UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE DREPT

RECUNOAŞTEREA ŞI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR

PENALE STRĂINE
 Cuprins

Cadru introductiv…………………………………………………………………………………...3
Sediul materiei……………………………………………………………………………………....4
Procedura cooperării judiciare……………………………………………………………………..6
Norme stabilite prin Tratatul de la Lisabona…………………………………..…………………..6
Instituţii interne şi internaţionale cu atribuţii în domeniul cooperării ...………………………...8
Procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor penale străine…………………………...11
Procedurile de recunoaştere şi executare în România a hotărârilor penale străine …………...11
Procedura de recunoaştere la cererea unui stat străin…………………………………………..13
Procedura specială de recunoaştere pe cale principală...………………………………………..13
Procedura de recunoaştere pe cale incidentală ………………………………………………….14
Executarea hotărârilor penale române în străinătate …………………………………………...15
Recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti în materie penală în viziunea Comisiei Europene...16
Consideraţii finale…………………………………………………………………………...........18
Jurisprudenţă relevantă………………………………………………………………………......19
Bibliografie…………………………………………………………………………………..........21

2
 RECUNOAŞTEREA ŞI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PENALE
STRĂINE

Cadru introductiv

Aplicarea ansamblului de reguli referitoare la incidenţa legii penale în spaţiu nu este

întotdeauna în măsură să ofere o replică eficientă la provocările criminalităţii contemporane,
caracterizată de apariţia unor noi forme de manifestare a activităţii infracţionale, de o mobilitate
fără precedent a infractorilor, dar şi de dezvoltarea organizaţiilor şi reţelelor criminale
transnaţionale. În atare condiţii, apare mai mult ca necesară întărirea cooperării internaţionale în
lupta împotriva infracţionalităţii, cooperare care îmbracă astăzi numeroase forme şi se manifestă în
toate domeniile legate de această luptă1.
În condiţiile săvârşirii unor infracţiuni pe teritoriul unui stat de către persoane aparţinând
altui stat sau în cazul organizaţiilor criminale internaţionale care implică săvârşirea de infracţiuni
pe teritoriul mai multor state, sunt necesare acţiuni şi reglementări de colaborare internaţională pe
plan judiciar. Această colaborare se obţine prin încheierea de tratate internaţionale de asistenţă
juridică şi judiciară între state, pe baza unor recomandări ale convenţiilor internaţionale în acest
domeniu2.
Astfel, cooperarea în materie penală este concepută a se realiza nu numai pe planul unor
acţiuni comune de poliţie sau de anchetă, ori prin schimbul de informaţii sau prin formarea
persoanelor de legătură, dar şi sub aspectul apropierii dispoziţiilor penale fie de drept procesual (ca
de exemplu, pentru evitarea confictelor de competenţă ori pentru desfăşurarea în bune condiţii a
anchetelor penale comune, ca şi pentru soluţionarea cererilor de extrădare etc.), fie de drept penal
substanţial (prin unificarea, pe cât posibil, a conţinuturilor unor infracţiuni şi a sancţiunilor, în
special a celor din domeniul crimei organizate, a traficului de droguri şi a terorismului).3
O analiză generală a formelor de manifestare a criminalităţii internaţionale scoate în
evidenţă în primul rând diversificarea metodelor de acţiune, organizarea şi logistica de multe ori
aproape perfectă a celor implicaţi în astfel de evenimente. În ultimele decenii, pe lângă terorism, s-

1
Florin Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 178.
2
Grigore Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 977.
3
George Antoniu, Activitatea normativă penală a Uniunii Europene (I), în Revista de drept penal nr. 1/2007, p. 12-13.

3
au dezvoltat şi alte forme ale criminalităţii, şi anume: trafic şi consum de droguri, trafic de
armament, trafic de carne vie, trafic de persoane în scop imigraţionist etc., activităţi infracţionale
care, chiar dacă nu se ridică la pericolul reprezentat de terorism, pot constitui subiecte de analiză şi
îngrijorare la nivelul oricărui stat4. În contextul aderării României la Uniunea Europeană, ţara
noastră are misiunea de a asigura graniţa externă a statelor comunitare împotriva imigraţiei ilegale,
a traficului de arme, muniţii, droguri, substanţe radio-active etc.
Potrivit unei opinii exprimate în literature de spcialitate 5, principala problemă care se ridică
în actualul proces de globalizare constă în corelarea strategiilor şi politicilor naţionale cu
strategiile, politicile şi regulamentele statuate pe plan internaţional. Or, în pofida eforturilor
legislative interne şi internaţionale depuse în ultimele decenii în scopul înlesnirii cooperării şi
comunicării directe între organele judiciare din ţările europene, în practica judiciară penală internă
au fost întâmpinate dificultăţi în realizarea (pe calea cooperării judiciare internaţionale în materie
penală) unor acte procesuale, ca de exemplu citarea sau prezentarea materialului de urmărire
penală, care nu au echivalent în legislaţiile procesual penale ale altor state europene.

Sediul materiei
În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană şi pentru integrarea ţării noastre în
spaţiul judiciar european, legiuitorul român a transpus în dreptul intern o serie de instrumente
juridice ale Uniunii, cum ar fi: Convenţia privind procedurile simplificate de extrădare între statele
membre ale U.E. din 10 martie 1995 şi Convenţia de extrădare între statele membre ale U.E. din 27
septembrie 1996, Convenţia U.E. privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală din 29
mai 2000 şi Decizia-cadru din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă, precum şi
Decizia-cadru a Consiliului U.E. nr. 2002/584/JHA din 13 iunie 2002 privind mandatul european
de arestare şi procedurile de predare între statele membre6.

