Universitatea din Pitești

Facultatea de Științe, Educație fizică și

Informatică

Referat La Kinesiologie

KINESIOLOGIE – ŞTIINA MIŞCRII

 Activitățile de mişcare (motrice) sunt parte integrantă a naturii noastre umane, sub forma
mişcărilor reflexe, spontane sau dimpotrivă, complexe, elaborate, toate marcând existența normală
a individului. Sarcinile zilnice reclamă un anumit tip de efort fizic, sănătatea noastră depinde de
practicarea sistematică a exercițiului fizic, iar uneori reuşim să-ne exprimăm doar prin gest sau prin
dans.
• Kinesiologia sau Kinetologia, termen introdus de Daily în 1857 la Paris, înseamnă „ştiința
sau studiul mişcării” şi provine de la cuvintele greceşti „kinein” = mişcare şi „logos” = a studia, a
vorbi despre.

Definiție - Kinesiologia este deci „ştiința mişcării organismelor vii şi a structurilor care participă la
aceste mişcări”. În concluzie - Kinesiologia reprezintă un ansamblu de cunoştințe
derivate din experiență directă , studii academice şi experiență profesională , centrată pe
activitățile motrice.
În centrul preocupărilor kinesiologiei este omul şi ea mai este numită de unii specialişti
„kinetologia umană ” ca o componentă a „kinesiologiei sau kinetologiei medicale”. De altfel,
definiția kinetologiei medicale este: „studiul structurilor şi mecanismelor neuro-musculare şi
articulare care asigură omului activități motrice normale, înregistrând, analizând şi
corectând mecanismele deficitare".

DENUMIRI ALE ŞTIINȚEI DOMENIULUI

Ştiința mişcării umane, termen utilizat în Europa
Ştiința educației fizice şi sportuluiţ, termen apărut în anii 60
Ştiința activitților corporale (M. Epuran, 1969),
Ştiința sportului,
Kinesiologie este termenul utilizat extensiv în America de Nord, ce reuneşte
cunoaşterea prin studiu şi cercetare, cât şi cunoaşterea dobândită prin experiența
mişcării. Termenul apare în titulatura domeniului academic, a diplomelor de studii, ca
şi în titulatura departamentelor şi a facultăilor de profil.
Ştiința activității motorii,
În Belgia, Olanda, Cehia se foloseşte tot mai des termenul kinantropologie, care
prezintă avantajul unei acoperiri ştiințifice mai solide, datorită circumscrierii în aria
antropologiei

