UNIVERSITATEA ,, 1 DECEMBRIE 1918,, ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

SPECIALIZAREA: ASISTENȚĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE SEMINAR PENTRU DISCIPLINA:

DEONTOLOGIA PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL

TEMA: MONOGRAFIA PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL

ÎNDRUMĂTOR:
LECT.UNIV.DR. BARA ANGELA

STUDENT:
MUNTEAN MARIA (BUNEA)

ALBA IULIA
2023

1
CUPRINS

INTRODUCERE
1.PROFSIUNEA DE ASISTENT SOCIAL
1.1 EVOLUȚIA ASISTENȚEI SOCIALE CA DOMENIU DE ACTIVITATE
PROFESIONALĂ
1.2 OCUPAȚIA DE ASISTENT SOCIAL ȘI CONȚINUTUL MUNCII
1.3 OBIECTUL ȘI NATURA PROFESIUNII DE ASISTENT SOCIAL
1.4 METODE ȘI TEHNICI FOLOSITE DE ASISTENTUL SOCIAL
1.5 CERINȚE PENTRU EXECUTAREA PROFESIUNII DE ASISTENT SOCIAL

2 PROFILUL PSIHOSOCIAL ȘI MORAL AL ASISTENTULUI SOCIAL

2.1 ROLURILE ȘI RESPONSABILITĂȚILE PROFESIONALE
2.2 PERSONALITATEA ȘI STITLUL DE MUNCĂ
2.3 SISTEMUL DREPTURILOR ȘI ÎNDATORIRILOR ASISTENTULUI SOCIAL
2.4 ASPECTE ALE ETICII PROFESIONALE
2.5 CODUL DEONTOLOGIC
2.6 VALORI ȘI PRINCIPII ALE MUNCII SOCIALE
2.7 VALORI FUNDAMENTALE ALE PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL
2.8 PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE ACTIVITĂȚII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

2
Introducere

Asistența socială, utilizând diferite metode, strategii de acțiune și tehnici de intervenție,

programe și măsuri specializate, oferă un sprijin direct și eficient pentru persoanele și grupurile
care din anumite motive nu pot dispune de venituri, de resurse economice și bunuri suficiente, de
îngrijire medicală, de pensie socială, de suport fizic sau moral etc., sau acestea nu sunt în raport
cu necesitățile lor vitale.
Sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul de asistență socială nu poate fi strict
stabilit și reglementat prin lege, pentru aceasta se cere o analiză concretă, care poate fi realizată
în baza anchetelor sociale efectuate de profesioniști. 
Sprijinul financiar sau bunurile materiale destinate asistenței sociale provin de la bugetul de
stat (fonduri speciale pentru asistență socială) sau din contribuțiile voluntare individuale sau
comunitare și se repartizează destinatarilor, aflați în nevoie, în functie de necesitățile lor
stringente.
Este deosebit de important să înțelegem rolul asistenței sociale și ce anume oferă aceasta:
-  posibilități de cunoaștere și de acces celor în nevoie la serviciile specializate de protecție
socială, orientarea acestora către înțelegerea și utilizarea cadrului legislativ de protecție
socială, mobilizând comunitatea, persoanele și grupurile în dificultate de a influența activ
politicile sociale.
- asistența socială furnizează celor în nevoie ajutor financiar, material, moral, psihoterapie și
consiliere. În cadrul programelor de asistență socială se înscriu și activitățile de prevenire a unor
situații de viață dezechilibrate, stresante sub aspect economic, cultural, psihologic sau moral,
pentru indivizi sau grupuri, care pot fi de multe ori mai puțin costisitoare decât terapia propriu-
zisă.

Funcțiile asistenței sociale în societatea contemporană sunt următoarele:

 Identificarea și înregistrarea segmentului populației ce constituie obiectul activităților de

asistență socială;

 Diagnosticarea problemelor de diferit ordin cu care persoanele vulnerabile sau grupurile

cu risc sporit se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp și în anumite condiții
sociale, economice și culturale;
 Dezvoltarea unui sistem coerent de programe, măsuri, activități profesionalizate de suport
și protecție a acestora;
 Elaborarea propriilor programe de către cei aflați în situații de risc;
 Identificarea variatelor surse de finanțare a programelor de sprijin;
 Stabilirea drepturilor și modalităților concrete de acces la serviciile specializate de
asistență socială prin cunoașterea cadrului legislativ – instituțional;
 Suport prin consiliere, terapie individuală sau de grup, în vederea refacerii capacităților de
integrare benefică în societate;
 Promovarea unor strategii de preîntâmpinare a situațiilor defavorizate;

3
 Dezvoltarea unui program  de cercetări științifice la nivel național și local privind
dimensiunea problemelor celor aflați în situații speciale.

1. PROFESIUNEA DE ASISTENT SOCIAL

1.1 Evoluția Asistenței Sociale ca domeniu de activitate profesională

Asistenţa socială, de-a lungul istoriei, a cunoscut o evoluţie de la activităţi filantropice,

altruiste, simpliste de acordare a ajutorului, spre activităţi specializate de intervenţie, orientate
ştiinţific, desfăşurate de profesionişti şi controlate de stat.
În istoria umanităţii, toate colectivităţile au avut întotdeauna în componenţa lor indivizi, care
din motive de natură genetică, naturală sau socială, s-au aflat în imposibilitatea de a-şi satisface
necesităţile prin mijloace proprii, şi pentru că în nici un tip de civilizaţie nu a lipsit total grija faţă
de membrii aflaţi în dificultate. Astfel, sărăcia, dizabilităţile, copiii abandonaţi, persoanele
victimizate, vârstnicii neputincioşi ş.a. reprezintă probleme pe care omenirea a încercat de-a
lungul istoriei să le rezolve, apelând la diverse mecanisme interne de reglaj. De fiecare dată
când exisă disfuncţionalităţi şi vulnerabilităţi alarmante, s-au realizat unele modele de asistare
mai mult sau mai puţin eficiente.
În diferite perioade istorice, asistenţa socială s-a format în diferite ţări în funcție de
deosebirile în dezvoltarea formelor de viaţă statală ale acestora.
Conform literaturii de specialitate istoria asistenţei sociale datează din anii 1750 î.Hr., când
în Babilon, în Codul de legi al lui Hammurabi, era descrisă grija regelui asiro-babilonian faţă de
supuşi, şi mai ales faţă de orfani şi văduve.
La romani, în cadrul unor așa-zise birouri de caritate se distribuiau ajutoare cetăţenilor săraci.
Mai mult ca atât, în secolul al IV-lea d.Hr., au existat demnitari cu privilegii minore, numiţi
archiatri populares, care aveau ca misiune tratarea gratuită a bolnavilor săraci.
Timp de aproximativ două secole după apariţia creştinismului, preocuparea exclusivă pentru
ocrotirea persoanelor, a grupurilor şi a comunităţilor aflate în situaţii problematice a fost a
Bisericii, statele neimplicându-se în domeniul social, decât cu acţiuni represive.
În unele perioade ale Evului Mediu şi în epoca capitalismului indivizii bogaţi, ataşaţi
valorilor creştine ale carităţii, aveau iniţiative de asistenţă destinate în special săracilor .
Înfiinţarea unor instituţii asistenţiale a fost posibilă doar după oficializarea creştinismului ca
religie de stat sub ocrotirea împăraţilor romani, de la Constantin cel Mare (306-337) şi până la
Iustinian (527-565), Astfel, au fost înființate: brefotrofiile (leagăne pentru copii abandonaţi, în
vârstă de până la 7 ani), orfanotrofiile (orfelinate), partenocomiile (case de adăpost pentru
tinerele fete provenite din familiile sărace sau din orfelinate), ghirocomiile (aziluri pentru
văduvele bătrâne şi fără sprijin), societatea diaconiţelor (care lucrau în adăposturile de
întreţinere a femeilor, copiilor şi vârstnicilor), societatea parabolanilor sau a sanitarilor creştini
(grupuri de voluntari bărbaţi care îndeplineau servicii sanitare în folosul celor afectaţi de diferite
maladii şi care se expuneau oricăror riscuri pentru a salva viaţa bolnavilor). Respectivele

