkisă
ermetic. Pe pereţii sălilor interioare nu sunt nici-un fel de înscrisuri sau hieroglife. Doar în sala centrală, pe tavan, este pictată
Floarea Vieţii.

Listele de palmier
Se spune că unul dintre marii înţelepţi indieni, unul dintre cei 7 părinţi ai lumii, Brighu, acum peste 7.000 de ani a pus bazele
celor 12 biblioteci de liste de palmier, care conţin biografiile şi viitorul a mii de oameni, state şi kiar istoria şi viitorul lumii. Brighu
fiind un mare învăţat, un înţelept care a avut acces la cronica Akasha.
Adevărat sau nu, cînd cineva este cuprins de o dorinţă puternică de a pleca în India, spre a ajunge la mînăstirea care îi
păstrează lista cu viaţa sa. Preotul îl întîmpină pronunţîndu-i numele şi spunîndu-i că era aşteptat exact în acel moment ...

Un avion dispărut în anul 1946 a aterizat în anul 1993 în America de Sud


Un avion de pasageri, care a dispărut fără urmă în septembrie 1946, pe traseul Rio - Havana, a aterizat în luna decembrie
1993, pe aeroportul Bogota din Columbia. La bordul sau se aflau 36 de schelete.
Oamenii de specialitate vorbesc despre cel mai mare mister din istoria zborului. Un mister care a devenit cu atît mai mare, cu
cît este vorba despre batrînul avion Lockheed Constellation, care a decolat în anul 1946 si la bordul căruia s-au gasit în
decembrie 1993, la aterizare, ceşti de cafea caldă şi ţigări aprinse marca Old Gold, marcă de ţigări de mult disparută. Pe locurile
pasagerilor se aflau ziarele zilei cu data de 21.09.1946, care nu erau îngălbenite de vreme şi miroseau încă a tipar.
Aş fi dorit să pot da o explicaţie, dar mă aflu în faţa unui mister, spune expertul Herman Guevara, conducătorul unui grup foarte numeros de cercetători, căruia i s-a
încredinţat misiunea de a cerceta misterioasa aterizare a avionului de mult dispărut. Singurul lucru pe care îl pot spune cu precizie este faptul că avionul, împreună cu toţi
pasagerii săi, a fost dat dispărut în anul 1946, în timpul unui zbor de la Rio de Janeiro la Havanna. Şi, într-un mod inexplicabil, avionul a aterizat,după 47 de ani, abia în
decembrie 1993, aratînd de parca ar fi decolat ieri. Cum poate ateriza un avion avînd doar schelete la bord, numai Dumnezeu ştie ! Cei 36 de pasageri, precum şi echipajul
format din patru persoane au decolat după toate regulile.
Incredibila poveste a început atunci cînd un avion necunoscut, cu o inscripţie foarte veche, din Panair Do Brasil, a apărut
deasupra aeroportului Bogota şi a început aterizarea. Personalul aeroportului a încercat în zadar să oprească aterizarea avionului
necunoscut, deoarece, în acelaşi moment un Boac din Brussel se pregătea şi el să aterizeze. Mulţumită manevrelor abile ale
căpitanului Anthony Bolard, în varstă de 54 de ani, al companiei britanice, s-a putut evita, în ultima clipă ,o ciocnire fatală.
Cînd avionul fantomă s-a oprit, personalul de pază deskizînd uşile, cu mare groază, a descoperit în interiorul lui numai skelete,
spune dl. Guevara. Unul dintre oamenii de pază, un fost militar în marină, s-a speriat atît de tare, încît şi-a pierdut ekilibrul. După
o examinare amanunţită, rămăşiţele pasagerilor au fost transportate într-un spital militar, pentru a fi cercetate, iar avionul a fost
parcat într-un hangar bine păzit, în care accesul era strict interzis. Cercetările se concentrează asupra întrebării: unde a fost
avionul în toţi aceşti ani ? Singurele lucruri certe sunt: numărul de zbor al acestuia - 348, locul de decolare şi destinaţia.
Din grupul de experţi care cercetează acest caz face parte şi cercetatorul în domeniul parapsihologiei dr. Gloria Hamandez.
După cum afirmă aceasta, în acest caz poate fi vorba despre o deplasare în timp. Ea a lansat şi ipoteza că moartea pasagerilor
ar putea avea legatură cu un posibil contact cu fiinţe extraterestre.
Daca avionul ar fi zburat într-un gol din timp, oamenii ar fi ramas cu siguranţă în viata. Şi, în plus, ei nu ar fi fost nici măcar cu o
zi mai în vîrstă decît erau la decolarea ce a avut loc în anul 1946, a adăugat un alt om de specialitate.
Insa, datorită faptului că avionul era plin cu skelete, iar curelele de siguranţă erau încă nedesfăcute, nu poate fi exclusă teoria
că cineva din afară i-a omorat pe pasagerii aflaţi la bordul avionului si, apoi, dintr-un loc necunoscut, l-ar fi dirijat spre Pămînt. Se
ştie că extratereştrii pot executa operaţiuni extrem de complexe, datorită tehnologiilor foarte avansate pe care le deţin.
Dl.Guevara afirmă că ekipa de cercetători va face tot ce îi stă în putinţa pentru a elucida acest mister. Eu mă rog să fim suficient
de puternici pentru a putea accepta realitatea, oricare ar fi ea, înkeie dl. Guevara.
Publicat duminicã, 01 mai 2011

Misterele Bucegilor
Poza a fost facuta duminica, 14 august 2011, in ajun de Sfanta Marie, in zona Lacului Bolboci din masivul Bucegi si infatiseaza
o fetita de 12-13 ani care are bratul stang ridicat ca si cum ar vrea sa ii impiedice pe turisti sa inainteze."Cand am realizat aceasta
fotografie ma aflam in autoturismul personal, alaturi de un grup de prieteni, si mergeam pe marginea Lacului Bolboci, de la
cabana Zanoaga spre pestera Ialomicioarei. Pentru ca drumul este anevoios, se circula cu 5-6 km/ora, uneori pe o singura
banda, si ne grabeam ca sa nu se intunece, faceam poze cu aparatul scos pe geam. La un moment dat, in dreptul Lacului
Bolboci, privind prin obiectiv, am avut senzatia ca vad o fetita pe margine cum imi face semne cu mana, dar cand m-am uitat mai
bine nu era nimeni acolo. Cu toate astea, am avut o reactie necontrolata, am apasat pe declansator si... am facut poza", a
povestit femeia.
Cred ca am fotografiat fantoma unei fetite", le-am spus amicilor mei si le-am intins aparatul ca sa se convinga. Am avut
senzatia ciudata ca fantoma e pe urmele noastre si am intors capul. Nimic. Ne-am uitat insa la imaginea de pe aparat si ne-am
infricosat. Am crezut ca este semn rau si am vrut sa sterg fotografia. Doar am vrut, pentru ca de putut nu am putut. Poza aceasta
nu a vrut sa se stearga din aparat", si-a incheiat povestirea femeia.
Salvamontistii din Busteni cunosc povestea si sustin ca nu este, cum ar putea crede unii, o aberatie. "In jurul Pesterii
Ialomicioara, care este destul de aproape de lac, sunt anumite zone unde unora - nu oricui - le ies pe fotografie anumite entitati
care nu au un contur clar. De exemplu, unor prieteni de-ai mei le-a iesit odata o entitate ca o mireasa, ca o tipa intr-o rochie alba.
Cred ca sunt niste spirite care iti apar, si probabil spirite de buna-credinta, numai cand esti pregatit. Nu sunt legende, ci exista cu
adevarat si apar in fotografia ta in anumite momente, daca ai tu deschidere sufleteasca spre ele", spune Vali Bacanu, unul dintre
angajatii Salvamont.
   Locuitorii din satele de munte ale Bucegilor sustin ca in zona se petrec lucruri stranii, pentru ca acolo se intalnesc lumile.
Cercetari efectuate inainte de 1989 pe mostre de roca au demonstrat ca Varful Ocolit (Bucura), aflat aproape de Varful Omu, are
caracteristici speciale. Acolo ar fi un fel de poarta de iesire din universul terestru, cu o activitate energetica puternica. Fenomene
ciudate se petrec in zona atat in aer, formandu-se curcubee stralucitoare in plin soare, fara sa fi plouat inainte, lumini ciudate,
fulgere, scantei lungi de un metru in jurul Sfinxului, cat si in pamant, de unde se aud bubuituri puternice, care le dau insomnii
localnicilor.

Mistere în Polonia
Cercetătorul polonez de para-normal, dr. ing. Jan Pajak, printre altele, este convins că zeii şi demonii descrişi, în diferite moduri,
în vremurile de demult, sunt fiinţe extra-terestre. Primii extra-tereştrii au vizitat Pămîntul cu 40.000 de ani în urmă. Fiind civilizaţii
superioare, folosesc mijloace neobişnuite - telekineza, manipularea cu timpul, zboruri cu diferite tipuri de aparate etc. - aspecte
care impresionează enorm pe pămîntenii aflaţi la începuturi.
Lor le atribuie şi fenomenele ciudate, inexplicabile, care se petrec în zilele noastre (farfurii zburătoare, răpiri de persoane,
accidente etc.)
Dar, ca şi în Egipt, în România şi în alte părţi ale globului pămîntesc, aceşti extra-tereştrii, lasă urme şi în Polonia. Jan Pajak
este sigur că sub muntele Babí, dela graniţa cu Cehia, există un labirint lung de tuneluri care poate ajunge pînă la ţinutul mitic
Agharta. Intrarea fiind din partea poloneză...

Teorii ale misticului Hoebiger


Teoria actuală a formării Universului nostru - uriaşa explozie a unui atom care conţinea toată materia. De unde a apărut, de
unde s-a luat acest atom originar ?
Hoebiger afirmă că la începuturi a existat un Soare de un milion de ori mai mare decît soarele nostru actual. La un moment
dat, s-a ciocnit cu o planetă uriaşă formată din gheaţă. După sute de mii de ani se produce explozia respectivă, dar nu provenită
din acel atom unic.
Altă teorie a lui Hoebriger este aceea că toţi sateliţii planetelor sfîrşesc prin a cădea pe planetele survolate.Luna actuală a
Pămîntului este cea de-a 4-a. Cele trei dinainte deja au căzut pe Pămînt, lăsînd în urmă cele trei ere geologice anterioare celei
din zilele noastre.
În perioadele în care Pămîntul este supus unor bombardamente colosale de energie, se produc mutaţii însemnate în flora şi
fauna pămînteană. Se pare că prima seminţie umană apare în a doua eră geologică, aceşti oameni fiind uriaşi şi avînd, pe lîngă o
viaţă lungă de cîteva sute de ani, şi o inteligenţă mult superioară omului 'pitic' actual. Urmele acestor uriaşi, învăţători în toate
domeniile ale oamenilor actuali, au rămas în multe legende, mituri şi scrieri.

Tabela de Smaragd
Are doar 13 fraze, propoziţii, dar ste atît de impunătoare:
1. Este adevărat, este sigur,este real că tot ceea ce există jos este şi sus, şi că tot ceea ce există sus este şi jos, pentru ca
toate minunile să fie realizate de o putere unică.
2. Şi cum toate lucrurile au fost realizate din Unicul, prin intermediul Unicului, aşadar toate lucrurile născîndu-se prin
adaptarea Unicului.
3. Soarele este tatăl său, luna este mama sa, vîntul l-a legănat în braţele sale, pămîntul îl hrăneşte.
4. El este tatăl Universului, al lumii.
5. Puterea sa este absolută, incluzînd-o în Pămînt.
6. Desparţi pămîntul de foc, finul de zgronţuros, cu precauţiune şi cu o înâelepciune absolută.
7. El iese din Pămînt îndreptîndu-se Ceruri, coborînd din nou din Ceruri şi direcţionîndu-se spre Pămînt, primind puterea
lucrurilor de sus şi de jos.
8. Astfel vei deţine slava întregului Univers - toată materia pierind din faţa ta.
9. Aici există puterea, cea mai mare dintre toate, care este capabilă să depăşească lucrul imaterial, străpungînd orice lucru
material.
10. Aşa a fost făurit Universul.
11. De aici ies metamorfoze uluitoare, ale căror esenţă se află aici.
12. De aceea am fost denumit Hermes Trismegistos, eu conţinînd cele trei părţi ale filozofiei întregului Univers.
13. Ceea ce am spus despre Măreţia Soarelui este complet.
Aceste rînduri nu mai spun omului modern prea multe. Dar pentru alkimişti a fost tabela de căpătîi. Nişte ordine de neignorat,
kiar sfinte. Ar explica esenţa vieţii, a Universului !!!?
A existat această tabelă, provenită, pare-se, dela Hermes Trismegistos (de trei ori Hermes). Cu toate că există şi alte
provenienţe. Se crede că Alexandru cel Mare a depus-o la biblioteca din Alexandria, unde eventual a ars. Sau a ajuns în mîinile
altcuiva.

Doctorul diavolului - FAUST


În anul 1493, la etajul cărciumei 'La Podul Diavolului', de lîngă oraşul elveţian Einsiedeln se naşte viitorul renumit doctor
renascentist, botanicul, alkimistul, vizionarul, magul şi marele amator de băuturi alcoolice Philippus Aureolus Theophrastus
BOMBASTUS von Hohenheim (1493 - 1541). Cel care îşi va spune Paracelsus. Cărciuma îi este predestinată !
Ursitoarele i-au dăruit numeroase calităţi pozitive, dar şi multe însuşiri negative.
Printre însuşirile pozitive enumerăm: un talent de lecuire genial, o profundă iniţiere în tainele magice ale vieţii şi morţii, un simţ
nemaiîntîlnit pentru prepararea leacurilor, precum şi o simţire uriaşă pentru cei suferinzi.
Printre însuşirile negative enumerăm: un caracter certăreţ, exagerat de încrezător în sine, dar şi o dragoste enormă pentru
cîrciumele de toate felurile.
Cu siguranţă, este cea mai controversată personalitate a acelei vremi, presupunîndu-se, nu fără motiv, că este prototipul
formării legendei tainicului doctor şi a magului FAUST, cel care în dorinţa de a intra în posesia unor cunoştinţe neobişnuite şi de a
deţine putere, şi-a vîndut sufletul diavolului !
A fost Paracelsus un doctor dăruit din belşug de către Dumnezeu, sau a fost un doctor al diavolului ?
Foarte puţin modest afirma despre sine: 'Regatul tuturor ştiinţelor mi-a fost pusă la picioare mie, Paracelsus, prinţul filozofiei şi
al medicinei. Am fost ales de către Dumnezeu ca să înlătur aberaţiile din această medicină falsă, afirmaţiile neavenite, precum
multe din spusele lui Aristotel, Galen, Avicena şi adepţii lor'. Ba mai mult, scrierile renumiţilor medici le arde în public.
De altfel, aroganţa lui este dovedită şi de pseudonimul ales: para Celsus - mai mare decît Celsus. Astfel, se consideră un
lecuitor mai bun decît renumitul doctor roman Celsus (25 îen - 50 en). Însă, se pare că are dreptate, într-o oarecare măsură - se
spune că era capabil să lecuiască şi boli netratabile ca holera, lepra, gută şi sifilis !!! În plus, elaborează reţete miraculoase
bazate pe plante medicinale dar şi elemente kimice (mercur, sulf, arsen), folosind cunoştinţele sale profunde de alkimie.
Putem spune că Paracelsus a revoluţionat medicina, făcînd trecerea dela medicina de ev mediu, la medicina şi farmacia
modernă.
Dar pînă la a deveni cel mai renumit doctor al tuturor timpurilor, trebuie să treacă prin anumite etape de dezvoltare.
Paracelsus este singurul - deşi în afara căsătoriei, urmaş al nobilului scăpătat Wilhelm Bombasta din Hohenheim. De mult
castelul cavalerului Wilhelm, de lîngă Stuttgart, este amanetat. De aceea, tatăl său este nevoit să lucreze, să se ocupe cu
medicina, pentru bani puţini. Singurele lucru pe care le poate lăsa moştenire fiului său sunt dragostea pentru medicină,
dragostea pentru pacienţi, precum şi modestele sale cunoştinţe de medicină.
Ceea ce se ştie despre mama lui este doar faptul că suferea de o puternică psihoză maniacalo-depresivă. De altfel, în urma
bolii, mama sa, atunci cînd el avea doar 9 ani, se aruncă de pe Podul Diavolul în rîul Sihl.
Deşi, tatăl său nu poate să îi asigure o copilărie fără griji, Paracelsus îşi iubeşte enorm tatăl, fiindu-i recunoscător toată viaţa
pentru că i-a condus primii paşi în medicină, în cunoaşterea şi culesul plantelor medicinale de pe luncile din jurul orăşelului
Einsiedeln. Îşi îmbogăţeşte continuu ierbarul cu plante medicinale folosite cu atîta succes la îngrijirea bolnavilor.
Ulterior, cei doi se mută în oraşul austriac Villach. Tatăl său primeşte un post de învăţător în oraşul Huttenberg, putînd să-şi
trimită fiul la şcoala dela mănăstirea Lavantal, aflată în apropiere. Acolo se împrieteneşte cu alkimistul Erhart Baumgarther, care îl
iniţiază în tainele alkimiei, tînărul învăţăcel de atunci visînd deja să descopere el piatra filozofală. Poate că a reuşit... Însă
convingerea sa de viaţă precum că 'deşi poţi fabrica o tonă de aur, nu ai cum să o foloseşti în totalitate' nu prea îi dădea ghes să
dezvăluie aşa ceva.
Aşa că a găsit că mai folositor ar putea fi elixirul tinereţii, pe care l-ar putea folosi ca pe un leac miraculos.
Văzănd cît de atras este de medicină şi de bolnavi, şi căt talent are pentru această meserie, tatăl său face tot posibilul şi îl
trimite la studii la diferite universităţi - Tubingen, Heidelberg, Mainz, Koln etc. Primul titlu îl ia la vîrsta de 17 ani, la universitatea
dela Viena. Apoi, altul la universitatea din oraşul italian Ferrara.
Nu este atras de loc de cariera academică, universitară, deşi probabil că are cele mai bune calităţi pentru aşa ceva. Consideră
că studiul universitar este o totală pierdere de timp. Paracelsus susţine că 'la toate şcolile germane nu se învaţă mai mult decît în
piaţa din Frakfurt'.
Dacă are un aşa despect faţă de şcoala oficială, de unde a obţinut Paracelsus cunoştinţele sale atît de neobişnuite ? Poate dela diavol ? Şi-a vîndut sufletul diavolului în
skimbul cunoştinţelor ?
Credo-ul vieţii sale este acela că un doctor adevărat trebuie să fie un nestatornic, trebuie să călătorească mult, învăţînd dela fiecare dela care are ceva nou de învăţat -
dela babele-vrăjitoare, dela ţiganii-lecuitori, dela cei neînţeleşi, neacceptaţi, astracizaţi de societate. Şi în conformitate cu această credinţă adîncă, Paracelsus călătoreşte
mult: Germania, Franţa, Italia, Ungaria, Olanda, Danemarca, Suedia, Rusia. Şi, în Rusia, este răpit de către tătari - însă, în loc să aibă de suferit, mulţumită calităşilor sale
umane şi de medicină, ajunge marele favorit al hanului Bodialag Khan. În final, îl însoţeşte pe fiul hanului în drumul său din Kina pînă la Constantinopol. Aici învaţă o serie
întreagă de lucruri extraordinare: cum să redea vederea orbilor, cum să-i facă pe muţi să vorbească, kiar şi cum să readucă la viaţă morţii. În plus, i se dezvăluie cele mai
mari taine ale alkimiei.
Se reîntoarce în Europa cu efegia unui medic miraculos care are capacitatea de a lecui şi boli considerate nevindecabile. I se spune Theofrast. Alteori Frast. De aici
nefiind departe Faust...
Avea 32 de ani şi începe să revoluţioneze medicina europeană. Foloseşte metode de vindecare nemaivăzute pînă atunci în Europa. Este predecesorul homeopatiei. Este
întemeietorul toxicologiei - foloseşte iscusit diferite otrăvuri în lecuire. Este întemeietorul farmaciei. Se pare că foloseşte leacul laudanum, leac miraculos considerat elixirul
tinereţii. Desigur că foloseşte şi practici magice, cunoscînd şi acest domeniu.
Paracelsus susţine că omul dispune şi de un corp geamăn energetic - boala însemînd o diminuare a energiei corpului astral, fiind deskizător de drum al psihotroniei
moderne.
Metodele sale neortodoxe de lecuire conduc la euforia studenţilor dela medicină, dar la o critică cruntă din partea medicinii oficiale. Reacţia lui Paracelsus: în căciula mea
este mai multă înţelepciune decît în capetele tuturor medicilor din oraş..
Doctorul elveţian Johann G. Zimmermann (1728 - 1795) îl caracterizează astfel pe Paracelsus: 'A trăit ca un porc, părea ca un
birjar şi se simţea cel mai bine în societatea celor mai decăzuţi. În cea mai mare parte a vieţii sale de nimic, a fost beat, la beţie
scriindu-şi lucrările'. Şi se pare că nu este prea departe de adevăr. Este un client permanent al unor spelunci de cea mai joasă
calitate. Se ia la întrecere necontenit cu cei mai mari băutori ai localului. Este arţăgos şi meplăcut de arogant. Îşi poate permite
căci lecuieşte, cu succes, pe mai marii locurilor unde se află. Cîştigînd destul dela cei bogaţi, îi lecuieşte pe gratis pe cei săraci.
Devine un doctor ambulant. Din cauza multelor şi rapidelor duşmănii create de firea lui, Paracelsus este nevoit să se mute des.
Ajunge şi în Cehia. Dar aici, din cauza unei lecuiri nereuşite, trebuie să părăsească şi Cehia. Poate că dacă nu ar fi trebuit să
plece înainte de vreme - precum Giordano Bruno, Nikola Tesla - ar fi revoluţionat şi mai mult sistemul sanitar ceh.
Oricum, Paracelsus, prin miraculoasele sale însănătoşiri, şi-a făcut, pare-se un duşman şi mai de temut, Moartea, supărată foc
că de numeroase ori a trebuit să îşi amîne realizarea scopului ei.
Şi cum naşterea şi viaţa controversatului, neliniştitului şi genialului Paracelsus sunt legate de omniprezenta cîrciumă, viaţa lui
trebuia să se termine tot în acest loc, leit-motivul, firul-roşu al vieşii sale. Una dintre
numerosele variante spune că a fost omorît într-o gîlceavă într-o speluncă.
Ceea ce este sigur este faptul că şi-a găsit liniştea, după o viaţă extrem de furtunoasă, în cimitirul bisericii sf. Sebastian din
Salzburg. Şi un alt lucru cert este epitaful scris de el: 'Aici este îngropat Philipp Theofrast, un mare şi renumit doctor, care
datorită cunoştinţelor sale remarcabile a reuşit să lecuiască rănile cele mai groaznice, lepra, guta, hidropesia şi alte boli
nevindecabile - şi care toată averea sa a împărţit-osăracilor. A murit pe data de 24 septembrie 1541...'.
Dar mai există încă doi adepţi la titlul de Faust: Johannes Trithemius (1462 - 1516), abate, dar şi un mare specialist în magie şi
ocultism - şi Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim (1486 - 1535), teolog, mag, astrolog şi alkimist, nimeni neştiind cînd şi
cum a murit, mulţi crezînd că a fost luat, la termenul stabilit, de către diavol, el fiind modelul operei lui Goethe (1749 - 1832).
Praghezii (cehii) sunt destul de 'înfumuraţi' (de exemplu, Orologiul praghez reprezintă Praga în centrul Pămîntului, iar Pămîntul
în centrul Universului - cîtă modestie !!!?), aşa că dacă marile oraşe, capitalele europene care şi-l însuşesc pe Faust, legenda lui
au cîte o casă aşa-zis memorială, unde ar fi locuit legendarul Faust. Praghezii au 4 (patru) astfel de case: Sixtův dům (Casa lui
Sixta) de pe strada Celetná 2, Teyflův dům de pe strada Melantrichova 15, casa dispărută din Piaţa Cărbunilor şi a patra casă,
singura în care au locuit cîţiva alkimişti (cel mai cunoscut fiind Edward Kelly 1555 - 1597) şi care kiar poartă numele de Faustův
dům.