KINESIOLOGIA - OBIECT DE STUDIU

Diferitele ipostaze ale activismului fizic sunt cele care conturează o ştiință a domeniului
nostru, capabil să explice, elaboreze modele şi teorii predictive, a căror valabilitate se poate
demonstra prin practică. M. Epuran este primul specialist roman care circumscrie toate
ipostazele activismului fizic uman în sintagma activități corporale, studiate de Ştiința activitților
corporale.
Autorul apreciază că fiecare dintre acestea are finalitate proprie, funcții şi obiective
specifice, dar care nu exclud asocierea sau întreprunderea lor. M. Epuran introduce încă din
1969 o tipologie distinctă , sub formaă ă activit ilor ludice, gimnice, agonistice, recreative şi
compensatorii. Mişcarea corporală , analitic sau sintetic , simpl sau complex , înnăscut
sau dobândită , executată individual sau în grup conferă subiectului valențe definitorii
pentru dezvoltarea, adaptarea, recreerea sau ameliorarea condiției acestuia. Lucrări de specialitate
din anii ‘80 , precum şi altele recente (S. Hoffman, 2005), introduc un nou termen
kinesiologia, ca domeniu ştiințific şi academic.
Prezent în multe planuri de învțmânt, aceast disciplină cuprinde informațiile cu cel mai
înalt grad de generalizare, care se regăsesc în toate formele de practicare a exercițiilor fizice.
Pentru studentul de nivel licen , kinesiologia, ca disciplină de studiu, trebuie să creeze
fundamentele de cunoaştere, necesare oricărui absolvent al acestui domeniu.Indiferent de sfera
în care va profesa: educație fizică, sport, kinetoterapie etc., specialistul va consolida şi
aprofunda aceste cunoştințe ce formează nucleul comun al tuturor acestor activități. Orice teorie
semnifică un anumit moment al cunoaşterii ştiințifice, o anumită gândire speculativ . Teoria se
împrospătează periodic, limitându-şi valabilitatea sau cedând locul alteia. Nici activitățile fizice
(motrice) nu sunt pe deplin investigate, elucidate, ci rămân deschise spre studiu, în
viitor (de exemplu, sunt încă de studiat cauzele care au determinat unicitateaă
fenomenului Nadia Comăneci sau longevitatea sportivă a Elisabetei Lip ). Provocări actuale al
studiului mişcării umane (Kinesiologiei):
Înnoirea, regândirea procesului educațional. Pe agenda politicilor educaționale sunt incluse
îmbunătățirea formării viitorilor specialişti şi experienței învțrii în şcoli, în condițiile în care lecția de
educație fizică a capăt şi alte sensuri, prin includerea fitness-ului, a stării de bine,
deprinderilor de timp liber, a activităților de aventură etc. Promovarea sănătății şi a recuper rii prin
mişcare.
Promovarea sănătății şi a recuper rii prin mişcare. Kinesiologia, ca domeniu, se
adresează şi politicilor de sănătate care privesc:
- profilaxia diferitelor afecțiuni,
- recuperarea în diferite patologii,
- menținerea unei eficiențe crescute în mediile profesionale. În condițiile unor costuri sociale
ridicate pentru serviciile medicale şi de asigurări, accentul se deplasează către măsurile
preventive, ca alternativă viabilă
Prevenția. Înseamnă păstrarea stării de bine (wellness), posibil prin:
-screening-uri medicale periodice;
-identificarea factorilor de risc pentru săn tate;
-echilibru psihic şi un bun management al stress-ului;
-consiliere în ceea ce priveşte nutriția şi păstrarea greutăii corporale optime;-tehnici de
socializare care previn alienarea;
-angajarea sistematică în programe de exerciții fizice.
Redefinirea sportului. Boyer (1990) susține trăsăturile sportuluiţ modern trebuie
promovate în conținutul kinesiologiei. Acestea privesc egalitarismul şi umanismul,
tehnologiile avansate, aspectele de etică, recrutarea minorităților, oportunitățile pentru
persoanele cu disabilități etc. Studen ții acestui domeniu vor fi pregătiți să lucreze în
profesii ce se dezvoltă pe măsura creşterii fenomenului sportiv.
Creşterea capacității de expresie şi comunicare. Funcția simbolică a mişcărilor corpului
începe să capete importanță , alături de cea sanogenetică, de obținere a excelenței
sau de recuperare. Aspectelor funcționale ale motricității li se adaugă în ultimul timp
caracteristicile expresive ale acesteia, semnificative în aceaste comunicării.Pornind de la aceste