4
Alexandru Boroi, Ion Rusu, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008,
p. 3.
5
Marius Nicu Vasile, Modalităţi de realizare a cooperării judiciare internaţionale în materie penală, în Revista de
drept penal nr. 3/2010.
6
Valerica Mirea, Recunoaşterea hotărârilor penale şi a actelor judiciare străine, în Revista Dreptul, nr. 5/2007, p.
219.

4
 Răspunzând celor mai acute cerinţe în domeniul cooperării judiciare internaţionale în
materie penală, legiuitorul român a adoptat Legea nr. 302/20047, act normativ ce constituie legea-
cadru în materie.
Până la apariţia acestei legi, reglementarea generală, de la care se putea deroga prin
convenţie sau pe baza reciprocităţii, o constituiau dispoziţiile art. 513-522 C.pr.pen. Odată cu
intrarea în vigoare a Legii nr. 704/2001 8 privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală
au fost abrogate dispoziţiile art. 514-518 C.pr.pen. privind comisia rogatorie, rămânând în vigoare
însă dispoziţiile art. 519-521 C.pr.pen. referitoare la recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor
acte judiciare străine. La data intrării în vigoare a Legii nr. 302/2004 şi aceste dispoziţii au fost
abrogate expres. Conform art. 115 alin. 2 din actul normativ invocat în forma de la momentul
intrării în vigoare, recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine nu se putea
face decât la cererea autorităţilor competente ale statului de condamnare. Pe de altă parte, din
cuprinsul art. 119 care reglementa procedura ce trebuia urmată pentru “recunoaşterea hotărârii
străine a cărei executare se solicită” rezultă că recunoaşterea se putea solicita doar în vederea
executării acesteia pe teritoriul statului român. Ca urmare a criticilor ridicate, legiuitorul român,
adoptând Legea nr. 224/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 a creat
posibilitatea de a fi recunoscut un act judiciar străin nu numai la cererea unui alt stat, cât şi la
cererea condamantului sau a procurorului9.
Formele de cooperare judiciară internaţională în materie penală, potrivit art. 1 din actul
normativ indicat sunt următoarele:
- extrădarea;
- predarea în baza unui mandat european de arestare;

7
Legea 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al
României, partea I nr. 594 din 1 iulie 2004, iar ulterior a mai fost modificată şi completată prin:–Legea nr.
224/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006;  –Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.019 din 21 decembrie 2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007 pentru
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării
poliţieneşti internaţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007, cu
modificările şi completările ulterioare; republicată în temeiul art. III din Legea nr. 222/2008 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 10 noiembrie 2008, dându-se textelor o nouă numerotare; republicată (1) în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011.
8
Legea nr. 704/2001 privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 807
din 17 decembrie 2001.
9
Valerica Mirea, op. cit., p. 219-220.

5
 - transferul de proceduri în materie penală;
- recunoaşterea şi executarea hotărârilor;
- transferarea persoanelor condamnate;
- asistenţa judiciară în materie penală;
- alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală.
Potrivit literaturii de specialitate 10, aceste dispoziţii fac parte din categoria normelor privind
cooperarea interstatală în administrarea justiţiei penale.

Procedura cooperării judiciare

Norme stabilite prin Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona din 13 decembrie 2007, de modificare a Tratatului privind Uniunea
Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, a fost ratificat de România prin
Legea nr. 13/2008.
Capitolului 4 din tratatul sus menţionat, este denumit “Cooperare judiciară în materie
penală”, iar în acord cu dispoziţiile art. 69 A, alin. 1, cooperarea judiciară în materie penală în
cadrul Uniunii se întemeiază pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a
deciziilor judiciare şi include apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale
statelor membre în domeniile prevăzute la alineatul (2) şi la articolul 69 B.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă
ordinară, adoptă măsurile privind:
(a) instituirea unor norme şi proceduri care să asigure recunoaşterea, în întreaga Uniune, a
tuturor categoriilor de hotărâri judecătoreşti şi decizii judiciare;
(b) prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţă între statele membre;
(c) sprijinirea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie;
(d) facilitarea cooperarii dintre autorităţile judiciare sau echivalente ale statelor membre în
materie de urmărire penală şi executare a deciziilor.
De asemenea, cele două instituţii hotărând prin directive în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, pot stabili norme minime pentru a facilita recunoaşterea reciprocă a hotărârilor

10
F. Tulkens, M. van Kerchove, Introduction au droit penale, Ed. Story Scientia, Diegem, 1999, p. 151, apud. Florin
Streteanu, op. cit., p.178.

6
judecătoreşti şi a deciziilor judiciare, precum şi cooperarea poliţieneasca şi judiciară în materie
penală cu dimensiune transfrontalieră, acestea referindu-se la11:
(a) admisibilitatea reciprocă a probelor între statele membre;
(b) drepturile persoanelor în procedura penală;
(c) drepturile victimelor criminalităţii;
(d) alte elemente speciale ale procedurii penale pe care Consiliul le-a identificat în prealabil
printr-o decizie.
Totodată, în situaţia în care un membru al Consiliului consideră că un proiect de directivă
prevăzut la alineatul (2) ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului său de justiţie
penală12 acesta poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă
ordinară se suspendă. Dupa dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru
luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, prin aceasta încetând suspendarea procedurii
legislative ordinare.
În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre
doresc instituirea unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de directivă respectiv,
acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia. În acest caz, autorizarea de a
institui o formă de cooperare consolidată, prevazută la articolul 10 alineatul (2) din Tratatul privind
Uniunea Europeană şi la articolul 280 D alineatul (1) din tratat se consideră acordată şi se aplică
dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.
Mai mult decât atât, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin directive în
conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime cu privire la definirea
infracţiunilor şi a sancţiunilor în domenii ale criminalităţii de o gravitate deosebită de dimensiune
transfrontalieră ce rezultă din natură sau impactul acestor infracţiuni ori din nevoia specială de a le
combate pornind de la o baza comună13.
Domeniile criminalităţii vizează următoarele infracţiuni: terorismul, traficul de persoane şi
exploatarea sexuală a femeilor şi a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea
banilor, corupţia, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică şi criminalitatea
organizată.

