LUCRARE DE LICENȚĂ

RELAŢIA JOC – ÎNVĂŢARE

ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

ABSOLVENT,

1
 CUPRINS

ARGUMENT ........................................................................................................................4

CAPITOLUL I : CONSIDERAŢII PRIVIND IMPORTANŢA JOCULUI ÎN VIAŢA

COPILULUI
1.1. Natura jocului ca activitate fundamentală a preşcolarului .................................6
1.2. Elemente psihologice ale jocului .......................................................................9

CAPITOLUL II: ÎNVĂŢAREA LA PREŞCOLARI

2.1. Specificul învăţării la preşcolari .........................................................................14
2.2. Jocul – principala modalitate de învăţare la preşcolari .....................................19

CAPITOLUL III: STUDIUL EXPERIMENTAL PRIVIND RELAŢIA JOC –

ÎNVĂŢARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR
3.1. Designul cercetării……………………………………………………………..29
3.2. Analiza şi interpretarea rezultatelor…………………………………………….41
CONCLUZII ........................................................................................................................42
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................43
ANEXE .................................................................................................................................45

2
 ARGUMENT

Orice tânăr, trecut prin grădiniţă / şcoală, poartă amprenta formatorului, a generaţiei care l-a
educat şi l-a pregătit pentru viaţă. Această afirmaţie atenţionează indirect asupra responsabilităţii
imense ce este implicată de exercitarea profesiei de formator al tineretului.
Profesia – misiune, pe care o desfăşoară educatoarea în grădiniţa de copii, ocupă un rol
primordial. Ei i se atribuie sarcini complexe, cum sunt acelea de a stimula şi deschide spre manifestare
timpurie potenţialităţile umane, de a contura arhitectura caracterului omului, de a trezi şi direcţiona
trebuinţele copiilor încredinţaţi spre realizare pe coordonatele previzibile ale dezvoltării societăţii.
Acestea sunt, desigur, numai câteva îndatoriri esenţiale ale educatorului. Finalizarea lor, în practica
educaţională din grădiniţă, condiţionează continuitatea şi progresul activităţii formative, desfăşurat
ulterior de învăţător. Iată de ce, în etapa actuală, poate mai mult ca oricând în istoria societăţii
româneşti, munca educatorului din învăţământul preşcolar se cere structurată după principiile
pedagogiei creativităţii, învăţării sociale dirijate şi interdisciplinarităţii, ea îmbogăţindu-se cu noi
caracteristici.
În acest context, fiecare educator trebuie să contribuie prin activitatea şi experienţa sa la
căutarea, inovarea şi crearea mijloacelor şi modalităţilor de formare a tinerii generaţii. Activitatea din
grădiniţă implică mari responsabilităţi, oferind educatorului largi posibilităţi de manifestare a
creativităţii şi competenţei sale în realizarea lor.
Rolul fundamental al grădiniţei este de a pregăti copilul pentru a intra cu succes în etapa
următoare de şcolaritate. Este de la sine înţeles că pregătirea pentru şcoală nu înseamnă a forţa artificial
ritmurile dezvoltării psihice şi a-i impune preşcolarului un rol impropriu „elev”. Tot aşa de adevărat
este că „învaţă” şi preşcolarul, la fel ca şi şcolarul, deosebit de important, fiind în acest context, cât, dar
mai ales, cum „învaţă” pentru a-şi valorifica la maximum potenţialul intelectual şi forţele creatoare la
toate nivelele de vârstă din preşcolaritate.
Lucrarea reflectă câteva din aceste preocupări de ordin general pentru învăţământul
preşcolar abordate din punctul de vedere al cercetării aplicative cu metode proprii acesteia (observaţia,
experimentul natural şi pedagogic) din perspectiva optimizării şi modernizării continue a actului
educaţional practicat în grădiniţă.
Tematica lucrării formulată în termenii: „Relaţia joc – învăţare în învăţământul preşcolar” a
obligat la abordarea problematicii jocului şi învăţării la vârsta preşcolarităţii biopsihice ale copilului de

3
3-6 ani, cât şi de specificul activităţii copilului în acest stadiu al devenirii sale. În acest caz, în tratarea
temei s-a ţinut seama atât de dezvoltarea stadială, în etape succesive enunţate de aşa zisa educaţie nouă,
genetică cât şi de ideea dominanţei genetice de activitate care, la această vârstă, nu este alta decât jocul.
Lucrarea nu are pretenţia relevării unor contribuţii cu totul originale în ce priveşte tema
cercetată.
Deosebitele valenţe ale jocului pur, sau a celui cu subiect şi reguli, ale jocului ca mijloc de
instruire şi educare, procedeu metodic sau cadru organizatoric inedit de desfăşurare a activităţii
didactice au fost demonstrate de mulţi cercetători şi şcoli pedagogice ce au înscris între preocupările lor
cercetarea fenomenului ludic. Tratarea temei relaţia joc – învăţare, al raportului dintre joc şi învăţare în
gradarea lor motivaţională potrivit stadiului de dezvoltare cuprins în interiorul vârstelor preşcolare,
precum şi structurarea cercetării pe cele câteva tipuri fundamentale ale actului învăţării prin joc se
constituie, poate, într-o încercare modestă de a reuni într-un cadru aceleaşi idei şi păreri mai mult sau
mai puţin controversate, adevăruri şi opţiuni educaţionale, mai mult sau mai puţin încorporate în
conduita profesională a educatoarelor care se ocupă de formarea tinerei generaţii. Desigur, rezultatele
bune depind de pregătirea şi competenţa cadrului didactic, în ultimă instanţă de întreaga lui
personalitate.
Socot deci, că nimic din ceea ce se circumscrie procesului complex şi dificil de formare a
unei personalităţi umane, polivalente, creatoare şi adaptabilă (la natură, societate şi mai ales la viitor)
nu trebuie să scape preocupărilor şi atribuţiilor educatorului de azi şi de mâine.
Activitatea ce se desfăşoară în vederea educării și învăţării prin joc a copiilor ocupă locul
central în formarea omului. Desfăşurarea susţinută a acestei activităţi educative trebuie să se
concretizeze în înţelegerea de către fiecare copil, elev, student, că a învăţa cu sârguinţă şi
conştiinciozitate, a da dovadă de disciplină, a pune întregul elan specific vârstei tinere în slujba
îndeplinirii exemplare a sarcinilor ce revin tuturor, este o datorie, este o manifestare de profund
umanism.

4
 CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII PRIVIND IMPORTANŢA JOCULUI ÎN VIAŢA
COPILULUI
1.1. NATURA JOCULUI CA ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ A
PREŞCOLARULUI
La vârsta preşcolară, jocul este o realitate permanentă. Copilul de 3-6 ani se joacă cea mai
mare parte a timpului şi pe măsura creşterii şi dezvoltării joaca sa ia forme din ce în ce mai complexe şi
diverse, influenţând şi subordonând toate celelalte acţiuni de viaţă, interese şi preocupări. Jocul
copiilor obţine astfel un caracter multiacţional, activitatea practică, învăţarea, hrănirea sau îmbrăcarea,
luând forma unei acţiuni ludice. Manifestările de joc evoluează, având un caracter dinamic. Ele
evoluează şi obţin caracteristici noi şi forme variate şi interesante. Din perspectiva pedagogică, jocul
este considerat un mijloc de instruire, o formă de educaţie, o modalitate pedagogică – terapeutică,
având astfel o varietate de semnificaţii de natură constructivă.
Prezentate sintetic, acestea subsumează o serie de funcţii care sunt complementare şi
consistente cu cele ale fenomenului educaţional în ansamblu.
1. Funcţia adaptativă, ce se manifestă prin asimilarea realităţii fizice şi sociale şi prin
acomodarea eu-lui la realitate. În joc, copilul preşcolar transpune impresii dobândite în mediul extern,
fizic şi social, reuşind astfel să interiorizeze realitatea şi să se adapteze la un nivel primar cerinţelor
acesteia. Pe parcursul vârstei copilăriei mijlocii se poate observa o creştere a capacităţii copilului de a
transpune rapid şi coerent în joc elemente ale realităţii: roluri, conduite, atitudini, obiecte, şi de a
prelucra şi reflecta cu o mare profunzime şi în contexte ludice diverse (jocuri cu subiect şi roluri)
aspecte mai ample ale mediului înconjurător. Dacă, la începutul vârstei preşcolare trăirea realităţii prin
joc este totală, în sensul în care copilul nu distinge între situaţia reală şi cea imaginară, pe măsură ce
copilul devine conştient de propria lui persoană şi de modelul pe care îl imită el, cele două planuri ale
realităţii şi al ficţiunii se delimitează, aceasta neînsemnând că implicarea în jocul ce transpune impresii
reale este mai superficială. Dimpotrivă, jucându-se copilul experimentează roluri ce se suprapun cu
propriul eu şi se exersează pe el însuşi ca agent activ şi nu doar reactiv al mediului, fapt ce îi asigură

5
treptat adaptarea şi înţelegerea lumii reale şi premisele pentru trecerea firească de la copilărie la
adolescenţă şi maturitate.
2. Funcţia formativă. Jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, afectiv – emoţionale,
psihomotorii şi de modelare a personalităţii. Cunoaşterea prin experienţa directă, pe care o asigură
jocul, presupune implicarea capacităţilor perceptive, a abilităţilor de reacţie, a capacităţilor de
relaţionare şi a posibilităţilor de comunicare ce sunt exersate şi îmbogăţite în plan calitativ şi cantitativ.
În faţa problemelor adesea reale pe care le impune jocul, copiii au ocazia de a exersa capacitatea de a
analiza posibilităţile de rezolvare şi de punere în practică a soluţiilor optime pentru ca jocul să poată
continua.
Reluarea sau continuarea unor jocuri, stăpânirea regulilor sau convenţiilor de joc şi luarea
de decizii privind cursul şi finalitatea jocului, resursele necesare şi posibilităţile de simbolizare a lor
necesită din partea copilului abilităţi de memorare şi creativitate. Jocul stimulează fantezia, imaginaţia
reproductivă şi creatoare este mijloc de dezvoltare a flexibilităţii şi spontaneităţii.
Jocul presupune relaţionarea copilului cu obiectele şi partenerii de joc, uneori această
relaţionare având un caracter competitiv. Confruntarea cu sine şi cu ceilalţi stimulează şi modelează
procesele afectiv – motivaţionale şi atitudinale în sensul îmbogăţirii gamei de trăiri afective, a
dobândirii capacităţii de stăpânire a emoţiilor şi a nuanţării raportării atitudinale la realitate.
3. Funcţia informativă. Prin intermediul jocului, copilul achiziţionează informaţii, noţiuni,
concepte necesare înţelegerii şi integrării lumii reale. Investigând realităţi fizice diverse, copilul
manipulează, alege, ordonează, clasifică, măsoară se familiarizează cu proprietăţile diverselor lucruri şi
dobândeşte cunoştinţe despre greutate, duritate, înălţime volum, textură, categorii, serii şi familii de
obiecte. În reflectarea realităţii sociale, el exersează roluri, limbaje şi reguli specifice, a căror învăţare
sistematică, necontextualizată ar fi în mare parte imposibilă la această vârstă.
4. Funcţia de socializare este concretizată în exersarea prin joc şi asimilare în plan
comportamental a exigenţelor vieţii sociale. Majoritatea tipurilor de joc şi în special cele de cooperare,
de competiţie sau de rol presupun relaţionare, adaptare acţiunilor proprii la acelea ale unui partener de
joc, asumare a responsabilităţii propriului comportament şi respectarea convenţiilor comportamentelor
impuse de situaţie. Pe tot parcursul vârstei preşcolare, adultul are un rol esenţial în asistarea dezvoltării
sociale prin joc, în sensul contracarării tendinţelor negative: distructive, egoiste, şi încurajarea
respectului pentru mediu, sine şi celălalt. Însă copilul învaţă corecţia socială şi comportamentală nu
doar de la adulţi, ci chiar de la colegii de joc, aflaţi în aceeaşi situaţie.

6
 Jocul îi oferă copilului ocazii numeroase de exploarare a unor concepte precum cel de
libertate, implicat în multe din activităţile ludice. Copiii au ocazia să experimenteze implicaţiile pe care
libertăţile personale le au în sfera responsabilităţilor.
Un aspect important al socializării prin activitatea ludică este tendinţa copilului de a-şi
apăra şi a-şi afirma individualitatea, alături de nevoia sa de a se integra social. Obligat de contextul
ludic să se dubleze şi să interpreteze roluri diverse, preşcolarul mare ajunge să-şi formeze un sens al
identităţii proprii şi să acumuleze elemente ale imaginii de sine, lucru facilitat tocmai de ocaziile oferite
de joc, de analiză a sinelui din perspective variate.
5. Funcţia de relevare a psihicului. Copilul transpune în joc trăiri, sentimente, intenţii
neîmplinite în real, impresii, temeri, gânduri, atitudini, conflicte intrapsihice sau interrelaţionale. Ele
sunt astfel accesibile părinţilor şi educatoarei care observă jocul copilului, felul în care acesta îşi alege
jocul – subiectul, resursele materiale, parteneri, felul în care se implică în roluri şi conţinutul pe care îl
dă acestora, şi au astfel ocazia să constate atât manifestările incipiente ale intereselor, aptitudinilor
acestuia, cât şi nivelul dezvoltării psihofizice şi eventualele tulburări sau disfuncţii survenite în
dezvoltarea personalităţii sale. Jocul este un generator excelent de autocunoaştere a capacităţilor proprii
şi de construire a încrederii în sine şi forţele proprii.
Caracterul şi conţinutul jocului la vârsta preşcolară este dat de o serie de factori de
influenţă, dintre care cei mai importanţi sunt:
- nivelul dezvoltării intelectuale, sociale şi de conturare a conştiinţei de sine şi de altul.
Aceste variabile influenţează modul de alegere a principalelor elemente ale jocului: subiectul, scopul,
rolurile şi regulile, modul de prezentare de sine ca individ apartenent al unui sex şi a unui mediu
cultural, gradul de interacţiune cu ceilalţi în timpul jocului, natura şi amploarea implicării în activitatea
ludică, măsura în care copilul face diferenţa dintre ficţiune şi realitate în joc;
- experienţa de viaţă a copilului şi impresiile oferite de mediul ambiant;
- modelul relaţiilor sociale dintre adulţi, care este preluat şi ilustrat în joc, atât din
perspectiva comportamentului de rol, cât şi al atitudinilor particulare ale adulţilor semnificativi.