premise, kinesiologia este astăzi o teorie generală a mişcării umane, dar şi un domeniu academic
şi profesional în continuă schimbare. După S. Hoffman (2005), obiectul de studiu al kinesiologiei îl
reprezintă:
(1) exercițiul - ce implică efort fizic
(2) mişcările eficiente, performante.
1. Exercițiul fizic prezintă 3 situații particulare:
- exercițiul ca mijloc de pregătire pentru obținerea performanței (excelenței) - antrenament pentru
condiționare (training);
- exercițiul ca mijloc de menținere a sănătății organismului, de reducere a riscului de îmbolnăvire
(educație fizică şi sport pentru toți) (health-related exercise);
- exercițiul ca mijloc de recuperare a funcțiilor deficitare, ca urmare a afecțiunilor,
traumatismelor sau comportamentelor deviante
- exercițiul terapeutic (therapy)
2. Mişcările performante includ două categorii distincte:
- elementele şi procedeele tehnice din ramurile de sport;
- deprinderile însuşite în procesul dezvoltării
- developmentală skills Activitățile motrice sunt studiate astăzi printr-un demers interdisciplinar, cu
informații care provin din:
- ştiințe biologice (substrat, mecanisme funcționale, legi biologice);
- ştiințe psiho-sociale (resurse psihice, mecanisme de reglare a mişcării, necesitatea
conştientizării, metode, mijloace, programe, socializare prin mişcare, adaptare socială );
- ştiințe umaniste: filosofie, istorie, antropologie (devenire uman , reflecții ontologice,
diferențe individuale);
- ştiințe exacte: fizică, chimie, matematică, IT.
KINESIOLOGIA CA PROFESIE
Această parte a kinesiologiei (kinetologiei) are la bază componenta „practică ”,
arta prin care un individ practicând o suită de activități fizice (exerci șii terapeutice) îşi
îmbunătîțeşte starea fizică , îşi ameliorează o serie de suferințe, îşi reface deficite funcționale.
Dacă componenta ştiințifică o putem considera „partea ascunsă ” a kinesiologiei ea
existând în bagajele de cunoştințe obligatorii ale kinetoterapeutului, componenta practică este
„partea vizibilă ” aplicată de acesta printr-un program de activități fizice dirijate în
vederea unui scop medical. Prin această componentă, Kinesiologia (kinetologia) devine o profesie
exercitată de un specialist, kinetoterapeutul.
TENDINȚE MODERNE ÎN KINESIOLOGIE
Kinesiologia este cea mai reprezentativă şi complexă specialitate care abordează
activitatea fizică (mişcarea), atât la indivizi sănătoşi cât şi la cei cu infirmități, incapacități sau/şi
handicapuri. Kinesiologia a dezvoltat şi dezvoltă o serie de abordări inter-disciplinare pe problema
„mişcării”. Iată câteva aspecte pe această linie inter-disciplinară) „Mişcarea” şi ştiințele
biologice. Se acordă o tot mai largă ă importanță studierii aprofundate a „fiziologiei
exercițiilor terapeutice” cu abordarea problemelor de „biochimie a mişcării”, mergându-se
chiară pân la nivel celular sau molecular) „Mişcarea" şi coordonare-echilibru. Este vorba de o
direcție nouă de studiu pentru situații speciale în care se cer calități deosebite ale
proceselor de coordonare, abilitate şi echilibru. Astfel de cerințe le găsim la circari, balerini,
gimnaşti, instrumentişti (violonişti, pianişti etc.), alpinişti etc., adică profesionişti,
performeri ai celor mai elaborate „mişcări”. În aceste aspecte, se analizează
componentele fizice, neurofiziologice, psihologice, ca şi efectele perturbțirilor ce pot apărea,
precum şi modalitațile de rezolvare.
c) Mişcarea ca element de legătur în dualismul „corp” şi „minte“. Analiza influenței mişcării asupra
cogniției, asupra psihicului, pe de o parte, iar pe de alta conținutul psihologic şi filosofic
al mişcării au dezvoltat o direcție de studiu deosebit de interesantă în care îşi află locul noțiuni
ca: motivație, etic , personalitate, estetică , credință etc.
d) „Mişcarea” în contextul societății şi culturii. Este o componentă foarte largă a raporturilor
interdisciplinare a activităii fizice de care s-a mai amintit. Aici intr activitatea sportiv (mai ales ca
preocupare socio -culturală ); de asemenea jocurile, dansul etc., iar în ultimul timp îşi faceă tot mai
mult loc preocuparea pentru „stilul de via ” pentru nivelul deţă fitness „Mişcarea” şi medicina

