UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA MARKETING
ANUL UNIVERSITAR 2022-2023

PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI
Teoria inteligenţelor multiple şi implicaţiile
educaţionale
- Lucrare de seminar -

PROFESOR COORDONATOR:
Lect. univ. dr. Elena-Ancuţa Santi

STUDENT SUSȚINĂTOR:
George Stănescu
 INTRODUCERE

Dacă ne amintim de anii de şcoală post-revoluţie, ne amintim că datoria noastră

principală era aceea de a reţine date importante la istorie, să reproducem comentariile
literare şi să memorăm formule matematice pe care le aplicam în rezolvarea unui număr
parcă nesfârşit de exerciţii, fără a înţelege pe deplin funcţionalitatea lor practică.
Cel mai bun elev era cel care avea 10 pe linie, chiar dacă nu avea nici cel mai mic
talent la desen, sau care nu avea pic de ureche muzicală, practic, afon. Cel care la orele de
educaţie fizică nu putea alerga precum ceilalţi, chiar era scutit medical din cauză ca purta
ochelari de vedere.
Sistemul acesta tradiţional de educaţie, cu înclinaţie spre memorare si logică
matematică, funcţiona cu premisa că toţi elevii trebuie si trec, de fapt, prin acelaşi proces
de acumulare a cunoştinţelor. Nu este loc în dezvoltarea reuşită a elevului de reuşitele
sportive sau de iubirea pentru natură şi plante, dar care să nu obţină 10 decât la biologie.
Ideea că nu toată lumea reacţionează la aceiaşi stimuli în procesul de învăţare l-a
determinat pe profesorul Howard Gardner, de la Universitatea Harvard, să pună la îndoială
modul de organizare a sistemului educaţional la nivel global. Astfel, în 1983, a luat naştere
Teoria Inteligenţelor Multiple, care a devenit astăzi o ştiinţă de sine stătătoare îmbrăţişată
de elevi şi profesori din întreaga lume. Rezultatul de astăzi se vede în elevi mai implicaţi în
procesul de învăţare şi apreciaţi pentru adevărata lor valoare.
Gardner (2006) a teoretizat existenţa a opt inteligențe distincte, sugerând chiar
prezenţa celei de-a noua, aşa zisa inteligenţă existenţială. În opinia sa, fiecare dintre noi
suntem un amalgam unic de abilităţi şi talente, iar capacitatea de memorare sau logică nu
sunt singurele elemente care ne definesc. Un copil poate să aibă o ureche muzicală
excelentă, dar de asemenea poate să spună poveşti cu talent, să se orienteze foarte bine în
spaţiu şi să înţeleagă emoţiile celorlalţi dintr-o singură privire.
Felul în care sunt combinate aceste inteligenţe multiple este ceea ce ne diferenţiază
ca indivizi şi determină apoi modul în care rezolvăm probleme şi evoluăm ulterior. Însă
tocmai aceste diferenţe devin o provocare pentru sistemul tradiţional de educaţie, care
presupune că toată lumea e la fel, deci învaţă la fel. Poate acesta este motivul pentru care
majoritatea copiilor nu se simt stimulaţi sau apreciaţi la adevărata lor valoare într-o sală
tradiţională de clasă. Fiecare copil are punctele sale forte, iar descoperirea combinaţiei
unice de abilităţi devine indispensabilă pentru adaptarea procesului de învăţare.

1
 CUPRINS

În condiţiile reformei procesului de învăţământ, implementarea noilor teorii este