7
 1.2. ELEMENTE PSIHOLOGICE ALE JOCULUI
Jocurile copiilor reflectă trăsăturile jocului public, manifestare existentă în toate culturile
lumii, conţinutul şi regulile fiind diferite de la un popor la altul, de la o vârstă la alta.
Indiferent de dimensiunea lor temporală şi spaţială, jocurile copiilor îmbină textul cu
mişcarea, melodia cu mimica, cu gesturile, copilul luând contact cu mediul înconjurător, cu valorile
spirituale ale strămoşilor, cu reguli şi conduite sociale.
Jocul este o acţiune sau activitate efectuată de bunăvoie, în cadrul anumitor limite stabilite,
de timp şi spaţiu şi după reguli acceptate de bunăvoie, dar absolut obligatorii, având scopul în sine
însăşi şi fiind însoţită de un anumit sentiment de încordare, de bucurie şi de ideea că este altfel decât în
viaţa obişnuită.
Aşa după cum rezultă şi din definiţie, jocurile copilului( atât cele tradiţionale, cât şi cele
moderne, inclusiv cele computerizate) au anumite caracteristici:
 Prin joc se va căuta să se rezolve contradicţiile dintre: angajare-participare facultativă,
supunere la regulă-libertate, utilitate-gratuitate, canon-euforie, sens-lipsă de noimă, seriozitate-
amuzament;
 Prin joc se manifestă o serie de tendinţe, impulsuri, afecte, ce vin din adâncul fiinţei,
uneori chiar din inconştientul individului, ceea ce-i conferă o autoproiecţie psihologică şi o descărcare
tensional-afectivă:
 Jocul are şi o latură comunicativă, ce se concretizează prin replici, gesturi, mimică, tonul
şi modulaţiile vocii, privirea, plastica gesturilor, repetarea unor cuvinte, silabe etc.
 În actul de comunicare în orice joc este prezent un cod ludic( simboluri, mituri,
credinţe); în acest sens J. Chateau remarca: „ Primind să facă parte dintr-un grup de joc, copilul a
acceptat un anumit cod ludic, ca printr-un contract social”.
 Vocabularul ludic cuprinde o gamă variată de categorii şi tipuri de semne din care fac
parte:

8
 − denumirile jocurilor;
− numele personajelor din scenariul ludic;
− numărul, vârsta şi sexul jucătorilor;
− configuraţia spaţiului de joc;
− formaţia ( dispunerea) jucătorilor;
− timpul/ anotimpul jocului;
− ritmul jocului;
− textul jocului;
− acţiunile, mişcările, gesturile ludice;
− jucăriile (obiectele ludice);
− destinatarul real sau imaginar al acţiunilor ludice.
 Fiecare din aceste categorii ale vocabularului ludic este însoţită de anumite elemente
ludice, pe care Ivan Evsev le va numi ludeme - gesturi, mişcări precum săritura, lovirea cu piciorul în
pământ, tumbe, bătaia din palme, ciupitul, învârtirea pe loc, palmele la ochi, alergarea, producerea de
zgomote, strigăte, imitarea plânsului, râsul etc. - însoţite de obicei şi de anumite obiecte cu valoare de
simbol (de ex. Un băţ poate fi considerat suliţă, sabie, seringă, lingură, cal etc);
 Din punct de vedere funcţional, jocul apare ca o configuraţie dinamică desfăşurată în
timp şi spaţiu, după anumite reguli, caracteristică pe care unii psihologi o numesc gramatica jocului.
Regulile definesc succesiunea ludemelor (elementele de joc. obiectele utilizate) numărul repetărilor,
momentele de trecere de la o anumită fază a jocului la alta, ierarhia fiecărui ludem în parte, substituirile
lor reciproce în cadrul scenariului ludic etc;
 Jocul este o formă de manifestare a copilului, care îi satisface în cel mai înalt grad
nevoia de activitate şi se corelează cu celelalte activităţi ale acestuia: învăţare, creaţie etc;
 Prin joc copilul rezolvă pe plan imaginar contradicţia dintre aspiraţii, dorinţe, tendinţe
de imitare a adultului şi posibilităţile sale fizice, psihice, social limitate. În joc copilul îşi satisface
trebuinţele, dorinţele de a acţiona de a stăpâni obiectele prin specificitatea lumii imaginare pe care şi-o
creează;
 Jocul contribuie la formarea, dezvoltarea, restructurarea potenţialului bio - psiho - social
al copilului; îl angajează intelectual, moral, estetic; Jocul stimulează imaginaţia şi creativitatea
copilului, dezvoltarea limbajului şi a componentelor psihomotorii, a motivaţiei;

9
  Jocul influenţează toate laturile personalităţii copilului ( temperament, aptitudini,
caracter, atitudini) , contribuie la formarea deprinderilor comportamentale, a relaţiilor interpersonale.
Dacă educatoarea nu ţine seama şi nu include în jocurile copiilor aceste coordonate,
activităţile respective îşi pierd calitatea de joc, rămânând în majoritatea cazurilor numai titlul de joc
didactic.
Aplicaţie: elemente psihologice în jocul „Şoarecele şi pisica”
a. Denumirea jocului: „ Şoarecele şi pisica”
b. Conţinutul jocului: Grupul de copii formează un cerc, prinzându-se de mâini. Doi copii
sunt protagoniştii principali ai jocului: unul pisica, celălalt şoricelul. Copilul – şoricel se ascunde în
spatele unuia dintre copiii care formează cercul Copilul – pisică stă în centrul cercului şi face focul cu
vreascuri după care pleacă la vânătoare, aşezându-se în afara cercului, în spatele altui copil. Şoricelul
vine din ascunzătoare şi strică focul. Copiii din cerc sunt martori. Vine pisica supărată şi întreabă copiii
astfel:
Pisica: - Cine mi-a stricat focul?
Copiii: - Nu ştim!
Pisica: - Cine mi-a stricat focul?
Copiii: - Nu ştim!
Pisica: - Cine mi-a stricat focul?
Copiii: - Şoricelul!
Pisica: - Unde-i?
Copiii: - În cămară.
Pisica: - Ce face?
Copiii: - Se spală.
Pisica: - Cu ce se şterge?
Copiii: - Cu coada pisicii!
Răspunsul copiilor este culmea supărării, iar pisica aleargă pentru a prinde şoricelul.
c. Reguli de joc: Pisica poate alerga în ambele sensuri, doar în afara cercului compus din
copii. Copilul - şoricel poate pătrunde şi în interiorul cercului. In timpul alergării copiii care compun
cercul strigă: „ Ce pisicuţă leneşă, nu prinde un şoricel!”
d. Elemente psihologice:
 Creativitate:

10
 − unde să se ascundă şoricelul, cum să strice focul;
− pisica: cum face focul (poate fi o imitare din activitatea casnică a părinţilor);
− jocul de rol (dramatizare): dialogurile, felul în care îşi manifestă supărarea pentru că i s-
a stricat focul;
 Motivaţie:
− de a spune adevărul;
 Voinţa:
− de a fi unul dintre personaje;
− de a susţine adevărul;
 Limbajul:
− este dezvoltat limbajul verbal cu caracteristicile sale (tonalitate, ritm , intonaţie) şi
nonverbal (gestica, mimica);
− povestirea, repetarea de versuri, dialogul;
 Afectivitate:
− dorinţa de succes în prinderea şoricelului;
− sentimente de compasiune pentru şoricel, salvarea lui din ghearele pisicii;
 Comportament:
− relaţionarea cu copiii din grup;
− atitudinea faţă de personaje:
Psihologii, indiferent de şcoala sau orientarea căruia aparţin, sunt aproape unanimi în a
admite că jocul aduce contribuţii importante la dezvoltarea copilului. Jocurile sunt sufletul
relaţiilor umane şi factori de educare eficienţi.
Groos numeşte pe bună dreptate jocul copiilor un act de dezvoltare personală neintenţionat.
Joaca este o pregătire instinctivă şi inconştientă a viitoarelor acţiuni serioase. În joc se reflectă
legăturile copilului nu numai cu lumea lui interioară, ci şi cu persoanele şi cu evenimentele din lumea
exterioară.
 Jocul este un vehicul al stimulării cognitive: prin intermediul activităţilor ludice copiii
fac descoperiri senzorio-motorii privind mărimile şi formele, noţiunile de jos/sus, tare/moale. Ei
mânuiesc, manipulează, identifică, ordonează, structurează şi măsoară. Esenţială pentru copil, în joc,
este natura primară a experienţei, nu doar pentru că îi furnizează impresii imediate, ci şi pentru că-i
oferă feedback-ul şi îi determină progresul în învăţarea independentă.
11
  Jocul îi pregăteşte pe copii pentru viaţă, dar de o manieră specifică. Jucându-se, copiii se
exersează şi se experimentează pe ei înşişi ca agenţi activi ai mediului şi nu doar ca elemente reactive,
în familie şi la grădiniţă copiii sunt frecvent chemaţi să acţioneze în conformitate cu anumite seturi de
modele. Dar în lumea jocului ei pot fi cei care iau deciziile.
 Jocul oferă copiilor oportunităţi de a exersa roluri ale adulţilor, proces cunoscut sub
numele de socializare anticipatorie. Copiii se pot juca „de-a şcoala”, „de-a spitalul”, ,,de-a magazinul”,
interpretând roluri de profesori, infirmiere, doctori, vânzătoare etc. Jocurile sunt mijloace efective prin
care copiii învaţă să-şi adapteze acţiunile la cele ale unui partener.
 Jocul este un exerciţiu crucial pentru formarea şi dezvoltarea responsabilităţii etice -
copilul practică nu doar comunicarea şi solidaritatea socială, ci configurează ,totodată, propriile sale
judecăţi de valoare cu privire la ceea ce este bine şi ce este rău într-un context social. El învaţă corecţia
socială şi intervenţia, nu doar de la adulţii care „ supraveghează”, ci şi de la colegii de joc din aceeaşi
grupă de vârstă, aflaţi în aceeaşi situaţie. În activitatea ludică este exersată, de asemenea, judecata
estetică a copilului. El învaţă să aprecieze lucrurile ca frumoase sau urâte, să opteze pentru anumite
forme, culori, materiale.
 Jocul stimulează fantezia, „conştiinţa imaginativă”, şi un anume gen de percepţie a
ideilor. E vorba despre creativitatea jocului: ea priveşte aspecte foarte concrete şi foarte practice.
Copilul este stimulat, are idei şi, nu în ultimul rând, este capabil să facă legături intuitive între lucrurile
care pot fi traduse în acţiuni, care produc schimbări ale lucrurilor.
Prin intermediul jocului un copil poate realiza care idei sunt ale sale şi, în acest proces,
poate lua cunoştinţă de propriul său potenţial inovativ şi îl poate experimenta. Prin intermediul jocului,
alături de nevoia de a se integra, copilul experimentează şi nevoia de a-şi apăra şi de a-şi afirma
individualitatea.
Toţi copiii au un mare potenţial de fantezie şi joc, dar pentru a-şi valorifica această zestre
copilul trebuie să dispună de: timp pentru activitatea ludică, spaţiu de joc, oportunitatea de a recepta
temele de joc, care reprezintă o importantă sursă de informaţie pentru educatori şi părinţi cu privire la
starea psihică a copilului, relevând eventualele conflicte intrapsihice sau interrelaţionale; echipament
pentru joc; aprobarea de a se juca şi confirmarea de către adult, a faptului că jocul nu este o experienţă
lipsită de valoare sau o pierdere de vreme, ci o activitate importantă, demnă de interes şi valorizată
corespunzător;

12
 Părinţii sau educatorii care nu stimulează şi nu susţin de o manieră pozitivă demersurile
ludice ale copilului îi pot crea acestuia un sentiment de vinovăţie şi de intruziune în lumea plină de
miraje a oamenilor mari.
Copiii au nevoie de acordul deplin de a se juca liber, de a experimenta intens noile lor
achiziţii. Scopul ultim al jocului practicat la vârsta preşcolarităţii este acela de a crea copilului un
sentiment de împlinire, de realizare, de dobândire a unor competenţe în organizarea şi direcţionarea
activităţii.

CAPITOLUL II
ÎNVĂŢAREA LA PREŞCOLARI
2.1. SPECIFICUL ÎNVĂŢĂRII LA PREŞCOLARI
Procesul complex de formare şi devenire a personalităţii umane este indisolubil legat de
activitatea de învăţare şi de educaţie, în general.
Învăţarea este un fenomen complex, dinamic-evolutiv, cu un conţinut bogat şi cu o largă
sferă de cuprindere, a cărei problematică este abordată de mai multe discipline: pe de o parte, biologia
şi biochimia, care sunt preocupate de determinarea mecanismelor neurofiziologice ale învăţării, iar pe
de altă parte, psihologia, pedagogia, sociologia, logica, epistemologia, care sunt preocupate de
dimensiunea individuală şi socială a învăţării, de condiţiile în care se produce învăţarea, de optimizarea
învăţării şcolare.
Conceptul de învăţare poate fi abordat, în accepţiunea cea mai cuprinzătoare, ca dobândire
de către fiinţele vii a experienţei individuale în scopul adaptării optime la condiţiile mediului. La acest
nivel, învăţarea apare ca fenomen general, comun omului şi animalelor, având un caracter activ,
explorativ, spontan şi neorganizat.
Învăţarea umană reprezintă acumularea de către individ a experienţei sociale în mod
raţional, activ şi selectiv, în vederea orientării şi integrării în viaţa şi activitatea socială. Astfel,
învăţarea apare ca o activitate îndreptată spre scopuri de cunoaştere a unor informaţii, reguli, legi,
principii şi ca având, din această perspectivă, o funcţionalitate informativă şi un rol formativ.
Ampla şi complexa activitate de învăţare se circumscrie procesului specific de formare şi
dezvoltare a personalităţii, pe baza interacţiunilor multiple şi diverse ale subiectului uman cu mediul,