11
Potrivit art. 69 A alin. 2 din Tratatul de la Lisabona.
12
Potrivit alin. 3 al art. 69 A din Tratatul de la Lisabona.
13
În acord cu dispoziţiile art. 69 B alin.1 din Tratatul de la Lisabona.

7
 Instituţii interne şi internaţionale cu atribuţii în domeniul cooperării
La nivel naţional, cererile formulate în domeniile extrădării, transferului de proceduri în
materie penală, recunoaşterii şi executării hotărârilor penale şi a actelor judiciare, transferării
persoanelor condamnate şi asistenţei judiciare în materie penală se vor transmite prin intermediul
următoarelor autorităţi centrale14:
- Ministerul Justiţiei, dacă au ca obiect extrădarea şi transferarea persoanelor
condamnate sau dacă se referă la activitatea de judecată ori la faza executării
hotărârilor penale;
- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă se referă la activităţi
din faza de cercetare şi urmărire penală;
- Ministerului Administraţiei şi Internelor, dacă se referă la cazierul judiciar.
Este lesne de observat faptul că, în România, ca în majoritatea statelor europene, Ministerul
Justiţiei este autoritatea centrală cu cele mai mari responsabilităţi, având o serie de atribuţii
conferite de lege în următoarele domenii: extrădare, transferarea persoanelor condamnate,
transferal de proceduri, recunoasşterea hotărârilor, asistenţa judiciară în faza de judecată sau în cea
de executare a hotărârilor penale. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este
autoritatea centrală pentru cererile de asistenţă judiciară în materie penalăîn faza de cercetare şi
urmărire penală, iar Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este autoritatea centrală
pentru cererile referitoare la cazierul judciar15.

Cele mai importante organisme la nivel mondial care manifestă o preocupare constantă
pentru diversificarea formelor şi metodelor legale de prevenire şi combatere a criminalităţii sunt
Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (INTERPOL),
Consiliul Europei şi Consiliul Uniunii Europene. La nivelul Uniunii Europene în planul cooperării
judiciare au fost înfiinţate următoarele instituţii: Colegiul European de Poliţie (CEPOL), Europol şi
Eurojust.16
Activitatea desfăşurată de OIPC-INTERPOL pentru prevenirea şi reprimarea criminalităţii
internaţionale are drept scop principal identificarea şi prinderea infractorilor care se sustrag de la
urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei, activitatea instituţiei având la bază câteva

14
Alexandru Boroi, Ion Rusu, op. cit., p. 25.
15
Ibidem, p. 26.
16
Alexandru Boroi, Ion Rusu, op. cit., p. 26-27.

8
principii fundamentale, a căror respectare prezintă o importanţă deosebită pentru realizarea unei
bune cooperări poliţieneşti, ca de exemplu principiul respectării suveranităţii naţionale, reprimarea
numai a infracţiunilor de drept comun, universalitatea cooperării, egalitatea de tratament a tuturor
ţărilor membre, caracterul extensiv al cooperării, în sensul că aceasta este deschisă tuturor
autorităţilor poliţieneşti naţionale cu misiuni de luptă împotriva criminalităţii (poliţie, parchet,
justiţie, jandarmerie, vamă, gardă financiară).
Potrivit literaturii de specialitate17, crearea organelor poliţieneşti şi judiciare la nivel
European nu mai este doar un deziderat, ci o realitate tangibilă, prin constituirea Europol şi
Eurojust. Problemele care se ridică în domeniul cooperării penalela nivelul Uniunii Europene
privesc însă asigurarea eficienţei mijloacelor juridice utilizate şi mai ales asigurarea coerenţei
ansamblului iniţiativelor în domeniu, în perspectiva creării unui sistem judiciar penal comun în
Europa.
Oficiul European de poliţie EUROPOL, în afara luptei impotriva drogurilor, acest organism
se preocupă şi de crima organizată cu accent asupra infracţiunilor cu pericol social ridicat,
fraudelor din domeniul informativ şi al documentelor, furtului de autovehicule şi a altor obiecte de
valoare, a faptelor de natură să afecteze mediul înconjurător cât şi cele referitoare la traficul de
organe şi fiinţe vii18.
Atribuţiile Europol sunt:
a) strângerea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor, precum şi schimbul de
informaţii transmise în special de autorităţile statelor membre sau de ţări ori autorităţi terţe;
b) coordonarea, organizarea şi realizarea de acţiuni cu caracter de investigaţie şi
operaţional, derulate împreună cu autorităţile competente ale statelor membre sau în cadrul unor
echipe comune de investigaţie şi, dacă este cazul, în colaborare cu Eurojust.
Orice acţiune cu caracter operaţional a Europol trebuie desfăşurată în cooperare cu
autorităţile statului sau statelor membre al căror teritoriu este implicat şi cu acordul acestora.
Aplicarea măsurilor de coerciţie este responsabilitatea exclusivă a autorităţilor naţionale
competente. România desemnează Punctul naţional focal al Ministerului Administraţiei şi
Internelor (Punctul naţional focal) să acţioneze ca punct naţional de contact între Europol şi alte
autorităţi competente din România. Autorităţile de aplicare a legii din România, responsabile,
17
Veronica Dobozi, Cooperarea judiciară în materie penală în Uniunea Europeană şi limitele sale, în Revista Dreptul
nr. 10/2006, p. 142.
18
Luca Iamandi, Cooperarea internaţională în domeniul criminalităţii, Ed. AIT Laboratories, Bucureşti, 2011, p. 141-
142.

