D.

1. Care sunt deosebirile esențiale între catolicism și calvinism, care l-au făcut pe
Weber să considere că ”etica protestantă” (calvinismul) a favorizat dezvoltarea
capitalismului, iar catolicismul nu?

Sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea este marcat de curentul principal german –
teoria weberiană ce se dezvoltă înăuntrul unei imense dezbateri cu fantasma lui Marx. Weber
consideră pe Marx şi alţi reprezentanţi că explică viaţa socială doar prin cause economice,
teoriile monocauzale explicând dezvoltarea istorică doar pe baze economice.
În „Etica protestantă si spiritul capitalismului”, Max Weber explică protestantismul ca sistem
de idei şi naşterea unui alt sistem de idei “spiritul capitalismului”.

În cadrul acestei lucrări, Max Weber îşi propune să arate că etica şi înţelegerea protestantă a
lumii au influenţat în mod pozitiv dezvoltarea capitalismului, astfel el demonstrează felul în care
biserica protestantă, înaintea celorlalte biserici tradiţionale, a conciliat principiile dogmei creştine
cu acumularea bogăţiei. ”Etica protestantă – afirmă Max Weber – a însemnat pentru evoluţia
capitalismului cel puţin tot atât cât a însemnat tiparul, inovaţie care a produs schimbări sociale
fără precedent.”
Cele două principii – cel al acţiunii raţionale şi cel al democraţiei exprimate prin libertate,
egalitate, fraternitate – au rodit pe continentul european. Inovaţiile aduse de biserica protestantă
(bogaţia ca har de la Dumnezeu şi accesul marginalilor la competiţia socială) au oferit
legitimitate eticii principiilor iluministe.

Diferenţele dintre catolici şi protestanţi sunt dezvăluite prin multiple exemple pe care Weber ni
le oferă:
- protestanţii, ca elevi şi absolvenţi, aveau o pregătire superioară faţă de catolici; ponderea mare
a protestanţiilor mai culţi nu făcea decât să sublinieze slaba participare a catolicilor la câştigul
capitalist;
- dintre calfe, catolicii sunt cei care manifestă o activitate meşteşugărească mai pronunţată, tot
mai mulţi devenind maiştrii meşteşugari, pe când protestanţii se îndreaptă într-o măsură relativ
mai mare spre fabrici pentru a ajunge în eşaloanele superioare ale muncitorilor calificaţi şi ale
funcţionarilor industriali;
- protestanţii demonstrează o înclinaţie specifică spre raţionalism economic, ceea ce la catolici nu
s-a putut constata şi nici nu se poate constata în acelaşi mod.
Calviniştii, protestanţi care îşi bazează credinţa pe ideile lui John Calvin, cred în predestinare,
actul prin care Dumnezeu predestinează că anumite suflete vor fi osândite şi altele vor fi
mântuite, şi nimic din ceea ce pot face ei în această lume nu poate influenţa decizia lui

BUCUREȘTI 2022
Dumnezeu. Sarcina calviniştilor în această lume este să fie ascetici (să se abţină de la plăcerile
lumeşti) şi să lucreze pentru gloria lui Dumnezeu. “
Faptele nu sunt cauză reală, ci doar un principiu de cunoaştere a stării de graţie şi aceasta numai
în cazurile când ele s-au făcut spre gloria lui Dumnezeu” – afirmă Max Weber.

