Istoria romanilor - inceputuri

Mihai Aldea

Impresii si pareri personale in FORUM

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/istoria-neamului.htm

ÎNCEPUTURILE NEAMULUI CA TEOLOGIE

JUSTIFICARE

"În fond, ideea romanitatii romanilor în viziunea ei evolutiva ni se prezinta... ca un arbore

gigantic al carui trunchi îl constituie traditia autohtona a romanitatii, constiinta poporului roman
despre romanitate. Ramurile sale reprezinta, desigur, traditiile înfatisate mai sus, ramurelele si
frunzele fiind diferitele marturii asupra romanitatii romanilor. Din arborele romanitatii romanilor
cunoastem cel mai bine trunchiul; nu este exclus ca cercetari viitoare sa descopere existenta
unor noi ramuri; cu siguranta putem afirma ca numeroase frunze ale acestui arbore ne-au
ramas necunoscute."
Adolf Armbruster - Romanitatea romanilor

"Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina ca voi ungurii ne-ati apasat pe noi într-atat si ne-ati
aruncat pe cap si jugul iobagiei, cand noi suntem si am fost totdeauna mai multi decat ungurii si,
ce e mai mult, suntem si mai vechi decat voi în aceasta tara, caci suntem ramasite înca a
vechilor daci."
Un grup de tarani ardeleni, cca.1770

(Limba romana)"arata caracterele romanice, ba înca le arata în unele privinte mai curate decat
celelalte limbi romanice. Limba poporului roman prezinta în chipul cel mai netulburat
dezvoltarea de la graiul latin spre cel romanic."
W. Meyer-Lübke, Rumänische und Romanisch

"Cand primise titlul de împarat el [Galerius] a declarat ca este dusmanul numelui de roman si ca
vrea titulatura Imperiului Roman cu aceea de Imperiu Dacic. Caci aproape toti însotitorii din
suita sa erau din neamul acelora... Avand în jurul lui astfel de însotitori si aparatori, el si-a batut
joc de tot Orientul."
Lactantiu, De mortibus persecutorum

"Ce stranie este tenacitatea cu care oamenii acestia [aromanii] adera la limba si obiceiurile rasei
din care fac parte! Desi s-au scurs multe secole de cand acesti oameni îndura sclavia
numerosilor tirani, totusi sunt în stare sa se întretina cu un strain în temerara si pitoreasca limba
a Romei antice."
Edmund Spencer, Travels în European Turkey...

"Acest sentiment puternic de a trai si de a muri pentru nationalitatea lor l-au exteriorizat si l-au
consfintit cu numele de roman; si unde este puterea care sa le poata lua aceasta nationalitate,
unde se afla dreptul care ar putea sa le-o conteste ?"
Stefan Ludwig Roth, 1848

"Astfel astazi moldovenii, muntenii, valahii transalpini, mysienii, basarabenii si epirotii se numesc
pe sine cu totii cu un nume cuprinzator nu «valahi» ci «romani», iar limbii lor neaose îi spun
«romana»."
Dimitrie Cantemir, Historia Moldo-Valahica
"[Romanii, ce] se întindeau aproape de marginea Constantinopolului pana la Byza si mai
departe, în multime fara numar, neam de oameni care se simteau foarte bine în locuri greu de
umblat si care se ocupau cu pastoritul dar erau obisnuiti si cu luptele"
Georgios Pachymeres, Istorii compuse (even.-1285)

"Transilvania si Ungaria nu s-au confundat niciodata, ele au format totdeauna doua tari diferite."
Szilágyi Sándor, Erdélyország története

"Noi consideram ca romanii nu sunt numai cei mai numerosi, ci si cei mai vechi locuitori de azi
ai Transilvaniei. Imigrarea lor, din sudul Dunarii în Transilvania, nu poate fi adeverita cu nici o
dovada istorica."
E. A. Bielz, Handbuch der Landeskunde Siebenbürgens

"Împaratul Diocletian iubea mult tara Dalmatiei; de aceea a adus din Roma popor împreuna cu
familiile lor si i-a asezat în tara Dalmatiei: acestia se numesc si romani, pentru ca au venit din
Roma, si poarta acest nume pana în ziua de astazi."
Constantin Porphyrogenetul, De administrando imperio

"Printre neamurile fara noroc, ne numaram în frunte noi, Romanii. Ca sa supravietuim în Istorie,
ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamantul. Nicolae
Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc sa-si ridice privirile
spre Miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a
lasat atras în orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia.
Thracii care, dupa spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor dupa Indieni» au pierdut,
prin Alexandru, singura lor sansa de a intra în istoria universala ca factor autonom; ei au
contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizantului,
prin împaratii pe care i-au dat cu prisosinta atat Rasaritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a
înteles admirabil consecintele îndepartate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriasul rezervor
de oameni, energii si mituri pe care îl constituia spatiul balcano-carpatic, nu si-a mai putut gasi
de atunci prilej de a intra masiv si de-sine-statator în Istorie. Politiceste Thracii au pierit fara
urmasi...
O mie de ani în urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de
incalculabile consecinte pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au
întins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica si culturala pe care, în pofida tuturor
navalirilor barbare, o alcatuia romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV dupa
Christos, Romania), a fost definitiv sfaramata. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere
imensa - din Balcani si pana în muntii Tatrei - dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia.
Politiceste, romanitatea sud-dunareana va fi condamnata; ca si Thracia, dupa Alexandru
Machedon, Romania orientala va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar,
zamislindu-se în spatiul întregii Romania, au fost definitiv anulate prin asezarea masiva a
slavilor în Peninsula Balcanica.
De ce am idolatriza, noi, Romanii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai
numeroase din lume» si praful s-a ales de el, nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut
parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decat Dacia, si «vicisitudinile istoriei» au sfaramat-o
definitiv; o mana de Macedoneni trebuie sa plateasca si astazi, cu lacrimi si sange, nenorocul
de a se fi nascut Romani. Toata lumea e de acord ca Dacii se aflau asezati pe pamantul nostru
cu cel putin o mie de ani înainte de Christos, si cu toate acestea am fost singurul popor
european caruia i s-a contestat dreptul de a stapani tara pe care au locuit-o mosii si stramosii
lui.
Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie. Ne-am
alcatuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontiera, luptam si muream pentru toti.
Muream, mai ales, platind miopia si neghiobia altora."
Mircea Eliade - "Teroarea istoriei" si destinul Romaniei
"Timpul n-a avut puterea sa stirbeasca forta, nici sa slabeasca speranta daco-romanilor.
Ramasese aceeasi rasa, rezistenta, rabdatoare, întrucat se considera nemuritoare: Romanul nu
piere, suna un dicton popular în toate regiunile Romaniei. Mai e si-un altul, aproape la fel de
raspandit: Apa trece, pietrele raman. Apa era navalirea barbara, romanii erau pietrele."
Abdolonyme Honoré Ubicini, Les origines de l'histoire Roumaine

"Sa va purtati numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos... fara sa va înfricosati întru nimic
de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mantuire, si
aceasta este de la Dumnezeu. Caci voua vi s-a daruit, pentru Hristos, nu numai sa credeti în El,
ci sa si patimiti pentru El..."
(Sf. Ap. Pavel, Epistola catre Filipeni)

ROMaNII si aparitia IMPERIULUI ROMAN DE RASARIT

I. Introducere

I.1.Teologia Istoriei - repere

Mai multi autori s-au ocupat de-a lungul timpului de ceea ce s-ar putea numi teologia istoriei (1).
Dar, cu toate ca unul dintre ei si-a denumit chiar asa opera (2), în realitate nu a existat o
încercare adevarata de elaborare a unei teorii a Teologiei Istoriei. O asemenea elaborare cere
în primul rand cunoasterea si trairea - de cate ori nu se uita acest aspect - Revelatiei, asa cum
ea se gaseste doar în Ortodoxie.
Desigur, nu este acesta locul umplerii acestui gol, nici subsemnatul cel care ar putea realiza o
astfel de opera grandioasa. Dar unele repere tot trebuie trasate, macar pentru a evita exprimari
de genul : “omul este singura fiinta istorica” (3).
Chiar daca unii sunt de alta parere, Sfanta Scriptura este o carte istorica. Ba chiar, daca
întelegem Istoria în sensul ei originar, de ceea ce merita retinut, este Cartea Istorica prin
excelenta, arhetip pentru orice alte realizari în domeniu, paradigma absoluta. Acest lucru se
poate verifica relativ usor, prin cercetarea literaturii patristice si mai ales a celei din perioada
apostolica. Se va putea astfel constata ca toate scrierile ce au ca subiect evenimente mai noi
sau mai vechi sunt realizate cu mare grija în acelasi duh în care traieste si Scriptura. De aceea,
orice încercare de studiu în domeniul Teologiei Istoriei trebuie sa aiba la baza exemplul biblic.
Asa cum s-a precizat deja, în scurtul studiu introductiv al prezentei lucrari nu se pot selecta
decat unele repere ale Teologiei Istorice. Este totusi un avantaj fata de situatia unui vid total.
Primul element ce trebuie retinut este cel al realitatii cadrului istoric Dumnezeire-creatie.
Întreaga Istorie este bazata pe interactiunea dintre activitatea din interiorul lumii create si legile
si interventiile divine. Legile sunt cele prin care este ordonata lumea de Cel ce este Dumnezeul
ordinii; unele dintre ele pot fi încalcate, în special de fiintele extraordinare care sunt îngerii si
oamenii, dar nu fara consecinte inevitabile, prevazute de alte legi. Interventiile dumnezeiesti nu
sunt în principiu obligatorii, caci Dumnezeu nu este conditionat de nimic. Dar în practica ele sunt
inevitabile, deoarece Dumnezeu nu a creat lumea spre a o abandona, ci spre a avea cu ea o
relatie deosebita, numita de obicei proniere.
Studierea Teologiei Istoriei înseamna tocmai studierea pronierii si a legilor pe care se bazeaza
existenta lumii. Importanta unor astfel de studii nu este de loc mica, atat din punct de vedere
apologetic dar si dogmatic, moral etc. Am putea da ca exemplu textul “ Atunci a zis Dumnezeu
catre Avraam: « Sa sti bine ca urmasii tai vor pribegi în pamant strain, unde vor fi robiti si
apasati patru sute de ani; dar pe neamul acela, caruia ei vor fi robi, îl voi judeca Eu si dupa
aceea ei vor iesi sa vina aici, cu avere multa [...] Ei însa se vor întoarce aici, în al patrulea veac
de oameni, caci nu s-a umplut înca masura nelegiuirilor Amoreilor.» “ (Fac. 15.13-16).Avem aici
prestiinta dumnezeiasca, ce intereseaza în mod deosebit atat Dogmatica si Apologetica - chiar
si Morala - dar si, fireste, Teologia Istoriei. Avem de asemenea exemplul relatiei speciale între
un popor ca întreg si ordinea morala a lumii. Avem exemplul pronierii si milei divine, atat fata de
urmasii lui Avraam cat si fata de Amorei. si astfel de informatii deosebit de importante pentru
întelegerea realitatii în care traim se gasesc peste tot în Sfanta Scriptura, multe fiind deja
explicate de catre Sfintii Parinti; lipseste aici însa munca de sinteza necesara adunarii textelor
patristice din domeniu iar dincolo efortul special de selectie si sistematizare al pasajelor înca
nevalorificate din unghiul Teologiei Istoriei (ceea ce poate constitui un larg camp de lucru pentru
Exegetica si Patrologie).
Pentru aceasta lucrare ne vom opri pe moment la observarea existentei popoarelor ca entitati
bine definite, cu responsabilitate morala. Aceasta existenta se arata nu doar în pasajul citat mai
sus, ci în întreaga Scriptura, prin atitudinea lui Dumnezeu fata de poporul ales si fata de toate
popoarele mentionate în Istoria sfanta a mantuirii. Este un lucru ce ne intereseaza în mod
deosebit, deoarece implica o noua atitudine fata de istoria Neamului nostru.
Privind Istoria Neamului din acest punct de vedere, realizam adevarata importanta a unor
aspecte altfel minimalizate ori, din contra, maximizate. Trairea duhovniceasca a unor oameni
sfinti, fie ei din popor sau nu, capata o noua semnificatie în lumina Scripturii, fie si rezumandu-
ne la dialogul dintre Dumnezeu si Avraam dinainte de distrugerea Sodomei si Gomorei, sau la
cererea lui Lot de crutare a unei mici cetati în care se refugiaza (Fac.18.16 33 si 19.15-22). De
asemenea, anumite obiceiuri ori traditii straine crestinismului, privite cu îngaduinta si chiar
placere de unii istorici si de mai toti etnologii, apar altfel daca ne raportam la raspunderea pe
care o are un Neam ce se vrea crestin.
Un alt reper teologic ce trebuie obligatoriu recuperat este cel al rostului, al motivatiei existentei
unui popor. De vreme ce neamurile exista prin voia lui Dumnezeu si vor exista în veci -
Apocalipsa 21.26; 22.2 - este limpede ca aparitia fiecaruia corespunde unui sau unor teluri
cunoscute de Dumnezeu si care, macar partial, pot fi detectate de Teologia Istoriei.
Cunoasterea acestor teluri este absolut necesara pentru orice om care doreste sa îsi înteleaga
rostul sau, dar si fiecarui neam care vrea sa îsi împlineasca menirea. Deosebirile între rosturile
pentru care a fost creat un popor si imaginea pe care acesta o are despre ele pot provoca
greseli ireparabile si chiar distrugerea acelui popor.
Alt aspect deseori uitat, însa deosebit de important mai ales sub aspect practic, este cel al
legaturii dintre oameni, mai ales considerati comunitar, si restul lumii create, chiar excluzand pe
îngeri. Vedem astfel, în Vechiul Testament, cum poporul evreu, departat de Dumnezeu, se
desfata de bogatiile naturale ale Canaanului pentru ca dintr-o data, prin puterea lui Dumnezeu,
sa fie lipsiti de aceste bogatii. Pustiirile, ca si belsugul, nu sunt deci rezultatul unor forte oarbe,
mecanice si indiferente, ci al legilor morale ce stabilesc relatiile în triunghiul Dumnezeire -
oameni - restul creatiei.
Tot aici trebuie subliniat si acel aspect al vietii nationale care este din pacate uitat de multi asa-
zisi patrioti: desi ereditatea conteaza, nu ea este factorul primordial în stabilirea apartenentei
nationale. “Dumnezeu a facut dintr-un sange tot neamul omenesc” ( F.A. 7.26 ), iar urmasii lui
Avraam sunt cei care fac faptele lui Avraam si au aceeasi credinta cu el (Ioan 8.39;Rom. 2.28-
29, 4.11-12 etc.). Se poate observa de aici - ca si din studiile stiintifice existente (4) - ca factorul
determinant din punct de vedere national este cel spiritual si nu cel biologic.

I.2.Formarea Romanilor

A. Generalitati

Aparitia Neamului Romanesc nu a fost un eveniment întamplator. Ea nu a însemnat nici aparitia

unui vas al maniei lui Dumnezeu, sau al unuia de rusine. Modul cu totul unic în care a aparut
Neamul Romanesc lamureste o parte din scopurile înalte pentru care Dumnezeu l-a chemat la
existenta. Acest mod unic de nastere va fi descris în paginile care urmeaza, si se va încerca, în
final, gasirea rosturilor existentei Neamului Romanesc.
Importanta întelegerii felului în care s-a format Neamul Romanesc se vede clar din randurile de
mai sus. A întelege pentru ce exista poporul de care prin voia lui Dumnezeu aparti înseamna a-
ti clarifica o mare parte din rostul existentei tale individuale. Tainele nedeslusite ale sufletului -
tulburari, nemultumiri, chemari ascunse etc. - au de multe ori la origine prapastia dintre fiinta
Neamului si ceea ce se pretinde ca ar fi ea.
Într-adevar, cum ar putea presupune cineva ca Dumnezeu, facandu-te sa apari într-un anume
popor, zamislit cu anume scop, nu te-ar si dota într-un mod mai special, astfel încat sa poti lucra
si tu pentru împlinirea celor bune în poporul tau? O astfel de idee este evident absurda.
Se poate afirma aici, fara dubiu, ca multe din greselile facute de Neamul nostru, mai ales în
ultimele secole, se datoreaza distantei gigantice dintre realitate si teoriile pseudo-istorice
propagate de felurite institutii si persoane. Tot din cauza acestei ruperi de realitate a aparut si
fenomenul de înstrainare fata de Neam pe care îl putem constata, tot mai amplificat, de mai
multe generatii.
Autorii initiali ai teoriilor false sus amintite nu sunt, asa cum s-ar putea crede, inocenti savanti de
buna credinta dar lipsiti de informatii, nici teoriile simple erori. Realizarea primelor teorii false a
fost un act constient, voit, avand scopuri precise. Se poate vedea acest lucru cercetand izvorul
lor. În cazul autorilor pro-ungari acest lucru se vede cu claritate, motiv pentru care ele au putut fi
mai usor evitate; totusi nu s-a putut evita de fiecare data cand li s-a raspuns caderea în anumite
exagerari. O pozitie mai speciala o ocupa însa “scoala Ardeleana”. Izvoarele ei se afla la
Vatican. De aceea falsurile constatate aici capata o semnificatie speciala. Ne referim în special
la pozitia unica în Imperiul Roman pe care, dupa afirmatiile întemeietorilor “scolii Ardelene”, o
ocupa Dacia (1) . Ea apare ca singura provincie în care a avut loc exterminarea populatiei
autohtone si totodata ca singura în care s-au colonizat numai cetateni ai Romei. Daca veneau
din alta sursa aceste afirmatii puteau parea simple erori. Dar ele au ca izvor Vaticanul,
depozitarul unor informatii clare în acest domeniu. Columna Traiana, document în imagini ,
atesta supravietuirea populatiei dacice, fiind astfel cel mai evident document (2). Dar si fara
aceasta biblioteca Vaticanului putea furniza informatiile obiective necesare. Corespondenta
dintre tarul roman Ionita Asan si Vatican (3) atesta cunoasterea de catre acesta din urma a
originii unice a romanilor, indiferent ca ei erau în Dacia, Macedonia sau alte foste provincii
romane. De aceea nu se putea în nici un caz lansa ipoteza, absurda stiintific din toate punctele
de vedere, a exterminarii dacilor si colonizarii cu locuitori ai Romei. Desigur, se pune
întrebarea : ce scop a urmarit Vaticanul prin lansarea acestui fals?
Dezradacinarea.
Odata separati de adevarata lor istorie, odata convinsi ca ei sunt, ereditar, fii ai Romei, romanii
ar fi putut fi mult mai usor convertiti la romano-catolicism si pastrati sub controlul Romei. De
asemenea, prin divizarea realizata între romanii din Dacia si cei din alte provincii s-ar fi slabit
puterea unui neam prea mare pentru a fi controlat. Primul scop a fost partial atins, al doilea în
întregime.
Initiatorii “scolii Ardelene” au facut astfel un rau imens, practic ireparabil, ca dovada ca nu a
putut fi îndreptat ulterior nici de istoricii mai realisti ai acestei "scoli" . Un rezultat similar l-au
obtinut în sudul Romaniei - luata în sensul sau real, v. Atl.3 - clericii si calugarii greci. Acestia au
nascocit termenul de vlaho-elini, nemaiîntalnit pana atunci si au convins pe multi dintre romanii
macedoneni, epiroti etc. ca ar fi de origine ... greceasca! Astfel prelucrati romanii grecizati au
devenit cei mai mari dusmani ai natiei lor, cum se întampla de altfel cu toti renegatii care nu
revin la adevar (4).
De aceea, privind lucrurile în singura perspectiva valida, cea ortodoxa, este evident ca regasirea
adevarului privind formarea Neamului Romanesc si redarea lui Neamului sunt lucruri de o
deosebita importanta. Fara exagerare, de recapatarea constiintei adevaratei noastre origini
depinde existenta noastra ca neam.

B. Cadrul aparitiei Neamului Romanesc

Au fost lansate de-a lungul vremurilor o multime de ipoteze si teorii privind formarea romanilor.
Dupa cei mai multi alogeni din sudul Dunarii romanii au aparut în teritoriile lor din nordul acestui
fluviu. Dupa cei mai multi alogeni din miazanoaptea Dunarii romanii ar fi sosit din sudul
acesteia. Deoarece nu avem informatii despre oameni amfibie în vechiul Danubius, iar romanii
sunt prezenti din cele mai vechi timpuri si la nord si la sud de Dunare, o concluzie se impune:
indiferent ce ar dori unii sau altii romanii nu au fost niciodata migratori si s-au format în toata
aceasta zona în care se afla si astazi. Silviu Dragomir afirma ca romanii sunt urmasii traco-ilirilor
romanizati (5). Acelasi lucru este afirmat si de istorici ca Nicolae Iorga (6) si Theodor Capidan
(7). Dar istorici romani de prestigiu, ca de exemplu, Dinu si Constantin Giurescu afirma o origine
daco-romana a romanilor (8). Informatiile pe care însa le prezinta chiar ei dovedesc labilitatea
acestei teorii. Nu se poate explica de ce în Dacia Romana, dintr-un amestec de daci, traci
sudici, iliri si traco-iliri romanizati s-au putut forma romani, iar în alte provincii cu aceeasi
compozitie etnica, nu (9). Fara a intra în dispute ce nu fac obiectul prezentei lucrari mentionam
ca singura teorie ce se sustine stiintific este cea a formarii Romanilor din traco-ilirii romanizati.
Cu o precizare: romanizati prin crestinism.
Se impune aici o lamurire mai larga. Limba tracilor era pentru ei o limba sfanta; cultura lor era o
cultura mistica, esoterica si aproape total orala. Sfintenia limbii era pentru traci un element atat
de important încat nu renuntau la ea nici sub presiunea civilizatiei grecesti, nici în urma
îndelungatului stagiu militar roman. Singura putere care a reusit sa le schimbe limba a fost
crestinismul. De aceea se poate afirma fara nici o îndoiala ca romanizarea stramosilor nostri s-a
realizat prin crestinarea lor. si daca sintagma “poporul roman este singurul popor nascut crestin”
e evident eronata - crestini au fost de la aparitia lor ca popoare si spaniolii, portughezii, francezii
etc. - în schimb este profund adevarat faptul ca, pe cat stim, Poporul Roman este singurul popor
nascut în si prin Biserica.
În aceasta forma, nasterea Poporului Roman apare pentru prima oara la Pr. Dumitru Staniloae
(10), iar actul de nastere al Neamului Romanesc îl constituie textul din F.A. 16.8 40 (11). În
acesta se arata activitatea Sfantului Apostol Pavel în colonia romana Filipi, aflata în unul dintre
cele mai puternice tinuturi tracice din Macedonia. Neamul Romanesc a prins a se zamisli din
astfel de puncte de vietuire crestineasca înfiintate de apostoli si ucenicii lor în spatiul traco-ilir.
Momentul a fost acelasi mai pentru toti traco-ilirii, caci înca din acei ani minunati ai începutului
Biserici propovaduitorii au ajuns în majoritatea zonelor traco-ilire europene. Sfantul Apostol
Pavel a predicat nu doar în Asia Mica, Grecia, Italia sau Orientul Apropiat, ci si în Macedonia -
cum am mai aratat - , Tesalia si Iliria, Sfantul Apostol Andrei a vestit Evanghelia si în Dobrogea,
Campia Romana si sudul Moldovei si Ucrainei de azi, Sfantul Apostol Tit a predicat si în
Dalmatia s.a.m.d.(12). Predica s-a facut peste tot în latina populara, cunoscuta atat evreilor din
Palestina - de care apartinea Sf. Ap. Andrei - cat si tuturor locuitorilor din orasele Imperiului
Roman. Latina era limba filipenilor, si de ea s-a slujit printre ei Sfantul Pavel, ca si de cetatenia
sa romana. În Iliria sau Dalmatia limba internationala era de asemenea latina. De la începutul
secolului sub dominatie romana Dobrogea adoptase latina în administratie si viata publica, chiar
daca elina era înca limba “cultilor”. De altfel influenta romana în Dacia se facuse de mult
simtita ; denarul roman - ca sa dam un singur exemplu - fusese adoptat si perfect copiat cand
între Donaris si hotarele Imperiului erau înca cca. 200 km. Mai mult, daca limba greceasca
avea, la fel cu celta sau germana, unii cunoscatori în zona, ea, la fel cu celelalte limbi alogene,
nu se bucura însa de raspandirea deosebita a latinei, de statutul unanim acceptat al acesteia de
“lingua franca”.
Revenind, trebuie sa subliniem alte doua aspecte ale acestor momente de început ale
neamului. Astfel trebuie înteles faptul ca adoptarea crestinismului de catre iliro-traci nu a fost,
oricat ne-ar fi placut sa fie asa, un fenomen rapid. El a avut loc în timp îndelungat, printr-un
proces complex de traire si vestire a Evangheliei. Astfel, în sec.lV-V, Sfantul Niceta de
Remesiana desfasura înca o misiune de crestinare a tracilor pagani, crestinare ce însemna
totodata si romanizarea lor (13). Dar, si acesta este al doilea aspect important, centrele
protoromanesti ce existau deja sau apareau, unite între ele prin fraternitatea si ierarhia crestina,
aveau o stabilitate deosebit de mare. Membrii lor nu mai erau iliro-tracii pagani dornici de lupte
si aventuri, ci iliro-tracii crestinati si romanizati, cetateni de nadejde ai Imperiului, oameni legati
de pamantul pe care trebuiau sa-l sfinteasca prin viata lor. S-a derivat din “pagus” cuvantul
“pagan”, si s-a dedus gresit ca viata crestina a patruns în mediul rural foarte greu si foarte
tarziu. Ca si în mediul rural a patruns greu crestinismul este adevarat. Dar se uita atat faptul ca
diferenta dintre oras si sat nu era pe atunci chiar asa de mare - exceptand cele cateva orase ...
de exceptie - cat si ca mai exista un termen pentru localitatile rurale : “fossatum” ! Ori tocmai din
acest cuvant ce desemna satele întarite (14) sunt originari termenii ce definesc în limba romana
asezarea rurala si membrii ei : “sat” si respectiv “satean”! Explicatia este una singura, conforma
cu toate dovezile arheologice, istorice si lingvistice cunoscute : opozitia fiintiala între satele
întarite ale sedentarilor protoromani crestini, aparatori sau nostalgici ai Imperiului, si pagusurile
paganilor migratori, localitati neîntarite, ridicate pentru un timp si nu pentru totdeauna. Avem
astfel, pastrata în limba nationala cea mai autentica, imaginea comunitatilor stabile
protoromane. Stabilitatea lor, rezistenta lor în fata migratiilor, s-au datorat Bisericii si puterii
dumnezeiesti ce lucra prin aceasta.
De altfel în limba romana exista o serie de aspecte unice aparute în urma acestei situatii.
Parintele Petroniu de la Athos dadea ca exemplu numele cele mai raspandite date de rusi, greci
si romani Fecioarei Maria. Astfel, în vreme ce primii o numesc în general Bogorodita,
Nascatoare de Dumnezeu, iar grecii Panaghia, Prea Sfanta, romanii folosesc numele de Maica
Domnului, care include în el si fecioria si calitatea de mama a lui Dumnezeu, precum si - trebuie
adaugat - adevarata înfatisare a puterii si sfinteniei Preacuratei. Acest nume este o sinteza
milenara a constiintei ortodoxe despre cea care s-a învrednicit a naste pe Dumnezeu întrupat .
La aceeasi concluzie conduce si termenul de "nevointa" folosit pentru ostenelile mantuitoare ale
vietii calugaresti, în comparatie cu sportivul "askisis", tipic spatiului elenistic marcat de
psihologia veche, ante-crestina (15).
Fireste, nu trebuie sa neglijam nici importanta armatei romane în cadrul procesului de formare a
Poporului Roman. Chiar din punctul de vedere al vietii crestine functia armatei nu a fost de mica
însemnatate. E cazul sa amintim ca Sfantul Ioan Botezatorul nu a cerut militarilor sa renunte la
meseria armelor ( Lc. 3.14) si nu a cerut aceasta nici Sfantul Petru, atunci cand l-a botezat pe
Corneliu si casa acestuia (F.A. cap.10). De aceea în armata au existat multi crestini, chiar de la
începuturile propovaduirii apostolice, mai ales ca si Ortodoxia este potrivita cu spiritul militar-
cavaleresc - luat în sensul cel mai curat al cuvantului.
Sfintii militari (16) au dovedit cu prisosinta acest lucru. Ei au dat în Romania un nou sens vietii
militare; armata, soldatul roman au devenit imaginea aparatorului. Aparator în fata dusmanului
dar si a paganilor. Dublul sens s-a datorat atat faptului ca toti migratorii erau pagani cat si
faptului ca persecutiile, singurele atacuri “de stat” asupra armatei, au fost organizate de
împaratii pagani, de obicei si cei mai "ghinionisti" - de fapt batuti de Dumnezeu - în ceea ce
priveste situatia economica. În plus a existat un fenomen de mare importanta etnogenetica:
asimilarea veteranilor. Atat autohtonii întorsi din zari îndepartate dupa cei 20-25 de ani de
armata cat si veteranii din trupele din Romania stabiliti aici în calitate de coloni au participat
esential la etnogeneza. Aceste doua fenomene, ca si influenta generala a coloniilor si taberelor
militare din Romania au dat înca o caracteristica personala Neamului Romanesc: aceea de
popor razboinic defensiv, aparator prin definitie nu doar al unui pamant strabun, ci al unui întreg
spatiu crestin.
Au existat o serie de centre de romanizare. Asa a fost zona celebrei Via Egnatia ce facea
legatura între coasta adriatica a Epirului si Constantinopol (initial drumul viza legatura cu Asia
Mica). Asa a fost coasta Dalmatiei, apreciata de romani pentru frumusetea ei (17). Asa au fost
fiecare din comunitatile crestine aparute în Filipi, Salona (romanul Saruna (18), gr. Tesaloniki) si
în alte zone (în Scitia Mica, Dalmatia, Iliria etc.).

