Jurisprudență atașată Art.

19 din forma oficială a actului

1 [Speța următoare] [Ultima speță]

DECIZIE nr. 278 din 4 februarie 2016

Imobil expropriat. Contestaţie cu privire la cuantumul despăgubirilor.
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA I CIVILĂ

    Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

    1. Hotărârea instanţei de apel
    Prin decizia civilă nr. 160 din 23 septembrie 2015 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins
apelul declarat de reclamanţii M.C. şi M.M.I. împotriva sentinţei civile nr. 396 din 24 februarie 2014.
    A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara
împotriva aceleiaşi sentinţe pe care a schimbat-o în sensul că a respins în totalitate acţiunea civilă
formulată de reclamanţii M.C. şi M.M.I. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri
Timişoara.
    A dat în debit reclamanţii cu suma de 2.000 lei (câte 1.000 lei pentru fiecare expert), reprezentând
onorariul pentru experţii D.M. şi B.E.
    Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat că reclamanţii M.C. şi M.M.I. contestă cuantumul
despăgubirilor acordate pentru exproprierea a două terenuri. Concret, sunt vizate Hotărârea nr. 77 din
21 septembrie 2011, prin care s-au stabilit despăgubiri de 10.242,28 lei pentru exproprierea unui teren
de 9.590 mp, şi Hotărârea nr. 79 din 21 septembrie 2011, prin care s-au stabilit despăgubiri de 5.814 lei
pentru exproprierea unui teren de 5.444 mp.
    În principal, reclamanţii au solicitat instanţei anularea hotărârilor şi a procesului-verbal de stabilire a
cuantumului despăgubirilor şi constatarea acordului intervenit între ei şi expropriator pentru un preţ de
4,8 euro/mp, iar în subsidiar acordarea unor despăgubiri în cuantum mai mare, stabilite în baza art. 25
şi art. 26 din Legea nr. 33/1994.
    De asemenea, reclamanţii au solicitat exproprierea totală a suprafeţelor de teren din care au fost
efectuate exproprierile, cu obligarea pârâtului la despăgubiri.
    În ceea ce priveşte existenţa unui acord între expropriator şi expropriat pentru despăgubiri calculate
la un preţ de 4,80 euro/mp, în mod corect prima instanţă a respins această cerere a reclamanţilor,
nefăcându-se dovada de acceptare de către reclamanţi a propunerii de despăgubiri cuprinsă în H.G. nr.
1232/2010 (în forma anterioară modificării intervenită prin H.G. nr. 492/2011) care a fost adusă la
cunoştinţă expropriatorului în modalitatea prevăzută de Legea nr. 255/2010, legea aplicabilă în cauză şi
sub imperiul căreia s-a realizat exproprierea celor două terenuri şi s-au emis cele două hotărâri
contestate de reclamanţi prin acţiune.
    De asemenea, soluţia primei instanţe este corectă şi în privinţa respingerii cererii reclamanţilor
pentru exproprierea în întregime a suprafeţelor din care au fost expropriate cele două terenuri.
    Conform expertizei topografice efectuate în primă instanţă de expertul P.G., "loturile rămase în
proprietatea reclamanţilor pot fi folosite conform destinaţiei iniţiale", respectiv aceea de terenuri
agricole.

1
    Faptul că fac parte din zona de protecţie a autostrăzii, conform opiniei expertului, situaţie ce impune
anumite restricţii (de construcţie, iar nu în privinţa destinaţiei sale de teren agricol), nu poate impune o
expropriere totală.
    Curtea a reţinut că, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 255/2010 (prin care s-a reluat conţinutul
art. 9 din Legea nr. 198/2004, act normativ abrogat prin Legea nr. 255/2010), expropriatul nemulţumit
de cuantumul despăgubirii prevăzut de art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti în termenul
general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a
cuantumului despăgubirii sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de
proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu
suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferul dreptului de proprietate.
    Potrivit alin. (3) al art. 22 din Legea nr. 255/2010, acţiunea formulată în conformitate cu prevederile
acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
    Prevederile Legii nr. 33/1994 se aplică însă doar în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii,
efectuarea expertizei, modul de stabilire a despăgubirii etc., neaplicându-se dispoziţiile referitoare la
exproprierea unei suprafeţe mai mari de teren decât cea stabilită de expropriator, respectiv art. 24 alin.
(4). Legea nr. 255/2010 (aplicată în speţă), ca lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994, nu prevede
decât posibilitatea contestării despăgubirii, iar nu şi contestarea altor aspecte legate de transferul
dreptului de proprietate către expropriator.
    În acest sens, este elocvent art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care prevede expres că nu se
poate contesta transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, voinţa legiuitorului fiind evidentă
în sensul că singurul aspect contestabil de către expropriat este cuantumul despăgubirii.
    Hotărârea primei instanţe este însă nelegală în privinţa cuantumului despăgubirilor acordate.
    Stabilind cuantumul despăgubirilor la suma totală de 76.461 lei, instanţa de fond a validat varianta II
a raportului de expertiză întocmit de expertul U.I.R., care a formulat concluzii separate faţă de raportul
de expertiză al experţilor D.M. şi B.M.
    Expertul U.I.R. (ca de altfel şi experţii D.M. şi B.M.) a folosit pentru stabilirea despăgubirilor
metoda capitalizării veniturilor, iar nu metoda comparaţiei directe cu tranzacţii având ca obiect terenuri
similare celor expropriate, metodă impusă prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
    În consecinţă, din acest punct de vedere hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât încalcă un
text legal imperativ.
    Pentru acest motiv, instanţa de apel a dispus efectuarea unui raport suplimentar de expertiză cu
respectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin metoda comparaţiei directe cu contracte de
vânzare-cumpărare ale unor terenuri similare celor expropriate, contracte datând din perioada întocmirii
raportului de expertiză.
    Experţii au întocmit raportul suplimentar de expertiză dispus de instanţă.
    În cursul judecăţii însă, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în
M. Of. nr. 152 din 03 martie 2015, a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004
raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea
nr. 33/1994 sunt neconstituţionale. Curtea Constituţională a mai stabilit că "soluţia legislativă
constatată ca fiind neconstituţională se regăseşte atât în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 . cât şi în
art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010". S-a stabilit că experţii vor ţine seama de "momentul
transferului dreptului de proprietate".
    Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii
2
Constituţionale sunt obligatorii pentru instanţe de la data publicării în M. Of. al României.
    Prin raportare la obiectul dosarului de faţă, această decizie obligatorie fiindu-i aplicabilă, instanţa a
pus în discuţia părţilor şi a dispus, cu acordul părţilor, refacerea raportului suplimentar de expertiză
prin utilizarea metodei comparaţiei directe cu tranzacţii ale unor terenuri similare de la data
exproprierii, adică perioada iulie-octombrie 2011, exproprierile în litigiu fiind efectuate în septembrie
2011.
    S-a efectuat expertiza în aceste condiţii, experţii D.M. şi B.E. întocmind raportul suplimentar de
expertiză, iar expertul U.I.R. întocmind propriul raport, cu concluzii separate faţă de ceilalţi doi experţi.
Concluzia experţilor D.M. şi B.E. a fost că despăgubirile pentru terenurile expropriate sunt de 8.269 lei,
iar în opinia separată a expertului U.I.R. aceste despăgubiri sunt în cuantum de 7.301 lei.
    La aceeaşi sumă cei doi experţi au adăugat şi suma de 75.993 lei, reprezentând despăgubiri
pentru daune suplimentare decurgând din necesitatea amenajării unui drum de exploatare, care
le va ocupa o nouă suprafaţă de teren, cheltuieli de transport, pentru scăderea productivităţii
cauzată de noua configuraţie a parcelelor neexpropriate, pentru instituirea zonei de protecţie a
autostrăzii, pentru redobândirea unei noi proprietăţi.
    În privinţa acestor despăgubiri suplimentare, pe lângă faptul că reclamanţii nu au formulat asemenea
pretenţii prin acţiune, solicitând doar despăgubiri pentru suprafeţele expropriate la preţul de 4,8 euro
pentru 1 mp expropriat, nu s-a făcut dovada unor asemenea prejudicii, care să justifice despăgubiri
suplimentare. Mai mult, din calculele celor doi experţi rezultă că au avut în vedere prejudicii viitoare,
pentru care nu pot fi acordate despăgubiri.
    În consecinţă, instanţa nu a luat în calcul suma de 75.983 lei, stabilită de experţii D.M. şi B.E. cu
titlu de despăgubiri pentru daune suplimentare rezultând din expropriere, pentru motivele prezentate
anterior.
    În ceea ce priveşte contravaloarea terenurilor expropriate, instanţa a constatat că ambele sume
calculate de experţi, respectiv 8.269 lei (varianta experţilor D.M. şi B.E.) şi 7.301 lei (varianta
expertului U.I.R.) se situează sub nivelul sumei oferite de expropriator pentru cele două terenuri
expropriate, respectiv suma de 16.056,28 lei (10.242,28 lei + 5.814 lei).
    Conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea
fi mai mică decât cea oferită de expropriator. Prin urmare, având în vedere acest text legal şi faptul că
sumele calculate de experţi se situează sub nivelul sumelor oferite de expropriator cu titlul de
despăgubire, instanţa a respins în totalitate acţiunea reclamanţilor, constatând că sumele oferite de
expropriator reprezintă o justă despăgubire.
    2. Recursul
    2.1. Motive
    Reclamanţii au declarat recurs prin care au formulat următoarele critici:
    Instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală şi netemeinică atât în ceea ce priveşte preţul de
expropriere cât şi exproprierea terenului ce nu se mai poate folosi.
    Prin anexa 2 la H.G. nr. 492/2011 a fost diminuată în mod evident nelegal şi abuziv valoarea
despăgubirilor pentru terenul expropriat de la suma iniţială de 4,8 euro/mp la suma de 0,3 euro/mp.
    Diminuarea valorică a fost efectuată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr.
255/2010. Or, legiuitorul a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, iar
prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt de ordine publică.
    Cu privire la suma oferită cu caracter de despăgubire de către Statul Român recurenţii au arătat că
între părţi nu s-a realizat o "învoială", iar stabilirea unor despăgubiri derizorii pentru terenurile
3
expropriate constituie o încălcare gravă a dreptului de proprietate precum şi dreptul la o justă şi
prealabilă despăgubire astfel cum acest drept este recunoscut prin dispoziţiile art. 44 alin. (3) din
Constituţia României.
    În mod nelegal instanţa de apel nu a ţinut cont de opiniile experţilor D. şi B. în sensul stabilirii
procentului de daună de 10% din valoarea expropriată pentru daună pentru redobândirea
aceleiaşi suprafeţe de teren, daună datorată cheltuielilor suplimentare de transport, pierderii
subvenţiei, lipsurilor veniturilor pe un an de zile, dauna pentru terenurile agricole greu de
cultivat şi pentru dauna aferentă suprafeţei de teren neexpropriată ce nu mai poate fi utilizată
conform destinaţiei.
    2.2. Excepţia nulităţii recursului
    Intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 302^1 alin. (1) lit. c) Cod
procedură civilă întrucât criticile formulate de recurenţi vizează aspecte legate de aprecierea probelor.
    Excepţia nu este întemeiată.
    Conform art. 302^1 lit. c) Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea
nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz,
menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
    Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) Cod procedură civilă prevede că indicarea greşită a motivelor de
recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din
motivele prevăzute de art. 304.
    În speţă, deşi criticile formulate de către recurenţi vizează în principal modul de apreciere a probelor
de către instanţa de apel, respectiv modul eronat în care instanţa s-a raportat la concluziile experţilor,
pot fi identificate şi critici de nelegalitate cât priveşte nesocotirea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr.
33/1994.
    2.3. Analiza recursului
    Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
    În primul rând, conţinutul H.G. nr. 492/2011 nu poate face obiect de analiză înaintea instanţei civile.
Împrejurarea că prin acest act normativ s-ar fi redus cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate pentru
terenurile expropriate, de natură să atragă nelegalitatea acestuia, conform recurenţilor, nu poate fi
cercetat de instanţa de drept comun în a cărei competenţă materială nu intră verificarea legalităţii
hotărârilor de guvern.
    Instanţa superioară de fond a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994 atunci când a arătat că nu poate fi luată în calculul despăgubirilor suma de 75.983 lei, stabilită
de experţi, pentru că aceştia au avut în vedere prejudicii viitoare, nedovedite de către reclamanţi. În
plus, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii nici nu au solicitat acoperirea unor prejudicii
pentru daune suplimentare decurgând din necesitatea amenajării unui drum de exploatare, care le va
ocupa o nouă suprafaţă de teren, cheltuieli de transport, pentru scăderea productivităţii cauzată de noua
configuraţie a parcelelor neexpropriate, pentru instituirea zonei de protecţie a autostrăzii, pentru
redobândirea unei noi proprietăţi.
    În al doilea rând, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea
nr. 33/1994 conform cu care, despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea
oferită de expropriator.
    Aceasta deoarece, suma de 8.269 lei stabilită de experţii D.M. şi B.E. drept contravaloare a
terenurilor expropriate, este inferioară celei acordate de expropriator prin Hotărârile nr. 77 din 21
septembrie 2011 - 10.242,28 lei - şi nr. 79 din 21 septembrie 2011 - 5.814 lei.
4
    Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 Cod
procedură civilă motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii
irevocabile a hotărârii atacate.

    Pentru aceste motive, în numele legii, decide:

    Respinge excepţia nulităţii recursului.
    Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.C. şi M.M.I. împotriva deciziei civile nr.
160 din 23 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
    Irevocabilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 februarie 2016.

5
6
Jurisprudență atașată Art.19 din forma oficială a actului

[Prima speță] [Speța anterioară] 3 [Speța următoare] [Ultima speță]

DECIZIE nr. 44 din 20 ianuarie 2016

Imobil expropriat. Stabilirea cuantumului justelor despăgubiri.
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA I CIVILĂ

    Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

    Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, la data de 20 decembrie 2007
reclamanta SC C.M.D. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin CN A.D.N.R.
SA şi com. Mihai Viteazu - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, anularea Hotărârii nr. 29 din 29
august 2007 de stabilire a despăgubirii în favoarea reclamantei, precum şi a procesului-verbal din 29
august 2007, întocmite de CN A.D.N.R. SA, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, constituită la
nivelul com. Mihai Viteazu; obligarea pârâtului Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, în calitate de
expropriator, să plătească despăgubiri pentru întreg prejudiciul cauzat prin expropriere, în sensul
cuprinderii în suprafaţa ce trebuie expropriată şi a terenului din zona de siguranţă şi a celui pe care vor
fi amplasate reţelele pentru utilităţi ori cuantificării prejudiciului cauzat reclamantei prin amplasarea
reţelelor şi stabilirea zonei de siguranţă; cuprinderii în suprafaţa ce trebuie expropriată a suprafeţelor pe
care reclamanta nu le va mai putea utiliza pentru construcţie datorită reducerii dimensiunilor acestora şi
amplasării traseului autostrăzii; stabilirii despăgubirilor la valoarea de circulaţie reală a terenului
expropriat şi a celui care nu mai poate fi utilizat ori a cărui valoare de întrebuinţare este diminuată,
despăgubiri determinate pe bază de expertiză ce urmează a fi efectuată în condiţiile prevăzute de art. 25
şi 26 din Legea nr. 33/1994; a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
    Prin întâmpinarea formulată pârâta CN A.D.N.R. SA a solicitat respingerea cererii de chemare în
judecată.
    În şedinţa publică din 22 februarie 2008 tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive
a pârâtei com. Mihai Viteazu.
    Prin sentinţa nr. 379 din 03 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 5493/117/2007 s-
a respins excepţia inadmisibilităţii petitului privind anularea Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru
aplicarea Legii nr. 198/2004; s-a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu Statul Român prin CN
A.D.N.R. SA; s-a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.
198/2004; s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai
Viteazu, teren în suprafaţă de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei şi a fost obligat pârâtul să achite
reclamantei această sumă; s-a respins capătul de cerere privind exproprierea restului de teren; s-a
respins acţiunea împotriva pârâtei com. Mihai Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără
calitate procesuală; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, să achite reclamantei
suma de 3.300 lei, cheltuieli de judecată.
    Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007 a CN
A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a aprobat acordarea despăgubirii în
cuantum de 63.194,33 lei pentru imobilul expropriat situat în localitatea Mihai Viteazu, categoria de
folosinţă arabil, în suprafaţă de 2.860 mp, identificat prin număr cadastral, în favoarea reclamantei SC
C.M.D. SRL, persoană îndreptăţită să primească despăgubiri.