Piatra filozofală
A existat vreodată piatra filozofală ? De ce este căutată cu atîta înverşunare, îndîrjire de alkimişti, şi nu numai !?! Are proprietăţi
miraculoase ? Care sunt acelea ?
Excentricul alkimist medieval, Giovanni Mercurio da Correggio, în cartea sa 'De Quercu Iulii pontificis, sive De lapide
philosophico' (Despre stejarul papei Iulius, sau despre piatra filozofală) afirmă că piatra aceasta miraculoasă poate fi obţinută.
Fiind legată mult de spirit, nu oricine o poate obţine. Oricum, necesită o mare răbdare şi încredere, impunînd o serie întreagă, mii
de distilări şi sublimări precise. În manualul său kiar descrie procesul obţinerii pietrei filozofale.
Autorul descrie unele proprietăţi ale pietrei filozofale:
- transformarea unor metale obişnuite (adesea este folosit mercurul) în aur şi argint
- trasformarea sticlei în diamant
- transformarea perlelor, pietrelor preţioase şi a aurului într-o băutură miraculoasă, un medicament universal care poate lecui
orice boală, inclusiv bătrîneţea. Poate întoarce omul la viaţă din pragul morţii. Omul poate trăi fără mîncare, ne-simţind nici frigul
şi nici căldura
- pomii trataţi cu acest praf pot rodi de 12 ori într-un an - iar mărul poate deveni pom al vieţii
- omul poate cîştiga cunoştinţe extraordinare
- omul poate intra în contact cu lumea spirituală putînd prezice evenimente importante pentr omenire
- omul poate să se afle oriunde îşi doreşte să fie.

Rennes-le-Chateau
În anul 1982 este publicată cartea The Holy Blood and the Holy Grail (Sîngele sfînt şi sfîntul gral) şi care este concepută de trei
autori - Michael Baignet, Henry Lincoln şi Richard Leigh. Cartea ridică o nouă teorie asupra existenţei şi morţii lui Isus.
La sfîrşitul sec.XIX, modestul preot din localitatea franceză Rennes-le-Chateau, Berenger Saunicre, visează să repare
bisericuţa sa dela ţară. Deşi are mijloace financiare foarte mici, totuşi începe cu curaj să repare bisericuţa. La un moment dat,
într-unul dintre stîlpii altarului, gol pe dinăuntru, găseşte 4 pergamente, aflate într-un tub din lemn. Deşi cu greutate, textul este,
într-un sfîrşit, descifrat. Deşi nu înţelege prea bine sensul textului din pergamentul al 2-lea - Această comoară aparţine lui
Dagobert II şi Sion-ului, iar acolo este lăsat - văzînd cuvîntul comoară, Saunicre îşi dă seama că a găsit un mesaj extrem de
preţios, plecînd de urgenţă la Paris, unde stă 3 săptămîni. Este primit în cele mai înalte cercuri bisericeşti.
Şi, deodată, mijloacele financiare ale modestului preot provincial cresc foarte mult, aşa încît pînă în anul 1917, cînd preotul
moare, el keltuind milioane de franci !? Biserica a fost reconstruită şi împodobită foarte scrupulos. Însă, deasupra intrării este un
înscris, în limba latină, cel puţin ciudat: TERRIBILIS EST LOCUS ISTE (acest loc este cumplit). În plus, toate frescele bisericii
sunt diferite de cele clasice - de exemplu, fresca aşezării trupului lui Isus în mormînt ne arată că acest lucru s-a produs noaptea.
Sunt multe explicaţii, care de care mai neverosimile, ale acestui tablou.
Însăşi viaţa lui Saunicre este plină de semne de întrebare - primirea lui în cercurile înalte bisericeşti, îndepărtarea lui de Vatican,
bogăţia lui etc. Dar şi momentul despărţirii lui de viaţa pămîntească - preotul vecin, kemat pentru ultima împărtăşanie, iese val
vîrtej din camera muribundului, refuzînd să dea ultima împărtăşanie fratelui său. Se spune că acel preot nici măcar nu a mai
zîmbit din acel moment.
Gospodina lui, Maria Denarnaud, afirmă că Saunicre avea o taină care i-a oferit nu numai bogăţie dar şi putere. Era vorba de o
sumă mare de bani ? Sau a fost vorba de ceva şi mai important ?
Se pare că, în acest moment, apare ştirea căsătoriei lui Isus cu Maria Magdalena şi a continuării vieţii sale, el fiind, cu
siguranţă, încă în anul 45, pe undeva în sudul Franţei. Fiul lor ar fi putut purta numele de 'Jesus bar Rabi' (Isus, fiul rabinului), sau
'Jesus bar Abba' (Isus fiul tatălui). Ceea ce ar da peste cap toată religia.

Creierul uman
Majoritatea oamenilor consideră că, fără creier, omul nu poate exista. Cică este locul inteligenţei şi a conştiinţei noastre. Dar de
ce folosim doar 15 - 20% din capacitatea lui ? Şi ce ar fi în stare omul să realizeze, dacă ar folosi întreaga capacitate a creierului
său ?
Poate trăi şi funcţiona ca un om, cineva fără creier, sau fără o parte din el ?
La sfîrşitul anului 2007, o femeie de 39 de ani merge la doctor, plîngîndu-se de faptul că, în anumite momente se simte foarte
slăbită. Rezonanţa magnetică dezvăluie că acestei femei îi lipseşte toată emisfera stîngă a creierului. Deşi această această
emisferă coordonează vorbirea, pacienta comunică foarte bine, ea absolvind cu note foarte bune liceul.
În anul 1997, un băiat de 14 ani, Ahad Israfil din Ohio (SUA) participă la o brigadă într-un centru comercial. În urma unui
accident nefericit, rămîne fără toată emisfera dreaptă a creierului. Operaţia durează 5 ore. Medicii nu-i prea dau vreo şansă de
viaţă, Spre surprinderea tuturor, băiatul se face bine. Ba mai mult, continuă să meargă, să vorbească. Termină universitatea ca
premiant.
Doctorul Lorber descoperă că un student dela universitatea din Shefield, cu rezultate extrem de bune la învăţătură, şi cu un IQ
de 126, are un creier de doar cîţiva milimetri, restul cutiei craniene conţinînd apă.
Scanarea creierului este o analiză medicală destul de rară. Cîţi dintre noi avem creierul normal ca mărime ?
Doctorul Lorber, din curiozitate, face un studiu asupra a peste 600 de pacienţi. La aproape 10% dintre aceştia, descoperă că
aveau - pînă la 95% din capacitatea craniană - plină cu likid. Este o cifră destul de înfricoşetoare... Cine mai poate fi sigur că nu
are apă, în loc de creier !? Eu, nu...
În anul 1996, la vîrsta de 37 de ani, doctora de neurologie Jill Bolte Taylor suferă un accident cerebral - în emisfera stîngă i se
sparge un vas de sînge, creierul său încetînd să mai funcţioneze. În urma acestui accident, Jill pierde însuşirea de a mai gîndi în
mod raţional, nefiind capabilă nici să formeze un număr de telefon. Se petrece ceva foarte interesant - pierzînd capacitatea
raţionalului prin rănirea emisferei stîngi, această capacitate este realizată acum de emisfera dreaptă a creierului său, emisferă
care nu este specializată pentru aşa ceva. Jill retatează: Parcă instantaneu nu mai auzeam sunete. Eram într-un ocean al tăcerii
a-tot-cuprinzătoare. Dar, în acelaşi timp am observat uriaşa energie care exista în jurul meu. Şi cum nu mai eram în stare să-mi
recunosc limitele propriului corp, m-am simţit uriaşă, într-o continuă expansiune. M-am simţit cuprinsă în tot Universul...
A reuşit să contacteze creierul adevărat, al corpului său astral, care lucrează la întreaga sa capacitate şi care este conştient că
face parte din Tot şi că are aceleaşi capacităţi, şi aceleaşi posibilităţi ca Totul !?

Ce poate creierul
O tînără de 21 de ani din Petrograd, Taisa Sidorova, a trăit un accident grav de maşină. Singira ei salvare era îndepărtarea
emisferei stîngi a creierului. Doctorii au afirmat că va fi pe tot restul vieţii profund afectată de această operaţie tragică. Că va
deveni o retardată. Datorită eforturilor imense ale familiei, Taisa a dorit să contrazică profund medicii fără imaniginaţie. Dintr-o
studentă mediocră a şcolii de arte plastice, devine o pictoriţă de talent. În plus, pictează în alt mod decît o făcuse înainte de
accident. A cîştigat o altă personalitate în sine !???
Medicina oficială nu a avut dreptate încă o dată ... ce bine !!!

Iluminaţii
Despre activităţile conspirative ale organizaţiilor tainice mondiale (iluminaţii) există prea multe informaţii concrete care confirmă
pe deplin această teorie a conspiraţiei.
Să enumerăm unele fapte concrete:
- dispariţia a peste 10.000 de americani şi europeni fără adăpost (bosketari) folosiţi ca şoareci de laborator pentru 'Time
Trip', în cadrul proiectelor Montauk sau Phoenix III
- ciparea forţată şi secretă a oamenilor cu bio-microprocesori
- fabricarea de cloni umani pentru înlocuirea persoanelor incomode
- existenţa unor baze selenare umane cu mulţi ani înaintea aselenizării misiunii Apollo 11
- valorificarea tehnologiei superioare găsite în sutele de aparate de zbor extra-terestre avariate
- ţinerea în secret a 'Operaţiunii Hermes' legată de descoperirea complexului subteran foarte veki, conţinînd biblioteci şi
depozite tehnologice (Hall of Records) sub podişul Giza de lîngă Kahira. Ce au găsit cercetătorii şi comisia guvernamentală
egipteană după deskiderea 'Sălii înscrisurilor' de sub Marea Piramidă ?
- de ce sunt ascunse sau interpretate voit greşit numeroase descoperiri arheologice surprinzătoare ?
- care sunt scopurile reale ale mişcării New World Order ?
- existenţa unor extra-tereştrii deja în Congresul american (este Bill Clinton un extra-terestru ?)
Atacul ceh la astralul lui Hitler
Din anul 1937, în spaţioasa sală a cafenelei Zlatá Husa (Gîsca de Aur) a hotelului praghez Ambassador (Václavské náměstí 7)
se ţineau întîlnirile şi prelegerile societăţii Universalia a hermeticilor praghezi. Societatea Universalia a fost fondată în anul 1927,
curînd devenind cea mai importantă societate de acest fel din Cehia. Scopul declarat al societăţii Universalia era răspîndirea
hermetismului şi a filozofiei, studiul religiei şi al ştiinţelor oculte, din toate timpurile şi din toate direcţiile, şi toate acestea pentru
întărirea spirituală şi idelistă a populaţiei. Pentru prima dată au fost prezentate şi publicate opere din principalele domenii ale
hermetismului - alkimie, astrologie, magie (inclusiv mistică, tarot, magie sexuală, kabbala, medicină ocultă, ezoterism egiptean,
parapsihologie incipientă). Printre autorii făcuţi cunoscuţi sunt: Paracelsus, J.B.Kerning, Eliphas Levi, Agrippa din Nettesheim.
Membri societăţii Universalia simţind pericolul major al nazismului pentru Cehoslovacia, cer permisiunea preşedintelui Eduard
Beneš pentru realizarea unui atac parapsihologic asupra lui Hitler. Deşi preşedintele nu este de acord, cîţiva membri importanţi -
Jan Kefer, František Kabelák şi alţii - realizează, în afara oraşului Praga, trei atacuri, trei slujbe oculte împotriva lui Hitler, ăn anii
1938, 1940 şi 1941.
Probabil că, în acest caz, forţele întunericului, protectoare ale cancelarului, au fost mai puternice...

Piramide şi în Bosnia
Prima piramidă bosniană a fost descoperită în anul 2005 de către arheologul amator Semir Osmanagici, la 30 km de capitala
ţării, Saraievo. Înălţimea ei este de 100 m.
Materialul de legătură dintre blocurile de piatră este asemănător celui dela piramidele egiptene.
Prin satelit, s-au descoperit, pînă acum, 9 piramide.
Se pare că vekimea lor este de 2.500 - 12.000 de ani.
Cea mai mare piramidă bosniană, denumită Piramida Soarelui, are latura lungă de 220 m (în comparaţie, Marea Piramidă din
Giza are doar 147 m). Alte piramide bosniene poartă numele de Piramida Lunii şi Piramida Dragonului.
Cum aici nu avem faraoni, este greu de presupus că piramidele bosniene au fost făurite pentru înmormîntarea faraonilor. Mai
degrabă ele erau folosite pentru regenerarea corpurilor vii, energia aurei crescînd, în funcţie de anumite condiţii, cu 10 - 40%.
Putem spune că, piramidele au fost folosite ca nişte instalaţii complexe de energie utilizate pentru regenerarea şi revitalizarea
corpului uman.
Deci ele nu au fost construite pentru trupuri moarte, ci pentru cele vii.
Probabil şi pentru însănătoşirea oamenilor bolnavi. Dar, poate şi pentru unele animale.
Poate pentru re-învierea celor grav bolnavi sau răniţi. Atunci cînd moartea nu se dovedea ireversibilă...
http://www.antena3.ro/externe/descoperirea-de-10-000-de-ani-aflata-la-600-km-de-bucuresti-care-a-impartit-
lumea-in-doua-arheologii-uluiti-de-constructie-158316.html

Triunghiul morţii din Marea Neagră


În Marea Neagră, în imediata vecinătate a Insulei Şerpilor, aflat la 45 kilometri nord-vest de Sulina, se află un misterios Triunghi
al Bermudelor.
Deşi această zonă este cunoscută încă din Evul Mediu, puţini au auzit despre acest triunghi, supranumit al "morţii". Turcii au
făcut primele relatări despre această zonă stranie, denumită de ei "Vîrtejul Morţii".. Nenumărate povestiri relatau despre
dispariţii surprinzătoare în apele relativ liniştite şi în plină zi ! Surprinzătoare sunt şi unele povestiri ruseşti din secolele XIII şi
XIV care relatează despre un "vîrtej alb" care tîra la fundul mării păsări, corăbii şi chiar mici insule ! Relatările erau făcute de către
oameni care au fost martori, scăpînd cu greu din aceste vîrtejuri ale morţii.
Studiind cu atenţie acest fenomen cercetătorii au ajuns la concluzia că este vorba despre o suprafaţă de aproximativ 8 - 10 km -
relativ triunghiulară - în care se manifestă o formă stranie de magnetism, mult modificat faţă de cel detectat ca fiind "normal".
Cercetătorii ruşi şi ucraineni afirmă ca falia magnetică din misteriosul triunghi mobil din Marea Neagră se deschide, de la o
fracţiune de secundă pînă la cîteva minute. Această anomalie magnetică se deplasează lent prin zona Mării Negre şi, la ora
actuală, zona se deplasează spre litoralul românesc, mai precis spre Sulina.
Diverse dispariţii
Date mai complete asupra altor dispariţii misterioase s-au evidenţiat după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, deoarece abia
atunci unele secrete, straşnic păzite pînă atunci, au ieşit la lumină. Astfel, din dosarele ultra-secrete ale armatei roşii, aflăm
despre dispariţia la 31 mai 1944 a crucişătorului Tiolkovsloi, la sud de Crimeea (la 70 km în larg), în plină zi. Cu toate că vremea
era excelentă, căpitanul navei vecine povesteşte că respectivul crucişător a fost învăluit deodată de o ceaţă neagră cu sclipiri
verzui, după care a dispărut pur şi simplu de pe ecranele radar. La numai două luni după aceasta, o altă dispariţie: cinci avioane
militare plecate în recunoaştere au intrat în ceaţa neagră cu sclipiri verzui, dispărînd de pe ecranele radar cu care erau urmărite şi
nu s-au mai întors niciodată.
La fel cum, pe 5 decembrie 1945, 5 bombardiere americane de tip Grumnan TBM-3 Avenger, dispăreau în întunericul
Triunghiului Bermudelor.
Expediţia de cercetare sovietică ce a fost dezlănţuită după anunţul oficial al dispariţiei bombardierelor nu a reuşit să găsească
nici-o urmă. Unele surse spun că ultimele transmisiuni ale aparatelor în zbor au relatat despre o ceaţă deasă din care avioanele
nu reuşeau să iasă. Exact ca şi în relatările avioanelor americane din Triunghiul Bermudelor. Fiind pe timp de pace, la ora aceea
nu exista nicio bază duşmană prin apropiere, de aceea ofiţerii ruşi au crezut că este vorba despre un accident. Dar de pe urma lui
ar fi trebuit să mai rămînă măcar nişte urme fizice.
O altă dispariţie misterioasă s-a petrecut mult mai recent, În 1990, cînd un mic aparat de zbor grecesc dispărea la numai 30 -
40 km de ţărmul românesc.
Zona este cunoscută de pescari
Pescarii români şi bulgari din zona de coastă ocoleau de multă vreme acea regiune, deoarece existau diferite legende şi
superstiţii că acolo este o "apă blestemată".
Presa grecească din Atena atrăgea atenţia că, în cazul unui avion particular, pilotul nu cunoşte "traseul de ocolire" care era
semnalat doar avioanelor "oficiale", subliniind că este necesar ca oficialităţile române să precizeze clar care sunt coordonatele
acestei forme, pentru a evita alte dispariţii tragice.
Totuşi frecvenţa lor este mică, aceasta mai ales datorită faptului că este o zonă relativ puţin frecventată şi în general ocolită. Şi,
în plus, că apariţia fenomenului se face destul de rar, nefiind ceva permanent.
Însă, oficialii ruşi sunt de altă părere, ei susţinînd că aceste anomalii magnetice au o frecvenţă îngrijorătoare (una la două zile).
Se mai emite ipoteza că aceste anomalii ar putea fi porţi către lumi paralele, care se deschid doar în anumite momente.
Una din cele mai surprinzătoare dispariţii este cea petrecută cu cîţiva ani în urmă (în 1991) a 80 de oameni care lucrau pe o
platformă marină rusească de extracţie a petrolului. Platforma era legată prin staţie de baza de la ţărm, cu care era stabilit un
protocol de comunicare zilnic. Într-o zi, fără nici-un SOS prealabil, platforma a rămas mută la toate încercările de stabilire a
contactului.
După cîteva ore, baza a alertat poliţia de coastă, o escadrilă militară a făcut o recunoaştere şi platforma a fost descoperită şi
recuperată la 50 km distanţă de la locul iniţial de amplasare, plutind în derivă, fără nici-o urmă de viaţă la bord şi fără nici-un
indiciu care să lămurească misterul dispariţiei echipei tehnice.
Platforma arăta de parcă cei 80 de oameni o părăsiseră în grabă, fără sa-şi ia niciun fel de bagaje, haine sau lucruri intime, fără
să strîngă sau să facă curat, de exemplu, pe mesele unde mîncau !....
La ora actuală, armata ucraineană studiază cu mare atenţie această falie magnetică ce se deplasează lent, din zona lor, către
apele teritoriale româneşti. Atunci, studierea ei şi responsabilităţile ce decurg din aceste studii vor reveni oficialităţilor româneşti.

