UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
MANAGEMENTUL ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE
Anul I, Semestrul I

DISCIPLINA: Managementul intervenției în activitatea instituțiilor de

asigurare a ordinii publice și situațiilor de urgență

TEMA: Combaterea traficului de persoane

PROFESOR COORDONATOR:
Lect. univ. Dr. Nicolescu Cătălin Vasile

MASTERAND:
Muntean Daniel Ionel
 CUPRINS

Capitolul I. FENOMENUL TRAFICULUI DE PERSOANE………………………3-5

Capitolul II. COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE DE CĂTRE POLIȚIA

ROMÂNĂ……………………………………..………………………………...….......5-9

Capitolul III. GRUPUL INFRACȚIONAL

ORGANIZAT…………………………………………………...……………..…........9-12

Capitolul IV. ACTIVITĂȚI CARE SE ÎNTREPRIND ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII

PROBELOR………………………………………………….….……………….......12-15

Capitolul V. CONCLUZII………………………………………………..…………….
……….......15-16

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………….………….17

2
 Combaterea traficului de persoane

PREAMBUL

Ca și noțiune generală, prin ordine publică se înțelege starea de

legalitate, de echilibru și pace socială prin care se asigură liniștea publică,
siguranța persoanei, a colectivităților și a bunurilor, sănătatea și morala
publică a cărei menținere, potrivit principiilor și normelor statornicite prin
Constituție se realizează prin măsuri de constrângere specifice poliției.
Ordinea publică reprezintă proiecția ordinii de drept în organizarea și
desfășurarea activității publice într-un stat și constă în respectarea tuturor
normelor de comportare generală, regulilor de conviețuire socială, de apărare
a cetățenilor, a integrității, sănătății și libertății lor.
Fiecare stat și-a creat și perfecționat structuri proprii de ordine publică.
Aceste structuri de ordine publică au apărut treptat, în funcție de evoluția
istorică și socială, dar și în funcție de specificul liniei de muncă pe care
activează. În ceea ce privește structurile de poliție, acestea asigură ordinea
publică prin două modalități principale: asigurarea prezenței (la vedere) în
societate și sancționarea faptelor antisociale constatate și combaterea
infracționalității în vederea diminuării fenomenului infracțional. Din cea
din urmă categorie face parte și activitatea Brigăzii de Combatere a
Criminalității Organizate, structură ce se ocupă de cercetarea și combaterea
fenomenului infracțional organizat. În competența acesteia intră și activitățile
privitoare la combaterea traficului de persoane.

CAPITOLUL I
FENOMENUL TRAFICULUI DE PERSOANE

Unul dintre cele mai fierbinți subiecte și a cărui actualitate este

menținută în mod constant, atât în agendele, cât și în discursurile socio-
politice din spațiul european, în special în mass-media din țările occidentale,
este cel al migrației ilegale, traficului de femei și copii. În ultimul deceniu,
amenințările criminalității organizate cu formele sale principale (terorism,
trafic de droguri, trafic de persoane, cu opere de artă, cu materiale și arme
strategice etc.) au devenit mai importante decât cele care s-au manifestat
prin înfruntarea blocurilor militare, în perioada Războiului Rece. Această nouă
ordine mondială a permis și consolidarea unei criminalități noi, oportunistă și
agresivă, transnațională și tot mai bine organizată, care prosperă profitând de
3
diferențele între legislațiile și practicile represive naționale. În plan regional,
criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului,
România fiind citată ca țară de origine și de tranzit pentru marile rețele de
trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar și din țările vecine ca
Ucraina, Moldova sau Belarus, cu destinația în țările din fosta Iugoslavie (cu
accent pe regiunea Kosovo), precum și Turcia, Grecia sau statele din Europa
Occidentală. Astfel, efectele tranziției 1 din țările din sud-estul Europei au avut
drept rezultat schimbări politice, sociale și culturale care, la rândul lor, au
determinat o creștere a sărăciei și a ratei șomajului, o distribuție inegală de
putere pe piața muncii între bărbați și femei. în ultimii ani, această tranziție a
creat situații de criză, răspândirea traficului fiind efectul feminizării sărăciei și
a migrației pe piața muncii. Discriminarea pe piața muncii relevată prin ratele
ridicate ale șomajului (pe piața muncii femeile sunt ultimele angajate și
primele concediate, în acest mod fiind împinse tot mai mult către sectoarele
neconvenționale ale economiei, trebuind să muncească „la negru” pentru a-și
câștiga existența, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piața muncii
la negru fiind industria sexului), combinată cu sărăcia motivată de
remunerarea proastă a muncii și cu ocaziile de a emigra au determinat
considerarea emigrării în țările mai dezvoltate, ca unică soluție.

