Sunteți pe pagina 1din 7

Facultatea de Drept

UNITBV Istoria statului și dreptului românesc Mircea Raluca Gabriela

CUPRINS

Introducere………………………………………………….2
Reforma agrară…………………………………………….2
Reforma electorală…………………………………………3
Codul civil…………………………………………………...4
Codul penal…………………………………………………5
Codul de procedură civilă…………………………………6
Codul de procedură penală……………………………….7
Facultatea de Drept
UNITBV Istoria statului și dreptului românesc Mircea Raluca Gabriela

Opera legislativă a lui Alexandru Ioan Cuza

I. Introducere

Provenind dintr-o veche familie de boieri moldoveni, din zona


Fălciului (zona Bârladului), Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al
Moldovei și Țării Românești, a fost cel care a pus bazele statului modern
român. Domnia sa, deși scurtă (1859-1866), a reprezentat o perioadă de
maximă dezvoltare a României moderne, prin recunoașterea Unirii depline,
crearea primului Parlament unic al României și a primului guvern unitar, dar
și prin reformele sale: adoptarea primei constituții românești, reforma
electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară și cea a
învățământului.

II. Reforma agrară

Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de guvernul Mihail


Kogălniceanu în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, prin care țăranii
clăcași erau eliberați de obligațiile față de boieri și erau împroprietăriți cu
pământ. A fost primul pas către începerea procesului de modernizare
a statului român și, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile
cu economia și societatea de tip feudale.
Legea rurală a fost sancționată și promulgată la 14 (SV)/25
august (SN) 1864. Atunci, Domnitorul proclama:
„Claca este desființată pentru de-a pururea și de astăzi voi
sunteți proprietari liberi pe locurile stăpânirii voastre!”.

Conform revendicărilor formulate în timpul revoluției de la 1848,


elementele progresiste, întreagă țărănime, cereau că impropietarirea să se
facă pe loturile aflate în folosință sătenilor. Moșierimea s-a opus, creând
aparență că reforma agrară s-a înfăptuit, cum a fost proiectul de lege
propus în 1862 de Barbu Catargiu, conform căruia țăranii urmau să fie
împroprietăriți pe pământul comunal. Adunarea a adoptat legea, iar Cuza a
Facultatea de Drept
UNITBV Istoria statului și dreptului românesc Mircea Raluca Gabriela

refuzat să o sancționeze, urmând că în 1864, Mihail Kogălniceanu să


propună un nou proiect de lege, favorabil țărănimii, dar care nu a fost
adoptat. Abia prin legea promulgate la 14 august 1864 s-a înfăptuit reforma
agrară. În baza acestei legi “sătenii clăcași sunt și rămân deplin proprietari
pe locurile supuse posesiunii lor, în întinderea ce se hotărăște prin legea în
ființă .
Suprafaţa pământului asupra căruia se recunoştea dreptul de
proprietate al ţăranilor era fixată în funcţie de numărul de vite pe care
aceştia le stăpâneau. In acelaşi timp, s-a desfiinţat şi regimul clăcăşiei
(dijma, zilele de meremet), în schimbul unei despăgubiri pe care ţăranii
urmau să o plătească în termen de 15 ani, prin sume repartizate anual.
După adoptarea şi aplicarea acestei legi, o mare parte din pământurile
moşierilor (aproximativ 2/3) au trecut în proprietatea ţăranilor, ceea ce a
constituit o puternică lovitură dată poziţiilor economice ale boierimii şi, în
acelaşi timp, o măsură prin care s-au deschis largi perspective dezvoltării
capitaliste din ţara noastră.

III. Reforma electorală

Legea electorală din 1864 a fost un act legislativ adoptat odată


cu Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris după „lovitura de stat” a
lui Cuza din 2 mai 1864 şi publicată în „Monitorul oficial” nr. 146 din 3 iulie
1864. Legea electorala facea sa creasca însa considerabil numarul
alegatorilor, în principal de doua categorii - primari, care votau prin delegatie,
si directi, departajati prin posibilitatiile censitare; reforma electoratului
avantaja cu deosebire burghezia în formare. Cetăţenii cu drept de vot
puteau alege numai membrii Adunării Elective, căci din Corpul ponderator
făceau parte membri ai clerului, armatei, preşedintele Curţii de Casaţie, iar
64 de membri erau numiţi de domnitor.
Primele alegeri pe baza acestui act legislativ au avut loc pe 24/25
noiembrie 1864 şi a fost în vigoare până la adoptarea Constituţiei din 1 iulie
1866
Adoptarea noii constituţii şi a legii electorale a fost prilejluită de criza
politică şi constituţională declanşată în primăvara anului 1864 între puterea
executivă în stat şi puterea legislativă.
Facultatea de Drept
UNITBV Istoria statului și dreptului românesc Mircea Raluca Gabriela