4
instituţii funcţionau autonom sau în interiorul aşezămintelor religioase şi se bucurau de suportul
material şi de îndrumarea spirituală a episcopilor, educatorilor religioşi şi duhovnicilor.
În secolul al XVI-lea, laicii s-au mplicat și au înfiinţat confraternităţi, care se ocupau de
săraci, le asigurau alimentaţie şi locuinţă, îi ajutau să adune zestre pentru fetele sărace, să se
îngrijească de bătrâni şi bolnavi. Totuşi, Biserica era instituţia decisivă în desfăşurarea acţiunilor
de asistare, chiar dacă autorităţile occidentale (din Germania, Olanda, Franţa, Spania, Anglia,
Italia) începuse să promoveze legi, prin care să legitimeze formele de suport acordate. Astfel,
pentru a putea răspunde presiunilor majore din partea grupurilor mari de indivizi săraci,
monarhia engleză a emis în secolul al XVI-lea o serie de legi care obligau comunităţile să se
preocupe de aceste categorii de populaţie, acestea fiind primele încercări de legiferare laică în
domeniul asistenţial. Aceste legi, care au fost reunite în Elisabethan Act (1601), transformau
apelul la generozitatea voluntară într-o obligaţie socială. Tot în Anglia au fost înregistrate şi alte
forme de luptă împotriva sărăciei, printre care: workhouses (ateliere publice în care cei săraci
puteau presta diferite munci, obţinând un venit care le permitea să supravieţuiască), sistemele
Roundsman (întreţinerea şomerilor de către cetăţenii parohiei din care aceştia făceau parte,
sarcina aceasta socială revenind eşalonat cetăţenilor cu posibilităţi materiale) şi Speenhamland
(acordarea unor compensaţii de venit muncitorilor cu salarii mici, care presupuneau atingerea
unui nivel calculat în funcţie de numărul copiilor pe care muncitorul îi avea în întreţinere). 
La sfârşitul Primului Război Mondial apare un nou concept de pace socială, care putea fi
obţinută doar printr-un sistem legislativ bazat pe principiul justiţiei sociale: faptul că asistenţa
socială este o problemă de necesitate socială. Era inevitabilă intervenţia statului în soluţionarea
problemelor sociale și preluarea de către acesta a responsabilităţii de dezvoltare a societăţii.
Astfel, asistenţa socială se dezvoltă ca domeniu distinct de activitate profesională cu înfiinţarea
instituţiilor corespunzătoare de învăţământ, a asociaţiilor profesionale, de formulare a drepturilor
şi responsabilităţilor de bază ale asistenţilor sociali.
Problema pregătirii personalului specializat în asistenţă socială s-a pus pentru prima dată în
anul 1893, în cadrul Cogresului Internaţional al asociaţiilor de binefacere. Prima şcoală de
asistenţă socială a fost creată la New York în anul 1897, iar în anul 1899, la Amsterdam, este
înfiinţat Institutul de Pregătire a Asistenţilor Sociali. Totuși, asistenţa socială a devenit ca
profesie numai la începutul secolului al XX-lea, când au fost dezvoltate sisteme naţionale de
asistenţă socială şi, implicit, constituită identitatea profesiei de asistent social. La începutul
secolului al XX-lea, în Europa şi în America activau 14 şcoli de asistenţă socială. Aceasta a
însemnat începutul instituţionalizării asistenţei sociale ca gen de activitate socială importantă,
necesară şi recunoscută. Treptat, ea s-a transformat într-un atribut inalienabil al vieţii sociale
dintr-un număr tot mai mare de ţări, integrând în sine componenta practică, ştiinţifică şi
didactică.
Cu toate că, la primele etape de dezvoltare, profesia de asistent social era foarte apropiată de
cea de medic, începând cu lucrarea Social Diagnosis (considerată prima carte de asistenţă
socială), scrisă de Mary Richmond în anul 1917, asistenţa socială şi-a asumat ca metodă
distinctivă ajutorul psihologic individualizat (aşa-numitul casework).

5
 În concluzie, cele câteva repere istorice demonstrează trecerea treptată de la acordarea
simplistă a ajutorului la asistenţa socială profesionistă, când fiecare individ este un potenţial sau
actual beneficiar al sistemului de asistenţă socială.
În contextul societăţii contemporane, asistenţa socială este justificată din mai multe
perspective, printre care:
- biologică (în lipsa asistenţei sociale, individul va degrada ca specie),
- socială (individul ca participant al procesului de adaptare a persoanelor la societatea în
care trăiesc şi la formarea unei societăţi incluzive pentru toţi cetăţenii ei),
- psihologică (prin intermediul asistenţei sociale individul ajunge la conştientizarea
satisfacţiei de a ajuta pe cineva) şi
- politică (politicienii îşi atestă abilitatea de a promova politicile sociale).

1.2.Ocupația de asistent social și conținutul muncii

Se ocupa in principal cu recuperarea si (re)integrarea psiho-sociala siprofesionala a

persoanelor cu probleme speciale: deficiente psihice si/saufizice, comportament antisocial
(delicventa), probleme sociale diverse.Desfasoara o activitate complexa si variata: analizeaza
influenta factorilorsociali asupra starii de sanatate mentala si a comportamentului uman,
acordaconsultatii privind drepturile si obligatiile asistatilor, colaboreaza cu institutiisau
organizatii care au obiective similare, participa la elaborarea metodelor sitehnicilor de lucru,
propun masuri de ajutorare sau recuperare. Munca unuilucrator social este aceea de a ajuta
oamenii in rezolvarea problemelor legatede situatia lor sociala sau de viata personala.
Exercitarea profesiei de asistentsocial este avizata de Colegiul Asistentilor Sociali din Romania
si autorizata deMinisterul Muncii si Protectiei Sociale.Asistentul social indeplineste o misiune
sociala care are la baza valorile siprincipiile fundamentale ale profesiei: justitia sociala,
demnitatea si unicitateapersoanei, integritatea persoanei, autodeterminarea,
confidentialitatea,importanta relatiilor interumane, furnizarea serviciilor cu competenta
si inbeneficiul clientilor. Exercitarea libera a profesiei si independenta profesionalaconfera
asistentului social dreptul de a actiona si a lua decizii in beneficiulclientilor sai si deplina
raspundere a acestora.

1.3.Obiectul şi natura profesiunii de asistent social

a. Descrierea profesiunii
Codul din Clasificarea Ocupaţiilor din România ( C.O.R. ): 346001
Definiţie C.O.R.: Ocupaţia face parte din grupa 3460 – Asistenţi sociali. Acordă consultaţii
asupra problematicii sociale; iniţiază acţiuni pentru prevenirea delicvenţei sau pentru readaptarea
delicvenţilor; acordă ajutor persoanelor cu handicap fizic sau mental în scopul ameliorării
capacităţii de integrare socială a acestora.

