SECURITATEA ŞI SIGURANŢA ALIMENTARĂ

Contextul în care se studiază strategiile privind securitatea alimentară, trebuie să

pornească de la recunoaşterea faptului că sistemul socio-economic uman este subsistem al
Ecosferei şi se bazează pe resursele şi procesele de autoreglare ale acesteia. Ecosistemele
naturale, seminaturale şi antropizate precum şi sistemul socio-economic cuprind elemente care
furnizează materie, energie şi informaţie, care pot fi transformate prin procese fizice, biologice şi
sociale pentru a crea un flux al resurselor de la un mediu la altul. Astăzi există o abordare
ecologică care este direcţionată pe diferitele legături pe multinivele, inclusiv legătura dintre
oameni şi mediul lor, şi factorii numeroşi care au impact asupra sănătăţii şi nutriţiei.
Interacţiunea dintre diferitele medii este privită şi ca o relaţie dintre micromediul (indivizi care
posedă cunoştinţe, capacităţi şi atitudini, gospodării cu resurse) şi macromediul (comunităţi,
guverne, evenimente internaţionale, industria alimentară, economia, politici, programe de
asistenţă alimentară).

Conceptul de securitate alimentară a fost introdus prima dată de către organizaţia FAO,
în anul 1963 la lansarea manifestului ,,Proclamaţia dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-şi
astâmpăra foametea“. Conform Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei – FAO/OMS 1992 şi
Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare Mondiale – FAO/OMS 1996, conceptul de securitate
alimentară este definit ca ”accesul tuturor oamenilor, în orice moment, la alimentele de care are
nevoie organismul uman, pentru a duce o viaţă sănătoasă şi activă” (World Food Summit 1996).
Conceptul de securitate alimentară a evoluat în timp şi în mod diferit pentru fiecare stat. Evoluţia
conceptului este în strânsă relaţie cu situaţia internaţională în diferite perioade de timp,
securitatea alimentară fiind un concept internaţional dinamic. Astăzi, avem o definiţie mult
complexă şi anume „securitatea alimentară, la nivelele individual, casnic, naţional, regional şi
global, este realizată atunci când toţi oamenii, în toate momentele, au acces fizic şi economic, la
alimente suficiente, sigure şi nutritive, pentru a-şi satisface nevoile de hrană şi preferinţele
alimentare, pentru o viaţă activă şi sănătoasă”. Asigurarea securităţii alimentare a populatei, este
obligaţia fiecărui stat. Problema securității alimentare, a accesului populaţiei la produse agro-
alimentare de bază şi de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majoră cu care se
confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate statele lumii, dar în primul rând cele
subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Problema accesului la alimente constituie un factor care
poate duce la instabilitate pe plan mondial. Asigurarea securităţii alimentare pentru toți indivizii,
contribuie la liniştea socială, la stabilitate şi la prosperitate.

Astăzi, problema securităţii alimentare este una complexă şi globală, de prioritate

maximă pentru asigurarea stabilităţii pe plan mondial. Ea este strâns legată de alimentaţia
populaţiei, dezvoltarea producţiei agricole şi utilizarea resurselor

