LABORATORUL 2

CAPUL ŞI APENDICELE SALE

ȘEF LUCRĂRI DR. RADA ISTRATE

 CAPUL ŞI APENDICELE SALE

Capul la insecte, denumit şi “capsulă cefalică” sau epicraniu, este format din 6 segmente, puternic chitinizate şi intim sudate
între ele (primul segment poartă numele de acron, al doilea antenal, al treilea intercalar, al patrulea mandibular, al cincilea maxilar şi
al şaselea labial). Acesta poate avea diferite mărimi şi forme: rotunjit (adulţii de termite), oval (proture), alungit (unele heteroptere sau
unele coleoptere). Există o corelaţie între forma capului şi modul de viaţă al insectelor. La cele sedentare, capul este mic faţă de restul
corpului, iar cele răpitoare au capul mare.

La capul unei insecte deosebim mai multe regiuni, delimitate prin suturi fine. Astfel, între antene şi anterior lor se află fruntea
(frons). Anterior frunţii se află o placă intermediară pe care se prind părţi ale aparatului bucal, numită clipeu (clypeus). Clipeul, în unele
cazuri poate fi împărţit printr-o sutură transversală într-un sclerit superior numit postclipeu (postclypeus) şi unul inferior anteclipeu
(anteclypeus). La clipeu se articulează buza superioară (labrum). Posterior frunţii se află creştetul (vertex), cuprins între ochii compuşi şi
partea posterioară a epicraniului. Lateral frunţii, sub ochii compuşi şi înapoia lor se află obrajii (genae). Aceştia se prelungesc posterior
prin tâmple (tempora). Posterior vertexului se află occipitul (occiput). În partea ventrală a capsulei cefalice se găsesc buza inferioară
(labium) şi gula, partea cuprinsă între gât (collum) şi piesele bucale.
 Capul este legat de torace printr-o membrană care formează gâtul
la insecte (collum), iar orificiul care face legătura între cap şi restul corpului
(prin care trec tubul digestiv, nervii, traheea) se numeşte orificiu occipital
(foramen occipitale) (fig. 3).
Faţă de corp, capul poate avea trei poziţii, deosebindu-se trei tipuri.
- Cap prognat, situat în planul orizontal al corpului, formând cu
acesta un unghi de 180o. Orificiul bucal este îndreptat înainte. Se întâlneşte la
urechelniţă (Forficulidae), termite (Isoptera).

- Cap ortognat, orientat în jos, pe o direcţie perpendiculară cu axul

longitudinal al corpului (unghi de 90o). Se întâlneşte la lăcuste (Acrididae).

- Cap hipognat, orientat în jos şi îndreptat posterior, formând un

unghi ascuţit cu axul longitudinal al corpului. Este caracteristic insectelor cu
aparat bucal de înţepat şi supt. Se întâlneşte la tripşi (Thysanoptera), cicade
(Cicadoidea), ploşniţe (Heteroptera).
 După cum s-a arătat, capul la insecte poartă organele vizuale, antenele şi piesele aparatului bucal.
Organele vizuale.
Organele vizuale la insecte sunt reprezentate prin ochi compuşi (faţetaţi) şi printr-un număr
variabil de ochi simpli (oceli şi stemmate).
Ochii compuşi sau faţetaţi sunt în număr de o pereche, situaţi pe părţile laterale ale capului şi
au diferite forme: ovali, circulari, reniformi (coleoptere, diptere, hymenoptere). La insectele care trăiesc în
peşteri sau în alte locuri întunecoase (furnicare), ochii compuşi pot fi reduşi sau pot lipsi. Alteori aceştia
pot fi mari încât se pot atinge pe marginea superioară (odonate).
Ochii compuşi sunt alcătuiţi dintr-un număr variabil de unităţi morfofuncţionale, numite
ommatidii, care pot ajunge până la 28.000 (odonate) sau 30.000 (necroforii). La suprafaţa ochilor
compuşi tegumentul se subţiază, devine transparent şi formează cornea. În dreptul fiecărei ommatidii,
cornea formează câte un contur hexagonal, circular sau oval, astfel încât ochii apar faţetaţi.
Ochii compuşi se întâlnesc la adulţi, precum şi la larvele insectelor cu dezvoltare incompletă
(hemimetabolă).
Insectele sunt mioape (văd de aproape), iar vederea la insecte este mozaicată, reală, mai mică
şi răsturnată; unirea imaginii făcându-se la nivelul sistemului nervos.
Ochii simpli sunt de două feluri: dorsali şi laterali.
Ochii simpli dorsali se numesc oceli (ocelli dorsales) şi se întâlnesc la adulţii şi larvele
insectelor cu dezvoltare incompletă (hemimetabolă). Aceştia sunt în număr de 1 – 3, situaţi pe vertex sau
frunte. Cu ajutorul lor se asigură verticalitatea în timpul zborului şi insecta păstrează un tonus nervos
ridicat.
Ochii simpli laterali sunt cunoscuţi sub denumirea de stemmate şi se întâlnesc la larvele
insectelor cu dezvoltare completă (holometabolă). Ei sunt în număr de 8 – 12 pe fiecare parte a capului,
dispuşi în coroană.
 Antenele
Antenele sunt apendice perechi şi simetrice, inserate pe frunte, în poziţii diferite (sub ochi, anterior
ochilor etc.). Ele sunt formate din articole şi pot varia ca formă, număr de articole componente (până la 40) de la
specie la specie, cât şi la sexe.
O antenă tipică este compusă dintr-un articol bazal sau scap (scapus) care se inseră pe capsula
cefalică; al doilea articol este pedicel (pedicellus), urmat de funicul sau flagel (flagellum) format dintr-un număr
variabil de articole şi lipsit de musculatură proprie