6
Etimologic, termenul de ''asistenţă '' provine din latinescul ''assistens'' desemnează acţiunea de a
asista, de a fii de faţă, de a sta lângă cineva pentru a îl ajuta, pentru a îl apăra pentru a îl
reprezenta. Asistenţa socială a avut la început un puternic caracter religios, dezvoltându-se secole
la rând în rândul bisericilor, mănăstiriilor şi congregaţiilor religioase. Azi ea reprezintă totalitatea
măsurilor întreprinse de stat, biserică şi alte organisme nonguvernamentale, spre a sprijinii
persoanele aflate în situaţii speciale, care nu au posibilităţi umane de viaţă din cauza unor stări
fizice, psihice ori morale deficitare ca urmare a unor factori cu influenţă negativă ameliorării
capacităţii de integrare socială a acestora.
Asistenţa socială se ocupă în principal cu recuperarea şi (re) integrarea psiho-socială şi
profesională a persoanelor cu probleme speciale: deficienţe psihice şi / sau fizice, comportament
antisocial (delicvenţă), probleme sociale diverse. Desfăşoară o activitate complexă şi variată:
analizează influenţa factorilor sociali asupra stării de sănătate mentală şi a comportamentului
uman, acordă consultaţii privind drepturile şi obligaţiile asistaţilor, colaborează cu instituţii sau
organizaţii care au obiective similare, participă la elaborarea metodelor şi tehnicilor de lucru,
propun măsuri de ajutorare sau recuperare. Munca unui lucrător social este aceea de a ajuta
oamenii în rezolvarea problemelor legate de situaţia lor socială sau de viaţă personală.
Exercitarea profesiei de asistent social este avizată de Colegiul Asistenţilor Sociali din
România şi autorizată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Asistentul
social îndeplineşte o misiune socială care are la bază valorile şi principiile fundamentale ale
profesiei: justiţia socială, demnitatea şi unicitatea persoanei, integritatea persoanei,
autodeterminarea, confidenţialitatea, importanţa relaţiilor interumane, furnizarea serviciilor cu
competenţă şi în beneficiul clienţilor. Exercitarea liberă a profesiei şi independenţa profesională
conferă asistentului social dreptul de a acţiona şi a lua decizii în beneficiul clienţilor săi şi
deplina răspundere a acestora.
În cadrul programelor de asistenţă ocial se înscriu şi acele activităţi de prevenire a unor
situaţii de viaţă dezechilibrante, stresante economic, cultural, psihologic sau moral pentru
indivizi sau grupuri, activităţi care pot fi adesea mai puţin costisitoare decit terapia propriu-zisă.
Profesia de asistent social a evoluat rapid, atât în extensie cât şi în instrumentajul ei de
lucru ( metode şi tehnici din ce în ce mai specializate şi mai sofisticate ): de la asistenţa
individului cu mijloace sociale şi psihologice clasice, la terapia specializată a grupurilor
defavorizate sau a comunităţilor în dificultate, până la conştientizarea persoanelor în nevoie de
drepturile şi posibilităţile lor de sprijin. De asemenea, asistentul social este cel care poate ajuta
grupuri, comunităţi, indivizi în identificarea problemelor nevralgice, a resurselor materiale şi
umane disponibile, precum şi în proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaţiilor de
criză.
Asistentul social abordează problemele la diferite niveluri, începînd cu cel individual,
continuând cu rezolvarea problemelor interpersonale ( terapia familiei, a relaţiilor dintre soţi,
părinţi şi copii, relaţii în cadrul cuplului etc.), trecând la nivelul activităţii profesionale (terapia
persoanelor cu probleme de integrare în muncă şi a şomerilor) şi sfârşind cu nivelul comunităţii (

7
rezolvarea conflictelor etnice, grupale, mobilizarea energiilor individuale şi colective pentru
rezolvarea problemelor commune ).
Exercitarea liberă a profesiei şi independenţa profesională conferă asistentului social
dreptul de a acţiona şi a lua decizii în beneficiul clienţilor săi şi deplina răspundere a acestora.
Profesia de asisten social poate fi exercitată de către persoane care îndeplinesc
următoarele condiţii:
• este cetăţean român, cu domiciliul în România
este licenţiat sau absolvent al unei instituţii de învăţământ de specialitate, acreditată de stat în
condiţiile legii
• deţine avizul Colegiului Asistenţilor Sociali din România pentru exercitarea liberă a preofesiei
de asistent social
• nu se găseşte în vreunul din cazurile de incompatibilitate sau nedemnitate de prezentul statut
Exercitarea profesiei de asistent social este incompatibilă cu:
• persoana care nu are capacitatea deplină de exerciţiu
• promovarea sau apartenenţa la o grupare scoasă în afara legii
• folosirea cu bună ştiinţă a cunoştinţelor profesionale în defavoarea clientului
• desfăsurarea de activităţi de natură a aduce atingere demnităţii profesionale de asistent social
sau bunelor moravuri
• asistentul social care a fost condamnat definitiv si irevocabil, chiar dacă a fost reabilitat, pentru
săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii în imprejurări legate de exercitarea profesiei de
asistent social
• asistentul social căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, indiferent de
durată, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.
1.4 Metode si tehnici folosite de asistentul social
Metode
In vederea realizarii atat a diagnozei sociale cat si a instrumentarii amanuntite si corecte a
cazurilor sociale din practica asistenţei sociale, indiferent de tipul cazului sau domeniul abordat,
propunem parcurgerea in mod obligatoriu urmatoarelor etape, si anume:
1. Inregistrarea cazului (inregistrarea cazului in registru unic. Referirea cazului poate fi facuta de
catre: o institutie, o persoana, autozesizarea as.soc., cererea clientului ) ;
2. Evaluarea iniţială a cazului (in aceasta etapa se va realiza evaluarea primara a cazului);
3. Deschiderea cazului (asistentul social, împreună cu supervizorul decide deschiderea cazului în
vederea instrumentării şi soluţionării acestuia);

8
4. Evaluare detaliata a cazului ( in cadrul acestei etape are loc investigare/evaluare şi analiză
detailata a cazului
5. Proiectarea interventiei ( Elaborarea planului/programului de intervenţie) ;
6. Intervenţia pe caz (este etapa de punere in practica a obiectivelor şi activitaţilor prevazute in
plan/programul de interventie )
7. Monitorizare implementarii obiectivelor si a rezultatelor obtinute (evaluarea permanentă a
modului cum sunt îndeplinite obiectivele planului, realizarea de rapoarte lunare, trimestriale,
semestriale, anuale) ;
8. Supervizarea (supervizarea activitatii asistentului social care lucreaza pe caz );
9. Evaluarea finala si Inchiderea cazului (asistentul social decide, prin consultare cu
supervizorul său, să încheie orice implicare în cazul instrumentat ) ;
10. Monitorizarea post servicii ( se realizeaza pe o perioada minimă de trei luni );
11. Ghidul de interviu ;
12. Chestionar de masurare a gradului de satisfactie a beneficiarului (instrument elaborat de
echipa de implementare sub coordonarea managerului de caz);
13. Raport de supervizare. (instrument elaborat de catre supervizor in urma sedintei de
supervizare ); 14. Raport de evaluare de etapa ( lunar, trimestrial, semestrial)
In cele ce urmeaza, vom trece in revista cele mai importante metode si tehnici utilizate de
asistentul social in prsctica profesionala.
Consilierea
Consilierea este un subiect vast, disputat de diferite categorii profesionale (asistenti sociali,
psihologi, medici, juristi etc.), dar care prezinta cateva elemente comune, indiferent de
profesionistii care o utilizeaza: reprezinta un proces bine structurat, are o durata limitata in timp,
o durata a sesiunii , obiective clare dezvoltate impreuna cu clientul, un cadru specific, precum si
cerinte specifice antrenate in procesul de inchidere al consilierii.
Consilierea reprezintă acea metoda utilizată de asistentul social având treapta de competenţă
specialist sau principal si care constă în utilizarea cu abilitate si principialitate a relaţiei asistent
social – beneficiar precum şi a unor tehnici specifice. Astfel, beneficiarul este ajutat să îşi
identifice problemele, nevoile, să le exploreze, să identifice soluţii pentru acestea, să
îşiconştientizeze abilităţile, resursele şi să le utilizeze optimal în vederea rezolvării problemelor
personale şi interpersonale, pentru o mai buna adaptare şi integrare sociala.
Sintetizand, consilierea in asistenta sociala este un proces de insotire a unei persoane (sau grup
de persoane) de catre o alta (consilier), specializata in asistenta sociala, cu scopul imbunatatirii
vietii sociale a clientului , prin utilizarea cat mai completa a resurselor personale.

9
Misiunea asistentului social este de a ajuta clientul să devină independent de serviciile sociale,
iar metoda principală prin care se atinge acest scop este consilierea. Asadar, consilierea se
bazeaza pe obiective clare, se realizeaza intr-un cadru care sa confere intimitate si securitate
clientului, are o frecventa determinata, durata unei sesiuni fiind de aproximativ 45 de minute.
Prin consiliere, profesionistul construieşte o relaţie de sprijin, în sensul motivării clientului de a
acţiona pentru schimbarea acelui comportament care a determinat situaţia de criză şi pentru
restabilirea echilibrului psihosocial al vieţii. În cadrul acestui demers, asistentul social împreună
cu clientul va analiza mai întâi care este natura problemei, apoi se vor explora care sunt resursele
individului/familiei/comunităţii.
Astfel, urmărind schema generală de intervenţie în procesul de consiliere, asistentul social
trebuie să probeze:
 empatie şi înţelegere
-manifestarea încrederii
-tact în orientarea clientului către centrul problemei,
 support
 motivarea pozitivă a clientului;
 susţinerea clientului
In urma procesului de consiliere, rezultatele pentru client ar trebui sa fie :
- o mai bună cunostere de sine;
-constientizarea problemelor, nevoilor, aspiraţiilor, intereselor personale;
- conştientizare resurselor şi capacităţilor pentru rezolvarea problemelor personale şi
interpersonale;
- identificare unor soluţii pentru problemele constientizate;
- angajarea responsabila în rezolvarea problemelor sale.