extrem de necesară. Pentru valorificarea şi dezvoltarea fiecărui individ în parte, trebuie să
ţinem seama de particularităţile lui şi de modul de manifestare al fiecaruia. Aşadar, e
necesară o nouă abordare a teoriei instruirii, instruire care trebuie să răspundă necesităţilor
curriculumului, dar şi nevoilor elevilor, instruire care trebuie să fie răspunsul educatorului
în planul predării-învăţării-evaluării, deci o instruire diferenţiată.
În activitatea didactică suntem tentaţi să apreciem că este “deştept” cel care are un
punctaj mare la testele de inteligenţă. Despre aceştia spunem că sunt “născuţi inteligenţi”.
În funcţie de acest aspect, ne putem aştepta la următoarele situaţii: dacă un copil este
inteligent, va avea rezultate bune, dacă un elev are inteligenţă medie, rezultatele pot fi
satisfăcătoare, dacă are inteligenţa scăzută, speranţele sunt slabe. Tendinţa generală este de
a-i considera “inteligenţi” pe cei care sunt buni la matematică sau la limba română si
“talentaţi”, pe cei cu alte înclinaţii.
În accepţiunea lui H. Gardner, inteligenţele reprezintă capacitatea cognitivă a
individului, descrisă printr-un set de abilităţi, talente, deprinderi mentale pe care le deţine
orice persoană dezvoltată normal, ele fiind grupate în opt categorii. Aceste opt inteligenţe
sunt dezvoltate într-o anumită măsură, interacţionează şi se combină într-un mod unic,
singular. Aceste inteligenţe se manifestă foarte rar în mod independent. Ele acţionează
complementar, concurent, compensatoriu şi coordonat în cazul ficărui individ.
Teoria lui Gardner privind inteligenţele multiple porneşte de la ideea existenţei
unor inteligenţe definite şi autonome, ce conduc la modalităţi diverse de cunoaştere,
înţelegere şi învăţare. El consideră că inteligenţa nu este o însuşire pusă în lumină prin
forţe standard, ci capacitatea de a rezolva probleme şi a realiza produse în situaţii concrete
de viaţă. Astfel, capacitatea cognitivă a omului este descrisă printr-un set de abilităţi,
talente, deprinderi mentale, pe care Gardner le numeşte ”inteligenţe”. Toţi indivizii normali
posedă fiecare din aceste inteligenţe într-o anumită măsură. Ceea ce îi diferenţiază este
gradul de dezvoltare şi natura unică a combinării lor.
1. Inteligenţa vizual-spaţială
Oamenii care au o inteligenţă vizual spaţială superioară sunt pricepuţi la
vizualizarea anumitor spaţii sau obiecte, se orientează bine şi au abilităţi de folosire a
hărţilor, tabelelor sau a aparatului de fotografiat sau filmat. Gândesc în imagini; percep cu

2
acurateţe şi acuitate lumea vizuală; recrează aspecte ale experienţei vizuale cu ajutorul
imaginaţiei.
2. Inteligenţa lingvistică
Cei care posedă o inteligenţă lingvistică puternică sunt capabili să folosească
cuvintele atât în scris, cât şi în citit. Sunt superiori atunci când vine vorba să povestească,
să memoreze informaţie şi să citească. Gândesc în cuvinte; comunică verbal; au capacitate
de a explica anumite noţiuni, au talent la dezbateri sau discursuri persuasive.
3. Inteligenţa logic-matematică
Oamenii care posedă o inteligenţă logic-matematică superioară au abilităţi de
recunoaştere a tiparelor, deducţie şi analiză logică a problemelor. Pentru ei, numerele,
relaţiile şi tiparele se transformă în concepte. Gândesc în spiritul determinării cauză-efect;
înţeleg raporturile dintre acţiuni, obiecte şi idei; gândesc conceptual; au capacitate sporită
de rezolvare a problemelor; au înclinaţie către gândirea abstractă; au plăcere pentru
experimente ştiinţifice
4. Inteligenţa corporal-kinestezică
Persoanele cu acest tip de inteligenţă au abilităţi de mişcare corporală, acţiuni
interpretative şi control fizic. De asemenea, ei posedă coordonare şi dexteritate
impresionante. Au simţul coordonării în mişcări ale întregului corp şi ale mâinilor în
manipularea obiectelor; talent la dans şi sport; pasiune pentru confecţionarea obiectelor cu
propriile mâini, capacitate de a memora lucruri prin acţiune, nu prin auz sau văz
5. Inteligenţa muzicală
Cei care posedă o inteligenţă muzicală dezvoltată gândesc în tipare, ritm şi sunet.
Au o apreciere şi înţelegere crescută pentru muzică, compoziţie şi artă interpretativă.
6. Inteligenţa interpersonală
Persoanele cu o inteligenţă interpersonală dezvoltată sunt capabili de înţelegere şi
interacţiune umană la un nivel superior. Sunt foarte abili la evaluarea emoţiilor, a
motivaţiilor, dorinţelor şi intenţiilor celor din jurul lor, au capacitate superioară de
comunicare verbală şi non-verbală şi talent la armonizarea conflictului în diverse grupuri.
7. Inteligenţa intrapersonală
Cei care posedă o inteligenţă intrapersonală superioară sunt constienţi de stările lor
emoţionale, de sentimente şi motivaţii. Au o înclinaţie către auto-reflecţie şi analiză, visare,
explorare a relaţiilor cu ceilalţi şi evaluare a punctelor forte. Conştientizează propriile
sentimente şi gânduri şi au o înţelegere clară a propriilor motivaţii