I.3.Generalitati (Explicarea unor termeni)

Crestinism, v. Ortodoxie.
Ortodoxia, dreapta credinta, este un nume folosit aici în sensul sau real de Crestinism, de
Crestinism autentic, asa cum l-a lasat Hristos Iisus. Celelalte culte care se deriva din Ortodoxie
(arianism, romano-catolicism etc.) sunt denumite cu numele lor propriu-zise.
Protoroman este un termen întrebuintat aici pentru acei stramosi traco-iliri care prin aderenta la
o serie de valori specifice - cum sunt crestinismul, viata militar-defensiva etc. - s-au distantat de
restul romanitatii devenind baza unui nou popor, Poporul Roman. Existenta protoromanilor
poate fi situata aproximativ între anii 40-313 ai erei crestine, adica între începerea raspandirii
Crestinismului în lumea latina si victoria partidei crestine din cadrul traco-ilirilor romanizati. Dupa
aceasta data putem vorbi despre existenta Neamului Romanesc în forma sa initiala, primitiva (v.
straromanii).
Romania este vechiul nume al Imperiului Roman de Rasarit, statul straromanilor (v.) ; este
“stramosul” numelui Romania.
Romanitate este un termen folosit în dubla sa acceptiune, cea general cunoscuta - aceea de
latinitate - fie ea privita ca grupare umana, fie ca fenomen cultural, social, lingvistic etc. - legata
intim de Roma si Imperiul Roman si cea particulara - valabila pentru Romani într-un mod unic si
explicata în Concluzii, subcapitolul Romanitatea Romanilor.
Romania este un cuvant folosit în aceasta lucrare nu cu sensul de “stat romanesc” ori de
“Republica Romania”, ci în cel initial, autentic, de Patrie originara, de spatiu de formare a
Poporului Roman. Se foloseste acest termen deci pentru teritoriul aratat în Harta V.3.3.
Straromanii sunt romanii cei mai vechi, din primele secole de existenta a Neamului Romanesc
în forma sa propriu-zisa ( cca. 313-602).

II. Împaratii traco-iliri si aparitia Imperiului bizantin

II.1.Împaratii traco-iliri si straromani. Identificare

1. Primul împarat de certa origine tracica este Maximin Tracul (235-238). Acesta fusese pastor
în regiunea sa natala, Moesia, si fusese ridicat tot mai sus de Sever Alexandru (222-235)
datorita capacitatii sale militare si aspectului sau impunator: avea 2,40m inaltime si era deosebit
de voinic. Vorbea latina cu accent tracic. Atins de bolile sufletesti ce caracterizeaza de obicei pe
detinatorii puterii ajunsese, de exemplu, sa îsi colecteze sudoarea, consuma 18 kg carne si 27 l
vin pe zi etc(1). Mai mult, ridicarea sa pe tron a facut-o prin asasinarea binefacatorului sau !(2).
2. Tot prin crima urca pe tron si Decie (C. Messius Decius), în 249, fiind si el de origine traco-
ilira (3). Domneste pana în 251. Urmeaza:
3. Marcus Acilius Aureolus (267-268) si el de origine umila, ca majoritatea imensa a împaratilor
traco-iliri.
4. Marcus Aurelius Valerius Claudius (268-270).
5. Aurelian - Lucius Domitianus Aurelianus - (270-275) si
6. Probus - M. Aurelius Probus - (272-282) sunt din Sirmium(4).
7. Marcus Aurelius Carus (282-283).
8. Aurelius Valerius Diocletianus (284-305).
9. Valerius Maximianus Herculis (286-305).
10. Constantius Chlorus (293-306), tatal Sfantului Constantin cel Mare.
11. Caius Galerius Valerius Maximianus (305-311).
12. Galerius Valerius Maximinus Daia (305-313).
13. Flavius Valerius Severus (305-307).
14. Valerius Licinianus Licinius (308-324).
15. Domitius Alexander (308-328).
16. Flavius Iulius Crispus (317-328).
17. Sfantul Împarat Constantin Cel Mare, fiul lui Constantius Chlorus si al sfintei Elena - daca de
origine - , (Flavius Valerius Constantinus Magnus; 305-337).
18. Constantinus II (317-340), împarat arian, prigonitor al Bisericii.
19. Dalmatius, nepotul Sfantului Constantin cel Mare, proclamat august între 335-337.
20. Hannibalius, de asemenea nepot al Sf. Constantin cel Mare, august 335-337. Ambii au fost
respinsi de armata dupa moartea Sf. Constantin cel Mare.
21. Constans, împarat ortodox (333-350).
22. Vetranius (350).
23. Constantius II, împarat arian (337-361).
24. Constantinus Galus (351-354).
25. Nepotianus (350).
26. Flavius Claudius Iulianus, pagan si mare persecutor al crestinilor, supranumit Iulian
Apostatul (361-363).
27. Flavius Iovianus, împarat ortodox (363-364).
28. Flavius Valentinianus I (364-375).
29. Flavius Valens (364-378), arian.
30. Gratianus (367-383), împarat al Apusului, ortodox.
31. Flavius Valentinianus II (375-392).
32. Flavius Constantius III (417-421).
33. Valentinian III (425-455).
34. Marcianus (450-457).
35. Leon I Thrax (Tracul) (457-477).
36. Leon II (456-474).
37. Vitalianus (513-515).
38. Anastasius (491-518).
39. Iustin I (518-527).
40. Iustinian I (527-565).
41. Flavius Iustinianus II (565-578).
42. Tiberius (578-582).
43. Focas (602-610), ultimul împarat al Imperiului Roman de Rasarit, care Imperiu va fi
transformat de Heraclius în Imperiu elinesc (cunoscut ca Imperiul Bizantin).

II.2. Criza de la sfarsitul sec. III, începutul sec. IV.

Rolul împaratilor traco-iliri

Imperiul Roman cunoaste în secolul III un declin tot mai accentuat. S-a pus de catre unii istorici
acest declin pe seama invaziilor venite în special din Rasarit. Neamurile migratorilor, lovind val
dupa val, au sfaramat în timp puterea imperiala. Acesta este însa o observatie empirica si
partinitoare, ce exclude nu doar aspecte secundare ale problemei ci chiar si pe Dumnezeu,
realitatea absoluta.
Prima vina pentru aceasta decadere o constituie vointa îndreptata spre rau a cetatenilor romani.
Hedonismul ajunge în aceasta epoca la apogeu, la fel si ura fata de crestini. Prigoana acestor
oameni ai lui Dumnezeu si complacerea în cele mai josnice pacate aduce dupa sine si
pedeapsa divina. Invaziile migratorilor sunt consecinta, nu cauza decadentei romane, asa cum
stapanirea filistenilor s-a impus evreilor datorita decaderii lor morale si nu invers.
Trebuie observat însa un fapt semnificativ: aceasta epoca, numita si a anarhiei militare, este
deschisa de un traco-roman (Maximin Tracul) si continuata de alti împarati sau candidati la tron
de aceeasi origine traco-ilira.
Referindu-se la situatia Germaniei cucerite de Imperiul Roman Th. Mommsen spune : "Ca
întotdeauna în asemenea situatii, în fiecare canton se forma o partida a docililor partizani ai
Romei si una nationala, care pregatea rascoala în secret."(1). Acelasi lucru s-a întamplat si cu
traco-ilirii. Spre exemplu, la începuturi, populatiile traco-ilire din Panonia si Iliria au opus Romei
o rezistenta îndarjita, reeditata atunci cand impozitele sau alte obligatii deveneau
suparatoare(2). În contrast, Tracia a jucat cu predominanta rolul de aliat fidel al romanilor, chiar
în contra celorlalti traci.
Aceeasi lupta între tabere nationale opuse ca aceea dintre taberele nationale ale galilor,
germanilor sau altor neamuri a avut însa în cazul iliro-tracilor o influenta hotaratoare, definitorie,
asupra istoriei Imperiului. Numerosi si capabili ei au ajuns sa ocupe functii importante în armata
si administratie, pozitii pe care le-au folosit în interesul propriu pentru clarificarea conflictelor
dintre tabere, antrenand dupa ei tot Imperiul.
Este de observat ca acest fenomen începe a se manifesta destul de tarziu fata de primele
contacte traco sau iliro-romane. Se dovedeste astfel ca romanizarea - cea care a declansat
aceste lupte - s-a manifestat mai tarziu decat se crede de obicei, ceea ce necesita gasirea unui
alt factor de latinizare decat cele valabile pana la începutul sec. I d.Hr.. Acesta este
crestinismul.
Primul împarat din seria traco-ilira, Maximin Tracul, de o mandrie bolnava, datorata probabil nu
doar vigorii sale aproape incredibile ci si constientizarii trufase a caracterului exceptional a
ascensiunii sale sociale, a fost unul dintre cei mai aprigi prigonitori ai crestinilor. El a poruncit de
la început uciderea "conducatorilor Bisericii [episcopi, preoti, diaconi] vinovati de învatatura cea
dupa Evanghelie" (Eusebiu, Ist. Bis., VI,28).
Primul edict general împotriva crestinilor apartine lui Decie (249-251). Amintirea acestuia este
trista, data fiind înversunarea cu care atat el cat si oamenii sai au prigonit Biserica.
Aurelian (270-275) a început spre sfarsitul domniei o mare persecutie anti-crestina. stiuta fiind
originea lui se pune întrebarea ce legatura este între retragerea trupelor din Dacia nord
dunareana si aceasta persecutie? Sa fi încercat Aurelian eliminarea crestinismului din Dacia
nordica prin intermediul paganilor migratori ? Sa se fi temut de numarul mare al crestinilor de la
Dunare ?
Ca nu avea o justificare reala aceasta retragere se vede din aceea ca dupa cca. trei decenii,
fara ca situatia militara sa se schimbe semnificativ, Sf. Constantin cel Mare va recupera în mare
parte Dacia Romana. Starneste mirarea si mai mult faptul ca, dupa cate se pare, Aurelian nu a
retras de fapt trupele decat din actuala Transilvanie, provinciile numite astazi Banat si Oltenia
nefiind deloc abandonate (3). Ori bogatia în aur si alte averi subpamantene a Transilvaniei
facea mai mult decat justificata mentinerea ei. si cu toate acestea nu numai ca de-a lungul
timpului Transilvania a fost relativ putin vizata de invazii - îndreptate în general spre sudul
Dunarii - dar a si fost în mod de necrezut parasita de trupele romane (4). Singura explicatie pe
care o pot gasi tinand cont de toate acest elemente este aceea a Transilvaniei centru al
crestinismului nord-dunarean (5).
Dupa cum spune un celebru cunoscator al Istoriei bisericesti, "sub împaratii Diocletian (284-
305), Galeriu (293-305), Maximian Hercule (286-305) si Constantiu Chlor (293-306), Biserica a
suferit cea mai grea persecutie. Acesti împarati, în frunte cu Diocletian, au dat contra crestinilor
patru edicte de persecutie, trei în 303 si al patrulea în ianuarie-februarie 304, prin care decretau
daramarea locasurilor de cult crestine, interzicerea adunarilor crestine, arderea cartilor sfinte si
arhivelor crestine, pedepsirea aspra a clericilor si crestinilor care nu apostaziau de la credinta în
Hristos. În 298, Galeriu a procedat la o «curatire» a soldatilor crestini din armata. " (6). Mai
departe autorul citat ofera o larga lista de martiri (7), atat din acel an cat si din urmatorii ani ai
persecutiilor.
Este de asemenea cunoscuta atitudinea lui Licinius, care dupa un început promitator în 313
decade la statutul de persecutor al crestinilor, mai ales din cauza unor ambitii personale,
pierzand în final totul (8).
Nu încercam aici realizarea unei relatari amanuntite a situatiei din Imperiul Roman în timpul
dinastiei pagane traco-ilire (daca poate fi numita dinastie). Acesta este scopul altor lucrari, cu
caracter mai general. Dorim sa aratam aici doar interactiunea dintre gesturile acestor "zeloti"
iliro-traci si dublul fenomen al formarii Romanilor si aparitiei Imperiului Roman de Rasarit. si într-
adevar, efectul pe care ei l-au avut asupra istoriei este considerabil, atat luand în considerare
pozitia lor de împarati cat si laturile specifice pe care ei le-au dat acesteia.
Un prim element al puterii acestor împarati îl constituie trupele tracice. Fiind în numar de cca.
200.000 de soldati militarii traci formau o forta extraordinara... însa doar la nivel teoretic, ori doar
pentru dusmanii externi. Aflati în diferite parti ale Imperiului, împartiti între ei prin religii si pareri
politice, confirmand prin toata atitudinea lor apartenenta la neamul lor cel dezbinat, tracii de sub
arme erau o putere mult mai mica decat ar fi putut fi, cel putin din punct de vedere politic. Totusi
împaratii traco-romani s-au folosit de aceste trupe în mare masura, iar rezultatele n-au fost
deloc neglijabile, fie si considerand doar succesele lui Galerius (9).
A doua latura a fortei specifice pe care o posedau - importanta elementului iliro-tracic în Imperiu.
Acesta se întindea din zona Venetiei si din Noricum pana departe în Rasarit. În afara
importantei militare ei erau si o însemnata putere economica si culturala.
Puterea economica a Daciei, atat de mult dezvoltata sub conducerea înteleapta a diferitilor regi
si mai ales a lui Decebal, trebuia sa fi sporit mult sub organizata stapanire romana. Totodata se
dezvoltasera si regiuni cu o economie latenta - daca o putem numi astfel - ca cele din Ilia si
Pind, dezavantajate initial de marea faramitare geografica si statala. Traco-ilirii aveau o larga
arie de activitate. Din Iliria în Dacia se întindeau o sumedenie de mine si de ape aurifere ce erau
exploatate de Imperiu. Alaturi de mine se gaseau în mod firesc centre mestesugaresti, atat
pentru prelucrarea metalelor cat si conexe - ceramica, zidarie, producerea carbunilor, dulgherie
etc. - . si probabil nici nu mai este cazul sa prezentam activitatile agro-pasorale si conexe, în
care iliro-tracii totdeauna excelasera. si totusi, aceasta imensa forta economica n-a fost folosita,
nici protejata corespunzator de atacurile externe.
La fel s-a întamplat si cu domeniul cultural. Se uita cand se trateaza acest teritoriu de influenta
enorma pe care cultura traco-ilira a avut-o asupra grecilor si astfel, implicit, asupra romanilor.
Cati se gandesc, de exemplu, la influenta pe care originea si instructia tracica a avut-o asupra
unor personalitati ca filosoful Anistene, maestrul celebrului Diogene, sau Menandros, Miltiade,
Temistocles, Kimon, Tucidide etc. (10)? Cati îsi amintesc de faptul ca atat Orfeu cat si Dionisos,
cu opusa lor mistica si mitologie, ca si alti zei adoptati de greci si apoi de romani, au izvorat de
la traci ? Sau de avansata cultura a getilor de care aminteste Iordanes ? Nu este locul aici a
trata despre multele laturi ale culturii tracice, fie si de ne-am limita la opera d-lui Mircea Eliade,
De la Zamolxis la Genghis-Han, sau la altele similare. Este însa o realitate incontestabila
stiintific faptul ca traco-ilirii au avut o cultura cel putin la fel de avansata ca si cea greceasca,
sortita însa sa ramana în umbra. si aceasta nu doar din cauza caracterului ei ezoteric, ci si
dezinteresului pe care militarii traco-iliri ajunsi pe tronul Romei l-au avut fata de cultura.
Nu se poate nega faptul ca toti împaratii citati mai sus au fost ostasi viteji si este de remarcat ca
aproape totdeauna ascensiunea lor a fost realizata pe linie militara. Nu li se poate nega în
general nici dragostea de neam, fie ea si într-o forma alterata. Dar ceea ce uimeste este
atitudinea lor absurd-ostila fata de crestinism, asemanatoare cu a zelotilor din vremea vietii
pamantene a Mantuitorului. De ce oare nu au încercat sa obtina un crestinism de limba tracica
(11)? De ce au fost oare atat de obtuzi încat sa nu înteleaga puterea pe care ar fi adus-o
neamului lor crestinismul ?
Pozitia lor este cel putin ciudata. Desi dusmani ai Romei nu aveau curajul sa se desprinda de
ea, nici cultural, nici religios, nici administrativ. Poate ca originea lor umila, socul inerent unei
ascensiuni sociale atat de rapide si stralucitoare, lipsa de clarviziune, sa fi fost unele din
elementele ce au dus la comportarea lor atat de irationala. Ceea ce ramane de necontestat este
însa rezultatul purtarii lor. Loviturile pe care le-a suferit armata din partea unor astfel de
conducatori s-au adaugat loviturilor primite de aceasta din partea inamicilor adusi de Dumnezeu
ca pedeapsa pentru prigonirea ucenicilor Sai. Alte lovituri le-a suferit administratia, precum si
alte domenii ale vietii publice ale Imperiului sfasiat de o permanenta si absurda lupta interna.
Daca adaugam aici si hedonismul promovat de familiile aristocrate care, tot mai putin implicate
în conducere de acesti împarati autoritari, aveau prea mult timp liber, prea multi bani si prea
putina morala si responsabilitate, hedonism atat de atragator pentru majoritatea paganilor si atat
de greu de controlat în situatia conflictuala interna a Imperiului, avem o imagine despre haosul
care tindea sa cuprinda cel mai mare stat al vremii. si nu am tratat aici nici un detaliu mai subtil
al razboiului nevazut purtat de Satana si îngerii lui împotriva oamenilor, razboi pe care un
cercetator mai înduhovnicit l-ar putea analiza pentru a evidentia metodele folosite de cei rai
pentru amagirea celor slabi si atacarea Bisericii.

II.3.Protoromanii/Straromanii în aceasta perioada

Formarea unui popor este un proces continuu, asa cum si existenta unui om este un proces
dinamic si continuu. Din anumite puncte de vedere cineva poate spune “nu mai sunt acelasi om”
desi din alte puncte de vedere este evident ca este tot el însusi. La fel si popoarele. Atata vreme
cat nu sunt schimbate anumite caracteristici esentiale pot aparea mereu înnoite. Dar odata cu
schimbarea acelor elemente fundamentale - totdeauna spirituale - apare un popor nou.
Fenomenul romanizarii nu este pentru sec. III o noutate, asa cum nu era nici pentru sec. I. Dar
în aceasta perioada se desavarseste un proces amplu si profund ce separa cea mai mare parte
din iliro-tracii romanizati de restul romanitatii: formarea Poporului Roman. Secolul al III-lea al
erei crestine surprinde tocmai aceasta trecere. Multele comunitati protoromane, raspandite din
vestul Asiei Mici pana în Noricum, din insulele dalmate în posesiunile romane din Crimeea si
Scitia Mare (nordul Marii Negre) si din Moreea sau Peloponez în cei mai nordici Carpati, ajung
sa formeze un tot unitar, un întreg : Neamul Romanesc. Uniti nu doar printr-o limba comuna, o
dezvoltare specifica a limbii latine, ci si printr-o religie comuna, printr-o viata religioasa comuna,
printr-o constiinta comuna asupra rolului propriei existente, printr-un specific national,
protoromanii sunt adunati acum într-un organism spiritual si material unic. Desigur, nu se poate
fixa o data a acestei treceri de la comunitatile apropiate spiritual si material la întregul închegat
care este un popor. Dar limita pana la care s-a putut efectua aceasta închegare nu poate trece
mult de epoca retragerii aureliene (270 275).
Importanta retragerii aureliene este destul de mare pentru Neamul Romanesc. Separati
administrativ de Imperiul Roman si lipsiti rapid de o viata urbana propriu-zisa, protoromanii din
Transilvania, Crisana, Moldova, Galitia si Slovacia de mai tarziu trec din procesul de extindere
nationala de pana atunci la cel de conservare, de supravietuire. De ce? Din cauza imposibilitati
existentei unei ierarhii bisericesti superioare, din cauza permanentei conlocuiri cu paganii si a
pierderilor provocate de-a lungul timpului de acestia. De fapt, nu procesele fizice de extindere
au încetat. Pastorii romani, de exemplu, ajungeau în continuare în mlastinile Pripetului si la
poalele Caucazului. De asemenea este inevitabil ca în continuare entuziasti crestini romani sa
încerce convertirea nu doar a paganilor ce veneau la ei ci si a altora de la distanta. Dar nu mai
aveau, nici unii, nici ceilalti, sprijinul ierarhic, organic necesar, care sa le mentina identitatea si
erau, încet dar inevitabil, asimilati.
Avem astfel o prima divizare artificiala a Romanilor. Pe de-o parte sunt cei din Imperiul Roman,
întinsi din Dacia Malvensis si Campia Romana în Creta si Asia Mica. Ei sufera în aceasta
perioada o serie de persecutii religioase, în realitate cu efecte exact contrare celor vizate de
prigonitori, datorate printre altele chiar originii comune a împaratilor pagani. Alte suferinte
datorate acestora sunt de ordin material, legate de proasta politica interna si externa promovata
de aceiasi împarati. Dar cea mai mare asuprire o vor suferi mai tarziu de la - înca de atunci -
fanaticii elenisti (a se vedea pentru aceasta lucrarea d-lui Constantin Papanace, Geneza si
evolutia constiintei nationale la macedoromani , Bucuresti, 1995, care, exceptand mai slaba
întelegere a laturii crestine nationale, este cea mai buna lucrare în domeniu). De altfel subiectul
a fost tratat în lucrarea de fata.
Pe de alta parte sunt romanii care pana la retragerea aureliana aveau parte si de asupririle
materiale ale administratiei, dar si de “prietenoasele” invazii ale dacilor liberi si ale altor
“musafiri” dorici de jaf. Pentru ei retragerea a fost un fenomen foarte important si efectul avut
asupra lor se va extinde în timp si asupra celorlalti romani. Desigur, au fost destui care s-au
bucurat de plecarea administratiei, dar mult mai putini care sa se bucure de plecarea armatei.
Aceasta aparare cade acum si, pentru multa, foarte multa vreme, singurele aparari în fata
silniciilor raman fie mobilizarea “civila”, fie retragerea la codru (1).
În aceste conditii, în care nu mai puteau exista asezari urbane, nu mai puteau exista nici
episcopi locali (2). De aceea, pentru toate hirotoniile, trebuia mentinuta legatura cu episcopii
ortodocsi din sud. Din Noricum în Chersonez episcopii oraselor de frontiera aveau aceasta
misiune suplimentara, de a asigura existenta ierarhiei religioase pentru romanii de dincolo de
granita. si trebuie subliniat ca pe masura ce Imperiul trecea la defensiva în Scitia Mare sau
Dacia Nordica singurul sprijin pentru romanii din campiile Niprului, Azovului si Nistrului îl
constituia Biserica, alaturi de traditia istorica tot mai mitologizata (desigur, nu excludem aici
întarirea etnica realizata prin elementele pastorale venite din Chersonz ori Carpati, de fugarii
romanofoni si de sclavii pe care migratorii îi aduceau din acele zone; nu o excludem, dar nici nu
o includem, deoarece aceasta întarire nu poate avea efectul dorit fara existenta unor institutii
superioare, asa cum sunt Biserica si traditia populara).
Pastorirea venita din sud, alaturata prestigiului imperial si relatiilor comerciale a asigurat nu doar
unitatea nationala, ci si un specific al dezvoltarii spirituale. Acesta se va difuza la romanii din
sud, mai ales atunci cand si ei se vor gasi în situatii similare, în urma unor invazii mai violente.
S-ar parea - e timpul sa observam aceasta - ca data limita a "protoromanismului" ar fi 271, nu
313. Dar trebuie sa subliniem ca, în masura în care am valorificat corect datele istorice, ni se
pare putin probabil ca Neamul Romanesc sa fi avut aceeasi soarta fara ceea ce s-a întamplat la
începutul sec. IV. Fara victoria straromanilor în Imperiul Roman, fara schimbarea de regim de
care a avut parte Ortodoxia din acel moment este putin probabil ca straromanii din nord s-ar fi
putut mentine ca popor latin, ca Romani. Este mai sigur ca s-ar fi întamplat ca în Mesopotamia
sau Siria unde crestinii, mereu împutinati de persecutii dar mereu prezenti, si-au pierdut limba
sau - în cel mai bun caz - ca în Egipt, unde limba bastinasa a ramas doar ca limba de cult, fara
a fi folosita în mod liber - ca slavona în Rusia, Ucraina, Serbia etc. -.
Întorcandu-ne la problema vietii proto/stra romanilor în sec. III sa remarcam în primul rand
existenta elementului romanesc extra-statal înca dinainte de 271. Existenta lui se baza pe
aceleasi elemente ce permisesera infiltrarea latinismului în Dacia nord-dunareana înainte de
cuceririle romane în zona: prestigiul militar al Imperiului, negustorii si religia.
Viata protoromanilor de aici pare sa nu fi fost mai usoara decat sub stapanirea romana data
fiind atitudinea agresiva a dacilor liberi fata de Imperiu (3). Dar e probabil totusi ca ostilitatea
fata de ei sa nu fi atins la dacii pagani aceeasi intensitate ca la cei din sud, care erau apasati de
felurite complexe si de procesul de romanizare mai intens. Mai mult, odata aliati cu migratorii si
deveniti în mare parte ei însisi migratori, dacii liberi aveau nevoie de populatia sedentara,
pasnica si productiva pe care o constituiau crestinii. În acest fel ea se bucura de o anumita
autonomie si ocrotire pe care o va întalni ulterior si la alte popoare, grija care nu însemna însa
nici pe departe ceva mai mult decat efectul un interes economic si social.
În sud, în Imperiul Roman, situatia era cea general cunoscuta, cu specificul deja mentionat.
Oamenii de rand aveau o situatie grea, care se agrava pe masura ce ajungeau la putere tot mai
multi împarati traco-iliri pagani. Acestia erau o plaga atat prin persecutiile absurde - al caror
scop propagandistic declarat avea efecte distructive asupra moralei - cat si prin întregul sistem
de viata impus statului si cetatenilor acestuia. "Antinomici ideii de Imperiu Roman" (4) ei erau de
fapt antinomici si ideii de stat în general, ca majoritatea tracilor, fie ca aceasta atitudine o
constientizau sau nu. Viata lor era razboiul, iar pacea clipa desfatarilor între doua razboaie.
Pentru unii pacea nici macar atat nu era. Acesti împarati erau, oricat ar parea de ciudat, niste
dezradacinati. Neamul lor atat de tolerat de Dumnezeu cu toate pacatele lui ajunsese la o limita;
pocainta si întoarcerea spre cer erau singura sansa de salvare. Ei ar fi trebuit, daca voiau sa îsi
salveze neamul, sa propage ori sa sprijine propagarea crestinismului de limba traca. În loc de
aceasta cautau salvarea în tot felul de surogate care nu i-au scutit de disparitia neamului pe
care îl iubeau cu atata nepricepere. Purtau razboaie, dar fara matura chibzuinta de care ar fi
trebuit sa dea dovada conducatorii unui stat atat de evoluat. Pierderile erau mari, si nu doar
pentru armata, ci pentru întregul Imperiu prost aparat.
Ceea ce era misiunea lor fusese acum preluat de Biserica. Ea devine astfel în cel mai intim
sens al cuvantului Maica Neamului Romanesc.
Viata proto si stra Romanilor are acum, ca întotdeauna, o mare varietate de aspecte practice.
De la pastorii din Dalmatia, Alpi, Pind, Hem, Carpati sau Chersonez la crescatorii de cai din
Panonia, Moesia sau Scitia Mare, de la minerii din Carpati la agricultorii din Tesalia, Scitia Mica
s.a.m.d., de la olari la soldati si de la episcopi la argintari ei ocupa o varietate de domenii de
activitate, formand bazele unui neam mult mai dezvoltat decat se cunoaste în general. Aceasta
varietate se mentine si la Romanii de dincolo de hotarele Imperiului, dar în proportii diferite fata
de celelalte zone romanesti.

