UNIVERSITATEA DE VEST TIMIȘOARA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI PSIHOLOGIE

ASISTENȚĂ SOCIALĂ – ID

POLITICI PRIVIND INSEMINAREA ARTIFICIALĂ, FERTILIZAREA IN

VITRO SI MAMELE SUROGAT

Studente,
Drinovan Delia-Petronela
Dumitrean Raluca
 Argument
Dorința de avea urmași este una dintre cele mai legitime dorințe ale ființei umane. Nimic nu
împlinește mai bine un cuplu decât experiența conceperii unui copil care poate schimba cu totul
universul părinților și le poate oferi un sens profund în viață.

Infertilitatea reprezintă o problemă majoră de sănătate publică în România, dar și la nivel

european. Sporul negativ al populației este determinat și de infertilitate. De aceea asistăm la o
dezvoltare a tehnologiei reproducerii umane asistate și se impune nevoia de a înțelege impactul
psihologic complex al acesteia asupra cuplului, copiilor născuți prin procedurile respective și
asupra societății. S-a constatat că diagnosticul de infertilitate determină modificări psihologice
atât pe plan individual, cât și la cuplu. Apelarea la tratarea prin tehnologia reproducerii umane
chiar dacă rezolvă problema infertilității, nu rezolvă întru totul problemele psihologice și
creează, uneori, sentimente de culpabilitate legate de utilizarea acestor tehnici.

Tehnicile de fecundare artificială sunt folosite atunci când tratamentele obișnuite, hormonale,
medicamentoase sau chirurgicale nu dau nici un rezultat. În general, comunitatea științifică
mondială își propune să nu depășească anumite limite. Nașterea unui om constituie un eveniment
unic și ireparabil. De aceea el trebuie să aibă loc în mod uman. Biotehnologiile de ultimă
generație, specifice ingineriei genetice, depășind limitele, transformă actul de procreare într-unul
de fabricare. În asemenea condiții, un copil apare pe lume după un program prestabilit, ceea ce
arată că omul trăiește sub imperativele multor riscuri, iar viața o înțelege ca pe un risc și atunci
recurge la avort. În alte condiții, dorindu-și o sarcină cu orice preț, intervine cu un tratament
medical. Apelând la inovațiile ingineriei genetice, reiese că omul, cucerit total de înclinații
egocentriste, vrea să-și fabrice copiii la "comandă", după propriile sale rețete. Aceste înclinații îl
conduc la acte imorale, care aduc atingere demnității persoanei umane. Curentul opiniilor
scientiste, care atentează la fundamentele umane, devine tot mai puternic. Mulți reprezentanți ai
comunității științifice internaționale, dându-și seama că au fost depășite anumite frontiere, cer
intervenția statului. Este încurajator faptul că peste tot în lume comunitățile creștine și societățile
inspirate de mesajul creștin activează pentru orientări favorabile vieții și demnității persoanei
umane.

Dezvoltarea tehnicii medicale ridică și probleme de etică referitoare la ceea ce este just, ce este
bine și ce este corect în comportamentul medicilor și al pacienților, al indivizilor și al societății.
Drepturile fundamentale ale unei persoane decurg din recunoașterea statutului său uman, a
deminității, a inviolabilității vieții sale și a faptului că s-a născut și va fi întotdeauna liber.
Implicarea sau participarea individului la luarea deciziilor referitoare la corpul sau sănătatea
proprie trebuie recunoscute ca drepturi universale.

Literatura de specialitate arată că există mai multe metode de fertilizare artificială. Diferențele
sunt date atât de numărul persoanelor implicate în realizarea acestor tehnici, cât și de locul unde
are loc fecundarea. În general, metodele cunoscute, până acum, presupun implicarea soților, a
medicului terapeut, a donatorului, a "mamei de împrumut" - mama surogat, sau a familiei
adoptive. Diferențele dintre aceste tehnici presupun firește și apariția unor deosebiri de abordare
etică.

Din cauza prejudecăților sociale, infertilitatea este considerată doar o problemă a femeilor, nu și
a bărbaților. În plus, în momentul în care se ia decizia să apeleze la un centru de tratament
tendința este ca acel cuplu să fie invitat să apeleze la reproducere umana asistată, omițându-se
pașii premergători, adică stabilirea cauzei infertilității și epuizarea altor metode de tratament, și
doar în ultimă instanță să se opteze pentru inseminarea artificiala, FIV, mama surogat.

Inseminarea artificială

Metoda numită inseminare artificială se foloseste mai rar. În acest caz, sperma este transferată
de medicul terapeut în organul genital feminin. Fecundarea are loc prin intermediul medicului
terapeut. Pentru IA se poate folosi sperma de la partener sau sperma de la donator. Când
spermatozoizii sunt folosiți de la un donator anonim, procesul se numește inseminare terapeutică
cu donator. Se folosește sperma prelevată cu puțin timp înainte de transferarea ei în căile genitale
feminine sau spermă conservată. La aceste metode apelează și cei care "își propun" să evite
transmiterea unor boli genetice. Succesele acestei tehnici nu sunt prea mari, atingand o maxima
de 25%.

Inseminarea artificială poate ajuta un cuplu să conceapă dacă:

 există o problemă cu sperma bărbatului sau are disfuncție erectilă sau ejaculare prematură;
 nu există niciun motiv evident pentru care cuplul nu poate concepe (infertilitate fără cauză
cunoscută);
 femeia are probleme de ovulație sau endometrioza ușoară, când celulele care se gasesc de
obicei în mucoasa uterului cresc în alte părți ale sistemului reproducător, cum ar fi trompele
uterine, ovarele sau vaginul.
Un medic îi poate recomanda unui cuplu inseminarea artificială:
 dupa 6 luni de relații sexuale neprotejate dacă o femeie are vârsta peste 35 de ani;
 după un an de relații sexuale neprotejate dacă o femeie are mai puțin de 35 de ani.

Inseminarea artificială mai poate fi solicitată și în următoarele cazuri:

a) în cazul femeilor singure, necăsătorite, în care caz se ridica probleme în legătură cu drepturile
copilului care se va naște, situație similară unui copil abandonat.
b) în cazul cuplurilor de femei (homosexualitate), știut fiind faptul că astăzi cuplurile de lesbiene
militează tot mai frecvent "pentru dreptul de a se căsători, de a crește copii."