Pentru ei, acumularea averii nu este un păcat, ci, dimpotrivă, este socotit ca un har dat de
Dumnezeu. Averea celui care munceşte este pusă în slujba comunitaţii în care trăieşte.
Dumnezeu nu-i iubeşte numai pe cei care îşi părăsesc averile şi se izolează de comunitate
mergând în pustiu în căutarea lui, ci îi iubeşte şi pe aceia care rămân în mijlocul oamenilor şi
produc bogăţie. Bogăţia acestora lucrează pentru comunitate, fie direct, ca un bun de consum de
care se bucură toţi cei care îl cumpără sau prin impozitele către bugetul public din care se fac
redistribuirile în folosul tuturor, fie indirect, prin investiţiile pe care le face cel care adună avere,
investiţii care generează locuri de muncă, deci asigură existenţa decentă a multor oameni, sau
prin acumulările de capital de care se folosesc bancile pentru a imprumuta alţi investitori care
multiplică bogaţia comunitară. Această spirală a bogaţiei nu ar fi posibilă fără acei oameni care
la început dovedesc curaj, au idei novatoare, tenacitate în urmărirea ţelurilor propuse şi o
pricepere deosebită pentru administrarea resurselor umane, financiare sau naturale, într-un mod
cât mai ingenios cu putinţă. De fapt, prin această pricepere în înmulţirea banilor cu ajutorul unor
idei ingenioase care nu stau la îndemana oricui, este tradus harul dăruit de Dumnezeu bunului
creştin.
Capitalismul, ca tip de organizare economică, a condus la o dezvoltare fără precedent a
societăţilor, ajungând să fie considerat singura cale raţională de dezvoltare modernă. Acesta
a apărut în Europa Occidentala şi s-a extins treptat, ajungând un sistem de organizare
economică de cuprindere mondială. Weber consideră că dependenţa capitalismului de
sistemul de credinţe al primilor calvinişti este cel mai bun exemplu al modului în care ideile
dirijează societatea; şi chiar dacă nu protestantismul a produs capitalismul, el a fost cu
siguranţă un ingredient esenţial.

2. Care este mecanismul socializării indivizilor în teoria lui Gabriel Tarde? Ce

diferență este între ”publicuri” și ”mulțimi”?

Gabriel Tarde s-a situat într-o ipostază absolut opusă teoriei lui Durkheim.
În raport cu societatea, indivizii sunt cei care primează, societatea fiind doar o simplă însumare a
indivizilor. Socializarea indivizilor nu este urmarea unei presiuni sociale ci doar a actului
individual de imitație. Pur și simplu individul imită ceea ce îi place sau consideră bun la alți
indivizi. La scara societății (deci însumată), imitația produce contagiunea socială.
Contagiunea duce la formarea publicurilor.
Publicurile diferă de mulțimi prin aceea că sunt oarecum organizate, au trăsături și
interese comune. La nivelul publicurilor se formează opinii publice, ceea ce nu există la
nivelul mulțimilor. Contagiunea este posibilă și în afara contactelor directe, la ”distanță”, ca
urmare a acțiunii mass mediei (pe vremea sa, meass media era reprezentată doar de presa
scrisă)

BUCUREȘTI 2022
”Societatea – afirmă G. Tarde – este imitație, iar imitația este o specie de
somnambulism. Trebuie să pornim de acolo că inițiativele renovatoare, aducând lumii
trebuințe și satisfacții noi, se propagă sau tind a se propaga selectiv sau inconștient, mai
mult sau mai puțin rapid, dar de o formă regulată, asemenea unei unde luminoase sau
unei... familii de termite”.
Între 1892 şi 1899, Tarde publică patru articole în care elaborează şi dezvoltă noţiunile
de mulţime, public şi opinie: „Crimele mulţimilor" (1892), „Mulţimile şi sectele din punct
de vedere criminal" (1893), „Publicul şi mulţimea" (1898), „Opinia şi conversaţia" (1899).
Primul capitol al cărţii, „Opinia şi mulţimea" (1901) conturează minuţios distincţia prezentă
în titlu, în contextul influenţei majore pe care o exercită apariţia mijloacelor de comunicare
în masă, în special a ziarelor, întreaga concepţie a lui Gabriel Tarde despre opinie, opinie
publică, public, mulţime se formează în contextul teoriei mai largi a imitaţiei, dezvoltată
anterior în ”Legile imitaţiei”, 1890).

Conceptele-cheie pe care se sprijină această teorie sunt credinţele şi dorinţele: acestea

motivează în mod fundamental individul. Toate credinţele sunt motivante, iar dorinţele sunt
cele care le alimentează. Societatea nu apare decât datorită imitaţiei , care pentru Tarde este
factorul principal şi decisiv al legăturilor sociale între indivizi. Imitația se răspândeşte în
unde concentrice, în jurul modelului. De aceea, sfera socialului este delimitată de graniţa de
propagare a undei imitative, întreţinute de „contagiunea" faptelor de viaţă care au ecou în
psihologia colectivă a vieţii de grup.

