Cuprins

Introducere ................................................................................. 3

Capitolul I.- EVOLUŢIA ECONOMICĂ A S.U.A. ÎN CONTEXUL

SCHIMBĂRILOR INTERNE ȘI INTERNAȚIONALE…………….....5
1.1.S.U.A.-repere istorice ...........................................................................5
1.2.Rolul S.U.A. în cadrul economic mondial ..........................................11
1.2.1. Episoade grele din istoria economică a S.U.A……………...11
1.2.2.Creşterea interdependenţei economice a S.U.A după al doilea
Război Mondial.............................................................................................16
1.2.3. O noua putere a lumii........................................................................17
1.3. Sectoarele economiei S.U.A...................................................................19
1.3.1. Sectorul primar al economiei S.U.A...........................................19
1.3.2.Industria sectorul secundar al economiei S.U.A...........................21
1.3.3.Sectorul terţiar şi quaternal al economie S.U.A. ..........................23

Capitolul II.-S.U.A. ȘI CRIZA ECONOMICĂ MONDIALĂ

ACTUALĂ..................................................................................................... 25
2.1. Începutul crizei mondiale......................................................................25
2.2. Efectele crizei asupra S.U.A..................................................................31
2.3. Măsuri pentru ieşirea din criză.............................................................39

Capitolul III.-POLITICI EXTERNE ALE S.U.A. .................................44

3.1.Evoluţia sistemului politic mondial - rolul S.U.A. în acest sistem .....44
3.2.Războiul S.U.A. împotriva terorismului din 2001 până azi ……........50
3.2.1.Atentatul de la 11 septembrie 2001..........................................50
3.2.2.Războiul împotriva terorismului..............................................54
3.2.3.Războiul din Irak.......................................................................57

1
3.3. Zone de conflict în prezent.....................................................................60
3.3.1.Războiul din Afghanistan.............................................................61
3.3.2. Criza din Ucraina .......................................................................66

Concluzii ....................................................................................................... 70
Bibliografie ....................................................................................................74

2
 Introducere

S.U.A. s-a bucurat de un succes remarcabil, reuşind să devină în doar

100 şi ceva de ani o putere mondială. Americanii au în mod clar o atitudine de
superioritate faţă de restul lumii. Bill Clinton1 a spus la un moment dat ca
“Statele Unite sunt indispensabile pentru dezvoltarea relaţiilor politice
stabile”.
Această ascensiune a americanilor are la bază clarviziunea politică a
Părinţilor Fondatori, virtuţile Constituţiei, libertatea individuală şi dar și prin
muncă , adică pe nişte lucruri cu adevărat valoroase, care au justificat oarecum
rolul special jucat ulterior de S.U.A. pe plan mondial. Legat de acest rol, să ne
amintim aici de contribuţia incontestabilă a S.U.A. la asigurarea unui echilibru
global, de planul Marshall2, de crearea gestionarea sistemului Bretton
Woods3, de prezenţa ei militară ca garant al stabilităţii în Europa dar și în
Orientul Îndepărtat. Nimic rău în asta, doar că, încet-încet, americanii au
început să-şi supraevalueze această contribuţie şi au ajuns să se convingă
singuri ca ei sunt responsabili pentru tot binele din lume, și că toate lucrurile
bune vin din înţelepciunea Washingtonului.
S.U.A. şi-a luat foarte în serios rolul de protector și de iubitor de pace,
fără să îşi dea seama că rolul acesta nu o avantajează întotdeauna. Îmbătată de
propria ei propagandă (imperiu al libertăţii, ultima speranţă a planetei,
naţiunea indispensabilă), a neglijat ce se întâmpla la ea în ogradă, trecând cu
vederea propriile derapaje.
S.U.A. s-a descurcat foarte bine în toate situaţiile majore cu care s-a
confruntat, acest lucru este greu de negat, începând cu propria ei revoluţie din

1
Bill Clinton al patruzeci și doilea preşedinte al S.U.A. -1993 și 2001
2
Planul Marshall- iunie 1947- primul plan de reconstrucție conceput de S.U.A. și destinat aliaţilor europeni din
Al Doilea Război Mondial.
3
Sistemului Bretton Woods- primul sistem monetar care stabilește normele relațiilor comerciale și financiare
între statele lumii industriale

3
secolul 18, terminând cu Războiul Rece, dar ea ar trebui să ia aminte la un
lucru: trebuie permanent reînnoit excepţionalismul ei.
S.U.A. are încă un potenţial de a prospera superior oricărei alte naţiuni,
doar că trebuie să treaca prin adevarate catastrofe pentru a începe să şi-l
valorifice mai bine. Într-o lume în care creativitatea individului devine tot mai
importantă, sprijină realizările individuale dar și ieşirile din tipar.
S.U.A. are o flexibilitate economică maximă și îi permite să țină pasul cu toate
schimbările tehnologice destul de rapide în ultimii ani. Într-o lume în care
succesul se bazează pe curaj, risc, S.U.A. deţine o cultură de afaceri care îi
ajută să scape repede de eşec. Niciuna dintre aceste trăsături nu a dispărut în
timpul crizei actuale.
Pentru toate acestea, pentru rolul pe care l-a avut permanent în lume,
pentru influenţa pe care a exercitat-o atât pe plan economico-financiar cât și
politic, S.U.A. reprezintă un permanent subiect de interes .

4
 Capitolul I. - EVOLUŢIA ECONOMICĂ A S.U.A. ÎN
CONTEXTUL SCHIMBĂRILOR INTERNE ȘI
INTERNAȚIONALE

1.1. S.U.A.- repere istorice

Istoria acestei țări este strâns legată de economie. Din multitudinea de

cauze ce au determinat separarea politică a coloniilor nord-americane de
Marea Britanie, se remarcă în general cauzele economice. Interdicţia
dezvoltării industriei, impunerea impozitelor suplimentare Stamp Act şi Sugar
Act, şi mai ales impunerea obligativităţii de a cumpăra produse britanice la
preţuri stabilite de metropolă – toate acestea au determinat „partida de ceai de
la Boston”, din 1773, unul dintre evenimentele ce au condus la declanşarea
războiul de independenţă a SUA.
Ţară a tuturor posibilităţilor, a fost în permanenţă ţinta emigranţilor
proveniţi de pe toate continentele. „The American Dream” – (o viaţă mai bună
ce este rezultatul efortului personal) a fost posibil datorită sistemului
economic al perioadelor de expansiune economică a S.U.A.. Emigranţii s-au
îndreptat cu precădere spre Vest punând bazele agriculturii americane. Primul
val de europeni, majoritatea englezi, olandezi şi francezi, au traversat
Atlanticul în secolul al 17-lea şi au colonizat partea de Est a continentului.
Restricţiile legate de drepturile politice şi taxele disciplinare impuse de
guvernul britanic asupra coloniştilor americani, au condus la Războiul de
Independentă (1775–1783), a cărui Declaraţie de Independentă a fost semnată
în 1776. Rezultatul acestui război s-a concretizat într-o umilitoare înfrângere
pentru regele Angliei, George al III-lea. Multe alte ţări s-au inspirat din
Constituţia Americii născută din această victorie.  A urmat apoi o perioadă de

5
 achiziţii de la Franţa şi Spania, anexarea de teritorii de la Mexic ale
indienilor.
În 1853, graniţele Statelor Unite erau, exceptând Alaska şi Hawaii,
exact ca cele din zilele noastre. Activitatea economică în statele din sud era
bazată pe plantaţii agricole ,dar și pe sclavie.  Încercările Republicanilor cu
înclinaţii liberale, conduşi de Abraham Lincoln4, de a pune sfârşit sclaviei, s-
au lovit de o opoziţie înverşunată.  Alegerea lui Lincoln ca Preşedinte în 1861 
a condus la o criză politică în urma căreia şapte state sudice (cărora li s-au
alăturat mai târziu altele) s-au retras din Uniune, rezultând Războiul Civil
American. Forţele Uniunii, mai puternice şi mai bine echipate, au învins după
patru ani de lupte.  După război, ţara a intrat într-un proces de consolidare,
construire a unei economii industriale şi punerea bazelor unei vaste regiuni
interioare a Americii cunoscuta sub numele de Midwest5.
S.U.A. beneficiază de condiţii naturale pentru agricultură de înalt
randament. În secolul XIX, S.U.A. s-a afirmat ca mare putere agricolă.
Tutunul, bumbacul, cerealele, produsele de origine animală au constituit
principalele resurse de export. America a abandonat foarte repede agricultura
de subzistenţă.
Încă din secolul XIX, agricultura americană a devenit puternic
specializată pe renumitele centuri. Centura laptelui în Nord-Est, centura
porumbului asociată cu cea a creşterii porcinelor în zona Marilor Lacuri,
centura bumbacului precum şi creşterea cornutelor mari în Sud. În Nord-Vest,
creşterea animalelor este asociată cu cea a exploatării forestiere. La Vest de
Missouri începe centura grâului. Având ca punct de plecare agricultura,
S.U.A. a devenit prima putere economică axată pe comerţ şi export. Industria
americană a urmat aceeaşi cale, fiind perfect adaptată cerinţelor pieţei.
Condusă de o politică economică de piaţă liberă şi o dezvoltare inventivă şi
4
Abraham Linconl- al 16-lea președinte al Statelor Unite și primul președinte republican.
5
Romanian Portal, 14/102009, Scurta istorie a Statelor Unite ale Americii, [online], diponibil la
< http://www.romanian-portal.com/sua-comunitatea-romaneasca/Informatii-de-interes-general-despre-SUA/
scurta-istorie-a-statelor-unite-ale-americii-suausa.html>, [accesat la 12/12/2011]

6
 modernă în tehnologie şi metode de producţie -  urmărind creşterea motorului
industriei – S.U.A. a devenit fără îndoială liderul economiei mondiale.
Mijlocul şi sfârşitul secolului al 19-lea a cunoscut de asemenea punerea
bazelor politicii externe americane având la bază două elemente principale:
diplomaţia oficială şi stabilirea de legături comerciale şi de afaceri cu vechile
puteri coloniale. În timp ce pe continentul American S.U.A. a căutat să
impună ca o putere regionala – o politică condusă după Doctrina Monroe6
(1822) care a pus bazele pentru intervenţia în sprijinul interesului naţional al
SUA. Ultima, a fost o trăsătură constantă a politicii Statelor Unite de atunci
până în prezent.  Deschiderile diplomatice economice către Japonia, au pavat
drumul către creşterea puterii Statelor Unite în Pacific.   În Europa, intervenţia
S.U.A. 1917 s-a dovedit decisivă pentru Aliaţi, a semnalat transformarea
S.U.A. într-o putere globală.
La cumpăna dintre secolele XIX - XX, doi mari preşedinţi au elaborat
doctrinele economico-politice ce urmau să definească relaţiile S.U.A. cu restul
lumii. Preşedintele Taft a lansat „Diplomaţia Dolarului” potrivit căreia
interesele americane sunt economice şi se manifestă la nivel mondial.
Preşedintele Roosvelt a lansat „Diplomaţia Big Stick” potrivit căreia S.U.A. îşi
promovează cu forţa sau îşi apără interesele economice oriunde în lume.
Începutul secolului XX marchează afirmarea S.U.A. ca prima mare putere
economică a lumii.
Dacă în perioada interbelică S.U.A. continuă politica sa tradiţional-
izolaţionistă, al Doilea Război Mondial şi mai ales apariţia „Cortinei de fier”7
a impus S.U.A. ca putere politico-militară, lider al lumii libere. Pe plan
economic S.U.A. îşi asuma responsabilitatea reconstrucţiei Occidentului
capitalist şi democrat. Planul Marshall iniţiat în 1948 stă la baza reconstrucţiei
europene şi la reapariţia Europei ca putere economică globală. De altfel,
6
Doctrina Monroe este o doctrină a Americii care proclama pe 02.12.1823 că puterile europene nu vor mai
coloniza și nu se vor mai amesteca în afacerile interne ale Americilor.
7
Cortina de fier este o sintagmă des folosită pentru a desemna linia de demarcație în Europa între Europa
Occidentală și Europa Răsăriteană , din perioada Războiului Rece.

7
 Statele Unite erau singurele în măsură să susţină un astfel de efort economic,
după război. S.U.A. poseda rezerve de aur de 20 miliarde de dolari, aproape
două treimi din totalul mondial.8 Puterea economică a S.U.A. este dublată de
capacitatea militară a acesteia. Aceasta îşi arogă controlul politico-militar
asupra unor zone din întreaga lume. Orientul Mijlociu, Sud-estul Asiei,
America Latină sunt declarate zone de interes strategic pentru Statele Unite.
Prăbuşirea URSS şi a comunismului european au dus la constituirea
unei lumi asimetrice în care S.U.A. a rămas deocamdată singura putere
globală. Rolul său de jandarm mondial susţinut de economia americană începe
să fie contestat nu numai de mişcările teroriste dar şi de state ce doresc să
devină forţe economice globale.
Sistemul economic american poate fi definit prin caracterul său
descentralizat, caracter capitalist, bazat pe proprietatea privată şi liberă
iniţiativă. Intervenţia autorităţilor federale în economie se manifestă prin
strategii de politică bugetară şi monetară. În acelaşi timp, bugetul federal are o
componentă ce vizează investiţii în cercetare . Legislaţia economică americană
permite implicarea guvernului în controlul practicilor de afaceri, guvernul
american având şi rolul de supervizor al creşterii economice.
Un rol special în economia americană îl joacă companiile
transnaţionale. Coca Cola, Colgate, Microsoft, Ford, IBM, General Electric,
Intel, Exxon, Wal-Mart, Mc Donald”s, reprezintă imaginea S.U.A. în întreaga
lume. În topul primelor zece corporaţii transnaţionale din lume, primele cinci
sunt din Statele Unite ale Americii. Activitatea lor se concentrează asupra
ramurilor cu reale perspective de dezvoltare şi de obţinere a profitului. De
altfel, companiile transnaţionale sunt vârful de lance al ofensivei americane în
contextul globalizării economice. După anii 80, societăţile transnaţionale
deţineau o treime din producţia industrială, peste jumătate din comerţul
8
Marin, G., Nistorescu N., Puiu O 1996 –„Economia mondială. Trecut – prezent – viitor”, Editura Independenta
Economica

8
 exterior. Valoarea mărfurilor şi a serviciilor asigurate de transnaţionalele de
provenienţă americană se ridica în această perioadă la 350 miliarde dolari.
Exprimat în procente, firmele americane reprezentau în 1999, 71,8% din
valoarea primelor 50 de societăţi transnaţionale din lume9 . Prin investiţiile
directe în străinătate, marile companii americane obţin profituri uriaşe dar mai
ales capătă posibilitatea de a controla sursele de materii prime. Companiile
americane sunt prezente pe pieţele de înalt nivel în ceea ce priveşte consumul
dar în regiunile producătoare de materii prime. Totodată companiile americane
transferă în exterior modelul american de planificare şi de management a
activităţii economice, şi în egală măsură şi noile tehnologii de mare randament
şi productivitate .
Globalizarea economiei duce la dezvoltarea companiilor transnaţionale
americane. Ele sunt astăzi o puternică forţă în economia mondială şi un
adevărat liant al economiei americane care se regăseşte şi dincolo de
frontierele naţionale. Secretul succesului american este legate de sumele uriaşe
investite în cercetare şi dezvoltare, atât de către companiile private dar şi de
către autorităţile federale. Un alt factor al succesului îl reprezintă gradul de
pregătire şi numărul personalului de cercetare. Revoluţia tehnico-ştiinţifică a
pornit din Statele Unite. Cei mai mulţi deţinători ai premiului Nobel10 în ştiinţă
sunt americani. Nivelul înalt al tehnologiei utilizate în industria americană
determină repartizarea forţei de muncă în domeniul serviciilor într-un procent
uriaş (73,2% ) prin comparaţie cu 24,1% în industrie şi 2,7%în agricultură.11

9
Studii Juridice.ro, 17/05/2011, Companii transnayionale si statele lumii, [on line], disponibil la
< http://www.studiijuridice.ro/stiri_juridice/economie_finante_stiri/7907-corporatiile-transnationale-si-statele-
natiune.html>, accesat la 17/11/2011
10
Premiile Nobel au fost create de savantul și omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul
dinamitei (1867), care, în testamentul său, a întemeiat o fundație cu scopul ca veniturile imensei sale averi să fie
oferite în fiecare an "sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii
umanității"
11
Wikipedia-enciclopedia libera, 03/2007, Sua în economia mondială actuala, [online], disponibil la
<http://ro.wikipedia.org/wiki/
Economia_Statelor_Unite_ale_Americii#SUA_.C3.AEn_economia_mondial.C4.83_actual.C4.83>, accesat la
14/12/2011]

9
 Nivelul înalt al productivităţii întâlnit în economia americană permite
Statelor Unite să atragă uriaşe fluxuri de capital dar şi să exporte resurse
financiare americane peste tot în lume dar mai ales în Europa. Jean-Jacques
Servan Schreiber aprecia că în anii 80 „a treia putere industrială mondială
după Statele Unite şi URRS ar putea fi foarte bine nu Europa, ci industria
americană în Europa”. Această remarcă este valabilă mai ales astăzi,
prăbuşirea comunismului în Europa în 1989 permiţând firmelor americane să
se extindă pe o piaţă uriaşă.
Economia americană a fost continuu în plină expansiune. Creşterea
economică a fost susţinută de tehnologia performantă, inflaţie scăzută,
capacitatea de a crea locuri de muncă şi un nivel scăzut al şomajului. S.U.A.
promovează un nou concept economic legat de productivitatea globală a
factorilor de producţie, concept ce pune accent pe eficacitatea cu care
economia americană îmbină munca angajaţilor cu investiţiile în cercetare şi
noile tehnologii. Chiar dacă SUA rămân în centrul sistemului internaţional ca
mare putere economică şi militară, globalizarea economică permite multor
altor puteri să se afirme şi să concureze S.U.A., rolul acesteia de singură
superputere fiind pus la îndoială încă de pe acum.

1.2. Rolul S.U.A. în cadrul economic mondial

1.2.1. Cele mai negre episoade din istoria economică a Statelor Unite12

12
ZF Business international, 19/09/2010, Cele mai negre episoade din istoria economica a Statelor Unite
[online], disponibil la < http://www.zf.ro/business-international/cele-mai-negre-episoade-din-istoria-economica-
a-statelor-unite-7310574>, [accesat la 12/12/2012]

10
 În istoria de nici 300 de ani a Statelor Unite, economia singurei
superputeri a lumii a fost zdruncinată de 13 recesiuni puternice. Deşi Marea
Criză, cum este numită perioada de declin a economiei americane din perioada
1929 - 1933, este cea mai cunoscută, un adevărat "etalon" al crizelor, ea a fost
precedată de multe altele.

1. Panica din 1797

Cauze: buble imobiliar, febra tifoidă
Prima mare criză economică a lovit S.U.A. în 1797. Speculaţiile din do-
meniul imobiliar au condus la apariţia unui fenomen de tip bubble, a cărui
viaţă s-a sfârşit brusc. Problemele nu s-au încheiat însă aici. Banca Angliei a
oprit plăţile. Porturile americane s-au închis din cauza epidemiei de febră ti-
foidă. Activitatea economică a fost paralizată. Această criză a produs însă o
schimbare importantă: S.U.A. a devenit o economie orientată spre piaţa
internă nu spre export.