Tipuri de inseminare artificială

IUI – Inseminare intrauterină
Sperma este injectată în uter. Inseminarea intrauterină este una dintre cele mai eficiente tipuri de
inseminare artificială și are unele dintre cele mai mari rate de succes. Totuși, acest tip de
inseminare este mai eficient dacă femeia are sub 30 de ani.

ICI – Inseminare intracervicală

Spermatozoizii sunt injectați în colul uterin, localizat la deschiderea uterului. Aceasta procedură
este de obicei una dintre cele mai ușoare și mai puțin costisitoare tipuri de inseminare artificială,
deoarece imita cel mai îndeaproape actul sexual. Materialul seminal este introdus la deschiderea
colului uterin de către un medic cu o seringă.

IVI – Inseminare intravaginală

Inseminarea intravaginală este cel mai simplu tip de inseminare și implică plasarea spermei în
vaginul femeii. Este aproape similar cu ceea ce se întâmplă în timpul actului sexual în ceea ce
privește plasarea spermatozoizilor. Această metodă de inseminare poate fi utilizată atunci când
se utilizează spermă de la donator și atunci când nu există probleme cu fertilitatea femeii.
Deoarece ratele de succes sunt mai mici decât în caz de IUI, această formă de inseminare nu este
comună, dar este mai frecventă în tratamentele de „inseminare la domiciliu”.

ITI – Inseminare intratubară

Sperma este injectată în trompele uterine. Un cateter trece prin colul uterin și uter și plasează
sperma direct în trompele uterine.

Care sunt sansele de succes?

IA nu poate garanta obținerea sarcinii și nici nașterea unui copil sănătos.
Rata de succes a inseminării artificiale variază considerabil, în funcție de vârsta și cauza
infertilității.
Rata medie de succes pentru un ciclu IA este:
- 5 – 8 % per ciclu, în ciclu natural, pentru IA cu sperma de la partener
- 10-20% per ciclu, cu tratament SOC, pentru IA cu sperma de la partener
- 12 – 14 % per ciclu, pentru IA cu sperma de la donator
Rata de sarcini este mai redusă în anumite situații:
• Femei peste 38 ani
• Sperma de calitate redusă
• Femei cu endometrioză, patologie tubară, antecedente chirurgicale sau aderențe pelvine
• Cupluri cu o durată a infertilității peste 3 ani

Sarcinile după indeminarea artificală au același risc de complicații ca și sarcinile apărute

spontan.

În România există câteva clinici care oferă servicii de inseminare artificială prețul fiind diferit, în
funcție de clinica și de serviciile pe care le oferă. Cele mai multe sunt în București, dar se găsesc
astfel de clinici și în orașele mari din țară: Omini Clinic (Iași), Origyn (Iași), Centrul de
reproducere umană asistată GYNATAL (Timișoara), Clinica de Fertilitate Zygota (Mureș),
Departamentul FIV al Clinicii Ginecologie I (Cluj Napoca), Clinica Ana Medical Center
(Ploiești), Centrul Medical Vivamed (Brașov), Clinica CALLA (Oradea).

Probleme de natură etică la inseminarea intracorporală

Inseminarea artificială, privită chiar prin prisma celor care o susțin, nu este o metodă care să
ofere multe reușite. Se cer a fi îndeplinite condiții stricte ca șansa de reusită să sporească.
Succesul depinde de vârsta soților, de cunoașterea ciclului lor biologic, de starea psihologică
conștientă sau inconștientă a femeii, de materialul seminal. Aplicarea tuturor metodelor implică
serioase probleme de natură etică.

În ceea ce privește asigurarea prezenței soților, nu s-a găsit o soluție acceptabilă în legătură cu
obținerea materialului seminal bărbătesc. Se bucură de o anumită legitimitate morală doar cazul
prelevării spermei printr-un act sexual propriu-zis, de la soț.

Problemele se înmulțesc în cazul prezenței a celei de-a treia persoane, a donatorului de spermă.
Codul Penal român, rămas neschimbat la acest capitol din 1964, sancționează adulterul, adică
intruziunea unei a treia persoane în interiorul unui cuplu. Acest tip de familie nu mai este
monogamică. Pe de altă parte, câtă vreme nu tatăl este donator, avem de-a face cu sexualitate, nu
cu procreare. Iar faptul că donatorul rămâne necunoscut, condiție respectată în majoritatea
țărilor, face să apară dificultăți în legătură cu opțiunile copilului. Este încălcat dreptul său natural
de a-și cunoaște proprii părinți.

Nu pot fi rezolvate, de asemenea, unele probleme de natură psihologică. Tatăl copilului știe că nu
este și tatăl biologic, ci doar tată din punct de vedere juridico-afectiv. În același timp, apar
dezechilibre la celălalt partener. Femeia își dezvoltă narcisistic funcția de mamă, defavorizându-l
firește pe tată.

Folosirea spermei depozitate în bănci ridică problema eugeniei. Există un exemplu edificator în
acest sens. În California funcționează o bancă rezervată premiilor Nobel. Pentru a spori gradul de
reușită, există tendința de a însămânța mai multe ovule cu spermă depozitată în bănci, ceea ce
creează pericolul însămânțării mai multor femei cu sperma aceluiași bărbat.
Problemele juridico-morale și genetice planează și în jurul acestor dificultăți. Copiii rezultați pe
această cale pot fi frați și nu se pot căsători. Apar, de asemenea, consecințe cu caracter ereditar.
În cazul băncilor de spermă, materialul seminal este tratat ca o marfă, ca un capital.
Dincolo de dificultățile de ordin moral, se pune problema dacă aceste bănci nu pot fi folosite în
funcție de anumite contexte politice. Pericolul cel mai mare îl constituie o societate totalitară.
Însămânțarea artificială a femeilor singure, necăsătorite, este socotită, din punct de vedere moral,
religios, de către unii, ca desfrânare, iar din punct de vedere juridic, filiația față de copil se
rezolvă ca în cazul donării de lichid seminal (situație similară unui copil abandonat). De aici se
vede că inseminarea cu spermă de la donator are mai multe implicații decât inseminarea cu
sperma de la soț.
Din această cauză, inseminarea cu spermă de la donator este considerată de unii "ca delict contra
familiei (delict de adulter), ca fals intelectual în actele de naștere, ca violare a prevederilor
adopției", insistându-se și pe "riscurile privind dezagregarea familiei prin fixările afective
(emoționale) față de donatorul necunoscut."