Principala modalitate de realizare a consilierii este reprezentată de comunicare, utilizându-se o

serie de tehnici specifice:
Ascultarea activă
Parafrazarea
Clarificarea
Încurajarea

10
Reflectarea Sumarizarea
Comunicarea nonverbal
In ceea ce priveste ariile de aplicabilitate ale consilierii, acestea sunt nenumarate, derivate
din problematica sociala, mergand de la luarea unei decizii, reintegrarea copilului în familia
biologică, prevenirea separării copilului de familie, plasament familial, adopţie – pregătirea
copilului, părinţilor biologici, părinţilor adoptivi, asistentului maternal, familiei acestuia pentru
plasamentul familial, adopţie, boli terminale, HIV-SIDA – comunicarea diagnosticului, pana la
alegerea unui serviciu social adecvat pentru o persoană vârstnică, o persoană cu handicap etc. –
luarea deciziei internării într-o instituţie, identificarea celei mai potrivite opţiuni pentru un
serviciu social, pregătirea persoanelor private de libertate pentru eliberare, asistenţa socială a
persoanelor dependente de drog si exemplele pot continua.
Interviul
Interviul este metoda utilizată de asistentul social, ce presupune prin intermediul comunicării
directe culegerea datelor, diagnosticarea situaţiei beneficiarului şi sprijinirea acestuia, în vederea
rezolvării problemei cu care acesta se confruntă.
Observaţia
Observatia este o metoda de culegere a datelor empirice, utilizată de asistentul social pentru a
completa/confirma datele rezultate în urma altor tehnici (documentarea, interviul sau
întrevederea), conform unui plan dinainte elaborat şi cu ajutorul unor tehnici specifice de
înregistrare.
Documentarea (analiza documentelor)
Pentru reconstituirea vietii sociale a clientului de servicii sociale, asistentul social apeleaza la
observatia indirecta pentru analiza documentelor scrise si nescrise, oficiale si neoficiale, luand in
considerare tot ceea ce poate oferi o indicatie despre viata sociala prezenta si trecuta a acestuia.
Utilizarea documentelor de catre asistentul social asigura o diversificare a informatiilor, judecata
critica a acestuia in baza experientei acumulate, a valorii si limitelor surselor informative.
Aceasta este o metoda complementara celorlalte metode si tehnici folosite de asistentul social.
Documentarea se realizează numai de către asistentul social care stabileşte un plan de
documentare ce cuprinde resursele cheie din sistemul client care pot oferi informaţii relevante
despre acesta
Vizita (intrevederea)
Tehnica prin intermediul căruia se investigează situaţia beneficiarului de servicii sociale pentru
a strânge cât mai multe informaţii, pe baza carora se vor contura direcţiile viitoare de acţiune
Convorbirea Telefonica
Reprezinta o tehnica auxiliară de strângere/confirmare a datelor obtinute anterior folosind alte
tehnici dar şi de realizare a contactului dintre asistentul social şi beneficiarul serviciilor sociale

11
prin comunicare exclusiv verbală. Convorbirea telefonica poate avea loc oricand este necesar, la
initierea asistentului.
Analiza campului de forte
Tehnică de culegere şi prelucrare a informaţiilor privind factorii/forţele care pot contribui in
buna masura la rezolvarea problemei cu care beneficiarul se confrunta la un moment dat din
existenta sa. Tehnica se bazeaza pe identificarea punctelor tari dar si a punctelor slabe care
caracterizează situaţia evaluata, astfel încât acestea sa poata fi utilizate.ocial sau la orice
solicitare a beneficiarului.
Managementul de caz
Managementul de caz este metoda de coordonare, organizare şi direcţionare a tuturor eforturilor
si intervenţiilor destinate asigurării serviciilor şi integrarea acestora în beneficiul
clientilor/beneficiarilor de servicii sociale. Prin aceasta metoda se realizeaza urmarirea
permanenta a progreselor înregistrare în atingerea finalităţii planurilor individualizate ale
beneficiarilor precum si concertarea activităţilor destinate imbunatatirii calitatii vietii acestora.
Supervizarea
Supervizare, din punct de vedere etimologic, înseamnă “a vedea de deasupra”, a privi lucrurile
detaşat şi a vedea întreaga perspectivă coerentă. Supervizarea este o formă de sprijin si totodata
un proces prin care un asistent social avand treapta de competenta profesionala principal, sprijină
un alt asistent social practician cu mai putina experienta să-şi pună în practică propriile abilităţi
si cunostinte. Este o metoda de dezvoltare profesionala si personala, componenta emotionala si
de igiena mintala fiind abordata si centrata pe cum anume se simte asistentul social atunci cand
trebuie sa ia anumite decizii in raportul cu clientii sai.
Ghidul de interviu
Este instrumentul conceput de catre asistentul social si aplicat in vederea completarii
informatiilor obtinute cu ajutorul celorlalte tehnici , metode si instrumente de investigare .
Ancheta sociala
Reprezinta documentul final elaborat de catre asistentul social in urma aplicarii tehnicilor ,
metodelor si instrumentelor de investigare

1.5 Cerinte pentru executare profesiunii de asistent social

Activitatea se desfasoara in birou, intr-un microclimat de confort organic si pe teren, pentru

efectuarea anchetelor sociale, culegerea de informatii sau identificarea modalitatilor practice de
reintegrare sociala a persoanelor asistate.
 În  case particulare, unde nu sunt probleme deosebite de mediu; totusi, unii lucratori sociali vin
în contact cu oameni care pot fi la un moment dat agresivi sau dificili.

12
 Cerinte medicale vizate de exercitarea profesiunii

 integritate anatomofunctionala a membrelor superioare si inferioare;

 acuitate auditiva normala;
 acuitate vizuala normala;

Cerinte psihice vizate de exercitarea profesiunii

 adaptare la sarcini de lucru schimbatoare;

 asumarea responsabilitatilor;
 aptitudinea de a lucra cu oamenii;
 capacitatea de a evalua si de a lua decizii;

Activitati fizice

 vorbire;
 ascultare;
 folosirea mainilor;
 lucrul in pozitie sezanda in perioade indelungate;

Deprinderi transferabile

 acordare de consultanta si consiliere;

 asigurare de servicii;
 elaborarea si interpretarea informatiei;
 deprinderi de cercetare si investigare;
 planificarea si organizarea operatiilor si activitatilor;

2. PROFILUL PSIHO- SOCIAL ȘI MORAL AL ASISTENTULUI SOCIAL

2.1 Rolurile si responsabilitățile profesionale

  Integritatea profesională şi promovarea profesie

Asistentul social promovează şi menţine normele etice ale practicii profesionale. Asistentul social
promovează şi dezvolta valorile şi etica profesiei, baza de cunoştinţe şi misiunea profesiei. Asistentul
social protejează şi promovează integritatea profesională atât prin studii, cercetare, analiza şi critica
constructiva, cât şi prin activităţi de predare, consultanţă, expuneri în cadrul comunităţii şi
participare activă în cadrul organizaţiilor profesionale. Asistentul social acţionează pentru a preveni şi
a elimina practicarea neautorizată şi necalificată a profesiei de asistent social semnalând Colegiul
Asistenţilor Sociali.
  Evaluare şi cercetare
Asistentul social evaluează şi promovează politicile din domeniu, implementarea programelor şi
intervenţiilor practice. Asistentul social care se angajează în programe de cercetare respecta etica

