Sunteți pe pagina 1din 16

Traumatismele

Traumatismul (de la grecescul trauma = rană) defineşte ansamblul tulburărilor de ordin local şi
general, care se instalează consecutiv acţiunii asupra organismului a unei forţe externe denumită în
general agent vulnerant

- Trauma reprezintă principala cauză de deces la populaţia sub 44 ani

-- mortalitatea şi morbiditatea traumelor implică un cost social enorm.

-- sistemele civile de traumă: absolut necesare în contextul creşterii frecvenţei traumelor, în special
prin accidente de trafic.

-- triunghi epidemiologic al traumei: agentul traumatic, mediul înconjurător în momentul traumei şi


victima.

- scopurile unui sistem de îngrijire a traumelor:

- -scăderea incidenţei producerii traumatismelor,


- -asigurarea unei îngrijiri optime pentru toate victimele, prevenirea deceselor şi
sechelelor,
- -acoperirea costurilor şi asigurarea calităţii la nivelul tuturor verigilor de activitate ale
sistemului.

- prevenirea traumelor constă în evitarea incidentului cauzator al traumei, reducerea la


maximum a efectelor agentului traumatic asupra victimelor, preluarea pacientul
traumatizat de un sistem medical.

- centrele de traumă implică prezenţa unei echipe complexe condusă de un chirurg generalist
cu competenţă în traume.

- - - comunicarea eficientă este un element esenţial al unui sistem integrat de traume.


Numărul unic alocat situaţiilor de urgenţă este 112.

- - - triajul reprezintă arta de a determina severitatea leziunilor şi de a transporta victimele la


cel mai potrivit spital.

- - - dezastrul reprezintă o combinaţie de patru factori:

- -lezarea sau îmbolnăvirea fiinţelor umane,

- -distrugerea sau contaminarea mediului,

- -solicitarea copleşitoare a resurselor locale,

- -întreruperea funcţionării normale a mecanismelor societăţi

1
Scara Glasgow

Deschide ochii Spontan 4

La stimul verbal 3

La stimul dureros 2

Nu îi deschide 1
Răspuns verbal Orientat temporo-spaţial 5

Confuz 4

Cuvinte nepotrivite 3

Sunete neinteligibile 2

Nu răspunde 1

Răspuns motor Ascultă comanda 6

Localizează durerea 5

Retragere la stimul dureros 4

Flexie anormală la durere 3

Extensie anormală la durere 2

Nu răspunde 1

Trauma score 1981


Rata respiratorie 10-24/min 4

25-34/min 3

>35/min 2

1-9/min 1

Nu respiră 0

2
Expansiunea respiratorie Normală 1

Superficială sau retractilă 0

TA sistolică 90 mmHg 4

70-89 mmHg 3

50-69 mmHg 2

0-49 mmHg 1

Fără puls 0

Reumplerea capilară Normală Întârziată 2

Nu există 0

GCS 14-15 5

11-13 4

8-10 3

5-7 2

3-4 1

Revised trauma score

Glasgow Coma Scale Presiunea Rata respiratorie (RR) Valori codificate (CV)
arterială sistolică
(GCS)
(TAs)

13-15 >89 10-29 4

9-12 76-89 >29 3

6-8 50-75 6-9 2

4-5 1-49 1-5 1

3 0 0 0

RTS = [0.9368] GCS cv + [0.7326] TAs cv + [0.2908] RR

De retinut:

3
-- scorurile de severitate lezională reprezintă instrumente pentru încadrarea exactă a traumatizatului
într-o grupă de risc, esenţială pentru luarea deciziilor cele mai corecte în ceea ce priveşte prevenirea
agravării leziunilor, triajul pacienţilor, managementul de îngrijire a pacienţilor critici, justificarea
cheltuielilor în vederea rambursării de la casele de asigurări şi nu în ultimul rând compararea
rezultatelor obţinute cu cele din literatură.

-- scorurile evaluează impactul fiziologic al traumei asupra pacientului şi/sau localizarea anatomică a
leziunii.

-- strategia aplicării scorurilor de severitate în cadrul îngrijirii pacientului traumatizat presupune


parcurgerea mai multor etape, într-o succesiune bine stabilită.