Imitaţia operează urmând două legi fundamentale:

- dinspre interior spre exterior (astfel, credinţele, dorinţele sunt copiate înaintea actelor,
a modurilor de viaţă);
-dinspre superior spre inferior (clasele superioare devin model pentru cele inferioare, şi
nu invers).
Nici un proces imitativ, însă, nu se derulează fără rezistenţă individuală şi/sau
colectivă. Inovaţia şi invenţia apar, de altfel, printre cei care rezistă şi refuză imitaţia. Pentru
a ajunge la imitaţie, opoziţia trebuie să fie urmată de adaptare.
Revenind la problematica formării opiniei, aceasta este strâns legată de ideea de public.
Publicul este o formă evoluată a mulţimii, o „(...) comunitate pur spirituală, ca o diseminare
de indivizi separaţi fizic şi a căror coeziune este pur mentală"

Mulţimea nu era altceva decât un agregat animal, în care asocierea este legată de vizibilitate, iar
contagiunile psihice sunt produse de contactele fizice, în schimb, publicul acţionează la distanţă,
fiind format din indivizi care nu s-au văzut niciodată, între care se stabileşte o coeziune mult mai
puternică, totuşi, sau cel puţin mai stabilă.

3. Ce afirmă ”teoria adevărurilor multiple”?

”Teoria adevărurilor multiple afirmă că pot exista mai multe ”teorii” asupra societății umane,
care fie nu au nicio legătură unele cu altele, fie sunt chiar contradictorii, dar care s-au dovedit a fi

BUCUREȘTI 2022
”adevărate”6 – se arată în curs. Acest lucru este valabil în sociologie, psihologie și celelalte
științe sociale – la polul opus față de științele exacte. Sociologia este la fel de ”științifică”, ca și
oricare dintre științele naturale (numite și ”exacte”) dar, întrucât studiază cea mai complexă
realitate de pe Terra – societatea umană, îi este aplicabilă teoria adevărurilor multiple, în timp ce
în științele naturii adevărul științific este unic.
Teoria adevărurilor multiple este o teorie a adevărului care presupune că pot exista mai multe
proprietăți care să facă o propoziție adevărată. Majoritatea teoriilor tradiționale ale adevărului
sunt moniste, adică acestea consideră că există o singură proprietate, care reprezintă o credință
sau o propoziție adevărată. Teoria adevărurilor multiple neagă această
presupunere. Conform pluralismului, propozițiile etice ar putea fi adevărate prin mai multe
proprietăți, de exemplu în virtutea coerenței; anumite enunțuri despre lumea fizică ar putea fi
adevărate, de asemenea, corespunzând obiectelor și proprietăților despre care sunt.
Crispin Wright este cel mai cunoscut avocat al teoriei adevărurilor multiple. În cartea sa
”Adevăr și Obiectivitate”7, Wright a argumentat că orice predicat care satisface anumite
platitudini despre adevăr se califică drept predicat al adevărului. În unele discursuri, a
argumentat Wright, rolul predicatului de adevăr ar putea fi jucat de noțiunea de
superassertibilitate.

H.

1. Ce modificări a constat Mills ca s-au produs in ,,elita puterii’’?

BUCUREȘTI 2022
In “Elita puterii” Mills demonstrează cum un grup restrâns de mari proprietari, lideri
politici și militari , dețin și administrează puterea pentru realizarea propriilor interese. “
Aparitia elitei puterii este intr-o anumita masura o parte a transformarii publicurilor americane
intr-o societate de masa”.

În accepțiunea lui Mills , conținutul propriu-zis al politicului constă în putere. Puterea

determină prestigiul si ierarhizarea socială a oamenilor și a grupurilor sociale. Pe langă putere,
Mills introduce al doilea concept central al teoriei sale politice, conceptul de elită iar prin
asocierea acestuia cu puterea, analiza pe care o face se structurează pe ceea ce el numeste “Elita
puterii”.