13
profesiei şi utilizează tehnici şi metode profesionale. Asistentul social care se implica în programe de
cercetare trebuie sa asigure anonimatul participanţilor şi confidenţialitea asupra datelor obţinute.
 Responsabilităţile asistentului social faţă de persoanele asistate
  Angajamentul faţă de persoana asistată
Principala responsabilitate a asistentului social este de a promova bunăstarea persoanei asistate.
Interesele persoanei asistate primează. Asistentul social activează în limitele obligaţiilor legale şi ale
responsabilităţilor sale în cadrul instituţiei angajatoare.
Respectarea principiului autodeterminării
Asistentul social nu decide în numele persoanei asistate. Asistentul social ajuta persoana asistată să-
şi identifice şi să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune opţiuni, acordând totodată
atenţia necesară intereselor celorlalte părţi implicate. Excepţiile sunt prevăzute de lege. Asistenţii
sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când, în judecata
profesională a asistentului social acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă
un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi.
  Contractul cu persoana asistată
• Asistentul social va furniza servicii persoanelor asistate numai în contextul unei relaţii profesionale
bazate, atunci când este cazul, pe un contract scris şi/sau pe consimţământul persoanei asistate. În
cazul în care persoana asistată nu are capacitatea de a semna un contract, asistentul social trebuie
să protejeze interesele persoanei asistate urmărind să obţină permisiunea reprezentantului legal al
acestuia (tutore,curator,etc).
• Asistentul social foloseşte un limbaj clar pentru a informa persoanele asistate despre scopul,
riscurile şi limitele serviciilor, costurile legate de serviciul respectiv, alternativele existente, dreptul
persoanei asistate de a refuza sau de a rezilia contactul cât şi despre perioada pentru care se încheie
contractul respectiv. Asistentul social trebuie să ofere persoanelor asistate posibilitatea de a pune
întrebări.
• În situaţiile în care persoanele asistate nu înţeleg sau au dificultăţi în a înţelege limbajul primar
folosit în practica, asistentul social trebuie să se asigure ca acesta a înţeles. Aceasta presupune
asigurarea unei explicaţii verbale detaliate sau asigurarea unui translator sau intepret.
• Asistentul social are responsabilitatea de a furniza informaţii despre natura şi necesitatea serviciilor
şi de a informa persoana asistată cu privire la dreptul sau de a refuza serviciul oferit (indiferent dacă
serviciul a fost solicitat sau nu de către persoana asistată).
• Asistentul social informează persoanele asistate cu privire la limitele şi riscurile furnizării de servicii
prin intermediul computerelor, telefoanelor sau a altor mijloace de comunicare şi solicita acordul
scris al persoanelor asistate pentru orice înregistare audio şi video, cât şi pentru prezenta unei terţe
persoane ca observator.
  Competenţa profesională
Toate acţiunile asistentul social trebuie să se înscrie în limitele de competenţă ale profesiei.
Pregătirea profesională a asistentului social trebuie să fie un proces continuu de
perfecţionare. Colegiul Asistenţilor Sociali  stabileşte procedura, limita de timp şi modalitatea prin
care asistenţii sociali îşi vor menţine şi imbunătăţi performantele profesionale. Pentru a asigura o
intervenţie competentă, asistentul social are dreptul şi obligaţia de a asigura servicii şi de a folosi
tehnici specializate de intervenţie, numai după participarea la un program de instruire
specializată.  Stările personale (emoţionale sau de altă natură) nu influenţează calitatea intervenţiei
profesionale a asistentului social.

14
  Competenţă culturala şi diversitatea socială
Asistentul social oferă servicii în concordanta cu specificul cultural din care provine persoana
asistată, adaptându-se diversităţii culturale prin cunoaşterea, înţelegerea, acceptarea şi valorizarea
modelelor culturale existente. Asistentul social trebuie să aibă cunoştinţe de baza despre mediul
cultural şi caracteristicile grupului/comunităţii din care fac parte persoanele asistate. Instruirea
asistentului social îi permite acestuia înţelegerea diversităţii sociale şi culturale privind etnia, religia,
sexul şi orientarea sexuala, vârsta, statutul marital, convingerile politice şi religioase, dizabilităţile
mentale sau fizice.
Conflict de interese
Asistentul social evita conflictul de interese în exercitarea profesiei şi promovează o abordare
imparţiala a situaţiilor profesionale. Asistentul social informează persoana asistată despre posibilele
conflicte de interese şi intervine, după caz, în prevenirea sau rezolvarea acestora. În anumite cazuri,
protejarea persoanei asistate poate conduce la încheierea relaţiei profesionale şi orientarea
persoanei asistate către un alt coleg sau un alt serviciu. Asistentul social nu foloseşte relaţia
profesională cu persoana asistată pentru obţinerea de avantaje sau alte beneficii în interes personal.
Asistentul social care asigura servicii pentru doua sau mai multe persoane între care exista o relaţie
(de exemplu membrii unei familii, cuplul) trebuie să clarifice care dintre indivizi sunt consideraţi
persoane asistate, natura obligaţiilor profesionale ale asistentului social şi ale părţilor implicate,
încercând să atenueze sau să prevină conflictele de interese posibile sau reale.
Confidenţialitatea şi viaţa privată
Asistentul social trebuie să se bazeze pe principiile respectului apărării intimităţii, confidenţialităţii şi
utilizării responsabile a informaţiilor obţinute în actul exercitării profesiei. Asistentul social nu solicita
informaţii despre viaţa privata a persoanei asistate decât în cazul în care acestea sunt relevante
pentru intervenţie. Odată ce aceste informaţii au fost obţinute, asistentul social păstrează
confidenţialitatea asupra lor. În anumite situaţii, asistentul social poate dezvălui informaţii
confidenţiale, cu acordul persoanei asistate sau al reprezentantului legal al acestuia. Asistenţii sociali
pot dezvălui informaţii confidenţiale fora acordul persoanelor asistate în anumite situaţii de excepţie,
cum ar fi: munca în echipa pluridisciplinara, când acest lucru este prevăzut prin lege, când se pune
în pericol viaţa persoanelor asistate şi/sau a altor persoane, când se transfera cazul către alt asistent
social. Asistentul social informează persoana asistată în măsura posibilităţii despre încălcarea
confidenţialităţii şi despre posibilele consecinţe. Asistentul social discuta cu persoanele asistate şi
alte părţi implicate despre natura informaţiei confidenţiale şi circumstanţele în care aceasta poate fi
încălcata. Discuţia trebuie să se facă la începutul relaţiei profesionale şi de câte ori este necesar pe
parcursul acesteia. Atunci când asistentul social furnizează servicii de consiliere familiilor, cuplurilor
sau grupurilor, acesta trebuie să botina un consens privind dreptul fiecăruia la confidenţialitate şi
obligaţia fiecăruia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor. Asistentul social informează familia,
cuplul sau membrii grupului cu care lucrează despre faptul ca nu poate garanta păstrarea
confidenţialităţii de către toate persoanele implicate. Asistentul social trebuie să păstreze
confidenţialitatea atunci când prezintă un caz social în mass-media. Asistentul social păstrează
confidenţialitatea în timpul procedurilor legale, în măsura permisă de lege.
  Accesul la dosare
Accesul la dosarele persoanelor asistate şi transferul acestora se realizează astfel încât să se asigure
protecţia informaţiilor confidenţiale. Accesul la dosarele persoanelor asistate este permis
profesioniştilor care lucrează în echipa pluridisciplinara, supervizorilor activităţii profesionale de
asistenţă socială şi altor persoane autorizate în unele cazuri prevăzute de lege. La cerere, persoanele
asistate au acces la informaţii din propriile dosare, în măsura în care acestea servesc intereselor
persoanelor asistate şi nu prejudiciază alte persoane. La încheierea serviciilor, asistentul social are

15
responsabilitatea de a arhiva dosarele persoanelor asistate pentru a asigura accesul la informaţie în
viitor şi protecţia informaţiilor confidenţiale.
 