3
8. Inteligenţa naturalistă
Persoanele cu o inteligenţă naturalistă mai dezvoltată sunt în armonie cu natura şi
sunt interesate de explorarea şi protejarea mediului şi a speciilor de plante sau animale.
Sunt foarte conştienţi de schimbările subtile din mediul lor şi nu acceptă foarte uşor
domeniile care nu au legătura cu natura. Au înclinaţie către domenii precum botanică,
zoologie, biologie

Pe baza descoperirilor făcute de Gardner a celor 8 inteligenţe, s-a întocmit

următorul tablou sinoptic:
Inteligenţa Îi plac / Îi Are / e bun la / se pricepe Învaţă
place să…
Lingvistică - cuvintele - sensibilitate - spunând
- discuţiile - compunere - auzind
- dezbaterile - limbaj - urmărind instrucţiuni
- să citească - exprimare verbală - făcând asociaţii de
- să vorbească - exprimă sensuri cuvinte
- să scrie
- să asculte
Logică / - numerele - gândirea abstractă - făcând conexiuni
matematică - formulele - concepte matematice - folosind gândirea
- structurile - raţionamente critic
- tehnologia - logică - metodic,
- rezolvare de probleme organizându-şi
munca
Vizuală / - culorile - imaginaţie - din imagini
spaţială - imaginile - orientare în spaţiu - văzând
- să deseneze - observarea detaliilor - observând
- să coloreze vizuale - din reprezentări
- să modeleze - să facă hărţi / scheme grafice
- să construiască - să creeze modele - vizualizând
- sa proiecteze
Ritmică / - sunetele - producă sunete - cu ajutorul muzicii
muzicală

4
 - vocile - reacţioneze la sunete - asociind sunetele
- ritmul - să cânte, aprecieze
- muzica
Corporală / - jocurile de rol - conştiinţa nevoilor Prin:
kinestezică - excursiile de fizice ale organismului - implicare
studiu - mişcări - participare
- să se mişte - coordonare - manevrând
- să atingă - exprimă idei şi - mişcându-se
- mânuirea sentimente - activităţi practice
obiectelor
Naturală - animalele - mişcare - observând relaţiile
- plantele - observaţii - comparând
- detaliile - detalii senzoriale - culegând datele
- natura - utilizând informaţii
senzoriale
Intrapersonală - autoreflecţia - autoevaluarea - sarcini
- urmărirea - înţelegerea de sine individualizate
propriilor - exprimarea - când işi poate alege
interese sentimentelor, activităţile
- stabilirea de gândurilor - în atmosfera de
scopuri corectitudine
- etica, morala - muncă independentă
Interpersonală - interacţiunea - negociere / mediere - în grup
- colaborarea - comunicarea verbală / - interviuri
- relaţiile sociale non-verbală - observându-i pe alţii
- empatia faţă de - să vada perspective - comunicând cu alţii
altii multiple - relaţionând cu alţii
- să înţeleagă pe altii