7
    În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară de către experţii F.V., E.B. şi
G.P. Experţii F.V. şi E.B. au menţionat că valoarea de circulaţie a terenului expropriat este în sumă de
324.000 lei. Valoarea a fost stabilită prin raportare la oferte de cumpărare trimise de trei firme doritoare
să cumpere terenul în cauză.
    Expertul numit la solicitarea pârâtului, G.P., a arătat că în opinia sa valoarea terenului este de
109.209 lei, ţinând cont de trei comparabile preluate din ziarul Piaţa, datând din septembrie şi
noiembrie 2009, care au caracteristici asemănătoare cu terenul în litigiu.
    Instanţa de fond a apreciat că expertul G.P. a stabilit în mod corect despăgubirile la care este
îndreptăţită reclamanta ca urmare a exproprierii, reprezentând valoarea de circulaţie a terenului, ţinând
cont de toate caracteristicile terenului, precum şi de preţurile cu care se vând imobilele de acelaşi fel în
localitatea Mihai Viteazu. Instanţa a înlăturat opinia experţilor F.V. şi E.B., considerând că are la bază
înscrisuri sub semnătură privată care constituie mijloace de proba pro causa, având caracter echivoc.
Este vorba despre trei oferte depuse la dosar de reclamantă, pe care aceasta le-ar fi primit în mai şi
iunie 2009 de la trei societăţi comerciale pentru a le vinde terenul în litigiu, oferte care nu au fost
finalizate în nici un mod şi care privesc terenul în suprafaţă de 10.000 mp, cu toate că, la acea dată, din
acest teren, suprafaţa de 2860 mp era expropriată.
    Totodată, prin completarea la raportul de expertiză, ţinând cont şi de concluziile raportului de
expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul topograf B.A., cei trei experţi au stabilit că prejudiciul
cauzat prin expropriere terenului rămas în proprietatea reclamantei este în cuantum de 45.529 lei, din
care 3.636 lei reprezintă venitul pierdut prin necultivarea terenului timp de 5 ani (2007-2012), iar
41.983 lei reprezintă cheltuielile aferente pentru readucerea terenului la categoria de folosinţă avută
iniţial.
    Instanţa a constatat că cererea este admisibilă întrucât, potrivit art. 7 şi 9 din Legea nr. 198/2004, în
cazul în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, se poate adresa
instanţelor judecătoreşti, pentru ca acestea să stabilească dacă această despăgubire a fost corect
calculată. În cazul în care instanţa consideră că despăgubirea nu a fost stabilită corect, implicit urmează
să dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirii, în ceea ce priveşte cuantumul acesteia.
    Referitor la cuantumul despăgubirilor, din raportul de expertiză menţionat mai sus a rezultat
că valoarea despăgubirilor la care este îndreptăţită reclamanta pentru terenul expropriat este în
sumă de 154.738 lei, din care 109.209 lei reprezintă valoarea terenului şi 45.529 lei reprezintă
prejudiciul cauzat prin expropriere terenul rămas în proprietatea reclamantei.
    Referitor la cererea reclamantei privind exproprierea restului de teren, instanţa a reţinut că doar
expropriatorul este în măsură să decidă asupra amplasamentului imobilelor pe care urmează să fie
realizate lucrările care impun exproprierea, iar persoana fizică proprietară a terenului care urmează să
fie expropriat poate contesta doar cuantumul despăgubirilor, nu şi transferul efectiv al dreptului de
proprietate.
    Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta SC C.M.D. SRL, cât şi pârâtul Statul
Român, prin CN A.D.N.R. SA.
    Pârâta CN A.D.N.R. SA a arătat că instanţa de fond, pornind de la o greşită interpretare a probelor, a
pronunţat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalităţii.
    Prealabil, apelanta a reiterat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care s-a solicitat
anularea Hotărârii nr. 29 din 29 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,
Mihai Viteazu, întrucât legea prevede în mod expres cauzele pentru care un act este anulabil, dar nici
un motiv invocat de către reclamantă prin cererea introductivă de instanţă nu se încadrează în aceste
8
cauze expres reglementate.
    Faptul că, ulterior administrării probatoriului, instanţa a concluzionat în sensul că reclamantei i se
cuvine un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel acordat prin Hotărârea nr. 29 din 29 august
2007, nu implică anularea hotărârii întrucât despăgubirea consemnată în baza acesteia şi suplimentul
stabilit pe cale judiciară vor fi eliberate de către pârâtă pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi
irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia în temeiul art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010.
    În plus, prin anularea parţială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii instanţa de judecată
se pronunţă implicit şi asupra temeiului în baza căruia a fost consemnat acest cuantum. Întrucât
transferul dreptului de proprietate a operat la momentul consemnării despăgubirii, în temeiul Hotărârii
mai sus-menţionate, în lipsa acestui act, părţile sunt practic puse în situaţia anterioară, consecinţa
directă fiind aceea că exproprierea nu a operat, întrucât a fost anulat temeiul legal al consemnării
acestui cuantum.
    Susţine şi faptul că soluţia instanţei de fond a fost întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză
judiciară întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a normelor profesionale şi
deontologice.
    Opinia separată a expertului G.P. a fost întocmită cu încălcarea legii - art. 26 din Legea nr. 33/1994,
întrucât evaluarea nu a ţinut cont de preţul pieţei, ci s-a făcut prin raportare la oferte de vânzare fictive
care, datorită caracterului lor speculativ şi unilateral, nu pot constitui un etalon pentru piaţa imobiliară
din zonă.
    Total nedovedite sunt şi valoarea propusă pentru stabilirea lipsei de folosinţă şi valoarea estimată a
cheltuielilor necesare pentru readucerea terenului la starea iniţială.
    Referitor la cheltuielile aferente pentru readucerea terenului de 2.020 mp la categoria de folosinţă
avută iniţial, experţii au făcut aprecieri "aproximative" în funcţie de care au determinat o sumă cu titlu
de prejudiciu de circa 10.000 euro.
    Instanţa de fond a omologat, în mod greşit, concluziile unui raport de expertiză întemeiat exclusiv pe
valori rezultate din oferte de vânzare, în condiţiile în care apelanta a depus la dosar contracte autentice
ce demonstrează atât caracterul just al despăgubirii acordate, cât şi nepertinenţa lucrării de specialitate.
    În cauză nu există vreo dovadă în sensul că reclamanta ar fi exploatat în vreun fel terenul în litigiu,
aceasta arătând în mod constant că a cumpărat terenul cu scopul de a construi o staţie de comercializare
produse petroliere pe acesta, fiind evident că nu a cultivat şi nici nu a urmărit cultivarea terenului în
cauză. Pe de altă parte, deşi terenul a fost achiziţionat în anul 1994 în scopul utilizării acestuia pentru
construcţii, totuşi reclamanta nu a făcut niciun demers pentru edificarea unei staţii pentru
comercializarea produselor petroliere, timp de mai mult de 10 ani, în condiţiile în care lucrările de
construcţie a autostrăzii au fost demarate în anul 2004 (în zona terenului în litigiu s-a construit
începând cu 2007-2008).
    Faptul că în hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu s-a menţionat în mod expres că
despăgubirea stabilită cuprinde şi valoarea prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii, nu înseamnă
că acest prejudiciu nu a fost reparat.
    De asemenea, prin "daune" în sensul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul nu a avut
în vedere prejudiciul astfel cum este acesta reglementat în materia răspunderii civile delictuale,
exproprierea fiind un act al puterii de stat şi nu o faptă delictuală, astfel încât nu există temei juridic
pentru acordarea lipsei de folosinţă - specific evaluării prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită (or,
exproprierea nu este o faptă ilicită).
    Totodată, în temeiul lipsei de folosinţă, experţii au stabilit şi instanţa a acordat venitul pierdut prin
9
necultivarea terenului pe perioada judecării procesului.
    Însă, acordarea unei sume cu acest titlu echivalează cu o recunoaştere a faptului că terenul în litigiu
ar fi putut fi valorificat în toată această perioadă de către reclamantă, deşi, începând cu data
consemnării sumei stabilite cu titlu de despăgubire prin Hotărârea nr. 29/2007, terenul face parte din
domeniul public al statului.
    Reclamanta SC C.M.D. SRL a arătat că opţiunea instanţei de fond de a ţine seama de punctul de
vedere al unuia dintre experţi şi de a ignora raportul de expertiză întocmit de ceilalţi doi experţi este
surprinzătoare, în contextul în care a prevalat opinia minoritară şi nu opinia majoritară. La exprimarea
punctului de vedere, expertul G.P. nu a ţinut seama de prejudiciul adus reclamantei prin exproprierea
unei părţi din parcela de 10.000 mp, context în care s-a diminuat posibilitatea de utilizare a terenului
rămas în proprietatea reclamantei; expertul nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea
nr. 33/1994, de obiectul cererii de chemare în judecată, cu referire la totalitatea prejudiciului solicitat şi
nici de celelalte probe existente la dosar, deşi înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei nu au
fost întocmite de către reclamantă pro causa, ci au reprezentat contraoferte pe care le-a primit pentru
înstrăinarea terenului în litigiu.
    Acordarea şi stabilirea unor despăgubiri la suma de 154.738 lei, nu este una rezonabilă, nu acoperă
valoarea prejudiciului suferit de către reclamantă şi nu reprezenta o dreaptă despăgubire de care ar
trebui să beneficieze, în calitate de proprietar al terenului expropriat.
    Mai mult, reclamanta nu a beneficiat nici măcar de o despăgubire prealabilă, având în vedere că
expropriatorul a beneficiat de folosinţa terenului de la data exproprierii iar reclamanta nu a încasat
suma de bani aferentă exproprierii, chiar dacă au trecut cca. 5 ani de la expropriere.
    Fără să fi motivat, instanţa de fond nu a acordat cheltuielile avansate pentru efectuarea expertizei de
către experţii F.V. şi B.E., în sumă totală de 2.700 lei, din care câte 400 lei avans şi diferenţa de 800 lei
pentru expertul B.E. şi 1.100 lei pentru expertul F.V. Chiar dacă instanţa de fond nu a luat în
considerare lucrările efectuate de către aceşti experţi, costurile au fost avansate de către reclamantă, iar
acţiunea nu a fost respinsă din punctul de vedere al acordării de despăgubiri pentru terenul expropriat.
    Prin Decizia nr. 116/A din 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă a respins, ca
nefondate, apelurile.
    Prin Decizia nr. 4592 din 17 octombrie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile
declarate de reclamanta SC C.M.D. SRL şi pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA împotriva
Deciziei nr. 116/A din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pe care a casat-o şi a
trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
    Prin decizia de casare s-a stabilit ca instanţa de apel să refacă expertiza în vederea stabilirii
despăgubirilor ţinând seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat
proprietarului şi de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea
administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare preţul efectiv
plătit şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare.
    De asemenea, instanţa de recurs a stabilit că în ce priveşte criticile formulate de recurentul pârât, se
impunea modificarea hotărârii comisiei în cazul în care se schimbă cuantumul despăgubirilor, iar nu
anularea parţială a acesteia, pentru că textele legale din Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004 permit
controlul jurisdicţional doar în privinţa stabilirii despăgubirii.
    Prin Decizia nr. 1697/A din 4 septembrie 2015 Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în
rejudecare, a admis în parte apelurile; a înlăturat din sentinţa atacată menţiunea privind
anularea parţială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi
10
menţiunea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în
localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafaţă de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei; a dispus
modificarea parţială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; a
stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 344.700 lei, pentru imobilul expropriat situat în
localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafaţă de 2.860 mp, în favoarea reclamantei SC C.M.D.
SRL, obligând pârâtul să achite reclamantei această sumă; a menţinut celelalte dispoziţii ale
sentinţei privind: respingerea excepţiei inadmisibilităţii petitului privind anularea Hotărârii nr.
29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; respingerea capătului de cerere privind
exproprierea restului de teren; respingerea acţiunii reclamantei împotriva pârâtei com. Mihai
Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; obligarea pârâtei
CN A.D.N.R. SA să achite reclamantei suma de 3300 lei, cheltuieli de judecată; a obligat pârâta
CN A.D.N.R. SA să achite reclamantei suma de 2.825 lei, cheltuieli de judecată parţiale în apelul
iniţial, în recurs şi în rejudecarea apelului.
    Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Decizia nr. 12/2015 Curtea
Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 9 teza a doua
din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi
drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi
şi drumuri naţionale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în
dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,
sunt neconstituţionale.
    Prin urmare, având în vedere cele stabilite de instanţa de recurs, s-a dispus în rejudecarea apelului
refacerea expertizei în vederea stabilirii despăgubirilor ţinând seama de valoarea reală a imobilului
expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului şi de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile
de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii, luând în considerare preţul efectiv
plătit şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare.
    Iniţial s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză potrivit celor din decizia de casare, ţinând seama
de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la
data întocmirii raportului de expertiză. Ulterior efectuării ei a intervenit Decizia nr. 12/2015 a Curţii
Constituţionale, astfel că s-a dispus refacerea expertizei, ţinând seama de preţul cu care se vând în mod
obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii.
    Prin expertiza efectuată în cauză în rejudecare s-a stabilit că valoarea despăgubirilor la data
exproprierii pentru imobilul expropriat situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafaţă de 2.860
mp, ce a aparţinut reclamantei SC C.M.D. SRL este în sumă de 344.700 lei (valoare mai mare decât cea
acordată de instanţa de fond, care a stabilit suma de 109.209 lei pentru valoarea terenului expropriat).
    Experţii au arătat de ce nu au reţinut şi alte contracte încheiate în aceeaşi perioadă dintre cele depuse,
deoarece nu au putut fi corect identificate sau nu au putut fi verificate din punct de vedere al preţului;
au lămurit şi caracterul construibil al terenului situat în extravilan.
    Prin Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a
aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 63.194,33 lei, inferioară celei stabilite prin expertiza
efectuată în apel şi la fond.
    Din menţiunile cuprinse în titlul de proprietate şi din documentaţia întocmită cu ocazia exproprierii
reiese că terenul expropriat situat în com. Mihai Viteazu se găseşte în extravilan, aspect care reiese şi
din adeverinţa emisă de com. Mihai Viteazu.
11
    În C.F. Mihai Viteazu reclamanta este înscrisă cu suprafaţa de 10.000 mp teren, care ar fi identificat
cu număr cadastral, potrivit celor menţionate în Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007 emisă de Comisia
pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
    În apelul iniţial s-a solicitat o sumă fixă drept despăgubiri, anume 76.100 euro, reprezentând
valoarea terenului expropriat, şi suma de 10.398,78 euro, reprezentând prejudiciul cauzat pentru terenul
care nu a fost expropriat.
    Această sumă a provenit din expertiza efectuată la fond, însă suma a fost modificată în rejudecarea
apelului la cuvântul pe fond, având în vedere expertiza efectuată în apel, în temeiul art. 132 alin. (2)
pct. 2 Cod procedură civilă, modificare permisă, având în vedere că apelul este devolutiv şi se aplică
regulile de la judecata în primă instanţă, în măsura în care nu contravin celor stabilite pentru apel,
potrivit art. 298 Cod procedură civilă, nefiind vorba de o modificare de acţiune interzisă şi în faţa
instanţei de fond după prima zi de înfăţişare.
    În ce priveşte petitul de acordare de despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat, instanţa de apel a
reţinut că între reclamantă şi SC B.I. I.N.C. SRL Reno Nevada Sucursala Cluj-Napoca s-a încheiat un
contract de închiriere la data de 07 iulie 2009 pe o perioadă de 1 an, prelungit ulterior, părţile având
calitatea de proprietar al terenului, respectiv chiriaş (constructor al autostrăzii).
    Din acest contract, pct. 1.4, rezultă că se acceptă de către proprietar ca parametrii terenului să fie
diferiţi referitor la perimetru, formă sau elevaţie la sfârşitul perioadei acestui contract faţă de aceiaşi
parametri de la începutul acelui contract. La expirarea termenului acestui contract proprietarul va
prelua terenul, se menţionează, cu aceste modificări, fără niciun cost şi fără a solicita de la chiriaş nici o
compensaţie sau remediere referitoare la acestea. Chiriaşul se obligă să aducă terenul la utilizarea
originală dacă părţile convin.
    Prin adresa emisă de SC C.M.D. SRL la data de 07 iulie 2009, aceasta solicită ca la finalizarea
contractului de închiriere terenul să rămână cu drumul de acces pentru care s-a întocmit contractul de
închiriere.
    În expertiza efectuată la fondul cauzei se arată că pe terenul reclamanţilor există construit un drum
pentru devierea traficului, pe perioada lucrărilor la autostradă, care a fost asfaltat, dar ulterior, persoane
necunoscute (după părerea celor de la Primărie şi Bechtel) au decopertat asfaltul şi au transportat o
parte din balastul din fundaţia drumului.
    S-a apreciat de către instanţa de apel că nu reiese din nicio probă a cauzei că terenul a fost afectat de
lucrările la autostradă şi anterior încheierii contractului de închiriere sus arătat, mai ales că însuşi
reprezentantul reclamantei arată la cuvântul pe fondul apelului în rejudecare că exproprierea s-a
efectuat în anul 2007 iar drumul în anul 2009.
    S-a reţinut şi faptul că, pentru recolta anului 2008, reclamanta a primit despăgubiri referitor la
suprafaţa de 0,7141 ha.
    Cât timp cu privire la terenul rămas neexpropriat s-a încheiat un contract de închiriere, orice pretenţii
ce pot privi acel contract se mută în domeniul răspunderii contractuale, iar nu în cel al exproprierii,
instanţa fiind investită doar în ce priveşte exproprierea.
    Având în vedere că prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor mai
mare decât cel ce rezultă din hotărârea de expropriere, prin prisma celor stabilite de instanţa de recurs,
instanţa de apel a considerat că se impune admiterea în parte a acţiunii referitor la hotărârea de
expropriere, dar nu în sensul anulării, ci în sensul modificării acesteia strict în ce priveşte cuantumul
despăgubirilor.
    În acest sens, instanţa de apel a înlăturat din sentinţa atacată menţiunea privind anularea parţială a
12
Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi menţiunea privind stabilirea
cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în
suprafaţă de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei, având în vedere că instanţa de recurs a stabilit doar
posibilitatea modificării dar nu şi a anulării hotărârii, iar cu privire la cuantum, cel stabilit prin
expertiza din apel est mai mare decât cel din sentinţa atacată. Ca urmare a modificării parţiale a
hotărârii, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 344.700 lei, pentru imobilul
expropriat, teren în suprafaţă de 2.860 mp, în favoarea reclamantei SC C.M.D. SRL, aşa cum a fost
stabilit prin expertiză în apel, raportat la momentul exproprierii, şi a obligat pârâtul să achite
reclamantei această sumă.
    Apelul pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA a fost admis doar în ce priveşte modul de
soluţionare a petitului referitor la anularea hotărârii comisiei, în sensul că aceasta a fost doar modificată
iar nu anulată.
    Celelalte dispoziţii ale sentinţei privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii petitului privind
anularea Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; respingerea capătului de
cerere privind exproprierea restului de teren; respingerea acţiunii reclamantei împotriva pârâtei com.
Mihai Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; obligarea pârâtei
CN A.D.N.R. SA să achite reclamantei suma de 3.300 lei, cheltuieli de judecată, au fost menţinute, dat
fiind că au rămas irevocabile, prin prisma celor stabilite prin decizia pronunţată în recurs în prezenta
cauză, limitele casării referindu-se doar la cuantumul despăgubirilor şi la modificarea Hotărârii nr.
29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, dacă se impune.
    Dispoziţia din sentinţă ce priveşte cheltuielile de judecată a fost menţinută pentru că pârâta este în
culpă procesuală şi faţă de cuantumul despăgubirilor stabilite la instanţa de fond, care este mai mare
decât cel stabilit prin Hotărârea nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
    În temeiul art. 274 şi art. 276 Cod procedură civilă instanţa de apel a obligat pârâta CN A.D.N.R.
SA, aflată în culpă procesuală faţă de admiterea în parte a apelului reclamantei şi admiterea în parte a
acţiunii în ce priveşte cuantumul despăgubirilor, să achite reclamantei suma de 2.825 lei, cheltuieli de
judecată parţiale în apelul iniţial, în recurs şi în rejudecarea apelului, cheltuieli compuse din onorariu
expert şi onorariu avocat.
    Cum apelul reclamantei a fost admis în parte, doar cu privire la unul dintre cele două petite din
acţiune, şi cheltuielile de judecată au fost acordate în aceeaşi măsură, adică din onorariul de avocat în
suma de 3.100 lei i se acordă doar jumătate, anume suma de 1.550 lei, iar din onorariul de experţi se
acordă jumătate, teoretic 3.325 lei din totalul de 6.650 lei, cum însă pârâta a plătit deja 2.050 lei mai
rămâne ca aceasta să mai suporte doar diferenţa de la 2.050 lei la suma de 3.325 lei, adică 1.275 lei.
    În concluzie cheltuielile de judecată parţiale au fost stabilite la 1.550 lei onorariu avocat şi 1.275 lei
onorariu expert.
    Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură
civilă pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, arătând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu
încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26-27 din Legea nr. 33/1994, art. 132 alin. (2) pct. 2,
art. 212, art. 294 alin. (2) Cod procedură civilă, Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale.
    În susţinerea recursului, pârâta a formulat următoarele critici:
    1. Reclamanta a pretins suma de 76.100 euro (324.500 lei) iar art. 27 din Legea nr. 33/1994 impune
precizarea cuantumului pretins la momentul formulării cererii de chemare în judecată. Prin urmare, în
mod greşit instanţa de apel a permis reclamantei să majoreze câtimea pretenţiei la ultimul termen de
judecată, în etapa rejudecării cererii de apel după casare, încălcând astfel atât norma specială, cât şi
13
normele generale de procedură reprezentate de dispoziţiile art. 132 şi 294 Cod procedură civilă, potrivit
cărora cererile la care se referă art. 132 alin. (2) Cod procedură civilă pot fi formulate în tot cursul
judecăţii, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului.
    2. În mod greşit instanţa de apel a respins solicitarea de efectuare a contraexpertizei, reţinând, în mod
eronat că această solicitare nu ar viza un raport de expertiză propriu zis, ci suplimentul la raportul de
evaluare dispus ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12 din 15 ianuarie 2015.
    Ulterior intrării în vigoare a Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, în cauză s-a procedat la
refacerea lucrării judiciare în noile condiţii (raportul de expertiză iniţial a fost anulat şi s-a dispus o
nouă evaluare, la momentul exproprierii). În atare situaţie, nu este vorba de un supliment la raportul
judiciar, ci de un veritabil raport judiciar, având în vedere că prin decizia de neconstituţionalitate s-a
reconfigurat obiectivul expertizei, iar primul raport judiciar a fost considerat nul.
    Prin respingerea contraexpertizei, instanţa de apel a încălcat nu numai dispoziţiile art. 212 Cod
procedură civilă, ci şi dreptul la apărare al pârâtului, care a fost astfel pus în imposibilitatea de a
formula apărări corespunzătoare.
    3. În mod greşit instanţa de apel a omologat raportul de expertiză întocmit cu încălcarea evidentă a
legii.
    Astfel, instanţa de apel a validat un raport de expertiză fundamentat pe contracte de vânzare-
cumpărare care, pe de o parte, au fost încheiate la un an după momentul exproprierii (2008, faţă de
2007), iar pe de altă parte, vizează terenuri care sunt net superioare valoric celui expropriat (experţii au
prezentat pentru terenul arabil extravilan la nivelul celei proprii terenurilor intravilane construibile).
    În contraprobă, pârâtul a depus la dosar numeroase contracte de vânzare-cumpărare ce au fost
încheiate în anul exproprierii-2007, dar care nu au fost luate în considerare.
    Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului care
vizează aspecte de temeinicie, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
    Analizând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
    Recursul se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă întrucât prin motivele
dezvoltate se invocă încălcarea unor dispoziţii legale Cod procedură civilă şi Legea nr. 33/1994.
    1. Critica referitoare la nelegala majorare a câtimii pretenţiilor cu încălcarea art. 27 din Legea nr.
33/1994 şi a art. 132 şi 294 Cod procedură civilă, nu este fondată.
    Astfel, prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor,
argumentând de ce suma oferită de expropriator apare ca fiind neîndestulătoare, însă aceasta nu
presupune că precizarea ulterioară a câtimii acestor pretenţii ar reprezenta o încălcare a art. 27 alin. (2)
din Legea nr. 33/1994 care se referă la împrejurarea că "despăgubirea acordată de către instanţă nu va
putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat".
    Acordarea unei despăgubiri majorate a fost solicitată prin acţiune, dar cuantumul acesteia nu s-a
putut confirma decât în urma efectuării expertizei, motiv pentru care posibilitatea reclamantei de a
concluziona asupra valorii reale a prejudiciului nu poate fi limitată procesual, până la un moment
anterior epuizării probatoriului, în condiţiile în care acest aspect a constituit însuşi obiectul cererii de
apel a reclamantei şi nu o solicitate nouă formulată în calea de atac.
    Recurenta pârâtă a interpretat restrictiv dispoziţiile art. 132 prin raportare la cele ale art. 294 Cod
procedură civilă, fiind contestată însăşi câtimea creanţei principale dedusă judecăţii, ce poate constitui
obiect de control judiciar într-o cale devolutivă de atac.
    Prin urmare, faptul că precizarea valorii prejudiciului cauzat prin expropriere s-a făcut după
administrarea ultimei expertize, nu încalcă dispoziţii procedurale ale judecării cauzei în apel, motiv
14
pentru care această critică nu poate fi reţinută.
    2. Cea de-a doua critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 212 Cod procedură civilă, privind
respingerea cererii de efectuare a unei expertize contrarii, cu consecinţa lezării dreptului de apărare al
pârâtului, în condiţiile în care s-a apreciat de către instanţa de apel că expertiza dispusă este o refacere a
celei anterioare de la fond şi nu o nouă expertiză.
    Critica prezintă interes din perspectiva argumentelor pentru care instanţa de apel a respins cererea de
efectuare a unui nou raport de expertiză.
    Astfel, Înalta Curte reţine că, la rejudecarea apelului, s-a dispus efectuarea unui nou raport de
expertiză pe linia deciziei de casare. După întocmirea acestui raport şi admiterea unor obiecţiuni
referitoare la necesitatea stabilirii categoriei terenului, la data de 6 februarie 2015 s-a încuviinţat
suplimentarea raportului de expertiză, în raport de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii
Constituţionale dispunându-se calculul despăgubirilor la momentul exproprierii. La termenul din 5
iunie 2015 pârâta a solicitat întocmirea unui nou raport de expertiză însă instanţa a respins cererea cu
motivarea că solicitarea vizează suplimentul de expertiză şi nu expertiza iniţială. Instanţa a omologat
suplimentul la raport, constatând că experţii au stabilit corect categoria de folosinţă a terenului,
împrejurare faţă de care corect au fost înlăturate comparabilele din anul 2007.
    Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 212 Cod procedură civilă au fost greşit interpretate în ceea ce
priveşte calificarea ca fiind un simplu supliment a ultimei expertize, întocmită cu respectarea Deciziei
nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, întrucât, odată ce a dispus efectuarea acestei expertize, având ca
element de noutate interpretarea obligatorie a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, în
considerarea jurisprudenţei obligatorii a instanţei de contencios constituţional, celelalte expertize nu
mai puteau a fi luate în considerare sub aspectul valorii despăgubirilor.
    Prin urmare, această expertiză nu reprezintă o refacere a celor anterioare, ca răspuns la anumite
obiecţiuni ale părţilor, ci este o probă autonomă ce urmăreşte conformarea practicii judiciare cu
jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În lumina noii situaţii juridice şi a unei probe iniţiate în aplicarea
acesteia, cererea de efectuare a unei contraexpertize trebuia analizată pe fondul argumentelor aduse de
solicitant şi nu pe motivul tardivităţii formulării ei, cu raportare la momentul temporal al primei
expertize.
    Însă această critică, deşi întemeiată, nu duce prin ea însăşi, la desfiinţarea hotărârii recurate, ci
impune a verifica dacă pârâtului, care a invocat-o ca o nesocotire a dreptului său la apărare, i s-a produs
o vătămare pe planul drepturilor pretinse.
    3. Aceasta presupune analiza următoarei critici care invocă nesocotirea dispoziţiilor art. 26-27 din
Legea nr. 33/1994.
    Astfel, se constată că raportul de expertiză, omologat în apel, a înlăturat, dintre comparabile,
contractele încheiate în anul 2007, pe motiv că vizează terenuri ce nu au putut fi corect identificate din
punctul de vedere al amplasării şi nu au putut fi verificate din punctul de vedere al preţului. În schimb,
au fost utilizate alte trei contracte, ataşate raportului de expertiză, încheiate în aprilie 2008, terenurile
constituind amplasament pentru Parcul logistic K.
    Înalta Curte apreciază că o astfel procedură încalcă criteriile prevăzute de lege pentru efectuarea
expertizei, respectiv dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, la calcularea
cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în
mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială. Astfel cum s-a statuat
constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi, noţiunea de preţ de vânzare practicat în mod obişnuit se referă la
preţul pe piaţa liberă concurenţială (stabilit prin raportul cerere-ofertă) a unui teren similar, astfel cum
15
rezultă din contractele de vânzare cumpărare încheiate în perioada în care a intervenit exproprierea.
    Odată ce la dosar au fost depuse contracte de vânzare cumpărare pentru terenuri similare în zonă, din
perioada adoptării hotărârii de expropriere, astfel cum a fost indicată chiar de instanţa de apel care a
stabilit obiectivele expertizei (mai - noiembrie 2007), greşit experţii s-au raportat la alte comparabile şi
au înlăturat, nemotivat, aceste tranzacţii.
    Astfel, experţii nu motivează de ce au apreciat că terenul este construibil şi pretabil pentru activităţi
comerciale, în condiţiile în care nu au demonstrat existenţa vreunui element de natură a-l include, la
momentul exproprierii - august 2007, în această categorie şi nu i-au păstrat, în vederea evaluării,
destinaţia de teren agricol arabil. Chiar dacă au apreciat că au ţinut cont de amplasare, posibilitatea de
acces, caracteristici fizice, utilităţi, precum şi de cea mai bună utilizare a terenului, aceştia au pornit în
procesul de evaluare de la faptul că terenul este construibil.
    Categoria de folosinţă a terenului nu reprezintă un element de apreciere subiectivă a evaluatorului, ci
este dată de regimul juridic al respectivului teren la momentul exproprierii, indiferent de evoluţia
ulterioară a situaţiei de fapt sau modificarea regimului juridic al zonei.
    Prin urmare, în mod nelegal au fost ignorate criteriile legale de stabilire a valorii imobilului,
pornindu-se de la o altă destinaţie a terenului şi nu de la cea a unui teren extravilan cu destinaţie
agricolă. Raportat la această împrejurare, în mod nelegal au fost înlăturate contractele de vânzare
cumpărare încheiate în perioada de referinţă, având ca obiect terenuri cu aceeaşi destinaţie, din
extravilanul com. Mihai Viteazu, pe motiv că amplasarea lor nu a putut fi stabilită.
    Pentru aceste considerente, constatând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va casa decizia
recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea refacerii raportului de
expertiză în vederea stabilirii despăgubirilor pentru terenul expropriat, cu respectarea dispoziţiilor
legale în materie.
    Instanţa de apel va relua judecata, în limitele dispuse prin prezenta decizie de casare, cu menţinerea
soluţiilor ce nu au făcut obiectul controlului judiciar în prezenta cale extraordinară de atac referitoare la
respingerea excepţiei inadmisibilităţii; respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de
teren; respingerea acţiunii reclamantei împotriva pârâtei com. Mihai Viteazu, ca fiind formulată
împotriva unei persoane fără calitate procesuală; precum şi îndrumarea de a se dispune modificarea şi
nu anularea hotărârii comisiei în cazul în care se schimbă cuantumul despăgubirilor.

    Pentru aceste motive, în numele legii, decide:

    Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr.
1697/A din 4 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
    Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
    Irevocabilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.

16
Jurisprudență atașată Art.19 din forma oficială a actului

[Prima speță] [Speța anterioară] 4 [Speța următoare] [Ultima speță]

DECIZIE nr. 860 din 24 martie 2015

Imobile expropriate pentru lucrări de utilitate publică destinate construirii autostrăzi. Stabilirea
cuantumului despăgubirilor.
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA I CIVILĂ

    Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

    Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 8759/30 din 16 decembrie 2011,
petiţionarul expropriat T.R.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA,
solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului verbal de stabilire
a cuantumului despăgubirii din 15 septembrie 2011, precum şi a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor
din 15 septembrie 2011, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul
expropriat; să constate acordul de voinţă al părţilor, pe de-o parte al reclamantului T.R.D., iar de
cealaltă parte a pârâtului, intervenit cu privire la plata sumei de 136.724 lei, pentru terenul expropriat
de la reclamant, în suprafaţă de 4.455 mp pentru construirea autostrăzii Lugoj-Deva; să oblige pârâtul
la plata sumei convenită de părţi, menţionată mai sus, în cuantum de 136.724 lei pentru terenul
expropriat în suprafaţă de 4.455 mp, cu titlu de despăgubiri: să dispună obligarea pârâtului la plata
sumei de 15.000 euro cu titlu de daune, adică contravaloarea prejudiciului cauzat.
    În drept, a invocat dispoziţiile art. 480 Cod civil, Legea nr. 255/2010 şi Legea nr. 33/1994.
    Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Timişoara a
solicitat respingerea cererii, în parte, ca inadmisibilă privitor la petitele 2 şi 3, şi în rest, ca
neîntemeiată.
    Prin sentinţa civilă nr. 770 din 28 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr.
8759/30/2011, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul T.R.D., s-a dispus obligarea
pârâtului - expropriator să plătească reclamantului despăgubiri aferente imobilului - teren expropriat
arabil în suprafaţă de 4.455 mp, identificat cadastral în C.F. Lugoj, supus procedurii speciale de
expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010,
ulterior emiterii actului declanşator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunţată, acela
obiectivat prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei de 29.647 lei.
    Prima instanţă, constatând acordul subiecţilor implicaţi în operaţiunea de expropriere, asupra
cuantumului despăgubirii, intervenit în condiţiile de exigenţă ale art. 5 în corelaţie cu acelea ale art. 6
apartenente ambele Legii nr. 198/2004, în versiunea atunci în vigoare, a dispus anularea procesului-
verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 63, dresat, la 15 septembrie 2011, în condiţiile
alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate
prin H.G. nr. 53 din 15 septembrie 2011, cum şi a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri
având acelaşi nr. 63, emisă, - în condiţiile de exigenţă ale art. 18-20 apartenente toate aceleiaşi Legi cu
nr. 255/2010, în corelaţie cu acelea ale art. 15 şi 16 apartenente Normelor deja supra anunţate -, la 15
septembrie 2011.
    În rest, prima instanţă a respins demersul judiciar precizat, obligând acelaşi pârât-expropriator la
plata către petiţionar a cheltuielilor de judecată avansate de către cel din urmă pe durata derulării

17
activităţii jurisdicţionale în cuantum de 6.631 lei.
    Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petiţionarul T.R.D. (prevalând calitatea de
moştenitor al proprietarului tabular a imobilului-teren identificat în corpul actului procedural învestitor
de instanţă, supus operaţiunii juridice de expropriere, iniţiată pe calea procedurii speciale, configurată
legislativ de Legii nr. 198/2004, prin ale sale art. 3-8; spus altfel, afectat unor obiective de utilitate
publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-Deva, şi, mai apoi, continuată realizarea obiectivelor în
condiţiile de exigenţă ale Legii nr. 255/2010, publicată în M.Of. din data de 20 decembrie 2010, care a
abrogat legea sub imperiul căreia s-a declanşat procedura exproprierii supusă pendinte verificării
jurisdicţionale, aceea deja supra anunţată, cu nr. 198/2004) a recurs la concursul justiţiei, pe calea unui
demers juridic atipic - întemeiat pe dispoziţiile tranzitorii ale art. 31 apartenente Legii speciale nr.
255/2010, cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea nr. 33/1994 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică -, pentru recunoaşterea jurisdicţională a acordului
intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin
Anexa 1 la H.G. nr. 1232/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate
privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva" publicată în
M.Of. din data de 16 decembrie 2010; şi, ca o consecinţă a consfinţirii jurisdicţionale a acestui acord,
să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii iniţiale, stabilită şi oferită în condiţiile H.G. nr.
1232/2010, ulterior modificată prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011.
    În speţă, s-a reţinut că prin anexa nr. 1 la H.G. nr. 1232/2010, au fost individualizate imobilele,
proprietarii acestora, precum şi sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de
despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor
premergătoare exproprierii, procedându-se la afişarea listei imobilelor, planului cu amplasamentul
lucrării a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local (procedură
respectată şi în cauza pendinte - a se vedea filele 9-18,49-55 şi 64-65) Printre proprietarii supuşi
operaţiunii juridice de expropriere în discuţie s-a verificat a fi şi defuncta T.E. - decedată la epoca
declanşării procedurii de expropriere, dar al cărei moştenitor, ce s-a verificat a fi petiţionarul, conform
certificatului de moştenitor din 7 iunie 1999 eliberat de B.N.P., M.R. din Lugoj, şi care s-a declarat a fi
de acord cu despăgubirea stabilită, aşa cum cu îndestulătoare evidenţă o atestă înscrisurile depuse la
dosar (filele 11 şi 62-63 dosar fond).
    Tribunalul a admis în parte demersul judiciar precizat. În alte cuvinte, în limita petitului subsumat
principalului, acela ce poartă asupra condamnării jurisdicţionale a subiectului procesual pasiv, ce se
verifică a fi expropriatorul, la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăţii
imobiliare supuse procedurii speciale de expropriere, configurate legislativ de Legea cu nr. 198/2004,
cuantificate prin acordul subiecţilor implicaţi în operaţiunea juridică de expropriere.
    În acest context prima instanţă a obligat pârâtul-expropriator la plata către petiţionar a despăgubirilor
aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 4.455 mp, identificat cadastral în C.F. Lugoj, supus
procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea
cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanşator al procedurii speciale de expropriere deja supra
anunţată, acela obiectivat prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei de
29.647 lei.
    Acelaşi tribunal - observând particularităţile interesului litigios alegat pe calea deja tranşatului petit
circumscris principalului; şi, mai apoi, ale fizionomiei dreptului subiectiv (decelabile prin identificarea
exactă şi riguroasă a finalităţii spre care se tinde, aceea de valorizare jurisdicţională a dreptului de
creanţă conferit legislativ; spus altfel, de finalizare a procedurii speciale de expropriere, configurată de
18
Legea cu nr. 198/2004, prin plata despăgubirilor convenite cu expropriatorul, reprezentând valoarea de
înlocuire a proprietăţilor imobiliare supuse operaţiunii juridice de expropriere în condiţiile de exigenţă
ale deja constant evocatei Legi nr. 198/2004) -, a respins cel de-al doilea petit subsumat principalului.
Acela prin care, acelaşi petiţionar, prevalând o vătămare aflată în directă legătură cu modul concret de
cuantificare a despăgubirilor stabilite în favoarea sa de către autorităţile implicate în operaţiunea
juridică de expropriere, implicit, a repudiat alegaţiile în care-şi găsesc legitimitate pretenţiile pecuniare
reclamate jurisdicţional pe calea celui dintâi petit; şi, nu în ultimul rând, furnizează motive apte a pleda
în favoarea unei soluţii de respingere a petitului ce poartă asupra plăţii despăgubirilor cuantificate prin
acord.
    Tribunalul a respins pretenţiile petiţionarului vizând acordarea unei compensaţii pecuniare pentru
repararea prejudiciului produs parcelelor rămase în a sa proprietate şi care nu mai pot fi utilizate
potrivit destinaţiei - aceea de terenuri agricole extravilane.
    De altă parte, pe calea aceleiaşi lucrări de specialitate (ce încorporează şi răspunsul la obiecţiunile
aduse de părţi) s-a stabilit (şi, mai apoi, confirmat de către pârâtul-expropriator), că, pe parcursul
litigiului, prin H.G. nr. 203 din 20 martie 2012 (prin care s-a modificat H.G. nr. 1232/2010 - fila 290
dosar fond) suprafaţa de 2.085 mp din acelaşi topograf, înscris în C.F. Lugoj, a fost expropriată pe
parcursul derulării activităţii jurisdicţionale pendinte, fiind cuantificate şi despăgubirile aferente
cuvenite petiţionarului.
    Pentru argumentele ce preced, tribunalul a subliniat că se privesc a fi lipsite de legitimare pretenţiile
petiţionarului vizând acordarea unei compensaţii pecuniare pentru repararea prejudiciului produs
terenului rămas în a sa proprietate.
    Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul legal atât reclamantul T.R.D., la 08 mai 2013,
cât şi pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I. şi Infrastructurii, reprezentat de CN A.D.N.R. SA, la
29 aprilie 2013.
    Prin Decizia civilă nr. 57/A din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis
apelurile declarate de reclamantul T.R.D. şi pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I. şi
Infrastructurii prin CN A.D.N.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 770/PI din 28 februarie 2013
pronunţată de Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. 8759/30/2011.
    A schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului
cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei de 4.455 mp din C.F. (lotul 2), la nivelul sumei
totale de 33.755 euro, reprezentând 21.250 euro despăgubire pentru terenul expropriat şi 12.505 euro
daune.
    A respins petitul din cererea principală privind constatarea acordului dintre părţi privind exproprierea
şi cuantumul acesteia, în condiţiile art. 5 şi 6 din Legea nr. 198/2004.
    A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.900 lei cheltuieli de judecată în apel şi a
menţinut în rest dispoziţiile sentinţei civile.
    Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a reţinut următoarele:
    Prin demersul judiciar de faţă iniţiat de reclamantul T.R.D. data de 16 decembrie 2011, acesta a
solicitat în principal, anularea parţială a procesului verbal şi a hotărârii de expropriere şi constatarea
acordului de voinţă intervenit între expropriator şi expropriat, cu privire la plata sumei de 136.724 lei,
pentru terenul expropriat al reclamantului în suprafaţă de 4.455 mp, iar în subsidiar a solicitat stabilirea
cuantumului despăgubirilor şi suma cuvenită în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art.
23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
    Curtea a constatat că reclamantul T.R.D. este moştenitorul legal al defunctei T.E., aşa cum rezultă
19
din certificatul de moştenitor din 7 iunie 1999 eliberat de B.N.P., "M.R." din Lugoj.
    S-a reţinut că acesta a precizat că prin H.G. nr. 1232 din 6 decembrie 2010 s-a declanşat procedura
de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică
"Autostrada Lugoj-Deva", expropriator fiind Statul Român prin CN A.D.N.R. SA.
    De asemenea, a reţinut că reclamantul a precizat că prin Anexa I la hotărârea mai sus menţionată a
fost stabilit amplasamentul şi a fost alocată suma de 156.000 lei pentru plata despăgubirilor pentru
titularii dreptului de proprietate a căror imobile urmau a fi expropriate, iar Anexa nr. 2 la H.G. nr.
1232/2010 cuprinde tabelul cu imobilele supuse exproprierii conform procesului verbal pe care îl
anexează în copie, la data de 6 ianuarie 2011 au fost efectuate formalităţile de publicitate prevăzute de
Legea nr. 255/2010.
    