Din punct de vedere moral, apare evident asocierea actului procreării cu cel de a fabrica. De
asemenea, se întărește în mod fals credința că oricine poate avea copii.

Fertilizarea in vitro

Fertilizarea in vitro (FIV) este cea mai eficientă formă de tehnologie de reproducere asistată.
Înglobează o serie complexă de proceduri utilizate pentru a ajuta cuplurile infertile să obțină o
sarcină sau în anumite situații pentru a preveni transmiterea unor boli genetice.

Fertilizarea in vitro (din latina, "in eprubeta") presupune fecundarea ovului în afara
organismului. Este cea mai cunoscută metoda folosită în cazul infertilității din diverse cauze
(absența trompelor, obstrucție tubara, endometrioză, cauze imunologice etc.).

Spre deosebire de inseminarea artificială, procedura de reproducere asistată mai simplă, în care
sperma este plasată în uter, iar concepția se întâmplă altfel în mod normal, FIV presupune
combinarea ovocitelor și a spermei în afara corpului, într-un laborator. Odată ce se formează
unul sau mai mulți embrioni, aceștia sunt apoi plasați în uter. FIV este o procedura mult mai
complexă și mai costisitoare decât inseminarea artificială.

Primul copil conceput în eprubetă s-a născut la 25 iulie 1978, la Old Ham General Hospital din
Manchester. După nașterea Louisei Brown, sute de mii de copii au fost creați pe această cale. În
Marea Britanie, unul din 80 de copii născuți, în 1997, era rezultatul unui tratament de fertilizare
in vitro. În Danemarca, această rată este mult mai mare, 1 la 38, adică 2,6%.

În România, primul centru de fertilizare in vitro a început să funcționeze la Timișoara, în 1995.

Primul român, conceput în eprubetă, Daniel G., din Timișoara, a împlinit, în 2021, 25 ani.
Conceperea sa a fost realizată la Clinica Universității de Obstetrică și Ginecologie "Bega" din
Timișoara, sub conducerea profesorului Ioan Munteanu. Începand cu 1995, au mai apărut patru
astfel de laboratoare la București.

Fertilizarea in vitro se recomandă cuplurilor:

  în care partenera are trompele uterine (tuburi falopiene) absente sau blocate, deseori
medicul poate recomanda scoaterea trompelor blocate, acestea având un efect nefast
asupra implantării embrionilor
 infertilitatea severă masculină - numărul de spermatozoizi sau motilitatea
spermatozoizilor este scăzută sau sperma trebuie extrasă chirurgical din testicule
 în care partenera are o vârstă reproductivă avansată, deoarece timpul de concepție este
esențial, iar ratele de sarcină cu alte terapii sunt mici
 în care unul dintre parteneri suferă de diferite cauze ale infertilității (de exemplu,
endometrioză, tulburări de ovulație, infertilitate inexplicabilă), și alte metode de
tratament nu au dat rezultate
 în care unul dintre parteneri are o boala genetică mostenită, iar partenerii doresc să evite
transmiterea afecțiunii copilului lor - în acest caz, FIV este combinat cu un diagnostic
genetic preimplantațional. Acest lucru înseamnă că embrionii sunt testați și sunt
transferați în uter numai embrionii sănătoși.
 în care partenera suferă de insuficiență ovariană prematură - în acest caz se recomandă
folosirea de ovocite provenite de la o donatoare.

Cum se efectuează FIV

Procedura de fertilizare in vitro se poate efectua folosind propriile ovocite și sperma partenerului
sau, în cazuri particulare, poate implica atât ovocite, cât și spermatozoizi de la donatori. Practic,
constă în fertilizarea atificială, în condiții de laborator, a ovocitelor. Acestea sunt prelevate în
anestezie prin aspirație din ovare și apoi fertilizate cu spermatozoizii recoltați de la partener sau
donați de un donator anonim într-un laborator. Odată produs procesul de fertilizare, în curs de
câteva zile se va obține un număr de embrioni. Dintre aceștia se va alege unul sau mai mulți, care
sunt transferați în uter, cu scopul de a obține sarcina. Restul embrionilor se pot crioconserva
pentru o utilizare ulterioara. Actualmente din mai multe considerente se preferă transferul unui
singur embrion.
Un ciclu complet de FIV durează aproximativ trei săptămâni. Uneori, acești pași sunt împărțiți în
diferite etape, iar procesul poate dura mai mult.

Tipuri de fertilizare in vitro

1. Ciclul natural FIV
Ciclul natural FIV implică aspirarea și fertilizarea unui singur ovocit care în mod normal este
eliminat la ovulație în cursul ciclului menstrual lunar. Nu sunt folosite medicamente pentru
stimularea ovarelor. Șansele de a obține o sarcină sunt reduse.

2. Cicluri de stimulare FIV

Există două tipuri majore de protocoale de stimulare în terapia FIV. Un ciclu mai scurt, cunoscut
sub numele de ciclu antagonist, care dureaza aproximativ două săptămâni, în care tratamentul
începe în prima zi a menstruației; celălalt tip, mai frecvent utilizat este ciclul agonist, care
durează aproximativ trei-patru săptămâni, în care etapa de inhibare hormonală începe în ziua a
21-a a ciclului menstrual anterior.

3. Transferul de embrioni (embriotransferul)

Ovocitele fertilizate (zigoții) sunt selectate și menținute în continuare în cultură până în ziua
transferului de embrioni, fie în a 3-a zi (stadiul de 6-8 celule), fie în zilele 5/6 (stadiul de
blastocist).
Transferul de embrioni este o procedură nedureroasă, care nu necesită de obicei anestezie,
durează aproximativ 5-10 minute și este asemănătoare cu un simplu test PAP. Embrionii sunt
aspirati într-un cateter și introduși în uter, ghidat ecografic, pe cale vaginală. Numărul de
embrioni transferați depinde de "calitatea" lor, vârsta pacientei și de rezultatul încercărilor
anterioare de FIV.
Pacientele trebuie să aștepte încă două săptămâni după embriotransfer până la testul de sarcină
din sânge (beta-hCG).