  Contactul fizic
Contactul fizic cu persoana asistată este evitat de către asistentul social, dacă acest lucru afectează
din punct de vedere psihologic persoana asistată. Asistentul social care se angajează în contacte
fizice cu persoanele asistate are responsabilitatea de a stabili limite adecvate diferenţelor culturale.
Asistentul social nu se angajează în relaţii sexuale cu persoanele asistate sau rudele acestuia, pe
toata durata relaţiei profesionale. Asistentul social nu manifesta faţă de persoanele asistate
comportamente verbale sau fizice de natura sexuala, cum ar fi avansurile sexuale sau solicitările de
favoruri sexuale.
  Limbajul
Asistentul social foloseşte un limbaj adecvat şi respectuos faţă de persoana asistată şi evita folosirea
termenilor care pot aduce prejudicii persoanelor, grupurilor sau comunitarilor.
  Plata serviciilor
Atunci când se stabilesc taxe pentru furnizarea anumitor servicii, asistentul social se asigura ca
acestea sunt rezonabile şi în concordanta cu serviciile furnizate. Asistentul social nu accepta bunuri
sau servicii din partea persoanelor asistate în schimbul serviciilor furnizate.
Întreruperea şi încheierea relaţiei cu persoana asistată
Asistentul social asigura continuitatea serviciilor în cazul în care acestea sunt întrerupte de factori
cum ar fi: transfer, boala, indisponibilitate, etc. Asistentul social încheie relaţia profesională cu
persoana asistată şi serviciile oferite acestuia atunci când acestea nu mai răspund nevoilor şi
intereselor persoanei asistate. Asistentul social se asigura ca încheierea relaţiei profesionale cu
persoana asistată şi a serviciului oferit este un proces planificat asupra căruia persoana asistată are
toate informaţiile necesare.
 
 Responsabilităţile asistenţilor sociali ca profesionişti
  Supervizarea şi consultarea
Pentru a exercita funcţii de supervizare sau consultanta, asistenţii sociali trebuie să deţină
pregătirea, cunoştinţele, abilitatule, specializarea şi experienţa practica solicitata de aceasta poziţie.
Asistentul social exercita funcţii de supervizare şi consultanta numai în aria de competenţă specifica
profesiei. Asistenţii sociali cu funcţii de conducere asigură condiţiile necesare respectării prevederilor
Codului etic.
 Educaţia, formarea şi evaluarea
Asistenţii sociali care îndeplinesc funcţii de supervizare trebuie să asigure un program de pregătire şi
dezvoltare profesionala continua a asistenţilor sociali din subordine. Asistenţii sociali care au
responsăbilitatea de a evalua performantele asistenţilor sociali din subordine vor folosi criterii şi
instrumente de evaluare profesională clar definite. Asistentul social se implica activ în dezvoltarea
continua a profesiei prin sprijin profesional acordat colegilor la începutul carierei şi prin participarea
la schimb de experienţa şi cunoştinţe profesionale intra şi interdisciplinare.
  Responsabilitatea faţă de instituţia angajatore

16
Asistentul social respecta politica, principiile şi regulamentele interne ale instituţiei angajatoare.
Asistentul social participa la îmbunătăţirea politicilor şi procedurilor instituţiei angajatoare şi la
sporirea eficientei serviciilor oferite. Asistentul social se asigura ca instituţia angajatoare cunoaşte
obligaţiile etice ale profesiei de asistent social prevăzute de Codul etic şi implicaţiile practice ale
acestor obligaţii. Asistentul social se asigura ca practicile, politicile şi procedurile instituţiei în cadrul
căreia îşi desfaşoară activitatea sunt compatibile cu prevederile Codului etic. Asistentul social
acţionează astfel încât să prevină şi să elimine orice forma de discriminare în activităţile, politicile şi
practicile instituţiei angajatoare.
  Conflictele de muncă
Conflictele de munca ale asistenţilor sociali sunt rezolvate conform legislaţiei în vigoare. Acţiunile
asistenţilor sociali care sunt implicaţi în conflicte de munca trebuie să se ghideze după valorile,
principiile şi normele etice ale profesiei. În cazul unui conflict la locul de munca, trebuie acceptate
diferenţele de opinie, iar acestea trebuie puse în discuţie ţinând cont şi de interesele persoanelor
asistate.
  Discriminarea
Asistentul social nu practica, nu se implica, nu facilitează şi nu colaborează la nici o forma de
discriminare bazata pe etnie, sex sau orientare sexuala, stare civila, convingeri politice şi/sau
religioase, deficiente fizice sau psihice sau pe alte asemenea criterii.
  Conduita privată
Asistentul social va evita ca prin propriul comportament să aducă prejudicii imaginii profesiei.
Asistentul social va evita ca problemele personale să îi afecteze judecata, performantele profesionale
sau interesele persoanelor asistate. În cazul în care aceasta situaţie nu se poate evita, asistentul
social trebuie să solicite imediat consultanta şi sprijin profesional, să reducă numărul de cazuri cu
care lucrează, să îşi încheie activitatea profesională sau să întreprindă orice altă acţiune pentru a
proteja persoanele asistate.
  Reprezentare
În situaţia în care reprezintă o instituţie, asistentul social trebuie să prezinte clar şi cu acurateţe
punctul oficial de vedere al instituţiei respective.
Onestitate
Asistentul social îşi asuma responsabilitatea şi meritele numai pentru propria activitate şi recunoaşte
cu onestitate meritele şi contribuţia altor profesionişti.
Responsabilităţile asistentului social faţă de colegi
  Respectul
Asistentul social îşi tratează colegii cu respect şi evita aprecierile negative la adresa lor în prezenta
persoanelor asistate sau a altor profesionişti. Asistentul social acorda sprijin şi asistenţă colegilor
care trec prin perioade dificile. Dacă perioada respectiva se prelungeşte şi are urmări în planul
activităţii profesionale, asistentul social va apela la procedurile din cadrul agenţiei sau la Colegiul
AsistenţilorSociali.
  Confidenţialitatea
Asistentul social respecta confidenţialitatea informaţiilor împărtăşite de colegi în cursul relaţiilor
profesionale.
Colaborarea interdisciplinară şi consultarea

17
Asistenţii sociali care sunt membri în echipe multidisciplinare participa la luarea deciziilor care
vizează bunăstarea persoanei asistate, utilizând valorile profesiei şi experienţa profesională.
Obligaţiile etice şi profesionale ale echipei multidisciplinare ca întreg şi a membrilor echipei trebuie
clar definite. Asistenţii sociali solicita şi oferă consultanta şi consiliere colegilor ori de câte ori este
nevoie.
Disputele dintre colegi
Disputele dintre colegi se rezolvă în interiorul echipei de către cei implicaţi şi prin respectarea
dreptului parţilor la opinie. În cazul prelungirii acestora se apelează la un mediator sau la supervizor.
Disputa dintre angajator şi un alt coleg nu este folosita de asistentul social pentru a obţine o poziţie
sau un avantaj personal. Disputele sau conflictele dintre colegi sunt rezolvate fără implicarea
persoanei asistate.
  Orientarea către alte servicii
Asistentul social orientează persoanele asistate către alte servicii atunci când problematica persoanei
asistate depăşeşte competentele sale profesionale, când nu a înregistrat progrese semnificative şi
atunci când persoana asistată are nevoie de servicii suplimentare sau specializate pe care el nu le
poate oferi. Asistentul social care orientează persoana asistată către alte servicii, transmite către
noua agenţie toate informaţiile necesare soluţionării cazului.
  Incompetenţa şi comportamentul lipsit de etică
În situaţiile în care asistentul social observă incompetenţa sau comportamentul lipsit de etică al
unuia dintre colegi, îi acordă acestuia sprijin şi asistenţă. Dacă cel în cauza nu îşi corectează
comportamentul profesional, asistentul social va apela la procedurile din cadrul agenţiei saula
Colegiul AsistenţilorSociali. Asistentul social acţionează pentru a descuraja, preveni şi corecta un
comportament în discordanţă cu normele etice. Asistentul social trebuie să apere şi să asiste colegii
acuzaţi pe nedrept de comportament contra normelor deontologice ale profesiei.
2.2 Personalitatea și stilul de muncă

Relatia dintre cei doi actori care evolueaza in campul interactiunii, asistentul social si clientul,
este una asimetrica: primul vine cu un statut superior determinat de insusi actul ajutarii pe care
este chemat sa-l dea. Cel de al doilea spera ca in cadrul acestei relatii sa-si rezolve problem(a)ele,
si prin insasi aceasta expectanta sa riste a deveni dependent de personalitatea celui care-l ajuta
dar, in acest fel, sa rateze, in fapt, ceea ce se urmareste prin interventia asistentului social:
imbunatatirea functionarii autonome a (sub)sistemului client.

