Fitoterapie în patologia hepato-biliară

Cuprins

Capitolul I Cadrul general privind descrirerea sistemului digestiv

1.1. Ce este sistemul digestiv, din ce este alcătuit și funcțiile acestuia
1.2.Sindroamele hepatobiliare
1.3. Funcțiile ficatului
Capitolul II Rolul plantelor medicinale în tratatea bolnavului de afecțiuni hepato-biliare

2.1. Plantele medicinale, remediu naturist

2.2. Tipurile de plante naturiste utilizate în tratarea bolnavului de afecțiune hepato-biliară

2.3. Tratament naturist versus tratament pe bază de medicamente

Capitolul III Studiu de caz.

3.1…..
Introducere
 Capitolul I Cadrul general privind descrirerea sistemului digestiv

Organismul uman reprezintă un sistem biologic complex, alcătuit, de asemeni din

numeroase subsisteme, apoi de țesuturi, organe și aparate.

Organele reprezintă grupări de celule și de țesuturi ce se diferențiază în funcție de utilitatea

pe care o exprimă în buna funcționare a organismului.

Sistemele reprezintă acele unități morfologice și funcționale ce sunt alcătuite din organele
cu o structură identică și sunt formate din același tip de țesut.

1.1. Ce este sistemul digestiv și din ce este alcătuit

Sistemul digestiv poate oferi necesarul de hrană celulelor umane precum și o bună
sincronizare cu sistemul nervos și cel endocrin.

Procesul digestiv se inițiază în cavitatea bucală, apoi glandele salivare secretând imediat
lichidul cu ajutorul căruia hrana este înmuiată, așa fel încât aceasta să poată fi mai ușor trecută la
următorul pas. Dinții joacă rolul de a produce masticația, alimentele, urmând a fi înghițite.
Limba joacă rolul de a ajuta trecerea bolului alimentar, prin înghițire, spre faringe și esofag.
Pe tot parcursul faringelui, bolul alimentar este mișcat de peristaltice către stomac.

Peristalmul reprezintă procesul de contracție musculară, a tractului digestiv, ce mișcă

alimentele pe parcusul traseului, până la eliminare.

Esofagul reprezintă un conduct cu o lungime de aproximativ 30 cm, ce leagă faringele de

stomac. Înainte de conectarea cu stomacul, sfincterul are un mușchi special, numit sphincter
esofagian, acesta acționând ca o supapă ce poate controla intrarea alimentelor în stomac și
reintrarea alimentelor din stomac în esofag.

Stomacul este similar unui ac, în forma literei J, având straturi de mușchi puternici și
putând stoca până la 1,5 L de hrană. Hrana este depozitată, fărâmițată și amestecată cu sucurile
digestive ce sunt eliberate de mucoasa gastrică. Stomacul poate să producă până la 3 L de sucuri
gastrice într-o singură zi. Sucul gastric are în componență pepsină, anume o enzimă digestivă ce
împarte proteinele din bolul alimentar și acid clorhidric, ce activează pepsina, creând astfel, un
mediu proprice pentru activitatea enzimelor gastrice și de a distruge microorganismele
nenenefice.

Stomacul are un echilibru sensibil între acidul produs de glandele sale și rezistența la acid,
iar în caz că acest echilibru este deranjat, mucoasa stomacală va fi afectată, apărând astfel ulcerul
peptic ori gastrita.

Figura nr. 1 Corpul uman – sistemul digestiv (Sursa Anatomia sistemului digestiv – CGM Diabet Romania )

În stomac, bolul alimentar stă cam 4 ore, apoi părăsește stomacul în 2 faze.
 Prima față descrie contractarea porțiunii superioare a stomacului, materialul lichid este
împins spre intestinul subțire, iar conținutul mai solid din stomac, se va elimina mai târziu, prin
contractarea mușchilor din partea inferioară a stomacului.

Acest proces poartă denumirea de chim gastric, adică de traversare a canalului pyloric înspre
duoden, care este primul segment al intestinului subțire.

Intestinul subțire este un tub ce are lungimea de aproximativ 8 metri și este împărțit în
duoden, jejun și ileon.

Duodenul are o lungime de 25 cm și este cel mai scurt din intestinul subțire, iar din acest loc
va începe absorbția nutrienților. Chimul în duoden se amestecă cu bila din ficat și cu secrețiile
pancreasului.

Jejunul este cea mai mare parte a intestinului subțire, având o lungime de aproximativ 2,5
m, iar în acest loc se organizează procesul de descompunere și absorbție a nutrienților în sânge și
în fluidele limfatice.

Ileonul este secțiunea finală a intestinului subțire și joacă rol important în absorbția
nutrienților, având loc absobția mineralelor, sărurilor și a anumitor vitamine, precum și în
trecerea spre intestinul gros.

Figura nr. 2 Intestinul subțire (Sursa Anatomia intestinului subțire - Animație 3D - Predare și învățare Digitală
Mozaik (mozaweb.com)
 Intestinul gros este ultimul și cel mai important loc de descompunere și absorbție a
nutrilenților, a mineralelor, sărurilor și a altor vitamine și include 3 elemente importante și
anume cecumul, colonel și rectul.