Factori ce influențează traficul de persoane:

Corupția autorităților - factor care permite dezvoltarea fenomenului

traficului de persoane; traficul și corupția se completează reciproc, prin aceea
că traficul creează multiple oportunități care au ca finalitate coruperea
funcționarilor publici și crearea premiselor de subminare a întregului efort
depus de alți factori pentru combaterea acestui fenomen 2.
Controlul slab al granițelor - lipsa sistemului de evidență a persoanelor
care emigrează, în țara de origine, lipsa cadrului legislativ sau existența unui
cadru legislativ neadecvat, inaplicabil referitor la migrație, la combaterea
traficului de persoane, protecția victimelor și a martorilor constituie, de
asemenea, cauze care au determinat apariția și dezvoltarea traficului de ființe
umane.
Restricționarea oportunităților de migrare legală în țările de destinație,
precum și reglementările foarte restrictive cu privire la migrația legală impuse
de țările cu o economie mai dezvoltată, spre care tind victimele traficului,

1 Anghel Anghelescu, Ligia Iliescu, Cătălin Enuță, Crima organizată şi terorismul în context actual, Editura
Sitech, Craiova, 2019, pag. 108-109;
2 Gheorghiță Mateuț și colaboratorii , Traficul de ființe umane.Infractor, Victimă. Infracțiune, Editura
Alternative Sociale, Iași 2005, pag.12;
4
limitează cu severitate orice formă de migrație legală, situație care
favorizează traficul.
Internaționalizarea grupărilor criminale - profiturile mari obținute în urma
traficului de femei; astfel, Interpolul califica traficul ca fiind crima cu cea mai
rapidă ascensiune din lume, iar O.N.U. accentua că traficul a devenit un
business global cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari. 3
Factorii informaționali scăzuți privind realitățile pieței muncii sau nivelul
de trai în țările de destinație, posibilitățile reale de angajare în câmpul muncii
peste hotare, consecințele muncii la negru determină aprecierea incorectă a
șanselor reale de succes, favorizând traficul.

Așadar, traficul de persoane constituie o încălcare a drepturilor omului

şi o atingere adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane, o ameninţare asupra
securităţii individului şi a valorilor sociale şi morale. Acest tip de
infracţionalitate afectează în mod direct individul prin impactul pe care îl are
asupra unuia dintre drepturile fundamentale, libertatea individuală, societatea
suportând, în acelaşi timp, influenţe negative generate de amplificarea
fenomenului corupţiei, a faptelor antisociale şi violente, crearea unor
mecanisme criminale care obţin profituri substanţiale din acest tip de
activitate, afectând stabilitatea economică şi securitatea regională.
Reprezintă o industrie de miliarde de dolari pe plan internațional și a doua ca
profitabilitate după traficul de droguri. Spre deosebire de traficul de droguri,
„produsul”4 poate fi revândut.

CAPITOLUL II
COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE DE CĂTRE
POLIȚIA ROMÂNĂ

După cum am mai precizat, pe linia de muncă a combaterii traficului de

persoane activează lucrătorii de poliție din cadrul Direcției de Combatere a
Criminalității Organizate, ce funcționează în cadrul I.G.P.R.. Traficul de
persoane este doar una dintre liniile de muncă ale acestei structuri
polițienești, aceasta având în competență infracțiuni cu caracter de
infracționalitate organizată. Această structură are largi prerogative în ceea

3 https://anitp.mai.gov.ro/conferinta-internationala-anti-trafic/ accesat la 04.02.2021

4 https://ro.wikipedia.org/wiki/Trafic_de_persoane accesat la 04.02.2021
5
ce privește strângerea de informații, identificarea și prinderea persoanelor ce
trag foloase de pe urma traficului de persoane.
Identificarea metodei de investigare a cazurilor de trafic de ființe umane
este direct dependentă de riscurile la care sunt supuse victimele infracţiunilor.
Sub acest aspect, o obligaţie stringentă a organelor de urmărire penală este
evaluarea riscurilor care pot periclita securitatea și bunăstarea fizică a
victimelor, a persoanelor apropiate acestora, a altor persoane care acordă
asistenţă victimelor. Pot apărea riscuri pentru victime în urma unor acţiuni ale
organelor de urmărire ca o reacţie a infractorilor. În asemenea situaţii
intervenţia rapidă este o măsură stringentă.