13
îndeosebi cu cel socio-cultural, ceea ce implică interacţiune şi complementaritate între psihologic şi
pedagogic.
Astăzi, în condiţiile exploziei informaţionale, a multiplicării canalelor de comunicare şi
informare, organizarea învăţării se circumscrie nu atât acumulării de cunoştinţe, cât, mai ales,
procedeelor şi modalităţilor de orientare şi dobândire independentă a acestora. Învăţarea nu trebuie să
conducă spre simple asimilări de informaţii, ci la formarea unor capacităţi de orientare, gândire
divergentă şi creativitate, la flexibilizarea structurilor cognitive şi atitudinale, pentru a permite o
adaptare optimă la schimbările rapide ce marchează lumea modernă.
Învăţarea are următoarele caracteristici:
 este organizată şi desfăşurată sub îndrumarea educatorilor, în cadru instituţionalizat, pe
fondul unor relaţii de comunicare socio-afective, de cunoaştere şi de influenţă;
 este un demers conştient, presupunând stabilirea anticipată a scopului, mobilizarea
voluntară a efortului;
 are caracter gradual, sub raportul eşalonării dificultăţilor sarcinilor didactice;
 are un pronunţat caracter secvenţial;
 are caracter informativ-formativ;
 este un proces dirijat din exterior ce tinde să devină un proces autodirijat.
Mecanismele învăţării vizează atât organizarea şi funcţionarea sistemului central, cât şi
structurile şi funcţiile neuropsihice implicate în modurile de operare mintală şi psihocomportamentală.
Implică cele trei componente ale arcului reflex de relaţie neuropsihocomportamentală ă organismului
cu mediul:
 componenta aferentă senzorială - de receptare şi transmitere a informaţiei către sistemul
nervos central;
 componenta centrală (sistemul nervos central) - cu rol de prelucrare, stocare şi
valorificare a informaţiei şi organizarea structurilor de operare şi formelor psihocomportamentale de
comandă şi control al acţiunii;
 componenta aferentă psihomotrică a reacţiilor de răspuns, conduitelor şi activităţilor
exteriorizate.
Prin învăţare se realizează un circuit complex al informaţiei de la receptare până la
efectuare şi invers, prin conexiune inversă, datorită mecanismelor autoreglatoare, astfel încât activitatea

14
şi conduita umană se modifică în procesul adaptării şi echilibrării în relaţia cu mediul. Rezultatul este
constituit din structurile verbal-logice, operaţional-simbolice, motivaţionale.
Etapele procesului de învăţare sunt:
 formarea motivaţiei – implică activarea cerebrală, mobilizarea energiei psihice;
 receptarea materialului şi înregistrarea (memorarea) datelor;
 înţelegerea şi elaborarea generalizărilor;
 fixarea cunoştinţelor în memorie, păstrarea în timp;
 actualizarea şi aplicarea cunoştinţelor.
Între etapele prezentate există unitate şi se instituie un raport funcţional strâns. Modul în
care se desfăşoară şi ordinea lor dobândesc aspecte specifice în funcţie de conţinutul şi obiectivele
învăţării, tipul de învăţare.
Complexitatea procesului de învăţare acoperă un spectru larg de fenomene şi angajează
personalitatea umană în totalitatea ei, de aceea se pot disocia o multitudine de forme, tipuri şi niveluri
distincte.
Pot identificate, astfel, trei tipuri de învăţare:
 învăţarea senzoriomotorie (se formează deprinderile de mers, scris, muzicale, tehnice,
sportive);
 învăţarea cognitiv-intelectuală (se însuşesc noţiunile, ideile, principiile, teoriile)
 învăţarea socio-afectivă.
În funcţie de unele noi criterii, se pot realiza noi tipologii ale învăţării:
 după conţinut:
− perceptivă,
− verbală,
− conceptuală,
− motorie;
 după modul de operare cu stimulii:
− prin discriminare,
− asociere,
− repetare,
− prin transfer,
− generalizare;
15
  după modul de organizare a informaţiei:
− algoritmică,
− euristică,
− programată,
− creatoare;
 după gradul de variaţie a subiectului în actul învăţării:
− spontană;
− latentă;
− în stare de somn;
− în stare de veghe;
 după natura relaţiei subiect-sarcină de învăţare:
− extensivă sau de adaptare a subiectului la sarcină,
− intensivă sau de adaptare a sarcinii la capacităţile subiectului;
 după natura experienţei:
− din experienţa proprie;
− din experienţa altora.
 după mecanismele şi operaţiile neuropsihice implicate:
− prin condiţionare;
− prin imitaţie;
− prin încercare-eroare;
− prin anticipare şi decizie inventivă;
− prin creaţie.
Capacitatea de învăţare în perioada preşcolară devine activă şi este dublată de interese de
cunoaştere.
Jocul este în perioada preşcolară o activitate de bază, subordonată învăţării, încărcată de
caracteristici active de manipulare a experienţei de viaţă, a observaţiilor, a emoţiilor, a acţiunilor şi a
conduitelor ce se vehiculează în ambianţa sa, punând în evidenţă experienţa socială achiziţionată şi
capacitatea de a crea verbal şi comportamental roluri (prin mijloace dominant imitative). De asemenea,
învăţarea presupune elemente de joc, în scopul stimulării dorinţei de cunoaştere a copilului.
Curiozitatea, ca mobil al învăţării, devine din ce în ce mai amplă şi abordează mai pregnant relaţiile

16
dintre fenomene (de dependenţă, de cauzalitate, de condiţionare). De altfel, în grădiniţă, copilul
traversează programe educative diverse care au ca obiectiv declanşarea şi susţinerea procesului
complex de învăţare.
În cadrul instituţionalizat al grădiniţei pot fi identificate atât învăţarea didactică organizată,
sistematică, dirijată, cât şi învăţarea socială, determinată de lărgirea şi diversificarea relaţiilor pe care
preşcolarul le stabileşte, dar şi de varietatea situaţiilor contextuale de viaţă.
Spre sfârşitul acestei etape, preşcolarul îşi poate regla voluntar şi verbal acţiunile, îşi
dezvoltă anumite procedee de muncă intelectuală, precum şi capacitatea de autoevaluare, necesare
diversificării şi amplificării procesului de învăţare realizat în stadiul următor.
Procesul de învăţare nu poate fi conceput, în contextul actual, fără cooperare: pot colabora
3-4 copii într-un grup, 16-20 copii dintr-o grupă, dar pot conlucra şi copii din grupe diferite, în proiecte
comune. Deci, a coopera înseamnă a lucra împreună pentru un scop comun, presupunând un schimb
activ de idei, înseamnă a dezvolta componenta socială a personalităţii copiilor.
Determinarea copiilor preşcolari să lucreze în echipă reprezintă o tehnică binecunoscută
pentru promovarea învăţării active şi a unei mai bune pregătiri pentru integrarea şcolară, ştiut fiind
faptul că abilitatea de-a lucra împreună a devenit apanajul noii reforme educaţionale.
Din acest motiv, toate activităţile de învăţare nu trebuie să fie explicaţii plicticoase, ci
jocuri cu rol, jocuri didactice, jocuri – probleme „decupate” din viaţa de zi cu zi. În orice moment al
activităţii, copilul este antrenat într-o activitate cu o sarcină clară şi întotdeauna participarea lui are
drept scop să găsească o soluţie, să câştige, să-şi adjudece un merit pentru efortul său.
Copiii trebuie învăţaţi de mici să coopereze în cadrul unui grup, a unei echipe, dar să se
înfrunte şi individual din perspectiva „câştig eu – câştigi şi tu”. Nu mai este suficient să li se prezinte
copiilor date intuitive sau verbale, pentru ca ei să le înregistreze şi să le interiorizeze, în scopul de a le
reda fidel; este nevoie de interacţiuni cognitive, sociale, prin intermediul cărora copiii să înţeleagă
scopul, rezultatele şi utilitatea procesului pe care-l parcurg: acela de dobândire nu numai de noi
informaţii, dar şi de formare de atitudini şi comportamente, aceasta este, de fapt învăţarea.

17
 2.2. JOCUL – PRINCIPALA MODALITATE DE ÎNVĂŢARE LA
PREŞCOLARI
După cum se ştie vârsta preşcolară este vârsta jocului. În viaţa copilului preşcolar, jocul
ocupă un loc deosebit de important. Jocul este o formă de manifestare a copilului care îi satisface în cel
mai înalt grad nevoia de activitate. În joc, copilul sesizează funcţiile sociale ale obiectelor, precum şi
diversitatea de activităţi pe care le desfăşoară adulţii. La preşcolari întâlnim acea contradicţie specifică
între dorinţa vie a copilului de a acţiona cu obiectele şi de ale stăpâni şi operaţii necesare folosirii
acestora, aşa cum le foloseşte adultul (şofer, doctor, etc.).
Calea de rezolvare a acestei contradicţii o constituie jocul. Sub formă de joc, copilul îşi
apropie realitatea înconjurătoare, lumea obiectelor, expresie materializată a muncii social-umane. În
acţiunile de joc nu i se poate cere copilului să fie stăpân pe operaţiile reale, totuşi în joc conţinutul şi
semnificaţia activităţii se păstrează în mod adecvat. Sub influenţa jocului se dezvoltă şi se
restructurează întreaga lui activitate psihică.
În procesul jocului, copilul dobândeşte numeroase şi variate cunoştinţe despre mediul
înconjurător. Prin aceasta i se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă şi mijlocită a realităţii,
percepţiile, reprezentările, memoria, gândirea, limbajul, etc. Percepţiile de mărime, formă, culoare,
greutate, distanţă îşi precizează şi diferenţiază reprezentările. Prin actualizarea reprezentărilor şi
recombinarea lor în jocurile cu subiecte contribuie la dezvoltarea imaginaţiei reproductive şi creatoare.
Procesele memoriei (întipărirea, recunoaşterea şi reproducerea) ca şi operaţiile gândirii
(comparaţia, generalizarea, clasificarea) se realizează mai bine în joc.
Jocul este forma de activitate practică, prin care analiza şi sinteza directă şi mijlocită a
realităţii se realizează mai uşor. Copilul percepe, memorează, gândeşte în timp ce acţionează în joc.
18
Aceasta este faza în care procesele de cunoaştere se dezvoltă pe baza acţiunilor externe desfăşurate sub
forma specifică a jocului. Diferenţierea între actul cunoaşterii – ca proces intelectual – şi acţiunea
obiectuală se realizează treptat, prin faze tranzistorii pentru ca în cele din urmă să evolueze până la
operaţiile mintale interiorizate.
Tot în joc se dezvoltă limbajul preşcolarului. La început limbajul extern: copilul gândeşte
cu voce tare, îşi precizează semnificaţia cuvintelor, îşi dezvoltă limbajul contextual.
Jocul este un mijloc important de manifestare, dar şi de formare a emoţiilor şi sentimentelor
social-morale.
În acelaşi timp, jocul contribuie la dezvoltarea conduitei voluntare şi a trăsăturilor
incipiente de caracter.
La vârsta preşcolară jocul devine tipul conductor de activitate. De la mişcarea cu obiectul,
la substituirea pe plan imaginar a funcţiilor specifice ale obiectelor. Aceasta este etapa de constituire a
jocului propriu-zis. Acum se produce transfigurarea unei situaţii reale în una imaginară. Degetul dus la
gura păpuşii îndeplineşte funcţia lingurii, un beţişor aşezat sub braţul păpuşii devine termometrul.
La trei ani începe să se contureze subiectul jocului.
La vârsta preşcolară, jocul cu subiect atinge dezvoltarea sa deplină. Aceasta constă în
trecerea de la reflectarea aspectului exterior al acţiunilor umane spre reflectarea aspectului exterior al
acţiunilor umane spre reflectarea conţinutului lor intern, acela al semnificaţiei lor sociale.
Între 3 şi 5 ani, jocul nu reflectă în mod evident relaţiile sociale dintre oameni. La 5-6 ani
subiectul jocului rămâne acelaşi, însă conţinutul lui se îmbogăţeşte în mod simţitor.
Acţiunile externe cu obiectele îşi pierd atracţia pentru copil. Ele trec pe planul al doilea, iar
pe prim plan trec mai mult rolurile care încep să reflecte semnificaţia socială a activităţii adulţilor. Ei
au tendinţa de a apropia jocul cât mai mult de realitate, de a proceda la fel ca şi adulţii.
Acţiunile copilului implicate în rol încep să fie subordonate tot mai mult regulilor jocului,
iar nerespectarea acestora generează conflicte între ei - se schimbă însuşi caracterul relaţiilor reciproce
dintre copii.
Se accentuează caracterul colectiv al jocului, se realizează o mai mare concordanţă între
acţiunile copiilor creşte eficienţa controlului reciproc dintre participanţii la joc.
Linia generală de dezvoltare a jocurilor la vârsta preşcolară este următoarea: de la jocuri
simple în care accentul cade pe reproducerea aspectului extern al acţiunilor, se face trecerea spre jocuri
cu subiecte (roluri, în care sunt reflectate relaţiile sociale dintre oameni şi semnificaţia social – umană a

19
activităţii adultului).
În cadrul problemelor din pedagogia preşcolară, jocul ocupă un loc cu totul deosebit şi a
constituit obiectul unor controversate puncte de vedere, care au încercat să descifreze natura şi funcţiile
acestuia.
La întrebarea: „Ce loc ocupă jocul în viaţa omului în general; natura şi factorii acestuia?
Putem răspundem astfel:
 Jocul are un caracter universal fiind o prezenţă vie, evidentă, în lupta contrariilor, cu rol
de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării;
 Jocul este realitatea permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor. Evoluţia sa în
raport cu dezvoltarea preşcolarităţii, cu celelalte activităţii umane, cu unele mecanisme ale vieţii
sociale, îi determină în diverse momente un alt loc şi rol, dar cert este faptul că nu lipseşte omului,
indiferent de vârstă;
 „Jocul are un caracter polivalent” – afirmă S. Iliov – „fiind pentru copil şi muncă, şi
artă, şi realitate şi fantezie”. În consens cu această caracteristică, Ed. Claparede precizează că „jocul
este însăţi viaţa”;
 Jocul înseamnă, la modul general vorbind, o varietate de semnificaţii de la sensul pozitiv
până la cel negativ. Exemplu: jocul de şah, jocul didactic („de-a şcoala”, se„de-a medicii).
Deci, jocul poate fi o activitate cu caracter constructiv, distractivă, plăcută sau, dimpotrivă
joc de hazard, joc de cărţi etc. sau joc de scenă conceput dintr-un unghi de vedere, ca ansamblu de
atitudini.
În raportul joc – dezvoltare, putem sublinia că în preşcolaritate, în special, jocul este o forţă
cu caracter propulsor în procesul dezvoltării copilului.
O dată cu intrarea copilului în grădiniţă, jocul capătă o pondere şi un rol deosebit cu valoare
formativă, astfel intrând în contact cu adulţii, copiii se emancipează afectiv şi aceasta se observă mai
pregnant în joc.
Prin intermediul jocului copilul dobândeşte deprinderea modului de autoservire în
satisfacerea propriilor trebuinţe, ca apoi, însuşi jocul să devină mai complex, să se structureze tocmai
datorită activităţii cu diverse instrumente (în cadrul lucrului pe ateliere).
În grădiniţă, în mod treptat, jocul de acţiune, de simplă mânuire a obiectelor – la început
simple apoi mai complexe – se transformă în joc cu temă, cu subiect şi roluri, cu relaţii bine stabilite
între partenerii de joc.