III. Imperiul Roman cu capitala la Bizant

III.1.Constantin cel Mare. Mutarea capitalei

Constantin cel Mare, Sfantul Constantin cel Mare, a fost si ramane una dintre cele mai mari
personalitati ale Istoriei. Etnic si spiritual a fost straroman în cel mai clasic sens al cuvantului.
Sau, cu alte cuvinte, el este primul – si probabil cel mai mare – domnitor roman (1).
Crescut pentru a sluji si - posibilitatea nu se excludea niciodata în marile familii - pentru a
conduce Imperiul Roman, cu multiple legaturi tracice - atat de sange cat si spirituale -, convertit
la Ortodoxie dar pastrand în permanenta o linie diplomatica necesara, totusi fara a se departa
de Dumnezeu, sinteza a geniului diplomatic si organizatoric roman si a entuziasmului si
misticismului traco-ilir, Sfantul Constantin cel Mare ramane o pilda de neegalat în toata istoria
Imperiului Roman si a celui Bizantin de limba greaca.
El s-a nascut la Nis si a crescut în complexul mediu al traco-romanilor si protoromanilor aflati la
putere în Imperiu. Ca sugestiv exemplu al sus-amintitei complexitati este faptul ca a trebuit,
atunci cand tatal avid de putere si-a abandonat sotia - pe Sfanta Elena - sa se obisnuiasca a trai
între mama vitrega, fiica a lui Maximianus Hercules (deci tot traco-romana) si mama sa
adevarata. Este de mirare cum, în aceste conditii vitrege, a izbutit sa devina crestin, si înca unul
de asemenea impresionanta dimensiune spirituala.
Desigur, nu trebuie sa idealizam în stil pietist imaginea Sfantului Constantin. Drumul sau catre
Hristos a fost, ca la aproape absolut toti oamenii, un drum lung si greu în care ispitele au fost
multe. El a fost multa vreme influentat de religia tatalui sau - pe care probabil, dincolo de
nedreptatea facuta mamei sale - l-a iubit si admirat. Dar în final nu doar a acceptat crestinismul,
ci s-a facut si propovaduitor al acestuia în tot Imperiul. si este cazul sa subliniem faptul ca a fost
propovaduitor al Crestinismului, nu persecutor al altor religii. El nu a impus credinta sa nimanui,
chiar daca si-a sustinut-o pe a sa si s-a straduit sa creeze armonie între feluritele religii din
Imperiu. Introducerea elementelor crestine a facut-o treptat si cu multa diplomatie, evitand
tulburarile, pe care le considera primejdioase pentru Imperiu (2).
În acelasi timp însa a avut grija si sa îsi îndeplineasca îndatoririle crestinesti personale. Sa nu
uitam ca mult admirata biserica Sf. Petru din Roma i se datoreaza, ca si cea din Lateran, ca si
Biserica Sfantului Mormant (a Învierii) din Ierusalim, cea a Nasterii Domnului din Bethleem si
cea a Înaltarii de pe Muntele Maslinilor. Tot el a ridicat si alte locasuri sfinte la Cirta (Numidia),
Nicomedia si Antiohia si le-a înzestrat cu mari averi. Alte biserici deosebit de frumoase a ridicat
în Bizant cea mai vestita fiind biserica Sfintilor Apostoli (3).
Dar ceea ce confera domniei sale o semnificatie care este superioara pentru noi, romanii, celei
general crestine, este acel act uimitor al mutarii capitalei de la Roma la Bizantul tracic.
Mutarea capitalei are o semnificatie aparte. Constantin cel Mare nu a fost singurul împarat ce ar
fi avut nevoie de un post de conducere mai bine plasat decat Roma. Mai mult, au fost împarati
care, prin asezarea preferentiala într-o anumita localitate, fie ea Saruna (Salonic), Sirmium sau
alta, au transformat respectiva localitate într-un fel de capitala personala (4). Gesturile acestea
erau totusi extrem de limitate, neavand un caracter oficial si fiind putin durabile. Constantin a
fost singurul care a îndraznit sa faca acest gest incredibil: sa mute capitala Imperiului Roman de
la Roma în alt oras al Imperiului. Roma era Orasul, era Capitala; toate drumurile duceau la
Roma. Cum sa o înlocuiesti? Cu ce?
Nimeni n-ar fi îndraznit, pentru nici un motiv militar sau administrativ, sa faca o astfel de
miscare. Dar motivatiile lui Constantin cel Mare au fost mai profunde decat un simplu calcul
militar sau administrativ. Roma era pagana. Constantin cel Mare era crestin. Avea nevoie de o
Capitala crestina, nu de una pagana. Centrul de greutate al crestinismului de limba latina se afla
în acea vreme în ceea ce mai tarziu s-a numit Dioceza Traciei. La rasarit, dincolo de Marea
Marmara, elementul romano-tracic era mai slab. Acolo începea amestecul de orientalism si
elenism - ce furnizase Romei atatea surse de ratacire si delir - a se impune peste traco-romani
si crestinism. Ca s-a dorit o capitala crestina este evident din multe puncte de vedere. În lipsa
trupului, ridicat la cer, al Maici Domnului s-a ridicat Biserica Sfintilor Apostoli, unde s-a încercat
adunarea moastelor Sfintilor Apostoli. Nazuinta spre un Centru Crestin, spre o Capitala a
Crestinilor este evidenta. S-au facut de asemenea eforturi de a se aduce relicve ale Maicii
Domnului si alte relicve sfinte. S-a încercat ridicarea prestigiului Bizantului tracic, dandu-i-se
numele celui ce era pentru pagani Pontifex Maximus, pentru crestini un sfant în viata, un
aparator al credintei, si pentru toti laolalta un aparator al Patriei, un comandant extraordinar -
Constantin.
Pentru Neamul Romanesc si pentru acea latura spirituala care este romanitatea Romanilor,
mutarea capitalei la Bizant este deosebit de importanta. Din acest moment Vechea Roma, ostila
si straina, este înlocuita de Noua Roma, simbol al tuturor aspiratiilor religioase, sociale si
economice ale Romanilor. Bizantul post-bizantin detectat de Nicolae Iorga îsi are sursele în
aceasta schimbare. Romania avea o noua Roma, Constantinopole, una care nu mai era
dusman ci aliat, parinte, ocrotitor. Cel care cunoaste mentalitatea romaneasca privitoare la
parinti - orice ti-ar gresi sunt ai tai - întelege de ce, chiar în timpul unor împarati nepotriviti,
Romanii au privit spre Bizant cu mandrie.
Desigur, nu este locul pentru o analiza, fie si sumara, a rolului pe care l-a jucat întreaga viata
religioasa, politica, sociala, comerciala etc. în viata Poporului Roman. Trebuie însa subliniat ca
a fost initial un oras mai mult romanesc decat latin - paganesc - sau grecesc - idem - iar efectul
sau asupra spiritualitatii romanesti a fost profund. si aceasta nu doar în formele pana acum
cunoscute, relativ tarzii. Este locul sa reamintim totusi un element vital pentru întelegerea
romanitatii noastre: centrul spre care Straromanii îsi îndreptau privirile nu era Roma, ci Noua
Roma, Constantinopole (tarigrad). Romanitatea romaneasca a fost legata astfel întai de Biserica
si tara (Romania/Romania), iar apoi de Constantinopole si regalitatea pe care o reprezenta. S-a
evitat astfel efectul pe care l-ar fi putut avea mai apoi erorile Romei si influenta pe care aceasta
ar fi putut-o avea prin Mitropolia Sarunei, subordonata ei atunci cand s-a reorganizat Biserica
(5) si, depasind iar limitele lucrarii într-un fel, deznationalizarea provocata de Roma în Dalmatia
secolelor X-XI, de exemplu.

III.2.Urmasii Sfantului Împarat Constantin cel Mare (337-378)

Decaderea stopata de Constantin cel Mare a reînceput sub urmasii sai. Lipsit de atat de fina si
necesara dreapta judecata a tatalui sau, Constantinus II se va amesteca în probleme ce îi
depaseau cu mult competenta.
Chiar înainte de a ramane singurul stapan al Imperiului Roman cu capitala la Bizant (1), urmasul
vrednicului Constantin cel mare se arata nevrednic de parintele sau, nu doar apostaziind de la
Ortodoxie în favoarea arianismului, dar si încercand sa-l impuna pe acesta tuturor crestinilor. El
va folosi trupele pentru a impune arianismul în Alexandria si pentru a l izgoni pe Sf. Atanasie,
acesta refiind instalat dupa îndelungate tratative, certuri etc. la presiunile fratelui sau Constans,
pentru a fi iar persecutat dupa moartea acestuia (2).
Un exemplu pentru aceasta atitudine generala atat de dubioasa îl constituie Scrisoarea
Sinodului din Sardica (344) catre Constantin al II-lea, din care citam un pasaj edificator:
"Majestatea Voastra poate da un decret prin care sa se opreasca orice amestec în treburile
religioase al functionarilor din întreg imperiul, însarcinati cu administrarea politica a provinciilor
si acestia sa nu se mai considere îndreptatiti sa decida asupra unor problemelor religioase si sa
chinuiasca oameni nevinovati cu sicane, amenintari, forta si teroare."(3). Luptele pe care
Constantin II le-a avut de dat cu sasanizii si alamanii (4) au la origine aceasta atitudine a sa,
chiar daca pentru tatal sau Imperiul a fost mult crutat (5). Prin atitudinea sa acest împarat asa-
zis crestin a creat un trist precedent privind relatiile dintre stat si Biserica.
Urmasul sau, dusman al sau si antihrist, este Iulian Apostatul. Acesta era nepot de frate al lui
Constantin cel Mare. Acest ratacit a încercat sa restaureze paganismul si sa distruga Biserica.
Orbirea sa a fost atat de adanca încat a încercat sa restaureze chiar si cultul iudaic, iar cand
Dumnezeu i-a distrus toata stradania nu s-a pocait (6).
Dupa moartea sa pilduitoare a venit la domnie vrednicul de pomenire Iovian (7), împarat
ortodox, dar care a domnit foarte putin fiind urmat de Valens (364-378). si acesta a fost arian, ca
si Constantius, si s-a folosit pentru impunerea ereziei de cele mai violente metode, ca în cazul
opozantilor pseudo-episcopului Demophilus. El a avut însa de întampinat o opozitie foarte
puternica. Sfintii Vasile cel Mare, Ambrozie al Milanului, Atanasie, Betranion etc. au aparat cu
toata puterea oile cele cugetatoare si cuvantatoare ale Domnului, adunandu-le în jurul lor si
tinandu-le în adevarata credinta. La randul lor si credinciosii au stiut sa stea strans uniti în jurul
pastorilor, dandu-le acestora o altfel de ocrotire. Cu deosebire simbolica pentru situatia
Neamului Romanesc este confruntarea dintre Valens si Sfantul episcop al Tomisului, Betranion.
Împaratul, aflat din ratiuni militare - luptele cu gotii - în Dobrogea, a încercat sa-l convinga pe
Sfantul episcop, în plina slujba, sa se alature arianismului. Se baza desigur nu doar pe
argumentele teologice ci si pe prestanta sa si a suitei sale imperiale, precum si pe forta trupelor
din zona. Însa dupa un raspuns documentat si categoric Betranion iese din biserica urmat de
toti credinciosii si îsi continua slujba în alt sfant locas, refuzand astfel unirea rugaciunii sale cu a
ereticilor. Tot orasul se aduna de partea sa, astfel încat Valens trebuie sa se limiteze la a-l exila.
Tulburarile starnite silesc însa pe împarat sa se plece în fata episcopului iubit de popor si sa-l
readuca în scaun (8).
Tot în timpul acestui împarat se desfasoara o faza de sfarsit a procesului început prin asocierea
tracilor cu gotii (9). Ne referim aici la procesul de trecere al arianism al lui Ulfila si altor episcopi
goti, precum si la venirea lor în sudul Dunarii (10). Trecerea acestora în Imperiu si apoi plecarea
lor spre apus a dus si la disparitia arianismului din zona Romaniei orientale si a întarit elementul
romanesc.
Odata cu Valens se încheie sirul urmasilor directi ai Sf. Constantin.
Redata foarte succint aceasta epoca a urmasilor Sf. Constantin cel Mare este o epoca de
decadere. Cei de au venit pe tron dupa marele împarat n-au avut frica de Dumnezeu a acestuia,
nici diplomatia lui. De acee ei n-au fost respectati si iubiti de popor asa cum ar fi trebuit sa fie si
nici nu si-au îndeplinit îndatoririle ce le reveneau la nivelul necesar. S-au implicat în religie cu
autoritate, nepricepere si violenta, reaprinzand pe alte sau aceleasi planuri luptele interne
stopate de Constantin. Aceasta dezbinare din Romania orientala, datorata unei nepriceperi în
manuirea elementului pagan traco-elen si amestecului în problemele teologice, a avut si pe plan
militar si pe plan economic efecte dezastruoase. Luptele lui Valens cu persii, dar mai ales
dezastrul gotic, încununeaza în chip negativ perioada sumar descrisa mai sus. Sa remarcam fie
si în treacat, ca aspect al incompetentei domnitorilor amintiti ca purificarea administratiei
începuta de Sf. Constantin a fost anulata dupa aceea, acesta fiind de altfel unul din motivele
nimicitoarei rascoale a gotilor trecuti în sudul Donarisului(11). Din cauza atitudinii lor anti-
crestine au fost înlaturati de Dumnezeu de pe tron, fiind înlocuiti cu un general de origine
spaniola, celebrul Teodosie cel Mare (12).
Desi se considera de obicei ca epoca Imperiului Roman de Rasarit începe cu anul 395
consideram ca este nepotrivit ca o exceptie - unitatea Apusului si Rasaritului sub Teodosie I cel
Mare - sa fie tratata ca regula. Bazele divizarii Imperiului fusesera puse înca în perioada
împaratilor pagani traco-iliri, iar Sfantul Constantin cel Mare a consfintit aceasta situatie înca în
timpul domniei sale, atat prin mutarea capitalei cat si prin felul în care si-a asociat fii la domnie.
Mai este cazul sa spunem ca divizarea etnica dintre latinii apuseni si romanii din zona Dunarii si
Asiei Mici a favorizat aceasta separatie. si pentru ca momentul în care Straromanii ajung la
putere este momentul victoriei Bisericii, 313, credem ca acesta, ori cel mai tarziu 325 sunt anii
de la care putem vorbi cu adevarat de aparitia Imperiului Roman de Rasarit.

III.3.Teritoriile de dependenta romana

Înca dinainte ca romanii sa ajunga la Dunare a existat o forma deosebita de comuniune a unui
stat strain cu Imperiul Roman; ceva ce astazi am numi asociere, stat asociat sau sub tutela.
Este vorba de asa numitele state sau popoare clientelare, respectiv federate (aliate). Asa a fost
regatul Traciei înainte de Întruparea Domnului, asa au fost mai tarziu gotii ori unele triburi dace
(1).
Dar în afara acestei forme oficiale mai exista o forma, oarecum abuziva, acceptata tacit de
conducatorii Imperiului: aceea prin care comandantii militari capabili din zonele de frontiera luau
sub protectie - si exploatare, fireste - unele teritorii de dincolo de granita. El asigura linistea
locuitorilor de aici si în schimb se bucura de venituri pe care agentii fiscali nu le puteau impoza -
cel putin oficial.
În fine, o forma de asociere mai mult duhovniceasca, dar si cu rezultate practice, a aparut odata
cu legalizarea crestinismului. În Imperiu ierarhia bisericeasca era asigurata, ceea ce nu se
putea spune despre cea din teritoriile controlate de migratori. Mai mult, distrugerile îndreptate
asupra oraselor faceau practic imposibila existenta episcopilor care, prin canon apostolic, erau
legati de acestea. De aceea privirile crestinilor din nordul Imperiului se îndreptau spre acesta,
asteptand de la fratii de aici ajutorul duhovnicesc atat de necesar. si aceasta asteptare nu era
nemotivata. De-a lungul Dunarii, din Noricum în Scitia, se gaseau numeroase centre episcopale.
O lista a episcopilor din Panonia Inferior, Moesia Superior, cele doua Dacii - Ripensis si
Mediterranea -, Dardania, Moesia Inferior si Scitia Mica a fost realizata în 1975 de parintele
Mircea Pacurariu (2). Completata de listele pentru Iliria, Panonia Superior, Noricum, Epir,
Macedonia, Thracia, Chersonez etc., ar putea ajuta la formarea unei imagini nu doar asupra
unitatii romanilor sud si nord dunareni ci si asupra vechii istorii bisericesti a Neamului
Romanesc.
În fine, erau teritoriile care depindeau institutional de Imperiu, ca parte propriu-zisa a acestuia.
Toate aceste zone formeaza ceea ce s-ar putea numi cu un termen generic teritoriile de
dependenta romana, fie ele recunoscute oficial ca atare sau nu (3).
Întrebarea care se pune este: în ce masura exista o unitate a romanilor din aceste zone?
Pentru ca problema unitatii romanesti a fost si este deosebit de spinoasa pentru multi
cercetatori. Într-adevar, pana cand, nu de prea mult timp, popoarele alogene balcanice, de la
neogreci la croati, au început a-si dezvolta cultura nationala si a o impune si Romanilor de pe
teritoriul lor, limba romana avea un aspect deosebit de unitar (4). Ori explicarea unitatii
lingvistice a unui neam atat de întins a creat multe dileme si polemici. O sinteza mai apropiata -
si cu mare autoritate în epoca - a realizat Ovid Densusianu în a sa Istoria limbii romane, vol. I,
Bucuresti 1961. D-sa a trecut în revista pe autorii "legali" în acea vreme, ocupandu-se cei drept
în mod special de lingvisti. A aratat izvoarele cercetarilor privind originea limbii romane de la
cronicari la Hasdeu si Aron Densusianu, de la Miklosich la Goston Paris. Fiecare prezentat cu
pozitia lui, într-un stil critic similar celui folosit de d-l I. Russu în Etnogeneza romanilor (Fondul
autohton traco-dacic si componenta latino- romanica) , Ed. st. Enc., Bucuresti, 1981. Solutia d-
lui O. Densusianu pare a fi la un moment dat formarea romanilor în sudul Dunarii, în acele
provincii considerate de d-sa romanizate. Am spus "pare a fi", deoarece silit chiar de faptele
domeniului sau de specialitate - lingvistica - O. Densusianu recunoaste totusi ca romanica
(straromana) "avea în evul mediu ramificatii pana în Carpati" (5). "Ramificatii" însa de mare
influenta! Este aici o contradictie datorata unor fapte de limba pe care d-sa nu le poate explica
altfel. Nu le poate explica deoarece nu ia în considerare propriile limite din domeniul istoriei. De
fapt aici aluneca în aceeasi greseala cu cea pe care, în domeniul lingvisticii, i-o face lui Hasdeu
(6), respectiv aventurarea pripita pe teritoriul ipotezelor. Astazi, cand descoperirile arheologice
trimit pretinsii savanti imigrationisti în grupul sovinist de care de fapt apartin, ideile d-lui O.
Densusianu par cu atat mai hazardate. Dar, revenind, trebuie sa subliniem ca d-sa a pornit de
pe terenul unor fapte de limba incontestabile, ce atestau un pronuntat caracter sudic al limbii
romane. În realitate, adevarul este mult mai simplu decat îsi imaginase d-sa (7): Poporul Roman
s-a format atat în Romania balcanica, din Noricum în Bitinia, cat si în Romania nordica, de la
izvoarele Oderului la tarmurile Azovului; singura diferenta este ca Romanii din nord, inferiori
atunci celor sudici pe mai toate planurile, au fost mai mult influentati decat au influentat în
raporturile lor cu Romanii sudici. În acest fel se explica faptele de limba observate de d-sa: prin
polul de formare a limbii romane, pol aflat în partea sudica a Romaniei, iar nu prin deplasari de
populatie nedovedite de absolut nici o sursa, fie ea documentara sau arheologica. Astfel apar
lucrurile atunci cand sunt luate în calcul toate aspectele palpabil transmise noua, inclusiv cele
privind existenta unor teritorii care erau de dependenta romana în chip real, desi teoretic, oficial,
erau separate de Imperiu.

III.4 scoala straromana

"Exista o literatura straromana?"

Întrebarea aceasta a primit de mult un raspuns afirmativ (1). si nu e putin lucru sa se cunoasca
existenta unei culturi romanesti "culte", în paralel cu cea "populara", înca din veacurile de aur
ale Bisericii, a unei scoli romanesti de o asemenea vechime.
Despre ce este de fapt vorba?
De existenta unui mediu cultural de elita, a unui mediu creator si - pe cat se poate într-o epoca
de migratii - statornic.
Pentru existenta unui asemenea mediu e nevoie de un cadru, de anumite institutii care sa îl
sprijine. În epoca ele constau fie în academii ca cea din Alexandria sau Atena, fie din adapostul
asigurat de episcopii si manastiri.
Nu cunoastem cu certitudine existenta vreunei scoli romanesti cu structura asemanatoare altor
academii ale vremii, desi se banuieste existenta uneia la Tomis ori în împrejurimi (2).
Trebuie de asemenea mentionat si faptul ca studiile privitoare la latura culta a civilizatiei
straromane s-au limitat în general la zonele mai apropiate Daciei lui Decebal, adica în principal
la Scitia Mica si Dacia Aureliana. Dar chiar si în acest spatiu restrans, pe care cercetarile
ulterioare sigur îl vor largi, s-au gasit comori de civilizatie crestina cu adevarat de nepretuit.
Avem astfel centrul de la Sirmium, unde prim reprezentant este Sfantul Irineu, "tanar episcop
daco-roman. Actul sau martiric este primul model de limba latina crestina vorbita la sudul si
nordul Dunarii, în provinciile dunarene ale Imperiului roman" (3). El va fi urmat de alti episcopi,
ca Domnus (Dominus), Eutherius s.a., pana la sfarsitul sec.VI (4). Exista astfel un mediu
episcopal stabil, ceea ce implica o anumita dezvoltare culturala înalta, un mediu teologic
avansat.
Un centru cultural incontestabil, renumit prin reprezentantii sai pana în Asia si Galia a fost Scitia
Mica si cu deosebire Tomisul (Constanta). Aici apare înca în jurul lui 290 episcopul
Evanghelicus (5), primul cunoscut din lungul sirag de episcopi tomitani. El, ca si urmasii sai în
scaunul arhieresc Efrem si Titus (Philius), a avut de suferit din partea persecutorilor, fara însa a
apostazia. Ravna pastoritilor lor, mai ales militari dar si civili, ca Zotikos, Attalos, Kamasis si
Philipos, dovedeste nivelul înalt al vietuirii crestine de aici. Nu este deci uimitoare aparitia unor
oameni de cultura crestini ca mai sus pomenitul episcop Betranion (Vetranion), aflat în
corespondenta cu Sf. Vasile cel Mare si autorul Patimirii lui Sava Gotul, ca Teotim I, polemist si
doctrinar - astazi s-ar spune dogmatist - dar si realizator de dialoguri în stil grecesc, Ioan al
Tomisului, Teotim II, celebrul teolog Dionisie Exiguul, Ioan Casian etc. (6).
În alta regiune, a Daciei Aureliene, vor lumina Niceta de Remesiana si discipolul sau Laurentius
de Novae (7). Cel dintai se va învrednicii de laudele contemporanilor la un nivel deosbit de înalt,
ca urmare a impresiei puternice lasate de personalitatea sa extraordinara (8).
În Sardica se cunosc sapte episcopi dintre cei care, mult mai multi, au asigurat conducerea
acestui scaun episcopal si trebuie remarcat ca cei mai multi dintre ei poarta, ca si episcopii din
Sirmium, Remesiana, Marcianopolis, Ratiaria etc. nume romane (9). La fel se întampla si în
Dardania unde, merita mentionat, primul episcop (amintit la 325) poarta numele Dacus (10).
Exista prin urmare în aceste zone o viata bisericeasca activa, ce a adus lui Dumnezeu nu doar
roadele iubirii ci si pe cele ale adevaratei întelepciuni. Aceste centre de cultura crestina se
dezvolta, cum este si firesc, mai ales dupa încetarea persecutiilor pagane si eretice. Artur
Silvestri vorbeste de straromani cu model cultural daco-getic, facand o analiza literara deosebita
a operelor lor, arata cum membrii acestei scoli romanesti au actionat în armonie, dezvoltand
adevarate curente si avand "o actiune literara comuna". Mai mult înca, încearca sa gaseasca
paralele între Romanii de atunci si deschizatorii de drumuri ai sec. XIX (11).
Dat fiind momentul aparitiei acestei scoli Straromane credem ca ea este de o importanta
extraordinara pentru cunoasterea clipei în care Romanii apar ca natiune. O scoala ca aceasta
presupune existenta unui popor care sa o sustina, sa o alimenteze, si pe care ea, la randul ei,
sa îl întareasca, sa îl lumineze. Ea este, într-un moment în care Straromanii nu au stiut sa ceara
de la Dumnezeu conducatorii potriviti, cel mai frumos rod adus Domnului de Neamul Romanesc.

IV. Concluzii privind Romanitatea Romanilor si aparitia Imperiului Roman cu capitala la Bizant

Din materialul prezentat anterior se poate observa ca mutarea capitalei de la Roma la

Constantinopole este un eveniment intim legat de procesul formarii Poporului Roman. Marile
personalitati care au potentat acest fenomen erau fie traco-romani, fie straromani. Motivatia
acestei transformari este în primul rand spirituala, iar efectul a fost si el în primul rand spiritual,
ceea ce nu înseamna ca aspectele sau consecintele materiale au lipsit cumva ori ca ar fi
neglijabile.
"În fond, ideea romanitatii romanilor în viziunea ei evolutiva ni se prezinta... ca un arbore
gigantic al carui trunchi îl constituie traditia autohtona a romanitatii, constiinta poporului roman
despre romanitate. Ramurile sale reprezinta, desigur, traditiile înfatisate mai sus, ramurelele si
frunzele fiind diferitele marturii asupra romanitatii romanilor. Din arborele romanitatii romanilor
cunoastem cel mai bine trunchiul; nu este exclus ca cercetari viitoare sa descopere existenta
unor noi ramuri; cu siguranta putem afirma ca numeroase frunze ale acestui arbore ne-au
ramas necunoscute." (1). Aceste cuvinte ale lui Adolf Armbruster contin mult adevar si, într-un
fel, o provocare. Cercetarile facute pentru realizarea acestei lucrari au adunat o serie de
descoperiri de valoare ale unor cercetatori celebri sau mai modesti, si au realizat astfel
schitarea unui tablou surprinzator. Imperiul Roman de Rasarit apare ca urmare a miscarilor
protoromane de desprindere de centrul paganesc reprezentat atunci de Roma, miscari împlinite
în gestul primului domnitor roman, Sfantul Împarat Constantin cel Mare. Lupta dintre elementul
traco-roman si Crestinism este în fapt o reflectie a dedublarii celor care, ajunsi la putere în
Imperiul Roman si în mare parte romanizati, ar fi vrut totusi sa ramana traci. Prinsi între datoria
imperiala - pe care o întelegeau în primul rand militareste -, ambitiile personale, simtul national
si dezvoltarea de neînteles a credintei în Hristos ei ajungeau, încercand sa evite haosul tocmai
sa-l starneasca. Dupa cum am mai spus, cea mai potrivita analogie este între ei si zelotii din
vremea vietii pamantesti a Mantuitorului. Ca si aceia care, lipsiti de întelepciune, nu vedeau ca
împlinirea idealurilor nationale este în Evanghelie, si acestia se manifestau, dintr-o iubire
ratacita, ca dusmani a ceea ce iubeau.
Imperiul Roman cu capitala la Constantinopole apare prin urmare ca o evadare în fata haosului
unei lumi pagane, ca o noua creatie a Imperiului Roman. si noul întemeietor încearca sa puna
alt popor la baza noului stat, Poporul Roman de care el apartinea.
Revenind la elementele de Teologia Istoriei prezentate la începutul lucrarii sa remarcam ca
întregirea imaginii privind formarea Romanilor cu noile elemente are o influenta deosebita
asupra întelegerii rosturilor nationale - si implicit si personale - . Rolul pe care Romanii ar fi
trebuit sa îl joace în Imperiul Roman de Rasarit, primul stat - macar partial - romanesc, rolul pe
care de fapt l-au jucat, consecintele atitudinii lor, toate aceste lucruri de mare importanta pentru
noi apar într-o noua lumina.
Putem începe prin a ne referi la caracterul crestin-militar al Romanilor, remarcat deja (I.2 B;
II.3).
Traco-ilirii au fost razboinici. Pastrand respectul cuvenit stramosilor putem spune, oarecum
eufemistic, ca erau exagerat de razboinici. Pe de alta parte, nici romanii nu erau altceva decat o
natiune de razboinici, avand însa un caracter ordonat foarte deosebit atat de cel tracic cat si de
cel numit actualmente “latin”. Crestinismul este de asemenea o religie luptatoare. Dar traco-ilirii
luptau doar pentru placerea de a lupta - fara ca prin aceasta sa negam luptele lor defensive -,
iar romanii pentru a impune pacea si ordinea romana. Altfel spus, si unii si ceilalti luptau pentru
lucruri pamantesti si trecatoare, adica pentru himere. În schimb lupta crestina are cu totul alt
caracter : “lupta noastra nu este împotriva trupului si a sangelui, ci împotriva începatoriilor,
împotriva stapaniilor, împotriva stapanitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor
rautatii, care sunt în vazduhuri.” (Ef. 6.12). În acest fel crestinarea traco-ilirilor a avut un efect
deosebit asupra caracterului lor razboinic. Acesta nu a disparut în esenta. Dar asa cum mania ni
s-a dat ca sa ne maniem împotriva pacatului si astfel sa-l putem învinge si evita (2) tot astfel si
caracterul razboinic este, în crestinism, folosit pentru lupta duhovniceasca. La protoromani a
aparut însa si un aspect specific, dat de cadrul aparitiei lor. Acela al luptei defensive cu arma în
maini. O discutie mai larga se impune.
Sfantul Ioan Botezatorul, cel care a luptat cu putere deosebita împotriva tuturor pacatelor si
fariseismelor, întrebat de militari :” noi ce sa facem ca sa ne mantuim?”, nu le cere sa renunte la
purtarea armelor, ci doar la respectarea unor anumite reguli în cadrul si nu în afara armatei (Lc.
3.14). Mantuitorul nu a schimbat aceste porunci, nici nu a poruncit sutasului pe a carui sluga o
vindecase sa se lase de viata sa militara, desi e foarte probabil ca ar fi fost ascultat (Mt. 8.5-13).
De asemenea, nici Sfantul Apostol Petru nu îi porunceste lui Corneliu, sutas din cohorta Italica,
sa renunte la militarie dupa botez, desi era absolut evident ca ar fi fost ascultat(F.A. 10.1-48).
Fara a mai însira numele de sfinti ortodocsi care au fost militari (3) trebuie totusi sa
concluzionam ca meseria armelor nu a fost interzisa de crestinism, fiind considerata necesara
apararii ordinii de drept (Rom.13.1-4). Statul si neamurile au ramas de asemenea în Crestinism,
caci Împaratia Cerurilor nu este din lume, dar este si în lume, iar Dumnezeu este al ordinii; se
impune deci existenta unui cadru ordonator. Iisus Hristos este Împarat, iar Împaratia Cerurilor
este o împaratie, adica un imperiu; în cadrul sau pot exista o multime de formatiuni statale cu
specific diferit, asa cum într-un corp se gasesc tot felul de organe foarte diferite. Esentiala este
armonia dintre parti.
În acest context trebuie vazut caracterul militar dat de Dumnezeu Poporului Roman înca de la
început. Pe de-o parte ca mijloc de lupta duhovniceasca, iar pe de alta ca misiune de aparare a
altora, a celor care nu se pot apara. Imaginea legendara a lui Traian pastrata în Romania, în
comparatie cu anularea ei la traco-goti, se datoreaza tocmai sensului nou pe care l-au castigat
stramosii nostri mai ales începand cu acest împarat: acela de APaRaTORI. Aparatori ai
Imperiului Roman, apoi ai Imperiului bizantin si ai Ortodoxiei si ai unor farame din marea
Romanie - tari si mosii intrate în legenda -, strajeri ramasi de veghe secol dupa secol atunci
cand ceea ce pazisera nici nu mai exista, trecandu-si mereu grija asupra altor obiective,
Romanii constituie, poate, poporul cel mai fidel misiunii sale militare. În toata constiinta populara
romaneasca nu exista ideea de cucerire ca principiu pozitiv, ci doar ideile de recucerire sau, cu
alte cuvinte, de eliberare si de aparare.
Aceasta aparare a avut un caracter nu doar spiritual, ci si prozaic, direct militar. Pentru aceasta
caracteristica a Romanilor Dumnezeu a permis stramosilor nostri sa pastreze, de exemplu,
calusul . Acesta nu era un simplu dans popular, ci o forma de organizare si instruire militara (4).
Organizarea, paralela cu cea statala oficiala, în voievodate - organizatii militare în primul rand, si
abia ulterior juridice si economice - s-a mentinut pana la sfarsitul secolului trecut, începutul
secolului XX. Reaparitia periodica a unor forme de înglobare a întregii populatii masculine în
fortele armate nationale, cu toate presiunile contrare venite din exterior, se datoreaza aceluiasi
spirit romanesc ce influenteaza pana la urma pe cei ce raman mai mult la conducere. Aceasta
caracteristica a fost subliniata, si în studiile privindu-i pe romanii sud-dunareni, de o multime de
autori romani si straini (5).
Dar este cazul sa amintim si de scoala Romaneasca din sec. IV-VI, ale carei începuturi au fost
succint prezentate în capitolul anterior. Ea reliefeaza o alta vocatie romaneasca, de asemenea
implicita neamului. Aceea de înaltare duhovniceasca si misiune crestina. Ceea ce au facut
persoanele sfinte enumerate - ca Betranion, Niceta, Dionisie, Ioan Casian etc. - a fost o lucrare
bazata pe multe eforturi, nu doar personale ci si - daca nu cumva mai ales - comunitare. Faptele
lor minunate s-au putut realiza si datorita mediului deja existent, fie ca ne referim la manastirile
blande ale Dobrogei lui Ioan Casian sau la credinciosii uniti în jurul pastorilor lor. Nu trebuie uitat
de asemenea nici faptul ca exista un ansamblu crestin-cultural mult mai mare decat cel
prezentat. Nu am putut acoperi o multime de teritorii romanesti si nici analiza influentele straine
suferite. Imperiul Roman de Rasarit avea mai multe ramuri ale romanitatii, alaturi de Romani
stand latinitatea asiatica - al carei reprezentant a fost, de exemplu, Sf. Ioan Gura de Aur, fiul lui
Secundus si al Antuzei - si cea africana - din care iesisera înca din vechime sfinti ca Felix de
Tibiuca sau Ciprian al Cartaginei. Interactiunea dintre aceste ramuri este o problema delicata,
care poate starni polemici inutile si cere o analiza de profunzime.
Ceea ce putem stabili este necesitatea unor cercetari de specialitate care sa lamureasca mai
bine rolul jucat de Romani în aparitia si dezvoltarea Imperiului Roman de Rasarit.
Punctand, putem spune ca studiul de fata observa:
1. ...existenta unui fenomen de crestinare simultana a traco-ilirilor în sec. I si urmatoarele
2. ...existenta a doua tabere de traco-iliri, unii partial romanizati dar pagani si altii romanizati prin
crestinism
3. ...existenta unui proces de romanizare a tracilor (dacilor) liberi prin crestinare
4. ...existenta unei ostilitati acute a traco-ilirilor pagani din Imperiu fata de crestinism, datorata
probabil unui nationalism deplasat
5. ...victoria duhovniceasca a taberei crestine, prin Sfantul Constantin cel Mare
6. ...existenta unei reîntemeieri a Imperiului Roman prin mutarea capitalei la Bizant, moment din
care de fapt putem vorbi despre existenta Imperiului Roman de Rasarit
7. ...aparitia Poporului Roman cu toate caracteristicile sale fundamentale la începutul sec. IV,
odata cu - si prin - aparitia Imperiului Roman de Rasarit
8. ...existenta unui caracter fundamental ortodox al Poporului Roman, caracterizat prin
constiinta unei misiuni jertfelnice de aparare a Crestinatatii si de misionarism duhovnicesc
9. ...necesitatea întoarcerii la origini pentru întelegerea scopului existentei ca Neam si indivizi
apartinand Neamului, pentru evitarea deznationalizarii si apostaziei.
V.2 Note bibliografice

 Note bibliografice la capitolul Teologia Istoriei - repere

(1) În scrierile Parintilor Apostolici se gasesc elemente de Teologia Istoriei, fireste nu

sistematizate. Asa sunt I Cor. si cap.17 din ll Cor. a Sfantului Clement Romanul, Pastorul lui
Herma etc.