Investigarea traficului de persoane este marcată de doi factori de

importanţă majoră, ambii depășind practică obișnuită de investigare a
infracţiunilor5:

- În primul rând, victimele traficului de ființe umane, de regulă, nu sunt

dispuse să depună plângeri sau mărturii. Acest fapt nu se încadrează în
experienţa cotidiană, conform căreia, atunci cînd se comite o infracţiune,
victimă cooperează cu organele judiciare.
- În al doilea rând, practică urmăririi penale a constatat că traficul de
fiinţe umane, ca orice altă formă de crimă organizată, poartă un caracter
complex și se consumă printr-un lanţ de infracţiuni. Având și un caracter
transfrontalier, traficul de persoane, în mare parte, are loc în mai multe ţări.
Investigarea cazurilor de trafic de persoane poate fi efectuată folosindu-
se trei metode principale:6
● investigarea reactivă, bazată pe declaraţiile victimei;
● investigarea pro-activă, bazată pe informaţiile activității operative
de investigație;
● investigarea de subminare, bazată pe acţiunile de preîntâmpinare
a fenomenului.
În principal, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate operează
conform primelor două modalități de investigare, cea de a treia venind ca un
rezultat al acțiunilor întreprinse în scopul destructurării de grupuri
infracționale.

5 Gheorghiță Mateuț și colaboratorii , Traficul de ființe umane.Infractor, Victimă. Infracțiune, Editura

Alternative Sociale, Iași 2005, pag. 112-113;
6 Anghel Anghelescu, Ligia Iliescu, Cătălin Enuță, Crima organizată şi terorismul în context actual, Editura
Sitech, Craiova, 2019, pag. 215;
6
 Metoda reactivă

În cazurile în care victimele traficului fac declaraţii despre infracţiune,

procurorii și ofiţerii de urmărire penală vor putea:
a) interveni imediat împotriva traficanților cu scopul protecţiei victimei
sau pentru a preveni cazurile când alte potenţiale victime pot fi influențate de
aceștia sau pentru a asigura probele care, în caz contrar, pot fi pierdute;
b) utiliza declaraţia victimei pentru dezvoltarea și desfășurarea de
urgenţă a măsurilor de identificare a traficanților, a altor victime ale trafi cului
și martori ai acestuia. În urma acestei metode se construiește o anchetă bine
documentată, mergându-se „din aproape în aproape” în scopul coroborării de
probe pentru a putea destructura rețeaua de traficanți.

Metoda proactivă

Această metodă este utilizată de organele de urmărire penală, ca

regulă, în cazurile în care victimei traficului nu acceptă să colaboreze cu
organele de drept și nu declară împotriva traficanților. Practica a demonstrat
că victimele traficului de ființe umane, mai ales în cazul exploatării sexuale,
nu doresc, din cauza fricii, să coopereze cu organele de drept și nu denunţă
traficanții, de aceea organele de urmărire penală, în toate aceste cazuri,
trebuie să folosească metoda pro-activ vă de investigare. Cu toate acestea,
organele de drept trebuie să întreprindă și pe parcursul investigațiilor pro-
active măsuri de colaborare cu victimele traficului cu scopul ca, ulterior, să
consolideze probele obţinute, ținând cont că declaraţiile victimei sunt probe
de o concludență deosebită în procesul penal, indiferent de metoda de
investigare utilizată. Investigarea pro-activă este bazată în mare parte pe
administrarea de probe despre infractor și fapta săvârșită de el prin:
− supravegherea tehnică și de către persoane speciale;
− misiuni sub acoperire și tehnici standard de investigare;
− desfășurarea paralelă a investigațiilor financiare;
− alte activități operative de investigație (infiltrarea grupării, obținerea
informațiilor de la surse umane de informații din interior, etc.)

Metoda de subminare

Intervenţia rapidă în cazul când sunt indicii temeinice că a fost comisă o

infracțiune de trafic de ființe umane, este necesară în scopul de a salva

7
victimele, fie de a preveni victimizarea altor persoane, ori de a obţine probe
care pot fi distruse în cazul tergiversării intervenţiei. O astfel de acțiune este
necesară, de exemplu, în situația în care există date sigure cum că urmează
să se efectueze un transport transfrontalier de persoane traficate. În această
situație, se va interveni pentru a submina acțiunea de traficare, prevenind
ieșirea victimelor de pe teritoriul României și arestarea persoanelor ce se fac
vinovate de aceasta. Ulterior, făptuitorii vor putea fi folosiți ca și surse de
informații în legătură cu alte operațiuni existente și membrii ai grupării
infracționale.

