Operatiile gandirii:

1.Analiza: operatia care consta in separarea sau descompunerea unui obiect sau anumite situatii in
partile lor componente. Scopul analizei il constituie stabilirea raportului sau relatiei dintre parti si intreg
sau dintre intreg si parte.

Din punctul de vedere al complexitatii dar si al evolutiei ontogenetice, analiza poate fi elementara
constand in desfacerea reala a obiectului si o analiza mintala realizata cu sprijinul limbajului intern si
care are ca scop desprinderea relatiilor relevante dintre partile obiectului sau situatiei.

Rubinstein propune o "analiza prin sinteza"subliniind faptul ca raportarea partii la intreg permite
obtinerea de noi informatii.

2. Sinteza presupune reunificarea obiectului sau situatiei din partile lor componente. Prin urmare sinteza
presunune organizari si restructurari ale obiectului sau situatiei. Ea este o operatie complementara
analizei si asemeni acesteia cunoaste niveluri diferite de complexitate. Astfel distingem o sinteza de nivel
primar care implica doar campul senzorial-perceptiv, apoi o sinteza de nivel secundar care presupune
schematizarea si o sinteza de nivel intelectual care se bazeaza pe un continut informational.

3. Compararea: presupune stabilirea asemanarilor si deosebirilor dintre doua obiecte, situatii sau
fenomene in baza utilizarii unor criterii. Din punct de vedere al logicii in operatia de comparare este
necesar a se epuiza lista de asemanari sau deosebiri in baza unui criteriu ca apoi sa se treaca la un alt
criteriu.

4. Generalizarea: consta in desprinderea si apoi extrapolarea unei sau

unor insusiri considerate relevante de la un obiect asupra unei categorii de obiecte. Generalizarea
implica analiza, comparare, sinteza, ea parcurgand in evolutia ei mai multe trepte si anume: - nivelul
perceptiv care implica utilizarea unor scheme perceptive

- nivelul superior mintal care implica organizari si reorganizari ale continutului informational.

5. Abstractizarea- operatia complementara generalizarii si care actioneaza fie prin omitere fie prin
retentie a unor insusiri considerate relevante sau nu pentru o clasa de obiecte. In limbajul uzual se
folosesc expresiile "a face abstractie de..."sau “a abstrage.”"

6. Concretizarea sau exemplificarea: este inteleasa in urmatoarele sensuri:

- recunoastere

- identifica

- ilustrare

exemplificare

- sau reconstituire

-permite realizarea legaturii dintre cele doua sisteme de semnalizare facilitand totodata o invatare
durabila.
INTELEGEREA

-este considerata latura functionala a gandirii care consta in desprinderea unor relatii considerate
esentiale si relevante intre anumite obiecte, situatii sau fenomene si care are valoarea unei adevarate
descoperiri.

- fundamental in intelegere este utilizarea experientei anterioare intr-o situatie inedita (noua)

-dificultatile de intelegere sunt proportionale cu distanta dintre experienta si sarcina de rezolvat.

-intelegerea urmareste ca obiective identificarea unor situatii simple, stabilirea unor cauze sau
interdependente sau detasarea unui principiu fundamental de functionare a unei situatii, de rezolvare a
unei probleme sau altele.

- ea poate fi spontana sau dimpotriva, discursiva, implicand parcurgerea mai multor faze sau etape.

REZOLVAREA DE PROBLEME

- constituie latura performantiala a gandirii

- o problema este un obstacol cognitive intre individ si lumea sa

- Mircea Miclea subliniaza ca ori de cate ori o persoana are de realizat un scop si nu dispune de
mijloacele si experienta necesara pentru a-l atinge, se confrunta cu o problema. Dificultatea rezolvarii
unei probleme consta in distanta dintre sarcina de rezolvat si experienta subiectului.

- Mielu Zlate atrage atentia ca o problema este rezolvabila daca individual dispune de un minimum de
experienta in domeniul respectiv.

Rezolvarea de probleme este inseparabil legata de ceea ce in psihologie se numeste paradigma.

Paradigma rezolvarii de probleme.

-din punctual de vedere al psihologielor cognitivisti, in rezolvarea unei probleme intra urmatoarele
variabile:

1. Problema de rezolvat

2. Situatia problema care se traieste ca pe ceva netransparent, ceva ambiguu care genereaza frustrare,
conflicte, stare de tensiune.

3. Spatiul problematic care exprima modul in care subiectul percepe problema: ceea ce se da, ceea ce se
cere si operatiile utilizate pentru a afla raspunsul.

4. Conduita rezolutiva care consta in modalitatea in care subiectul trece de la o faza la alta a situatiei
problema. Aceasta ultima variabila a fost cel mai mult studiata stabilindu-se cateva faze sau etape.

- inca din 1910 J. Dewey a analizat conduita rezolutiva si a propus urmatoarele faze ale procesului
rezolvarii unei probleme:

1. Constientizarea dificultatii

2. Identificarea problemei
3. Raportarea sarcinii la cunostintele si experienta individului

4. Verificarea succesiva a ipotezelor si reformularea problemei daca este necesar.

5. Includerea solutiei in repertoriul individual sau personal.

Ousubel si Robinson analizand modul de rezolvare a problemelor din domeniul stiintelor exacte au
concluzionat ca un proces rezolutiv implica urmatoarele faze sau etape:

- punerea problemei

- definirea cerintelor problemei

umplerea golului in care avem informatii privitoare la ceea ce se da, la ceea ce se cere si operatorii la
care putem apela

- verificarea

Tipurile de probleme:

O prima clasificare a problemelor este realizata de Newell si Simon care utilizand criteriul specificarii
datelor problemei gasesc doua categorii de probleme si anume:

- probleme bine definite care implica strategii algoritmice de rezolvare - probleme slab definite care
necesita utilizarea strategiilor euristice.

Reitman realizeaza o clasificare in functie de gradul de specificare a datelor initiale, a celor finale dar si a
demersurilor ce trebuie intreprinse. Astfel autorul identifica urmatoarele categorii de probleme:

1. Probleme reproductive necreative care nu fac apel la un demers creative bazandu-se pe reproducere
si pe utilizarea strategiilor algoritmice.

2. Probleme demonstrativ explicative in care se cere subiectului sa explice si sa demonstreze o anumita

situatie facand apel la un set de operatori.

3. Probleme euristic creative in care atat situatia initiala cat si cea finala sunt slab definite iar subiectului
i se cere o conduita creatoare.

4. Problemele de optimizare in care se porneste de la un element cunoscut dar starea finala nu este bine
conturata.

5. Problemele inventive creative asemanatoare celor euristice in care starea finala este mai slab
specificata. Ele impugn o conduita inventive creatoare.