Explorarea paraclinică a bolnavului traumatizat


• -Determinarea grupului sangvin şi a compatibilităţii sangvine
• -Gazele sanguine, EAB (echilibrul acido - bazic)
• -Hemoglobina, hematocritul, leucograma
• -Sumarul de urină
• -Teste toxicologice urinare+alcoolemia+glicemia
• -Test de sarcină din urină sau ser
• -Transaminazele
• -Trombocitele, testele de coagulare
• -CK+CK-MB

Radiologia clasica

• -Radiografia toracică
• -Radiografia pulmonara
• -radiografia craniană şi de coloană cervicală
• -Radiografia de bazin
• -Radiografia abdominala

EXAMENUL ULTRASONOGRAFIC (ECHOGRAFIA)

-În departamentul de urgenţe se execută în manieră FAST (Focused Assessment with Sonography for
Trauma)

-identifica leziunea de organ parenchimatos (splină, ficat, rinichi) şi prezenţa de fluid în sinusurile
pleurale costodiafragmatice şi în cavitatea pericardică

-4 ferestre : pericardică, perihepatică, perisplenică şi pelvină

- pozitivă dacă fluidul este găsit în oricare din cele 4 ferestre acustice şi negativă dacă lichidul nu este
prezent

• -Pacienţii stabili hemodinamic cu rezultate FAST pozitive pot necesita o evaluare CT


• -Pacienţii stabili hemodinamic cu rezultate FAST negative necesită observaţie atentă
• -Pacienţii instabili hemodinamic cu rezultate FAST negative : lavaj peritoneal diagnostic,
laparotomie exploratorie

PUNCŢIA ABDOMINALĂ

4
-În prezent se foloseşte rar datorită dezavantajelor (fiabilitate mult mai scăzută, procent mare de
rezultate fals negative) pe care le prezintă faţă de lavajul peritoneal.

LAVAJUL PERITONEAL DIAGNOSTIC

-Este investigaţia cea mai fiabilă în decelarea prezenţei sângelui în peritoneu

-Lavajul peritoneal diagnostic se poate efectua deschis : incizia la vedere a tegumentului şi


aponevrozei, infraombilical pe 1-2 cm, cu vizualizarea peritoneului

-Se introduce cateterul si daca se exteriorizează pe acesta > 20 mL (10 mL la copii) de sânge, este
necesară laparotomie exploratorie

-Sau se introduc aproximativ 1000 mL de soluţie Ringer lactat sau ser fiziologic, se mobilizează
pacientul timp de 30 secunde de pe o parte pe alta şi se recoltează fluidul.

TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ

-Este o investigaţie specifică şi sensibilă la pacientul traumatizat

-Este însă foarte important ca acesta să fie stabil hemodinamic

-Investigaţia de primă intenţie pentru traumatismele cranio- cerebrale, decelarea rapidă a unui
revărsat pleural, diagnosticul leziunilor organelor intra- şi retroperitoneale, identificarea
hemoragiilor retroperitoneale şi pelvine

ANGIOGRAFIA

-valoroasă la anumiţi pacienţi traumatizaţi selectaţi

-cea mai fiabilă modalitate de diagnostic pentru detectarea unei leziuni vasculare

-în traumă: excluderea rupturii de aortă toracică şi identificarea şi controlul hemoragiei arteriale
secundare fracturilor de bazin sau retroperitoneale

PUNCŢIA TORACICĂ

-Poate avea un rol diagnostic (eliminarea prin acul explorator de aer sau sânge indicând necesitatea
unei pleurostomii) sau/ şi unul terapeutic (puncţia efectuată cu un ac gros, mai ales prin eliminarea
de aer, ameliorează insuficienţa respiratorie).

LAPAROSCOPIA

-Laparoscopia diagnostică este foarte utilă în contextul plăgilor toracoabdominale pentru depistarea
penetraţiei, evidenţierea leziunilor diafragmatice, inventarul lezional intraperitoneal şi evitarea
laparotomiilor nenecesare sau non-terapeutice.

CISTOGRAFIA RETROGRADA

-Utilizata in suspiciunea de ruptura de vezica urinara, putand depista diferenta dintre rupturile intra
si extraperitoneale

De reţinut

-- examenele paraclinice facilitează stabilirea unui diagnostic de certitudine, ghidează evaluarea


iniţială şi permit obţinerea unui bilanţ corect şi complet al traumatizatului.