(2) Marrou, Teologia istoriei , Iasi, 1995. Desigur, aceasta critica nu anuleaza unele “bucatele”
de adevar prinse în lucrare. Mai mult, trebuie subliniat ca în Occident exista o preocupare activa
pentru dovedirea si analizarea implicarii lui Dumnezeu în istorie, ca o reactie la deismul si
ateismul ce îl distrug. Un exemplu recent este lucrarea Dumnezeu si stiinta, realizata de Jean
Guitton, Griska si Igor Bogdanov.

(3) Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, p.7

(4) *** Rasismul în fata stiintei , Bucuresti, 1982, în totalitate; este o culegere de studii stiintifice
de valoare ce atesta validitatea punctului de vedere crestin - pentru cei ce au nevoie de o astfel
de validare - în ceea ce priveste raportul dintre spiritual si biologic în definirea raselor, natiunilor
si în general a grupurilor umane, în ceea ce priveste originea comuna, unica a oamenilor;
fireste, contine si anumite afirmatii propagandistice deplasate.

• Note bibliografice la capitolul Formarea Romanilor

(1) Romul Munteanu, scoala Ardeleana, Bucuresti, 1997, p.19-20, dar si 12-14 s.a.; tot aici se
pot vedea eforturile ineficiente ale unor urmasi de corectare a gravelor falsuri introduse anterior.
Pentru efectele avute a se vedea prezentarea, de fapt nu doar laudativa, ci si absurda, facuta
de dl. Radulescu-Motru în Etnicul romanesc. Nationalismul , Bucuresti, 1996, p.42-46, d-sa fiind
de altfel perfect convins de formarea Neamului Romanesc exclusiv în Dacia (p.68, de pilda);
fara a mai insista asupra elementelor din respectivele pagini care conduc spre izvoarele straine
ce au lansat din timpuri, e drept, mai vechi, aceasta teorie, sa subliniem atat iresponsabilitatea
si netemeinicia credintei în lipsa de constiinta latina a Poporului, cat si absurditatea de a crede
ca un popor atat de vechi ca Neamul Romanesc poate a nu avea constiinta nationala sau, si
mai grav, ca aceasta ar putea fi "îmbunatatita". Pentru alte "originalitati" ale d-sale a se vedea
eleganta combatere facuta de pr. Dumitru Staniloae în Iarasi Ortodoxie si Romanism , din
Ortodoxie si Romanism , de acelasi autor, editata de Asociatia Romanilor din Bucovina de Nord
(1992 ?), p.70-86 si lucrarile indicate în articolul respectiv de autor; merita studiat si Ortodoxie si
latinitate , op. cit. , p.87-101, pentru a observa caracterul antiteologic si antinational al
uniatismului interbelic.
A se vedea pentru problema constiintei nationale lucrarea dl.-ui Iscru, Formarea natiunii
romane, Bucuresti, 1995, iar pentru cea a constiintei latine cea a dl-ui Armbruster, Romanitatea
Romanilor, Bucuresti, 1993.

(2) Radu Vulpe, Cel mai original document al Romei - Columna Traiana , «M.i.» Vll(1973),
nr.5(74), p.60-67; Paul MacKendrick, Pietrele dacilor vorbesc, Bucuresti, 1978, p.63-75;
Constantin si Dinu C. Giurescu, Istoria romanilor , 1, Ed.s.E., Bucuresti, 1975, p.78

(3) Adolf Armbruster, op. cit. , p.

(4) *** Romanii de la sud de Dunare , Bucuresti 1997, p.142-43, 144-145, 166-169, 184, 193-
197, 202-204, 206-208 etc;

(5) Silviu Dragomir, Romanii din nordul Pen. Balcanice în Evul Mediu , Ed. Ac.R.P.R., Bucuresti,
1959, p.5
(6) Nicolae Iorga, Istoria romanilor , II, Bucuresti, 1935, în special p.108, dar si 17-19 s.a.

(7) Th. Capidan, Macedoromanii. Etnografie. Istorie. Limba , Fundatia regala pentru literatura si
arta, Bucuresti, 1942, p.130-131s.u.(aproximativ pana la p.147, dar si în alte locuri din lucrarea
citata, se poate urmari opinia autorului în aceasta privinta, cu citarea izvoarelor si lucrarilor
folosite si comentarii de valoare; la p.143 afirma ca "în epoca de dupa parasirea partiala a
Daciei sub Aurelian, limba latina a rasunat din Carpati pana la Pind si de la tarmurile Adriaticii
pana la Egee" si continua în p.143... admitand romanizarea întregii zone)

(8) De exemplu în Romanii în secolul migratiilor , aparut în «BOR»5-6/1975, p.729-745, dl.

Constantin C. Giurescu vorbeste despre romanii din Dacia Pontica, Dobrogea, ca fiind urmasi ai
populatiei romanice locale, “alcatuita din geti, bessi, crobyzi si tirizi romanizati” ; daca din acest
amestec de traci sudici si geti romanizati s-au putut forma romani, de ce nu s-au format si în alte
zone de amestec, asa cum a fost de altfel întreaga Peninsula Balcanica? De asemenea în
Istoria romanilor, vol.I, domnii Constantin si Dinu Giurescu observa numarul mare de dalmati din
Apuseni (lucru de altfel valabil si pentru Banat, cu mult înainte de cucerirea romana), trupele
dacice din Panonia si alte regiuni balcanice etc. Este probabil ca aceasta contradictie între
faptele prezentate si concluziile trase sa provina din imperativele vremii de dictat în care s-au
realizat lucrarile.
Ar fi poate cazul sa mentionam ca importanta elementului ilir în formarea Romanilor este
dovedita de fenomene lingvistice incontestabile, ca cele prezentate de Ovid Densusianu în
lucrarea sa Istoria limbii romîne, vol. I, Bucuresti, 1961, desigur fara a lua în seama comentariile
istorice pripite în care se aventureaza d-sa.

(10) Pr. Dumitru Staniloae, «Besii» în manastirile din Orient , «BOR», XCIV(1976), Nr.5-6, p.
587-589

(11) F.A. 16.8-40 - “si trecand dincolo de Misia, au coborat la Troa. si noaptea s-a aratat lui
Pavel o vedenie: Un barbat macedonean sta rugandu-l si zicand: Treci în Macedonia si ne ajuta.
Cand a vazut el aceasta vedenie, am cautat sa plecam îndata în Macedonia, întelegand ca
Dumnezeu ne cheama sa le vestim Evanghelia.
Pornind cu corabia de la Tora, am mers drept la Samotracea, iar a doua zi la Neapoli, si de
acolo la Filipi, care este cea dintai cetate a acestei parti a Macedoniei si colonie romana. Iar în
aceasta cetate am ramas cateva zile. si în ziua sambetei am iesit în afara portii, langa rau, unde
credeam ca este loc de rugaciune si, sezand, vorbeam femeilor care se adunasera. si o femeie
cu numele Lidia, vanzatoare de porfira, din cetatea Tiatirelor, asculta. Acesteia Dumnezeu i-a
deschis inima ca sa ia aminte la cele graite de Pavel. Iar dupa ce s-a botezat si ea si casa ei,
ne-a rugat, zicand: De m-ati socotit ca sunt credincioasa Domnului, intrand în casa mea,
ramaneti. si ne-a facut sa ramanem.
Dar odata, pe cand ne duceam la rugaciune, ne-a întampinat o slujnica, care avea duh
pitonicesc si care aducea mult castig stapanilor ei, ghicind. Aceasta, tinandu-se dupa Pavel si
dupa noi, striga, zicand: Acesti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care va vestesc
voua calea mantuirii. si aceasta o facea timp de multe zile. Iar Pavel, maniindu-se si întorcandu-
se a zis duhului: În numele lui Iisus Histos îti poruncesc sa iesi din ea. si în acel ceas a iesit. si
stapanii ei, vazand ca s-a dus nadejdea castigului lor, au pus mana pe Pavel si pe Sila si i-au
dus în piata înaintea dregatorilor. si ducandu-i la judecatori, au zis: Acesti oameni, care sunt
iudei, tulbura cetatea noastra si vestesc obiceiuri care noua nu ne este îngaduit sa le primim,
nici sa le facem, fiindca suntem romani. si s-a sculat si multimea împotriva lor. si judecatorii,
rupandu-le hainele, au poruncit sa îi bata cu vergi. si, dupa ce le-au dat multe lovituri, i-au
aruncat în temnita, poruncind temnicerului sa-i pazeasca cu grija.
Acesta, primind o asemenea porunca, i-a bagat în fundul temnitei si le-a strans picioarele în
butuci; iar la miezul noptii, Pavel si Sila, rugandu-se, laudau pe Dumnezeu în cantari, iar cei ce
erau în temnita îi ascultau. si deodata s-a facut cutremur mare, încat s-au zguduit temeliile
temnitei si îndata s-au deschis toate usile si legaturile tuturor s-au dezlegat. si desteptandu-se
temnicerul, si vazand deschise usile temnitei, scotand sabia, voia sa se omoare, socotind ca cei
închisi au fugit. Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicand: Sa nu-ti faci nici un rau, ca toti suntem
aici. Iar el, cerand lumina, s-a repezit înauntru si, tremurand de spaima, a cazut înaintea lui
Pavel si a lui Sila; si scotandu-i afara (dupa ce pe ceilalti i-a zavorat la loc), le-a zis: Domnilor,
ce trebuie sa fac ca sa ma mantuiesc? Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus si te vei mantui tu si
casa ta.
si i-au grait lui cuvantul lui Dumnezeu si tuturor celor din casa lui. si el, luandu-i la sine, în acel
ceas al noptii, a spalat ranile lor, si s-a botezat, el si toti ai lui îndata. si ducandu-i în casa, a pus
masa si s-a veselit cu toata casa, crezand în Dumnezeu.
si facandu-se ziua, judecatorii au trimis pe purtatorii de vergi, zicand : Da drumul oamenilor
acelora. Iar temnicerul a spus cuvintele acestea catre Pavel: Ca au trimis judecatorii sa fiti lasati
liberi. Acum deci iesiti si mergeti în pace. Dar Pavel a zis catre ei: Dupa ce, fara judecata, ne-au
batut în fata lumii, pe noi care suntem cetateni romani si ne-au bagat în temnita, acum ne scot
afara pe ascuns ? Nu asa ! Ci sa vina ei însisi sa ne scoata afara. si purtatorii de vergi au spus
judecatorilor aceste cuvinte. si auzind ca sunt cetateni romani, judecatorii s-au temut. si venind,
se rugau de ei si scotandu-i afara, îi rugau sa plece din cetate. Iar ei, iesind din închisoare, s-au
dus în casa Lidiei; si vazand pe frati, i-au mangaiat si au plecat.”

(12) Pr. prof. dr. Ioan Ramureanu, Istoria bisericeasca universala , Bucuresti 1992, p.30-35, 41-
43 (au vestit Evanghelia în spatiile traco-ilire europene Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. si Ev. Luca, Sf.
Ap. Sila / Silvan, Sf. Ap. Tit, Sf. Ap. Pavel)

(13) asistent Stefan C. Alexe, Sfantul Niceta de Remesiana si ecumenicitatea patristica din
secolele lV si V , Bucuresti 1969, p.24

(14) T. Capidan, Limba si cultura, Bucuresti, 1943, p.149;M. Petrescu-Dambovita, Cetati

medievale de pamant pe teritoriul Romaniei , «M.i.», XII(1978), nr.9(138), p.28-32

(15) pr. Constantin Coman, Ortodoxia sub presiunea istoriei , Bucuresti, 1995, p.211-212; tot
aici se da si pilda unor obiceiuri romanesti ce dovedesc adancimea patrunderii crestinismului în
sufletul acestui popor.

(16) Sfintii: Achindin din Nicomidia, ostas, +20 apr. 303; Adrian din Nicomidia, general, +26 aug.
303-305; Adrian, fiul împaratului traco-roman Probus, +26 aug.; Aglaie, împreuna cu cei
treizecisinoua de ostasi mucenici din Sevastia Armeniei, +9 martie 320; Agapie, ostas, +3 nov.
în vremea împaratului Decie; Anatolie stratilatul, +23 aprilie 303; Andrei stratilatul, +19 aug. 303-
305 si cei doua mii cinci sute nouazecisi trei de ostasi împreuna cu dansul; Andrei din
Mesopotamia, ostas, +18 mai 250; Anichit din Nicomidia, ofiter, +12 aug. 305; Antonin din
Nicomidia, ostas, +20 apr. 303; Attic, împreuna cu Agapie mai sus amintit si cu Evdoxie,
Carterie, Istrucarie, Pactobie, Nictopolion si alti douazecisiunu de ostasi martiri, +3nov. cca.320;
Azi, facatorul de minuni, ostas, +19 nov. 303-305; Calistrat din Cartagena, ostas, +27 sept. 304;
Chelsie din Egipt, fiu de guvernator, +8 ian. 303; Chesarie din Nicomidia, ostas, +20 apr. 303;
Chindeas / Candea din Durostorum (sudul Dobrogei), ostas, 20 nov. 303; Chiriac, fratele Sf.
Orentie, ostas, +25 iunie 303-305; Chiril din Durostorum, ostas, +20 nov. 303; Ciprian din Italia,
fiu de guvernator, 10 mai 310; Claudie tribunul din Roma, +19 mart. 283; Cleonic din Amasia
(Pont), ostas, rastignit, 3 mart. 304; Codrat, ostas, +4 martie 274; Codrat, sluj. împ., +21 apr.
303; Constantin din Efes, ofiter, +4 aug. 250; Cristofor din Nicomidia, ostas, +20 apr. 303; Dada
din Durostorum, ostas, +28 apr. 286; Dasie din Durostorum, ostas, +20 nov. 303; Dimitrie
izvoratorul de mir, guvern. Sarunei, +26 oct. 303; Dorotei din Nicomidia, dreg. împ., +28 dec.
278; Elefterie cubicularul, +4 aug. 304; Elefterie cubicularul, +15 dec., sec. III; Emilian din
Durostorum, ostas, 18 iulie 362; Eudoxie, ostas, +3 nov., sec. III; Evcarpion din Nicomidia,
ostas, +18 mai 300; Evdoxie, dreg. împ., 6 sept. 303; Eventie din Antiohia Siriei, ostas, 9 oct.,
sec. IV; Evsignie din Antiohia Siriei, ostas, +5 aug. 362; Exacustodian din Efes, ofiter, +4 aug.
250; Farmachie din Anatolia, ostas, +25 iunie 303-305; Faust, ostas, +12 iulie 303-305; Firm din
Anatolia, ostas, +25 iun. 303-305; Gheorghe din Capadocia 23 apr. 303; Gordie din Cesareea
Capadochiei, ofiter, +3 ian. 314; Ieraclie ostasul, +22 oct., sec. III; Ipolit din Roma, ostas, +10
aug. 258; Isidor din Chios, ostas, +14 mai 251; Isihie singliticul, general, +2martie303-305;
Istucarie, ostas, +3nov., sec. III; Iust din Roma, ostas, +14iul., sec. IV; cei 200 de ostasi
mucenici - cu Hristofor mucenicul - , +9 mai 250 s.a.m.d.(a se vedea Anexa V.4)

(17) Constantin Papanace, Geneza si evolutia constiintei nationale la macedo-romani , Ed.

Brumar, 1995, p. 68-69

(18) A se vedea pentru acest vechi toponim romanesc, precum si pentru altele ce dovedesc
definitiv continuitatea romaneasca si în sudul Dunarii, Cicerone Poghirc, Romanizarea
lingvistica si culturala în Balcani. Supravietuiri si evolutie , în *** Aromanii Istorie. Limba. Destin ,
Bucuresti 1996, în general la p. 13-49, referitor la subiect la p.39-41; de asemenea si Th.
Capidan , Limba si cultura, Bucuresti, 1943, p. 161-163 si plansa Nr.2 (între p.-le 164 si 165).

 Note bibliografice la capitolul Împaratii romani si straromani. Identificare

(1) Paul MacKendrick, op. cit. , p.125

(2) ILD, p.45

(3) ibidem

(4) Pr. prof. Ioan Ramureanu, Sfantul Irineu, episcop de Sirmium , «ST», XXVII(1975), nr.3-4,
p.204; pentru lista prezentata am folosit mai multe lucrari din care, în afara celor deja citate,
mentionez : Ion Coja, Transilvania Invincibile Argumentum, Bucuresti, 1990, p.60-62; G. D.
Iscru, Traco-geto-dacii, natiunea matca în spatiul carpato-danubiano-balcanic, Bucuresti, 1998,
p. 201-202; Mircea Pacurariu, Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Romane ,
«BOR», XCIII(1975), p.322-356; Liviu Marghitan, Traianus Decius, restaurator al Daciei , «M.i.»,
VIII(1974), nr.12(93), p.55; P.I. David, Coincidente si relatii generale (indirecte) între Anglia si
Daco-Romania (sec. lll-Xlll) ,«BOR», XCIII(1975),p.746-784 si Religia traco-daca si celto-
britanica. Studiu comparativ , «BOR», XCIII(1975), p.389-408;
Ioan I. Ramureanu, Crestinismul în provinciile romane dunarene ale Iliricului la sfarsitul secolului
IV. Sinodul de la Sirmium din 378 si sinodul de laAcvileea din 381 , «ST», XVI(1964), nr.7-8,
p.408-450 ; Ion Barnea, Stindardul dacilor pe Arcul de triumf al lui Galerius , «M.i.», XII (1978),
nr.1 (130), p.11-15; *** Romanii de la sud de Dunare , editata de Arhivele Nationale, Bucuresti,
1997; *** Fontes Historiae Daco-Romanae , II, Ed. Ac. R.S.R., Bucuresti, 1970, cu o Introducere
de prof. Gh. stefan.

 Note bibliografice la capitolul Criza de la sfarsitul sec. III, începutul sec. IV. Rolul
împaratilor traco-iliri

(1)Theodor Mommsen, Istoria Romana, vol. IV, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1991, p.30

(2) ibidem, p.21-22, 28-29, 96s.u.

(3) *** Cetati dacice în Oltenia , «M.i.», VIII(1974), nr. 12(93),p.45; Titu Georgescu, Craiova -
1750 ani , «M.i.», IX(1975), nr.9(102), p.13-14;Petrescu-Dambovita, op. cit., loc. cit.; Raduna
Dumitru, Divinitatile adorate în Oltenia în timpul stapanirii romane , «ST», XVIII(1966), nr.7-8,
p.450-469; pr. prof. Ioan Ramureanu, Crestinismul în provinciile romane dunarene ale Iliricului la
sfarsitul secolului IV. Sinodul de la Sirmium din 378 si sinodul de la Acvileea din 381 , «ST», XVI
(1964), nr.7-8, p.408-450 etc. Este cazul sa aratam însa si faptul ca nu doar Transilvania avea
atunci mine de aur, ele existand si în Banat, la Berzobis, Bocsa, Tibiscum, Turnu Ruieni,
Borlova, Bolvasnita si Vîrciorova, iar în nordul Olteniei de astazi la Uricani si Petrosani, cf. ***
Atlas pentru istoria Romaniei, Bucuresti, 1983, pl.24.

(4) Este cazul sa tratam aici absurda ipoteza a hiatusului de populatie din Transilvania.
Prezenta dacilor liberi la nordul Daciei Superior (fie si privita ca suma a Daciei Apulensis si a
Daciei Porolissensis) a fost permanent resimtita de Imperiu, mai ales începand cu anul 117. Ei
erau în legatura continua cu dacii ocupati, ba chiar cu autoritatile romane, astfel încat dupa
retragerea trupelor romane sosirea lor în Transilvania era de neevitat. Un hiatus este asadar
complet exclus, chiar daca cineva ar fi atat de putin cunoscator al oamenilor si al istoriei încat sa
îsi poata imagina ca autoritatile romane ar fi exterminat pe toti dacii din Dacia Romana, ca i-ar fi
putut sili pe toti colonii de rand sa se retraga odata cu trupele si ca dacii liberi si gotii ar fi permis
asa ceva.
Desigur, nu am mai citat aici milioanele de alte marturii - istorice, arheologice, lingvistice etc. -
ale continuitatii, meritand a fi consultate, printre altele, si urmatoarele titluri:
Ion Coja, Transilvania Invincibile Argumentum, Bucuresti, 1990; Adolf Armbruster, Romanitatea
Romanilor, Bucuresti, 1993; Gheorghe Guler, Etnogeneza si continuitatea romanilor în vatra
strabuna, Ed. Sagittarius, Bucuresti, 1997; Nicolae Iorga, Istoria Romanilor,II, Bucuresti, 1935;
Constantin C. si Dinu C. Giurescu, Istoria Romanilor, I, Bucuresti, 1975; Traian Dumitrescu -
Transilvania - Pamant stramosesc multimilenar , vol. I, Ed. Carpatica, Cluj-Napoca, 1996; Ion
Clopotel - Originile, dezvoltarea si desavarsirea limbii romane literare , Ed. Did. Ped., Bucuresti,
1972 etc., etc., etc.

(5) De mare importanta pentru lamurirea acestei probleme sunt sapaturile arheologice menite
sa descopere noi aspecte ale vietii urbane de dupa retragerea aureliana, pana cand aceasta
viata urbana dispare sub loviturile barbarilor.

(6) Pr. Ioan Ramureanu, Istoria bisericeasca ..., p.61-62

(7) ibidem, p.62-63

(8) ibidem, p.98-99; Emilian Popescu, op. cit., p.34 si 40

(9) Ion Barnea, Stindardul dacilor pe Arcul de triumf al lui Galerius , «M.i.», XII (1978), nr.1
(130), p.11-15

(10) Constantin Papanace, Geneza si evolutia constiintei nationale la macedo-romani, Ed.

Brumar, 1995, p.47-48

(11) Pretinsul caracter tracic al "limbii besse" - a se vedea de ex. Ovid Densusianu, Istoria limbii
romane , vol.I, Bucuresti, 1961, p.27 - trebuie înteles de fapt ca o exprimare tipic analoga a
cronicarilor vremii, aflati în fata unui idiom nou, protoromana - a se vedea de ex. pr. Dumitru
Staniloae, Besii în ... -.

 Note bibliografice la capitolul Protoromanii/Straromanii în aceasta perioada

(1) C-tin C. Giurescu în Romanii... , p.737-739 face cuvenita si prea mult asteptata rectificare a
erorii istorice continute de expresia - si teoria - “retragerea la munte”, înlocuindu-o cu adevarul
istoric al “retragerii la codru”. tin sa subliniez aici ca si daca migratorii nu au masacrat pe
autohtoni nicaieri, aceasta nu înseamna ca acestia o duceau idilic sub o stapanire ce punea un
impozit oficial de 50% - dupa IRD, p.42 - si ca memoria lor care, ca a tuturor oamenilor, idealiza
trecutul nu privea cu nostalgie spre vremurile stabilitatii. Aceasta realitate psihologica nu are
nimic în comun cu delirul ipotezelor imigrationiste.

(2) Pidalionul sau Carma Bisericii , Bucuresti, 1993, p.86;

(3) daca primele invazii ale dacilor liberi au loc în 117 ele continua însa, de foarte multe ori în
cadrul unor aliante cu alte triburi, pana în 381, deci vreme de 254 de ani - cu adevarat, nu se
poate spune ca dacii liberi iubeau Imperiul Roman, chiar daca îl admirau.

(4) Ion Coja, op. cit., p.61 (si 62); desigur, trebuie precizat ca aceasta "antinomie" se refera la
atitudinea fata de romanitatea Imperiului si nu la cea fata de Imperiu ca institutie; în acest fel ei,
fara sa îsi dea seama erau deja separati de neamul lor, ostil prin definitie oricarei oranduiri
statale mai cuprinzatoare.

 Note bibliografice la capitolul Constantin cel Mare. Mutarea capitalei

(1) Din punct de vedere etnic se înscrie în marile familii traco-romane ale Imperiului, marcand
însa trecerea clasei superioare traco-romane la crestinism; el aduna astfel, luand în considerare
si aspectul militar al vietii sale, toate elementele de baza ale Neamului Romanesc. Pentru viata
si spiritualitatea sa a se vedea si studiul diac. P.I. David, Coincidente si relatii generale
(indirecte) între Anglia si Dacoromania (sec. III-XIII), «BOR», XCII(1975), nr.5-6, p.746-784.

(2) Ca exemplu se poate studia modul introducerii simbolurilor crestine pe monezi, în Curs de
istoria si spiritualitatea Bizantului, de prof. Emilian Popescu, Bucuresti, 1996, xerografiat, p.33.

(3) ibidem, p.35

(4) Th. Mommsen, op. cit., p.101; Pr. prof. Ioan Ramureanu, Sfantul Irineu, episcop de
Sirmium , «ST», XXVII(1975), nr.3-4, p.204.

(5) si poate ar trebui sa atragem atentia asupra faptului ca aceasta subordonare anuleaza
basmele privind grecismul Macedoniei sau al altor provincii balcanice din acea vreme , dovedind
ca limba poporului – implicit, pentru acea vreme, si a Bisericii – era, macar o varianta a latinei
vulgare (a se face comparatie cu structura Imperiului, de obicei fidel imitata de Biserica, sau cu
situatia Bisericii din Cipru ).

 Note bibliografice la capitolul Urmasii Sfantului Împarat Constantin cel Mare

(1) ILD, p.47; Emilian Popescu, op. cit., p.46-47

(2) ibidem, p.48

(3) ibidem, p.49

(4) ILD, p.47

(5) La fel cum a fost crutat Israel în timpul lui Solomon pentru David (III Regi 11.11-13)

(6) Emilian Popescu, op. cit., p.50-51

(7) ibidem, p.51

(8) ibidem, p.53; pt. Valens în general ibidem, p.51-55

(9) acest proces, redat succint în ILD, p.45, prin "238. Primul atac al gotilor aliati cu carpii la
Dunarea de Jos.", a avut de fapt un caracter mult mai Iarg. El a dus la asimilarea spirituala a
gotilor care, deveniti de fapt un nou popor tracic, au adoptat un amestec de Ortodoxie, arianism
si zalmoxism pe care l-au dus cu ei în Spania - a se vedea pentru aceasta Alexandru
Busuioceanu, Zamolxis sau mitul dacic în istoria si legendele spaniole, Bucuresti, 1985 sau, pe
scurt, Ioan Coja, op. cit., p.60-67 - .

