TROFIN (CĂS JITARU) MIRABELA ELENA

CONCEPTUL DE PSIHIC

Pentru a defini conceptul de psihic trebuie să pornim de la definiția psihologiei ca știință. Conform
definiției dată în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (ediție adăugită și revizuită 2016) psihologia este
știința care se ocupă cu studiul psihicului, al legității proceselor psihice (cognitive, afective, voliționale) și al
însușirilor psihice ale persoanei( caracter, temperament, etc.)
În ceea ce privește definirea conceptului de psihic trebuie precizat faptul că încă de foarte timpuriu
s-a conștientizat complexitatea enormă a psihicului, multitudinea de fațete pe care le poate îmbrăca acesta.
Astfel, psihicul este comparat cu “un diamant cu nenumărate fațete meșteșugit șlefuite”(Zlate, 2007, p.198)
Tocmai această natură polivalentă a psihicului a dat naștere unor controverse, unor concepții
contradictorii. “Complexitatea psihicului se datorează naturii lui hipercontradictorii, ipostazelor
asemănătoare (poate chiar identice) sau diferite (poate chiar opuse) sub care el apare și mai ales
funcționalității și dinamicii lui concrete”(Zlate, 2007,p.198). Astfel, psihicul prezintă mai multe aspecte care
se opun unele altora.
Psihicul este atât obiectiv cât și subiectiv. Este obiectiv din punct de vedere existențial, astfel
psihicul unei persoane există independent de psihicul altei persoane și este subiectiv prin faptul că fiecare
individ se implică în cunoaștere prin însușirile și particularitățile specifice.
Psihicul este material și ideal. Este material deoarece se naște din materie și evoluează o dată cu ea,
având la bază activitatea materială a creierului și este ideal deoarece deține conținut de imagini și idei
dobândite în procesul de cunoaștere , atât prin procesul de cunoaștere individual cât și cel social. Aceste
imagini, idei pe care individul le dobândește în procesul cunoașterii transformă obiectivul în subiectiv,
transformă ceea ce este preluat din realitatea înconjurătoare în particularități specifice fiecărui individ.
Psihicul apare atât în calitate de proces cât și de produs. Procesualitatea face referire la schimbările
care au loc în subiect, iar produsul este rezultatul final obținut pe baza interacțiunii dintre subiect și obiect.
Între aceste două aspecte ale psihicului există o interacțiune în sensul că “ produsul influențează și
condiționează dinamica viitoare a procesului, iar un nou produs introduce o anumită modificare în structura
produselor realizate anterior.”( Zlate, 2007, p.198)
“Cu alte cuvinte psihicul este informație. Ceea ce este programul ( soft) pentru un calculator este
psihicul pentru creier, pentru organism. Spre deosebire de calculatoarele create de om, creierul este un
calculator care se autoprogramează mereu în funcție de experiență. ” (Cosmovici, 2005, p.22)
Psihicul este întâlnit atât în stare latentă (interiorizată) cât și în stare manifestă (exteriorizată), iar
faptul că nu întotdeauna starea latentă coincide cu starea manifestă, uneori aflâmdu-se într-o contradicție
categorică, fac interpretarea comportamentului mult mai dificilă.
Psihicul dispune de manifestări normale, dar și de manifestări patologice (surprinzătoare) între
acestea fiind dificilă trasarea unei granițe bine stabilite, fixe. Sunt momente când sunt prezente manifestări
ciudate pe un fond normal, cum de asemenea, pe un fond patologic sunt prezente momente de luciditate, de
normalitate, astfel, este necesar “ să recurgem la o serie de criterii care să permită diferențierea stărilor
normale de cele patologice, cum însă un asemenea fapt este destul de greu de realizat, unii autori propun să