5
-- succesiunea şi momentul executării acestor explorări sunt importante, astfel încât să nu fie
împiedicate intervenţiile salvatoare de viaţă în contextul evaluării primare şi fazele resuscitării.

-- stabilitatea hemodinamică a pacientului reprezintă o necesitate pentru a tolera transportul către


departamentele de imagistică.

-- în timpul evaluării iniţiale cel mai important examen de laborator este determinarea grupului
sangvin şi a compatibilităţii sangvine.

- - radiografia toracică este cea mai frecventă investigaţie imagistică efectuată la pacienţii
traumatizaţi, reprezentând metoda de elecţie pentru evidenţierea fracturilor costale, sternale sau
claviculare şi a pneumo-, hemo-, hemopneumotoraxului, sau a contuziei pulmonare.

- CT reprezintă investigaţia radiologică definitivă la majoritatea pacienţilor traumatizaţi, însă nu este


indicată în plăgile abdominale penetrante şi la pacienţii cu hipotensiune arterială care nu răspunde
la echilibrarea hidroelectrolitică efectuată în departamentul de urgenţă.

- - FAST (Focused Assessment with Sonography for Trauma) este utilizată cu scopul identificării
lichidului liber în cavitatea peritoneală

Politraumatismul
-Politraumatismul este un sindrom rezultat din acţiunea (uneori concomitentă) a unei multitudini de
agenţi vulneranţi (mecanici, fizici, chimici) asupra mai multor zone anatomice ale organismului, sau
sisteme de organe, în care cel puţin o leziune sau combinaţia mai multor leziuni este ameninţătoare
de viaţă, severitatea lezională fiind > 16ISS (Injury Severity Score) şi care asociază răspuns inflamator
sistemic pentru o perioadă de minimum 24 ore şi disfuncţii sau insuficienţe organice, chiar în lipsa
afectării directe a acestora.

-O definiţie mai simplă a politraumatismului ar fi: traumatism cu afectarea a minimum două regiuni
anatomice dintre care cel puţin o leziune este ameninţătoare de viaţă.

ETIOLOGIE

Clasificarea etiologică a politraumatismelor

1) Accidente de trafic (rutier, feroviar, aerian, maritim);

2) Accidente de muncă (în industrie, agricultură, construcţii, comerţ,


altele);

3) Auto- şi heteroagresiuni;

4) Precipitări (accidentale sau ca urmare a unor auto- sau


heteroagresiuni);

5) Accidente casnice (căderi accidentale, loviri cu sau de un corp dur);

6) Accidente recreaţionale sau de sport;

7) Traume de război;

8) Catastrofe naturale (cutremur, inundaţii, erupţii vulcanice, avalanşe,


tsunami, alunecări de teren).

Patogenie

6
-Există numeroşi agenţi vulneranţi care pot fi responsabili de producerea politraumatismelor. Dintre
aceştia pot fi enumeraţi :

- agenţi fizici;

- barotraume;

- electricitate;

- leziuni termice

- Agenţii fizici sunt elementul patogenic cel mai des implicat în


producerea politraumelor; ei pot acţiona:

- prin impact direct (compresie, strivire, tăiere etc.),

- prin undă de şoc (în accidente rutiere, explozii etc.)

- sau prin mecanism de acceleraţie/ deceleraţie.

Rezultatul acestora sunt:

A. Contuzii

B. Plăgi

A. Contuziile (traume închise)

-Contuziile sunt reprezentate de totalitatea modificărilor funcţionale şi structurale produse în


ţesuturi de un agent vulnerant, fără compromiterea integrităţii tegumentului sau mucoasei

-Presupun două mecanisme lezionale principale:

I) compresie sau strivire; produc grave alterări la nivelul ţesuturilor prin ruperea ţesuturilor,
compresie şi disfuncţie în aportul sangvin tisular.

II) mişcarea diferenţiată a unor structuri anatomice parţial fixate, cauzată de decelerare (ex.:
ruptura aortei descendente).