NOIUNI DE BAZA ALE KINETOLOGIEIŢ

1. Mişcarea omului - Expresie care indică totalitatea actelor motrice realizate de om pentruă
întreținerea relațiilor sale cu mediul natural şi social şi efectuarea deprinderilor
specifice diferitelor discipline sportive.Obs. Noțiunea se refera la mişcările omului efectuate numai
cu ajutorul muşchilor scheletici şi nu la cele obținute cu mijloace mecanice.
2. Act motric - Fapt simplu de comportare realizat prin muşchii scheletici în vederea obținerii unui
efect elementar de adaptare sau de construire a unei acțiuni motrice. Obs. Actul motric, care de
regulă se consideră ca fiind act voluntar, se foloseşte în practică în interrela ii care definesc o
anumită acțiune sau activitate motrică . El este, totodată , un element component folosit în analiza
acțiunii sau activității motrice apreciate ca efecte globale. Termenul de act motric poate să indice
şi actele reflexe, instinctuale şi automatizate.
3. Acțiune motrică
Ansamblu de acte motrice astfel structurate încât realizează un tot unitar în scopul
rezolvării unor sarcini imediate care pot fi izolate sau înglobate în cadrul unei activități
motrice. Obs. Exercițiul acrobatic, de echilibru, cățărare, aruncarea, săritura, alergarea,
mersul etc. sunt acțiuni motrice care au efecte imediate în urma aplicări lor, dar pot fi înglobate într-
o suită de efecte care se obțin în urma unei activități motrice, în cazul nostru, procesul de educa ie
fizică .
4. Activitate motrică - Ansamblu de acțiuni motrice încadrate într-un sistem de idei, reguli şi forme
de organizare în vederea obținerii unui efect complex de adaptare a organismului şi de
perfecționare a dinamicii acestuia.
5. Gestul motric - Expresie care diferențiază din multitudinea actelor motrice pe cele
specifice educației fizice şi sportului datorită intenționalitșții şi finalității lor.. Gestul motric nu ete
sinonim cu actul motric care are o sferă mai mare de cuprindere. Gestul sportiv apare ca un
gest motric specializat diferențiat de regulamente pentru fiecare probă şi ramură sportivă în
parte.
6. Motricitatea omului - Însuşire a ființei umane, înnăscut şi dobândită , de a reacționa cu
ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi şi interni sub forma unei mişcări.
7. Teoria mişcării - Generalizarea şi ordonarea sistemului de cunoştințe ştiințifice privitoare
la originea, esența, legitățile biomecanice ale efectuării mişcărilorncorpului omenesc.
8. Capacitate motrică - Sistem de posibilități psihomotrice înnăscute şi dobândite, prin care
individul rezolvă , la un anumit grad, diferite sarcini motrice.
9. Analiza mişcării- Proces (operație, acțiune) de descompunere a actului motric pentru stabilirea
şi examinarea elementelor sale din diferite puncte de vedere (tehnic, pedagogic şi
psihologic). 10. Învțare motrică - Procesul însuşirii de către individ, prin exersare, a gestului motric
sub îndrumarea pedagogului sau independent. Actele motrice se însuşesc în ontogeneza timpurie pe
baza motricităiți spontane, prin imitație şi îndrumarea adulților. În activitățile specifice ale educației fizice şi
sportului învățarea se realizează pe baza modelelor oferite de antrenor sau sportivii fruntaşi.
11. Sarcina mişcării - Obiectivul de ordin somatic, funcțional psihic sau de sinteză , cum este cel de
performanță stabilit actului motric prin structura şi particularitățile sale de execuție.
Obs. Aceste obiective urmărite separat sau global determină profilul şi conținutul planificării unui proces de
instruire pe o anumită perioadă de timp.
12. Mecanismul mişcării - Ansamblu de procese fiziologice, biochimice, biomecanice şi psihologice, aflate
în relații de cauzabilitate şi interdependență care determină execuția unei mişcări.
Obs. Orice mişcare rezultă din interacțiunea factorilor arătați undeă participarea fiecăruia ca pondere
imprima specificul mişcării.
13. Mişcare ciclică - Act motric ale cărui structuri se repetă periodic.
Obs. Fiecare ciclu formează o unitate ale cărei faze se succed în aceeaşi ordine, ele fiind inseparabile
întrucât sfârşitul uneia condiționează începutul celeilalte, mersul, alergarea, pedalarea, vâslitul, înotul.
14. Mişcare aciclică - Act motric ale cărui structuri nu sunt caracterizate prin repetare periodică.
Obs. Săriturile, aruncările. Structura mişcării Grupare caracteristică elementelor actului motric care prin
coordonarea şi condiționarea lor reciproc îi conferă unitate.
15. Momentul mişcării - Componenta structurală cea mai simplă care marchează aspectele statice ale
execuției actului motric.
Obs. Momentul mişcării se evidențiază prin veriga pe care analiza o alege din lanțul ei cinematic.
16. Fazele mişcării - Componentă structural distinctă a actului motric, alcătuită din maiă multe momente.-
Mişcare ciclică: Faza principală ; Faza intermediară .
Mişcări aciclice: Faza pregătitoare; Faza principală; Faza finală.
Mişcări combinate: Faza elanului; Faza bătăii; Faza zborului; Faza aterizării.