Ghidul de piatra din Georgia - American Stonehenge.


Un misterios monument megalitic. Cele 10 porunci, in varianta Noua Ordine Mondiala
Ghidul de piatra din Georgia este un monument misterios in care sunt sculptate zece „porunci” pentru o „Noua Epoca a Ratiunii”.
Ghidul de piatra din Georgia este un monument enigmatic din granit situat in regiunea Elbert, Georgia. De asemenea cunoscut
sub numele de American Stonehenge, sculptura este de aproape 6 m inaltime si alcatuit din 6 placi de granit, cantarind in total
aprox. 109 tone (240 000 pounds). Detaliul cel mai uimitor al monumentului insa nu este dimensiunea sa, ci mesajele gravate in
el: Zece reguli pentru o „Epoca a Ratiunii”. Aceste reguli ating subiecte care sunt asociate cu „Noua Ordine Mondiala”, inclusiv
pentru depopulare masiva, un guvern mondial unic, introducerea unui nou tip de spiritualitate, etc.
Ghidul de piatra descrie o lume „ideala” la fel cu cea imaginata si de societatile secrete oculte. Monumentul este prin urmare o
dovada a unei legaturi existente intre societatile secrete, elita mondiala si presiunea pentru o Noua Ordine Mondiala.
Stand linistit in tinutul Elberton, Ghidul de piatra va creste probabil in relevanta in urmatorii ani
Facut din granit albastru in piramida, Ghidul de piatra din Georgia este menit sa reziste testului timpului si sa comunice cunostinte
pe mai multe nivele: filosofice, politice, astronomice, etc. Este compus din patru blocuri de piatra mari, care contin zece reguli de
viata in opt limbi: engleza, spaniola,swahili, hindusa, ebraica, araba, chineza si rusa. Pe partea de sus a structurii este
inscriptionat un mesaj mai scurt in patru limbi antice: babiloniana, greaca clasica, sanscrita, si in hieroglife egiptene.
Cele patru pietre mari sunt aranjate intr-o configuratie de „roata cu zbaturi” care sunt orientate spre a capta migratia soarelui pe
tot parcursul anului si de asemenea, arata pozitiile extreme de rasarit si apus ale soarelui in ciclu sau de 18.6 ani. Piatra din
centru are doua caracteristici speciale: prima, Steaua de Nord este intotdeauna vizibila printr-un orificiu special forat de la Sud
spre partea de Nord a pietrei din centru; a doua, alta deschizatura se aliniaza cu pozitiile de rasarit ale soarelui la momentul
solstitiilor de vara si de iarna si la echinoctiu.
„Cele 10 Porunci”
1. Mentine umanitatea sub 500 000 000, intr-un echilibru perpetuu cu natura.
2. Ghidati reproductia cu intelepciune – imbunatatind conformitatea si diversitatea
3. Uniti umanitatea printr-o limba noua.
4. Conduceti pasiunea –credinta –traditia -si toate lucrurile cu judecata temperata
5. Protejati oamenii si natiunile cu legi cinstite si tribunale corecte
6. Lasati toate natiunile sa guverneze internal rezolvandu-si disputele externe intr-un tribunal mondial.
7. Evitati legile marunte si oficialii nefolositori
8. Echilibrati drepturile personale cu indatoririle sociale
9. Pretuiti adevarul – frumusetea – dragostea – cautand armonia cu infinitul
10. Nu fiti un cancer pe pamant – Lasati loc naturii – Lasati loc naturii.
Dupa cum puteti vedea, ghidurile fac apel la o reducere drastica a populatiei lumii, adoptarea unei noi limbi mondiale, crearea
unui tribunal mondial si fac o vaga aluzie la eugenie. Cu alte cuvinte, un model pentru o Noua Ordine Mondiala.
Depopulare, Maternitate Planificata si Eugenii
Prima „porunca” este de-a dreptul socanta, pentru ca in esenta stipuleaza ca 12 din 13 persoane de pe Pamant nu ar trebui
sa existe; practic asta ar insemna ca toata lumea de pe pamant sa dispara in afara de o jumatate din India. Daca populatia lumii
de astazi este de 6,7 miliarde, inseamna ca este un surplus de 92.54%. Sa ia astfel de cifre in considerare este inspaimantator.
Dar apoi, cati oameni au supravietuit in filmul 2012 ? Nu multi. Cine au fost ei ? Cei mai bogati oameni ai pamantului. Este asta
programare predictiva ?
Depopularea masiva este un obiectiv recunoscut de elita mondiala si multi oameni importanti au declarat-o intr-un mod deschis.
In anul 1988, printul Philip al Marii Britanii isi exprima dorinta ca, daca ar fi sa se reincarneze si-ar dori sa fie un „virus mortal” care sa reduca populatia lumii. Mai recent, Bill
Gates a declarat
„Lumea de azi are 6.8 miliarde de oameni … cu tendinta de crestere la 9 miliarde. Acum, daca facem o treaba buna cu vaccinurile noi de intretinere a sanatatii si a
reproducerii, am putea reduce populatia lumii, probabil, cu 10 sau 15 la suta.” Impreuna cu donatiile deductibile fiscal de sume enorme de bani pentru a ajuta la cauza
depopularii, „intalniri secrete” ale elitei mondiale au avut pentru a se dicuta urmatoarele aspecte:„Unii din cei mai mari miliardari ai Americii s-au intalnit in secret pentru a
discuta modul in care averea lor ar putea fi folosita pentru a incetini cresterea populatiei lumii si a accelera imbunatatiri in sanatate si educatie.
Filantropii care au participat la un summit convocat la initiativa lui Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, au discutat sa uneasca fortele pentru a depasi obstacolele politice si
religioase la schimbare.
Descris ca Good Club (Clubul bun) de catre unul dintre membrii, a inclus David Rockefeller Jr, „patriarhul” celei mai bogate dinastii din America, Warren Buffett and George
Soros, finantatorii, Michael Bloomberg, primarul New York-ului, si mogulii media Ted Turner si Oprah Winfrey”.
The Sunday Times, 24 May 2009
A doua regula “Ghidati reproductia cu intelepciune – imbunatatind diversitatea si conformitatea” practic solicita pentru inferenta
celor ce fac legea in gestionarea unitatii familiale. Daca citim printre randuri, se solicita crearea de legi care sa structureze
numarul de copii pe familie. Mai mult, „imbunatatirea diversitatii si conformitatii” pot fi obtinute cu „reproducerea selectiva” sau
sterilizarea membrilor nedoriti ai societatii. Aceasta obisnuia sa se numeasca „eugenie”, pana cand a devenit politic incorect din
cauza nazistilor.
Un Guvern Mondial
“Unii chiar cred ca facem parte dintr-o conspiratie secreta care lucreaza impotriva intereselor Americii, caracterizandu-ma pe
mine si familia mea ca fiind „internationalisti” care conspira cu altii din lume la crearea unei structuri politice si economice unice
globale – o noua lume, daca vreti. Daca aceasta este acuzatia, pledez vinovat, si sunt mandru de asta”. - David Rockefeller,
„Memoirs of David Rockefeller” p.405
Majoritatea celorlalte reguli ale Ghidului de piatra practic fac apel la crearea unui guvern mondial, condus de „cativa luminati”,
care sa reglementeze toate aspectele vietii umane, inclusiv credinta, indatoririle sociale, economie, etc.
Aceasta idee este departe de a fi noua, fiind intretinuta de secole, de catre Scolile Mister. Manly P. Hall scria in 1917: „Cand multimea guverneaza, omul este condus de
ignoranta; cand biserica guverneaza, e condus de superstitie; si cand statul guverneaza, el este condus de frica. Inainte ca oamenii sa traiasca in armonie si intelegere,
ignoranta trebuie transformata in intelpciune, superstitia intr-o credinta iluminata, si frica in dragoste. Cu toate afirmatiile contrare, Masoneria este o religie care cauta sa-l
uneasca pe om cu Dumnezeu prin inaltarea initiatilor ei la acel nivel de constiinta la care ei pot privi cu o viziune clara lucrarile Marelui Arhitect al Universului. Din generatie
in generatie viziunea unei perfecte civilizatii este conservata ca si ideal pentru omenire. In mijlocul acelei civilizatii va sta o universitate mare unde ambele stiinte sacre si
seculare privind misterele vietii vor fi predate in mod deschis tuturor celor care isi vor asuma viata filosofica. Aici Crezul si Dogma nu-si vor avea locul; superficialitatea va fi
inlaturata si numai esentialul va fi pastrat. Lumea va fi condusa de catre cele mai iluminate minti, si fiecare va ocupa pozitia pentru care va fi in cel mai admirabil mod,
potrivit.”– Manly P. Hall, The Secret Teachings of All Ages.
In „Destinul Secret al Americii” (The Secret Destiny of America), Hall explica visul vechi pentru un guvern mondial, cum a fost prezentat si de Societatile Secrete.
Explicatii direct de la Autorii Anonimi
De la ridicarea monumentului in 22 martie 1980, numerosi autori si cercetatori au incercat sa interpreteze argumentele din
spatele acestor zece ghiduri. Erau ele oare compuse dintr-un plan pentru o Noua Ordine Mondiala ? Ori sunt doar simple reguli
de pus in aplicare in cazul unei catastrofe majore ? Calea cea mai buna pentru a obtine un raspuns precis este sa-i intrebam pe
insasi autorii regulilor. Dar, de vreme ce acestia au ales sa ramana anonimi, este imposibil sa facem acest lucru. Insa ei au lasat
totusi afirmatii cu totul importante, care au fost trecute cu vederea de aproape toti cercetatorii Ghidului de piatra.
Acest text uimitor, care descrie in detaliu motivele lor, poate fi gasit doar in ghidul-manual al Ghidului de piatra din Georgia, un pamflet produs de compania de granit, care a
ridicat monumentul. Chiar de la inceput, este evident ca autorii monumentului solicita crearea unei Noi Ordini Mondiale. Aceasta nu este o „teorie a conspiratiei” sau ipoteze.
Este scris in termeni clari si fara echivoc. Deci, iata explicatia celor 10 reguli ale Ghidului de piatra, direct din penita autorilor secreti .
Este foarte probabil ca omenirea sa posede acum cunostintele necesare pentru a stabili un guvern mondial eficient. Intr-un fel, aceasta cunoastere trebuie insamantata pe
scara larga in constiinta intregii omeniri. Foarte curand inimile familiei noastre umane trebuie atinse si incalzite ca sa intampinam o regula globala a ratiunii.
Constiinta de grup a rasei noastre este oarba, perversa, si distrasa usor de fleacuri cand ar trebui sa se concentreze asupra
fundamentelor. Intram intr-o era critica. Presiunile populatiei vor crea in curand crize politice si economice in intreaga lume.
Acestea vor face mai dificila si in acelasi timp mai necesara infiintarea unei societati rationale globale.
„Un prim pas ar fi de a convinge o lume care se indoieste ca o astfel de societate este acum posibila. Sa avem in vedere recursuri solide ratiunilor colective ale umanitatii.
Sa atragem atentia asupra problemele de baza. Sa stabilim prioritati adecvate. Noi trebuie sa ne ordonam casa noastra aici pe pamant inainte de a ajunge la stele”.
„Ratiunea umana se trezeste acum la puterea sa. Este cel mai puternic mijloc declansat in desfasurarea vietii pe planeta noastra. Trebuie sa ne facem umanitatea
constienta ca acceptarea compasiunii, judecata luminata, ne va lasa sa controlam destinul nostru in limitele inerente ale naturii noastre”. „Este dificil sa sadesti intelepciune
in minti umane inchise. Inertiile culturale nu sunt usor de depasit. Derularea evenimentelor mondiale si tristul record al rasei noastre dramatizeaza deficientele mijloacelor
traditionale in guvernarea afacerilor umane. Crizele care se apropie pot determina omenirea sa fie dispusa sa accepte un nou sistem de legi mondiale care va solicita
responsibilitatea natiunilor individuale in reglementarea afacerilor interne, si care le va ajuta in gestionarea pasnica a frictiunilor internationale”. „Cu un astfel de sistem am
putea elimina razboiul, am putea oferi fiecarei persoane o oportunitate de a-si gasi o viata cu rost si implinire”. „Exista alternative la Armageddon. Ele sunt realizabile. Dar
ele nu se vor intampla fara eforturi coordonate de milioane de oameni dedicati, din toate neamurile pamantului”.
„Noi, sponsorii Ghidului de piatra din Georgia, suntem un grup mic de americani care doresc sa concentreze atentia asupra
problemelor prezente ale umanitatii. Avem un mesaj simplu si pentru alte fiinte umane, acum si in viitor. Noi credem ca acesta
contine adevaruri evidente, si nu ne-am propus vreo prejudecata fata de un anumit crez sau filosofie. Cu toate acestea mesajul
nostru este in unele domenii controversat. Am ales sa ramanem anonimi pentru a evita dezbateri si dispute care ar putea arunca
in confuzie sensul nostru si, care ar putea intarzia o revizuire considerabila a gandurilor noastre. Noi credem ca principiile noastre
sunt solide. Ele trebuie sa ramana pe baza propriilor merite”.
„ Stonehenge si alte vestigii antice de gandiri umane au starnit curiozitatea noastra insa nu transmit nici un mesaj pentru indrumarea noastra. Pentru a exprima ideile noastre
de-a lungul timpului si altor fiinte umane, am ridicat un monument – un grup de pietre cioplite. Aceste pietre tacute vor afisa ideile noastre acum si atunci cand nu vom mai fi.
Speram ca acestea vor castiga o acceptare crescanda, si ca prin persistenta lor tacuta vor grabi intr-un grad mic sosirea epocii ratiunii.(…)
„Credem ca fiecare fiinta umana are un scop. Fiecare dintre noi este un mic dar semnificativ pic din infinit. Alinierile ceresti a
pietrelor simbolizeaza nevoia pentru umanitate de a fi drepti cu principiile Externe care se manifesta in natura noastra proprie, si
in universul din jurul nostru. Trebuie sa traim in armonie cu infinitul. „Cele patru pietre mari centrale din grup sunt inscriptionate cu zece principii,
fiecare piatra afisand acelasi text in doua limbi. Mesajul din versiunea in limba engleza are in total mai putin de o suta de cuvinte. Limbile au fost selectate pentru
semnificatia lor istorica si pentru impactul lor asupra oamenilor care traiesc acum. Deoarece exista trei mii de limbi vorbite in lume, nu toate au putut fi alese. „Noi prevedem
o faza ulterioara in dezvoltarea Ghidului de piatra din Georgia. Se spera ca alte pietre vor fi ridicate in cercuri exterioare pentru a marca migratiile soarelui si, poate, alte
anumite fenomene ceresti. Aceste pietre vor purta cuvintele noastre in limbile altor persoane care impartasesc convingerile noastre si vor ridica pietre similare la granitele
internationale, in limbile vecinilor prietenosi. Ele ar servi ca memento-uri a greutatilor pe care omenirea trebuie sa le intampine impreuna, si ar incuraja eforturi reciproce in
tratarea lor cu ratiune si dreptate”. „Nu profesam vreo inspiratie divina dincolo de ceea ce poate fi gasit in toate mintile umane. Gandurile noastre reflecta analizele noastre
asupra problemelor care confrunta omenirea in acesti zori ai erei atomice. Ele descriu in termeni generali unele masuri de baza care trebuie luate pentru a stabili pentru
omenire un echilibru binevoitor si de durata cu universul” „Fiintele umane sunt creaturi speciale. Suntem pastori a tuturor formelor de viata pamanteasca. In aceasta lume noi
jucam un rol central intr-o eterna lupta dintre bine si rau – intre fortele care construiesc si cele care ar distruge. Infinitul invaluie tot ceea ce exista, inclusiv lupta, conflictul si
schimbarea, care poate reflecta tulburare in sufletul lui Dumnezeu”.
„Noi, oamenii am fost daruiti cu o capacitate unica de a cunoaste si de a actiona – in bine sau in rau. Trebuie sa ne straduim in a
face exsitenta noastra mai buna, nu numai pentru noi insine, ci si pentru cei care vin dupa noi. Si nu trebuie sa fim nepasatori la
bunastarea celorlalte fiinte vii a caror destine au fost plasate in mainile noastre”. „Noi suntem agentia majora prin care calitatile
bune si rele ale spiritului devin actori in lumea noastra. Fara noi ar exista foarte putina dragoste, mila sau compasiune. Dar,
putem fi si agenti ai urii, cruzimii si indiferentei reci. Numai noi putem lucra constient la imbunatirea acestei lumi imperfecte. Nu
este de ajuns pentru noi sa ne lasam pur si simplu purtati de vant. Lumea rationala de maine se afla mereu contra curentului”.
„In 1980, cand aceste pietre au fost ridicate, cea mai presanta problema mondiala a fost necesitatea de a controla numarul
populatiei. In secolele recente tehnologiile si combustibilii abundenti au facut posibil o multiplificare a umanitatii dincolo de ceea
ce este prudent sau dezvoltare durabila. Acum putem prevedea epuizarea iminenta a acestor surse de energie si epuizarea
rezervelor mondiale de multe materii prime vitale.
„ Controlul reproducerii noastre este necesar si urgent. Aceasta va necesita schimbari majore in atitudinile si obiceiurile noastre.
Din pacate, inertia obiceiurilor umane poate fi extrema. Acest lucru este valabil mai ales atunci cand cei pentru care
obiceiul/datina este o forta dominanta sunt neinformati de nevoia de schimbare. „Aproape fiecare natiune este acum suprapopulata din punct de
vedere al echilibrului perpetuu cu natura. Suntem ca o flota de barci de salvare supraaglomerate confruntata cu o furtuna ce se apropie. In Statele Unite ale Americii
suprasolicitam serios resursele noastre pentru a mentine populatia noastra prezenta intr-o stare existenta de prosperitate. Distrugem terenurile noastre agricole si ne-am
marit periculos dependenta de resurse externe de petrol, metale si alte resurse non-regenerabile. Natiuni precum Japonia, Olanda si Haiti sunt chiar mai serios
suprapopulate si, prin urmare, in pericol mai mare. „In aceste circumstante, reproductia nu mai este o chestiune exclusiv personala. Societatea trebuie sa aiba o voce si o
anume putere de directie in reglementarea acestei functii vitale. Dorintele cuplurilor umane sunt importante, dar nu supreme. Trebuie data o considerare crescanda
intereselor actualei societati si bunastarii generatiilor viitoare pentru ca developam mecanisme care sa aduca control rational nasterilor de copii.(…)
Nasterile de copii iresponsabile trebuie descurajate de presiuni juridice si sociale. Cuplurile care nu pot asigura un venit decent si sprijin pentru un copil nu ar trebui sa faca
copii si sa fie o povara pentru vecinii lor. Aducand copii nedoriti intr-o barca de salvare supraaglomerata este ticalosie. Este nedrept pentru acesti copii. Este daunator pentru
ceilalti ocupanti si toate vietuitoarele. Societatea nu ar trebui sa incurajeze sau subventiona un astfel de comportament. „Cunoasteri si tehnici pentru reglementarea
reproducerii umane exista acum. Liderii morali si politici din intreaga lume au responsabilitatea grava de a face aceste cunoasteri si tehnici general disponibile. Acest lucru ar
putea fi realizat cu o fractiune din fondurile pe care lumea le dedica acum in scopuri militare. Pe parcurs, deturnand fondurile in acest scop ar putea face mai mult decat orice
altceva sa reduca tensiunile care duc la razboi. „O populatie a lumii diversa si prospera si in echilibru perpetuu cu resursele la nivel global va fi piatra de temelie pentru o
ordine mondiala rationala. Oameni de buna vointa din toate natiunile trebuie sa lucreze pentru a stabili acest echilibru.(…)
„Odata cu finalizarea grupului central al Ghidului de piatra din Georgia, micul nostru grup de sponsori s-a desfiintat. Lasam monumentul in pastrarea in siguranta a oamenilor
din regiunea Elbert, Georgia. „Daca cuvintele noastre inscrise sunt estompate de uzura vantului si a soarelui, sau a timpului, va cerem sa le ciopliti mai adanc. Daca pietrele
vor cadea, sau daca vor fi ravasite de oameni cu putina intelegere, va cerem sa le ridicati din nou. „Invitam toate fiintele umane din toate natiunile sa reflecte la mesajul
nostru simplu. Intr-o zi, cand aceste obiective vor fi cautate de majoritatea omenirii, atunci o ordine mondiala rationala va putea fi realizata pentru toti.