Utilizarea datelor operative de investigații la etapele incipiente ale

procesului permit determinarea strategiei de efectuare a urmăririi penale și
ajustarea metodelor de investigație la circumstanţele reale ale faptei. De
regulă, persoanele implicate în calitate de organizatori ai traficului de ființe
umane întreprind măsuri de a distruge probele, inclusiv de a ascunde rolul lor
în infracţiune la etapele incipiente.
De asemenea, în cadrul unor asemenea categorii de infracţiuni există
pericolul de a identifica agentul sub acoperire în momentul primelor intervenţii
ori de a supune victima riscului avansat. Din aceste motive, se solicită
elaborarea unui plan operativ de efectuare a reţinerii, care poate fi modificat
în funcţie de circumstanţele reale. Termenele în care se efectuează
reținerile trebuie să permită obţinerea probelor suplimentare.
Există diferite modalităţi de investigare a cazurilor de trafic de ființe
umane în funcție de condiţiile stabilite. În cazul unora dintre infracţiuni,
investigația se efectuează fără atragerea victimelor în activitatea
procesuală, în situaţia când acestea nu pot să depună declaraţii împotriva
traficanților, prin intermediul datelor operative obţinute din cadrul activității
agenţilor sub acoperire, al înregistrărilor, al altor măsuri operative autorizate
sau acţiuni procesuale. Totuși, în asemenea situaţii este necesar să se
întreprindă toate măsurile pentru a obţine acordul victimei.
După cum am mai precizat, traficul de persoane tinde să îmbrace
adesea o dimensiune internațională. De regulă, traficanții se simt într-o mai
mare siguranţă în ţările de origine decât în cele de destinație. Acţiunile
comune și coordonarea comună a organelor respective eficientizează
identificarea traficanților. De regulă, în ţara de destinație pot fi administrate
probe concludente și suficiente. Aceasta, însă, nu înseamnă că urmărirea se
va efectua neapărat doar în acea jurisdicţie. Organele de urmărire pot efectua
acţiuni comune de pornire a urmăririi și acţiunilor procesuale în una sau
ambele țări. Informaţia operativă din ţara de destinație privind tipul de servicii

8
pe care le propun traficanții poate fi utilă pentru organele de drept din
România în scopul identificării reţelei. De asemenea, în cadrul racolării pot fi
utilizate sursele de reclamă privind angajarea persoanelor. O deosebită
importanţă o au, așadar, investigațiile comune ale organelor diferitelor ţări.
Totodată, lucrătorii din cadrul BCCO colaborează permanent cu
procurorul de caz atunci când urmăresc astfel de infracțiuni și sunt sprijiniți, în
vederea obținerii de suport tehnic, și de alte structuri (D.O.S., S.R.I.) în
vederea realizării de interceptări telefonice și supravegheri tehnice. Traficul
de ființe umane este o infracţiune specifică care solicită tehnici și metode
speciale de investigație. Aceasta se datorează și faptului că în cadrul
investigației unor asemenea categorii de infracţiuni se întreprind ingerinţe în
viaţa privată a persoanei. În majoritatea sistemelor de drept tehnicile
speciale de investigație trebuie să fie aprobate de instanţa de judecată,
deoarece multe dintre aceste tehnici pot constitui imixtiuni grave în drepturile
fundamentale ale bănuitului. Judecătorii trebuie să țină cont de protocoalele
internaţionale de administrare a probelor. Procurorii trebuie să conlucreze cu
poliţia pentru a asigura colectarea probelor, astfel încât ele să poată fi
utilizate în instanţă. Doar astfel ancheta va avea o finalitate favorabilă odată
ce traficanții au fost identificați și prinși.