    Referitor la acest petit (2) din acţiunea principală, Curtea a reţinut că instanţa de fond a făcut o
greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie.
    Este reală susţinerea pârâtului potrivit cu care H.G nr. 1232/2010, în forma sa iniţială, anterior
modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor,
pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o suma globală a despăgubirilor, în cuantum de 156.000 lei,
pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-
Deva" (art. 3 din H.G. nr. 1232/2010).
    Astfel, Curtea reţine că valorile individuale ale despăgubirilor, aferente fiecărui expropriat, propuse
de expropriator potrivit vechii legi, Legea nr. 198/2004 şi H.G nr. 1232/2010, anterior modificărilor
survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu au fost consacrate legislativ în niciun act normativ. Singurele
valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute într-un act
normativ, sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr.
198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011.
    Drept urmare, se reţine că s-a întocmit un nou raport de evaluare care la stabilirea valorii de
despăgubire a imobilelor supuse exproprierii a avut în vedere expertizele întocmite şi actualizate de
camerele notarilor publici, potrivit art. 77^1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.
    Valorile de despăgubire, aferente fiecărui imobil supus exproprierii, obţinute în urma reevaluării, au
stat la baza emiterii H.G. nr. 492/2011 şi sunt conţinute în Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 "În cazul în care părţile se învoiesc în faţa instanţei
asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială şi va pronunţa o hotărâre
definitivă."
    În ceea ce priveşte constatarea de către instanţa a unei învoieli a părţilor, aceasta se poate face numai
în condiţiile limitative prevăzute de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994; dispoziţiile
acestui articol fiind singurele din cadrul art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, ce se referă la o învoială a
părţilor.
    În raport de aceste dispoziţii legale, rezultă fără dubiu că instanţa nu poate lua act de un acord al
părţilor, născut anterior, ci doar de o învoială a părţilor manifestată în faţa instanţei (art. 22 alin. (3) din
Legea nr. 255/2010, coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, redate mai sus).
    De asemenea, Curtea mai constată că nu poate fi reţinut un acord de voinţă cu privire la
despăgubirile iniţiale, nefiind respectată şi îndeplinită procedura prevăzută expres de art. 18 din Legea
nr. 255/2010, privind încheierea unui proces verbal semnat de membrii Comisiei şi de expropriat.
    Prin urmare, în mod nelegal instanţa de fond a consfinţit existenţa acordului de voinţă cu privire la
cuantumul despăgubirilor iniţiale, cu atât mai mult cu cât H.G. nr. 1232/2010, în forma sa iniţială,
20
anterioară modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale
despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o sumă globală a despăgubirilor, în cuantum
de 156.00 lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică
"Autostrada Lugoj-Deva" (art. 3 din H.G. nr. 1232/2010). Singurele valori individuale ale
despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute într-un act normativ, sunt valorile
stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele
specificate în Anexa 2 la H G. nr. 1232/2010, în forma modificată şi completată de H.G. nr. 492/2011.
    Numai odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 492/2011, care a modificat Anexa 2 la H.G. nr.
1232/1010, în cadrul acestei anexe 2 au fost cuprinse valorile individuale ale despăgubirilor, pentru
fiecare expropriat.
    Pentru aceste considerente, apelul pârâtului (prin raportare la petitul 2 al cererii principale a
reclamantului) este întemeiat, şi va fi admis în parte, cu consecinţa respingerii cererii privind
constatarea acordului dintre părţi privind exproprierea şi cuantumul acesteia, în condiţiile art. 5 şi 6 din
Legea nr. 198/2004.
    Referitor la cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru exproprierea suprafeţei de teren
de 4.455 mp (lotul 2), în ceea ce priveşte legea aplicabilă, Curtea va constata că incidente sunt
dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea se compune din valoarea reală a
imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
    La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu
care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data
întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor
persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
    În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de
valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seamă de prevederile alineatului
precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor.
    La aceasta se adaugă jurisprudenţa relevantă şi constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în
interpretarea celor texte de lege enunţate mai sus, care statuează că la stabilirea cuantumului
despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod
obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză.
    Prin prisma analizei pieţei libere, Curtea a constatat că experţii judiciari, inclusiv în faza apelului,
unde s-a administrat o nouă expertiză, au propus 3 (trei) valori unitare diferite pentru metrul pătrat de
teren, la data întocmirii raportului.
    Astfel, experţii V. şi M., după ce au analizat o sumă de contracte de vânzare-cumpărare de terenuri
extravilane, din acelaşi perimetru în care se află terenul expropriat de la reclamant, prin metoda
comparaţiei (vânzărilor) directe, au reţinut că valoarea pe unitatea de suprafaţă a terenului este stabilită
la 4,77 euro/mp., rezultând deci pentru cei 4.455 mp, o valoare totală de 21.250 euro.
    Pe de altă parte însă, dl. expert U.I.R., într-un punct de vedere separat depus la fila 133-136 dosar
apel, a reţinut pentru comparaţia directă două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2013,
rezultând o valoare de 0,46 lei/mp, adică 2.049 lei pentru cei 4.455 mp expropriaţi.
    Curtea, analizând concluziile diferite ale celor trei experţi, precum şi metodele, alături de
comparabilele utilizate de aceştia, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a constatat că cea care
reflectă realitatea este cea a experţilor V. şi M., urmând a înlătura în totalitate concluzia expertului U.
    Curtea a constatat că cererea reclamantului privind pretenţiile şi pentru terenul în suprafaţă de 4.377
21
mp, adică loturile 1 şi 3, afectată prin decopertare şi impracticabilă folosirii corespunzătoare a
terenurilor situate în zonele de protecţie şi siguranţă a autostrăzii sunt nejustificate.
    Această suprafaţă de 4.377 mp, afectată loturilor 1 şi 3 - potrivit expertizei, nu a fost expropriată, iar
în zona de protecţie, potrivit art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/2011, terenul va putea fi folosit în continuare
potrivit destinaţiei sale agricole şi obligaţiilor propter în rem ce reveneau proprietarului unui teren aflat
în vecinătatea unui drum public şi anterior edificării autostrăzii.
    Prin urmare, faţă de caracteristicile unui imobil supus exproprierii - arabil în extravilan fără utilităţi,
imobilul expropriat a fost corect analizat de cei doi experţi, V. şi M., la nivelul sumei de 4,77 euro/mp.
    Pentru despăgubirea proprietăţilor la valoarea de piaţă a terenului expropriat se mai adaugă
prejudiciul produs prin expropriere şi realizarea lucrărilor de drumuri cu depozitare pământ bolovănos
din excavaţie, respectiv a unor lucrări de construire la breteaua de legătură a Lugojului care a dus la
fărâmiţarea parcelei iniţiale cu S=13.200 mp, producând astfel un prejudiciu de 30% din valoarea
terenului.
    Acest teren, care are şi el o destinaţie agricolă, nu va mai avea drumuri de exploatare, iar drumurile
de acces, deşi sunt prevăzute în proiect, în realitate ele nu există.
    În această situaţie, valoarea despăgubirilor pentru suprafaţa de teren de 4.455 mp, va fi de 4,77
euro/mp x 0,3, rezultând o daună de 1,43 euro/mp, adică suma totală a daunelor de 12.505 euro/mp.
    Suma totală a despăgubirilor cuvenite reclamantului T.R.D., compusă din valoarea de piaţă a
terenului (4,77 euro/mp x 4455 mp = 21.250 euro) şi valoarea daunelor, a prejudiciilor produse la
loturile adiacente 1 şi 3 - 12.505 euro/mp), va fi de 33.755 euro.
    Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN
A.D.N.R. SA criticând soluţia pentru nelegalitate, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod
procedură civilă.
    În esenţă, recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 26
alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece la stabilirea valorii terenului expropriat, dar şi a
despăgubirilor ce reprezintă prejudiciul cauzat nu au fost avute în vedere preţurile efective de vânzare
ale terenurilor.
    Astfel, experţii au calculat valoarea de circulaţie a terenului expropriat prin utilizarea unor oferte de
vânzare-cumpărare, rezultate din anunţuri publicitare, efectuând o medie aritmetică a sumelor cerute de
proprietari, fără a avea un temei legal în acest sens.
    Cu privire la daunele acordate, instanţa de apel a statuat fără o bază legală, faptul că evaluarea
prejudiciului se ridică la 30% din valoarea pe metru pătrat a terenului expropriat, procent care s-a
aplicat terenului în suprafaţă de 8.745 mp, rămaşi în proprietatea reclamantului.
    Aşa fiind, prejudiciul este stabilit arbitrar, nu numai fără temei legal, dar şi fără probe şi preluat de
instanţă fără o analiză pertinentă, făcându-se doar trimitere la raportul de expertiză.
    Prejudiciul trebuia dovedit, nu statuat declarativ, deoarece acesta trebuie să fie cert şi nu eventual,
posibilitatea producerii acestuia, neîndreptăţind pe reclamant la despăgubiri.
    Instanţa nu a motivat în hotărâre de ce a înlăturat opinia separată a expertului U.I.R., statuând doar
de ce a reţinut opinia majoritară a celor doi experţi care au folosit în calculul efectuat doar ofertele de
vânzare.
    În combaterea recursului, intimatul-reclamant arătat că Înalta Curte trebuie să aibă în vedere
raţionamentul efectuat în recursul în interesul Legii nr. 12/2011, când s-a statuat că reclamantul poate
invoca existenţa unui bun în patrimoniul său, dacă hotărârea pronunţată este definitivă. Astfel, trebuie
înlăturată de la aplicare Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea Constituţională,
22
având în vedere că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este definitivă.
    Recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, este
întemeiat.
    Examinând susţinerile recurentului, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispoziţiilor art.
304 pct. 9 şi art. 314 Cod procedură civilă, urmând să fie analizate din această perspectivă.
    Analizând actele şi lucrările dosarului, se reţine că, în apel instanţa a acordat despăgubiri pentru
terenul expropriat bazându-se pe o expertiză care a avut în vedere numai oferte de tranzacţionare, fără a
lua în considerare preţul efectiv de vânzare a imobilelor de acelaşi fel. Acest aspect rezultă din
expertiza din apel, fila 66 din dosarul Curţii de Apel Timişoara, realizându-se o medie aritmetică a
ofertelor depuse, în opinia majoritară a doi dintre experţi. Cel de-al treilea expert a propus o valoare
bazată pe două contracte de vânzare-cumpărare din 04 noiembrie 2013 şi din 25 noiembrie 2013, având
astfel un suport factual, ce i-a permis să efectueze o evaluare corespunzătoare cerinţelor legale (fila 133
din dosarul de apel). Aşadar, a fost acordată o sumă de bani care nu are un corespondent real în temeiul
dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce echivalează cu nestabilirea corectă a
situaţiei de fapt.
    Trebuie subliniat că această modalitate de stabilire a despăgubirilor, respectiv preţul efectiv de
vânzare, a fost menţinută prin Decizia C.C.R. nr. 12/2015, ceea ce s-a schimbat fiind numai momentul
la care se calculează valoarea daunelor.
    Mai mult, prejudiciul rezultat din expropriere nu este fundamentat pe probe, neavând un caracter
cert, iar pe de altă parte, nu rezultă care este aspectul ce a determinat experţii să ia în considerare o
anumită valoare a recoltei agricole, care să constituie o despăgubire adecvată. La fel se pune problema
şi în ceea ce priveşte preţul de, achiziţionare a unui alt teren de acelaşi fel, prejudiciul fiind eventual şi
stabilit arbitrar de experţi. De altfel este rolul instanţei să stabilească natura prejudiciului şi să o
fundamenteze juridic, expertul urmând doar să cuantifice valoric aspectele lămurite de instanţă.
    În temeiul dispoziţiilor art. 314 Cod procedură civilă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte
asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării
corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost corect stabilite.
    Or, în speţă, atâta timp cât nu s-a stabilit corect situaţia de fapt, se impune casarea cu trimitere spre
rejudecare în apel, pentru efectuarea unei alte expertize care să stabilească valoarea despăgubirilor pe
baza unor preţuri reale de tranzacţionare şi pentru stabilirea prejudiciului care trebuie să fie cert, iar
concluzia experţilor să fie bazată pe probe.
    În rejudecare, instanţa va avea în vedere că prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunţată de
Curtea Constituţională şi publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri
prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor
aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004, raportate la
sintagma la data întocmirii raportului de expertiză, cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
    Decizia instanţei de contencios constituţional este incidentă în cauză, deoarece hotărârea casată nu
mai are nicio putere, deci nu mai poate produce efecte juridice, iar pe de altă parte, atât reclamantul cât
şi pârâtul au formulat apeluri în faţa Curţii de Apel Timişoara, deci nu se poate invoca principiul non
reformatio in pejus.
    În speţă, nu se poate invoca acelaşi raţionament juridic avut în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie în decizia nr. 12/2011, pronunţată în recurs în interesul legii, în ceea ce priveşte aplicarea
23
deciziilor Curţii Constituţionale privitoare la Legea nr. 221/2009, deoarece situaţia nu este identică.
    Prin Deciziile nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 oct. 2010, instanţa de contencios constituţional a declarat
neconstituţional, chiar temeiul juridic de acordare a daunelor morale, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) teza
I din Legea nr. 221/2009.
    Această situaţie a avut ca efect faptul că în cazul în care hotărârea pronunţată nu era definitivă,
reclamantul nu putea invoca un bun, deci nu mai avea dreptul la acordarea daunelor morale.
    Or, în speţă, în raport de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a C.C.R., trebuie subliniat că bunul
există, în sensul dreptului la acordarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, schimbându-se doar
momentul de calculare a acestora, adică la data efectuării exproprierii, nu la data efectuării raportului
de expertiză.
    Aşa fiind, subzistă obligaţia instanţei de a stabili valoarea terenului expropriat în raport cu preţul cu
care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, care este o
situaţie de fapt şi trebuie lămurită în raport de probele administrate în cauză.
    Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) Cod procedură
civilă, urmează să admită recursul, să caseze decizia şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi
instanţe, Curtea de Apel Timişoara.

    Pentru aceste motive, în numele legii decide:

    Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA
împotriva Deciziei nr. 57/A din 17 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
    Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
    Irevocabilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2015

24
Jurisprudență atașată Art.19 din forma oficială a actului

[Prima speță] [Speța anterioară] 6 [Speța următoare] [Ultima speță]

DECIZIE nr. 33 din 14 ianuarie 2015

Imobil expropriat. Stabilirea cuantumului justelor despăgubiri.
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA I CIVILĂ

    Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

    Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, la data de 21 decembrie
2011, reclamantul G.M. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în
contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Departamentul pentru Proiecte, Infrastructură şi Investiţii
Străine, stabilirea cuantumului justelor despăgubiri pentru expropriere cu privire la terenul situat în
Medgidia, parcela XX, număr cadastral AA cu suprafaţa de 4 ha, din care a fost expropriată suprafaţa
de 3.373 m.p., categoria de folosinţă arabil şi acordarea de daune echitabile ca urmare a exproprierii
efectuate.
    În motivare, reclamantul a arătat că la data de 02 martie 2011 s-a publicat în M. Of. nr.
167/09.03.2011, H.G. nr. 200 cu privire la declanşarea procedurii de expropriere; lucrările de
construcţie la tronsonul de autostradă au început la data de 19 aprilie 2011, însă nu a primit hotărârea
de stabilire a cuantumului despăgubirilor şi nici dovada că s-au consemnat sumele aferente acestora;
prin decizia nr. 604 din 19 mai 2011 s-a fixat cuantumul despăgubirilor la suma de 92.986 RON,
reclamantul apreciind că acest cuantum este prea mic faţă de valoarea reală a terenului, respectiv,
48.255 euro pentru suprafaţa de 3.373 m.p.
    La data de 13 februarie 2012, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia
prematurităţii şi a solicitat respingea acţiunii, ca neîntemeiată.
    Prin sentinţa nr. 3558 din 23 septembrie 2013, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins
acţiunea, ca neîntemeiată.
    Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că prin decizia nr. 604 din 19 mai 2011 emisă
de CNADNR în temeiul art. 2 şi art. 9 din Legea nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea pentru coridorul
lucrării Autostrada Bucureşti - Constanţa, tronsonul 6 Cernavodă - Constanţa, la punctul YY din lista
imobilelor anexă la decizia de expropriere figurând reclamantul G.N. cu suprafaţă de 3.373 m.p. al
cărui teren a fost evaluat la suma de 1.652 RON conform raportului de expertiză întocmit în luna
februarie 2011, în procedura de expropriere, de către expertul G.N.
    Deşi prin raportul de expertiză agricolă efectuat în cauză, raportat la data efectuării acestei lucrări
(decembrie 2012), s-a stabilit - în baza comparaţiei relative - că despăgubirile cuvenite expropriatului
ar fi în cuantum de 92.986 RON, echivalentul a 6,065 euro/mp la data efectuării raportului de expertiză,
evaluarea imobilului expropriat trebuie să se raporteze la momentul anului 2011, luna februarie, când
expertul G.N., a întocmii expertiza care a stat la baza deciziei de expropriere din 19 mai 2011.
    Tribunalul a reţinut că valoarea de piaţă a terenului expropriat trebuie stabilită în raport de
circumstanţele pieţei imobiliare şi de elementele ce impun conduita în cazul unui transfer al dreptului
de proprietate, respectiv afectaţiunea bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilităţile şi sarcinile care
îl grevează, etc., toate apreciate doar în raport eu momentul evaluării, iar nu cu unul anterior sau
ulterior, favorabil vânzării ori cumpărării în funcţie de evoluţia preţului pe piaţa liberă, de utilitatea