4. Transferul de blastocisti
Stadiul de blastocist este o etapa în dezvoltarea embrionului, la 5 sau 6 zile de la inițierea
culturii. Cu puțin timp înainte de implantare, preembrionul este format dintr-un strat exterior de
celule (care va deveni placentă) și o "masă celulară internă ", care va deveni embrionul în sine.
Blastocistul crește în dimensiuni și iese din învelișul proteic (ecloziune). Până de curând nu a
fost posibilă cultivarea cu succes a embrionilor până la acest stadiu, dar printr-o mai bună
înțelegere a nevoilor nutriționale ale embrionului, au fost descoperite noi tipuri de medii de
cultură, care au ajutat acest proces. În măsura în care aceasta este posibil, se preferă întotdeauna
transferul de blastocisti.
Blastocistii au un potențial crescut de implantare. Pacientele care aleg transferul de blastocisti au
șanse mai mari de a obține o sarcină. Există, însă, și anumite dezavantaje ale acestei metode, cum
ar fi faptul ca nu toți embrionii ajung la stadiul de blastocist și nu toate pacientele ajung la
embriotransfer, deoarece este posibil ca embrionii să nu evolueze până la acest stadiu. Înainte de
a opta pentru transferul de blastocisti, trebuie avute în vedere numărul de embrioni disponibili și
eventualitatea ca ciclul de FIV să rămână fără transfer de embrioni.

5. Ecloziunea asistată (assisted hatching)

Embrionul este protejat de un înveliș proteic numit zona pellucida. Pentru a se putea implanta în
uter, embrionul în dezvoltare trebuie să iasă din acest înveliș. Se presupune că în unele cazuri,
subțierea sau perforarea zonei pellucida poate facilita implantarea embrionilor (assisted
hatching). Este cunoscut faptul că embrionii cultivați in vitro pot avea o zona pellucida mai dură
și există studii care au demonstrat efectul benefic al assisted hatching-ului asupra rezultatelor
FIV.
Unii recomandă assisted hatching pacientelor cu vârste peste 38 ani sau celor cu zona pellucida
vizibil mai groasă decât în mod normal. Perforarea zonei pellucida se face printr-o procedură de
micromanipulare, fie prin metode mecanice, cu ajutorul unui ac, fie prin mijloace chimice sau cu
laser. Procedura are loc de obicei chiar înainte de transferul de embrioni. Există un mic risc de
deteriorare a embrionului.

Probleme de natură etică la fertilizarea in vitro

Este necesar să existe o abordare mai largă, din punct de vedere social, medical, juridic și chiar
religios a problemelor etice ale acestui subiect. O limitare majora a dezbaterii rezultă din faptul
că nu se recunoaște, uneori nici de către specialiști, că este necesar să privim noua tehnologie a
reproducerii omului ca o variabilă independentă, ea însăși fiind un produs social strâns legat de
alți factori sociali extinși mult dincolo de limitele medicinei.

Punerea în aplicare a tehnicilor FIV ridică o serie întreagă de probleme, dileme și dezbateri, de la
cele legate de științele biologice, la cele legate de etică, sociologie și drept, astfel:

- Proveniența gameților naște una dintre cele mai mari dileme etice. În cazul în care ovocitul și
spermatozoizii provin de la părinții biologici, problemele de natură etică apar începând de la
inexistența raportului sexual dintre soți până la viața embrionilor. Prin modul în care se
prelevează sperma pentru FIV nu mai este realizată dimensiunea afectivă a actului conjugal,
mizându-se doar pe aspectul fizic al procreației și, problematic, intervine o a treia parte în acest
act, medicul și/sau mama surogat.

- Se discută între eticieni despre dezumanizarea și medicalizarea procesului de sănătatea

reproducerii, care atacă direct demnitatea divină a înmulțirii umane, prin dispariția unirii
emoțional-fizice între parteneri. Există voci care afirmă că astfel, valorile familiale clasice sunt
subminate și există o inversare a balanței între autoritatea patriarhală și noua autoritate
tehnocrată.

- Soarta și numărul embrionilor. În marea majoritate a cazurilor de FIV se lucrează cu mai mulți
embrioni, căci, ținând cont de procentul redus de reușită, nu se poate cunoaște de la început
numărul necesar. De obicei, mai mulți embrioni sunt transferați în uterul mamei, în speranța că
cel puțin unul din ei se va implanta cu succes. Necesitatea transferului de embrioni multipli duce
la apariția sarcinilor multiple. Sarcinile multiple, realizate prin această metodă implică și reducția
embrionară ulterioară. Asta înseamnă că mai mulți embrioni sunt eliminați ca să se
îmbunătățească șansele de supraviețuire ale unuia sau doi embrioni restanți, prin acest sacrificiu
practic, realizându-se un avort, iar din punct de vedere religios, un homicid.

- Statutul embrionului și al părinților. Problemele se înmulțesc atunci când se recurge la o mamă

surogat, pentru că mama biologică poate fi fertilizată, dar nu reușește, din motive de sănătate, să
ducă sarcina până la capăt. În asemenea situații, gametii proveniți de la un cuplu, care-și dorește
un copil, sunt transferați în uterul altei femei, rezultând un embrion, care se va dezvolta în mama
"de împrumut". În toate aceste cazuri, mai întâi, statutul cuplului, ai cărui membri nu pot concepe
copii sau susține o sarcină, este pus în pericol de interferenta unei a treia părți: a medicului care
asistă sau a mamei surogat, prin faptul că fecundația are loc în afara uterului matern. Apoi pot
apărea și dificultăți legate de identitatea nou-născutului. Statutul său biologic nu corespunde
celui social. Sunt consemnate din ce în ce mai multe cazuri când gestația unui copil, comisionat
unui cuplu steril, a avut loc în uterul unei rude sau al unei surori, în cel mai fericit caz, și rarisim,
chiar al propriei mame a donatoarei de ovule. La limita legalității, încă nesuficient de bine pusă
la punct, este și calea prin care, din punct de vedere juridic, copilul ajunge în familia celor care îi
sunt părinți biologici. Mama surogat, după naștere, trebuie să „abandoneze copilul, permițând
astfel părinților biologici să-l înfieze, după ce aceștia l-au luat în îngrijire. Abandonul, însă, este
pasibil să se supună consecințelor legale, iar potențialii părinți adoptivi, de fapt cei biologici,
trebuie să fie oficial căsătoriți pentru a-l putea înfia.