CAPITOLUL III
GRUPUL INFRACȚIONAL ORGANIZAT

Cum am mai precizat, de regulă, traficul de persoane este săvârșit de

un grup de persoane, de o grupare infracțională. Aceasta are o importanță
deosebită, în sensul că, doar odată destructurată gruparea infracțională
se poate aprecia că se tinde la restabilirea ordinii publice încălcate.
Astfel, pentru a opri fenomenul de trafic de persoane este imperativ necesar
ca persoanele care desfășoară astfel de activități să fie identificate și trase la
răspundere. Codul penal român incriminează constituirea unui grup
infracțional organizat ca infracțiune de sine stătătoare, iar din punctul de
vedere al concursului de infracțiuni, acesta va intra în concurs cu infracțiunea
pentru a cărei săvârșire a fost constituit7.
Organizaţiile criminale sunt percepute ca o parte a realităţii, ca făcând
parte din viaţa societăţii. Sunt organizaţii sociale ce au ca particularitate faptul
că îşi concep activitatea dincolo de limita legalităţii, în zona de interacţiune a
normelor penale. Sarcina organelor de urmărire penală este să stabilească
7 Art. 367, al.(3) Cod Penal
9
dacă structura infracțională intră sub incidența dispozițiilor art. 367 C. pen.,
fiind, în sensul legii, un grup infracțional organizat. Această noțiune trebuie
delimitată de grupările care nu au caracterul unui grup infracțional organizat. 8
Infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este
prevăzută atât de art. 367 din Codul penal, cât și de Legea nr. 39/2003
(actualizată în 2014) privind prevenirea și combaterea criminalității
organizate. Art. 2 al legii precizate anterior face trimitere la prevederile art.
367, alin. (6) C. pen. pentru definirea noțiunii de grup infracțional organizat.
În concret, această noțiune desemnează grupul structurat, format din trei
sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și
pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai
multor infracțiuni. Având în vedere modul de săvârșire al unor infracțiuni,
organele de urmărire penală trebuie să desfășoare cercetări amănunțite
pentru a constata dacă există sau nu un grup infracțional organizat. Aceste
demersuri au la bază dimensiunea și nivelul de organizare minim acceptabile
pentru a-l defini ca atare și a-l delimita de grupul criminal ocazional. Cerințele
esențiale sunt:
- numărul minim de membri - Legea penală din România prevede
că pentru a putea pune în discuție existența unui grup infracțional
organizat este necesar să fie dovedită colaborarea a trei sau mai
multe persoane.
- stabilitatea grupului - Organizația criminală trebuie să existe o
perioadă îndelungată sau nedefinită de timp. Această cerință
derivă din necesitatea de a diferenția grupurile infracționale
organizate de pluralitatea ocazională care se constituie
întâmplător, după voința făptuitorilor și în raport cu modul în care
aceștia concep săvârșirea faptei.
- existența unui program criminal - Grupurile infracționale
organizate au obiective exclusiv sau preponderent criminale și
vizează săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni.

Așadar, observăm că pe lângă probarea tuturor elementelor constitutive

ale infracțiunii în scopul căruia a fost constituit grupul, în speță traficul de
persoane, anchetatorii trebuie să facă și proba condițiilor minime de existență
ale grupului infracțional organizat. Observăm, astfel, de ce a fost necesară
înființarea unei structuri specializate pe cercetarea criminalității
organizate, și anume, datorită specificului complex al activităților ce

8 Gabriel Ion OLTEANU, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre
activitățile ilicite desfășurate de acestea, Editura AIT Laboratories, București, 2005, p. 65.
10
trebuie întreprinse și datorită necesității alocării de resurse
suplimentare în acest sens.
Sarcina organelor de urmărire penală este să stabilească în concret în
ce anume s-a materializat activitatea infracțională desfășurată. Elementul
material al infracțiunii de constituire a unui grup criminal organizat se poate
realiza prin una dintre următoarele modalități normative: inițiere, constituire,
aderare sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup. Trebuie
observat că cele patru categorii de activităţi au caracter esenţial, fără
desfăşurarea, cel puţin a unora, structura infracţională neputând exista. În
practică, ancheta va trebui să aibă ca principală preocupare probarea
legăturii între acţiunile, deosebit de variate şi diferite ca natură ce pot fi
desfăşurate şi rezultatul urmărit – iniţierea, constituirea, aderarea sau
sprijinirea structurii infracţionale.
Important este că modul în care sunt organizate structurile infracţionale,
diviziunea rolurilor între membrii acestora, permit acestora o anumită
continuitate în timp, indiferent de traiectoria unuia sau altuia dintre membri.
Grupul este, întotdeauna, mai important decât indivizii. Atât timp cât
legea tăcerii funcţionează în mod adecvat, cât nu apar elemente, cu caracter
deosebit, care să conducă la o disoluţie, structura infracţională nu este
afectată de acţiunile judiciare îndreptate împotriva unora dintre membri săi
pentru activităţile ilicite desfăşurate în interesul grupului, de trădare, deces ori
retragerea unuia sau a mai multor membri importanţi. Mai mult, executarea
unei pedepse cu închisoarea şi respectarea întru totul a codului de conduită
specific structurii infracţionale conduc la obţinerea unei anumite faime şi, de
regulă, a unei poziţii superioare în ierarhia structurii din care face parte.
Foarte important, atât pentru membrii structurii cât şi pentru organele
judiciare, este că, dacă în anchetă nu se poate face dovada că anumite
activităţi sunt desfăşurate de către o structură infracţională, justiţia
penală nu va putea dispune confiscarea bunurilor dobândite ilicit ca
urmare a faptelor comise de membrii săi. Este evident, așadar, ce
dificultate sporită ridică investigarea și destructurarea unui astfel de grup,
deoarece mediul infracțional nu este facil de penetrat de către polițistii sub
acoperire. Cu atât mai mult, obținerea unei surse din interior care „să toarne”
informații despre grup este și ea o provocare, de altfel, imposibil de realizat
fără a exercita anumite constrângeri de ordin penal asupra unuia dintre
membri.