Alimentaţia trebuie privită atât sub aspectul cantitativ cât şi calitativ al produselor alimentare
disponibile. Lipsa alimentelor de bază în anumite părţi ale lumii duce la foamete, aceasta fiind o
problemă majoră a securităţii alimentare. Doar cooperarea internaţională la nivelul tuturor
statelor va putea conduce la găsirea unor soluţii optime ale acestei probleme globale. Securitatea
alimentară globală este rezultatul necesar al securităţii alimentare regionale, fără ca această
relaţie să fie adevărată şi invers. Securitatea alimentară globală nu înseamnă implicit şi
securitatea alimentară regională, existând regiuni ale globului care se pot confrunta cu lipsa de
hrană. O alimentaţie adecvată trebuie privită din punct de vedere al cantităţii, calităţii şi
diversităţii acesteia . Alimentele introdus în organism trebuie să fie diversificate, astfel în cât,
prin aportul lor să asigure organismului substanţele necesare pentru satisfacerea funcţiilor
fiziologice. Acestea trebuie să conţină substanţele nutritive de bază: proteine, glucide şi grăsimi,
de bună calitate şi corespunzătoare din punct de vedere igienic, să conţină cantităţi suficiente şi
echilibrate de săruri minerale, microelemente şi vitamine, care prin procesele metabolice să
asigure buna funcționare a tutore proceselor biologice. Alimentele conţin diverse substanţe
nutritive, fiecare îndeplinind o anumită funcţie în organism. Dacă un aliment este consumat în
exces, iar altul nu este consumat îndeajuns, unele funcţii ale organismului vor fi afectate, acest
lucru reflectându-se în starea de sănătate. De aici rezultă importanţa echilibrului alimentar şi
nutriţional. Între nevoile nutritive ale organismului şi cantitățile de substanţe nutritive aduse de
alimente trebuie să existe un permanent echilibru, în lipsa căruia alimentaţia devine deficitară, cu
efecte negative asupra creşterii, capacităţii de muncă şi stării de sănătate. Din acest punct de
vedere, constituie o greşeală atât 62 lipsa sau insuficienţa unor substanţe nutritive, cât şi
consumul exagerat al acestora faţă de nevoile organismului. Riscul creşte atunci când consumul
abuziv al unor substanţe se asociază cu insuficienţa altora. Din studiile efectuate de FAO rezultă
că în lume se practică un regim alimentar neechilibrat faţă de necesităţile fiziologice ale
organismului uman. Pentru ca alimentaţia să devină o cale de promovare a sănătăţii, este necesar
să se cunoască atât necesităţile nutritive ale organismului, cât şi compoziția şi valoarea nutritivă
a produselor alimentare. În ultimele decenii nutriționiştii s-au preocupat de trei aspecte de bază
cu privire la alimente, conţinutul energetic – caloriile, conţinutul proteic şi igiena alimentară.
Conceptul de siguranţa alimentelor
se referă în principal la trei caracteristici importante pe care trebuie să le îndeplinească un produs
alimentar ce conţine substanţe nutritive biodisponibile:

1. să aibă inocuitate, adică să nu existe substanţe toxice, antinutritive, radioactive,

microorganisme patogene, aditivi în exces

2. să aibă valoare nutritivă, exprimată prin cantitatea şi calitatea principalilor macronutrienţi

(glucide, proteine, lipide) şi a micronutrienţilor (biominerale, vitamine, substanţe biologic active)
3. să aibă valoare energetică Biodisponibilitatea unui aliment este influenţată de starea
fiziologică a organismului, natura alimentului şi a substanţelor contaminante, modalitatea de
prelucrare a alimentului şi de interacţiunile dintre componentele alimentului.

În principal, factorii exogeni de agresiune asupra alimentelor sunt următorii:

- Factorii de agresiune din mediu (aer, apă, sol)

- Reţetele produselor

- Tehnologiile de fabricaţie

- Ambalajele alimentare

- Biodăunătorii (bacterii, mucegaiuri, insecte, rozătoare)

- Mediul spaţiilor de depozitare fixe şi mobile

În scopul definirii siguranţei alimentelor se iau în considerare extrem de mulţi factori. Se
consideră că orice substanţă chimică poate fi definită în sine ca nesigură, dar pentru a defini
siguranţa unui aliment care o conţine este important a se considera concentraţia la care se găseşte
în acel aliment. Conservarea alimentelor, la orice nivel inclusiv casnic, a devenit o strategie
majoră pentru realizarea securităţii alimentare şi a bunăstării
 În accepţiunea sa actuală, conceptul de securitate alimentară include disponibilitatea
produselor alimentare, posibilitatea de acces la hrană şi dorinţa de a avea o alimentaţie sănătoasă,
dar şi securitatea alimentului. Securitatea alimentului se limitează strict la produsul alimentar şi
înglobează toate etapele circuitului tehnico-economic al acestuia, de la obţinerea materiei prime
până la consumul produsului finit. Conceptul se referă la ajungerea în consum a produsului în
stare de siguranţă, la evitarea sau anihilarea agenţilor toxici, a poluanţilor şi contaminanţilor, care
ar putea ajunge în aliment

Securitatea alimentară are largi implicaţii în sfera economică, demografică, socială,

culturală şi politică, determinând autorităţile statului la elaborarea unor politici de preţuri, de
protecţie socială, de comerţ, de dezvoltare economică, etc. Se poate afirma ca exista două
determinante majore ale securităţii alimentare – disponibilitatea hranei şi accesul la hrană.
Accesul limitat la o ofertă suficientă de hrană duce la foamete, malnutriţie şi insecuritate
alimentară.

Securitatea alimentară are largi implicaţii în sfera economică, demografică, socială,

culturală şi politică, determinând autorităţile statului la elaborarea unor politici de preţuri, de
protecţie socială, de comerţ, de dezvoltare economică, etc. Se poate afirma ca exista două
determinante majore ale securităţii alimentare – disponibilitatea hranei şi accesul la hrană.
Accesul limitat la o ofertă suficientă de hrană duce la foamete, malnutriţie şi insecuritate
alimentară.