2. Criza din 1807

Cauze: restricţii comerciale impuse de Marea Britanie
Această criză, care a durat trei ani, a fost de fapt rezultatul
restricţiilor comerciale impuse de Marea Britanie al embargoului din
1807, care a fost promulgat în timpul lui Thomas Jefferson, care stabilea
neutralitatea S.U.A. în cazul tot mai tensionatelor relaţii Anglia-Franţa.
Restricţiile la export au paralizat economia de coastă a S.U.A. au
îngropat afacerile din industria de transport pe mare. Mai mult, scopul
principal al embargoului nu a fost obţinut, deoarece statul a fost atras în război
în 1812.

3. Criza din 1815-1821

Cauze: buble imobiliar, rezerve de capital reduse

11
 Guvernul Statelor Unite a adunat datorii uriaşe în timpul Războiului din
1812. Rezervele de capital ale băncilor s-au subţiat. Speculaţiile imobiliare
erau din nou la ele acasă însă. Când băncile au început să îşi ceară banii
înapoi, multe companii au intrat în faliment şi odată cu ele şi băncile. Fluc-
tuaţiile extreme atât în ceea ce priveşte preţul stocul de grâu, cât şi al recol-
telor de bumbac au alimentat timp de mulţi ani consecutivi rata şomajului şi au
pus amprenta asupra economiei.

4. Panica din 1837

Cauze: buble imobiliar, bancă centrală fără puteri
În condiţiile în care Statele Unite continuau să "achiziţioneze"
pământ, investitorii au sesizat oportunitatea unor investiţii ieftine în
imobiliare. Povestea frumoasă nu a durat însă mult băncile au început să îşi
ceară banii împrumutaţi. Sectorul imobiliar a intrat în panică. Rezultatul?
40% dintre băncile din SUA au pierit. Deşi preşedintele de atunci Martin Van
Buren a fost învinovăţit, mulţi cred că Andrew Jackson, care anterior
hotărâse că Banca Centrală nu trebuie să fie puternică sau să aibă
prerogative sporite, a fost cel care a lăsat băncilor mici libertatea de decizie
care le-a provocat prăbuşirea.

5. Panica din 1857

Cauze: inflaţia cauzată de "goana după aur"
Recesiunea din 1857 s-a transformat în scurt timp în panică după ce fili-
ala din New York a companiei Ohio Life Insurance and Trust a intrat în
colaps. Una dintre cauzele acestei crize a fost inflaţia, provocată de
descoperirea zăcămintelor de aur din California. Încrederea consumatorilor
a fost zdruncinată. Mulţi deponenţi au început să îşi retragă banii din bănci.
În puţin mai mult de un an au intrat în faliment 5.000 de bănci.Cele mai
importante evenimente au avut loc în Nord,iar Sudul fiind salvat de stabilitatea

12
 pieţeibumbacului.

6. Panica din 1873

Cauze: gripa ecvină
O serie de evenimente ce au avut loc înainte de 1873 au avut un impact
semnificativ asupra creşterii economice a Statelor Unite. Printre acestea se
numără Marele Incendiu din Chicago , gripa ecvină – care a ucis aproape toţi
caii din S.U.A. a paralizat transportul rutier activitatea industrială. Industria
feroviară a fost principalul beneficiar. Boom-ul nu s-a lăsat aşteptat. Nici
panica ce i-a urmat. După falimentul băncii Jay Cooke & Company pieţele
bursiere s-au prăbuşit, iar Bursa de la New York a fost închisă zece zile. În
doi ani 18.000 de afaceri au dispărut, iar rata şomajului a urcat la peste 14%.

7. Panica din 1893

Cauze: falimentul companiei feroviare Philadelphia and Reading
1893 a fost un an de cotitură pentru economia S.U.A., după mai mulţi
ani de extindere a reţelei de cale ferată de performanţe economice modeste.
După falimentul Philadelphia and Reading Railroad, în sectorul bancar în
economie în ansamblu a început panica. Peste 1.500 de companii au intrat în
faliment peste 500 de bănci s-au închis. Rata şomajului s-a menţinut la peste
10% timp de cinci ani. Aceasta a fost considerată cea mai gravă criză până la
Marea Criză.

8. Panica din 1907

Cauze: falimentul unei mari companii
Începând cu era Jackson, sistemul bancar american a fost
descentralizat. În perioadele de boom băncile puteau astfel oferi credite pe
bandă rulantă. După o perioadă de avans economic rapid, economia a căzut

13
 pradă recesiunii, în parte din cauza influenţei sporite a marilor companii din
domeniul feroviar, petrolier sau bancar. Odată cu colapsul unuia dintre cele
mai mari trusturi din ţară, pieţele bursiere au luat-o la vale.

9. Criza din 1920-1921

Cauze: deflaţia şomajul
Deşi mai scurtă ca durată comparativ cu restul recesiunilor, criza din
'20-'21 a fost foarte severă. După Primul Război Mondial, deflaţia
ajunsese în 1920 la 18%, cel mai mare nivel din istorie, potrivit
Departamentului de Comerţ. În condiţiile în care tot mai mulţi militari se
întorceau acasă, şomajul a devenit următoarea grijă.

10. Marea Criză din anii '30

Cauze: crah bursier
O perioadă de speculaţii s-a finalizat cu un crah bursier de proporţii. În de-
curs de două zile piaţa bursieră a pierdut un sfert din valoarea să. Privită de
mulţi drept cea mai gravă criză din istoria S.U.A., Marea Criză a durat
11 ani și 8 luni. În culmea evenimentelor rata şomajului s-a apropiat de
25%. Producţia economică a S.U.A. a scăzut la jumătate aproape fiecare
ţară dezvoltată din lume a fost afectată.

11. Recesiunea din 1973-1975

Cauze: creşterea preţului petrolului
Spre deosebire de alte recesiuni ce au afectat S.U.A., aceasta a fost
marcată de stagflaţie - rată mare a inflaţiei combinată cu rată ridicată a
şomajului. Preţul petrolului a crescut puternic în State ca urmare a

14
 embargoului impus de statele OAPEC (Organization of Arab Petroleum
Exporting Countries). Mai mult, costurile Războiului din Vietnam au urcat
puternic. Peste toate acestea, piaţa bursieră s-a prăbuşit ca urmare a eşecului
sistemului monetar de la Bretton Woods. Toate acestea au pus capăt boom-
ului economic de după cel de-al Doilea Război Mondial. Deşi recesiunea s-a
încheiat oficial în 1975 în anii ce au urmat performanţele au fost modeste.

12. Recesiunea de la Începutul anilor '80

Cauze: înăsprirea politicii monetare
La sfârşitul deceniului al optulea inflaţia urma un trend ascendent. Din
această cauză Fed a înăsprit politica monetară. Rezultatul a fost reducerea
investiţiilor, deoarece accesul la capital nu mai era facil. Începând cu iarna lui
1982, inflaţia a continuat să scadă rata şomajului să crească timp de mai mulţi
ani.

13. Recesiunea actuală

Cauze: bubble imobiliar, instrumente financiare complexe.
Este dificil de precizat dacă această recesiune va fi catalogată ca una
dintre cele mai severe din istoria S.U.A., însă tot mai multe indicii
sugerează acest lucru. Criza a izbucnit în martie 2008 după ce banca de
investiţii Bear Stearns a devenit prima dintre multele instituţii americane
importante care au fost salvate din faliment de Fed. Lehman Brothers s-a
prăbuşit. După Lehman au urmat AIG, GM și multe altele. Criza a avut la
bază excesele de pe piaţa imobiliară instrumentele financiare complexe.
1.2.2. SUA – o noua putere a lumii

După câştigarea independenţei (1744-1783), SUA a integrat noi teritorii:

Louisana de la Franţa, Florida de la Canada, Oregon de la Anglia. În urma
Războiului cu Mexicul (1846-1847) au mai ocupat Texas, California şi Noul
15
 Mexic, iar în 1867 au cumpărat de la Rusia, Alaska. Această expansiune
teritorială a fost însoţită de o creştere demografică explozivă. De la o populaţie
de 4 milioane de locuitori în jurul anilor 1790, S.U.A. a atins în 1914 cifra de
100 de milioane, datorată în mare parte emigraţiei europene. Aceştia
proveneau din Europa de Nord şi Vest, dar la inceputul secolului al 19-lea s-a
accentuat afluxul emigraţiilor din estul Europei13. În a doua jumătate a
secolului al 19-lea, dezvoltarea economică a S.U.A. s-a accentuat. Până la
sfârşitul secolului a fost desăvârşită cucerirea Vestului Îndepărtat, la care au
contribuit prin extinderea de cai ferate şi politica statului de încurajare a
pionieratului. Productivitatea agriculturii a crescut datorita noii mecanizări a
folosirii de animale mai puternice. Cea mai spectaculoasă dezvoltare a
cunoscut-o însă industria, care spre anul 1900 a depăşit-o pe cea a statelor
europene.14 Astfel S.U.A. a devenit cea mai mare putere industrială
economică a lumii. Datorită puternicei emigraţii s-a ieftinit forţa de muncă,
aceasta resimţindu-se în industria metalurgică, electronică, chimică,
alimentară. Către sfârşitul secolului, taylorismul standardizarea au marcat
trecerea la producţia de masă.
Instaurat după câştigarea independenţei consolidate în timp, regimul
politic din S.U.A. a fost unul republican democratic. El s-a bazat pe
constituţia15 adoptată în 1787 care s-a menţinut în vigoare până astăzi. Aceasta
prevede separarea puterilor în stat: puterea executivă este deţinută de către
preşedinte. Preşedinţi americani importanţi: Abraham Lincoln şi Thomas
Woodrow Wilson. Puterea legislative revine Congresului alcătuit din Camera
Reprezentanţilor Senat, ai căror membrii sunt aleşi o data la 4 ani. Puterea
judecătorească revine Curţii Supreme alcătuită din judecători numiţi de

13
Begu Liviu Sstelian, Statistica internationala-Analize comparative, pg. 46/51, Editura Universitara, 2009
14
Ciochina l., Gust M., Puiu O., Sigala S., 1996, Economia mondială. Trecut – prezent – viitor , Editura
Independenta Economica -Pitesti

Constitutia Statelor Unite ale Americii, Tradusa, comentata si adnotata de Catalin Avramescu, Editura
15

Humanitas, Bucuresti, 2010

16
 preşedinte şi validaţi de Congres. Cele mai importante partide erau Partidul
Democrat şi cel Republican.

1.2.3. Creşterea interdependenţei după al Doilea Război Mondial

Cel de al Doilea Război Mondial a semnalat schimbări majore în

comerţul mondial relaţiile monetare. Nivelul relaţiilor de schimb au fost într-o
continua dezvoltare în ultimele secole, dar mai ales după cel de-al Doilea
Război Mondial dezvoltarea a fost mai accentuată. Din punct de vedere al
evoluţiei principalelor economii în primii ani după încheierea primei
conflagraţii mondiale dezvoltarea a fost inegala cu efecte diferite de la o ţară
la alta. Dovadă că, în anul 1925, față de 1913, luat ca nivel antebelic, indicele
producţiei a fost de 121.6 la global, de 103.5 în Europa de 140.0 în S.U.A..
Succesul economiei americane s-a datorat »abundenţei capitalurilor », creşterii
puterii de cumpărare procesului de concentrare a producţiei şi capitalurilor
sub raportul progresului tehnic şi ştiinţific. Abundenţa capitalurilor americane
a facilitat plasamentul dolarilor în afara ţării, bancherii americani dorind să
devină bancherii lumii. Exemplul este creşterea de 7 miliarde de dolari plasaţi
în străinătate în 1919, la 17 miliarde în 1929. În afară de beneficiile pe care le-
au adus aceste capitaluri americanilor, ele le-au permis acestora să controleze
sursele de materii prime indispensabile ţării : petrol, cauciuc, cupru, nitraţi. În
Mexic , de exemplu, jumătate din întreprinderile economice aparţineau, în
acest timp, americanilor. Economia S.U.A. a intrat în faza de « capitalismul
bunăstării  ». Toate sectoarele economiei cunosc o dezvoltare importantă. Cea
mai dinamică a fost industria automobilului. De la 4000 de vehicule care se
produceau în 1900, ea ajunge la 1.500.000 în 1921 la peste 4.800.000 în 1929.
Industria construcţiilor s-a dinamizat în perioada prosperităţii a apariţiei
blocurilor“zgârie nori”.Automobilele, industria electronică,aviaţia au stimulat

17
 dezvoltarea noilor surse de energie,electricitatea şi petrolul.Producţia de petrol
creste de la 33 milioane tone în 1913 la 138 milioane tone în 192916.

16
Scribtube, Istorie, Economia mondială intre crize si dezvoltare, disponibil la
< http://www.scritube.com/istorie/ECONOMIA-MONDIALĂ-INTRE-CRIZE-12966.php, accesat la
17/11/2012

18
 Ca rezultat, în interes propriu, S.U.A. a condus la înlăturarea unor tarife
şi la înlăturarea unor restricţii comerciale. Organizarea Înţelegerii Generale cu
privire la Tarife şi Comerţ ( The General Agreement on Tariffs and Trade –
GATT) a reprezentat un obiectiv esenţial al activităţii. Un rezultat al creşterii
comerţului este o creştere a interdependenţei; aproape toate țările au economii
care se bazează pe pieţele străine pe resurse de aprovizionare. 
Înţelegerile monetare rezultate, se bazau preţul aurului şi pe puterea dolarului
american. Acest sistem a fost în vigoare pana la începutul anilor `70. Atunci un
număr de factori, printre care slăbirea dolarului şi reaua voinţă a S.U.A. de a
vinde aur la un anumit nerealist preţ fixat, a adus lumea în faza unui nou
sistem de devize. Asta înseamnă că noile planuri sunt schimbate pe bazele
ofertelor şi a cerinţelor. Relaţiile monetare au fost la sfârşitul războiului în
mod considerabil peticite, iniţial în cadrul conferinţei din Bretton Woods, New
Hampshire din 1944. Structura Bretton Woods include de asemenea şi Fondul
Monetar Internaţional, creat în scopul de a stabiliza ratele curente de schimb,
prin acordarea ţărilor de împrumuturi monetare în vederea îndeplinirii
cererilor internaţionale, în consecinţă păstrarea proviziilor de resurse şi
nevoilor necesare.17 FMI-ul continuă să aibă un rol vital în relaţiile monetare.
Mai nou este Comunitatea Europeana care lupta pentru crearea unei libere
circulaţii, Unitatea Comunitarii Europene, Unitatea Monetară Europeană
(EMU) la sfârşitul anilor 199018. Relaţiile monetare sunt de asemenea instabile
pe un număr de fronturi. În ultimi ani, una din cele mai mari probleme s-a
referit la masivele împrumuturi acordate LDC-ului şi la dificultatea acestor
ţări (în special America Latina) pe care o întâmpină în achitarea ratelor şi a
dobânzilor programate. Progresul înspre unitatea circulaţiei europene care de
asemenea a fost socată de criza accentuată din Europa din septembrie 1992.

17
Ciochina l., Gust M., Puiu O., Sigala S., 2000, Politici economice internaţionale, Editura Independenta
Economica –Pitesti
18
Monciu florin, 2009, Economie mondială, cap. IV, Editura Universitara, Bucuresti

19
 1.3. Sectoarele economiei S.U.A. la nivel mondial.

Sistemul economic american poate fi definit prin caracterul

său descentralizat , caracter capitalist, bazat pe proprietatea privată şi libera
iniţiativă. Intervenţia autorităților federale în economie se manifestă prin
strategii de politică bugetară şi monetară. În acelaşi timp, bugetul federal are o
componentă ce vizează investiţii în cercetare .
Legislaţia economică  americană  permite implicarea guvernului în
controlul practicilor de afaceri, guvernul american având şi rolul de supervizor
al creşterii economice.
Caracteristice pentru America de Nord sunt şi marea diversitate a climei
şi bogăţia lumii vegetale, varietatea de resurse naturale dar şi varietatea de
resurse umane. Toate acestea au făcut ca în S.U.A. să se dezvolte toate
sectoarele economice (primar, secundar, terţiar şi quaternal).

1.3.1 .Sectorul primar al economiei S.U.A.

Extracţia minereurilor reprezintă o creştere importantă a activităţii

economice din Statele Unite, Canada şi Mexic. Statele Unite a reprezentat
unul dintre cei mai mari producători de petrol ai lumii de-a lungul a mulţi ani,
Canada a fost şi ea un producător însemnat încă din anii 1940, iar Mexicul a
devenit lider mondial în producţia de petrol încă din 1970. Statele Unite
este a doua ţară din lume în producţia de gaze naturale şi prima în extragerea
cărbunelui, produs în special în minele din Munţii Appalachi. Minereul de fier
a fost un produs major al Statelor Unite şi Canadei, extras din depozitele din
vestul Lacului Superior.   Mai recent o cantitate mare de minereu de fier a fost
produsa în laboratorul provinciei Quebec, în estul Canadei.

20
 Bazele acestui sector al economiei sunt reprezentate de bogăţia de
resurse minerale: huila ( 849 000 000 t), lignit, petrol (386000000 t - în
Golful Mexic, Middlecontinent şi în Alaska), gaze naturale ( 529,5
miliarde m3 - locul II pe glob în Golful Mexic ,Middlecontinent, Alaska),
minereu de fier - locul II pe glob, crom, nichel, tungsten locul III pe glob,
molibden - locul I pe glob, vanadiu - locul I pe glob, cupru, (2 478 000-
locul II pe glob), plumb - locul I pe glob, zinc, bauxită, aur, argint - locul
II pe glob , stibiu, staniu, uraniu - locul I pe glob, toriu, azbest, sulf - locul
I pe glob, fosfaţi naturali - locul I pe glob,săruri potasice, sare - locul I pe
glob, cărbuni (bazinul fluviului Mississippi, Munţii Apalași şi Munţii
Stâncoşi). Printre celelalte minerale de care dispune America de Nord se
numără şi arama, argintul, zincul, nichelul, sulful, azbestul, uraniul, roci de
fosfat şi potasiul.
Agricultura şi creşterea animalelor. Creşterea producţiei agricole a
fost realizată fie prin extindere, fie prin intensificare, fie prin ambele
simultan. În timp istoric suprafaţa cultivată a Statelor Unite s-a extins prin
procesul de "cucerire" a Vestului, iar mai apoi noi suprafeţe au fost aduse în
folosinţă prin puterea mecanizării şi prin extinderea irigaţiilor (suprafaţa
agricolă irigată a crescut între anii 1950 şi 1980 de la 10 la 18 milioane
hectare). Actualmente, modul de utilizare a terenurilor este: arabil - 18,6%;
culturi arborescente - 0,2% ; paşuni şi fânete - 27,7% ;păduri - 31,6% ;alte
terenuri - 21,9.
Recunoaşterea nivelului agriculturii la nivel mondial a fost o
consecinţă a acestei dezvoltări: grâu - locul I pe glob ;secară, porumb - locul I
pe glob; orz, ovăz - locul I pe glob; orez, sorg, sfeclă de zahăr, trestie de
zahăr,bumbac - locul II pe glob; arahide, cafea, soia - locul I pe glob; tutun -
locul I pe glob; banane, cartofi - locul III pe glob; lămâi, portocale şi
mandarine, ananas, mere, prune, pere, piersici, struguri – locul III pe glob ;

21
 bovine (102 755 000 capete - locul III pe glob) , porcine (59 992 000 capete -
locul II pe glob) , ovine , cabaline, caprine, - locul III pe glob.