11
 CAPITOLUL IV
ACTIVITĂȚI CARE SE ÎNTREPRIND ÎN VEDEREA
ADMINISTRĂRII PROBELOR

Ancheta penală trebuie să urmărească, în primul rând, activitățile ilicite

desfășurate de către grup și, în al doilea rând, aspectele ce țin de
organizarea structurii infracționale. Stabilirea tuturor infracțiunilor concurente
prezintă importanță pentru asigurarea unei încadrări juridice
corespunzătoare. Clarificarea acestei probleme presupune efectuarea
activităților specifice pentru administrarea probatoriilor cu privire la fiecare
infracțiune concurentă. În cadrul cercetării criminalistice 9 a structurilor
infracţionale şi a activităţilor ilicite desfăşurate de către acestea se poate face
distincţie între activităţi care se desfăşoară pentru probarea iniţierii înfiinţării,
înfiinţării şi dezvoltarea unei structuri infracţionale şi activităţi destinate
probării activităţilor ilicite desfăşurate de, şi care intră în scopul structurii
infracţionale.
Tot în ceea ce privește modalitatea de lucru a polițiștilor din cadrul
structurilor de cercetare a criminalității organizate, am considerat util a
prezenta și din punct de vedere al administrării probatoriului direcțiile de
acțiune pe care aceștia le urmăresc în realizarea anchetei.

1. Constatarea infracțiunii flagrante10

Pentru asigurarea succesului operațiunii de prindere în flagrant,

organele de urmărire penală trebuie să desfășoare o serie de activități
preliminare (studierea situației operative din zona în care urmează să
acționeze, aprecierea oportunității și necesității constatării infracțiunii
flagrante, cunoașterea unor date despre făptuitori, stabilirea modului de
acțiune). O astfel de acțiune trebuie desfășurată cu mult tact și meticulozitate,
iar reușita acesteia este garantată dacă este ales momentul oportun pentru
intervenția forțelor de ordine.
Trebuie observat că, deşi pot exista informaţii relevante, oportunitatea
desfăşurării constatării infracţiunii flagrante este discutabilă, în primul rând,
datorită caracterului echivoc al activităţilor ce pot fi constatate.

9 Gabriel Ion OLTEANU, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre
activitățile ilicite desfășurate de acestea, Editura AIT Laboratories, București, 2005, p. 94.
10 Nicolae GROFU, Tactică criminalistică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2019, p. 162.
12
 2. Efectuarea de percheziții. Ridicarea de obiecte și înscrisuri.

Percheziția este un act procedural destinat căutării și ridicării unor

obiecte care conțin sau poartă urme ale unei infracțiuni, a corpurilor delicte, a
înscrisurilor sau a datelor informatice, fie cunoscute, fie necunoscute
organului judiciar și care pot servi la aflarea adevărului.
Ridicarea de obiecte și înscrisuri este o activitate de sine stătătoare, de
tactică criminalistică, ce are ca scop asigurarea obiectelor și înscrisurilor care
pot servi ca mijloc de probă în procesul penal. Potrivit prevederilor legale,
organele judiciare sunt obligate să se limiteze la ridicarea obiectelor și
înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârșită. Însă, dacă cu ocazia
percheziției sunt descoperite și obiecte sau înscrisuri a căror deținere sau
circulație este interzisă, acestea se vor ridica indiferent dacă au sau nu
legătură cu fapta comisă.
Percheziţiile ce se desfăşoară pentru probarea iniţierii, înfiinţării şi
dezvoltării unei structuri infracţionale au un specific aparte. Ele sunt pregătite
şi desfăşurate, în multe cazuri, ca primă activitate de anchetă propriu-zisă.
Activitățile de percheziționare și de ridicare a obiectelor și înscrisurilor trebuie
realizate cu operativitate la momentul oportun pentru a se evita ascunderea
sau distrugerea înscrisurilor și a obiectelor care oferă informații prețioase.