Potrivit acestei legi, corpul electoral era alcătuit din alegători


primari care votau indirect şi alegători direcţi. Alegatorii primari erau cei care
plateau un impozit de 48 lei in comunele rurale si cei cu impozit peste 80 lei
in comunele urbane. Cincizeci de alegatori primari numeau un alegator
direct, care trebuia sa aiba un venit de 100 galbeni, pe care sa il poata
dovedi. De asemenea, puteau fi alegatori directi , fara a-si demonstra
veniturile preotii, profesorii, doctorii, avocatii, inginerii, arhitectii etc. Din
adunare puteau face parte doar cetatenii romani cu varsta de 30 de ani si cu
un venit de 200 galbeni.
Pentru a fi eligibil, cetăţeanul trebuia să întrunească mai multe
condiţii: să fi dobândit cetăţenia română prin naştere sau naturalizare, să
aibă 30 de ani împliniţi şi un venit anual de 200 de galbeni. Fără a plăti
cens puteau fi aleşi membri în Adunarea Electivă toţi românii care au
exercitat funcţii înalte în serviciul statului, ofiţerii superiori în rezervă ai
armatei. De asemenea, membrii Adunării Elective beneficiau de imunitate
penală, iar frauda electorală era sever pedepsită. Votul era secret, iar
mandatul se obţinea prin majoritatea absolută de 50% plus 1 din totalul
voturilor valabil exprimate.

IV. Codul civil

La 4/16 decembrie 1864 Cuza a promulgat şi Codul civil, care urma să


intre în vigoare de la 1/13 ianuarie 1866. Codul civil era alcătuit după modelul
Codului napoleonean şi al Codului civil italian, având la bază şi unele
prevederi ale vechiului drept românesc (''Istoria României în date'', Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2003). Codul civil a fost pus în aplicare, ca şi legea
măsurilor şi greutăţilor (15/27 septembrie 1864), după un an, răstimp în care
atât magistraţii cât şi avocaţii să-l studieze, iar publicul să ia cunoştinţă de el.
Codul civil cuprindea dispoziţii progresiste care au fost relevate ca atare de
presa străină: instituia căsătoria civilă, singura obligatorie, cea religioasă
devenind facultativă, instituia, de asemenea, divorţul civil, în locul celui
religios, prevedea modalităţile acordării progresive de drepturi politice evreilor
etc. Noul Cod civil, care moderniza sistemul juridic, a constituit şi un
instrument important de unificare a Principatelor Române.
Facultatea de Drept
UNITBV Istoria statului și dreptului românesc Mircea Raluca Gabriela

Codul Civil cuprindea 1914 articole și era împărțit în trei cărți. De-a
lungul timpului, numeroase acte normative au abrogat, modificat și
completat articole din Codul Civil. În ciuda unor numeroase eforturi de
modificare, care au fost culminate prin pregătirea și finalizarea unor noi
proiecte de Cod Civil, care erau menite să îl înlocuiască, precum cele din
anii 1940, 1971 și 2004, Codul Civil din vremea lui Alexandru Ioan Cuza a
rămas în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 când a intrat în vigoare
un nou Cod Civil inspirat după Codul Civil din provincia Quebec, Canada.