25
dată prin schimbarea regimului juridic ori de prezumtivele beneficii viitoare aduse prin exploatare.
    În acest context, prima instanţă a reţinut că, la stabilirea cuantumului despăgubirii trebuie să se ţină
seama de criteriul "preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele", criteriu prevăzut de
prevederile legale, iar sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" are semnificaţia de
preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de
vânzare-cumpărare.
    Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamantul G.M., cât şi părând Statul Român, prin
Departamentul pentru Proiecte, Infrastructură şi Investiţii Străine.
    Reclamantul G.M. a arătat că prima instanţă nu a luat în considerare înscrisurile depuse în cauză cu
referire la stabilirea valorii de circulaţie prin metoda comparaţiilor directe cit proprietăţi comparabile
similare, şi nici măcar concluziile raportului de expertiză al comisiei de experţi încuviinţată chiar de
această instanţă.
    Reclamantul a mai arătat că sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" are
semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în
contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau
ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet; dar, în condiţiile
economice actuale de devalorizare a monedei naţionale, este posibil ca în momentul când despăgubirea
va fi efectiv plătită ea să nu mal corespundă valorii reale a terenului şi nici cuantumului prejudiciului
produs reclamanţilor sens în care se impune actualizarea cuantumului despăgubirilor.
    Pârâtul Statut Român, prin Departamentul pentru Protecţie Infrastructură şi Investiţii Străine a arătat
că cererea introductivă este prematură faţă de faptul că nu a fost emisă hotărârea de stabilire a
cuantumului despăgubirii şi, prin urmare, procedura în faţa comisiei de verificare constituite de
expropriator reprezintă, în parte, şi o procedură prealabilă prevăzută de lege în vederea stabilirii pe cale
amiabilă a despăgubirilor cuvenite în temeiul exproprierii.
    Numai după parcurgerea acestei proceduri, persoana expropriată se poate adresa instanţei
competente, posibilitate condiţionată de prezentarea acestei persoane în faţa comisiei de verificare
pentru, fie a declara că este de acord cu despăgubirile oferite, fie a refuza suma oferită de expropriator.
    În acest context, numai în ipoteza în care reclamantul s-ar fi prezentat în faţa comisiei de verificare
în vederea înţelegerii asupra cuantumului despăgubirii, comisia putea întocmi procesul-verbal cu
privire la acordul sau refuzul acestuia referitor la valoarea despăgubirilor oferite, iar ulterior putea
emite hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condiţiile art. 16 din Normele metodologice
şi art. 20 din Legea nr. 255/2010.
    Prin decizia nr. 44/C din 14 mai 2014 Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelurile,
ca neîntemeiate.
    Referitor la apelul incident al pârâtului, în care se critică soluţia dată de prima instanţă excepţiei
prematurităţii, instanţa de apel a apreciat că dezlegarea tribunalului asupra acestei probleme a fost una
judicioasă, instanţa fiind obligată să analizeze cererea reclamantului de stabilire pe cale judecătorească
a despăgubirilor datorate pentru exproprierea terenului proprietatea lui, soluţia contrară fiind de natură
să încalce dreptul la un proces echitabil al petentului.
    Pârâtul a apreciat că acţiunea reclamantului a fost introdusă prea devreme ("ca prematură"), deoarece
acesta ar trebui să aştepte ca expropriatorul să emită mai întâi hotărâre pentru stabilirea cuantumului
despăgubirilor şi abia după acea se naşte dreptul lui de a contesta cuantumul despăgubirilor.
    Acest raţionament este greşit dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte este în contradicţie cu regimul
juridic al exproprierii şi al efectelor acesteia şi, pe de altă parte, este contrar jurisprudenţei C.E.D.O.
26
care, permanent, condamnă încălcarea art. 6 privind dreptul de acces la o instanţă ori de câte ori
reclamanţilor li se respinge acţiunea ca efect al legii, fără o analiză a fondului (indiferent cum se
numeşte argumentul instanţei care a condus la această soluţie: "inadmisibilitate", "autoritate de lucru
judecat", "prescripţie" ş.a.).
    Din perspectiva consecinţelor imediate ale exproprierii, primul efect este naşterea unor raporturi
juridice obligaţionale între expropriator - în calitate de debitor - şi proprietarul îndreptăţit la
despăgubiri, în calitate de creditor.
    Deoarece prevederile Legii nr. 255/2010 trebuie aplicate în satisfacerea principiului constituţional
care instituie obligaţia unei "drepte şi prealabile" despăgubiri, este evident că momentul naşterii acestor
raporturi obligaţionale este momentul emiterii deciziei de expropriere (care are ca efect transferul silit
ai dreptului de proprietate).
    Trebuie făcută distincţia între momentul naşterii dreptului de creanţă şi cel al datoriei având ca
obiect despăgubiri cu momentul plăţii despăgubirilor. Analiza regimului juridic al despăgubirilor
datorate de expropriator în temeiul Legii nr. 255/2010, impune concluzia că legiuitorul utilizează două
categorii de despăgubiri: despăgubiri provizorii (cele stabilite prin hotărârea de guvern emisă conform
art. 5) şi despăgubiri definitive (cele stabilite de instanţele judecătoreşti, conform art. 22 şi cele
acceptate de expropriat conform art. 19).
    Deoarece derularea procedurilor administrative aferente exproprierii necesita (fie doar şi din
perspectiva amplorii lucrărilor tehnico-juridice) un interval de timp, este firesc a se cere persoanelor
nemulţumite de sumele individuale aferente despăgubirii estimate [sintagmă care, împreună cu
prevederile art. 8 alin. (3) justifică existenţa categoriei despăgubirilor "provizorii"] datorate de
expropriator, să aştepte o anume perioadă de timp, justificată raţional de necesitatea parcurgerii tuturor
etapelor administrative prealabile emiterii hotărârii pentru stabilirea despăgubirilor.
    Se observă că art. 19 din Legea nr. 255/2010 prevede termene extrem de scurte pentru realizarea
fazelor premergătoare determinării administrative a despăgubirilor (având la bază raţionamentul că,
prin ipoteză, transferului dreptului de proprietate s-a produs): 5 zile de la emiterea deciziei de
expropriere pentru numirea comisiei; 10 zile (eventual prelungite cu maxim 15 zile) pentru dovedirea
dreptului de proprietate şi a pretenţiilor privind despăgubirile.
    Or, în speţa de faţă, deşi de la emiterea deciziei nr. 604 din 19 februarie 2011 a trecut mai bine de un
an, reclamanţii lipsiţi de proprietatea bunurilor lor, se văd în imposibilitate de a beneficia de o
despăgubire justă (suma individuală din anexa deciziei nr. 604 din 19 februarie 2011 - având, în
continuare, caracter estimativ) tocmai datorită atitudinii culpabile a expropriatorului ce nu a emis
hotărârea de stabilire a despăgubirilor, deşi lucrarea de utilitate publică a fost demult finalizată.
    Referitor la cuantumul despăgubirilor, instanţa de apel a constatat că în expertiza administrată de
instanţă, prin metoda capitalizării rentei funciare s-a ajuns la valoarea de 5.532 RON pentru terenul de
3.373 mp, iar prin comparaţiile de preţ, la valoarea de 92.986 RON; deşi nu rezultă explicit din
motivare, prima instanţă a considerat că valoarea stabilită în faza administrativă ar reprezenta valoarea
reală a imobilului.
    Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 [aplicabil în speţă conform art. 22 alin. (3) din Legea nr.
255/2010], despăgubirea ce se cuvine expropriatului se poate alcătui din două componente: "valoarea
reală a imobilului şi "prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane în drept"; aceste două noţiuni
sunt explicitate, arătându-se că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa
vor tine seama de: 1) preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea
administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi 2) daunele aduse
27
proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de
aceştia, urmând că experţii să defalce despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin
titularilor de alte drepturi reale.
    Or, vorbindu-se în cuprinsul aceluiaşi alineat, alin. (2) al art. 26, despre preţul cu care se vând în
mod obişnuit imobilele şi, respectiv, despre daunele produse proprietarului, este evident că acest din
urmă prejudiciu este cu totul diferit de dauna suferită de persoană prin lipsirea de proprietate al cărei
echivalent nu poate fi decât "preţul cu care se vând imobilele".
    Rezultă de aici că "prejudiciul cauzat proprietarului" este altceva decât echivalentul valoric al
bunului, precum "pierderi pentru recolta neadunată", "pierderi din subvenţii", "compensaţii
referitoare Ia secţionarea terenului" sau "compensaţii referitoare la prejudicii triangulare", dar
fără a se limita la acestea, putându-se încadra în această categorie orice pierdere cauzată în mod
direct de expropriere (exemplu: cheltuieli angajate în vederea unei viitoare modificări a
regimului juridic al bunului; avansul care nu mai poate fi recuperat pentru lucrările de
terasament sau de natură agricolă; întocmirea unei documentaţii pentru lotizare sau trecere în
intravilan etc.).
    În ceea ce priveşte componenta despăgubirii - "valoarea reală" - a bunului expropriat, aceasta este
determinată de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data
întocmirii raportului de evaluare.
    Procesul de evaluare este un sistem complex ce conţine toate cercetările, informaţiile,
raţionamentele, analizele şi concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piaţa a imobilului,
aceasta din urmă fiind definită în Standardele internaţionale de Evaluare (S.I.E.), ca fiind suma estimată
pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător
hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, în care părţile au acţionat în cunoştinţă de cauză,
prudent şi fără constrângeri.
    Suma estimată, se referă la un preţ plătibil pentru o proprietate într-o tranzacţie independentă
(nepărtinitoare), care s-ar putea obţine în mod rezonabil de către un vânzător (care nu cere un preţ
considerat nerealist pe piaţă) şi este cel mai avantajos pentru cumpărător (care achiziţionează în
concordanţă cu realităţile pieţei, iar nu în raport de o piaţă imaginară sau ipotetică ce nu poate fi
demonstrată sau anticipată); în fine, se presupune că atât cumpărătorul cât şi vânzătorul sunt informaţi,
într-o manieră rezonabilă, în legătură cu natura şi caracteristicile proprietăţii, cu utilizările acestuia,
precum şi a stadiului în care se află piaţa; fiecare parte trebuie să acţioneze în propriul interes şi în mod
prudent, depunând de cunoştinţele necesare obţinerii celui mat bun preţ.
    Prin urmare, valoarea de piaţă a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate
caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia (teren situat în Valea Dacilor),
destinaţia terenului la momentul evaluării, respectiv la momentul mai 2011 (teren agricol extravilan pe
care nu erau înfiinţate culturi) şi, nu în ultimul rând, în raport de criteriul cerere-ofertă la momentul
expertizării în faza administrativă.
    Or, această analiză a tranzacţiilor pentru bunurile comparabile presupunea dovedirea, de către orice
parte interesată, a unor tranzacţii certe cu terenuri având caracteristici comparabile, tranzacţii care să se
fi produs într-o epocă cât mai apropiată exproprierii (19 mai 2011), pârâtul în solicitarea sa de
probatorii, dovedind încheierea unor acte de vânzare-cumpărare ce priveau altfel de bunuri ca
localizare ori ca dată a tranzacţionării.
    Experţii care au soluţionat obiectivele admise de prima instanţă, având de stabilit despăgubirea ce se
cuvine reclamanţilor (valoarea reală) au selectat un număr de 3 contracte care nu au nicio legătură cu
28
suprafaţa expropriată; cei doi specialişti au considerat "comparabile" o vânzare şi două antecontracte
(care, până la întocmirea raportului, nici măcar nu erau depuse la dosar) încheiate într-o epocă ce nu are
legătura cu data exproprierii (30 decembrie 2010 şi, respectiv, 28 februarie 2011), toate situate în
extravilanul localităţii Medgidia, iar nu al localităţii Valea Dacilor.
    Referitor la contractul de vânzare cumpărare autentificat din 28 februarie 2011 la B.N.P. V.E.,
instanţa de apel a constatat că acesta nu poate fi avut în vedere drept comparabilă la stabilirea valorii
terenului expropriat, fiind un act întocmit chiar de o persoană ce are calitatea de expropriat - poziţiile
ZZ, WW şi TT din anexa deciziei nr. 604 din 19 mai 2011, în mod evident pro causa, la mult timp după
declanşarea procedurilor de expropriere.
    Astfel, în istoricul juridic al actului se indică aceea că vânzătorii S.N. şi C.E. au dobândit terenul de
3,5 ha parcela QQ pe care în vindeau la 27 februarie 2011 printr-o serie de acte încheiate la 17
februarie 2011 la B.N.P. S.C.: contract din 17 februarie 2011 şi contract din 17 februarie 2011, ultimul
încheiat cu numiţii R.A. şi F., care la rândul lor cumpăraseră prin actul din 17 februarie 2011; aceste
trei contracte din 17 februarie 2011 nu au fost înscrise în Registrul de proprietate al oraşului Medgidia,
ceea ce rezultă şi din cuprinsul contractului potrivit cu care vânzarea s-a făcut în baza certificatului
fiscal din 17 februarie 2011 care nu putea să îi vizeze pe vânzătorii S.N. şi C.E., pentru că în aceeaşi zi
nu se putea autentifica vânzarea, transmite contractul către Primărie, efectua înregistrarea noilor
proprietari, formula la o cerere de eliberare certificat fiscal şi elibera certificat fiscal menţionat.
    În plus, contractul din 28 februarie 2011 nu este credibil şi din perspectiva existenţei unei promisiuni
de vânzare cumpărare pentru 4,5 ha teren (parcele disparate de 2,5 ha, 1 ha şi 0,5 ha - două loturi) care
a fost încheiat de aceiaşi vânzători S.N. şi C.E. exact cu acelaşi reprezentant al unei persoane
necunoscute, d-na B.O. (antecontract din 20 decembrie 2010), care, în contractul din anul 2011, era şi
mandatar al SC L.L.C. SA Bucureşti, iar în antecontract al unei alte persoane care a "achitat integral
suma de 457.130 euro; aceasta, în condiţiile în care pentru realizarea proiectatei vânzări s-a stabilit
termen limită 30 decembrie 2011, iar parcela QQ a fost "vândută", după doar două luni, unei alte
persoane.
    De aceea, rezultatul la care au ajuns experţii în opinia majoritară - 6,065 euro - nu este unul
comparabil în funcţie de care să se poată stabili valoarea terenului expropriat de la reclamant, în
principal, pentru că nu vizează tranzacţii reale cu imobile din raza teritorială a aceleiaşi unităţi
administrative; apoi, experţii nu au luat în considerare situaţia că, în privinţa pieţei imobiliare pentru
tranzacţiile cu terenuri, s-a constatat un dezechilibru cerere-ofertă în favoarea ofertei, piaţa fiind practic
inactivă.
    Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură
civilă reclamantul G.M., formulând următoarele critici:
    I. Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă), întrucât a
ignorat dispoziţiile art. 26-27 din Legea nr. 33/1994 şi s-a bazat pe un raport de expertiză care nu a
respectat norma legală anterior menţionată (art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă).
    Instanţa de apel nu a avut în vedere Decizia nr. 23 din 21 ianuarie 2014 a Curţii Constituţionale prin
care s-a statuat faptul că despăgubirea, ca urmare a exproprierii imobilelor, se stabileşte la momentul
efectuării expertizei încuviinţată de către instanţă în raport de dispoziţiile art. 26-27 din Legea nr.
33/1994.
    În mod greşit instanţele anterioare au înlăturat expertiza efectuată de expertul G.N. care a stabilit un
cuantum al despăgubirii de 92.986 RON pentru suprafaţa de 3373 mp teren agricol, şi au acordat
eficienţă unei evaluări ce a avut la bază metoda comparaţiei directe pornind de la analiza preţurilor de
29
ofertare din publicaţii de specialitate şi de pe internet, iar nu a preţurilor din tranzacţiile încheiate în
zonă.
    Prin urmare, se impunea efectuarea unei expertize care să respecte dispoziţiile art. 26-27 din Legea
nr. 33/1994 şi criteriile internaţionale de evaluare a proprietăţii imobiliare, întrucât nici până la acest
moment suma nu a fost consemnată deşi s-au făcut solicitări în acest sens.
    O, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul-reclamant arată că instanţa
de apel nu a avut în vedere jurisprudenţa contenciosului european în materie (art. 1 din Protocolul nr. 1
adiţional la Convenţie) ce a statuat că exproprierea, ca o măsură privativă de proprietate, trebuie să
păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii, şi imperativele apărării
drepturilor fundamentale ale omului, cu alte cuvinte trebuie să fie deopotrivă convenabilă pentru
realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta.
    Proporţionalitatea în materia exproprierii este dată de obligativitatea stabilirii unor despăgubiri care
să fie reale, drepte şi prealabile, funcţie de pierderea suferită de proprietar.
    Recurentul-reclamant arată că aceste principii nu au fost respectate în cauză şi că a solicitat
instanţelor anterioare acordarea de daune echitabile ca urmare a exproprierii, inclusiv obligarea
pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, aspecte ce nu au fost luate
în considerare.
    Recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:
    Criticile recurentului privesc modalitatea în care au fost aplicate dispoziţiile legale care
reglementează modul de efectuare a expertizei privind cuantificarea prejudiciului real suferit de
expropriat şi vor fi reţinute în raport în cazul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9
Cod procedură civilă, nefiind dezvoltate elemente de natură a determina incidenţa dispoziţiilor art. 304
pct. 7 şi 8 din acelaşi cod, invocate, de asemenea, în memoriul de recurs.
    Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 aplicabilă în cauză, "Expropriatul
nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti
competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care la fost comunicată hotărârea
de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul
dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de
atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de
proprietate".
    Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului
articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
    Faţă de menţiunea expresă a normei speciale care face trimitere la norma generală, este evident că la
stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 şi art. 27
din legea cadru din materia exproprierii, Legea nr. 33/1994, aşa cum de altfel, în mod corect a statuat şi
instanţa de apel.
    Referitor la critica privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994,
Înalta Curte constată că aceasta este fondată, reprezentând aspectul de nelegalitate din perspectiva
căruia recursul va fi admis.
    Astfel, în situaţia în care părţile nu ajung la un acord în privinţa întinderii despăgubirii până la
momentul judecăţii, legea impune ca valoarea despăgubirilor să fie stabilită după criteriile reglementate
de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
    Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii,
30
precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de aceiaşi fel în
unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse
proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de
aceştia".
    Se constată că, în speţa supusă analizei, instanţa de apel nu a respectat criteriile pe care textul de lege
le reglementează cu privire la cuantificarea acestor despăgubiri, respectiv, "preţul cu care se vând, în
mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială (...)" sens în care critica
recurentului-pârât este fondată.
    În acest sens, instanţa de apel a constatat că raportul de expertiză întocmit în procedura judiciară nu
respectă art. 26 al Legii nr. 33/1994, întrucât acest raport a avut în vedere, drept comparabile, un singur
contract, respectiv, contractul din 28 februarie 2011 şi antecontractul din 30 decembrie 2010 ce nu
putea fi analizat ca atare, întrucât nu reprezintă o tranzacţie certă în sensul textului legal arătat, ci doar
o promisiune de vânzare despre care nu este sigur că se va finaliza. De asemenea, contractele de
vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei vizau terenuri situate în alte zone decât cea unde se afla
terenul în discuţie. Deşi a concluzionat că "(...) rezultatul prezentat primei instanţe la care experţii au
ajuns privind contravaloarea terenului expropriat nu reprezintă valoarea reală a imobilului (...)"; că
"(...) experţii (...) au selectat un număr de 3 contracte care nu au absolut nicio legătură cu suprafaţa
expropriată (...)" şi că "(...) rezultatul la care au ajuns experţii în opinia majoritară (...) nu este unul
comparabil în funcţie de care să se poată stabili valoarea terenului expropriat de la reclamant (...)",
instanţa de apel a respins, totuşi, apelurile declarate în cauză, fără a remedia, în virtutea rolului
devolutiv, acele aspecte pe care însăşi aceasta le reţinuse ca nefiind concludente în stabilirea
despăgubirii cuvenite reclamantului.
    Prin urmare, instanţa de apel a menţinut în mod greşit hotărârea primei instanţe, care s-a pronunţat pe
baza raportului de evaluare întocmit de expert G.N. în procedura administrativă a exproprierii, raport ce
a stat la baza H.G. nr. 200/2011, fără a-l compara cu un raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în
faza judiciară cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
    Constatând, corect, neîndeplinirea acestor criterii de către expertiza administrată la fond, se impunea
ca instanţa de apel să procedeze la refacerea probei cu respectarea criteriilor de legalitate menţionate.
Astfel, instanţa de apel avea obligaţia de a manifesta rol activ în identificarea comparabilelor cu
imobile de aceiaşi fel, din aceeaşi unitate administrativ teritorială în care s-a dispus exproprierea, prin
efectuarea de adrese către instituţiile care deţin astfel de date.
    Cum în faza procesuală a recursului nu este posibilă refacerea unui asemenea probatoriu, această
împrejurare va determina admiterea căii de atac exercitată de recurentul-reclamant, cu trimiterea
cauzei, spre rejudecare, Ia aceeaşi curte de apel, pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
    Astfel, instanţa de apel va urmări ca, la efectuarea expertizei de către comisia de experţi constituită
în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, să se stabilească despăgubirile cuvenite reclamantei în raport
de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială
(...)".
    Instanţa de apel va ordona măsurile pe care le va aprecia necesare, în condiţiile art. 129 alin. (5) Cod
procedură civilă, cu luarea în considerare a recomandărilor formulate prin prezenta decizie, pentru a
determina situaţia tranzacţiilor imobiliare la momentul de referinţă care interesează în speţă.
    În vederea identificării unor atare comparabile, instanţa va avea obligaţia de a manifesta rol activ
prin efectuarea de adrese către instituţiile care deţin astfel de informaţii, cum ar fi Oficiul de Cadastru
şi Publicitate Imobiliară, primărie, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, urmând ca pe baza
31
informaţiilor primite privind tranzacţiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în
considerare preţurile din aceste tranzacţii.
    Cu ocazia rejudecării, se va proceda la completarea raportului de expertiză în sensul mai sus arătat
sau în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi expertize, care să determine
cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2)
din Legea nr. 33/1994, urmând ca apoi Curtea de Apel să se pronunţe asupra legalităţii sentinţei de
fond sub aspectul cuantumului despăgubirilor ce se vor acorda.
    Se va avea în vedere şi critica recurentului referitoare la respectarea principiului proporţionalităţii în
materia exproprierii în ceea ce priveşte stabilirea unor despăgubiri care să fie reale şi drepte, raportate
la pierderea suferită de proprietar la momentul transferului dreptului de proprietate.
    Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva
deciziei nr. 44/C din 14 mai 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă; va casa decizia recurată şi
va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

    Pentru aceste motive, în numele legii, decide:

    Admite recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 44/C din 14 mai 2014 a Curţii
de Apel Constanţa, secţia I civilă.
    Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
    Irevocabilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2015.

32
Jurisprudență atașată Art.19 din forma oficială a actului

[Prima speță] [Speța anterioară] 12 [Speța următoare] [Ultima speță]

DECIZIE nr. 2.061 din 26 iunie 2014

Imobil expropriat. Stabilirea despăgubirilor cuvenite.
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA I CIVILĂ

    Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

    Prin Sentinţa civilă nr. 1563 din 29 aprilie 2013, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis în parte
acţiunea civilă formulată, astfel cum a fost modificată de reclamanţii L.M. şi L.G., în contradictoriu cu
pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N., a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.
219/328/2011, a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 5.809,65 RON, cu titlu de
despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 10 octombrie 2011 şi a respins restul
pretenţiilor solicitate, prin aceeaşi hotărâre dispunând obligarea pârâtului la plata sumei de 750 RON,
cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
    Pentru a da această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor
nr. 219/328/2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanţi
a suprafeţei de 2.515 mp din terenul situat în localitatea Pecica, jud. Arad şi s-a stabilit ca limită a
despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp.
    Reclamanţii contestă această hotărâre susţinând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât
faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor, cât şi faţă de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza
legilor de expropriere anterioare.
    Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, instanţa a procedat conform art. 25 din Legea
nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi, din care unul desemnat de instanţă şi câte unul
nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator, iar din raportul de expertiză tehnică
judiciară, rezultă că valoarea pe 1 mp a terenului expropriat, este de 3,84 euro/mp.
    Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a suprafeţei de 2.515 mp, ar fi de
40.600 RON, echivalentul a 9.111 euro, la care se adaugă daune de 11.505 RON.
    Raportul de expertiză a fost semnat cu observaţii de către dl. expert M.B., prin opinia separată
subliniind faptul că, valoarea de circulaţie a terenurilor stabilită prin "grila notarilor" este orientativă,
neputând fi folosită în rapoartele de evaluare, că randamentul terenurilor este variabil, iar contractele de
vânzare-cumpărare depuse, nu pot fi luate în calcul deoarece, în marea lor majoritate consfinţesc
înţelegeri anterioare făcute de părţi atunci când terenul respectiv nu era intabulat, expertul ţinând cont
de orice prejudiciu economic potenţial şi direct provocat prin procedura de expropriere, cuantumul total
al despăgubirilor cuvenite reclamanţilor fiind calculat la 39.871 RON.
    Deşi experţii desemnaţi de instanţă, respectiv de reclamanţi, au arătat că pentru estimarea valorii de
piaţă, se utilizează două metode, metoda comparaţiilor de piaţă şi metoda capitalizării rentei funciare,
iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final,
instanţa apreciază că, valoarea de circulaţie a suprafeţei de 2.515 mp, de 40.600 RON, pentru un teren
agricol situat în extravilanul unei localităţi ce nu este nici măcar reşedinţă de judeţ, este în prezent una
exorbitantă.
    În totală contradicţie cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul

33
2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la
imobile şi care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011,
stabileşte pentru oraşul Pecica o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp,
adică 0,9 RON/mp.
    Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în
condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi
de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
    Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat, a preţului pe care
l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu
care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.
    Fiind în realitate o vânzare forţată, în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în
considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca
despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi
vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi
eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de
care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau
să aducă un beneficiu cert şi previzibil.
    Din analiza contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar şi care datează din perioada 2011 -
2012, rezultă că, s-au vândut diverse suprafeţe de teren, unele mai reduse ca suprafaţă, de numai 5.000
mp - Contractul de vânzare-cumpărare din 27 noiembrie 2012 - până la suprafeţe mai mari de teren
arabil, şi anume de 22.100 mp, preţul de vânzare variind între 2,5 euro/mp şi 5,9 euro/mp.
    Tribunalul nu a reţinut valoarea de piaţă din contractul de vânzare-cumpărare de la dosar întrucât
contractul a fost încheiat în noiembrie 2012 cu mult după data exproprierii, este un contract izolat, mai
mult terenul a fost achiziţionat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a
Î.I.K.M. "A.P.", teren care are deschidere de 50 m la DN 7 şi acces direct la reţeaua de gaze naturale
nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamanţi.
    La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare din 17 mai 2012 prin care o societate a dobândit un
teren nu este relevant deoarece acesta are categoria de folosinţă "curţi şi construcţii" ceea ce nu este
cazul în speţă, ipoteza fiind identică şi în ceea ce priveşte contractul de ipotecă.
    Pe de altă parte contractul autentificat la 12 august 2011 încheiat între două societăţi comerciale nu
este relevant faţă de criteriul stabilit de art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.
    Astfel, sintagma de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" are semnificaţia de preţ plătit
efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, şi nu ofertele de preţ ale
agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi
din anunţurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel, în aceeaşi unitate
administrativ-teritorială.
    În aceste condiţii concluziile comisiei de experţi trebuie să aibă la bază preţurile de tranzacţionare a
terenurilor de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
    Potrivit adresei nr. 221 din data de 8 mai 2012, emisă de B.N.P.A. "D." rezultă însă că, în zona
Pecica, în perioada 2010 - 2012 preţul de vânzare declarat de către părţi a variat de la 1.500 la 2.000
euro/ha, în funcţie de amplasament şi suprafaţa vândută, preţuri ceva mai mari (2.900 - 3.000 euro/ha)
au fost declarate (este adevărat în situaţii mai rare) la tranzacţii în care cumpărătorul era o societate
comercială.
34
    Din analiza probelor de mai sus, instanţa va reţine suma de 0,5 euro/mp, echivalentul a 2,2 RON/mp
ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulaţie a suprafeţei de 2.515
mp expropriată de la reclamanţi pentru construirea autostrăzii Arad - Nădlac.
    În afară de această valoare de circulaţie a terenului, tribunalul reţine a fi pertinente şi juste
aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor
cuvenite trebuie incluse şi sumele necesare reclamanţilor pentru a-şi reîntregi proprietatea
diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa liberă, a unei alte
suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care cuprind: 2%
comision unei societăţi de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de
cumpărător şi 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
    Prin urmare, despăgubirea totală cuvenită reclamanţilor este de 5.533 RON obţinută din înmulţirea
suprafeţei de 2.515 mp cu 2,2 RON/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior, în concret de
276,65 RON.
    În schimb nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producţiei agricole,
nerealizate, respectiv dauna pentru lipsa de folosinţă a terenului.
    Din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii, terenul ar fi fost
însămânţat ori cultivat şi că, urmare a exproprierii, reclamanţii nu ar mai fi putut să culeagă recolta. De
altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit
exproprierea, ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul
prejudiciu eventual şi incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu îşi are nicio
fundamentare legală.
    De asemenea, instanţa de fond nu a acordat daunele datorate cheltuielilor suplimentare de transport
şi daunele pentru lipsa de acces la parcelele rămase în proprietate, reţinând pe de o parte că nu există
dovezi că noile drumuri de acces pe care expropriatorul este obligat să le realizeze vor presupune o rută
de deplasare mai lungă decât prezenta astfel că eventualele cheltuieli suplimentare de transport sunt
incerte, iar pe de altă parte, instanţa nu poate reţine drept cert prejudiciul ce ar rezulta din construirea în
viitor de către reclamanţi a unui nou drum de acces pentru parcelele rămase în proprietatea lor.
    Argumentele şi susţinerile reclamanţilor legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia
despăgubirilor exorbitante stabilite iniţial, nu pot constitui un argument care să determine instanţa a
stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieţei imobiliare din zonă.
Valoarea disproporţionat de mare a acelor despăgubiri a determinat Guvernul României să intervină
legislativ pentru restabilirea echilibrului în procesul de expropriere şi de stabilire a cuantumului
despăgubirilor.
    Cele susţinute de către reclamanţi, nu pot constitui temei sau fundament pentru acordarea unor
despăgubiri mai mari decât cele cuvenite în mod rezonabil potrivit legii, respectiv la nivelul valorii
reale de circulaţie a terenului care este dată de preţul pieţei imobiliare din zonă.
    În ce priveşte solicitarea de expropriere a terenului în suprafaţă de 497 mp, tribunalul a reţinut că,
potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010: "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzut
de art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti în termenul general de prescripţie, care curge de la data
la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii sub sancţiunea decăderii,
fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus
exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului
despăgubirii şi transferul dreptului de proprietate".
    Potrivit alin. (3) al art. 22 din Legea nr. 255/2010, acţiunea formulată în conformitate cu prevederile
35
prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
    Analizând dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 prin raportare la dispoziţiile art. 21 - 27 din
Legea nr. 33/1994, instanţa va constata că prevederile acestei din urmă legi se aplică doar în ceea ce
priveşte stabilirea despăgubirii (anume efectuarea expertizei, modul de stabilire a despăgubirii etc.)
neaplicându-se dispoziţiile referitoare la exproprierea unei suprafeţe mai mari de teren decât cea
stabilită de expropriator.
    Mai precis, trebuie arătat că art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 reglementează posibilitatea ca, în
cazul în care, expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi din teren construcţie, proprietarul
expropriat poate să solicite instanţei exproprierea totală, urmând ca instanţa să aprecieze dacă
exproprierea în parte este posibilă.
    Ori, dispoziţia legală sus-menţionată nu poate fi aplicată în prezenta cauză, întrucât Legea nr.
255/2010, ca lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994, nu prevede decât posibilitatea contestării
despăgubirii, iar nu şi contestarea altor aspecte legate de transferul dreptului de proprietate către
expropriator; în acest sens, este elocvent art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care prevede expres că
nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, voinţa legiuitorului fiind
evidentă în sensul că, singurul aspect contestabil de către expropriat, este cuantumul despăgubirii, sub
cele două componente ale sale, stabilite prin Legea nr. 33/1994, anume: valoarea reală a imobilului şi
prejudiciul cauzat proprietarului (art. 26).
    Aşadar, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii nu au la îndemână niciun temei legal de a pretinde
exproprierea unei suprafeţe mai mari sau mai mici de teren decât cea stabilită de expropriator, putând
pretinde doar despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere; acest aspect rezultă cu claritate
din faptul că legiuitorul a înţeles să facă trimitere la aplicarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, doar în
ce priveşte stabilirea despăgubirii, precizare care nu era necesară dacă s-ar admite posibilitatea
contestării şi a suprafeţei expropriate, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994.
    Drept urmare, solicitarea reclamantei de expropriere a unei suprafeţe suplimentare de 497 mp este
neîntemeiată, motiv pentru care instanţa de fond a decis să o respingă.
    Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, deopotrivă, atât reclamanţii L.M. şi L.G., cât şi pârâtul
Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.
    Prin Decizia nr. 3 din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul
declarat de pârât, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul
că a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor la suma de 52.214 RON pentru terenul
expropriat de 3.012 mp, menţinând în rest sentinţa apelată şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor
suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
    În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
    Curtea a plecat în propria analiză de la textul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevede
imperativ că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat
proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar pentru calcularea cuantumului despăgubirilor,
experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit,
imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite,
luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
    În acest context, curtea a constatat că exigenţa acestui text de lege a fost întrunită în apel, cu ocazia
administrării probei cu suplimentul de expertiză tehnică judiciară, care, după ce a analizat tranzacţii
36
efective în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi unitate administrativ-teritorială(contractele de vânzare-
cumpărare fiind depuse în anexă de către experţi), a concluzionat unanim că valoarea reală a imobilului
- teren de 3.012 mp este de 52.214 RON, respectiv de 11.732 euro sau 3,895 euro/mp, concluziile
comisiei de experţi având de această dată la bază strict preţurile de tranzacţionare efectivă a terenurilor
de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
    Prin aceeaşi expertiză s-a mai stabilit că există şi daune suplimentare de 2.612 RON pentru ipoteza
redobândirii aceleiaşi suprafeţe.
    În privinţa acestor daune suplimentare, curtea a constatat că reclamanţii, raportat la ipoteza
redobândirii aceleiaşi suprafeţe, nu pot pretinde a fi incluse şi sumele necesare acestora pentru a-şi
reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa
liberă, a unei alte suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care
cuprind 5% comisioane, în condiţiile în care reclamanţii nu au prezentat nicio probă, în raport cu disp.
art. 1169 Cod civil, prin care să sugereze măcar o tentativă de achiziţie de teren, pentru a compensa
terenul pierdut prin expropriere.
    Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.R. SA.
    În motivarea cererii de recurs, recurentul a susţinut că despăgubirea propusă şi neacceptată de
expropriat se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor
persoane îndreptăţite, iar ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului
despăgubirilor propuse a fi plătite. Preţul de piaţa stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza
propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E.
SRL fiind în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi sunt susţinute şi de exemple de oferte de
vânzare a terenurilor în zonă.
    În concret, conform Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii
nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcţia autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. Arad, întocmit în
mai 2011, suprafaţa totala ce urmează a fi expropriată este de 86.5211 mp, având o valoare de
despăgubire totala de 684.356,29 RON. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanţă cu
reglementările Standardelor Internaţionale de Evaluare de către ing. G.N., expert evaluator bunuri
mobile şi proprietăţi imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R. şi calitatea de expert funciar
membru A.E.F. şi de către doamna ec. G.N., expert proprietăţi imobiliare, având calitatea de membru
A.N.E.V.A.R. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi
Legii nr. 33/1994 şi conform standardului internaţional IVS 1, reprezentând o valoare specială a
terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor
persoane îndreptăţite.
    De asemenea, s-a susţinut că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piaţa specifică a
proprietăţilor imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieţei (tipul de
proprietate, potenţialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor şi arendaşi),
gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieţei (cererea probabil, oferta competitivă, etc).
    Solicită admiterea recursului, modificarea modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei,
respingerea acţiunii.
    La termenul de la 26 iunie 2014, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia
tardivităţii declarării recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
    Conform dispoziţiilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile şi curge
de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) Cod
procedură civilă, neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul
37
de a mai exercita respectiva cale de atac, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea
dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
    În speţă, decizia atacată a fost comunicată pârâtului la data de 14 februarie 2014, astfel cum rezultă
din dovada de comunicare aflată la dosarul instanţei de apel, care îndeplineşte toate condiţiile de
validitate prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 100 alin. (3) Cod procedură civilă.
    Raportat la data comunicării deciziei atacate şi la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101
alin. (1) Cod procedură civilă pentru termenele statornicite pe zile (conform căruia nu intră în calcul
nici ziua când a început şi nici ziua când s-a sfârşit termenul), urmează a se reţine că termenul de
declarare a recursului s-a sfârşit la data de 4 martie 2014.
    Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.R. SA, a declarat recurs după această dată, respectiv la 10
martie 2014, prin fax.
    Cum recursul a fost declarat peste termenul legal, Înalta Curte, va admite excepţia tardivităţii
recursului, invocată din oficiu şi va dispune respingerea recursului ca tardiv, făcând astfel aplicarea
sancţiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru neexercitarea în termen
a căii de atac.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, Înalta Curte va dispune obligarea
recurentului la plata către intimaţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.380 RON, reprezentând
onorariu de avocat şi cheltuieli de transport, dovedite cu chitanţele depuse la dosar.