(10) A se vedea pentru aceasta Emilian Popescu, op. cit., p.52-55, pr. Mircea Pacurariu, op. cit.,
p.127,

(11) Emilian Popescu, op. cit., p.55

(12) ibidem, p.56

 Note bibliografice la capitolul Teritoriil de dependenta romana

(1) A se vedea ca exemple Th. Mommsen, op. cit. , p.22-25 pentru a se observa diferenta între
granita politica si cea militara a Imperiului în cazul germanilor, ca si - pentru aceeasi zona -
avansul dintre acestea si influenta romana sau, pentru goti, IRD p.41.

(2) pr. prof. Mircea Pacurariu, Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Romane,
«BOR», XCIII, 1975, nr.3-4, p.322-355, la p.-le 323-324.

(3) nu este cazul sa insistam aici asupra acestor aspecte, dar putem aminti de statele romanesti
din zona Tisei aflate sub dependenta bizantina în sec. X ca exemplu de situatii similare, ori
autoritatea Moldovei asupra Transnistriei (Voziei), cu Lerici si Oceacov, si chiar asupra
Zaporojiei, din sec.XIV-XVII.

(4) Principalele diviziuni ale unei limbi sunt dialectele. Ori în sec. XVIII, dupa un mileniu si
jumatate de existenta, romanii vorbeau doar patru dialecte. Mai mult, dupa cum arata cel mai
vechi lucrari macedoromane pastrate, acest dialect era atunci si mai unitar, si mai apropiat de
dacoromana decat astazi. Acest lucru este firesc daca luam în considerare atat ravna
nationalista ce a însufletit pe mai toti conducatorii popoarelor alogene si la nepasarea,
incompetenta sau lasitatea ce i-a caracterizat pe mai toti conducatorii romanilor (exista exceptii,
dar care nu schimba regula, nici finalul - eventual îl amana - ).

(5) Ovid Densusianu, Istoria limbii romane, vol. I, Bucuresti 1961, p.200

(6) ibidem, p.12-13

(7) ibidem, p.12

 Note bibliografice la capitolul scoala Straromana

(1) Destelenitorul acestui domeniu înca insuficient cunoscut si valorificat a fost cunoscutul
patrolog Ioan G. Coman. El a initiat cercetarile în domeniu prin lucrarile Contributia scriitorilor
patristici din Scythia Minor, aparuta în 1968 si mai ales Scriitori bisericesti din epoca
straromana, aparuta la 1979. Alti autori ce s-a ocupat de aceasta problema sunt mitropolitul
Nestor Vornicescu - Scrierile patristice de la Dunarea de Jos, si Artur Silvestri, cu lucrarea
Exista o literatura straromana?, publicata în «Luceafarul.Istorii neelucidate»1985, p86-90.

(2) Artur Silvestri, op. cit., p.86

(3) pr. Ioan Ramureanu, Istoria..., p.110 si Sfantul Irineu, episcop de Sirmium , <ST», XXVII
(1975), nr.3-4, p.204-212.

(4) pr. Mircea Pacurariu, Listele..., p.323

(5) pr. Ioan Ramureanu, Istoria..., p.111

(6) ibidem,p.110-111; Artur Silvestri, op. cit., p.86

(7) A. Silvestri, op. cit., loc. cit.

(8) Pentru viata, opera, pozitia internationala etc. a Sf. Niceta de Remesiana, a se vedea asist.
Stefan C. Alexe, Sfantul Niceta de Remesiana si ecumenicitatea patristica din secolele lV si V ,
Bucuresti, Ed. lBMBOR, 1969.

(9) pr. Mircea Pacurariu, Listele..., p.323-324

(10) ibidem, p.323

(11) Artur Silvestri, op. cit., p.87-90

&#61631; Note bibliografice la capitolul Concluzii privind Romanitatea Romanilor si aparitia

Imperiului Roman cu capitala la Bizant

(1) Adolf Armbruster, op. cit., p.276

(2) Sfantul Ioan Casian, Scrieri alese , PSB 57, Bucuresti, 1990, p.215

(3) a se vedea pentru aceasta Anexa

(4) Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei , Ed. Tineretului, Bucuresti, 1961, p.170-171

(5) A se vedea subiectul în special la Constantin Papanace, op. cit., care îl trateaza daca nu în
întregime, apoi macar într-o masura prea mare pentru a permite selectii, Vasile Tega, op. cit., cu
acelasi comentariu, *** Istoria militara a poporului roman, I , Ed. Militara, Bucuresti, 1984 etc.

V. Anexe

V.1 Bibliografie

A. Carti

1. --- Biblia sau Sfanta Scriptura , Ed. Instit. bib. si de mis. al B.O.R., Bucuresti, 1994

2. *** Atlas pentru istoria Romaniei , Bucuresti, 1983

3. *** Atlas istoric , E.D.P., Bucuresti, 1971

4. ***Dumnezeu si stiinta, Ed. Albatros, Bucuresti, 2000 (autori: Jean Guitton, Griska
Bogdanovici si Igor Bogdanovici)

5. *** Fontes Historiae Daco-Romanae , I, Bucuresti, 1968

6. *** Fontes Historiae Daco-Romanae , II, Ed. Ac. R.S.R., Bucuresti, 1970

7. *** Istoria lumii în date ,Ed. Encic. Rom., Bucuresti, 1972

8. *** Istoria militara a poporului roman ,I , Ed. Militara, Bucuresti, 1984

9. *** Istoria Romaniei în date, Mica intreprindere editorial-poligrafica “Crai-Nou” (Chisinau ),

1992

10. *** Monumente istorice si izvoare crestine, Ed. Arhiepiscopia Tomisului si a Dunarii de Jos,
Galati , 1987

11. *** Rasismul în fata stiintei , Ed. Politica, Bucuresti, 1982

12. *** Romanii de la sud de Dunare , editata de Arhivele Nationale, Bucuresti, 1997

13. Alexe, asist. Stefan C. - Sfantul Niceta de Remesiana si ecumenicitatea patristica din
secolele lV si V , Bucuresti, Ed. lBMBOR, 1969

14. Armbruster, Adolf - Romanitatea romanilor.Istoria unei idei , E.s.E., Bucuresti, 1993

15. Bratianu, Gh. l. - O enigma si un miracol istoric: Poporul Roman , E.s.E., Bucuresti, 1988

16. Butura, Valer - Etnografia poporului roman. Cultura materiala , Ed. Dacia, Cluj- Napoca,
1978

17. Cantemir, Dimitrie - Descrierea Moldovei , Ed. Tineretului, Bucuresti, 1961

18. Capidan, Th. - Limba si cultura , FRLA, Bucuresti, 1943

19. Capidan, Th - Macedoromanii. Etnografie. Istorie. Limba , Fundatia regala pentru literatura si
arta, Bucuresti,1942

20. Cartojan, N. - Istoria literaturii romane vechi, I, Fundatia pentru literatura si arta “Regele
Carol II”, Bucuresti,1940

21. Ceausescu, gen.-lct. dr. Ilie - Transilvania stravechi pamant romanesc , Ed. Militara,
Bucuresti, 1988

22. Clopotel, Ion - Originile, dezvoltarea si desavarsirea limbii romane literare , Ed. Did. Ped.,
Bucuresti, 1972

23. Coja, Ion - Transilvania Invincibile Argumentum , Ed. Athenaeum, Bucuresti, 1990

24. Coman, pr. Constantin - Ortodoxia sub presiunea istoriei , Ed. Bizantina, Bucuresti, 1995

25. Densusianu, Ovid - Istoria limbii romîne , vol.I, Ed.st., Bucuresti, 1961

26. Diehl, Charles – Figuri bizantine, vol. I-II, BPT, Bucuresti

27. Dragomir, Silviu - Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu , Ed. Ac. R.P.R.,
Bucuresti, 1959

28. Dragan, Iosif Constantin – Noi tracii, vol. I, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 1976
29. Draghicescu, D. - Din psihologia poporului roman , Ed. Albatros, Bucuresti,1996

30. Dumitrescu, Traian - Transilvania - Pamant stramosesc multimilenar , vol. I, Ed. Carpatica,
Cluj-Napoca, 1996

31. Eliade, Mircea – De la Zalmoxis la Genghis-Han, E.s.E., Bucuresti, 1980

32. Floru, S. Ion - Istoria Romanilor pentru cursul superior , Ed. Librariei SOCEC&Co, Soc.
Anonima, 1928

33. Giuglea, George – Fapte de limba. Marturii despre trecutul romanesc, E.s.E., Bucuresti,
1988

34. Giurescu, Constantin C. - Formarea poporului roman , Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 1973

35. Giurescu, Constantin C.- Istoria padurii romanesti din cele mai vechi timpuri pana astazi,
Ed.Ceres, Bucuresti, 1976

36. Giurescu, Constantin C.- lstoria romanilor, 1, Bucuresti, 1978

37. Giurescu, Constantin C. si Dinu C. - Istoria Romanilor, I, E.s.E., Bucuresti, 1975

38. Guler, dr. Gheorghe - Etnogeneza si continuitatea romanilor în vatra strabuna , Ed.
Sagittarius, Bucuresti, 1997

39. Hasdeu, Bogdan Petriceicu - Istoria critica a romanilor , Ed. Minerva, Bucuresti, 1984

40. Homer, Radu - vezi Smeu, Georgeta

41. Capidan, Th. - Limba si cultura , FRLA, Bucuresti, 1943

42. Iorga, Nicolae - Istoria romanilor, vol. II, Bucuresti,

43. Iscru, conf. univ. G. D. - Formarea natiunii romane , Bucuresti, 1995

44. Iscru, conf. univ. G. D.- Traco-geto-dacii, natiunea matca din spatiul carpato- danubiano-
balcanic , Casa de Editura si Librarie "Nicolae Balcescu", Bucuresti, 1998

45. Lehrer, Milton - Ardealul pamant romanesc (Problema Ardealului vazuta de un american) ,
Ed. Vatra Romaneasca, Cluj-Napoca, 1991

46. Lozovan, Eugen - Dacia sacra , Ed. Saeculum I.O., Bucuresti, 1998

47. MacKendrick, Paul - Pietrele dacilor vorbesc, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,
1978, trad. Horia Florian Popescu

48. Meghidovici, I.P. - Istoria descoperirilor geografice , Ed. st., Bucuresti, 1959

49. Mihaescu, H. - La romanite dans le sud-est de L'Europe , Ed. Academiei Romane, 1993

50. Mommsen, Theodor – Istoria romana, vol. IV, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1991

51. Munteanu, Romul - scoala Ardeleana , Bucuresti, 1997

52. Panaitescu, Petre P. - Istoria Romanilor , E. D. P., Bucuresti, 1990

53. Pacurariu, pr. prof. Mircea - lstoria Bisericii Ortodoxe Romane ,l, Bucuresti, 1991

54. Popescu, Emilian - Curs de istoria si spiritualitatea Bizantului , Bucuresti, 1996, xerografiat

55. Popescu, Pr. Prof. Grigore – Vietile sfintilor, vol I-IV, Bucuresti, 1960

56. Puscariu, Sextil - Studii istroromane , II, în colaborare cu M. Bartoli, A. Belulovici si A.

Byhan, Cultura Nationala, Bucuresti, 1926

57. Radulescu-Motru, C. - Etnicul Romanesc. Nationalismul , Ed. Albatros, Bucuresti, 1996

58. Ramureanu, pr. prof. Ioan - lstoria Bisericii Universale, Ed.IBMBOR, Bucuresti, 1992

59. Roller, acad. Mihai - Istoria Republicii Populare Romane, Ed. de Stat Did. si Pedag., 1952

60. Rosetti, acad. Alexandru - Istoria limbii romane , Ed. pentru Literatura, Bucuresti, 1968

61. Russu, Ion I. – Daco-getii în Imperiul Roman, Ed.Ac.R.S.R., Buc., 1980

62. Russu, I.R. - Etnogeneza romanilor (Fondul autohton traco-dacic si componenta latino-
romanica) , Ed.st. Enc., Bucuresti, 1981

63. Seisanu, Romulus - Dobrogea. Gurile Dunarii si Insula serpilor, Ed. ziarului "Universul",
Bucuresti 1928

64. Smeu, Georgeta si Homer, Radu - Mic dictionar de Istoria romanilor, Casa editoriala Cuget
simtire credinta, Bucuresti, 1994

65. Staniloae, pr. prof. Dumitru - Ortodoxie si Romanism , editata de Asociatia Romanilor din
Bucovina de Nord, 1992

66. Tega, Vasile - Aromanii vazuti de calatori englezi (pana la 1900) , Ed. FCADP, Bucuresti,
1998

67. Tulbure, Nathalia - Atlas istoric al romanilor cu cetiri istorice, Bucuresti, MCMXII (1912)

68. Vulcanescu, Romulus - Mitologie romana, Ed. Ac. R.S.R., Bucuresti, 1987

B. Articole si studii, brosuri

1. *** Cetati dacice în Oltenia , «M.i.», VIII(1974), nr.12(93), p.45

2. *** Civilizatiile lumii si pamantul stramosesc îsi dezvaluie tainele , «BOR», , nr. 7-8, p.892-900

3. *** Dictionar istoric. Neamuri si triburi tracice , «M.i.», X (1976), nr.12 (117), p.22,46

4. *** Dictionar istoric.Neamuri si triburi tracice - Ausdecensi, Harpi, Brianti , «M.i.», X (1976),
nr.5 (110), p.36-37

5. *** Dictionar istoric. Neamuri si triburi tracice - Bistonii , Biefii , Costobocii , Laii « M.i.» , X
(1976), nr.4 (109), p.15-17
6. *** Din memoria pamantului strabun , «BOR», XCIII(1975), nr.3-4, p.309-311

7. *** Din patrimoniul culturii universale si nationale , «BOR», XCIII(1975), nr.9-p.1081-1085

8. *** Din viata si civilizatia pamantului romanesc , «BOR», XCIV(1976), nr.3-4, p.293-297

9. *** Geto-daci si greci la Callatis , «M.i.», XV (1981), nr.4 (169), p.41-42

10. *** Noi marturii ale civilizatiei pamantului stramosesc , «BOR», XCIV(1976), nr.5-7, p.513-
519

11. *** Noi marturi ale civilizatiilor vechi si ale gliei strabune , «BOR», XCIII(1975), nr.5-6, p.638-
641

12. *** Permanenta locuire si legatura cu glia strabuna , «BOR», XCIV(1976), nr.7- 8, p.687-692

13. *** Universul spiritual al lumii trace , «M.i.», XII (1978), nr.7(136), p.28-32

14. Alecsandrescu, pr. C. - Procesul raspandirii crestinismului pe teritoriul Daciei , «BOR»,

XCIII(1975), nr.9-10, p.1090-1099

15. Anghel, Gheorghe - Alba Iulia - doua milenii de existenta , «M.i.», IX(1975), nr.5(98), p.18-
21

16. Armbruster, dr. Adolf - “Ducele Ramunc” si “tara Romaneasca” , «M.i.», X (1976),
nr.10(115), p.36-38

17. Barnea, Ion - Identitati ale romanitatii «M.i.», X (1976), nr.1 (106), p.28-32

18. “ “ - Monumentele rupestre de la Murfatlar , «M.i.», II (1968), nr.5 (14), p.38-42

19. “ “ - Stindardul dacilor pe Arcul de triumf al lui Galerius , «M.i.», XII (1978), nr.1 (130), p.11-
15

20. Bauman, V. - Noi dovezi arheologice referitoare la vechimea martirilor de la Niculitel ,

«BOR», XCIV(1976), p.580-586

21. Berciu, Dumitru - Fir neintrerupt de existenta romaneasca , « M.i.», IV (1970), nr. 11(44),
p.2-7

22. “ “ - Dictionar istoric - neamuri si triburi tracice , «M.i.», X(1976), nr.1(106), p.15-20

23. Bichir, dr. Gheorghe - Oamenii pamantului nu si-au parasit tara , «M.i.», X (1976), nr.9
(114), p.10-11

24. “ “ - Neamuri si triburi tracice - Carpii , «M.i.», X (1976), nr.2 (107), p.33-34

25. Bogdan, C. - «Cetatea Helis». Contributii la istoria orasului Bucuresti , «BOR», CIII(1975),
nr.7-8, p.969-971

26. Brudiu, Mihai - Dicianu - un nume milenar în stravechea Dobroge , «M.i.», XI (1978),
nr.10(139), p.28-30

27. Candea,Virgil - Vechi contacte romanesti cu Levantul , « M.i.» , IV (1970),nr.6 (39), p.10-17
28. “ “ - Trecutul nostru în constiinta lumii , «M.i.», VII(1973), nr.1(70), p.58-60

29. Chitescu, dr. Lucian - Radacini stravechi , «M.i.», XIII (1979), nr.7 (148),p.21- 24,32

30. Ciobotea, drd. Dan Ilie - Elemente ale religiei geto-dacilor favorabile procesului de crestinare
a stramosilor , «ST»,XXVlll(1976), nr.7-10

31. Coman, pr. prof. Ioan G. - Problema raporturilor culturale dintre greci si “barbari” în lumina
sfintilor parinti , «S.T.», XXVI (1974), nr.3- 4, p.153-171

32. “ “ “ “ “ - «Scitii» Ioan Casian si Dionisie cel Mic si legaturile lor cu lumea mediteraneana ,
«ST», XXVll(1975), nr.3-4, p.189-203

33. Crisan, Ion Horatiu - Împumuturi nemarturisite din istoria traco-getilor , «M.i.», XII(1978),
nr.8(137), p.18-19, 32

34. Culica, V. - Antichitatile crestine de la Izvoarele (jud. Constanta) , «BOR», XCIV(1976), nr.7-
8, p.774-784

35. Danov, H. M. - Viata cotidiana la traci , «M.i.», X (1976), nr.9 (114),p.11-1422

36. David, P.I. - Confluente daco-britanice , «M.i.», XII (1978), nr.3 (132), p. 33-35

37. “ diac. P.I. - Religia traco-daca si celto-britanica. Studiu comparativ , «BOR», XCII(1975),
p.389-408

38. “ “ “ - Coincidente si relatii generale (indirecte) între Anglia si Daco- Romania (sec. lll-
Xlll) ,«BOR», XClll(1975), p.746-784

39. Diaconu, Petre - Unde a fost cetatea Dafne , «M.i», X (1976), nr.10 (115), p.7-9

40. “ “ - Vicina la Pacuiu lui Soare? , «M.i.», VIII(1974), nr.11(92), p.76- 79

41. Dumitrascu, Sever - Cetatile dacice din Crisana , «M.i.», XV (1981), nr.5 (170), p.31

42. Dumitrescu, Vladimir - Colocviu despre iliri . «M.i.», VII(1973), nr.1(70), p.53,57

43. Dusek, dr. Mikulas - Tracii în bazinul carpatic , «M.i.», X (1976), nr.2 (107),p.35-37

44. Ferenczi, stefan - Sarmizegetusa Regia - puternic centru al metalurgiei dace , «M.i.»,
XIII(1979), nr.6 (147), p.24-25

45. Georgescu, Titu - Craiova - 1750 ani , «M.i.», IX(1975), nr.9(102), p.13-14

46. Giurescu, Constantin C. - Romanismul dacic , «M.i.», Vll (1973), nr.8 (77),p.30- 32

47. “ “ - Codrul - frate cu romanul , «M.i.», IX(1975), nr.3(96), p.16-19

48. “ “ - Romanii în secolul migratiilor , «BOR», XCIII(1975), nr.5-6, p.729-745

49. Giurescu, Dinu C. - Europa - “O parte a lumii îti va purta numele” , «M.i.», VII(1973),
nr.6(75), p.52-55, 63

50. Gholam, Samir - Obiceiul ca izvor în dreptul romano-bizantin si în traditia patristico-canonica

a Bisericii Ortodoxe , «ST», XXVll(1975), p.452-463
51. Iliescu, G. - Monede dacice , «M.i.», XV ( 1981), nr.4 (169), p.43-45

52. Ionascu, Ion - Ceasornicul istoriei , «M.i.», IV (1971), nr. 8 (41), p.56-63

53. Ionescu, V. - Relatiile romano-bizantine în opera lui A.D.Xenopol , «BOR», XCII(1974),nr. 3-

4, p.721-729

54. Ionita, drd. Alex. M. - Episcopia Constantei , «ST», XXVlll(1976), nr.7-10, p.623-632

55. Iordache, Constantin - Cum am reconstituit dacii de pe Arcul lui Galerius , «M.i.» XII(1978),
nr.1 (130), p.15

56. Ivanovici, Gh si Solomon, Max - Pe urmele dramurilor si ocalelor, « M.i.», IV (1970), nr.2
(35), p.81-85

57. Lerian, Mircea - În legatura cu ipoteza Vicina - Somova, «BOR», XCI(1973), nr.3-5, p.472-
474

58. Mateescu, Tudor - Dobrogea - stravechi pamant romanesc ,«Mi», XVII(1983), nr.2(215),
p.29-31 si 34

59. Maciu, Vasile - tara Romaneasca - istoria unui nume al întregului teritoriu locuit de romani ,
«M.i.», IX(1975), nr.12(105), p.2-3, 36

60. Marculescu, Octavian - Tanarul rege trac si prietenul sau roman. Destainuirile unei piese
rare , «M.i.»,VIII(1974), nr.4(85), p.64-65

61. “ “ - O cruce bizantina gasita la Campulung Muscel , «BOR», XCIII(1975), nr.3-4, p.356-359

62. Marghitan, Liviu - Zeul-copil de la Deva , «M.i.», V (1971), nr.7 (52), p.7

63. “ “ - Traianus Decius, restaurator al Daciei , «M.i.», VIII(1974), nr.12(93), p.55

64. Michelet, Jules - Marele lor nume de Romani , «M.i.», VII(1973), nr.1(70), p.60- 61

65. Miculescu, pr. drd. Iulian - Romanii (valahii) în spatiul carpato-balcanic pana la întemeierea
Imperiului Romano-Bulgar , «BOR», CII(1984), p.246-258

66. Munteanu, N. G. - Cei mai primejdiosi adversari ai romanilor , «M.i.», XII (1979), nr.6 (147),
p.21-23

67. Nasturel, Petre - Treptele Bizantului , «M.i», IV (1970), nr.4 (37), p.52-61

68. Nicolae, drd. Maxim - Riturile de înmormantare de pe teritoriul tarii noastre din cele mai
vechi timpuri si pana la aparitia crestinismului , «ST», XIX(1967), nr.3-4, p.198-205

69. Nicolaescu, Sorin - Un mesaj tracic - taina unui inel , «M9.i.», VII(1973), nr.5(74), p.86-87

70. Nicolaescu-Plopsor,C.S. - Milenii de istorie la Portile de Fier , « M.i.», II(1968), nr.1(10), p.1-
7

71. Olteanu, stefan - Barladul si veacurile sale de istorie , «M.i.»,VIII(1974), nr.9(90), p.30-32

72. Palade, Vasile - Cuptorul de la Fantanele , «M.i.», IV (1970), nr.2 (35) , p.45
73. Panighiant, Eugen - Poetul la asediul cetatii Aegysus? , «M.i.», VIII(1974), nr.4(85), p.66-67

74. Pacurariu, pr. prof. Mircea - Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Romane ,
«BOR», XIII(1975), p.322-356

75. Petrescu-Dambovita, M. - Cetati medievale de pamant pe teritoriul Romaniei , «M.i.», XII

(1978), nr.9 (138), p.28-32

76. Poienaru-Bordea, Gh. - Neamuri si triburi tracice. Edonii , «M.i.», X(1976), nr.10(115), p.10-
19

77. “ “ “ - Neamuri si triburi tracice. Astii , Bisaltii , Zaellii , « M.i», X (1976), nr.11 (116), p.22-40

78. “ “ “ - Neamuri si triburi tracice. Ciconii , «M.i.», XI (1977), nr.10 ( 127), p.51,61

79. Popescu, Mihail - Cultul mortilor în religia greco-romana din Scitia Mica , «BOR», LXXXVIII
(1970), nr.11-12, p.1275-1286

80. Popilian, Gheorghe - Date noi cu privire la centrul ceramic de la Romula , «Arhivele
Olteniei», 3, Ed. Acad.R.S.R., Bucuresti, 1984, p.46-54

81. Preda, Constantin - Un atelier monetar în Dacia , «M.i.», II (1968), nr.1 (10), p.33-35

82. “ “ - Semnificative marturii ale monedelor getodacice , «M.i.», X (1976), nr.5 (110), p.38-39

83. “ “ - Neamuri si triburi tracice , «M.i.», X (1976), nr.9 (114), p.18- 19

84. Pusca, dr. ing. Ion - Viticultura la stramosii romanilor , «M.i.», XV (1981), nr.4 (169), p.59

85. Radulescu, A. - Burebista si Dacia Pontica , «M.i.», X (1976), nr.6 (111), p.47- 48,5

86. Raduna, Dumitru - Cultele orientale din Dacia Superior în lumina descoperirilor arheologice ,
«S.T.», XVIII (1966), nr.3-4, p. 131-145

87. - Divinitatile adorate în Oltenia în timpul stapanirii romane , «ST»,XVIII(1966), nr.7-8, p.450-
469

88. Ramureanu, pr. prof. Ioan I. - Crestinismul în provinciile romane dunarene ale Iliricului la
sfarsitul secolului IV. Sinodul de la Sirmium din 378 si sinodul de la Acvileea din 381 , «ST»,
XVI(1964), nr.7-8, p.408-450

89. - Martirii crestini de la Niculitel, descoperiti în anul 1971 , «BOR», XCI(1973), nr.3-5, p.464-
471

90. - Sfinti si Martiri la Tomis - Constanta , «BOR», XCII(1974), nr.7-8, p.975-1011

91. “ “ “ - Sfantul Irineu, episcop de Sirmium , «ST», XXVII (1975), nr.3-4, p.204-212

92. Rezachevici, Constantin - Turnu - localitati si monumente medievale , «M.i.», VII(1973),

nr.11(80), p.72-73

93. Rezusi, pr. prof. Petru - Contributii noi istorice si arheologice cu privire la religia dacilor ,
«BOR», XCII (1974), nr.3-4, p.452-457

94. Rusu, pr. Zeviu - Cultul sarpelui la Tomis , «S.T.>, XXVl (1974), nr. 3-4, p.226- 263
95. Sacerdoteanu, prof. Aurelian - Vasile Parvan si istoria crestinismului daco-roman , «ST»,
XIX (1967), nr.7-8, p.403-410

96. Scorpan. Constantin - Ovidiu avea dreptate , «M.i», IV (1970), nr.8 (81), p.65- 692

97. Schwann, Stanislaw - O inscriptie medicala în Dacia, subiect al unei lucrari germane din
1742 , «M.i.», X (1976), nr.5 (110), p.16

98. Silvestri, Artur - Exista o literatura straromana ? , «Luceafarul. Istorii neelucidate», 1985,
p.86-90

99. Solomon, Max vezi Ivanovici, Gh. si Solomon, Max...

100. Stan, Alexandru I. - Religia tracilor sud-dunareni , «ST», XX(1968), nr.7-8, p.576-588

101. - Theos Megas Derzelas si cultul sau sincretist , «ST», XXI(1969), nr.1-2, p.111-121

102. Staniloae, pr. prof. Dumitru - «Besii» în manastirile din Orient , «BOR», XCIV(1976), p.
587-589

103. Stoica, pr. Constantin - Sfantul Andrei, apostolul romanilor , Ed. Romania Crestina,
Bucuresti, 1998

104. Suceveanu, Al. - Neamuri si triburi tracice - Moesii , Serdii , Triballii , « M.i.» , X(1976) , nr.6
(111), p.45-47

105. serbanescu, D. - Dava Radovanu , «M.i.», XV (1981), nr.4 (169), p.39-40

106. stefan, Gheorghe - Marturii ale unei civilizatii , «M.i.», IV (1970), nr.2 (35), p.2-5

107. Toynbee, A.J. - “Apa trece, pietrele raman” , «M.i.» VII(1973), nr.7(76), p.24-27

108. Trohani, George - Dave si stapanii lor-Vladiceasca , «M.i.», XIV (1980), nr.11 (164), p.33

109. Tudor, Dumitru - Localizarea Daciei Malvensis , «M.i.», III (1969), nr.3 (24), p.2-5

110. “ “ - O solie din Dacia la Roma, acum doua milenii , «M.i.», I (1967), nr.7, p.21-22

111. “ “ - Lumini în milenara noapte , «M.i.», V (1971), nr.7 (52), p.2-6

112. Valureanu, U. - Beduini de origine valaha? , «M.i.», VII(1973), nr.1(70), p.82-84

113. Vuia, Romus - Dîntotdeauna aici , «M.i.», XII (1979), nr.7 (148), p.25-28

114. Vulpe, Radu - Tomis: de la orasel la Metropola Pontului Stang , «M.i.», V (1971), nr.12
(57), p.66-70

115. “ “ - Cel mai original monument al Romei - Columna Traiana , «M.i.», Vll(1973), nr. 5(74),
p.60-67

116. “ “ - Adamclisi - o victorie scump platita , «M.i.», VIII(1974), nr.3(84), p.19-23, 38-42

117. “ “ - Aurelian - împaratul cu mana pe spada , «M.i.», IX(1975), nr.4(97), p.7-13

