Aspecte valorice a parteneriatului școală –familie

Sistemul educaţional din ţară, pe parcursul evoluţiei sale, a suportat mari

schimbări. Politicile educaţionale au fost mereu racordate la specificul şi
tendinţele social-culturale. Procesul educaţional s-a axat continuu pe viziuni
globale, necesitatea adaptării la condiţia dezvoltării societăţii contemporane
fiind inevitabilă
Interacţiunea şcoală – comunitate este dezvoltată în diferite planuri,predominant
fiind cel care vizează relaţia şcoală – familie. Această relaţie evoluează în baza
unui obiectiv comun: formarea/dezvoltarea permanentă a personalităţii elevului
în medii pedagogice diferite care intervin succesiv, dar şi simultan pentru
realizarea funcţiilor principale ale educaţiei (integrarea, socializarea,
profesionalizarea, umanizarea). În evoluţia interacţiunii şcoală – familie
distingem trei etape:
1. Şcoala este percepută ca o instituţie închisă pentru familie. Părinţii nu
prea sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în şcoală.

ŞCOALA FAMILIA

2. Cadrele didactice încep să conştientizeze impactul familiei asupra

rezultatelor obţinute de elevi, părinţii, însă consideră în continuare că şcoala este
unica responsabilă de procesul educaţional.

ŞCOALA FAMILIA

3. Apare încrederea dintre părinţi şi profesori; părţile îşi asumă un

angajament reciproc clar definit în educarea copiilor şi stabilesc relaţii de
parteneriat autentic.

ŞCOALA FAMILIA
 Etapa a treia reflectă schimbarea aşteptată în şcoală. Atât părinţii cât şi
cadrele didactice ar beneficia de avantajele unei astfel de schimbări: o mai bună
cunoaştere reciprocă şi depăşirea stereotipurilor; descoperirea unor interese
comune; dezvoltarea abilităţilor de educare; stimularea serviciului comunităţii în
folosul şcolii; achiziţionarea de noi resurse etc. Pentru a beneficia de un atare
cadru, factorii interesaţi (şcoala, familia) trebuie să depăşească anumite bariere,
caracteristice primelor două etape, cele mai frecvente fiind specificate în tabelul
de mai jos.
Profesor Părinte
Lipsa unor preocupări pentru Lipsa unor preocupări pentru
construirea relaţiilor de construirea relaţiilor de
colaborare/cooperare. colaborare/cooperare.
Solicită să se întâlnească cu părintele De obicei, vine la şcoală doar la
rareori. şedinţele cu părinţii.
Comunică cu părintele doar în Comunică cu profesorul doar în
perioadele critice pentru copil. perioadele critice pentru copil.
Individualismul profesorului, foarte Frecventa nerecunoaştere de către
reticient faţă de analiza din exterior a părinte a statutului de „specialist” al
muncii lui. profesorului în domeniul educaţiei
copilului.
Percep părinţii ca aproape singurii Percep şcoala ca fiind singura
responsabili de educaţia copilului. responsabilă de educaţia copilului.

Părintele este privit, în fond, ca o Acceptă şcoala ca o instituţie ce

resursă materială.
Din anumite motive obiective este
dificil să comunice cu părintele (este
plecat peste hotare).
livrează servicii pe care ei sunt în drept
să le reclame.
Pierde legătura cu şcoala/profesorul
(este plecat peste hotare).
 În opţiunea noastră, şcoala colaborează cu toate instituţiile sociale cu
caracter educativ şi să stabilească relaţii de vecinătate, adică de colaborare,
elaborând și monitorizând un proiect special al reţelei educative, pe care l-am
numit Harta reţelei educative