V. Codul penal

Primul Cod Penal din România datează de pe vremea domniei lui


Alexandru loan Cuza, fiind numit și „Codul lui Cuza”. A fost promulgat și
publicat la finalul lunii octombrie 1864 și pus în aplicare de la 1 mai 1865.
Pentru elaborarea acestui cod s-au folosit izvoare precum Codul
penal francez (1810) și Codul penal prusian (1859).
Codul Cuza consacra principiul legalității incriminării și a pedepsei,
egalitatea în fața legii penale, umanizarea pedepselor, nu
prevedea pedeapsa cu moartea, ci munca silnică pe viață. Infracțiunile
erau clasificate în trei categorii: crime, delicte și contravenții.
Codul penal prevedea sancțiuni aspre pentru funcționarii dovediți
corupți care își pierdeau funcția pentru tot restul vieții, primeau pedeapsa
cu închisoarea (cu executare), dar își pierdeau și dreptul la pensie. Banii
sau bunurile furate mergeau direct către spitale și casele de binefacere.
Funcționarii publici care urmăreau interesul personal în funcțiile pe
care le ocupau fie direct, fie prin persoane interpuse erau pedepsiți cu
închisoare de până la doi ani și, în plus, nu mai putea ocupa vreodată funcții
publice: „Despre infracțiunile privitoare la amestecarea funcționarilor publici
în afaceri sau comerciuri necompatibile cu < lor calitate (secțiunea III).

În acelaşi Cod, în premieră, apar şi infracţiunile de falsificare de


monedă sau de sigiliu, dar şi cele de falsificare de paşaport.

In decursul aplicarii acestui cod au interevenit modificari de-a lungul


timpului in 1874, 1882, 1893, menite sa il mentina mereu in actualitate. Prin
Facultatea de Drept
UNITBV Istoria statului și dreptului românesc Mircea Raluca Gabriela

adoptarea Codului Penal s-a concretizat o mare si importanta cerinta in


legislatia romaneasca, prin aceasta Romania inscriindu-se in randul tarilor
cu un sistem juridic avansat.

VI. Codul de procedură civilă

Codul de Procedura Civilă a fost elaborat și a intrat în vigoare odată


cu Codul Civil Român. S-a bucurat de o atenție specială, manifestată atât pe
planul propriu-zis al reglementărilor juridice, cât și pe cel al doctrinei.
Procedura de judecată se întemeia pe concepția că adevărul obiectiv
nu poate fi cunoscut de către instanța, hotărârea pe care această o pronunță
exprimând numai adevărul juridic.
Principalele izvoare ale Codului de Procedura Civilă sunt: Dreptul
Procesual al Cantonului Geneva, Codul de Procedura Civilă Francez, unele
dispoziții din Legea Belgiană, cu privire la executarea silită și unele norme
de drept procesual din legiuirile noastre mai vechi.
Codul de Procedura Civilă este alcătuit din șapte cărți: procedura
înaintea judecătorului de plasa, tribunalele de județ, curțile de apel, arbitri,
executarea silită, proceduri speciale, dispoziții generale.
Prima carte nu a fost în vigoare deoarece competență judecătoriilor,
din lipsa de personal, a fost în grijă subprefectilor până în 1879, ulterior fiind
abrogată prin Legea pentru judecătoriile comunale și ocoale.
Curțile de Apel au funcționat inițial la București, Iași, Craiova, Focșani,
iar mai apoi la Galați. Procedura de judecată era orală, publică și
contradictorie, putând fi aprobate: acte scrise, experți, martori, prezumții,
cercetătorii jurământului judiciar. Codul avea precum cai de atac apelul,
opoziția, contestația și recursul.

VII. Codul de procedură penală

Codul de Procedura Penală a fost adoptat și aplicat concomitant cu


Codul Penal, având că model Codul de Instrucție Criminală Francez din
1808. În opoziție cu veche procedura, care era scrisă, secretă și fără
dezbaterea contradictorie a probelor, concepțiile moderne înfățișau o
judecată orală, publică și contradictorie.
Facultatea de Drept
UNITBV Istoria statului și dreptului românesc Mircea Raluca Gabriela

Codul cuprindea două mari părți: prima carte ce reglementează


descoperirea, urmărirea și instrucția infracțiunilor, iar cartea a două vorbea
despre desfășurarea proceselor.

Procesul penal cuprindea două faze, cea premergătoare judecății, ce


cuprindea descoperirea, urmărirea și instrucția, și a două faza, a judecății.

Codul de Procedura Penală prevedea că instanța de judecată:


judecătoriile de plasa (care însă nu au funcționat), tribunalele de județ, curțile
cu juri și Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-ar putea să vă placă și