Tratarea diferenţială pe baza inteligenţelor multiple are următoarele caracteristici:

 Presupune un curriculum ascuns/ subliminal implementat unitar (obiectivele şi
conţinuturile educaţionale sunt aceleaşi pentru toţi elevii, dar diferă tratamentul
pedagogic aplicat acestora);

5
  Poate cuprinde şi un curriculum predat, dar acesta are o pondere mică, accentul
punându-se pe activitatea proprie a elevilor;
 În practica educaţională, cele mai frecvente strategii de diferenţiere a instruirii sunt:
- selectarea, prelucrarea şi transpunerea didactică a conţinuturilor, apelând la
diferite combinaţii de inteligenţe;
- tratarea diferită a elevilor, în funcţie de potenţialul propriu şi tipurile de
inteligenţe predominante în plan individual;
- organizarea activităţilor de muncă personalizată independentă în clasă, ţinând
cont de profilul de inteligenţă al elevilor;temele pentru acasă vizează
preocupările, interesele, aptitudinile şi profilul lor de inteligenţă;
- realizarea evaluării continue şi individuale în aşa fel încât fiecare elev să-şi
poată alege pentru formularea răspunsurilor inteligenţa/inteligenţele adecvate
propriei personalităţi;
 Accentul se pune pe formarea la elevi a unor sisteme de noţiuni, concepte şi
principii fundamentale, interrelaţionate logic şi praxiologic;
 Profesorul este organizator, îndrumător al activităţii de învăţare, al procesului de
formare a capacităţilor de autoinstruire ale elevilor;
„Instruirea bazată pe inteligenţele multiple are şanse mari să fie activă întrucât
fiind diferenţiată şi răspunzând intereselor şi nevoilor individuale ale elevului, în modalităţi
care valorifică propriul potenţial de gândire şi acţiune, determină implicarea sa superioară
în activitatea didactică”. (Bocoş, 2005, p 174).
Teoria inteligenţelor multiple oferă un număr mare de instrumente didactice, care
pot fi utilizate în cadrul lecţiilor, instruirea fiind centrată pe elev. O perspectivă
educaţională bazată pe inteligenţele multiple poate potenţa înţelegerea în cel puţin trei
feluri:
 Prin oferirea unor analogii corespunzătoare. Subiectele sau temele necunoscute
sunt înţelese mai bine prin analogie cu un subiect cunoscut sau înţeles de către elev;
 Prin oferirea unor puncte de acces semnificative. Este deosebit de importantă
decizia pedagogică privind modul cel mai eficient de a introduce un nou subiect, în
sensul că elevii pot fi motivaţi sau descurajaţi foarte repede. De asemenea datorită
celui pe care psihologii îl numesc efect de prioritate, este de aşteptat că elevii îşi vor
aminti ilustrarea iniţială sau elementele prevăzute la început pentru a atrage atenţia.