- Incidente. În cazul utilizării spermei conservate în azot lichid în băncile de spermă, pot apărea
confuzii legate de donatorii de spermă. De asemenea, în majoritatea cazurilor în care concepția s-
a făcut cu sperma provenind din bănci, copilul nu poate să își cunoască tatăl. În cazul unui
control deficitar al acestor bănci (care trebuie să asigure protecția identității donatorului) se pot
naște mai muțti copii din același tată. Există riscul ca, prin căsătoria acestora, destul de puțin
probabilă, totuși, dar supusă unui grad de risc, să apară boli genetice la posibilii urmași. Pornind
de la selectarea materialului seminal - un criteriu care se află din ce în ce mai mult în atenția
celor care utilizează FIV - apare riscul eugenismului.

- Copiii postumi. De discutat sunt cazurile când au fost folosiți embrioni congelați. Embrionii au
fost implantați după moartea tatălui, născându-se așa-zișii "copii de după moarte, postumi, copii
de dincolo„ proveniti din sperma prelevata de la un barbat care suferea de o boala incurabila sau
aflat în moarte cerebrală, de obicei la cererea soțiilor, logodnicelor sau părinților acestora,
problema etică ridicată fiind dacă cel care moare are dreptul să aibă urmași postumi sau, dacă, nu
cumva, cei în viață care solicită acest lucru dau dovadă de egoism față de viitorul copil care va
crește fără tată.

- Alta dilemă etică este legată de orientarea sexuală a părinților, a mamelor în general, în ultimii
ani, FIV fiind o metodă preferată de homosexuali și lesbiene pentru a avea urmași. În occident un
procent însemnat dintre cei ce apelează la această metodă, nu sunt heterosexuali. Deși contravine
regulilor religioase, se consideră că, etic, o persoană are dreptul să aibă urmași, chiar dacă
orientarea sexuală nu i-ar permite acest lucru pe cale naturală.

- Vârsta mamei. O lungă serie de dezbateri, care încă nu s-au finalizat, a început de mai bine de
13 ani când s-a descoperit că tratamentele pentru infertilitate pot fi aplicate și în cazul femeilor
aflate în postmenopauza, permițându-le să aibă copii după ce, biologic, acest lucru nu ar mai fi
fost cu putință. Întrebările care se pun sunt dacă menopauza nu ar trebui să fie o "barieră" în
calea aplicării acestor tratamente sau care ar fi vârsta maximă la care ar trebui să se accepte FIV.
Unii specialiști sunt de părere că o sarcină la o vârstă înaintată ridică probleme morale majore
câtă vreme mama nu are șanse să trăiască (de cele mai multe ori) pentru a putea asigura
stabilitatea emoțională și materială necesară unui copil. Au existat oameni de știintă care au
contrazis această idee, spunând că nu ar trebui să existe bariere de vârstă în aceste situații. Din
păcate, moartea celei cândva considerate cea mai vârstnică mamă din lume care a conceput prin
FIV, Maria del Carmen Bousadarea, readuce această problemă în actualitate. Femeia a născut
gemeni la 66 de ani, în urma fertilizării in vitro și apelând la o donatoare de ovule. A murit trei
ani mai târziu, la 69 de ani, lăsând gemenii în grija unor rude.

- Experimentele pe embrioni. Odată cu diversificarea metodelor FIV, s-au înmulțit și tipurile de

experimente pe embrioni, asupra ADN-ului uman, asupra multor aspecte de compatibilitate
imunologica. Legislația permisivă sau absentă îngăduie utilizarea embrionilor și chiar a feților
obtinuți prin avort spontan sau provocat în scopuri experimentale, în multe țări, fiind invocat
caracterul terapeutic al cercetării în scopul rezolvării unor boli incurabile, în special a celor de
natură genetică. De aici apar cele mai delicate și, totodată, furtunoase probleme etice.

Punctul de vedere al lumii medicale se suprapune cu cel al tradiției creștine. Au fost exprimate
poziții diverse la nivelul întregii societăți, mai ales în perioada introducerii Legii fertilizării și
embriologiei umane (1990), foarte restrictive, de altfel, în Marea Britanie, țara care a avut prima
instituție investită cu competențe în acest domeniu, respectiv Autoritatea pentru Fertilizare si
Embriologie Umana. Folosirea în cercetare a embrionilor și a feților a fost limitată prin
Recomandarea 1046 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (24 septembrie 1986), prin
care se specifică faptul că sunt autorizate toate intervențiile cercetătorilor și medicilor, care
sprijină copilul și contribuie la dezvoltarea sa.

Punctele de vedere religioase diferă, dar nu foarte mult. În tradiția ebraică, de exemplu, ființa
concepută este considerată "simpla apa", până în a 40-a zi. Eliminarea embrionului, până în acest
moment, nu echivalează cu un avort. Acest principiu stă la baza dreptului ebraic rabinic. Este
pedepsită doar persoana care suprimă viața unui embrion, dupa a 40-a zi. Marea majoritate a
bisericilor creștine a considerat totdeauna că ființa umană își începe viața în momentul
conceperii ei. În felul acesta, embrionul are statut de persoană umană, cu toate drepturile care
derivă de aici. Fertilizarea in vitro, având drept scop unic cel al experimentării, încalcă, în
această viziune, principiile fundamentale ale moralei creștine. În același fel este înțeleasă și
distrugerea embrionilor supranumerari, rezultați din aplicarea tehnicilor FIV, fiind permise doar
intervențiile care nu pun în pericol viața și integritatea trupească a ființei umane.

Mama surogat

Bucuria cea mai mare a unei femei este să devină mamă și să dea viață unui mic îngeraș. Cu
toate acestea, multe femei experimentează eșecul de a naște propriul copil, ceea ce constituie o
rană deschisă pentru multe cupluri care ajung să epuizeze toate variantele oferite de medicina
reproductivă actuală. În ultimă instanță, o variantă de a avea un copil care genetic să
moștenească unul sau ambii părinți, ar putea consta în prezent la apelarea la o mamă surogat,
adică o femeie terță care acceptă să ducă o sarcină la termen, timp de 9 luni, pentru ca visul unui
cuplu să devină realitate. Însă, în practică, lucrurile nu sunt nici pe departe simple: fizic,
emoțional, etic, din punctul de vedere al raporturilor între mama surogat și cuplul asistat
reproductiv sau al legislației, lacunară și neclară, totul este destul de complicat.