9
potrivit legislaţiei naţionale, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce fac obiectul
acordului de cooperare sunt Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice,
Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Public, procurorii.19
În 2002 s-a adăugat o nouă piesă în mozaicul de agenţii, organisme şi instituţii ale Uniunii
Europene. Eurojust a fost înfiinţat prin decizia nr.2002/187/JAI a Consiliului din 28 februarie
2002, în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate, şi întărită de Decizia
2009/426/JAI a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind consolidarea Eurojust şi de modificare
a Deciziei 2002/187/JAI de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor
grave de criminalitate, cum ar fi spălarea banilor, crima organizată, corupţia şi frauda.20
Eurojust este o cooperare judiciară, dinamică, instituită sub “al treilea pilon” al Uniunii
Europene cu scopul de a consolida lupta împotriva infracţiunilor grave transfrontaliere, în special
când acestea sunt organizate. Faptul că statele Uniunii Europene au sisteme diferite de drept penal,
ămpreună cu reticenţa tradiţională de a colabora în domeniul penal, îngreunează cooperarea lor
atunci când se confruntă cu cazuri transfrontaliere, în ciuda existenţei unor convenţii pe această
temă. În acest context, sarcina specifică a Eurojust este de a intermedia în mod active între
autorităţile competente dn statele membre ale Uniunii Europene pentru a îmbunătăţi în continuare,
simplifica şi accelera cooperarea lor21.

Procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor penale străine

În Titlul V din Legea nr. 302/2004 (r) intitulat „Recunoaşterea şi executarea hotărârilor
penale”, legea reglementează, pe de o parte, procedurile prin care se solicită recunoaşterea şi
executarea în străinătate a hotărârilor penale pronunţate de instanţele române, iar pe de altă
parte, procedurile de recunoaştere şi executare în România a hotărârilor penale străine, ca
mijloc prin care hotărârile penale străine produc, atunci când este cazul, efecte juridice pe teritoriul
României. Pe această cale statul român îşi însuşeşte hotărârea penală străină, acordându-i în
virtutea propriei sale suveranităţi eficienţă pe teritoriul său. Această reglementare are caracterul de

19
Luca Iamandi, op. cit., p. 155-156.
20
Ibidem, p. 160-170.
21
Ion Flăminzeanu, Eurojust în Uniunea Europeană-Cooperarea judiciară, în Revista Curentul Juridic nr. 4/2010, p.
43.

10
procedură specială privind ordinea juridică internă, însă şi caracterul de formă de cooperare
juridică internaţională în materie penală22.

Procedurile de recunoaştere şi executare în România a hotărârilor penale străine

Hotărârile penale străine rămase definitive pot fi executate în România în baza unei cereri
de recunoaştere şi executare din partea autorităţilor competente ale statului de condamnare, scop în
care se impun a fi îndeplinite condiţiile de fond şi formă dispuse de art. 131 din Legea nr.
302/2004 (r) [n.n.] şi desfăşurată procedura de recunoaştere în faţa curţii de apel în circumscripţia
căreia, după caz, domiciliază, îşi are reşedinţa sau a fost identificat condamnatul 23. Prin hotărâre
penală străină se înţelege o hotărâre pronunţată de instanţa competentă a unui alt stat. Prin act
judiciar străin se înţelege un act judiciar, altul decât hotărârea penală, care emană de la o autoritate
judiciară străină competentă.
Pentru ca o hotărâre penală ori un act judiciar emis de o autoritate străină să fie recunoscute
pe teritoriul României, se cer îndeplinite următoarele condiţii24:
a) România şi-a asumat o asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte;
b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
c) hotărârea să nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune
militară care nu este o infracţiune de drept comun;
d) respectă ordinea publică a statului român;
e) hotărârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii
penale române;
f) nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane în
România;
g) nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane într-un
alt stat, care a fost recunoscută în România.
Legiuitorul instituie două excepţii conform cărora hotărârile penale străine pot fi
recunoscute în România şi dacă nu este întrunită condiţia prevăzută la alin. (1) lit. a), pe bază de
reciprocitate25. În acest sens, instanţa competentă va solicita Ministerului Justiţiei verificarea
22
Dorin Ciuncan, Cooperare judiciară internaţională în materie penală, www. http://dorin.ciuncan.com.
23
Grigore Theodoru, op. cit., p. 983.
24
Art. 131 din Legea nr. 302/004.
25
Art. 131 alin. 2 din Legea nr. 302/2004.

