MARILE MIGRAȚII

de Iris ACATRINI și Roxana LOMBREA

clasa a IX-a E, Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița

Deplasarea și stabilirea pe teritoriul Europei Centrale și de Vest a unor mase

mari de ”popoare barbare”, au determinat dispariția Imperiului Roman de Apus și
apariția popoarelor europene.
Marile migrații au început în cursul secolelor al III-lea și al IV-lea, sfârșindu-se
odată cu invaziile tătare din secolul al XIII-lea.

Cauzele marilor migrații

Principalele cauze care au stat la baza marilor migrații au fost:
 criza economică, socială și morală a Imperiului Roman de Apus;
 anarhia politică și militară a Imperiului roman de Apus;
 progresul demografic al societății germanice și slave;
 atracție barbarilor față de bogățiile și luxul elitelor societății romane, față de
orașele romane și teritoriile fertile ale imperiului;
 răcirea climei și degradarea regimului precipitaților în Asia și estul Europei;
 efectul de ”bulgăre de zăpadă” generat de presiunea exercitată de unele
popoare migratoare asupra altora.

Migrația hunilor
Unii istorici și cercetători consideră invazia hunilor drept începutul marilor
migrații. Porniți din Mongolia în secolul I, au invadat Imperiul Roman de Apus și s-
au stabilit în anul 376 în Pannonia. În secolele IV-V aceștia au constituit o
amenințare permanentă pentru romani.
Apogeul puterii l-au atins în timpul lui Attila. La 20 iunie 451, în apropiere de
Troyes, Attila a fost înfrânt de generalul roman Flavius Aetius, în alianță cu vizigoții
conduși de Teodoric I, în bătălia de la Campus Mauriacus, după unii autori, sau de
la Câmpiile Catalaunice, după alții. După moartea lui Attila, Imperiul Hun se
destramă și dispar treptat din istorie.
 Migrațiile germanice
În primele secole ale marilor migrații (secolele III-V) – prima etapă,
numeroase populații germanice s-au așezat în diverse regiuni ale Imperiului Roman
de Apus și au contribuit în mod direct la dispariția acestuia.
Triburile germanice s-au împărțit în trei ramuri: ramura apuseană, ramura
răsăriteană și ramura nordică.
Din ramura apuseană făceau parte:
 Francii, situați pe cursul inferior și mijlociu al Rinului. Au cucerit aproape
întreaga provincie romană Galia și au creat singurul regat germanic durabil. În
anul 496, în timpul regelui Clovis, poporul franc a fost creștinat în tirul romano-
catolic.
 Alemanii, așezați pe cursul superior al fluviului Rinului.
 Frizii, situați pe teritoriul Olandei de azi.
 Saxonii, aflați pe coasta germană a Mării Nordului. Aceștia s-au stabilit în
provincia romană Britannia în secolul al V-lea.
 Anglii și iuții, situați în Peninsula Iutlanda. Anglii s-au stabilit în provincia
romană Britannia în secolul al V-lea.
 Longobarzii, dispuși între cursurile inferioare ale Wesserului și Elbei. Aceștia au
întemeiat un stat în nordul Peninsulei Italice în a doua jumătate a secolului al
VI-lea, care a fost distrus de Carol cel Mare în anul 774.
 Hermundurii, situați între cursurile mijlocii și superioare ale Wesserului și Elbei.
 Suebii, dispuși între Elba și Oder.
 Marcomanii și quazii, aflați în Boemia.
 Iuthungii, așezați pe cursul superior al Dunării
Din ramura răsăriteană făceau parte:
 Herulii, rugii și scirii, așezați pe cursul inferior al Oderului.
 Burgunzii, dispuși pe cursul mijlociu al Oderului. Aceștia au migrat și s-au așezat
în centrul și sudul Franței de astăzi, unde au întemeiat un regat. Au fost înfrânți
de franci în 534.
 Vandalii, așezați pe cursul superior al Oderului. Au pătruns pe teritoriul
Imperiului Roman între secolele III-IV, cucerind Galia, Spania, Roma și părți din
Africa de nord, înainte de a fi învinși în 533 la Cartagina.
 Gepizii, aflați între Oder și Vistula. Mai apoi au migrat și s-au stabilit în Pannonia
și pe teritoriul actual al Transilvaniei, unde au întemeiat un regat. Au fost
înfrânți de avari în 567.
 Goții, sedentarizați în nordul Marii Negre. Aceștia s-au desprins în două ramuri:
vizigoții (goții apuseni), care au migrat mai apoi spre Peninsula Iberică, unde au
 întemeiat în secolul al V-lea un regat, și ostrogoții (goții răsăriteni), care au
întemeiat un stat în Peninsula Italică în anul 493.
Din ramura nordică (scandinavă) făceau parte:
 Danezii și suedezii, aflați în sudul Peninsulei Scandinave.