Secolul al XIX-lea este orientat spre a înțelege și a corecta familia prin

acțiuni și activități de educație și consiliere parentală. Aşadar, comunicarea
permanentă între părţile parteneriatului şcoală–familie–societate a contribuit la
sporirea imaginii instituţiei de învăţământ, a sporirii nivelului de încredere în
calitatea specializării cadrelor didactice, asigurarea transparenţei procesului de
învăţământ, implicarea părinţilor şi a comunităţii în viaţa şcolară, organizarea de
comun acord a evenimentelor: culturale, educative şi de voluntariat civic.
Cercetarea realizată M. Braghiș confirmă faptul că şcoala primară reprezintă
prima treaptă a sistemului de învăţământ căreia îi revine principala sarcină de a
organiza un parteneriat sistematic, competent; de a colabora activ nu numai cu
școala, ci şi cu comunitatea, educaţia fiind realizată în baza valorificării
principiului cunoscut de transformare a obiectului în subiect conştient/ actor al
propriei formări. O importanţă deosebită o are parteneriatul cu familia, unde se
insistă pe formarea anumitor competenţe şi deprinderi de pregătire a copiilor
pentru viaţa şcolară şi cea socială, iar părinţilor pentru asigurarea unei educaţii
de calitate copiilor. Familia este considerată prima şcoală a copilului care
constituie un agent şi actor educativ social ce necesită o atenţie deosebită,
permanentă din partea instituţiilor de învăţământ. În acest sens, comunitatea
trebuie să conștientizeze că Instituţia de învăţământ şi familia reprezintă pilonii
de bază ai umanizării, integrării sociale şi formării individului, iar familia, ca
nucleu fundamental al societăţii, este prima care începe formarea intelectuală şi
morală a copilului. Ea necesită ajutor competent din partea întregii societăți
pentru a-şi onora obligaţiunile la nivel.
Practica pedagogică demonstrat că, pe lângă procesul didactic, este necesară o
colaborare eficientă între învățător, părinţi şi elevi, bazată pe principii
democratice, participative şi crearea unui mediu cultural favorabil acasă, în
clasă, în şcoală, în comunitate, fapt care nu poate fi conceput în afara unui
parteneriat educaţional eficient.