V.3 Cronologie romaneasca

200 - inscriptie în cinstea lui Septimius Sever la Ampelum, care fusese ridicat la rangul de
municipium.
cca. 200 - mentionarea gotilor la nord de Marea Neagra.
205, mai 23 - prima mentiune documentara a municipiului Septimium Apulense
211, febr. 4 - Septimius Sever (193-211) moare în Britania; fii lui, Geta si Caracalla, devin
împarati sub regenta mamei lor, Iulia Domna.
212 - asasinarea lui Geta, apoi si a sustinatorilor lui, din ordinul lui Caracalla (M. Aurelius
Antoninus); se emite Constitutia Antoniniana - aproape toti provincialii devin cetateni romani.
213-214 - vizita lui Caracalla în Moesia Inferior si Dacia.(cu aceasta ocazie se refac castrele de
pe linia de N si NV de aparare a provinciei Dacia «Porolissum, Caseiu, Buciumi s.a.»)
217, apr.8 - asasinarea lui Caracalla în timpul razboiului cu partii; asasinul, prefectul pretoriului
M. Opellius Macrinus, devine împarat.
218 - dirijat de mama si de bunica sa Varius Avitus Elagabalus, nepot al lui Caracalla, în varsta
de 14 ani, devine cu sprijinul legiunilor din Orient împarat; Macrinus este ucis.
222-235 - Domnia lui M. Aurelius Severus Alexander : ultima perioada de pace si prosperitate a
Imperiului.
- este atestata documentar, pentru prima data, adunarea provinciala a Daciei (concilium trium
Daciarum)cu sediu. la Sarmizegetusa; aceasta primeste titlul onorific de metropolis.
c. 230 - document epigrafic care atesta existenta enigmaticului oras Malva din Dacia (identificat
de unii cu orasul Romula)
233 - invazia alamanilor în Gallia.
235 - asasinarea lui Severus Alexander de catre legiunile din Germania, care-l proclama
împarat pe Maximin Tracul (C. Iulis Verus Maximinus).
235-284 - aceasta perioada, dintre asasinarea lui Severus Alexander si urcarea pe tron a lui
Diocletian, este marcata de cea mai puternica criza cunoscuta de Imperiul roman. Stagnarea
economica, devalorizarea monedei, instabilitatea politica nemaiantalnita (pe tron se succeda 22
de împarati), atacurile neantrerupte si tot mai incisive ale popoarelor migratorii la toate hotarele
si accentuareaprocesului centrifug al probinciilor, împing imperiul pe marginea prapastiei.
Pentru Dacia, provincie de granita expusa tuturor vitregiilor, epoca anarhiei militare reprezinta
perioada unor grele încercari, pustiiri repetate, de deteriorare a vietii economice etc.
236 - împaratul Maximin Tracul (235-238) originar din Moesia Inferior, duce lupte împotriva
sarmatilor izaigi si dacilor liberi luand titlurile de Dacicus Maximus si Sarmaticus Maximus
238, mart - asasinarea lui Maximin Tracul în timpul asediului orasului Aquieleia. M. Antonius
Gordianius III, nepot al Gordienilor, este proclamat împarat.
238 - invazia, din vremea împaratilor Pupenius si Balbinus, carpilor (daci liberi din Moldova) si a
gotilor la Dunarea de Jos este înfranta de guvernatorul Moesiei Inferior, Tullius Menophilus.
242 - noua invazie carpo-gotica în Moesia si Tracia
244 - împaratul Gordianus III este asasinat din ordinul lui Filip Arabul (M. Iulius Philippus), care
se proclama împarat; încheierea luptelor împotriva persilor din Mesopotamia începute de
Gordian III.
245-247 - cel mai puternic atac al carpilor împotriva Daciei , respins de împaratul Filip Arabul,
care adopta în urma acestei victorii titlul de Carpicus Maximus. Fortificarea principalelor centre
urbane ale Daciei sudice (Sucidava, Romula, Drobeta). Abandonarea limesului Transalutanus.
Apararea romana se retranseaza pe Olt.
246 - împaratul Filip Arabul acorda Daciei dreptul de a bate moneda de bronz proprie.(primele
monezi sunt emise în lunile iul.aug. 246.
248 - profitand de tulburarile din imperiu o coalitie de goti, taifali, carpi, condusi de regii
Argaithus si Guntherichus, invadeaza Dobrogea. Distrugerea orasului Histria. Viata normala
renaste abia în timpul împaratilor Aurelian si Probus.(noul zid reface vechiul oras pe o suprafata
de 1/3 din suprafata pe care acesta o avea)
- prima mentiune epigrafica a Romulei-Malva
249 - Filip Arabul este ucis în batalia de la Verona de C. Messius Decius, de origine ilira, ridicat
pe tron de trupele de la Dunare. Dupa încoronare Decius se întoarce în Dacia, lupta împotriva
dacilor liberi luandu-si titlul de Dacicus Maximus si Restitutor Daciarum. Pe unele monezi apare
textul Dacia Felix. Continua declinul oraselor grecesti dobrogene.
251 - invazie gotica.
sec. III - Infiltrarea în Moldova meridionala si în Muntenia, în special în regiunile de stepa, a
diferitor triburi nomade de pastori sarmati (populatie iraniana înrudita cu scitii), care intra în
raporturi stranse cu populatia autohtona. Prezenta sarmatilor în aceste regiuni este atestata
pîna la sfarsitul sec. 4.
250 - prima persecutie împotriva crestinilor, generalizata în toate provinciile imperiului;
izbucnirea unei epidemii de ciuma.
249-251 - dupa domnia împaratului Decius se accentueaza regresul economic-cultural al celor
trei provincii dacice, paralel cu scaderea activitattii edilitare din centrele urbane.
251 - o coalitie de populatii de la granita de rasarit a Daciei, în frunte cu regele got Kniva,
invadeaza Moesia Inferior (iarna 249/250), cucereste orasul Philippopolis si înfrînge în batalia
de la Abrittus (azi Razgrad) armata romana comandata de împaratul Decius, care devine primul
împarat roman ucis în razboaiele cu barbarii.
251-253 - domnia lui C. Vibius Trebonianus Gallus
253 - o noua invazie a gotilor si carpilor la Dunarea de Jos este înfranta de M. Aemilius
Aemilianus, guvernatorul celor doua Moesii si la Pannoniei Inferior.
- Tibiscum, cel mai de seama oras al Daciei vestice, este mentionat documentar ca municipium
intr-o inscriptie pusa în cinstea împaratesei Cornelia Salonina, sotia împaratului Gallenius.
253-260 - domnia lui Valerian (P. Licinius Valerianus). Fiul sau, L. Licinius Egnatius Gallienus,
este numit coragent, încredintîndu-i-se apararea provinciilor din Occident si cele de la Dunare.
Prima diviziune geografica a imperiului. Gotii, quazii, sarmatii, alamanii, alanii, francii, maurii,
persii ataca neîntrerupt granitele patrunzînd adanc în imperiu.
255-258 - ultima marturie epigrafica descoperita la Sarmizegetusa.
257 - în urma victoriilor împotriva dacilor liberi împaratul Gallienus ia titlul de Dacicus Maximus.
Dupa domnia lui Gallienus, inscriptiile înceteaza în Dacia; nu mai cunoastem nici un procurator
al vreuneia din cele trei Dacii pana la evacuarea provinciei.
260 - înfrant la Edessa, Valerian este facut prizonier de Shapur I, regele persilor; moare în
captivitate.
260-268 - domnia lui Gallienus. Criza statului roman din secolul 3 ajunge la apogeu; se
accentueaza procesul centrifug al provinciilor, se întetesc atacurile popoarelor barbare la
granite. Reforma armatei: crearea unui corp de cavalerie mobila pentru o interventie rapida în
regiunile amenintate, înlaturarea ordinului senatorial de la conducerea legiunilor, patrunderea
masiva a trupelor auxiliare barbare în componenta armatei romane.
260-268 - uzurpatorul M. Cassianus Latinus Postumus întemeiaza în Gallia, Britania si nordul
Spaniei un regat independent. Consolidarea granitei Rinului.
261 - Odenath, principele arab al Palmyrei, care lupta împotriva lui Shapur I obtine din partea lui
Gallienus titlul de "corector totius Orientis".
267 - marea invazie gotica în Marea Egee si Grecia continentala. Gotii jefuiesc coastele
Dobrogei, Atena, Corint, Argos si Sparta.
268-270 - domnia lui Claudiu II Goticul (M. Aurelius Claudius); respinge o incazie a alamanilor
(batalia de la lacul Benacus) si a gotilor (batalia de la Naisus). Regatul Palmyrei cucereste
Egiptul.
269 - invazie a gotilor, gepizilor, herulilor, bastarnilor pe calea marii în provinciile balcanice ale
Imperiului roman. Orasele Tomis, Marcianopolis, Cyzic, Byzantion, rezista cu succes
invadatorilor. La Naissus (Nis) armata romana zdrobeste o invazie terestra similara. Prima
mentiune a gepizilor la frontierele Daciei.
270-275 - Domnia lui Aurelian (L. Domitius Aurelianus).
271 - Aurelianus retrage din Dacia armata, administratia, plutocratia si o parte - bogata - a
populatiei orasenesti si fondeaza la sud de Dunare o noua provincie; aceasta primeste si ea
numele de Dacia si este împartita în Dacia Ripensis (cu capitala la Ratiaria) si Dacia
Mediterranea (cu resedinta la Serdica). Majoritatea covîrsitoare a populatiei daco-romane,
avand ca forma principala de organizare sociala obstea sateasca, ramîne însa pe loc,
continuîndu-si viata si pastrand legaturi stranse cu provinciile romane din vecinatate, relatii
facilitate de pastrarea pe tarmul stîng al Dunarii de catre Imperiul roman a unor importante
teritorii, nu totdeauna sub control deplin, dar în care exista în continuare trupe romane,
administratie etc. (este vorba mai ales de Banat si Oltenia, dar si de o mare parte din Muntenia
si unele zone din sudul Moldovei).
- înfrange o invazie germanica în nordul nordul Italiei
271 - 300 Descoperirile arheologice de la Medias, Soporu de Cîmpie (jud. Cluj), Reci (jud.
Covasna), atesta patrunderea si asezarea triburilor dacilor liberi (carpii) în Transilvania.
272 - Aurelian supune Regatul Palmyrei si recucereste provinciile romane din Asia Mica si Egipt

273 - Aurelian respinge un atac al carpilor din Dacia nord-dunareana si adopta titlul de Carpicus
Maximus si Dacicus Maximus; idee discontinuitatii în orice zona locuibila a Daciei nord-
dunarene se arata si prin aceste evenimente absolut falsa.
274 - secesiunea regatului galic este lichidata; Aurelian restaureaza tranitele si unitatea
imperiului; primeste titlul de "Restitutor orbis"; adopta titulatura de "Dominus et Deus". cultul
soarelui (Deus Sol Invictus) devine religie oficiala. Roma este înconjurata de puternice
fortificatii.
275 - asasinarea lui Aurelian la Byzantion.
275-276 - Domnia împaratului M. Claudius Tacitus.
276-282 - împaratul M. Aurelius Probus întareste granita Rinului si a Dunarii.
282-283 - Domnia lui M. Aurelius Carus; fii sai, M. Aurelius Carinus si M. Aurelius Numerianus,
sunt asociati la domnie ca regenti.
284-305 - Domnia lui Diocletian; teritoriul Dobrogei este separat de Moesia Inferior si
transformat în provincie independenta sub numele de Scythia Minor cu capitala la Tomis si
atasata diocezei Traciei. Patrunderea pe teritoriul vechii provincii romane a carpilor si altor
triburi de daci liberi.
- Dobrogea devine provincie propriu-zisa, sub numele de Scythia Minor, cu resedinta la Tomis;
cu provinciile învecinate sau apropiate - si de aceeasi structura etno-culturala - Europa,
Rhodopae, Haemimontus, Tracia si Moesia Secunda va forma apoi dioceza Tracia; autoritatea
economica a grecilor din zona devine nula; Scythia Minor este o provincie militara, avand pe
suprafata sa relativ redusa o multime de fortificatii (Tomis, Axiopolis, Troesmis, Aegyssus,
Dinogetia, Noviodunum etc.); apar noile legiuni locale Legio I Iovia si Legio II Herculea.
Sec. 4 Vechile orase ale Daciei romane (Sarmizegerusa, Apulum, Porolissum, Napoca)
continua sa fie locuite; atît în vechile asezari, cît si în cele care iau nastere acuma, populatie
daco-romana de agricultori si pastori îsi pastreaza modul de trai si traditiile vietii materiale si
spirituale, specifice provinciilor romane. Persistenta vechilor sate si cimitire pe aceleasi locuri
din timpul stapînirii romane dovedeste continuitatea vietii dupa retragerea aureliana.
284, nov. 17 - asasinarea lui Numerianus si proclamarea lui C. Aurelius Valerius Diocles
(originar din Dalmatia) împarat la Nicomedia de catre armata din Orient.
285 - batalia de la rîul Margus (Moesia) dintre Carinus si Diocletian. Victorios, împaratul Carinus
este însa asasinat la sfîrsitul luptei, Diocletian ramanand singurul stapan al imperiului.
286, apr. 1. Maximian (M. Aurelius Maximianus) primeste titlul de Augustus si este numit de
Diocletian coîmparat, încredintîndui-se administrarea si apararea Occidentului.
c. 288 - întalnirea dintre Diocletian si Maximian de la Mediolanum (Milano). Se încheie procesul
transformarii imperiului într-o monarhie absoluta de origina divina. Introducerea ceremonialului
persan al proskynezei la curtea imperiala. Senatul si magistraturile raman institutii pur onorifice.
292 - campania lui Diocletian împotriva sarmatilor de la Dunare. Întarirea granitei Rinului,
Dunarii si Eufratului; adoptarea unei reforme monetare pentru redresarea finantelor imperiului.
293, mart. 1. - instituirea tetrarhiei; reforma constitutionala ce urmareste împartirea
responsabilitatii, astfel încat alaturi de cei doi augusti sunt numiti doi cezari
295 - 297 - În urma luptelor purtate în regiunea Dunarii de Jos Galerius va lua de sase ori titlul
de Carpicus Maximus.
297 - reforma adiministrativa; imperiul este împartit în 101 provincii grupate în 12 dioceze; în
provincii puterea militara este separata de cea civila, numirea guvernatorilor se face direct de
împarat; colonii sunt legati de pamant; Britania, care în timpul lui M. Aurelius Mausaeus
Carausius (297-294) îsi proclamase independenta si si-o mentinuse sub Allectus este
reancorporata imperiului.
297-298 - razboi victorios împotriva Imperiului persan; la încheierea pacii, granita rasariteana a
Imperiului roman este fixata pe fluviul Tigru, iar Imperiul sasanid recunoaste suzeranitatea
romana asupra Armeniei. Maxima expansiune a Romei în Orient.
300-350 - purtatorii culturii Cerneahov-Sîntana de Mures patrund dinspre rasarit în Moldova,
Cîmpia Munteana, iar catre sfarsitul perioadei si în Transolvania. Stapanirea gotilor în aceste
regiuni ramane mai mult nominala.
301 - edict de fixare a preturilor maximale în imperiu.
300-304 - persecutiile anticrestine ale lui Diocletian. Textele martirologiilor crestine înreistreaza
un mare numar de martiri la Tomis, Durostorum, Axiopolis, Dinogetia, Nociodunum. În cursul
secolului 4 sunt semnalate si pe teritoriul fostei Dacii romane obiecte si monumente
paleocrestine care atesta raspîndirea crestinismului în mijlocul populatiei daco-romane sub
haina sa latina.
303, febr. 23. începutul unei persecutii anticrestine. Este emis primul dintre cele 4
edicte care condamna crestinismul.
305, mai 1 - Diocletian (la Nicomedia) si Maximian (la Milano) abdica. Sfarsitul primei tetrarhii.
Galerius (în rasarit) si Constantius Chlorus (în apus) sunt proclamati augusti, asociindu-si ca
cezari pe V. Maximinus Daia si F. Valerius Severus.
c. 305 - sciziunea bisericii crestine din Africa de Nord initiata de episcopul Donatus din
Cartagina.
306-337 - domnia lui Constantin cel Mare. Imperiul roman anexeaza o importanta regiune de la
nord de Dunare. Sunt refacute Drobeta, Sucidava si Constantiniana Daphne. Restaurarea
drumului Sucidava-Romula. Timp de trei-patru decenii viata urbana reînfloreste în asezarile din
sudul fostei Dacii romane.
306, iul. 25 - moartea lui Constantius Chlorus în Britannia. Severus devine August al
Occidentului; armata însa îl proclama împarat pe Constantin (F. Valerius Constantinus), fiul lui
Constantius; Galerius îl accepta ca cezar în Occident.
oct. 28 - M. Aurelius Maxentius, fiul lui Maximian, este proclamat împarat de trupele din Italia;
izbucneste un razboi civil.
308 - conferinta imperiala de la Carnuntum. Licinus (Valerius Licinianus Licinius) este numit, în
urma mortii lui Severus, august al Occidentului, Galerius al Orientului, iar Constantin (în apus) si
Maximinus Daia (în rasarit) sunt confirmati cezari.
310 - Maximian se proclama din nou împarat în sudul Galliei; înfrant de Constantin este
constrans sa se sinucida la Massalia.
311, mai 6 - moartea lui Galerius. Licinius devine august al Orientului.
312, oct. 28 - batalia de la podul Milvius în apropiere de Roma. Maxentius este înfrant de
Constantin, care devine unicul stapanitor al Occidentului.
313 - edictul de la Milano proclama libertatea de credinta si egalitate în drepturi pentru crestinii
din imperiu.
apr. 30 Maximinus Daia este înfrant de Licinius în batalia de la Tzirallum (Tracia); Constantin
ramane împarat al Occidentului, Licinius al Orientului.
315 - luptele lui Constantin împotriva francilor si alamanilor; primeste cognomenul de "cel Mare".
Inaugurarea Arcului de Triumf al lui Constantin din Roma.
315 - 316 - Sf. Împ. Constantin cel Mare adopta titlul de Gothicus Maximus si Carpicus Maximus
dupa respingerea unor atacuri daco-gotice.
316, dec. 3 - moartea lui Diocletian la Spalatum (Dalmatia)
316 - reconstructia cetatii Tropaeum Traiani distrusa de goti
c. 320 - întemeierea primelor manastiri crestine în Egipt si Palestina; aici se vor gasi si
straromani, amintiti de cronicari sub numele de "bessi", dupa unul din cele mai mari triburi
tracice din Imperiul Roman.
321 - introducerea duminicii (dies solis) ca zi de odihna în imperiu.
324 - razboi civil între Licinius si Constantin; înfrant în doua batalii, la Adrianopol si Crhysopolis,
Licinius este capturat si executat la Thessalonic în anul urmator. Constantin devine unic
suveran al Imperiului.
325 - la Niceea are loc primul Sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, unde se pun bazele
dogmatice si canonice ale ortodoxismului. Tezele eretice ale episcopului Arianus (arianismul)
sunt condamnate; la Sinod participa mai multi episcopi straromani, inclusiv unul din Scitia.
328, iul. 5 - inaugurarea solemnnna a podului construit peste Dunare în dreptul Sucidavei de
catre arhitectul Teophilus Patricius
330 - Constantin continua reformele constitutionale initiate de Diocletian; numarul provinciilor
este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze si 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia, Gallia). Armata
est împartita în: trupe de campanie (comitatenses) si trupe de granita (limitanei); numarul
legiunilor este limitat la 75. Senatele din Roma si Constantinopol devin simple consilii
orasenesti. Creearea unei ierarhii functionaresti.
mai. 11 - inaugurarea oficiala a fostei colonii grecesti Byzantion, ca noua capitala a Imperiului
roman, sub numele de Constantinopol.
331-332 - invazie a gotilor la sudul Dunarii. Imperiul roman încheie în 332 cu gotii din nordul
Dunarii un tratat prin care le acorda calitatea de aliati (foederati); pace cu gotii pentru trei
decenii.
332 - încheierea pacii cu gotii si taifalii din nordul Dunarii, care sunt acceptati ca aliati (foederati)
în armata romana.
337, mai.22 - moartea lui Constantin cel Mare la Nicomedia. Imperiul este împartit între fii sai:
Constantin II în Occident (337-340), Constant în Italia si Constantiu II în Orient (337-361).
337-361 - Domnia lui Constantiu al II-lea. Continua opera de rafacere a limesului dobrogean.
Epoca de liniste si de înflorire economica în Scythia Minor. Vii si permanente schimburi
econimice si culturale cu populatia din stanga Dunarii. Wulfila (Ulfilas) apostolul gotilor, predica
în limba latina pentru populatia romanica si gotii din nordul Dunarii; persecutat de Athanaric,
unul din conducatorii vizigotilor, Wulfila se refugiaza în 348 în imperiu.
340 - Constant înfrange pe Constantin II, anexand si partea occidentala a imperiului.
350, ian. 18 - asasinarea lui Constant în Gallia de catre F. Magnus Magnentius, primul
uzurpator de origine romanica al tronului imperial.
351,sept. 28 - Magnentius este înfrant la Mursa (Pannonia), în cea mai sangeroasa batalie a
secolului, de Constantiu II.
353, aug. - Mangetius este înfrant din nou la Mons Seleuci si se sinucide; Constantiu devine
unic stapanitor al Imperiului roman; încearca sa impuna arianismul ca doctrina obligatorie pentru
întreaga Biserica crestina.
360, febr. - Iulian (F. Claudius Iulianus este proclamat împarat de trupele din Gallia.
361, nov. 3 - dupa moartea lui Constantiu II în Cilicia, Iulian este recunoscut ca împarat si în
provinciile din Orient. În timpul domniei acestuia (361-363) se iau masuri pentru fortificarea
oraselor din dioceza Tracia si în deosebi a cetatilor de la Dunare; se repara si drumurile din
Dobrogea. Adoptarea unor masuri anticrestine (redeschiderea templelor pagane, edict de
toleranta pentru pagani, donatisti, evrei) îi aduc cognomenul de "Apostata".
363, iun. 26 - moartea lui Iulian în timpul campaniei antipersane în Mesopotamia. Urmasul sau,
Flavius Iovianus, încheie pace cu Imperiul sasanid cedînd provinciile de la est de fluviul Eufrat si
renuntînd la suzeranitatea romana asupre Armeniei. Revocarea edictelor anticrestine ale
împaratului Iulian.
364, febr 17 - moartea lui Iovian în Galatia.
364-375 proclamat împarat, Flavius Valentinianus I, numeste ca împarat al Orientului pe fratele
sau Flavius Valens; administrarea separata a celor doua parti ale imperiului.
c. 365 - retorul Q. Aurelius Symmachus, unul dintre ultimii aparatori ai paganismului roman,
devine prefect al orasului Roma.
365-366 - uzurpatorul Procopius este înfrant de Valens.
367-369 - expeditii ale lui Valens împotriva gotilor din nordul Dunarii care-l sprijinisera pe
uzurpatorul Procopius; ultima mare actiune romana la nord de fluviu; încercarea lui Valens de a
impune arianismul în Dobrogea se zdrobeste de rezistenta opusa lui de Sf. Ep. Vetranion
(Betranion - primul episcop atestat cu certitudine de documentele istorice) si de unitatea
romanilor dobrogeni în jurul sfantului lor episcop. În acea epoca biserica din Scythia Minor avea
un singur episcop, cu resedinta la Tomis, care depindea direct de Constantinopol. Fara sa
obtina o victorie decisiva, Valens încheie în anul 369 (în urma unei întrevederi cu Athanaric, la
Noviodunum, pe o corabie în mijlocul Dunarii) pacea cu vizigotii.
367 - invazie pustiitoare a pictilor, scotilor si attacottilor în Britannia.
369 - poetul si oratorul D. Ausonius Magnus (c. 310-395) este numit educator al împaratului
Gratian.
c. 375 - regatul ostrogot din nordul Marii Negre este nimicit de invazia hunilor, prima semintie de
neam turcic originara din stepele asiatice în Europa de rasarit. Este data traditionala a
începutului "Marii migratii a popoarelor". Popoarele migratoare care sau perindat prin spatiul
carpato-danubian (gotii, hunii, gepizii, avarii) au reprezentat, în general, o minoritate razboinica.
Stapani peste vaste teritorii al caror centru de greutate a fost întotdeauna în afara hotarelor
vechii Dacii, dominatia lor a fost una militara-politca si nu o colonizare efectiva, pentru care
numeric aceste semintii nomade nu erau suficiente.Aceasta realitate este reflectata si de
raritatea descoperirilor arheologice de pe teritoriul Romaniei care le pot fi atribuite în mod
neandoielnic. Pe teritoriile controlate de aceste ei, aceste populatii se stabileau, în general pe
vaile cursurilor de apa mai importane, de cel mai multe ori în sate deosebite de cele ale
bastinasilor; economia lor era o economie de consum, productia bunurilor de trai fiind asigurata
în Dacia, ca si în restul provinciilor cucerite, de catre populatia agricola autohtona, care
furnizeaza uneori si forte militare auxiliare. Continuitatea acestei populatii sedentare
producatoare era pentru popoarele stepelor o necesitate vitala, asa cum o ilustreaza si cuvintele
adreste de cuceritorii avari locuitorilor unei asezari din Peninsula Balcanica pastrate în opera lui
Mihail Sirianul: "Iesiti, semanati si secerati. Noi va vom lua numai jumatate ca dare". - -
recunoasterea primatului de cinstire cuvenit episcopului Romei în cadrul Bisericii crestine.
375, nov. 17 - moartea lui Valentinian I în Pannonia dupa o victorie asupra quazilor si sarmatilor;
Flavius Gratianus, fiul lui Valentinian I, devine împarat al Occidentului.
376 - marea invazie a hunilor constrange o parte din goti sa ceara în anul urmator azil în
imperiu. Dupa înfrangerea regatului ostrogot, condus de Ermanarich, hunii ataca triburile
vizigotilor. Cete vizigote conduse de Frithigern si Alaviv se refugiaza în Imperiul roman.
Athanaric cu restul viuihhotilor, încearca o ultima rezistenta într-o regiune numita de istoricul
Ammianus Marcellinus "Caucaland" (în tinutul Buzaului?). De aceste evenimente este legata de
catre majoritatea cercetatorilor îngroparea (în vecinatatea satului Pietroasele, jud. Buzau) a
tezaurului "Closca cu puii de aur", atribuit lui Athanaric.
376-602 - - populatia din Dacia nord-dunareana începe sa se retraga total din asezarile urbane,
mult prea vizate de migratori.
377 - gotii, colonizati la sud de Dunare în Dioceza Tracia în 376, se revolta; împreuna cu sclavii
si colonii "pustiesc Peninsula Balcanica" dupa cum descriu cronicarii; de fapt ei vizeaza toate
centrele economice importante, mai ales urbane, si nu satele sarace de care de fapt apartin si
bastinasii rasculati.
378, aug. 9 - în batalia de la Adrianopol armata romana este înfranta de gotii rasculati; împaratul
Valens moare pe campul de lupta. Prima afirmare a cavaleriei ca forta hotaratoare în marile
batalii.
379, ian. 19 - generalul Flavius Thodosius este numit coîmparat de catre Gratian, care-i
încredinteaza prefecturile dunarene si orientale.
380, febr. 28 - edictul de la Thessalonic. Interzicerea arianismului în Orient. Catolicismule
devine religie de stat.
381, mai-iul - are loc la Constantinopol al doilea Sinod ecumenic al Bisericii crestine. Fixarea
devinitiva a Crezului.
- ultima invazie carpica în Imperiu, alaturi de huni si sciri.
382 - vizigotii primesc, printr-un tratat, dreptul de aliati ai imperiului si sunt stabiliti între Balcani
si Dunare.
383 - Clemens Magnus Maximus este proclamat împarat de trupele din Britannia. Asasinarea
împaratului Gratian.
383-392 - domnia lui Theodosius I si Valentinian II. Extinderea donatismului în nordul Africii.
384 - tratat de pace între Theodosius si regele sasanid Shapur III; împartirea Armeniei în zone
de influenta romana si persana.
386 - tentativa ostrogotilor de sub conducerea lui Odotheus de a trece în imperiu, pe la Dunare,
este oprita de Promotus, magister militum al Traciei.
388, aug. 28 - înfrant de Theodosius în batalia de la Siscia (Pannonia), uzutpatorul Magnus este
capturat si executat.
c. 390 - populatia orasului Roma se cifreaza la 100 000 de locuitori.
391, febr - interzicerea tuturor cultelor pagane. Decretarea crestinismului ca unica religie a
Imperiului roman.
392, mai 15 - asasinarea lui Valentinian II. Generalul franc Abogast îl proclama împarat pe
retorul Flavius Eugenius. Tentativa de restaurare a cultelor pagîne. Generalul roman de origina
vandala Flavius Stilicon înfrange o invazie a gotilor, alanilor si hunilor la Dunare.
394 - interzicerea jocurilor olimpice.
- sept. 6 - victoria lui Theodosius I asupra lui Eugenius la Frigidus. Imperiul roman este unificat
pentru ultima data sub o autoritate unica.
395, ian. 17 - moartea lui Theodosius I. Imperiul roman este divizat între cei doi fii ai sai: Flavius
Arcadius devine împarat al provinciilor din rasarit (pars Orientis) cu capitala la Constantinopol,
Flavius Honorius al celor din apus (par Occidenttis) si Stilicon (în Occident).
395-408 - domnia lui Flavius Arcadius, primul împarat al Imperiului roman de rasarit, este
tutelata de Rufinus, Eutropius, sotia Eudoxia si prefectul pretoriului Anthemius.
395-423 - domnia împaratului Flavius Honorius. Resedinta imperiala este stabilita la Ravenna.
Sec. 4-6 - cultura Brateiu-Moresti. Descoperirile arheologice din peste 50 de asezari (Bratei,
Soporul de Campie, Iernut, Noslac, Cluj-Manastur etc.) atesta în spatiul carpato-danubian
prezenta unei populatii care ducea o viata modesta, folosea moneda romana, practica un rit si
un ritual de înmormantare provincial roman si întretinea legaturi stranse si permanente cu
civilizatia romana de la sudul Dunarii spre care este orientata viata economica si cultural-politica
a Daciei în secolele dupa retragerea aureliana.
407-411 - (?417-421) Flavius Claudius Constantinus prolclamat împarat de trupele din Britannia
se stabileste în Gallia. Sfarsitul dominatiei romane în insulele britanice.
408-450 - în timpul domniei împaratului Theodosius II, stapanirea Imperiului roman de rasarit la
nordul Dunarii se reduce, sub presiunea atacurilor hunilor stabiliti în Pannonia, la capetele de
pod de la Drobeta, Constantiniana Daphne, Barbosi etc.
- domnia lui Theodosius II, fiul Arcadius. Începe detasarea de traditia latina; creste importanta
limbii grecesti. Imperiul este constrans sa plateasca tribut lui Attila
423 - moartea împaratului Honorius la Ranenna.
425-455 - Donia împaratului Valentinian III (F. Placidus Valentinianus), pana în 440 sub regenta
mamei sale Galla Placidia. Puterea reala este detinuta de generali, dintre care se impune
Aetius.
429-438 - compilatia "Codexului Theodosian" (culegere a constitutiilor imperiale promulgate
dupa 312); publicat concomitent în Orient si Occident, el va deveni baza organizarii juridice a
regatelor "barbare" germanice
431 - se desfasoara la Efes al treilea conciliu ecumenic; condamnarea nestorianismului
438 - promulgarea "Codexului Theodosian", ultimul monument juridic în care se mai exprima
unitatea dintre Imperiul roman de apus si Imperiul roman de rasarit.
c. 447 - Sucidava este cucerita si distrusa de hunii lui Attila.
451 - are loc la Chalkedon al patrulea conciliu ecumenic; condamnarea monofizitilor.
450-471 - în timpul împaratilor Marcian (450-471), Leon I (457-474) puterea reala în stat este
detinuta de alanul Aspar.
454 - dupa moartea lui Attila (453) hunii sunt înfranti în batalia de la Nedao (Pannonia) de o
coalitie a popoarelor supuse în frunte cu gepizii; Imperiul hunilor se destrama.
454-567 - dominatie gepida nominala în interiorul arcului Carpatic.
455, mart. 16 - asasinarea lui Valentinian III.
iun. 2-16 - vandalii condusi de Genseric jefuiesc Roma.
468 - încercarea de organizare a unei expeditii comune antivandale de catre Imperiul roman de
apus si cel de rasarit esueaza.
474-491 - domnia împaratului Zenon
476, aug. 28 - Romulus Augustus, ultimul împarat al Imperiului roman de apus, este detronat de
Odoacru, catpetenia hrulilor, care trimite insignele imperiale la Constantinopol. Instaurarea
dominatiei germane în Italia. Sfarsitul Imperiului roman de apus.
480 - apar pentru prima data la frontiera Dunarii de Jos triburile bulgarilor.
488 - dupa repetate atacuri asupra Consantinopolului, ostrogotii condusi de Theodoric migreaza
spre apus invadînd Italia.
491, apr. 11 - Începe domnia lui Anastasie I; reorganizarea fiscalitatii în avantajul orasenilor
(aboleste chrisarghionul).
c.500 - Legarea de glie pentru arendasii ce au folosit un lot de pamant 30 de ani.
502-506 - Razboi cu Persia; fara modificari teritoriale.
513-515 - Vitalian, comandantul trupelor militare din Tracia duce o campanie militara,
economica etc. împotriva împaratului Anastasie I.
527, aug. 1 - ungerea ca împarat a lui Iustinian I, cel mai mare domnitor straroman.
529 - Codex Justinianus/Codul lui Iustinian, colectie de legi de o deosebita importanta.
Sec. 6-7 - patrunderea slavilor în regiunile extracarpatice apoi intracarpatice ale Romaniei;
convietuind cu populatia daco-romana întalnota aici ei sunt asimilati treptat, participand astfel la
procesul de etnogeneza al poporului roman.
527-565 - domnia lui Justinian. Imperiul bizantin initiaza pentru scurt timp o politica ofensiva în
zona nork-dunareana. Sunt refacute fortificatiile si asezarile de la Durostorum, Ulmentum,
Tomis si capetele de pod de la Turris, Constantiniana Daphne, Sucidava s.a., prin intermediul
carora se mentin legaturile economice, culturale dintre romanitatea nord-dunareana si cea din
sudul Dunarii.
559, mart - kutrigurii condusi de Zabergan, aliati cu slavii si bulgarii, invadeaza Moesia, Scythia
Minor patrunzand pana în Grecia.
566 - imvazii ale avarilor stabiliti în Campia Pannonica la sudul Dunarii.
586-587 - invazie avaro-slava în Scythia Minor si Moesia. Sunt distruse mai multe orase, printre
care Tropaeum Traiani.
c. 600 - raid avar pe valea Dunarii; Sucidava este definitiv distrusa.
Sec. 7 - descoperirile de la Ipotesti, Candesti, Ozun, Filias, Lozna, Targsor atesta continuitatea
populatiei autohtone sub dominatia popoarelor migratoare.
602 - rascoala trupelor de la Dunare conduse de centurionul Focas. Slabita, granita Dunarii este
strapunsa de valuri ale avarilor, sclavinilor care patrund în Peninsula Balcanica. Stapanirea
politica a Imperiului bizantin asupra Dobrogei se mentine pana la sfarsitul secolului prin
fortaretele situate pe tarmul Dunarii.