Cine sunt Autorii ?


Deci cine a fost acest „grup mic de Americani care cauta o Epoca a Ratiunii” ? Desi identitatea lor este secreta, le-au lasat
initiatilor cateva indicii spuse, absolut orientate spre natura oculta a grupului lor. Pentru inceput, textul de mai sus poarta
inconfundabila marca a ocultismului occidental. (Alinierile ceresti a pietrelor simbolizeaza nevoia pentru umanitate de a fi dreapta
cu principiile Externe care se manifesta in natura noastra proprie, si in universul din jurul nostru) si la dualitate („Noi suntem
agentia majora prin care calitatile bune si rele ale spiritului devin actori in lumea noastra. Fara noi ar exista foarte putina dragoste,
mila sau compasiune. Dar, putem fi si agenti ai urii, cruzimii si indiferentei reci). Cred ca numai acest text ofera suficiente dovezi
pentru a concluziona ca autorii sunt fie Francmasoni, Rosicrucienii ori alta Societate Secreta ermetica. Dar exista indicii chiar si
mai evidente care arata inclinatiile ezoterice ale autorilor, incepand cu R.C Christian, omul misterios care a comandat
monumentul.
Dezvaluirea Ghidului de piatra din Georgia. Ar putea una dintre aceste persoane sa fie misteriosul R.C. Christian ?
Iata povestea comandarii Ghidului de piatra spusa de ghidul manual oficial.
„Ceea ce a inceput ca o dupa-amiaza de vineri obisnuita in mijlocul verii s-a incheiat in productia si ridicarea celui mai neobisnuit monument din lume, proiectat in conditiile
cele mai neobisnuite. Joe Fendley, presedintele companiei Elbert Granite Finishing, Inc din Elberton, Georgia, isi petrecea acea dupa amiaza de vineri din Iunie 1979 asa
cum isi petrecea el de obicei dupa amiezele de vineri … studiind rapoartele sale saptamanale si inchizand in general magazinul pentru weekend … si atunci a inceput totul.
Un barbat imbracat frumos a intrat in biroul lui Fendley de pe strada Tate spunand ca vrea sa cumpere un monument. Pentru ca toti ceilalti din birou erau ocupati, Fendley a
decis sa vorbeasca el insusi cu strainul explicand ca societatea sa nu vinde direct publicului, ci numai pe o baza en-gros.
Nedescurajat, omul de varsta mijlocie care s-a identificat doar ca dl. Robert C. Christian, a spus ca a vrut sa stie costul construirii unui monument pentru conservarea
omenirii si a inceput sa-i povesteasca lui Fendley ce tip de monument isi dorea el. Cu aceasta el a subliniat dimensiunea in masuratorile metrice.
Fendly a recunoscut ca prima lui reactie fata de dl. Christian nu a fost una foarte buna, dar dupa ce l-a ascultat timp de aproximativ 20 de minute si afland dimensiunea
masiva a monumentului pe care el a dorit sa il cumpere si sa-l ridice, Fendley a decis ca acest om ar trebui luat in serios”.
Numele R.C. Christian pe tableta explicativa cu o frumoasa greseala de tipar in „pseudonin”
Daca numele de R.C. Christian a fost pur si simplu un pseudonim fara sens, de ce ar fi gravat pe monument pentru posteritate ? Ar putea avea numele vreo semnificatie? Ei
bine, are. R.C. Christian este o clara referire la Christian Rosenkreuz al carui nume englez este Christian Rose Cross, legendarul fondator al Ordinului Rosicrucian. Unii ar
putea spune ca asemanarea dintre R.C. Christian and Christian Rose Cross este rezultatul unei coincidente bizare. Dupa cum vom vedea, aceasta este insa doar una din
MULTELE referiri la Rosicrucianism asociate cu monumentul. Este doar o piesa din puzzle, dar o piesa importanta.

Rosicrucienii
Rosicrucienii sunt cunoscuti pentru publicarea a trei Manifeste, publicate la inceputul secolului al XVII-lea: Fama Fraternitatis Rosae Crucis, Confessio Fraternitatis si
Chymical Wedding of Christian Rosenkreutz.
Aceste lucrari anonime, inconjurate de mister, au introdus criptic publicul larg filosofiilor Rosicruciene, in timp ce anunta o mare transformare a peisajului politic si intelectual
al Europei. Epoca Iluminismului a urmat la scurt timp, insotita de caderea Monarhiilor feudale. Ghidul de piatra din Georgia pare a indeplini aceleasi functii ca si manifestele
Rosicruciene, prin chemarea la o transformare importanta a lumii si prin mentinerea unui climat de mister.
Epoca Ratiunii
„Aceste ghiduri de piatra sa fie spre o Epoca a Ratiunii”
Se refera „Epoca Ratiunii” la Thomas Paine, un Rosicrucian proeminent ?
Exista numeroase referinte la concepul de „Epoca a Ratiunii” in cadrul Ghidului de piatra. Ar putea fi ele o referinta la lucrarea clasica al lui Thomas Paine intitulata … Epoca
Ratiunii ?
Epoca Ratiunii: fiind o Investigatie a Adevarului si Teologiei Fabuloase, este un volum deistic scris in secolul XVIII de britanicul radical si americanul revolutionar Thomas
Paine. Lucrarea critica religia institutionalizata si provoaca ineranta Bibliei. Doctrinele ei sprijina ratiunea in loc de revelatie, un punct de vedere care este, evident, impartasit
de autorii Ghidului de piatra.
Este cunoscut faptul ca Thomas Paine a fost un lider de frunte al Fratenitatii Rosicruciene din America.
„Fraternitatea Rosicruciana a existat in America inainte de Prima Revolutie Americana. In 1774, marele Council of Three (ultima organizatie de conducere a Fraternitatii) a
fost compusa din Benjamin Franklin, George Clymer and Thomas Paine.” - The Fraternitas Rosae Crucis, soul.org.
In The Secret Destiny of America, Manly P. Hall il descrie pe Thomas Paine drept un important cruciat pentru marsul spre un guvern mondial ideal.
„Despre Thomas Paine s-a spus ca el a facut mai mult pentru a castiga independenta coloniilor cu stiloul lui, decat a realizat George Washington cu sabia. Numai
reorganizarea completa a guvernului, religiei si educatiei ne-ar aduce chiar azi la un stat perfectionist, prevedea Tom Paine”. - Manly P. Hall, The Secret Destiny of America.
Aceasta acoperire in val subtire a lui Thomas Paine este o alta piesa din puzzle-ul Rosicrucian, ceea ce ma face sa cred ca autorii au fost fie Francmasoni (care au inclus
invataturi Rosicruciene in gradele lor) sau membrii ai fraternitatii Rosicruciene.
Mai mult, ca si cum ar face lucrurile si mai evidente, brosura Ghidului de piatra din Georgia mentioneaza ca Joe H. Fendley Senior, presedintele al Elberton Granite precum
si multe alte persoane implicate in construirea monumentului, au fost Masoni. A fost acesta motivul pentru care acesti oameni au fost selectati de catre sponsorii anonimi ai
monumentelor ?
„Fendley este de asemenea implicat in activitati fraterne. Ridicat in rangul de Maestru Mason in 1958, el este acum un membru al Lojei Masonice Philomathea #25 din
Elberton, este mason de gradul 32 de Rit York si Rit Scotian, si a fost admis in Yaarab Shrine Temple din Atlanta in 1969. A fost Presedinte al Clubului Altarul Vaii Savannah
din 1972 pana in 1973. Potentatul din Yaarah Shrine Temple i-a acordat lui Fendley „gradul de consilier de onoare” in 1973, si numit Ambasador in 1975. -The Georgia
Guidestones Guidebook.
Concluzii
Ghidul de piatra din Georgia este un manifest modern Rosicrucian convocand (sau anuntand) o schimbare drastica a modului in
care lumea este condusa. Monumentul este de o importanta mare in intelegerea fortelor care, in ascuns, modeleaza lumea de azi
si de maine. Materializeaza in piatra legatura esentiala dintre societatile secrete, elita mondiala si agenda pentru o Noua Ordine
Mondiala.
Impingerea spre un guvern mondial, controlul populatiei si ecologism sunt chestiuni care sunt astazi discutate zi de zi in
evenimentele curente. Era 1981 cand ghidurile de piatra au fost ridicate. Putem spune ca au fost facute progrese importante ?
Multe din regulile Ghidului de piatra fac sens pentru conservarea pe un termen lung a Pamantului. Dar intre cuvintele idealiste ale
autorilor ghidului de piatra si modul real in care aceste politici vor fi aplicate maselor – de politicieni avizi de putere si lacomi –
exista o mare diferenta. Citind printre randuri Ghidul de piatra cere de la mase pierderea multor libertati personale si sa se
supuna unui control guvernamental total la nivelul a multor chestiuni sociale … nu mai vorbim de moartea a 92.5% din populatie
… si probabil nu a celor ai „elitei”. Este conceptul de democratie „de oameni si pentru oameni”, cum a fost idealizat de catre
parintii fondatori o simpla iluzie, o solutie temporara pana la introducerea guvernului mondial socialist ? De ce nu au fost si
cetatenii din lume consultati intr-o chestiune democratica ? Banuiesc ca este mai usor pentru elite fabricarea consimtamantului
prin intermediul mass-mediei. Dar poate ca nu va functiona pentru toata lumea.

Piramidologia - efectul de piramidă


În anul 1949, inginerul ceh Karel Drbal, depune o cerere de patent pentru ascuţirea lamelor de ras, la Institutrul de Patente din
Praga, str. Vodičkova nr.41. După 10 ani, în anul 1959, în sfîrşit, inginerul electro primeşte patentul cu nr. 91304.
De ce a durat aşa de mult timp ? Datorită originalităţii incredibile a metodei folosite. Inginerul ceh a făurit, în anul 1940, din
carton un model fidel, de 15 cm al unei piramide.La înălţimea de 5 cm (o treime) a plasat lama de ras folosită în fiecare zi, În
acest fel, a putut să se bărbierească, cu aceiaşi lamă timp de 200 de zile.
Ideea i-a venit după citirea materialelor privind proprietăţile miraculoase ale piramidelor publicate de către cercetătorul Antoine
Bovis - substanţele organice nu se deteriorează în interiorul unei piramide.
Piramida acumulează energie cosmică benefică ? Piramida este un acumulator ?
Piramida simbolizează evoluţia sufletului, ridicîndu-se dela nivelul inferior al materiei, la ceruri.
Nu numai forma, dar şi baza lingvistică - mum - dovedesc comuniunea acestor construcţii străveki şi ciudate din Egipt, Mexic,
Peru, Grecia, China sau Australia.

Prişniţa
Un cuvînt comun pentru cei mai în vărstă. Un mod băbesc de îngrijire a celor bolnavi.
De cînd există cuvîntul şi tratamentul la români ? De o sută de ani ? de două sute ? Poate mai de mult ?
Vincenc Priessnitz (1799 - 1852), împreună cu Sebastian Kneipp au fost pioneri ai lecuierii bolnavilor cu ajutorul apei. Priessnitz
a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea în băile cehe montane numite Jesenik.
În funcţie de boală, în afara ţesăturii ude aplicate asupra locului dureros, cura cu apă mai conţinea şi băi în aer liber, în apă
rece, indiferent de anotimp şi de starea vremii. În plus, cura era completată de munca fizică, tăiatul lemnelor şi a copacilor de
exemplu. Priessnitz nu ajunsese la influenţa modului de alimentare a pacientului. Oricum, această cură era, adesea foarte dură -
puteau apărea, vremelnic, buboaie (concentrarea toxinelor în anumite locuri dela suprafaţa corpului.
Dar şi aşa, începînd cu anul 1829, cînd inaugurează sanatoriul său din localitatea montană Jesenik, năvălesc aici mii şi mii de
pacienţi dornici să se lecuiască cu ajutorul apei reci ca gheaţa.
Bine-înţeles că metoda se răspîndeşte rapid în toată ţara, dar şi în lume. Vin să se lecuiască şi oameni renumiţi din ţară, dar şi
din străinătate.
Spre sfîrşitul sec.XIX, în Praga, deskide un astfel de institut, Jan Špott, 'La trei călăreţi', la adresa Senovážné náměstí 28, nu
departe de centru, aproape de Banca Naţională, de Turnul Pulberăriei, de Casa Obştii, De altfel, pe locul Băncii Naţionale, erau
două hoteluri. La unul dintre ele, 'La Steaua Albastră' se cazase Fiodor Nikolaievici Dostoievski, care se lecuia la centrul aflat la o
sută de metri depărtare...

Săritorul
În timpul celui de al II-lea război monial, sub ocupaţia hitleristă apare un bărbat care face anumite greutăţi germanilor şi care de
fiecare dată scapă, folosind nişte arcuri puternice la picioare, face nişte salturi mari, neaşteptate, scăpînd de urmăritori. Deşi
apare prin toată Praga, are totuşi căteva locuri preferate.
Nu se ştie dacă acest săritor a existat cu adevărat, sau este doar o înkipuire.
De altfel, un personaj asemănător - Spring Jack - apare în secolul al XIX-lea, în Anglia.

Somnambulism
Sunt multe cazuri de somnambuli - mai mul în cazul copiilor.
Somnambulii în timpul aventurii lor dorm, uitînd complet prin ce au trecut şi ce au făcut. În această escapadă ei îşi pot pune
viaţa în pericol (mergînd pe stradă, căzînd dela înălţime etc.) sau kiar pot omorî pe cineva.
Deşi există multe idei asupra cauzei somnabulismului, nici una nu răspunde cu siguranţă asupra cauzei acestui fenomen. De ce
se manifestă mai mult la copii ? Aici ar putea fi keia, că sunt mai mulţi copii somnambuli.
Nimeni nu s-a gîndit că aceşti oameni ar putea călători în astral, într-o lume paralelă, asemănătoare întru-cîtva cu lumea
noastră. Şi sunt atît de departe, de prinşi în lumea aceea paralelă, încît nici nu pot fi treziţi. Şi această idee, ne poate ajuta să
explicăm şi faptul că sunt mai mulţi copii somnambuli, decît adulţi. Se ştie că, pînă la o anumită vîrstă, foarte mulâi copii au
legături cu fiinţe din alte lumi. Copiii călătorind în lumea aceea mirifică, uită unde sunt, cine sunt, de unde vin. Se întorc mai greu
acasă. Pe Pămînt. Omul adult se controlează mai uşor - obişnuit deja cu acest fenomen, se întoarce mai uşor în realitatea nostră.

Dovezi ale contactarea extra-tereştrilor


Renumitul scriitor ufolog, Ivo Wiesner afirmă, în cartea sa 'În Rai ajungi prin Iad' - destul de ştiutor şi de convingător !!! - că
există dovezi concrete ale contactului dintre anumiţi oameni şi extra-tereştri.
În anul 1947, au avut loc două avarii UFO, şi nu numai una cum se vehiculează, în mod semi-oficial. Locul celui de-al doilea
accident, la sud de orăşelul Datil, a fost descoperit abia în anul 1949, de către doi fermieri.
Oricum, fiinţa extra-terestră EBE-1 a început să comunice cu cercetătorii americani, oferind informaţii despre planeta sa natală
SERPO (Serponia) din Zeta Reticulum, precum şi informaţii despre aparatele de zbor. Această fiinţă moare pe data de 18 iulie
1952. Înainte de a muri, prin aparatura aflată la bord, EBE-1 a luat contactul cu planeta sa, stabilind o întîlnire pentru aprilie 1964,
nu departe de Alamogordo (tot în Noul Mexic).
Întîlnirea a avut loc. Convorbirile s-au realizat în limba engleză, alienii deţinînd un aparat de traducere. A avut loc un skimb
reciproc de informaţii, S-au pus bazele unui program (Project Crystal Knight) între americani şi planeta Serpo. Unul dintre
locuitorii planetei Serpo, numiţi ebeni, EBE-2, rămîne ca diplomat pe Pămînt pînă în anul 1984. Deci, 20 de ani. Restul ekipajului
au luat cu ei corpurile concetăţenilor morţi.
Un alt ekipaj format din 3 astronauţi aterizează pe Pămînt în anul 1978 şi ca diplomaţi rămîn pînă în anul 1994 (16 ani).
Conducătorul acestei grupe a primit numele de cod EBE-3. Informaţiile acestor ebeni au contribuit foarte mult la rezultate uriaşe
în diferite domenii (tranzistorii - At&T, micro-cipuri, fibrele optice, laser, materiale plastice - Kevlar, ceramica pe ntru zborurile
cosmice, controlul gravitaţiei, clonarea omului etc.)

Sfinxul egiptean
Ivo Wiesner în cartea sa 'În rai prin iad' aduce unele noutăţi asupra istoriei omenirii.
Anumite grupe de extratereştrii, deţinînd cunoştinţe extraordinare intervin şi coordonează populaţiile mai puţin dezvoltate, ca
cea a Pămîntului. Dar această inferioritateeste întreţinută în mod voit - are ca scop ca la un anumit nivel de dezvoltare al omenirii,
printr-un proces catastrofic planetar indus (provocarea intenţionată a inversiunii polilor magnetici, provocarea la fiecare 6.115 de
ani a întîlnirii cu plneta a 10-a, Nimiru etc.) omenirea planetei respective să fie readusă, în mod bestial, la starea de barbarie ...
pentru a o lua din nou dela început. În acest fel, civilzaţiile extraterestre neprietenoase (Elohim - dumnezeii reproduşi de Biblie
!!!? Nu au scris ei oare Biblia, în interesul propriu !?) aveau posibilitatea de a manipula populaţiile respective. În timpul acelor
catastrofe produse în mod voit dispăreau toate urmele civilizaţiei pămîntene distruse. Lucru dorit de elohimi.
Dar, se pare că o grupare - Mahatmii - condusă de Thoth au prins istoria omenirii prin scrierea ei în Tabelele de Smaragd. În
zona Egiptului aceste scrieri s-au păstrat şi s-au răspîndit.
La un oment dat, s-a înkeiat o înţelegere între cele două grupuri de extratereştrii - Annedotii din Sirius şi neprietenoşii Elohimi -
şi aceasta prin căsătoria prinţesei din Sirius, Isis şi regele pămîntean de origine ilariană (Elohim), Osiris. Cu această ocazie,
Thoth, acum mai bine de 18.000 de ani, a construit Sfinxul.
Se pare că Sfinxul purta, iniţial, kipul lui Horus, fiul lui Isis si Osiris, fondatorul şi primul rege al ultimei dinastii regale divine, cea
a Sokarilor (Şoimilor) - simbolul dinastic al noii linii genetice regale.
Cu cca 300 - 400 de ani înaintea distrugerii insulei atlante UNDAL, Thoth a construit mai întîi lăcaşul religios sub formă rotundă,
Casa lui Sokar în Rostau (nume găsit între labele Sfinxului), cu biserica misteriilor IBEZ. Apoi au fost construite celelalte spaţii
subterane, mai ales sub Marea Piramidă. Apoi s-a construit sub Sfinx şi cele trei piramide. Toate aceste construcţii au fost
terminate înainte de dispariţia insulei Undal, care a avut loc, foarte probabil, în anul 15.679 î.e.n, cu ocazia altei întîlniri ciclice cu
Nimiru.
La o adîncime de 150 m sub Marea Piramidă, în spatele unor uşi de fier, au fost găsite peste 30.000 de discuri asemănătoare
cu CD-ROM-urile de azi, plus instalaţia IT de citire, perfect funcţionabilă (de origine extra+terestră sau la acest nivel ajunsese
omenirea înainte de distrugerea premeditată !?). Copiile au fost descifrate, ele deţinînd istoria omenirii din ultimii 100.000 de ani.
Această arhivă extrem de preţioasă a fost alcătuită de gruparea lui Thoth şi abia apoi a fost construită peste ea Marea Piramidă.

