INTRODUCERE.

NOŢIUNEA DE PROFET

În dramatica istorie a fiilor lui Israel, de-a lungul multor secole,

şubrezirea monoteismului, contaminarea cu practicile idolatre, adoptarea
luxului, dezvoltarea corupţiei, încurajarea îmbogăţirilor nedrepte pe seama
sărmanilor, carenţele de autoritate ale castei preoţeşti (ea însăşi autoare a
relativismului religios şi abuzului social), toate acestea determină perioada
de criză în care Dumnezeu, de altfel pururea veghetor, Se simnte îndatorat să
intervină energic. Aşa se naşte instituţia profetismului. La urma urmelor,
viciile enumerate erau tot atâtea încălcări ale legământului dintre Dumnezeu
şi Israel; încălcarea se cerea sancţionată, dar nu înaintea unor mustrări şi
avertismente menite să trezească conştiinţele, să facă pocăinţă, posibilă cu
un ceas mai devreme şi să evite astfel dezastrele. Rolul acesta, pe cât de
măreţ pe atât de ingrat, şi-l asumă, prin voia şi chemarea lui Dumnezeu,
profeţii. Şirul lor, ca personaje ale profetismului instituţional, începe cu
Amos (cca 750) şi se încheie , după aproape opt secole, cu Ioan
Botezătorul.1

1
Bartolomeu Anania, ,Cartea Profetului Isaia, Ed Anastasia, Bucureşti 1999, pag 9
 Desigur, profeţi existaseră şi înainte de Amos; cei mai de seamă
fuseseră Moise, David şi Ilie. Îndată după Amos, se ridică, în anul 740, Isaia,
personalitatea cea mai complexă a noului curent, dar şi cea mai definitorie
pentru însăşi noţiunea de profet.
Profetul este, mai înainte de toate, purtătorul de cuvţnt al lui
Dumnezeu printre semenii săi , pe toată întinderea scării sociale, de la rege
până la omul de rând. Expresia: “Aşa grăieşte Domnul” e mai mult decât o
sintagmă a limbajului profetic: e un simbol al autorităşii divine care se
rosteşte prin gura profetului, o autoritate indiscutabilă, care nu poate fi pusă
sub semnele îndoielii. Profetul este perfect conştient de sine şi de misiunea
lui. Principalul său instrument de lucru e cuvântul viu, rostit direct, răspicat;
profetul este, prin excelenţă, un predicator. Deseori însă predicatorul este
dublat de scriitor; el e un poet care foloseşte cu mare îndemânare metafora,
comparaţia, parabola, hiperbola, stilul direct sau indirect, ironia, sarcasmul,
ameninţarea. El e conştiinţa critică a ceea ce ar trebui să fie societatea
contemporană, o conştiinţă aspră şi necruţătoare care se adresează în primul
rând clasei de la conducere. 2

PROFETUL ISAIA.VIAŢA ŞI ACTIVITATEA

Aşadar, profetul este, mai întâi de toate, un erou al timpului său,

menit să zguduie şi să trezească conştiinţele adormite. El este înzestrat nu
numai cu porunca de a vesti, dar şi cu darul de a prevesti, este un vizionar.
Toate aceste însuşiri ale profetului clasic alcătuiesc, în fapt,
portretul lui Isaia. Numele său înseamnă “Domnul este mântuire”.printr-o
rădăcină comună, el este înrudit cu Iosua, Elisei, Osea şi Iisus.
Isaia şi-a desfăşurat misiunea profetică la Ierusalim pe o durată de
40 de ani, adică din 740, când a fost chemat, până în 700 când a murit. Era
fiul lui Amos şi, potrivit tradiţiei făcea parte din nobilimea lui Iuda, din chiar
neamul regesc al acestuia, după cum ne-o dovedesc desăvârşita sa
cunoaştere a politicii regale, dreptul său de a se înfăţişa Regelui, precum şi