1.3.2. Industria - sectorul secundar al economiei S.U.A.

Marea dezvoltare a industriei a fost determinată de valorificarea

petrolului şi a gazelor naturale, de activitatea portuară şi de căile de
comunicaţie foarte dese, de amplasarea unor uzine legate de producţia de
război şi altele.
Activitatea industrială este concentrată în marile oraşe. În ultimele
decenii, extinderea activităţii industriale a dus la dezvoltarea multora dintre
oraşele satelit formându-se adevărate regiuni industriale. Exemple elocvente
sunt : conurbaţia Los Angeles cu peste 7 milioane locuitori, incluzând multe
oraşe (aflate şi la 70-100 km) legate între ele printr-un sistem modern de
şosele, autostrăzi, căi ferate; San Francisco concentrează împreună cu
conurbaţia să peste 4 milioane locuitori.
Bazată pe energia electrică  furnizată de marile termocentrale (care
funcţionează pe baza petrolului şi a gazelor naturale), de hidrocentralele de pe
marile râuri (ex râul Colorado) şi altele, industria şi-a dezvoltat multe dintre
ramuri, de la industria uşoară ( alimentară, conserve de legume, fructe şi peste,
lactate, vinificaţie, confecţii, pielărie şi altele) până la metalurgia feroasă şi
neferoasă, construcţii de maşini, construcţiile de avioane şi rachete,
electrotehnică, construcţiile navale, maşini-agricole, prelucrarea petrolului şi
petrochimia, prelucrarea lemnului, mecanica de precizie şi alte ramuri anexe.
Complexele petrochimice sunt amplasate în apropierea rafinăriilor, ele
producând cauciuc sintetic, mase plastice, coloranţi, detergenţi, medicamente.
Recunoaşterea mondială a produselor industriale din SUA 19:
Energie electrica - (locul I pe glob - din care 276,1 md. kWh hidroenergie,
19
Dumitrescu S.,Marin G., Puiu O.,Economie mondială, Editura Independenta Economica, Pitesti 2008

22
 54,0 md.kWh energie nucleara şi 1,5 md. kWh energie geotermica), fonta-
locul II pe glob, otel (96 601 000 t - locul III pe glob), cocs metalurgic-locul I
pe glob, aluminiu-locul I pe glob, cupru rafinat-locul I pe glob, plumb - locul I
pe glob, zinc-locul I pe glob, aparate optice şi fotografice, maşini de cusut, de
scris, de calculat, autoturisme (Detroit şi Cleveland)- locul II pe glob, turbine,
maşini agricole şi textile, autovehicule, magneziu - locul I pe glob, capacitatea
rafinăriilor de petrol - locul I pe glob,benzina, uleiuri uşoare, uleiuri grele,
acid sulfuric-locul I pe glob, acid azotic - locul I pe glob, acid clorhidric locul
I pe glob,soda caustica - locul I pe glob, îngrăşăminte azotoase - locul I pe
glob, materiale plastice şi asini sintetice - locul I pe glob, cauciuc sintetic -
locul I pe glob, anvelope - locul I pe glob, produce farmaceutice, cherestea -
locul II pe glob, celuloză, hârtie, ciment-locul II pe glob, fire de bumbac -
locul II pe glob , ţesături de lână, ţesături de bumbac, fire de lână, ţesături de
mătase naturală, fire şi fibre artificiale, ţesături artificiale, fire şi fibre sintetice
- locul I pe glob, îmbrăcăminte şi încălţăminte, ţigarete, tigori, lapte, unt,
brânză - locul I pe glob,carne - locul I pe glob,conserve de carne,de fructe, de
pește, margarină - locul I pe glob, zahăr - locul III pe glob, bere, vin, avioane
(Seattle şi San Diego)şi tehnica aerospaţială - locul I pe glob, confecţii (New
York-cel mai mare centru din lume)

1.3.3. Sectorele: servicii şi cercetare

Nivelul înalt al tehnologiei utilizate în industria americană determină
repartizarea forţei de muncă în domeniul serviciilor într-un procent uriaş
(73,2%) prin comparaţie cu 24,1% în industrie şi 2,7% în agricultură.
Suprafaţa deosebit de mare a S.U.A. , dispersarea uzinelor din oraşele
satelit a necesitat crearea unei reţele dezvoltate de transporturi şi cai de
comunicaţie. S.U.A. dispune de cai ferate (aproape dublă fată de reţeaua
feroviară a Europei) , şosele (6 000 000 km lungime) , flota comercială

23
maritimă (locul VIII în lume) , transport aerian , autoturisme (200 000 000) ,
aeroporturi S.U.A. încadrează 15 din primele 22 de aeroporturi ale lumii -
New York (J.F. Kennedy,La Guardia) ; Chicago (O'Hare) ; Dallas ; Los
Angeles, Porturi : New York , Hampton Roads (la Atlantic) New Orleans ,
Houston (la G. Mexic) , Los Angeles (la Pacific) şi Honolulu (Ins.
Hawaii).Transporturi fluviale dezvoltate pe Mississippi şi Marile Lacuri.
Unul dintre sectoarele servicii în care S.U.A. excelează este turismul.
Varietatea de sol, de clima, de vegetaţie, dar şi multitudinea de obiective şi
staţiuni fac din aceasta țară un loc care este ales pentru a fi vizitat.Pe de altă
parte, statistici, făcute publice de Departamentul pentru Comerţ al S.U.A.,
indică faptul că în anul 2002 americanii au cheltuit 78 de miliarde de dolari
pentru călătorii categoric, în clasamentul mondial cu privire la cheltuielile
pentru turism şi călătorii în străinătate, pe ocupantele locurilor al doilea
(Marea Britanie) şi al treilea (Germania).
S.U.A. este cel mai mare producător în domeniul cinematografiei. Anul
1920, o data cu fondarea Hollywood-ului, a dus la extinderea funcţiunii
cultural artistice.
Secretul succesului american este legat şi de sumele uriaşe investite în
cercetare şi dezvoltare, atât de către companiile private dar şi de către
autorităţile federale. Un alt factor al succesului îl reprezintă gradul de
pregătire şi numărul personalului de cercetare. Revoluţia tehnico-ştiinţifică a
pornit din Statele Unite şi nu este de mirare ca cei mai mulţi destinatari ai
premiului Nobel în ştiinţă sunt americani.

24
 Capitolul II. S.U.A. ȘI CRIZA ECONOMICĂ
MONDIALĂ ACTUALĂ

2.1. Începutul crizei mondiale

Mulţi apreciază că actuala criză financiară îşi are rădăcinile în scăderea

dramatică a preţului locuinţelor în S.U.A. sau în căderea pieţei creditului pentru
locuinţe. Această viziune este cel puţin incompletă. Cauzele fundamentale ale

25
crizei financiare sunt mai adânci, atât de natură macroeconomică, cât de natură
microeconomică, lucru menţionat recent de mai mulţi analişti: Altman (2009),
Buiter (2008), Blanchard (2009). Cele două tipuri de cauze s-au intercondiţionat
în producerea crizei. Mă voi referi pe rând la ambele tipuri de cauze.
Cauza profundă a crizei financiare a fost lichiditatea abundentă creată de
principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) de dorinţa ţărilor exportatoare
de petrol și gaze de a limita aprecierea monedei. De asemenea, a existat o
suprasaturare cu economisiri, generată de integrarea crescândă în economia
globală a unor ţări (China, Asia de Sud-est în general), cu rate mari de
acumulare, dar şi de redistribuire globală a avuţiei către exportatorii de bunuri
țări (ţiţei, gaze naturale etc.). Lichiditatea abundentă, suprasaturarea cu
economisiri au creat resurse disponibile pentru investiţii, inclusiv în instrumente
financiare sofisticate, nu uşor de înţeles de către unii investitori. Consecinţele
existenţei lichidităţii abundente au fost ratele foarte scăzute ale dobânzii,
volatilitatea redusă a acestora. Împreună, aceste consecinţe au condus la
creşterea apetitului pentru active cu câştiguri mari. În plus, volatilitatea redusă
de pe piaţă a creat tendinţa de subestimare a riscului o adevărată lipsă de
vigilenţă a investitorilor. Marjele de risc au fost foarte scăzute şi
nediscriminatorii.
Pe acest fundal au operat agravant şi cauzele microeconomice: securitizarea
frenetică, fisurile în modelul de afaceri ale agenţiilor de rating, externalizările
raţionale, competiţia internaţională crescută pentru dereglementări.
Pe de alta parte, Center of Public Integrity20, o organizaţie americană de
jurnalism de investigaţie, a ajuns la o concluzie şocantă în legătură cu actuala
criză financiară. Conform acesteia, criza a fost declanşată în mod intenţionat de
băncile americane europene doar pentru a primi fonduri. Descoperirile făcute
20
Center of Public Integrity-organizatie jurnalistica americana ( fondata în 1989), apolitica si nonprofit
de investigarea institutiilor publice sau private cu privire la aspectele de interes public, disponibil la
<http://www.publicintegrity.org/ si http://www.iwatchnews.org/>

26
de jurnalişti relevă faptul că aceasta a fost cauzată în mod deliberat de băncile
americane, aceleaşi bănci care au primit sute de miliarde de dolari de la
guvernul american.
Piaţa creditelor fără acoperire a atins apogeul în perioada 2005-2007.
Conform Center of Public Integrity, în această perioadă, companiile de credite
cu grad ridicat de risc au acordat un total de 7,2 milioane de împrumuturi,
totalizând peste 1.300 miliarde de dolari, aproape 1.000 fiind date doar de 25 de
companii, despre care centrul american este de părere că stau la baza crizei. Mai
mult, acestea au avut în spate suportul unora dintre cele mai puternice bănci ale
lumii care, prin sprijinul lor, au încurajat acest tip de creditare până la colaps.
Dintre acestea, 21 de companii de creditare au fost finanţate de bănci fie prin
deţinerea pachetului majoritar de acţiuni, fie prin achiziţionarea de titluri de
valoare. „Megabăncile care au finanţat industria subprime nu au fost victimele
prăbuşirii sistemului financiar, aşa cum au spus”, susţine directorul executiv al
Center of Public Integrity, Bill Buzenberg. "Aceste bănci, în mod deliberat, au
facilitat finanţarea împrumuturilor care acum ameninţă sistemul financiar”,
adaugă Buzenberg.
Studiul realizat a venit într-un moment-cheie. Camera Reprezentanţilor
susţinea un proiect de lege care viza crearea unei comisii independente de
anchetă pentru a examina cauzele crizei economice, organizată după modelul
celei înfiinţate la 11 septembrie 2001.
Începutul actualei crize, conform centrului american, îşi are rădăcinile în
problemele ce au lovit industria IT la începutul anilor 2000. Ca măsură de
salvare a companiilor din această industrie,Rezerva Federală a micşorat
substanţial dobânda la credite,care au continuat să rămână mici şi după
soluţionarea crizei din tehnologie.Mai mult,dobânda a continuat să scadă în
următorii ani, ajungând în 2003 la cel mai mic procent din ultimii 30 de ani.

27
Profitând de acest lucru,tot mai mulţi americani au început să apeleze la credite,
majoritatea de la companii de specialitate21.
Ţinând cont de proasta informare a populaţiei asupra acestui tip de
împrumut,companiile au profitat de ocazie pentru a abuza de acordarea acestora.
Companiile nu au scăpat însă netaxate,fiind date în judecată de diverşi clienţi
păcăliţi.Pentru a nu ajunge în sala de judecată,companiile au plătit sume
enorme. Recordurile sunt deţinute de AIG Citigroup care, împreună, au plătit
peste 500 milioane de dolari despăgubiri.
De-a lungul campaniilor electorale,marile companii de creditare au fost
printre cele mai mari donatoare de fonduri.Numai în 2008,ele au contribuit cu
peste 150 milioane de dolari la campaniile politicienilor americani.O parte din
acestea,precum AIG,au primit,odată cu începerea crizei financiare,sute de
milioane de dolari de la guvern pentru a evita falimentul.
Pe 3 octombrie 2008,preşedintele Bush a semnat planul de salvare a
instituţiilor financiare,plan în urma căruia mai multe bănci companii de credite
urmau să primească peste 700 miliarde de dolari.În plus,la suma astronomică,
Rezerva Federală s-a oferit să acorde împrumuturi de alte câteva sute de
miliarde acestor instituţii.Printre companiile care se bucură de banii guvernului
american se regăsesc două dintre cele considerate de Center of Public Integrity
responsabile pentru actuala criză, AIG şi Citigroup. Prima dintre ele a
beneficiat de nu mai puţin de 190 miliarde de dolari, în ciuda faptului că a fost
implicată în mai multe scandaluri ce au dus la enervarea guvernului american,
cum ar fi episodul în care directorii companiei s-au recompensat cu câteva sute
de milioane de dolari. Cea de-a doua companie,Citigroup,a fost răsplătită de
guvernul american cu o sumă mult mai mică,50 miliarde de dolari.În afară de
acestea, din cele 700 de miliarde, guvernul american a mai oferit bani(strânşi de

21
Romanian times,Criza financiară, cauze si efeste,postat de Nelu Ciorba la 20 Mai 2009,
actualizat iunie 2011, disponibil la <www.romaniantimes.com/index.../273-cauzele-crizei-
financiare.html>, accesat la 12/12/2011

28
la contribuabili)altor nouă companii din lista celor 25 întocmită de Center of
Public Integrity.
Din cele 25 de companii găsite vinovate,majoritatea au închis activităţile,
au declarat faliment sau au fost cumpărate de alte companii pentru a evita
falimentul.Countrywide Financial,cel mai mare creditor dintre acestea, care a
oferit împrumuturi de 100 miliarde de dolari, a fost cumpărat pentru a nu intra
în faliment. În total, din cele 25, la ora actuală mai activează doar cinci. Printre
ele, AIG şi Citigroup, principalii beneficiari ai planului de 700 miliarde $.
Marile bănci americane au cheltuit 66 miliarde de dolari pe litigii în
ultimii trei ani și jumatate, iar această sumă ar putea să crească, în condițiile în
care procurorii federali și Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare
(SEC) continuă să verifice neregulile legate de criza financiară din 2008.
Guvernul S.U.A. trebuie să actioneze rapid pentru a intenta procese în
legatura cu criza creditelor și să aplice amenzi marilor bănci, în condițiile în
care legea privind pedepsirea acestor ilegalități este de cinci ani, informează
CNNMoney.
Peste o lună se împlinesc cinci ani de la prăbușirea Lehman Brothers,
astfel că este foarte probabil să apară o serie de discuții despre acțiunile pe care
Guvernul S.U.A. le-a făcut pentru a despăgubi victimele crizei financiare.
Administrația Obama a fost criticată tot timpul pentru că nu a făcut tot
ce se putea pentru a pedepsi marile instituții financiare. Deși suma de 66
miliarde de dolari reprezentînd cheltuieli de judecată este uluitoare, aceasta
reprezintă doar o mică parte din profitul înregistrat în ultimii ani de cele mai
mari instituții financiare americane.

Astfel, Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs, JPMorgan Chase,

Morgan Stanley și Wells Fargo au înregistrat un profit total de 207 miliarde de
dolari în ultimii 3 ani și jumatate.
Eforturile Guvernului din ultimul timp par însă să se fi intensificat, după

29
ce au fost inițiate noi procese împotriva băncilor. Unele dintre acestea au legatură
cu criza financiară și cu prăbușirea pieței imobiliare în urmă cu cîțiva ani.
La începutul acestei luni, Departamentul de Justiție a dat în judecată Bank
of America, acuzînd instituția de fraudarea investitorilor prin investiții garantate
de ipoteci cu probleme. Alte procese privesc însă acuzații de abateri în cazul
activității comerciale a marilor bănci.

Departamentul de Justiție investighează și posibila manipulare a pieței de

energie de către JPMorgan Chase. Există și acuzații împotriva a doi bancheri din
cadrul JPMorgan Chase, care au provocat pierderi de miliarde de dolari.
În următoarele luni, Departamentul de Justiție va anunța noi procese
împotriva marilor bănci, a declarat avocatul Eric Holder.
Potrivit estimărilor trimestriale ale celor mai mari sașe bănci din S.U.A.,
costurile proceselor se ridică la 19,2 miliarde de dolari. Analiștii consideră însă că
aceasta sumă nu este cea reală, costurile fiind mult mai ridicate. Deși o mare
parte din români încă privesc Statele Unite drept un tărâm al tuturor
posibilităților, adevărul este că economia americană este într-o stare mult mai
proastă decât se observă cu ochiul liber.
De la recesiunea cauzată de prăbușirea Lehman Brothers, economia S.U.A.
a cunoscut un declin dramatic, consumul fiind mult mai ridicat decât producția,
rezultând într-o explozie a datoriilor. The Economic Collapse a pus cap la cap
câteva cifre înspăimântătoare despre prima economie a lumii, pentru 2011:
- 48% din americani au venituri mici sau trăiesc în sărăcie.
- Aproximativ 57% din copiii din S.U.A. trăiesc în familii cu venituri mici sau
sărace.
- Perioada medie pe care un american o petrece în somaj, înainte de a putea să-și
găsească un alt loc de muncă, este de peste 40 de săptămîni.
- Potrivit unui sondaj recent, peste 77 % din proprietarii de IMM-uri spun că nu
vor face angajări anul viitor.

30
- Există mai puțini angajați în S.U.A. în acest an decât în anul 2000, deși
populația țării a crescut cu 30 de milioane de la acea dată.
- Din decembrie 2007, venitul mediu pe gospodărie a scăzut cu 6,8 %, luând în
considerare și inflația.
- Potrivit Biroului de Statistică, 16,6 milioane de americani aveau propria
afacere sau lucrau pe cont propriu, în decembrie 2006. Astăzi, numărul a scăzut
la 14,5 milioane.
- Potrivit unui sondaj Gallup, unul din cinci angajați americani este de părere că
are un job sub nivelul posibilităților/calificărilor sale.
- Aproximativ 20% din adulții americani primesc salariul minim.
- Peste 40 % din toate locurile de muncă vin cu un salariu considerat scăzut.
- Unul din trei americani nu ar mai putea plăti ratele la casă sau chiria luna
viitoare, în cazul în care și-ar pierde locul de muncă.
- Compania națională de poștă, U.S. Postal Service, a înregistrat pierderi de
peste 5 miliarde de dolari, în 2011.
- Rata construcțiilor noi din S.U.A. a atins cel mai scazut nivel din istorie, în
2011.