3. Audierea martorilor

Este o activitate care nu poate fi neglijată, aceasta va ocupa un loc

deosebit de important în gestionarea şi în întreaga desfăşurare a anchetei.
Atunci când punem concluzii cu privire la particularităţile ascultării de
persoane implicate în formarea şi dezvoltarea unei structuri infracţionale
apreciez că anchetatorii trebuie să-şi dezvolte demersul pornind de la
sistemul de interese pe care una sau alta dintre persoanele ascultate l-au
dezvoltat, atât în timp cât şi în perioada imediat premergătoare sau, chiar, în
perioada anchetei. Probabil că este necesar să subliniez că vreau să fac
referire la ascultările desfăşurate în scopul obţinerii unui plus de informaţie
utilă anchetei; ascultările formale, de sondare a poziţiei, doar în virtutea
respectării dreptului de apărare, neputând avea ca rezultat decât afirmarea
unor puncte de vedre, eventual, apărări sau justificări ale persoanei ascultate
în legătură cu o atitudine sau alta care a facilitat sau care s-a manifestat,
efectiv, în timpul sau după desfăşurarea activităţii ilicite.

13
 Având în vedere natura infracțiunii care face obiectul prezentei lucrări,
organul de urmărire penală trebuie să manifeste o diligență deosebită pentru
obținerea cât mai multor informații de la diversele categorii de martori.

4. Audierea suspecților sau inculpaților

Audierea suspecților și inculpaților reprezintă una dintre cele mai

importante procedee probatorii, având în vedere specificul infracțiunii în
discuție, aceștia având cele mai multe informații despre săvârșirea
infracțiunii, aici trebuie ca organul de cercetare penală să insiste pe audierea
verigilor slabe ale grupului infracțional, adică a celor care au câștigat mai
puțin decât au pierdut sau a celor care au câștigat cel mai puțin de pe urma
săvârșirii infracțiunii și caută cumva să se ,,răzbune” pe membrii grupării
infracționale.

5. Efectuarea confruntărilor

Confruntările pot fi folosite atunci când anchetatorii sunt convinşi, în

urma unei analize temeinice a comportamentului persoanelor aflate în
anchetă, a naturii contrazicerilor şi a motivelor/intereselor ce stau la baza
acestora, că manifestările persoanei, considerate a fi de bună credinţă sau,
cel puţin, cu o posibilă influenţă pozitivă, sunt de natură a influenţa persoana
confruntată în sensul schimbării atitudinii şi oferirii unor elemente utile
anchetei.11
Confruntarea este o activitate de tactică criminalistică și de urmărire
penală necesară pentru lămurirea cauzei, care constă în audierea a două
persoane, una în prezența celeilalte, care, anterior, au mai fost audiate
separat, între declarațiile lor existând contraziceri esențiale cu privire la
aceeași problemă.12
Prezența, atitudinea persoanei de bună-credință, precum și precizia cu
care aceasta își susține afirmațiile îl vor descuraja pe făptuitor și emoțiile își
vor face simțită prezența. Astfel, se va produce o schimbare în atitudinea sa
și în modul în care își susține apărările. Acesta este momentul în care
organele judiciare trebuie să dea dovadă de foarte mult tact și să exploateze
schimbările de comportament ale făptuitorului astfel încât să obțină cât mai
multe informații relevante.

11 Gabriel Ion OLTEANU, Adrian IACOB, Mirela GORUNESCU, Metodologie criminalistică. Structurile
infracționale și activitățile ilicite desfășurate de către acestea, Editura AIT Laboratories, București, 2008, p.77
12 Nicolae GROFU, Tactică criminalistică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2019, p. 128.
14
 6. Prezentările pentru recunoaştere

Prezentările pentru recunoaştere pot avea o pondere şi un rol important

în gestionarea anchetei. Firesc, prezentările pentru recunoaştere vor fi
folosite de fiecare dată când o persoană oferă în anchetă date despre o altă
persoană ale cărei semnalmente exterioare le-a perceput direct, în condiţiile
în care nu-i cunoaşte identitatea. Înregistrările de sunet şi imagine prezentate
trebuie să aibă o calitate cât mai bună astfel încât să permită distingerea
semnalmentelor exterioare relevante pentru recunoaştere.
În cazul traficului de persoane, astfel de prezentări pentru recunoaștere
pot fi făcute chiar de către victimele exploatate dacă acestea aleg să
coopereze, acestea fiind singurele care au intrat cu siguranță în contact cu
membrii rețelei de traficanți, de unde și valoarea sporită a informațiilor ce le
pot furniza.