2
Bartolomeu Anania,, op.cit. pag 11

2
lipsa pedepsei atunci atunci când spunea vorbe de “scandal”, aparţinând cu
siguranţă elitei ierusalimitene. Opera sa îl prezintă, fără nici un dubiu, drept
un om foarte cultivat, a cărui pană e deprinsă cu literatura, în deosebi cu
poezia; paginile sale, cele mai multe sunt ale unui mare scriitor.
Isaia a profeţit pe vremea regilor Ozia (790-740 î.Hr.), Iotam
(740-731 î.Hr., coregent din 750 î.Hr.) , Ahaz (731-715 î.Hr. coregent din
743 î.Hr.) , Iezechia (715-686 î.Hr.) : “Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe
care el a văzut-o despre Iuda şi Ierusalim sub regii Ozia, Iotam, Ahaz şi
Iezechia, care au domnit în Iudeea” (Is. 1;1).
Isaia povesteşte el însuşi cum a primit misiunea de
prooroc (6,1-13): într-o viziune avută la Templu, el îşi dă seama că se află în
faţa lui Dumnezeu cel de trei ori Sfânt (6,3) şi se oferă singur (6,8) spre a-i
putea duce Cuvântul dumnezeiesc poporului împietrit în orbirea sa. Scena
aceasta este plasată “în anul morţii Regelui Ozias” (6,1) data exactă fiind
încă discutabilă (739 î.C.?).3
După o veche tradiţie iudaică, ce este consemnată în Cartea
“Înălţarea lui Isaia” (apocrifă), profetul ar fi murit ca martir, la 126 de ani,
sub persecuţia regelui idolatru Manase, din ordinul căruia ar fi fost tăiat cu
fierăstrăul. Se pare că această tradiţie o are în vedere şi epistola către Evrei
11,37.4
Succesorul lui Ahaz, Iezechia, s-a dovedit a fi
credincios Domnului Dumnezeu, întreprinzând chiar o reformă religioasă în
regatul său. Însă viziunile sale politice nu erau conform cu cele ale
profetului, căci şi acest rege s-a orientat spre ajutor străin. Spre deosebire
însă de tatăl său, el a căutat salvarea ţării în sprijinul Egiptului, spre
dezaprobarea profetului. Cu toate acestea Isaia a fost un bun sfătuitor pentru
Iezechia în momentele grele prin care trecea ţara, mai ales cu prilejul
invaziei teritoriului iudaic de către armatele lui Sanherib, regele Asiriei, la
701. În clipele cele mai grele prin care trecea poporul şi conducătorul său
politic, Isaia le ridică moralul vestind cu încredere că armata asiriană şi
Sanherib se vor întoarce pe aceeaşi cale pe care au venit. Într-adevăr,
prezicerea s-a adeverit în scurt timp. Retragerea armatelor lui Sanherib din
faţa Ierusalimului a marit mult prestigiul politic al profetului, in ciuda
tuturor divergenţelor pe care le avea cu conducătorii politici ai poporului
privind cauzele acestei invazii. În continuare , este căutat pentru sfaturile
sale preţioase şi urmat doar de o minoritate de israeliţi, în timp ce
reprezentanţii oficiali ai religiei, în frunte cu preoţii şi chiar profeţii, nu l-au

3
Dicţionar Enciclopedic al Bibliei, trad de Dan Sluşanschi, Ed Humanitas, Bucureşti 1998, pag 322
4
Petre Semen op.cit.

3
ascultat, copleşindu-l cu dezaprobări.5 În timpul regelui Manase, profetul şi-
a dat seama că-i era imposibil să apară în public, datorită caracterului
nelegiuit al acestui rege. Nelegiuirea lui a atins aşa o culme, încât Isaia şi-a
dat seama că Dumnezeu nu va mai tolera poporul şi pe rege. De fapt, vremea
judecăţii venise pentru regele Manase, aşa cum anticipase Isaia, ea fiins
întârziată de pocăinţa lui Manase.6
În toată regiunea se vor ţine lanţ , până la finele sec. VIII, o
seama de grave crize, mai cu seama la moartea fiecărui suveran al Asyriei.
De fiecare dată, Isaia intervine spre a îndruma către o politică deopotrivă
realistă şi potrivită cu credinţa în Iahve.
Făgăduinţa de izbăvire şi întemeiere a Ierusalimului
îşi are perspectiva înobilării după patimile, moartea şi preaslăvirea lui Mesia.
Aceste evenimente cutremurătoare se vor împlini prin Mesia, Fiul lui
Dumnezeu. De remarcat este distanţa foarte mare în timp între profet şi
Iisus. Aproape şapte sute de ani. Cu toate acestea, profetul pare a fi martor
ocular al tragediei prin care Mântuitorul, prin chenoză, S-a înscris în destinul
dramatic al omului. De la o asemenea distanţă de timp, Isaia a fost capabil să
probeze asumarea de către Mesia a poverii tuturor slăbiciunilor omeneşti.7
Din cronicile existente, nu putem şti cu exactitate cât a trăit Isaia.
În afară de asocierea lui cu Ezechia în jurul anului 700 î.Hr., avem puţine
dovezi privind ultimii lui ani. Sunt de crezare supoziţiile care sugerează că
Isaia şi-a continuat lucrarea în timpul domniei lui Manase. Dacă data morţii
lui Sanherib este acceptată ca provenind de la Isaia, atunci profetul trebuie să
mai fi trăit încă în 680 î.Hr., ca să poată arăta ce s-a întâmplat până la urmă
cu regele asirian care a vorbit atât de dispreţuitor despre Dumnezeul în care
îşi pusese încrederea Ezechia. Tradiţia îi atribuie lui Manase martirizarea lui
Isaia- după ce a fost găsit ascuns în trunchiul scorburos al unui copac,
profetul a fost tăiat în două. Din punctul de vedere al longevităţii, este corect
să plasăm lucrarea lui Isaia până în vremea lui Manase. Este logic să se
presupună că Isaia avea în jur de douăzeci de ani când a primit chemarea
profetică, în 740î.Hr.8