Vînătoarea de pămînteni
Ivo Wiesner, în cartea sa ' În rai se ajunge prin iad ' încearcă să ne prezinte o rasă estra-terestră care a vrut să subjuge
populaţia globului pămîntesc.
Este vorba despre rasa Deros. La un moment dat - datorită lipsei de înţelepciune (infestarea apei, atmosferei alimentelor cu
substanţe nocive de tot felul) a început să degenereze. În plus, este supusă Alianţa Anchara (Alianţa Răului). Stăpînii lor îi
skimbă genetic în aşa fel încît să nu mai poată să se reproducă. Devin rasa Dows, folosită spre cucerirea altor lumi. Iniţial, sub
masca unor grupe de biologi şi geneticieni, studiază populaţia noii planete sub toate aspectele, contactează cel mai puternic stat
al planetei, prin diferite promisiuni le cîştigă încrederea, infiltrîndu-se treptat în cele mai importante instituţii ale planetei
respective.
Corpurile lor fizice, în adîncă lo degenerare genetică, sunt lipsite de suflet şi de alte corpuri astrale (aura). Dar nu numai atîta -
au nevoie de organe interne, sînge, enzime, hormoni, endorfine etc. dela oameni şi dela animale.
Populaţia lor a scăzut deja la doar cîteva mii de exemplare.
Scopul lor este subordonarea absolută a tuturor pămîntenilor, făcînd doar ceea ce va fi în folosul lor. Şi, cel mai adesea,
împotriva binelui pămînteanului.
Însă, în anul 1989, o femeie, Mahatma, din Peru, le-a transmis telepatic ştirea că pa Pămînt a apărut o boală care este mortală
pentru ei. Convingîndu-se că lucrul acesta este adevărat, în anul 1992, au părăsit Pămîntul. Dar, numai în Galaxia noastră mai
există alte 26 de lumi, unde îşi pot pune în aplicare scenariul lor de ' agresiune treptată ', de subjugare a altor lumi.
Nu sunt şi alţi extra-tereştrii de acelaşi calibru, cu aceleaşi gînduri şi acţiuni neprietenoase !???
Dar, afirmă Ivo Wiesner în cartea sa, primejdia pentru omenire vine nu numai din afară, ci kiar şi de pe Pămînt. Astfel, planul de
depopulare a planetei - Global 2000 Report - apărut în timpul administraţiei Carter, prevede o diminuare a populaţiei globului
pămîntesc cu 3 miliarde de oameni. Acest raport elaborat de 'elita întunecată' americană a fost dat publicităţii în anul 1982, în
Marea Britanie. Înaintaşul său a apărut cu 10 ani mai devreme, într-o organizaţie de frunte a iluminaţilor, Club of Rome. În acest
plan se prevede o diminuare a poulaţiei Pămîntului cu două treimi, pînă în anul 2050.
Şi orice metodă de genocid - mai mult sau mai puţin directă - este bine venită şi intens sprijinită. Războaie. Sărăcirea planificată
pînă la subzistenţă a unor popoare, înfometarea lor, diminuarea excesivă a asistenţei medicale etc., etc.
Dar, bine-înţeles că metodele de avengură, la nivel mondial, sunt şi mai bine primite de aceşti ucigaşi în masă. Virii (HIV) şi
retrovirii (Ebola, Hanta, Marburg, Sabia, Big One etc.) realizaţi în laboratoare criminale, provocînd ciume, molime artificiale
contribuie din plin la împlinirea planurilor diabolice ale acestor elite inumane.
Iar criminalitatea lor este dovedită de faptul că aceşti 'iluminaţi' deţin antidotul împotriva HIV, de care beneficiază doar puţini, doar
cei aleşi (osyterapia - supra-alimentarea sîngelui cu oxigen, sau, dacă acest lucru nu ajunge, folosirea unei iradieri speciale,
pulsatorii de raze de înaltă frecvenţă).
Şi cu atît mai criminală este activitatea lor cu cît, se ştie că Pămîntul poate hrăni 44 miliarde de oameni. Dar, atunci, profiturile
acestor criminali adevăraţi nu ar mai fi atît de mari, exorbitante. Seci lăcomia lor nemăsurată, necesită un genocid uriaş.

Ivo Wiesner: Gambit la Mahatmi (maeştri străveki ai înţelepciunii) Brrrrrrrrrrrrrrrrr !!!


În jocul de şah, gambitul înseamnă jertfirea unei figuri importante în scopul cîştigării unei poziţii strategice superioare. Ce vrea
să ne comunice Ivo Wiesner ?
Viaţa omului poate să decurgă linear, liniştit, fără probleme. Dar, deodată, se poate ivi o catastofă naturală care îi skimbă
complet viaţa de pînă acum. Devine sărac, nu mai are nici unde să locuiască. După un timp, se împacă cu ideea că aşa a fost să
fie, aşa a vrut Dumnezeu.
Poate exista ceva şi mai rău ? Cum se va simţi omul dacă află că este un simplu pion pe tabla de şah, fără nici-o importanţă ?
Cînd va fi jerfit în scopul unor interese înalte ciudate şi tainice ...
Poate primi omenirea rolul unor sclavi fără apărare, fără voinţă şi gîndire proprie, aşa cum şi-s dprit Deros ? Sau rolul de hrană pentru şopîrlele inteligente din Alfa-
Draconis ? Sau rolul de războinici acultători gata să-şi jerfească vieţile pentru Elohim ?
Unde sunt zeii cei buni care aveau misiunea de a apăra omenirea şi de a conduce oamenii pe calea atingerii conştiinţei pe care
o au kiar ei ?
Zeii buni, care au părinţii genetic ai oamenilor, au pierdut două războaie galactice.
În cadrul primului conflict, şi-au pierdut sediile aflate în constelaţiile Lira şi Orion, retrăgîndu-se într-un nou sistem planetar, Sol
(Soarele).
În cadrul celui de al doilea război, sunt alungaţi şi de aici. Acum, forţele Întunericului distrug planeta învecinată, Tir, împreună cu luna sa Marsala.
Planeta Pămînt (Shan, Bhumi, Terra) a fost extrem de devastată de armele nucleare, fiind aproape depopulată (lucru de care vorbesc multe lucrări literare îndepărtate).
Civilizaţia remarcabilă Shanilor şi a Nagolianilor din constelaţia Lira - aşezaţi în Asia - nici după pierderea primului război nu s-
au pregătit pentru eventualitatea altuia. Şi acesta se produce, acum cca. 117.000 de ani.
Din adîncurile Galaxiei au venit doi asterozi tele-ghidaţi, cunoscuţi azi ca Luna şi Phobos.
Ambii asteroizi deţineau în interiorul lor milioane de hiber-militari de ultima generaţie, proveniţi din Alfa-Draconis şi Orion Empire, reprezentînd concentrarea colosală a
forţelor Întunericului, duşmană absolută a formării unei civilizaţii umane înaintate. Forţele Întunericului au cîştigat. Rămăşiţele, osemintele zeilor buni se găsesc îngropate în
ruinele de sub solul din oraşele lunare. Supravieţuitorii proveniţi din Lira au călătorit spre constelaţia Pliadelor, deoarece Pămîntul şi Marsala deveniseră nelocuibile. Planeta
Tir explodînd a dat naştere la banda de asteroizi dintre Marte şi Jupiter. Iar marea ruină Nimiru a fost plasată intenţionat pe o traiectorie excentrică, care să o apropie de
Pămînt o dată la 6.115 ani, prin aceasta adugînd mari pagube Pămîntului şi locuitorilor săi, prin giganticele fenomene cataclizmatice cauzate. Ţelul clar era acela de a nu
permite crearea unei civilizaţii humanoide adevărate în sistemul Sol.
De ce mahatmi, înţelepţii din Lira, acum cca 60.000 de ani, au hotărît plantarea noii omeniri, a celei de a 5-a kalpe, pe Pămîntul
devastat şi nimicit, fără a o asigura cumva împotriva unor atacuri din exterior ? A fost vorba de gambitul ştiut din şah, mişcare ce
prin sacrificarea unei piese aduce un cîştig în tactica luptei dintre Întuneric şi Lumină ? Sau omenirea în fomare trebuia să treacă
prin această încercare groaznică din dimensiunea a 3-a, spre a putea creşte pe plan spiritual ?
Oricum, omenirea plantată pe Pămînt în anul 60.300 î.e.n., împreună cu mentorii (mahmati) lor din civilizaţia albastră Zenetae,
au fost supuşi la numerose manipulări din partea unor civilizaţii extra-terestre, intensitatea lor crescînd în ultimii 5.500 de ani.
Printre mulţii manipulatori inteligenţi sub formă ne-umană (reptile, monştri etc.), îi întîlnim şi pe biblicii Elohim (Iehova, la evrei,
fiind cel mai cunoscut), Aştar (Mesopotamia), entitea Gizanilor (A treia Împărăţie) etc.
Paznicii din Zenatae au greşit în aprecierile lor sau nu au avut forţa necesară să lupte împotriva acestor manipulări, deşi,
treptat, s-au amestecat cu populaţia terestră, primind sacrificiul aceste în numerose re-incarnări ?
Cît de mare era forţa manipulărilor o dovedesc in-succesele avatarilor (mesiaşilor) din această perioadă a omenirii.
Melchisedekh şi Moise au căzut sub influenţa, manipularea lui Iehova, încîlcind aşa de mult mintea evreilor, încît nici azi nu s-au
dezmeticit. Atunci cînd Iehova nu a reuşit să-l ameţească pe Isus, care aducea un nou contract între Dumnezeu şi om, l-a condus
pe acesta la Golgota. Văzînd influenţa uriaşă a lui Isus, prin răspîndirea globală a hristianismului (creştinismului) a fost organizat
konţilul dela Niceea ca să se încurce din nou iţele (trierea şi modificarea textelor din Biblie, inkiziţia, comportarea clerului,
iertăciunile etc.). Oricum, prin influenţa legilor impuse de Iehova, s-a format un popor arogant, intolerant şi ne-comunicativ,
beligerant. După insuccesul cu poporul evreu, s-a produs insuccesul cu poporul german, influenţa manipulatorilor mutîndu-se
spre poprul american.
Singurul succes al unui avatar a fost cel al lui Gautama Buddha, cel mai apropiat de un creştinism adevărat.
Însă, manipulările nu provin doar dela entităţi extra-terestre.
Unii dintre noi doresc să colaboreze cu extra-tereştrii ...
Grupa de 'oameni de ştiinţă' dela grupul MK-ULTRA, controlată de iluminaţi (azi lucrînd, în special, pentru Pentagon şi serviciile
secrete americane) se ocupă de testarea şi dezvoltarea tehnologiei extra-terestre folosită pentru controlul conştiinţei şi voinţei
oamenilor (RHIC EDOM, ELMIT, introducerea masivă a implantatelor SBMCD, clonarea oamenilor etc.).
Oricum, se vorbeşte deja, destul de mult, despre faptul că unii oameni politici şi funcţionari de stat, pe ascuns, au fost înlocuiţi
cu roboţi perfect asemănători - poate singura diferenţă este aceea că aceştia nu posedă o aură ca un om normal, deoarece
roboţii nu corpuri astrale şi spirituale, dar nici suflet, ei fiind doar nişte roboţi, deşi extrem de perfecţi, care îbătrînesc în mof firesc,
însă crei erul lor fiind condus de boi-micro-procesori. Oamenii foarte sensibili pot observa în jurul capului lor doar o lumină albă,
slabă provenind dela aceşti procesori.
Au fost create metode psionice de manipulare, a omului şi a conştiinţei lui, aşa de perfecţionate încît, la sfîrşitul experimentului,
omul devine o ruină, un zombie electronic.
Rămîne omul la mîna acestor entităţi extra-terestre extrem de ne-prietenoase ? Mai există în acest Univers vast fiinţe care vor
şi pot să îl ajute pe om ?
Poate salvare vine doar pe calea spirituală !
***
În cadrul proiectului american Rainbow - mai ales în etapa testărilor studiilor lui N.Tesla şi von Neumann, şi care au culminat cu
experimentul Filadelfia - s-a descoperit faptul că există un ciclu de 20 de ani (1943-63, 1983-2003) şi multiplii, în cadrul căruia se
poate deskide continu-ul spaţiu-timp (porţi) fiindposibilă călătoria în viitor şi în trecut. Fenomenul nu poate fi pe deplin explicat, dar
această posibilitate există deoarece timpul nu este o mărime absolută în Univers, fiind legat doar de anumite sisteme
gravitaţionale.
Tehnologia deskiderii acestot porţi a fost obţinută decătre germani, în timpul celui de al II-lea război mondial, dela Gizeh
Inteligence (Gizani), în urma unui contract inkeiat între Hitler şi Gizani..
Americanii au obţinut o astfel de tehnologie dela Siriani. Ei au folosit-o în cadrul proiectului Montauk, care ulterior (începînd cu
februarie 1981) a fost redenumit ca Phoenix III. Dar acest proiect a fost înkis, cu forţa, deja în anul 1983, de către Oficiul
Andromedian, deoarece călătoriile efectuate de către pămînteni au adus multe prejudicii şi au încălcat des prevederile galactice.
Cele mai multe călătorii - organizate de americani, britanici şi australieni - au fost îndreptate spre Marte, în diferite etape ale
istoriei acesteia. Cea mai îndepărtată perioadă a fost acum 125.000 de ani, cînd acolo exista o civilizaţie foarte avansată
(Lyranii), cu care nu s-a putut realiza un contact. Atunci, Marte avea condiţii de viaţă, precum Pămîntul de azi. Călătorii temporali
americani au mai cercetat Luna, dar şi alte planete ale sistemului solar, precum şi alte lumi foarte îndepărtate în adîncurile
Galaxiei noastre.
În anii 1981, 1982, americanii au fost ocupaţi foarte mult cu Marte, dorind să pătrundă într-unul din subsolurile piramidelor din
zona Cydonia, lucru care nu s-a realizat.
În skimb, în perioada în care s-a construit o bază pe Lună, s-au construit şi două baze mari subterane pe Marte, în zona Hellas
Planitia, denumite Adam şi Eva. Capacitatea lor era de 300.000 de pămînteni.
Însă, în perioada februarie-martie 1989, Marte a fost invadată de Greys, o grupă puternică din Orion Empire. În timpul acestei
invazii extrem de susţinute, cele două baze au fost distruse, iar pămîntenii care deja locuiau acolo au fost fie ucişi, fie făcuţi
sclavi. Motivul acestui atac distrugător a fost teama lui Deos ca pămîntenii să nu ocupe Phobos-ul. De altfel, de atunci, Deros
nimiceşte, premeditat, toate aparatele trimise de pe Pămînt spre Marte. Eventual, reluarea cercetărilor pe Marte se va face tot cu
acordul extra-tereştilor.
O lată variantă ar fi aceea că atacul acela devastator a fost dus de către ruşi.
Totuşi, domină teoria că Marte şi sateliţi ei (în special, Phobos) sunt baze ale rasei curate genetic Greys (Deros), de unde este
condusă manipularea genetică a oamenilor - implantările de cip-uri, experimente genetice cu oamenii, recoltarea de organe şi
sînge dela animale şi dela oameni etc. Se pare că toate acestea au drept ţel fie supunerea rasei umane, sau likidarea ei. Deros
doreşte să pună mîna pe Pămînt - în acest scop a înkeiat o înţelegere cu SUA, fiindu-le înlesnite operaţiile acestea pe Pămînt, ei
făcînd experimente în diferite laboratoare sub-pămîntene.
Germanii, prin intermediul Gizanilor, au călătorit pe Lună, pe Marte şi în zona Aldebaran. Cea mai mare călătorie a lor a fost
Operaţiunea Walhall, spre Aldebaran, cu avionul Vril 7 Odin, care a survolat din zona Neuschwabenland (Antarctida), în ianuarie
1944, întorcîndu-se în decembrie acelaşi an, în ordine, doar avionul avînd unele mici defecte exterioare. O a doua expediţie a
avut ca ţintă planeta Summi er din Aldebaran , în mai 1945. Avionul Vril 8 Walhall pleacă tot din Antarctida (dela una dintre cele 3
baze germane existente acolo) şi nu se mai întoarce niciodată, la bordul avionului fiind şi Hitler. Se ştie şi cum a călătorit Hitler
pănî acolo: pe 30 aprilie 1945, împreună cu Eva Braun, a zburat în oraşul danez Tondern, unde a fost îmbarcat pe un submarin.

(Iluminaţii au pierdut Luna şi Marte în favoarea ruşilor. Americanii încearcă să se răzbune, folosind o armă secretă numită
Subcraft. Ruşii prind de veste şi distrug aceste arme folosind tunuri neutronice. SUA sunt în pragul desfiinţări. Se răscumpără prin
plăţi uriaşe în bani şi alimente.)
(((
În cartea sa 'În Rai ajungi prin Iad' , Ivo Wiesner (1933 - 2008) are o părere originală despre cele circa 200 de apariţii ale
Fecioarei Maria. Autorul presupune că acestea sunt proiecţii audio-vizuale realizate cu ajutorul unei tehnologii extra-terestre
(Elohim, Gizech Intelligence) plasată pe Lună, sau pe staţii orbitale ne-pămîntene. Din anul 1985, se pare că, o dată cu
implementarea proiectului 'Blue Beam' (Raza Albastră), aceste proiecţii sunt realizate de pămîntenii, asociaţii extra-tereştrilor.
Scopul este acela de a realiza, în mod artificial, a doua venire a lui Isus Cristos. Maytreia se pretinde a fi a doua incarnare a lui
Isus !?
S-ar părea că în spatele acestor spectacole de teatru holografice stă însuşi Lucifer, care doreşte să mistifice omul prin diferite
manevre înşelătoare:
- unele manuscrise biblice sunt nişte pamflete ne-adevărate care, în plus, au fost interpreate în mod eronat, autorii şi
susţinătorii acestor texte purtînd o răspundere gravă
- şi unele dogme religioase sunt greşite, urmînd a fi eliminate, pentru a face loc 'Noului Veac de Aur'.
Este de aşteptat să urmeze mişcări religioase puternice, kiar haos.
În scopul manipulării omenirii se vor realiza patru proiecte:
- manipularea masivă a descoperirilor arheologice
- spectacole holografice colosale în care noul 'dumnezeu' va vorbi în toate limbile Pămîntului
- manipularea telepatică şi electronică, inducînd omului ideea că poate vorbi direct cu Dumnezeu
- producerea de spectacole grandioase cu evenimente astronomice. Formarea părerii că sunt extra-tereştrii buni şi răi. Să ne
temem permanent că pot veni cei răi să ne subjuge. Să se realizeze un guvern mondial şi o înarmare masivă. Oamenii vor fi
controlaţi la extrem.
Vom putea să descifrăm ce este real şi ce este fals ? Va fi un haos ? Cum să vedem care este adevărul ?

Craniile de cristal
Ivo Wiesner (1933 - 2008, ceh) îşi exprimă părerea că aceste cranii ciudate nu sunt construite prin şlefuire, ci prin turnarea
cristalului topit în forme şi apoi re-structuralizat. Există multe motive pentru această teorie.
Craniile nu sunt inerte. Psihotronicii susţin că acestea emit o energie asemănătoare aceleia dela Stonehenge. Virgulele,
pendulele şi alte asemenea instrumente se comportă neobişnuit, neputînd fi folosite în scopurile lor specifice.
Comportamentul acestor cranii este ciudat. Adeseori emit culori şi imagini, ba kiar şi zgomote ciudate.
Legendele aztece şi maiaşe susţin că prin aceste cranii de cristal se pot transmite gîndurile la mare distanţă şi se poate lua
legătura cu Banca Informaţională Universală din 6D (Dimensiunea a 6-a). Cei care au reuşit să manipuleze oarecum cu astfel de
cranii - neştiind precis cum să le folosească - au sfîrşit tragic, dacă nu au murit, cel puţin şi-au pirdut minţile. Se pare că pentru
aceste scopuri trebuiesc introduse în orbitele goale ale okilor craniului, anumite pietre preţioase, prelucrate într-un anumit fel. În
plus, trebuie constituită o formaţie specială de 13 cranii.
Deşi setul aztec, maiaş a fost desompletat , se pare că au fost confecţionate mai multe seturi de acest fel. Problema principală
este de a fi găsite şi de a se afla modul de folosire. S-ar putea ca un set să se găsescă ascuns în pămînt, la 40 de metri
adîncime, în Egipt, între Sfinx şi Marea Piramidă.
În plus, în momentele importante ale omenirii, trebuie să se re-incarneze cei 13 iniţiaţi, care ştiu cum se manipulează cele 13
cranii. Ultima lor re-incarnare colectivă a avut loc în sec. al XX-lea. Midsiunea lor va avea loc cîndva între anii 2012 - 2015, în
Cehia.