V.4 Mucenici (sf. sec. III, înc. sec. IV)(lista incompleta)

+321 Acachie cel Nou; mucenic; 28 iul.

+(?) Acachie din Eptasala; mucenic; 21 iul.
+274 Acachie din Fenicia; mucenic (ostas); 1 mart.
+303 Acachie din Nicomidia; mucenic (sutas); 7 mai
+320 Acache din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+(?) Acachie preotul; mucenic; 27 oct.
+(?) Achila; mucenic; 14 iul.
+(?) Achila eparhul; mucenic; 20 mart.
+303 Achilina din Fenicia; mucenita; 13 iun.
+310 Achilina din Sinope; mucenita; 7 apr.
+303 Achindin din Nicomidia; mucenic (ostas); 20 apr.
+303-305 Achindin din Nicomidia; mucenic; 22 aug.
+(?) Acolut; mucenic; 19 mai.
+(?) Acolut; mucenic; 14 mai.
+305 Acution din Italia; mucenic; 21 apr.
+309 Adrian din Cesareea Palestinei; mucenic; 3 febr.
+304 Adrian din Corint; mucenic; 17 apr.
+303-305 Adrian din Nicomidia; mucenic (general); 26 aug.
+(?)sec. III Adrian fiul împaratului Probus; mucenic; 26 aug.
+320 Aetiu din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+(?) sec. III African din Africa; mucenic; 10 apr.
+(?) Afrofisie din Cilicia; mucenic; 21 iun.
+(?) Afrodisie din Schitopolis-Palestina; mucenic; 4 mai.
+304 Agapia din Tesalonic; mucenita; 16 apr.
+(?) Agapie; mucenic (ostas); 3 nov.
+(?) Agapie; mucenic; 19 nov.
+(?) Agapie; mucenic; 22 nov.
+304 Agapie din Cesareea Palestinei; mucenic; 19 aug.
+303-305 Agapie din Gaza; mucenic; 15 mart.
+(?) sec. IV Agapie din Sevastia Capadochiei; mucenic; 2 nov.
+303-305 Agapie fiul mucenitei Vassa; mucenic; 21 aug.
+(?) Agapie ucenicul Sf. Vavila; mucenic; 24 ian.
+(?) Agapion; mucenic; 22 nov.
+251 Agata din Sicilia; mucenita; 5 febr.
+(?) Agatanghel; mucenic; 5 nov.
+303-305 Agatanghel din Roma; mucenic; 23 ian.
+(?) Agatoclia; mucenita; 17 sept.
+(?) inc.sec. IV Agatodor din Tiana; mucenic; 2 febr.
+251 Agatodor din Tiana; mucenic; 13 oct.
+303-305 Agatonic din Nicomidia; mucenic; 22 aug.
+250 Agatonica sora Sf. Papil; mucenita; 13 oct.
+c.303-305 Agatopod diac. din Tesalonic; mucenic; 5 apr.
+250 Agatopus din Sicilia; mucenic; 23 dec.
+Aghiu din Ssevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+320 Aglaie din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+(?) sec. IV Agn din Gotia; mucenic; 26 mart.
+(?) Agni; mucenita; 14 ian.
+304-305 Agni romana; mucenita; 21 ian.
+(?) sec. III Agripina din Roma; mucenita; 23 iun.
+(?) Agvila din Trabizonda; mucenic; 21 ian.
+380 Aitala din Adrianopol; mucenic; 2 sept.
+(?) Alcibiad; mucenic; 16 aug.
+308 Alevghina din Egipt; mucenita; 16 iul.
+303 Alexandra împarateasa; mucenita; 21 apr.
+310 Alexandra din Aminso; mucenita; 20 mart.
+303 Alexandra din Ancira-Galatia; mucenita; 18 mai.
+(?) Alexandrion; mucenic; 6 iul.
+(?) Alexandru; mucenic; 28 sept.
+(?) sec. IV Alexandru; mucenic; 28 sept.
+251 Alexandru arhiep. Ierusalim; mucenic; 16 mai.
+(?) sec. III Alexandru Carbunarul; mucenic; 12 aug.
+(?) sec. III Alexandru din Allexandria; mucenic; 30 oct.
+(?) sec. IV Alexandru din Cartagina; mucenic; 25 febr.
+(?) Alexandru din Conducheli; mucenic; 14 iul.
+303-305 Alexandru din Cordan; mucenic (ostas); 10 iun.
+(?) Alexandru din Corint; mucenic; 26 nov.
+303-305 Alexandru din Egipt; mucenic; 15 mart.
+303-305 Alexandru din Perga Pamfiliei; 1 aug.
+295 Alexandru din Roma; mucenic; 11 aug.
+311 Alexandru din Pidna; mucenic; 14 mart.
+303-305 Alexandru din Pisidia; mucenic; 28 sept.
+320 Alexandru din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+303-305 Alexandru din Tesalonic; mucenic; 7 nov.
+(?) sec. III Alexandru episc.; mucenic; 22 oct.
+303-305 Alexandru romanul; mucenic (ostas); 13 mai
+303 Alfeu; mucenic; 18 nov.
+303-305 Alfie din Pisidia; mucenic; 28 sept.
+310 Alfios din Italia; mucenic (fiu de guvernator); 10 mai.
+(?) Alimpie; mucenic; 27 mai.
+(?) Alla din Gotia; mucenita; 26 mart.
+304sau311 Alvian episc. Aniei; mucenic; 4 mai
+(?) sec. III Amandin din Roma; mucenic; 30 ian
+306 Amfian din Patara-Licia; mucenic; 2 apr.
+303-305 Ammian; mucenic; 4 sept.
+(?)sec. IV Ammun diac. din Adrianopol
+(?) sec. III Ana; mucenita; 22 nov.
+(?) Ana; mucenita; 28 nov.
+(?) Ana din Gotia; mucenita; 26 mart.
+(?) sec. IV. Ana mama Sf. Chiriac; mucenita; 28 oct.
+(?) Anania; mucenic; 9 iun.
+303-305 Anania preotul; mucenic; 26 ian.
+(?) sec. III Anastasia fecioara; mucenita; 12 oct.
+304 Anastasia izbavitoarea de otrava; mucenita; 22 dec.
+(?) sec. III Anastasia romana; mucenita; 29 oct.
+(?) Anastasie; mucenic; 25 oct.
+(?) Anastasie; mucenic; 5 dec.
+304 Anatolie din Galatia; mucenic; 20 nov.
+303 Anatolie statilatul; mucenic (ofiter); 23 apr.
+(?) Andrei; mucenic; 9 iul.
+(?) Andrei; mucenic; 31 aug.
+(?) sec. III Andrei; mucenic; 6 sept.
+(?) Andrei; mucenic; 21 oct.
+(?) Andrei; mucenic; 28 nov.
+250 Andrei; din Mesopotamia; mucenic (ostas); 18 mai.
+303-305 Andrei statilatul; mucenic (ostas); 19 aug.
+309 Andreian armeanul; mucenic; 3 febr.
+(?) Andromah; mucenic; 12 oct.
+(?) sec. III Andronic; mucenic; 6 sept.
+(?) Andronic; mucenic; 3 nov.
+304 Andronic din Efes; mucenic; 12 oct.
+(?) sec. III Andropelaghia; mucenita; 6 sept.
+303 Anect din Cezareea Capadochiei; mucenic; 27 iun.
+(?) sec. III Anecton din Corint; mucenic; 10 mart.
+305 Anichit din Nicomidia; mucenic (ofiter); 12 aug.
+(?) Animais din Gotia; mucenita; 26 mart.
+298 Anisia din Tesalonic; mucenita; 30 dec.
+(?) Antihia; mucenita; 12 oct.
+(?) Antigon; mucenic; 13 oct.
+(?) Antim; mucenic; 19 oct.
+303 Antim din Arabia; mucenic; 17 oct.
+303 Antim episc. Nicomidiei; mucenic; 3 sept
+(?) Antioh; mucenic (tribun); 8 iul.
+303-305 Antipatru din Cizic; mucenic; 29 apr.
+(?) Antonie; mucenic; 25 febr.
+(?) sec. IV Antonie din Ancira; mucenic; 7 nov.
+301 Antonie din Campania; mucenic; 6 iulie
+304 Antonie din Cezareea - Palestina; mucenic; 12 nov
+(?) sec. IV Antonie din Nicopoli; mucenic (senator); 10 iulie
+(?) Antonie din Schitopolis - Palestina; mucenic; 4 mai
+303 Antonie preotul egipteanul; mucenic; 8 ian.
+(?) Antonin; mucenic; 20 oct.
+(?) Antonin Alexandrinul; mucenic; 9 aug.
+303 Antonin din Nicomidia;mucenic (ostas); 20 apr.
+303-305 Antonina din Cordam;mucenita; 10 iun.
+303-305 Antonina din Niceea; mucenita; 12 iunie
+(?) Antuza; mucenita; 22 febr
+(?) Antuza cea noua; mucenita; 27 august
+(?) Apion; mucenic; 26 iul.
+303 Apolo; mucenic (slujitor împaratesc); 21 apr
+(?) sec. IV Apolon din Egipt; mucenic; 5 iun.
+(?) Apolonie; mucenic; 6 iulie
+303; 286-287 Apolonie din Antinoe - Egipt; mucenic 14 dec. (împarat Diocletian, dregatorul
Arian)
+250 Apolonie din Sardia; mucenic; 10 iul.
+(?) Apolonie episc. Romei; mucenic; 28 iul.
+250 Apolonie ucenicul sf. Vavila din Antiohia; mucenic; 4 sept.
+361 Arcadie din Cipru; mucenic; 6 mart.
+311 Ardalion glumetul; mucenic; 14 apr. (împaratul Maximian Galeriu)
+303-305 Arhelaia fecioara din Italia; mucenita; 6 iun.
+250 Conon gradinarul; mucenic; 5 mart (carmuitorul Puplie)
+(?) sec. III Arhelaos episc. Cascarului - Mesopotamia; mucenic; 5 mart.
+(?) sec. III diac. din Roma; mucenic; 30 ian.
+(?) Arhip arhonitul; mucenic; 3 sept.
+303; 286-287 Ariand din Antinoe - Egipt; mucenic (slujbas împaratesc); 14 dec.
+(?) sec. IV Arie din Egipt; mucenic; 5 iun.
+308 Aris din Egipt ; mucenic; 19 dec.
+(?) Aristion episc. Alexandriei; mucenic; 3 sept.
+306 Aristoclie pr. din Cipru; mucenic; 23 iul.
+(?) Aroa; mucenita; 4 iul.
+(?) sec. IV Arpil din Gotia monahul; mucenic; 26 mart.
+(?) Arsachie; mucenic; 12 nov.
+(?) Artemidor; mucenic; 20 sept.
+326 Artemie; mucenic(guvern Egitului); 20 oct.
+303-305 Artemon din Cizic; mucenic; 29 apr.
+303 Artemon pr. Laodiceei; mucenic; 13 apr.
+287 Ascalon din Egipt; mucenic; 20 mai
+303 Asclan din Antinoe; mucenic; 14 dec.
+250 Asclepiade din Smirna; mucenic; 11 mart.
+363 Asclipiodota; mucenita; 19 febr.
+(?) Asclipiodota; mucenita; 17 sept.
+(?) Asincrit; mucenic; 19 iun.
+285 Asterie din Egeea - Cilicia; mucenic; 30 oct.
+270 Asterie din Roma; mucenic; 6 iul.
+303; 290 Astion monahul din Almirida; mucenic; 7 iul.
+292 Atanasia Canope - Alexandria; mucenita
+(?) Atanasie; mucenic; 13 ian.
+303 Atanasie cel dintre fermecatori; mucenic; 23 apr.
+306 Atanasie citetul; mucenic; 23 iun.
+320 Atanasie din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mai
+(?) sec. III Atanasie episc. Seleuciei - Siria; mucenic; 22 aug.
+(?) Atinodor din Siria; mucenic; 7 dec
+311 Atinoghen; mucenic; 16 iul.
+303 Atinoghen din Sevastia; mucenic;16 iul.
+(?) Attic; mucenic; 26 aug
+(?) Attic; mucenic (ostas); 3 nov
+270 Avacum din Persia; mucenic; 6 iul.
+(?) Avda; mucenic; 8 iul.
+(?) Avda episc. Persiei; mucenic; 16 mai
+(?) sec. IV Adact din Efes; mucenic (guvernator); 4 oct.
+Avdon din Persia; mucenic; 30 iul. (împaratul Decius)
+270 Avdifax din Persia; mucenic;6 iul.
+(?) Averchie; mucenic; 5 dec.
+(?) Avet din Amfipolis - Macedonia; mucenic; 7 nov.
+(?) sec. IV Avip din Gotia; mucenic; 26 martie
+322 Aviv diac. din Edessa - Mesopotamia; mucenic; 15 nov.
+(?) Aviv din Ermupoleos - Egipt; mucenic; 13 mart.
+(?) Avramie din Palestina; mucenic; 31 oct.
+(?) Avrichie; mucenic; 28 febr
+298 Avtonom episc în Italia; mucenic; 12 sept.
+303-305 Avudim (mucenic;16 iul.
+304 Avxentie din Aravachia; mucenic; 13 dec.
+303-305 Azi; mucenic (ostas); 19 nov.
+(?) Azis; mucenic; 21 oct.
+(?) Barnaba din Palestina; mucenic; 31 oct.
+(?) Bas din Palestina; mucenic; 31 oct.
+304 Boitos din Anazarv-Cilicia; mucenic (calau); 5 febr.
+307 Bonifatie din Roma; mucenic; 19 dec.
+(?) Calinic; mucenic; 28 sept.
+250 Calinic din Bitinia; mucenic; 14 dec.
+290 Calinic din Cilicia; mucenic; 29 iul.
+(?) sec. III Caliopi; mucenita; 8 iunie
+(?) Caliopie; mucenic; 10 nov;
+304 Caliopie din Perga Pamfiliei; mucenic; 7 apr
+304 Calisa din Elada; mucenita; 16 apr.
+304 Calistrat din Cartagena; mucenic (ostas); 27 sept.
+309 Calista din Nicomidia; mucenita; 1 sept.
+(?) Calodoti; mucenita; 6 sept.
+(?) sec. III Caluf Egipteanul; mucenic; 19 mai (împaratul Maximian)
+320 Candid din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+292 Candid din Trebizonda; mucenic; 21 ian.
+(?) Canditian; mucenic; 5 aug.
+(?) Cantidie; mucenic; 5 aug.
+304 Capitolina din Capadochia; mucennita; 27 oct.
+(?) Capiton; mucenic; 24 iul.
+(?) Capiton; mucenic; 12 aug.
+(?) înc. sec. IV Capiton din Cherson; mucenic; 7 mart.
+250 Carp episc. Tiatirei; mucenic; 13 oct.
+304 Carterie din Cesareea Capadochiei; mucenic; 8 ian.
+303-305 Carterie din Palestina; mucenic; 5 nov.
+(?) sec. IV Casdou din Persia; mucenic; 29 sept.
+(?) sec. IV Casina din Ancira; mucenita; 7 nov.
+(?) Castor; mucenic; 18 sept.
+(?) Castor; mucenic; 5 nov.
+288 Castorie din Roma; mucenic; 18 dec.
+288 Castul din Roma; mucenic; 18 dec.
+(?) Celestin; mucenic; 25 mai
+303 Chelasie din Egipt; mucenic (copil de guvernator); 8 ian.
+269 Chensorin din Roma; mucenic (magistrat); 30 ian.
+303-305 sau 311 Chentirion; mucenic; 4 sept.
+(?) Cherchira; mucenita; 28 apr.
+303-305 Chesarie diac. din Africa; mucenic; 7 oct.
+303 Chesarie din Nicomidia; mucenic (ostas); 20 apr.
+303 Chindeas (Cîndea) din Durostorum; mucenic (ostas); 20 nov.
+303-305 Chindeu din Perga Pamfiliei; mucenic; 1 aug.
+303 Chindeu presviterul; mucenic; 11 iul.
+(?) sec. III Chiprie din Roma; mucenic; 30 ian.
+311 Chir doctor fara de arginti; mucenic;31 ian.
+(?) sec. III Chiriac; mucenic; 6 sept.
+(?) sec. III Chiriac Dimotul; mucenic; 6 sept.
+303-305 Chiriac din Perga Pamfiliei; mucenic; 1 aug.
+303-305 Chiriac fratele Sf. Orentie; mucenic (ostas); 25 iun.
+(?) sec. IV Chiriac episc. Ierusalimului; mucenic; 28 oct.
+(?) Chiriachi; mucenita; 19 mai
+303 Chiriachi; mucenita; 7 iul.
+(?) Chiriachi; mucenita; 2 nov.
+(?) Chiriac; mucenic; 1 aug.
+304 Chiric pruncul din Licaonia; mucenic; 15 iul.
+303-305 Chiriena din Tars; mucenita; 1 nov.
+(?) sec. IV Chiril diac. din Iliopolis; mucenic; 29 mart.
+303 Chiril din Durostorum; mucenic (ostas); 20 nov.
+c. 250 Chiril episc. Gortinei-Creta; mucenic; 9 iulie
+270 Chirin din Roma; mucenic; 6 iul.
+(?) sec. III Chirin episc. din Roma; mucenic; 30 ian.
+(?) Chrisogon; mucenic; 24 nov.
+304 Ciprian din Cartagena; mucenic; 2 oct.
+(?) sec. III Ciprian din Corint; mucenc; 10 mart.
+310 Ciprian din Italia; mucenic (fiu de guvernator); 10 mai
+303 Ciprian din Nicomidia; mucenic; 17 aug.
+258 Ciprian episc. Cartagenei; mucenic; 31 aug.
+(?) Ciprila; mucenita; 4 iul.
+310 Claudia din Aminso; mucenita; 20 mart.
+303 Claudia din Ancira-Galatia; mucenita; 18 mai.
+(?) Claudian; mucenic; 25 oct.
+(?) sec. III Claudie; mucenic; 3 iun.
+251 Claudie din Corint; mucenic; 31 ian.
+285 Claudie din Egeea - Cilicia; mucenic; 10 oct.
+288 Claudie din Rome; mucenic; 18 de.
+320 Claudie din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+283 Claudie tribunul din Roma; mucenic (ofiter); 19 mart.
+295 Claudie din Roma; mucenic; 11 aug.
+250 Claudian din Pamfilia; mucenic; 3 febr.
+304 Cleonic din Amasia - Pont; mucenic (ostas); 3 mart.
+(?) Climent; mucenic; 23 febr.
+296 Climent episc. Anghirei (Ancira); mucenic; 23 ian
+274 Codrat; mucenic (ostas); 4 mart.
+(?) Codrat; mucenic; 26 mart
+303 Codrat; mucenic (slujit împarat); 21 apr.
+(?) sec. III Codrat din Corint; mucenic; 10 mart.
+(?) sec. III Codrat din Nicomidia; mucenic; 7 mai
+(?) Codru; mucenic; 22 mai
+274 Coint din Frigia; mucenic; 2 mart.
+(?) Comasie monahul; mucenic; 28 nov.
+(?) sec. III Comod din Roma; mucenic;30 ian.
+258 Concordia mama Sf. Ipolit din Roma; mucenisp; 10 aug.
+275 Conon din Iconia; mucenic; 6 mart. (dregatorul Domitian)
+(?) Conon din Roma; mucenic; 5 iun.
+275 Conon fiul Sf. Conon din Iconia; mucenic; 6 mart.
+250 Conon gradinarul; mucenic; 5 mart.
+250 Constantin din Efes; mucenic (ofiter); 4 aug.
+(?) sec. IVCoprie din Egipt; mucenic;9 iul.
+(?) sec. III Cornut episc. Iconiei; mucenic; 12 sept.
+(?) Coronat; mucenic; 13 aug.
+303 Cosma din Arabia; mucenic; 17 oct.
+(?) Cosma din Palestina; cuvios (?); 31 oct.
+284 Cosma din Roma; mucenic; 1 iul
+(?) Crescent; mucenic; 28 mai
+(?) sec. III Crescent din Corint; mucenic; 10 mart
+(?) Crescent din Mira (Licia); mucenic; 15 apr.
+303 Crescentia mama Sf. Vit: mucenita; 15 iun.
+(?) Cristodul; mucenic; 22 febr.
+(?) Cristofor; mucenic; 19 noc.
+(?) Cristofor; mucenic; 24 nov.
+303 Cristofor din Nicomidia; mucenic (ostas); 20 apr.
+(?) sec. IV Cronid din Alexandria; mucenic; 13 sept.
+(?) sec. III Cronion din Alexandria; mucenic; 30 oct.
+295 Cutie din Roma; mucenic; 11 aug.
+286 Dada din Durostorum; mucenic (ostas); 28 apr.
+303 Damian din Arabia; mucenic; 17 oct.
+(?) Damian din Palestina; mucenic; 31 oct.
+284 Damian din Roma; mucenic; 1 iul.
+(?) Danax; mucenic; 6 febr.
+309-310 Daniil din Egipt; mucenic; 16 febr.
+(?) sec.VI; Daniil din Nicopole; mucenic (senator); 10 iul.
+283 Daria sotia lui Hrisant; mucenita; 19 mart.
+(?) Dasie; mucenic; 18 iul.
+303 Dasie din Durostorum; mucenic (ostas); 20 nov
+303 Dasie din Nicomidia; mucenic; 21 oct.
+305 Desideriu citetul din Italia; mucenic; 21 apr.
+(?) Diadol din Alexandria; mucenic; 31 aug.
+304 Didim din Alexandria; mucenic; 5 apr.
+306 Dimitrian dac. din Cipru; mucenic; 23 iun.
+303 Dimitrie; mucenic; 15 nov.
+303-306 Dimitrie izoratorul de mir; mucenic (guvernator); 26 oct
+(?) Dimitrion; mucenic; 6 mai
+301 Dindor din Campania - Italia;mucenic; 6 iul.
+(?) Diodor; mucenic; 12 oct.
+250 Diodor din Pamfilia; mucenic; 3 febr.
+(?) Diodor; mucenic; 25 oct.
+303-305 Diodor din Caria; mucenic; 3 mai
+251 Diodor din Corint; mucenic; 31 ian
+(?) Diodor din Emesa; mucenic; 13 iun.
+283 Diodor preotul; mucenic; 19 mart.
+(?) Diogen; mucenic; 5 dec.
+(?) Diomid; mucenic; 28 aug.
+(?) Diomid, mucenic; 2 sept.
+304 Diomid din Tars - Cilicia; mucenic; 16 aug.
+(?) Dion; mucenic; 8 mart.
+301 Dion din - Italia; mucenic; 6 iul
+(?) Dionisie; mucenic; 19 apr.
+(?) sec. III Dionisie; mucenic; 3 iun.
+(?) sec. III Dionisie; mucenic; 6 sept.
+(?) sec. III Dionisie; mucenic; 3 oct.
+(?) sec. III Dionisie din Corint; mucenic;10 mart
+303-305 Dionisie din Fenicia; 15 mart.
+250 Dionisie din Lampsac; mucenic; 18 mai
+265 Dionisie episc. Alexandriei; mucenic; 5 oct.
+250 Dionisia din Egipt; mucenita; 31 oct.
+(?) Dioscor cel nou din Smirna; mucenic; 11 mai
+303-305 Dioscor din Schitopolis; mucenic; 13 oct.
+(?) Dioscorid; mucenic; 28 mai
+(?) Diu; mucenic; 3 apr.
+(?) Doamna; mucenita; 5 apr.
+287 Doamna fecioara din Nicomidia; mucenita; 28 dec.
+320 Dometian din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+(?) Dometie; mucenic; 8 mart.
+(?) Dometie; mucenic; 23 mart.
+(?) Dometie; mucenic; 16 oct.
+(?) Dometie; mucenic; 30 oct.
+(?) Dometie; mucenic; 7 dec.
+363 Dometie persul; mucenic; 7 aug.
+303-305 Domnin din Palestina; mucenic; 5 nov.
+(?) Domnin din Roma; mucenic; 21 mart
+(?) sec. IV Domnin din Tesalonic; mucenic; 1 oct
+ (?) Domnin; mucenic; 18 oct.
+(?) Domnina; mucenita; 2 nov.
+305-306 Domnina din Edesa; mucenita; 4 oct
+320 Domnos din Sevastia; mucenic ( ostas); 9 mart.
+(?) Donact citetul din Avlon; mucenic; 16 ian.
+(?) Donag episc. Libiei; mucenic; 28 iun.
+(?) Donat; mucenic; 23 apr.
+(?) Donat; mucenic; 6 mai
+278 Dorimedont din Palestina; mucenic; 19 sept
+(?) Dorimedont din Palestina; mucenic; 29 sep.
+362 Dorotei episc. Tirului; mucenic; 5 iun.
+303-305 Dorotei pr. din Palestina; mucenic; 5 nov.
+287 Dorotei din Nicomidia; mucenic (dreg. împarat.)
+288-300 Doroteia din Cpadochia; mucenita; 6 febr.
+(?) Drosis; mucenita; 28 iul.
+(?) sec. IV. Dula din Cilicia; mucenic; 15 iun.
+(?) Dula din Egipt; mucenic; 15 iun.
+305 Ecaterina din Alexandria; mucenita; 25 nov.
+320 Ecdit din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+310 Edesie din Patara-Licia; mucenic; 2 apr.
+(?) sec. III Efiv din Roma; mucenic; 30 iul.
+(?) încep. sec. IV. Efrem episc în Cherson; mucenic; 7 mart.
+304 Eladie din Cilicia; mucenic; 5 febr.
+615 Eladie episcopul; mucenic; 28 mai.
+(?) sec. IV Eladine din Libia-Africa; mucenic; 8 ian,
+274 Elconida din Tesalonic; mucenita; 28 mai.
+(?) Eleazar; mucenic; 1 aug.
+(?) Elefterie ; mucenic; 8 aug.
+304 Elefterie cubicularul; mucenic (slujbas împarat.)
+(?) sec. III Elefterie cubicularul; mucenic; 15 dec.
+(?) Elefterie de langa Zirolof; mucenic; 21 iul.
+(?) Elefterie persul; mucenic; 13 apr.
+303-305 Eliodor din Pisidia; mucenic; 28 ian.
+(?) sec. III Elisabeta; mucenita; 22 oct.
+(?) sec. IV Elpidie; mucenic (senator); 15 nov.
+(?) încep. sec. IV Elpidie din Cherson episcop; mucenic; 7 mart.
+(?) Elpidifor; mucenic; 3 apr.
+362 Emilian din Durostorum; mucenic (ostas); 18 iul.
+303 Emilian episc.Trebiei; mucenic; 18 aug.
+235-238 Enata din Gaza; mucenicta; 10 febr.
+346 Enata din Pesia; mucenita; 9 iun.
+290;303 Epictet preotul; mucenic; 7 iul.
+303 Epiharia din Roma; mucenita; 27 sept.
+(?) Epimah; mucenic; 9 mai
+(?) Epimah; mucenic; 6 iul.
+250 Epimah din Alexandria; mucenic; 31 oct.
+(?) Epimah romanul; mucenic; 31 oct.
+250 Epistimi sotia lui Galaction; mucenita; 5 nov.
+(?) Erasm; mucenic; 2 iun.
+(?) sec. III Erculin din Roma; mucenic; 30 ian.
+(?) sec. III Ermi din Roma; mucenic; 30 ian.
+(?) Ermia din Atena; mucenic; 17 iun.
+314 Ermil diaconul; mucenic; 13 ian.
+(?) sec. IV Ermip din Nicomidia; mucenic; 26 iul
+(?) sec. IV Ermocrat din Nicomidia; mucenic; 26 iul.
+(?) Ermochen; mucenic; 24 ian.
+(?) Ermoghen; mucenic; 24 iul.
+313 Ermoghen atenianul; mucenic (slujb.împarat.); 10 nov.
+309 Ermoghen din Nicomidia; mucenic; 1 sept.
+ (?) sec. IV Ermolae preotul din Nicomidia; mucenic; 26 iul.
+303-305 Eros din Anatolia; mucenic (ostas); 25 iun.
+(?) Erotiida; mucenita; 6 oct.
+304 Erotiida din Capadochia; mucenita; 27 oct.
+(?) sec. IV Eterie; mucenic; 18 iun.
+(?) Etimasie monahul; mucenic; 28 nov.