11
îndeplinirii condiţiei reciprocităţii. Cu toate acestea, executarea hotararii este posibilă, independent
de verificarea condiţiilor prevăzute la alin. (1), şi atunci când se referă la un cetăţean român a cărui
extrădare a fost, în prealabil, acordată de România statului străin în care s-a pronunţat hotărârea.
Executarea hotărârilor pronunţate în proceduri administrative, pentru fapte asimilate
infracţiunilor, astfel cum sunt definite prin Convenţia europenă privind valoarea internaţională a
hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, este posibilă, cu condiţia ca persoana în
cauză să fi avut posibilitatea să exercite o cale de atac în faţa unei instanţe judecătoreşti.
Executarea hotărârii străine este limtată la: executarea unei pedepse privative de liberate, a unei
măsuri de siguranţă privative de libertate sau a amenzii, dacă, după caz, există pe teritoriul
României bunuri suficiente pentru a garanta, în întregime sau parţial, această executare; executarea
măsurii de siguranţă a confiscării speciale; executarea dispoziţiilor civile dintr-o hotărâre penală
străină, dacă partea interesată o cere. Executarea pedepsei amenzii se face în lei, la cursul de
schimb oficial al zilei. Pedepsele complementare şi accesorii, precum şi măsurile de siguranţă nu
vor fi executate decât în cazurile în care au correspondent în legea română.26
Potrivit dispoziţiilor Legii 302/2004, republicată, pentru recunoaşterea unei hotărâri penale
străine sunt reglementate trei proceduri:
- procedura de recunoaştere la cererea unui stat străin27,
- procedura specială de recunoaştere pe cale principală28;
- procedura de recunoaştere pe cale incidentală29.

Procedura de recunoaştere la cererea unui stat străin

Cererea de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, formulată de autoritatea competentă
a statului străin solicitant, va fi transmisă de Ministerul Justiţiei procurorului general al parchetului
de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul.
Condamnatul va fi citat, iar odată cu realizarea procedurii de citare i se comunică şi
hotărârea pronunţată de instanţa străină împreună cu actele ce o însoţesc, într-o limbă pe care o
înţelege, având dreptul la un avocat ales sau desemnat din oficiu şi, după caz, la interpret.

26
Leontin Coraş, Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale străine şi executarea hotărârilor penale române în
străinătate, prin dispoziţiile Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în
Revista Dreptul nr. 2/2005, p. 25-26.
27
potrivit dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 302/2004.
28
Potrivit art. 133 din Legea nr. 302/2004.
29
Potrivit art. 134 din Legea nr. 302/2004.

12
 Ulterior îndeplinirii acestei etape, instanţa competentă, după ascultarea concluziile
formulate de către reprezentantul Ministerului Public, dar şi declaraţiile condamnatului, în
contextual în care constată că sunt întrunite condiţiile legale, va proceda la recunoaşterea hotărârii
penale străină.
Totodată, legiuitorul prevede faptul că în situaţia în care pedeapsa pronunţată prin hotărârea
recunoscută nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, instanţa va substitui pedepsei
neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale
române.
În situaţia în care hotărârea penală străină se referă la un bun imobil, cererea se transmite
procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia se află
imobilul.
Curtea de apel decide prin hotărâre pronunţată în cameră de consiliu, care poate fi atacată
cu recurs, urmând a fi comunicată atât parchetului cât şi Ministerului Justiţiei.

Procedura specială de recunoaştere pe cale principală

Recunoaşterea hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate sau a
altor acte judiciare străine se poate face şi pe cale principală, de către instanţa de judecată sesizată
în acest scop de către condamnat sau de către procuror.
În acest caz, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială se află
condamnatul, restul dispoziţiilor prevăzute în cazul procedurii de recunoaştere la cererea unui stat
străin fiind aplicabile şi în situaţia de faţă. Putem observa faptul că între cele două proceduri de
recunoaştere enunţate mai sus există diferenţe, în principal, doar în ceea ce priveşte modul de
sesizare a instanţei şi a instanţei competente să judece cauza.

Procedura de recunoaştere pe cale incidentală

Recunoaşterea se poate face pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs, de către
procuror în faza de urmărire sau de către instanţa de judecată în faţa căreia cauza este pendinte.
Se poate observa faptul că dispoziţiile ce reglementează procedura de recunoaştere pe cale
incidentală sunt lacunare, aspect ce constituie un caz de imprevizibilitate a legii. Astfel, dispoziţiile
în vigoare nu fac nicio referire la procedura care trebuie urmată în acest caz, legiuitorul limitându-
se la a delimita cadrul procesual în care aceasta poate avea loc.

13
 Drept urmare, textul de lege nu indică cine şi cum sesizează instanţa de judecată, care este
actul prin care aceste organe judiciare se pronunţă, care este modalitatea de verificare a legalităţii
şi temeiniciei unei astfel de soluţii şi organul ierarhic superior competent să o verifice30.
Aceste critici rămân valabile şi pentru actuala formă a legii în discuţie, aceste lacune
nefiind rectificate nici cu ocazia republicării actului normativ.
Potrivit doctrinei31, la aceste probleme ridicate, se apreciază faptul că atât procurorul care
supraveghează sau efectuează urmărirea penală, cât şi instanţa de judecată pot fi sesizate cu o
cerere de recunoaştere a unor hotărâri penale sau acte judiciare străine, de persoana care este
urmărită penal sau judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni, dar şi din oficiu. În legătură cu actul
prin care se pronunţă procurorul sau instanţa de judecată în cursul unui process penal asupra unei
cereri de recunoaştere a unor hotărâri penale sau a unor acte juridice străine, apreciem că acestea
sunt ordonanţa, respectiv încheierea de şedinţă. În ceea ce priveşte modalitatea de verificare a
legalităţii şi temeiniciei soluţiei dispuse de procuror sau instanţa de judecată, apreciem că, în lipsa
unor reglemntări speciale care să dispună altfel, aceasta poate avea loc, în cazul procurorului, după
finalizarea urmăririi penale printr-o plângere formulată în temeiul dispoziţiilor art. 275-278
C.pr.pen., iar în cazul instanţei de judecată prin exercitarea căilor ordinare de atac. Instanţa de
judecată se pronunţă prin încheiere separată şi nu prin hotărârea care soluţionează fondul cauzei,
tocmai pentru că recunoaşterea sau nerecunoaşterea unor hotărâri sau acte juridice străine
reprezintă chestiuni care se impun a fi clarificate anterior soluţionării fondului cauzei, pentru a
contribui la rezolvarea acesteia.