20
 Contactul dintre adult – copil oferă în mod curent, copilului modele de conduită, stimulând
dorinţa copierii acestora (J. Chateau apreciază acest aspect drept „tendinţa de adultism”).
Jocul evoluează odată cu constituirea primelor reprezentări ce permit copilului să opereze
pe plan mintal cu experienţa pe care o dobândeşte în fiecare zi. J. Piaget acordă un rol deosebit
factorului „imitaţie” în evoluţia proceselor de cunoaştere şi mai ales trecerea de la planul concret la cel
abstract al acţiunii.
Având în vedere că esenţa jocului este concentrată în procesul de reflectare şi transformare
pe plan imaginar a relaţiei concrete, proces prin care devine posibilă şi plăcută posibilitatea pătrunderii
copilului într-o realitate complexă pe care o cunoaşte activ, considerăm că factorii cu rol principal în
evoluţia jocului izvorăsc din contactul cu realitatea imediat apropiată lui, îmbrăcând forma unor
contradicţii, Contradicţia dintre nivelul deprinderilor şi dorinţa copilului de a le stăpâni, de a le utiliza
conform destinaţiei lor, contradicţia dintre imitaţie – creativitate (în discuţie fiind problema „Eu-lui” la
realitate sau asimilarea realităţii la Eu), contradicţia dintre elementul de învăţare, de asimilare dintre joc
şi jocul propriu-zis, contradicţia dintre caracterul concret al jocului didactic cu obiectele şi caracterul
abstract, determinat de acţiunea mintală a a însuşirii regulilor de joc.
Importanţa locului pe care îl ocupă jocul în viaţa copilului este conferită de faptul că jocul
satisface dorinţa firească de manifestare, de acţiune şi de afirmare a independenţei copilului.
Prin joc, copilul învaţă să descifreze lumea reală, motiv pentru care H. Wallon apreciază
jocul „ca pe o activitate de preînvăţare”. Conţinutul principal al tuturor jocurilor este viaţa şi activitatea
socială a adultului, copilul fiind, în primul rând, o fiinţă eminamente socială.
Prin intermediul jocului se realizează nu numai cunoaşterea realităţii sociale, ci şi imitarea
unor anumite tipuri de relaţii sociale dintre adulţi.
Numai prin jocuri copiii deprind modele de conduită şi ajung să reflecte până la nivel de
înţelegere comportamentale.
Din pricina acestor multiple sarcini ce revin jocului, îndrumarea şi controlul acestuia de
către adult este absolut necesară, poziţii care se opun total teoriilor educaţiei libere a neintervenţiei
adultului în jocul copilului.
Posibilitatea de a imita prin joc, de a se manifesta creator, de a înţelege raporturile
interindividuale dau posibilitatea copilului să respecte nişte reguli bine stabilite, încadrându-l în
regimul unui comportament unanim acceptat.
Prin joc dezvoltarea intelectuală este puternic influenţată în sensul dobândirii de noi

21
cunoştinţe, pe de o parte şi a diversificării acţiunilor mintale, pe de altă parte. Jocul favorizează
dezvoltarea atitudinilor imaginative, a capacităţilor de creare a unor sisteme de imagini generalizate
despre obiecte şi fenomene, posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după modelul acţiunilor
concrete cu obiectele în timpul jocului. Tot prin joc copilul pătrunde în universul raporturilor de
convieţuire a oamenilor, cunoscând profilul moral al unui anumit mod de viaţă. Aici copilul capătă
simţul răspunderii pentru respectarea unor reguli obligatorii, i se formează însuşiri morale ca:
solidaritatea, curajul, hotărârea, spiritul de colectivitate etc. Jocul este prilejul realizării educaţiei
estetice a preşcolarului, care se iniţiază în tainele frumosului şi învaţă să-l creeze.
Alături de învăţare, jocul reprezintă una din modalităţile esenţiale prin care omul se
raportează la realitatea înconjurătoare. Prin joc copilul învaţă şi se dezvoltă totodată. Jocul înseamnă o
explorare a universului, a realităţii; tot prin joc, el reproduce, reconstruieşte secvenţe din viaţă sau
creează o nouă lume, o altă realitate.
Pentru copil totul este joc: în primele luni de viaţă acesta se joacă cu corpul său; mai apoi
copilului îi face plăcere să reproducă elemente din ambianţa lui apropiată; într-o următoare etapă,
copilul începe să imite adultul (mama, medicul, educatoarea) şi de aici se naşte jocul de rol. Urmează
jocul cu reguli, în care copilul învaţă elemente fundamentale de socializare, convenţionalitate, acordul,
cooperarea şi competiţia.
Este foarte important că prin activitatea de joc copiii îşi formează identitatea personală ( se
joacă la început cu propriul corp, înţeleg că nu sunt una şi aceeaşi cu mediul, ci sunt separaţi); învaţă
acte, acţiuni, operaţii, conduite care îl ajută să rezolve probleme din mediul său; învaţă să fie mai
flexibili în gândire, să creeze soluţii diferite; îşi dezvoltă atenţia, motivaţia, abilităţi sociale; învaţă să
comunice (vorbire, ascultare, înţelegere).
Copilul schimbă prin joc realitatea lui imediată, învaţă ,,să fie cu ceilalţi”, învaţă lucruri
noi, toate acestea într-o stare de relaxare şi plăcere; prin joc se dezvoltă întreaga sa fiinţă, i se
conturează personalitatea.
Prin caracterul, conţinutul şi structura lor, jocurile sunt foarte numeroase şi variate. Ţinând
seama de sarcinile educaţiei preşcolarului şi de influenţa formativă a jocului asupra copilului,
pedagogia preşcolară clasifică jocurile în:
1. jocuri de creaţie,
2. jocuri de construcţie,
3. jocuri didactice,

22
 4. jocuri logice,
5. jocuri de mişcare,
6. jocuri distractive
Jocul de creaţie este cea mai răspândită şi îndrăgită activitate, prin el copiii prelucrează şi
transpun pe plan imaginar impresiile pe care le au despre realitatea înconjurătoare, jocul reflectând
raportul dintre copil şi mediul social. Copilul intrat în grădiniţă trece din familie în contact direct cu
ceilalţi copii, într-o activitate organizată de observare a mediului social în care sunt prezentate
aspectele practice ale vieţii adulţilor, precum şi relaţiile dintre ei. Copiii creează astfel jocuri ca: „De-a
mama”, „De-a doctorul”, „De-a magazinul”, etc.
Jocul de construcţie reproduce, prin folosirea unor materiale diferite, scopuri lucide,
reluând şi recreând construcţii sau obiecte din mediul înconjurător. Copiii, găsind la grădiniţă un bogat
material de construcţie, învaţă să realizeze treptat diferite modele, fie din imaginaţie, fie după o temă
dată. Astfel, ei construiesc diferite maşini, roboţi, avioane. Materialul folosit este divers: cuburi,
rotodiscuri, leggo, materiale plastice şi din natură.
Jocurile didactice se practică atât în cadrul activităţilor comune, cât şi în afara lor, ele fiind
nişte activităţi accesibile şi atractive copiilor prin intermediul cărora se realizează majoritatea sarcinilor
instructiv educative în grădiniţă.
De regulă, jocul didactic se descrie / desfăşoară urmând un anumit tipic, parcurgând
anumite etape, având o anumită structură.
Conţinutul jocului este dat de cunoştinţele copiilor despre plante, animale, obiecte,
anotimpuri, activitatea oamenilor, reprezentări apropiate de un conţinut matematic.
Sarcina didactică apare ca o problemă de gândire şi dă sensul jocului şi atracţia copilului
spre el. De aceea sarcina didactică nu trebuie să fie prea grea pentru a demoraliza copiii, dar nici prea
uşoară pentru a nu-i plictisi.
Regulile jocului arată copiilor cum să se joace, cum să rezolve sarcina didactică şi sunt
condiţionate de conţinutul jocului respectiv.
Elementele de joc, o altă componentă a jocului didactic fac ca rezolvarea sarcinii didactice
să fie plăcută şi atractivă pentru copii. Ele constau în:
 momente de aşteptare,
 surprize,
 ghicire,

23
  mişcare,
 întrecere,
 galerie,
 aplauze.
Jocul didactic are o mulţime de valenţe formative. Prin intermediul lui se activează
vocabularul şi limbajul copiilor, se corectează deficienţele de exprimare, se formează deprinderea de
exprimare corectă, coerentă, în propoziţii logice.
Având în vedere aceste principii, jocurile didactice se planifică în ordinea dificultăţii
sarcinii, respectându-se principiul didactic de la „ la simplu la complex”, în aşa fel ca fiecare „predare”
să fie urmată de un joc de fixare şi apoi de consolidare a cunoştinţelor predate.
Pentru dezvoltarea auzului fonematic se pot desfăşura jocuri ca: „Deschide urechea bine”,
„Al cui glas este”, prin jocuri ca: „Găseşte cuvântul potrivit” se urmăreşte activizarea vocabularului,
spontaneitatea gândirii prin realizarea unor exerciţii verbale, jocurile didactice pentru cunoaşterea
mediului au ca scop consolidarea şi verificare cunoştinţelor copiilor în urma observărilor, a lecturilor
după imagini, a plimbărilor şi vizitelor, şi sunt jocuri cum ar fi: „La piaţă”, „Când se întâmplă”, „Cu ce
călătorim”; jocul didactic matematic constituie şi el un mijloc atractiv de realizare a sarcinilor
număratului şi socotitului: „Completează ce lipseşte”, „Cine aşează mai bine”, „Câte sunt”; „Al câtelea
lipseşte”; „Pune-mă la locul meu”, „Multe – puţine”, „Caută vecinii”, „Răspunde repede şi bine”.
Jocul logic, ca modalitate de educare şi instruire intelectuală a preşcolarului realizează o
îmbinare optimă între obiectivele urmărite, conţinutul activităţii şi particularităţile psihice ale vârstei
preşcolare prin transpunerea sarcinilor de învăţare în joc.
Prin jocurile logice se urmăreşte dezvoltarea gândirii cu operaţiile mintale, apelându-se la
efectuarea unor operaţii matematice specifice. Se poate desfăşura cu succes doar dacă materialul
didactic este astfel conceput, încât să conducă copiii către o înţelegere intuitivă şi concretă a
matematicii („Aşează-mă la căsuţa mea”, „Ghiceşte cine sunt”, „Formaţi perechi”).
Jocul de mişcare – interesul copiilor pentru mişcare, în general, este foarte mare la această
vârstă, dorinţa lor are la bază dorinţe de ordin fiziologic. Ele au ca şi scop, pe lângă călirea
organismului şi întărirea sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, prevenirea
localizării unor atitudini vicioase, creşterea capacităţii intelectuale, crearea bunei dispoziţii.
Jocurile cu caracter sportiv au dinainte stabilite regulile şi momentele competitive. Regulile
precizează mişcările şi acţiunile necesare în joc („Şoarecele şi pisica”, „Raţele şi vânătorul”,
24
„Buchetul” „Trenul”, „Tunelul”, „Ţară, ţară vrem ostaşi”).
Jocurile distractive sunt tratate de obicei ca jocuri de mişcare. Această încadrare este
unilaterală deoarece latura principală a acestor jocuri nu o constituie executarea unor mişcări, scopul
realizându-se prin isteţimea minţii şi prin spiritul de observaţie. Se caracterizează prin faptul că sunt
jocuri cu temă şi reguli stabilite anterior (în majoritatea cazurilor), specificul lor fiind că atât mişcările,
cât şi cunoştinţele copilului reprezintă un mijloc prin care se realizează amuzamentul („Zboară,
zboară!”, „Baba – Oarba”, „Broscuţele în lac”).
În concluzie jocul este o metodă importantă de învăţare. În dezvoltarea fizică şi
psihică a copiilor jocul ocupă un loc de frunte, fiecare formă de joc fiind un act de învăţare. Jocul
este o metodă, care are un mare potenţial de formare şi dezvoltare a personalităţii sub aspect
intelectual, afectiv şi fizic.
Rolul jocului în dezvoltarea intelectuală a preşcolarului implică atât dobândirea de noi
cunoştinţe, cât şi dezvoltarea imaginaţiei. La nivelul formării operaţiilor mintale, fiecare mecanism
cognitiv oferă materialul de prelucrare şi pregăteşte dezvoltarea mecanismului ulterior. Astfel,
dezvoltarea iniţială la nivelul senzaţiilor şi percepţiilor va pregăti apariţia reprezentărilor şi a gândirii.
Imaginaţia îşi găseşte în joc mediul propice pentru dezvoltarea sa. Etapa iniţială de imitare a unei
situaţii concrete este succedată de recombinarea reprezentărilor, care, la rândul ei, este urmată de
completarea creatoare personală a copilului. Memorarea involuntară realizată în timpul jocul
reprezintă, şi ea, doar o etapă de trecere pentru memorarea voluntară (regulile jocului). Generalizarea şi
clasificarea, ca cerinţe ale jocului didactic, implică operaţii ale gândirii şi sunt mai uşor de realizat
atunci când ele sunt motivate de cerinţele jocului. Fundamentală în dezvoltarea copilului este
achiziţionarea limbajului, care se află în strânsă interacţiune cu gândirea şi, totodată, îndeplineşte o
importantă funcţie reglatoare şi socială.
În grădiniţă, jocul, în special cel didactic, urmăreşte fixarea unor termeni lexicali
fundamentali, corectarea şi îmbunătăţirea pronunţiei, cristalizarea anumitor structuri gramaticale,
însuşirea unor substantive comune care denumesc obiecte sau fenomene din mediul apropiat cu accent
pe obiectele de igienă personală, părţile corpului, anotimpuri etc. La nivelul grupei pregătitoare se pune
accent pe însuşirea de către copil a unor cuvinte care exprimă noţiuni comportamentale, stări afective
sau relaţii sociale.
Jocul are o mare contribuţie la dezvoltarea morală a copilului. La vârsta preşcolară, copilul
nu poate face încă distincţia dintre bine şi rău şi nu este capabil să-şi aleagă valorile pozitive, şi

