Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

1. Romanitatea românilor:
-
Originea romană/latină a poporului român;
-
Continuitatea românilor în spațiul carpato-dunărean.

2. Etnogeneza românească(nașterea unui popor):

Procesul istoric de formare a poporului și limbii române, desfășurat în romanitatea orientală
nordică și sudică, aproximativ până în secolul XVIII în condițiile romanizării daco-geților și în
condițiile procesului migrator.

3. Problema romanitățiii românilor:

Această problemă s-a manifestat ca una pur științifică până în secolul al XVIII – lea, când va
deveni una politică generând doua teorii:
I. Teoria Imigraționistă;
II. Teoria Continuității.

A. Secolul al XVIII-lea:
 CONTEXT ISTORIC
În 1699 Transilvania devine provincie habsburgică, conducerea politică aparținând Imperiului
Habsburgic și nobilimii maghiare. Poporul român, considerat popor tolerat, este lipsit de drepturi
politice, deși românii sunt majoritari.

 Elita intelectuală ardeleană începe lupta pentru emanciparea românilor din Transilvania,
motiv pentru istoriografia austriacă să conceapă prin istoricul Franz Sulzer, în cartea „Istoria
Daciei Transalpine” din 1781 Teoria Imigraționistă conform căreia poporul român s-a format
la sudul Dunării, fiind de origine slavică, imigrând ulterior în nordul Dunării.
Contra - argumentele de ordin istoric și lingvistic vor fi sintetizate de intelectualii Școlii
Ardelene( Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu) în documentul numit „Supplex
Libellus Valachorum (Cererile libertății românilor)” în anul 1791. Aceștia au demonstrat
latinitatea limbii române și latinitatea poporului român, minimalizând rolul dacilor și romanilor
în etnogeneza românească.

B. Secolul al XIX-lea:
 CONTEXT ISTORIC
În 1867 se constituie dualismul austro-ungar și Imperiul Austro-Ungar.
Consecință: anularea autonomiei Transilvaniei și politica de deznaționalizare a românilor.

 În condițiile reluării luptei pentru emanciparea românilor, istoricul austriac Robert Roesler reia
Teoria Imigraționistă, o sintetizează și o completează.

Argumente Robert Roesler ( Teoria Imigraționistă ):

- dispariția dacilor ca popor în urma războaielor cu romanii;
- dispariția vechi toponimi dacice;
- imposibilitatea romanizării Daciei în cei 165 de ani de stăpânire romană;
- părăsirea completă a Daciei în timpul lui Aurelian;
- formarea poporului român și a limbii române la sud de Dunăre;
- caracterul nomad al românilor, decurgând din ocupația lor de căpetenie, păstoritul;
- inexistența unor izvoare istorice care să ateste prezența românilor la nord de fluviu înainte de
secolul al XIII-lea, deci înaintea venirii maghiarilor în Transilvania.

Argumente A.D. Xenopol ( Teoria continuității ):

- adăpostirea populației daco-romane în munți, dovedită de terminologia „munte” de origine
românească;
- caracterul sedentar al românilor dovedit de terminologia agricolă de origine latină;
- diferențele însemnate dintre limba română și dialectele românești vorbite la sud de Dunăre;
- originea transilvană a limbii române dovedită de elementele maghiare comune tuturor graiurilor
românești;
- menționarea românilor în izvoare istorice demne de crezare precum „Cronica lui Anonymus”,
„Cronica lui Nestor”;
- toponimia românească de origine latină ce coexistă cu cea de origine maghiară și slavă.
C. Secolul al XX-lea:
Istorici români precum Gheorghe Brătianu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, vor continua, în
condițiile apartenenței Transilvaniei la România după 1920 să demonstreze cu argumente logice,
istorice, lingvistice și arheologice romanitatea românilor.
În regimul național – comunist ( N. Ceaușescu ), propaganda oficială anula rolul romanilor, dar
și al slavilor în etnogeneza românească, dacii fiind cei care au stat la baza formării poporului
român.

D. Secolul al XXI-lea:
În contextul globalizării, problema românității românilor a fost acceptată ca atare în mediile
științifice internaționale și nu ar mai trebui să fie contestată deloc.