- Aproximativ 41% din americanii cu drept de muncă fie au probleme cu plata

asigurărilor de sănătate ori plătesc datorii legate de costurile de sănătate.
- 46 % din angajați au sub 10.000 de dolari economisiți în fondul de pensie, iar
29% au sub 1.000 de dolari.
- Unul din 6 pensionari trăieste sub limita sărăciei.
- În ultimele 12 luni, veniturile directorilor celor mai mari companii din S.U.A.
s-au majorat cu 36,5%.
- Cei sașe urmași ai fondatorului Wal-Mart, Sam Walton, au o avere combinată
echivalentă cu "averile" totale ale celor mai sărăci 30 % din americani.
- 37 % din gospodăriile unde capul familiei are sub 35 de ani dețin o avere zero
sau sub 0.

31
 - 6,7% din americani trăiesc în sărăcie extremă.
- 48,5 la sută din americani locuiesc în gospodării care primesc o formă de
ajutor social de la stat.
- În anul fiscal 2011, deficitul bugetar al S.U.A. era de 1,3 trilioane de dolari.22

2.2. Efectele crizei asupra S.U.A.

Septembrie 2008 este recunoscut ca moment în care criza financiară

nu mai este privită ca o posibilitate ci este recunoscută ca o certitudine.
Evenimentele care s-au succedat într-un ritm galopant au marcat începutul crizei
financiare.
Profiturile corporaţiilor americane au fost grav ameninţate de criza
financiară. Al doilea sfert al anului 2008 a adus cea mai mare creştere a
profitului din istoria companiei Big Oil, cele mai mari 6 companii care
activează în industria petroliera anunţând o creştere de 40% a profiturilor
totalizând 51,6 mld $.. Scăderea preţului combustibililor nu a dus la
creşterea profiturilor pentru alte companii. O dată cu scăderea cheltuielilor
deoarece se pare că această scădere este un simptom al “distrugerii cererii”
pe fondul globalizării crizei financiare.
Acţiunile Lehman Brothers au cazut brusc. Problemele băncii de
investiţii de pe Wall Street s-au accentuat o data cu anunţul făcut de grupul
coreean de bănci condus de KDB, în care se renunţa la preluare, acestea
nereuşind să strângă suficient capital pentru a putea acoperii pierderile
curente cauzate de expunerile pe împrumuturile ipotecare (ipoteci
subprime). Pe lângă acest anunţ, preturile acţiunilor a fost afectat şi de
22
http://www.ziare.com/economie/criza-financiara/cifre-socante-despre-economia-sua-
1140515 ,accesat la 20.01.2014

32
anunţul unei pierderi de 3,9 miliarde $ pentru al treilea sfert mult mai mult
decât se anticipase iniţial.
Criza economica americană se adânceşte şi o dată cu aceasta Hank
Paulson intră în istorie ca cel care a iniţiat cea mai mare naţionalizare din istoria
recentă a S.U.A., trezoreria S.U.A. preluând Fannie Mae şi Freddie Mac, doi
dintre cei mai importanţi operatori de pe piaţă americana a ipotecilor, aceste
două companii garantând aproape jumătate din volumul acestei pieţe şi
finanţând în anul curent aproape 4 din 5 ipoteci.
După o perioada în care fiecare săptămână a mai adus câte o veste proastă,
oficialii trezoreriei refuză să acorde ajutor băncii Lehman Brothers, în cadrul
unei întâlniri de urgență pe 12 septembrie 2008, convocată de Federal Reserves
Bank. Lehman Brothers intră în faliment.
Pe 15 septembrie agenţiile de rating scad ratingul datoriei pentru
American International Group, până recent cea mai mare companie de asigurări
din lume, forţând-o pe aceasta să ofere 14 mld USD garanţii suplimentare
creditorilor ei. Scăderea puternică a preţului pentru acţiunile AIG datorită crizei
economice, dimensiunea gigantică a grupului AIG aflat sub semnul insolentei şi
impactul pe care l-ar fi avut această cădere asupra pieţelor de capital a
determinat Guvernul să preia controlul, împrumutând AIG cu 85 mld $ şi
preluând 80% din capital. AIG la momentul de vârf a avut o valoare de piaţă de
239 mld $.

33
 La doar o zi după ce guvernul a salvat AIG, ultimele două bănci de
investiţii de pe Wall Street mai primesc o lovitură, semn că panica generată de
căderea Lehman Brothers continuă să se propage, astfel acţiunile scad într-o
singură zi cu 24% pentru Morgan Stanley şi cu 14% pentru Goldman Sachs.
Valul de neîncredere a traversat oceanul câteva din cele mai mari bănci
europene având probleme de lichiditate, în special în cea ce priveşte
împrumuturile în dolari, costul finanţărilor overnight triplându-se în ultima lună.
Printre cele mai afectate bănci se numără Barclays, Royal Bank of Scotland,
Deutsche Bank şi UBS toate acestea fiind afectate de creşterea preţului
asigurărilor împotriva falimentelor. Ca răspuns la aceasta situaţie pe 18
septembrie Federal Reserves, Bank of England, European Central Bank, Bank
of Japan şi alte câteva bănci centrale anunţă că sunt gata să pompeze 180 mld
usd într-o încercare de a rezolva problemele de lichiditate.
Astfel situaţia este din ce în ce mai gri pe măsură ce criza se globalizează,
una din cele mai mari probleme este faptul că marile bănci europene UBS, ING
şi Fortis sunt localizate în ţări mici Elveția, Olanda şi Belgia care nu dispun de
suficiente resurse pentru a le salva în caz că în Europa s-ar repeta ce s-a
întâmplat în S.U.A..
Guvernul Americii a anunţat un plan care vizează ieşirea din criză, astfel se
propune o investiţie de 700 mld usd în activele cu probleme ale diferitelor
instituţii financiare. Aceasta acţiune propusă de Hank Paulson (secretarul
trezoreriei) şi Ben Bernanke (preşedintele Rezervelor Federale) este considerată
ca fiind necesară pentru a putea liniştii spiritele cuprinse de panica creată în
jurul întregului sistem financiar.
Pe de alta parte mulţi membri ai congresului, care vor vota aprobarea
planului, consideră că această măsură ar duce la salvarea bancherilor care au
făcut investiţii riscante şi nu ar avea nici un efect asupra populaţiei, care vor
continua să se confrunte cu probleme ca scăderea prețurilor locuinţelor şi
creşterea şomajului.

34
 În luna octombrie 2008 evenimentele continuă să se agraveze, conturând
tot mai clar criza financiară. Guvernele pompează bani în speranţa unei
redresări dar fără ca efectele să fie cele scontate.
În timp ce marea parte a ţărilor suferă de o criză acută de lichidităţi, cea de
a treia putere a lumii China este optimista în ceea ce priveşte viitorul ei, prim
ministrul Wen Jiabao afirmând ce impactul crizei este limitat şi controlabil.
Țările asiatice vor să înfiinţeze un fond de 80 mld $ pentru a ajuta țările din
zone cu probleme de lichiditate.
În aceste vremuri în care chiar şi cele mai mari vapoare sunt vulnerabile
în faţa furtunii, gigantul bancar Citigroup ia apa. Astfel după 4 trimestre în care
a înregistrat pierderi, nu se mai văd oportunităţi de profit. De aici şi măsurile
disperate care se iau, Citigroup anunţând disponibilizarea a 52.000 de angajaţi.
Piaţa a reacţionat negativ la auzul acestor măsuri, acţiunile Citigroup scăzând cu
24% pe 19 noiembrie şi ajungând la 6.40 usd.
Criza financiară ia amploare şi afectează nu numai sistemele bancare
dar şi industria, în toate ramurile sale. Este afectată pe lângă industria imobiliară
şi industria aviatică (Boeing şi Airbus se pregătesc să pompeze miliarde de
dolari în piaţa aviatică mondială sub forma de împrumuturi pentru transportatori
în 2009 pentru a încerca să evite ceea ce se aşteaptă a fi un an extrem de dificil
pentru producătorii de aeronave), cea constructoare de maşini (General Motors,
Chrysler şi Ford - cei trei constructori auto din industria americană ceruseră
iniţial aproximativ 25 de miliarde însă, în urma negocierilor, vor primi doar 15
miliarde de dolari pentru evitarea incapacităţii de plată şi falimentului), de IT şi
telecomunicaţii (Nokia, Sony şi altele), industria chimică şi multe altele. Criza
loveşte şi trusturile de presă, astfel după ce am văzut falimente în rândul
băncilor, asiguratorilor, producătorilor de maşini, marilor retaileri şi mai ales în
rândul constructorilor, e rândul să vedem intrarea în faliment a unor importante
trusturi media.

35
 Pe lângă Sony care a anuntat disponibilizarea a 16.000 de salariaţi,
aproape 10% din totalul de angajaţi la nivel mondial şi alte companii anunţă
disponibilizări masive.
Numărul persoanelor fără locuinţa a crescut în majoritatea marilor oraşe
americane în 2008, în contextul şomajului şi crizei locuinţelor şi odată cu
creşterea numărului de case confiscate pentru neplata ipotecilor. Pe de alta parte,
numărul celor care apelează pentru prima oara la ajutorul autoritarilor pentru a
se hrăni a crescut în special "printre familiile modeste afectate de creşterea
prețurilor alimentelor şi de încetinirea economiei.
Indicele bursier american, Dow Jones, a coborât sub un nivelul
psihologic şi în februarie 2010. Pragul psihologic fusese, în prealabil, atins în
noiembrie 2008, cădere determinata de prăbuşirea acţiunilor instituţiilor
financiare, însă reuşise să se menţină deasupra nivelului psihologic. Nivelul
atins indică faptul că investitorii nu şi-au recaptat încrederea în revigorarea
economică şi consideră că nivelul minim al recesiunii (care dura, de 14 luni, în
Statele Unite) nu a fost atins. De asemenea, este un indicator al modului în care
piaţa a primit proiectele politice de revigorare a economiei ale administraţiei
Obama.
Criza financiară a dizolvat şapte trilioane de dolari de pe Wall Street şi a
distrus câteva companii-simbol ale Americii, precum AIG, Bear Stearns şi
Lehman Brothers. Tot criza era să lase S.U.A. şi fără General Motors, zeci de
mii de angajaţi ai constructorului auto pierzându-şi locul de muncă. Alte
milioane de americani au rămas fără case din cauza aceloraşi erori făcute de
marii bancheri, iar asta e doar bilanţul din S.U.A.. Şi totuşi, unde sunt procesele
şi condamnările, se întreabă jurnaliştii de la Fortune Magazine. Nici un oficial
de rang înalt din sistemul financiar american nu a fost condamnat sau arestat, în
special pentru că nu are cine să o facă, atrage atenţia Bill Black, fost director al
Institutului pentru Prevenirea Fraudelor. În opinia lui, toţi cei care controlau
domeniul s-au reprofilat, lucru pe care l-a făcut şi el. Dacă în urmă cu câţiva ani

36
a adus în fata judecătorilor 1.000 de înalţi oficiali acuzaţi de frauda, acum este
doar profesor de drept23.
Dacă ar decide să facă ceva împotriva celor care au declanşat criza
financiară, procurorii ar avea şi arma perfectă. Senatul american a adoptat în
2002 legea Sarbanes-Oaxley, sau Sarbox, gândită special ca reacţie la
scandalurile din corporaţii care îi costau pe investitori miliarde de dolari atunci
când acţiunile începeau să scadă. Legea, despre care George W. Bush spunea că
este cea mai importantă reformă a practicilor în afaceri de la Franklin D.
Roosevelt încoace, se aplică la nivel global chiar dacă este o lege americană şi
stabileşte că directorii executivi poartă toată responsabilitatea pentru rezultatele
financiare.
Lehman Brothers este cel mai bun exemplu de faliment care ar putea fi
judecat pe baza legii Sarbox. Acum toata lumea a aflat ca Lehman îşi cosmetiza
rezultatele financiare folosind un truc numit tranzacţii Repo 105. Această
şmecherie a ajutat banca să ascundă miliarde de dolari şi a făcut ca datoriile
uriaşe să nu apară în rezultatele financiare. Dick Fuld, celebrul fost CEO al
Lehman Brothers, spune acum că nu ştia absolut nimic despre acest artificiu de
calcul. Iar Lehman nu este singurul caz în care ar putea să fie aplicată legea
Sarbox.În multe alte situaţii ar merita încercată deoarece a lăsa pe cineva să
scape nepedepsit după ce a furat banii acţionarilor aduce în rândul populaţiei un
cinism tulburător şi naşte un capitalism în care există nişte legi pentru cei bogaţi
şi alte legi pentru cei nu prea bogaţi.
Criza financiară începută în 2008 în Statele Unite, cauzată de eșecuri
ale reglementărilor guvernamentale, proasta gestionare a companiilor și riscurile
prea mari asumate de Wall Street, ar fi putut fi evitate, potrivit unei investigații
a autorităților federale.
Comisia care a derulat investigația a dat vina pentru criza pe două guverne, pe
banca centrală americana (Federal Reserve) și pe alte instituții de reglementare
23
*** http://www.ziare.com/economie/criza-financiară/de-ce-nu-e-nimeni-la-inchisoare-pentru-criza-financiară-
1024096, accesat la 10/04/2012

37
care au permis creditele ipotecare îndoielnice, vânzarea excesivă a ipotecilor
către investitori și investiții foarte riscante, având credite drept garanții.
"Cea mai mare tragedie ar fi să acceptăm refrenul că nu nimeni nu putea
prezice intrarea în criză și, prin urmare, nu se putea face nimic pentru a o
preveni. Dacă acceptăm această noțiune, se va întâmpla din nou", se arată în
raportul Comisiei de Investigare a Crizei Financiare, obținut de The New York
Times.
Mai multe instituții financiare sunt acuzate de lacomie și incompetență,
dar, și mai grav, ambele partide politice aflate la guvernare sunt criticate.
Comisia a intervievat peste 700 de martori, timp de 19 zile, și va da
publicității un raport de 576 de pagini, cu declarațiile acestora și alte
documente.
Deși părerile sunt împărțite chiar și în rândul membrilor comisiei - o
parte fiind sprijiniți de Partidul Democrat și o parte de Partidul Republican -
majoritatea au găsit doi mari vinovați pentru criză: Alan Greenspan,
președintele băncii centrale în timpul "bulei" imobiliare, și succesorul său, Ben
S. Bernanke, care nu a prevăzut criza, deși a jucat un rol important în
combatarea sa.
Greenspan este aspru criticat pentru sprijnirea unor dereglări în piață,
mai ales în privința ipotecilor toxice,acest aspect fiind un exemplu de neglijentă.
Administrația lui George W. Bush este criticată, la rândul său, pentru
"un răspuns inconștient" la criză, deoarece a permis băncii Lehman Brothers să
intre în faliment, în septembrie 2008, după ce salvase o alta bancă de la
prăbușire cu puțin timp înainte, Bear Stearns, cu ajutorul Federal Reserve. Acest
lucru a contribuit la "nesiguranța și panica din piețele financiare", se arată în
raport.
Ca și Bernanke, secretarul Trezoreriei din vremea lui Bush, Henry M.
Paulson, a estimat în mod greșit, în 2007, că prăbușirea pieței de subprime va fi
controlată.

38
 Nici democrații nu au scăpat de mania investigatorilor. Potrivit acestora,
decizia luată în anul 2000, în ultimul an al mandatului lui Bill Clinton, de a lăsa
nereglementată piața derivatelor over-the-counter, un instrument financiar
exotic, a reprezentat "momentul cheie pentru îndreptarea spre criza financiară".
Lui Timothy F. Geithner, președinte al Federal Reserve Bank of New
York în timpul crizei, în prezent secretar al Trezoreriei, i se reprosează că a
ratat indiciile privind crizele din cadrul Lehman și Citigroup, deși admit
faptul că nu era direct responsabil de supravegherea acestora.Niciunul din foștii
sau actualii oficiali citați în document nu au dorit să comenteze.
Raportul ar putea reaprinde discuția privind influența pe care o are
Wall Street.Se arată că instituțiile de reglementare nu au avut "voința politică"
de a trage la răspundere instituțiile pe care ar fi trebuit să le supravegheze.
Industria financiară a cheltuit 2,7 mil. de dolari în 1999 și 2008, în timp ce
persoane private au cheltuit peste 1 mil. de dolari pentru sprijinirea campaniilor
electorale.
Raportul dezminte și mai multe teorii anterioare privind criza financiară.
De exemplu, spune că ratele dobânzii scăzute impuse de Fed după recesiunea
din 2001, giganții din domeniul ipotecilor și politica de promovare agresivă a
achizițiilor de locuințe dusă de guvern nu au purtat vina majoră.
Pe de altă parte, comisia care reglementează piața de capital este
învinuită că nu a cerut băncilor să aibă o capitalizare mai mare, pentru a putea
suporta potențialele pierderi, iar Fed este învinuită ca și-ar fi "neglijat
misiunea".
"Criza a fost rezultatul acțiunii sau lipsei de acțiuni a oamenilor, nu a fost
provocată de Mama Natură sau de un model computerizat greșit. Șefii din
finanțe și administrația publică au ignorat semnalele de avertizare și au eșuat în
a-și pune întrebări, a înțelege și a gestiona riscurile în creștere în cadrul unui

39
sistem esențial pentru binele americanilor. A fost o mare ratare, nu o mică
împiedicare".
Documentele demonstrează și practicile îndoielnice ale creditorilor,
precum și pariurile riscante făcute de bănci. De exemplu, șefii de la Citigroup
sunt învinuiți că au acordat prea puțină atenție riscurilor legate de ipoteci, iar cei
de la American International Group de faptul că nu au închis ochii la expunerea
de 79 de miliarde de dolari pe piața unor asigurări vândute investitorilor care
doreau protecție în fața scăderii valorii activelor garantate de împrumuturi
imobiliare.
În cazul celor mai mari cinci bănci americane, pentru fiecare 40 de
dolari în active, acestea dispuneau de un singur dolar pentru a acoperi pierderile,
ceea ce însemnă ca o scădere a valorii activelor de numai 3 la sută ar fi dus la
dispariția băncii respective.24

2.3. Măsuri pentru ieşirea din criză

După cum am văzut în capitolul anterior, statul american a jucat un rol
hotărâtor în stoparea evenimentelor imediat următoare intrării în criza prin
pomparea a sute de milioane de dolari atât în instituţii financiare cât şi în
întreprinderi de marcă din domeniul construcţiilor de maşini, construcţiilor
de avioane, ajutoare sociale şi altele. Combinaţia nefericită dintre recesiune
şi pachetele de stimulare economică este pe cale să provoace Statelor Unite o
imensă problemă fiscală, dar şi una de identitate. Chiar dacă au de-a face şi
cu un deficit istoric împotriva căruia revenirea economică nu are nici un
efect deocamdată, contribuabilii americani trebuie să se gândească acum la
drepturile pe care le cer şi impozitele pe care sunt dispuşi să le plătească,

24
http://www.ziare.com/economie/criza-financiara/criza-financiara-putea-fi-evitata-vezi-cum-1071563, accesat
la 20.02.2014