Valorile educației
• ÎNCREDEREA este o valoare esențială, care definește respectul
reciproc și interdependența între toți actorii implicați în educație, de la elev
și profesor până la familie și comunitatea largă.
• Integritatea, convergența și corectitudinea sistemului educațional
reprezintă suportul de încredere in capacitatea sa de a își îndeplini
misiunea de modelare a copiilor în adulți responsabili.
• Echitatea înseamnă respectarea dreptului fiecărui elev de a avea șanse
egale de acces pentru atingerea potențialului său maxim.
• Solidaritatea este acțiunea comună, coordonată, prin care toți membrii și
actorii societății formează o comunitate de învățare incluzivă și lucrează
împreună, ca egali. Aceasta presupune lucrul în echipă, atât în contextul
familiei şi comunității, cât şi între unitățile şcolare.
• Eficacitatea este preocuparea ca educația să aibă impactul dorit,
respectiv copiii să învețe și să progreseze spre potențialul lor maxim.
Eficacitatea se construiește pe abilitatea educatorului de a-și îmbunătăți în
permanență practicile.
• Autonomia profesională este asumarea procesului și parcursului
decizional la nivel de elev, profesor și administrare a serviciului de
educație. Aceasta presupune responsabilizarea fiecărui actor implicat în
educație, comunicare transparentă şi urmărirea interesului beneficiarilor
actului educațional.
Pentru o relație optimă a acestora cu părinţii este nevoie de a îmbina variate
forme şi metode de colaborare a școlii cu familia şi comunitatea. Unele dintre
acestea sunt:
‒ portofoliul pentru fiecare colectiv de părinţi, care include teme speciale
destinate educaţiei copilului şi prevenirii eşecului şcolar;
‒ caietul cu notiţe pentru fiecare elev privind organizarea orelor de lectură în
familie;
‒ ședințele tradiţionale cu părinţii, dar şi practicarea altor forme de lucru cu
aceştia: ateliere de formare parentală; mese rotunde, lectorate pentru părinţi etc.;
‒ implicarea părinţilor în activităţi cognitive şi educative în cadrul
demersurilor didactice, la amenajarea sălilor de clasă, confecţionarea
materialului didactic, organizarea și desfășurarea activităţilor extracurriculare,
realizarea discuţiilor cu un caracter psihopedagogic; luarea deciziilor cu privire
la organizarea procesului educaţional în instituție, procurarea literaturii pentru
copii; amenajarea standului mobil Buletinul informativ pentru părinţi etc.
Există o varietate mare de activităţi care se pot desfăşura în şcoli cu părinţii în
parteneriat. Noi, propunem o strategie pedagogică de eficientizare a PE prin
valorificarea şi îmbinarea optimă a ansamblului de acţiuni ale şcolii desfășurate
cu familia şi comunitatea, care includ unele categorii de activităţi, ce au ca scop
formarea competențelor parentale. Acestea s-au dovedit a fi eficiente. De
exemplu:
− ateliere de lucru cu părinţii, în cadrul cărora părinții sunt familiarizaţi cu
standardele de eficienţă a învăţării/ finalităţile învăţământului, conţinuturile,
formele și mewtodele strategiile aplicate, programul de activitate a şcolii;
− ședinţele cu părinţii în cadrul cărora se pun în discuţie diverse teme educative;
− traininguri organizate pentru părinţi şi agenţii comunitari unde acesta sunt
participanţi activi în realizarea unor sarcini concrete în cadrul PE;
− activităţi de spargere a gheţii, care se referă la primele întâlniri cu părinţii,
concepute anume pentru a realiza o comunicare eficientă şi de durată;
− informarea părinţilor şi a agenţilor comunitari privind activităţile şcolare
(obiective, conţinuturi, metode, orare, mijloace etc.);
− consiliere psihopedagogică care constă în acordarea unui suport special în
rezolvarea unor situaţii – problemă cu copiii lor;
− orientare şi informare despre servicii de sprijin periodic și/sau permanent
(anumite școli şi trepte de şcolaritate, colaborare şi implicare în procesul
instructiv-educativ, dar şi în viaţa comunităţii locale);
− mese rotunde, la care părinţii şi învăţătorii, alți actori comunitari fac schimb
de opinii și experienţă educaţională;
− conferinţe ştiinţifico-practice în cadrul cărora învăţătorii, dar şi părinţii ţin
comunicări cu privire la educaţia copiilor în şcoală şi în familie;
− asistări la lecţii, unde părinţii pasiv sau/şi activ iau parte la realizarea actului
educativ;
− întâlniri semestriale cu toţi părinţii din clasă, în cadrul cărora sunt discutate
aspectele generale referitoare la politicile și strategiile educaţionale ale şcolii,
curriculum, evaluare, organizarea unor evenimente speciale etc.;
− buletinul informativ al şcolii, ediţie lunară ce conţine informaţii despre
activităţile instituţiei; prezentarea unor evenimente; laude aduse unor copii
exemplari și familii demne, anunţuri despre activităţile ce urmează a fi etc.;
Ziua uşilor deschise, în cadrul cărora părinţii și alți actori comunitari asistă la
orele de curs şi la alte activităţi, completează chestionare de evaluare. De
asemenea, au loc discuţii cu administraţia şcolii, personalul didactic, psihologul
școlar și alți specialiști invitați etc.
− acordul de colaborare şcoală-familie, în care sunt stipulate responsabilităţile
şcolii, actorilor comunitari şi a părinţilor în procesul parteneriatului educaţional;
− Şcoala părinţilor, care ar organiza variate lectorate, cursuri cu caracter
psihopedagogic pentru părinţi;
− activităţi pentru copii organizate în comun de către învăţători, părinţi și agenți
comunitari.
Rolurile parteneriatului nu se reduc la cea de moderator sau coordonator,
ci la ideea de implicare motivantă în calitate de participant activ, în aşa fel încât
strategia să devină una molipsitoare şi de succes.
... Educația pentru familie, de rând cu educația de calitate în cadrul familiei și
formarea pozitivității socioumane, realizată în instituțiile de învățământ și în
contextul întregii comunități, are un rol decisiv în dezvoltarea personalității
umane integre doar atunci când persoana urmează un mod demn de viață, iar
valorile etern-umane au devenit călăuze ale conștiinței și conduitei sale
morale... Larisa Cuznețov