Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
L..1. GENERALITĂŢI
Când omul atinge două conductoare aflate la potenţiale diferite, prin corpul său va trece un
curent electric. Acest accident se numeşte electrocutare. Electrocutarea se poate produce fie la
atingerea directă a conductoarelor respective (Fig. L1.1. a şi b), fie la atingerea indirectă (Fig. L1.2.),
adică la atingerea unei părţi metalice care nu face parte din circuitul electric, deci în mod normal nu
este sub tensiune, dar poate ajunge în mod accidental sub tensiune (de exemplu carcasa unui
electromotor sau a unui aparat electric care pot ajunge sub tensiune în momentul în care li se
deteriorează izolaţia).
1
LUCRAREA 1: PROTECŢIA MUNCII ÎN INSTALAŢIILE ELECTRICE
2
Îndrumător de laborator
5. Frecvenţa curentului electric - cel mai periculos este curentul alternativ care are o frecvenţă
cuprinsă între 10 şi 100 Hz, deoarece produce excitaţii periculoase. La frecvenţe mari (500.000 Hz)
nu există efecte de excitaţii periculoase (frecvenţe folosite la aparate electromedicale). Rezultă că,
curentul continuu este mai puţin periculos decât curentul alternativ;
6. Durata de acţiune a curentului - Pericolul fibrilaţiei inimii este cu atât mai mare cu cât durata
de acţiune a curentului este mai mare. Se consideră că un accident poate fi mortal dacă durata de
acţiune a curentului este mai mare de 0,1 s.
Măsurile de protecţie împotriva electrocutării se clasifică în măsuri principale (când pot asigura
singure protecţia necesară) şi în măsuri suplimentare (când complectează măsurile principale pentru
a realiza o protecţie sigură).
Principalele măsuri pentru evitarea electrocutării prin atingere directă involuntară sunt:
➢ proiectarea şi construirea instalaţiilor şi echipamentelor electrice în aşa fel încât elementele
aflate sub tensiune (conductoare, borne, bare) să nu poată fi atinse întâmplător, iar producerea
arcurilor electrice să nu poată produce arsuri;
➢ folosirea de pardoseli din materiale electroizolante;
➢ folosirea unor tensiuni reduse.
În scopul evitării unor accidente prin electrocutare prin atingerea unor elemente care în mod
normal nu sunt sub tensiune dar care în mod accidental pot ajunge sub tensiune, se iau una sau cel mult
două dintre următoarele măsuri:
1. Legarea la nul - este una dintre măsurile principale de protecţie pentru utilajele fixe sau
mobile, alimentate de la reţele cu nul, care au punctul neutru al sursei legat la pământ. Toate
elementele metalice ale echipamentelor electrice care nu fac parte din circuitul electric sub tensiune,
se leagă la conductorul de nul de protecţie, cu ajutorul unui conductor de secţiune corespunzătoare
(Fig. L1.3.). La deteriorarea izolaţiei între o fază şi carcasa metalică legată la nulul de protecţie, se
produce un scurtcircuit între faza respectivă şi nulul de protecţie ceea ce va avea ca efect topirea
fuzibilelor siguranţelor sau declanşarea întreruptorului automat care protejează circuitul respectiv,
3
LUCRAREA 1: PROTECŢIA MUNCII ÎN INSTALAŢIILE ELECTRICE
scoţând astfel de sub tensiune carcasa. Până la declanşare, tensiunea de atingere a carcasei este
menţinută la valori nepericuloase. În scopul realizării unei protecţii corecte prin legarea la nul,
trebuie să se respecte următoarele măsuri:
➢ Legarea suplimentară la pământ a anumitor puncte ale nulului reţelei electrice - în scopul
evitării pericolului ce s-ar produce la întreruperea nulului de protecţie al reţelei, carcasele
echipamentelor legate la nulul de protecţie rămase pe partea întreruptă ar rămâne fără protecţie.
Punctele care trebuie legate la pământ sunt tablourile de distribuţie, iar în cazul liniilor aeriene, toate
punctele de ramificaţie, capetele liniilor şi punctele de pe traseu aflate la distanţe de cel mult 1 Km;
➢ Separarea nulului de protecţie de nulul de lucru - considerând sensul transportului de energie
de la ultimul tablou de distribuţie care are borna de nul legată la pământ şi până la echipamentele
protejate, nulul de protecţie nu poate fi folosit şi ca nul de lucru (Fig. L1.3.);
➢ Eliminarea pericolului ce ar apare prin inversarea rolului conductoarelor - de exemplu
inversarea unui conductor de fază sau a nulului de lucru cu nulul de protecţie;
➢ Interzicerea folosirii pentru o parte a instalaţiilor „protecţia prin legare la nul” iar pentru
altă parte a instalaţiilor „protecţia prin legare la pământ”, în cazul instalaţiilor alimentate de la aceeaşi
sursă, deoarece pot apărea tensiuni de atingere periculoase la instalaţiile legate la nul.