25
îndepărtarea ori corectarea celor negative. Aceasta este, de fapt, esenţa educaţiei morale. Până la
intrarea în grădiniţă, dar şi ulterior, până la şcolarizare, familia reprezintă mediul primordial pentru
educaţia morală a copilului. Prin joc se pot realiza dezideratele educaţiei morale a preşcolarului,
raportându-se la o serie de obiective generale aferente zonei social – atitudinale, zonei afectivului şi
inclusiv zonei cognitivului.
Jocurile exerciţii, jocurile de rol, cele de imitaţie şi jocurile cu reguli oferă un context larg
în care copilul poate opera cu principalele valori morale, aplicând norme şi reguli. Deşi iniţial nu le
cunoaşte semnificaţia socială, el este pus în situaţia de a le respecta, de a se conforma acestora.
Achiziţiile preşcolarului trebuie evaluate de către adult la nivel de comportamente. Se urmăreşte ca
deprinderile comportamentale să fie interiorizate şi generalizate, să devină automatisme şi să nu rămână
manifestări limitate la contexte particulare, familiare, cunoscute. Jocul este o bună şcoală a relaţiilor
între copii întrucât în acest context sunt acceptaţi, valorizaţi şi dezirabili ca parteneri, aceia care se
manifestă corect, cooperant, care îşi înfrânează emoţiile negative. Aceasta oferă o motivaţie extrinsecă
copiilor pentru a-şi exersa hotărârea, perseverenţa, stăpânirea de sine, onestitatea, competitivitatea,
conduita fair – play. Stimularea prin joc este modalitatea de folosire a ficţiunii ludice drept cadru şi
mijloc educativ; ea permite exersarea atitudinilor umanitare – compasiunea pentru neajutoraţi, sprijinul
reciproc, permite corectarea unor regresii sau defecte comportamentale.
Copilul trebuie să înveţe să depăşească conflictul dintre dorinţa personală şi regula jocului.
Este cel mai bun exerciţiu pentru dezvoltarea autoreglării, căci prin interiorizare reglarea exterioară
realizată de educatoare în grădiniţă, va deveni proprie copilului. Luând în consideraţie că există şi
cazuri de copii prea interiorizaţi, timizi sau nesocializaţi total, jocul în preşcolaritate oferă cadrul
contextual şi temporal să-şi dezvolte abilităţi sociale în vedere prevenirii unor conduite mai
problematice ulterioare. În final copilul îşi va regla acţiunile în funcţie de răspunsurile primite de la
colegii de joacă. Simpatia, aprobarea, satisfacţia acceptării în joc ca partener al celorlalţi reprezintă cel
mai bun stimulent pentru a continua în această direcţie.
Jocul contribuie şi la dezvoltarea fizică a copilului. Aceasta reprezintă pentru preşcolar
instrumentul prin care îşi descarcă energia şi îşi întăreşte organismul. La această vârstă, înregistrându-
se o creştere accelerată a organismului copilului, au loc intensificări în funcţionarea aparatelor
respirator şi circulator.
Vârsta preşcolară este o vârstă a dinamismului. Copilul este mai activ, el îşi coordonează
bine mişcările de bază, mersul lui devine sigur, exersează alergarea. Importantă pentru formarea

26
copilului este atmosfera de competiţie, trăirea alături de colegi a spiritului de echipă, satisfacţia
resimţită atunci când copilul “iese învingător”. Pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, jocurile de
mişcare devin jocuri cu subiect şi reguli şi oferă prilejul de a exersa calităţi ale voinţei (să-şi învingă
temeri, să se abţină). În cadrul jocurilor didactice se pot organiza jocuri - exerciţiu pentru dezvoltarea
coordonării oculo-motorie (să apuce, să înşire), jocuri pentru dezvoltarea motricităţii generale (să sară,
să se cațăre) care influenţează buna funcţionare a organismului şi sănătatea, jocuri pentru dezvoltarea
spiritului de echipă şi jocuri pentru respectarea regulilor de grup.
Sub influenţa acţiunii de joc se află, de fapt, întreaga personalitate a copilului - caracterul,
imaginea de sine, iniţiativa, atenţia, curajul, timpul de reacţie.
Jocul este activitatea preferată a copilului. În grădiniţă preşcolarul este încurajat să se joace,
la baza organizării procesului instructiv - educativ desfăşurat în învăţământul preşcolar stând
respectarea acestei nevoi naturale de joc a copilului şi valorificarea funcţiilor acestuia. Jocul satisface
în cel mai înalt grad trebuinţele copilului:
 de mişcare;
 de exprimare;
 de acţiune.
În joc totul devine posibil, totul este permis. Jocul este mijloc de cunoaştere şi
autocunoaştere, de exersare a gândirii şi a unor deprinderi, este cale de relaxare şi distracţie, dar este cel
mai eficient mijloc de învăţare, el este şi un mijloc de exprimare şi exersare a originalităţii şi
creativităţii şi, mai ales, de socializare a copilului.
Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca cu alţi copii de vârstă asemănătoare fie
din cauză că nu sunt obişnuiţi, fie din cauză că nu au cu cine, rămân nedezvoltaţi din punct de vedere al
personalităţii.
În procesele de interacţiune din cadrul jocului au loc procese de învăţare importante pentru
dezvoltarea socială, cognitivă şi psihomotorie de aceea jocul, sub toate aspectele sale, rămâne
principala modalitate de învăţare la preşcolari.

27
 CAPITOLUL III
STUDIUL EXPERIMENTAL PRIVIND RELAŢIA JOC - ÎNVĂŢARE ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

DESIGNUL CERCETĂRII
În grădiniţă jocul se găseşte cu preponderenţă în programul zilnic facilitând o mare parte
din învăţarea didactică. Jocurile, în special cele didactice, îmbină finalităţile educative cu bucuria
copilului.
Jocul este un puternic stimulent cognitiv atât pentru învăţarea independentă, cât şi pentru
învăţarea în grup; dincolo de natura primă a experienţei, există feedback-ul, care determină adevăratul
progres. Jocul se îmbină cu învăţarea, dar şi cu creaţia, astfel că îi dă posibilitatea de a lua decizii, de a
exersa roluri sociale, el învaţă să se adapteze la ceilalţi, să comunice cu ei, îşi configurează primele
noţiuni a ceea „ce e bine” şi „ce e rău”, a ceea „ce e frumos” şi „ce e urât”. Totodată, jocul este cel mai
sigur mediu de manifestare a creativităţii şi, concomitent, modalitatea prin care copilul îşi dezvoltă şi
îşi afirmă individualitatea; el îşi construieşte propriul sens al identităţii, începe să-şi cristalizeze
imaginea de sine. Sub un alt aspect, jocul este modalitatea prin care se asigură şi o dezvoltare fizică
armonioasă a copilului. Postura, activismul, conştientizarea expresivităţii corporale şi emoţionale sunt
elemente extrem de importante pentru stadiile ulterioare, iar preşcolaritatea este etapa în care ele se
manifestă prin joc.
28
 Pentru copil, jocul este principala cale de dezvoltare, de cunoaştere a realităţii, de
interrelaţionare şi de adaptare şi este prima formă de învăţare, facilitând şi trecerea spre învăţarea din
mediul şcolar. Este adevărat că preşcolarul are nevoie de sprijin pentru a-şi orienta jocul şi aceasta este
datoria noastră, a educatoarelor, atunci când stabilim activităţi comune şi obiective de atins pentru toţi
copiii. La fel de adevărat este şi faptul că e în natura copilului să se joace, el ştiind intuitiv să se
manifeste în acest fel, de aceea este important să-i oferim cadrul de desfăşurare şi libertate pentru
aceasta.
Copiii se joacă singuri, în perechi şi în grup. În activităţile comune, copiii învaţă să
socializeze jucându-se în grup sau, când au de îndeplinit sarcini specifice ce vizează atingerea
unor obiective legate de dezvoltarea lor armonioasă, practică jocul individual. Preferinţa
băieţilor pentru jocul în grup face ca să li se dezvolte abilităţi de colaborare şi de competiţie, în
timp ce în ceea ce priveşte abilităţile de comunicare, băieţii sunt deficitari în raport cu fetele, care
preferă să se joace în diade.
O modalitate de a compensa aceste diferenţe de gen este încurajarea fetelor pentru
jocul în grup, iar a băieţilor pentru jocul în diade, ca să-şi dezvolte abilităţile de comunicare.

ÎNTREBARILE CERCETĂRII
Întrebare 1: Cum influențează jocul performanţele obţinute de preşcolari în învățare?
Întrebare 2: Care sunt consecințele valorificării jocului didactic în activitatea cu preșcolarii?

METODOLOGIA CERCETĂRIIRelatia joc - invatare in invatamantul prescolar

TIPUL DE CERCETARE
Cercetare experimentală de tip cantitativ, datele fiind culese în urma aplicării mai multor
tipuri de joc în activitatea cu preșcolarii.
LOTUL DE PARTICIPANŢI
La cercetare au participat 32 preşcolari de la grupa Voinicei, cu vârste cuprinse între 3 și 6
ani, care frecventează Grădiniţa cu Program Prelungit ”Șotron” Botoșani. Dintre aceștia 17 sunt băieți
și 15 fete, toți fiind de religie creștin-ortodoxă, cu domiciliul în mediul urban. 29 de copii provin din
familii nucleare, 2 copii din familii monoparentale rezultate în urma divorțului, 1 copil din familie
reconstituită.

29
 VARIABILELE CERCETĂRII
Variabilele cercetării utilizate sunt: numărul participanților, sexul, vârsta, mediul familial,
jocul, performanţele obţinute de preşcolari, parcursul educațional al preșcolarilor.
INSTRUMENTELE FOLOSITE
Am considerat eficiente în cercetare folosirea următoarelor instrumente: testul docimologic,
jocul didactic, experimentul, observarea directă.
IPOTEZA CERCETĂRII:
Integrarea şi utilizarea predominantă a jocului didactic în activitățile cu preșcolarii ca
metodă de predare-învățare-evaluare îmbunătățește semnificativ performanțele acestora.

ETAPELE EXPERIMENTULUI:
 Constatativă (pretest);
 Experimentală;
 Evaluativă (posttest).
 Etapa constatativă a constat în aplicarea unui test inițial interdisciplinar la începutul
experimentului pentru a evalua nivelul de pregătire al preșcolarilor.
Rezultate obținute:
Comportament însușit: 19 preșcolari;
Comportament în dezvoltare: 10 preșcolari;
Comportament absent: 3 preșcolari.

30
 Fig. 1 – Rezultate etapa constatativă

 Etapa experimentală:
În urma rezultatelor de la testul iniţial interdisciplinar s-au organizat ulterior, activităţi
diferenţiate cu preșcolarii, astfel încât să se vină în ajutorul tuturor. Jocurile variate şi frecvente au
condus la o mai bună cunoaștere a preșcolarilor și a valorificarea acestora cu scopul ridicării
performanței copiilor.
Pentru ca fiecare preșcolar să înveţe şi rezultatele înregistrate să conducă la creşterea
nivelului de performanţe al acestora, s-au stabilit următoarele măsuri:
 introducerea jocului didactic în activităţile didactice derulate cu preșcolarii;
precizarea clară a obiectivelor, sarcinilor şi regulilor de desfăşurare a jocului didactic;
antrenarea copiilor în jocuri didactice, variate ca structură şi grad de dificultate.

JOCURILE DIDACTICE ÎN ACTIVITĂŢILE CU PREȘCOLARII

Jocul didactic are un caracter instructiv mult mai pronunţat decât celelalte jocuri şi se
utilizează în grădiniţă în scopul îmbogăţirii şi aprofundării experienţei cognitive a copiilor, precum şi în
vederea dezvoltării proceselor psihice de reflectare directă şi nemijlocită a realităţii.
Dezvoltarea capacităţilor de comunicare verbală, constituie una din sarcinile foarte
importante ale educaţiei din grădiniţă, deoarece: „la copil comunicarea verbală îşi pune amprenta
31
asupra dezvoltării psihice a capacităţilor intelectuale şi influenţează personalitatea acestuia”
În formarea capacităţilor de comunicare verbală, numai un climat tonic antrenant de
încredere şi conlucrare între copii şi educatoare, poate duce la eficienţa şi succesul scontat.
Jocul didactic este mijlocul cel mai eficient de dezvoltare a capacităţilor de comunicare
verbală, deoarece el asigură o participare activă, atractivă şi deconectantă.
Prin transpunerea preşcolarului în rolul de adult, se lărgeşte orizontul de cunoaştere al
copiilor îmbogăţindu-le experienţa lor de viaţă, antrenându-i în dialoguri vii care obligă să-şi
îmbogăţească, precizeze şi activeze vocabularul, şi să folosească limba ca mijloc de comunicare în
orice împrejurare socială.
Pregătirea copiilor pentru şcoală o începem din primii ani ai preşcolarităţii, deoarece chiar
de la 3 ani, sub influenţa crescândă a cerinţelor activităţii şi comunicării, se realizează o asimilare
rapidă a diferitelor aspecte ale limbii în sensul compoziţiei fonetice, lexicale şi gramaticale.
Citirea, scrierea este posibilă numai prin convertirea semnelor grafice în corespondentele
fonetice şi invers. Ori copilul care învaţă scris, cititul dacă articulează deficitar fonemele aidoma le
scriu şi le citesc. În acelaşi timp copilul care articulează corect sunetele verbale, manifestă un dinamism
verbal, scontat, fluent, productiv. Dimpotrivă, copiii care prezintă deficienţă, devin timizi, stresaţi fără
încredere în forţele proprii, refuzând să răspundă la întrebări. Întreaga lor dezvoltare intelectuală,
socială şi caracterială este simţitor frânată. Jocurile didactice destinate dezvoltării vorbirii contribuie în
mare măsură la corectarea pronunţiei copiilor, dar pentru a obţine rezultate cât mai bune, ele necesită
tehnologii didactice speciale, în funcţie de particularităţile copiilor.
Pentru însuşirea deprinderii de a articula corect sunetele, am introdus în prima parte a
jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii indiferent de obiectivele urmărite, exerciţii de exersare a
aparatului fono-articular ca de exemplu:
- Vibrarea surdă a buzelor - sforăitul cailor.
- Vibrarea sonoră a buzelor - tractorul.
- Deschiderea mare a gurii - căscatul - cu pronunţarea sunetelor: U - E - A.
- Ţuguierea buzelor şi zâmbetul.
- Umflarea obrajilor;
- Pronunţarea combinaţiilor de vocale: U- I - U - I, apoi O - E - U - E, la început rar apoi
din ce în ce mai repede.
După etapa de antrenare a organelor articulatorii prin exerciţii şi gimnastică am trecut la