Echimoza
Definiţie : forma cea mai simplă de contuzie superficială

• forţă vulnerantă de mică intensitate →leziuni la nivelul capilarelor → ruperea capilarelor →


sangele revarsat i,biba tesutul celular
• la nivelul zonei de impact apare iniţial o pată de culoare roşie-brună- negricioasă → oxidarea
hemoglobinei → albastru-vineţiu → galben-pal.
• respectă de regulă forma agentului vulnerant

In funcţie de momentul apariţiei echimozei:

• imediată; indică superficialitatea contuziei


• tardivă; este semnul unei contuzii profunde.

Echimoza apărută la distanţă de zona de impact poate deveni un semn preţios în diagnosticul unor
leziuni profunde grave, aşa cum sunt:

• echimoza palpebrală → fracturi etaj anterior al bazei craniului

7
• echimoza periobilicala → hemoperitoneu
• echimoza pectorală → fractura colului umeral

În evoluţia echimozei, resorbţia revărsatului sanguin este totală, fără nici o intervenţie terapeutică în
cel mult 25 de zile de la apariţia ei.

Hematomul
Definiţie: acumulare pseudotumorală de sânge extravazat

- traumatism cu intensitate crescută ruperea unor vase de calibru mai important din zona de
acţiune a agentului vulnerant.

Clinic :

“hematom difuz” - sângele difuzeză între elementele tisulare ale zonei traumatizate

“hematom închistat”(denumire improprie) - localizat

Semiologic:

• formaţiune cu aspect tumoral, dureroară, deformând conturul zonei pe care a acţionat


agentul vulnerant
• volumul deformării este mai mare sau mai mic în funcţie de calibrul vasului interesat
• hematomul recent → crepitatia la palpare
• prezenta in centrul formatiunii a serului sau a sangelui lichid → detectarea la acest nivel a
unei zone de fluctuenta
• „hematomul pulsatil”
o Leziunea unui vas arterial cu calibru apreciabil
o Se pot percepe pulsatii sincrone cu acelea ale pulsului

Calibrul vasului care oferă sursa sanguină a hematomului este hotărâtor atât în aprecierea evoluţiei
cât şi a atitudinii terapeutice ce se impune

Important

• Aspectul stagnant sau evolutiv al volumului hematomului


• Aspectul circulator al zonelor subiacente lui

Compresiunea

- apariţia în zona subiacentă hematomului a durerii, lividităţii şi cianozei, paralele cu o slăbire


a amplitudinii pulsului

- trebuie apreciată, funcţie de ţesutul asupra căruia acţionează (unele ţesuturi acceptă mai
uşor un aport moderat de oxigen faţă de altele la care un astfel de prejudiciu reprezintă o
noxă).

Exemplificare

• tesutul cutanat → leziunea anoxica devine ireversibila dupa 48 de ore


• tesutul muscular → se instaleaza la 6 ore
• tesutul nervos → ireversibilitatea devine categorica la numai 4 ore

Gravitatea maximă :

8
• apariţia paresteziilor,
• a parezelor şi paraliziilor
• sunt elemente de maximă gravitate în evoluţia unui hematom, fapt care decide terapeutica
chirurgicală de urgenţă.

Tratamentul hematomului recunoaşte atitudini deosebite în funcţie de volumul lui:

• Hematomul de volum→imobilizare provizorie şi un pansament uşor compresiv pentru


asigurarea hemostazei.
• Hematomul compresiv (urgenţă) → incizia de degajare, evacualrea hematomului şi
efectuarea hemostazei chirurgicale.

Important : în cazul infectării hematomului devine necesară incizia evacuatorie adresată de altfel
transformării acestuia într-un abces.

Seromul
Definiţie: revărsat seros limfatic, consecutiv leziunii vaselor limfatice

- Morel Lavalle(1853) - la nivelul peretelui ventral al abdomenului

Mecanism de producere :

• forţa externă vulnerantă acţionează tangeţial asupra ţesuturilor → mişcare de forfecare a


tegumentelor pe planurile subiacente → ruptura vaselor limfatice
• violenţa forfecării ţesuturilor→ lipsa sângerării hemostază spontană prin smulgerea,
tirbuşonarea şi spasmul vaselor de calibru mic → absenţa echimozei la tegumentele
supraiacente.