Introducerea conceptului de elită a puterii în demersul logico-conceptual intreprins de

Mills, s-a dorit a fi o înlocuire a celui de “clasa dominantă” sau “clasa guvernată”, dar în
continuare avem de-a face cu un demers istorico-explicativ, comparativ si empiric.

Elita puterii nu este un fenomen caracteristic doar societătii americane din vremea lui
Mills. Doar ca in ultima perioadă contemporană se caracterizează printr-o schimbare structurala
majoră, datorită pătrunderii clicii militare in centrul acestei structuri si coalizării stratului politic
al elitei cu cel militar și economic-corporatist.
Acest tip de elită a puterii se bazează pe unitatea intereselor politice , militare și economice spre
deosebire de elitele care au funcționat anterior , predominant politice sau predominant
economice.
Elita puterii este un rezultat al orientării politice a societății americane mai mult spre
conflicte și probleme internaționale decât spre cele interne. În același timp, elita puterii este un
“organism social” relativ autonom , cu mecanisme proprii de funcționare și autoreproducere .
Membrii acestei elite au o origine socială comună, ei provin din rândurile clasei bogate, iar
educația, instrucția și credințele lor religioase sunt surprinzător de asemănătoare. Ei nu sunt
simpli funcționari cărora alții le stabilesc modul de lucru și sistemul de valori. Dimpotrivă , ei
sunt cei care elaborează valorile , normele si strategiile de acțiune, și care urmăresc apoi ca
acestea sa fie respectate de către toți ceilalți

Mecanismele sociale care stau la baza acțiunilor elitei duc la o îndepartare definitivă a
acesteia de mase și la transformarea întregii societați într-un sistem prin care propriile interese de
clasă-economice, politice și militare-sunt legitimate ca interese sociale generale. Schema de
funcționare a elitei se bazează pe racolarea clientelară și are ca valoare morală suprema banii.
“O societate în care este larg raspandită , atat la nivelul elitei , cat si al masei , ideea că
ea reprezintă o rețea de grupuri care se înșeală unele pe celelalte, este o societate care nu poate
produce oameni cu simt moral interior; o societate a descurcaretilor nu produce oameni cu
constiință morală, o societate care asociează succesul cu a avea cat mai mulți bani și condamnă
eșecul ca cel mai mare viciu , ridicând banii la rangul de valoare absolută, va produce un agent
ingust , dar precis și un mod suspect si necinstit de a fi.

BUCUREȘTI 2022
 2. Descrieti ,,faptul social’’ pe care l-a observat Durkheim în legatura cu sinuciderile si
care a fost principal concluzie a cercetarii lui in acest domeniu?

Durkheim scoate  în evidenţǎ aspectele generale ale suicidului în cadrul societǎţii. 

El observa cǎ acolo unde omuciderea este mai prezentǎ, sinuciderea este un fenomen rar.
Razboiul este vǎzut ca o protecţie  împotriva sinuciderii, la fel şi familia. Durkheim mai observǎ
şi faptul cǎ rata sinuciderii este mai mare în mediul rural, în timp ce în mediul urban omuciderea
este mai des intâlnitǎ.

În acesta carte ,, Despre sinucidere ca fenomen social’’ Durkheim face şi o analizǎ a societǎţii
în care trǎieşte, folosindu-se de  rezultatele studiului sǎu pentru a pune un diagnostic.

Concluzia sa este cǎ la sfârşitul secolului XIX. statul, religia şi familia nu mai oferǎ un sprijin
individului şi nu pot opri omul de la actul decisiv. Atât sinuciderea anomica cât şi cea egoistǎ
sunt probleme stringente, a cǎror rezolvare trebuie sǎ aibe loc cât de repede.  Durkheim prezintǎ
şi soluţia pentru diminuarea ratei sinuciderilor: Funcţia pe care au avut-o statul, religia sau
familia ar putea fi îndeplinitǎ de sectorul profesional, asociaţiile profesionale ajutând la
reintegrarea individului şi consolidarea moralei.