2. Legarea la pământ - este măsura principală de protecţie mai ales pentru echipamente
alimentate de la reţeaua cu nulul izolat faţă de pământ. In acest caz carcasele echipamentelor sunt
legate la o priză de pământ, printr-un conductor de secţiune corespunzătoare (Fig. L1.4.). Curentul de
defect se închide prin rezistenţa de izolaţie a reţelei faţă de pământ Riz şi în cea mai mare parte prin
priza de pământ, tensiunea de atingere rămânând la o valoare nepericuloasă (este cu atât mai mică
cu cât rp este mai mică).
4
Îndrumător de laborator
mic, deoarece trebuie să se închidă prin izolaţia circuitului de alimentare care opune o rezistenţă
electrică mare.
4. Izolarea suplimentară de protecţie - reprezintă de fapt o izolaţie suplimentară faţă
de izolaţia de lucru a receptorului. Această izolaţie suplimentară se poate obţine astfel:
➢ se izolează suplimentar receptorul prin aplicarea unei izolaţii suplimentare între izolaţia
obişnuită de lucru şi carcasă;
➢ se aplică un înveliş izolant de protecţie pe carcasa receptorului;
➢ izolarea locului de muncă folosind covoare electroizolante etc. (între om şi pământ).
5. Folosirea tensiunilor reduse - este o măsură principală de protecţie mai ales în cazul
utilajelor portabile, la care valoarea tensiunii reduse de alimentare se alege în funcţie de
categoria locului de muncă (24 V în locuri foarte periculoase). Tensiunea redusă se obţine fie prin
surse separate (baterii de acumulatoare), fie prin transformatoare coborâtoare de protecţie, care
realizează şi separarea faţă de reţea. Se interzice folosirea autotransformatoarelor în acest scop. Când
se utilizează tensiunea redusă, nu este permisă legarea la pământ sau la masă a vreunui punct din
circuitul de tensiune redusă sau a receptorului.
6. Egalizarea potenţialelor - reprezintă o măsură suplimentară de protecţie ce constă în
legarea între ele a tuturor obiectelor metalice ce pot fi atinse în zona de activitate a omului
punându4e la acelaşi potenţial şi la o tensiune de atingere nulă. De exemplu în cazul protecţiei
principale prin legarea la nul se realizează o protecţie suplimentară prin egalizarea potenţialelor
legându-se între ele toate carcasele echipamentelor electrice din zona de manipulare.
7. Protecţia prin deconectare automată - reprezintă o măsură suplimentară de
protecţie care se realizează cu ajutorul releelor de protecţie care deconectează automat circuitul
electric în care a apărut un curent de defect periculos (PACD) sau o tensiune de atingere periculoasă
(PATA).
Instalaţiile electrice trebuie să fie astfel proiectate, construite, montate, întreţinute şi exploatate
încât să prevină accidentele tehnice sau umane ca urmare a accesului persoanelor neavizate în
instalaţii. In acest scop:
1. LEA trebuie să respecte gabaritele prevăzute în prescripţii şi să aibă izolatoare de securitate de
interzicere a accesului la elementele sub tensiune sau de atingere a stâlpilor şi conductoarelor căzute;
2. Instalaţiile de tip interior sau cele exterioare îngrădite trebuiesc menţinute încuiate şi să fie
prevăzute cu indicatoare de securitate de avertizare;
3. Dispozitivele de acţionare a aparatajului de comutare să fie blocate şi încuiate pentru a nu permite
acţionarea lor accidentală.
5
LUCRAREA 1: PROTECŢIA MUNCII ÎN INSTALAŢIILE ELECTRICE
Esenţial, în salvarea unui accidentat prin electrocutare, este rapiditatea cu care acesta este scos de
sub tensiune şi i se face - dacă este cazul - respiraţia artificială. Intervenţia după un minut creează
şanse de salvare de 95 %, în timp ce după 8 minute şansele scad la 0,5 %.