Clinic :formaţiunea tumorală turtită, moale, fără crepitaţii sau pulsaţii.

Evoluţie şi tratament :

Leziunea se poate reduce prin resobtia de la sine a revarsatului limfatic sau evacuata prin punctie,
manera neindicata, avand in vedere precocitatea refacerii colectiei si riscul infectarii ei.

Edemul dur
Definiţie :

• edem cu caractere semiologice deosebite


• celulită posttraumatică
• -apare în urma unor traumatisme, în special la nivelul mâinii, chiar în absenţa leziunii osoase

Clinic:

• durere locală intensă


• edem de consistenţă crescută, elastic şi cald

Mecanism

• Leziunea pare a fi produsă datorită unor leziuni vegetative de tip vasomotor-simpatic


instalate în urma acţiunii repetate a agentului vulnerant.

Evoluţie

9
• remisie spontană

• poate persista un interval întins de timp, perioadă în care poate fi cauză de adevărate
impotenţe funcţionale ale membrului respectiv.

Tratament

• blocarea cu novocaină a simpaticului, urmată uneori de retrocedarea rapidă a edemului.


atunci când edemul este vechi, cu leziuni trofice deja constituite, infiltraţiei locale sau
tronculare cu novocaină i se pot asocia, cu unele rezultate balneoterapia

Contuzia prin strivire


- formă de contuzie cu evoluţie deosebit de gravă.

- poate produce moartea accidentatului prin instalarea unei anurii severe.

- este sindromul individualizat de către Bywaters în 1941, în urma îngjiririlor acordate răniţilor
surprinşi sub dărâmăturile provocate de bombardamentele asupra Londrei.

Clinic

Se manifestă prin semne locale şi generale care definesc cea mai gravă formă a contuziei
superficiale.

Trei etape separate de intervale de timp relativ scurte:

Prima etapă, perioada de strivire propiu-zisă

• evoluează pe durata a proximativ 10 ore, timp în care se instalează leziunile musculare.


• sindromul de strivire se produce mai ales atunci când în cursul traumatismului sunt afectate
regiuni cu musculatura importantă (coapsă, gambă, fesă, etc.).
• instalarea leziunilor musculare → masa musculară interesată devitalizată → o
culoare albă-roşiatică, care aminteşte de “carnea de peşte”.

A doua etapă sau perioada de edem şi şoc

• Se instalează la scurt interval de la decomprimarea victimei, deci de la degajarea ei.


• Este marcată de apariţia :
o Edemul local
▪ edem dur, puţin elastic, de consecinţă unei mingi de tenis, infiltraţia sero-
hematică este prezentă în ţesutul celular,
▪ spaţiile intramusculare şi chiar în fibra musculară dând un aspect de
disociere a fibrelor muşchiului afectat.
o Starea de soc
▪ Se instaleaza, ca si edemul, la scurt timp de la decompresiune
▪ induce alterarea stării generale (semne asemănătoare acelora ce se
instalează la ridicarea de garou menţinut timp îndelungat pe un membru
accidentat).
▪ important dezechilibru hidroelectrolitic:
• hiponatremia: în câteva ore de la instalarea şocului natremia poate
atinge valori inferioare cifrei de 120 - 130 mEq/1.

10
• hiperkalemia,fenomen constant şi deosebit de grav în aprecierea
evoluţiei şocului, poate creşte în timp relativ scurt până la 7 mEq/l

Perioada a treia, a fenomenelor renale sau perioada anurică

• etapa caracteristică în evoluţia sindomului individualizat de Bywaters,


• miohemoglobinuria iniţială este un simptom constant, în primele
30-48 de ore de la degajarea victimei.

În funcţie de gradul alterării renale se disting 3 tipuri de nefropatii consecutive sindromului de


zdrobire:

a) mioglobinuria simplă, fără insuficienţă renală;

b) nefropatia mioglobinurică;

c) nefropatia malignă, care dă de altfel şi procentul cel mai mare de cazuri grave.

Insuficienţa renală instalată evoluează în limitele sindroamelor clinice şi umorale obişnuite.

Hiperkalemia, dezvoltată anterior, persistă, fiind proporţional superioară catabolismului azotat ce


devine semnificativ după 24- 36 de ore.

