Profesorul stabileşte pentru fiecare lecţie finalităţi concrete, masurabile – altfel spus,

va enunţa expectanţele privind activitatea şi performanţele elevilor - şi va gândi structura şi

conţinutul activităţilor de învăţare care să conducă cu cele mai mari şanse spre aceste „ţinte”.
Finalităţile se descriu pornind de la competenţele specifice ale unităţii de invatare iau forma
obiectivelor operaţionale sau a competenţelor derivate.
Termenul operaţional nu este întâmplător, el semnalează legătura majoră între
operaţii/acţiuni (cognitive, motorii) care se interiorizează, conducând la învăţare. Situaţiile de
învăţare pe care le anticipăm atunci când proiectăm lecţia sunt situaţiile în care elevii vor

acţiona, vor face operaţii cu şi asupra materialului didactic sau, la nivel formal, cu noţiunile
ştiinţifice, cu cunoştinţele anterioare şi cu cele noi. Învăţarea este un proces, apropierea
elevilor de cunoştinţele științifice, de noi capacităţi intelectuale, priceperi şi abilităţi nu poate
fi decât progresivă, respectând caracterul procesual al învăţării. Profesorul imaginează
activităţile ce vor fi propuse elevilor în lectie astfel încât să-i conducem pe aceştia spre „zona
proximei dezvoltări” (L.S. Vâgotski).

Obiectivele operaţionale sunt de tip cognitiv, afectiv şi psiho-motor, reflectând

taxonomia clasică a obiectivelor educaţionale. Sunt binecunoscute sistemele taxonomice
propuse de: B. B. Bloom – pentru domeniul cognitiv, D. R. Krathwohl – pentru domeniul
afectiv şi E. J. Simpson – pentru domeniul psiho-motor, care grupează tipuri de
comportamente vizate ca finalităţi ale instruirii şi educaţiei (Anderson, L., Krathwohl, D.
R., eds., 2000).

Obiectivele
Operaţionalizarea obiectivelor în proiectarea lecţiei este o acţiune de transpunere a
obiectivelor în expresie concretă. Presupune exprimarea performanţelor aşteptate din partea
elevilor în termeni de actiune, sub forma unor comportamente care pot fi observate de
profesor dar şi masurate (cuantificate) într-un timp scurt (timpul desfăşurarii unei lectii).
Vizează achiziţiile concrete, detectabile, observabile în mod direct.
Pentru formularea obiectivelor operaţionale este bine să avem la îndemână listele
verbelor operaţionale sau de acţiune (a se vedea, de ex. Copilu, D., Copil, V., Dărăbăneanu,
I. 2002) şi să ne familiarizăm cu o procedură sau algoritm de operaţionalizare a obiectivelor.

82
Obiectivele
Profesorul va stabili pentru fiecare lecţie finalităţi concrete, măsurabile – altfel spus,
va enunţa expectanţele privind activitatea şi performanţele elevilor - şi va gândi structura şi
conţinutul activităţilor de învăţare care să conducă cu cele mai mari şanse spre aceste „ţinte”.
Finalităţile se descriu pornind de la competenţele specifice ale unităţii de învăţare, iau forma
obiectivelor operaţionale sau a competenţelor derivate.
Termenul operaţional nu este întâmplător, el semnalează legătura majoră între
operaţii/acţiuni (cognitive, motorii) care se interiorizează, conducând la învăţare. Situaţiile de
învăţare pe care le anticipăm atunci când proiectăm lecţia sunt situaţiile în care elevii vor
 acţiona, vor face operaţii cu şi asupra materialului didactic sau, la nivel formal, cu noţiunile
ştiinţifice, cu cunoştinţele anterioare şi cu cele noi. Învăţarea este un proces, apropierea
elevilor de cunoştinţele științifice, de noi capacităţi intelectuale, priceperi şi abilităţi nu poate
fi decât progresivă, respectând caracterul procesual al învăţării; inspiraţi fie de modelul
constructivist, fie de cel acţional sau de alte teorii care descriu formarea noilor cunoştinţe*,
vom imagina activităţile ce vor fi propuse elevilor în lecţie astfel încât să-i conducem pe
aceştia spre „zona proximei dezvoltări” (L.S. Vâgotski). (*un plus de informaţii găsiţi în
Caseta de lectură Învăţarea prin acţiune sau construirea cunoştinţelor)