              Materia întunecată din Univers


   Oamenii de ştiinţă au constat cu surprindere o skimbare de curs neaşteptată a sondei Pioneer II, lansată în anul 1972.
Acelaşi lucru a fost constatat şi la sondele Galileo (1989) şi Ulysses (1990).
   Alte 'anomalii' sunt observate şi la galaxiile spiralate îndepărtate. Se constată că aici, stelele aflate la periferia acestor
galaxiise rotesc cu aceiaşi viteză ca şi cele din centrul galaxiilor. Ceea ce este neaşteptat, surprinzător. 
   Ce contribuie la aceste anomalii ? Materia încă nedetectată, întunecată ? A cărei mărime este de pînă la 90% din întreg
Universul ?

               Xenoglosie
   Xenoglosie - capacitatea de a vorbi limbi străine, fără a fi învăţat în timpul vieţii aşa ceva.
   Avem exemplul apostolilor care prin intermediul Sfîntului Duh au început să vorbească instantaneu limbi străine.
   Anneliese Michel  (1952 - 1976), o neferictă tînără din Germania este posedată de diavoli. Pe data de 24 septembrie
1975, doi preoţi specialişti încearcă să scoată musafirii nepoftiţi. La întrebarea celor doi cine sunt, primesc răspunsul
'Suntem cei care locuiesc înăuntru' într-o limbă ebraică fără cusur. Anneliese nu a învăţat niciodată această limbă. O fi
vorbit-o în altă viaţă ?!? Oricum, cele 67 de şedinţe de exorcism nu au reuşit să gonească diavoli mulţi şi puternici din
ea, diavolii respectivi reuşind să realizeze ceea ce îşi planificaseră - să o răpună pe biata fată.
   Dolores Jay, din Anglia, în starea de hipnoză vorbeşte în germană. Este o amintire dintr+o viaţă trecută, sau are în sine
un musafir nepoftit care cunoaşte această limbă ?
   O altă englezoaică, Rosemary din Blackpool, în anul 1931, este contactată de sufletul de Telika Ventia, soţia faraonului
Amen Tep III (1386 - 1349 î.e.n.). Conversaţia dintre cele două femei s-a realizat în limba egipteană veke. Tînăra
Rosemary o fi fost una din re-incarnările soţiei faraonului de aproape trei mii de ani ?
   Tînărul motocrosist, cehul Matěj Kus are în anul 2007 un accident în Scoţia. Operat şi ieşit din anestezie, vorbeşte cu
kirurgul scoţian într-o engleză impecabilă, fără nici-o urmă de accent. Şi-a reamintit-o dintr-o viaţă anterioară ?  Cert
este, că după puâin timp pierde această calitate atît de bine-venită, revenind la engleza lui de baltă, cu multe greşeli,
incorectă, săracă în cuvinte şi cu un evident accent.   

                    Şarpele Luminii    
   Drunvalo Melchizedek susţine că în perioada 1949 - 2013 s-a produs intrarea forţei feminine şi a luminii Kundalini a
Pămîntului (Şarpele Luminii). Această energie, concentrată în acest Şarpe al Luminii, îşi multă amplasarea o dată la
13.000 de ani. Ultima sa locaţie a fost în Tibet. Mişcarea de transhumanţă a Şarpelui Luminii a duratcca 10 ani, trecînd
prin toate ţările. Ţinta acestui drum lung a fost zona Chile Peru, unde urmează să stea aceiaşi perioadă de timp de
13.000 de ani. Deci, de aici, din această zonă a Americii de Sud se aşteaptă să apară noii înţelepţi spirituali ai omenirii.
Însă acest periplu, de-a lungul întregului pămînt nu a fost fără nici-un incident. Lumina junsă la Canalul Panama, nu a
putut depăşi această formaţiune artificială. A fost nevoie de o slujbă specială (a Vulturului şi a Condorului, de uniune
spirituală a Americii de Nord cu America de Sud), pe data de 19 februarie 2001, care a înlesnit acest lucru, Şarpele
Luminii putînd să-şi continuie drumul mai departe.
   Energia feminină preia controlul asupra conducerii omenirii spre Lumină. Iar pe data de 18 - 19 februarie 2013,
maiaşii vor face prima slujbă specială din noul ciclu, printre multele aspecte noi observînd-se începerea de înzdrăvenire
reale, complexe a oamenilor.   
   Cînd oamenii îşi vor reaminti cine sunt, atunci comuniunea lor cu Dumnezeu se va restabili complet, vălul uitării fiind
îndepărtat. Copiii şi femeile vor fi primii care vor păşi pe noul drum al skimbării lumii din interiorul ei.

       Avatarul Satja Sai Baba (23.11.1926 - 24.04.2011)


În cartea lor, Materializarea şi dematerializarea sunt fenomene irefutabile, soţii Tatiana şi Vitalii Tichoplav susţin că existenţa
unei lumi spirituale este recunoscută azi şi de către ştiinţă.Această lume, paralelă cu lumea noastră fizică, se conduce după legi
ale sale, proprii, care nu sunt cunoscute oamenilor. În plus, între cele două lumi există anumite căi de comunicare. În plus,
datorită apropierii, vecinătăţii relative, a relaţiilor dintre cele două lumi, trebuie să existe metode de transformare a energiei în
materie (materialzare) şi invers, materie în energie (de-materializare).
În lucrările sale, academicianul G.I.Şipov a demonstrat că în vacuum-ul fizic există puncte de bifurcare. De aceea, este suficient
de a acţiona cu 'puterea gîndului' pentru a făuri, doar din vacuum, de la particule elementare la obiecte fizice dintre cele mai
concrete, mai complexe.
Sai Baba şi-a părăsit familia, pentru ca în noiembrie 1940, la vîrsta de 14 ani, să fie, în mod festiv, declarat avatar
(materializarea lui Dumnezeu).
În anul 1968, Albert Eckhardt declara ca singura diferenţă dintre Isus şi Sai Baba este că acesta din urmă a trăit în zilele
noastre. Sai Baba a realizat adevărate minunăţii. Printre altele, a materializat în cantităţi considerabile orice a dorit, de la briliante
pînă la cenuşa sfîntă - vibhuti, care lecuieşte orice boală. Numai această cenuşă, de diferite forme, culori, mirosuri (probabil, în
funcţie de boala primitorului) a fost făurită de Sai Baba în cantităţi uriaşe - chiar zeci de tone.       

Nivelul actual al descoperirilor ştiinţifice


În cartea sa, Deformarea emoţiilor, gîndurilor şi a dorinţelor, Nick Begich afirmă că cercetarea ştiinţifică a avansat atît de mult,
încît fără ca să fim conştienţi, putem fi dirijaţi dela distanţă.
Pe drept cuvint, se poate susţine că, planeta Pămînt a fost transformată într-o închisoare psihică, păzită cu ajutorul undelor
electro-magnetice.
În această carte, sunt prezentate mărturii de netăgăduit că, dela distanţă, se poate schimba starea fizică şi emoţională a unei
populaţii aflate oriunde, în orice ţară. Şi aceasta, fără a se putea descoperi cauza adevărată a acestei anomalii.
Astfel, prin intermediul undelor electro-magnetice poate fi influenţată opinia publică, pot fi induse diferite boli psiho-somatice,
poate fi indusă starea de mînie a populaţiei teritoriului respectiv, deznădejdea sau se pot induce manifestări generale de
sinucidere.
În acelaşi timp, aceste unde electro-magnetice pot fi puse în slujba omului, aducînd în rîndurile populaţiei respective rezultate
pozitive: vinedcarea unor boli psihice, creşterea încrederii şi a optimismului, întărirea memoriei etc.
Au fost descoperite o serie întreagă de aparate 'miraculoase' care înlesnesc toate acestea...
Depinde ce minţi, ce mîini folosesc această aparatură cu două tăişuri...

Medicina actuală
Nu este încă posibil să se trateze cu mai mult succes cancerul, bolile vasculare, diabetul etc. ? Nu este posibil ca omul să
trăiască, în deplinătatea funcţiilor sale, mai mult, sute de ani, mii de ani, veşnic ? Cred cu fermitate că progresul în medicină este
enorm. Dar cele mai mari cuceriri ale medicinii se ţin ascunse. Dorinţa puternicilor zilei este aceea de a diminua populaţia
mondială, cel puţin, la jumătate. Cum să lase ei creşterea mediei de viaţă ? Ei, mai degrabă, păcălesc oamenii că aduc noi
medicamente miraculoase pe piaţă, dar, în realitate, probabil, introduc, în secret, substanţe care înrăutăţesc, mai degrabă,
situaţia bolnavilor. Ei vor să trăiască cît mai puţini oameni, să dispară cît mai mulţi dintre noi. Elixirul vieţii, al tinereţii fără bătrîneţe
sunt descoperite, sau vor fi, în curînd, descoperite. Dar ei nu au interesul să folosească aşa ceva.
Şi cea mai criminală scuză, ignorată pur şi simplu de oameni - fiecare medicament are un efect secundar nociv !!! Cum de nu
se poate prepara un medicament curat, de loc nociv ? Probabil că mai marii lumii consumă numai astfel de medicamente, fără
efecte secundare nocive. Au furnizorii lor direcţi. Căci altfel şi pasta de dinţi conţine nocivul FLUOR !!!
Ne amintim de tragedia marelui descoperitor Nikola Tesla. Acesta a fost în stare, cu zeci de ani în urmă, de a pune la dispoziţia
omenirii o energie extrem de ieftină, curată şi inepuizabilă. Dar interesul bogătaşilor lumii - ţiţei, cărbuni - au complotat împotriva
lui pentru a nu pune în aplicare aceste descoperiri extraordinare ...

Cum ne apărăm de blesteme ?


Visaţi urît noaptea şi vă treziţi ţipînd, în mod repetat ? Aveţi probleme de sănătate - presiune pe piept, probleme de respiraţie, skimbări bruşte de dispoziţie, dureri de cap -
la care medicii nu pot găsi o cauză anume ? Aveţi o perioadă în care trăiţi diferite accidente inexplicabile ? În acest caz, s-ar putea să fie vorba despre un blestem sau de un
atac magic (voit sau nevoit).
Deşi se ştie cumva că energia gîndurilor este uneori foarte mare (şamani, vrăjitori, vrăjitoare etc.), încă nu s-au făcut studii
serioase pentru dezlegarea acestei enigme.
În anumite triburi din Africa şi Australia, kiar şi azi, există şamani care pot omorî pe cineva doar prin forţa gîndului. Şi nici nu este nevoie ca viitoarea victimă să fie de faţă.
Ocultiştii afirmă că, gîndul este cea mai mare forţă de pe Pămînt - ceea ce reuşim să ne înkipuim, putem să şi înfăptuim. De
aceea, gîndul joacă un rol extrem de important în cadrul atacurilor de natură magică.
Ocultiştii susţin că emoţiile energetice de tip electric emit în afara corpului, în toate direcţiile, formînd un cîmp magnetic. De
altfel, şi oamenii de ştiinţă sprijină această afirmaţie a ocultiştilor - constată că oamenii emit o anumită formă de energie, starea
emoţională putînd skimba starea de permiabilitate electrică a corpului uman.
Magi şi ocultişti antrenaţi pot influenţa realitatea materială. Modul de acţionare este acela că ei îşi pot concentra forţa lor mintală
într-o rază pe care o pot trimite asupra unei ţinte dorite. Iar dacă acea ţintă este un om, care este nepregătit, nu îşi formează un
sistem de apărare, el poate să înregistreze nişte consecinţe fizice şi psihice, uneori, foarte neplăcute, care pot ajunge kiar şi la
moartea omului respectiv atacat.
În categoria de atacuri magice intră: deoki, blestem etc. Dacă magul atacator este priceput el poate aduce prejudicii pe plan
mental, sufletesc şi material al omului respectiv. În plus, se poate şi preciza ce anume să fie atins - omul întreg, sau o parte a lui.
Energia trimisă poate deteriora aura omului respectiv şi poate să i se implanteze în sub-conştient anumite sugestii. Altă metodă
este aceea a talismanului dăruit sau plasat în apropierea victimei, care poate îngloba o anumită energie negativă. Apoi, poate fi
folosită o figurină - pe gîtul victimei ştrangulate se pot descoperi amprentele magului, deşi acesta nu a fost lîngă victimă, el
mimînd acţiunea pe figurină.
Oamenii puternici, optimişti, semn că au o aură puternică, greu de deteriorat, nu prea pot fi atacaţi pe această cale, magică.
Ceilalţi oameni, predispuşi unui atac magic, trebuie mai întîi să se asigure că este vorba, cu adevărat, de un atac magic.
Oricum, este foarte greu de diferenţiat între isterie, nebunie şi atac magic. Sau o boală de un anumit fel. Sau zone patogene,
fazele lunii, smog electric şi electromagnetic etc.
Important este ca omul în probleme să îşi scrie peripeţiile prin care trece.
Kiar dacă se apelează la un specialist, rezolvarea situaţiei poate dura kiar şi cîteva luni.
Bine-înţeles că prevenţia este mai bună.
Aşadar, fortifierea aurei este un lucru important - iar aceasta se poate face prin meditaţie, sport şi joga. dar şi multe alte metode:
terapia cu culori sau esenşe de flori, statul la soare, vizualizarea formării unei aure complete şi puternice, sarea, apa, curăţirea
locuinţei cu fum dela diferite plante (salvie, pelin, sunătoare,tămîie), cristale, amulete corespunzătoare. Poate că atunci cînd
suntem atinşi putem să ne rugăm - eventual şi cu precizarea ca ceea ce a ajuns la el să se întoarcă acolo de unde a venit atacul.
Dar să nu se atace într-un mod asemănător. Rugaţi de ajutor dela ghidul spiritual sau îngerul păzitor. Rămîneţţi optimişti, veseli.
Rîdeţi, kiar mai mult decît de obicei, căci rîsul curăţă foarte mult pe om, putînd fi kiar cea mai puternică armă împotriva atacului
de natură magică.

Cristale şi pietre vii


Ştim de puterea cristalelor (lecuitoare, care îmbolnăvesc, care aduc bucurii, care aduc supărări etc.), de puterea energetică a
marilor bolovani (menhire), piatra neagra din Kaaba, piramidele etc.
Dar şi pietrele mai mici pot avea proprietăţi extrem de ciudate.
Pliniu scria că a întîlnit pietre care nu puteau fi luate în mînă - pur şi simplu fugeau din mînă.
Erau pietre extrem de legate de locul lor de baştină. Cînd erau mutate, reveneau miraculos, nu se ştie cum, la locul lor
predestinat parcă.
La fel, pietre care nu mai suportau locul unde se aflau de mai multă vreme, ăşi skimbau singure locul, se mutau.
Oricum, cunoştinţele strămoşilor noştri despre puterea psihică a cristalelor, a pietrelor preţioase, ca şi a bolovanilor şi monoliţilor
sunt aproape de necrezut. Astfel ei au stabilit la ce folosesc anumite pietre:
- safirul: îmbunătăţeşte circulaţia energiei psihice a omului
- acvamarinul: înlătură durerile de dinţi, şira spinării şi de stomac
- opalul: linişteşte sistemul nervos, stabilizează activitatea inimii, îmbunătăţeşte vederea
- tirkisul: dragoste, spiritualitate - inimă, oki, sistemul nervos, ocroteşte mama şi copilul etc.
Se ştie că, cristalele constituie baza materială a lumii şi a tot ceea ce există.
Dar şi zodiile au pietrele lor: BERBEC - sardonix, LEU - iaspis, SCORPION - ametist, VĂRSĂTOR - cristal.
Şi planetele au pietrele lor: SOARELE- rubinul, krbunkul, LUNA - perla, diamantul, MARTE - ametist, VENUS - tirkis, JUPITER -
safirul.

Cei 9 necunoscuţi
Una dintre cele mai veki teorii conspirative este cea a celor 9 înţelepţi, care din umbră, conduc lumea. Mai ales ascunzînd
anumite descoperiri ştiinţifice care ar fi prea primejdioase şi care încăpute pe mîinile unor neaveniţi ar putea conduce la
distrugerea lumii, la dispariţia omenirii ca specie.
Se pare că acest nonet abscons a fost conceput de împăratul Ashoka, nepotul unificatorului Indiei, Ciandragupta. Ei au domnit
în secolul al 3-lea î.e.n.
Cum se menţine numărul celor 9 înţelepţi, ei nefiind nemuritori ? Cînd unul dintre ei moare, este înlocuit de altcineva care are
cunoştinţe deosebite în domeniul respectiv.
Desigur că sunt 9 domenii în care cunoştinţele omenirii au fost împărţite, existînd cîte o carte unde sunt trecute toate
descoperirile înregistrate de omenire în acel domeniu.
Cele 9 cărţi au următoarele conţinuturi:
- tehnica propagandei şi psihologia ducerii războaielor
- fiziologia umană
- microbiologia
- transformarea metalelor
- transporturile
- tainele gravitaţiei
- ştiinţa apariţiei vieţii pe Pămînt
- lumina
- sociologia - evoluţia şi dispariţia societăţii.
Desigur că, în timp, domeniile celor 9 corifei s-au modificat puţin, în funcţie de stadiul ştiinţelor.
Fiind o societate asunsă, e greu de spus cine, de-a lungul istoriei, a făcut parte din această elită.
Putem enumera cîteva nume, menţionînd în paranteză gradul de probabilitate ca respectivul să fi făcut parte, în timpul vieţii lui,
din cei 9 îndrumători: Leonardo da Vinci (90 %), Francis Bacon (70 %), Galileo Galilei (50%), Isaac Newton (80 %), Jules Verne
(25 %), Nikola Tesla (75 %), Carl Gustav Jung (45%), Albert Einstein (95%).

Smaragdul
Pietrele preţioase au puteri miraculoase, fiecare piatră acţionînd altfel, în alt domeniu.
Piatra aceasta de culoare verde, nu este numai foarte frumoasă, dar are şi o serie întreagă de acţiuni benefice asupra omului.
Făureşte un ekilibru interior pentru om.
Mută conştiinţa omului la un nivel mai înalt.
Intensifică puterea omului de a asculta şi de a+i înţelege pe ceilalţi oameni.
Diminuează aroganţa, nervozitatea şi depresia.
Măreşte puterea de concentraţie - inspiraţia şi pofta de muncă.
Îmbunătăţeşte memoria.
Îmbunătăţeşte vederea - de aceea şlefuitorii de pietre preţioase şlefuiesc cu multă migală tocmai smaragde.
Ajută în problemele cu stomacul şi metabolismul.
Influenţează pozitiv în epilepsie, boli virale, reumatisme şi insomnii.
Are efect şi în cazul tensiunii arteriale şi în problemele cu nervii.
Dezvăluie necredinţa, înşelăciunea - cînd cel care a dăruit piatra înşală, smaradul îşi pierde strălucirea sau kiar plesneşte.
Smaragdul este în foarte strînsă legătură cu dragostea. De aceea, smaragdul este considerat ca fiind piatra iubirii şi a înţelegerii.
Înţelegerea inculsiv în afaceri.
În Persia, smaragdul simboliza viaţa veşnică în Rai.
În Egiptul Antic exista credinţa că dacă şarpele atacator se uita la un smaragd, orbea.
Smaragdul este benefic pentru zodiile Racului şi Taurului.
Îngrijirea smaragdului este pretenţioasă datorită incompatibilităţii cu lumina prea multă şi a fragilităţii sale.
Nu suportă ultra-sunetul şi aburul. Se spala doar în apă curgătoare şi se ţine un timp scurt la soare.
Cît de mare trebuie să fie piatra preţioasă pentru a se manifesta acţiunile ei benefice asupra omului ?
Cum trebuie purtată ? Cînd trebuie curăţată, purificată ?

Okiul tigrului
Este o piatră foarte frumoasă, deşi nu stridentă.
Cea mai mare caracteristică a sa rste aceea că atrage banii, averea.
Ajută la creşterea spirituală a purtătorului.
Luptă cu succes împotriva depresiilor, stresului, răcelilor, atacurilor de astmă, la diminuarea unor dorinţe exagerate de act
seksual, la îmbunătăţirea activităţii ficatului (detoxificare).
Este un talisman şi de mare ajutor în ritualirile de magie. Ajută la cîştigarea de energie a vampirilor, ca şi la creşterea calităţii de
vestire.
Se curăţă sub apă curgătoare călduţă. Se încarcă cu energie, prin expunerea la soare.