Migrațiile slave și turanice

A doua etapă a marilor migrații s-a întins pe parcursul secolelor al VI-lea și al
VII-lea. Aceasta a avut influențe importante pentru configurația popoarelor în
centrul și estul Europei.
Slavii au fost un popor de origine indo-europeană, care a migrat dinspre
răsărit (din zona cuprinsă între râul Nipru, Munții Carpați din Ucraina,
râul Oder și Marea Baltică) și a ocupat, în mileniul I, întinse teritorii
din estul și centrul Europei.
Aceștia s-au despărțit în trei ramuri, care au format mai apoi popoare, astfel:
slavii răsăriteni (rușii, ucrainenii și bielorușii de astăzi), slavii apuseni (cehii, slovacii
și polonezii de astăzi) și slavii de sud (strămoșii bulgarilor, sârbilor, croaților,
slovenilor, muntenegrenilor, macedonenilor și bosniacilor de astăzi).
Slavii erau organizați în triburi și uniuni de triburi. Aceștia erau conduși
de cnezi sau jupâni. Din secolele IX și X, popoarele slave au adoptat creștinismul.
Una dintre marile realizări culturale ale slavilor a fost inventarea alfabetului chirilic,
în secolul al IX-lea.
Avarii au provenit din Asia Centrală. Inițial, au întemeiat un hanat pe fluviul
Volga și în Europa Centrală (Câmpia Panonică), în secolul al VI-lea. Timp de două
secole au fost o putere militară de temut între Imperiul Franc și cel Bizantin. În
anul 796 au fost distruși de Carol cel Mare.
Bulgarii (vechii bulgari sau protobulgarii) au fost de origine turcică, din
stepele Asiei Centrale. Inițial, s-au stabilit în bazinul fluviului Volga, iar mai apoi au
migrat și au întemeiat un stat la sud de Dunăre, în anul 681, sub conducerea lui
Asparuh.

Ultimele migrații
A treia etapă a migrațiilor, și ultima, a afectat toate zonele Europei.
În sudul și vestul Europei, invazia normanzilor (vikingilor) s-a derulat pe
parcursul secolelor X-XI. O parte dintre aceștia s-au stabilit în Normandia (nord-
vestul Franței de astăzi), iar alții au întemeiat Regatul Siciliei. Cei din urmă,
cunoscuți în lumea greacă și slavă sub numele de varegi, au migrat până pe
teritoriul Rusiei de astăzi, unde au înființat formațiunile statale medievale din acea
zonă.
 În estul Europei migrațiile au continuat până în secolul al XIII-lea. Ultimele
valuri migratoare, de neam turcic, au fost cele ale turcilor, pecenegilor, uzilor și
cumanilor.
Turcii au migrat din Asia Centrală în Orientul Apropiat și Mijlociu, unde s-au
sedentarizat.
Pecenegii au migrat din Asia Centrală în nordul Mării Negre, iar în secolele XI-
XII au pătruns în Balcani, inclusiv pe teritoriul de astăzi al României.
Cumanii au migrat din Asia, inițial în bazinul fluviilor Volga și Ural (secolul al
IX-lea). Mai apoi s-au deplasat spre vest, între Don și Nipru, iar în a doua jumătate
a secolului al XI-lea au luat în stăpânire teritoriul dintre Nistru și Carpați. Aici s-au
sedentarizat și au fost asimilați de populația românească, maghiară și bulgară în
secolul al XIII-lea.
Uzii au populat arealul Mării Caspice, iar în secolul al IX-lea au migrat în
Europa de Est, până în zona Munților Carpați.
Ultimii migratori, tătarii, au invadat Europa în secolul al XIII-lea, ajungând
până în Câmpia Panonică. Aceștia au fondat un stat în Crimeea, care a fost cucerit
succesiv de ruși în secolele XIV-XVI.

Consecințele marilor migrații

Migrațiile au avut consecințe extrem de importante asupra evoluției Europei,
pe mai multe planuri, astfel:
 În plan politico-statal: dispariția Imperiului Roman de Apus și formarea
unor state / formațiuni statale barbare.
 În plan etno-lingvistic: s-au format noi popoare și noi familii de limbi
europene (limba franceză, limba germană etc.).
 În plan social: au apărut noi categorii sociale și noi relații sociale.
 În plan economic: au decăzut orașele și economia de schimb (comerțul),
iar societatea s-a ruralizat.
 În plan religios: s-a răspândit creștinismul în rândul popoarelor nou-
formate în Europa, iar turcii, aflați la contact cu lumea arabă, s-au
islamizat.

Bibliografie:
 Mureșan, Ovidiu – De la Antichitatea târzie la amurgul Evului Mediu, Editura
Todesco, Cluj-Napoca, 2007 (http://www.scribd.com/doc/31934610/Istorie-
medievala-universala-O-Muresan#scribd)
 Stan, Magda și Vornicu, Cristian – Istorie (manual de clasa a IX-a), Editura
Niculescu, 2004
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Migra%C8%9Bia_popoarelor
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Slavi
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Vechii_bulgari
 https://ro.wikipedia.org/wiki/T%C4%83tari