Executarea hotărârilor penale române în străinătate

Potrivit dispoziţiilor art. 137 din Legea 302/2004 (r), executarea unei hotărâri penale
străine are loc potrivit legii române, astfel încât hotărârile penale străine recunoscute şi executate
în România produc aceleaşi efecte ca şi hotărârile pronunţate de instanţele române.
Statul străin care solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei căi
extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat. Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de
statul străin, cât şi de statul român, statul străin fiind nevoit să informeze statul român asupra
intervenirii oricăreia dintre cauzele care determină încetarea executării.

30
Valerica Mirea, op. cit., p. 223.
31
Ibidem, p. 223-224.

14
 Potrivit textului de lege invocat, începerea executării pedepsei în România are ca efect
renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia, exceptând cazul în care condamnatul
se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândeşte dreptul la executare. În
cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândeşte dreptul la executare începând din momentul în
care este informat asupra neexecutării, totale sau parţiale, a acestei pedepse.
Condiţiile pentru formularea unei cereri de recunoaştere şi executare a unei hotărâri
judecătoreşti române de către un stat străin sunt următoarele32:
a) condamnatul este cetăţean al statului solicitat sau al unui stat terţ ori este apatrid şi are
domiciliul pe teritoriul acelui stat, iar potrivit legii statului solicitat, extrădarea condamnatului în
România în vederea executării pedepsei nu este admisibilă sau statul străin refuză să acorde
extrădarea;
b) condamnatul este cetăţean român cu domiciliul pe teritoriul statului solicitat sau are şi
cetăţenia statului solicitat, iar statul străin refuză să acorde extrădarea acestuia.
c) condamnatul se află în executarea unei pedepse în statul solicitat pentru o altă faptă decât
cea care a determinat condamnarea în România.
d) durata pedepsei aplicate condamnatului trebuie să fie mai mare de un an.
e) dacă nu se aplică măsura de siguranţă a expulzării.
f) este respectată condiţia neagravării, în statul străin, a pedepsei aplicate prin hotărârea
pronunţată în România.
Se poate remarca faptul că solicitarea adresată de instanţele judecătoreşti din România către
un stat străin cu privire la recunoaşterea şi executarea unei hotărâri judecătoreşti naţionale are un
caracter subsidiar în raport cu o eventuală cerere de extrădare, întrucât vizează doar acele ipoteze
în care extrădarea condamnatului nu este admisibilă sau este refuzată de statul străin.33
Acceptarea de către statul străin a delegării executării are ca efect renunţarea de către statul
român executarea hotărârii pe teritoriul României, dar nu împiedică statul român să redobândească
dreptul la executarea hotărârii în cazul în care condamnatul se sustrage de la executare sau, în
cazul unei pedepse pecuniare, începând din momentul în care a fost informat de neexecutarea
totală sau parţială a acestei pedepse34.

32
În acord cu dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 302/2004.
33
Mirela Sorina Popescu, Cristian-Gheorghe Gălăţanu, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti, în Revista de drept penal nr. 2/2009, p. 112.
34
Leontin Coraş, op. cit., p. 27.

15
 Cererea de recunoaştere şi executare a unei hotărâri penale într-un stat străin este formulată
de instanţa de executare, din oficiu, sau la cererea procurorului competent ori a condamnatului, ori
de câte ori sunt îndeplinite condiţiile mai sus enumerate35.
La cerere se anexează actele prevăzute de tratatul internaţional aplicabil sau, în lipsa unui
tratat, cel puţin hotărârea definitivă şi mandatul de executare a pedepsei. Atunci când este necesar
consimţământul condamnatului, acesta va fi dat în camera de consiliu a instanţei de executare,
exceptând cazul în care condamnatul se află în străinătate; în acest caz, consimţământul poate fi
dat în faţa unui funcţionar consular român sau în faţa autorităţii judiciare străine competente.
În cazul în care condamnatul se află în România şi nu a formulat el însuşi cererea
procurorul competent procedează la notificarea acestuia. Lipsa unui răspuns al condamnatului
echivalează cu consimţămantul la formularea cererii, fapt asupra căruia este informat prin
notificare.
Recunoaşterea şi executarea de către statul străin a cererii de recunoaştere formulate de
instanţele române are ca efect renunţarea de către statul român la executarea hotărârii pe teritoriul
României, potrivit dispoziţiilor art. 139 alin.1 din Legea 302/2004(r). Potrivit alin. 2 al aceluiaşi
articol, statul român redobândeşte dreptul la executarea hotărârii în cazul în care condamnatul se
sustrage de la executarea pedepsei, începând din momentul în care a fost informat de neexecutarea
totală sau parţială a acestei pedepse.

Recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti în materie penală în viziunea Comisiei

Europene

În doctrină36, se evidenţiază faptul că în viziunea Comisiei Europene, recunoaşterea unei

hotărâri judecătoreşti înseamnă, înainte de toate, aplicarea acesteia. Astfel, o decizie a unei instanţe
naţionale dintr-un stat membru poate fi aplicată direct (prin recunoaşterea aplicabilităţii directe şi
immediate a hotărârilor judecătoreşti pe întreg teritoriul Uniunii) sau indirect (ceea c ear presupune
transformarea hotărârii străine într-o hotărâre naţională), actele Comisiei indicând o preferinţă
clară pentru cea dintâi variantă. Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti în materie penală într-un
stat membru al Uniunii poate, de asemenea, să producă efecte asupra severităţii pedepsei în cazul
35
Potrivit dispoziţiilor art. 140 din Legea nr. 302/2004.
36
Mirela Sorina Popescu, Cristian-Gheorghe Gălăţanu, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti, în Revista de drept penal nr. 2/2009, p. 115-116.