40
 scrie Financial Times.
După ce şi-au gândit strategiile economice de ieşire din recesiune şi
au alocat fondurile care ar urma, teoretic, să facă acest lucru, Statele Unite ar
avea nevoie de dezbateri care să stabilească noua direcţie şi viitoarele
tendinţe ale societarii americane. Măsurile luate împotriva crizei economice
se contrazic însă cu stilul americanilor de a-şi trăi viaţa şi pun în pericol
chiar şi celebrul vis american. Tendinţa asistenţială actuală nu respectă
întocmai imaginea pe care şi-au creat-o Statele Unite în timp. Cei mai mulţi
americani sunt de părere că trăiesc într-o societate în care au mai multe şanse
să prospere decât în oricare alta, dar nu sunt interesaţi de diferenţele de venit
şi avere întâlnite în ţară. Americanii ştiu că nu trăiesc într-o societate egală şi
nici nu îşi doresc. Ceea ce îi interesează cel mai mult este ca un om sărac să
se poate ridica singur.
Reforma sistemului american este îngreunată în special de situaţia marilor
companii financiare, cărora Guvernul le-a oferit sume uriaşe din banii
contribuabililor pentru a le ajuta să se stabilizeze. Măsura i-a revoltat pe
cetăţenii simpli încă dinainte să se afle că o parte din banii lor sunt folosiţi
pentru bonusurile de performanta ale directorilor, dar oficialii din Washington
au afirmat tot timpul că nu aveau de ales şi doar aşa putea fi ţinută pe linia de
plutire economia americană. Cea mai nouă pledoarie a fost ţinută de
vicepreşedintele Joe Biden la emisiunea de satiră politică The Daily Show a lui
John Stewart. El a declarat că înţelege frustrarea oamenilor provocată de
cheltuirea sutelor de miliarde şi, pentru a explica mai bine ce se întâmplă în
acest moment în Statele Unite, a folosit expresia "socialism pentru bogaţi şi
capitalism pentru săraci", care înseamnă că într-un sistem capitalist avansat
statul nu face decât să dea mai multe resurse bogaţilor.
Vicepreşedintele Statelor Unite a atras atenţia că lucrurile să se aşeze aşa
cum trebuie să se aşeze în cazul instituţiilor financiare. "Băncile ar trebui să
facă lucruri mai mult ca băncile. Vrei să fii un fond de investiţii, atunci fii un

41
fond de investiţii. Dar nu fi un fond de investiţii bancar", a spus Joe Biden. Le-a
luat totuşi apărarea şi a explicat că, dacă băncile nu primeau sutele de miliarde
de la dolari SUA ar fi intrat in depresiune25.
Statele Unite ale Americii au încercat să-şi convingă partenerii economici,
în cadrul summit-ului G20 de la Toronto, să acţioneze cu precauţie în ceea ce
priveşte planurile de întărire a politicii fiscale, în condiţiile în care redresarea
economică la nivel global rămâne incertă. Preşedintele Barack Obama,
îngrijorat ca fragila economie mondială ar putea să cadă, din nou, în recesiune,
aşa cum s-a întâmplat în 1930, în timpul administraţiei Hoover, îndemnă pe
omologii săi să ţină, în continuare, la un anumit nivel, cheltuielile stimulative,
ca o modalitate de susţinere a creşterii economice.
Potrivit unui înalt oficial din administraţia Obama, atât ţările industrializate,
cât şi cele în curs de dezvoltare acţionează reducând cheltuielile publice şi
încercând să convingă pieţele şi electoratele că vor diminua deficitele în
următorii trei-cinci ani. La întâlnirea aceasta se dezbate o tema extrem de
importanta: "Care este cea mai mare ameninţare la adresa creşterii economice,
diminuarea cererii sau o escaladare a datoriei?". "Subiectul principal la G20 va
fi cât de repede ar trebui să fie retrase măsurile de stimulare fiscală", a declarat
Kenneth Rogoff, economist la Harvard şi fost economist-sef al Fondului
Monetar Internaţional. Economiştii administraţiei Obama susţin că, dacă rata
cheltuielilor guvernamentale scade prea repede, cererea s-ar putea contracta,
ceea ce ar submina creşterea economică şi ar putea duce la căderea intr-o noua
recesiune.
Statele Unite nu sunt însă în favoarea unor creşteri a cheltuielilor, ci mai
degrabă vor ca ţările să nu acţioneze prea precipitat. "În cazul în care încrederea
în puterea noastră de recuperare se diminuează, ar trebui să fim pregătiţi pentru
a răspunde cât de repede este necesar pentru a evita o încetinire a activităţii
25
***Business 24,Visul american, obligat să se ia de mana cu socialismul, disponibil la
http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/visul-american-obligat-să-se-ia-de-mana-cu-socialismul-
955682, accesat la 12/12/2013

42
economice", le scria Obama participanţilor la G20. Pentru summit-ul G20,
S.U.A. doreau ca discuţiile să se concentreze asupra stimulilor creşterii
economice,în timp ce Germania,Franţa şi alte ţări europene au vrut să se
concentreze asupra regulamentului financiar,S.U.A. au câştigat însă această
luptă.
Liderii G20 au fost de acord totuşi să înăsprească normele privind
capitalul băncilor şi cele privind lichiditatea până la sfârşitul anului 2010, când
liderii se vor întâlni din nou în Coreea de Sud. S.U.A. consideră că la orizontul
de timp al anului 2011 recesiunea se va stabiliza,iar până în 2014 efectele ei vor
fi atenuate prin mecanismele automate ale proceselor economice şi de piaţă.
Guvernele și marile bănci din întreaga lume se comportă ca și cum ar
astepta o criză financiară majoră.Oamenii primesc prea puține informații, iar
specialiștii în domeniu anticipează un adevărat dezastru.Oamenii de pe întreg
Pământul cunosc prea puține lucruri în legătură cu adevărata situație care există
în lume.
Discuțiile secrete care se poartă în capitale precum Washington și
Londra sunt inaccesibile și pot ascunde ceea ce poate fi chiar mai grav decât
criza izbucnită în 2008, scrie Sott.S.U.A. se pregătesc pentru ce este mai rău.
Se pare că S.U.A. pregătesc marile bănci din țară pentru o situație greu
de suportat din punct de vedere financiar, deoarece statul nu le mai poate oferi
sprijin. Indiciile venite de la Washington arată un dezastru iminent. În ultimele
12 luni, sute de manageri ai unor bănci au renunțat la funcțiile lor. Americanii
își fac rezerve de hrană și muniție, dorind să fie pregătiți pentru cel mai rău
scenariu.
Președintele Barack Obama a semnat numeroase acte prin care să se ia
măsurile necesare, în cazul unor evenimente majore. Astfel de măsuri arată ca o
mare criză financiară se apropie. De exemplu, în ultimii 40 de ani, datoria
S.U.A. a crescut de la două trilioane de dolari până la 55 de trilioane. Această
bulă financiară se va sparge la un moment dat, este un lucru sigur.

43
Tot mai mulți specialiști în domeniu spun că o criză majoră este aproape.
Richard Duncan, fost lider al Băncii Mondiale, spune că datoria S.U.A. va
escalada într-o "spirală a morții". Celebrul Nouriel Roubini este de părere că va
urma o criză financiară chiar mai mare decât cea din 2008. Problemele sunt
acum de solvență, nu de lichidități, afirma el.În opinia lui, omenirea nu mai
dispune de posibilități prin care să iasă dintr-o nouă criză. În plus, intenția
Germaniei de a ieși din zona Euro va pune și mai mult gaz pe foc. Peste toate,
seceta ne da și ea mari bătăi de cap, având un impact puternic asupra economiei
tuturor.
Iar cu toate aceste evenimente care se întamplă, tăcerea guvernelor
marilor puteri arată mai degrabă ca o conspirație.26

Capitolul III. POLITICI EXTERNE ALE S.U.A.

26
http://www.ziare.com/nouriel-roubini/criza/marea-conspiratie-dezastrul-financiar-al-omenirii-iminent-
1184083, accesat la 21.01.2014.

44
3.1. Evoluţia sistemului politic mondial - rolul S.U.A. în acest
sistem

Graniţele Statelor Unite erau în 1853, exact ca cele din zilele noastre,
exceptând Alaska şi Hawai. Activitatea economică în statele din sud era bazată
pe plantaţii agricole şi pe sclavie. Încercările Republicanilor cu înclinaţii
liberale, conduşi de Abraham Lincoln, de a pune sfârşit sclaviei,s-au lovit de o
opoziţie înverşunată. Alegerea lui Lincoln ca Preşedinte în 1861  a condus la o
criză politică în urma căreia şapte state sudice (cărora li s-au alăturat mai târziu
altele) s-au retras din Uniune, rezultând Războiul Civil American. Forţele
Uniunii, mai puternice şi mai bine echipate, au învins după patru ani de lupte.
După război, ţara a intrat într-un proces de consolidare, construire a unei
economii industriale şi punerea bazelor unei vaste regiuni interioare a Americii.
Mijlocul şi sfârşitul secolului al 19-lea a cunoscut de asemenea punerea
bazelor politicii externe americane având la baza două elemente principale:
diplomaţia oficială şi stabilirea de legături comerciale şi de afaceri cu vechile
puteri coloniale; în timp ce pe continentul American,S.U.A. a căutat să impună
ca o putere regională – o politica condusă după Doctrina Monroe (1822) care a
pus bazele pentru intervenţia în sprijinul interesului naţional al S.U.A.. Ultima,
a fost o trăsătură constantă a politicii Statelor Unite de atunci şi până în prezent. 
Deschiderile diplomatice şi economice către Japonia, au pavat drumul către
creşterea puterii Statelor Unite în Pacific.   În Europa, intervenţia S.U.A. 1917
s-a dovedit decisivă pentru Aliaţi şi a semnalat transformarea S.U.A. într-o
putere globală.
Condusă de o politică economică de piaţă liberă şi o dezvoltare
inventivă şi modernă în tehnologie şi metode de producţie,  urmărind creşterea
motorului industriei, S.U.A. a devenit fără îndoială liderul economiei mondiale.

45
S.U.A. a intrat în cel de al doilea război mondial după atacul japonez al flotei
americane de la Pearl Harbour, chiar dacă neutralitatea ei anterioară a fost în
mod decisiv favorabilă Puterilor Aliate, în special Marea Britanie27.
De la sfârşitul celui de al doilea război mondial, S.U.A. este interesată şi
implicată în mod constant în acţiuni ce vizează câştigarea supremaţiei
sistemului de state care compun lumea contemporană.
Decizia lui Stalin de a bloca reconstrucţia Germaniei rămâne una
istorică. Concret, ruşii au început să se amestece în traficul comercial către
Berlinul de Vest, iar începând cu 24 iunie 1948 au interzis orice trafic.
*Preşedintele Truman al S.U.A. nu şi-a asumat riscul declanşării unui nou
război fiind într-un an electoral a luat decizia de a forma un nou pod aerian
deasupra Berlinului. Deşi la început această decizie a fost privită cu scepticism,
s-a dovedit a fi o decizie deosebit de inspirată a funcţionat un an (mai 1948-
iunie 1949), iar punctul maxim înregistra un trafic de 13.000 de tone/zi. Practic
această decizie a schimbat destinul politic al lui Truman care va câştiga un nou
mandat de preşedinte al Statelor Unite, iar pentru europeni era cel ce putea să
alunge de la uşă pericolul sovietic.
Mai mult decât atât în aprilie 1949 se va forma Organizaţia Tratatului
Atlanticului de Nord (N.A.T.O.).
Republica Populară Chineză a fost proclamată la 01 octombrie 1949 însă
administraţia americană nu va recunoaşte China Comunistă. Washingtonul avea
să se răzgândească în anul 1972. În această situaţie MAO (conducătorul
Chinei la acea dată) se va îndrepta către Moscova pentru a obţine finanţarea
necesară transformării Chinei. Va rezulta o înţelegere cu plusuri minusuri.
Cel de-al doilea război mondial a transferat Rusia într-o superputere
militară care avea drept principal rival Statele Unite ale Americii. Astfel, la
nivel mondial s-au format doi poli de putere: S.U.A. şi Rusia (un stat democrat
si unul comunist). Stalin nu a dorit să provoace un conflict direct cu America şi
*** http://www.romanian-portal.com/sua-comunitatea-romaneasca/Informatii-de-interes-general-despre-
27

SUA/scurta-istorie-a-statelor-unite-ale-americii-suausa.html, accesat la 05/03/2012

46
a ordonat tuturor partidelor comuniste să participe la guvernare oriunde era
posibil. În consecinţă, asistăm la consolidarea puterii comuniste ceea ce va
determina doctrina Truman planul Marshal.28
Preşedintele Harry S. Truman a însărcinat Consiliul General să realizeze o
reevaluare a politicii americane în contextul războiului rece. A rezultat un
scenariu apocaliptic: Rusia, potrivit acestui document, datorită publicităţii abia
în 1970 urma să-şi impună puterea să absolută, iar America în consecinţă era
nevoită să contracareze această tentativă prin construcţia unei politici şi a unui
sistem economic viabil pretutindeni în “lumea liberă”.
Altfel spus trebuiau realizate alianţe puternice pretutindeni în lume sub
conducere americană indiferent care ar fi fost costurile. Atâta timp cât ruşii nu
puteau fi obligati să facă vreo concesie accentul se centra pe creşterea puterii
militare ceea ce însemna un efort financiar considerabil. O astfel de opţiune
avea să nu fie deloc pe planul americanului de rând care peste noapte avea să
plătească taxe şi impozite mai mari.
Noua politică externă americană a fost inaugurată în 1898, printr-un
război cu Spania. Ca urmare a acestuia, S.U.A. şi-a impus protectoratul asupra
Cubei (pe care a ocupat-o, dar căreia i-a recunoscut independenţa trei ani mai
târziu) şi au anexat Porto Rico. Acţiunea în Antile era chiar în litera doctrinei
Monroe. Prin acelaşi război însă, Statele Unite au anexat Filipinele,
punct de plecare al expansiunii în Pacificul de Vest.
         Noile anexiuni erau în spiritul planului strategic propus de Mahan. Cuba şi
Porto Rico asigurau securitatea în Antile, Filipinele supravegheau coastele
Chinei şi Japoniei şi legăturile acestora cu Indochina şi Malayesia. Tot în 1898,
americanii anexaseră arhipelagul Hawaii, care le atrăsese atenţia încă din 1849,
şi unde obţinuseră mai multe avantaje, printre care concesionarea radei Pearl
Harbor. Împreună cu cea mai mare insulă din arhipelagul Mariane, Guam,
cumpărată în 1899, şi Samoa de Est, achiziţionată câţiva ani mai înainte, Hawaii
28
Marin, G., Nistorescu N., Puiu O., 1996 –„Economia mondială. Trecut – prezent – viitor”, Editura
Independenta Economica

47
constituiau un important punct de supraveghere a Pacificului Central.
            În 1914 au deschis Canalul Panama, proprietatea lor, ca urmare a
cedării fâşiei din teritoriul adiacent de către mica republică, cu acelaşi nume,
înfiinţată din iniţiativa americană. Prin aceasta se realiza o mult mai mare
mobilitate a flotelor americane din Atlantic şi Pacific. Statele Unite îşi
construiseră astfel un adevărat sistem strategic mondial, care, privit în
perspectivă era mult mai profitabil decât posesiunile coloniale propriu-zise, care
aspirau spre înlăturarea dominaţiei străine, aşa cum au dovedit-o insulele
FilipinesiCuba.
             S.U.A. este una dintre cele 8 Mari Puteri, care au zone de influentă în
China. În 1900 intervine alături de alte state la înăbuşire răscoalei boxerilor
după ce impusese Chinei ,,politica porţilor deschise". Prin aceasta politica ,
statul american urmarea să-şi asigure în China o piaţă integrală pentru mărfurile
proprii, pronunţându-se pentru integritatea Chinei.
            În 1905, au realizat medierea conflictului ruso-japonez, prin pacea de la
Portsmouth, ceea ce a făcut ca în 1906 preşedintele Th. Roosevelt să primească
una dintre cele mai nobile distincţii „Premiul Nobel pentru Pace”.
            Nicolae Iorga a avut o intuiţie deosebită când considera că epoca
contemporană începe cu războiul de independentă american, în jurul lui 1900,
S.U.A. surclasând orice altă Mare Putere la acel moment.
            Japonia a izbutit să evite soarta altor ţări asiatice transformate în colonii,
semicolonii sau protectorate şi a devenit ea însăşi putere colonialistă. În 1879 a
ocupat Arhipelagul Ryukyu în detrimentul Chinei, iar intre 1875 şi 1885,
Coreea a devenit scena unor înfruntări intre Imperiul Celest şi Imperiul nipon.
În 1884, a atacat Coreea, împreună cu China, apoi a declanşat războiul chino-
japonez, ocupând teritorii din Manciuria şi Taiwanul, a cărei stăpânire a fost
recunoscută şi de Statele Unite, în schimbul acceptării ocupării de către acestea
a Filipinelor (1898). Momentul culminant al acestei acţiuni a fost războiul ruso-
japonez, primul mare conflict modern intre puteri din două continente, încheiat

48
cu o victorie japoneză categorică, care a făcut o puternică impresie asupra
europenilor. După mai multe tentative eşuate, datorită protestului marilor puteri,
Japonia ocupă Coreea în 1910. La aceste anexiuni consimt ante- sau post-
factum celelalte Mari Puteri cu care Japonia încheie acorduri, începând cu cel
din 1902 încheiat cu Anglia, continuând cu trei acorduri încheiate cu S.U.A.,
apoi cu Germania, Franţa etc.. Era recunoscută astfel ca fiind una dintre acestea
şi ultimul complex al Japoniei fată de ,,barbari" dispărea..
           Cele trei decenii de guvernare Meiji transformaseră Japonia intr-un stat
capitalist modern, cu deosebire datorită propriilor eforturi dar şi împrejurării
internaţionale favorabile: marile puteri europene şi Statele Unite au fost
antrenate în conflicte interne şi externe care le-au ţinut departe de arhipelagul
nipon. Aşadar, cu deplin temei s-a afirmat ca Japonia nu ,,s-a europenizat decât
pentru a rămâne japoneză"; ba chiar acţionează spre a-şi impune specificul şi în
afara spaţiului naţional.29
Coreea s-a aflat sub dominaţie japoneză din anul 1905 până în anul
1945 când această dominaţie a fost înlăturată de ruşi şi de americani, coreenii
primind instruire militară şi de la unii, şi de la ceilalţi. În anul 1948 s-au format
guverne separate iar americanii şi-au retras trupele, preşedintele Harry S.
Truman considerând că apărarea Coreei nu mai este esenţială. Războiul civil a
fost inevitabil, Kim Ir-Sen (conducătorul Coreei de Nord) a invadat Sudul
înainte ca dictatorul Sygman Rhe să-şi poată aduna forţele pentru a ataca
Nordul. O astfel de situaţie venea cum nu se poate mai bine pentru noua politică
a preşedintelui Truman.
Altfel spus era momentul ca America să iasă la rampă, ceea ce s-a
întâmplat. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite la presiunea americanilor
în contextul în care ruşii hotărâseră să părăsească lucrările în semn de protest
pentru nerecunoaşterea Chinei Comuniste a votat pentru intervenţia în Coreea.