2.2.1 Caracteristicile ale personalității

Dupa cum remarca L.C. Johnson, asistentul social vine in relatia de ajutare cu:

- un stil propriu de viata;

- o anumita filosofie;

- un anumit cod moral si sistem de valori;

18
- avand anumite origini;

- cu o anumita experienta de viata;

- prezentand diferite categorii de trebuinte (Johnson, L.C.,1989, pp 103 -117)

Toate aceste componente se structureaza intr-un mod particular dand ceea ce

numim personalitate (self). Este vorba despre un anumit sistem caruia ii este definitorie
functionarea, ca atare se vorbeste de functionare personala.

Acest din urma concept presupune nu numai cunostinte despre propria personalitate (self), ci si
cum acestea influenteaza functionarea personala: identificarea modului de a invata, a comunica
cu altii, de a reactiona la anumite situatii, de a se percepe pe sine etc.

2.2.3 Sistemul drepturilor și îndatoririlor asistentului social

Asistentul social are următoarele drepturi și îndatoriri

a)să contribuie la dezvoltarea profesiei cu scopul de a răspunde în mod
adecvat nevoilor sociale;
b) să-și apere profesia;
c) să asigure creșterea încrederii societății în asistența socială;
d) să fie deschis noilor domenii de intervenție;
e) la liberă practică, potrivit legii;
f) la apărarea și reprezentarea intereselor profesionale de către Colegiu;
g) la accesul informațiilor privind exercitarea profesiei;
h) la pregătirea continuă în domeniul protecției sociale.

Asistentul social este obligat să păstreze confidențialitatea în legătură cu situațiile,

documentele și informațiile pe care le deține în scop profesional, cu respectarea
legislației în vigoare și a metodologiilor adoptate de către Colegiu.

Instituțiile și organismele publice sau private au obligația de a asigura condițiile

necesare pentru păstrarea confidențialității informațiilor și documentelor de către
asistentul social, în condițiile legii.

PROFILUL ETIC ȘI DEONTOLOGIC AL ASISTENTULUI SOCIAL

Etica şi deontologia în context internaţional şi naţional

 
În 1994, în Colombo, Sri Lanka, a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional care au
încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie socială.
Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat, la această întâlnire, “Etica Asistenţei

19
Sociale. Principii şi standarde”, cuprinsă în două documente: Declaraţia Internaţională a
Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor
Sociali.
Acest document, bazat pe “Codul Internaţional al Eticii pentru Asistentul Social Profesionist”
adoptat de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali în 1976, conţine principiile etice de
bază ale practicii asistenţei sociale şi procedurile recomandate în relaţiile individuale ale
managerului social cu clienţii, colegii şi alţi specialişti.
Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recunoaşte necesitatea stabilirii unor principii generale
de orientare a asistentului social în relaţie cu problemele individuale şi sociale care intră în sfera
asistenţei sociale şi recomandă procedurile necesare care trebuie urmate când munca managerului
social prezintă dileme etice.
Standardele Etice Internaţionale ale asistentilor sociali au fost stabilite în consens cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi cu alte convenţii care derivă din acestea. Plecând de la principiul
de bază al profesiei de asistent social, potrivit căruia acesta intervine pentru creşterea bunăstării
individuale, Standardele Etice Internaţionale ale asistentilor sociali reglementează relaţiile dintre:
-  asistentul   social şi problematica socială , în care sunt prevăzute standardele referitoare la
identificarea, înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale;
-  asistentul social şi client, referitoare la principiile de colectare şi utilizare a informaţiei privind
situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul;
- asistentul social şi organizatia  în care lucrează, privind problemele referitoare la aspecte ce ţin de
procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de organizatie;
-  asistentul social şi colegii,  în care sunt prevăzute standarde referitoare la susţinerea oportunităţilor
de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează situaţiile în care este încălcată etica
profesională;
-  asistentul social şi profesie,  referitoare la modalităţile de menţinere şi aplicare a valorilor
profesionale în practica asistentei sociale.
Problematica socială porneşte de la premise diferite de spaţiu geografic, condiţii istorice,
economice, sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale din sfera politicii
sociale. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociale încurajează specialiştii fiecărui stat să discute
şi să clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare ţară. Astfel, Federaţia Internaţională a
Asistenţei Sociale recomanda “Etica Asistenţei Sociale. Principii şi Standarde” ca un ghid general pe
baza căruia specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabilii principiile profesionale proprii.

2.2.4 Aspecte ale eticii profesionale

Principiile etice enunțate mai jos sunt elaborate de către Asociația Asistenților Sociali din
România (ASproAS) - în baza principiilor etice aprobate de către Federația Internațională a
Asistenților Sociali (IFSW) - și servesc ca un cadru general pentru atingerea celor mai înalte
standarde de calitate a serviciilor sociale și de asigurare a integrității profesionale a asistenților
sociali. O serie de valori și principii etice ne ghidează practica profesională. Aderarea la acest set
de principii etice este angajamentul nostru în susținerea calității actelor profesionale. Asistența
socială este o profesie care are un fundament practic și o bază științifică și academică ce
facilitează schimbarea sustenabilă, dezvoltarea socială și coeziunea socială. Principiile justiției
sociale, ale drepturilor omului, a responsabilității colective și a respectului pentru diversitate sunt

20
esențiale pentru asistența socială. De aceea asistenții sociali pledează și investesc într-un sistem
de asistență socială transformativă și sustenabilă pentru oamenii care sunt în situații vulnerabile!
Intervenția în asistența socială este susținută de teorii ale asistenței sociale și ale științelor
sociale, de practica reflectivă și învățare experiențială, dar și de sistemele de cunoaștere locală
dezvoltate de către fiecare comunitate. ASproAS promovează aceste principii etice ca un garant
pentru asigurarea celor mai înalte standarde posibile de practică etică. www.asproas.ro 2019 - 2 -
Pentru facilitatea transferului înțelegerii acestor principii, ASproAS organizează dezbateri și
oferă suport asistenților sociali pentru autoreflecție și pentru a face față ambiguităților, astfel
încât asistenții sociali să aibă capacitatea de a se angaja eficient în relațiile și actele profesionale

2.2.5 CODUL DEONTOLOGIC

Etica profesionala se afla la baza activitatii de asistenta sociala. Codul etic reprezinta un
set de reguli care reflecta principii generale de conduita profesionala. Comportamentul
asistentului social trebuie sa fie consecvent si responsabil, astfel incat sa nu afecteze imaginea
profesiei. Codul etic cuprinde doua capitole:

Capitolul I: Valorile si Principiile Etice fundamentale corespunzatoare activitatii asistentului

socia
Capitolul II: Standardele Etice ale activitatii profesionale desfasurate de asistentul social.

Codul etic se bazeaza pe valorile si principiile etice fundamentale ale asistentei sociale ca
profesie. Codul etic reglementeaza relatiile profesionale ale asistentilor sociali si se refera la
standardele de conduita ale acestora in relatiile cu clientii, colegii, precum si alte categorii de
profesionisti. Prevederile prezentului cod sunt asumate de catre toti asistentii sociali pe toata
durata practicarii profesiei. Odata cu aderarea la cod, asistentii sociali vor participa la punerea lui
in practica si vor lua masuri pentru a descuraja, preveni, semnala si corecta eventualele
comportamente lipsite de etica. Asistentii sociali vor fi tratati in mod egal si vor apara si sprijini
colegii care au fost acuzati pe nedrept de comportament lipsit de etica. Existenta in forma scrisa
a acestui cod nu garanteaza comportamentul etic in sine.

Scopul codului etic este:

1.de a identifica valorile fundamentale care stau la baza misiunii asistentei sociale

2. de a stabili un set de standarde de conduita profesionala

3. de a clarifica responsabilitatile si actiunile profesionistilor care stau la baza rezolvarii

conflictelor etice.