1
 TROFIN (CĂS JITARU) MIRABELA ELENA

se renunțe la delimitarea printr-o graniță fixă, rigidă a stărilor normale de cele anormale ale psihicului, în
locul acesteia vorbind de un continuum, de o treceretreptată, gradatăde la unele la altele ” (Zlate, 2007,
p.199)
Psihicul este atât determinat, cât și determinant fiind atât produs al împrejurărilor cât și liber
producător de împrejurări. De aceea spunem că o anumită experiență produce anumite reacții, factorii
naturali sau sociali influențează psihicul, dar și psihicul dispune de inițiative determinante (temperamentul).
Psihicul este dat, dar și liber.Prin el oamenii își îngrădesc acțiunile sau gândurile , dar totodată prin
psihic “oamenii își propagă forța de inteligență și acțiune, de experiență și voință(...)La om, psihicul conduce
și instrumentează viața, mijlocește depășirea naturii prin cultură ” (Zlate, 2007, p. 199)
Natura psihicului poate fi problematizată și având în vedere raportul dintre psihic și creier.Astfel, A.
Cosmovici (2005)evidențiază existența a trei poziții filosofice: poziția interacționistă, paralelismul și teoria
identității.
Poziția interacționistă susține că psihicul și creierul se află în interacțiune chiar dacă proprietățile lor
sunt diferite categoric, iar relația dintre acestea este de subordonare a creierului, dar având în vedere faptul că
și creierul poate interveni asupra psihicului.
Paralelimul vorbește de existența a două realități care nu comunică, care sunt diferite total, dar orice
modificare în spirit determină o modificare în materie. Acest paralelism este explicat prin intervenția
divinității sau se consider că își va gasi o explicație viitoare prin evoloția biologieica știință.
Cea de-a treia poziție filosofică susține că nu există decât creierul, iar acesta este privit din două
perspective: din exterior și din interiorul fiecărui individ, „prin analiză interioară extragem aspecte prin care
ne referim la psihic și prin observație exterioară și experiment studiem procesele nervoase” (Havârneanu,
2022, p. 32) . Pentrua exemplifica această teorie A. Cosmovici (2005) ia exemplul unui submarin”unul este
aspectul său văzut din afară, din avion, altul este aspectul pe care îl observă mateloții dinăuntrul acestui
vehicul” (Cosmovici, 2005, p.21)
Noțiunea de psihic este foarte complexă, iar conștientizarea acestui lucru a dus la reconsiderarea
obiectuuli de cercetare al psihologiei. Dacă anterior pentru a corecta formula stimul-reacție a fost propusă
paradigma stimul-personalitate-reacție, Paul Fraisse ca urmare a lucrării sale “Psihologia în căutarea
propriului ei obiect ” prezentată la Simpozionul Asociației de Psihologie Științifică de Limbă Franceză pe
tema “Comportament, cogniție, conștiință” (18-20 septembrie 1985) înlocuiește termenul de personalitate,
care era considerat unul foarte individual, din paradigmă cu cea de psihic. „Psihicul este locul de organizare
a tuturor preceselor psihice care intervin între stimul și reacție” (Zlate, 2009, p.63)
Pentru a putea defini psihicul tebuie să renunțăm la genul de definire prin gen proxim și diferență
specifică și o vom face printr-o definișie “tip caracterizare, care își propune mai întâi inventarierea
principalelor caracteristici sau note definitorii ale psihicului, apoi sintetizarea lor într-o formă concisă”
(Zlate, 2007, p.201). Astfel, psihicul apare ca o formă sau o expresie a vieții de relație- psihicul nu există și
nu funcționează normal în lipsa relației cu exteriorul,apare ca o funcție a materiei superior organizate
(creierul), o re-producere în subiectiv a realității obiective și condișionat și determinat socio-istoric și socio-
cultural.
2
 TROFIN (CĂS JITARU) MIRABELA ELENA

BIBLIOGRAFIE
Cosmovici, A., 2005, Psihologia generală, Iași,Ed. Polirom
Havârneanu, C., 2022, Suportul de curs
Zlate, M., 2007, Introducere în Psihologie, Iași, Ed. Polirom
Zlate, M., 2009, Fundamentele Psihologiei, Iași, Ed. Polirom