29
***Actiuni de politica externă, disponibil la <http://suasijapan.3x.ro/actiuni.html>

49
 Americanii erau convinşi că Rusia (Uniunea Sovietică) nu va interveni
pentru că nu dorea cu siguranţă declanşarea unui nou război mondial. S-a
dovedit a fi o estimare corectă însă numai până la un punct.
Mao Tze Dun şi liderii chinezi erau tot mai convinşi că americanii
după ce vor învinge pe comunişti în Coreea se vor îndrepta spre China. Asta l-a
determinat pe conducătorul chinez să ţină trupele de “voluntari” (prima tranşă a
fost 200.000 de oameni/ octombrie 1950).Recucerirea Seulului se va realiza
abia la începutul anului 1951.Chiar dacă americanii făceau faţă acestor noi
coordonate ale războiului, acesta devenea din ce în ce mai popular în SUA. E
adevărat că atâta timp cât ruşii nu interveneau direct, devenea tot mai clar că
America n-ar avea cum să piardă acest război. Stalin a furnizat echipament
militar Chinei, însă la un preţ exorbitant şi pe de altă parte nu a asigurat aşa cum
promisese protecţie aeriană.
Această politică de risc redus a liderului sovietic se datora faptului că
era convins că americanii nu pot să câştige acest război cu mijloace
convenţionale. Mai mult decât atât reţeaua de spionaj sovietică îi certificase
faptul că preşedintele Truman luase decizia să nu folosească bomba atomică.
Perioada dintre 1945-1969 a intrat în istorie sub denumirea de
„Războiul Rece” şi marchează practic împărţirea lumii în jurul a doi poli:Statele
Unite ale Americii şi fosta Uniune Sovietică. „Războiul rece” s-a caracterizat
printr-o pluridimensionalitate fără precedent.
Criza cubaneză sau criza rachetelor reprezintă momentul în care războiul
rece a fost foarte aproape să se transforme într-o confruntare nucleară, într-un
război mondial, a început pe 14 octombrie 1962 s-a încheiat pe 28 noiembrie
1962.Această criză s-a declanşat după ce în aprilie 1961 exilaţii cubanezi
sprijiniţi de CIA eşuau lamentabil în încercarea de a-l înlătura pe Fidel Castro.
În anii 1968-1969 disensiunile dintre Uniunea Sovietică și China se vor
acutiza semnificativ.Preşedintele S.U.A., Richard Nixon avea să surprindă

50
întreaga lume în februarie 1972 când a zburat la Beijing pentru a-l întâlni pe
MAO.
Principalul obstacol în calea relaţiilor chinezo-americane era fără
îndoială Taiwanul. S.U.A. puseseră în practică politica celor două Chine
anume: Republica Populară Chineză din teritoriul continental Republica
Chineză din Taiwan.De cealaltă parte, poziţia Beijing-ului era cât se poate de
fermă:„Nu există decât o singură Chină”.În urma acestei întâlniri SUA aveau
să-şi retragă trupele echipamentele militare din Taiwan (Washington-ul
recunoscând Republica Populară Chineză).
Era o situaţie nouă total neaşteptată ce demonstra cât se poate de
evident că din punct de vedere militar lucrurile se complicau putându-se vorbi
de trei super-puteri: S.U.A., Uniunea Sovietică şi China.În plus eforturile
administraţiei Richard Nixon de a dezvolta sisteme defensive antirachetă a
îngrijorat semnificativ Moscova. Era un domeniu în care americanii erau mai
avansaţi,iar ruşii nu-şi propuneau să facă cheltuieli suplimentare pentru a
menţine concurenţa.
Acesta este contextul în care Uniunea Sovietică se arată interesată de
negocieri privind limitarea armelor strategice. De cealaltă parte americanii erau
şi ei interesaţi de un astfel de acord, acesta reprezentând cel mai evident semnal
că super-puterile au trecut de la confruntare la dialog.
Politica externă a S.U.A. evoluează pe fondul unor tensiuni notabile între
obiectivele politice şi militare,derivate din preocuparea raţională pentru
maximizarea puterii naţionale şi preocuparea crescândă pentru obţinerea unor
rezultate acceptabile în plan moral.30
În întreaga istorie a S.U.A., războiul a ocupat un loc central. Există
autori care susţin că războiul este coloana vertebrală reală a istoriei S.U.A.,o
ţară născută din război şi ridicată la rangul de super-putere globala printr-un

30
Dr Diaconu Florin, Despre politica externă a SUA la inceputul secolului XXI-lea, Universitatea Bucuresti,
2006, pg 9, disponibil on line la < http://www.idr.ro/publicatii/politica%20externa.pdf>

51
șir de războaie majore31, câştigate cu alocări mari (în unele cazuri chiar imense)
de resurse,dar cu o anumită lejeritate,derivate în special din uriaşa putere
economică (industrială) a Americii,ca şi din faptul că teritoriul American este
protejat împotriva oricăror lovituri directe de două spații oceanice enorme.

3.2. Războiul împotriva terorismului –atentatul de la 11

septembrie 2001

3.2.1. Atentetul de la 11 septembrie 2001

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001,nouăsprezece terorişti au

deturnat patru avioane comerciale care se deplasau către San Francisco şi Los
Angeles de la Boston,Newark şi Washington D.C.(Aeroportul Internaţional
Dulles Washington). La 8:46 a.m., zborul American Airlines numărul 11 s-a
prăbuşit în Turnul de Nord al World Trade Center,urmat de zborul United
Airlines numărul 175 care a lovit Turnul de Sud la ora 9:03 a.m. Un alt grup de
terorişti a condus zborul American Airlines numărul 77 în Pentagon la ora 9:37
a.m. Un al patrulea zbor, zborul United Airlines numărul 93,a cărui ţintă finală
se presupune a fi fost fie Capitoliul Statelor Unite fie Casa Albă,s-a prăbuşit
lângă localitatea Shanksville,Pennsylvania la 10:03 a.m,după ce pasagerii de la
bord au intrat în luptă cu teroriştii.
În timpul deturnării avioanelor,teroriştii au folosit armele pentru a
înjunghia şi/sau ucide piloţii de avion, stewarzi şi pasageri.De la pasageri care
au telefonat din avioane,s-a aflat că s-au folosit cuţite pentru a înjunghia
stewarzi şi,în cel puţin un caz,un pasager,în timpul a două dintre deturnări.Unii
pasageri au putut să dea telefoane folosind serviciul aerian de radiotelefonie şi
unele telefoane mobile,şi au dat detalii,inclusiv că mai mulţi terorişti erau în
fiecare avion,că s-au utilizat gaze lacrimogene şi că unii oameni de la bord au
31
Geoffrey Perret, A country made by war, radom House, New York, 1989,pg 20

52
fost înjunghiaţi.S-a crezut că teroriştii au bombe,dar nu s-au găsit urme de
explozivi la locul prăbuşirii,iar Comisia 9/11 a concluzionat că cel mai probabil
bombele erau false.
Khalid Sheikh Mohammed,organizatorul atacurilor, a declarat într-un
interviu din 2002 acordat lui Yosri Fouda,un jurnalist de la al Jazeera,că ţinta
zborului 93 era Capitala Statelor Unite, care primise numele de cod „Facultatea
de Drept”.
Trei clădiri din Complexul World Trade Center s-au prăbuşit în urma
avariilor structurale suferite în ziua atacurilor.Turnul de sud (WTC 2) s-a
prăbuşit aproximativ la ora 9:59 a.m.,după ce a ars timp de 56 de minute într-un
incendiu cauzat de impactul cu avionul ce efectua zborul United Airlines 175.
Turnul de nord (WTC 1) s-a prăbuşit la ora 10:28 a.m.,după ce a ars timp de
aproximativ 102 minute.La prăbuşirea turnului de nord,resturile clădirii au
avariat grav clădirea WTC 7.Integritatea sa structurală a fost compromisă şi mai
mult de incendii.În final clădirea s-a prăbuşit în aceaşi zi, la ora 5:20 p.m.32
Atacurile au creat confuzie pe scară largă printre organizaţiile de presă şi
printre controlorii de trafic aerian din toate Statele Unite.Tot traficul aerian
internaţional civil a fost oprit şi nu s-a mai permis aterizarea pe pământ
american timp de trei zile.Avioanele deja în zbor au fost fie întoarse din
drum,fie redirecţionate spre aeroporturi din Canada sau din Mexic.Sursele
media au transmis ştiri neconfirmate şi adesea contradictorii pe parcursul zilei.
Atentatele au avut un impact economic semnificativ asupra pieţelor
americane şi din toată lumea. Bursa de acţiuni New York (NYSE), Bursa
Americană de Acţiuni (AMEX) şi NASDAQ nu s-au mai deschis la 11
septembrie şi au rămas închise până la 17 septembrie.Când s-au deschis bursele
de acţiuni,indicele Dow Jones a scăzut cu 684 de puncte, sau 7,1% o scădere
record pentru o singură zi.Până la finele săptămânii,DJIA a căzut cu 1.369,7
puncte (14,3%),cea mai mare scădere a sa(pe o perioadă de o săptămână din
32
Miller, Bill (2002-05-01). „Report Assesses Trade Center's Collapse”. The Washington Post.
http://www.washingtonpost.com/ac2/wp-dyn/A11614-2002Apr30?language=printer

53
istorie la acea vreme),depăşită doar în 2008 în timpul crizei financiare
mondiale.33
Economistul şi consultantul Randall Bell a fost angajat de statul şi de
oraşul New York să evalueze pagubele economice de la World Trade Center.El
a scris în cartea să, Strategy 360:„Daunele suferite de World Trade Center,
estimate de Primăria New York City,erau uluitoare: curăţarea şi stabilizarea
zonei WTC - 9,0 miliarde de dolari; repararea şi înlocuirea infrastructurii
distruse-9,0 miliarde de dolari; reconstruirea World Trade Center în clădiri mai
mici-6,7 miliarde de dolari; repararea şi restaurarea altor clădiri avariate-5,3
miliarde de dolari; pierderea chiriilor pe clădirile distruse-1,75 miliarde de
dolari.”
În New York City,s-au pierdut 430.000 de locuri de muncă şi 2,8
miliarde de dolari în cele trei luni de după atentatele de la 11
septembrie.Efectele economice au fost concentrate mai ales în sectoarele
economice de export.Produsul Intern Brut al oraşului se estimează că ar fi
scăzut cu 27,3 miliarde de dolari în ultimele trei luni ale lui 2001 şi în tot anul
2002.Guvernul federal a furnizat 11,2 miliarde de dolari fonduri de asistenţă
pentru administraţia locală din New York City în septembrie 2001, şi 10,5
miliarde de dolari la începutul lui 2002 pentru dezvoltare economică şi
refacerea infrastructurii.
Atentatele de la 11 septembrie au afectat micile afaceri din Lower
Manhattan din preajma World Trade Center,distrugând sau ducând la mutarea a
18.000 dintre acestea.Small Business Administration a oferit ajutoare în
împrumuturi.Aproximativ 2.87 milioane de metri pătraţi de spaţii de birouri din
Lower Manhattan au fost avariate sau distruse.Mulţi s-au întrebat dacă aceste
locuri de muncă vor reapărea şi dacă se va mai reface baza de impozitare.
Studiile asupra efectelor economice ale atentatelor arată că piaţa imobiliară a
spaţiilor de birouri din Manhattan şi locurile de muncă din birouri au fost mai
33
Makinen, Gail (2002-09-27). „The Economic Effects of 9/11: A Retrospective Assessment” Congressional
Research Service. Biblioteca Congresului.,. p. 17. http://www.fas.org/irp/crs/RL31617.pdf

54
puţin afectate decât se credea iniţial din cauza nevoii industriei serviciilor
financiare de interacţiune faţă în faţă.34
Spaţiul aerian nord-american a fost închis timp de câteva zile după atacuri
şi numărul de călătorii aeriene a scăzut după deschidere,ceea ce a dus la o
scădere de aproape 20% a capacităţii de transport aerian,şi la exacerbarea
problemelor financiare din industria aeriană americană.

3.2.2. Războiul împotriva terorismului

Atentatele din 11 septembrie 2001 au lăsat o amprentă puternică în sufletele
americanilor, majoritatea considerând că acestea au avut un impact mai
însemnat asupra S.U.A. decât războiul din Vietnam sau chiar asasinarea fostului
preşedinte John Fitzgerald Kennedy din 1963.La zece ani de la atentatele care s-
au soldat cu aproape 3.000 de victime, trei sferturi dintre americani încă se tem
de un nou atac terorist,chiar dacă Osama bin Laden a fost eliminat,iar
autorităţile anunţă periodic lichidări de noi şi noi celule extremiste.
Dincolo de micile "cancanuri", multe lucruri s-au schimbat în ultima
decadă ca urmare a evenimentelor de pe 11 septembrie.S-au sporit măsurile de
securitate peste tot în lume,de la aeroporturi,gări şi staţii de metrou până la
instituţii publice şi principalele obiective turistice.S-au purtat mai multe
războaie împotriva terorismului,cum ar fi cel din Afghanistan şi cel din Irak.Au
fost arestate sau chiar ucise mai multe persoane suspecte că ar avea legături cu
diverse celule teroriste.Primii care au avut de suferit după atentatele cu avioane
de pe 11 septembrie au fost cei peste 2,5 milioane de membri ai comunităţii
musulmane din S.U.A.,care s-au trezit stigmatizaţi peste noapte.
"Prigonirea" musulmanilor imediat după 11 septembrie a tensionat şi mai
mult relaţiile S.U.A. şi a ţărilor Occidentale cu lumea arabă.Tot mai multe
regimuri islamiste sunt acuzate că sprijină financiar şi adăpostesc terorişti.O

34
Hensell, Lesley (2001-12-14). „Tough Times Loom For Manhattan Commercial Market”. Realty Times.
http://realtytimes.com/rtpages/20011214_downtown.htm.

55
astfel de grupare este cea a lui Mahmud Ahmadinejad din Iran.
Atentatele de la 11 septembrie 2001 nu au fost singurele reuşite,dar au
fost pe departe cele mai sângeroase.Printre cele mai teribile atentate post 9/11 se
regăsesc cele de la Madrid şi Londra,din 11 martie 2004,respectiv 7 iulie 2005.
Din fericire,au existat însă şi atentate dejucate la timp,unul dintre acestea
urmând să se producă tot la bordul unor avioane transatlantice,în 2006,când
teroriştii plănuiau să arunce aeronavele în aer folosind explozibil lichid 35.
Astfel de tentative au determinat autorităţile să introducă măsuri de
securitate şi mai aspre pe aeroporturi,una dintre acestea fiind interzicerea
lichidelor,de orice fel,la bordul avioanelor.Statistic,victimele indirecte ale "Nine
Eleven" din rândul populaţiei S.U.A. au depăşit 6.200 de persoane(inclusiv toţi
militari ucişi pe câmpurile de luptă deschise în ultimii zece ani).Războaiele pe
care S.U.A. le-a dus în întreagă lume împotriva terorismului au determinat
încheierea unor alianţe strategice şi extinderea NATO,prilej cu care România a
fost primită în Organizaţia Atlanticului de Nord.
Chiar dacă majoritatea oficialilor şi specialiştilor în securitate susţin ca
azi lumea este mai sigură decât înainte de 11 septembrie 2001,terorismul a
devenit totuşi o ameninţare mult mai mare şi mai greu de combătut decât era
imaginat în urma cu zece ani (datorită faptului ca s-a creat un precedent).Al
Qaeda poate că nu mai reprezintă o ameninţare la fel de mare ca acum câţiva
ani,dar reprezintă un model pentru o mulţime de grupări extremiste din
Asia,Peninsula Arabă şi chiar Africa (ţinta lor nu este neapărat S.U.A.).
Tema securităţii reprezintă unul dintre mesajele puternice ale campaniei
republicanilor,avândul ca reprezentant pe George Bush.Preşedintele american a
aparat metodele controversate folosite în războiul sau împotriva terorismului,
subliniind că,la finalul celor două mandate ale sale la Casa Alba,securitatea
Statelor Unite este mai solidă decât la început.Bush a iniţiat înfiinţarea
Departamentului de Securitate Naţională,a postului de director al serviciilor de
35
*** http://www.ziare.com/international/11-septembrie-2001/cum-a-schimbat-9-11-lumea-1119868

56
informaţii,dar şi suplimentarea efectivelor agenţiilor de spionaj şi intensificarea
cooperării dintre ele.Preşedintele a apărat programul secret de interogare şi
detenţie a suspecţilor de terorism şi pe cel de interceptare a convorbirilor şi
corespondenţei electronice.
Noua administraţie americană a preşedintelui Barack Obama a abandonat
discret expresia „război contra terorismului”,lansată de predecesorul sau George
W. Bush.„Barack Obama are mai mult succes în lupta împotriva teroriştilor
decât fostul preşedinte George W. Bush pentru că are relaţii mai bune cu
celelalte ţări”, afirmă Jim Jones, consilierul pe probleme de securitate internă al
preşedintelui american. Potrivit consilierului lui Obama celelalte ţări ar fi interes
în sfârşit ca terorismul nu este o ameninţare numai la adresa Statelor Unite, ci a
lumii întregi.36
11 septembrie a adus în atenţia opiniei publice şi o mulţime de teorii ale
conspiraţiei, majoritatea învârtindu-se în jurul ideii cum că SUA şi-ar fi
"pregătit" singură atentatele pentru a justifica intervenţiile ulterioare în
Afghanistan şi Irak.

3.2.3. Războiul din Irak

În 2003 au început o serie de războaie între Irak şi o coaliţie de ţări

condusă de Statele Unite, care a avut ca rezultat detronarea, apoi capturarea şi
condamnarea lui Saddam Hussein.