Prin urmare primul ajutor constă în scoaterea de sub tensiune a accidentatului şi efectuarea dacă
este cazul a respiraţiei artificiale.
Scoaterea accidentatului de sub tensiune se poate realiza prin:
➢ scoaterea de sub tensiune a instalaţiei acţionând întrerupătorul prin care ea este alimentată;
6
Îndrumător de laborator
➢ la liniile electrice aeriene se poate arunca peste conductoarele liniei un conductor neizolat,
care în prealabil a fost legat la pământ;
➢ la instalaţiile de joasă tensiune, dacă nu este posibilă deconectarea instalaţiei, se
îndepărtează accidentatul de părţile aflate sub tensiune, salvatorul trebuind să-şi ia măsuri de protecţie
pentru a nu fi electrocutat, folosind mănuşi sau cizme izolante, călcând pe un covor electroizolant, o
scândură uscată sau pe haine uscate. Se recomandă ca intervenţia să se facă cu o singură mâna şi să
se apuce de hainele accidentatului, dacă sunt uscate.
Efectuarea respiraţiei artificiale se realizează astfel:
➢ în cazul când accidentatul încă respiră, nu i se va face respiraţie artificială - care i-ar fi
dăunătoare - ci va fi întins, i se vor descheia hainele şi eventual i se va face frecţie pe corp;
➢ dacă însă accidentatul nu mai respiră, atunci se va face imediat respiraţie artificială, care
trebuie continuată timp îndelungat (chiar 8-10 ore) fără întrerupere . Decesul poate fi constatat
numai de către medic.
Respiraţia artificială poate fi făcută prin una din metodele manuale sau prin metoda gură-gură sau
gură-nas.
Metoda manuală de respiraţie artificială care poate fi aplicată de o singură persoană, constă în
următoarele:
➢ se aşează accidentatul culcat, cu spatele în sus, cu capul pe o mână, cu faţă într-o parte şi
cu cealaltă mână de-a lungul corpului;
➢ se scoate limba accidentatului afară, folosindu-se la nevoie un lemn introdus între măsele
(nu între dinţii din faţă);
➢ salvatorul se aşează în genunchi deasupra accidentatului, cu faţa spre capul lui, cuprinzând
între genunchi coapsele acestuia şi îşi aşează palmele pe coastele inferioare apucându-1 lateral, cu
degetele răsfirate, degetele mari fiind paralele cu coloana vertebrală;
➢ salvatorul se apleacă înainte cu mâinile întinse, numărând rar până la trei, realizând astfel
expiraţia;
➢ se revine brusc la poziţia iniţială pentru a intra aer în plămâni (inspiraţie) şi se numără rar
4, 5, 6;
➢ se repetă ciclul cu o frecvenţă de 12-15 apăsări pe minut.
-
L1.10. INSTRUCŢIUNI DE PROTECŢIE A MUNCII SPECIFICE LABORATORULUI
Pentru prevenirea accidentelor în timpul efectuării lucrărilor de laborator se vor lua următoarele
măsuri obligatorii:
1. Înainte de începerea lucrărilor:
➢ lucrările la care se foloseşte curent electric vor fi efectuate de studenţi numai sub
supravegherea cadrului didactic de specialitate, ajutat eventual de un laborant cunoscător al
lucrărilor de laborator şi a Normelor de Protecţie a Muncii;
➢ planul de desfăşurare al lucrărilor va fi dinainte stabilit, iar studenţii vor fi instruiţi în prealabil
cu consemnare în procese verbale pe bază de semnături;
➢ de pe mesele de lucru se vor îndepărta toate obiectele care nu sunt necesare, rămânând doar
componentele montajului necesar efectuării lucrării;
➢ pardoseala din locul în care se desfăşoară lucrarea, trebuie să fi uscată sau acoperită cu un
covor electroizolant;
➢ părţile metalice ale aparatelor şi truselor care în mod normal nu sunt sub tensiune, dar care
în mod accidental pot ajunge sub tensiune vor fi legate la pământ;
➢ pentru executarea montajelor se vor folosi numai conductoare izolate corespunzător tensiunii
folosite la lucrare;
➢ uneltele de lucru (şurubelniţe, cleşti etc.) vor fi folosite cu mânere electroizolante
corespunzător valorii tensiunii instalaţiei;
7
LUCRAREA 1: PROTECŢIA MUNCII ÎN INSTALAŢIILE ELECTRICE