Prin aderarea la acest cod, Colegiul Asistentilor Sociali stabileste reguli disciplinare si sanctiuni
in concordanta cu principiile identificate si acceptate prin Codul Etic.

2.2.6 Valori și principii ale muncii sociale

21
 Principala misiune a profesiei de asistent social este de a contribui la bunastarea
oamenilor si de a ajuta la satisfacerea nevoilor umane de baza, cu o atentie deosebita la
responsabilizarea persoanelor care sunt vulnerabile, asuprite si care traiesc in saracie.
Misiunea asistentului social are la baza un set de valori fundamentale importante pentru
desfasurarea activitatii in domeniu.
Aceasta constelatie de valori precum si principiile care decurg din ele trebuie sa fie in
echilibru in contextul si complexitatea rezolvarii cazurilor sociale.
Etica profesionala se afla la baza activitatii de asistenta sociala. Codul etic reprezinta
un set de reguli care reflecta principii generale de conduita profesionala. Comportamentul
asistentului social trebuie sa fie consecvent si responsabil, astfel incat sa nu afecteze imaginea
profesiei.
Asistentul social pledeaza pentru conditii de viata care sa conduca la satisfacerea
nevoilor umane de baza si promoveaza valorile sociale, economice, politice si culturale care sun
compatibile cu principiile justitiei sociale fiind constient de impactul vietii politice asupra
profesiei si practicii profesionale.

2.2.7 Valorile fundamentale ale profesiei de asistent social-principiile etice

1. Recunoașterea demnității umane. Asistenții sociali recunosc și respectă demnitatea și
valoarea oamenilor prin atitudine, cuvânt și faptă. În același timp, asistenții sociali pun în
dezbatere și discuție comportamentele și atitudinile în care oamenii se pot devaloriza sau
stigmatiza pe ei înșiși sau pe cei din jur.
2. Promovarea drepturilor omului. Asistenții sociali adoptă și promovează drepturile
fundamentale și inalienabile ale oamenilor. Asistența socială se bazează pe respectul pentru
valoarea inerentă a omului, pe respectul pentru demnitatea tuturor oamenilor și a drepturilor
individuale și sociale/civile care decurg din acestea. Asistenții sociali lucrează frecvent cu
oamenii pentru a găsi un echilibru adecvat între propriile drepturi și valorile celorlalți.
3. Promovarea justiției sociale. Toți oamenii ar trebui să aibă acces egal la bogăție,
sănătate, bunăstare, justiție, privilegii și oportunități, indiferent de circumstanțele lor legale,
politice, economice sau de altă natură. În termeni economici, aceasta înseamnă adesea
redistribuirea bogăției, a veniturilor și a oportunităților economice de la grupurile pe care
avocații justiției sociale le consideră asupritori față de cei pe care îi consideră asupriți.
4. Discriminarea provocatoare și opresiunea.- orice deosebire, excludere, restricție sau
preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex,
orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o
categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea,
înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și
a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic,

22
social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Ansamblu de acțiuni care oprimă
omul; asuprire; împilare.
5. Respectarea diversității.- principalele conținuturi definitorii pentru diversitate:
egalitatea în drepturi, nediscriminarea, diversitatea culturală, religioasăși lingvistică, egalitatea
între femei și bărbați,drepturile copilului, drepturile persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor
cu dizabilități.
6. Accesul la resurse echitabile. - reducerea decalajelor, eliminarea discriminărilor de
orice fel și politici de realizare progresivă a unei egalități sporite, în special fiscale, salariale,
educați-onale și de protecție socială.
7. Promovarea politicilor și practicilor nedrepte.- diferențe nedrepte și evitabile între
populație și între diferitele grupuri din cadrul societății în mnterie de sănătate, egalitate de șanse,
etc..
8. Dezvoltarea solidarității umane. - una dintre valorile fundamentale și universale, care
ar trebui să stea la baza relațiilor dintre popoare, în secolul XXI. Ziua internațională a
solidarității umane este marcată, anual, la data de 20 decembrie
9. Promovarea dreptului la auto-determinare. Asistenții sociali respectă și promovează
drepturile persoanelor pentru a face propriile alegeri și a lua propriile decizii, cu condiția ca
acestea să nu amenințe drepturile și interesele legitime ale altora.
10. Promovarea dreptului la participare. Asistenții sociali lucrează pentru a construi stima
de sine și a dezvolta capacitățile oamenilor, promovând implicarea deplină și participarea lor la
toate deciziile și acțiunile care le afectează viața.
11. Respectarea confidențialității. Asistenții sociali respectă și lucrează în conformitate cu
dreptul omului la confidențialitate, cu excepția cazului în care există riscul ca persoana să-și facă
rău sau să facă rău celor din jur, precum și să încalce anumite prevederile legale.
12. Tratarea oamenilor într-un mod care le respectă integritatea personală. Asistenții
sociali recunosc dimensiunile biologice, psihologice, sociale și spirituale ale vieții oamenilor și
înțeleg și tratează toți oamenii în integralitatea lor.
13. Utilizarea etică a tehnologiei și a presei sociale. Principiile etice se aplică tuturor
contextelor practicii profesionale, educației și cercetării în domeniul asistenței sociale, indiferent
dacă implică contact direct/față-în-față sau prin utilizarea tehnologiei digitale și a mass-mediei.
14. Integritate profesională. Asistenții sociali trebuie să dețină calificările necesare și să
dezvolte și să mențină competențele necesare pentru a-și practica cu succes profesia.
15. Susținerea oamenilor în zonele de război. Asistenții sociali susțin nonviolența.
Asistenții sociali pot lucra împreună cu personalul militar în scopuri umanitare și pot
lucra pentru construirea și reconstruirea păcii.
16. Abuzul profesiei. Asistenții sociali nu pot să abuzeze de pozițiile lor de putere și de
relațiile de încredere cu oamenii cu care se angajează într-o relație profesională de suport.
Asistenții sociali recunosc limitele dintre viața personală și cea profesională și nu abuzează de
pozițiile lor în beneficiul personal.

2.2.8 Principiile de bază ale activității de asistență socială

23
In vederea garantarii accesului egal la drepturile prevazute de legislatia in vigoare, sistemul de
asistenta sociala se intemeiaza pe urmatoarele principii:

a)universalitatea –fiecare persoana are dreptul la asistenta sociala ;

b)respectarea demnitatii umane – fiecarei persoane ii este garantata dezvoltarea libera si

deplina a personalitatii;

c)solidaritatea sociala – comunitatea participa la sprijinirea persoanelor care nu isi pot asigura
nevoile sociale, pentru mentinerea si inlaturarea coeziunii sociale;

d)parteneriatul – autoritatile administratiei publice centrale si locale de cult recunoscute de lege

coopereaza in vederea acordarii serviciilor sociale;

e)subsidiaritatea – in situatia in care o persoana sau familia nu isi poate asigura integral nevoile
sociale, intervine colectivitatea locala si structurile ei asociative si, complementar statul;

f)participarea beneficiarilor – beneficiarii masurilor si actiunilor de asistenta sociala contribuie

activ la procesul de decizie si de acordare a acestora;

g)transparenta – se asigura cresterea gradului de responsabilitate a administratiei publice

centrale si locale fata de cetatean, precum si stimularea participarii active a beneficiarilor la
procesul de luare a deciziilor;

h)nediscriminarea – accesul la drepturile de asistenta sociala se realizeaza fara restrictie sau

preferinta fata de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, categorie sociala, opinie, sex
ori orientare sexuala, varsta, apartenenta politica, dizabilitate, boala cronica necontagioasa,
infectare  HIV sau apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca
scop ori ca efect restrangerea folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale;

BIBLIOGRAFIE
CODUL DIN CLASIFICAREA OCUPAȚIILOR DIN ROMÂNIA – COR
CODUL ETIC AL PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL -ASproAS ASOCIAȚIA
ASISTENȚILOR SOCIALI DIN ROMÂNIA
CODUL ETIC AL PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL – www.cnas.ro

24
25