16
stabilirii existenţei unei strări de recidivă. Astfel, în cazul în care se stabileşte că o persoană care a
săvârşit o infracţiune suferise deja o condamnare pentru o faptă asemănătoare într-un alt stat
membru, aceasta ar putea fi reţinută ca o circumstanţă agravantă de către instanţă şi ar putea
conduce la aplicarea unei pedepse mai grele. Totodată, în contextul în care normele de drept penal
privitoare la tratamentul minorilor si al incapabililor diferă în mod considerabil de la un stat
membru la altul, Comisia Europeană a apreciat că recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti privitoare
la aceste personae ar putea să fie exclusă, cel puţin pentru moment. O altă chestiune avută în
vedere a fost aceea a protecţiei juridice a drepturilor omului. În această materie, în opinia
Comisiei, drepturile şi libertăţile fundamentale ale condamnatului nu ar trebui să sufere ca urmare
a aplicării principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti ci, din contră, garanţiile
pentru acestea ar trebui să crească. Perspectiva comunitară în domeniul cooperării judiciare în
materie penală se bazează, pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti, precum
şi pe impunerea unei tendinţe de armonizare a legislaţiilor naţionale ale statelor membre în materie
penală. România, ca stat membru al Uniunii Europene, a transpus în dreptul intern, prin Legea nr.
302/2004 imperativele comunitare din domeniu, realizând o deplină concordanţă între
reglementarea naţională şi reglementările anterior menţionate existente la nivel comunitar.

Consideraţii finale

Hotărârile penale pronunţate de către instanţele străine pot fi recunoscute pe cale principală
sau incidentală chiar dacă pedeapsa pentru una dintre acestea a fost executată în totalitate pe
teritoriul statului străin. Dacă infracţiunea pentru care a fost dispusă este concurentă cu altele
săvârşite pe teritoriul României se poate dispune contopirea respectivelor pedepse. Chiar dacă
printr-o hotărâre străină executarea pedeapsei cu închisoarea este suspendată condiţionat,
respectiva hotărâre poate fi recunoscută având efecte juridice în România.
Remarcăm faptul că potrivit dispoziţiilor alineatului 3 al art. 116 din Legea nr. 302/2004
actualizată, că „executarea hotărârii este posibilă, independent de verificarea condiţiilor prev. la
alin.1 şi atunci când se referă la un cetăţean român a cărui extrădare a fost, în prealabil acordat de
România statului străin în care s-a pronunţat hotărârea. Aşadar, rezultă în mod explicit că
recunoaşterea unei hotărâri penale străine se poate realiza exclusiv în scopul executării acesteia pe
teritoriul României. De altfel, lit. e) a alin.1 al art. 116 prevede că recunoaşterea hotărârilor penale

17
străine se poate face dacă acestea pot produce efecte juridice în România, potrivit legii penale
române.
Totodată, evidenţiem faptul că în procedura specială de recunoaştere a hotărârilor penale
străine pe cale principală, la cererea condamnatului, instanţa competentă să dispună recunoaşterea
este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află condamnatul, conform art. 118 alin. (2)
din Legea nr. 302/2004, iar nu curtea de apel, instanţă competentă să dispună numai recunoaşterea
hotărârilor penale la cererea unui stat străin, în temeiul art. 117 din aceeaşi lege, aspect relevant şi
în practica instanţelor naţionale.  
În ceea ce priveşte recunoaşterea pe cale incidentală a unei hotărari penale străine, potrivit
jurisprudenţei obligatorii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, poate avea loc şi în faza privind
punerea în executare a hotărârilor penale definitive. 

Jurisprudenţă relevantă

Recunoaşterea hotărârilor penale străine. Condiţii - dosar nr 17060/63/2008 (23.03.2009)

Tribunalul Dolj.
Pentru recunoasterea pe cale incidentală a hotarârilor penale definitive pronunţate de instanţele
judecătoreşti din străinătate este necesar ca instanţa română să examineze hotărârea a cărei
autenticitate se certifică de autoritatea competentă străină.
Pentru contopirea pedepselor pronunţate de instanţa română, într-un proces în curs, cu o
pedeapsă pronunţată de instanţa străină, este necesar deci să se examineze hotărârea prin care s-a
dispus condamnarea anterioară, certificată şi tradusă în limba română.
Prin încheierea de sedinţă dată de Tribunalul Dolj în dosar nr 17060/63/2008 la 23 martie 2009
privind pe inculpatul M. J.O ., trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriu nr.
115/D/P/2006 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prev de art 2 alin 1 din Legea nr
143/2000 modificată şi completată şi constituirea unui grup infracţional organizat prev de art 7 din
legea nr. 39/2003, cu aplic art 33 C.pen. s-a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţei nr.
321Ls62/2007 din 15 mai 2007 a Tribunalului de instanţă Aachen, definitivă la 13 decembrie 2007
prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Justitie Koln prin care inc JMO a fost condamnat la
pedeapsa de 3 ani închisoare pentru import ilegal de stupefiante în cantitate mare.