3. Ce anume a generat, în plan politic și social, teoria marxistă a revoluției sociale?

În configurarea teoriei sociologice la fel de importantă ca revoluţia politica, a fost

revoluţia industrială, care a cuprins multe societăţi occidentale în timpul sec. al XIX-lea şi
începutul sec. al XX-lea. Revoluţia culmina cu transformarea lumii occidentale prin trecerea
de la un sistem fundamental agricol, la unul industrial. Mare parte din populaţie au
abandonat munca agricolă pentru a ocupa un loc de muncă în industrie. Fabricile au început
10Wriht,C, Milis, apud Chelcea, Septimiu, (2003), Metodologia elaborării unei lucrări
științifice, Editura
Comunicare.ro, București, p. 39.
să introducă noi tehnologii. S-au creat servicii pentru a asigura buna funcţionare a sistemul
economic capitalist. Idealul acestui sistem era o piaţă liberă şi un schimb de produse între
diverşi producători. Consecinţa a fost o polarizare a societăţii: cei puţini care obţineau
enorme câştiguri, şi cei mai mulţi care munceau multe ore şi aveau salarii mici. Reacţia nu a
întârziat să apară. Revolta împotriva sistemului industrial şi capitalismului în general a
condus la mişcări radicale care aveau ca scop căderea sistemului capitalist.

BUCUREȘTI 2022
I.

4. Ce diferență este între ”necaz” și ”conflict social”, în concepția lui Mills, și între
”neliniștea socială” și ”indiferența socială”?

Mills afirmă că un obiectiv critic pentru oamenii de știință sociologi este „transpunerea
problemelor personale în probleme de interes public”.9
Necazurile se referă la indivizi izolați și țin de caracterul indivizilor și de relațiile lor cu
alți indivizi. Ele sunt legate doar de experiențele personale ale indivizilor și reprezintă
probleme personale. Când are un ”necaz” individul simte că valorile (poate fi doar una
dintre ele) pe care le prețuiește sunt amenințate de situația în care se află. Astfel, starea de
șomaj este un ”necaz”, divorțul este un ”necaz”, tot așa cum sinuciderea unei persoane
apropiate este tot un ”necaz”.
Conflictul reprezintă un fenomen social, o problemă publică și apare atunci când anumite
publicuri apreciază că o anumită valoare (sau mai multe) prețuită de ei este pusă în
primejdie, este amenințatăîn ansamblul ei. Reluând exemplele de mai sus, o rată mare a
șomajului reprezintă o situație conflictuală, o rată mare a divorțurilor este o situație
conflictuală ca și o creștere a numărului sinuciderilor.
În mod obișnuit, oamenii nu ajung să cunoască stările conflictuale, dar le percep sub
forma unei stări de insecuritate, fie la nivel personal, sub forma unui ”necaz” (creșterea
șomajului în zonă poate să conducă la un sentiment de teamă că i s-ar putea întâmpla și lui)
fie, la nivelul indivizilor mai educați, mai evoluați, sub forma unei crize sociale (percep că
societatea are o problemă, o stare de criză). Ambele forme de percepție creează sentimentul
de panică, sau de ”neliniște socială”. Există însă situația ca indivizii să nu aibă conștiința
unor valori sociale, sau să nu perceapă faptul că acestea sunt puse în pericol. În această
situație, în locul ”neliniștii sociale„ avem starea de ”indiferență socială”.
„Epoca noastră este cea a neliniştei şi a indiferenţei” – spunea C. Wright Mills în urmă
cu mai mult de patru decenii.10 Această caracterizare este de o mare actualitate și pentru
societatea românească de azi.

5. În ce constă (ce cuprinde) metodologia ”împrumutată” din științele exacte de către

primii sociologi?

Primii sociologi - dorind să transmită caracteristica științelor exacte în cadrul studiului

societății - au împrumutat anumite elemente cheie din cadrul metodologiei de cercetare:
• definirea problemei (stabilirea temei)
• formularea ipotezelor de lucru
• alegerea metodelor şi instrumentelor de cercetare
• colectarea și analiza datelor
• elaborarea concluziilor.

BUCUREȘTI 2022
 6. Ce anume a generat, în plan politic și social, teoria marxistă a revoluției sociale?