36
***http://www.ziare.com/international/stiri-externe/mai-multi-teroristi-capturati-sau-ucisi-de-cand-obama-e-
presedinte-871692

57
 Prin războiul din Golf din 1993,Irakului i s-au impus o serie de sancţiuni
din partea Naţiunilor Unite care stabileau, printre altele, un embargo şi obligaţia
ca toate armele de distrugere în masă să fie distruse.Regimul preşedintelui
irakian de la acea vreme,Saddam Hussein, s-a opus colaborării cu inspectorii
ONU,în ciuda consecinţelor embargoului asupra populaţiei şi a tuturor
atacurilor la care era supusă ţara de către forţele britanice şi americane.
Prin invazia Irakului din 2003,preşedintele american George W. Bush a
situat Irakul pe o aşa-numită axă a răului,acuzând regimul lui Saddam Hussein
de a deţine cantităţi mari de arme de distrugere în masă,de a avea legături cu Al-
Qaida şi de a fi un pericol iminent pentru Umanitate (bazându-se pe presupuse
informaţii secrete).
În întreg procesul de inspecţie al ONU,efectuat de un grup de inspectori
condus de Hans Blix,nu s-au găsit arme de distrugere în masă.Inspectorii au
acuzat cu diverse ocazii Irakul,pentru că nu colaborau cu aceştia,deşi nu
considerau că există motive să se gândească la existenţa unor arme interzise.
Acest argument a fost folosit de Bush,care a afirmat că irakienii îi minţeau pe
inspectori.Surse din Consiliul de Securitate al ONU au afirmat mai târziu că
dacă Statele Unite nu ar fi atacat, în scurt timp s-ar fi demonstrat că Irakul nu
avea nici o armă de distrugere în masă.
Discuţiile despre motivele şi implicaţiile războiului au început deja înainte
de izbucnirea conflictului. S.U.A. nu a motivat oficial începerea războiului,dar
se referă la ea în general în cadrul războiului contra terorismului. Cu toate că
oficial nu există un "casus belli", înainte de război.Ca motiv principal al atacului
erau indicate armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein,deoarece
conducerea irakiană nu a vrut să permită accesul liber comitetului internaţional
de control (comitet care ar fi verificat existenţa sau lipsa acestor arme).După
invazie,deoarece nu s-au găsit arme de distrugere în masă,au fost aduse ca
raţiuni pentru război motive mai puţin palpabile cum ar fi de exemplu libertatea,
instaurarea democraţiei, respectiv eliberarea poporului irakian.Aceste motive

58
sunt false deoarece pe glob există alte state în care situaţia este la fel de gravă,
nu există libertate şi democraţie, dar acestea nu au resurse naturale ca Irakul.
Invazia coaliţiei în Irak,din 2003,a violat flagrant Dreptul Internaţional şi
nu a avut aprobare din partea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.
Numele operaţiei a fost „Operation Iraqi Freedom”:Operaţiunea Pentru
Libertatea Irakului.
Forţele armate ale S.U.A.,cu ajutorul insurgenţilor kurzi din Nord şi
sprijinite de forţele coaliţiei au atacat.Această acţiune este considerată începutul
războiului din Irak din 2003.Conflictul a fost de scurtă durată şi cu daune
minime pentru armatele invadatoare,datorită inegalităţii între forţele implicate
(consecinţă a unui deceniu de embargo,Irakul a dus lipsă de apărare antiaeriană,
iar armata şi economia sa se aflau în condiţii proaste).În timpul războiului,
armata irakiană nu a folosit nimic ce ar fi semănat cu o armă de distrugere în
masă,deşi este fapt istoric admis că ea a folosit arme de distrugere în masă (în
speţă arme chimice) în confruntarea cu Iranul.
În cursul invaziei s-au produs şi multe pierderi civile.Multe gospodării
civile şi câteva spitale au fost afectate de incendii.Câteva ambulanţe cu răniţi
civili au fost lovite de proiectile ale forţelor americane.În plus,muzee şi edificii
aparţinând Patrimoniului Istoric al Umanităţii au fost afectate de explozii, în
mijlocul haosului, în timpul asediului şi mai târziu al cuceririi Bagdadului.37
Aceste realităţi tragice, care fac parte din decorul oricărui război,fie el şi
cel mai chirurgical posibil,trebuie puse însă în perspectiva corectă care arată că
anual,dictatorul irakian omora mii de cetăţeni irakieni şi tortura alte mii de
indivizi în închisorile regimului,iar în cariera să acesta a practicat genocidul
contra populaţiei de religie diferită de aceea a clicii conducătoare (de ex., şiiţii
din sud - populaţie civilă, care reprezintă în fapt majoritatea populaţiei ţării, au
fost bombardaţi cu artileria atunci când s-au revoltat contra regimului sunit al

37
Ricks, Thomas (2006) Fiasco, The American Military Adventure În Iraq. Penguin

59
lui Saddam Hussein după primul război din Golf, iar kurzii din nord au avut şi
ei parte în repetate rânduri de tratamente similare. În plus, aşa cum constatăm
azi, majoritatea covârşitoare a victimelor în Irak sunt populaţie civilă sacrificată
inutil în luptele inter-religioase şi inter-irakiene.
După înlăturarea regimului bathist (socialist) irakian, S.U.A. şi-au proclamat
victoria. Aşa a început ocuparea Irakului de către coaliţia internaţională. În
timpul invaziei, Statele Unite au declarat dizolvarea armatei şi forţelor de
securitate irakiene, acuzându-le de corupţie şi de a se afla sub controlul
persoanelor fidele lui Saddam Hussein. Au existat o serie de dificultăţi ale
americanilor în păstrarea controlului în oraşe, pe drumuri şi în infrastuctură
petroliferă. Pentru a încerca să reprime rezistenţa organizată şi mulţumirea
populară în creştere, Statele Unite au început antrenarea forţelor poliţieneşti, au
împrăştiat în toată ţara forţe paramilitare americane şi au început crearea unui
nucleu pentru o nouă armată în jurul forţelor kurde şi vechi membri ai armatei
lui Sadam Hussein.
Autoritatea Provizorie a Coaliţiei a împărţit Irakul după anumite chestiuni
administrative, în trei zone de securitate: o zonă de nord formată din regiunile
Mosul-Kirkuk, o zonă centrală formată din regiunile Bagdad-Tikrit şi o zonă de
sud formată din regiunile Basora-Nasiriya. Zonele nordică şi centrală sunt
administrate de trupele americane, în timp ce zona sudică este guvernată de
trupe poloneze (în special în Nasiriya) şi britanice (în special Basora).
Descoperirea torturilor aplicate prizonierilor independişti irakieni din
închisoarea Abu Ghraib şi probabil şi din alte penitenciare, a stricat imaginea
forţelor ocupante, fiind puse la îndoială atât scopurile cât şi mijloacele acestora.
Indignarea creşte şi respingerea de către locuitori a invadatorilor este tot mai
evidentă.
Bremer a anunţat că suveranitatea şi controlul total vor fi conferite
guvernului irakian la 30 iunie 2004. În practică, acest guvern este limitat

60
puternic, datorită absenţei unor importanţi lideri şiiţi, lipsa de control asupra
activităţii trupelor străine şi atacurile teroriste ale rezistenţei irakiene.
La data de 21 octombrie 2011, președintele Obama a anunțat că toate
trupele americane se vor retrage din Irak până la sfârșitul anului, aducând
misiunea S.U.A. în Irak la final. La data de 15 decembrie 2011, secretarul
american al Apărării, Leon Panetta, a declarat în mod oficial că Războiul din
Irak s-a încheiat. Ultimele trupe americane au părăsit teritoriul irakian la 18
decembrie 2011.

3.3. Zone de conflict în prezent

Conform unei agenţii guvernamentale de audit, Pentagonul a cheltuit peste
685,7 miliarde de dolari din 2001 în războaiele din Irak şi Afghanistan pentru
a combate terorismul pe plan mondial.
Government Accountability Office (GAO) a declarat că pentru războiul din
Irak s-au cheltuit 533,5 miliarde de dolari,iar pentru Afghanistan,Cornul Africii
şi Filipine doar 124,1 miliarde de dolari,informează Reuters.Suma de 685,7
miliarde de dolari reprezintă 85% din totalul de 808 miliarde de dolari alocate
de Congres pentru operaţiuni militare în războiul global împotriva
terorismului,după atacul de la 11 septembrie.Restul de 122,3 miliarde de dolari
reprezintă costul contractelor pentru aprovizionare, construcţii militare,
cercetare, dezvoltare şi alte programe38.

3.3.1. Războiul din Afghanistan

38
***http://www.ziare.com/international/stiri-externe/sua-au-cheltuit-650-de-miliarde-de-dolari-pentru-
combaterea-terorismului-699989

61
 Războiului din Afghanistan a început pe 7 octombrie 2001 când a fost
începută Operaţiunea Enduring Freedom (OEF) de armata S.U.A. împreună cu
armata britanică.A început ca răspuns la atacurile asupra S.U.A. de la 11
septembrie 2001 şi a continuat până în prezent. Din 2002 Marea Britanie a
condus propria să operaţiune militară, Operaţiunea Herrick, ca parte a aceluiaşi
război din Afghanistan. Caracterul războiului a evoluat de la o luptă violentă cu
Al-Qaeda şi susţinătorii săi talibani la un complex efort contrainsurgent.
În vederea desfăşurării operaţiunilor din Afghanistan, S.U.A., având
alături pe deja tradiţionalul aliat britanic, a informat, a cerut şi a obţinut sprijinul
unei mari părţi a comunităţii internaţionale. Preşedintele american George W.
Bush a avertizat Uniunea Europeană despre atacul american în Afghanistan prin
intermediul lui Javier Solana, reprezentantul UE pentru politică externă. Acesta
a transmis mesajul guvernului belgian, ţară care asigura preşedinţia rotativă a
UE. Italia se afla “de partea S.U.A.” şi de partea tuturor celor care luptă
împotriva terorismului, a reafirmat premierul italian Silvio Berlusconi,
adăugând că țara sa se află în stare de alertă şi a fost constituită o celulă de
criză, formată din înalţi funcţionari ai Ministerului Apărării, de Interne şi de
Externe. Germania “susţine fără reţineri atacul american împotriva obiectivelor
teroriştilor din Afghanistan”, a declarat cancelarul Gerhard Schroeder.
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost prevenit de omologul său american,
George W. Bush, despre lansarea operaţiunii militare antiteroriste în
Afghanistan, cu 30 de minute înainte de declanşarea acesteia. Liderul de la
Kremlin i-a convocat pe ministrul apărării, Serghei Ivanov, pe șeful Statului
Major, Anatoli Kvasnin, şi șeful serviciilor de securitate, Nikolai Patruscev, ca
urmare a intervenţiei miliare a S.U.A. în Afghanistan. Preşedintele francez
Jacques Chirac a anunţat, într-un discurs televizat, că “forţele franceze vor
participa la operaţiunile militare declanşate de S.U.A. împotriva regimului
taliban de la Kabul care susţine teroriştii”. Israelul a fost informat de iminenţa
unui atac american asupra Afganistanului cu o ora înainte. Ministrul de externe

62
al acestei ţări, Shimon Peres, a declarat la scurt timp după declanşarea acţiunii
că ţara sa susţine “curajoasa decizie a preşedintelui George W. Bush”.
Cu unele dificultăţi S.U.A. se bucură şi de sprijinul unor ţări de orientare
islamică. Astfel, preşedintele pakistanez Pervez Musharraf a reafirmat sprijinul
său pentru campania militară americană în Afghanistan “oricât va dura aceasta”,
declarând totodată că ţara sa va coopera cu Statele Unite pentru prinderea şi
judecarea autorilor şi instigatorilor atentatelor petrecute în America.
Sprijinul acordat poporului afghan în vederea sublinierii caracterului pur
antiterorist al operaţiunii este sugerat, cum am menţionat anterior, şi de
implicarea ONU în acordarea de ajutor refugiaţilor. Înaltul Comisariat pentru
Refugiaţi (HCR) a lansat la Geneva un apel pentru colectarea unui fond de 252
milioane de dolari pentru a se putea face faţă “situaţiei de urgenţă din
Afghanistan şi din ţările vecine”. Planul de urgenţă prezentat donatorilor
prevede construirea şi întreţinerea taberelor de refugiaţi, livrarea a peste 80.000
de corturi şi a mai multor tone de materiale, între care sute de mii de truse de
igienă personală. Acesta este cel mai important plan de urgenţă prezentat de la
criza din Kosovo din 1999, când sute de mii de locuitori ai acestei provincii au
părăsit zona de conflict. Actuala criză se anunţă însă cu mult mai gravă decât
cea precedentă,HCR estimând ca numărul refugiaţilor ar putea ajunge la 1,5
milioane. Naţiunile Unite au avut în vedere, în elaborarea planului, faptul că în
Pakistan se vor refugia aproximativ un milion de afghani, 400.000 în Iran,
50.000 în Tadjikistan şi alte 50.000 în Turkmenistan. De asemenea, Programul
Alimentar Mondial (PAM) a anunţat iniţierea unui pod aerian între Italia şi
Pakistan, două avioane plecând de la Brindisi cu o încărcătură de 50 de tone de
biscuiţi energizanţi, destinaţi refugiaţilor de la Quetta. Alte avioane cu alimente
vor fi trimise către Iran şi Turkmenistan, ţări unde se află un mare număr de
refugiaţi. ONU s-a implicat direct şi în campania împotriva terorismului prin
crearea unei Comisii antiteroriste şi pregătirea unui plan de tranziţie după
înlăturarea talibanilor de la putere în Afghanistan. Sarcina Comisiei este de a se

63
asigura că nici unul dintre cele 189 de state membre nu finanţează, susţine şi
adăposteşte terorişti, dar cooperează în lupta împotriva terorismului.
Există şi un puternic sprijin în plan politic pentru redresarea
Afghanistanului. Astfel, comunitatea internaţională susţine instaurarea, după
înlăturarea de la putere a talibanilor (fapt petrecut deja), unui guvern provizoriu
în vederea organizării de alegeri libere. De un larg sprijin mediatic se bucură şi
personalitati ale vieţii politice afghane din perioada pretalibană precum fostul
rege Zaher.
În vederea sublinierii justeţii şi legitimităţii intervenţiei militare sunt
redate imagini privind reluarea cursului normal al vieţii în Afghanistan: filme la
TV, meciuri de fotbal pe stadioanele care altă dată serveau execuţiilor publice
etc. În această direcţie trebuie menţionată şi iniţiativa S.U.A. de a finanţa emisia
unui post de radio, Radio Free Afghanistan, care difuza 12 ore pe zi programe în
limbile locale. Pe de alta parte aceasta este o metoda prin care S.U.A. filtrează
informaţiile făcute publice privind desfăşurarea conflictului armat: puţine
imagini cu morţi, prizonieri, lipsa ştirilor privind civilii morţi (în jur de 3000 din
surse neoficiale).
Cum ripostează Bin Laden? Uneltele sale mediatice sunt slabe şi puţine la
număr. Începe prin a dezminţi orice implicare în atacurile teroriste care au avut
loc pe 11 septembrie în S.U.A.. “Statele Unite mă arată cu degetul, dar afirm
categoric faptul că nu eu am făcut-o”, subliniind că nu are mijloacele necesare
de a organiza atentate teroriste de o asemenea anvergură, pentru că i-au fost
impuse restricţii la contactele cu lumea exterioară de către mullahul Omar,
liderul suprem al talibanilor. Ulterior, a devenit violent din punct de vedere
verbal proferând ameninţări, adesea puterile, la adresa coaliţiei internaţionale ce
se contura. “Credem că Allah s-a folosit de războiul nostru sfânt din
Afghanistan pentru a distruge armata rusă şi Uniunea Sovietica. Acum îi cerem
lui Allah să ne folosească încă o dată pentru a distruge America, transformând-o

64
în final doar într-o umbră a ceea ce a fost”, declara Bin Laden în 1997, într-un
interviu acordat cotidianului britanic “The Independent”.
Cea mai eficientă armă pe care Bin Laden o are împotriva americanilor este
religia şi rolul catalizator pe care aceasta o are printre musulmani. “Ridicaţi-vă
şi apăraţi-vă religia şi pe fraţii din Afghanistan” împotriva “celei mai violente şi
feroce cruciade împotriva Islamului de la Mahomed pana în prezent”,  a spus
bin Laden în cadrul unui discurs care a fost înregistrat pe o caseta video,
transmisa, ca întotdeauna, de televiziunea al-Jazeera, din Qatar. Bin Laden
instiga pe musulmani ca să i se alăture împotriva a ceea ce a numit “cruciada”
creştinilor împotriva Islamului. Purtând turbanul tradiţional, o tunică militară de
camuflaj şi având lângă el un Kalaşnikov, el a făcut des referiri la Coran, cu
versete şi citate din Mohamed, într-un efort evident de a defini clar conflictul
din Afghanistan în termeni religioşi, pentru a atinge coarda sensibilă a credinţei,
la care nici un musulman nu poate rămâne indiferent. Ca replică la acest discurs,
Casa Albă a comentat doar că Bin Laden dovedeşte astfel “cât de mult este
izolat de restul lumii”.
Declaraţiile miliardarului saudit ce fac referire la succese pe plan militar
ale forţelor talibane sunt imediat dezminţite de oficialii americani. Noul război
al Americii în Orient este rezultatul unui mai vechi conflict între civilizaţii?
Poate fi culpabilizat Islamul pentru actele teroriste din S.U.A.? Sunt teroriştii
nişte slujitori fideli ai Coranului? Există riscul ca musulmanii şi creştinii să nu
mai poată trăi pe acelaşi Pământ? Sunt întrebări la care atât analiştii cât şi
societatea civila încearcă, începând din 11 septembrie 2001, să le găsească
răspunsuri.
Nu există nici o cifră unică oficială pentru numărul total de civili uciși de
război din 2001, dar estimările pentru anumiți ani sau anumite perioade au fost
publicate de mai multe organizații. Potrivit unui raport al Organizației
Națiunilor Unite, talibanii au fost responsabili pentru 76% din victime civile din

65
Afganistan în 2009. 39Un raport al ONU din iunie 2011 spunea că 2777 de civili
se știe că ar fi fost uciși în 2010, iar insurgenții sunt responsabili pentru 75% din
victime în rândul civililor.40 Un alt raport al Organizației Națiunilor Unite emis
în iulie 2011, spunea că: „1462 necombatanți au murit” în primele șase luni ale
anului 2011, iar insurgenții sunt responsabili pentru 80% din decese. 41 În 2011,
un număr record de 3021 de civili au fost uciși în insurgența în curs de
desfășurare, a cincea creștere anuală succesivă. 42 Foarte puține persoane din
Afganistan nu au fost afectate de conflictul armat de acolo. Cei cu experiență
personală directă alcătuiesc 60% din populație, iar alții declară, de asemenea, că
au suferit o serie de greutăți. În total, aproape toată lumea (96%) a fost afectat
într-un fel - fie personal, fie ca urmare a consecințelor mai largi ale conflictului
armat.43 Cu toate acestea, conform lui Nicholas Kristoff, sistemul medical
îmbunătățit în urma războiului a salvat sute de mii de vieți.44

3.3.2. Criza din Ucraina

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat într-un interviu pentru

Blooomberg că actuala criză din Ucraina își are originile în summit-ul NATO de la
București, desfășurat în 2008, când NATO a stabilit, conform oficialului rus, că Ucraina
și Georgia vor deveni membre ale Alianței Nord-Atlantice.

Germania pune cruce aderării Ucrainei la NATO

39
„Taliban Responsible for 76% of Deaths in Afghanistan”. The Weekly Standard. 10 august 2010
40
„Afghanistan: Attack on Logar hospital kills dozens”. BBC News,accesat la 25 octombrie 2013.
41
„Afghan civilian deaths rise, insurgents responsible for most casualties – UN”. U.N. News Centre,accesat la 6
noiembrie 2013.
42
Damien Pearse and agencies (4 februarie 2012). „Afghan civilian death toll reaches record high”. London:
Guardian ,accesat la 4 februarie 2014.
43
Afghanistan, Opinion survey 2009 , by ICRC and Ipsos, accesat la 4 februarie 2014.
44
Kristof, Nicholas D., "A Merciful War," The New York Times, February 1, 2002, accesat la 4 februarie 2014.