Anuria :

• apare după cca. 48 de ore


• potentiali factori etiologici: colapsul, depozitul de mioglobulina, tulburarea vasomotricitatii
intrarenale, tulburarile de coagulare

Asocierea lor → instalarea anuriei grave → 80% din cazurile de deces

Tratamentul se va adresa:

A. leziunilor traumatice;

B. stării generale şi în special stării de şoc;

C. insuficienţei renale acute.

A. Tratamentul leziunilor traumatice

Refacerea regimului circulator al membrelor afectate reprezintă tendinţa majoră în vederea salvării
memebrului zdrobit. Realizarea însă, a unui debit circulator normal, s-a observat a fi determinantă
pentru instalarea stării de şoc şi a tulburărilor umorale faza a doua de evoluţie a sindromului.

Încetinirea refacerii circulatorii a unui manşon pneumatic


compresibil prin fixarea la rădăcina membrului strivit (după degajare) → abandonată

Refrigeraţia membrului → greoaie şi inutilizabilă în masă (aşa cum se impune în cursul calamităţilor
care oferă numărul cel mai important al sindroamelor de zdrobire) → abandonată

Tratamentul chirurgical rămână de primă importanţă!

inciziile largi cutanate si aponevrotomiile → ineficacitate daca leziunile necrotice s-au instalat →
exereza ţesuturilor devitalizate rezultate satisfăcătoare în ameliorarea tulburărilor generale.

Amputaţia, folosită în vederea eliminării globale a ţesuturilor devitalizate, a fost părăsită în favoarea
atitudinii conservatoare.

11
B. Tratamentul stării de şoc urmăreşte regulile clasice cu menţiunea că el trebuie să evite transfuziile
de sânge atâta timp cât persistă hemoconcentraţia.

C. Tratamentul insuficienţei renale

• leziunile renale instalate nu sunt ireversibile,


• gravitatea # distrucţiile celulare şi tulburările umorale

Rinichiul artificial este în acerste cazuri soluţia cea mai indicată.

Dializa trebuie instituită înainte ca potasemia să ajungă la 5 mEq/l şi ureea la 3,5 g/l, scurtarea
intervalelor şi chiar efectuarea ei profilactică dând bune rezultate.

Contuzia prin suflu


Explozie → deplasare radiară a mediului în care aceasta se produce (aer sau apă) → unde de soc →
leziuni importante în funcţie de regiunea asupra căreia acţionează

Transmitere

• prin aer: leziuni pulmonare


• prin apa: leziuni ale organelor parenchimatoase

Din numeroasele leziuni ale accidentaţilor prin suflu, leziunile de tip pulmonar, abdominal şi nervos
sunt cele mai frecvent întâlnite; ele se produc datorită simultaneităţii acţiunii de şoc atât asupra
peretelui toracic cât şi direct asupra pulmonului.

Leziunile de tip pulmonar

• sunt cele mai adesea acut mortale;


• histologic → discrete leziuni hemoragice pleuropulmonare în formele atenuate leziunile sunt
mai evidente, plămânul căpătând aspectul
• plămânului la înnecat cu hemoragii, rupturi alveolare şi bronşite.

Clinic :

• insuficienţe respiratorii cu dispnee şi spute hemoptoice

• leziunile costo-musculare.

• conduc în 2-4 zile la apariţia fenomenelor de edem pulmonar acut.

Tratamentul :

• bune ventilaţii chiar prin protezare respiratorie

• combaterea prin antibioterapie a suprainfectării.

Leziunile de tip abdominal

• hemoragie → leziunea organelor parenchimatoase si/sau dezinsertie de mezouri


• fenomene de iritatie peritoneala → ruptura organelor cavitare

Tratamentul va urmări, bineînţeles, cura chirurgicală a efectelor acţiunii suflului asupra organelor
abdominale.

Leziunile de tip nervos

12
➢ sunt leziuni cerebrospinale de tipul contuziei şi dilacerării

➢ în funcţie de intensitatea forţei de şoc

➢ moarte

➢ come cu durate şi aspecte variabile, beneficiind de tratament combinat


neuro-chirurgical şi medical.