Jasp-ul
Piatra aceasta, colorată cel mai des în roşu, dar şi în maro, verde, sau galben are proprietatea generală de a respinge,
întoarce energia negativă înspre locul de unde provine. Celelalte proprietăţi:
- aşezată sub pernă ne dă posibilitatea să ne amintim visele avute în somn
- jaspul verde ajută la eliminarea toxinelor din corp
- ajută la regenerarea organismelor atacate de cancer
- elimină coşmarurilor pe timpul somnului
- luptă împotriva lipsei de fier din corp
- ajută la păstrarea frumuseţii naturale a femeii
- ajută la eliminarea diferitelor blocaje din corp etc.

Cristalul
Calitatea cea mai mare a cristalului este aceea că multiplică puterea celorlalte pietre preţioase. În plus, este un mijloc
important în contactarea lumii spirituale.

Castanele
Au capacitatea de a absorbi energia negativă, deci pot lecui.
Purtate în buzunar, castanele pot ajuta la lecuirea infecţiilor, durerilor de cap şi de spate, vinelor dureroase, reumatisme, dureri
de genunki.
Puse în perne, ajută la un somn liniştit, prin eliminarea energiei negative.
Ele îşi pierd puterea cînd se usucă şi îşi pierd luciul.
Acţiunea lor este mai mare cînd sunt în mişcare ...

Avioanele fantomă
În SUA, dar mai ales în Marea Britanie apar din neant avioane - de regulă de tip mai veki - care zburînd la joasă înălţime,
sfîrşesc prin a se prăbuşi nu departe de observatorii actuali, mai mult sau mai puţini numeroşi.
Cel mai vestit caz a fost cel din 24 martie 1997, lîngă Sheffield, spectacolul neverosimil avînd cei mai mulţi martori. Cercetările
imediat următoare, de salvare, nu au dat niciodată rezultate. Nu s-au găsit urme după accidentele respective. De ce ?
Există o energie remanentă cu memorie care, în anumite condiţii, redau, ca într-un film, anumite evenimente în trecut.
S-a petrecut o defecţiune scurtă în spaţiul temporal continuu, unii oameni fiind martorii unor evenimente petrecute în trecut.

Eterul
Concepţia actuală despre curentul electric este eronată.
Nikola Tesla şi-a dat seama că definiţia curentului electric, drept şuvoiul de electoni printr-un cablu, nu este corectă. Bine-
înţeles că, pornind dela o teorie greşită, realizarea va fi şi ea, mai mult sau mai puţin greşită. Întrebarea este cît de depasrte de
adevăr este omul modern, în privinţa curentului electric ?
Beneficiind de contactarea unei alte dimensiuni, Tesla ştie că eterul, care este răspîndit în tot Universul, reprezintă sursa
inepuizabilă şi extrem de ieftină de energie pentru pămînteni. Realizează două bobine speciale, văzute şi studiate în lumea
paralelă, una primară şi cealaltă secundară. Obţine curent electric fără ca în bobina secundară să se înregistreze existenţa
curentului electric. Aşadar, curentul electric, în instalaţia originală a lui Tesla, începe, pur-şi-simplu, ca un şuvoi de eter în
mişcare, care poate, dar nu trebuie să conţină, ca un efect secundar, şi un şuvoi în mişcare de electroni (oamenii folosesc doar
efectul secundar al adevăratei energii). Avem de a face cu aşa-zisa formă 'rece' a curentului electric (dispensată de şuvoiul de
electroni). Acest curent electric rece (fără electroni) are o serie întreagă de avantaje: o antenă specială poate muta, transmite
acest curent ne-electronic fără a fi nevoie de cabluri - curentul rece nu curentează, nu face scurt-circuit nici kiar sub apă, becurile
puînd fi folosite şi în mediul acvatic - costurile sunt extrem de scazute, materia primă, eterul fiind pe gratis. (Nu le convine marilor
producători de energie - ar sărăci !!! De aceea, şi această idee revoluţionară a lui Tesla a fost boicotată !!!). Oamenii de ştiinţă de
azi, fie că nu înţeleg fenomenul energiei reci, fie, mai degrabă, că nu au voie să spună adevărul !!!

Soarele
Soarele se poartă extrem de ciudat, în ultimul timp. Specialiştii nu mai înţeleg nimic...
Se pare că, acum cîţiva ani, conform planului universal, Soarele trebuia să se mărească enuorm de mult şi să distrugă
planetele mai apropiate de el, inclusiv Pămîntul.
Dar progresul, saltul spiritual înregistrat de omenire a condus la skimbarea acestui plan de distrugere.
Se fac eforturi uriaşe de către fiinţele superioare de a potoli cumva Soarele - uriaşa navă spaţială care a atras o mare parte din
supra-energie existentă în Soare.
În prezent, Soarele are 4 poli magnetici. Ce înseamnă acest lucru ? Ce urmări se vor produce asupra Pămîntului ? Va fi mai frig
??? Doar atît ? Sau sunt şi alte urmări necunoscute ?

Rusia
Astăzi, mai fiecare ţară îşi atribuie un loc important în istoria de început a omenirii, ca şi în viitorul apropiat sau mai îndepărtat
al acesteia.
Astfel, academicianul rus Nicolai Levaşov susţine că o sumedenie de artefacte privind istoria poporului rus dispar în mod
miraculos kiar şi în zilele noastre. Cu atît mai mult cu cît ele dovedesc că civilizaţia Midgard a fost creată de rasa albă, de oameni
care vorbeau ruseşte, avînd o genetică rusă. Cea mai recentă perdere inexplicabilă este aceea a fost harta complexă din piatră,
din Siberia - 148 cm lungime, 106 cm lăţime şi 16 cm grosime, cîntărind o tonă - care măcar a avut avantajul unei publicităţi
destul de mari (mai ales pe Internet).
Un alt artefact renumit dispărut este cel din regiunea Tisulsk, satul Rjavcik - un sarcofag din marmoră, conţinînd trupul unei
tinere extrem de frumoasă, atăt de bine conservată că părea că doar doarme. În plus, îmbrăcămintea ei extrem de frumoasă a
fost dovedit că era confecţionată într-o tehnologie inedită, fiind confecţionate din materiale necunoscute. Sarcofagul cu preţiosul
său conţinut a dispărut fără urmă.
Savantul rus afirmă că aceste artefacte - premeditat sustrase - dovedesc existenţa unei civilizaţii înalte a ruşilor, civilizaţie veke
de cel puţin 100.000 de ani, pe teritoriul Rusiei de azi. Şi, probabil, teritoriul de astăzi al Rusiei este doar o parte dintr-o civilizaţie
de mari dimensiuni, care purta o anumită denumire - poate Împărăţia Veda, Marea Tartarie, Ruseea, Rasenia, Împărăţia Rusă
sau, pur şi simplu, Rusia.
Ca şi alţi susţinători ai istoriei de excepţie ai propriului popor, şi N. Levaşov susţine că poporul rus, sute de mii de ani, a
reprezentat fundamentul, liantul la care se alipeau şi popoarele mai mici vecine, cu scopul de a făuri un viitor mai bun pentru
copiii lor, unde fiecare om să fie liber, oamenii fiind preţuiţi la adevărata lor valoare.

Pămîntul - zonă a conştiinţei libere


Ivo Wiesner, în cartea sa 'Puterile Întunericului împotriva Forţelor Luminii', afirmă că omului modern i se pare că este un taur
puternic, pînă în momentul cînd apare un toreador iscusit care îi aplică lovituri grele, dureroase şi neaşteptate. Bietul taur
încearcă să lupte, încearcă să fugă, să străpungă zidurile arenei, dar treptat puterea şi dărzenia îl părăsesc şi pare mulţumit cînd
primeşte lovitura de graţie.
Puternicii zilei - în spatele cărora stau societăţi, frăţii, ordine - sunt strîns legaţi de Puterile Întunericului, care fac tot posibilul şi
imposibilul pentru luarea în stăpînire deplină a omenirii. De altfel, pentru ei, oamenii sunt Turma sau Containers. În acest scop, ei
folosesc toate mijloacele necesare: arme, demagogia, dezinformarea, falsificarea, ascunderea de informaţii, minciuna,
înşelăciunea etc.
De unde atîta înverşunare împotriva Pămîntului, cînd Universul este atît de extins, cu multe alte lumi ?
Cauza poate fi aceea că Pămîntul a fost destinat să devină singura zonă cosmică unde să existe conştiinţă şi alegeri libere. De
aceea, aici este o zonă unde toţi vor să fie, căci aici îşi pot realiza planurile lor, mai mult sau mai puţin întunecate.
Din păcate, Puterile Întunericului - ale Bonesmanilor şi ale lui Trilateral Comission - foarte adesea încalcă în mod deliberat
regulile jocului, pentru a căştiga cît mai mult în această luptă dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric.
Bunicul scriitorului A. Huxlez afirma că lumea este o tablă de şah, unde joci împotriva unui adversar invizibil. Şi este foarte
adevărat - omul de azi luptă cu un adversar invizibil, extrem de periculos, pentru însăşi existenţa lui, periculozitatea extremă a
inamicului acesta reieşind şi din faptul că acesta skimbă permanent regulile acestei lupte inegale.
De aceea, egregorul omenirii observînd această primejdie a existenţei speciei umane, care ar putea conduce la o
dezacordare a Universului, emite semnale de atenţionare în conştiinţa fiecărui om în parte. Dar nu fiecare om înţelege corect
aceste semnale. În plus, şi Puterile Întunericului influenţează conţtiinţa oamenilor. Depinde de fiecare care semnale şi le
însuşeşte. De aceea, pe lîngă oamenii liniştiţi, dornici de frumos, de pace, există şi oameni agresivi, neînţelegători, dar şi
războaie induse de conducători de state, aliaţi, slugi ai Puterilor Întunericului.
Doar energia albă reprezintă salvarea, apărarea omenirii faţă de Puterea Întunericului. Victoria Binelui şi a Luminii depinde doar
de oameni - G.I.Gurdieff spunea nu în van: O sută de oameni treziţi pot hotărî mersul lumii. Depinde de oameni să skimbe
mersul actual al omenirii.
În plus, oamenii nu sunt singuri. Astfel, pe data de 7.12.1975 a fost scoasă din funcţiune baza militară Malmstrom din Montana -
la miezul nopţii, deasupra bazei s-a oprit un avion extra-terestru al Paznicilor (Forţele Luminii) care cu o rază îngustă de energie
necunoscută a atins fiecare raketă în parte, defectînd cipurile tuturor acestor rakete. Peste aproape 8 ani (4.10.1983), Paznicii au
scos din funcţiune o bază militară sovietică din Siberia. Iar pe data de 28.6.1989, temporar a fost scoasă din funcţiune baza de
teste atomice sovietică Jar. Kapustin. Avînd aceste dovezi ascunse publicului larg, conducătorii americani şi sovietici, pe data de
31.7.1991 au hotărît semnarea acordului START. Apoi, s-a aflat că intervenţiile Paznicilor Luminii au fost mult mai multe,
influenţînd hotărîtor deciziile şefilor de stat.

Holow Earth Society


Această societate care susţine teoria Pămîntului gol pe dinăuntru, a publicat, nu de mult, o hartă, în care sunt prinse 52 de
intrări în interiorul Pămîntului.

Secretul dolarului american


În multe premoniţii, întîlnim specificitatea anului 2012.
Calendarul maiaş se înkeie cu ultima zi a celui de-al 13-lea baktun (care ar fi 21 decembrie 2012). Anul zero al calendarului
maiaş este anul 3.114 î.e.n. Baktun are 400 de ani.
Cifra magică 13, a calendarului maiaş este repetată insistent pe bancnota americană de 1 dolar:
- piramida americană din stînga are 13 trepte
- partea dreaptă a bancnotei, cu vulturul, are şi mai multe legături cu cifra 13:
- deasupra capului vulturului sunt 13 stele
- 13 stîlpi sunt prezenţi pe pieptul păsării
- crenguţa are 13 frunze
- înscrisul E PLURIBUS UNUM (singurul din mulţi) este compus din 13 litere
- 13 sunt şi coloniile Americii de Nord în anul apariţiei dolarului, 1785.
Este întîmplătoare repetarea cifrei 13, de atîtea ori, pe dolarul american ???
Vrea să ne dezvăluie ceva dolarul american !?!

Clar-văzătoare cehă contemporană


Doamna Michaela Remsová s-a născut în anul 1968. Cînd era la liceu, s-a întîlnit la cumpărături cu o prietenă din copilărie.
Ajunsă acasă, i-a spus mamei sale că a avut senzaţia că Lucia va muri pînă într-o zi. În seara acelei zile, biata Lucia s-a
spînzurat. Între timp s-a căsătorit. Are doi copii. De atunci a făcut multe premoniţii şi a avut multe viziuni.
Dar, blestemul acesta, cum îl consideră doamna Michaela, face ca să cunoască şi data şi felul morţii şi al ei, dar şi al fiului ei ...

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/univers-gaura-neagra-poplawski-397444.html

Nano-roboţii
Mărimea acestor roboţi va fi doar de cîteva ori mai mare decît a milioana parte dintr-un milimetru.
Vor fi invizibili cu okiul liber.
Se vor repara şi reproduce singuri.
Vor lucra direct cu atomii - deci vor putea skimba materia.
Vor fi în stare să repare orice defect, boală a organismelor vii.
Nu vor fi prea independenţi, prea de capul lor !??

Inima umană
Misticul Drunvalo Melchizedek afirmă că inima are propriul creier, cu celule (cca 40 la număr) specifice unui creier. Kiar şi
oamenii de ştiinţă de azi dau dreptate acelora, care, de sute de ani, susţin că inima posedă inteligenţă.
De altfel, oamenii de ştiinţă dela Institutul de Cercetări HeartMath din Boulder Creek (California) au descoperit că, spre
deosebire de alte organe (inclusiv creierul uman propriu-zis) inima formează în jurul său cel mai mare şi cel mai puternic cîmp
energetic.Forma cîmpului este acela a unui torus (un unicat în Univers !!!) avînd dimensiunea de 2,5 - 3 m.
Oamenii de ştiinţă au stabilit şi locul precis, poziţia acestui creieraş al inimii. Este bine ca acest loc trebuie să rămînă tanu, să
nu fie atins, rănit, căci omul va muri, fără nici-o posibilitate de a mai fi reanimat în vreun fel.
Drunvalo este sigur că, dată fiind forma unică în Univers a cîmpului energetic al inimii, dovedeşte că inima, dar mai ales creierul
ei este făurit de locul divin aflat în inimă.
Are vreo importanţă dacă ştim toate acestea ? În mod sigur. Dar, cum suntem la început, încă nu prea se ştie ce reprezintă şi ce
putem să facem pentru a ne îmbunătăţi starea, viaţa ...

Channelling
Definiţia cea mai simplă a channelling-ului - comunicarea dintre enitităţi aflate în lumea spirituală şi lumea materială. Deci,
sufletele veki aflate deja în dimensiunile matereiale 6D - 8D (Străjuitori, Gardieni, Mahatmi, Maeştri Iniţiaţi) prin singura cale de
comunicare, cea spirituală, contactează oameni aflaţi în dimensiunea materială 3D.
Aceste suflete înalte, incarnate de numeroase ori, s-au hotărît să ajute oamenii pentru a se înălţa cît mai mulţi în dimensiunile
4D şi 5D.
Mahatmi comunică cu pamenii doar prin channalling, iar realizarea lui se face în diferite forme: în vise, contemplarea profundă,
transă artistică, ascultarea muzicii etc. În urma acestui contact, oamenii reuşesc să acceseze cunoştinţe mai înalte, aşezate în
structurile inactive ale DNA (introni). Unii oameni au înnăscută calitatea de contactare, iar şi mai puţini, îşi creează singuri
această capacitate.
Mulţi oameni de ştiinţă, inovatori şi oameni de artă de toate felurile comunică pe această cale cu Mentorii din dimensiunea 6D,
de cele mai multe ori nedîndu-şi seama de acest lucru, sau negăsind o explicaţie, cît de cît. Mulţi dintre ei, întrebaţi de originea
inspiraţiei, nu prea ştiu ce să răspundă. Mozart recunoştea că unele lucrări îi răsăreau instantaneu în cap, el doar transcriindu-le
pe portativ. Michelangelo spunea că aflat lîngă un bloc de marmoră, deja vedea statuia care trebuia doar cioplită.

Hitler şi ezoterismul
Foarte puţini oamnei iau în serios ideea că anumiţi conducători, oameni de ştinţă, de cultură au legături para-normale, legături
cu alte lumi, sau cel puţin preocupări, legături cu ezoterismul.
Hitler (1889 - 1945) este o dovadă evidentă în acest sens - legătura sa cu ezoterismul este timpurie şi foarte puternică. Hitler,
de tînăr este fascinat de teoriile ariene ale eyotericului Guide von List (1848 - 1919), care îşi dezvoltă teoria din opera Helenei
Blavatska (1831 -1891). Dar, mai ales, ezotericul Karl Maria Willigut, care atunci cînd moare afirmă că influenţa sa asupra lui
Hitler este aşa de mare, încît, kiar dacă nu va fi prezent tot îl va coordona, dirija pe acesta !? Ce ştia ? De unde ştia ?
Toată viaţa, Hitler caută să pună mîna pe diferite obiecte biblice (gralul, suliţa cu care a fost împuns Isus, arha înţelegerii etc.),
dar organizează şi diferite misiuni pentru găsirea altor lumi, sau, cel puţin, găsirea unor intrări în aceste lumi. O mare parte din
aceste idei şi măsuri provin dela membri organizaţiei Thule. Emisarii lui Hitler ajung în Tibet (o grupă de tibetani se mută la
Berlin), ba kiar şi la Polul Sud. Un mare aliat al ideilor sale, Huitler o are în H.Himmler.
Atît de mult crede în aceste teorii încît Himmler făureşte castelul Weelsburg în centrul ocult al celei de-a 3-a Împărăţii Germane.
Castelul nu este ales la întîmplare - şi aici intervin semne şi legende puternice.
Hitler obţine, cel puţin, suliţa soartei, cu care Longinus l-a împus pe Isus, fiind ferm convins că îi dă putere, îl face veşnic,
nemuritor ...
Oricum, ne putem întreba dacă în spatele nenorocirilor aduse de Hitler stă doar nebunia sufletului său negru, sau era opera
unei magii negre extrem de puternice ? Au fost toate gîndurile oculte şi ale misticii germanice proprii sau împrumutate dela alţi
oameni, sau induse lui de forţe necunoscute, fiind întreţinute cu o înverşunare ireală ...

Michael Jackson (1958 - 2009)


În ziua în care moare, sora lui, La Toya Jackson, afirmă că aflase mai devreme că murise Farrah Fawcett (a947 - 2009). La
auzul acestei veşti, sora lui Michael s-ar fi întrebat că cine va urma, căci totdeauna mor cîte trei. Cel de-al doilea a fost Michael,
iar cel de-al treilea, Sky Saxon (1937 - 2009). Toţi mor în aceiaşi zi - 25 iunie. Ritualul iluminaţilor presupune uciderea a cîte trei
oameni cunoscuţi şi aleg o dată importantă.