    Pentru aceste motive, în numele legii decide:

    Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. împotriva Deciziei
nr. 3 din 16 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
    Obligă pe recurent să plătească intimaţilor reclamanţi suma de 3.380 RON cu titlu de cheltuieli de
judecată.
    Irevocabilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.

38
Jurisprudență atașată Art.19 din forma oficială a actului

[Prima speță] [Speța anterioară] 14 [Speța următoare] [Ultima speță]

DECIZIE nr. 1.520 din 21 mai 2014

Imobil expropriat. Stabilirea cuantumului despăgubirilor.
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA I CIVILĂ

    Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

    Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iaşi reclamantul M.A.I. a chemat în judecată Statul
Român prin C.N.A.D.N.R. SA pentru a se stabili valoarea reală a despăgubirilor la suma de 16.300
RON, datorată de pârâtul expropriator pentru suprafaţa de teren de 815 mp situată în comuna M.,
judeţul Iaşi.
    În petitul cererii, contestatorul a susţinut că a fost proprietarul suprafeţei de 815 mp teren pe raza
comunei M., judeţul Iaşi, teren arabil.
    Prin H.G. nr. 1229/2011 la anexa nr. 2, s-a stabilit că suma aferentă despăgubirilor pentru imobilul
proprietatea reclamantului supus exproprierii este de 4.117 RON.
    Reclamantul a contestat valoarea despăgubirii stabilită prin hotărâre de Guvern, precizând că
valoarea de tranzacţie în zonă a unui teren similar celui expropriat este în sumă de 16.300 RON.
    Prin sentinţa civilă nr. 514 din 20 februarie 2013 a Tribunalului iaşi, secţia civilă, s-a admis acţiunea
civilă formulată de reclamantul M.A.I. şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de
22.312 RON cu titlu de despăgubiri.
    Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul susţinând că persoanele expropriate, nemulţumite de
cuantumul despăgubirii, pot contesta acest cuantum numai după emiterea hotărârii de acordare a
despăgubirilor, act emis de Comisia de verificare a dreptului de proprietate potrivit art. 22 raportat la
art. 19 din Legea nr. 255/2010, pe acest considerent s-a invocat inadmisibilitatea acţiunii şi
prematuritatea introducerii cererii. Un alt motiv de apel a vizat modalitatea de realizare a raportului de
expertiză, care a fost întocmit numai de expertul numit de instanţă şi însuşit de ceilalţi experţi. De
asemenea, evaluarea a fost realizată în mod teoretic, formal, fără ca expertul să se raporteze la preţurile
efective de vânzare cu care s-au tranzancţionat în mod real terenuri similare.
    Prin decizia civilă nr. 95 din 2 octombrie 2013 Curtea de Apel Iaşi a respins apelul, reţinând, în
esenţă că au fost respectate dispoziţiile art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.
    Astfel, comisia de experţi a fost alcătuită legal şi, tot legal, a folosit metoda comparaţiei directe şi
ofertele de vânzare-cumpărare de pe piaţa imobiliară pentru stabilirea cuantumului despăgubirii.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 susţinând că, în
speţă nu a fost emisă hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, iar instanţele au anulat dreptul
şi obligaţia legală a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate deoarece au admis contestaţia
împotriva deciziei de expropriere şi au stabilit o despăgubire pentru terenul expropriat. Recurentul a
mai susţinut că la stabilirea cuantumului despăgubirii nu au fost respectate dispoziţiile art. 26 din Legea
nr. 33/1994 întrucât comisia de experţi nu a avut în vedere preţurile reale cu care se vând imobilele la
data întocmirii raportului de expertiză.
    Cu referire la motivul de ordine publică pus în discuţie de reprezentanta Ministerului Public, vizând
incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, când instanţa nu a fost alcătuită
potrivit dispoziţiilor legale, Înalta Curte reţine următoarele:

39
    Prin cererea dedusă judecăţii s-a contestat cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, respectiv
suma de 4.117 RON, recurentul solicitând o despăgubire de 16.300 RON pentru terenul expropriat în
suprafaţă de 815 mp.
    În urma soluţionării contestaţiei, cuantumul despăgubirii stabilit de instanţă a fost majorat la suma de
22.312 RON.
    Având în vedere că prin contestaţie reclamantul a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii ce i
se cuvine pentru imobilul expropriat, acţiunea astfel formulată priveşte un drept patrimonial şi este
evaluabilă în bani.
    În legătură cu cererile evaluabile în bani, dispoziţiile art. 282^1 alin. (1) Cod procedură civilă prevăd
că "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe calea
principală privind pensii de întreţinere, în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON
inclusiv, atât în materie civilă cât şi în materie comercială, asupra acţiunilor posesorii, acţiunilor în
evacuare în materie comercială, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă şi luarea
măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare
săvârşite în procesele penale şi în alte cazuri prevăzute de lege".
    Acest text legal este unul de aplicabilitate generală, fiind incident chiar şi în materii speciale, cum
este cea a exproprierii, întrucât legea specială care reglementează procedura în cauzele de expropriere
nu prevede nicio condiţionare în aplicarea sa.
    Astfel, dispoziţiile art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, care stabilesc cadrul legal de soluţionare a
contestaţiei formulată de persoana expropriată, nu conţin nicio dispoziţie derogatorie de la dreptul
comun sub aspectul căilor de atac în care se judecă astfel de litigii. Mai mult, din cuprinsul dispoziţiilor
art. 23 alin. (2), teza finală, din aceeaşi lege, care trimit la dreptul comun, se deduce că hotărârea
judecătorească pronunţată în astfel de cauze este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
    Prin urmare, fiind vorba despre un text legal de generală aplicabilitate hotărârilor judecătoreşti date
în primă instanţă în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON inclusiv şi cum
valoarea pretenţiei contestate, ori a celei acordate în această procedură, în speţă, este cu mult inferioară
pragului legal de 100.000 RON, Înalta Curte apreciază că în mod greşit Curtea de Apel Iaşi a soluţionat
prezenta cauză în apel şi nu în recurs, cum se impunea faţă de argumentele expuse anterior.
    Reţinând că prin aceasta s-a adus o încălcare a dispoziţiilor legale cuprinse în art. 54 alin. (2) din
Legea nr. 304/2004, republicată, care reglementează compunerea completelor de judecată în apel şi în
recurs, Înalta Curte apreciază că în cauză devin incidente prevederile art. 304 pct. 1 coroborate cu cele
ale art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă.
    De asemenea, reţinerea acestui motiv de casare, face inutilă cercetarea motivelor de nelegalitate
invocate de recurent, care vor fi analizate de instanţa de recurs, cu ocazia rejudecării.
    Pentru motivele arătate, Înalta Curte va admite motivul de recurs de ordine publică invocat de
reprezentanta Ministerului Public, va casa decizia atacată şi va trimite cauza Curţii de Apel Iaşi pentru
soluţionare, ca instanţă de recurs, a căii de atac.
    Pentru aceste motive, în numele legii, decide:
    Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei nr. 95
din 2 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.
    Casează decizia şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru soluţionare, ca instanţă de recurs, a
căii de atac exercitate împotriva sentinţei nr. 514 din 20 februarie 2013 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă.
    Irevocabilă.    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2014.

40
Jurisprudență atașată Art.19 din forma oficială a actului

[Prima speță] [Speța anterioară] 16 [Speța următoare] [Ultima speță]

DECIZIE nr. 1.180 din 8 aprilie 2014

Terenuri expropriate. Contestaţie cu privire la cuantumul despăgubirilor.
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA I CIVILĂ

    Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

    Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 07 noiembrie 2011 şi înregistrată sub nr.
14458/86/2011, reclamanta SC S.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - reprezentat M.T.I.
- prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Iaşi, Comuna Şcheia - prin primar cu sediul în com. Şcheia, jud.
Suceava şi Comuna Şcheia - prin primar - C.V.D.P.A.D. a formulat contestaţie împotriva Hotărârilor
nr. 22, 23, 24, 25, 26 din 18 octombrie 2011 emise de C.V.D.P.A.D. Şcheia şi a solicitat să se verifice
temeinicia hotărârilor cu privire la cuantumul D. cu care nu sunt de acord, acestea fiind calculate la un
preţ mult inferior faţă de preţul de piaţă, a valorii de înlocuire şi a preţului solicitat; exproprierea totală
a suprafeţelor de teren cuprinse în Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat din 20 decembrie
2004 de P.A., identice cu parcelele Comunei Cadastrale Şcheia, deoarece suprafeţele rămase nu mai pot
fi folosite conform destinaţiei acestora (suprafeţe pe care expropriatorul a intrat abuziv şi a distrus
terenul), şi obligarea expropriatorului la plata D. pentru aceste suprafeţe de teren raportat la preţul de
piaţă solicitat de 170 de lei/mp; în subsidiar, în măsura în care instanţa de judecată va stabili că nu se
impune exproprierea totală, solicită obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând
prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenurilor rămase în urma exproprierii; cu cheltuieli de
judecată.
    În motivare a susţinut că, prin Hotărârile nr. 22, 23, 24, 25 şi 26 din 18 octombrie 2011 date în
Dosarele nr. 62/2011, nr. 63/2011, nr. 64/2011, nr. 65/2011 şi nr. 66/2011 s-a dispus exproprierea
suprafeţelor de 99 de mp, identică cu parcela nr. 3417 din C.F., parcelă rezultată din dezmembrarea
parcelei din C.F., suprafaţa de 59 de mp, identică cu parcela din C.F., parcelă nouă rezultată din
dezmembrarea parcelei din C.F., suprafaţa de 471 de mp, identică cu parcela din C.F., rezultată din
dezmembrarea parcelei din C.F., suprafaţa de 554 de mp, identică cu parcela din C.F., parcelă nouă
rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F. şi suprafaţa de 135 de mp, identică cu parcela din C.F.,
parcelă nou formată din dezmembrarea parcelei din C.F.
    Imobilele au fost expropriate conform H.G. nr. 614/2011, (poziţiile nr. 16, 17, 18, 19 şi 20 din anexa
la hotărâre) privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe
amplasamentul "Variantei de ocolire a municipiului Suceava, Km 0+000-Km 13+173."
    A formulat cerere de plată a D. în termenul legal, înregistrate la Primăria Comunei Şcheia din data
de 18 octombrie 2011, prin care şi-a arătat dezacordul cu sumele stabilite drept despăgubire (122 de lei,
73 de lei, 581 de lei, 684 de lei, respectiv 167 de lei) şi a solicitat drept despăgubire suma de 170 de lei
pe mp.
    Arată că a depus în susţinerea cererii următoarele documente în copii legalizate conform dispoziţiilor
art. 19 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului:
contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 decembrie 2004 de B.N.P. P.A., certificat de
înregistrare O.R.C., certificat de înregistrare fiscală, plan de amplasament, plan de încadrare în zonă,