Antenele variază ca formă şi mărime şi au o valoare deosebită în sistematică. Astfel, ele pot fi
drepte, când articolele sunt înşirate unul după altul în linie dreaptă şi genunchiate, când scapul
formează cu restul articolelor un unghi. De asemenea, ele pot fi: regulate (antennae aequales), când
sunt formate din articole mai mult sau mai puţin egale între ele şi neregulate (antennae inaequales),
formate din articole de diferite mărimi. În cadrul acestor două grupe de antene sunt cuprinse mai
multe tipuri.
I. Antene regulate (antennae aequales)
- Antene filiforme, formate din articole de aceeaşi grosime şi homonome (Acrididae - lăcuste,
Catantopidae - lăcuste, Carabidae - gândaci, majoritatea familiilor de Chrysomeloidea - gândaci
lucioși).
- Antene setiforme (setacee), la care articolele flagelului se subţiază treptat spre vârf (Blatta
orientalis - gândacul negru de bucaăarie).
- Antene seriforme (serate), cu articolele flagelului prevăzute cu expansiuni de forma unor dinţi
de fierăstrău (unele specii de Elateridae - viermi sârmă).
 Antene moniliforme, formate din articole rotunjite şi bine diferenţiate între ele, având forma
unor mărgele (Tenebrio molitor - gândacul făinii).

Antene pectinate. Articolele flagelului prezintă expansiuni lungi (apofize), de forma unui
pieptene (unele specii de Tenthredinidae - viespea rapiței, viespea merelor, viespea neagră a
prunelor).

Antene bipectinate. Articolele flagelului prezintă expansiuni lungi bilaterale (unele specii de
lepidoptere).

Antene penate, formate din articole care prezintă peri lungi asezaţi sub formă de pană
(Culicidae - țânțari).

II. Antene neregulate (antennae inaequales)

Antene clavate, la care articolele antenale sunt îngroşate treptat spre vârf (Pieris brassicae - fluturele alb al
verzei).
Antene măciucate, la care articolele terminale sunt puternic îngroşate, formând o măciucă
bine diferenţiată. Măciuca antenală poate fi:

• compactă, când articolele sunt strâns unite între ele (Coleoptera – Curculionidae -
gărgărițe);

• lamelată, când articolele ce formează măciuca sunt puternic dezvoltate lateral, având
forma unor lamele şi sunt mobile (Melolontha melolontha, Polyphylla fullo, Anomala
solida - cărăbuși);

• pectinată, când articolele măciucii sunt imobile şi dezvoltate unilateral sub forma unor
dinţi de pieptene (Lucanidae - rădașcă).

Antene aristate, formate dintr-un număr mic de articole mult modificate, prezentând pe
ultimul articol o setă lateral (Diptera – Muscidae - muște) sau apical - cicade
Rolul principal al antenelor este cel senzorial, pe articolele lor găsindu-se formaţiuni (senzori) cu forme
variabile (plăci membranoase, bastonaşe, peri speciali) ce servesc ca organe olfactive sau tactile.

Din punct de vedere al olfacţiei, antenele de la masculi sunt mai evoluate decât la femele.

La unele insecte ele au şi funcţii mecanice, servind drept cârmă în timpul zborului (unele hymenoptere), ca
organe prehensoare în timpul copulaţiei (Pediculidae), la luarea aerului (Hydrous). De asemenea, pentru unele
specii de insecte, antenele reprezintă un caracter al dimorfismului sexual.