În configurarea teoriei sociologice la fel de importantă ca revoluţia politica, a fost

revoluţia industrială, care a cuprins multe societăţi occidentale în timpul sec. al XIX-lea şi
începutul sec. al XX-lea. Revoluţia culmina cu transformarea lumii occidentale prin trecerea
de la un sistem fundamental agricol, la unul industrial. Mare parte din populaţie au
abandonat munca agricolă pentru a ocupa un loc de muncă în industrie. Fabricile au început
10Wriht,C, Milis, apud Chelcea, Septimiu, (2003), Metodologia elaborării unei lucrări
științifice, Editura
Comunicare.ro, București, p. 39.
să introducă noi tehnologii. S-au creat servicii pentru a asigura buna funcţionare a sistemul
economic capitalist. Idealul acestui sistem era o piaţă liberă şi un schimb de produse între
diverşi producători. Consecinţa a fost o polarizare a societăţii: cei puţini care obţineau
enorme câştiguri, şi cei mai mulţi care munceau multe ore şi aveau salarii mici. Reacţia nu a
întârziat să apară. Revolta împotriva sistemului industrial şi capitalismului în general a
condus la mişcări radicale care aveau ca scop căderea sistemului capitalist.

N.

1. Ce este ”tabelul sociomertric„ și ”matricea sociometrică” și cine este autorul

”sociometriei”?

Structura grupurilor informale, poate fi cunoscută și analizată cu ajutorul tehnicilor

sociometriei (chestionar sociometric, tabel, sociogramă) elaborate și dezvoltate de către
Jacob Levi Moreno (1889 – 1974), un psihiatru austriaco-american, de origine evreu, născut
la București.
Prin intermediul chestionarului (testului) sociometric li se cere membrilor grupului
formal primar să exprime simpatiile și antipatiile pe care le are față de membri grupului. Pe
baza răspunsurilor primite, se elaborează tabelul sociometric în care fiecare membru al
grupului este ordonat în funcție de numărul preferințelor și al respingerilor, după care se
elaborează matricea sociometrică, în care poziția fiecărui idivid în grup este reprezentată
grafic prin cerculețe (indivizii) și săgeți (preferințe și respingeri), astfel încât se evidențiază
foarte clar liderii informali, ca și persoanele neagreate. Indicele sociometric permite
efectuarea de aprecieri referitoare la poziţia ocupată de un anumit membru al grupului din
perspectiva atitudinii faţă de colectiv, respectiv a expansiunii sociale şi a atitudinii
colectivului faţă de el, respectiv a incluziunii sociale.

2. La ce se referă ”totala lipsă de desăvârșire” – ca o caracteristică a poporului

român, în concepția lui Dumitru Drăghicescu despre psihologia poporului român?

„Ceea ce săvârşeşte românul niciodată nu este desăvârşit. Neobicinuiţi cu încordările

BUCUREȘTI 2022
lungi, cu sforţările continui aproape nimic nu se face la noi fundamental. Totul se face ca şi
cum ar fi pentru ochii unor drumeţi, cari n-au de gând să vie de două ori pe acelaşi drum.
Totul nu este să fie ceva, ci să pară că este. Lumea se mulţumeşte cu aparenţa. Sub aparenţă
prea puţini îndrăznesc să scoboare.”

3. Care este mecanismul socializării indivizilor în teoria lui Gabriel Tarde? Ce

diferență este între ”publicuri” și ”mulțimi”?