41
împuternicire şi extras de carte funciară.
    Prin procesele verbale încheiate cu C.V.D.P.A.D. a Comunei Şcheia s-a constatat atât neacceptarea
cuantumului D. acordat de expropriator, cât şi faptul că am solicitat exproprierea totală a suprafeţelor
de teren şi plata D. aferente acestor suprafeţe la o valoare de 150 de lei pe mp.
    Despăgubirile au fost stabilite la sumele menţionate mai sus pentru suprafeţele de teren expropriate,
expropriatorul având în vedere valoarea minimă de impozitare cuprinsă în Grila Camerei Notarilor
Publici la vânzarea de imobile şi nu preţul de piaţă al imobilului supus exproprierii.
    Potrivit art. 18 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 255/2010 "în situaţia în care persoana
îndreptăţită nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, comisia face referire despre această situaţie în
procesul verbal, arătând că persoana îndreptăţită este în drept să se adreseze instanţei de judecată în
condiţiile prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică".
    Art. 16 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea ce se acordă expropriatului se compune din
valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La
calcularea despăgubirii, experţii, precum şi instanţa de judecată trebuie să ţină cont de preţul cu care se
vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii
raportului de expertiză, precum şi din daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptăţite,
luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
    Art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană
a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după
o justă şi prealabilă despăgubire, deoarece în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate
al expropriatului.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 a stabilit că "sintagma
preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială,
prevăzută de art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994 defineşte preţul de piaţă, anume preţul
cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun,
după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt
întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în
cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor
constrângeri exagerate".
    Consideră că, expropriatorul nu a realizat şi nu a prezentat un raport de evaluare sau o schiţă topo-
cadastrală din care să reiasă exact situaţia terenurilor rămase neexpropriate, dar la o simplă vedere,
acesta a considerat că doar suprafaţa acoperită de asfalt constituie suprafaţa expropriată, nu şi suprafaţa
care deserveşte şoseaua şi anume: refugiul, scurgerea şi canalele existente şi care mai ocupă aproape 10
-15 ari de teren, pe care nu o mai poate folosi.
    De asemenea, expropriatorul a realizat lucrări şi pe suprafaţa de teren neexpropriată pe care a
decopertat-o şi pe care a lăsat-o distrusă.
    Conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 "în cazul în care expropriatorul cere exproprierea
numai a unei părţi de teren, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în
raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar va dispune exproprierea
totală".
    Conform rapoartelor de expertiză care s-au întocmit pentru terenurile vecine, preţul de piaţă este
situat între minim 15 şi maxim 45 de euro.
    În drept a invocat Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, Constituţia României, Convenţia
42
Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (1) lit. f) Cod procedură civilă.
    Prin sentinţa civilă nr. 718 din 16 aprilie 2013 Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea civilă
având ca obiect expropriere formulată de reclamanta SC S.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul
Român - reprezentat M.T.I. - prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Iaşi, Comuna Şcheia - prin primar şi
Comuna Şcheia - prin primar - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a D.; a
desfiinţat în parte hotărârile din 18 octombrie 2011 emise de C.V.D.P.A.D. Şcheia; a obligat Statul
Român să plătească reclamantei suma de 405.660 lei despăgubiri; a respins cererea de expropriere a
terenului în totalitate; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.000 lei cheltuieli de
judecată.
    Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
    Conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 20 decembrie 2004 de P.A., reclamanta
a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 13.000 mp teren identică cu parcelele Comunei
Cadastrale Şcheia.
    Din această suprafaţă, prin Hotărârile din 18 octombrie 2011 date în Dosarele nr. 62/2011, nr.
63/2011, nr. 64/2011, nr. 65/2011 şi nr. 66/2011 s-a dispus exproprierea suprafeţelor de 99 de mp,
identică cu parcela din C.F., parcelă rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F., suprafaţa de 59 de
mp, identică cu parcela din C.F., parcelă nouă rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F., suprafaţa
de 471 de mp, identică cu parcela din C.F., rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F., suprafaţa de
554 de mp, identică cu parcela din C.F., parcelă nouă rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F. şi
suprafaţa de 135 de mp, identică cu parcela din C.F., parcelă nou formată din dezmembrarea parcelei
din C.F. şi s-a propus acordarea de despăgubiri totale în sumă de 1.627 lei.
    Imobilele au fost expropriate conform H.G. nr. 614/2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr.
743/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe
amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire Suceava" (poziţia 296 din anexa la
această hotărâre).
    La stabilirea drepturilor, expropriatorul a avut în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr.
255/2010, potrivit cărora sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt estimate de către expropriator pe
baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite sau actualizate de camerele
notarilor publici.
    Criteriul sus-menţionat nu poate fi însă primit, observându-se că el vizează faza administrativă
necontencioasă a stabilirii drepturilor şi este prevăzut în vederea stabilirii estimative a sumelor care
urmează a fi aprobate prin hotărâre de guvern pentru îndeplinirea obiectivului "Varianta de ocolire
Suceava".
    De asemenea, expertizele notariale nu reflectă valoarea de piaţă a imobilelor expropriate, valoare
care se impune a fi avută în vedere la stabilirea drepturilor prin prisma dispoziţiilor legale în materie.
    Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare,
expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului drepturilor acordate, iar
potrivit art. 22 alin. (3) din lege, acţiunea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - art. 27 din Legea
nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
    Art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru în materie de expropriere) la care Legea
specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabileşte criteriile pentru determinarea
cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi
prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse şi că la calcularea cuantumului D.,
experţii, precum şi instanţa de judecată, trebuie să ţină seama de preţul la care se vând în mod obişnuit,
43
imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză,
precum şi de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în
considerare şi dovezile aduse de aceştia.
    Prin Decizia nr. 9760 din 02 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti s-a
stabilit că "sintagma preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea
administrativ-teritorială prevăzută de art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, defineşte preţul de
piaţă, anume preţul cel mai probabil la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de
proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă
concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi
vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul
dintre aceştia nu este supus unei constrângeri exagerate".
    Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de
piaţă de 21,82 euro, rezultând un total în echivalent 405.660 lei, concluziile expertizei fiind însuşite de
toţi cei trei experţi care au format comisia de evaluare stabilită în condiţiile art. 25 din Legea nr.
33/1994.
    Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de
piaţă de 21,82 euro/mp, rezultând pentru suprafaţa totală de 1.318 mp o valoare în echivalent de
128.984 lei.
    Cu ocazia efectuării expertizei s-a stabilit că în afara terenului expropriat, o suprafaţă totală de
1.721,64 mp din proprietatea reclamantei este afectată de zona de protecţie a obiectivului "Varianta de
ocolire a municipiului Suceava", devenind practic inutilizabilă.
    În consecinţă, pentru a acoperi efectiv prejudiciul creat proprietarului ca urmare a exproprierii, în
sensul prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa a acordat acesteia şi contravaloarea acestor
suprafeţe, respectiv suma de 168.495 lei.
    Pentru aceleaşi considerente, pârâtul a fost obligat şi la plata sumei de 13.105 lei reprezentând
contravaloarea terenului care îşi pierde utilizarea posibilă din cauza suprafeţei reduse rămasă în afara
zonei de protecţie.
    Faţă de limitarea obiectului acţiunii prin dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform
cărora expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere numai sub aspectul cuantumului D.
acordate, conform art. 22 alin. (3), contestaţia urmând a fi soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27
din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor, tribunalul a respins ca nefondată cererea
privind exproprierea suprafeţei de 13.000 mp în totalitate.
    Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC C.N.A.D.N.R. SA, iar prin Decizia civilă nr. 46 din 26
septembrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, s-a admis apelul s-a schimbat în parte
sentinţa civilă nr. 718 din 16 aprilie 2013 a Tribunalului Suceava în sensul obligării Statului Român la
plata către reclamantă a sumei de 145.153 lei, cu titlu de despăgubiri, în loc de 405.660 lei.
    Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
    Apelanta a criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanţă pentru terenul expropriat, apreciind că
sunt aplicabile în speţă prevederile Legii nr. 255/2010 şi a normelor metodologice de aplicare a acestei
legi, aprobate prin H.G. nr. 53/2011.
    Instanţa de apel a reţinut că într-adevăr în speţă sunt aplicabile prevederile acestei legi însă, în ceea
ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirii de către instanţă sunt aplicabile prevederile art. 26 din
Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010.
    Astfel, art. 22 alin. (1) şi (3) prevede că "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii
44
prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de
prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului
despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către
expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele
hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
    Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit
dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în
ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii."
    Din acest text rezultă cu certitudine faptul că pentru stabilirea cuantumului despăgubirii se aplică art.
26 menţionat anterior.
    Textele invocate de apelant referitoare la evaluare din Legea nr. 255/2010 şi normele de aplicare ale
acesteia, se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea drepturilor de către
instanţă în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
    A doua critică din viza nerespectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la efectuarea raportului
de expertiză.
    Potrivit acestui text la calcularea cuantumului drepturilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama
de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială,
la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor
persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Curtea apreciază că nu
constituie o încălcare a acestor dispoziţii faptul că s-au folosit de către experţi oferte de vânzare iar nu
preţuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
    Textul de lege se referă la "preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel", ceea ce nu înseamnă că
nu pot fi luate în considerare şi ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacţii efective şi suficiente cu
terenuri comparabile. Textul de lege se referă şi la preţurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi
apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să îşi înstrăineze bunul. Este real că, de regulă, în urma
negocierilor dintre vânzător şi cumpărător preţul poate să scadă, dar diferenţa nu poate fi semnificativă,
iar experţii au ţinut cont şi de acest aspect în efectuarea expertizei.
    Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a demonstrat că s-au pus la dispoziţia
expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză (septembrie
2012) privind terenuri din extravilanul comunei Şcheia, pe care experţii nu le-au avut în vedere.
    Astfel, pârâta a depus o dată cu cererea de apel patru contracte de vânzare cumpărare din perioada
2008-2009 ce nu au putut fi luate în considerare, faţă de data efectuării raportului de expertiză.
    Referitor la data în raport de care se stabileşte valoarea drepturilor, în criticile formulate de pârâta
apelantă, aceasta se referă la data exproprierii, apreciind că experţii trebuiau să aibă în vedere preţurile
practicate pe piaţa imobiliară la acea dată. Instanţa de apel a apreciat însă că valoarea drepturilor
trebuie stabilită în funcţie de preţurile practicate pe piaţa imobiliară la data întocmirii raportului de
expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
    Ceea ce s-a avut în vedere de legiuitor este ca valoarea drepturilor pentru expropriere să fie stabilită
la o dată cât mai apropiată de data pronunţării hotărârii judecătoreşti pentru ca persoana care primeşte
despăgubirile să îşi poată eventual achiziţiona o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, fără a
suferi un prejudiciu ca urmare a fluctuaţiilor pieţei.
    De asemenea, s-a constatat că elementele de comparaţie ale proprietăţilor comparabile (localizare,
utilizarea permisă, condiţiile pieţei, mărimea suprafeţei, deschidere, utilităţi, acces, teren în exces),
fiind diferite faţă de cele ale proprietăţii evaluate, fiecare dintre aceste diferenţe a fost luată în
45
considerare de către cei trei experţi, care au corectat preţul proprietăţii comparabile prin aplicarea
diferitelor procente, apreciere corectă în condiţiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte
argumente pertinente pentru modificarea acestor procente, evaluatorii, potrivit Standardelor
Internaţionale de Evaluare, aplicând metode cantitative şi/sau calitative pentru analiza diferenţelor şi
estimarea corecţiilor.
    În concluzie, în lipsa altor probe care să demonstreze că această evaluare nu e corectă, în mod
justificat prima instanţă a stabilit valoarea drepturilor conform raportului de expertiză întocmit în
cauză.
    Instanţa de apel a apreciat că sunt întemeiate criticile privind greşita includere în cuantumul
drepturilor acordate reclamantei, a sumelor reprezentând diminuarea valorii terenurilor afectate de zona
de protecţie (1.721,64 mp) şi a celor reprezentând suprafeţele neexpropriate rămase în afara zonei de
protecţie (1.15,87 mp şi 54,48 mp), precum şi motivul de recurs vizând reţinerea greşită în raportul de
expertiză a sumei totale reprezentând cuantumul drepturilor (405.660 lei în loc de 310.584 lei).
    Potrivit art. 17 din O.G. nr. 43/1997, zonele de protecţie sunt suprafeţele de teren situate de o parte şi
de alta a zonelor de siguranţă, ce rămân în gospodărirea persoanelor fizice sau juridice care le au în
administrare sau proprietate, cu obligaţia acestora de a nu împiedica scurgerea apelor în mod
corespunzător şi de a nu executa construcţii, împrejmuiri sau plantaţii care să provoace înzăpezirea
drumului sau să împiedice vizibilitatea.
    Faţă de aceste prevederi legale şi de categoria terenului expropriat, aceea de teren arabil, instanţa a
apreciat că suprafaţa de 1.721,64 mp reprezentând zonă de protecţie (fila 11 raport expertiză) nu este
afectată de restricţii, aceste restricţii vizând doar zonele de siguranţă, unde, potrivit art. 16 alin. (2) din
O.G. nr. 43/1997 realizarea de culturi agricole sau forestiere este interzisă. Prin urmare, proprietarul
poate folosi terenul conform destinaţiei sale fără nici un impediment, situaţie în care acordarea
drepturilor în cuantum de 168.495 lei nu este justificată.
    De asemenea, s-a reţinut că nu se justifică nici acordarea daunelor în sumă de 11.339 lei, respectiv
1766 lei, reprezentând valoarea suprafeţelor de 115,87 mp şi 54,48 mp neexpropriate şi rămase în afara
zonei de protecţie.
    Aşa cum rezultă din planul de situaţie anexa I la raportul de expertiză (fila 333 dosar), deşi parcelele
sunt notate diferit, în fapt acestea formează două trupuri compacte, amplasate pe ambele părţi ale
şoselei de centură şi aparţinând aceluiaşi proprietar. Prin urmare, existând acces la drum şi putând fi
exploatate comasat, parcelele triunghiulare de mici dimensiuni nu-şi pierd din valoare, neimpunându-se
acordarea de despăgubiri pentru acestea.
    Se mai arată, în cuprinsul raportului de expertiză, că în urma exproprierii au rezultat parcele de teren
fără posibilitate de acces, motiv pentru care instanţa de apel a apreciat că se impune acordarea de
despăgubiri reclamantului pentru suprafaţa de 165,4 mp ce va fi afectată de drum. Pentru calculul
drepturilor au fost avute în vedere menţiunile experţilor de la filele 323 şi 324 dosar, care au stabilit
dimensiunile drumului de acces (54,11 mp şi 111,30 mp), valoarea metrului pătrat fiind de 21,82 euro,
calculată la cursul valutar de la data întocmirii raportului, de 4,485 lei/euro.
    Instanţa de apel a apreciat că este întemeiată şi critica referitoare la reţinerea greşită în raportul de
expertiză a valorii totale a drepturilor cuvenite reclamantului.
    Dacă s-ar admite că acestuia i se cuvin despăgubiri inclusiv pentru terenurile afectate de zona de
protecţie şi pentru cele inutilizabile rămase în afara acestei zone, suma totală rezultată ar fi de 310.584
lei (128.984 lei + 168.495 lei + 11.339 lei + 1.766 lei) şi nu de 405.660 lei. Prin urmare, despăgubirile
cuvenite reclamantului au fost analizate pornind de la suma de 310.584 lei, din care s-a scăzut
46
contravaloarea terenurilor aferente zonei de protecţie şi a celor două terenuri de dimensiuni mici,
apreciate ca inutilizabile.
    Acest mod de calcul a avut în vedere menţiunile cuprinse în raportul de expertiză şi suplimentul la
acest raport.
    Astfel, la filele 317 - 318 dosar fond (pag. 6, 7 din raportul de expertiză), se precizează că lucrarea a
fost întocmită pe baza documentelor existente la dosar, pe baza documentaţiei cadastrale întocmită de
expertul de specialitate, iar evaluarea s-a făcut raportat la momentul vizualizării, în condiţiile
nedeţinerii de informaţii privitoare la P.U.Z./P.U.G. ale comunei referitoare la aceste terenuri. În pofida
acestui fapt, la stabilirea cuantumului D., experţii au arătat că au procedat la analiza C.M.B.U. (cea mai
bună utilizare) fără a se raporta la categoria de folosinţă a terenului menţionată în documente, ci au
ţinut cont de vecinătăţi, respectiv proprietăţi rezidenţiale construite fără a exista reglementări clare
conform unui P.U.Z. actualizat. Prin urmare, aprecierea gradului de afectare a terenurilor de restricţiile
impuse de zona de protecţie a fost greşit făcută în raport de împrejurări viitoare sau probabile, experţii
trebuind să se limiteze, în opinia instanţei, la categoria terenului de la data efectuării evaluării, aşa cum
rezultă concret din actele aflate la dosar, acesta fiind motivul pentru care Curtea apreciază că terenul
afectat de zona de protecţie poate fi folosit conform destinaţiei sale, aceea de teren extravilan arabil.
    În ce priveşte excluderea de la plata drepturilor a celor două suprafeţe mici, considerate inutilizabile,
instanţa a avut în vedere unele inadvertenţe din raportul de expertiză şi suplimentul la acest raport.
Dacă la evaluarea şi cuantificarea drepturilor s-a luat în considerare, de către comisia de experţi,
întreaga suprafaţă expropriată şi nu bucăţile de teren separate care o compun (suplimentul de la fila 41
dosar fond, alineat 1), la analiza posibilităţilor reale de utilizare a parcelelor aceeaşi comisie a avut în
vedere configuraţia existentă înainte de expropriere, şi anume conform planului parcelar (fila 413
fond), experţii fiind de părere că parcelele sunt distincte "doar aparent", trebuind a fi comparată
suprafaţa întreagă (fila 411 fond).
    În consecinţă, pentru raţiuni de echitate, dacă la stabilirea valorii pe metru pătrat a terenului instanţa
de apel a îmbrăţişat opinia experţilor în sensul că trebuie privită parcela ca un întreg, acelaşi punct de
vedere l-a avut în vedere şi când a analizat dacă sunt utilizabile sau nu cele două mici porţiuni
triunghiulare rezultate în urma exproprierii. Aşa cum rezultă din raportul de expertiză, comasarea este o
opţiune viabilă, deoarece terenul a fost cumpărat ca şi suprafaţă unitară, împărţirea în parcele fiind doar
la nivel scriptic.
    Faţă de considerentele expuse instanţa de apel a apreciat că reclamantului i se cuvin despăgubiri doar
pentru suprafaţa efectiv expropriată şi porţiunea ce va fi afectată de drumul de acces, motiv pentru care
a dispus obligarea Statului Român la plata către reclamantă a sumei de 145.153 lei, cu titlu de
despăgubiri, în loc de 405.660 lei, fiind menţinute dispoziţiile din sentinţă care nu contravin deciziei.
    Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta SC S.I. SRL cât şi pârâtul Statul Român
prin C.N.A.D.N.
    Reclamanta SC S.I. SRL a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul obligării pârâtului la plata
sumei de 168.945 lei reprezentând valoarea suprafeţei 1.721,64mp afectată de zona de protecţie a
şoselei de centură, a sumei de 11.339 lei, respectiv 1.766 lei reprezentând valoarea suprafeţelor de
115,87 mp şi 54,48 mp neexpropriate, suprafeţe ce îşi pierd utilizarea posibilă din cauza suprafeţei
reduse rămasă în afara zonei de protecţie. Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel de către
reclamanta vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
    Recurenta reclamantă învederează faptul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că sunt întemeiate
motivele de apel vizând includerea în cuantumul drepturilor a sumei de 168.945 lei, reprezentând
47
valoarea suprafeţei de 1.721,64 mp., afectată de zona de protecţie a şoselei de centură a sumei de
11.339 lei, respectiv 1.766 lei, reprezentând valoarea suprafeţelor de 115,87 mp şi 54,48 mp,
neexpropriate, suprafeţe care îşi pierd utilizarea posibilă din cauza suprafeţei reduse rămasă în afara
zonei de protecţie. În acest sens sunt invocate dispoziţiile art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, care
prevăd că: "Zonele de protecţie rămase în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în
administrare sau în proprietate, au obligaţia ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii
drumului sau derulării în siguranţă a traficului prin executarea de construcţii, împrejmuiri sau plantaţii
care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum.
    Se susţine că această situaţie echivalează cu imposibilitatea reclamantei de a folosi aceste suprafeţe
de teren potrivit destinaţiei lor respectiv de teren agricol ca urmare a exproprierii celeilalte părţi, dauna
produsă şi apreciată de experţi în suma totală de 168.495 lei incluzându-se în noţiunea de daune aduse
proprietarului la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
    O altă critică vizează faptul că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu se justifică nici
acordarea daunelor în sumă de 11.339 lei, respectiv 1.766 lei reprezentând valoarea suprafeţelor de
115.87 mp şi 54.4 mp care îşi pierd utilizarea posibilă datorită suprafeţei reduse rămase în afara zonei
de protecţie. Instanţa şi-a motivat această soluţie pe împrejurarea că, chiar dacă parcelele sunt notate
diferit acestea formează două trupuri compacte, amplasate pe ambele părţi ale şoselei de centură,
putând fi exploatate comasat deoarece aparţin aceluiaşi proprietar.
    Această motivare încalcă şi limitează dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la dreptul său
de dispoziţie şi de folosinţă, obligând-o pe aceasta să comaseze suprafeţele alăturate pentru a putea
folosi sau vinde aceste parcele triunghiulare de mici dimensiuni.
    În aceeaşi idee se mai susţine că acţiunea a fost formulată împotriva a cinci hotărâri de expropriere
cu privire la cinci suprafeţe de teren expropriate, iar parcelele expropriate fac parte din parcele diferite
şi nu dintr-o singură parcelă, astfel încât fiecare trebuie privită în mod singular.
    Prin urmare, se susţine că în mod corect instanţa de fond, în baza raportului de expertiză, a privit în
mod individual parcelele şi a considerat că se impune şi acordarea drepturilor reprezentând valoarea
suprafeţelor de 115.87 mp şi 54.48 mp, care îşi pierd utilizarea posibilă datorită suprafeţei reduse
rămase în afara zonei de protecţie.
    Recursul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N. vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin
prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă:
    Pârâtul susţine că în mod greşit a fost înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la incidenţa
în cauză a unei proceduri derogatorii speciale de stabilire a drepturilor, consacrată de dispoziţiile Legii
nr. 255/2010 şi de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
    Astfel, se învederează că deşi s-a reţinut în mod corect că, în raport cu Legea nr. 33/1994, care
reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege specială ce
reglementează procedura de expropriere pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 din acest act
normativ şi că prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză potrivit principiului
"specialia generalibus derogant", instanţa de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar
conţine dispoziţii derogatorii sub aspectul stabilirii drepturilor cuvenite persoanelor expropriate şi că în
această privinţă sunt incidente dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
    Concluzia sus menţionată este consecinţa greşitei interpretări a legii deoarece potrivit art. 11 alin. (7)
şi (8) din Legea nr. 255/2010 înainte de data începerii activităţii comisiei abilitate să emită hotărârea de
expropriere, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al -
A.N.L.V.A.R., va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate, iar acest raport de evaluare se
48
întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici,
potrivit art. 77^1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare.
    De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.
255/2010, prin hotărârea pentru aprobarea declanşării procedurii de expropriere, în cazul lucrărilor de
investiţii se aprobă şi sumele individuale aferente D. estimate de către expropriator pe baza unui raport
de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici,
iar în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) din aceleaşi norme expertul evaluator va întocmi
raportul de evaluare prevăzut la art. 2 alin. (7) din lege, fiind obligat să se raporteze la expertizele
întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
    Din coroborarea dispoziţiilor legale sus menţionate rezultă că, în cadrul procedurii administrative de
expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite şi
actualizate de Camerele Notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.
    În ceea ce priveşte sintagma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care se referă la "sumele
individuale aferente D. estimate de către expropriator", se susţine de către acelaşi recurent că,respectiva
sintagmă nu justifică aprecierea potrivit căreia procedura specială de stabilire a D. reglementată de
Legea nr. 255/2010 ar avea un caracter orientativ, care ar putea conduce la stabilirea unor despăgubiri
care să corespundă sau nu preţului de piaţă, aceasta deoarece reglementarea sus menţionată se referă la
aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei pentru realizarea căreia se declanşează
procedurile de expropriere, în timp ce dispoziţiile art. 11 alin. 7, 8 din Lege, art. 8 alin. (1) din Normele
Metodologice reglementează în mod imperativ modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate,
obligând expertul evaluator să se raporteze la expertizele actualizate ale Camerelor Notarilor Publici.
    Pe de altă parte, se mai arată că dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispoziţiile
art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispoziţiile de drept procedural din
actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu modalitatea de evaluare şi de stabilire a
drepturilor. Concluzia sus menţionată este justificată de faptul ca potrivit art. 22 din Legea nr.
255/2010, acţiunea prin care persoana expropriată contestă cuantumul despăgubirii se soluţionează
potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fiind astfel evident că aceste din urina reglementări sunt
aplicabile doar sub aspect procedural, adică sub aspectul modului de desemnare a comisiei de experţi şi
de întocmire a expertizei, iar nu şi sub aspectul metodei de evaluare, care are o reglementare specială în
cuprinsul dispoziţiilor sus menţionate din Legea nr. 255/2010.
    În raport de cele arătate, având în vedere faptul că prin rapoartele de evaluare întocmite de evaluator
C.C. valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3
euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici
Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza com. Şcheia, cu respectarea dispoziţiilor
art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 alin. (1) din Normele metodologice, recurentul
susţine că cererea reclamantei de anulare a hotărârilor de expropriere nu este admisibilă.
    O altă critică vizează greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
    Recurentul susţine că în mod greşit ambele instanţe au valorificat concluziile raportului de expertiză
efectuat în cauză, în condiţiile în care acest raport nu reflectă preţul cu care se vând în mod obişnuit
imobilele de acelaşi fel deoarece experţii nu au verificat şi identificat nici un fel de tranzacţii concrete
cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au avut în vedere doar oferte de
vânzare postate pe internet sau la agenţiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea
49
drepturilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienţi de corecţie care ar
fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile expropriate şi parcelele la care se referă
anunţurile de vânzare avute în vedere.
    În acest sens se învederează că în contextul în care nu există nici o probă şi nici un indiciu din care
să rezulte că preţurile menţionate în anunţurile de vânzare examinate de experţi, ar corespunde cu
preţurile de tranzacţionare efectivă care se stabilesc pe baza negocierilor dintre proprietar şi potenţialii
cumpărători şi care pot fi influenţate de evoluţia pieţei imobiliare în perioada cuprinsă între data
postării ofertei şi data încheierii tranzacţiei efective, corecta aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr.
33/1994 impunea ca datele din ofertele examinate să fie verificate şi prin prisma unor tranzacţii
efective pentru a se putea stabili în acest mod în ce măsură respectivele oferte corespund realităţii pieţei
imobiliare.
    Din această perspectivă, recurentul susţine există tranzacţii efective pe piaţa imobiliară la care
experţii aveau obligaţia să se raporteze şi în raport de care se poate stabili preţul de circulaţie în
concordanţă cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tranzacţii atestate de contractele de
vânzare cumpărare autentice depuse în copie la dosar în apel şi care reflectă, pentru terenurile situate pe
raza comunei Şcheia, o valoare de circulaţie medie de 10 ori mai mică decât cea stabilită prin raportul
de expertiză, valoare practicată într-o perioadă în care piaţa imobiliară era mult mai activă decât la data
exproprierii (respectiv în perioada anilor 2008-2009).
    În consecinţă, arată acelaşi recurent, pentru aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea
nr. 33/1994, era necesar să fie avute în vedere preţurile de tranzacţionare cuprinse în contracte autentice
încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelelor în discuţie să se raporteze la aceste
preţuri, iar nu la oferte care reflectă doar preţurile solicitate de potenţialii vânzători.
    În contextul tuturor aspectelor relevate se susţine că raportul de expertiza efectuat în cauză nu
corespunde exigenţelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sub aspectul modalităţii de
evaluare a terenului expropriat şi că prin urmare nu se justificau a fi valorificate concluziile acestui
raport.
    Hotărârea instanţei de apel este criticată şi sub aspectul datei în raport de care se calculează
despăgubirile cuvenite persoanei expropriate.
    Astfel, se susţine că instanţa de apel a avut în vedere faptul că potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994 la calculul drepturilor se ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de
acelaşi lei la data întocmirii raportului de expertiză, dar a ignorat faptul că sub aspectul stabilirii
drepturilor Legea nr. 33/1994 reglementează o procedură diferită faţă de cea specială prevăzută de
Legea nr. 255/2010.
    Prin urmare, susţine acelaşi recurent, în sistemul Legii nr. 255/2010 transferul dreptului de
proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere, aşa încât nu există nici o raţiune
pentru calculul drepturilor în funcţie de o dată ulterioară la care, în eventualitatea formulării unei
contestaţii, se întocmeşte raportul de expertiză, motiv pentru care data la care trebuiau să se raporteze
experţii şi instanţa la stabilirea drepturilor era data emiterii hotărârilor de expropriere.
    Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art.
304 pct. 9 Cod procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:
    În ce priveşte motivul de recurs invocat de recurentul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., ce vizează
raportul dintre legea generală - Legea nr. 33/1994 - ce constituie dreptul comun în materia exproprierii
şi legea specială - Legea nr. 255/2010 în temeiul căreia s-au derulat procedurile de expropriere a
terenului din litigiu, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat o corectă dezlegare acestuia,
50
observând în mod pertinent dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010, dispoziţiile art.
21-27 din Legea nr. 33/1994 fiind norme de trimitere care se aplică în mod corespunzător şi în cazul
acţiunii în justiţie formulate de expropriat prin care se contestă cuantumul D. stabilite în procedura
administrativă derulată în temeiul legii speciale.
    Astfel, art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010, prevede că:
    "(1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei
judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost
comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea
contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar
exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi
transferului dreptului de proprietate.
    (3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit
dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în
ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii."
    Art. 34 din Legea nr. 255/2010 dispune astfel: "Dispoziţiile prevăzute mai sus se completează în
mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale Codului civil şi ale Codului
de procedură civilă, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi."
    Ca atare, nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că dispoziţiile art. 22 din Legea nr.
255/2010, deşi fac trimitere la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, atare trimitere ar viza doar
dispoziţiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu şi în ce
priveşte modalitatea de evaluare şi stabilire a drepturilor.
    Se opune acestei susţineri interpretarea sistematică a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
    Astfel, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 reglementează procedura judiciară a exproprierii. În
cuprinsul acesteia, este determinat, prin art. 25, modul de constituire al comisiei de experţi care va
efectua expertiza ce urmează a avea ca obiectiv tocmai stabilirea cuantumului drepturilor în condiţiile
art. 26.
    Prin urmare, este evident că raportul de expertiză la care fac trimitere dispoziţiile art. 26 din Legea
nr. 33/1994, este cel efectuat în etapa judiciară, iar nu cel din etapa prealabilă, administrativă prevăzută
de Legea nr. 255/2010.
    De asemenea, nu se poate susţine că această interpretare nu ar putea fi aplicată în cazul
exproprierilor efectuate în temeiul legii speciale, câtă vreme art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010,
anterior citat, face trimitere expresă la procedura reglementată de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fără
nici o distincţie; drept urmare, concluzia care se impune este aceea că această trimitere include
modalitatea de stabilire a drepturilor în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică prin raportare la
data efectuării raportului de expertiză care, pentru considerentele expuse, nu poate fi, în interpretarea
art. 26 din Legea nr. 33/1994, decât expertiza efectuată în procedura judiciară.
    De asemenea, nu ar putea fi reţinut nici argumentul naturii juridice diferite a celor două proceduri,
pentru că, dacă în contextul unor exproprieri în temeiul legii speciale, legiuitorul ar fi intenţionat a
reglementa un alt moment de referinţă pentru calculul drepturilor, o atare excepţie ar fi trebuit să fie
prevăzută în mod explicit în cuprinsul Legii nr. 255/2010, excepţiile fiind întotdeauna exprese şi de
strictă interpretare.
    Cum o astfel de derogare nu este prevăzută în privinţa momentului la care se determină
despăgubirile cuvenite proprietarului, norma de trimitere de la art. 26 din Legea nr. 33/1994 este pe
deplin aplicabilă atât în ce priveşte momentul verificării cuantumului drepturilor, cât şi referitor la
51
criteriile aplicabile pentru determinarea lor - preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de
acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, iar nu în raport cu expertizele întocmite şi actualizate de
camerele notarilor publici, în sensul celor prevăzute de art. 11 alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr.
255/2010.
    Raţiunea aplicabilităţii aceloraşi criterii în raport cu care se calculează despăgubirile, indiferent de
actul normativ în temeiul căruia a operat exproprierea (legea specială ori Legea nr. 33/1994), este aceea
de a se reglementa unitar data de referinţă în privinţa drepturilor ce se cuvin persoanelor expropriate
pentru evitarea unor situaţii discriminatorii.
    În acelaşi timp, criteriul de referinţă al expertizelor întocmite şi actualizate de camerele notarilor
publici, astfel cum acesta este prevăzut de art. 11 alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr. 255/2010, este
criteriul aplicabil procedurii administrative şi, chiar şi în această etapă, are doar o valoare orientativă
pentru experţii A.N.E.V.A.R., abilitaţi prin dispoziţiile legii speciale cu evaluarea D. în aceeaşi etapă,
în sens de criteriu minimal al calculării drepturilor datorate de expropriator celor expropriaţi.
    În consecinţă, este de reţinut că în temeiul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, dispoziţiile art. 26
din Legea nr. 33/1992 sunt pe deplin aplicabile în speţa de faţă şi, ca atare, şi criteriul legal prevăzut de
aceste norme - preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea
administrativ teritorială -, precum şi data de referinţă pentru determinarea drepturilor datorate pentru
expropriere (data efectuării expertizei judiciare), motiv pentru care din perspectiva celor expuse nu sunt
incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
    Cea de-a doua critică, din recursul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., vizează greşita
aplicabilitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
    Astfel, recurentul a invocat faptul că expertiza efectuată în cauză a avut în vedere oferte de vânzare
postate pe internet sau la agenţiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, iar nu la tranzacţii efective
concretizate în cuprinsul unor contracte de vânzare-cumpărare, acesta fiind sensul criteriului legal
prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
    Înalta Curte reţine că, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză,rezultă că la data
întocmirii acestuia (cerinţă impusă de norma legală), au fost valorificate ofertele preluate din diverse
surse de informare precum şi puţine tranzacţii efective, fiind utilizată metoda comparaţiei directe,
evaluările fiind făcute în condiţiile nedeţinerii de informaţii privitoare la prevederi P.U.Z./P.U.G. ale
comunei referitoare la aceste terenuri, estimarea valorilor fiind făcută în ipoteza unei proprietăţi libere.
(filele 311-332 dosarul instanţei de apel).
    Din Suplimentul la raportul de expertiză ce cuprinde răspunsurile experţilor la obiecţiunile formulate
de pârât, (filele 404-421 dosarul instanţei de apel) rezultă că s-au avut în vedere Standardele
Internaţionale de Evaluare 2011 prin Ghidul metodologic de evaluare G.M.E. 1 - Evaluarea Terenului.
    Potrivit acestui Ghid "Abordarea prin piaţă sau comparaţia directă se utilizează pentru evaluarea
terenurilor libere sau care sunt considerate a fi libere pentru scopul evaluării.
    Când nu există tranzacţii efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obţinute
din tranzacţiile efectuate nu sunt credibile şi/sau nu pot fi verificate pentru evaluare, se pot folosi şi
preţurile cerute prin ofertele de vânzare sau preţurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri
comparabile", cu aplicarea anumitor corecţii.
    Or, din această perspectivă întrucât nu au avut la dispoziţie contracte de vânzare cumpărare din care
să reiasă preţul de tranzacţionare a unor terenuri similare situate în aceeaşi unitate administrativ
teritorială, încheiate la un moment apropiat celui al efectuării expertizei din cauză, potrivit art. 26 din
Legea nr. 33/1994 în mod legal experţii s-au raportat la ofertele de vânzare cumpărare la care au avut
52
acces, cu aplicarea unor corecţii adecvate, în sensul celor menţionate în Ghidul Metodologic de
Evaluare, mai sus evocat.
    Susţinând contrariul, îi revenea recurentei-pârâte sarcina probării afirmaţiei că valoarea terenului
determinată de către experţi nu corespunde preţurilor de vânzare ale terenurilor de acelaşi fel din
unitatea administrativ - teritorială de referinţă.
    Mai mult decât atât, expertul parte al pârâtei, (A.M.) a achiesat la valoarea propusă prin raportul de
expertiză şi suplimentul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, stabilită în modalitatea arătată,
(filele 311-330 dosarul instanţei de fond).
    Este real că recurentul pârât a depus în apel copii ale unor contracte de vânzare-cumpărare din
perioada 2008-2009 (filele 10-14) contracte corespunzătoare unei perioade mult anterioare efectuării
expertizei judiciare, ceea ce demonstrează că, la data efectuării expertizei, anul 2012, nu au fost
identificate comparabile adecvate, anume tranzacţii perfectate pentru terenuri de acelaşi fel din aceeaşi
unitate administrativ - teritorială.
    Cu toate că recurentul a reiterat aceste susţineri şi prin motivele de recurs, nici în această etapă
procesuală nu a produs înscrisuri utile din acest punct de vedere, posibilitate pe care ar fi avut-o
inclusiv în această etapă procesuală, în temeiul art. 305 Cod procedură civilă
    În consecinţă, în măsura în care recurentul pârât ar fi înfăţişat contracte de vânzare - cumpărare
încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de acelaşi fel cu terenul în litigiu, instanţa ar fi putut
cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză, apreciind, eventual, asupra oportunităţii întocmirii
unei noi lucrări de specialitate cu acelaşi obiectiv, în valorificarea acelor comparabile.
    Întrucât pârâtul nu a depus la dosar asemenea înscrisuri relevante şi nici nu a solicitat sprijinul
instanţei pentru procurarea acestora prin invocarea dispoziţiilor art. 175 Cod procedură civilă, nu se
poate reţine nerespectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994; în plus, identificarea unor
comparabile în sensul propriu normei legale nu cădea în sarcina experţilor desemnaţi în cauză, ci era în
sarcina părţii care afirma contrariul (existenţa unor tranzacţii efective apropiate de momentul efectuării
expertizei judiciare), date fiind dispoziţiile art. 129 alin. (1) Cod procedură civilă.
    Aşa fiind, în mod legal, instanţa de apel şi-a însuşit raportul de expertiză efectuat în faţa primei
instanţe cu privire la valoarea D. stabilite pentru terenul expropriat, în modalitatea anterior descrisă.
    Din perspectiva celor expuse nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă
recursul pârâtului Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Iaşi urmează a fi respins ca
nefondat.
    În ce priveşte recursul reclamantei SC S.I. SRL sunt reţinut următoarele aspecte:
    Faţă de dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 43/1997, (care prevăd că zonele de protecţie sunt suprafeţele
de teren situate de o parte şi de alta a zonelor de siguranţă, ce rămân în gospodărirea persoanelor fizice
sau juridice care le au în administrare sau proprietate, cu obligaţia acestora de a nu împiedica scurgerea
apelor în mod corespunzător şi de a nu executa construcţii, împrejmuiri sau plantaţii care să provoace
înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea) şi raportat la categoria terenului expropriat, aceea
de teren arabil, instanţa de apel în mod corect şi legal a apreciat că suprafaţa de 1.721,64 mp
reprezentând zonă de protecţie (fila 11 raport expertiză) nu este afectată de restricţii, aceste restricţii
vizând doar zonele de siguranţă, unde, potrivit art. 16 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 realizarea de culturi
agricole sau forestiere este interzisă. Prin urmare, proprietarul poate folosi terenul conform destinaţiei
sale fără nici un impediment, situaţie în care acordarea drepturilor în cuantum de 168.495 lei faţă de
dispoziţiile legale sus evocate,nu este justificată.
    Nefondată este şi critica legată de neacordarea daunelor în sumă de 11.339 lei, respectiv 1.766 lei,
53
reprezentând valoarea suprafeţelor de 115,87 mp şi 54,48 mp neexpropriate şi rămase în afara zonei de
protecţie, în condiţiile în care aşa cum rezultă din planul de situaţie anexa I la raportul de expertiză (fila
333 dosar a instanţei de fond ), deşi parcelele sunt notate diferit, în fapt acestea formează două trupuri
compacte, amplasate pe ambele părţi ale şoselei de centură şi aparţinând aceluiaşi proprietar.
    Ca atare, în mod corect şi legal a reţinut instanţa de apel că, existând acces la drum şi putând fi
exploatate comasat, parcelele triunghiulare chiar de mici dimensiuni, nu-şi pierd din valoare,
neimpunându-se acordarea de despăgubiri pentru acestea.
    Pentru calculul drepturilor, instanţa de apel a avut în vedere menţiunile experţilor de la filele 323 şi
324 dosarul instanţei de fond.
    Din perspectiva celor expuse, sunt nefondate criticile reclamantei legate de imposibilitatea folosirii
aceste suprafeţe de teren potrivit destinaţiei lor, şi respectiv de limitarea dreptului de proprietate al
reclamantei cu privire la atributele acestuia privind dispoziţia şi de folosinţă.
    Cum celelalte critici ale reclamantei vizează chestiuni de apreciere a probelor şi a stării de fapt, nu se
impun a fi analizate.
    Astfel din perspectiva celor expuse, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură
civilă, instanţa în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat şi
recursul reclamantei.

    Pentru aceste motive în numele legii decide:

    Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC S.I. SRL şi de pârâtul Statul Român
prin SC C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Iaşi împotriva Deciziei nr. 46 din 26 septembrie 2013 pronunţată
de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
    Irevocabilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 aprilie 2014.