6
  Prin oferirea unor reprezentări multiple ale ideilor centrale sau de bază legate de
un subiect. Orice abordare din perspectiva inteligenţelor multiple este flexibilă şi
poate fi folosită pentru studierea atât a unor subiecte specializate, cât şi a unor
subiecte generice, însă nu orice aspect al inteligenţelor poate fi folosit cu aceeaşi
eficienţă pentru orice obiectiv educaţional. Concret, deşi există mai mult de o
singură cale de acces, problema educaţională care intervine se referă în selectarea
punctelor de acces cele mai productive pentru facilitarea anumitor înţelegeri, în
testarea punctelor de acces alternative şi reflectarea asupra succeselor şi eşecurilor
înregistrate.
Ca studiu de caz, “Sărbătorile de iarnă- bucuria copiilor”, este o temă de abordare
interdisciplinară în care sunt vizate mai multe tipuri de inteligenţă: lingvistică (învăţarea
versurilor), naturistă (activităţi de cunoaştere a calendarului naturii), interpersonală
(analizează fapte şi personaje), intrapersonală (exprima propriile gânduri şi reacţii în
legătură cu un fapt de viaţă), muzicală / ritmică (însuşirea melodiilor), kinestezică
(folosirea anumitor mişcări ale corpului).
„Fiecare dintre noi folosește zilnic cele opt tipuri de inteligență, dar fiecare dintre
noi are modul său unic în care își arată inteligența. ...este ca și cum cele opt tipuri de
inteligență ar fi note diferite dintr-o octavă, pe un portativ: Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si, Do.
Fiecăruia dintre noi îi place să cânte un cântec diferit, compus din aceste opt note. Acest
mod de a combina notele este unic, deci niciun alt cântec nu este exact la fel. Când îți
folosești cum poți mai bine toate tipurile de inteligență- în felul tău unic- vei umple lumea
cu un cântec minunat pe care nimeni altcineva nu îl poate crea!” (Armstrong, 2019, p.
13).
Aplicarea teoriei inteligenţelor multiple presupune următoarele principii
educaţionale:
 Subiecţii care învaţă trebuie încurajaţi să îşi cunoască şi să utilizeze în învăţare
inteligenţele cele mai potrivite structurii lor.
 Activităţile de învăţare să fie proiectate în aşa fel încât să implice diferite tipuri de
inteligenţă.
 Evaluare învăţării trebuie să măsoare multiple forme ale inteligenţei (Bocoş, 2005, p
164)
„Metodele diferite au un rol determinant în teoria inteligențelor multiple, conform
căreia nu toți elevii nu gândesc la fel, de aceea efectele pozitive ale folosirii lor sunt

7
sistematic amintite de Gardner. Un efect important este acela că elevii,  văzând că
profesorul poate expune, explica un conținut în mai multe forme, sunt încurajați la rândul
lor, să gândească în propria lor formă conținutul respectiv. ” (Sion, 2014).
Printre limitele teoriei lui Gardner se numără: modul de identificare al tipului de
inteligență, specific fiecărui copil (presupune un timp îndelungat), efectivele mari de elevi
din clasele din zilele noastre, greutatea realizării unei lecții centrate pe fiecare elev în parte,
timpul pe care ar trebui să-l petreacă  cu fiecare elev în parte, timp care, din păcate, nu prea
există.
„ Plecând de la ideea că toți suntem diferiți în spirit, cât și inteligență. Gardner
consideră că educația  cea mai eficientă este cea care pleacă de la premisa acestei
diferențe, nu cea care o ignoră, în numele unui etalon, sau standard cu care trebuie să ne
confruntăm, pentru a ne ocupa locul în lume sau societate. Așadar, programele
educaționale, metodele de învățământ și formele de evaluare trebuie să țină cont, în
designul și organizarea lor, de diferențele existente între indivizi și să le ofere posibilități
de dezvoltare.” (Sion, 2014).
Literatura pedagogică actuală descrie integrarea curriculară drept o modalitate
inovatoare de proiectare a curriculumului, care presupune sintetizarea și organizarea
didactică a conținuturilor din domenii diferite ale cunoaşterii, astfel încît să se asigure
achiziția de către copii a unei imagini coerente, unitare despre lumea reală. Termenul
curriculum integrat, așa cum este definit de diversi autori (Creţu, 1997) sugerează în primul
rînd corelarea conținuturilor, însă acest demers necesită o abordare curriculară în care
punctul de pornire este cel mai adesea finalitățile urmărite, în funcție de care sunt alese
toate celelalte componente ale procesului instructiv-formativ.
Astfel, trebuie să se structureze prezentarea materialului într-un stil care să angajeze
majoritatea tipurilor de inteligenţă. Printre avantajele acestei abordări se numără: crearea
mai multor ocazii pentru dezvoltarea talentelor copiilor şi pentru obţinerea performanţelor
de către aceştia; mai mult timp pentru realizarea conexiunilor între diverse arii curriculare
în procesul didactic; un material suplimentar pentru îmbunătăţirea evaluării.
În lecţiile bazate pe teoria inteligenţelor multiple ar fi de dorit să se ţină cont de
următoarele aspecte: evitarea formării a mai mult de 4-5 grupe (altfel activitatea devine
foarte greu de urmărit şi sprijinit) şi observarea în mai multe rânduri a copiilor pentru a le
cunoaşte profilul de inteligenţe.