Gabriel Tarde s-a situat într-o ipostază absolut opusă teoriei lui Durkheim.
În raport cu societatea, indivizii sunt cei care primează, societatea fiind doar o simplă însumare a
indivizilor. Socializarea indivizilor nu este urmarea unei presiuni sociale ci doar a actului
individual de imitație. Pur și simplu individul imită ceea ce îi place sau consideră bun la alți
indivizi. La scara societății (deci însumată), imitația produce contagiunea socială.
Contagiunea duce la formarea publicurilor.
Publicurile diferă de mulțimi prin aceea că sunt oarecum organizate, au trăsături și
interese comune. La nivelul publicurilor se formează opinii publice, ceea ce nu există la
nivelul mulțimilor. Contagiunea este posibilă și în afara contactelor directe, la ”distanță”, ca
urmare a acțiunii mass mediei (pe vremea sa, meass media era reprezentată doar de presa
scrisă)
”Societatea – afirmă G. Tarde – este imitație, iar imitația este o specie de
somnambulism. Trebuie să pornim de acolo că inițiativele renovatoare, aducând lumii
trebuințe și satisfacții noi, se propagă sau tind a se propaga selectiv sau inconștient, mai
mult sau mai puțin rapid, dar de o formă regulată, asemenea unei unde luminoase sau
unei... familii de termite”.
Între 1892 şi 1899, Tarde publică patru articole în care elaborează şi dezvoltă noţiunile
de mulţime, public şi opinie: „Crimele mulţimilor" (1892), „Mulţimile şi sectele din punct
de vedere criminal" (1893), „Publicul şi mulţimea" (1898), „Opinia şi conversaţia" (1899).
Primul capitol al cărţii, „Opinia şi mulţimea" (1901) conturează minuţios distincţia prezentă
în titlu, în contextul influenţei majore pe care o exercită apariţia mijloacelor de comunicare
în masă, în special a ziarelor, întreaga concepţie a lui Gabriel Tarde despre opinie, opinie
publică, public, mulţime se formează în contextul teoriei mai largi a imitaţiei, dezvoltată
anterior în ”Legile imitaţiei”, 1890).

Conceptele-cheie pe care se sprijină această teorie sunt credinţele şi dorinţele: acestea

motivează în mod fundamental individul. Toate credinţele sunt motivante, iar dorinţele sunt
cele care le alimentează. Societatea nu apare decât datorită imitaţiei , care pentru Tarde este
factorul principal şi decisiv al legăturilor sociale între indivizi. Imitația se răspândeşte în
unde concentrice, în jurul modelului. De aceea, sfera socialului este delimitată de graniţa de
propagare a undei imitative, întreţinute de „contagiunea" faptelor de viaţă care au ecou în
psihologia colectivă a vieţii de grup.

Imitaţia operează urmând două legi fundamentale:

- dinspre interior spre exterior (astfel, credinţele, dorinţele sunt copiate înaintea actelor,
a modurilor de viaţă);

BUCUREȘTI 2022
-dinspre superior spre inferior (clasele superioare devin model pentru cele inferioare, şi
nu invers).
Nici un proces imitativ, însă, nu se derulează fără rezistenţă individuală şi/sau
colectivă. Inovaţia şi invenţia apar, de altfel, printre cei care rezistă şi refuză imitaţia. Pentru
a ajunge la imitaţie, opoziţia trebuie să fie urmată de adaptare.
Revenind la problematica formării opiniei, aceasta este strâns legată de ideea de public.
Publicul este o formă evoluată a mulţimii, o „(...) comunitate pur spirituală, ca o diseminare
de indivizi separaţi fizic şi a căror coeziune este pur mentală"

Mulţimea nu era altceva decât un agregat animal, în care asocierea este legată de vizibilitate, iar
contagiunile psihice sunt produse de contactele fizice, în schimb, publicul acţionează la distanţă,
fiind format din indivizi care nu s-au văzut niciodată, între care se stabileşte o coeziune mult mai
puternică, totuşi, sau cel puţin mai stabilă.

Bibliografie

 Popescu, N, Marcel, (2019), Introducere în sociologie – note de curs.

BUCUREȘTI 2022
 Tarde, Gabriel, (2018), Opinia și mulțimea, Editura Comunicare.ro, București.
 Weber, Max, (2019), Etica protestantă si spiritul capitalismului”, Editura
Humanitas, București.
 Wright, Crispin, (1994), Truth and Objectivity, Harvard University Press, Harvard.
 Wright, C, Milis, apud Chelcea, Septimiu, (2003), Metodologia elaborării unei
lucrări științifice, Editura Comunicare.ro, București
 C.W.Mills , The power elite, Oxford 1957, p.58
 https://en.wikipedia.org/wiki/Crispin_Wright

BUCUREȘTI 2022