32
exersarea sunetelor prin reproducerea unor onomatopee.
De exemplu la grupa mijlocie am folosit jocul didactic “Cine face aşa?”. Jocul are ca scop
pronunţarea corectă a unor grupuri de consoane cuprinse în onomatopee cunoscute (cra - cra, groh -
groh, etc.) exersarea auzului fonematic pentru perfecţionarea percepţiei auditive. Pentru ca exersarea
aparatului fonoarticulator să nu devină plictisitoare am folosit mici povestioare:
“
Am fost la bunica în vacanţă. Dis-de-dimineaţă ne-a trezit cineva”.
- Cu - cu – rigu!
- Cu - cu - rigu!
- Cine credeţi că era? Cocoşul (cor).
- Cot- co-dac!
- Cot - co - dac!
Oare cine m-a sculat? Găina (cor) - răspund copiii, apoi exersează şi ei.
- Ga - ga - ga!
Printre păsări sî-sî-ia.
Gâsca mare şi frumoasă de mâncare ea cerea.
Copiii repetă onomatopeile respective.
Pentru exersarea sunetelor f, s, v, j, în combinaţii diferite, le-am povestit copiilor: Într-o zi
copiii de grupă mică au mers la plimbare în parc. Deodată s-a pornit furtuna. Vântul sufla cu putere
(vâjj! - Vâjj!), frunzele foşneau (fâş - fâş), copiii au exersat sunetele imitând şi mişcările.
Corectarea defectelor de vorbire este strict legată şi de dezvoltarea auzului fonematic.
Cauza principală a acestor defecte constituind-o tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. Se ştie că
în perioada preabecedară se practică exersarea auzului fonematic, în scopul da a-1 învăţa pe copil să
diferenţieze fonemele pentru a le putea asocia în perioada abecedară cu grafemele respective. Pentru
aceasta am introdus alături de exerciţiile de exersare a aparatului fono- articulator şi exerciţii de
dezvoltare a atenţiei auditive. Mai întâi am exersat serii de silabe opuse formate din consoane perechi
( surdă şi sonoră).
- pa, pe, pi, po, pu;
- ta, te, ti, to,tu;
- fa, fe, fi, fo, fu;
- ba, be, bi, bo, bu.
În alte jocuri am exersat serii de cuvinte ritmice care se deosebesc printr-un singur sunet:

33
 - ac, lac, sac, mac, rac, fac, tac;
- pere, bere, mere, vere;
- aţă, raţă, faţă.
Dezvoltarea limbajului nu se reduce numai la aspectul fonetic şi la creşterea cantitativă a
vocabularului, ci odată cu asimilarea fondului lexical, copilul îşi însuşeşte şi structura gramaticala în
mod practic în procesul viu al comunicării, ascultând vorbirea celor din jur, participând la activităţile
obligatorii din grădiniţe.
Odată cu îmbogăţirea vocabularului, am dirijat observaţia copiilor spre legăturile ce se
stabilesc între cuvintele unei comunicări.
Prin jocul didactic “Ghici, ghici” am antrenat copiii să formuleze corect propoziţii
respectând locul subiectul ca parte principală de propoziţie, în desfăşurarea jocului am prezentat
copiilor diferite imagini:
- un copil mergea la grădiniţa;
- o fetiţă mâncând un măr;
- copii jucându-se în cerc.
La întrebarea: Cine merge la grădiniţă? copiii pot răspunde: Copilul merge la grădiniţă,
deoarece au imaginea în faţă şi în acelaşi timp sunt dirijaţi prin întrebarea cine, să formuleze corect
răspunsurile. În partea a doua a jocului, copiii au primit imagini care nu sugerau nimic (floare, creion,
minge) şi au fost dirijaţi să formuleze corect propoziţii prin întrebări. (Cine are culoarea roşie?).
Prin jocul didactic “Eu spun una , tu spui multe” copiii au fost familiarizaţi cu pluralul
substantivelor masculine, feminine şi neutre: Copil - Copiii; Floare - flori; Scaun - scaune. Copiii au
formulat şi propoziţii folosind substantivul la singular, apoi la plural, realizând în acelaşi timp acordul
subiectului cu predicatul. Exemplu: Scaunul este mic / Scaunele sunt aici.
Pentru formarea deprinderii de a folosi substantivele în cazul genitiv am organizat jocul “A
cui este?”. În timpul jocului am împărţit jucării numai unui grup de copii, apoi i-am solicitat să
răspundă la întrebările:
- Al cui este ursuleţul?
- A cui este mingea?
- Ale cui sunt creioanele?
Jucăriile se schimbă la alţi copii şi se pun întrebările:
- A cui este acum mingea?

34
 - A cui era?
Pe parcursul jocului am căutat să mă exprim clar şi să corectez răspunsurile şi exprimarea
copiilor.
În activităţi cu grupuri mici se pot adresa, copiilor întrebările:
- A cui este fundiţa roşie?
- Ale cui sunt cărţile? sau se pot întreba copiii:
- Ce poveste vă amintiţi când vă întreb?
- Ochelarii sunt ai bunicii?
- Oglinda este a împărătesei?
Copiii se gândesc şi răspund pe rând denumind poveştile respective.
În pregătirea sistematică a preşcolarului pentru citit-scris, am considerat necesară
efectuarea exerciţiilor bazate pe metodica fonetică, analitico- sintetică.
Exerciţiile de analiză fonetică presupun alcătuirea de propoziţii, precizarea numărului de
cuvinte dintr-o propoziţie simplă, izolarea cuvintelor din propoziţie, cu precizarea lor în context,
despărţirea cuvintelor în silabe, izolarea sunetelor din silabă şi rostirea lor corectă. În activităţile la
alegere am dat copiilor jetoane cu imagini din setul: „Răspunde repede şi bine” cerându-le să formuleze
propoziţii cu cuvintele ce le denumesc (iepure, cal).
La început copiii au formulat propoziţii cu două cuvinte, apoi cu trei şi patru cuvinte între
care şi prepoziţii: la, cu, de, şi conjuncţia şi.
Le-am cerut copiilor să rostească propoziţia rar şi să bată din palme la fiecare cuvânt: în
altă zi, tot în cadrul activităţilor de dimineaţă am dat copiilor pe lângă imagini şi discuri din setul Logi
II cerându-le copiilor să formuleze propoziţii după imaginile primite şi să aşeze sub ele atâtea discuri
câte cuvinte au folosit în propoziţie. Când i-am verificat le-am cerut să spună propoziţia ( Pisica
mănâncă lapte), să numere discurile şi să explice pentru ce le-au folosit. Discurile fiind diferit colorate,
copilul a putut explica: am folosit trei discuri cel roşu pentru cuvântul Pisică, cel albastru pentru
mâncare, cel galben pentru lapte le-am cerut să precizeze şi ordinea cuvintelor. După ce toţi copiii au
reuşit să izoleze cuvintele din propoziții am organizat şi alte jocuri pe aceeaşi temă.
Înainte de a le explica despărţirea în silabe, am insistat asupra propoziţiilor, conjuncţiilor şi
pronumelor, explicând copiilor că într-o propoziţie sunt cuvinte lungi şi cuvinte scurte am dat copiilor
buline mari şi mici, cerându-le să le aşeze pe tabla magnetică bulinele mari pentru cuvintele lungi şi
bulinele mici pentru cuvintele scurte ( cu, şi, la, pe, un, o) din prepoziţii ca acestea:

35
 - Bunica împleteşte un ciorap.
- Daniela pictează o crizantemă.
- Eugen şi Rodica cântă.
- Ea mănâncă bomboane.
- Iepuraşul fuge la deal.
- Calul paşte pe câmp.
După ce copiii au înţeles ce este un cuvânt le-am explicat că unele cuvinte se pronunţă cu o
singură deschidere a gurii (cele scurte), iar altele (cele lungi) se pronunţă deschizând gura de mai multe
ori. Pentru a înţelege acest lucru le-am cerut copiilor să pronunţe cuvinte cu mâna dreaptă sub bărbie,
simţind astfel mişcarea gurii, am stabilit mai uşor numărul de silabe din cuvântul dat.
Folosind o păpuşă, am aplecat-o în faţa lor cerându-le să asculte cu atenţie cum spune
păpuşa cuvântul mama. Copiii au sesizat că păpuşa nu spune mama dintr-o dată ci spune mai întâi ma
şi apoi ma. Am explicat copiilor că păpuşa a despărţit în silabe cuvântul mama care are două silabe.
Le-am cerut apoi să încerce să despartă şi ei în silabe cuvintele simple ce denumesc obiecte din
imediata lor apropiere.
1. Am o nucă nouă, o despart în două:
nu-că, nucă.
2. Spun acum, casă stând aşa la masă.
Le spun pe-amândouă.
Despărţite-n două: ca-să, casă, ma-să ; masă.
3. Marea este mare
Şi plină de sare.
Va rog să gândiţi cum le despărţiţi?
 ma-re, mare , sa-re, sare.
Din cei 32 de copii, 25 şi-au însuşit deprinderea de a desparte în silabe şi de a le reda grafic.
Un copil n-a redat corect cuvântul monosilabic şi șase copii cuvântul format din trei silabe, toţi copii au
redat corect cuvântul format din trei silabe.
Consider că aceste jocuri au o valoare formativă accentuată din mai multe considerente
în afară de faptul că deprind copiii cu analiza şi sintaza silabică, contribuie la dezvoltarea
pronunţiei corecte, a auzului fonematic şi a unei exprimări corecte din punct de vedere gramatical.
În altă ordine de idei materialul didactic bogat şi estetic precum şi materialul verbal folosit a

36
contribuit la dezvoltarea cantitativă şi calitativă a vocabularului.
După ce copiii şi-au însuşit despărţirea în silabe am trecut la separarea sunetelor. Mai întâi
le-am amintit copiilor cum îi consultă medicul când îi doare în gât: le cere să deschidă gura mare şi să
spună tare A . Acesta este un sunet, şi noi îl folosim când spunem cuvintele: avion, apă, ac , albină etc.
Apoi le-am dat copiilor jetoane cerându-le să aleagă imagini ce încep cu a. Am procedat la fel şi pentru
celelalte sunete în activităţile alese.
Ca material didactic, am folosit jetoane din seturile “Răspunde repede şi bine” şi “Alegeţi şi
grupaţi”. Jetoanele din setul “Răspunde repede şi bine”, concepute de Elena Someşan, pot fi folosite cu
eficienţă, deoarece îndeplinesc cerinţe de ordin formativ prin multiplele lor calităţi estetice şi cognitive.
Având pe verso semnul grafic al sunetelor, aceste jetoane contribuie simultan şi la obişnuirea copiilor
ca semnele literelor, uneori chiar la memorarea lor vizuală, ceea ce nu consider că este ceva forţat,
deoarece copilul nu este obligat să o facă.
Mai întâi în grupuri mici copiii au grupat imagini, după sunetul iniţial al cuvintelor, şi le-
am repetat.
Jocurile didactice: “Cu ce sunet începe cuvântul” şi “Cine spune mai multe cuvinte?” au
contribuit la dezvoltarea capacitaţii de a desprinde sunetul iniţial şi de a găsi cuvinte care încep cu un
anumit sunet. La primul joc am folosit o fişă de evaluare în care copilul trebuie să încercuiască din mai
multe imagini numai pe acele a cărora: denumire începe cu acelaşi sunet.
După aceste jocuri, am trecut apoi la desprinderea sunetelor de la sfârşitul cuvintelor şi din
interiorul lor. În acest scop, am desfăşurat jocul “Găseşte sunetul” în care copiii îşi propuneau singuri
un sunet preferat într-un anumit cuvânt, la început desprins de pe o imagine, apoi pronunţat de
educatoare.
Am început cu cuvinte simple în care sunetele sunt foarte evidente şi am continuat cu
cuvinte mai grele ( ac, lac, copac, rucsac, scaun, pentru sunetul C).
Jocurile didactice amintite până în prezent au fost desfăşurate în timp pe parcursul anului
şcolar. În primul trimestru am desfăşurat jocul “Cine ştie mai bine” pentru evaluare. Am constatat că se
pot obţine rezultate bune în analiza şi sinteza sa fonetică. Preşcolarii pot s-o facă şi o fac chiar cu
plăcere într-o atmosferă plăcută de joc şi în acelaşi timp de muncă intelectuală.
Aceste lucruri le-am consemnat pe fişele individuale, performanţele copiilor privind
despărţirea în silabe şi redarea lor grafică, izolarea cuvintelor şi a sunetelor din cuvinte şi redarea lor
grafică.

37
 În concluzie, jocul didactic dă un randament sporit faţă de celelalte modalităţi de lucru
folosite în activităţile zilnice, deoarece face parte integrantă din preocupările zilnice preferate ale
copiilor. Valoarea principală a jocului rezidă din faptul că-i face pe copii participanţi nemijlociţi, direct
interesaţi la propria lor formare. De asemenea, jocul reprezintă şi o modalitate de asigurare a
continuităţii între grădiniţă şi şcoală de uşurare a procesului adaptării copiilor la specificul muncii
şcolare de învăţare, previne şi înlătură oboseala, deoarece capacitatea de efort a micilor şcolari este
redusă.
Interpretând şi centralizând datele am constatat următoarele:
- 28 de copii au reuşit să spună cel puţin trei cuvinte cu sunetul cerut, 25 au reuşit să
despartă corect în silabe cel puţin 3 cuvinte; 20 de copii au reuşit să redea corect numărul silabelor; 23
de copii au redat corect numărul de cuvinte în propoziţia indicată şi 17 copii au reuşit să redea grafic un
cuvânt format din cel puţin 3 sunete.
Un loc deosebit în activitățile din grădiniță îl ocupă și jocurile didactice matematice.
Aceste jocuri urmăresc, pe lângă dezvoltarea limbajului matematic și consolidarea anumitor cunoștințe
și deprinderi matematice.
Jocul didactic: "Numără mai departe" are ca scop formarea deprinderilor de a număra în
limitele 1 - 10.
Materiale didactice folosite: cartonașe pe care sunt scrise cifrele până la 9.
Desfășurarea jocului:
Copiii vor primi câte un cartonaș și se va așeza în cerc după ordinea numerelor indicate pe
cartonașe (1,2,3,4,5,6,7,8,9 ). Un singur copil nu și-a primit cartonașul. Acesta stă în mijlocul cercului.
Se citesc regulile jocului care constau în a număra mai departe, ținând seama de cifra de pe cartonaș.
Copiii rostesc: "Dacă știi a număra, locul meu îl vei lua ". Copilul din mijloc se adresează unui copil
din cerc (la alegerea acestuia):" Numără mai departe!". Copilul numit numără mai departe, începând cu
cifra imediat următoare celei indicată pe cartonașul său. Dacă reușește ia locul colegului său și conduce
jocul mai departe.
Variantă:
Educatoarea aruncă mingea unui copil din cerc rostind o cifră. Cel care prinde mingea
trebuie să numere mai departe până la zece. Jocul continua până la epuizarea timpului alocat acestuia.