18
 Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că inc JMO la termenul din 26 ian 2009 a solicitat
recunoaşterea sentinţei Tribunalului Aachen prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare
întrucât fapta pentru care a fost condamnat prin această sentinţă este concurentă cu faptele din prezenta
cauză.
Urmare a cererii formulate de inculpat, instanţa a solicitat Tribunalului din Aachen copie
certificată de pe hotarârea prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru
import ilegal de droguri precum şi date cu privire la executarea pedepsei.
Din înscrisurilor transmise de Procuratura Aachen - Republica Federală Germania, a rezultat
ca inculpatul MJO a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru import ilegal de stupefiante
în cantitate mare prin sent nr 32Ls62/07 din 15 mai 2007 a Tribunalului de instanţă Aachen, definitivă
la data de 13 decembrie 2007 prin respingerea recursului de catre Înalta Curte de Justitie Koln. În
motivarea sentinţei s-a aratat ca la data de 8.11.2006, la trecerea frontierei Vetschau venind dinspre
Olanda în ţinutul Republicii Federale Germania, inculpatul a fost surprins având asupra sa cantitatea
de 676,391 gr cocaină.
Potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepselor emis de autorităţile germane,
inculpatul MJO, a fost arestat preventiv de la 08.11.2006- 01.02.2007 şi 15.02.2007- 12.06.2007, a
executat pedeapsa cu închisoarea de la 13.06.2008-22.09.2008 când a fost extradat în România, cu un
rest neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare de 423 zile.
Potrivit art 119 din Lg 302/2004 modificată prin Lg nr 222/2008 recunoaşterea hotărârilor
penale sau a altor acte juridice străine se poate face şi pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în
curs de către instanţa de judecată în faţa căreia cauza este pendinte.
Potrivit art 116 din Lg nr 302/2004 modifi prin Lg nr 222/2008, recunoaşterea pe teritoriul
României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă: România şi-a
asumat asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte; a fost respectat dreptul la un
proces echitabil; nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară care
nu este o infracţiune de drept comun; respectă ordinea publică a statului român; hotarârea produce
efecte juridice în România, potrivit legii penale române; nu s-a pronunţat o condamnare pentru
aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane în România.
În consecinţă, Tribunalul Dolj, analizând înscrisurile depuse la dosar, a constatat că sunt
îndeplinite condiţiile prev de art 116 din legea nr. 302/2004, în sensul ca fapta pentru care a fost
condamnat inculpatul MJO are corespondent în legislatia penală română şi este concurentă cu fapta
dedusă judecăţii iar recunoaşterea sent. nr. 32Ls62/07 din 15 mai 2007 a Tribunalului de instanţă

19
Aachen are consecinţe pozitive pentru inculpat, dispunând astfel recunoaşterea sentinţei penale străine
prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Ulterior în respectiva cauză, prin sentinţa penală nr 178/904 2009 s-a dispus în baza art 36 alin
1 C.pen., art 35 alin 3 contopirea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunile prev de art 2 alin
1 din Legea nr 143/2000 cu aplic art 37 lit a C.pen. şi art 7 din Legea nr. 39/2003 cu art 37 lit a C.pen.
cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa pen. nr. 32Ls62/07 din 12 mai 2007 a
Tribunalului de instanţă Aachen pentru care s-a dispus recunoaşterea pe cale incidentală prin
încheierea din 23 martie 2009, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea
drepturilor civile prev de art 64 lit a teza II, lit b C.pen.
Totodata s-a dedus din pedeapsa aplicată detenţia cu începere de la 8.11. 2006-1.02.2007,
15.02.2007-1207.2007, 13 06 2008 la zi şi menţinerea stării de arest.

Bibliografie

 Antoniu George, Activitatea normativă penală a Uniunii Europene (I), în Revista de drept
penal nr. 1/2007.
 Boroi Alexandru, Rusu Ion, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
 Ciuncan Dorin, Cooperare judiciară internaţională în materie penală, www.
http://dorin.ciuncan.com.
 Coraş Leontin, Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale străine şi executarea
hotărârilor penale române în străinătate, prin dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în Revista Dreptul nr. 2/2005.
 Dobozi Veronica, Cooperarea judiciară în materie penală în Uniunea Europeană şi
limitele sale, în Revista Dreptul nr. 10/2006.
 Flăminzeanu Ion, Eurojust în Uniunea Europeană-Cooperarea judiciară, în Revista
Curentul Juridic nr. 4/2010.
 Grigore Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.
 Iamandi Luca, Cooperarea internaţională în domeniul criminalităţii, Ed. AIT Laboratories,
Bucureşti, 2011.
 Mirea Valerica, Recunoaşterea hotărârilor penale şi a actelor judiciare străine, în Revista
Dreptul, nr. 5/2007.
 Popescu Mirela Sorina, Gălăţanu Cristian-Gheorghe, Cooperarea judiciară internaţională
în materie penală. Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti, în Revista de drept penal nr.
2/2009.
 Streteanu Florin, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2008.

20
  Vasile Marius Nicu, Modalităţi de realizare a cooperării judiciare internaţionale în
materie penală, în Revista de drept penal nr. 3/2010.
Legislaţie

 Codul de procedură penală

 Constituţia României
 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
 Legea 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
 Legea nr. 224/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004.
 Legea nr. 704/2001 privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală.
 Tratatul de la Lisabona din 13 decembrie 2007, de modificare a Tratatului privind Uniunea
Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, ratificat de România prin
Legea nr. 13/2008.
Jurisprudenţă
 Tribunalul Dolj, Sentinţa penală nr 178/9.04.2009, www.jurisprudenta.com.
 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Încheierea nr. 1381 din 22 iulie 2009,
www.scj.ro.
 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, Decizia nr. 9/15.11.2010, publicată în
Monitorul Oficial nr. 382/2011.

21