+(?) Eubul; mucenic; 6 mart.
+292 Eudoxia fiica Atanasiei; mucenita; 31 ian.
+(?) sec. IV Eudoxie din Sevastia Capadochiei; mucenic; 2 nov
+(?) sec. III Eudoxie; mucenic (ostas); 3 nov.
+(?) Eufimia; mucenita; 19 nov.
+310 Eufimia din Aminso-Pont; mucenita; 20 mart.
+303 Eufrasia din Ancira-Galatia; mucenita; 18 mai.
+(?) sec. IV Eufrasia din Nicomidia; mucenita; 19 ian.
+(?) Eufrosin; mucenic; 6 mart.
+(?) Eutasia (Eustatia); mucenita; 12 ian.
+(?) Eutropia; mucenita; 25 iun.
+250 Eutroppia; mucenita; 30 oct.
+304 Eutropiu din Amsia-Pont; mucenic; 3 mart.
+(?) sec. IV Euviot; mucenic; 18 dec.
+(?) Euvul; mucenic; 6 mai
+309 Euvul din Armenia; mucenic; 3 febr.
+(?) sec. III-IV Ebanghel; mucenic; 7 iun.
+250 Evarest din Heracleea; mucenic; 23 dec.
+300 Evcarpion din Nicomidia; mucenic (ostas); 18 mai
+303-305 Evclie din Perga Pamfiliei; mucenic; 1 aug.
+(?) Evcrat; mucenic; 21 oct.
+(?) sec. IV an.362-364 Evdochia; mucenita; 4 aug.
+303 Evdoxie; mucenic (dregat. împarat.); mucenic; 6 sept.
+(?) sec. III Evdoxie; mucenic; 3 nov.
+(?) sec. IV Eventie din Antiohia-Siriei; mucenic (ostas); 9 oct. •<361-363 Iulian apostatul>
+262 Evghenia (Eugenia) din Egipt; mucenita (fiica de guvernat); 24 dec.
+(?) Evghenie; mucenic; 21 iul.
+(?) Evghenie; mucenic; 24 nov.
+(?) Evghenie; mucenic; 10 dec.
+304 Evghenie din Avravachia; mucenic; 13 dec.
+(?) Evghenie din Damasc-Siria; mucenic; 25 sep.
+292 Evghenie din Trebizonda; mucenic; 21 ian.
+(?) încep.sec. IV Evghenie episc. în Cherson; mucenic; 7 mart.
+313 Evgraf din Alexandria-Egipt; mucenic (slujb.împarat); 10 dec.
+305 Evlasie; mucenic; 6 febr. (preot pagan)
+295;303 Evlalia fecioara din Spania; mucenita; 22 aug.
+303 Evlampia din Nicomidia; mucenita; 10 oct.
+(?) Evlampie; mucenic; 5 mart.
+303 Evlampie din Nicomidia; muceic; 10 oct.
+(?) Evloghie din Palestina; mucenic; 5 mart.
+250 Evnichian din Creta; mucenic; 23 dec.
+320 Evnichie din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+303-305 Evnichie fiul Sf. Terentie; mucenic;28 oct.
+(?) Evnoin; mucenic; 20 oct.
+309 Evod din Nicomidia; mucenic; 1 sept.
+(?) Evor; mucenic; 20 oct.
+(?) Evplu; mucenic; 30 mai
+304 Evplu diac. din Catana-Silicia; mucenic; 11 aug.
+250 Evpor din Creta; mucenic; 23 dec.
+303 Evprepie din Arabia; mucenic; 17 oct.
+362 Evpsihie din Cesareea; mucenic; 9apr, 7sept.
+303-305 Evpsihie dina Palestina; mucenic; 5 nov.
+303 Evsevie; mucenic; 20 ian.
+304 Evsevie; mucenic; 24 apr.
+(?) Evsevie; mucenic; 31 mai.
+(?) sec. III Evsevie diac. din Alexandria-Egipt; mucenic; 4 oct.
+(?) Evsevie din Concira; mucenic; 28 apr.
+(?) Evsevie din Fenicia; mucenic; 21 sept.
+361 Evsevie din Gaza; mucenic; 21sept.
+sec. III Evsevie din Roma; mucenic; 30 ian.
+303 Evsevie preotul; mucenic; 7 oct.
+(?) Evseviot; mucenic; 27 mai
+362 Evsignie din Antiohia Siriei; mucenic (ostas); 5 aug.
+(?) Evstatie; mucenic; 7 iul.
+303-305 Evsatie din Ancira; mucenic; 28 iul.
+304 Evstatie din Galatia; mucenic; 20 nov.
+(?) Evstatie romeul; mucenic; 28 sep.
+sec. IV Evstohie; mucenic; 15 nov.
+304 Evstohie preotul; mucenic; 23 iun.
+304 Evstratie din Aravacia; mucenic (carmuitor de cetate); 13 dec.
+257 Evtalia din Sicilia; mucenita; 2 mart.
+(?) Evtihian; mucenic; 2 sept.
+303 Evtihian din Nicomidia; mucenic; 17 aug.
+(?) Evtihian ostasul; mucenic; 17 aug.
+303 Evtihie (Eutihie); mucenic (senator); 20 ian.
+(?) Evtihie; mucenic; 2 sept.
+305 Evtihie din Italia; mucenic; 21 apr.
+320 Evtihie din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+250 Exacustodian din Efes; mucenic (ofiter); 4 aug.
+250 Fabie (Fabian) episc. Romei; mucenic; 5 aug.
+303 Fainia din Ancira-Galatia; mucenita; 18 mai
+303-305 Farmachie din Anatolia; mucenic (ostas); 25 iun.
+303-305 Faust; mucenic; (ostas); 12 iul.
+(?) sec. III Faust; mucenic; 16 iul.
+(?) Faust; mucenic; 31 aug.
+(?) Faust; mucenic; 25 oct.
+305 Faust diac. din Italia; mucenic; 21 apr.
+(?) sec. III Faust preotul; mucenic; 6 sept.
+(?) sec. III Faust preotul din Alexandria-Egipt; mucenic; 4 oct.
+305 Fausta din Cizic; mucneita; 6 febr.
+(?) Fedros; mucenic; ???
+303 Felix din Tibiuca (Cartagena; mucenic; 7 oct.
+(?) Felix din Atena; mucenic; 17 iun.
+(?) Felix preotul; mucenic; 30 aug.
+(?) sec. IV Fervuta din Persia; mucenita; 4 apr.
+304 Fevronia din Nisibi; mucenita; 25 iun.
+(?) sec. IV Fil din Gotia; mucenic; 26 mart.
+(?) Filadelf; mucenic; 2 sept.
+320 Filadelf din Italia; mucenic (fiu de guvernat.); 10 mai.
+(?) Fileort; mucenic; 31 aug.
+288 Fileter din Nicomidia; mucenic; 30 dec.
+304 Filic episcopul; mucenic; 16 apr.
+(?) sec. III Filicos din Roma; mucenic; 30 ian.
+303 Filimon din Antinoe-Egipt; mucenic; 14 dec.
+303-305 Filimon din Cizic; mucenic; 29 apr.
+(?) Filimon din Roma; mucenic; 21 mart.
+(?) Filimon episc.Fortunianei; mucenic; 27 sept.
+(?) Filip; mucenic; 2 sept.
+303 Filip din Nicomidia; mucenic; 17 aug.
+262 Filip tatal Sf. Eugenia din Egipt; mucenic; 24 dec.
+320 Filoctimon din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+(?) Filonid episc. Cariei; mucenic; 17 iun.
+297 Filotei din Samosata-Siria; mucenic; 29 ian.
+(?) Filumen; mucenic; 24 nov.
+274 Filumen din Licaonia; mucenic; 29 nov.
+303-305 Firm; mucenic; 1 iun.
+303-305 Firm din Anatolia; mucenic (ostas); 25 iun.
+320 Flaviu din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+(?) înc.sec. III Florentie din Tesalonic; mucenic; 13 oct.
+303-305 Foca gradinarul din Sinope-Pont; mucenic; 22 sept.
+304 Fortunat; mucenic; 15 iun.
+(?) Fortunat; mucenic; 15 iun.
+303-305 Fota fiul Sf. Terentie; mucenic; 28 oct.
+305 Fotie din Nicomidia; mucenic; 12 aug.
+(?) Furtinian; mucenic; 30 aug.
+(?) Gaian; mucenic; 11 aug.
+(?) Gaiani; mucenita; 27 sept.
+302 Gaiani din Roma; mucenita; 30 sept.
+295 Gaie episc Romei; mucenic; 11 aug.
+303 Gaie din Nicomidia; mucenic; 21 oct.
+320 Gaie din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+304 Gaie nepotul lui Evstohie; mucenic; 23 iun.
+(?) sec. III Gaie preotul din Alexandria-Egipt; mucenic; 4 oct.
+250 Galactioon; mucenic (fiu de dregat. împarat.); 5 nov.
+(?) Galaction; mucenic; 22 iun.
+(?) Galic; mucenic; 3 apr.
+304 Galini din Elada; mucenita; 16 apr.
+(?) sec. IV Gatrax din Gotia; mucenic; 26 mart.
+(?) Gaudentie; mucenic; 31 dec.
+295 Gavinie preotul din Roma; mucenic; 11 aug.
+250 Gelasie din Creta; mucenic; 23 dec.
+361 Gemell din Ancira; mucenic; 10 dec.
+(?) Geminian din Roma; mucenic; 17 sept.
+343 Gheitazet sau Azat din Persia; mucenic; 20 nov.
+(?) Ghelasie ; mucenic; 6 iun.
+(?) Ghelasie din Mimi; mucenic; 27 febr.
+(?) Gheorghe; mucenic; 21 iul.
+303 Gheorghe din Capadochia; mucenic (mare comandant de osti); 23 apr.
+(?) sec. IV Gheorghe din Egopt; mucenic; 5 iun.
+(?) Ghermano; mucenic; 20 oct.
+304 Ghermano din Cesareea-Palestina; mucenic; 12 nov.
+(?) Gherontie; mucenic; 1 apr.
+(?) sec. III Glicheria; mucenita; 22 oct.
+303 Glicherie plugarul din Capadochia; mucenic; 23 apr.
+287 Glicherie preotul din Nicomidia; mucenic; 28 dec.
+(?) Gordian; mucenic; 9 mai.
+(?) Gordian; mucenic; 31 oct.
+(?) sec. IV Gordian din Galatia; mucenic; 13 sept.
+314 Gordie din Cesareea Capadochiei; mucenic (ofiter); 3 ian.
+287 Gorgonie din Nicomidia; mucenic (dregat împarat.); 28 dec.
+320 Gorgonie din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+(?) sec. IV Govdela din Persia; mucenic; 29 sept.
+(?) Graus; mucenita; 15 iun.
+(?) sec. IV Gudelia din Persia; mucenita; 29 sept.
+303-305 Gurie din Edessa-Mesopotamia; mucenic; 15 nov.
+(?) Haralambie; mucneic; 31 mai.
+(?) Haralambie; mucenic; 17 sept.
+304 Hariesa din Elada; mucenita; 16 apr.
+(?) sec. III Harisim din Seleucia; mucenic; 22 aug.
+304 Haritina; mucenita; 5 oct.
+(?) Hariton; mucenic; 9 sept.
+(?) Hariton monahul; mucenic; 28 nov.
+320 Heraclie din Sevastia; mucenic (ostas); 28 nov.
+(?) sec. III Hermion diac. din Alexandria; mucenic; 4 oct.
+308 Hionia din Egipt; mucenita; 16 iul.
+304 Hionia din Tesalonic; mucenita; 16 apr.
+(?) Hira; mucenita; 26 sept.
+(?) Hrisaf; mucenic; 25 oct
+283 Hrisant din Alexandria-Egipt; mucenic: 19 mart.
+269 Hrisia fecioara din Roma; mucenita; 30 ian.
+304 Hrisogne dascalul din Roma; mucenic; 22 dec.
+300 Hristina din Fenicia; mucenita (fiica de comandant de cetate); 24 iul.
+(?) sec. IV Hristina din Persia; mucenita; 13 mart.
+250 Hristina fecioara din Lampasc; mucenita; 18 mai
+(?) Hristodul; mucenic; 26 febr.
+(?) Hristodul; mucenic; 4 dec.
+(?) Hristodula fecioara; mucenita; 4 dec.
+250 Hristofor; mucenic; 9 mai
+(?) Hristofor del din Roma; mucenic; 5 iun.
+320 Hudion din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+(?) Ia; mucenita; 10 sept.
+(?) sec. IV sau 362-364 Ia cea batrana din Persia; mucenita; 11 sept.
+(?) sec. IV Iachint din Amastrida; mucenic; 18 iul.
+262 Iachint din Egipt; mucenic; 24 dec.
+297 Iacov din Samosata-Siria; mucneic; 20 ian.
+(?) Ianuarie; mucenic; 30 aug.
+305 Ianuarie episc. din Neapoli-Italia; mucenic; 21 apr.
+304 Ianuarie preotul; mucenic; 21 apr.
+(?) Ieraclie ostasul; mucenic (ostas); 22 oct.
+303-305; Ieraz fiul Sf. Terentie; mucenic; 28 oct.
+309-310 Ieremia din Egipt; mucenic; 16 febr.
+303-305 Ieron din Tiana Capadochia; mucenic; 7 nov.
+(?) Ierotei monahul; muvenic; 28 nov.
+(?) Ierusalima; mucenita; 26 iul.
+(?) Ignatie Stironitul; mucenic; 26 iul;
+283 Ilaria sotia tribunului Claudie; mucenita (sotie de ofiter); 19 mart.
+(?) Ilarie; mucenic; 14 iul.
+320 Ilian din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+309-310 Ilie din Egipt; mucenic; 16 febr.
+(?) sec. IV Ilie din Galatia; mucenic; 13 sept. (împ. Liciniu)
+320 Ilie din Sevastia; mucenic; 9 mart.
+310 Ilie egipteanul; mucenic; 17 sept.
+308 Ilie egipteanul; mucenic; 19 dec.
+272 Iliodor din Maghido; mucenic; 19 nov.
+(?) Imeneu; mucenic; 24 iul.
+287 Indis din Nicomidia; mucenic (dreg. împar.); 28 dec.
+(?) Inochentie din Atena; mucenic; 17 iun.
+(?) Ioan; mucenic; 7 iun
+(?) Iona din Conita; mucenic; 23 sept.
+311 Ioan doctor fara de arginti din Mesopotamia; mucenic; 31 ian.
+320 Ioan din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+303-305 Ioan Egipteanul; mucenic; 20 sept.
+(?) Ioan egumenul Monagriei; mucenic; 4 iun.
+345 Ioan episc. din Persia; mucenic; 1 nov.
+(?) sec:IV; mucenic; 30 iul.
+(?) Ioan preotul; mucenic; 28 nov.
+(?) Ion; mucenic; 27 mart.
+343 Ion; mucenic; 20 nov.
+(?) sec. III mucenic; 3 iun.
+326 Ipatie episc Gangrelor; mucenic; 31 mart.
+(?) sec. IV Iperchie; mucenic; 5 iun. (Egipt)
+297;sec. IV Iperchie din Samosate-Sieia; mucenc; 29 ian.
+258 Ipolit din Roma; mucenic(ostas); mucenic; 10 aug.
+269 Ipolit papa Romei; mucenic; 30 ian.
+250 Iraclid episc. Tamasului-Cipru; mucenic; 17 sept.
+(?) Iraclie; mucenic; 14 iul.
+(?) Iraclie; mucenic; 31 aug.
+250 Iraclie din Lampasc; mucenic;18 mai
+(?) sec. III Iraclie ostasul; mucenic; 22 oct.
+(?) Iraida din Palestina; mucenita; 5 mart.
+304 Irina; mucenita, 16 apr.
+(?) Irina; mucenita; 18 sept.
+304 Irina din Tesalonic; mucenita; 16 apr.
+303 Irinarh din Sevastia; mucenic; 29 nov.
+304 Irineu diaconul; mucenic; 22 aug.
+304 Irineu episc Sirmiumului; mucenic; 26 mart.
+(?) Isaac; mucenic; 9 dec.
+303 Isaachie; mucenic (sluj. împar); 21 apr.
+343 Isaachie; mucenic; 20 nov.
+309-310 Isaia din Egipt; mucenic; 16 febr.
+288 Isaia din Sinai; mucenic; 14 ian.
+(?) Isavru diac. din Atena; mucenic; 17 iun
+(?) sec. IV Iscon din Gotia; mucenic; 26 nov.
+(?) Isidor; mucenic; 7 dec.
+(?) Isidor din Campania-Italia; mucenic; 6 iul.
+251 Isidor din Chios; mucenic (ostas);
+363 Isihie; mucenic; 19 feb.
+(?) Isohie; mucenic; 2 sept.
+320 Isihie din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+303-305 Isihie singlitivul; mucenic (general); 2 mart.
+(?) sec. III Istucarie; mucenic (ostas); 3 nov.
+303 Iulia din Ancira-Galatia; mucenita; 18 mai.
+(?) Iulian; mucenic; 6 mart.
+(?) Iulian; mucenic; 18 mai
+(?) Iulian; mucenic; 2 sept.
+304 Iulian; mucenic; 4 sept.
+303 Iulian; mucenic; 21 iun-8 ian.
+309-310 Iulian din Capadochia; mucenic; 16 febr.
+312 Iulian din Ermesa; mucenic; 6 febr.
+(?) sec. III Iulian din Egipt; mucenic; 30 oct.
+303-305 Iulian din Galatia; mucenic; 12 sept.
+297 Iulian din Samosata-Siria; mucenic; 29 ian.
+303 Iulian din Tars-Cilicia; mucenic (fiu de senator); 21 iun.
+303-305 Iulian preotul din Italia; mucenic; 7 oct.
+310 Iuliana din Aminso; mucenita; 20 mart.
+303-305 Iuliana din Cilicia; mucenita; 1 nov.
+306 Iuliana din Heliopolis-Egipt; mucenita; 4 dec.
+304 Iuliana din Nicomidia; mucenita; 21 dec.
+274 Iuliana din Ptolemaida; mucenita; 4 mart.
+(?) Iuliani; mucenita; 22 iun.
+(?) Iuliani; mucenita; 18 aug.
+303 Iulita din Cesareea; mucenita; 30 iul.
+304 Iulita din Licaonia; mucenita; 15 iul.
+(?) Iust; mucenic; 21 iul.
+(?) sec. IV Iust din Roma, mucenic (ostas); 14 iul.
+(?) Ivistion; mucenic; 26 aug.
+304 Justina fecioara din Cartagena; mucenita; 2 oct.
+(?) Juvetntin; mucenic; 12 oct.
+(?) Kaleria din Cesarea Palestinei; mucenita; 7 iun.
+(?) Kiriachia din Ceareea-Palestina; mucenita; 7 iun.
+320 Kiril din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+(?) sec. IV. Larisa din Gotia; mucenita; 26 mart.
+(?) Lavrentie; mucenic: 28 aug.
+258 Lavrentie (Laurentiu) arhid. din Roma; mucenic; 10 aug.
+(?) Leon; mucenic; 18 aug.
+(?) Leon; mucenic; 7 dec.
+(?) Leon din Licia; mucenic; 18 febr.
+251 Leonid; mucenic; 16 apr.
+(?) Leonid; mucenic; 8 aug.
+(?) Leonid; mucenic; 2 sept.
+(?) sec. IV Leonid din Egipt; mucenic; 5 iun.
+304 Leonid din Elada; mucenic; 10 apr.
+(?) Leonida; mucenita; 25 iun.
+303 Leontie; mucenic; 24 apr.
+(?) sec. IV Leontie; mucenic; 13 sept.
+(?) Leontie ;mucenic; 16 oct.
+303 Leontie din Arabia; mucenic; 17 oct.
+320 Leontie din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+(?) sec. IV Leontie din Nicopolis; mucenic; 10 iul.
+303-305 Leontie din Perga Pamfiliei; mucenic; 1 aug.
+(?) Leontie din Schitopolis Palestina; mucenic; 4 mai
+250 Levchie din Bitinia; mucenic (com. de cetate); 14 dec.
+(?) Licarion din Hermopolis; mucenic;7 iun.
+(?) Licarion fratele Martei si Mariei; mucenic;6 febr.
+320 Lisimah din Sevastia; mucenic (ostas); 9 mart.
+(?) Livia; mucenita; 25 iun.
+304 Lolia; mucenita; 23 iun.
+(?) Lolian; mucenic; 15 iul.
+(?) Lolion; mucenic; 20 mart.
+(?) Lolion cel Nou; mucenic; 27 apr.
+304 Longhin; mucenic; 24 apr.
+303-305 Longhin din Anatolia; mucenic (ostas); 25 iun.
+(?) sec. III Luchilian din Nicomidia; mucenic; 3 iun.
+(?) Lucia; mucenita; 4 iun.
+303-305 Lucia din Roma; mucenita; 17 sept.
+301 Lucia fecioara din Campania; mucenita; 6 iul;
+304 Lucia fecioara din Siracuza; mucenita; 13 dec.
+(?) Lucian; mucenic; 25 oct.
+(?) Lucian din Campania; mucenic; 6 iul.
+(?) sec. IV Lucian din Galatia; mucenic; 13 sept.
+312 Lucian preotul din Antiohia; mucenic; 15 oct.
+(?) Lucie sfetnicul din Libia; mucenic; 20 aug.
+(?) Lucie ostasul; mucenic; 14 aug.
+(?) sec. III Lup; mucenic; 23 aug.
+(?) Macarie; mucenic; 11 aug.
+(?) sec. III Macarie; mucenic; 6 sept.
+303 Macarie; mucenic; 6 sept.
+(?) Macarie din Chiul Bitiniei; mucenic; 6 oct.
+(?) sec. III Macarie din Egipt; mucenic; 30 oct.
+(?) Macedonie; mucenic; 12 sept.
+(?) Macedonie din Galatia; mucenic; 28 iun.
+(?) sec. IV Macovrie din Galatia; mucenic; 13 sept.
+(?) Macovrie din Schitopolis-Palestina; mucenic; 4 mai.
+303-305 Magnu din Cizic; mucenic; 20 apr.
+(?) sec. IV Maior; mucenic (ostas); 15 febr.
+(?) Maire; mucenic; 11 ian.
+(?) Malfeta; mucenita; 12 oct.
+(?) Mamant; mucenic; 24 ian.
+(?) Mamant; mucenic; 29 iul.
+275 Mamant din Gangra-Paflagonia; mucenic (fiu de patriciu); 2 sept.
+(?) Mamant din Sigmata; mucenic; 12 iul.
+(?) sec. IV Mamina din Gotia; mucenita; 26 mart.
+(?) Manato fecioara; mucenita; 20 oct.
+(?) Manuil; mucenic; 20 mart.
+(?) Manuil; mucenic; 26 mart.
+(?) Manuil ; mucenic; 30 oct.
+362 Manuil din Persia; mucenic (ambasador regesc); 17 iun.
+304 Marato din Schitopolis-Palestina; mucenita; 12 nov.
+(?) Marcel; mucenic; 22 mai.
+(?) Marcel; mucenic; 18 iul.
+(?) sec. IV Marcel; mucenic; 15 nov.
+(?) Marcel episc. Apamiei; mucenic; 25 febr.
+310 Marcel episc. Romei; 7 iun.
+288 Marcelin din Roma; mucenic; 18 dec.
+304 Marcelin episc. Romei; mucenic; 7 iun.
+(?) Marchie; mucenic; 27 iun.
+(?) Marcia; mucenita; 27 iun.
+(?) sec. IV Marcian; mucenic; 5 iun.
+(?) Marcian; mucenic; 10 mart.
+303-305 Marcia din Iliria; mucenic; 8 iun.
+(?) Marcian; mucenic; 11 iun.
+355 Marcian din C-nopol; mucenic; 25 oct.
+(?) Marco; mucenic; 24 oct.
+303-305 Marco din Antiohia-Pisidia; mucenic; 22 nov.
+303-305 Marco (altul) din Antiohia-Pisidia; mucenic; 22 nov.
+(?) Marco; mucenic; 8 iun.
+303-305 Marcu; mucenic; 3 iul.
+(?) Marcu; mucenic; 11 aug.
+288 Marcu din Roma; mucenic; 18 dec.
+(?) Marcu episc. Apoloniadei; mucenic; 16 iun.
+(?) sec. IV Marcu episc. Aretusiilor; mucenic; 29 amrt.
+303-305 Marcu pastorul din Pisidia; mucenic; 28 ian.
+304 Mardarie din Aravachia; mucenic; 13 dec.
+(?) Mardonie; mucenic; 30 sept.
+287 Mardonie din Nicomidia; mucenic (dregat împarat); 28 dec.
+275 Margareta fecioara din Antiohia-Pisidiei (Asia-Mica); mucenita; 20 iul.
+(?) Maria din Cesareea Palestinei; mucenita; 7 iun.
+(?) Marian; mucenic; 10 dec.
+283 Marian diaconul; mucenic; 19 mart.
+303-305 Marin batranul din Cilicia; mucenic; 18 dec.
+270 Marin numit Maris fiul Maromei din Persia; mucenic; 6 iul.
+(?) sec. III Marin romanul; mucenic (sfetnic împarat.); 16 dec.
+270 Marina din Antiohia-Pisidia; mucenita; 17 iul.
+303 Marionila; mucenita (fiica de guvernat); 21 iun.
+(?) Maron; mucenic; 18 iul.
+(?) Marta sora Sf . Licarion; mucenita; 6 febr.
+270 Marta din Persia; mucenita; 6 iul.
+(?) Martin; mucenic, 22 sept.
+355 Martirie ipodiaconul din C-nopol; mucenic; 25 oct.
+(?) Martiroclis; mucenic; 11 iul.
+(?) Matei; mucenic; 21 iul.
+310 Matrona din Aminso; mucenita; 20 mart.
+(?) sec. III-IV Matrona din Tesalonic; mucenita; 27 mart.
+303 Matrona din Ancira-Galatia; mucenita; 18 mai.
+286sau295 Mavra din Tebaida; mucenita; 3 mai.
+(?) Mavrichie (Mauriciu); mucenic; 1 iul.
+303-305 Mavrichie din Apamia Siriei; mucenic (ofiter); 21 febr.
+(?) sec. IV Mavrichie din Nicopoli; mucenic (senator); 10 iul.
+283 Mavros fiul lui Claudie tribunul; mucenic; 10 iul.
+(?) sec. III Mavru din Roma; mucenic; 30 ian.
+305 Maxim; mucenic (judecator); 6 febr.
+363 Maxim; mucenic; 19 febr.
+250 Maxim din Efes; mucenic; 7 mai
+295 Maxim comitul din Roma; mucenic; 11 aug.
+(?) Maxim; mucenic; 15 sept.
+363 Maxim; mucenic; 17 sept.
+(?) Maxim; mucenic; 12 oct.
+(?) sec. III Maxim din Africa; mucenic; 10 apr.
+(?) sec. IV Maxim din Antiohia Siriei; mucenic (ostas); 9 oct.
+(?) Maxim din Damasc-Siria; mucenic; 25 sept.
+286 Maxim din Ozovia-Durostor; mucenic; 28 apr.
+(?) sec. III Maxim din Persia; mucenic; 30 iul
+(?) sec. III Maxim din Roma; mucenic; 30 ian.
+304 Maxima din Singidunum; mucenita; 26 mart.
+250 Maximian din Efes; mucenic (ofiter superior); 4 aug.
+(?) sec. IV Medimn din C-nopol; mucenic; 5 sept.
+(?) Medula; mucenita; 25 ian.
+(?) Mel Schitopolis-Palestina; mucenic; 4 mai
+(?) Melanip; mucenic; 2 sept.
+(?) sec. IV Melasip din Ancira; mucenic; 7 nov.
+(?) Melitina; mucenita; 29 oct.
+320 Meliton din Sevastia; mucenic; 9 mart.
+304 Memnon din Tracia; mucenic (sutas); 20 aug.
+250 Menighi din Paria-Helespont; mucenic; 22 nov.
+(?) sec. III Mercurie; mucenic (general); 25 nov.
+250 Mercuria din Egipt; mucenita; 31 oct.
+303 Mertie; mucenic (ofiter); 12 iun.
+(?) Mesir; mucenic; 6 mai.
+311 Metodie episc. Patarelor-Licia si al Tirului; mucenic; 20 iun.
+287 Migdonie din Nicomidia; mucenic (dregat. împarat.); 28 dec.
+341 Mil episc. Suzei-Persia; mucenic

Mihai Aldea