Jurisprudență atașată Art.

21 din forma oficială a actului

[Prima speță] [Speța anterioară] 4 [Speța următoare] [Ultima speță]

DECIZIE nr. 1.261 din 11 aprilie 2014

Imobil expropriat. Stabilirea cuantumului despăgubirilor.
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA I CIVILĂ

    Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

    Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 2177/108/2012, la
data de 6 aprilie 2012, reclamanţii K.M. şi K.E. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Bucureşti, solicitând obligarea acestuia la plata
sumei de 101.589 RON cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat compus din teren extravilan
situat pe raza oraşului Pecica, judeţul Arad, având numărul cadastral 303349, în suprafaţă de 5.211 mp,
înscris în cartea funciară iniţială 302950 Pecica, în prezent sistată. De asemenea, s-a solicitat obligarea
pârâtului la plata dobânzilor legale calculate de la data de 1 august 2010 până la data plăţii efective,
obligarea pârâtului să consemneze sumele mai sus solicitate în contul deschis la CEC Bank pe numele
reclamanţilor, cu dobânzile legale aferente de până la data plăţii efective, în termen de 90 de zile de la
rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa.
    În drept au invocat art. 21, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 modificată şi completată, art. 1, art.
21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994 republicată, art. 15, art. 16, art. 44 din Constituţia României, art. 1
parag. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 şi art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii
Europene, art. 562 alin. (3) noul Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.
    Prin completarea de acţiune de la data de 27 februarie 2013 reclamanţii au solicitat în subsidiar
obligarea pârâtei la plata sumei de 74.831 RON cu titlu de despăgubire, sumă stabilită de către d-nul
expert B.M. în cuprinsul "opiniei separate", depusă la dosarul cauzei şi comunicată reclamanţilor la data
de 26 februarie 2013.
    Prin Sentinţa civilă nr. 112 din 14 martie 2013 Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea, anulându-se
în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 3/5 din 6 octombrie 2011 în privinţa cuantumului
despăgubirilor. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 74.831 RON, cu titlu de
despăgubiri pentru terenul expropriat şi suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
    Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut în esenţă că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.
3/5 din 5 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la
reclamanţi a suprafeţei de 5.211 mp din terenul situat în localitatea Pecica judeţul Arad, înscris în CF
303349 Pecica, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 3.715,44 RON, luându-se în calcul o valoare de
0,16 euro/mp.
    S-a reţinut de asemenea că reclamanţii au contestat această hotărâre, susţinând că suma oferită de
expropriator este derizorie, atât faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor, cât şi faţă de sumele oferite
pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
    S-a mai reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 şi art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 33/1994.
    Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, instanţa de fond a procedat conform art. 25 din

1
Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi, din care unul desemnat de instanţă şi câte unul
nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.
    Instanţa de fond şi-a însuşit opinia exprimată de expertul B.M. pentru determinarea cuantumului
despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor pentru terenul expropriat, reţinând că argumentele acestuia se
încadrează în condiţiile prevăzute de lege.
    Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii prin C.N.A.D.N.R. S.A, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara (recurs,
calificat de instanţa de apel ca fiind apel).
    În motivare s-a arătat că despăgubirea propusă şi neacceptată de expropriat se compune din valoarea
reala a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar ambele
componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite. Preţul de
piaţa stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele
cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispoziţiile legale în
vigoare şi sunt susţinute şi de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.
    Potrivit Raportului de evaluare întocmit conform Legii nr. 255/2010 în luna mai 2011, suprafaţa totală
ce urmează a fi expropriată este de 86.5211 mp, având o valoare de despăgubire totală de 684.356,29
RON. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanta cu reglementările Standardelor Internaţionale
de Evaluare de către domnul Ing. G.N., expert evaluator bunuri mobile şi proprietăţi imobiliare, având
calitatea de membru ANEVAR, legitimaţie nr. 6253, şi calitatea de expert funciar, membru AEF,
legitimaţie nr. 018 şi de către doamna G.N., expert proprietăţi imobiliare, având calitatea de membru
ANEVAR, legitimaţie nr. 1222. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr.
255/2010 şi Legii nr. 33/1994 şi conform standardului internaţional IVS 1, reprezentând o valoare
specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului
(persoanelor îndreptăţite).
    S-a mai susţinut ca raportul de evaluare a fost întocmit analizând piaţa specifică a proprietăţilor
imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieţei (tipul de proprietate, potenţialul de a
produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor ş.a.).
    Prin Decizia nr. 110A din 19 septembrie 2013 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul
pârâtului, acesta fiind obligat şi la plata cheltuielilor de judecată.
    Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la sentinţa
recurată, fără a fi indicate în concret motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică sau
nelegală, nu este suficientă.
    S-a mai reţinut că prima instanţă a admis în parte cererea reclamantelor şi a majorat cuantumul
despăgubirilor cuvenite acestora urmare exproprierii, având în vedere concluziile raportului de expertiză
efectuat în cauză de către comisia de experţi numită de tribunal, precum şi dispoziţiile legale incidente,
care au fost indicate în considerentele hotărârii.
    Faţă de susţinerile pârâtului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform
Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcţia autostrăzii pe U.A.T. Pecica, judeţul Arad,
întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost întocmit în concordanţă cu reglementările Standardelor
Internaţionale de Evaluare de către experţi membri ANEVAR, iar valoarea de despăgubire a fost estimată
conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994 şi conform standardului internaţional IVS 1,
reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat
proprietarului sau altor persoane îndreptăţite instanţa a reţinut că acestea au caracter general, nefiind
critici punctuale şi concrete ale modului în care instanţa a interpretat şi aplicat normele legale pe care şi-a
2
întemeiat hotărârea, ale concluziilor raportului judiciar de expertiză pe baza căruia tribunalul a pronunţat
sentinţa apelată, ale modului în care experţii au ajuns la concluziile expuse în raportul întocmit, ale
criteriilor avute în vedere de aceştia şi de instanţă pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.
    Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură
civilă, reluând cuvânt cu cuvânt criticile din faza procesuală a apelului, fără a formula critici noi.
    La termenul de judecată din data de 11 aprilie 2014 Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia tardivităţii
recursului şi, faţă de excepţia invocată, a apreciat-o ca fiind întemeiată şi a admis-o ca atare, pentru
următoarele considerente:
    La dosarul Tribunalului Arad pârâtul a indicat ca toate actele procedurale să fie comunicate la adresa:
Timişoara, Str. C.B. nr. X, cod 300238 judeţul Timiş.
    Aşa cum rezultă din dovada aflată la dosarul Curţii de Apel Timişoara recurentului i-a fost comunicată
decizia atacată la data de 4 noiembrie 2013, acesta având dreptul să declare recurs, conform art. 530^1
Cod procedură civilă, în termen de 15 zile de la această dată, ultima zi fiind 20 noiembrie 2013.
    Art. 101 alin. (1) Cod procedură civilă dispune: "Termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în
socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul".
    Cum recurentul a declarat recurs la data de 25 noiembrie 2013 rezultă că s-a depăşit termenul legal
prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă şi recursul fiind, depus după expirarea termenului legal, va fi
respins ca tardiv declarat.

    Pentru aceste motive, în numele legii, decide:

    Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.T.I. prin C.N.A.D.N.R. SA
împotriva Deciziei nr. 110 din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
    Irevocabilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2014.