Astăzi nu mai constituie o raritate faptul că surogatul este una dintre cele mai noi modalități prin
care oamenii își pot construi familiile. Dar persistă încă multe prejudecăți și dezinformări despre
acest proces, iar legiferarea sa se remarcă prin lipsa unor reglementări adecvate în România. Pe
de altă parte, privită de mulți cu scepticism, iar de alții ca ultimă speranță pentru a-și împlini
dezideratul de a avea un copil propriu, femeia surogat se confruntă, la rândul ei, cu multe riscuri,
dileme, stigmă, tensiuni interioare și emoționale.

Mama surogat sau purtătoare este o femeie care acceptă, de bună voie și pe baza unui contract
semnat la notar, să poarte o sarcină și să nască un bebeluș pentru un cuplu sau o femeie infertilă.
Astfel, mama surogat va purta în pântece timp de 9 luni un copilaș conceput de cei doi părinți.
Radu Vlădăreanu, medic ginecolog: „Mama surogat înseamnă că o femeie poartă un copil al
altui cuplu. Fie această femeie, această gravidă va purta un bebe care provine din ovocitele ei,
dar spermatozoidul altcuiva, deci cu alte cuvinte îşi donează în acelaşi timp şi ovocitele, se face
procedura…şi embrionul este inseminat tot ei, ea care poartă mai departe sarcina. Nu e deloc
legalizată corect această procedură şi nu este o ţară în care să poţi face uşor acest lucru. Nu
este interzisă şi ca atare este “permisă”.”

În general, mamele purtătoare fac acest lucru în schimbul unei retribuții bănești există, însă, și
mame purtătoare care fac acest lucru în mod altruist, mai ales când este vorba de fiice sau surori
care nu pot duce o sarcină până la termen, care sunt infertile sau când acestea suferă de boli care
asociate cu gestația le-ar putea pune viața în pericol. Mamele purtătoare care duc sarcinile în
scop comercial primesc în medie sume cuprinse între 40.000 euro în SUA , 10.000 euro în
Ucraina. 

În general, cuplurile infertile apelează la o mamă-surogat după ce au epuizat toate celelalte

metode de procreare asistate medical, cum ar fi fertilizarea in vitro sau inseminarea artificială.
De asemenea, absența uterului sau malformațiile uterine, eșecul menținerii unei sarcini viabile
prin avorturi repetate, riscurile potențial fatale la naștere pentru mamă, pot determina anumite
femei să recurgă la o asemenea soluție neobișnuită.
Deși se întâlnesc mai rar, există cazuri în care femei sănătoase și fertile refuză, din diverse
motive, să poarte o sarcină, apelând la mame purtătoare pentru a le naște copilul. Unele cupluri
de homosexuali care trăiesc în state unde adopția unui copil de către un cuplu cu aceleași
orientări sexuale este ilegala și își doresc să devină părinți, aleg această variantă.

Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o mamă surogat

În situația de fertilizare in vitro cu embriotransfer cu mama surogat trebuie îndeplinite următoarele

condiții:
 Mama surogat să efectueze examenul clinic și investigațiile recomandate
 Evaluarea psihologică a mamei surogat și a soțului acesteia (dacă este cazul) și a cuplului
infertil
  Acorduri legalizate între cuplul furnizor de material genetic și mama surogat și soțul
acesteia (dacă este cazul), realizate înainte de începerea tratamentului sau procedurilor.
Criteriile pentru mama surogat - modelul ideal:
 vârsta sub 38 ani
 să fie căsătorită sau într-o relație stabilă
 o sarcină cu naștere în antecedente și fără complicații
 fără patologii care pot afecta o sarcină (ex. diabet, anticorpi anti Rh prezenți, etc.)
 nefumătoare
 neconsumatoare de droguri sau alcool
 fără afecțiuni care necesită tratamente cronice.

Ce drepturi are mama surogat asupra copilului?

Conform legislației în vigoare, mama surogat renunță la orice drept asupra copilului în fața
notarului. Astfel, odată după ce nașterea copilului a avut loc, aceasta nu poate pretinde nici un
drept asupra micuțului. Totuși, există cazuri în care, de comun acord, părinții acceptă ca mama
purtătoare a sarcinii să viziteze ocazional copilul sau să mențină o legătură cu acesta. Pentru a
evita ca această alternativă medicală să fie utilizată din motive financiare, proiectul de lege
stabilește ca singurele compensații pe care mama surogat le poate primi de la părinți, în baza
contractului încheiat, sunt: decontarea costurilor medicale ale perioadei de sarcină și o
compensație materială echivalentă cu 5 tichete de masă pe zi pentru fiecare zi de sarcină și
lăuzie.

Mama surogat în România

Luând în considerare că această alternativă medicală este controversată și chiar interzisă în unele
țări europene, în România nu s-a emis încă o lege clară cu privire la acest subiect. La sfârșitul
lunii februarie 2012, Gyorgy Frunda, președintele Comisiei pentru drepturile omului, culte și
minorități a depus un proiect de lege la Guvern, prin care cuplurile infertile și femeile singure au
dreptul să apeleze la serviciile unei mame surogat/purtătoare pentru a deveni părinți.

În proiectul de lege depus în 2012, se stipulează ca vârsta mamei-surogat trebuie să se încadreze

între 18 și 40 de ani, iar cea a mamei beneficiar, între 18 și maximum 47 de ani.

Femeia devine mamă surogat în următoarele situații:

1. Sarcina în care femeia purtătoare este de fapt mama biologică a copilului, care decide să își
cedeze ovulele pentru conceperea copilului unui cuplu în care bărbatul este fertil, dar femeia este
infertilă. Astfel, ovulele mamei surogat sunt fertilizate cu spermatozoizii tatălui, iar embrionul
este implantat apoi în uter.
2. Mama surogat poartă o sarcină cu un copil care nu este biologic al ei. Acesta este conceput
prin fertilizare in vitro din ovulele și spermatozoizii donați de cuplul respectiv. Deși această
procedura medicală este combătută în diferite țări, unii specialiști o aprobă. La noi în România
această lege încă nu s-a emis, motiv pentru care cuplul care nu poate concepe un copil nu poate
apela la această alternativă.
Conform Art 21. din Legea privind sănătatea reproducerii și reproducerea umană asistată
medical "Înainte de începerea procedurilor de reproducere umană asistată medical, între cuplul
asistat reproductiv și mama purtătoare sau surogat, dacă aceasta este necăsătorită, se vor întocmi
prin biroul notarului public, următoarele acte autentificate:
a) consimțământul mamei purtătoare sau al mamei surogat de a ajuta cuplul reproductiv pentru a
avea unul sau mai mulți copii, prin participarea sa în procesul de fertilizare in vitro, gestatie și
naștere;
b) declarația mamei purtătoare sau surogat privind cedarea drepturilor parentale cuplului asistat
reproductiv și acordul de încredințare a copilului, imediat după naștere, cuplului asistat
reproductiv;
c) consimțământul mamei purtătoare sau surogat privind neconsemnarea datelor sale de
identitate în certificatul de naștere al copilului, în actele civile și în nici un alt înscris oficial
privind maternitatea copilului;
d) consițământul mamei purtătoare sau surogat în caz de avort în primele trei luni de sarcină, la
cererea cuplului asistat reproductiv și numai la indicație medicală;
e) consimțământul soțului mamei purtătoare sau surogat, dacă aceasta este căsătorită, privind
procedura de fertilizare in vitro, păstrarea sarcinii rezultate prin fertilizarea in vitro cu material
genetic provenit de la terțe părți, avort selectiv la cererea cuplului beneficiar și cedarea oricăror
drepturi și obligații parentale asupra copilului, inclusiv înscrierea sa în certificatul de naștere al
copilului și acordul de încredințare a copilului la naștere, cuplului asistat reproductiv;
f) consimțământul cuplului asistat reproductiv de a-i fi încredințat copilul imediat după naștere,
indiferent de starea de sănătate a acestuia;
g) contractul în care să se specifice interdicția mamei purtătoare sau surogat de a avorta sarcina
în lipsa unei indicații medicale și fără acordul cuplului asistat reproductiv, obligațiile medicale,
precum tratamentul și cel de dispensarizare periodică, regimul de viață al mamei purtătoare sau
surogat în vederea unei bune evoluții a sarcinii și dezvoltării fătului, precum și obligațiile
cuplului asistat reproductiv de a plăti cheltuielile legate de sarcină, mamei purtătoare sau
surogat."

Deși, nu o spune în mod expres, legea română interzice (implicit) o astfel de procedură, întrucât,
Codul Civil Român, prevede în mod clar că „Reproducerea umană asistată medical cu terţ
donator nu determină nicio legătură de filiaţie între copil şi donator” (art.441) astfel că, unica
legatură de filiație (rudenie – juridică) va fi între femeia ce poartă sarcina și dă naștere copilului
(dacă ne-am raporta la situația analizată, am putea spune, că mama surogat va fi singura în
legătură juridică cu copilul).

Așadar, indiferent de proveniența materialului biologic, mama purtătoare va fi singura

recunoscută juridic, și deopotrivă, dacă o femeie nu mai primește material biologic de la un
donator, urmând să poarte sarcina și să dea naștere, nici donatorul nu va avea vreun drept
(legătură juridică) cu copilul.

De altfel, faptul că se interzice procedura mamei surogat, rezultă și din alineatul al treilea al
aceluiași text, care prevede clar că “Părinţi, în sensul dat de prezenta secţiune, nu pot fi decât un
bărbat şi o femeie sau o femeie singură” prin urmare, un bărbat singur – care ar apela la
procedura mamei surogat, nu poate fi considerat părinte.
Este drept, această prevedere, este discutabilă din perspectiva egalității dintre bărbați și femei,
neexistând nicio rațiune pentru care, un bărbat singur, să nu poată fi considerat părinte.
Așadar, o convenție privind purtarea unei sarcini (mama surogat) este nulă din punct de vedere
civil, iar dacă, ar interveni o convenție de genul ca mama, să fie obligată ulterior nașterii să dea
spre adopție copilul celor cu care s-a înțeles, de asemenea este o convenție nulă.
Ba mai mult, constituie și o faptă penală, potrivit legii adopției (nr. 273/2004) unde găsim
incriminate în mod expres “Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a
pretinde sau de a primi, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul
adopţiei copilului se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea drepturilor
părinteşti”.

Unele inconveniente decurg clar din vidul legislativ. Un exemplu este acela că nu există o
pârghie legislativă prin care mama purtătoare să fie obligată să renunțe la drepturile parentale
asupra copilului în cazul în care se atașează prea mult de acesta în timpul celor 9 luni de sarcină
sau dacă recurge la șantaj vizând obținerea unor foloase materiale sporite din partea părinților
biologici. În unele situații, mama surogat poate primi acceptul de a vizita copilul ulterior nașterii,
părinții biologici acceptând o relație ulterioară cu cea care le-a purtat copilul, însă sunt și cazuri
când relațiile între cele două părți se limitează exclusiv la perioada sarcinii surogat.

În România, forumurile sunt pline de anunțuri. Prețul pentru o „mamă surogat” poate ajunge
până la 50.000 de euro. Ana Măiță este preşedintele fondator al Asociaţiei Mame pentru Mame și
ne spune că este foarte important să existe un contract pentru a proteja atât părinţii, cât şi mama
surogat şi copilul pentru că în zona aceasta gri în care se fac astfel de contracte în România (deci
se întâmplă, nu este ceva care nu se întâmplă în România pentru că nu avem lege), mama surogat
poate să spună că nu le mai dă copilul, dar trebuie să-l crească ea şi evident o reglementare ar
proteja şi cuplul sau persoanele care îşi doresc acest copil pentru că iarăşi o mamă surogat poate
să spună: “Am acceptat acest târg, să primesc o sumă de bani şi să port copilul vostru şi la sfârşit
se poate pur şi simplu răzgândi, poate să şantajeze cuplul pentru mai mulţi bani.”

In timp ce, în România, procedura se află la graniţa între legalitate şi ilegalitate, multe ţări se
laudă că permit această metodă. Mai mult decât atât, are şi succes. Printre ţările care au legalizat
această procedură se numără şi Croaţia, Olanda, Rusia, Marea Britanie sau Grecia.
Dar în unele țări precum Franța, Belgia, Olanda, Germania sau Spania, această procedură
medicală este strict interzisă prin Lege.

Surogatul - o afacere criminală?

Atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în țările dezvoltate, surogatul a creat un teren fertil
pentru exploatare, abuz și trafic de persoane. În cele ce urmează sunt ilustrate unele cauze
penale, în care au fost încălcate dreptul la demnitate a mamei și copilului.
În SUA, inculpata, un avocat californian de renume internațional, specializat în dreptul
reproducerii, a recunoscut că ea și conspiratorii ei au folosit surogatul gestațional pentru a crea
un inventar al bebelușilor nenăscuți, pe care îi vor vinde cu peste 100.000 de dolari fiecare. Ei
au realizat acest lucru plătindu-le pe mamele-surogat, pentru a le fi implantate embrioni în
clinicile de peste mări. Dacă mamele-surogat și-au susținut sarcinile în al doilea trimestru,
conspiratorii ofereau bebelușii potențialilor părinți, declarând, în mod fals, că bebelușii nenăscuți
au fost rezultatul unor contracte legitime de surogat, doar că părinții ,,beneficiari” inițiali s-au
retras. Cu aceste contracte de pre-naștere obținute în mod fraudulos, numele
părinților ,,beneficiari” ar fi plasate pe certificatele de naștere ale bebelușilor, iar conspiratorii
vor putea profita de vânzarea drepturilor părintești. Inculpata a recunoscut, de asemenea, că a
depus cererile care conțin declarații false la programul de acces pentru sugari și mame al statului
California pentru a subvenționa cheltuielile medicale pentru nașterea copiilor.

În Asia, surogatul comercial este în mare parte interzis din cauza „practicii celor mai bogate
cupluri de a plăti femeile sărace pentru a le naște copii”. Rețeaua ilegală de mame-surogat, Babe
101, era activă în Thailanda, Cambodgia, Vietnam și Taiwan, anunțând pe site-ul lor web că
prețul unui copil era 32.000 USD, plus alte cheltuieli. Poliția thailandeză a dezmembrat rețeaua
ilegală de mame-surogat, salvând paisprezece femei vietnameze. Victimele, în vârstă de
nouăsprezece până la douăzeci și șase de ani, au fost transportate la periferia orașului Bangkok și
închise în două case. Inițial, femeilor le-a fost promis un loc de muncă decent, însă victimele și-
au dat seama de situația reală abia după câteva luni. De asemenea, pașaportul victimelor fusese
luat de infractori. Potrivit mai multor rapoarte, victimele ar fi suferit abuzuri sexuale. De
exemplu, o victimă, o fecioară, a fost forțată să întrețină relații sexuale într-o casă din
Cambodgia când a fost transportată din Vietnam în Thailanda. O altă victimă a suferit „abuzuri
sexuale” din partea aceluiași bărbat timp de trei nopți. O a treia victimă agresată sexual,
întorcându-se în Thailanda, ,,spera să găsească copilul pe care l-a născut cu trei ani în urmă prin
operația cezariană, deoarece femeilor li se permite să poarte copilul doar pentru opt luni”. Ea a
mărturisit: „copilul era, de fapt, copilul unui cuplu taiwanez. Dar când l-am născut, el semănă
foarte mult cu mine, are ochii, nasul și zâmbetul ca la mine. De atunci, l-am visat de mai multe
ori “. Mai mult, un raport referitor la Babe 101 a susținut chiar că „femeile au fost impregnate
forțat cu embrionii altor femei sau au fost violate”.

Anunțuri mamă surogat 2020

În România, pot fi găsite anunțuri pentru cine dorește să caute sau să devină mamă surogat prin
intermediul motoarelor de căutare. Iată câteva exemple preluate de pe site-ul infoanunțuri:
 “Mă ofer mamă surogat, sunt sănătoasă, am 19 ani, căsătorită, 2 copii. Doresc să devin
mamă surogat. Preț 25.000 euro negociabil”.
 “Tânără, 26 de ani, mamă la un copil în vârstă de doi ani, mă ofer mamă surogat pentru
suma de un milliard de lei vechi. Sunt sănătoasă, nu am vicii, nu am avut probleme cu
sarcina anterioară”.
 “Numele meu este Daniela, am 24 de ani, perfect sănătoasă. Niciodată nu am avut
probleme de sănătate. Grupa de sânge A pozitiv. Mă ofer mamă surogat. Pot locui la voi
acasă în România sau Europa. 150 de euro pe luna în timpul sarcinii și 30 000 la naștere”.
 “Mamă a doi băieți frumoși și sănătoși, nefumătoare, nu consum cafea, curată. Am dus
sarcinile ok și am născut cu 10. Mă ofer ca mamă surogat contra sumei de 45.000 euro”.
 “Mă numesc Ana Maria, am 21 de ani, sunt mama unei fetițe de 8 luni perfect sănătoasă
și doresc să fiu mamă surogat pentru oricine este interesat. Rog seriozitate”.
 “Mă numesc Mihaela, am 22 de ani, sunt căsătorită și am un băiat de 1 an și 4 luni. Din
motive financiare mă ofer mamă purtătoare pentru suma de 23.000 euro negociabil.”
Chiar dacă unele state au legalizat procedura surogatului pentru a îndeplini dorințele cuplurilor
sau femeilor și bărbaților singuri de a avea copii, această reglementare defectuoasă a favorizat
răspândirea exploatării sexuale a femeilor, abuzurilor sexuale, precum și a traficului de femei și
copii din întreaga lume. Trebuie efectuată o analiză suplimentară a condițiilor prin care se poate
recurge la surogat, pentru a preveni comiterea infracțiunilor.

Asociatia Medicala Mondiala (Helsinki, 30 octombrie 1983) sustine ca aceste metode ar trebui sa
urmareasca doar promovarea "omului fara sa-i ameninte integritatea".

Bibliografie

 https://fetalcare.ro/reproducere-umana-asistata/inseminarea-intrauterina-inseminarea-
artificiala/
 https://www.crestinortodox.ro/sanatate-stiinta/procrearea-medical-asistata-72629.html
 https://sfaturimedicale.ro/inseminarea-artificiala/
 https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/ce-se-poate-intampla-intr-un-ciclu-fiv
 http://journal.managementinhealth.com/index.php/rms/article/viewFile/109/263
 https://www.bebebliss.ro/blog/legislatia-romaneasca-privind-mama-surogat/
 https://alephnews.ro/justitie/pretul-pentru-o-mama-surogat-in-romania-ana-maita-nu-
avem-o-lege-ea-poate-sa-santajeze-cuplul-pentru-mai-multi-bani/
 http://www.drepturile-omului.eu/news/params/post/1424361/mama-surogat-in-
romania-cum-poate-fi-legal
 https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/mama-surogat
 https://legalup.ro/surogat-romania/
 https://surrogate.com/