Obiectivele operaţionale sunt de tip cognitiv, afectiv şi psiho-motor, reflectând

taxonomia clasică a obiectivelor educaţionale. Sunt binecunoscute sistemele taxonomice
propuse de: B. B. Bloom – pentru domeniul cognitiv, D. R. Krathwohl – pentru domeniul
afectiv şi E. J. Simpson – pentru domeniul psiho-motor, care grupează tipuri de
comportamente vizate ca finalităţi ale instruirii şi educaţiei (Anderson, L., Krathwohl, D. R.,
eds., 2000).
Obiectivele cognitive sunt centrate pe cunoaştere, urmăresc formarea conceptelor,
însuşirea
de informaţii, formarea priceperilor, deprinderilor, în general, a capacităţilor intelectuale.
Obiectivele afective se referă la formarea şi modelarea atitudinilor, convingerilor,
judecăţilor de valoare, dezvoltarea intereselor şi cultivarea sentimentelor - fundamente ale
comportamentelor viitoare ale elevilor.
Obiectivele psiho-motorii urmăresc formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice
generale, însuşirea operaţiilor manuale (unele specifice, necesare în laborator, în activităţile
practice dar transferabile în viaţă) dar şi formarea competentelor motrice (ex. ţinuta posturală).
Operaţionalizarea obiectivelor în proiectarea lecţiei este o acţiune de transpunere a
obiectivelor în expresie concretă. Presupune exprimarea performanţelor aşteptate din partea
elevilor în termeni de acţiune, sub forma unor comportamente care pot fi observate de
profesor dar şi măsurate (cuantificate) într-un timp scurt (timpul desfăşurarii unei lectii).
Vizează achiziţiile concrete, detectabile, observabile în mod direct.
Pentru formularea obiectivelor operaţionale este bine să avem la îndemână listele
verbelor operaţionale sau de acţiune și să ne familiarizăm cu o procedură sau algoritm de
operaţionalizare a obiectivelor.

Un obiectiv operaţional corect formulat răspunde următoarelor condiţii (după modelul

recomandat de pedagogul american R.F. Mager83):
 numeşte comportamentul final observabil, operaţia efectuată de elev, utilizând un verb
de acţiune (la modul conjunctiv);
 trimite la condițiile în care se va realiza comportamentul, în care elevii urmează să
demonstreze că au dobândit performanța preconizata, prin formule verbale ca: având
acces la…, fiind dat…, pus in situația de…, utilizând…, cu ajutorul…, după…, alegând
un…, pe baza…, sub forma…etc.
 indică un criteriu al performantei acceptabile (criteriul reușitei) sau a criteriului de
evaluare – specificarea nivelului de reușită minima sau nivelul la care să se situeze
cunoștintele, deprinderilor elevilor pentru a decide asupra realizării sau nerealizării
obiectivelor (exemplu: numărul minim de răspunsuri corecte solicitate, numărul maxim
de greșeli tolerate, reușita estimată în procente, intervale de timp acordate pentru
rezolvarea sarcinilor, indici de precizie și calitate în ceea ce privește modul de lucru al
elevilor etc.)
Observăm că, de exemplu, obiectivele de „stăpânire” a materiei permit o descriere
completă a comportamentului așteptat al elevului, inclusiv precizarea criteriului de reușită. În
schimb, în cazul obiectivelor de transfer și de expresie atitudinală nu este posibilă o
specificare strictă a criteriilor. În cazul aspectele calitative - atitudine, creativitate, convingeri
- nu întotdeauna comportamentul așteptat poate fi exprimat și în cheie cantitativă.
Alte condiții și precizări utile în operaționalizarea obiectivelor:
 un obiectiv va viza o singură operaţie, pentru a face posibilă măsurarea şi evaluarea;
 obiectivul va corespunde gradului de dezvoltare intelectuală al elevilor şi va fi
realizabil pe baza cunoştinţelor şi capacităţilor elevilor la momentul respectiv
  obiectivele trebuie sa fie reale (sa descrie operații sau actiuni ce pot fi asociate cu
experiențele de învățare);
 operațiile sau comportamentele specificate trebuie sa fie cât mai variate, depășind
nivelul simplei reproduceri de informații;
 obiectivul operațional nu descrie activitatea profesorului, ci schimbarea ce urmează să
se producă în comportamentul elevului.

Este d e d o r i t ca numărul obiectivelor operaţionale precizate să nu fie mai mare

de 4-5 pentru a le putea urmări şi evalua fie pe parcurs, fie la sfrsitul lecţiei.
Printre obiective, alături de cele instructive, trebuie să se găsească şi obiective
formative care vizează abilităţi, atitudini şi capacităţi spirituale (responsabilitate, autonomie,
sociabilitate, spirit critic, încredere în sine, creativitate etc.).