Plăgile
Plaga reprezintă o lipsă de continuitate a pielii, mucoaselor şi a ţesuturilor subiacente, produsă prin
agenţi traumatici (mecanici, termici sau chimici).

Clasificare

a) În funcţie de natura AGENTULUI TRAUMATIC:

MECANIC: - tăiere; - chirurgicale

- înţepare; - accidentale

- muşcătură;

- împuşcare;

- contuze;

TERMIC: arsuri, degeraturi

CHIMIC : - arsuri;

ELECTRIC:- electrocutarea, trăsnetul;

b) În funcţie de REGIUNEA ANATOMICĂ INTERESATĂ (scalp, faţă, membre, abdomen etc.)

c) În funcţie de PROFUNZIME ŞI COMPLEXITATE:

-- SUPERFICIALE, limitate la tegument şi ţesuturile subiacente; nu depaşesc


fasciile de înveliş;

-- PROFUNDE:

Nepenetrante (nu pătrund în cavităţi seroase)

- oarbe

- în seton (deasupra fasciei superficiale);

- transfixiante: - simple, complexe;

Penetrante

- fără leziuni viscerale;

- cu leziuni viscerale;

d) În funcţie de TIMPUL SCURS DE LA TRAUMĂ:

13
-- PLĂGI RECENTE: până la 6 ore de la accident (fără semne de infecţie);

-- PLĂGI VECHI: peste 6 ore de la accident;

e) În funcţie de ATITUDINEA TERAPEUTICĂ IMPUSĂ, plăgile pot fi:

- de foarte mare urgenţă: pun viaţa imediat în pericol (ex.: fractura laringiană cu obturarea
completă a căilor respiratorii superioare);

- urgente: implică intervenţii după cel mult câteva minute (pneumotoraxul sufocant);

- critice: impun intervenţia în cursul primei ore după accident (majoritatea situaţiilor de
hemoperitoneu);

- ascunse: plăgi care nu sunt imediat vizibile (ex.:plăgile de uretră);

f) În funcţie de GRADUL CONTAMINĂRII ŞI PROGNOZA RATEI DE INFECŢIE

- -- CURATE: inciziile chirurgicale pe tegumente dezinfectate şi fără a se patrunde în tractul


digestiv (hernii etc.); rata de infecţie este sub 2%;

- -- CU CONTAMINARE MINIMĂ: din tractul digestiv, respirator sau genitourinar; rata de


infecţie este sub 3%;

- -- CONTAMINATE: contaminare majoră a plăgii; din această categorie fac parte toate plăgile
traumatice; dacă abordarea terapeutică este corectă riscul de infecţie este < 5%;

- -- INFECTATE: presupun o infecţie preexistentă (ex. peritonită apendiculară); rata de infecţie


este >50%;

Plăgile de război

Plăgile de război reprezintă o categorie deosebită în varietatea plăgilor, pe de o parte datorită


condiţiilor deosebite în decursul cărora apar, iar pe de altă parte, datorită agenţilor vulneranţi foarte
variaţi atât prin calitatea lor cât şi prin elementele de balistică ce le determină proprietatile.

Plagă prin armă de foc

• 99% din totalul plăgilor în ultimul război mondial


• specificitate deosebită datorită puterii distructive a agentului
vulnerant,
• determinată de viteza mare cu care proiectilul pătrunde în organism, viteză denumită şi“
forţă vie”
• acţionează pe un spaţiu restrâns şi într-un timp foarte scurt
• proiectilul → loc de impact (mediu lichid sau coloidal) efect exploziv → presiuni excesive →
comprima mediul → unda de soc → particule → imprima o miscare ondulatorie, ritmica

Zona de explozie: proiectilul este tras de la 500-800 m

Zona de perforatie: 800-2000 m, forta vie a proiectilului scade prin frecarea cu aerul → plaga neteda,
regulata, superficiala, redusa adesea doar la orificiul de intrare

Zona de contuzie → peste 2000 m → proiectilul nu mai are putere perforanta → leziuni minime

14
În cazul schijelor, puterea lor de penetraţie este socotită ca fiind jumătate din ceea a gloanţelor, iar
leziunile diferite în raport cu forma şi mărimea lor, ca şi cu distanţa existentă între rănit şi locul
exploziei.