Luna
Din punct de vedere geologic Luna este mult mai bătrînă decît Pămîntul.
În manuscrisul din Lhasska şi în Morenae se afirmă că acest obiect ceresc îşi are originea în zona grupului stelar al Dragonului,
venind în Galaxia noastră printr-o poartă intra-dimensională, mutarea fiind realizată de forţele de intervenţie ale Draconian
Empire. Luna a fost al 4-lea satelit al celei de a 17-a planete a sistemului dublu stelar Chowta, din grupul stelar Ursa Minor.
Luna a fost amenajată ca o navă cosmică uriaşă, fiind utilată cu tot ceea ce era necesar pentru cazarea, pentru o perioadă
mare de timp, a cîteva milioane de locuitori din Dragon. Luna a fost dotată cu un sistem de propulsie propriu, al cărui sistem de
rejecţie a fost plasat la cele două poluri ale lunii. În interiorul lunii au fost amenajate spaţii de cazare, hangare, săli uriaşe pentru
cultivarea plantelor în sistemul hydroponic, rezervoare uriaşe pentru apă etc. Aici au fost cazaţi şi hibernaţi 5 milioane de militari
dragoni.
În Galaxia noastră, Pămîntului şi Phobos au fost mutate acum peste 439.230 de ani, pe orbita planetei Maldek (Tir). În scurt
timp, dragonienii ascunşi în Lună atacă Maldekul. Cei doi sateliţi sunt deterioraţi la suprafaţă în urma acestor lupte cosmice,
demonstrînd specificul urmelor găsite aici. O altă urmare a ale acestor lupte, Pămîntul este împins spre Pămînt, iar Phobos spre
Marte.
Dragonii sunt învinşi. Luna rămîne nelocuită pînă acuma cca 20.000 de ani, la războiul demonilor, cînd este ocupată de Atlanţi,
dar care pierd războiul.
Luna rămîne din nou pustie pînă în anii 40' ai secolului trecut.
Cosmonauţii NASA şi sonda Clementine au observat , la suprafaţa Lunii , numeroase urme ale activităţii umane + au fost
fotografiate ziduri dărîmate, cupole rotunde deteriorate, turnuri şi ziduri de apărare înalte de pînă la 14 m, ruine ale unor cartiere
de locuit sub formă rotundă şi cu un diametru de zeci de kilometri, intrări în tuneluri etc.
Probabil că la sfîrşitul anului 1944, cu ajutorul hotărîtor al Gizanilor, pe faţa nevăzută a Lunii, ajung astronauţi germani. Treptat,
germanii construiesc baza sub-lunară Basi Vulcano.
În anul 1947, pe Lună ajunge grupa Black League, formată din astronauţi americani dela NSA.
Pînă la data de 27 septembrie 1977, pe lună erau 36.719 de locuitori de origine germană, americană, engleză, Gizani şi
încrucişări între aceştia.
Spaţiile de cazare au ajuns la 600.000 de locuri. Locuitorii Lunii au la dispoziţie 53 de nave cosmice. Dar şi un arsenal ulta-
modern.
Activitatea pe Lună a fost intensă: au fost redeskise 9 aglomeraţii orăşăneşti mari, s-au pregătit instalaţiile pentru
supravegherea Pămîntului, pentru apărarea împotriva dragonilor, pentru staţia de lansare spre Marte etc. Necesarul unor
transporturi frecvente de materiale şi de oameni de pe Pămînt a fost camumflat de misiunile Apollo. În plus, au fost alese locuri
de lansare puţin accesibile şi cu anomalii de gravitaţie benefice lansărilor: zona Pine Gap din Australia, insula Diegoa Garcia din
Oceanul Indian, cîteva zone din Sibiria.
Dar sunt realizate şi lucruri mai puţin bune. Astfel, iluminaţii, grupul rockefeller (Black Monks), care au pus stăpînire pe Lună, au
construit pe faţa vizibilă a Lunii, în craterul Copernic, o bază militară uriaşă, utilată şi cu o instalaţie modernă dotată cu laser,
infra-roşu, gaze etc. care este folosită pentru controlul climei şi pentru terorizarea Pămîntului. Se pare că această bază
periculoasă a fost atacată de ruşi în acea zi de 27 septembrie 1977 - Battle of Harvest Moon and True Story of Space Shuttles.
Ruşii ar fi distrus laserul cel uriaş şi periculos. Ba kiar şi alte 9 obiective militareimportante ale iluminaţilor, deci, în total 10
obiective militare + 7 pe partea invizibilă a Lunii, iar 3 pe cea vizibilă. Şi ruşii au folosit arme ultra-moderne, necunoscute nouă.
Datorită acestei apropieri periculoase a Lunii, Comitetul Andromeda a hotărît mutarea Lunii pe o asemenea orbită de unde nu
mai poate fi periculoasă pentru Pămînt.

Anasazienii
Anasazienii locuiesc într-o zonă extrem de vitregă a Pămîntului, mărginită de statele americane Arizona, Noul Mexic, Utah şi
Colorado. Este un ţinut nelocuibil. Dar anasasazienii trăiesc aici de circa 9.000 de ani. Fără să se plîngă. Fără să se întrebe de ce
locuiesc într-un ţinut atît de neprietenos. Nu şi-au pus niciodată întrebarea dacă să se mute sau într-un loc mai prielnic.
Abia acum 3.900 de ani s-au apucat de agricultură. Pînă atunci se ocupau cu vînătoarea şi culesu a ceea ce le oferea natura.
Iar acum 2.800 de ani au descoperit meşteşugul făuririi coşurilor împletite. Locuiau în bordeie. Treptat au început să cultive
porumb, fasole, dovleci. Îndrăznesc să pre-lucreze deja lemnul, oassele dela diferite animale, piatra.
La un moment dat, după anul 1.000, anasazienii încep să înalţe nişte clădiri monumentale din piatră, un adevărat areal de
clădiri mari, în canionul Chaco. Primele trei clădiri (pueblos) - Penasco Blanco, Pueblo Bonito şi Una Vida - se dovedesc a nu fi
construite la întîmplare, mai ales că uneori a fost nevoie de dislocări uriaşe de pămînt şi stînci, deşi în apropiere erau locuri mult
mai accesibile. Nu de mult, s-a stabilit că poziţiile acestor clădiri corespundeau cu anumite aspecte astronomice. Treptat au fost
înălţate şi alte clădiri surprinzătoare din punctul de vedere al cunoştinţelor matematice şi astronomice ale autorilor. Cu excepţia
ultimelor clădiri, care au fost făcute parcă în mare grabă. Aveau un termen precis de terminare !?
Să fi devenit dintr-o dată anasazienii buni matematicieni, buni astronomi, buni constructori ? Sigur că nu. Dovada este că ei
locuiesc tot în bordeie, nefolosind aceste clădiri drept locuinţe.
Se pare că anasazienii au fost folosiţi doar ca mînă de lucru. De către cine ? Extra+tereştrii ? În ce scop ?

Dalai Lama
Dalai Lama, liderul buddhist al tibetanilor, religie conform căreia scopul vieții este ca omul să atingă ”luminarea (bodhi)”, a postat un mesaj
bulversant pe Facebook, în care lasă să se înțeleagă că religia este ... demodată.
”Toate religiile principale ale lumii, propovăduind dragostea, compasiunea, răbdarea, toleranța și iertatea pot să promoveze, și chiar fac asta,
valorile interioare. Dar realitatea din zilele noastre este că fundamentarea etică religiei nu mai este adecvată. De aceea am tot mai mult
convingerea că a venit timpul să găsim o modalitate de a ne gândi la spiritualitate şi la etică dincolo de religie”, a scris Dalai Lama pe Facebook.
Liderul spiritual, adept al religiei buddhiste, a citat astfel din cartea sa, lansată anul trecut ”Dincolo de religie: Etică pentru toată lumea”, în care
scria că, în zilele noastre religia nu mai poate oferi răspunsuri societăţii actuale.
Dalai Lama, pe numele adevărat Tenzin Gyatso - al 14-lea lider tibeta care primește acest titlu, se află într-un lung exil, în India, la
Dharamasala, unde a fugit în 1959, temându-se pentru viața sa, după ce armata chineză a invadat Tibetul în 1949.

Surorile gemene Linda şi Terry Jemison


Sunt trecute în rîndul marilor prezicători. Au prezise multe evenimente din ultima vreme: atacul terorist dela 11 septembrie 2001 prevăzut cu
22 luni înainte, indicîndu-l pe Ladin ca autorul acestui atac, moartea fiului lui J.F. Kennedy, soarta unor oameni fosrte cunoscuţi etc.
Interesant este că ambele surori au aceleaşi viziuni, exprimate prin scriere automată.

Oamneii fext
Fextii nu au existat doar în evul mediu, cînd se făcea un comerţ destul de mare cu licenţe de fext, printre militari. Această denumire defineşte
oameni care nu pot fi răniţi (în limba germană 'fest' înseamnă 'de nerănit'). Tradiţia spune că omul-fest nu se face printr-o cumpărare de
lecenţă, oricît de scumpă ar fi, ci aşa se naşte. Şi, de regulă, trupul acestui om-fext, după moarte, nu putrezeşte. În viaţă fiind, nu poate fi omorît
decît cînd este împuşcat cu un glonţ făurit din sticlă.
Biserica catolică înregistrează peste 200 de sfinţi şi sfinte ale căror trupuri nu au căzut pradă putrefacţiei.
Se spune că atunci cînd, pe data de 10 octombrie 1782, s-a născut Nicolo Paganini a murit imediat după naştere. În timp ce rudele îi căutau
un coştiug pe măsură, micuţul Nicolo revine la viaţă (somn cataleptic !?). De mic era considerat ca avînd o putere neobişnuită. Deşi era extrem
de slab avea o putere neobişnuită în degete - încovoia vergele groase de fier cu degetele. Totodată deţinea şi o energie vitală impresionantă,
dovedită în concertele sale maraton. Degetele sale, pe strunele viorii făceau adevărate minuni. A dus o viaţă extrem de libertină - de aceea,
cînd în anul 1840 moare, biserica a refuzat să îl îngroape la cimitir şi fără slujbă religioasă. A fost îngropat ca un om neînsemnat ţîngă o
rafinărie de ţiţei. Şi s-a întîmplat că coştiugul cu trupul marelui violonist era ridicat neîncetat la suprafaţă, împins de o forţă necunoscută.
Îngrozite, rudele l-au reîngropat provizoriu pe insula Leros. Abia peste 3 ani, papa a permis îngroparea normală, la Genova, a lui Paganini.
Deskiderea la 20 de ani a sicriului a arătat trupul neatins de putrefacţie a lui Paganini.

Comunicare
Tot mai multe ştiri dela cei plecaţi Acasă sunt primite pe e-mail sau prin telefon. Fenomenul EVP. Edison avea dreptate cînd afirma că este
posibil să fie înregistrate mesajele de la cei dispăruţi.
Comunicările se fac, cu predilecţie, în jurul orei trei dimineaţa. Atunci se deskide canalul între cele două lumi..
Sunt din ce în ce mai multe exemple de astfel de comunicări.

Lumi dispărute
Doggerland - un ţinut din nordul Europei
Zealandia - din care a mai rămas Noua Zeelandă. Acum un milion de ani avea 3,5 mil km pătraţi
Kerguelen Plateau - avea 2,2 mil km p, dispărînd acum 20 mil de ani în Oceanul Indian
Tyrrhenia - o insulă foarte mare a Italiei din care a mai rămas doar insula Ponza.
Goebekli Tepe
Este un templu uriaş străveki şi extrem de incitant, dela începutul neoliticului.
Părea o movilă naturală de pămînt aflată în Turcia, la graniţa cu Siria.
Primele semnale că nu este vorba de o înălţătură naturală apar în anul 1964. Dar abia peste 30 de ani, în anul 1994 încep săpături
sistematice, pînă acum fiind adusă la lumină doar o parte mică a templului ... doar 5%. Dar descoperirea este colosală, negînd multe din
dogmele ştiinţei.
Construcţia este incredibilă pentru acea perioadă. Este atît de veke, încît se pare că este cea mai veke construcţie de acest fel. Masivitatea ei
- unele pietre componente cîntăresc peste 10 tone, iar prelucrarea lor este uimitoare. Evident, arată o tehnică te construcţii atlantă. Lucrările de
artă, desenele sculptate în piatră sunt remarcabile şi încă de nedescifrat cu exactitate. Daniken susţine că exprimă legături cu extra-tereştrii.
Momentul apariţiei templului este acela al îndreptării omului şi spre agricultură ... nu numai vînatul. Este un moment extrem de important şi
această construcţie dovedeşte că omul nu a descoperit agricultura prin forţe proprii - aşa cum declară fals istoria oficială - ci că cineva - atlanţi,
extratereştri - au învăţat omul să cultive pămîntul.
Ce skimbări se vor produce în gîndirea obtuză a oamenilor de ştiinţă cînd va ieşi la lumină întreaga construcţie !?

Mehran Keshe
Mehran Keshe este un savant iranian care a făcut o serie de descoperiri uriaşe:
- celula sa energetică lungă de 50 cm produce o energie de 2-3 kW
- un nou mod de ardere a gazelor, pe baza unei fuziuni sub-atomice în nano-matreile
- un nou sistem de călătorie în cosmos nebazat pe depozitarea de combustibili şi pe gravitaţie
- lecuirea cu ajutorul apei
- o tehnologie nouă de bruierea comunicaţiilor dela mare distanţă.
Deoarece aceste noi descoperiri sunt mai ieftine, marele concerne de combustibili fosili luptă pe toate căile împotriva acestor descoperiri
excepţionale. Aşa cum s-a întîmplaat în cazul lui Nikola Tesla.

Suntem abia în anul 1716 !?


Heribert Illig afirmă că toate datele, deşi infime, referitoare la perioada dintre secolele VII-X, sunt neadevărate.. Sunt multe dovezi în acest
sens. Se pare că, cronicarii vremii au adăugat,intenţiont, trei secole la datări, pentru a apropia mai mult sîrşitul mileniului. Pentru ca oamenii să
deţină o frică mai mare şi să fie mai uşor de manipulat.
În meseria mea lucrez destul de mult cu date istorice. Nu o dată, m-am mirat de micimea datelor tocmai pentru această perioadă. Această
stare de fapt, pur şi simplu, sare în oki. Aşa că este foarte probanil că secolul VII a fost trecut ca secolul X, astăzi trăind în alt an decît credem ...
în anul 1716 şi nu 2013.

Nebuloasa DNA
În centrul galaxiei noastre, în apropierea uriaşei găuri negre se află o nebuloasă care iese din tipar - nu este neuniformă ci are o formă precisă
a două lanţuri DNA. Probabil că este generatorul de viaţă al galaxiei noastre. Este aproape de gaura neagră centrală şi totuşi, destul de
departe spre a nu fi înghiţită de aceasta.

Cînepa
Această plantă dată uitării, dar fenomenal de folositoare, deţine un mare nivel al vibraţiei, crescînd foarte repede.
Importanţa ei deosebită are mai multe faţete: poate înlocui petrolul atît de dăunător mediului înconjurător şi care pune atîtea probleme prin
dispariţia lui, este mai avantajoasă în industria hîrtiei decît lemnul copacilor obţinîndu-se o cantitate de 4 ori mai mare, este mai sănătoasă
pentru fabricarea lenjeriei şi decît bumbacul (producţia de cînepă fiind de 3 ori mai mare decît cea de bumbac, la aceiaşi suprafaţă de teren),
este foarte eficientă în alimentaţie (seminţe), în cosmetică şi în medicină.
Este o plantă a viitorului, putînd salva omenirea dela multe probleme.

Australia
Continentul autralian, care este cam de mărimea SUA, deţine cca 150.000 de locuri stîncoase cu gravuri şi picturi rupestre. Sunt zeci de
milioane de astfel de tablouri în aer liber. În culori pastel sunt reprezentate figuri umane şi simboluri. Se pot recunoaşte figuri de bărbaţi şi femei,
dar şi astronauţi. Sunt reproduse o spirală tainică, obiecte sub formă de semilună cu aureole sub formă de raze de lumină, hieroglife greu de
descifrat, şarpele omni-prezent. În plus, sunt reproduse 6 sfere diferit colorate. Pămîntul este colorat albastru - arborigenii neputînd să ştie cum
arată Pămîntul privit din cosmos.
Zeii arborigenilor - Wandiinii - zei fără gură, dar cu nişte oki enormi, deţin nişte arme extrem de moderne pe care le folosesc împotriva unor
duşmani necunoscuţi.

Piatra Cintamani
Această piatră, cunoscută sub numele piatra zeilor , este o piatră specială care acţionează asupra conştiinţei umane. O parte importantă a
acestei pietre uriaşe - meteorit - a căzut în Praga, în zona Vyşehradului. Este ascunsă adînc în pămînt. La momentul potrivit se va acitva.
Doamna Cibulkova, mediumul care a primit o înştiinţare spirituală dela Isus afirmă că în pămîntul cehesc a fost plantat viitorul Pămîntului şi
kiar al Universului. Pentru a-şi îndeplini misiunea, pămîntul şi poporul ceh sunt scoase din ordinea carmică a lumii materiale şi astrale. În acest
fel, toată energie a Creatorului s-a concentrat în acel punct din Praga, De aici, la momentul potrivit, va porni energia care va influenţa conştiinţa
oamenilor din Cehia şi, apoi, treptat, treptat în toată lumea. De aceea, această zonă este blindată împotriva răului.
Cînd porţile spirituale se vor deskide, energia divină va influenţa conştiinţele cehilor şi apoi ale tuturor oamenilor.

Pădurile sfinte (háje) din Cehia


Ultimele astfel de pădurici sfinte din Cehia au fost arse la începutul secolului al XII-lea.
Aceste păduri speciale aveau rolul de a apărare a teritoriului respectiv din toate punctele de vedere - boli, atacuri din partea triburilor
neprietenoase etc.
Ele au fost întemeiate din vremuri îndepărtate - de pe vremea existenţei Boiohaemiei şi puternicului trib celtic al Bojilor, care administrau
acest teritoriu întins. Druizii , conducătorii bojilor, ştiind să lucreze şi să-şi subordoneze forţele pămîntului, ocupaseră toate locorile importante
din Cehia, ale acestei energii, de aici, din centrul Europei, controlînd toate forţele energetice ale întregului continent.
În acest fel, bojii au devenit conducătorii spirituali ai Europei. Una din principalele lor misiuni, prin care îşi cîştigaseră un loc atît de important
în Europa, era acela de a împiedica pătrunderea din lumile paralele a finţelor demonice.
Aşadar, se poate spune că, prin manipulări energetice, bojii controlau tot continentul. Un lucru - cu avantajele şi dezavantajele aferente - era
acela că aceste forţe energetice erau dinamice, în continuă skimbare, ei trebuind să se mute necontenit în locurile în care energia era la apogeu
în perioada de timp respectivă. Aşa că bojii au cunoscut mari suprafeţe din Europa şi Asia Mică. Avantajul indiscutabil era acela că îi cunoşteau
pe cei pe care îi conduceau. Uneori se mutau la sute şi kiar mii de kilometri. Erau ca nişte 'oameni-păsări'. Dar evident, nu erau migratori ...
aveau un motiv precis pentru care se mutau din loc în loc, din timp, în timp.
Un lucru important este acela că peste to ei respectau pe de-a-ntregul natura. Cînd plecau în altă parte, după misterioasa energie, lăsau
natura aşa cum o găsiseră.
Mai ales că păduricile sfinte trebuiau să rămînă în permanenţă curate din punct de vedere energetic.
Aici nu era voie să curgă sînge. Strămoşii ştiau prea bine că sîngele era foarte căutat de fiinţele energetice din alte lumi. Slovanii veki făceau invers decît evreii, care îşi
mînjeau cu sîngele jerfelor (animale şi kiar umane) casele şi locaşurile sfinte. Sîngele emană o substanţă astrală preţioasă care este foarte căutată de monştrii din lumile
subterane. De aceea, ori de cîte ori au putut, au impus condiţia de tratare a lor cu sînge (evreii, maiaşii etc., le făceau pe plac.).
Preoţii evrei, ca intermediari între oameni şi lumile de joasă frecvenţă primeau instrucţii precise dela Dumnezeul lor cîte animale trebuiau să fie jertfite şi ce cantitate de
sînge era necesară pentru miruirea domului lui Solomon etc.
Păduricea rămînînd curată putea fi folosită în diferite scopuri speciale. În caz de boală. În cazul unor neînţelegeri între vecini (era un loc
special în pădurice, intitulat PRAV - dreptate, unde se hotăra cine are dreptate, acest cuvînt - 'pravo', rămînînd pînă azi, cu acelaşi înţeles,
dreptate. ). În cazul în care trebuia să se ia o hotărîre, veneau şi oamenii obişnuiţi dar şi conducătorul, care era ales în mod democratic, fiind
ţinut sub un control evident autentic de către comunitate).
În aceste pădurici se venea să şi moară. Se murea în linişte, fără dureri.
Stejarul era socotit ca cel mai preţios copac avînd o putere mare de tămăduire şi de fertilitate.
Copacii şi stîncile erau antene de prindere a energiei. În plus, copacii erau consideraţi fiinţe vii cu care se putea comunica.
Fiind apropiaţi de natură, druizii şi bojii trăgeau foloase enorme din această relaţi normală. puteau vindeca doar prin punerea mîinii, dar şi alte
lucruri. Însă forţele răului au lucrat, cu succes, în ruperea acestei relaţii benefice. S-a impus energia fricii, căci din această energie nagativă se
hrănesc fiinţele demonice din dimensiunile joase.
A venit momentul salvării Europei, a ţării a noastră personal şi aceasta prin refacerea pădurilor sfinte, trecînd spre filozofia atît de benefică a
strămoşilor noştri.

http://vimeo.com/18298290

http://www.formula-as.ro/2013/1053/enigme-16/misterele-unui-mare-clarvazator-wolf-messing-15990

http://jurnalul.ro/it/stiinta/ce-este-sufletul-savantii-explica-ce-reprezinta-si-care-este-esenta-sufletului-omenesc-
635357.html

(Va urma)

S-ar putea să vă placă și