5
Dicţionar Biblic, Editura “Cartea Creştină” Oradea, 1995 pag 616-617
6
Pr. Prof. Dumnitru Bondalici, Enciclopedia Marilor Personalităţi din Vechiul şi Noul Testament, Editura
Diecezana, Caransebeş, 2005, pag 174
7
Pr. Prof. Dumnitru Bondalici, op.cit.
8
Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, Editura Cartea Creştină Oradea, 2001, pag 373-375

4
OPERA LUI ISAIA

Opera sa este, de-o potrivă, teologică, istorică şi literară. Ca nimeni

altul -şi cu mult deasupra celorlalţi- Isaia îl prevesteşte pe Mesia ca
născându-Se din feciaoră, asumându-şi păcatele omenirii şi suferind pentru
mântuirea ei; viziunea sa este triumfalistă, asupra venirii unui Mântuitor, dar
în acord cu inspiraţia Duhului Sfânt, şi, prin aceasta, cu ceea ce avea să se
petreacă cu şapte secole mai târziu, fapt pentru care Sfinţii Părinţi l-au numit
“Evanghelistul Vechiului Testament”. În noul Testament există nu mai puţin
de 89 de citate isaiene, preluate aidoma, aluziv sau prin parafrazare, ceea ce
înseamnă că, după Psalmi, Cartea lui Isaia este cea mai puternică legătură
dintre cele două legi.9
Deşi cartea Profetului Isaia cuprinde un şir de
ameninţări, totuşi, în general, scopul cărţii este consolator, de aceea Isaia se
numeşte şi profetul “îndurării divine”. Profetul anunţă judecata asupra fiilor
lui Israel şi a celorlalte popoare, dar însăşi judecata şi pedepsele vor urma,
deşi au scopul de a pierde pe cei fără de lege, totuşi ele vor avea menirea să
mântuiască pe aceia care, în urma căinţei avute, se vor întoarce la Domnul
Dumnezeul lor.
În cuvântările sale, profetul a insistat mult asupra paternităţii lui Dumnezeu
faţă de poporul ales, şi chemat special, în vederea unei misiuni precise în
lume. El i-a învăţat, de asemenea, pe evrei care trebuie sa fie atitudinea lor
faţă de Dumnezeul descoperit Patriarhilor şi mai ales lui Moise.
Ca unul care a trăit experienţa personală a întâlnirii cu Dumnezeu
Cel Atotputernic şi Sfânt, în viziunea pe care a avut-o probabil în templul
din Ierusalim la anul 740, profetul Isaia se străduia să-i convingă pe
coreligionarii săi, că faţă de Dumnezeu –Care este Sfinţenia şi perfecţiunea
absolută –trebuie să aibă o atitudine de supunere şi de ascultare desăvârşită.
9
Bartolomeu Anania, ,Cartea Profetului Isaia, Ed Anastasia, Bucureşti 1999, pag 14

5
El nu îngăduie ca poporul ales de El să-I încalce poruncile şi să se facă astfel
nedemn de chemarea şi alegerea sa specială. Dumnezeu este Sfânt, Iahve
este Sfântul lui Israel, exclamă Isaia în nenumărate rânduri în cuvântările
sale, pentru a exprima transcendenţa şi perfecţiunea lui Dumnezeu. În
centrul gândirii sale teologice se află deci cea mai înaltă concepţie despre
Dumnezeu, care se rezumă de fapt în repetarea cuvintelor “Sfânt”.
În ceea ce priveşte cartea lui Isaia şi autenticitatea acesteia,
critica raţionalistă o contestă, emiţând toria că , de fapt, ar exista nu un
singur autor, ci doi (un Isaia propriu-zis şi un Deutero-Isaia) şi chiar trei.
Adevărul este că acest tip de critică porneşte la negarea caracterului revelat
al Sfintei Scripturi, reducându-o la dimensiunea ei pur omenească; or, din
acest unghi e imposibil de conceput că evenimente istorice majore, cum ar fi
întoarcerea Iudeilor din captivitatea babilonică, sau refacerea Ierusalimului
şi restaurarea templului, ar fi putut fi “văzute” (prezise, profeţite) de cineva
(un om) cu şase-şapte decenii înainte. Atât vechea tradiţie iudaică, cît şi cea
creştină, atestă autenticitatea deplină a operei lui Isaia, ca aparţinând
aceluiaşi autor. Pe de altă parte, există toate motivele să credem că
Septuaginta este versiunea care păstrează până astăzi, intactă, Cartea lui
Isaia.