Plaga unipolară sau oarbă

➢ se prezintă numai sub forma orificiului de pătrundere

➢ proiectilul a rămas în ţesuturi.

Plaga bipolară sau biorificială

➢ un orificiu de intrare şi altul de ieşire al proiectilului, acesta din urmă fiind de obicei de 5-6
ori mai larg decât calibrul traiectului plăgii.

➢ doar planurile superficiale, se numeşte plagă în seton.

TRATAMENTUL

A. Conservator

B. Radical

A. Tratamentul conservator

➢ plăgile simple punctiforme, regulate, unice, tangenţiale, care au marginile apropiate

➢ plăgile mici în seton

➢ unele din plăgile nepenetrante superficiale.

B. Tratamentul radical

➢ plăgile explozive, contuze,

➢ plăgile multiple,

➢ plagile transfixiante cu leziuni osoase, vasculare etc.

Important!

Orice plagă de război trebuie considerată în principiu o plagă infectată şi impune deci intervenţia
chirurgicală de urgenţă!

Plagile cranio-cerebrale şi cele maxilo-faciale trebuie tratate şi urmărite de cadre de specialitate!

Curăţirea chirurgicală poate fi:

1. “primară”, dacă se execută înaintea apariţiei infecţiei

2. “secundară” dacă se execută după apariţia acesteia

➢ necesită excizarea marginilor plăgii pe o distanţă de 1 cm împreună cu porţiunile devitalizate


de ţesut

➢ protejarea muşchilor şi vasele lor nutritive

➢ incizarea aponevrozelor pentru a diminua edemul compresiv

➢ îndepărtarea orice corp străin existent în plagă → excepţii:

15
➢ corpi străini mai mici de 1-2 mm,

➢ cei care nu produc tulburări funcţionale

➢ cei pentru scoaterea cărora este nevoie de intervenţii laborioase, riscante

➢ eschilectomia se adresează numai fragmentelor complet detaşate sau acelor care împiedică
curăţirea plăgii

➢ debridarea plăgilor anfractuoase cu

➢ epunere la vedere a tuturor fundurilor de sac

➢ realizarea unei hemostaze atente

➢ sutura pulmonară este bine să fie executată sub protecţia unui drenaj.

EVALUAREA ŞI ÎNGRIJIREA POLITRAUMATIZATULUI

-Tratamentul pacientului politraumatizat se realizează în echipă multidisciplinară, incluzând chirurgi,


medici de medicină de urgenţă, ortopezi, neurochirurgi, alte subspecialităţi chirurgicale şi anestezişti
reanimatori, fiecare component al echipei trebuind să fie familiarizat cu bazele resuscitării în
traumă.

-Evaluarea şi tratarea politraumatizatului trebuie să se facă atât în prespital cât şi în spital după
următoarele principii:

1. Mai întâi este necesară o evaluare funcţională şi tratarea imediată a insuficienţelor vitale
(respiratorie, circulatorie);

2. Urmează un diagnostic anatomoclinic complet al leziunilor traumatice dar şi al statusului


biologic preexistent;

3. În funcţie de mai mulţi factori (gravitatea leziunilor, teren, posibilităţi terapeutice) se face o
ierarhizare a tratamentului leziunilor.

-- noţiunea de politraumatism este una anatomo-clinică.

-- gravitatea este de obicei mai mare decât suma leziunilor sale, acestea potenţându-se reciproc.

-- în politraumatismele severe diagnosticul se face din mers, împletindu-se cu gesturile


terapeutice.

-- atât in prespital cat şi în spital este necesară ierarhizarea tratării leziunilor respectându-se
protocoale de îngrijire.

-- când evaluăm o plagă este important să cunoaştem: etiologia, timpul scurs de la producerea ei
şi împrejurarile în care s-a produs, tratamentul aplicat anterior, complexitatea ei (depasirea
barierelor seroase, implicarea unor structuri importante precum tendoane, nervi, viscere, etc.)

-- tratamentul se va face respectând o serie de principii de bază ale chirurgiei (prioritatea


hemostazei, alegerea tipului de anestezie cel mai potrivit, îndepartarea corpilor străini şi a
ţesuturilor necrozate, drenaj, antibioterapie).

16

S-ar putea să vă placă și