Apoi, produsul rezidual ce a fost lichefiat ajunge din intestinul subțire în prima secțiune a
colonului, unde apa este absorbită de fluxul Sangin și de limfă, rezidul devenind astfel solid.
După care, din aproximativ 1 L de lichid ce ajunge zilnic în colon, aproximativ 80% este absorbit
înainte de a ajunge în anus.
Restul residual trece prin segmentele colonului și ajunge în rect, acolo unde se adună pentru a fi
eliminat.

În tractul intestinal se găsesc numeroase bacterii, mai ales în intestinul gros și au denumirea
de floră intestinală, fiind, de obicei, inofensive.

Figura nr. 3 Intestinul gros (Sursa Anatomia intestinului gros - Animație 3D - Predare și învățare Digitală Mozaik
(mozaweb.com)

Organele anexe ce joacă un rol important în cadrul procesului digestiv sunt ficatul vezica
biliară și pancreasul.

Ficatul este o glandă anexă voluminoasă a tubului digestiv, ce îndeplinește funcții multiple
de sinteză precum și de transformare a numeroaselor substanțe.
 Ficatul se regăsește deasupra și în dreapta abdomenului, sub cupola dreaptă a diafragmului,
ce îl separă de plămânul corespunzător și este înconjurat din toate părțile de coaste.

Figura nr. 4 Anatomia ficatului și a organelor de lângă acesta (Sursa Cancerul de ficat: Ghid pentru pacienti
(esmo.org)

Vezica biliară este sub formă de sac alungit (sub formă de pară de 10 cm, cu o capacitate de
50 ml) ce conține bila, iar sacul se regăsește sub ficat și este legat la calea biliară principală prin
canalul cistic.

Pancreasul este o glandă digestivă în formă de conică, fiind situat în spatele stomacului și
are rolul de a crea secreții interne și externe.

1.2. Sindroamele hepatobiliare

Afecțiunile hepatice presupun cunoașterea fundamentală a structurii și funcțiilor hepatice la

nivel normal.
 Tulburările fiziopatologice sunt concretizate în așa numitele sindroame hepatobiliare, ce stau
la baza tabloului clinic expus în diverse afecțiuni ale ficatului.

În cele ce urmează, vor fi enumerate, succint numeroase afecțiuni ale ficatului.

1. Sindromul icteric se referă la creșterea bilirubinemiei consecutiva le anumitor anomalii de

tip ereditar, de dezvoltare ori ce au apărut în procesul de creare, transportare a dispunerii
bilirubinei.
În cadrul acestui sindrom se pot distinge următoarele forme :
a) icterul hemolitic;
b) icterul hepatocitar;
c) icterul biliar obstructiv.

2. Sindromul colestazei are legătura cu sindromul icteric, frecvent fiind implicat în procedeul
patogenic al acestuia.
Acest sindrom expune următoarele forme :
a) colestaza intrahepatică obstructivă ;
b) colestaza intrahepatică neobstructivă;
c) colestaza intrahepatică neobstructivă;
d) colestaza extrahepatică obstructive;

3. Sindromul hemoragic de proveniență hepatică se referă la fazele hemoragice de la nivelul

stomacului și visceral, intratisular ori luminal ce sunt determinate de deranjul procesului de
coagulare, de obstrucțiile fluxului biliar ori de rupturile vasculare în mod repetat la
hepertensiunea portală.

4. Sindromul dismetabolic sau sindromul nutrițional se manifestă prin tulburare a proceselor

de depozitare a substanțelor nutritive și a dereglărilor apărute în transmiterea catabolismului
hormonal, rezultat din deranjul inactivării ori a eliminării unor toxine.
Acest sindrom expune următoarele forme :
a) denutriția ;
b) dezechilibrul hormonal;
c) manifestările toxice;
 5. Sindromul de hipertensiune portală se referă la creșterea patologică și în mod frecvent a
presunii și volumului sangvin din sistemul portal, cu urmarea de formare a colaterale
portosistemice.

6. Encefalopatia hepatică reprezintă un sindrom neuropsihic ce poate apărea instant sau în

timp cu pierderea totală ori parțială a funcțiilor hepatice principale, a celor de sinteză, a celor de
detoxifiere precum și a celor de excreție.

7. Insuficiența hepatică fulminantă se referă la oprirea bruscă a principalelor funcții hepatice,

la pacienții ce nu au un istoric al afecțiunii hepatice, acest lucru condiționând manifestarea
insuficienței hepatice fulminante.
8. Hepatomegalia
9. Steatoza hepatică
10. Ficatul și medicamentele
11. Alcoolul și ficatul
12. Ficatul în sarcină
13. Tubeculoza hepatică
14. Sifilisul hepatic
15. Hepatitele
16. Ciroza hepatică
17. Leziuni vasculare ale ficatului
18. Tumorile ficatului
19. Ficatul în parazitoze
20. Afecțiuni ereditare
21. Alte afecțiuni ale ficatului.