                   ----

54
Jurisprudență atașată Art.19 din forma oficială a actului

[Prima speță] [Speța anterioară] 17 [Speța următoare] [Ultima speță]

DECIZIE nr. 1.044 din 27 martie 2014

Exproprierea unor imobile teren realizării unor lucrări de interes public. Stabilirea cuantumului
despăgubirii.
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA I CIVILĂ

    Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

    Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 14 noiembrie 2011, sub nr.
7400/120/2011, reclamanta P.E. a chemat în judecată pe pârâţii Judeţul Dâmboviţa şi Consiliul
Judeţean Dâmboviţa, solicitând să se stabilească cuantumul despăgubirii ce i se cuvine în urma
exproprierii terenului proprietatea sa, în suprafaţă de 10.028 mp, identificat cu număr cadastral, situat
în zona de realizare a lucrării de interes public pârtia de schi C. - P.
    În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157
din 25 octombrie 2011 privind exproprierea unor imobile teren situate în comuna Moroieni, judeţul
Dâmboviţa, necesare realizării lucrărilor de interes public "Pârtie de schi C. - P." şi "Pârtie de schi C. -
P.", a fost aprobată plata sumelor cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilelor ce vor fi
afectate de viitoarele investiţii de interes public.
    De asemenea, reclamanta a arătat că, în baza titlului de proprietate din 16 noiembrie 2007, este
proprietara unei suprafeţe de teren de 10.028 mp, ce se află în aria afectată viitoarei lucrări de interes
public "Pârtie de schi C. - P." şi că potrivit pct. 5 al Anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean
Dâmboviţa nr. 157 din 25 octombrie 2011, pentru exproprierea acestei suprafeţe de teren a fost stabilită
suma de 5.969 RON cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare din 23 iunie 2011 al PFA
P.L. Prin procesul-verbal din 25 iulie 2011, încheiat cu expropriatorul, a contestat şi refuzat cuantumul
despăgubirii acordate, ceea ce a făcut şi prin adresa transmisă CJ Dâmboviţa în baza art. 18 din Legea
nr. 255/2010, adresă prin care a solicitat expropriatorului să emită şi să-i comunice, în temeiul art. 20
din Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, întrucât, potrivit art. 22 din
aceeaşi lege, doreşte să se adreseze instanţei judecătoreşti competente pentru stabilirea cuantumului
just al despăgubirii.
    Cu privire la valoarea despăgubirii stabilite de expropriator, reclamanta a susţinut că este nejustificat
de mică, cu mai mult cu cât aceasta este mai mică chiar şi faţă de valoare de impozitare a terenului (şi
anume, suma de 294.400 RON). Or, este cunoscut că valoarea de impozitare a unui bun este mai mică
decât preţul de circulaţie al acestuia, iar o justă şi prealabilă despăgubire nu poate fi stabilită sub preţul
de circulaţie, ci trebuie stabilită în acord cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv
despăgubirea trebuie astfel calculată încât să acopere valoarea reală a imobilului, precum şi prejudiciul
cauzat proprietarului.
    La data de 1 noiembrie 2011, a primit prin poştă Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157
din 25 octombrie 2011 privind exproprierea unor imobile teren situate în comuna Moroieni, judeţul
Dâmboviţa, iar faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportat la prevederile art.
21 - 27 din Legea nr. 33/1994, a solicitat instanţei să stabilească justa despăgubire ce i se cuvine pentru
suprafaţa de teren expropriată, în baza expertizei efectuate de comisia de experţi prevăzută de art. 26

55
din Legea nr. 33/1994.
    În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 18, 20, 22 din Legea nr. 255/2010 şi art. 21 - 27 din Legea nr.
33/1994.
    Prin cererea precizatoare formulată la data de 6 februarie 2012, reclamanta a arătat că înţelege să
atace şi Hotărârea de stabilire a despăgubirii din data de 20 decembrie 2011, în sensul stabilirii
cuantumului just al despăgubirii ce i se cuvine în urma exproprierii pentru utilitate publică a terenului
proprietatea sa, în suprafaţă de 10.028 mp, identificat cu număr cadastral, situat în zona de realizare a
lucrării de interes public "pârtia de schi C. - P.".
    Prin Sentinţa civilă nr. 539 din 4 martie 2013, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a admis acţiunea
şi a obligat pârâtul Judeţul Dâmboviţa prin pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa să plătească
reclamantei suma de 338.799 RON - despăgubiri pentru exproprierea terenului de 10.028 mp, precum
şi suma de 2.000 RON - cheltuieli de judecată.
    Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
    Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 57 din 25 octombrie 2011 privind exproprierea
unor imobile teren situate în comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa, necesare realizării lucrărilor de
interes public Pârtie de schi C. - P. şi Pârtie de schi C. - Pe., a fost aprobată plata sumelor cu titlu de
despăgubiri pentru exproprierea imobilelor ce vor fi afectate de viitoarele investiţii de interes public.
    Conform titlului de proprietate din 16 noiembrie 2007, reclamanta este proprietara unei suprafeţe de
10.028 mp teren având categoria de folosinţă pădure, situat în extravilanul comunei Moroieni, judeţul
Dâmboviţa, teren ce se află în aria afectată viitoarei lucrări de interes public pârtie de schi C. - P..
    Potrivit pct. 5 al Anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157 din 25 octombrie 2011,
a fost stabilită, în baza raportului de evaluare din 23 iunie 2011 al PFA P.L., suma de 5.969 RON cu
titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeţei de teren de 10.028 mp, situată în aria afectată
viitoarei lucrări de interes public Pârtie de schi C. - P., iar prin Hotărârea nr. 11 din 20 decembrie 2011
a fost stabilită despăgubirea ce revine reclamantei pentru terenul în suprafaţă de 10.028 mp, ca având
aceeaşi valoare de 5.969 RON.
    Prin prezenta acţiune şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 şi art. 21 - 27
din Legea nr. 33/1994, reclamanta, în calitate de persoană expropriată, a contestat cuantumul
despăgubirii stabilite prin Hotărârea nr. 11/2011.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, în cauză s-a dispus efectuarea unei
expertize, de către o comisie formată din 3 experţi, pentru identificarea terenului şi calcularea
despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru suprafaţa de 10.028 mp expropriată, în funcţie de preţul cu
care se vând obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea teritorial-administrativă, la data întocmirii
raportului de expertiză.
    Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 21 februarie 2013, expertul desemnat de
instanţă îmbrăţişând punctul de vedere al experţilor desemnaţi de părţi, care au evaluat terenul şi au
stabilit despăgubirile cuvenite reclamantei la suma de 338.799 RON, ceea ce corespunde unei valori de
7,7 euro/mp. În cuprinsul raportului de expertiză, expertul desemnat de instanţă a menţionat că cei doi
experţi au selectat preţul cel mai mic de 7,7 euro/mp, că valoarea de impozitare a terenului este 294.400
RON şi că valoarea terenului, stabilită după o metodologie de calcul ce priveşte exclusiv terenurile
forestiere, este de 331.405,34 RON.
    Referitor la valoarea reală a valorii imobilului supus exproprierii, tribunalul a ţinut seama de punctul
de vedere exprimat de experţii propuşi de părţi, punct de vedere la care a achiesat şi expertul desemnat
de instanţă, apreciind că, faţă de opinia completatoare a expertului G.C., această valoare exprimă preţul
56
de piaţă al terenului determinat prin metoda comparaţiei directe, bazată pe informaţii strict legate de
piaţa imobiliară locală, ceea ce concordă cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi este relativ
apropiat de valoarea de impozitare, dar şi de valoarea stabilită prin metodologia specifică de evaluare a
terenurilor forestiere.
    În consecinţă, s-a stabilit că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri în valoare de 338.799 RON
pentru terenul expropriat.
    Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
    Prin Decizia nr. 75 din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca
nefondat, apelul pârâtului Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:
    Apelantul a criticat, în esenţă, cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă reclamantei,
susţinând că justa despăgubire pentru exproprierea imobilului teren de 10028 mp este cea stabilită prin
raportul de evaluare din 23 iunie 2011, respectiv 0,14 euro/mp, echivalent 0,60 lei/mp.
    Curtea a constatat, însă, că atâta timp cât persoana expropriată a contestat, în conformitate cu
dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr.
11/2011, în mod legal prima instanţă a dispus, în baza art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/994, efectuarea
unei expertize de către o comisie formată din trei experţi, pentru identificarea terenului şi calcularea
despăgubirii pentru terenul ce a făcut obiectul exproprierii, despăgubire ce "se compune din valoarea
reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".
    Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se
vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii
lucrării, respectând astfel dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
    În acest sens, a fost selectat preţul cel mai mic de 7,7 euro/mp, pentru evaluarea terenului folosindu-
se metoda "comparaţiilor directe", prin această metodă preţurile din ofertele similare fiind analizate şi
comparate între acestea şi proprietatea ce face obiectul exproprierii, la care se fac ajustări în funcţie de
asemănări sau diferenţieri (dosar fond).
    Respectând dispoziţiile art. 27 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit căruia "Despăgubirea
acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare
decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată", tribunalul, în mod legal, a validat
punctul de vedere al experţilor (inclusiv expertul parte al pârâtei) şi a acordat reclamantei despăgubiri
în valoare de 338.799 RON pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 10.028 mp.
    Ca atare, critica formulată de către apelant este neîntemeiată, despăgubirea oferită reclamantei de
către expropriator, respectiv de 0,14 euro/mp, conform raportului de evaluare din 23 iunie 2011, fiind
disproporţionat de mică în raport de valoarea reală a terenului.
    Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul
Dâmboviţa şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
    Ambii recurenţi au invocat pronunţarea hotărârii atacate cu aplicarea şi interpretarea greşită a
prevederilor legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică, respectiv art. 11 din Legea nr. 255/2010
şi art. 8 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
255/2010, coroborate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
    În dezvoltarea acestui motiv comun de recurs, recurenţii au arătat că exproprierea suprafeţei
aparţinând reclamantei a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157/2011, în
baza prevederilor art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 255/2010, în vederea realizării lucrărilor de interes public
"Pârtie de schi C. - P." şi "Pârtie de schi C. - Pe.".
    Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157/2011 a fost adoptată ca urmare a notificării
57
proprietarilor terenurilor afectate de exproprieri asupra intenţiei exproprierii imobilelor proprietate
privată, situate în comuna Moroeni, judeţ Dâmboviţa, cât şi asupra sumelor acordate ca despăgubire,
conform rapoartelor de evaluare întocmite în baza prevederilor Legii nr. 255/2010.
    Evaluarea proprietăţilor imobiliare supuse exproprierii s-a realizat de către PFA P.L., expert
evaluator, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, pentru unitatea administrativ-
teritorială Moroeni, pe fiecare categorie de folosinţă, prin metoda comparaţiei directe, metodă care
utilizează ca date de bază valori unitare de tranzacţionare.
    Pentru imobilul în suprafaţă de 10.028 mp aparţinând reclamantei, PFA P.L. a întocmit raportul de
evaluare din 23 iunie 2011, raport invocat în preambulul Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr.
157/2011, din care rezultă că valoarea de piaţă a terenului extravilan, categorie de folosinţă pădure, este
de 0,14 euro/mp, echivalent 0,60 lei/mp.
    Raportul de evaluare din 23 iunie 2011, prin care s-a stabilit justa despăgubire, respectă întocmai
prevederile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010, dar şi prevederile art. 8 din H.G. nr. 53/2011
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit cărora evaluarea se face de
către un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei
Naţionale a Evaluatorilor din România - A., care va întocmi un raport de evaluare a imobilelor
expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă, avându-se
în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici.
    De asemenea, evaluarea PFA P.L. în vederea stabilirii despăgubirii cuvenite expropriatei s-a realizat
în funcţie de valoarea de piaţă a terenurilor din zonă cu caracteristici similare, în acest sens avându-se
în vedere contractele de vânzare-cumpărare încheiate în aprilie, mai, iunie 2010, anexate raportului din
23 iunie 2011.
    La data de 20 decembrie 2011, Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi
reale şi acordarea despăgubirilor, numită prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 62 din 18
martie 2011, a adoptat Hotărârea nr. 11, în temeiul art. 19 alin. (5) din Legea nr. 255/2010 şi art. 15
alin. (14) şi art. 16 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii
nr. 255/2010, stabilind valoarea despăgubirii în cuantum de 5.969 RON, sumă care să fie plătită într-un
cont bancar deschis pe numele expropriatei P.E..
    Deşi în cauză a fost întocmit un raport de expertiză de către o comisie de experţi constituită în
conformitate cu prevederile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel ar fi trebuit să ţină
cont de raportul de evaluare din 23 iunie 2011 întocmit de PFA P.L., respectiv de valoarea despăgubirii
ce a fost stabilită în mod corect de către acesta, în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, astfel
cum s-a arătat mai sus.
    Acordarea sumei de 338.799 RON pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 10.028 mp, rezultată
din raportul de expertiză comun al celor trei experţi, este nejustificată, chiar dacă la întocmirea acestei
expertize s-a utilizat aceeaşi metodă a comparaţiei directe pentru stabilirea justei despăgubiri.
    Comisia de experţi s-a raportat, pentru stabilirea despăgubirii, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994, la momentul efectuării raportului de expertiză.
    Or, de la momentul transferului dreptului de proprietate şi până momentul efectuării expertizei
comune nu s-a înregistrat o creştere a valorii de circulaţie a terenurilor în zona expropriată, atât de
însemnată încât să determine o valoare a justei despăgubiri de 338.799 RON, respectiv 7,7 euro/mp.
    Având în vedere cele mai sus menţionate, recurenţii au susţinut că trebuie menţinută ca justă
despăgubire pentru exproprierea imobilului teren de 10.028 mp, aparţinând reclamantei, suma de 5.969
RON, respectiv 0,14 euro/mp, echivalent 0,60 RON/mp, astfel cum a fost stabilită prin raportul de
58
evaluare din 23 iunie 2011.
    În concluzie, au solicitat să le fie admise recursurile, să se modifice decizia recurată şi sentinţa de
fond, în sensul respingerii acţiunii.
    Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate.
    Recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Dâmboviţa este inadmisibil,
potrivit celor ce succed.
    Astfel, la termenul de dezbateri din 27 martie 2014, instanţa a pus în discuţia părţilor
inadmisibilitatea recursului acestei pârâte, faţă de exercitarea căii de atac omisso medio.
    Din verificarea actelor dosarului, rezultă că pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul
Dâmboviţa nu a exercitat apel împotriva sentinţei primei instanţe, prin care s-au acordat reclamantei
despăgubiri pentru expropriere în valoare de 338.799 RON.
    Această pârâtă a exercitat direct recurs pentru a contesta despăgubirile acordate reclamantei la fond.
    Or, recursul este o cale de atac subsecventă apelului, altfel spus, recursul nu poate fi exercitat omisso
medio, trecând peste apel, în acest caz el fiind inadmisibil.
    Concluzia se desprinde din dispoziţiile art. 299 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârile date
fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activitate
jurisdicţională, sunt supuse recursului. Rezultă că, nu pot fi supuse recursului hotărârile date cu drept
de apel.
    Cum deja s-a arătat, pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Dâmboviţa nu a exercitat apel
împotriva sentinţei primei instanţe, deşi avea obligaţia să procedeze în acest sens, în cazul în care era
nemulţumită de despăgubirile acordate de către tribunal, în favoarea reclamantei.
    În atare condiţii, recursul pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Dâmboviţa apare ca
inadmisibil şi va fi respins în consecinţă, fiind formulat omisso medio, trecând peste apel.
    Recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa este nefondat, potrivit celor ce succed.
    Ca şi în calea de atac a apelului exercitată împotriva sentinţei primei instanţe, în recurs, pârâtul
Consiliul Judeţean Dâmboviţa contestă despăgubirile acordate reclamantei în procedura judiciară a
contestaţiei prevăzute de art. 22 din Legea nr. 255/2010.
    Astfel, recurentul susţine că, prin validarea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei, prin
sentinţa de fond, la nivelul celui stabilit prin expertiza judiciară, iar nu a celui stabilit prin raportul de
evaluare pe care expropriatorul şi-a întemeiat hotărârea de stabilire a despăgubirilor, instanţa de apel a
pronunţat o hotărâre cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 255/2010 şi
art. 8 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010.
    Textele legale invocate de recurent, conţinute în Legea nr. 255/2010 şi în normele metodologice de
aplicare a acestui act normativ, se referă, însă, la evaluarea realizată în procedura administrativă a
exproprierii, prealabilă învestirii instanţei cu contestaţia împotriva hotărârii expropriatorului de stabilire
a cuantumului despăgubirii, iar nu la evaluarea în procedura judiciară.
    Pentru procedura judiciară a contestaţiei, Legea nr. 255/2010 face trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27
din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
    Astfel, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, "Expropriatul nemulţumit de cuantumul
despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general
de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului
despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către
expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele
hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate."
59
    Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului
articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii."
    Or, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va
constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de
expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, iar potrivit
dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din aceeaşi lege, la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii, precum
şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea
administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
    Rezultă că, în cadrul contestaţiei împotriva hotărârii expropriatorului de stabilire a despăgubirii,
stabilirea cuantumului despăgubirii se face în raport de dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994,
conform normei de trimitere din legea specială - art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010. Mai exact, în
etapa judiciară a contestaţiei prevăzute de art. 22 din Legea nr. 255/2010, stabilirea cuantumului
despăgubirii pentru expropriere se face prin expertiză judiciară ordonată în condiţiile art. 25 şi 26 alin.
(2) din Legea nr. 33/1994, expertiză întocmită de o comisie compusă din trei experţi (unul desemnat de
instanţă, unul desemnat de expropriator şi cel de-al treilea de către expropriat), care va calcula
cuantumul despăgubirii în funcţie de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în
unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
    În consecinţă, nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că instanţa de apel trebuia să aibă
în vedere, la stabilirea cuantumului despăgubirii, dispoziţiile art. 11 alin. (7) - (8) din Legea nr.
255/2010 şi art. 8 normele metodologice de aplicare a acestei legi, deoarece, aşa cum s-a arătat deja,
dispoziţiile legale invocate de recurent reglementează evaluarea realizată în procedura administrativă
prealabilă învestirii instanţei cu contestaţia împotriva hotărârii expropriatorului de stabilire a
cuantumului despăgubirii (unde evaluarea se realizează de către un expert evaluator specializat în
evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru A., care va întocmi un raport de evaluare a imobilelor
expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă, avându-se
în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici), pentru evaluarea
despăgubirilor în procedura judiciară a contestaţiei fiind aplicabile dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr.
33/1994, aşa cum se prevede expres prin art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010.
    Pe de altă parte, deşi afirmă că în cauză a fost întocmit un raport de expertiză în conformitate cu
prevederile art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, recurentul susţine că justa despăgubire cuvenită
reclamantei nu este cea stabilită prin această expertiză, ci cea stabilită prin raportul de evaluare din 23
iunie 2011, întocmit în procedura prealabilă contestaţiei, în condiţiile în care de la momentul
transferului dreptului de proprietate şi până momentul efectuării expertizei judiciare nu s-ar fi
înregistrat o creştere a valorii de circulaţie a terenurilor în zona expropriată, iar expertul A. a avut în
vedere la evaluare acelaşi criteriu ca şi experţii judiciari, cel al preţului de tranzacţionare pentru imobile
similare din aceeaşi unitate administrativ-teritorială şi a folosit aceeaşi metodă a comparaţiei directe.
    Recurentul este, deci, nemulţumit de valoarea despăgubirilor acordate la fond şi menţinute în apel,
pe care o consideră prea mare în raport de evaluarea făcută de expertul A. şi care a stat la baza emiterii
hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 20 decembrie 2011. Această evaluare s-a realizat, însă, la data
23 iunie 2011, astfel încât este justificată diferenţa de valoare între suma stabilită de expertul A., la
acea dată, respectiv 0,14 euro/mp şi cea stabilită în anul 2013 de comisia de experţi numită de instanţă,
respectiv 7,7 euro/mp.
    Atât comisia de experţi, cât şi instanţele de fond şi apel au procedat în mod corect reţinând, la
60
stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, valoarea terenului expropriat la data întocmirii
raportului de expertiză, iar nu la data stabilirii despăgubirilor de către expertul evaluator A., faţă de
dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Textul de lege menţionează în mod expres că, la
calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se
vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii
raportului de expertiză.
    Susţinerile recurentului în sensul că, de la momentul transferului dreptului de proprietate şi până
momentul efectuării expertizei judiciare nu s-a înregistrat o creştere a valorii de circulaţie a terenurilor
în zona expropriată, care să justifice valoarea despăgubirii stabilite prin expertiza judiciară, sunt simple
afirmaţii, fără suport legal şi fără relevanţă faţă de faptul că, în cauză, s-a întocmit un raport de
expertiză în condiţiile art. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii menţionând, în cuprinsul
lucrării, criteriile legale în funcţie de care au stabilit valoarea terenului, valoare la care a achiesat şi
expertul propus de expropriator, din cadrul comisiei.
    În consecinţă, în mod corect instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe în legătură cu
cuantumul despăgubirilor acordate prin sentinţă la nivelul celui stabilit de comisia de experţi, în raport
de valoarea terenului la data întocmirii lucrării de către această comisie, ambele instanţe procedând la
interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, respectiv dispoziţiile art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 33/1994.
    Faţă de toate aceste considerente, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele cazului de modificare
prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului Consiliul
Judeţean Dâmboviţa, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.

    Pentru aceste motive, în numele legii decide:

    Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul
Dâmboviţa împotriva Deciziei nr. 75 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
    Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa împotriva aceleiaşi decizii.
    Irevocabilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.

61
62
Jurisprudență atașată Art.19 din forma oficială a actului

[Prima speță] [Speța anterioară] 21 [Speța următoare] [Ultima speță]

DECIZIE nr. 2.979 din 30 mai 2013

Terenuri expropriate. Pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti privind stabilirea cuantumului
despăgubirilor.
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA I CIVILĂ

    Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

    Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 19 octombrie 2011, reclamanţii Z.I. şi
Z.E. l-au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, pentru ca, prin hotărârea
ce se va pronunţa, să se dispună stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru exproprierea terenului
situat în Ciocârlia în suprafaţă de 8.147 mp, şi anularea parţială a Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 cu
privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor.
    În motivarea cererii lor, reclamanţii au arătat că, prin publicarea în M. Of. a H.G. nr. 415/2010, s-a
fixat cuantumul despăgubirilor acordate individual fiecărei persoane expropriate şi, ulterior, a fost
emisă decizia de expropriere dar cuantumul despăgubirilor astfel calculat la 3.991 RON este derizoriu
faţă de valoarea reală a acestuia, motive pentru care au formulat acţiunea, deoarece terenul valorează
minim 6 euro/mp. şi poate fi aproximativ 15 euro/mp. şi nu de 0,11 euro/mp, valoare derizorie stabilită
de pârâtă care a subevaluat terenul în mod intenţionat.
    La 29 noiembrie 2011, C.N.A.D.N.R. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia
prematurităţii acţiunii, având în vedere că nu s-a emis reclamanţilor hotărârea de stabilire a
cuantumului despăgubirilor, care se emite cu respectarea unor anumite etape, după a căror parcurgere
această hotărâre se comunică, iar de la această comunicare se naşte dreptul pentru expropriat să
conteste cuantumul despăgubirii.
    Prin sentinţa civilă nr. 213 din 18 ianuarie 2012, Tribunalul Constanţa, a admis excepţia
prematurităţii şi a respins acţiunea în consecinţă.
    Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, prin H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010, în
baza dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, s-a aprobat declanşarea procedurilor de
expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică
"Autostrada Bucureşti Constanţa, tronsonul 6, Cernavodă - Constanţa, expropriator fiind Statul Român
prin C.N.A.D.N.R. SA; prin H.G. nr. 200 din 02 martie 2011, emisă în baza art. 5 alin. (1), art. 31 şi 32
din Legea nr. 255/2010, a fost completată H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010 cu lista imobilelor care
constituie coridorul de expropriere, aflate pe tronsonul Medgidia - Constanţa.
    Tribunalul a considerat că se impune admiterea excepţiei prematurităţii cererii, dreptul la acţiune al
reclamanţilor nefiind născut la data formulării cererii şi nici pe parcursul procedurii judiciare, faţă de
constatarea că reclamanţii au formulat acţiune în justiţie imediat după momentul luării la cunoştinţă de
decizia de expropriere şi de cuantumul provizoriu al despăgubirilor prin adoptarea şi publicarea H.G.
nr. 200/2011.
    Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii, prin care au criticat hotărârea primei
instanţe pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 Cod procedură civilă,
solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la prima instanţă care nu a cercetat fondul dreptului