38
 Un alt joc didactic matematic este: "Așază-mă la căsuța mea!", având ca scop verificarea
cunoștințelor privind formelor și culorilor precum și consolidarea priceperii de a compara după criteriul
formei și al culorii .
Materialul didactic utilizat: pentru fiecare copil câte o cheie confecționată din carton, care
are pe partea de sus lipită o figură geometrică de o anumită culoare, lacăte mari din carton pe care sunt
desenate figuri geometrice de culori diferite.
Desfășurarea jocului:
Fiecare băncuța reprezintă o "căsuță". Pe fiecare "căsuță" se așează un lacăt mare pe care
este desenată o figură geometrică colorată. Se împart copiilor cheile din carton. La un semnal dat de
educatoare, copiii își caută "căsuța" care trebuie să aibă desenat pe lacăt aceeași figură, de aceeași
culoare, cu cea pe care o are cheia lui. După ce și-au găsit locul, copiii se așează în băncuța respectivă
și pun cheia alături de lacăt, cu figura geometrică în sus.
Din 28 copii participanți, 10 fete și 18 băieți, 22 au reușit să numere liber în limitele 1-10,
17 identifică formele geometrice și culorile. Pentru preșcolarii care au întâmpinat greutăți
s-au stabilit măsuri ameliorative pentru însușirea acestor comportamente.
 Etapa evaluativă (posttest) a constat în evaluarea preșcolarilor cu scopul de a verifica
evoluția privind performanțele acestora în urma experimentului.
Rezultate obținute:
Comportament însușit: 25 preșcolari;
Comportament în dezvoltare: 7 preșcolari;
Comportament absent: 0 preșcolari.

39
Fig. 2 - Rezultate etapa experimentală

40
 ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR
După finalizarea experimentului, s-au compararea rezultatelor obţinute de preșcolari, ca
urmare a aplicării studiului. Comparând cele două rezultate, se vede clar că la sfârşitul experimentului
s-au obţinut rezultate superioare faţă de etapa constatativă.

Tabel comparativ privind rezultatele în etapa de pretest şi posttest

Grupa”Voinicei” Numărul Rezultate exprimate în comportamente

participanților Comportament Comportament în Comportament
absent dezvoltare însușit
Rezultatele 32 3 10 19
obţinute în
etapa de pretest
Rezultatele 32 0 7 25
obţinute în
etapa de posttest

Nr. preșcolari

Fig. 3 – Rezultatele comparative ale pretestului şi posttestului

41
 CONCLUZII
În urma studiului experimental privind relaţia joc – învăţare în învăţământul preşcolar am
ajuns la următoarele concluzii:
 jocul este o metodă importantă de învăţare şi educare;
 jocul ocupă un loc de frunte, în dezvoltarea psihică şi fizică a copiilor, fiecare formă de
joc fiind un act de învăţare;
 jocurile didactice folosite atât ca metodă de predare-învăţare , cât şi ca metodă de
evaluare, au optimizat procesul instructiv-educativ, sporind eficienţa actului pedagogic;
Crearea unei ambianţe bine organizate încurajează copiii să exploreze, să aibă iniţiativă şi
să creeze. Educatoarea trebuie să urmărească dezvoltarea copilului să furnizeze materiale, să
stabilească ţeluri corespunzătoare pentru fiecare copil în parte şi pentru toată grupa de copii în
ansamblu, să planifice teme care să răspundă intereselor copiilor, să respecte personalitatea fiecăruia, să
le menţină trează curiozitatea şi să stimuleze învăţarea.
Jocul, prieten nelipsit al copilului, reprezintă pentru perioada preşcolară principala
activitate, o formă de manifestare fără bariere geografice sau religioase, o activitate care reuneşte, pe
copii şi în acelaşi timp îi reprezintă. În decursul jocului copilul acţionează asupra obiectelor din jur,
cunoaşte realitatea, îşi satisface nevoia de mişcare, dobândeşte încredere în forţele proprii, îşi
îmbogăţeşte cunoştinţele. Manifestându-şi dorinţa de a participa la viaţa şi activitatea celor din jur,
copilul îşi asumă rolul de adult, reproducând activitatea şi raporturile lui cu ceilalţi oameni.
În grădiniţă jocul este activitatea de bază şi se regăseşte în toate activităţile, realizând
procesul de predare-învăţare-evaluare într-un mod atractiv, antrenant şi uşor asimilabil de către copil.
În urma celor prezentate și a rezultatelor lor, se poate concluziona că experimentul și-a
atins scopul, iar ipoteza cercetării: integrarea şi utilizarea predominantă a jocului didactic în
activitățile cu preșcolarii ca metodă de predare-învățare-evaluare îmbunătățește semnificativ
performanțele acestora, a fost confirmată.

42
 BIBLIOGRAFIE
 Barbu, H., Matiaş, A., Rapilă, E., Popescu, E., Şerban, F. (1995). Pedagogie preşcolară
– Didactica, București, E.D.P., R.A.
 *** (2008). Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani), București,
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
 Bocoş, M. (2003). Teoria şi practica cercetării pedagogice, Cluj-Napoca, Editura Casa
Cărţii de Ştiinţă.
 Chateau, J. (1980). Copilul şi jocul, Bucureşti, E.D.P.
 Cristea, S (2000). Dicţionar de pedagogie, Chişinău, Editura Litera.
 Cucoş, C. (2003). Pedagogie (ediţia a II-a), Iași, Editura Polirom.
 Clipa, O. (2003). Practica pedagogică observativă, Suceava, Editura Universităţii ”
Ștefan cel Mare”.
 Clipa, O. (2008). Metode de evaluare în învăţământul universitar, Iași, Editura
Universităţii „Al. I. Cuza”.
 Clipa, O. (2008). Evaluarea în învăţământul universitar, București, Editura Didactică şi
Pedagogică, R. A.
 Clipa, O. (2008). Autoevaluare si evaluare universitară – demersuri investigative,
București, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A.
 D`Hainaut, L. (1981). Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, Bucureşti,
E.D.P.
 Dima, S. (1997). Copilăria fundament al personalităţii, Bucureşti, Editura Revista
Învăţământului Preşcolar.
 Dima, S. (1992). Cei şapte ani de acasă, Bucureşti, E.D.P.
 Dincă, M. (2003). Metode de cercetare în psihologie, Bucureşti, Ed. Universităţii Titu
Maiorescu.
 Dumitrana, M. (2000). Copilul, familia, grădiniţa, Bucureşti, Ed. Compania.
 Dumitru, Ghe., Dumitru, C. (2000). Psihopedagogie, Bacău, Editura Alma Mater.
 Gugiuman, A., Zetu, E., Condreanca, L. (1993). Introducere în cercetarea pedagogică,
Îndrumar pentru cadre didactice, Chişinău, Editura Tehnică.

43
  Glava, A.; Glava, C. (2002). Introducere în pedagogie preşcolară, Cluj-Napoca, Editura
Dacia.
 Ionescu, M.; Radu, I. (1995). Didactica modernă, Cluj, Editura Dacia.
 Lovinescu, A.V. (1979). Jocuri – exerciţiu pentru preşcolari, Bucureşti, E.D.P.
 Mitu, F.; Antonovici, Ş. (2005). Metodica activităţilor de educare a limbajului în
învăţământul preşcolar, Bucureşti, Editura Humanitas Educaţional.
 Stan, L. (1995). Psihopedagogie pentru examenul de definitivat şi gradul II, Iași,
Editura Spiru Haret.
 Tomşa, Ghe. (2005). Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Bucureşti, Editura Revista
Învăţământului Preşcolar.
 ***www.didactic.ro.
.

44
 ANEXE

PROIECT DE ACTIVITATE

GRUPA: VOINICEI (Nivel II)

DENUMIREA ACTIVITĂŢII: Domeniu limbă și comunicare
TEMA ACTIVITĂŢII: „Să vorbim corect româneşte!"
FORMA DE ORGANIZARE: Joc didactic
TIPUL ACTIVITĂŢII: consolidarea cunoştinţelor
DURATA: 30'-35'
SCOPUL ACTIVITĂŢII: educarea unei exprimări verbale orale corecte din punct de vedere fonetic,
lexical şi sintactic
OBIECTIVE OPERAŢIONALE
O1 – să pronunţe clar cuvintele limbii române;
O2 – să despartă corect cuvintele în silabe;
O3 – să diferenţieze cuvintele după numărul de sunete ce le compun;
O4 – să formuleze propoziţii corecte din punct de vedere gramatical şi fonetic;
O5 – să completeze corect fişele de evaluare.
SARCINA DIDACTICĂ:
 denumirea corectă a imaginilor; copiii vor enunţa silaba cu care încep cuvintele
prezentate în imagini, despart cuvintele în silabe, formulează propoziţii conform imaginilor sugerate de
cubul ilustrat, lucrează independent pe fişe.
REGULILE JOCULUI:
 la semnalul educatoarei, copilul numit rezolvă sarcina didactică. Va alege o imagine, va
spune ce reprezintă, va spune sunetul cu care începe cuvântul şi va despărţi cuvântul în silabe. În
complicarea jocului, copilul va recunoaşte imaginea de pe cub, va enunţa silaba de început, va despărţi
cuvântul în silabe, apoi va formula o propoziţie cu cuvântul respectiv.
ELEMENTE DE JOC:
 sunetul de clopoţel, surpriză, aplauze, închiderea şi deschiderea ochilor.
STRATEGII DIDACTICE

45
METODE ŞI PROCEDEE: explicaţia, exerciţiul, conversaţia, problematizarea.
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: jetoane cu diferite imagini, cub ilustrat, clopoţel, fişe,
stimulente.
ORGANIZAREA GRUPEI SARCINI:
 frontale
 individuale
ORGANIZAREA:
 individuală
 colectivă

46
Nr. Etapele activităţii OB. CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL Strategii Evaluare
crt. didactice
Activitatea educatoarei Activitatea copiilor
1 MOMENT Se vor asigura condiţiile bunei desfăşurări a Ajută la aranjarea
ORGANIZATORIC activităţii: mobilierului, se pregătesc
− aerisirea sălii de grupă; pentru activitate.
− pregătirea materialului didactic;
− aranjarea mobilierului în formă de
semicerc;
− intrarea ordonată a copiilor în sala de
grupă;
Controlul ţinutei pe scăunele.
2 CAPTAREA Educatoarea va citi o scrisoare surpriză de la Ascultă Expunere
ATENŢIEI şcolarii din clasa I. În plicul cu scrisoarea
elevii au pus şi un set de jetoane cu care să se
joace.
3 ANUNŢAREA Elevii clasei I v-au trimis aceste jetoane. Eu Receptează Conversaţia
TEMEI ŞI A m-am gândit să ne jucăm astăzi un joc foarte
OBIECTIVELOR frumos, care se numeşte „Să vorbim corect
româneşte!"
în acest joc, vom recunoaşte împreună

47
 sunetele, vom silabisi cuvinte şi vom forma
propoziţii.
4 DESFĂŞURAREA Cere copiilor să se facă exerciţii de pronunţie Răspund:
ACTIVITĂŢII a unor onomatopee: Exerciţiul
- Cum sună telefonul ? ...ţrrr! Explicaţia
- Cum bate vântul ? ...vâjj !
Acum repetaţi după mine:
Pot, pot, pot,
Să şterg ursul pe bot. Repetă
Rică nu ştie să zică
Râu răţuşcă rămurică...
Cere copiilor că la sunetul clopoţelului, Receptează
copilul numit să aleagă un jeton, să spună ce
reprezintă, să enunţe sunetul cu care începe
cuvântul, apoi să despartă cuvântul în silabe.
Cere unui copil să vină pentru a desfăşura Exerciţiul
jocul de probă. Un copil efectuează jocul de
Va antrena toţi copiii în joc, urmărind ca probă
toate răspunsurile lor să fie clare şi corecte.
Foloseşte cât mai multe elemente de joc şi Exerciţiul
cere copiilor exemple şi de alte cuvinte care Participă la activitate
încep cu acelaşi sunet ca cel din imagine şi

48
 să-l despartă apoi în silabe.
Cere copiilor să emită sunetul cu care începe Răspund cerinţelor Exerciţiul
cuvântul, să-l despartă în silabe, să
alcătuiască propoziţii cu cuvântul respectiv.
Materialul este un cub ilustrat, pe care
educatoarea îl va rostogoli. Copilul, în
dreptul căruia se va opri cubul, o va arăta
copiilor, va despărţi în silabe şi va formula o
propoziţie care să conţină cuvântul găsit.
Va folosi versurile: Copilul la care se opreşte
„Cubul se rostogoleşte, spune: „Chiar la mine s-a
Ghici la cine se opreşte ?" oprit
Şi voi spune ce-am găsit"
5 EVALUAREA Difuzează copiilor o fişă. La explică ce au de Rezolvă cerinţele Desenează Muncă Evaluare
ACTIVITĂŢII făcut: să recunoască cuvintele care încep cu independentă sumativă
acelaşi sunet, să reprezinte prin liniuţe
numărul silabelor, cuvintelor din căsuţe.
în spaţiul rămas liber, vor desena atâtea
buline câte cuvinte are propoziţia:
„Eu vorbesc româneşte”
6 ÎNCHEIEREA Un copil va recita poezia: „Limba Recită poezia Expunerea
ACTIVITĂŢII românească” de G. Sion.

49
Va aprecia buna desfăşurare a activităţii,
corectitudinea rezolvării fişelor, evidenţiind
pe copiii care au răspuns corect. Se distribuie
jetoane cu brăduleţi.