66
 Lavrov a fost întrebat dacă Ucraina poate deveni membră NATO, variantă exclusă deja de
ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, dar și de președintele SUA,
Barack Obama.

"Aceasta nu ar fi doar o problemă pentru poporul ucrainean şi pentru NATO, aceasta ar fi

o problemă şi pentru Rusia, pentru că am semnat o serie de acorduri cu state NATO conform
cărora, iniţial, Alianţa nu se va extinde, apoi, după ce s-a extins contrar acordurilor, că nu vor
fi forţe combatante substanţiale pe teritoriile noilor state membre, că nu va fi adusă
infrastructură militară la frontierele Rusiei - toate aceste înţelegeri au fost încălcate într-un fel
sau altul, iar încercările de admitere a Ucrainei în NATO ar fi foarte nefaste pentru întregul
sistem de securitate european, iar Rusia se va opune clar, nu am nimic de ascuns", a răspuns
Lavrov, citat de Mediafax.

"Din punctul meu de vedere, totul a început mult mai devreme, în anii 1990, când NATO
a stabilit că - în pofida tuturor declaraţiilor despre sfârşitul Războiului Rece şi despre faptul
că nicio parte nu l-a câştigat - Alianţa se poate considera un câştigător; dar în termeni
practici, criza actuală a început, seminţele acestei crize au fost sădite în anul 2008, în aprilie,
în timpul summitului NATO de la Bucureşti, când liderii NATO au afirmat, în declaraţia
finală, că Georgia şi Ucraina vor deveni membre ale Alianţei", a mai spus Lavrov.

Cablograma Wikileaks care dezvăluie intențiile Rusiei în Ucraina. Putin pune la

îndoială liderii din regiune

  "Peste câteva luni, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili, care a primit cu multă emoţie
acest anunţ dată fiind personalitatea sa, a decis că are mandatul de a invada propriul popor şi
că poate rezolva prin forţă conflictul din Osetia de Sud. În mod clar, a fost motivat de aceste
promisiuni făcute de NATO. Referitor la acest aspect, cum se întâmplă acum în Ucraina,
Saakaşvili, imediat după ce a făcut acest lucru, a început să distrugă monumente ale eroilor
din al II-lea Război Mondial. Acest curent neofascist este foarte vizibil în contextul
invitaţiilor de aderare la NATO, în contextul politicilor celor care cred că Ucraina trebuie să
adere la NATO", a adăugat ministrul de Externe.

Ca şi conducătorii României din 1940 şi cei din Ucraina au cedat fără nici un fel de
opoziţie Crimeea. Deşi nu ar fi avut şanse reale de a păstra insula, liderii din Ucraina şi
factorii militari aveau obligaţia de a urma exemplul Georgiei, care ca şi Finlanda în 1939, nu

67
a cedat fără a se lupta. De acelasi autor George Scarlat- Profil de Ambasador E oficial:
Ucraina rămâne în sfera de interese a Federaţiei Ruse De ce spune preşedintele că România
nu va interveni militar în favoare... Este ironic modul în care se pot trage paralele între
perioada dinaintea celui de al doilea război mondial şi situaţia de astăzi. Acest lucru ne arată
că istoria se repetă cu siguranţă şi iată că ne aflăm şi în situaţia de a nu învăţa din greşeli. În
1939 Rusia a invadat Finlanda. Deşi nu existau şanse reale ca acest stat să reziste în faţa
ofensivei sovietice, micul popor nordic a ales să lupte pentru fiecare colţ de pământ.
Demnitatea şi curajul i-au evidenţiat în toată lumea, pentru ca ulterior atitudinea faţă de
nordici să rămână una favorabilă. Exemplul Finlandei a fost urmat ulterior, dacă ar fi să
tragem o paralelă în timp, de către Georgia în anul 2008. Atunci când Rusia a început
provocări folosind minoritatea rusă din regiunile Oseţia şi Abkhazia, georgienii, popor
mândru, au decis să nu accepte cedarea fără de luptă. A fost binenţeles un gest simbolic,
deoarece liderii georgieni ştiau că nu vor rezista în faţa ofensivei militare ruse. Aşa a şi fost,
dar în acel moment, asemenea finlandezilor, au dobândit simpatia comunităţii internaţionale.
Este adevărat că au pierdut controlul pe acele regiuni dar nimeni, inclusiv urmaşii, nu le pot
reproşa că au fost laşi şi au cedat fără de luptă. Şi ei au primit atunci recomadări de la
occidentali de a nu răspunde la provocări, dar au ales să fie demni. Acum Ucraina a urmat
pratic exemplul prost dat de către România în 1940. Nici Ucraina acum şi nici România de
atunci nu aveau nici o şansă în faţa Rusiei, dar aveau obligaţia de a nu ceda fără de luptă. E
un principiul al logicii. Românii i-au sancţionat pe liderii de atunci, ucrainienii nu au cum să
o facă. Tot trăgând o paralelă, este ironic cum România a fost sfătuită de aliaţi în 1940 să nu
provoace Rusia şi că cel mai bine este să accepte noua situaţie. Nu e vorba aici de dorinţa
Marilor Puteri de a nu vedea victime româneşti, de simpatia lor faţă de români, ci de
comoditatea liderilor şi factorilor economici de a nu se vedea antrenaţi într-un conflict care
nu este aparent al lor şi din care nu au nimic de câştigat ci doar de pierdut. Aceleaşi fraze de
atunci au fost acum recomandate liderilor de le Kiev, spunându-le să nu răspundă la
provocări, să nu se lase antrenaţi, să accepte o rezolvare amiabilă.... Iată că acceptul
României a însemnat mai bine de jumătate de secol de ocupaţie rusă a Basarabiei, iar ea
continuă şi astăzi prin statalismul moldovenist subordonat intereselor Kremlinului. Ucraina ar
fi trebuit să mimeze cel puţin lupta şi asta pentru a apăra demnitatea poporului ucrainian.
Această cedare va lăsa o pată neagră a dezonoarei pe istoria statului vecin, aşa cum şi cedarea
Basarabiei a lăsat asupra istoriei României. Istoricii de acum şi urmaşii celor de atunci critică
cu ardoare greşelile făcute atunci de către liderii României. Văzând însă situaţia în care ne
aflăm astăzi am tentaţia să cred că acestea se vor repeta dacă ar fi să fim puşi în aceeaşi
68
situaţie.
Situaţia din Ucraina, "care se agravează de la o zi la alta, reprezintă pentru
România cea mai mare provocare de securitate din ultimii 20 de ani", a declarat,
sâmbătă, premierul Victor Ponta, afirmând că ţara noastră trebuie să fie cât mai bine
pregătită pentru toate provocările de la graniţă.Ponta: Situaţia din Ucraina, cea mai mare
provocare de securitate din ultimii 20 de ani pentru România.

Premierul Victor Ponta a făcut aceste declaraţii sâmbătă după-amiază, la Fabrica de

Avioane din Craiova, unde le-a spus reprezentanţilor uzinei că, "deşi ne paşte un război",
vestea bună pentru ei este că vor avea comenzi.

Ponta s-a urcat la manşa unui avion IAR 99 Şoim şi i-a întrebat pe reprezentanţii
uzinei ce echipamente militare poate transporta un asemenea aparat, el primind explicaţii de
la aceştia cu privire la posibilităţile avionului de a transporta tehnică militară.

"Vreau să fim cât de bine pregătiţi se poate pentru toate provocările de la graniţa
de răsărit, vreau ca România să fie pregătită alături de aliaţii NATO să asigure cu
responsabilitate siguranţa viitorului României şi în acelaşi timp vreau ca în următorul
CSAT să pregătim, şi din partea guvernamentală, şi din partea celorlalte instituţii ale
statului, o analiză şi o strategie referitoare la modalitatea prin care putem să protejăm
identitatea şi drumul european al Republicii Moldova", a declarat Victor Ponta.

Premierul a mai spus că situaţia din Ucraina reprezintă pentru România "cea mai mare
provocare de securitate din ultimii 20 de ani".

"Este o situaţie extrem de gravă ce se întâmplă acum în Ucraina. E din ce în ce

mai rău în fiecare zi. Este cea mai mare provocare de securitate din ultimii 20 de ani
pentru România. Acum vedem că decizia de a intra în NATO, pe care până acum nu am
simţit-o ca fiind un beneficiu, de data aceasta se dovedeşte că va fi o decizie corectă, iar
România are capacitatea militar şi strategic de a-şi îndeplini toate obligaţiile, în primul
rând faţă de populaţie, cât şi către întreaga alianţă şi vine aici şi ca o extensie a
responsabilităţii noastre faţă de românii de pe malul celălalt al Prutului", a adăugat
Ponta.

69
 El afirmase, la Rovinari, că România trebuie să se afle permanent, în această perioadă,
"într-o stare de atenţie".

Întrebat de jurnalişti, la Craiova, ce înseamnă o astfel de situaţie, premierul a explicat

că a vrut să evite termeni precum alertă, care ar putea induce o stare de panică în rândul
populaţie.

"Am folosit un termen nejuridic, de stare de atenţie, pentru că juridic nu vreau să

vorbesc de alertă. Înseamnă că suntem în permanennţă în coordonare şi dialog permanent cu
partenerii noştri americani şi europeni şi suntem tot timpul pregătiţi să avem o poziţie
comună şi să ne facem partea din obligaţii care revine României în calitate de membru
NATO", a mai spus premierul.

CONCLUZII

Ţară a tuturor posibilităţilor, S.U.A. a fost în permanenţă ţinta

emigranţilor proveniţi de pe toate continentele. Având ca punct de plecare
agricultura, S.U.A. a devenit prima putere economică axată pe comerţ şi export.
Industria americană a urmat aceeaşi cale, fiind perfect adaptată cerinţelor pieţei.

70
Condusă de o politică economică de piaţă liberă şi o dezvoltare inventivă şi
modernă în tehnologie şi metode de producţie,  urmărind creşterea motorului
industriei, S.U.A. a devenit fără îndoială liderul economiei mondiale.
 Dacă în perioada interbelică S.U.A. continuă politica sA tradiţional-
izolaţionistă, al Doilea Război Mondial şi mai ales apariţia „cortinei de fier” a
impus S.U.A. ca putere politico-militară, lider al lumii libere. Pe plan economic
S.U.A. îşi asuma responsabilitatea reconstucţiei Occidentului capitalist şi
democrat.
Perioada dintre 1945-1969 a intrat în istorie sub denumirea de „războiul
rece” şi marchează practic împărţirea lumii în jurul a doi poli: Statele Unite ale
Americii şi fosta Uniune Sovietică. „Războiul rece” s-a caracterizat printr-o
pluridimensionalitate fără precedent.
În istoria de nici 300 de ani a Statelor Unite, economia singurei
superputeri a lumii a fost zdruncinată de 13 recesiuni puternice. Deşi Marea
Criză, cum este numită perioada de declin a economiei americane din perioada
1929 - 1933, este cea mai cunoscută, un adevărat "etalon" al crizelor, ea a fost
precedată de multe altele. 
Secretul succesului american este legat şi de sumele uriaşe investite în
cercetare şi dezvoltare, atât de către companiile private dar şi de către
autorităţile federale. Un alt factor al succesului îl reprezintă gradul de pregătire
şi numărul personalului de cercetare. Revoluţia tehnico-ştiinţifica a pornit din
Statele Unite.
Prăbuşirea URSS şi a comunismului european au dus la constituirea
unei lumi asimetrice în care S.U.A. a rămas deocamdată singura putere globală.
Rolul său de jandarm mondial susţinut de economia americană începe să fie
contestat nu numai de mişcările teroriste dar şi de state ce doresc să devină forţe
economice globale, cum ar fi China, Japonia şi Uniunea Europeană.
Atentatele din 11 septembrie 2001 au lăsat o amprentă puternică în
sufletele americanilor, majoritatea considerând că acestea au avut un impact mai

71
însemnat asupra S.U.A. decât războiul din Vietnam sau chiar asasinarea fostului
preşedinte John Fitzgerald Kennedy din 1963.
Reacţia S.U.A. la aceste atentate a fost declanşarea „Războiului contra
terorismului”, în care se încadrează şi războiul din Irak şi cel din Afghanistan.
Tema securităţii reprezintă unul dintre mesajele puternice ale campaniei
republicanilor, avândul ca reprezentant pe George W Bush. Preşedintele
american a apărat metodele controversate folosite în războiul său împotriva
terorismului, subliniind că, la finalul celor două mandate ale sale la Casa Alba,
securitatea Statelor Unite este mai solidă decât la început. Bush a iniţiat
înfiinţarea Departamentului de Securitate Naţională, a postului de director al
serviciilor de informaţii, dar şi suplimentarea efectivelor agenţiilor de spionaj şi
intensificarea cooperării dintre ele.
Un rol deosebit de important la jucat S.U.A. şi în actuala criză
economico-financiară. Mulţi apreciază că actuala criză financiară îşi are
rădăcinile în scăderea dramatică a preţului locuinţelor în S.U.A. sau în căderea
pieţei creditului pentru locuinţe. Cauzele exacte nu sunt însă elucidate pe deplin
şi sunt deosebit de controversate.
Cauza profundă a crizei financiare se consideră a fi lichiditatea abundentă
creată de principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) de dorinţa ţărilor
exportatoare de petrol gaze de a limita aprecierea monedei.De asemenea, a
existat o suprasaturare cu economisiri, generată de integrarea crescândă în
economia globală a unor ţări (China, Asia de Sud-est în general), cu rate mari de
acumulare, dar şi de redistribuirea globală a avuţiei.
Pe de alta parte, Center of Public Integrity, o organizaţie americană de
jurnalism de investigaţie, a ajuns la o concluzie şocantă în legătură cu actuala
criză financiară. Conform acesteia, criza a fost declanşată în mod intenţionat de
băncile americane europene doar pentru a primi fonduri. Megabăncile care au
finanţat industria subprime au fost cele care au declanşat prăbuşirea sistemului
financiar.

72
 Criza financiară ia amploare şi afectează nu numai sistemele becare dar şi
industria, în toate ramurile sale.Este afectată pe lângă industria imobiliară şi
industria, cea constructoare de maşini,de IT şi telecomunicaţii,industria chimică
şi multe altele.Numărul persoanelor fără locuinţă a crescut în majoritatea
marilor oraşe americane în 2008,în contextul şomajului şi crizei locuinţelor şi o
dată cu creşterea numărului de case confiscate pentru neplata ipotecilor.Pe de
alta parte, numărul celor care apelează pentru prima oara la ajutorul autoritarilor
pentru a se hrăni a crescut considerabil.
Guvernul Americii pentru a nu risca destabilizarea economico financiară
a pompat circa 700 mld usd în activele cu probleme ale diferitelor instituţii
financiare.
Deşi criza financiară a dizolvat şapte trilioane de dolari de pe Wall Street
şi a distrus câteva companii-simbol ale Americii, precum AIG, Bear Stearns şi
Lehman Brothers nu au fost traşi la răspundere nici unul dintre cei vinovaţi.
După ce şi-au gândit strategiile economice de ieşire din recesiune şi au
alocat fondurile care ar urma, teoretic, să facă acest lucru, Statele Unite ar avea
nevoie de dezbateri care să stabilească noua direcţie şi viitoarele tendinţe ale
societăţii americane. Reforma sistemului american este îngreunată în special de
situaţia marilor companii financiare, cărora Guvernul le-a oferit sume uriaşe din
banii contribuabililor pentru a le ajuta să se stabilizeze.
S.U.A. nu este însă jucătorul care să se dea bătut.A privi înainte este
modul optimist în care reuşeşte să depăşească chiar şi aceasta criză.S.U.A.
consideră că la orizontul de timp al anului 2014 efectele recesiunii vor fi
atenuate în mod complet prin mecanismele automate ale proceselor economice
şi de piaţă.

73
adev.ro/n2mfmv
http://www.mediafax.ro/externe/ponta-situatia-din-ucraina-cea-mai-mare-provocare-de-
securitate-din-ultimii-20-de-ani-pentru-romania-12576972

Bibliografie

-Alan M Winkler, 1996,Trecutul apropiat. Eseuri  documente despre America

de după cel de-al doilea război mondial , Cluj, Editura Dacia,
-Antoniu B, Matei A., 2007, Istorie/ Politica şi societate în secolul XX,
Ministerul Educaţiei şi cercetării,
-Miller, Bill (2002-05-01). „Report Assesses Trade Center's Collapse”. The
Washington Post. http://www.washingtonpost.com/ac2/wp-dyn/A11614-
2002Apr30?language=printer
-Bari, I., 2003, Probleme globale contemporane, Ed. Economică , Bucureşti.
-Bari, I., 2003, Globalizare probleme globale, Ed. Economică , Bucureşti.
74
-Ciochina l., Gust M., Puiu O., Sigala S., 2000, Politici economice
internaţionale, Editura Independenta Economica –Piteşti
-Constituţia Statelor Unite ale Americii, Tradusa, comentata şi adnotata de
Catalin Avramescu, Editura Humanitas, Bucuresti, 2010
-Diaconu Florin, Despre politica externă a SUA la începutul secolului XXI-lea,
Universitatea Bucuresti,2006,pg 9,disponibil on line la
<http://www.idr.ro/publicatii/politica%20externa.pdf >
-Dicken, P. , 1992, Global Shift. The Internationalization of Economic Activity,
The Guilford, N.Y.,
-Dumitrescu S.,Marin G., Puiu O., 2008, Economie mondială, Editura
Independenta Economica, Piteşti
-Geoffrey Perret, A country made by war, Radom House, New York, 1989
-Gordon John Steele, 2004, Empire of Wealth:The Epic History of American
Economic Power, Editura Harpen Collins Publishers,
-Marin, G., Nistorescu N., Puiu O., 1996 –„Economia mondială. Trecut –
prezent – viitor”, Editura Independenta Economica
-Moisuc, C., 2001, Economie internaţională, Ed. Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti.
-Monciu Florin, 2009, Economie mondială, Editura Universitara, Bucuresti, .
-Puiu o., Globalizare - Organisme şi Politici Internaţionale, curs on line,
disponibil la < http://facultate.regielive.ro/download-230037.html>, curs 9
-Philip Jenkins, 2002, O istorie a Statelor Unite,Ed. Artemis, Bucureşti,
-Paul J ohnson, Pierre Milza, Serge Berstein, 1998,Istoria secolului XX , vol 2-
3, Bucureşti, All,
-Pierre Milza, Serge Berstein,Istoria secolului XX , vol 2-3, Bucureşti, All,
2001
-Postelnicu, Ghe., 2000, Globalizarea economiei, Ed. Economică, Bucureşti
-Ricks, Thomas (2006) Fiasco, The American Military Adventure În Iraq.
Penguin

75
-UNCTAD, Word investment prospect survey 2009-2011, New York and
Geneva, 2009

Surse internet:
http://www.zf.ro
http://ro.wikipedia.org
http://www.romanian-portal.com
http://www.scritube.com
http://www.unctad.org
http://www.ziare.com

76