63
dedus judecăţii.
    În motivarea căii de atac, s-a arătat că instanţa de fond nu a luat în considerare susţinerile
reclamanţilor privind procedura emiterii hotărârilor de Guvern, întrucât aceste acte normative se emit în
baza unor Note de Fundamentare, care în cauza dedusă judecăţii aceste Note de Fundamentare au fost
emise chiar de C.N.A.D.N.R. SA, entitate ce se afla în subordinea Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Infrastructurii, iar acest Minister este parte componentă a Guvernului României.
    Recurenţii au învederat că nici o companie naţională aflată în subordinea unui Minister nu poate
emite acte normative diferite sau în contradictoriu cu ceea ce a stabilit Guvernul României prin
Hotărâre de Guvern, sens în care intimata C.N.A.D.R. SA a emis decizia de expropriere din 19 mai
2011, la care a anexat şi lista din H.G. nr. 200/2011, unde sunt la grămadă, s-ar putea spune, prevăzute
imobilele expropriate şi cuantumul despăgubirilor aferente acestora.
    În critica sentinţei recurate s-a mai arătat - din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 8 Cod procedură
civilă, că instanţa de fond, interpretând eronat actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi
înţelesul acestuia pronunţând o soluţie nelegală întrucât recurenţii nu contestă procedura exproprierii, ci
numai cuantumul despăgubirilor aşa cum au fost stabilite la poziţia nr. AA prin H.G. nr. 200/2011 care
sunt Anexă la decizia de expropriere din 2011 emisă chiar de intimata C.N.A.D.R. SA.
    În susţinerea căii de atac, s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de
fond, chiar dacă înşiruieşte articole de lege din care rezultă că pârâta nu le-a respectat, se contrazice în
considerentele hotărârii (pag. 5 şi 6 din sentinţa recurată), în sensul că "nu a fost emisă o hotărâre de
stabilire a cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat"; or, atât timp cât există o Hotărâre de
Guvern şi o Decizie de expropriere emisă de pârâtă C.N.A.D.R. SA aflată în subordinea guvernului, iar
instanţa de fond susţine că sunt doar orientative sau provizorii, s-a apreciat că orice comentariu este de
prisos, atât timp cât actele autorităţilor centrale ale statului sunt desconsiderate chiar şi orientativ scrise.
    În argumentarea căii de atac, s-a mai precizat că jurisprudenţa contenciosului european a calificat, în
virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, exproprierea drept o măsura privativă de proprietate trebuie să
păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării
drepturilor fundamentale ale individului, cu alte cuvinte ea trebuie să fie în acelaşi timp convenabilă
pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta.
    În şedinţa publică din 30 aprilie 2012, calea de atac exercitată de reclamanţi a fost calificată ca fiind
apel.
    Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de reclamanţi, curtea a
constatat că apelul este neîntemeiat şi a fost respins ca atare.
    La nivelul fiecărei unităţi administrative se constituie o comisie care verifică dreptul de proprietate
ori alt drept real în temeiul căruia se formează cererea de despăgubiri de către persoanele care justifică
un interes legitim (art. 8 din Legea nr. 255/2010).
    Faza administrativă a procedurii exproprierii se încheie după emiterea de către comisie a unei
hotărâri în care se va preciza valoarea despăgubirilor şi modul de plată a acestora, concluzie ce rezultă
din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 18 şi 19 din Legea nr. 255/2010.
    Din considerentele mai sus expuse, şi în raport de situaţia de fapt existentă în cauză, Curtea a
constatat că faza administrativă a exproprierii nu a fost epuizată în prezenta cauză, Comisia constituită
în temeiul art. 18 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 255/2010, neemiţând până la momentul sesizării
instanţei de judecată nicio hotărâre cu privire la valoarea despăgubirilor şi modul de plată a acestora.
    Prin urmare, consemnarea despăgubirii la dispoziţia expropriaţilor constituie o condiţie prealabilă
transferului dreptului de proprietate în patrimoniul statului, iar în ipoteza în care expropriatul dă dovadă
64
de rea-credinţă şi intră în posesia terenului anterior îndeplinirii formalităţilor legale de evaluare a
terenului expropriat şi de consemnare a despăgubirilor la dispoziţia proprietarului supus acestei măsuri,
astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 11, art. 18-20 din Legea nr. 255/2010, proprietarul
terenului este îndreptăţit, pe calea dreptului comun să solicite angajarea răspunderii expropriatorului
pentru prejudiciile cauzate prin tulburarea dreptului de proprietate de a se folosi de bunul său şi de a-i
culege fructele.
    Având în vedere dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, potrivit cărora, partea care cade în
pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, faţă de împrejurarea că apelul a
fost respins şi având în vedere situaţia că intimatul au suportat onorariul avocatului ales în sumă de
124,95 RON (factură din 02 februarie 2011 şi contract înregistrat din 30 aprilie 2010), au fost obligaţi
recurenţii la plata către intimat a acestei sume.
    Împotriva deciziei civile nr. 65C din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, au
declarat recurs reclamanţii Z.I. şi Z.E. care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii
recurate.
    Conform dispoziţiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel
nu au analizat corect dispoziţiile cap. II din Legea nr. 255/2010 în sensul că acesta prevede mai multe
etape în procedura exproprierii.
    În considerentele Deciziei recurate, instanţa de apel face referire la H.G. nr. 415/2010 precum şi la
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 că s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere.
    Conform dispoziţiilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, instanţa de apel a interpretat în mod greşit
conţinutul H.G. nr. 415/2010, aceasta făcând referire la cuantumul despăgubirii ce trebuie plătit
persoanelor îndreptăţite şi nicidecum la declanşarea procedurilor de expropriere fiind aplicat art. 4 alin.
(1) din Legea nr. 198/2004, lege care a fost abrogată prin art. 35 din Legea nr. 255/2010 la data de 14
decembrie 2010.
    Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel nu au lecturat conţinutul actelor normative şi
administrative şi au motivat contestaţia doar prin prisma art. 22 din Legea nr. 255/2010.
    În viziunea instanţei de fond şi a instanţei de apel, cuantumul despăgubirilor prevăzute de H.G. nr.
200/2011 are un caracter provizoriu fără a se avea în vedere ca acest act normativ completează H.G. nr.
415/2010, iar în H.G. nr. 415/2010 Guvernul României a plătit expropriatorului suma de 89.098 RON
pentru suprafaţa de 3.967.408 mp care reprezintă totalitatea suprafeţei de teren expropriat pentru
tronsonul 6 al autostrăzii Bucureşti-Constanţa, pentru acordarea de despăgubiri.
    Conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Cod procedură civilă instanţa de fond şi instanţa de apel nu
au respectat dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, dispoziţiile art. 7 din Legea nr.
255/2010 în sensul că nu s-au consemnat sumele aferente despăgubiri proprietarilor aşa cum este
specificat în H.G. nr. 415/2010 şi în Norma de Fundamentare a H.G. nr. 415/2010.
    Instanţa de fond şi cea de apel au aplicat greşit dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 255/2010 privitor la
termenul în care expropriatorul avea obligaţia de a emite hotărârea de stabilire a cuantumului
despăgubirii, mai exact în 5 zile (cinci zile) de la care s-a realizat pe pagina de internet a
expropriatorului.
    Prin emiterea unor acte normative de către Guvernul României şi a unor acte administrative ale
C.N.A.D.N.R. SA, intimata-pârâtă nu mai poate emite conform dispoziţiilor art. 18, 19, 22 din Legea
nr. 255/2010 hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor individuale, motivat de faptul că,
transferul dreptului de proprietate s-a realizat în baza actelor normative şi administrative enunţate în
contestaţia formulată de recurenţii-reclamanţi.
65
    Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs
invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce
succed:
    Recurenţii reclamanţi invocă incidenţa motivelor de modificare a deciziei, motive reglementate de
art. 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă.
    Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, este
necesar ca hotărârea recurată să nu cuprindă motivele pe care se sprijină sau să cuprindă motive
contradictorii sau străine de natura pricinii.
    Acest motiv de nelegalitate nu este fondat. Hotărârea recurată cuprinde considerentele de fapt şi de
drept ce au format convingerea instanţei (conform art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă), precum şi cele
pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor. De altfel, judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată
fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor
capete de cerere, criticile recurenţilor vizând, în esenţă, nemulţumiri legate de anumite consemnări din
cuprinsul deciziei recurate, critici ce nu se justifică.
    Nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nu poate conduce la
reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, recurenţii-reclamanţi invocând interpretarea greşită a
conţinutului H.G. nr. 415/2010. Acest motiv de nelegalitate se referă la aceea situaţie în care instanţa,
interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura sau înţelesul lămurit şi vădit
neîndoielnic al acestuia. Or, în speţă, recurenţii au indicat o "interpretare greşită" a H.G. nr. 415/2001,
nearătând care este actul juridic a cărui natură sau înţeles vădit neîndoielnic ar fi fost schimbat, în
opinia sa.
    Ultimul motiv de recurs vizează incidenţa art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susţinându-se că s-au
interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 5 alin. (1), art. 7, art. 9 din Legea nr. 255/2010. Aceste
dispoziţii legale au fost corect aplicate de instanţa de apel care în mod just a stabilit că spre deosebire
de procedura de drept comun a exproprierii, în procedura specială reglementată de Legea nr. 255/2010,
etapa judiciară este declanşată de către persoanele îndreptăţite la despăgubiri, nemulţumite de hotărârea
pronunţată de Comisia înfiinţată la nivelul fiecărei unităţi administrativ - teritoriale în raza teritorială a
căreia se află imobile expropriabile, conform art. 20 din lege.
    Declanşarea procedurii judiciare a exproprierii, conform art. 22 din Legea nr. 255/2010 este
precedată de emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat,
hotărâre ce se emite pentru titularii dreptului de proprietate ai terenului expropriat (art. 18 coroborat cu
art. 19 din lege).
    Aşa cum a reţinut instanţa de apel în speţă, până la momentul sesizării instanţei de judecată de către
reclamantă nu fusese emisă o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor propuse reclamantei,
conform dispoziţiilor legale mai sus-menţionate, situaţie în care în mod corect Tribunalul Constanţa a
reţinut că cererea reclamantei este prematură în raport de situaţia concretă a reclamantei şi de
dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.
    H.G. nr. 200/2011 invocată de apelanta reclamantă care cuprinde "Lista imobilelor supuse
exproprierii situate pe tronsonul Medgidia-Constanţa, a proprietarilor sau deţinătorilor acestora, precum
şi a sumelor individuale aferente despăgubirilor" nu poate fi asimilată hotărârii de stabilire a
despăgubirilor prevăzute de art. 22 din actul normativ mai sus indicat, valoarea estimată în această
hotărâre de guvern pentru despăgubirea reclamantei este orientativă, pentru stabilirea bugetului de
cheltuieli necesar pentru realizarea exproprierii, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 8
din lege coroborat cu art. 7 din lege.
66
    Susţinerile recurenţilor privind emiterea unor acte normative de Guvernul României, acea confuzie
între expropriat şi expropriator, ignorarea încheierii de intabulare a dreptului de proprietate a Statului
Român nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, fiind susţineri de fapt ce nu se
încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
    Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 Cod procedură
civilă se va menţine decizia civilă ca legală.

    Pentru aceste motive, în numele legii, decide:

    Respinge recursul declarat de reclamanţii Z.I. şi Z.E. împotriva deciziei civile nr. 65C din 7 mai
2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
    Irevocabilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.

67
68
Jurisprudență atașată Art.19 din forma oficială a actului

[Prima speță] [Speța anterioară] 22 [Speța următoare] [Ultima speță]

DECIZIE nr. 1.802 din 1 aprilie 2013

Expropiere pentru cauza de utilitate publică. Expert judiciar. Despăgubiri. Recurs nefondat.
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA I CIVILĂ

    Prin cererea formulată la data de 15 iulie 2009, reclamanţii O.S.M. şi O.I.C. au chemat în judecată pe
pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, solicitând ca prin
hotărârea ce se va pronunţa să se constate că sunt persoane îndreptăţite, în accepţiunea Legii nr.
198/2004, la încasarea despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului în suprafaţă de 702 mp;
să se constate că această suprafaţă face parte din intravilanul localităţii Râşnov, fiind identificată prin
nr. cadastral 3371/2; să se constate că sunt persoane îndreptăţite, în accepţiunea actului normativ
menţionat, la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea imobilului în suprafaţă de 634 mp; să se
constate că această suprafaţă este situată în intravilanul localităţii Râşnov, fiind identificată prin nr.
cadastral 3393; să se dispună obligarea pârâtului la eliberarea sumelor stabilite pentru imobilele
menţionate, la cursul leu/euro din data plăţii; să se dispună obligarea pârâtului ca, pe cheltuiala sa, să
întocmească un nou plan de urbanism general sau zonal, şi la eliberarea extraselor de carte funciară,
prin recunoaşterea situaţiei existente în teren, astfel încât să nu mai fie posibilă modificarea hotarelor;
să se constate că toţi proprietarii terenurilor situate în Râşnov, str. Ion Slavici au atât scriptic cât şi
faptic terenul conform actelor de proprietate, iar în cazul în care există proprietari cu teren lipsă, aceştia
să îl poată recupera după traversarea autostrăzii, prin întocmirea unei schiţe cadastrale cu situaţia reală
din teren.
    La termenul de judecată din 7 decembrie 2009 reclamanţii au depus la dosar precizare de acţiune,
prin care au solicitat să se constate calitatea lor de persoane îndreptăţite la încasarea despăgubirilor
cuvenite pentru exproprierea imobilelor terenuri proprietatea acestora, în suprafaţă de 702 mp şi
respectiv 634 mp, constituind părţi din parcela înscrisă în CF 103269 Râşnov, nr. top. 4360/1/4/6/1; să
se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor ce li se cuvin cu titlul de despăgubiri aferente
exproprierii celor două parcele intravilane anterior identificate, despăgubiri ce urmează a include atât
valoarea reală, de circulaţie, a terenurilor expropriate, cât şi compensarea prejudiciului cauzat ca
urmare a diminuării valorii terenului rămas în patrimoniul lor ulterior exproprierii, la cursul de schimb
leu/euro valabil la data plăţii efective, şi a dobânzii legale la această sumă, cu cheltuieli de judecată.
    Asupra excepţiilor invocate de pârât instanţa s-a pronunţat potrivit celor cuprinse în încheierea de
şedinţă din 22 februarie 2010, dispunând unirea cu fondul a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi
respingând excepţia lipsei de interes a acţiunii.
    De asemenea, instanţa a respins excepţia privind decăderea reclamanţilor din dreptul de a solicita
majorarea despăgubirilor, având în vedere că nu s-a făcut dovada comunicării către aceştia a hotărârii
de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
    Prin Sentinţa civilă nr. 81 din 12 martie 2012 Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei calităţii
procesuale active a reclamanţilor, invocată de pârât.
    A admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţi şi, în consecinţă, a constatat că
reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la încasarea despăgubirilor cuvenite pentru

69
exproprierea imobilelor terenuri proprietatea acestora, în suprafaţă de 702 mp şi respectiv 634 mp,
constituind părţi din parcela înscrisă în CF 103269 Râşnov, nr. top. 4360/1/4/6/1; a obligat pârâtul să
plătească reclamanţilor suma de 45.865 euro, în echivalent în lei la data plăţii, la cursul de schimb al
B.N.R., şi a dobânzii legale la această sumă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri;
a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 5840 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
    Instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
    Prin Hotărârea nr. 121 din 1 iulie 2008 emisă de pârât, prin Comisia pentru aplicarea Legii nr.
198/2004, împreună cu Consiliul Local Râşnov, s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru imobilul
expropriat situat în localitatea Râşnov, categoria de folosinţă arabil extravilan, tarlaua 61, parcela cu nr.
top. 567/11/1/2, în suprafaţă de 634 mp, identificată prin nr. cadastral 3393, în cuantum de 24.281,41
RON, reprezentând echivalentul sumei de 6657 euro, în favoarea E.N.
    Prin Hotărârea nr. 172 din aceeaşi dată emisă de aceleaşi autorităţi, s-a aprobat acordarea
despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în localitatea Râşnov, categoria de folosinţă arabil
extravilan, tarlaua 61, parcela cu nr. top. 567/10/2, în suprafaţă de 702 mp, identificată prin nr.
cadastral 3371/1, în cuantum de 26.885,72 RON, reprezentând echivalentul sumei de 7371 euro, în
favoarea reclamantei O.S.M.
    Potrivit susţinerilor reclamanţilor, suprafeţele de teren expropriate se suprapun cu o porţiune din
imobilul proprietatea lor, înscris în CF 103269 Râşnov, nr. top. 4360/1/4/6/1, aceştia arătând că pârâtul
nu a identificat în mod corect suprafaţa de teren expropriată şi a reţinut în mod greşit regimul juridic al
acesteia.
    În vederea clarificării situaţiei de fapt a terenului, a fost întocmită în cauză o expertiză de
specialitatea topografie de către expertul F.G., care a suprapus identificarea cadastrală cu situaţia de
carte funciară şi prin care s-a concluzionat cu certitudine în sensul că ambele suprafeţe de teren supuse
exproprierii fac parte din terenul cu nr. top. 4360/1/4/6/1.
    Constatările de ordin tehnic ale expertului nu au fost contestate de părţi sub aspectul identificării
cadastrale şi totodată în regim de carte funciară a imobilului.
    Potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, după publicarea hotărârii prevăzute la
alin. (1), expropriatorul întocmeşte documentaţiile cadastral-juridice pentru fiecare imobil propus spre
expropriere, având în vedere şi dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996,
republicată. Documentaţiile trebuie să cuprindă şi date privind încadrarea lucrării în planurile de
urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi planuri cu amplasamentul lucrării care se avizează de
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin unităţile sale teritoriale. Planul cu
amplasamentul lucrării, pe fiecare unitate administrativ-teritorială, care conţine delimitarea imobilelor -
teren şi/sau construcţii - propuse spre expropriere, cu indicarea numelor deţinătorilor, precum şi a
ofertelor de despăgubire, pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizaţi, se aduce la
cunoştinţă publică prin afişarea la sediul consiliului local respectiv, unde va rămâne afişat până la
finalizarea procedurii de expropriere, şi prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
    Din cuprinsul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 rezultă că expropriatorul are obligaţia întocmirii
documentaţiei cadastral-juridice pentru fiecare din imobilele supuse exproprierii, având în vedere şi
dispoziţiile Legii nr. 7/1996, dispoziţii legale nerespectate.
    În condiţiile în care s-a dovedit pe calea expertizei de specialitate că reclamanţii sunt titularii
dreptului de proprietate asupra terenului din care fac parte cele două parcele, aceştia au calitatea de
persoane îndreptăţite la încasarea despăgubirilor cuvenite, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea
nr. 198/2004.
70
    În ceea ce priveşte cererea pentru majorarea despăgubirilor, tribunalul a încuviinţat în dovedirea
acesteia efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a parcelelor de teren supuse exproprierii, precum
şi de determinare a cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat reclamanţilor, întocmită de
experţii T.O., R.E. şi D.L., care au concluzionat în sensul că valoarea despăgubirilor pentru cele două
parcele de teren expropriate este de 33.400 euro, respectiv 144.695,5 RON, reprezentând valoarea de
circulaţie a acestora, iar în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin diminuarea suprafeţelor rămase în
urma exproprierii, au arătat că acesta este în valoare de 12.465 euro, ţinând seama de afectarea loturilor
rămase cu 973,86 mp, reprezentând 10,3% din suprafaţa iniţială; de faptul că, prin divizarea terenului
de 9500 mp, lotul rămas de 5222,3 mp este izolat, fără acces, fiind nevoie de amenajarea unui drum
peste rambleul CF uzinal, cu racordare la DN 73 A; de costurile de amenajare a unui drum de acces şi
de scăderea valorii de piaţă datorită situării în imediata apropiere a amprizei autostrăzii, ceea ce
produce poluare fonică şi gazoasă, zone improprii pentru construcţii rezidenţiale, întrucât în zona
respectivă autostrada nu prevede ieşiri în zone comerciale sau de ajustare.
    Instanţa a înlăturat apărările pârâtului în sensul că valoarea astfel stabilită de experţi este exagerată,
având în vedere că exproprierea celor două parcele este de natură a-i prejudicia substanţial pe
reclamanţi, astfel cum a rezultat din constatările experţilor: terenul se situează în vatra periferică a
localităţii Râşnov, fiind destinat construcţiilor rezidenţiale (case); în urma exproprierii terenul
proprietatea reclamanţilor, în suprafaţă iniţială de 9500 mp, a fost dezmembrat în trei loturi, iar parcela
expropriată este situată pe la mijlocul terenului, astfel că practic imobilul a fost divizat cu consecinţa
scăderii nu numai a valorii economice a acestuia, dar şi cu consecinţa izolării complete a parcelei
situate în stânga autostrăzii, care este mărginită de autostradă şi respectiv de rambleul CF uzinal, fiind
astfel lipsită de acces şi neexistând posibilitatea instituirii unei servituţi de trecere.
    Mai mult, în lipsa oricăror avantaje economice (contrar celor susţinute de pârât), prima instanţă a
reţinut că urmează ca din terenul rămas în proprietatea reclamanţilor să fie afectată în realitate o
porţiune mai mare decât cea efectiv expropriată, având în vedere că zona de protecţie a autostrăzii se
extinde, conform O.U.G. nr. 43/1997, şi peste suprafeţele parcelelor rămase după expropriere, astfel că
în realitate, potrivit calculelor experţilor, suprafaţa afectată de autostradă este de 2310 mp, reprezentând
24,3% din totalul suprafeţei.
    Actul normativ sus-menţionat instituie o serie de interdicţii şi obligaţii în sarcina proprietarilor
imobilelor învecinate cu autostrada, cum ar fi interdicţia de executare de construcţii şi plantaţii, precum
şi că, în mod evident, orice posibilitate de valorificare prin vânzare sau în altă modalitate a parcelei
rămase izolate între autostradă şi calea ferată este exclusă.
    Legiuitorul a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului creat proprietarilor
imobilelor expropriate, prejudiciu care trebuie să cuprindă atât valoarea efectivă a imobilului, cât şi
celelalte daune aduse proprietarului.
    Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, care a solicitat schimbarea în parte în sensul respingerii cererii de
majorare a cuantumului despăgubirii pentru cele două imobile expropriate identificate cadastral 3393 şi
3371/2, în principal, pentru că reclamanţii erau decăzuţi din dreptul de a mai solicita majorarea
cuantumului despăgubirii şi, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată, să fie modificat cuantumul
despăgubirilor astfel cum a stabilit instanţa în baza raportului de expertiză în sensul menţinerii valorilor
acordate prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 121 şi 172 din 1 iulie 2008, cu cheltuieli de
judecată.
    Prin Decizia civilă nr. 83 AP din 20 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi
71
pentru cauze cum minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte apelul
declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale,
împotriva Sentinţei civile nr. 81 din 12 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a
schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii
O.S.M. şi O.I.C., a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 33.400 euro în echivalent în lei la
data plăţii, la cursul de schimb al B.N.R. şi a dobânzii legale la această sumă, începând cu data
rămânerii definitive a prezentei hotărâri în loc de 45.865 euro; a fost păstrat restul dispoziţiei sentinţei
şi s-au compensat cheltuielile de judecată dintre părţi.
    Argumentele Curţii au fost următoarele:
    Potrivit art. 3 din Legea nr. 198/2004 în forma în vigoare la data exproprierii, expropriatorul
întocmeşte o documentaţie tehnico-economică pentru fiecare lucrare care cuprinde şi date privind
încadrarea lucrării în planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, ori identificarea unui imobil
înscris în cartea funciară presupune respectarea dispoziţiilor Legii nr. 7/1996, fiind obligatorie
identificarea numărului topografic din cartea funciară.
    Faptul că textul art. 4 în vigoare la data exproprierii nu face referire expresă la dispoziţiile Legii nr.
7/1996 nu înseamnă ignorarea acestor dispoziţii în vigoare, întocmirea documentaţiei tehnice a
imobilului cuprinzând şi date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism şi amenajare a
teritoriului.
    Obligaţia identificării terenurilor înscrise în cartea funciară revenea expropriatorului în baza art. 3
din Legea nr. 198/2004, reclamanţii neavând nicio obligaţie în acest sens care să fie prevăzută de lege.
    Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 cererea pentru plata despăgubirilor trebuie să fie
însoţită de actele doveditoare referitoare la existenţa drepturilor reale asupra imobilului expropriat,
neexistând un temei legal potrivit cărora în actele doveditoare se încadrează şi actele tehnice.
    Cu privire la identificarea terenurilor supuse exproprierii, tribunalul a reţinut că ignorând faptul
evident că toate terenurile din zonă, inclusiv cele ce făceau obiectul proprietăţii reclamanţilor, se supun
regimului publicităţii imobiliare al CF, pârâtul a ţinut seama doar de evidenţele cadastrale.
    Încălcându-şi obligaţia legală instituită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 expropriatorul nu a
procedat riguros la identificarea parcelelor supuse exproprierii, deşi înscrierile de CF ar fi permis
stabilirea facilă a identităţii proprietarilor şi a identificatorilor tabulari aferenţi terenurilor.
    Nerespectarea obligaţiilor legale care reveneau pârâtului (sub aspectul realizării suprapunerilor ce se
impuneau) au condus la neobservarea împrejurării că reclamanţii au calitatea de proprietari ai celor
două parcele care urmau a face obiectul exproprierii.
    Titularilor dreptului de proprietate asupra terenului nu le revine nicio obligaţie legală de a întocmi
documentaţii tehnice prin care să dovedească regimul juridic asupra terenurilor supuse exproprierii,
această îndatorire căzând în sarcina exclusivă a expropriatorului.
    Potrivit art. 7 din Legea nr. 198/2004 hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în
condiţiile prevăzute la art. 5 şi 6 se comunică solicitantului, precum şi celorlalţi titulari ori, după caz,
titulari aparenţi, se afişează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul
expropriat şi în extras, pe pagina proprie de internet a expropriatorului, iar potrivit art. 9 alin. (1) din
aceeaşi lege expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti
competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a
cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii.
    Având în vedere că pârâtul nu a comunicat hotărârile privind cuantumul exproprierii potrivit legii,
această obligaţie nerevenind instanţei, sancţiunea decăderii reclamanţilor din dreptul de a contesta
72
cuantumul despăgubirilor nu se aplică.
    Nulitatea expertizei s-a invocat la următorul termen după comunicarea acesteia, deci dispoziţiile art.
108 alin. (3) Cod procedură civilă privind acoperirea neregularităţilor neinvocate la prima zi de
înfăţişare invocate de intimaţi nu sunt aplicabile.
    Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie
de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din
partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. Chiar dacă este o expertiză judiciară, dispoziţiile O.G.
nr. 2/2000 trebuie corelate cu dispoziţiile speciale ale art. 25 din Legea nr. 33/1994, din care nu rezultă
că expertul desemnat de expropriator şi cel din partea persoanelor expropriate trebuie să aibă calitatea
de expert judiciar, şi cu dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 care prevăd cerinţa calităţii
de membru ANEVAR a expertului care evaluează proprietăţile supuse exproprierii, care se aplică şi în
cazul expertizei judiciare, în lipsa unui text special care să impună calitatea de expert judiciar.
    Faptul că expertiza se efectuează de către o comisie nu înseamnă că toţi cei trei membri ai comisiei
trebuie să aibă aceeaşi părere, ci fiecare să-şi exprime poziţia.
    Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi
din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
    La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care
se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data
întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor
persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
    În ceea ce priveşte valoarea terenului expropriat, în lipsa unei pieţe de tranzacţii imobiliare
transparente şi regulate, analiza de piaţă a fost efectuată pe baza ofertelor supuse tranzacţionării,
efectuându-se însă corecţiile de rigoare, conform anexei 1a şi 1b la expertiză, fiind neîntemeiată
susţinerea pârâtului în sensul că s-au avut în vedere exclusiv ofertele de vânzare - cumpărare de pe
internet.
    S-au avut în vedere localizarea limitrofă cartierului rezidenţial Ion Slavici din Râşnov, cu renume
pentru atracţia turistică, caracteristicile tehnice ale terenului, caracterul construibil, utilităţile la gard.
    Pârâtul-apelant nu a depus o contraprobă, respectiv contracte de vânzare - cumpărare încheiate
pentru terenuri similare, iar opinia expertului D.L. nu poate fi luată în considerare întrucât terenul este
intravilan şi nu extravilan.
    Din Adeverinţa nr. 5842 din 5 iunie 2009 emisă de Oraşul Râşnov rezultă că terenul înscris în CF
11611 Râşnov nr. top 4360/1/4/6/1 teren arabil de 9500 mp este situat în intravilanul localităţii conform
PUG 33103/1997, iar ambele suprafeţe expropriate fac parte din nr. top 4360/1/4/6/1 şi nu din top
4360/1/4/6/2, fiind nerelevant că terenul apare în extrasul de carte funciară ca şi teren extravilan.
    Concluziile expertului D.L., în sensul că despăgubirea stabilită de apelantă este corectă, sunt
neîntemeiate întrucât calculul efectuat de acesta are în vedere categoria de teren extravilan arabil, or
terenul expropriat este intravilan.
    Faptul că terenul de 9500 mp din care s-au expropriat şi dezmembrat cele două parcele de 643 mp şi
702 mp apare în extrasul de carte funciară ca extravilan nu are relevanţă având în vedere că potrivit
adeverinţei de mai sus terenul este situat conform planului urbanistic general în intravilanul localităţii şi
în conformitate cu Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului dacă se
elaborează PUZ în conformitate cu planul urbanistic general al localităţii, terenul devine construibil
deci intravilan.
    În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat proprietarilor prin expropriere, acesta nu are caracter cert.
73
Intimaţii nu au făcut nicio dovadă că la momentul efectuării expertizei aveau începute planuri de
investiţii pentru suprafeţele rămase după expropriere, motiv pentru care instanţa de apel a înlăturat
aprecierile expertului privind prejudiciul cauzat prin diminuarea suprafeţelor rămase în urma
exproprierii prin calculul profitului ce se putea realiza prin parcelarea a 11 loturi de teren 863,6 mp şi
pe care reclamanţii le-ar putea obţine în calitate de dezvoltatori imobiliari din construcţia de case
rezidenţiale.
    Faptul că în prezent nu există lucrări ale expropriatorului nu are relevanţă, apelanta neputându-şi
invoca propria culpă.
    Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii O.S.M., O.I.C. şi pârâtul Statul Român prin
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
    1. Reclamanţii O.S.M., O.I.C., au criticat decizia recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9
Cod procedură civilă.
    Au arătat că unicul motiv de critică susţinut de pârât, ce a fost reţinut ca întemeiat de instanţa de
apel, este acela privitor la modalitatea de determinare a uneia dintre cele două componente ale
despăgubirilor datorate subsemnaţilor ca urmare a exproprierii.
    În aceste condiţii, recursul de faţă are în vedere critica legalităţii soluţiei pronunţate de instanţa de
apel cu privire la reducerea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor de la suma de 45.865
euro la 33.400 euro.
    Pornind de la dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se
compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane
îndreptăţite, reclamanţii au solicitat prin prezentul demers judiciar a se constata împrejurarea că
pierderea patrimonială la care sunt supuşi ca urmare a procedurii de expropriere presupune două
aspecte diferite.
    Pe de o parte, au invocat prejudiciul cuantificabil prin raportare la valoarea efectivă a
suprafeţelor de teren expropriate (chestiune care nu mai prezintă interes în recurs întrucât, din
această perspectivă, hotărârea primei instanţe, ce le este favorabilă, a fost menţinută în apel), iar,
pe de altă parte, au cerut a fi reţinut prejudiciul rezultat prin diminuarea valorii parcelelor care
urmează a rămâne în proprietatea lor ulterior exproprierii.
    Această din urmă componentă a prejudiciului a fost evaluată de comisia de experţi numită de prima
instanţă la suma de 12.465 euro.
    Curtea de Apel a apreciat că prejudiciul invocat sub acest ultim aspect nu este cert, dat fiind că nu a
fost dovedită ipoteza avută în vedere de experţi cu ocazia determinării despăgubirilor (respectiv
demararea de către reclamanţi a unor planuri de investiţii sau dezvoltări imobiliare).
    Instanţa de apel nu a avut însă în vedere împrejurarea că suma de 12.465 euro nu a fost determinată
doar în considerarea ipotezei parcelării terenului în vederea edificării a trei construcţii cu destinaţia de
locuinţă, ci şi prin aplicarea altor trei criterii, prezentate la punctele b, c şi d ale paragr