ARTICOLUL

(τὸ ἄρθρον)

Articolul nu a existat în I.E. comună (dovadă și lipsa lui în latină); nici poemele
homerice, ca reflectare a unui stadiu mai vechi al limbii, nu-l atestă nici pentru elină. Greaca
a creat această parte de vorbire dintr-un vechi pronume demonstrativ cu două teme pentru
cele trei genuri1.

Obs. Avem a face doar cu articol hotărât (ὁριστικόν), pentru situația opusă utilizându-se un
adjectiv pronominal nehotărât (ἀόριστον).

Flexiunea articolului

Singular Plural
N. ὁ ἡ τό οἱ αἱ τά
G. τoῦ τῆς τοῦ τῶν τῶν τῶν
D. τῷ τῇ τῷ τοῖς ταῖς τοῖς
Ac. τόν τήν τό τούς τάς τά

Obs. În flexiune, articolul urmează declinările tematice în -α-/-o- (prima pentru Fem. și a
doua pentru Masc. și Neutru). Nu avem formă de Vocativ; în acest caz se întâlnește
interjecția ὦ, însă clasic numai pentru persoane inferioare sau cel mult egale (în nici un caz
pentru zeități). În Noul Testament nu apare pe lângă Persoana Dumnezeiască: Πάτερ, εἰς
χεῖράς σου παρατίθεμαι τὸ πνεῦμά μου „Părinte, în mâinile tale pun sufletul Meu”
(Luc.,23,46).
- Nominativul plural, masc. și fem., au pierdut pe τ- prin analogie cu singularul,
devenind οἱ, αἱ din *τοι, *ται (atestat ca demonstrativ, în inscripții).

1
La fel va proceda și latina târzie, în trecere spre limbile neolatine: ille, illa, illud este la originea articolului:
rom. canis ille> cane ille > câinele, fr., it., sp.: ille canis > le chien, il cane, el cane etc.