8
 CONCLUZII PERSONALE

Predarea nediferenţiată porneşte de la ideea că toţi elevii au acelaşi stil, acelaşi ritm
de învăţare, toţi au aceleaşi cunoştinţe, aceeaşi capacitate de înţelegere şi înaintare de la un
obiectiv la altul în acelaşi ritm. Lipsa diferenţierii poate avea ce rezultat insuccesul, eşecul
şcolar, pentru că nu s-a produs acea adaptare a actului instructiv-educativ la cerinţele şi
posibilităţile diferite ale subiecţilor ce alcătuiesc colectivul şcolar.
Diferenţierea presupune un proces de predare care ţine cont de nevoile elevilor şi de
ritmul în care ei învaţă. Cadrul didactic trebuie să faciliteze formarea abilităţilor necesare
pentru a deveni din ce în ce mai independenţi în învăţare, ţinând cont de pregătirea,
interesul şi stilul lor de învăţare. Tratarea diferenţiată aduce în discuţie adaptarea
învăţământului la particularităţile copilului, aceasta presupunând cunoaşterea elevilor sub
aspectul cunoştinţelor lor, a priceperilor şi deprinderilor, a potenţialului intelectual şi a
trăsăturilor de personalitate.
Este necesar sa privim teoria lui Gardner ca un plus adus la cunoaşterea copiilor şi
la înţelegerea diferenţelor acestora de performanţă la diverse activităţi, nu ca pe un mijloc
de “sortare” a acestora. Fiecare persoană are un mod propriu de a învăța, de a rezolva o
problemă. Nu toți ajung la rezolvarea unei probleme pe aceleași căi, lucru care nu este
deloc greșit. Încurajarea găsirii diferitelor căi pentru rezolvarea de probleme, de orice tip ar
fi ele, se consituie în unul din avantajele metodei lui Gardner. Învățarea centrată pe elev, pe
persoană, implicarea activă a subiectului în învățare, precum și dezvoltarea personală a
fiecăruia sunt alte avantaje care pot fi  amintite.
Este important să le valorificăm la maximum copiilor, toate tipurile de inteligență
pe care le au. Acest lucru ne va ajuta să înțelegem mai bine nevoile elevilor săi și să
interacționăm mai bine cu ei. Vom învăța că fiecare are puncte tari și idei despre cum să
facă anumite lucruri, fapt ce ne va face să-i înțelegem mai ușor, să ne înțelegem cu ei și
chiar să învăţăm de la ei.
Toţi suntem diferiţi datorită combinaţiilor noastre diferite de inteligenţă. Sarcina
educatorului este aceea de a obţine cât mai multe informaţii despre fiecare elev şi de a le
comunica tuturor factorilor implicaţi în educaţie: părinţi, alte cadre didactice.

9
 BIBLIOGRAFIE

 Gardner, H. (2006). Inteligenţele multiple. Noi orizonturi. Bucureşti: Editura Sigma.

 Bocoş, M. (2005). Instruire interactivă. Repere pentru reflecție și acțiune.  Cluj-
Napoca: Editura Presa  Universitară Clujeană.
 Armstrong, T., Boga, L. (2019). Eşti Mai Inteligent decât crezi: Un Ghid Al
inteligenţelor multiple, Pentru Copii. Bucureşti: Editura Curtea Veche.
 Sion, G. (2014). Psihologia dezvoltării. București: Editura Fundației „România de
Mâine”
 Creţu, C. (1997). Psihopedagogia succesului. Iaşi: Editura Polirom

10