CAPITOLUL V
CONCLUZII

Fenomenul traficului de persoane nu este un fenomen izolat, specific

țării noastre, ci el are un caracter internațional și transfrontalier. Lupta
împotriva acestuia este una acerbă, care presupune resurse materiale
semnificative și o atenție minuțioasă. Consider că ar trebui acordată o și mai
mare importanță acestei infracțiuni, săvârșită în mod continuat, de cele mai
multe ori, tocmai pentru că este vorba de viața și sănătatea victimelor. După
cum am precizat și în introducerea acestei lucrări, traficul de persoane aduce
atingere libertății persoanei, aceasta fiind un drept fundamental al individului.
Nu numai atât, traficul de persoane aduce atingere familiilor de proveniență
ale victimelor traficate și dă ocazia unor indivizi să se îmbogățească ilicit,
furnizând resurse materiale ce alimentează o „economie neagră, subterană”.
În ceea ce privește asigurarea ordinii publice, cu privire acest segment,
apreciez că proliferarea organizațiilor criminale ce profită de pe urma traficului
de persoane este o atingere gravă adusă ordinii publice, activitatea
infracțională desfășurată în speță nefiind doar una generatoare de profituri
ilicite, ci și o activitate prin care se încarcă grav anumite drepturi
fundamentale ale persoanei prin exercitarea de presiuni și abuzuri. În acest
sens, consider nu doar utilă, ci imperios necesară munca desfășurată de
15
structurile de profil ale Poliției Române, în speță Direcția de Combatere a
Criminalității Organizate.
În ceea ce privește modurile de intervenție pe linia de mucă pe care
activează, apreciez că lucrătorii de poliție din cadrul BCCO au la dispoziție o
paletă largă de tactici și procedee de anchetă. Ba chiar mai mult, și în ceea
ce privește strângerea și administrarea probelor, observăm o multitudine a
acestora. Consider că toate acestea sunt consecința naturii complexe și
elaborate a infracțiunilor ce fac obiectul liniei de muncă: traficul de persoane
capătă adesea un caracter transfrontalier, fiind necesară cooperarea cu
autorități judiciare străine; trebuie probată atât activitatea de traficare a
persoanelor, cât și infracțiunea de constituire a unui grup infracțional
organizat; traficanții dau dovadă de perspicacitate în organizarea activității,
operațiunea este bine gândită, iar mediul infracțional este greu de penetrat;
presiunea ce planează asupra anchetatorilor pentru a administra probele în
mod legal, orice scăpare putând duce la o soluție nefavorabilă într-o fază
ulterioară a judecății.
În cele din urmă, doresc să reiterez afirmația conform căreia traficul de
persoane constituie o încălcare a drepturilor omului şi o atingere adusă
demnităţii şi integrităţii fiinţei umane, o ameninţare asupra securităţii
individului şi a valorilor sociale şi morale. Acest tip de infracţionalitate
afectează în mod direct individul prin impactul pe care îl are asupra unuia
dintre drepturile fundamentale, libertatea individuală, societatea suportând,
în acelaşi timp, influenţe negative generate de amplificarea fenomenului
corupţiei, a faptelor antisociale şi violente, crearea unor mecanisme
criminale care obţin profituri substanţiale din acest tip de activitate, afectând
stabilitatea economică şi securitatea regională. În vederea combaterii
acestui fenomen, apreciez că doar o structură specializată pe astfel de linii de
muncă, constituită din ofițeri pregătiți, ce beneficiază de o expertiză bogată și
de mijloacele necesare cooperării internaționale este pe deplin competentă
să desfășoare activitatea de prindere a făptuitorilor, cu atât mai mult cu cât,
nu doar complexitatea activității infracționale este una superioară, dar și
atingerile aduse ordinii publice sunt de o gravitate ridicată.

16
BIBLIOGRAFIE

1. Anghel Anghelescu, Ligia Iliescu, Cătălin Enuță, Crima organizată şi

terorismul în context actual, Editura Sitech, Craiova, 2019

2. Gabriel Ion OLTEANU, Metodologie criminalistică. Cercetarea

structurilor infracționale și a unora dintre activitățile ilicite desfășurate de
acestea, Editura AIT Laboratories, București, 2005

3. Gheorghiță Mateuț și colaboratorii , Traficul de ființe umane.Infractor,

Victimă. Infracțiune, Editura Alternative Sociale, Iași 2005

4. Nicolae GROFU, Tactică criminalistică, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 2019

5. Codul penal și Codul de procedură penală

6. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de

persoane

7. Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii

organizate

8. https://anitp.mai.gov.ro/conferinta-internationala-anti-trafic/ accesat la
02.04.2021

9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Trafic_de_persoane accesat la 04.02.2021

17