50
 PROIECT DE ACTIVITATE

GRUPA:VOINICEI (Nivel II)

DENUMIREA ACTIVITĂŢII: Dezvoltarea limbajului și a comunicării
TEMA ACTIVITĂŢII: „Eu spun una, tu spui multe”
FORMA DE ORGANIZARE: Joc didactic
TIPUL ACTIVITĂŢII: consolidarea cunoştinţelor
DURATA: 30'-35' '
SCOPUL:
− educarea unei exprimări orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi sintactic.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE
O1 – să manifeste iniţiativă în comunicarea orală şi interes pentru semnificaţia cuvintelor;
O2 – să găsească formula de singular sau plural a substantivelor, în funcţie de cerinţa
exprimată de educatoare sau de una din echipe;
O3 – să formuleze propoziţii în care să utilizeze substantivele respective, după cerinţe;
O4 – să găsească adjective corespunzătoare din punct de vedere al sensului şi al formei
substantivelor date.
SARCINA DIDACTICĂ: găsirea formelor de plural şi singular a unor substantive, formularea unor
propoziţii cu aceste cuvinte.
REGULILE JOCULUI:
 Grupa se împarte în două echipe. Pe masa educatoarei se află jetoane cu imagini.
Educatoarea numeşte un copil dintr-o echipă să spună un cuvânt care indică un obiect sau mai multe
obiecte. Un alt copil din cealaltă echipă enunţă substantivul la numărul opus.
ELEMENTE DE JOC: surpriza, aplauzele, sunetul de clopoţel.
STRATEGII DIDACTICE
− METODE ŞI PROCEDEE: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, problematizarea,
exerciţiul.
− MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: jetoane cu imagini, fişe de muncă independentă.
ORGANIZAREA GRUPEI SARCINI: frontale
ORGANIZAREA: colectivă
51
BIBLIOGRAFIE:
1. *** (2008). Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani), București, Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
2. Norel, M. (2007). Metodica Educării Limbajului în grădiniţă.
3. Hobjilă, A. (2007). Elemente de didactica a activităţilor de educare a limbajului, Institutul
European.

52
1. Desfăşurarea Educatoarea explică modul de desfăşurare a Receptează
activităţii jocului – concurs. regulile jocului. Explicaţia Formativă
Împarte grupa în două echipe şi efectuează un Copiii, împărţiţi în
joc de probă. două echipe, spun

Complicarea jocului La semnalul educatoarei, un copil dintr-o cuvântul şi Exerciţiul

echipă spune un cuvânt (substantiv) care formează
indică un obiect sau mai multe obiecte. Un alt substantivului
copil, din echipa adversă, enunţă substantivul numărul singular
la numărul opus. Copiii care spun cuvântul sau plural ,după
vor fi aleşi în mod alternativ, din fiecare caz.
echipă. Rezolvă prima
Difuzează fiecărei echipe câte o fişă ce variantă a jocului.
conţine patru imagini (substantive) pentru Rezolvă cerinţele Exerciţiul
care vor găsi un adjectiv potrivit şi apoi vor jocului.
trece substantivul însoţit de adjectiv la
numărul contrar.
Echipa I: creion, garoafă, copii, grădini.
Echipa a II-a: copertă, trandafir, fetiţe,
păduri.
Educatoarea prezintă câte o imagine pentru Copiii rezolvă Exerciţiul
fiecare echipă şi cere să alcătuiască o cerinţele.
propoziţie (substantivul este la numărul
53
 singular). Apoi, le cere să treacă substantivul
la numărul plural respectând acordul
substantivului cu adjectivul
2. Evaluarea activităţii Câştigă echipa care a realizat cele mai multe Sumativă
puncte. Fiecare răspuns corect a fost notat cu
un punct.
3. Încheierea activităţii Educatoarea face aprecieri, observaţii, Receptează
formulează concluzii. aprecierile.

54
 PROIECT DE ACTIVITATE

GRUPA: VOINICEI (Nivel II)

DENUMIREA ACTIVITĂȚII: DȘ: Activitate matematică
TEMA ACTIVITĂȚII: „Ne jucam cu numărul 6”
TIPUL DE ACTIVITATE: sistematizare, consolidare de cunoştinţe
FORMA DE REALIZARE: joc didactic
SCOPUL ACTIVITĂŢII:
 consolidarea cunoştinţelor matematice referitoare la număratul în limitele 1-6;
SARCINA DIDACTICĂ:
− aprecierea cantităţii prin numărare;
− raportarea conştientă a cantităţii la numărul respectiv,la cifra corespunzătoare;
REGULILE JOCULUI:
− toate acţiunile încep si se termină la semnalul educatoarei;
− copiii lucrează frontal şi individual, respectând spaţiul şi timpul aferent momentului
jocului;
− răspunsurile corecte sunt semnalizate prin aprecieri şi aplauze;
ELEMENTE DE JOC:
− mânuirea materialului, deplasarea, Întrecerea, aplauze, siluete (balene, crabi)
OBIECTE OPERAŢIONALE:
a) cognitiv-informationale:
− să constituie mulţimi după anumite criterii : formă, culoare, mărime;
− să aprecieze global cantitatea prin numărare,bătăi din palme;
− să raporteze corect numărul la cantitate şi invers;
− să utilizeze un limbaj matematic corespunzător.
b) psiho-motorii:
− să mânuiască materialul în mod organizat;
− să se deplaseze in timp util pentru a rezolva sarcini propuse într-un spaţiu dat;
− să transpună grafic sarcini propuse pentru rezolvare;
c) afectiv-motivaţionale:

55
 − să recepteze afectiv jocul;
− să respecte regulile jocului;
− să-şi perfecţioneze deprinderile de ordine în acţiunile întreprinse;
− să manifeste independenţă şi perseverenţă în acţiune;
− să motiveze acţiunile desfăşurate.
Metode şi procedee: explicația, exerciţiul, problematizarea, jocul, aprecierea, conversaţia, munca în
echipa.
Material didactic:
− demonstrativ: siluete, palete cu cifre (l-6), tobă, planşe cu cifrele 1-6, tabla magnetică,
magneţi, ecusoane, cubul matematic;
− distributiv: fişe de evaluare.
Durata: 30 minute

56
Evenimentul Conţinutul ştiinţific Strategii didactice Evaluare
didactic
1 . Momentul Voi asigura condiţiile bunei desfăşurări a activităţii:
organizatoric − aerisirea sălii de grupă;
− pregătirea materialului didactic;
− aranjarea mobilierului;
− intrarea copiilor în sala de grupă

2.Captarea Introducerea în joc prin intermediul unei poezii, ale

atenţiei cărei versuri se completează pe măsura ce se învaţă
cifrele:
„Hai să numărăm, copii!” de Al. Bălănescu Expunerea
„În casa cu jucării
Hai să număram copii!
1 este un cârlig cu nas ascuţit de frig;
2 e parcă un răţoi de pe lacul din zăvoi;
3 e oare un cercel sau codiţă de purcel?
4 este un frumos scaun cu spătaru-n jos;
5 e secera întoarsă,
6 lacătul de-acasă"

57
3. Anunţarea „Ne jucam cu numărul 6”: Explicaţia Oral:
jocului şi − vom număra de la 1 la 6, amintindu-ne tot ce ştim - dacă reţin titlul jocului;
enunţarea despre cifre: elemente componente, vecini, care - dacă reţin sarcinile
obiectivelor este mai mare, mai mic, etc.; propuse
− ne vom împrieteni cu ele; Conversaţia
− vom vedea cine va fi cel mai bun matematician.

4. Prezentarea − reactualizarea cunoştinţelor despre grupuri de - munca în echipă Frontal: - dacă

conţinutului şi obiecte; - exerciţiul verbalizează acţiunea
dirijarea − se lucrează pe doua echipe: echipa balenelor, echipa - problematizarea Practic: - dacă formează
învăţării crabilor; - numărarea bătăilor din tobă; de peşti;
− reactualizarea cunoştinţelor referitoare la grupare; - numere propuse de copii şi de - dacă numără corect

− aprecierea cantităţii prin formare de perechi; educatoare; obiectele

− găsirea algoritmului de comparare a grupelor de - bătăi din palme conform grupului;

obiecte; semnalului; - dacă

− asocierea corecta a numărului la cantitate prin - exerciţiul. reprezintă

semnal auditiv; acţiunea prin

gest de încercuire;
− numărarea bătăilor tobei;
- dacă numărul
− atâtea bătăi in tobe cate îi solicită educatoarea;
de bătăi corespunde
− gruparea obiectelor după criteriul formei
semnalului auditiv;

58
5.Obţinerea − joc - exercițiu „Cine știe mai bine?” verificarea Problematizarea - dacă raportează
performantei număratului utilizând paleta - numărarea liniuţelor de pe corect numărul
matematică; paleta şi asocierea cu cifra; la cantitate şi
− asocierea cantităţii la număr; - cubul matematic; cantitatea la număr;
− recunoaşterea corectă a cifrei; - dacă recunosc cifra;

6. Asigurarea − fişă individuală de lucru; - exerciţiul; - dacă rezolvă corect

retenției si a Desenează tot atâtea liniuţe cate obiecte - munca individuală; itemii propuşi pe fişa
transferului sunt în grupă. problematizarea individuală;
Desenează tot atâţia peştişori câte liniuţe sunt în chenar. - dacă lucrează
Formează perechi între obiectele celor două grupe. independent.
Unde sunt mai multe? De ce? Unde sunt mai puţine?
Încercuieşte al şaselea obiect din înşiruirea dată.
7. Aprecierea − aprecieri ale educatoarei privind - aprecierea verbală prin - dacă au rezolvat corect
activităţii − activitatea copiilor; recompense fişele

− oferirea de recompense. individuale

59
 PROIECT DE ACTIVITATE

GRUPA: VOINICEI (Nivel II)

DENUMIREA ACTIVITĂŢII: Activitate matematică
TEMA: „Numeraţia în concentrul 1-10”
TIPUL DE ACTIVITATE: consolidare - verificare
SUBIECTUL ACTIVITĂŢII: „Așază-mă la căsuța mea!”
MIJLOC DE REALIZARE: joc didactic
SCOPUL ACTIVITĂŢII: Evaluarea capacităţii de a număra conştient în limitele 1-10
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
La sfârşitul activităţii copiii vor fi capabili să:
O1 – să identifice cifrele în limitele 1-10
O2 - să numere crescător şi descrescător în limitele 1-10;
O3 - să stabilească vecinii unui număr;
O4 - să raporteze numărul la cantitate şi invers;
O5 - să formeze mulţimea cerută de cifră;
O6 - să sesizeze schimbarea intervenită în mulţimea de păsări;
O7 - să mânuiască paletele cu cifre corespunzător cerinţelor.
SARCINA DIDACTICA:
 să selecteze paletele cu cifre corespunzătoare numărului păsărilor de curte din mulţimile
formate, observând diferitele schimbări.
REGULI DE JOC: grupa e împărţită în trei echipe; copilul solicitat formează mulţimea de păsări
cerută de mine; un reprezentant din a doua echipă numără elementele mulţimii; un reprezentant al celei
de-a treia echipe alege paleta cu cifra corespunzătoare; răspunsurile corecte sunt apreciate cu aplauze şi
buline.
ELEMENTE DE JOC: surpriza, aplauzele, întrecerea, mişcarea.
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII:
 sala de grupă va fi aerisită;
 intrarea copiilor în sala de grupă se va face organizat;
 materialul didactic va fi pregătit pe o mesuţă;
 se va pregăti un panou pentru marcarea scorului;
60
  scaunele vor fi aşezate pe trei echipe în formă de careu.
STRATEGII DIDACTICE:
a. Metode şi procedee: jocul, observaţia, conversaţia, explicaţia, mânuirea materialului,
problematizarea, surpriza, aplauzele.
b. Mijloace didactice: siluetele păsărilor de curte, palete cu cifre de la 1 la 10, panou,
buline.
c. Material bibliografic:
- *** (2008). Curriculum pentru învăţământul preşcolar ( 3 - 6/7 ani), București,
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
- Beraru, M., Neagu, M. (1997). Activităţi matematice în grădiniţă, Iași, Editura Polirom.
DURATA: 30 minute.

61
 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII
Etapele activităţii Conţinutul ştiinţific Strategii didactice Evaluare

1. Moment organizatoric Se pregăteşte sala de grupă pentru desfăşurarea activităţii în condiţii

optime.
1. Captarea atenţiei Intuirea materialului didactic : "Ghici, cine se ascunde în căsuţă?" Observaţia Aprecieri
(siluetele păsărilor de curte) Conversaţia verbale
Surpriza
2. Anunţarea temei şi a Astăzi vom număra câte păsări sunt în curte. Ne vom aminti să numărăm
obiectivelor crescător şi descrescător, vom vedea care sunt vecinii numerelor, vom
forma mulţimi de păsări.
3. Reactualizarea Se va cere copiilor să numere crescător şi descrescător în limitele 1-10. Conversaţia
cunoştinţelor Un copil este îndemnat să numească cifra de pe paletă. Un alt copil va
indica vecinul din stânga, alt copil va indica vecinul din dreapta. Exerciţiul Frontală
5.Prezentarea conţinutului Se împart copiii în trei echipe. Copilul numit din prima echipă vine la Explicaţia
şi dirijarea mesuţă şi formează mulţimea puilor. Apoi, un copil din echipa a doua Demonstraţia
vine, numără şi spune câte elemente are mulţimea. Alt copil, din cea de-a Frontală
treia echipă, vine şi arată paleta cu cifra corespunzătoare mulţimii Exerciţiul
formate de copilul din prima echipă. Toate răspunsurile corecte sunt
răsplătite cu aplauze şi buline la panou. Se continuă jocul până se Aplauze Frontală
formează toate mulţimile păsărilor de curte. Copiii sunt rugaţi să închidă Buline la panou
ochii. Educatoarea mai pune în mulţimea găinilor încă o găină.
- Ghici, ce s-a întâmplat în mulţimea găinilor? Exerciţiul Individuala
62

6. Obţinerea performanţei şi Copiii sunt rugaţi să fie atenţi la ghicitorile educatoarei (câte una pentru
asigurarea feed-back-ului
învăţării
4. Încheierea activităţii
- Un copil va veni şi va număra găinile, alegând paleta cu cifra Problematizarea
corespunzătoare.
Problematizarea Frontală
fiecare echipa). Exerciţiul
Şase raţe sunt pe lac încă una-i sub copac
Dacă le numeri pe toate
Câte sunt, ghiceşti nepoate?
Sunt cinci gâşte laolaltă,
Una pleacă înspre baltă.
Câte sunt acum de toate?
Cloşca strigă după pui:
Puii mamei, pui-pui-pui!
Nouă-s galbeni, aurii,
Iară altu-i gri.
Câţi pui are cloşca, dragi copii? Individuală
Copilul care ghiceşte despre ce cifră este vorba vine şi o caută printre Frontală
cifrele aflate pe mesuţa educatoarei.
Se stabileşte echipa câştigătoare.
Se fac aprecieri asupra modului de participare a copiilor la activitate.
63